Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
Suport de curs
2022
CUPRINS
UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ” ............................................................................. 1
DREPT PENAL. PARTE GENERALĂ I ............................................................................. 1
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................. 6
Capitolul 1 ............................................................................................................................. 7
NOŢIUNI GENERALE ........................................................................................................ 7
Obiectivele Capitolului 1 .................................................................................................. 7
1.1. Definiţia, obiectul şi scopul dreptului penal român ................................................... 7
1.2. Principiile fundamentale ale dreptului penal ............................................................. 8
1.3. Legea penală şi norma penală .................................................................................. 10
1.4. Raportul penal şi faptele penale............................................................................... 12
Bibliografia Capitolului 1 ............................................................................................... 14
Capitolul 2 ........................................................................................................................... 15
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN SPAŢIU ŞI TIMP ..................................... 15
Obiectivele capitolului 2 ................................................................................................. 15
2.1. Aspecte generale ...................................................................................................... 15
2.2. Aplicarea legii penale române în timp ..................................................................... 15
2.3. Aplicarea legii penale române în spaţiu .................................................................. 21
Bibliografia Capitolului 2 ............................................................................................... 26
Capitolul 3 ........................................................................................................................... 27
ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA ...................................................... 27
Obiectivele capitolului 3 ................................................................................................. 27
3.1. Definiţia, trăsăturile esenţiale şi generale ale infracţiunii ....................................... 27
3.2. Structura infracţiunii ................................................................................................ 29
3.3. Conţinutul infracţiunii ............................................................................................. 33
Bibliografia Capitolului 3 ............................................................................................... 34
Capitolul 4 ........................................................................................................................... 35
CAUZELE JUSTIFICATIVE ŞI CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE ....................... 35
Obiectivele capitolului 4 ................................................................................................. 35
4.1. Cauzele justificative ................................................................................................ 35
4.2. Cauzele de neimputabilitate..................................................................................... 38
Bibliografia Capitolului 4 ............................................................................................... 43
Capitolul 5 ........................................................................................................................... 44
FORMELE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE ................................................................ 44
Obiectivele capitolului 5 ................................................................................................. 44
5.1. Luarea hotărârii........................................................................................................ 44
5.2. Actele de pregătire ................................................................................................... 45
5.3. Tentativa .................................................................................................................. 45
5.4. Infracţiunea consumată ............................................................................................ 47
Bibliografia Capitolului 5 ............................................................................................... 48
Capitolul 6 ........................................................................................................................... 49
UNITATEA DE INFRACŢIUNE ....................................................................................... 49
Obiectivele capitolului 6 ................................................................................................. 49
6.1. Aspecte generale ...................................................................................................... 49
6.2. Unitatea naturală de infracţiune ............................................................................... 49
6.3. Unitatea legală de infracţiune .................................................................................. 51
Bibliografia capitolului 6 ................................................................................................ 54
Capitolul 7 ........................................................................................................................... 55
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI .............................................................................. 55
2
Obiectivele Capitolului 7 ................................................................................................ 55
7.1. Noţiuni introductive ................................................................................................. 55
7.2. Concursul de infracţiuni........................................................................................... 55
7.3. Recidiva ................................................................................................................... 58
7.4. Pluralitatea intermediară .......................................................................................... 62
Bibliografia Capitolului 7: .............................................................................................. 63
Capitolul 8 ........................................................................................................................... 64
PLURALITATEA DE INFRACTORI ................................................................................ 64
Obiectivele capitolului 8 ................................................................................................. 64
8.1. Generalităţi............................................................................................................... 64
8.2. Participaţia penală .................................................................................................... 65
8.3. Autorul ..................................................................................................................... 65
8.4. Coautorii .................................................................................................................. 65
8.5. Instigarea .................................................................................................................. 66
8.6. Complicitatea ........................................................................................................... 67
8.7. Participaţia la infracţiunile cu subiect special.......................................................... 67
8.8. Participaţia improprie .............................................................................................. 67
8.9. Pedeapsa în caz de participaţie ................................................................................ 68
Bibliografia Capitolului 8 ............................................................................................... 70
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................. 70
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE .................................................... 71
DE AUTOEVALUARE ................................................................................................. 71
3
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ I
INTRODUCERE
OBIECTIVELE CURSULUI
4
vigoare la data de 01.10.2022.
