Sunteți pe pagina 1din 117

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ”, ARAD

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE


SPECIALIZAREA DREPT

DISCIPLINA:
DREPT PENAL

TEMA:
EXTRĂDAREA, INSTITUŢIE DE DREPT PENAL

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,
Conf. Univ. Dr.
DASCĂL TEODOR

ABSOLVENT,
CHIȚU REMUS
-

ARAD
-2018-

1
Introducere.......................................................................................................................................................4

Capitolul I........................................................................................................................................................9

Extrădarea. Aspecte de teorie si practica judiciara în materie penala.............................................................9

1.1 Noţiunea de „extrădare” si caracterizarea acesteia.............................................................................9

1.2 Scurta privire istorica asupra instituţiei extrădării ...........................................................................13

1.3 Natura juridica a extrădării ............................................................................................................. 19

1.3.1 Extrădarea, instituţie de drept penal internaţional ................................................................... 19

1.3.2 Extrădarea, act de suveranitate ................................................................................................ 20

1.3.3 Extrădarea, act jurisdictional, guvernamental (politic) sau mixt ............................................. 21

1.4 Trasaturile extrădării ....................................................................................................................... 26

1.5 Reglementarea problematicii extrădării .......................................................................................... 28

1.5.1 Reglementarea extrădării pe plan intern si internaţional ......................................................... 28

1.5.2 Convenţia europeana de extrădare de la Paris ......................................................................... 31

Capitolul II ................................................................................................................................................ 33

Extrădarea în lumina legii penale române ................................................................................................... 33

2.1 Condiţiile extrădării ........................................................................................................................ 33

2.1.1 Condiţii privitoare la făptuitor, respectiv, persoana extradabiia ................................................ 34

2.1.2 Condiţii privitoare la fapta ......................................................................................................... 36

2.1.3 Condiţii privitoare la pedeapsa ............................................................................................... 38

2.1.4 Condiţii privitoare la competenta............................................................................................ 38

2.1.5 Condiţii de ordin procedural .................................................................................................. 38

2.2 Procedura extrădării ........................................................................................................................ 39

2.2.1 Procedura extrădării pasive ..................................................................................................... 40

2.2.2 Procedura extrădării active .................................................................................................... 44

2.2.3 Ordinea de preferinţa în acordarea extrădării .......................................................................... 48

2.2.4 Organele implicate în efectuarea extrădării ............................................................................ 49

2.2.5 Cererea de extrădare ............................................................................................................... 49

2
2.3 Efectele extrădării ............................................................................................................................. 50

2.3.1 Obligaţiile statului român solicitat ............. ................................................... ........................ 50

2.3.2 Obligaţiile statului român solicitant ............................................................... ......................... 55

2.4 Principiile extrădării.............................................................................................. ......................... 58

2.4.1 Principiul preemtiunii dreptului internaţional (art. 4 din Legea 302/2004)..............................58

2.4.2 Principiul specialităţii extrădării (art. 11 din Legea nr. 302/2004) ................ ......................... 59

Capitolul III ................................................................................................................ ................................. 61

Situaţii în care nu operează extrădarea ....................................................................... ................................. 61

3.1 Aspecte procedurale .............................................................................................. ......................... 61

3.1.1 Excepţii referitoare la persoana ...................................................................... ......................... 61

3.1.2 Excepţii referitoare la fapte ................................................................... ....... ......................... 65

3.1.3 Excepţii referitoare la competenta ................................................................. ......................... 66

3.1.4 Excepţii referitoare la procedura ................................................................... ......................... 67

3.2 Extrădarea aparenta............................................................................................... ......................... 69

3.3 Mandatul european de arestare ............................................................................. ......................... 70

3.3.1 Privire istorica ................................................................................................ ......................... 70

3.3.2 Noţiune ............. ... ........................................................................................ ......................... 74

3.3.3 Natura juridica a mandatului european de arestare ........................................ ......................... 75

3.3.4 Reguli de procedura ....................................................................................... ......................... 77

3.3.5 Condiţii speciale ............................................................................................ ......................... 87

3.3.6 Asemănări si deosebiri fata de procedura „clasica’’ de extrădare ................. ......................... 90

Concluzii ............................................................................................................................. ......................... 95

ANEXE......................................................................................................................................................... 98

Bibliografie................................................................................................................................................ 101

3
Introducere
Având în vedere elaborarea acestei lucrări si reţinând cele doua accepţiuni pe
care însusi termenul de extrădare le presupune, rolul pe care mi l-am însusit este acela
de a prezenta într-un mod amplu „fenomenul” extrădării ca instituţie a dreptului
penal. Drept urmare, nu voi stărui asupra celeilalte accepţiuni, respectiv cea de
modalitate de cooperare judiciara internaţionala, ci numai în măsură înţelegerii
fenomenului infracţional „lipsit de orice limite”. Din acest punct de vedere,
extrădarea reprezintă una din cele mai importante forme de combatere a criminalităţii
fara frontiere, si, pentru mult timp si singura forma de cooperare între state. Astfel, în
cele ce urmeaza, voi avea în vedere o trecere în revista a necesităţii cooperării
internaţionale, precum si evoluţia reglementarilor pe acest plan, pentru a crea un
cadru favorabil prezentării pe larg a instituţiei extrădării din punct de vedere al
dreptului penal si pentru a scuti orice interferenţe ulterioare a celor doua concepte,
poate asemanatoare, dar atat de distincte.
Dezvoltarea societăţii umane în ansamblul ei, a statelor si naţiunilor lumii, a
fost posibila si ca urmare a relaţiilor internaţionale care s-au stabilit si sedimentat în
decursul timpului. în cadrul relaţiilor internaţionale bilaterale sau multilaterale,
statele lumii au realizat activitati de cooperare într-o varietate de domenii, cu accent
pe cele economice, culturale, de mediu, politice, militare, si nu în ultimul rând,
juridice. Progresele înregistrate în toate domeniile în secolul trecut au impus
transformări structurale în arhitectura mondiala, aspect care a condus în mod
inevitabil la crearea unei noi ordini internaţionale, pe fondul intensificării
dialogurilor politice care au promovat pacea, necesitatea respectării drepturilor si
libertăţilor fundamentale ale omului, a principiilor democraţiei si a statului de drept.1
Piatra de temelie a cooperării internaţionale a fost întotdeauna principiul
respectării independentei si suveranităţii statelor si implicit a dreptului lor intern,
statuat în normele juridice elaborate. Preocupări în direcţia cooperării internaţionale
au existat încă din antichitate, acestea dezvoltându-se si diversifîcându-se permanent,

1
A. Boroi. Drept penal. Partea generala, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.59-60.
4
odata cu trecerea timpului, în raport de interesele comune existente la un moment dat
între diferite state, având ca element de baza încrederea reciproca.
De-a lungul timpului, societatea a cautat si a găsit permanent diferite
modalitati de autoaparare, care nu reprezentau altceva decât reacţii imediate la o serie
de pericole care îi ameninţau liniştea sau chiar existenta. Ţinând cont de evoluţia
istorica a societăţii, constatam ca aceste pericole nu sunt identice, ele fiind până la
urma determinate de o serie de particularitati, specifice unor anumite colectivităţi
umane, zonale, regionale sau mondiale. Fiecare ameninţare, cât de minora ar fi,
netratata corespunzător sub aspectul reacţiei imediate a societăţii, poate deveni în
timp un pericol real, mai mic sau mai mare. Cu toate acestea, este cunoscut faptul ca,
de cele mai multe ori, societatea a reacţionat după producerea unui anumit
eveniment, luând atunci o serie de masuri de autoaparare ori coercitive.
Dar, dezvoltarea fara precedent a relaţiilor internaţionale în societatea
contemporana a fost însoţita de o creştere, de asemenea, fara precedent a
criminalităţii internaţionale, prin proliferarea unor forme ale criminalităţii organizate
pe teritoriul mai multor state.2
Astfel, confruntându-se cu un fenomen infracţional ce depăşeşte fontiera
propriilor teritorii, statele lumii si organizaţiile internaţionale implicate în
contracararea infractionalitatii cauta împreuna soluţii pentru a putea stăpâni acest
fenomen.3Terorismul internaţional care ameninţa pacea si securitatea întregii planete,
traficul de droguri care a depăşit de mult localizarea într-o zona geografica, traficul
de femei si de copii care s-a proliferat în ultimul timp cu încrengături pe teritoriile
mai multor state, reţelele internaţionale de infractori care actioneaza în domeniul
afacerilor sau sistemelor informatice, traficul de came vie, de arme si muniţii ori
falsificarea de monede sau alte valori, sunt numai o mica parte din multitudinea de
specii ale crimei organizate, greu de contracarat prin eforturile unui singur stat sau ale
unor state izolate. De aceea, este necesara o cooperare a tuturor statelor lumii pentru a
putea avea un control asupra infractionalitatii transfrontaliere, cu atât mai mult cu cât
___________________________
2
C. Bulai, B. N. Biilai, Manual de drept penal. Partea generala, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p.120.
3
M.A.Hotca, Codul Penal. Comentarii și explicații., Ed. C.H. Beck, București, 2007, p.111.

