CRIMINOLOGIE Curs

UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ”
FACULTATEA DE DREPT
CONF. UNIV. DR. GHEORGHE BUNEA
CRIMINOLOGIE
Note de curs
2021
3
CUPRINS
INTRODUCERE....................................................................................................................5
Capitolul 1..............................................................................................................................7
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CRIMINOLOGIA.........................................................7
Obiectivele capitolului 1....................................................................................................7
1.1. Definiţie......................................................................................................................7
1.2. Scopul cercetării criminologice..................................................................................8
1.3. Metode ce cercetare utilizate în criminologie.............................................................8
Bibliografia capitolului 1...................................................................................................9
Capitolul 2............................................................................................................................10
ASPECTE ALE GÂNDIRII CRIMINOLOGICE DIN ANTICHITATE ŞI EVUL MEDIU
..............................................................................................................................................10
Obiectivele capitolului 2..................................................................................................10
2.1. Aspecte le gândirii criminologice din antichitate.....................................................10
2.2. Aspecte ale gândirii criminologice din evul mediu..................................................11
Bibliografia capitolului 2.................................................................................................12
Capitolul 3............................................................................................................................13
GÂNDIREA CRIMINOLOGICĂ DIN EUROPA OCCIDENTALĂ.................................13
Capitolul 4............................................................................................................................16
ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII CRIMINOLOGIEI ROMÂNEŞTI ANTEBELICE.......16
4.1. Noţiuni generale.......................................................................................................16
4.2. Reprezentanţi ai criminologiei româneşti antebelice................................................16
Capitolul 5............................................................................................................................18
CRIMINOLOGIA ETIOLOGICĂ.......................................................................................18
5.1. Explicaţii biologice...................................................................................................19
5.2. Explicaţii psihologice...............................................................................................20
5.3. Explicaţii sociologice...............................................................................................20
5.4. Explicaţii multifactoriale..........................................................................................21
Capitolul 6............................................................................................................................23
FENOMENOLOGIA CRIMINALITĂŢII CA OBIECT DE STUDIU AL
CRIMINOLOGIEI...............................................................................................................23
6.1. Crima........................................................................................................................23
6.2. Criminalul.................................................................................................................24
6.3. Criminalitatea...........................................................................................................24
4
Capitolul 7...........................................................................................................................26
PERSONALITATEA INFRACTORULUI CA OBIECT DE STUDIU AL
CRIMINOLOGIEI...............................................................................................................26
7.1. Definiţie....................................................................................................................26
7.2. Coordonatele bio-psiho-sociale ale .........................................................................27
personalităţii infractorului...............................................................................................27
Capitolul 8............................................................................................................................29
DELINCVENŢA JUVENILĂ ŞI CRIMINALITATEA FEMININĂ.................................29
8.1. Delincvenţa juvenilă.................................................................................................29
8.2. Criminalitatea feminină............................................................................................30
Capitolul 9 ...........................................................................................................................31
CRIMINALITATEA LEGATĂ DE DROGURI. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ.
CORUPŢIA..........................................................................................................................31
9.1. Criminalitatea legată de droguri...............................................................................32
9.2. Criminalitatea organizată..........................................................................................33
9.3. Corupţia....................................................................................................................34
Capitolul 10..........................................................................................................................35
VICTIMOLOGIA................................................................................................................35
Obiectivele capitolului 10................................................................................................36
10.1. Definiţie..................................................................................................................36
10.2. Factori victimologici...............................................................................................37
Bibliografia capitolului 10...............................................................................................38
Capitolul 11..........................................................................................................................38
CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA PREVENIREA CRIMINALITĂŢII..........................38
Obiectivele capitolului 11................................................................................................39
Bibliografia capitolului 11...............................................................................................40
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................42
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE ....................................................43
DE AUTOEVALUARE..................................................................................................43
5
CRIMINOLOGIE
INTRODUCERE
Acest curs se adresează, în principal, studenţilor din anii II-IV ai

Facultăţii de Drept, însuşirea noţiunilor prezentate fiind necesare pentru orice
jurist în devenire. De asemenea, informaţiile furnizate în acest suport de curs
pot fi utile şi studenţilor altor specializări care interferează cu domeniul
justiţiei.
OBIECTIVELE CURSULUI
Obiectivul central al acestui curs constă în formarea abilităţilor de a

utiliza, în practică, cunoştiinţele dobândite prin studiul metodelor de cercetare
criminologică, al evoluţiei în timp a gândirii criminologice şi a aspectelor ce
caracterizează diferite categorii de infracţionalitate.
Alte obiective propuse:
 pregătirea studenţilor în vederea cunoaşterii şi înţelegerii

teoriilor şi metodelor de cercetare criminologică
 formarea abilităţilor de a utiliza, în practică,

cunoştiinţele dobândite
MODUL ÎN CARE ESTE CONCEPUT CURSUL
Prezentul curs este, prin structura sa, destinat învăţământului la

frecvenţă redusă. Este destul de scurt necesitând, în medie, un număr de 14 de
ore de studiu individual. Timpul precizat poate fi mai lung sau mai scurt
raportat la nivelul cunoştiinţelor deja însuşite şi la capacitatea fiecărui student
de a asimila noţiuni noi.
Cursul de faţă este structurat în 11 capitole.
În fiecare capitol sunt abordate în mod unitar, echilibrate din punct de
vedere al întinderii, informaţii minime necesare pentru înţelegerea noţiunilor
abordate.
Fiecare capitol cuprinde: obiectivele, structura tematică, analiza fiecărei

instituţii abordate, teste de autoevaluare (TA) şi o bibliografie de referinţă.
La finalul cursului se află o bibliografie minimală şi răspunsurile
corecte la întrebările din testele de autoevaluare.
În cadrul fiecărui capitol, obiectivele enunţă competenţele ce urmează a

fi dobândite de către cursanţi după parcursul acestuia.
Conţinutul fiecărui capitol are în vedere raportul competenţe-
conţinuturi. Textul este structurat astfel încât să ofere o cantitate minimă
necesară de informaţii noi, uşor de asimilat care însă să stimuleze cursanţii
pentru o educaţie activă.
Testele de autoevaluare au rolul de a testa dacă obiectivele

educaţionale au fost realizate fiind plasate la sfârşitul fiecărui capitol.
MODUL DE ABORDARE A CURSULUI
Fiecare capitol din acest suport de curs furnizează informaţiile minime

necesare care să vă călăuzească în descoperirea criminologiei.
Testele de autoevaluare vor fi rezolvate în spaţiile create în acest sens.
Răspunsurile corecte le veţi găsi la sfârşitul prezentului suport de curs.
Pictogramele inserate au menirea de a evidenţia anumite informaţii.