Cursul de faţă este structurat în opt capitole.
5
de infracţiune.
BIBLIOGRAFIE
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, București, 2017;
2. Al. Boroi, S. Anghel, Fișe de drept penal pentru admiterea în
magistratură și avocatură, Ed. Hamangiu, București, 2017.
3. G. Antoniu, T. Toader, (coordonatori), Explicaţiile noului Cod penal,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
4. M. Basarab, V. Paşca, Ghe. Mateuţ, C-tin. Butiuc, Codul penal
comentat. Vol. I. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
5. C-tin. Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea
generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021;
6. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
7. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2018;
8. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014.
6
Capitolul 1
NOŢIUNI GENERALE
Cuprins
Obiectivele capitolului 1
1.1. Definiţia, obiectul şi scopul dreptului penal român
1.2. Principiile fundamentale ale dreptului penal român
1.3. Legea penală şi norma penală
1.4. Raportul penal şi faptele penale
Bibliografia capitolului 1
Obiectivele Capitolului 1
7
1.1.2. Obiectul dreptului penal
8
În conformitate cu dispoziţiile alin. 2 art. 1 nicio persoană nu poate fi
sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data
când a fost săvârşită.
9
(concret, această individualizare presupune stabilirea regimului de
executare a pedepsei, a dreptului la vizite, la pachete, etc., prin
raportare la situaţia de infractor primar sau recidivist, durata
pedepsei aplicate, conduita condamnatului în timpul executării
pedepsei, etc.).
10
- Legea organică (constituie principalul izvor de drept penal).
Exemple: Codul penal; legile speciale.
- Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului (este vorba despre cele care
cuprind norme de natura legii organice).
- Cutuma (de exemplu, circumcizia şi perforarea lobului urechii pentru
a purta bijuterii - acte cauzatoare de suferinţe fizice dar nepedepsite fiind
general acceptate).
- Decretele prezidenţiale (este vorba despre decretul prin care se
dispune graţierea individuală şi care astfel, modifică sau stinge raportul de
drept penal).
- Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în dezlegarea
unor probleme de drept sau în recurs în interesul legii (potrivit dispoziţiilor
art. 447 alin. 3 şi 474 alin. 4 Cod procedură penală aceste decizii sunt
obligatorii pentru instanţe de la data publicării lor în Monitorul Oficial.
- Izvoarele internaţionale (sunt incluse aici tratale şi convenţiile
internaţionale, în măsura în care sunt ratificate). Acestea sunt, după caz,
izvoare directe şi izvoare indirecte. Sunt directe cele aplicabile nemijlocit de
către instanţele române- CEDO, Convenţia privind drepturile copilului, etc.
Izvoare indirecte sunt acelea care odată ratificate creează în sarcina statului
obligaţi de a adopta o anumită reglementare.
Potrivit dispoziţiilor art. 173 Cod penal prin „lege penală” se înţelege
orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de
urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
Prin legislaţie penală se înţelege, potrivit doctrinei penale, totalitatea
dispoziţiilor cu caracter penal, indiferent de sediul lor.
Legile penale se clasifică după mai multe criterii.
După criteriul domeniului de aplicare acestea pot fi:
legi penale generale
legi penale speciale
După criteriul duratei de aplicare, legile penale sunt:
nedeterminate în timp
temporare sau cu durată determinată (legea penală temporară este
legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei
aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus
adoptarea sa- art. 7 alin. 2 Cod penal).
După caracterul legilor, legile penale sunt:
legi ordinare
excepţionale
11
1.3.3. Norma penală
12
Stingerea raportului penal
Raportul juridic penal se stinge prin: executarea sancţiunilor aplicate;
întervenţia unei cauze care înlătură răspundereaa penală, înlătură sau modifică
executarea pedepsei.
13
Bibliografia Capitolului 1
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, București, 2017;
2. C-tin. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal roman. Partea generală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021;
2. F. Streteanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
3. G. Antoniu, T. Toader, (coordonatori), Explicaţiile noului Cod penal,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
4. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014.
14
Capitolul 2
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN SPAŢIU ŞI TIMP
Cuprinsul capitolului 2
Obiectivele capitolului 2
2.1. Aspecte generale
2.2. Aplicarea legii penale române în timp
2.3. Aplicarea legii penale române în spaţiu
Bibliografia capitolului 2
Obiectivele capitolului 2
15
2.2.1. Principiul activităţii legii penale
16
Excepţii de la principul neretroactivităţii
17
infracţiunii concrete.