5
nu rareori factori politici sprijină actele teroriste, actele de contrabanda sau traficul de
droguri. Aşadar, necesitatea adoptării unor instrumente internaţionale pertinente de
unificare a eforturilor statelor si de perfecţionare a cadrului legislativ a devenit una
primordiala, absoluta.
Se poate vorbi de colaborare internaţionala pentru combaterea
infractionalitatii începând cu anul 1923,când a fost constituita Comisia Internaţionala
de Politie Criminala, transformata în anul 1956 în Organizaţia Internaţionala de
Politie Criminala, cunoscuta sub denumirea prescurtata de INTERPOL (la nivel
european EUROPOL).4 Ulterior, sub egida Societăţii Naţiunilor, a O.N.U. sau a
Asociaţiei Internationale de Drept Penal, în vederea prevenirii si combaterii
infractionalitatii transfrontaliere, s-au conturat tot mai multe forme de cooperare între
statele lumii care s-au obligat astfel sa incrimineze si sa sancţioneze prin tratate
internaţionale fapte deosebit de periculoase (delicta iuris gentium). Au urmat apoi,
de-a lungul timpului, o serie de tratate si convenţii internaţionale ca rezultat al
colaborării statelor în acest sens. Dintre aceste instrumente internaţionale, cele mai
importante, la care si tara noastra a luat parte, sunt următoarele: Convenţia pentru
prevenirea si reprimarea terorismului internaţional, adoptata la Geneva în 1937;
Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţii aviaţiei civile,
încheiata la Montreal la 23 septembrie 1971 si semnata de statul român la 10 iulie
1972; Convenţia internaţionala contra luării de ostatici, adoptata la New York la 17
decembrie 1979 Ia care tara noastra a aderat prin Decretul-lege nr. 11 1/1990;
Convenţia unica asupra stupefiantelor din 1961 a O.N.U., ratificata prin Decretul nr.
626/1973; Convenţia privind instituirea unor proceduri simplificate de extrădare
între statele membre ale U.E. (1995), adoptata în cadrul U.E.; precum si alte tratate si
modalitati de cooperare europeana în materia prevenirii si combaterii criminalităţii,
de pilda: Tratatul de la Maasticht (1992), adoptat în cadrul U.E. care conţine
prevederi referitoare la colaborarea în domeniul afacerilor judiciare si a celor interne,
sau Tratatul de la Amsterdam (1997) care cuprinde norme juridice aplicabile materiei

____________________
4
M.A. Hotca, op.cit, p.112

6
dreptului penal, consacrând astfel principiul oferirii pentru cetăţenii U.E. a unui nivel
de protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate si justiţie.
Asa fiind, scopul final al activitatii de cooperare judiciara între diferite state
este acela de a se realiza o reducere la limite acceptabile a criminalităţii, si, implicit, a
unei siguranţe sporite a propriilor cetateni. Principala problema care se ridica în
actualul proces de accelerare a globalizarii consta în coordonarea strategiilor si
politicilor naţionale cu strategiile, politicile si regulamentele statuate si acceptate pe
plan internaţional. în ultimii ani, cooperarea judiciara internaţionala a cunoscut noi si
diversificate forme, unele legiferate prin norme juridice interne, altele prevăzute în
diversele tratate si convenţii.
în sens restrâns, cooperarea juridica internaţionala în materie penala
reprezintă modalitatea specifica de acţiune prin care guvernele lumii actioneaza
acordându-si ajutor reciproc, în scopul prinderii, probării activitatii infracţionale si
pedepsirii autorilor unor fapte penale si implicit a reducerii criminalităţii, având în
vedere în acelaşi timp si principiul respectării independentei si suveranităţii fiecărei
parti contractante.
Privita în sens larg, cooperarea judiciara reprezintă acea forma de cooperare
care vizeaza activitati complexe, prin care guvernele lumii, în scopul reducerii
criminalităţii si creşterii siguranţei propriilor cetateni, actioneaza împreuna,
acordându-si ajutor reciproc pentru realizarea unor activitati specifice cum sunt:
extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, recunoaşterea si
executarea hotărârilor, transferarea persoanelor condamnate, asistenta judiciara în
materie penala sau alte asemenea forme sau norme stabilite prin legi, tratate,
acorduri, convenţii sau reciprocitate.
Dar, cooperarea judiciara internaţionala în materie penala reprezintă doar un
domeniu în cadrul activitatilor specifice de cooperare între statele lumii (domeniu
extrem de important), care s-au impus cu necesitate încă de la începutul secolului
trecut.5

_______________________
5
A. Boroi, op.cit., p. 64.

7
Cea mai cunoscuta forma de cooperare judiciara în materie penala este, fara
urma de îndoiala, extrădarea. în dreptul românesc, o anumita perioada de timp,
aceasta a constituit si singura fonna de cooperare a statelor.

8
Capitolul I
Extrădarea. Aspecte de teorie si practica judiciara în materie penala.

1.1 Noţiunea de „extrudare” si caracterizarea acesteia.


Termenul de extrădare este susceptibil de doua accepţiuni, una de instituţie a
dreptului penal si alta ca forma a cooperării judiciare internaţionale. Ca instituţie a
dreptului penal, extrădarea cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează
relaţiile referitoare la condiţiile în care România acorda sau solicita extrădarea. In
cealalta accepţiune, ca forma de cooperare judiciara internaţionala, extrădarea este o
manifestare de voinţa între doua state sau un stat si o instanţa internaţionala, prin care
un stat, pe al cărui teritoriu se afla un infractor, îl preda pe acesta altui stat sau unei
instanţe internaţionale, la cererea acestora.6 Asa cum am mai precizat anterior, în
prezenta lucrare, voi trata intr-un mod preponderent „domeniul” extrădării ca
instituţie de drept penal, neinsistând asupra celeilalte accepţiuni.
Noţiunea de extrădare a fost folosita pentru prima data, în mod oficial, în
Franţa - extradition -- la 19 februarie 1791, când Adunarea Constituanta a decretat o
reuniune a Comitetului Constituţiei si Comitetului diplomatic pentru introducerea
unui proiect de lege cu privire la extrădare. Termenul „extradition” este de origine
latina si provine din complementul circumstanţial de loc „ex” - în afara, în exterior,
urmat de verbul „traditio” - acţiunea de a livra, de a preda. Potrivit dicţionarului
francez „Le Petit Larrouse”, extrudarea este definita ca fiind acţiunea de a preda pe
autorul unei infracţiuni statului străin care îl solicita, pentru ca el sa poata fi judecat
sau sa îsi execute pedeapsa.7
O definiţie asemanatoare este data de Dicţionarul explicativ al limbii române:
acţiunea de a extrada reprezintă „a preda pe cineva urmărit sau condamnat altui stat,
la cerere, în condiţiile prevăzute de convenţiile internaţionale, respectiv, a savârsi o
extrădare”, care, la rândul ei, tot în contextul prezentat, semnifica „acţiunea de a

___________________
6
M. A, Hoţea, Codul Penal.Gomentam si explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 116-117.
7
Dicţionarul Le Petit Larrouse, Paris, 2000, p. 415: „Action de iivrer l’auteur d'une infraction a j’Etat etranger qui le reclame, ponr qu'tl puisse etre
juge et executor sa peine”.