Capitolul 1
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CRIMINOLOGIA
Cuprins
Obiectivele capitolului 1
1.1. Definiţie
1.2. Scopul cercetării criminologice
1.3. Metode ce cercetare utilizate în criminologie
Bibliografia capitolului 1
După studiul capitolului I, studenţii vor avea suficiente cunoştiinţe

pentru:
 a putea definii criminologia

 a cunoaşte obiectul de studiu, scopul şi
funcţiile cercetării criminologice
 a enunţa principalele metode de cercetare
criminologică
1.1. Definiţie
Din punct de vedere etimologic, noţiunea de criminologie este alcătuită

din două cuvinte de origine greacă, şi anume: crimen (acuzaţie, infracţiune) şi
logos (ştiinţă).
Una dintre cele mai vechi definiţii ale criminologiei a fost formulată de
către sociologul Emile Durcheim. Acesta privea criminologia ca pe o ştiinţă a
crimei.
Criminologia reprezintă ansamblul cercetărilor cu caracter ştiinţific ce
se ocupă, pe de o parte, cu studierea fenomenului criminal, iar pe de altă
8
parte, cu evaluarea practicii anticriminale.
1.2. Scopul cercetării criminologice
Scopul imediat al cercetării criminologice îl reprezintă cunoaşterea

fenomenului criminal în toată complexitatea lui în timp ce scopul mediat
constă în optimizarea practicii anticriminale prin stabilirea celor mai eficiente
mijloace.
1.2.3. Funcţiile cercetării criminologice
Cercetarea criminologică are următoarele funcţii:

 funcţia descriptivă
 funcţia explicativă
 funcţia predictivă
 funcţia profilactică
1.2.4. Relaţia dintre criminlogie şi alte ştiinţe juridice şi nejuridice
Dintre ştiinţele juridice cu care criminologia are relaţii strânse amintim:
 dreptul penal
 dreptul procesual penal
 criminalistica
Criminologia are strânse relaţii cu următoarele ştiinţe nejuridice:

 sociologia
 statistica
 psihologia
 psihiatria
1.3. Metode ce cercetare utilizate în criminologie
Prin metodă de cercetare se înţelege modalitatea concretă de investigare

a realităţii.
În cercetarea criminologică sunt folosite două metode:
 metoda inductivă
 metoda deductivă
Măsurarea criminalităţii se realizează, de regulă, prin intermediul

statisticilor.
Statistica reprezintă principala metodă de cercetare a fenomenului
9
criminal constituind o sursă importantă de informare asupra acestuia.
Statisticile pot fi publice sau private, naţionale sau internaţionale.
Date importante despre fenomenul criminal se mai obţin din:
 anchetele de autoconfesiune
 anchetele de victimizare
 anchete asupra martorilor
 anchete combinate
Se mai utilizează:
 tehnici sociologice
 tehnici comparatiste
 studiul biografiilor criminale
Toate tehnicile de cercetare a criminalităţii vizează stabilirea

volumului, a structurii şi a evoluţiei acesteia în timp şi spaţiu.
1. S. Bogdan, 2009, Criminologie, ediţia a II-a, Ed. Universul juridic,

Bucureşti.
2. V. Cioclei, 2011, Manual de criminologie, ediţia a V-a, Ed.C.H.
Beck, Bucureşti.
Test de autoevaluare nr. 1.
Enumeraţi funcţiile cercetării criminologice.
10
Capitolul 2
ASPECTE ALE GÂNDIRII CRIMINOLOGICE DIN
ANTICHITATE ŞI EVUL MEDIU
Cuprinsul capitolului 2
2.1. Aspecte le gândirii criminologice din antichitate
2.2. Aspecte ale gândirii criminologice din evul mediu
 cunoaşterea principalelor aspecte de ordin

criminologic din antichitate şi evul mediu
 cunoaşterea celor mai reprezentativi
gânditori ce au avut preocupări faţă de
fenomenul criminal
2.1. Aspecte le gândirii criminologice din antichitate
Preocupări privid explicaţii ale fenomenului criminal sau încercări de a

influenţa evoluţia acestuia au existat încă din antichitate.
În această perioadă s-au remarcat prin interesul arătat faţă de fenomenul

infracţional: Homer, Hesiod, Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, Cicero,
Seneca, etc.
Explicaţiile şi reflecţiile acestora au tentă morală şi filosofică făra a

constituii teorii ştiinţifice.
De exemplu, Platon, a formulat ideea conform căreia „crimele îşi au

cauza în lipsa de cultură, în proasta educaţie şi în greşita organizare a
statului”. Aristotel era de părere că sărăcia reprezintă una dintre cauzele care
dă naştere la războaie şi crime, în timp ce Hesiod condamna în operele sale
„nedreptatea socială” văzută ca sursă a tuturor relelor.
11
2.2. Aspecte ale gândirii criminologice din evul mediu
Perioada Evului Mediu s-a caracterizat prin promovarea ideii de păcat,

ca explicaţie a crimei, de păcătos pentru a-l desemna pe infractor şi de
expiaţiune ca justificare a pedepsei.
Infracţiunea era văzută ca faptă săvârşită sub influenţa forţelor răului, a

diavolului, a lipsei de credinţă.
Infracţiunile erau grupate în trei categorii:

 crime de lezmajestate divină
 crime de lezmajestate umană
 crime împotriva persoanelor
În aceiaşi perioadă, în Ţările române, infracţiunile erau clasificate în:

 infracţiuni mari
 infracţiuni mici
Infractorul era considerat, o persoană stăpânită de forţele răului, lipsită

de credinţă, un păcătos.
Pedeapsa era considerată un mijloc de ispăşire a păcatului săvârşit.
Deşi această perioadă a fost dominată de arbitrariu în aplicarea legii şi

de dogmatism religios, au fost avansate totuşi o serie de idei care au privit şi
criminalitatea.
S-au remarcat, printre alţii: Roger Bacon, Siger de Brabant,

reprezentanţi ai bisericii catolice (de exp., Papa Inocenţiu al III-lea), etc.
Roger Bacon considera luxul şi depravarea clerului catolic, abuzurile

nobililor ca fiind una dintre cauzele manifestărilor antisociale, în timp ce
Papa Inocenţiu al III-lea afirma că depravarea poporului îşi are izvorul în cler
şi de la acesta pornesc relele care îndurerează creştinătatea.
12
Test de autoevaluare nr. 2
Enunţaţi principalele idei privind

criminalitatea ce au caracterizat perioada Evului
Mediu.
1. C. Beccaria, Despre infracţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti,