ÎCCJ stabileşte prin Decizia nr. 10/2014 privind pronunţarea unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept - în
aplicarea art. 5 din Codul penal, circumstanţele atenuante se apreciază global
în funcţie de incriminare şi sancţiune în situaţia intrării în vigoare a unei noi
legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât şi cu privire la
circumstanţele atenuante, circumstanţele ca parte din instituţia sancţiunii unei
infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia pedepsei.
A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 651/2018 prin care s-a
constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu
asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată
neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale
de dezincriminare, este neconstituţională.
18
prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, stabileşte că,
în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale
a legii penale mai favorabile şi constată că nu este permisă combinarea
prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai
favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în
formă continuată.
Se vor avea în vedere și:
- Decizia ÎCCJ nr. 2/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept;
- Decizia ÎCCJ nr. 10/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept;
- Decizia ÎCCJ nr. 21/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept;
- Decizia ÎCCJ nr. 13/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept;
- Decizia ÎCCJ nr. 29/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept;
- Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept;
- Decizia ÎCCJ nr. 11/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept.
Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 12 alin. 1 Legea
187/2012 potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi
complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai
favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
19
În conformitate cu alin. 2. al art. 6 Cod penal, dacă după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la
executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai
pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul
închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda,
pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul
special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din
pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii
(alin. 3 art. 6 Cod penal).
În ceea ce îi priveşte pe infractorii minori, în alin. 4 se arată că măsurile
educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele
care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele
prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
În conformitate cu dispoziţiile alin. 5 atunci când legea nouă este mai
favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de
siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele
care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele
prevăzute de aceasta.
Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor
complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi
limitele prevăzute de legea nouă.
Potrivit alin. 7 atunci când o dispoziţie din legea nouă se referă la
pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până
la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit
dispoziţiilor alin. (1)-(6).
20
concomitent în vigoare.
Cea mai frecvent întâlnită ipoteză este cea a concursului între o normă
specială şi una generală. În acest caz se va aplica regula potrivit căreia norma
specială derogă de la cea generală.
21
român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea
română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.
În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite
în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică
română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde
a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei
niciunui stat (alin. 2 art. 9 Cod penal).
Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face, potrivit dispoziţiilor din
alin. 3, cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe
lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi
sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite
autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi
prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.
Şi în această situaţie trebuie să reţinem prevederea art. 12 Cod penal
potrivit căreia dispoziţiile art. 9 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un
tratat internaţional la care România este parte.
De reținut excepțiile prevăzute în:
Legea nr. 217/2020 - prin excepție de la prevederile art. 9 Cod penal și
în aplicarea art. 12 Cod penal, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art.
221 alin. (1)-(2^1), art. 222^1, art. 216^1 și art. 374 alin. (1) și (1^1) din
Codul penal, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara
teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română
indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este
prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.
Legea nr. 234/2022 - prin derogare de la prevederile art. 9 Cod penal
precum și în aplicarea art. 12 Cod penal, dacă faptele sunt săvârșite în afara
teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română,
indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este
prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită și
fără a fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general de la parchetul
de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi
sesizat sau a procurorului general de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, legea penală română se aplică infracțiunilor prevăzute la:
a) art. 6, 7, 81, 815 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și
completările ulterioare;
b) art. 4, 8, 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea
evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, art. 270, 272-275
di Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, art. 289-292, 294, 295, 297, 298,
306-309, 367 din Codul penal și art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru
prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și
pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și
22
completările ulterioare, dacă au avut ca rezultat atingerea intereselor
financiare ale Uniunii Europene.
23
2.3.5. Excepţii de la aplicarea legii penale române
2.3.5.2. Extrădarea
Extrădarea este un act juridic bilateral între două state în baza căruia un
stat pe al cărui teritoriu se află un infractor sau un condamnat îl predă la
cerere, altui stat pentru a fi judecat sau pus să execute pedeapsa. Fiind un act
juridic bilateral, extrădarea presupune întotdeauna participarea a două state şi
24
anume: statul solicitat şi statul solicitant.