9
extrada si rezultatul ei sau predarea de către un stat altui stat a unui infractor care se

gaseste pe teritoriul sau, spre a fi judecat sau spre a-si executa pedeapsa”.8
În dicţionarul juridic penal regăsim termenul de extrădare definit ca fiind
„actul prin care un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor, remite, la cererea
altui stat, pe acel infractor în vederea urmăririi sau judecării într-o cauza penala ori în
vederea executării pedepsei”.9
La cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei internaţionale de drept penal, tinut la
Roma la 25 septembrie si 5 octombrie 1969, s-a adoptat următoarea definiţie:
„extrădarea este un act de asistenta juridica internaţionala în materie penala, care
urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal din domeniul
suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat”.10
În literatura juridica de specialitate s-au formulat diferite definiţii ale
extrădării, deosebirile dintre ele izvorând din faptul ca la formularea lor nu au fost
luate în considerare ca trasaturi esenţiale determinante aceleaşi elemente, incluzând
sau excluzând pe unele din ele.
În opinia lui Jaques Lemontrey, extrădarea constituie manifestarea
solidarităţii dintre state în lupta împotriva criminalităţii, prin împiedicarea
delincvenţilor de a beneficia de impunitate, în situaţia în care aceştia trec frontierele
naţionale.11 Autorul considera ca extrădarea a evoluat pe doua planuri diferite, unul
sociologic si unu! instituţional, evoluţia pe plan instituţional fiind în mare măsură
condiţionată de mutaţiile pe plan sociologic. Pe plan legislativ, extrădarea a aparut ca
o necesitate a limitării fenomenului infracţional prin cooperarea între state în
condiţiile dezvoltării rapide a mijloacelor de comunicaţii si transport.
I. I. Dolj, unul dintre coordonatorii proiectului Codului penal Carol al Il-lea
din 1936 si preşedinte al Consiliului Legislativ la acea data, considera extrădarea
drept o instituţie juridico-politica, cu caracter de reciproca siguranţa naţionala,
__________________________________
8
Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei R. S. R., 1984, p. 318.
9
G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, Ed. Ştiinţifica si Enciclopedica, Bucureşti, 1976, p. 112.
0
Citat de R. M. Stanoiu, Asistenta juridica internaţionala în materie penala. Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975,
p 99: „Revue internaţional de droit penal”, nr. 3-4,1969, p .682, 767.
1
J. Lemotrey. Du role de l’autorite judiciaire dans le procedure d’extradition passive. Paris, 1966.

10
necesara extinderii de represiune a statului, spre a înlătură inconvenientele ce decurg
din aplicarea limitata sau teritoriala a legilor penale. Extrădarea, considera el, consta
în general în predarea de către un stat a unui condamnat sau infractor fugar, care s-a
refugiat pe teritoriul sau, către statul care îl cere si pe teritoriul caruia a comis o
infracţiune, spre a-1 judeca si pedepsi, si, totodată, corespunde unei datorii
internaţionale de asistenta si solidaritate ce trebuie sa lege statele în opera lor de
represiune pentru combaterea criminalităţii. 12
Acest drept de a putea remite statului care îl cere, pe individul culpabil de un
fapt pedepsit de legile acelei tari, se justifica, susţine A. M. Guranescu, pe
consideratiuni de utilitate publica.13 Extrădarea decurge din dreptul societăţii de a se
apara, fiind atât o datorie morala, cât si o obligaţie juridica.
În acelaşi sens, s-a pronunţat si T. Alexandrescu, opinând ca instituţia
extrădării este întemeiata pe interesul practic si moral ca tarile sa nu devină azil de
impunitate pentru infractorii străini, pe concepţia de solidaritate internaţionala si pe
obligaţia de ordin superior al statelor de a contribui la înfăptuirea principiului de
justiţie universala.14
În tratatul intitulat „Explicaţii teoretice ale Codului penal”, extrădarea este
definita ca fiind „actul prin care statul pe teritoriul caruia s-a refugiat o persoana
urmărită sau condamnata într-un alt stat, remite, la cererea statului interesat, pe acea
persoana, pentru a fi judecata sau pentru a executa o pedeapsa la care a fost
condamnata”.15
De asemenea, autorul Gh. Iancu, într-un studiu al sau, defineşte extrudarea ca
fiind măsură pe baza careia un stat poate preda, potrivit unor reguli prevăzute de lege,
unui alt stat, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmărite penal sau trimise în
judecata pentru savârsirea unor infracţiuni ori cautate în vederea executării unei

___________________
12
I. 1 Dolj, Extradarea.Principiile ei după Codul penal Carol ai 11-Iea si Conventiuniie internaţionale semnate de România, în „Revista de drept penal
si stiinta penitenciara” nr. 1-2, 1940.
3
A. M. Gvranescu, Extrădarea, Ed. Gutemberg, Bucureşti, 1903, p. 1-2
4
T. Alexandrescu, Procedura extrădării, Ed. Curierul judiciar. Bucureşti, 1915, p. 2.
5
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. M. Stanoiu. Explicaţii teoretice ale Codului penai român. Partea generala, voi.
I, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969, p. 69

11
pedepse ori a unei masuri de siguranţa, de către autoritatile judiciare ale statului
solicitant.16
R. M. Stanoiu defineşte extrădarea ca „actul prin care statul pe teritoriul
caruia s-a refugiat o persoana urmărită penal sau condamnata într-un alt stat remite, la
cererea statului interesat, pe acea persoana pentru a fi judecata sau pentru a executa
pedeapsa la care a fost condamnata”17. Aceeaşi definiţie este data extrădării de către
G. Geamanu18 , autorul subliniind totodată ca este instituţia juridica prin care se
urmăreşte ca autorii infracţiunilor grave sa nu rămână nepedepsiti ascunzându-se în
alte tari.
Referindu-se la formele de asistenta juridica internaţionala în materie penala,
C. Bulai defineşte noţiunea de extrădare ca fiind actul prin care un stat, pe teritoriul
caruia s-a refugiat un infractor, preda la cererea altui stat pe acel infractor pentru a ti
judecat sau pus sa execute pedeapsa la care fusese condamnat de instanţele
judecătoreşti ale acelui stat. Extrădarea apare ca un act ce se desfasoara în doua state:
unul pe al cărui teritoriu se afla infractorul si caruia i se adreseaza cererea de
extrădare (statul solicitat) si altul care este interesat în judecarea si pedepsirea
infractorului si care adreseaza în acest scop cererea de extrădare (statul solicitant)19,
dar în acelaşi timp un act de cooperare a statelor împotriva infractorilor de un anumit
grad de periculozitate, pentru a împiedica sustragerea acestora, prin refugierea pe
teritoriul altui stat, de la răspunderea penala.20
Toţi autorii surprind esenţa si definesc extrădarea ca fiind actul prin care un
stat preda o persoana urmărită pentru savârsirea unei infracţiuni sau condamnata
deja, unui alt stat străin care o solicita si are competenta de a o judeca sau de a o
pedepsi.
În concluzie, având în vedere opiniile exprimate în literatura de specialitate,
extrădarea poate fi definita ca fiind modalitatea de asistenta juridica internaţionala în
materie penala, actul de suveranitate si jurisdictional prin care un stat preda, în
___________________

16
Gk. Iancu, Dreptul de azil.Privire comparativa cu statutul juridic al refugiatului, Ed. AII Beck, Bucureşti. 2002, p. 16.
17
R. M. Stanoiu, Asistenta juridica internaţionala în materie penala, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti. 1975, p. 98.
18
G Geamanu, Dreptul internaţional penal si infracţiunile internaţionale, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1977, p. 214.
19
C.Bulai, Manual de drept penal. Partea Generala, Ed. All, București,1997, p.110-111.
20
A.St. Tulbure, Extrădarea. Aspecte procesuale penale, Revista de Drept Penal, nr.3/2000, p.48

12
anumite condiţii stabilite prin convenţii internaţionale sau în declaraţii de
reciprocitate, infractorii care s-au refugiat pe teritoriul sau si care sunt urmăriţi sau
condamnaţi pentru savârsirea unor infracţiuni pe teritoriul statului străin care îi
solicita în vederea judecării sau executării pedepselor ori masurilor dispuse de
autoritatile lor judiciare.