2001.
2. S. Bogdan, Criminologie, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
13
Capitolul 3
GÂNDIREA CRIMINOLOGICĂ DIN EUROPA
OCCIDENTALĂ
Gândirea criminologică din Europa occidentală
 cunoaşterea factorilor ce au influenţat procesul

de constituire a criminologiei
 însuşirea principalelor curente de gândire
premergătoare constituirii criminologiei ca
ştiinţă
GÂNDIREA CRIMINOLOGICĂ DIN EUROPA OCCIDENTALĂ
Ca ştiinţă, criminologia a început să se constituie în ţările dezvoltate ale

Europei occidentale, mai cu seamă în Franţa, Germania, Anglia, Italia, etc.
Începutul procesului de constituire a criminologiei a fost determinat de:

 premise de natură obiectivă
 premise de natură subiectivă
Dintre premisele de natură obiectivă amintim:

 dezvoltarea forţelor de producţie şi consolidarea relaţiilor de tip
capitalist
 dezvoltarea proprietăţii capitaliste
 intensificarea procesului de pauperizare a unui număr tot mai
mare de persoane
 intensificarea şi diversificarea fenomenului infracţional
14
Dintre cele de natură subiectivă cele mai semnificative sunt:
 dezvoltarea orânduirii burgheze
 apariţia unui număr mare de gânditori, filosofi, oameni de ştiinţă,
ale căror idei au deschis calea spre o lume nouă.
Principalele curente de gândire premergătoare constituirii criminologiei

ca ştiinţă au aparţinut:
1. socialiştilor utopici primitivi
2. iluminiştilor
3. socialiştilor utopici târzii
Socialiştii utopici primitivi au fost primii care au abordat criminalitatea

într-o manieră cu totul nouă.
S-au remarcat prin ideile lor, alături de alţii, Thomas Morus (gânditor
umanist şi om de stat englez) şi Thommaso Campanella (călugăr).
Aceştia au descris, în operele lor, o societate ideală bazată pe

proprietatea comună, pe obligaţia tuturor de a muncii, considerând
proprietatea privată ca fiind izvorul tuturor relelor din societate.
Dintre iluminişti sunt de amintit: Hugo Groţius, Francis Bacon, John

Socke, Voltaire, Montesquieu, J.J. Rousseau, Alessandro Veri, Cesare
Beccaria, etc.
Iluminiştii au promovat ideea conform căreia infracţionalitatea îşi are

cauza în cârmuirea nedreaptă a celor bogaţi, în mizeria şi ignoranţa populaţiei.
Socialiştii utopici târzii, au adus o contribuţie mare la crearea

premiselor teoretice ale apariţiei şi dezvoltării criminologiei ca ştiinţă.
Saint Simon, Charles Fourier şi Robert Owen au fost printre cei mai
reprezentativi.
Au susţinut teza caracterului determinat al factorilor economici în lupta

împotriva infracţionalităţii (Saint Simon), periculozitatea crimelor comise de
către reprezentanţii claselor „stăpânitoare” (Charles Fourier), au criticat
orânduirea capitalistă, lipsa de educaţie şi asprimea legilor considerându-le
principalele cauze ale criminalităţii (Robert Owen).
15
Prezentaţi premisele ce au determinat începutul

constituirii criminologiei.

2. V. Cioclei, Manual de criminologie, ediţia a Va, Ed.C.H. Beck,
Bucureşti, 2011.
16
Capitolul 4
ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII CRIMINOLOGIEI
ROMÂNEŞTI
Cuprinsul Capitolului 4
4.1. Noţiuni generale
4.2. Reprezentanţi ai criminologiei româneşti
După studierea acestui capitol studenţii vor fi capabili:
 să cunoască care au fost principalele idei vizând

criminalitatea exprimate în România antebelică
 să enumere principalele personalităţi din perioada
analizată ce au avut preocupări criminologice
4.1. Noţiuni generale
Preocupări privind explicarea şi combaterea fenomenului infracţional

au existat şi în ţara noastră, încă din cele mai îndelungate timpuri.
O contribuţie deosebită la dezvoltarea gândirii criminologice româneşti

au adus-o oamenii de ştiinţă, sociologi, jurişti, medici, psihologi, care în
lucrările lor au abordat şi aspecte privind cauzele criminalităţii, condiţiile care
influenţează evoluţia acesteia, personalitatea infractorului, metode şi mijloace
de prevenire şi combatere, etc.
Au fost redactate numeroase articole, studii, teze de doctorat,
monografii care au fost destinate exclusiv sau preponderent fenomenului
criminal.
4.2. Reprezentanţi ai criminologiei româneşti antebelice
17
Dintre gânditorii şi oamenii de ştiinţă români care s-au afirmat prin
preocupările lor pentru fenomenul criminal amintim:
1. Ioan Tanoviceanu- autor a numeroase cărţi de drept penal şi drept

procesual penal.
A abordat în lucrările sale şi probleme de criminologie, cum ar fi ideea

rolului major al mediului social în explicarea comportamentului unei
persoane. A subliniat modul părtinitor în care se utiliza sistemul pedepselor ca
mijloc de combatere a fenomenului infracţional susţinând necesitatea utilizării
mijloacelor de prevenire ca mijloc prioritar de combatere a acestuia în
detrimentul utilizării pedepselor.
2. Raicu Ionescu-Rion, publicist şi critic literar, s-a preocupat, printre

altele şi de identificarea cauzelor cele mai importante ale criminalităţii din
ţara noastră.
A combătut tezele şcolii pozitiviste italiene, afirmând că, printre
cauzele criminalităţii se află chiar alcătuirea societăţii moderne.
3. Mina Minovici, medic legist şi profesor de medicină legală a

manifestat interes pentru cauzele şi remediile fenomenului infracţional.
A afirmat că oamenii devin hoţi şi criminali datorită mediului, adică
„mizeriei sociale, beţiei, prostituţiei”, etc, şi nu datorită unor instincte
înnăscute.
Mina Minovici s-a remarcat prin preocuparea deosebită pentru
criminalitatea femeilor din România.
4. Traian Pop, profesor la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, a

publicat în domeniul dreptului penal, dreptului procesual penal şi al
criminologiei.
Este autorul cărţii intitulată Curs de criminologie, apărurtă în 1928,

aceasta reprezentând cea mai completă lucrare de criminologie din ţara
noastră.
Realizând o ierarhizare a factorilor care influenţează criminalitatea, T.

