PRINCIPIUL INCERTITUDINII LUI

HEISENBERG
ELEVI:
-Lupu Eugen Petrisor
-Oproiu Darius

O consecință a dualității undă-corpuscul

este Principiul de incertitudine al lui
Heisenberg, formulat în anul 1927 de către
fizicianul german Werner Heisenberg (1901-1976)

Principiul de incertitudine al lui Heisenberg:

„Produsul dintre incertitudinea în poziție (Δx) și

incertitudinea în impuls (Δp) ale unei particule
nu poate fi mai mic decât constanta lui Planck
redusă”:

Δx ∙ Δp ≥ ћ

ћ = h/2π

În mecanica clasică, dacă măsurăm în același moment și poziția și viteza unui

corp, vom ști unde este el acum, dar și peste un anumit timp.

În mecanica cuantică, dacă determinarea poziției unui particule se realizează

printr-un proces de iluminare, trebuie luat în considerare faptul că difracția
limitează precizia localizării, de unde o imprecizie Δx a poziției particulei. Această
imprecizie crește proporțional cu lungimea de undă (λ), adică :

Δx ~ λ

La ciocnirea dintre fotonul de lumină și particula respectivă crește impulsul

particulei, întrucât el este invers proporțional cu lungimea de undă:

Astfel apare o imprecizie a valorii impulsului (Δp):

Δp ~ h/λ
Heisenberg a imaginat un experiment cu un radar care urmărea pozi ția unei particule
prin ricoșarea undelor electromagnetice în aceasta. Pentru o acurate țe maximă a ales
razele gamma cu lungimi de undă foarte mici. Razele gamma (cu caracter dual undă-
particulă), ciocnind particula, s-ar comporta ca o serie de gloan țe de fotoni. Fotonii
gamma au o frecvență și o energie foarte mare. Când fotonul ar lovi particula, i-ar da un
impuls puternic și i-ar crește viteza. Deci, chiar dacă am ști pozi ția particulei în acel
moment, viteza lui s-ar schimba imprevizibil datorită procesului de observare.

Dacă alegem o radiație (unde radio) cu lungime de undă foarte mare acestea au
atât frecvența, cât și energia foarte mică. Când fotonul ar lovi particula, i-ar da un
impuls slab și am putea măsura cu precizie viteza particulei. Deci, chiar dacă am
ști viteza particulei în acel moment, poziția particulei nu poate fi localizată exact
datorită lungimii de undă foarte mari.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea, dezvoltarea electrodinamicii cuantice a

dus la dezvoltarea si a altor metode de calcul legate de comportamentul
particulelor subatomice.

Principiul incertitudinii, al lui Heisenberg, subliniaza, asadar, imposibilitatea

masurarii exacte a pozitiei, vitezei si energiei unei particule, instrumentul insusi al
masurarii actionand asupra particulei, modificand sistemul caruia ii apartine.
Extinzand aceasta constatare dincolo de nivelul subatomic, intr-un sens larg,
filozofic, s-ar putea spune ca „nedeterminarea”/”incertitudinea” nu vizeaza
ininteligibilul, ci „imprevizibilul”, ceea ce scapa interactiunilor si conditionarilor
repetitive, in limite exact determinate, aspect care nu exclude cauzalitatea, dar
asupra careia cunoasterea umana trebuie sa mai zaboveasca, pentru a ajunge la
o intelegere viabila a Universului si a
legilor care il guverneaza.

BIBLIOGRAFIE
https://www.scientia.ro/fizica/50-mecanica-cuantica/7703-principiul-
incertitudinii-al-lui-heisenberg.html
https://www.fizichim.ro/docs/fizica/clasa12/capitolul2-elemente-de-fizica-
cuantica/II-7-principiul-de-incertitudine-a-lui-heisenberg/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_incertitudinii