1.2 Scurta privire istorica asupra instituţiei extrădării.


Foarte veche, concepţia politica a extrădării dateaza încă din secolul al XII-
lea. La începuturi extrădarea a reprezentat mai mult un gest de curtoazie între
suverani, care permitea monarhilor sa-si pedepsească inamicii personali refugiaţi pe
teritoriul altui stat. Astfel, putinele convenţii care reglementau extrădarea erau
negociate si încheiate aproape exclusiv în interesul suveranilor.21 Monarhul statului
solicitat hotara în mod discreţionar daca acorda sau nu extrudarea. Decizia depindea
în mare măsură de natura relaţiilor cu statul solicitant, de dorinţa suveranului de a
determina o eventuala decizie pozitiva asupra unei cereri de extrudare formulata de
acesta, persoana extradabila nefiind luata în calcul decât într-o foarte mica măsură.
Chiar si în aceste condiţii, extrădarea era foarte rar folosita, având în vedere
izolarea pregnanta a statelor si tradiţia existenta în legătură cu dreptul de azil. Astfel,
cât timp a subzistat dreptul de azil, care a cunoscut cea mai mare dezvoltare în Evul
Mediu, Fiind favorizat de creştinism (persecuţiile religioase) si de însasi structura
orânduirii feudale (fiecare senior acorda pe feuda sa drept de azil, aceasta fiind o
sursa de venituri), extrădarea era aprope imposibila. Dar, formarea statelor
absolutiste feudale si dezvoltarea relaţiilor diplomatice, precum si dezvoltarea
dreptului natural, care cerea în numele umanitatii si al moralei îngrădirea dreptului de
azil considerat ca dăunător pentru menţinerea relaţiilor între popoare, au favorizat
dezvoltarea instituţiei extrădării.
În tara noastra s-au cunoscut tratate de extrădare încheiate încă în secolul al
XV-lea. între anii 1498-1499, reprezentantul lui Ştefan cel Mare, între altele,
___________________________
2
F. R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorica si juridica, Revista Dreptul nr 2/2006.

13
formulează si următoarea cerere către marele duce al Lituaniei: “La voi se oploşesc
mai mulţi români fugiţi din tara Moldovei, pe care gratia voastra sa-i trimiteti înapoi
în Moldova, în puterea tratatului”. Drept urmare, la 14 septembrie 1499, Ştefan cel
Mare încheie cu Alexandru, ducele Lituaniei, un tratat de ajutor reciproc, care
prevede ca cei doi domni vor fi prieteni, vor avea aceiaşi duşmani si se vor înştiinţa
unul pe altul de primejdiile care-i va ameninţa, vor extrada boierii pribegi, vor aplana
conflictele de graniţa si vor stimula comerţul.22 De aici rezulta ca tratatul data de chiar
de mai mult timp.
In anul 1545, se vorbeşte de asemenea de extrădare conform vechilor tratate
cu Lituania si Polonia, Sigismund August, regele Poloniei, extrădând pe baza acestor
tratate, 7 boieri si 2 călugărite, fugiţi în Polonia.
In secolul al XVlI-lea, Vasile Lupu încheie un tratat de extrădare, la 4 aprilie
1646, cu G. Racoti, principele Transilvaniei.
Prima convenţie de extrădare a României Unite, este cea din iunie 1863, cu
Serbia. România mai avea si alte convenţii de extrădare, de exemplu cu Austro-
Ungaria, fiind cunoscut la vremea respectiva cazul extrădării lui Andronic.
Unii cugetători s-au opus extrădării considerând-o o practica barbara sau un
simplu act de politeţe care cotravine dreptului unei persoane de a locui unde îi place,
cât timp nu abuzeaza de acest drept. Cei mai mulţi au cautat sa explice legitimarea
extrădării, pornind de la diversele concepţii legate de epoca în care au trăit.
Fundamentul extrădării a fost explicat la început prin concepţii teologice,
considerându-se ca fiind un drept al suveranităţii, conferit regilor de către divinitate.
Alţii l-au explicat pe baza dreptului natural care, obligând pe suveran sa faca dreptate
pe teritoriul sau, acesta era tinut si sa predea pe supusul sau suveranului natural
pentru a stabili fapta cu mai multa uşurinţa, a descoperi pe participanţi si a proceda la
pedepsirea exemplara. J.J. Rousseau si H.Grotius au explicat extrădarea prin sistemul
contractual, infractorul obligându-se prin însusi faptul săvârşirii infracţiunii, de a se
supune jurisdicţiei statului unde a comis-o. Daca se refugiază nu-si mai tine obligaţia
_____________________
22
A.Esanu,Ştefan cel Mare si Sfânt. Bibliografie. Biblioteca Naţionala a Republicii Moldova. Chisinau, 2004,
(http://issuu.com/isidorws/does/bnrmstcm).
14
contractuala si trebuie ca cele doua state sa-1 silească sa si-o tina. în aceasta
concepţie, extrădarea este în toate cazurile o obligaţie pentru stat. Aceste explicaţii
sunt nestiintifice si nu tin seama de natura si caracterul extrădării.
La sfârşitul secolului al XlX-lea, în urma apariţiei unor lucrări semnate de
reprezentanţi ai scolii pozitiviste, s-a impus din ce în ce mai mult teza ca lupta contra
criminalităţii, dusa numai în limitele pedepselor fixate în codurile penale, s-a dovedit
în foarte multe cazuri ineficace. Astfel, s-a costatat ca exista anumite categorii de
infractori care se situează în afara limitelor represiunii penale: iresponsabilii,
toxicomanii, infractorii de obicei, profesioniştii, care s-au dovedit periculoşi prin
exercitarea profesiei. Fata de astfel de infractori, represiunea penala clasica s-a
dovedit insuficienta, în sensul ca odata exercitata, riscul săvârşirii unor noi fapte
penale este la fel de ridicat. S-a impus astfel, opinia introducerii unor mijloace sau
masuri, de principiu postdelictuale, cu ajutorul carora lupta împotriva criminalităţii sa
fie continuata si după excutarea pedepsei sau chiar în absenta unei pedepse. Aceste
masuri au fost denumite, în doctrina si în proiectele legislative de la sfârşitul secolului
XIX si începutul secolului XX, masuri de siguranţa.23
În fine, în tara noastra, cele mai importante si elocvente izvoare ale extrădării,
privind oricare dintre accepţiunile sale, sunt cele de la începutul secolului XX.
Codul penal din 1936, denumit si Codul penal Carol al 11-lea, prevedea o
serie de norme juridice privind extrădarea. Este de retinut faptul ca aceste norme, cu
excepţia prevederilor referitoare la interzicerea extrădării cetăţenilor români sau a
refugiaţilor politici, sunt intr-atât de complete, încât unele pot fi de actualitate chiar si
în zilele noastre. Pe de alta parte, referitor la condiţiile de fond ale extrădării, normele

________________________________
23
Masurile de siguranţa privite ca instituţii de drept penal de sine statatoare si-au făcut apariţia în cadrul legilatiilor penale abia în prima jumătate a
secolului al XX-lea ca urmare a noilor concepţii cu privire la cauzele si mijloacele de prevenire si combatere a fenomenului infracţional. Dar, daca
acestea nu au fost cunoscute ca atare de legislaţiile penale anterior secolului al XX-lea, în schimb unele dintre mijloacele care fac obictul acestor
masuri, figurau cu titlul de pedepse în legislaţiile penale din diverse epoci. Multe din masurile de siguranţa denumite astazi ca atare, au figurat în
legiunile penale din antichitate si mai ales în legiunile modeme, fiind considerate însă drept pedepse secundare (accesorii sau complementare):
expulzarea, confiscarea, interdictiunea de a se afla în anumite iocalitatii, domiciliul l'ortat, supravegherea poliţieneasca, interdicţia de a executa
anumite profesii, marcarea cu fierul roşu, deportarea etc. Alteori, masurile de siguranţa figurau în legile extrapenale, ca simple incapacitati sau
decăderi, care se aplicau celor condamnaţi, după ce stinseseră toate pedepsele la care fuseseră condamnaţi, din nevoia de a reacţiona contra stării de
pericol pe care o inspiraseră foştii condamnaţi.