Pop afirma că „întâi vor fi ereditatea, apoi educaţia şi după aceasta condiţiile
economice”.
18
Enumeraţi principalii reprezentanţi ai criminologiei
româneşti antebelice. Precizaţi cele mai importante opinii ale
acestora faţă de fenomenul criminal.

3. V. Cioclei, Manual de criminologie, ediţia a Va, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2011.
Capitolul 5
CRIMINOLOGIA ETIOLOGICĂ
19
5.1. Explicaţii biologice
5.2. Explicaţii psihologice
5.3. Explicaţii sociologice
5.4. Explicaţii multifactoriale
 cunoaşterea principalelor explicaţii date

comportamentului criminal
 cunoaşterea celor mai importanţi autori ai
teoriilor ce explică fenomenul infracţional
5.1. Explicaţii biologice
Explicaţiile de natură biologică date comportamentului infracţional se

caracterizează prin susţinerea faptului că infractorul este victima propriului
organism, fiind contrâns de status-ul său biologic, neavând libertatea de a
decide dacă comite sau nu infracţiunea.
În opinia autorilor explicaţiilor de natură biologică comportamentul

infracţional reprezintă o disfuncţie fie de natură antropometrică, fie
cromozomială sau genetică a organismului criminalului.
Unul dintre cei mai reprezentativi susţinători ai explicaţiilor de natură

biologică este Cezare Lombroso (1835-1909).
Este cel ce a consacrat acest tip de abordare a fenomenului criminal,

punând astfel bazele antropologiei criminale.
Dintre susţinerile lui C. Lombroso se evidenţiază teoria atavismului

conform căreia criminalii nu sunt altceva decât rămăşiţele unui stadiu
timpuriu de dezvoltare.
20
A susţinut, de asemenea, teoria comform căreia comportamentul
criminal este înnăscut, moştenit, iar criminalii se deosebesc de necriminali
prin diverse anomalii fizice sau psihice.
Spre sfârşitul carierei sale a trebuit să admită faptul că există şi alte

împrejurări care influenţează comportamentul criminal.
Un alt reprezentant de seamă al explicaţiilor de natură biologică a fost

Rafaele Garrofalo, acesta consacrând denumirea de criminologie.
Dintre opiniile acestuia reţinem pe aceea potrivit căreia criminalul este

un monstru în plan moral, un anormal, diferit de restul oamenilor.
Explicaţiile de natură biologică au avut şi alţi adepţi ce au încercat în

studiile lor să identifice cauzele ce stau la baza comportamentului criminal.
5.2. Explicaţii psihologice

Explicaţiile de natură psihologică ale comportamentului infracţional se
disting prin susţinerea opiniei comform căreia comportamentul antisocial al
individului este determinat de problemele de personalitate pe care acesta le
are.
Din afirmaţiile autorilor acestor explicaţii se desprinde idea potrivit

căreia omul se naşte cu tendinţe spre criminalitate iar din cauza unor tulburări
de personalitate aceste tendinţe se şi concretizează.
Dintre cei mai reprezentativi susţinători ai explicaţiilor psihologice ale

comportamentului infracţional amintim pe Sigmund Freud şi Jean Pinatel.
5.3. Explicaţii sociologice
Explicaţiile de natură sociologică ale comportamentului criminal

consideră mediul social în care individul se naşte şi trăieşte ca având un rol
determinant pentru comportamentul infracţional al acestuia.
Mediul social interesează sub patru aspecte:

 impactul poziţiei geografice şi a urbanismului
 influenţa condiţiilor economice ale indivizilor
 influenţa condiţiilor socio-economice în procesul de integrare a
emigranţilor
 efectul de etichetare a infractorului de către societate
21
Printre alţii au susţinut explicaţiile de natură sociologică: Adolphe
Quetlet şi Andre Guerry, adepţi ai şcolii geografice (au elaborat legea termică
a criminalităţii), Alexandre Lacassagne, întemeietorul şcolii sociologice
franceze (acesta a afirmat că „mediul social este bulionul de cultură al
criminalităţii”), Karl Marx şi Franc Engels, Gabriel Tarde, reprezentant al
şcolii sociologice franceze, (suţinător al ideii potrivit căreia, crima se învaţă în
societate, ca orice altă profesie) Emil Durkheim, principalul reprezentant al
şcolii sociologice.
Acesta din urmă a introdus conceptul de „anomie” (fără lege),

susţinând că infracţiunea reprezintă un fenomen de normalitate socială,
criminalitatea existând de când există lumea.
5.4. Explicaţii multifactoriale
Explicaţiile de natură multifactorială se caracterizează prin faptul că,

pun la baza comportamentului infracţional o multitudine de factori.
De exemplu, Enrico Ferri, unul dintre reprezentanţii acestor explicaţii a

identificat trei categorii de factori care influenţează comportamentul
infracţional:
 factori antropologici
 factori cosmo-telurici
 factori de mediu social
Dintr-un studiu efectuat la o prestigioasă universitate (Harvard) asupra

cauzelor pentru care copii din zonele sărace nu devin infractori s-a desprins
concluzia potrivit căreia delincvenţii se deosebesc de nedelincvenţi din cinci
puncte de vedere: fizic, caracter, atitudine, psihologic şi socio-cultural.
22
Prin ce se deosebesc explicaţiile de natură

biologică de cele de natură sociologică.
1. C. Beccaria, Despre infracţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti,
2001
2. S. Bogdan, Criminologie, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009
3. T. Butoi, Criminologie. Comportamente criminale, Ed. Solaris Print,
Bucureşti, 2009
23
Capitolul 6
FENOMENOLOGIA CRIMINALITĂŢII CA OBIECT DE
STUDIU AL CRIMINOLOGIEI
6.1. Crima
6.2. Criminalul
6.3. Criminalitatea
 însuşirea de către studenţi a noţiunilor de crimă,

criminal şi criminalitate
 realizarea distincţiei între criminalitatea reală,
aparentă şi legală
Fenomenul criminal reprezintă, aşa cum am văzut, obiectul de studiu al

criminologiei.
În analiza fenomenului criminal ne vom referi la crimă, criminal şi
criminalitate.
6.1. Crima
Crima are trei posibile sensuri, şi anume:

 sensul comun
 sensul penal
 sensul criminologic
În sens comun, prin crimă se înţelege, de regulă, o infracţiune
intenţionată comisă împotriva vieţii unei persoane.
24
În sens penal, crima desemnează o infracţiune gravă pentru care
legiuitorul stabileşte pedepse şi proceduri diferite în raport cu celelalte
infracţiuni (de exp., împărţirea tripartită a infracţiunilor în crime, delicte şi
contravenţii pe care o întâlnim în unele coduri penale).
În sens criminologic, crima are o accepţiune largă referindu-se la
infracţiuni în general.
6.2. Criminalul
Noţiunea de criminal este folosită, în general, în paralel cu cele de

infractor şi delincvent.
În sens comun, infractor este cel care a comis o infracţiune.
În sens criminologic, criminalul este persoana care a comis o crimă în
sensul de faptă penală sau cu o justificată aparenţă de penală.
6.3. Criminalitatea
Prin criminalitate se desemnează, la modul general, ansamblul faptelor

penale comise într-un spaţiu şi într-o perioadă de timp determinate.
Criminalitatea se caracterizează prin:

 caracterul social complex
 caracterul deosebit de dăunător şi periculos
Criminalitatea poate fi clasificată în funcţie de mai multe criterii:

1. În funcţie de gradul de cunoaştere a criminalităţii aceasta poate fi:
▪ criminalitate reală
▪ criminalitate aparentă
▪ criminalitate legală
2. Raportat la sexul infractorului, poate fi:
▪ criminalitate masculină
▪ criminalitate feminină
3. În funcţie de vîrsta infractorilor poate fi:
▪ criminalitate a minorilor
▪ criminalitate a majorilor
4. Având în vedere locul comiterii, criminalitatea poate fi:
▪ ubană
▪ rurală
▪ naţională
▪ internaţională
5. În funcţie de statutul social al infractorilor există:
▪ criminalitatea oamenilor obişnuiţi
25
▪ criminalitatea gulerelor albe
6. Raportat la gradul de organizare a activităţii infracţionale,
criminalitatea este:
▪ organizată
▪ neorganizată
7. În funcţie de gravitatea infracţiunilor comise, criminalitatea se
clasifică în :
▪ criminalitate uşoară
▪ criminalitate mijlocie
▪ criminalitate gravă
În literatura de specialitate mai putem întâlni şi alte criterii de

clasificare a criminalităţii.
Ce se înţelege prin cifra neagră a criminalităţii?

Bucureşti, 2011.
26
Capitolul 7
PERSONALITATEA INFRACTORULUI CA OBIECT DE
STUDIU AL CRIMINOLOGIEI
7.1. Definiţie
7.2. Coordonatele bio-psiho-sociale ale personalităţii infractorului
 însuşirea noţiunii de personalitate a

infractorului
 cunoaşterea coordonatelor bio-psiho-sociale
ale personalităţii infractorului
7.1. Definiţie
Personalitatea umană este definită ca fiind elementul stabil al conduitei

unei persoane, ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană.
Formarea personalităţii umane începe din primele clipe ale individului
şi durează toată viaţa.
În procesul de formare, elementul natural (biologic) este necesar şi

primordial, iar elementul social (mediul-social) este necesar şi decisiv.
Personalitatea infractorului desemnează ansamblul trăsăturilor bio-

psiho-sociale ale individului care, la un moment dat săvârşeşte fapte cu
caracter penal.
Studierea personalităţii infractorului este foarte importantă deoarece ne

permite să facem unele distincţii nu numai între individul infractor şi cel
neinfractor, ci şi între diferitele categorii de infractori.
27
Componentele personalităţii umane sunt din punct de vedere
criminologic:
 caracterul
 componentele mediului social: familia, şcoala, profesia
7.2. Coordonatele bio-psiho-sociale ale

personalităţii infractorului
Coordonatele bio-psiho-sociale ale personalităţii infractorului sunt:
1. vîrsta infractorului
Aceasta ne indică nivelul de dezvoltare bio-psiho-socială a individului.
Luarea în considerare a vârstei infractorilor este importantă deoarece
dinamica comportamentului infracţional cunoaşte o curbă specifică în raport
cu vârsta acestora iar structura şi specificul infracţiunilor prezintă la rândul lor
unele particularităţi raportate la aceasta.
2. sexul infractorului.
Este cunoscut faptul că infracţionalitatea feminină prezintă
particularităţi specifice raportată la cea masculină.
3. infirmităţile şi bolile somatice ale infractorului.

Deşi nu constituie cauze ale comportamentului infracţional ele se pot
repercuta asupra stării psihice a individului, asupra comportamentului
acestuia şi în consecinţă şi asupra atitudinii faţă de cei din jur.
4. particularităţile etnice şi rasiale ale infractorului.

Inegalitatea socială, incultura, educaţia mai slabă, lipsa spaţiilor de
locuit specifice în aceste cazuri pot influenţa anumite aspecte cantitative şi
calitative ale fenomenului infracţional.
5. particularităţile psihice ale infractorului. Psihicul constituie o latură

dintre cele mai importante ale personalităţii în general şi, a personalităţii
infractorului, în mod special.
Pentru caracterizarea personalităţii pot fi luate în considerare un număr
mare de trăsături psihice ale individului uman, cele mai studiate fiind:
temperamentul, aptitudinile, caracterul.
Nivelul de instrucţie al infractorului este influenţat de:

1. instrucţia şi educaţia primite în familie
2. instrucţia şi educaţia primite în şcoală
3. instrucţia şi educaţia primite la locul de muncă
4. modul de organizare şi utilizare a timpului liber
28
Enumeraţi coordonatele bio-psiho-sociale ale

personalităţii infractorului.

Bucureşti, 2009.
Bucureşti, 2011.
29
Capitolul 8
DELINCVENŢA JUVENILĂ ŞI CRIMINALITATEA
FEMININĂ
8.1. Delincvenţa juvenilă
8.2. Criminalitatea feminină
 Cunoaşterea distincţiei între delincvenţa juvenilă

şi predelincvenţa juvenilă
 evidenţierea trăsăturilor specifice criminalităţii
feminine
8.1. Delincvenţa juvenilă
8.1.1. Definiţie
Delincvenţa juvenilă desemnează totalitatea faptelor prevăzute de legea
penală comise de minorii care răspund penal şi a căror comitere antrenează
răspunderea penală.
Spre deosebire de delincvenţa juvenilă predelincvenţa juvenilă

cuprinde totalitatea atitudinilor antisociale şi toate faptele prevăzute de legea
penală comise de minorii care nu răspund penal.
8.1.2. Factorii de risc în apariţia comportamentului infracţional al

minorilor
Factori de risc în apariţia comportamentului infracţional al minorilor
30
sunt, potrivit literaturii de specialitate:
- raportul frustrare – agresivitate
- instabilitatea afectivă şi comportamentală
- comportamentul de evaziune al adolescentului (pe înţelesul tuturor
acesta desemnează fuga minorului)
Infracţionalitatea juvenilă poate fi determinată (influenţată) de:

 mediul familial
 gradul scăzut de pregătire şcolară sau de adaptare şcolară
 absenţa unor modalităţi adecvate de petrecere a timpului liber
8.1.3. Mijloace de luptă împotriva delincvenţei juvenile