Ea apare ca o formă de asistenţă judiciară internaţională în materie
penală şi presupune întotdeauna participarea a două state:
statul solicitant
statul solicitat
Extrădarea este de două feluri: extrădare activă şi extrădare pasivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. 1 Cod penal, extrădarea
poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care
România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
Legea internă ce guvernează materia extrădăriii este Legea 302/2004,
cu modificările aduse prin Legea 300/2013. Legiuitorul român a instituit
sistemul jurisdicţional de acordre a extrădării, competenţa revenind în
exclusivitate instanţei de judecată, şi anume, Curtea de apel.
Potrivit dispoziţiilor alin. 2 art. 14 Cod penal, predarea sau extrădarea
unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau
se solicită în condiţiile legii.
Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în
condiţiile legii.
Admisibilitatea unei cereri de extrădare de către statul român presupune
îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond şi formă.
Condiţiile de fond privesc persoana a cărei remitere se solicită, fapta
comisă, acţiunea penală, etc. Cele de formă privesc aspectele procedurale ale
extrădării.
25
luat măsura privativă de libertate;
c) în faza de executare, de către instanţa de executare, din oficiu sau la
sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul
de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau hotărârea prin
care s-a luat măsura privativă de libertate.
Punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de
autorităţile competente ale altui stat se face de către Curţile de apel.
Bibliografia Capitolului 2
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, București, 2017;
2. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
3. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014.
26
Capitolul 3
ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA
Cuprinsul capitolului 3
Obiectivele capitolului 3
3.1. Definiţia, trăsăturile esenţiale şi generale ale infracţiunii
3.2. Structura infracţiunii
3.2.1.Obiectul infracţiunii
3.2.2. Subiecţii infracţiunii.
3.2.3. Latura obiectivă a infracţiunii
3.2.4. Latura subiectivă a infracţiunii
3.3. Conţinutul infracţiunii
Bibliografia capitolului 3
Obiectivele capitolului 3
3.1.1. Definiţia
28
3.2. Structura infracţiunii
29
instigator, complice).
Subiectul activ poate fi:
◦ subiect activ general
◦ subiect activ special (calificat, circumstanţiat)
Pentru a fi subiect activ general al infracţiunii, persoana fizică trebuie
să îndeplinească anumite condiţii:
să aibă vârsta de 14 ani împliniţi
să aibă discernământ
libertatea de voinţă şi acţiune
Subiect activ special al infracţiunii este cel care, pe lângă condiţiile
generale necesare pentru a fi subiect activ, trebuie să îndeplinească şi alte
condiţii speciale legate de persoană, prevăzute expres în norma de
incriminare.
Noţiune
30
existenţa infracţiunii.
Noţiune
31
nu sunt dirijate într-o asemenea direcţie produc astfel de urmări, din cauza
uşurinţei sau neglijenţei infractorului.
Latura subiectivă a infracţiunii are ca element principal vinovăţia, iar ca
elemente secundare mobilul şi scopul.
3.2.4.1. Vinovăţia
Vinovăţia poate fi definită ca atitudinea psihică a făptuitorului
faţă de acţiunea sau inacţiunea sa şi de urmările acesteia.
intenţia
culpa
intenţia depăşită
A. Intenţia
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. 3 fapta este săvârşită cu
intenţie când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale urmărind producerea lui
prin săvârşirea ei sau acceptă posibilitatea producerii acestuia prin săvârşirea
faptei.
Intenţia este cunoscută sub două modalităţi:
intenţie directă
intenţie indirectă
Fapta este săvârşită cu intenţie directă atunci când făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte (art.
16 alin. 3 lit. a Cod penal).
Fapta este săvârşită cu intenţie indirectă atunci când făptuitorul
prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii lui (art. 16 alin. 3 lit. b Cod penal)
În literatura juridică de specialitate se arată că intenţia, ca formă a
vinovăţiei, se poate manifesta în anumite grade:
- intenţia premeditată
- intenţia repentină sau spontană (dolul repentin)
32
B. Culpa
Potrivit dispoziţiilor din art. 16 alin. 4 Cod penal, infracţiunea este
săvârşită din culpă când făptuitorul prevede posibilitatea producerii urmării
acţiunii (inacţiunii) sale, pe care nu o acceptă ori, deşi nu o prevede, trebuia şi
putea să o prevadă.