15
Codului penal prevedeau ca acestea sunt cele „stabilite de convenţiile internaţionale,
iar în lipsa acestora, de reciprocitatea existenta si dispoziţiile din prezenta secţiune”. 24
Referitor la prevederile anterioare Codului penal Carol al II-lea, s-a apreciat
ca vechea legiuire penala româna nu cuprindea nicio dispoziţie care sa reglementeze
extrădarea. Art. 32 al Constituţiei din 1923 (fost 30 în Constituţia de la 1866) prevede
doar ca „extrădarea refugiaţilor politici este oprita”. De asemenea, în art. 6 din Legea
de la 9 iunie 1866, privitoare la desfiinţarea Consiliului de Stat, se prevedea ca
extrudarea se decide de către Consiliul de Miniştri, după o prealabila cercetare
judecătoreasca.
În perioada de sfârsit a secolului al XlX-lea si de început a secolului XX,
România a încheiat numeroase convenţii de extrădare25 , instrumente juridice prin
care se angajeaza sa contribuie la prevenirea si combaterea criminalităţii.
Observam, aşadar, o anumita preocupare în forme destul de timide, dar sigure
pentru cooperare judiciara internaţionala între statul român si alte state, încă din acele
vremuri. Trebuie însă precizat ca instituţia extrădării, ca singura forma de cooperare
judiciara cunoscuta pentru mult timp, nu admitea extrădarea cetăţenilor români,
asemenea prevederi aparând atât în convenţiile internaţionale ratificate de România,
cât si în alte instrumente internaţionale de acest gen.
În perioada de dictatura comunista, în acord cu tratatele si convenţiile
ratibeate de România, cu prevederile declaraţiilor de reciprocitate bilaterale, formele
de cooperare s-au diversificat, extrădarea rămânând în continuare cea mai importanta.
Consecventa obligaţiilor asumate prin ratificarea instrumentelor juridice
internaţionale, România a transpus în legislaţia sa interna o serie de noime juridice
specifice activitatilor de cooperare judiciara internaţionala în materie penala,
contribuind în mod direct la activitatea generala de prevenire si combatere a
criminalităţii transfrontaliere.

_____________________
24
Codul Penal Carol al 11-lea, promulgat cu înaltul Decret Regal nr. 471 din 17 martie 1936 (M. Of. nr, 65 din 18 martie 1936), art. 16.
25
V. Dongoroz, Drept penal. Parte generala (Tratat), Bucureşti, 1939, p. 166: „Statul Român a incheiat. insa, numeroase conventiuni de extrădare, si
anume: cu Belgia la 15 august 1880, cu Ttalia la 17 august 1880. cu Anglia Ia 21 martie 1893".

16
Codul penal din 1968, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 cuprindea la rându-i
reglementari privitoare la extrădare. Astfel, potrivit art. 6 alin. 2, „pentru infracţiunile
îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetatean român,
infractorul poate fi judecat si în cazul în care s-a obtinut extrădarea lui”. în art. 9
denumit „ Extrădarea” se prevedea ca aceasta se acorda sau poate fi solicitata pe baza
de convenţie internaţionala, pe baza de reciprocitate si, în lipsa acestora, în temeiul
legii.26
În completarea acestor norme a fost emisa Legea nr. 4 din 18 martie 1971
privind extrădarea, care cuprindea condiţii de fond si forma în baza carora statul
român solicita sau admitea extrădarea. Cu toate acestea, prevederile acestei legi
puteau fi aplicate numai daca nu exista o convenţie internaţionala sau o declaraţie de
reciprocitate, care sa prevada alte norme de procedura.27 Potrivit acestei legi (art. 1),
pentru aplicarea dispoziţiilor din aceasta materie se proceda atât în cazul în care un
stat străin ar fi solicitat extrădarea unei persoane, iar tara noastra se afla în situaţia de
a admite sau respinge cererea (extrădare pasiva), cât si în cazul în care România ar fi
solicitat extrădarea unui infractor (extrădare activa). Tot aici, se prevedea ca
extrădarea poate fi admisa sau ceruta fie în vederea urmăririi sau judecării într-o
cauza penala, fie în vederea executării unei pedepse. Prin urmare, vor fi excluse astfel
de la extrădare persoanele participante intr-un litigiu civil, persoanele împotriva
carora nu s-a deschis o acţiune penala potrivit legii statului solicitant sau cele care au
executat pedeapsa pentru faptele săvârşite sau au beneficiat de vreuna din cauzele
care înlătură răspunderea penala, potrivit legii statului solicitant sau a statului pe
teritoriul caruia se afla infractorul28. De asemenea, potrivit acestei legi, nu puteau fi
extradati cetăţenii români, persoanele fara cetăţenie domiciliate în România si
persoanele care au obtinut drept de azil în România.
Parlamentul României a ratificat Convenţia europeana de extrudare din 13
decembrie 1957, publicata în Monitorul Oficial, partea I, la data de 14 mai 1997,
_____________________
26
Codul Penal (B. Of. nr 79bis din 21 iunie 1968), art. 6. alin. 2 si art. 9.
27
T. Vasiliu, G. Antoniu, St. Danes, Gh. Darînga, D. Lucinescu, V. Papadopol, D. Pave!, D. Popescu, V. Ramureanu, Codul
Penal comentat si adnotat, Ed. Ştiinţifica, Bucureşti, 1972, p. 43.
28
Idem, p. 43-44.

17
precum si cele doua protocoale adiţionale la aceasta, din 1975 si 1978. In acest sens,
Constituţia României din anul 1991 stipulează faptul ca „cetateanul român nu poate fi
extrădat sau expulzat din România” si faptul ca „cetăţenii străini si apatrizii pot fi
extradati numai în baza unor convenţii internaţionale sau în condiţii de
reciprocitate”. 29

Totuşi, în raport cu actuala reglementare a extrădării30 care prevede


posibilitatea acordării extrădării si în temeiul legii, art. 14 din noul Cod penal care
reglementează extrădarea a fost reformulat, statuând faptul ca „extrădarea poate fi
acordata sau solicitata în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte,
ori pe baza de reciprocitate, în condiţiile legii”. În felul acesta, în acord cu dispoziţiile
art. 19 din Constituţia României, a fost exclusa posibilitatea acordării sau solicitării
extrădării în temeiul legii, asa cum prevede textul actual al art. 9 din Codul penal în
vigoare.
O dispoziţie noua este si aceea, în acord cu prevederile Legii nr, 302/2004
privind cooperarea judiciara în materie penala, din alin. 2 al art. 14 din noul Cod
penal care prevede ca predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele
membre ale IJ.E., se acorda si se solicita în condiţiile legii.31 Alin. 3 al aceluiaşi text
de lege are în vedere posibilitatea de predare a unei persoane către un tribunal
internaţional.
În acelaşi timp, noul text foloseşte termenul de „tratat” în loc de „convenţie”,
modificare explicata în doctrina prin necesitatea de a se pune de acord reglementarea
din legea penala româna cu Convenţia de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor,
precum si cu Legea nr. 590/2003 referitoare la tratate.32
Concluzionând, asa cum rezulta din cele prezentate mai sus, atât extrudarea,
cât si cooperarea judiciara au constituit o preocupare constanta a statului român, în
diferite perioade ale dezvoltării lor, perfectionându-se permanent, pe măsură
evoluţiei.
______________________
29
Constituţia României de la 1991, art. 19, alin. 1 si 2.
30
Art. 9 din Codul penal în vigoare.
31
G. Amoniu, C. Bulai, C. Duvac, Explicaţii preliminare ale noului Cod penal, Ed. Universul Juridic. Bucureşti. 2010, p. 118.
32
Atât în convenţia menţionata cât si în legea aratata, este folosit termenul de „tratat” ca reprezentând denumirea generica pentru toate actele juridice
internaționale dintre state, fără a se distinge privitor la denumirea acestora-convenție, acord, etc.
18
în timp a întregii legislaţii si a societăţii în ansamblul sau. Extrădarea rămâne, însă,
una din cele mai vechi forme de cooperare internaţionala în materie penala cunoscuta
si aplicata de către majoritatea statelor lumii din cele mai vechi timpuri.

1.3 Natura juridica a extrădării.


Extrădarea este o instituţie juridica atât a dreptului intern, cât si o instituţie de
drept penal internaţional, cu o dubla natura juridica. Pe plan internaţional, este o
modalitate de realizare a asistentei juridice în materie penala, de întrajutorare a
statelor, ce se realizează în temeiul unor convenţii pe care le semnează sau la care
adera, extrădarea reprezentând unul din conceptele de baza ale dreptului penal
internaţional. Pe acelaşi plan, extrădarea este un act de suveranitate si o manifestare
de solidaritate internaţionala în lupta împotriva criminalităţii. Pe plan intern,
extrădarea este un act guvernamental, administrativ si/'sau jurisdictional, în funcţie
de autoritatea publica competenta sa dispună cu privire la admisibilitatea ei.