Lupta împotriva infracţionalităţii juvenile se poate realiza prin:
 programe de prevenţie socială a delincvenţei. Acestea cuprind:
programe de intervenţie asupra mediului în care trăieşte minorul
şi programe pedagogice şi terapeutice adresate unor categorii de
minori şi părinţilor acestora.
 acţiuni de prevenire poliţieneşti (se referă la acţiunile de
informare desfăşurate în rândul tinerilor)
Sociologii au propus două soluţii în ceea ce priveşte lupta împotriva

delincvenţei juvenile, şi anume:
 accentuarea importanţei unor programe de asistenţă socială adresate
unor grupuri de minori;
 orientarea programelor preventive către toţi minorii şi abandonarea
celor concepute doar pentru minorii delincvenţi şi predelincvenţi.
8.2. Criminalitatea feminină
Criminalitatea feminină desemnează totalitatea infracţiunilor comise de

către femei.
Criminalitatea feminină prezintă anumite caracteristici specifice.
Astfel, numărul femeilor implicate în activităţi infracţionale este mai
scăzut decât cel al bărbaţilor.
Adepţii feminismului explică această diferenţă plecând de la teoria

riscului. Datorită faptului că bărbaţii domină lumea fiind implicaţi în toate
sferele sociale, există şi un risc mai crescut ca ei să intre în conflict cu
normele sociale.
De asemenea, există diferenţe şi în ceea ce priveşte tipul de infracţiuni

comise de femei raportat la cele comise de către bărbaţi (deşi, în ultima
31
perioadă femeile au început să comită infracţiuni din ce în ce mai grave, cu
implicaţii în crima organizată, comit crime atroce cu ajutorul unor mijloace
ajutătoare, etc).
Criminalitatea feminină este influenţată de:

 structura bio-psihică a femeii
 factori sociali
Definiţi delincvenţa şi predelincvenţa juvenilă.

Bucureşti, 2009.
Bucureşti, 2011.
Capitolul 9
CRIMINALITATEA LEGATĂ DE DROGURI.
CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ. CORUPŢIA
32
9.1. Criminalitatea legată de droguri
9.2. Criminalitatea organizată
9.3. Corupţia
 cunoaşterea aspectelor specifice criminalităţii

legate de consumul de droguri, criminalităţii
organizate şi faptelor de corupţie
9.1. Criminalitatea legată de droguri

Criminalitatea legată de droguri priveşte acea parte a infracţionalităţii
care nu este legată de consumul de droguri.
Cercetările nu au dovedit că un consumator de droguri este un potenţial
infractor (de obicei, situaţia este inversă, un infractor devine şi consumator de
droguri).
Cele mai frecvente infracţiuni comise de consumatorii de droguri sunt
infracţiuni contra patrimoniului (din dorinţa de a-şi asigura doza zilnică) sau
infracţiuni legate de „vânzarea de droguri la colţul străzii”. Femeile
consumatoare de droguri practică, din aceleaşi motive, prostituţia.
Corelaţia dintre consumul şi traficul de droguri şi criminalitate.

Incriminarea sau neincriminarea consumului de droguri a determinat
ample discuţii. Sunt state unde consumul anumitor droguri este permisă după
cum există state unde deţinerea şi consumul sunt incriminate (în România
deţinerea şi consumul de droguri se pedepseşte).
În ceea ce priveşte traficul de droguri, incriminarea acestuia, datorită
particularităţilor pe care le prezintă, nu a fost în măsură să nască discuţii.
Astfel, relaţia dintre criminalitate şi traficul de droguri este diferită
raportat la cea dintre criminalitate şi consumul de droguri.
Aceste diferenţe se reflectă în faptul că organizaţiile criminale au
preluat controlul traficului de droguri, acesta reprezentând o sursă importantă
33
şi rapidă de venituri.
Structura acestor organizaţii este greu de demontat, cei mai expuşi fiind
distribuitorii stradali care nu îi cunosc pe cei aflaţi în fruntea organizaţiei şi
care astfel nu pot oferii informaţii utile.
Principalele droguri sunt: morfina- drog sedativ care crează dependenţă

(inclusiv fizică); heroina- drog sintetic derivat din morfină; marihuana-crează
dependenţă psihică, cocaina (cel mai scump drog); drogurile sintetice care au
costuri de producţie reduse însă au efecte foarte puternice (de exp. Extasy,
LSD, etc).
9.2. Criminalitatea organizată
Presupune, în principal, organizarea activităţii infracţionale.
Organizaţiile criminale pot fi:

 puţin organizate
 mediu organizate
 foarte organizate
Caracteristici
 Organizaţiile criminale se disting prin structura organizatorică
specifică unor participanţi la viaţa economică.
 Dezvoltă strategii de promovare a ofertei lor, îşi crează reţele de
distribuţie şi se protejează de intervenţia autorităţilor.
 Se orientează spre acele bunuri şi servicii care sunt în măsură să
aducă profituri mari într-o perioadă scurtă de timp.
 Au o putere mare de mobilitate, care se poate realiza fie prin
mutarea zonelor de interes fie prin orientarea către alte activităţi
profitabile.
 Îşi selectează cu atenţie personalul, cei care nu mai sunt fideli
organizaţiei fiind şantajaţi, ameninţaţi, supuşi la acte de violenţă şi
chiar ucişi.
 Spălarea banilor murdari rezultaţi se face prin desfăşurarea de
activităţi legale.
Cele mai periculoase organizaţii criminale sunt cele teroriste. Ele

acoperă substratul economic cu unul politic sau religios beneficiind în felul
acesta de susţinere din partea a numeroşi adepţi.
34
9.3. Corupţia
Faptele de corupţie sunt prezente în orice structură socială fiind, în
principiu, generate de posibilitatea funcţionarilor de a se folosi de funcţia pe
care o exercită în scopul obţinerii de foloase pentru sine sau pentru apropiaţii
săi.
Corupţia se dezvoltă cel mai adesea în statele în care respectarea legii

constituie un deziderat politic şi nu o stare de fapt, faptele de corupţie fiind
greu de probat.
Autorii faptelor de corupţie se disting prin:

 în general, sunt persoane cu studii care dobândesc funcţii de conducere.
 au o mare capacitate de a se adapta la măsurile luate în vederea

combaterii acestor fapte.
 dau dovadă de conduită activă protejându-se de mecanismele de

protecţie a societăţii prin promovarea unor oameni incompetenţi sau
uşor de corupt.
 îşi acoperă activitatea infracţională prin activităţi sociale respectabile.
 dispun de mijloace financiare apreciabile pe care le pot folosi pentru a

împiedica descoperirea şi condamnarea lor.
În strategia naţională anticorupţie sunt menţionate două categorii de

măsuri menite să combată corupţia, şi anume:
 realizarea unei transparenţe a administraţiei şi a mediului de afaceri
 imunizarea organismelor specializate în lupta împotriva corupţiei la
fenomenul de corupţie.
Aceste mijloace sunt eficiente doar dacă au un caracter concertat.
35
Prin ce se caracterizează criminalitatea organizată?