Culpa este cunoscută, la rândul ei, sub două modalităţi:
culpa cu prevedere (uşurinţa, temeritatea, culpa simplă)
culpa fără prevedere (neglijenţa)
Culpa cu prevedere există atunci când făptuitorul prevede rezultatul
faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (art. 16
alin. 4 lit a Cod penal).
Fapta este săvârşită din culpă fără prevedere când făptuitorul nu
prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (art. 16 alin. 4
lit b Cod penal).
3.3.1. Noţiune
33
infracţiune poate avea un conţinut de bază (tip, simplu), unul agravat
(calificat) şi unul atenuat (mai puţin grav).
Bibliografia Capitolului 3
34
Capitolul 4
CAUZELE JUSTIFICATIVE ŞI CAUZELE DE
NEIMPUTABILITATE
Cuprins
Obiectivele capitolului 4
4.1. Cauzele justificative
4.2. Cauzele de neimputabilitate
Bibliografia capitolului 4
Obiectivele capitolului 4
35
Potrivit dispoziţiilor din noul Cod penal constituie astfel de cauze:
legitima apărare
starea de necesitate
consimţământul persoanei
vătămate
36
4.1.2. Starea de necesitate
37
4.1.4. Consimţământul persoanei vătămate
38
constângerea fizică
constrângerea morală
excesul neimputabil
minoritatea făptuitorului
iresponsabilitatea
intoxicaţia
eroarea
cazul fortuit
39
4.2.5. Iresponsabilitatea
4.2.6. Intoxicaţia
40
4.2.7. Eroarea
Eroarea de fapt
Eroarea de fapt pentru a constitui o cauză de neimputabilitate trebuie să
fie esenţială şi să întrunească anumite condiţii:
să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală;
făptuitorul să nu fi cunoscut, în momentul săvârşirii faptei existenţa
împrejurării, stării sau situaţiei de care depinde caracterul penal al
faptei;
necunoaşterea existenţei împrejurării, stării sau situaţiei de care depinde
caracterul penal al faptei să dureze tot timpul săvârşirii acesteia;
starea, situaţia sau împrejurarea care nu au fost cunoscute să fie dintre
acelea care sunt necesare pentru ca fapta săvârşită să constituie
infracţiune.
41
Eroarea de drept extrapenal
Este consacată de prevederile art. 30 alin. 4 din Codul penal potrivit
cărora dispoziţiile privind eroarea de fapt se aplică în mod corespunzător şi în
cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.
Astfel, eroarea asupra normei extrapenale, dacă priveşte un element
constitutiv al infracţiunii, va înlătura imputablitatea, iar dacă priveşte o
circumstanţă agravantă va înlătura efectul acesteia.
42
Bibliografia Capitolului 4
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, București, 2017;
2. G. Antoniu, T. Toader (coordonatori), Explicaţiile noului Cod penal,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
3. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
4. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014;
43
Capitolul 5
FORMELE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE
Cuprinsul capitolului 5
Obiectivele capitolului 5
5.1. Luarea hotărârii
5.2. Actele de pregătire
5.3. Tentativa
5.4. Infracţiunea consumată
Bibliografia capitolului 5
Obiectivele capitolului 5
44
5.2. Actele de pregătire
5.3. Tentativa
5.3.1. Definiţie
45
5.3.4. Infracţiuni la care tentativa nu este posibilă
infracţiunile de executare promptă
infracţiunile de obicei
actele de pregătire şi nici la tentativă
infracţiunile de rezultat potenţial
infracţiunile din culpă
infracţiunile comise cu intenţie depăşită
infracţiunile omisive
infracţiunile continue şi continuate
De reținut: Tentativa este posibilă la infracțiunilre săvârșite cu intenție
(directă sau indirectă).
În doctrina dreptului penal s-a arătat că, atunci când se face delimitarea
între actul de pregătire şi cel de executare (tentativă), se va ţine seama de
dispoziţiile art. 32 Cod penal şi de criteriul formal, pentru a se constata dacă
actul respectiv face parte din acţiunea tipică prevăzută în vreo ipoteză a unei
norme de incriminare sau nu.
Este act de executare acela care constituie însăşi acţiunea cuprinsă în
latura obiectivă a infracţiuni.