1.3.1 Extrădarea, instituţie de drept penal internaţional.


Extrădarea este o instituţie juridica, atât a dreptului intern, cât si a dreptului
internaţional, prin care persoanele vinovate de savârsirea unor infracţiuni sunt
predate statelor îndreptăţite a le judeca si condamna ori a le obliga sa execute o
pedeapsa la care au fost condamnate.33
Juristul român V. V. Pella, definea dreptul International ca totalitatea
regulilor de fond si de forma care guvernează modul de exercitare a acţiunilor de
către state sau de către indivizi, de natura sa tulbure ordinea publica internaţionala si
armonia dintre popoare.34
Juristul belgian S. Glaser defineşte dreptul International penal ca fiind un
ansamblu de reguli juridice, recunoscute în relaţiile internaţionale, care au scopul de a
proteja ordinea juridica sau sociala internaţionala prin reprimarea actelor ce îi aduc

_____________________
33
C. Andronovici, Drept internaţional public, voi. 1, Hd. Graphix, laşi, 1993. p. 186.
34
V. Crem, Drept internaţional penal, Ed. Societăţii Tempus România. Bucureşti, 1996. p. 2-3.

19
atingere, cu alte cuvinte, ansamblu de reguli stabilite pentru reprimarea violărilor
aduse perceptelor de drept internaţional public.35
Dreptul internaţional penal face parte din ordinea juridica internaţionala, pe
când dreptul penal internaţional apara ordinea interna a fiecărui stat. Dreptul penal
internaţional cuprinde norme de drept intern care au si un element de extraneitate în
ce priveşte locul săvârşirii faptelor sau al procedurii consecinţelor acestora,
naţionalitatea făptuitorilor, locul unde aceştia s-au refugiat după savârsirea
infracţiunilor, constituind astfel domeniul în care statele îsi cer reciproc sprijin pentru
rezolvarea unor probleme de drept penal intern. Din dreptul penal internaţional fac
parte norme referitoare la extrădare, la asistenta juridica în cauze penale, la aplicarea
legilor naţionale în cazul infracţiunilor săvârşite în străinătate, la recunoaşterea
hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti ale altor state.
Din punct de vedere teoretic, exista o relativa deosebire între dreptul
internaţional penal si dreptul penal internaţional, în practica problema prezintă o mai
mica importanta, între cele doua ramuri existând o strânsa întrepătrundere. Unii
autori considera ca dreptul penal internaţional nu ar li în realitate un drept
„internaţional”, deoarece el conţine dispoziţii de drept naţional intern, care
delimitează în mod unilateral, în fiecare tara, câmpul de aplicare al legii sale penale în
spaţiu.36
În opinia profesorului Vintila Dongoroz si a colaboratorilor sai, nu exista
* • • ’K'l
drept penal internaţional, exista doar drepturi penale naţionale.37 Faptul ca acest drept
penal naţional poate avea eficienta si în raport cu anumite fapte săvârşite în afara
teritoriului statului, nu-i schimba caracterul de drept penal naţional.

1.3.2 Extrădarea, act de suveranitate.


În general, extrădarea este definita ca fiind actul prin care un stat preda o
persoana urmărită pentru o infracţiune sau deja condamnata, unui stat străin, care are
competenta de a o judeca sau a o pedepsi. Rezulta ca statul care extradează
_________________
35
V. Cretu, op. cit., p. 4-5.
36
G. Geamanu, op. cil., p. 23.
37
V. Dongoroz, S. Kahane, /. Oancea. I. Foclor, N. Iliescu, C. Bulai. R. Stanoiu, op. cit., p. 49.

20
actioneaza în plenitudinea suveranităţii sale, recunoscând el însusi ca, uneori, singur
nu poate sa asigure realizarea justiţiei pe teritoriul sau. Semnarea unor convenţii
reprezintă tocmai o cooperare cu alte state, de întrajutorare juridica.
Sistemul de securitate generala se întemeiază pe egalitatea suverana a
statelor, pe egalitatea în drepturi a popoarelor si dreptul lor de a-si hotărî singure
soarta, pe îndeplinirea cu buna-credinta a obligaţiilor internaţionale, pe cooperarea
dintre ele, în vederea realizării ordinii de drept si a păcii.
Extrădarea este cea mai simpla modalitate de asistenta juridica internaţionala
si cea mai veche, considerata, din raţiuni politice, ca un semn de bunăvoinţă în
relaţiile dintre state, instituţia juridica prin care se urmăreşte ca autorii infracţiunilor
sa nu rămână nepedepsiti, ascunzându-se în alte tari.
Aşadar, extrădarea este, un act de suveranitate al statului, care poate admite
sau refuza predarea unui infractor aflat pe teritoriul sau. Dreptul unui stat de a cere
sau acorda extrădarea unui infractor, ia naştere în general, printr-un tratat bilateral sau
multilateral sau poate fi acordat pe baza de reciprocitate. în exercitarea drepturilor
sale suverane, statul este cel care hotărăşte cărui stat solicitant îi va acorda preferinţa,
în cazul în care infractorul ar ti solicitat simultan de mai multe state. De regula, se da
preferinţa statului pe teritoriul caruia s-a consumat infracţiunea.

1.3.3 Extrădarea, act jurisdictional, guvernamental (politic) sau mixt.


Asupra naturii juridice a instituţiei extrădării, în evoluţia sa istorica, în
literatura de specialitate s-au formulat concepţii diferite.
Într-o prima concepţie, s-a susţinut ca extrădarea este un act cu caracter
exclusiv guvernamental, dreptul de decizie asupra cererii de extrădare fiind în puterea
guvernului statului solicitat.

Intr-o concepţie opusa, s-a afirmat ca singurele organe în drept a decide


asupra cererii de extrădare sunt instanţele de judecata, negându-se total dreptul
autoritarii guvernamentale de a se pronunţa asupra admiterii sau respingerii cererii de
remitere a infractorului.

21
Cea de-a treia orientare, recunoscând complexitatea instituţiei extrădării, a
învederat ca nu se poate neglija activitatea organelor judiciare chemate a se pronunţa
asupra realizării condiţiilor cerute de lege pentru a se admite extrădarea, după cum nu
se poate neglija faptul ca extrădarea pune fata în fata doua state, doua suveranităţi, de
unde rolul guvernului de a decide, în ultima instanţa, asupra cererii de extrădare.
Concepţiile exprimate în literatura, si-au găsit consacrarea si pe plan
legislativ, dând naştere unor sisteme diferite de acordare a extrădării, în funcţie de
autoritatea publica competenta sa dispună cu privire la admisibilitatea extrădării,
sisteme cunoscute si astazi: sistemul guvernamental (administrativ sau politic),
sistemul jurisdictional si sistemul mixt.
Susţinătorii caracterului exclusiv guvernamental al extrădării, considera ca
numai autoritatea guvernamentala este în drept sa decidă asupra cererii de extrădare,
organele judiciare fiind totalmente excluse. Extrădarea este, potrivit acestei opinii, un
act exclusiv politic si de aceea ea trebuie sa se acorde de guvernul statului solicitat, pe
baza datelor culese de organele administrative si, uneori, de cele judiciare.38 În
justificarea acestei opinii, se arata ca autoritatea guvernamentala, ca purtătoare a
suveranităţii de stat, este singura îndrituita sa decidă asupra admiterii sau respingerii
cererii de extrădare.
În putinele state ale lumii în care mai operează acest sistem, extrădarea
depinde doar de un singur agent, guvernul, care decide în mod suveran asupra
admisibilităţii cererii, neexistând prea multe garanţii de protecţie a drepturilor
persoanei reclamante.
în evoluţia sa istorica, extrădarea a avut un caracter exclusiv guvernamental
până în secolul al XVII-lea, situaţie ce se poate explica prin faptul ca facea obiectul
unor relaţii interstatale, domeniu în care suveranul era singurul competent.
A.
În sistemul politic al extrădării, cererea se adreseaza pe cale diplomatica
statului solicitat, care dispune efectuarea unor verificări cu privire la persoana
reclamanta si la temeinicia cererii, verificări care pot fi efectuate, fie de organele
_________________
38
V. Dongoroz, Drept penal., voi. 1. Bucureşti, 1939, p. 161.

