Fabula de la origine

pana in prezent.

Balta Daniel
FabulA

• Fabula este o scurtă povestire alegorică, care

aparține genului epic, de obicei în versuri, în care
autorul personifică animale, plante, fenomene ale
naturii și lucruri care satirizează anumite năravuri,
deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le
îndrepta. Ea are următoarea structură: povestirea
propriu-zisă (istorioara cu tâlc) și morala
(învățătura). Figura de stil folosită de obicei este
personificarea.Fabula are două caractere: caracter
satiric și caracter moralizator.
Originea fabulei.
• Fiind cultivată în epocile în care libertatea de expresie era îngrădită,
această specie literară are o foarte mare vechime. A fost dificil de
stabilit cu exactitate originea europeană (grecească) sau orientală
(indiană, sumeriană, iudaică, egipteană) a fabulei, este posibil să fie
cultivată independent în diferite culturi. Romul Munteanu
menţionează, alături de mulţi cercetători, că originea fabulei poate fi
situată în India şi în Persia.

• Evoluţia şi răspândirea fabulei se datorează poporului grec, fiind strâns legată de

numele grecului frigian Esop, care a trăit în prima jumătate a secolului al VI-lea
î.Hr. Fabulele sale sunt concepute ca nişte naraţiuni succinte, scrise într-un stil
extrem de laconic. Povestirea relevă comportamentul unui om, animal, pasăre,
obiect, într-o situaţie dată. Dialogul este de cele mai multe ori integrat în
naraţiune. Învăţătura este dedusă din cazul particular.
ISTORIA FABULEI.
• Fabula în Antichitate
• Fabula era deja practicată în Mesopotamia cu 2000 de ani
înaintea erei noastre. Tablete provenind din bibliotecile școlare
ale epocii expun pe scurt povestea vulpii lăudăroase, a câinelui
nepriceput („Câinele fierarului, neputând să răstoarne nicovala,
a vărsat găleata cu apă.”), de musca încrezută („O muscă care
s-a așezat pe spatele unui elefant, îl întrebă dacă putea s-o
ducă în spate sau dacă ar trebui să-și ia zborul”). Multe din
aceste texte arată o evidentă afinitate spre proverbe și au o
construcție antitetică („Nu vorbești despre ceea ce găsești; dar
despre ce ai pierdut zici la toată lumea”). Totuși, acestea nu au
niciodată o morală explicită