46
va sancţiona cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
1. Tentativa:
a) este posibilă la infracțiunile săvârșite cu intenție;
b) se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta;
c) este posibilă la infracţiunile din culpă.
47
Bibliografia Capitolului 5
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, București, 2017;
2. C-tin. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal roman. Partea generală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021;
2. F. Streteanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
3. G. Antoniu, T. Toader, (coordonatori), Explicaţiile noului Cod penal,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
4. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014.
48
Capitolul 6
UNITATEA DE INFRACŢIUNE
Cuprins
Obiectivele capitolului 6
6.1. Aspecte generale
6.2. Unitatea naturală de infracţiune
6.3. Unitatea legală de infracţiune
Bibliografia capitolului 6
Obiectivele capitolului 6
Infracţiunea simplă:
- constă dintr-o singură activitate infracţională comisă cu orice
formă de vinovăţie şi care produce un singur rezultat.
-există şi atunci când infractorul comite mai multe dintre
acţiunile/inacţiunile alternative prevăzute de legiuitor în norma de
49
incriminare;
- se va reţine, de asemenea, şi în ipoteza în care prin comiterea
faptei se produc mai multe din urmările alternative prevăzute de lege.
Sunt cunoscute:
aberatio ictus - descrie ipoteza în care activitatea infracţională
îndreptată împotriva unei persoane sau a unui bun este deviată
către o alta sau către alt bun, din cauza realizării defectuoase a
actelor de executare sau a unui eveniment neprevăzut, având drept
50
consecinţă un alt rezultat decât cel urmărit, dar de aceaşi natură cu
acesta.
error in rem - există atunci când, din eroare, făptuitorul îşi
îndreaptă actele de executare asupra altui obiect decât cel
împotriva căruia credea că acţionează.
error in personam - există atunci când, din eroare, făptuitorul îşi
îndreaptă actele de executare asupra altei persoane decât cea
împotriva căreia credea că acţionează.
În aceste ipoteze se va reţine o singură infracţiune faţă de persoana
sau obiectul efectiv lezate.
51
6.3.3. Infracţiunea de simplă repetare.
52
aceleiaşi infracţiuni. În această ipoteză ţinându-se seama de infracţiunea
săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu
poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior (art. 37 Cod penal).
În aplicarea acestor dispoziţii trebuie avută în vedere Decizia ICCJ
(RIL) nr. 11/2021 (publicată în M. Of. nr. 909/2021) potrivit căreia: în
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Codul penal, în
ipoteza în care constată existenţa unei condamnări definitive pentru o
infracţiune continuată, instanţa învestită cu judecarea unor acţiuni sau
inacţiuni care intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni va
proceda la recalcularea pedepsei ţinând seama de infracţiunea săvârşită în
întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea
pronunţată anterior şi va dispune anularea formelor de executare emise ca
urmare a condamnării anterioare şi emiterea unora noi în conformitate cu
hotărârea pronunţată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.
Potrivit art. 35 alin. 2 din Codul penal infracţiunea este complexă când
în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial
agravant agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă
prevăzută de legea penală.
53
Test de autoevaluare nr. 6- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările
pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):
Bibliografia capitolului 6
54
Capitolul 7
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
Cuprins
Obiectivele capitolului 7
7.1. Noţiuni introductive
7.2. Concursul de infracţiuni
7.3. Recidiva
7.4. Pluralitatea intermediară
Bibliografia capitolului 7
Obiectivele Capitolului 7
55
7.2.1. Concurs real de infracţiuni = când două sau mai multe infracţiuni au
fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte
de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de
infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea
sau ascunderea altei infracţiuni.
56
7.2.3. Pedepsirea concursului de infracţiuni
57
Important de reținut! Decizia ICCJ (RIL) nr.18/2021 (publicată în M.
Of. nr. 1108/2021), potrivit căreia: în materia tratamentului penal al
concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea
acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă
pedeapsa principală rezultantă.
În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, atunci când sunt de natură
diferită sau de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, ele se vor cumula.
7.3. Recidiva
58
condamnată definitiv;
c. legea să prevadă pentru infracţiunea nou săvârşită pedeapsa închisorii
de un an sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă;
d. infracţiunea să fi fost săvârşită până la reabilitare sau împlinirea
termenului de reabilitare.
