Principiul incertitudinii al lui Heisenberg

Principiul incertitudinii, al lui Heisenberg, numit si „principiul nedeterminarii”, specific mecanicii cuantice, afirma
ca, pentru o particula apartinand structurii atomice, nu se poate cunoaste simultan si pozitia si viteza sa, existand
posibilitatea de a se stabili cu precizie pozitia, ramanand incerta viteza, ori invers. De exemplu, daca un foton
(particula elementara de radiatie luminoasa) interactioneaza cu un electron, primul va modifica traiectoria celui
de-al doilea, dar si propria viteza si traiectorie. Prin urmare, masuratorile aplicate particulelor subatomice nu pot
exprima decat probabilitati. Principiul a fost formulat in 1927, de catre fizicianul german Werner Karl Heisenberg,
laureat, in 1932, al Premiului Nobel, pentru contributiile la fundamentarea mecanicii cuantice.

Principiul incertitudinii, al lui Heisenberg, se exprima prin inegalitatea Δ E · Δt ≥ ħ/2 (in care Δ E reprezinta
energia masurata pe intervalul de timp Δ t, iar ħ (pronuntat „h-bar”) este Constanta lui Planck (energie inmultita
cu timp), utilizata, in fizica, pentru a descrie dimensiunile cuantelor. Cuanta este unitatea fundamentala a
campurilor fizice, reprezentand cantitatea minima de energie radianta, a carei valoare depinde de frecventa
radiatiei, teoria cuantelor avand in vedere fenomenele fizice care au loc la scara atomica si subatomica.

Principiul incertitudinii, al lui Heisenberg, formulat in acelasi an (1927), afirma ca determinarea simultana a
pozitiei si a momentului unui electron este imposibila. Mai tarziu, acest principiu a fost extins si la alte particule
din structura atomului.
Principiul incertitudinii, al lui Heisenberg, subliniaza, asadar, imposibilitatea masurarii exacte a pozitiei, vitezei si
energiei unei particule, instrumentul insusi al masurarii actionand asupra particulei, modificand sistemul caruia ii
apartine.