22
legislative, fie de cele judiciare. Indiferent de rezultatul cercetărilor, guvernul decide
admiterea sau respingerea cererii de extrădare în funcţie de interesele sale politice
interne sau externe, hotărârea sa fiind fundamentata mai puţin pe îndeplinirea unor
condiţii de forma si de fond si mai mult pe oportunitatea extrădării.
În sistemul jurisdictional, însă, denumit anglo-american, extrădarea este
considerata ca fiind un act exclusiv jurisdictional, atribuindu-se instanţelor
judecătoreşti din statul solicitat competenta exclusiva în a decide cu privire la
admiterea sau respingerea cererii de extrădare.39
Sistemul jurisdictional al extrădării s-a generalizat în a doua jumătate a
secolului al XX-lea, fiind prezent operaţional în majoritatea statelor lumii,
apreciindu-se în mod corect ca este singurul în măsură sa asigure protecţia drepturilor
si libertăţilor fundamentale ale persoanelor extradabile si în acelaşi timp, ca fiind cel
mai corespunzător cooperării internaţionale în lupta cu criminalitatea în etapa actuala
de evoluţie a civilizaţiei umane.
Extrădarea este o modalitate de asistenta juridica internaţionala, care
facilitează realizarea justiţiei naţionale, punând în joc raporturile interstatale stabilite
pe cale diplomatica, dar, prin aplicarea sa, extrădarea este un act judiciar represiv din
partea statului caruia i se solicita, întrucât, de cele mai multe ori, presupune si
arestarea unui infractor a cărui judecare sau condamnare nu intra în competenta sa.
Privita ca act jurisdictional, extrădarea poate sa garanteze apararea
drepturilor fundamentale ale omului, evitarea abuzurilor si a arbitrariului, realizarea
scopului instituţiei de drept si producerea consecinţelor urmărite.
în ceea ce priveşte competenta autoritatii publice chemata sa se pronunţe cu
privire la admisibilitatea cererii de extrădare în sistemul jurisdictional, aceasta este, în
exclusivitate, atribuţia organelor judiciare, autoritatile administrative asigurând doar
logistica activitatilor corelative actelor dispuse de instanţa si transmiterea pe cai
diplomatice a acestora. Atât verificarea condiţiilor de forma si de fond ale extrădării,
cât si decizia finala de respingere sau acordare a extrădării aparţine organelor
_______________
39
C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All, București, 1997, p.116.

23
judiciare, fiecare stat stabilind potrivit dreptului sau intern, la ce nivel jurisdictional
se judeca cererile de extrădare, caile de atac ce pot fi exercitate, respectiv gradele
jurisdictionale pe care le traversează un proces de extrădare.
Sistemul mixt, denumit italian, recunoaşte instituţiei extrădării un caracter
atât politic, cât si jurisdictional, la soluţionarea cererii de extrădare participând atât
organele judiciare, care verifica existenta condiţiilor extrădării, cât si autoritatea
guvernamentala, care hotărăşte asupra admisibilităţii cererii de extrădare.40
În evoluţia sa istorica, sistemul mixt a aparut în secolul al XVIII-Iea, ca o
reacţie împotriva caracterului absolut al extrădării, văzută exclusiv ca act
guvernamental, într-o epoca în care, autorii de drept s-au axat mai mult pe problema
legitimităţii în dreptul public, fiind mai puţin interesaţi de modul de reglementare a
procedurii extrădării. Prima tara care a atribuit si autoritatii juridice competenta în
materia extrădării a fost Belgia, în 1736, cu ocazia încheierii unei convenţii între
Franţa si Tarile de Jos. Tot Belgia, prin Legea de la 1 octombrie 1833, atribuia puterii
jurisdictionale un rol consultativ în fundamentarea deciziilor guvernamentale,
stabilind documentele în baza carora se poate dispune extrădarea, precum si condiţiile
si durata arestării preventive.
În opinia profesorului Vintila Dongoroz „acest sistem are îndoitul merit ca,
pe de o parte, asigura persoanei a cărei extrădare se cere posibilitatea de a se apara si
de a se evita extrădarea în condiţii neregulate, iar pe de alta parte, laşa guvernului o
margine de aparare, chiar în cazul când extrudarea este admisibila, fiindcă pot exista
consideratiuni de ordin moral, politic, echitate, pe care justiţia nu poate sa le invoce,
ea trebuind sa se conformeze legilor, atunci când a hotărât ca cererea de extrădare
trebuie sa fie admisa, consideratiuni însă de care guvernul poate, oricând, sa tina
seama si sa refuze, pe teritoriul sau, o cerere de extrădare”41.
Susţinătorii sistemului mixt al extrădării considera ca atât autoritatea
guvernamentala, cât si organele judiciare ale unui stat trebuie chemate sa se pronunţe
asupra cererii de extrădare. în opinia lor, autoritatea guvernamentala, purtătoare
____________________
40
C Bulai, op. cit., p. 116.
41
V. Dongoroz, op. cit., p. 161.
24
directa a suveranităţii de stat, trebuie în mod firesc sa decidă asupra cererii de
extrădare. Astfel, decizia luata este necesar sa fie întemeiata de o cunoaştere a
situaţiei de fapt pe constatarea daca, condiţiile de fond si de forma ale extrădării sunt
sau nu îndeplinite, iar aceasta activitate de cercetare a situaţiei de fapt si de verificare
a condiţiilor extrădării, este o activitate judiciara si deci, de competenta organelor
judiciare.42
Esenţa extrădării văzută ca act guvernamental si jurisdictional consta în
convieţuirea competentelor guvernamentale si judiciare, care se completează
reciproc, nici una din ele neftind exclusiva.

Codul de procedura penala Carol al II-lea (art. 630-638), s-a inspirat din legea
belgiana si cea franceza, consacrând sistemul mixt, în sensul ca primele cercetări se
faceau de procuror si judecătorul de instrucţie, instanţa hotara apoi cu privire la
admiterea sau respingerea cererii, hotărâre ce avea doar caracterul unui aviz,
guvernul pastrându-si dreptul de a pronunţa, în mod suveran si definitiv, daca acorda
sau nu extrădarea. Daca hotărârea instanţei era de respingere, aceasta nu mai avea
caracterul unui simplu aviz, ci era opozabila puterii executive, astfel ca în cazurile de
respingere sistemul era complet jurisdictionalizat.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, ponderea sistemului mixt s-a redus
considerabil, amestecul executivului în procedura extrădării fiind considerat
anacronic, deşi, atât acesta cât si sistemul guvernamental au continuat sa subziste, si,
ca atare, incidenţa lor în reglementarea relaţiilor internaţionale nu poate fi ignorata.
În tara noastra, însă, prin Constituţia de la 1991 ( art. 19, pct. 3) care prevede
ca „...extrădarea se hotărăşte de justiţie”, se învederează schimbarea naturii juridice a
extrădării: dintr-un act cu caracter complex, politico-juridic, devenind un act cu
caracter jurisdictional, ceea ce înseamnă tocmai înlocuirea sistemului mixt cu cel
jurisdictional. Astfel, sarcina de a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege si
de a decide asupra acordării extrădării revine instanţelor judecătoreşti.

______________________
42
R M. Stanoiu, op. cit., p. 107.

25
1.4 Trasaturile extrădării.
Extrădarea reprezintă o modalitate de realizare a asistentei juridice
internaţionale în materie penala, un important si eficient act de solidaritate si
întrajutorare a statelor în lupta împotriva fenomenului infracţional cu care se
confrunta fiecare din ele.
Extrădarea este considerata ca fiind expresia cea mai vie a asistentei juridice
în dreptul penal43 si un instrument de aplicare a legii penale a fiecărui stat, în vederea
administrării în cele mai bune condiţii a justiţiei proprii.
Funcţionând direct în interesul statului care o solicita, extrădarea este o
instituţie de drept penal care, indirect, răspunde si intereselor comune ale tuturor
statelor, de asigurare a ordinii de drept pe plan internaţional. Extrădarea nu poate
acoperi, însă, toate necesităţile asistentei juridice internaţionale în lupta împotriva
infracţiunilor. Chiar si asa, ea este modalitatea de asistenta cu cele mai importante
efecte.
În cazul săvârşirii unor infracţiuni pe teritoriul unui stat de către infractori
care au reuşit apoi sa paraseasca acel teritoriu, refugiindu-se în alte state, sau în cazul
infracţiunilor săvârşite în strainatale, aplicarea legii penale nu este posibila tara
cooperarea dintre state, cooperare care sa asigure remiterea infractorilor statului
solicitant pentru a fi judecaţi.44
Legea penala este, prin excelenta, teritoriala, expresie a voinţei suverane a
statului si aplicabila pe teritoriul tarii pe care se exercita suveranitatea. Potrivit
principiului teritorialităţii, explicit prevăzut în textul art. 3 din Codul penal de la
196945 dar si în Codul penal în vigoare, la art.1046, legea penala se aplica în

___________________
43
T. Pop, Dreptul penal comparat. Partea generala, voi. II, Cluj, 1923, p. 163.
44
C. Bulai. Manual de drept penal. Partea generala, Ed. AII, Bucureşti, 1997, p. 91.
45
Art. 3 din Codul penal de la 1969: „Legea penala se aplica infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României”.
46
G. Amoniu, Noul Cod penal. Codul penal anterior. Studiu comparativ, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 10: „Dispoziţiile privind teritorialitatea
legii penale au fost completate, adaugându-se ca aliniate succesive definiţia teritoriului României si explicarea noţiunii de infracţiune savârsita pe
teritoriul tarii, ambele luate din Titlul VIII al legii penale precedente si trecute sub art. 10 din noul Cod penal. Definirea noţiunii de teritoriu a fost
completata, adaugându- se printre apele cuprinse între frontierele de stat si apele maritime interioare. De asemenea, in alin. 2 al art. 10 din noul Cod
penal a fost reprodusa dispoziţia din art. 143 al legii penale anterioare, privind înţelesul expresiei infracţiune savârsita pe teritoriul tarii, careia însă, i
s-a adaugat o ipoteza noua referitoare la platformele de foraj maritim care au fost asimilate navelor sub pavilion românesc”.