Modalităţile recidivei
Din multitudinea de clasificări existente în doctrina de specialitate
amintim aici modalităţile acesteia raportate la două dintre criterii:
- Având în vedere momentul săvârşirii noii infracţiuni identificăm:
recidiva postcondamnatorie;
recidivă postexecutorie.
- Având în vedere locul unde s-a aplicat pedeapsa definitivă ce
formează primul termen al recidivei, aceasta poate fi:
recidivă naţională sau teritorială;
recidivă internaţională.
59
Recidiva internaţională
Recidiva este internaţională atunci când condamnarea definitivă ce
constituie primul termen al recidivei este pronunţată în străinătate, pentru o
faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare este
recunoscută potrivit legii (art. 41 alin. 3 Cod penal).
Important de reținut!
Decizia ICCJ (DCD/P) nr. 14/2019 (publicată în M. Of. nr. 17/2019):
Dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile
concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau
executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre
infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei
60
Decizia ÎCCJ (DCD/P) nr. 22/2020 (publicată în M. Of. nr.
907/2020): Dacă o infracțiune este concurentă (A) atât cu infracțiunea ce
reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea
termen al unei recidive postcondamnatorii (C), stabilirea pedepsei rezultante
presupune aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele
stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior
regulile recidivei post condamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită
pentru infracțiunea (C).
Dacă prin însumarea pedepselor potrivit regulilor de mai sus s-ar depăşi
cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel
puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se
poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă atunci când pedeapsa
anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de
recidivă este detenţiunea pe viaţă (art. 43 alin. 4 Cod penal).
61
Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de
siguranţă în caz de recidivă se aplică potrivit dispoziţiilor art. 45 din Codul
penal (regulile sunt aceleaşi ca şi în cazul concursului de infracţiuni).
62
Bibliografia Capitolului 7:
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal, Ed.
C.H. Beck, București, 2017;
2. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
3. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2014;
4. G. Antoniu, T. Toader (coordonatori), Explicaţiile noului Cod penal, vol. I,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
63
Capitolul 8
PLURALITATEA DE INFRACTORI
Cuprinsul capitolului 8
Obiectivele capitolului 8
8.1. Generalităţi
8.2. Participaţia penală
8.3. Autorul
8.4. Coautorii
8.5. Instigarea
8.6. Complicitatea
8.7. Participaţia la infracţiunile cu subiect special
8.8. Participaţia improprie
8.9. Pedeapsa în caz de participaţie
Bibliografia capitolului 8
Obiectivele capitolului 8
8.1. Generalităţi
64
8.2. Participaţia penală
8.3. Autorul
8.4. Coautorii
65
Pentru a exista participaţie sub forma coautoratului este necesar să fie
întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) Să se realizeze o legătură subiectivă între participanţi (coautori).
b) Să existe contribuţia nemijlocită a cel puţin două persoane la
comiterea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală.
8.5. Instigarea
66
8.6. Complicitatea
67
fără vinovăţie).
Participaţia improprie se poate realiza în două modalităţi:
a) modalitatea intenţie şi culpă;
b) modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie.
68
În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. 1 Cod penal, participantul
nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea
infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă
împiedică el însuşi consumarea infracţiunii.
Dacă actele săvârşite până în momentul denunţării sau împiedicării
constituie o altă infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această
infracţiune.
1. Instigatorul:
a) cu intenție determină o altă persoană să săvârșească o faptă
prevăzută de legea penală;
b) înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală;
c) nu se pedepsește în nicio situație.
2. Este complice:
a) persoana care ajută, fără intenţie, la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală;
b) persoana care promite, înainte de săvârşirea faptei, că va
tăinui bunurile provenite din aceasta;
c) persoana care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută
de legea penală.
69
Bibliografia Capitolului 8
BIBLIOGRAFIE
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, București, 2017;
2. Al. Boroi, S. Anghel, Fișe de drept penal pentru admiterea în
magistratură și avocatură, Ed. Hamangiu, București, 2017.
3. G. Antoniu, T. Toader,(coordonatori), Explicaţiile noului Cod penal,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
4. M. Basarab, V. Paşca, Ghe. Mateuţ, C-tin. Butiuc, Codul penal
comentat. Vol. I. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
5. C-tin. Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea
generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021;
6. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
7. F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, Volumul II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2018;
8. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014.
70
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE
DE AUTOEVALUARE
71