Eseu Hamlet

William Shakespeare a fost un poet și dramaturg englez, considerat cel mai mare scriitor al
literaturii de limbă engleză, fiind asemenea numit poetul național al Angliei și ,,Poetul din
Avon”. Acesta avea priceperea de a depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde
aspecte ale naturii umane, iar piesele sale de teatru sunt jucate mai des decât ale oricărui alt
dramaturg. El se remarcă în mișcarea renascentistă, aducând câteva din primele valori de bază
ale Renașterii în materie de teatru.
Una dintre cele mai celebre tragedii ale lui Shakespeare este Hamlet, publicată în anul 1603. Ea
ilustrează criza morală a protagonistului în căutarea răzbunării, după ce află dureroasa veste în
legătură cu uciderea tatălui său. De-a lungul piesei observăm preocuparea prințului privind
aspecte legate de viața după moarte și de existența omului, confruntându-se cu numeroase
întrebări filosofice ale căror răspuns este greu de găsit.
Acțiunea se întinde pe cinci acte, desfășurându-se în Danemarca, la Castelul Elsinore, a cărei
reprezentare reală este Castelul Kronborg. Primul act se deschide cu dialogul dintre Francisco și
Bernardo, care a venit să stea de pază în locul său. Acesta, împreună cu Marcellus, a văzut
o ,,apariție înspăimântătoare” bântuind castelul, iar Horatio privește situația cu incertitudine, fapt
care îl determină să stea și el de pază pentru a se convinge. Rămâne șocat la zărirea unei umbre
aidoma răposatului rege Hamlet, care purta armura exact ca în momentul luptei contra regelui
Fortinbras al Norvegiei, pe care l-a învins. Horatio, Marcellus și Bernardo cad de acord să îl
informeze pe prințul Hamlet de cele văzute, având convingerea că doar acesta va fi capabil să-i
vorbească Umbrei.
Are loc un discurs ținut de Claudius, fratele regelui, care i-a luat locul la tron. Acesta
menționează că o ia de soție pe regina Gertrude, ,,cu un ochi râzând și cu celălalt plângând”,
încercând să sublinieze că simte o adâncă suferință din pricina decesului fratelui său, dar și
bucurie datorită căsătoriei. Prințul este îngrozit și dezgustat de regină, care după numai două luni
de la moartea tatălui său, este căsătorită cu fratele acestuia. Din vorbele lui se observă durerea
care îi întunecă sufletul și mânia purtată față de mama sa, a cărei lipsă de gândire o judecă: ,,Un
animal care e lipsit de judecată, ar fi păstrat mai mult timp doliul.” Monologul protagonistului
este întrerupt de sosirea bunului său prieten, Horatio, care vine să-l anunțe de cele văzute cu o
noapte în urmă. Hamlet dorește să stea și el de veghe pentru a vedea fantoma.
Înainte de a se întoarce în Franța, Laertes o îndeamnă pe sora sa, Ophelia, să uite de Hamlet și de
sentimentele de iubire pe care le poartă în inima sa. La rândul său, acesta primește sfaturi
părintești de la tatăl său, Polonius, pentru a avea o plecare cât mai armonioasă.
Hamlet stă de gardă alături de Marcellus și Horatio, iar în timp ce așteaptă Umbra, vorbește cu
dezamăgire de obiceiurile proaste ale regelui, care ține petreceri cu vin, spunând că ,,deși sunt
născut aici, este un obicei care te onorează mai mult dacă îl dai uitării, decât dacă îl observi”.
Apare Umbra, care îi face semn prințului să meargă cu el. Mărturisește că este spiritul regelui
decedat și că a fost asasinat. Ceea ce se credea adevărat, cum că ar fi fost omorât de un șarpe, era
doar o minciună pentru a-i acoperi crima lui Claudius, care, după ce a sedus-o pe regină, și-a
omorât fratele turnându-i otravă în ureche cât timp dormea în grădina palatului. Îi cere
răzbunarea lui Hamlet, care îi jură că nu-l va uita, fiind mâhnit de acțiunile unchiului său.
După ce le povestește cele aflate lui Horatio și Marcellus, cei trei fac un jurământ că nu vor
spune vreun cuvânt despre asasinarea regelui.