Bucureşti, 2011.
3. Ghe. Mocuţa, Criminalitatea organizată şi spălarea banilor, Ed.
Noul Orfeu, Bucureşti, 2004.
Capitolul 10
VICTIMOLOGIA
10.1. Definiţie
10.2. Factorii victimologici
36
 însuşirea conceptelor de victimă, revictimizare şi

devictimizare
 cunoaşterea principalilor factori victimologici
10.1. Definiţie
Victima este persoana care, individual sau colectiv a suferit un

prejudiciu, în mod special un atentat la integritatea sa fizică sau mentală, o
suferinţă morală, o pierdere materială, un atentat grav la drepturile
fundamentale, umane, a unei acţiuni sau omisiuni care încalcă legea penală
sau reprezintă violări a normelor internaţionale recunoscute în materia
drepturilor omului (definiţie elaborată sub egida ONU).
Statutul de victimă al unei persoane nu depinde de statutul agresorului,

de faptul că acesta a fost sancţionat sau nu, că este cunoscut sau nu, ori că se
află în vreo relaţie cu victima sa.
Victimologia cunoaşte două direcţii:

 victimologia generală
 victimologia penală
Victimologia generală include victimizările unei persoane indiferent

de cauza acestora şi modalitatea prin care se realizează.
Victimologia penală include victimizările realizate de către persoană

prin încălcarea normelor penale.
Victimizarea multiplă reprezintă acea situaţie în care victima unei

infracţiuni este foarte probabil să devină din nou victimă.
Revictimizarea reprezintă acel proces prin care victima unei infracţiuni

devine ea însăşi agresor.
37
Devictimizarea reprezintă procesul prin care se încearcă repunerea
victimei în situaţia anterioară.
10.2. Factorii victimologici
Reprezintă acele circumstanţe care privesc victima şi care au un rol în

declanşarea comportamentului infracţional.
Probabilitatea de victimizare creşte în prezenţa următorilor factori:

1. factori biologici:
 vârsta
 sexul
 deficienţele mintale
2. factori sociali:
 meseriile cu risc ridicat
 modul de viaţă
 relaţiile cu infractori
 condiţiile socio-economice
 izolarea socială
 lipsa măsurilor de protecţie
3. factori psihologici:
 neglijenţa sau imprudenţa
 avariţia
 încrederea/lipsa de încredere în oameni
38
Prezentaţi comparativ victimizarea multiplă şi
revictimizarea.

Bucureşti, 2011.
Capitolul 11
CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA PREVENIREA
CRIMINALITĂŢII
39
Consideraţii cu privire la prevenirea criminalităţii
 cunoaşterea principalelor măsuri de prevenire a

criminalităţii
Prevenţia presupune un ansamblu de măsuri, altele decât cele care ţin

de represiune, necesare împiedicării declanşării unui comportament
infracţional.
Prevenirea criminalităţii se poate realiza prin următoarele măsuri

concrete:
 măsuri de prevenire cu caracter social (amenajarea mediului social)

 măsuri de prevenire desfăşurate de către poliţie
 acţiuni destinate a limita ocaziile de comitere a infracţiunilor (de exp.
programe de informare a cetăţenilor), etc.
Enumeraţi pricipalele măsuri prin care se poate

realiza prevenirea criminalităţii.
40

Bucureşti, 2011.
41
BIBLIOGRAFIE
1. C. Beccaria, Despre infracţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001.

Bucureşti, 2009.
4. V. Cioclei, Manual de criminologie, ediţia a V-a, Ed.C.H. Beck,
Bucureşti, 2011.
5. Ghe. Mocuţa, Criminalitatea organizată şi spălarea banilor, Ed. Noul
Orfeu, Bucureşti, 2004.
6. Ghe. Mocuţa, Metodologia investigării infracţiunii de spălare a banilor,
Ed. Noul Orfeu, Bucureşti, 2004.
42
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE
DE AUTOEVALUARE
Testul de autoevaluare nr. 1