Al doilea act îl arată pe Polonius, care îl trimite pe Reynaldo, servitorul său, să afle informații
despre comportamentul lui Laertes, întrebându-i pe danezii din Paris de acesta. După plecarea
servitorului, află de la Ophelia de comportamentul ciudat al lui Hamlet: ,,Hamlet a venit înaintea
mea cu mantaua neîncheiată, fără pălărie pe cap, cu ciorapii murdari și nelegați, căzându-i jos,
alb la față ca o cămașă. Genunchii i se loveau unul de altul, privirea lui era disperată, ca și cum
ar fi scăpat din infern, și a început să-mi spună grozăvii.” Prințul a strâns-o de mână cu putere pe
fată. În urma celor auzite, Polonius trage concluzia că Hamlet a înnebunit din dragoste pentru
Ophelia, explicându-i în acest fel manifestările bizare. Îi spune cele întamplate și lui Claudius.
Regele îi invită pe Rosencrantz și Guildenstern pentru a-l investiga pe prinț, căruia îi erau
prieteni din copilărie. Polonius le sugerează lui Claudius și Gertrude să spioneze conversația pe
care o va purta cu protagonistul, dar acesta vorbește în ghicitori, lăsând confuzie. Când prietenii
săi îl interoghează, le spune că este conștient de faptul că e investigat de ei și le insinuează că
poate toată nebunia sa este o prefăcătorie. Cei doi îl informează că urmează să vină o trupă de
actori la palat pentru a-l înveseli. Hamlet vorbește cu actorii, spunându-le să joace piesa de teatru
,,The Murder of Gonzago”, la care îi adaugă modificări în așa fel încât să relateze asasinarea
tatălui său.
În al treilea act, Rosencrantz și Guildenstern îi aduc la cunoștință regelui că nu au putut afla
cauza nebuniei lui Hamlet. El decide să-l spioneze din nou, de data în timpul unei interacțiuni cu
Ophelia, pentru a vedea dacă motivul nebuniei este într-adevăr dragostea pentru tânără.
Intrarea lui Hamlet este marcată de un monolog despre existența sa, care începe cu celebra
replică ,,A fi, sau a nu fi, aceasta e întrebarea.”. În conversația sa cu Ophelia are un limbaj dur.
Inițial, spune ca a simțit iubire pentru fiica lui Polonius, dar se contrazice apoi, trezind o mare
confuzie. Continuă prin insulte adresate fetei, pe care o trimite la mănăstire pentru a se pocăi și
pe care o critică: ,, Dumnezeu v-a dat o faţă şi voi vă faceţi o alta, săriţi, alunecaţi, vorbiţi cu
vârful buzelor, porecliţi creaturile lui Dumnezeu şi vă daţi ignoranţa drept cochetare. Du-te, du-
te, nu mai vreau să aud de asemenea lucruri, ele m-au înnebunit.” Văzând acestea, Claudius este
sigur că nebunia prințului nu este cauzată de dragoste.
Are loc piesa de teatru, iar Hamlet se înțelege cu Horatio să urmărească reacțiile regelui. Piesa
începe cu un fericit cuplu de rege și regină, dar regele se îmbolnăvește și se îngrijorează că soția
sa s-ar putea recăsători. Un alt personaj intră pe scenă și îl otrăvește pe împărat, iar Hamlet spune
că planul acestuia este de a se căsători cu regina, moment în care Claudius ordonă furios ca
actorii să se oprească, după care pleacă urmat de Gertrude. Această izbucnire le confirmă lui
Hamlet și Horatio că mărturisirea Umbrei este adevărată: unchiul prințului și-a ucis fratele.
Rosencrantz și Guildenstern îi spun prințului că este căutat de mama sa, iar acesta izbucnește în
urma unor întrebări primite de la cei doi, mărturisind că știe de spionajul lor. Intră Polonius,
repetând dorința reginei de a vorbi urgent cu Hamlet.
Între timp, Claudius le spune lui Rosencrantz și Guildenstern să se pregătească pentru a pleca în
Anglia, unde voia să îl trimită și pe prinț. Simțindu-se copleșit de vinovăție, merge la biserică
unde recunoaște că și-a omorât fratele. Hamlet îl vede îngenuncheat, îi trece prin gând să îl
ucidă, dar realizează că ar ajunge în cer.
Are loc discuția dintre Gertrude și fiul său, care i se adresează răstit. Pentru o clipă, crede că vrea
să-i facă rău și țipă după ajutor, lucru care îl face pe Polonius să reacționeze. Bărbatul era ascuns
după o perdea, iar Hamlet înjunghie. Umbra apare, certându-l pentru crima comisă și pentru felul
în care s-a comportat cu mama sa, iar Gertrude se sperie de Hamlet, care încearcă să-i spună că
vorbește cu tatăl său. O sfătuiește să nu-i spună lui Claudius de întalnirea pe care au avut-o și îi
mărturisește că e conștient de planul plecării în Anglia.
Actul al patrulea ilustrează îngrijorarea lui Rosencrantz și Guildenstern în legătură cu locația
cadavrului lui Polonius, dar Hamlet nu le mărturisește nimic. Claudius e conștient că nu-l poate
pedepsi pe prinț căci este iubit de locuitorii Danemarcei, iar când îl întreabă la rândul lui de
cadavrul lui Polonius, Hamlet îi răspunde în glumă. Regele trimite scrisori către Anglia în care
ordonă ca Hamlet să fie omorât, cu gândul că va avea parte de liniște odată cu plecarea lui.
Gertrude este vizitată de Ophelia care dă dovadă de un comportament straniu, cântând tot felul
de cântece. Se ajunge la concluzia că Ophelia a înnebunit din cauza morții tatălui său. Laertes se
întoarce și este înfuriat de veștile primite și da starea surorii sale.
Horatio primește o scrisoare de la Hamlet, în care este informat că a fost atacat de pirați, dar a
reușit să le câștige mila. El vrea să se întalnească cu Horatio pentru a-i spune niște vești
importante: ,, Am să-ți spun la ureche cuvinte, care te vor încremeni deşi, vor fi neîndestulătoare
ca să descrie totul”.
Circulă zvonuri că Hamlet s-a întors în Danemarca, așa că Claudius și Laertes plănuiesc un duel,
iar Laertes vrea să-și îmbibe sabia în otravă pentru a-l omorî pe acesta. Pentru a se asigura că
planul va merge, Claudius decide să pregătească o băutură cu otravă din care Hamlet să bea. În
cele din urmă, Gertrude vine cu informația că Ophelia a murit înecată.
Ultimul act se deschide cu înmormântarea Opheliei. Doi gropari discută despre moartea sa,
încercând să se decidă dacă poate fi înmormântată creștinește, căci se crede că s-a sinucis. Are
loc un conflict între Laertes și Hamlet, care spune că iubirea sa pentru Ophelia este mai puternică
decât cea a fratelui. După aceasta, Hamlet pleacă împreună cu Horatio.
Hamlet dezvăluie că a găsit scrisorile lui Claudius care îi plănuiau moartea, dar a reușit să le
schimbe cu altele în care ordona moartea lui Rosencrantz și a lui Gulidenstern. Osric îl
înștiințează pe prinț de duelul cu Laertes. Hamlet își cere scuze de la fiul lui Polonius,
recunoscând că a greșit față de el. Cei doi își aleg armele, iar Laertes ia sabia otrăvită. Claudius
încearcă să-l facă pe prinț să bea din paharul cu vin otrăvit, dar în zadar. Pe parcursul duelului,
Gertrude va fi cea care bea vinul, ducând o moarte lentă. Armele luptătorilor vor fi schimbate,
ambii ajungând să fie otrăviți, dar Laertes nu moare până când nu-i recunoaște lui Hamlet planul
lui Claudius. Furios, prințul îl obligă pe rege să bea din otravă, iar în ultimele sale clipe de viață,
îi spune lui Horatio să-i facă povestea cunoscută și îl declară pe Fortinbras rege al Danemarcei.
Fortinbras va fi mișcat de poveste și ordonă ca Hamlet să fie înmormântat ca soldat.
Hamlet este un personaj complex, plin de însușiri fantastice. Putem observa inteligența sa pe tot
parcursul tragediei, mai ales în momentele de ,,nebunie” prin care a reușit să deruteze celelalte
personaje. El simte totul cu o intensitate majoră, în special dezgustul față de mama sa după
aflarea căsătoriei dintre ea și Claudius.
Tototdată, simte un conflict intern, deoarece dorința de a-l răzbuna pe tatăl său este arzătoare, dar
îl copleșește gândul că persoana asupra căreia trebuie să se răzbune este nimeni altul decât
unchiul lui.
Consider că Shakespeare a reușit să contureze bine trăsăturile protagonistului prin intermediul
limbajului folosit, al acțiunii și al relațiilor cu celelalte personaje. Monologurile des întâlnite de-a
lungul tragediei arată preocuparea lui Hamlet în legătură cu adevărul, existența omenirii și
consecințele întâlnite în viață.