Cercetarea criminologică are următoarele funcţii:
funcţia descriptivă; funcţia explicativă; funcţia predictivă;
funcţia profilactică.
Perioada Evului Mediu s-a caracterizat prin
promovarea ideii de păcat, ca explicaţie a crimei, de păcătos
pentru a-l desemna pe infractor şi de expiaţiune ca justificare
a pedepsei.
Infracţiunea era văzută ca faptă săvârşită sub influenţa
forţelor răului, a diavolului, a lipsei de credinţă.
Infractorul era considerat, o persoană stăpânită de
forţele răului, lipsită de credinţă, un păcătos.
Pedeapsa era considerată un mijloc de ispăşire a
păcatului săvârşit.
Începutul procesului de constituire a criminologiei a
fost determinat de premise de natură obiectivă şi premise de
natură subiectivă.
Ioan Tanoviceanu. A susţinut ideea rolului major al
mediului social în explicarea comportamentului unei
persoane.
Raicu Ionescu-Rion. Potrivit acestuia cauzele
criminalităţii se află chiar în alcătuirea societăţii moderne.
Mina Minovici. A afirmat că oamenii devin hoţi şi
criminali datorită mediului, adică „mizeriei sociale, beţiei,
prostituţiei”, etc, şi nu datorită unor instincte înnăscute.
Traian Pop. În ierarhia pe care acesta a realizat-o
privitor la cauzele criminalităţii afirma că „întâi vor fi
ereditatea, apoi educaţia şi după aceasta condiţiile
economice”.
Explicaţiile de natură biologică se caracterizează
prin susţinerea faptului că infractorul este victima propriului
organism, fiind contrâns de status-ul său biologic, neavând
libertatea de a decide dacă comite sau nu infracţiunea, în timp
ce explicaţiile de natură sociologică consideră mediul social
în care individul se naşte şi trăieşte ca având un rol
determinant pentru comportamentul infracţional al acestuia.
43
Cifra neagră a criminalităţii reprezintă totalitatea
faptelor penale care se comit efectiv dar care nu ajung la
cunoştiinţa organelor judiciare.
Coordonatele bio-psiho-sociale ale personalităţii
infractorului sunt: vârsta infractorului, sexul acestuia,
infirmităţile şi bolile somatice; particularităţile etnice şi
rasiale; particularităţile psihice.
Delincvenţa juvenilă desemnează totalitatea faptelor
prevăzute de legea penală comise de minorii care răspund
penal şi a căror comitere antrenează răspunderea penală.
Predelincvenţa juvenilă cuprinde totalitatea
atitudinilor antisociale şi toate faptele prevăzute de legea
penală comise de minorii care nu răspund penal.
Organizaţiile criminale se disting prin structura
organizatorică specifică unor participanţi la viaţa economică;
dezvoltă strategii de promovare a ofertei lor, îşi crează reţele
de distribuţie şi se protejează de intervenţia autorităţilor; se
orientează spre acele bunuri şi servicii care sunt în măsură să
aducă profituri mari într-un timp scurt; au o putere mare de
mobilitate, care se poate realiza fie prin mutarea zonelor de
interes fie prin prin orientarea către alte activităţi profitabile;
îşi selectează cu atenţie personalul; spălarea banilor murdari
rezultaţi se face prin desfăşurarea de activităţi legale.
Victimizarea multiplă reprezintă acea situaţie în care
victima unei infracţiuni este foarte probabil să devină din nou
victimă.
Revictimizarea reprezintă acel proces prin care
victima unei infracţiuni devine ea însăşi agresor.
Prevenirea criminalităţii se poate realiza prin
următoarele măsuri concrete: măsuri de prevenire cu caracter
social; măsuri de prevenire desfăşurate de către poliţie;
acţiuni destinate a limita ocaziile de comitere a infracţiunilor.
44
TEME DE VERIFICARE PROPUSE:
1. Enumeraţi şi explicaţi principalele metode de cercetare criminologică

2. Delincvenţa juvenilă
45

CRIMINOLOGIE Curs

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CRIMINOLOGIE Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ”

CONF. UNIV. DR. GHEORGHE BUNEA

Acest curs se adresează, în principal, studenţilor din anii II-IV ai

Obiectivul central al acestui curs constă în formarea abilităţilor de a

Alte obiective propuse:

 pregătirea studenţilor în vederea cunoaşterii şi înţelegerii

 formarea abilităţilor de a utiliza, în practică,

MODUL ÎN CARE ESTE CONCEPUT CURSUL

Prezentul curs este, prin structura sa, destinat învăţământului la

Fiecare capitol cuprinde: obiectivele, structura tematică, analiza fiecărei

În cadrul fiecărui capitol, obiectivele enunţă competenţele ce urmează a

Testele de autoevaluare au rolul de a testa dacă obiectivele

MODUL DE ABORDARE A CURSULUI

Fiecare capitol din acest suport de curs furnizează informaţiile minime

Testele de autoevaluare vor fi rezolvate în spaţiile create în acest sens.

Răspunsurile corecte le veţi găsi la sfârşitul prezentului suport de curs.

Pictogramele inserate au menirea de a evidenţia anumite informaţii.

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CRIMINOLOGIA

După studiul capitolului I, studenţii vor avea suficiente cunoştiinţe

 a putea definii criminologia

Din punct de vedere etimologic, noţiunea de criminologie este alcătuită

Scopul imediat al cercetării criminologice îl reprezintă cunoaşterea

1.2.3. Funcţiile cercetării criminologice

Cercetarea criminologică are următoarele funcţii:

1.2.4. Relaţia dintre criminlogie şi alte ştiinţe juridice şi nejuridice

Dintre ştiinţele juridice cu care criminologia are relaţii strânse amintim:

Criminologia are strânse relaţii cu următoarele ştiinţe nejuridice:

1.3. Metode ce cercetare utilizate în criminologie

Prin metodă de cercetare se înţelege modalitatea concretă de investigare

Măsurarea criminalităţii se realizează, de regulă, prin intermediul

Toate tehnicile de cercetare a criminalităţii vizează stabilirea

1. S. Bogdan, 2009, Criminologie, ediţia a II-a, Ed. Universul juridic,

Test de autoevaluare nr. 1.

Enumeraţi funcţiile cercetării criminologice.

 cunoaşterea principalelor aspecte de ordin

2.1. Aspecte le gândirii criminologice din antichitate

Preocupări privid explicaţii ale fenomenului criminal sau încercări de a

În această perioadă s-au remarcat prin interesul arătat faţă de fenomenul

Explicaţiile şi reflecţiile acestora au tentă morală şi filosofică făra a

De exemplu, Platon, a formulat ideea conform căreia „crimele îşi au

Perioada Evului Mediu s-a caracterizat prin promovarea ideii de păcat,

Infracţiunea era văzută ca faptă săvârşită sub influenţa forţelor răului, a

Infracţiunile erau grupate în trei categorii:

În aceiaşi perioadă, în Ţările române, infracţiunile erau clasificate în:

Infractorul era considerat, o persoană stăpânită de forţele răului, lipsită

Pedeapsa era considerată un mijloc de ispăşire a păcatului săvârşit.

Deşi această perioadă a fost dominată de arbitrariu în aplicarea legii şi

S-au remarcat, printre alţii: Roger Bacon, Siger de Brabant,

Roger Bacon considera luxul şi depravarea clerului catolic, abuzurile

Enunţaţi principalele idei privind

1. C. Beccaria, Despre infracţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti,

 cunoaşterea factorilor ce au influenţat procesul

GÂNDIREA CRIMINOLOGICĂ DIN EUROPA OCCIDENTALĂ

Ca ştiinţă, criminologia a început să se constituie în ţările dezvoltate ale

Începutul procesului de constituire a criminologiei a fost determinat de:

Dintre premisele de natură obiectivă amintim:

Principalele curente de gândire premergătoare constituirii criminologiei

Socialiştii utopici primitivi au fost primii care au abordat criminalitatea

Aceştia au descris, în operele lor, o societate ideală bazată pe

Dintre iluminişti sunt de amintit: Hugo Groţius, Francis Bacon, John

Iluminiştii au promovat ideea conform căreia infracţionalitatea îşi are

Socialiştii utopici târzii, au adus o contribuţie mare la crearea

Au susţinut teza caracterului determinat al factorilor economici în lupta

Prezentaţi premisele ce au determinat începutul