26
exclusivitate pe întreg teritoriul tarii si tuturor infracţiunilor săvârşite pe acest
teritoriu, oricare ar fi calitatea făptuitorului.
Săvârşirea de infracţiuni în afara teritoriului unui stat, dar care interesează
ordinea de drept a acelui stat, fiind îndreptate contra intereselor sale sau ale
cetăţenilor sai, constituie situaţii pe care efectul strict teritorial al legii penale nu le
acopera. Pe de alta parte, în cazul unor infracţiuni săvârşite pe teritoriul naţional,
urmate de refugierea infractorilor în străinătate, efectul teritorial al legii penale ar
rămâne parţial.
În dreptul penal a dominat multa vreme principiul teritorialităţii absolute,
potrivit caruia legea penala a unui stat trebuie sa se aplice numai faptelor săvârşite sau
persoanelor aflate pe teritoriul sau, nu si faptelor săvârşite sau persoanelor aflate în
străinătate. Absolutizarea acestui principiu ar avea consecinţe negative, împiedicând
însasi realizarea principiului teritorialităţii, deoarece legea penala nu s-ar putea aplica
infractorilor care, după ce au savârsit infracţiuni în tara lor de origine, au reuşit sa se
refugieze în străinătate, sau celor care au comis infracţiuni în străinătate si au fugit pe
teritoriul altui stat, pe care l-ar putea transforma într-un loc dc refugiu. Dar
principalul neajuns a! absolutizării principiului teritorialităţii legii penale, ar fi
* •
excluderea colaborării dintre state în lupta împotriva criminalităţii.47
Cele patru principii care guvernează aplicarea legii penale în spaţiu,
principiul teritorialităţii, personalităţii, realitatii si universalităţii, rezolva în general
problemele care apar la impactul dintre legea penala si teritoriul pe care se exercita
puterea lor de incidenţa. Nu este însă o rezolvare completa, întrucât chiar si atunci
când normele dreptului penal si principiile legii penale permit urmărirea
infracţiunilor comise în tara sau în străinătate, în lipsa făptuitorului, ori a identificării,
prinderii si predării lui, urmărirea penala sau procesul penal vor produce doar
consecinţe teoretice în situaţia juridica a acestuia, nerealizându-se scopul procesului
penal, respectiv tragerea la răspundere penala a persoanei vinovate, situaţie care în
concret ar echivala cu impunitatea.

_______________
47
Dicţionarul Le Petit Larrouse, Paris, 2000, p. 415

27
Aşadar, privind în ansamblu, extrădarea este o instituţie de drept penal
substanţial, care face posibila aplicarea legii penale, reprezintă un mijloc de realizare
a acelei legi penale care este cea mai îndreptatita a interveni. Scopul extrădării îl
reprezintă realizarea justiţiei în statul solicitant, cu concursul statului solicitat.
Drept urmare, având în vedere cele menţionate anterior, trasaturile extrădării
se vor putea rezuma la patru ca fiind cele mai importante. Astfel, sub raportul
finalităţii sale, extrădarea este un act de reciproca asistenta juridica internaţionala si
poate fi acordata numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de

reciprocitate.48 Pe de alta parte, extrădarea este un act bilateral, doarece are doi
participanţi, doua subiecte, implicând astfel cererea de extrădare din partea unui stat
{solicitant), si predarea infractorului de către statul pe teritoriul caruia acesta se
refugiază (solicitat).49 Dintr-un alt punct de vedere, extrădarea, fiind o instituţie
juridica, are si un pronunţat conţinut politic, întrucât ea se realizează pe baza voinţei
libere exprimate a statelor, respectându-se suveranitatea si independenta lor. Nu în
ultimul rând, extrădarea reprezintă o instituţie ce este reglementata prin norme de
drept cuprinse în convenţii bilaterale sau multilaterale prin care se reglementează
aceasta materie.

1.5 Reglementarea problematicii extrădării.


1.5.1 Reglementarea extrădării pe plan intern si internaţional.
În anul 2001, a fost adoptata Legea nr, 296 privind extrădarea, care a înlocuit
străvechea lege a extrădării, si anume Legea nr. 4/1971, depăşită de noua concepţie
europeana. în iunie 2004 insa, a aparut Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciara internaţionala în materie penala care abroga Legea nr. 296/2001 privind
extrădarea.50

______________________
48
A se vedea art. 19 alin. 2 din Constituţia României.
49
Alături de extrădare, în raporturile internaţionale bilaterale este consacrata si instituţia transferului de deţinuţi. în acest sens, în anul 1991 România
a încheiat o convenţie cu Turcia, uterior problema fiind pusa în relaţiile cu Cehia, Slovacia, Ucraina, Belarus, Moldova, China, Egipt, Polonia si
Rusia. A se vedea în acest sens, Gh. Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin masuri de siguranţa. Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1991, p. 10
si urm.
50
A. Boroi, op. cit., p. 78.
28
Chiar si în prezent, sediul reglementarii intitutei extrădării se afla, în
principal, în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţionala în
materie penala, modificata si completata prin Legea nr. 224/2006 si publicata în M.
Of. nr. 534 din 21 iunie 2006. Norme de principiu se mai găsesc în Constituţie si în
Codul penal.
Constituţia conţine un singur articol referitor la materia extrădării, respectiv
art. 19 (alin. 1-4), potrivit caruia „cetateanul român nu poate fi extrădat sau expulzat
din România”, „cetăţenii români pot fi extrădări în baza convenţiilor la care România
este parte, în condiţiile legii si pe baza de reciprocitate”, „cetăţenii străini sau apatrizii
pot fi extradati numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de
reciprocitate”, „extrădarea sau expulzarea se hotărăşte de justiţie”.
Pe de alta parte, art. 9 al Codului penal statueaza ca extrădarea se acorda sau
poate fi solicitata pe baza de convenţie internaţionala ori pe baza de reciprocitate sau,
în lipsa acestora, în temeiul legii. Aşadar, întrucât extrădarea reprezintă un atribut al
suveranităţii statului care o acorda, ea se realizează, fie pe baza unor convenţii
internaţionale, de regula prin convenţii bilaterale de asistenta juridica, si mai puţin
prin convenţii multilaterale51, pe baza de reciprocitate, în raporturile dintre doua state,
chiar în lipsa unor convenţii speciale în care sa se menţioneze expres obligaţia de
extrădare si în temeiul unor dispoziţii din legea interna a statului care acorda
extrădarea.
Asa fiind, deşi condiţiile în care se solicita sau se acorda extrudarea sunt
prevăzute în convenţii internaţionale sau declaraţii de reciprocitate, este de la sine
înţeles ca ele se completează cu cele prevăzute în legea speciala. Aşadar, Legea
302/2004 are un caracter subsidiar convenţiilor internaţionale sau declaraţiilor de
reciprocitate, având rolul de a dezvolta principiile extrădării, de a ajuta la înţelegerea
si inteipretarea normelor din convenţii si chiar de a completa lacunele clauzelor
inserate, acţionând ca norme supletive, ea se aplica, astfel, numai daca printr-un tratat

________
5
Cum este, de exemplu, cea încheiata la 13 decembrie 1957 între statele membre ale Consiliului Europei, ori Convenţia interamericana de extrădare
din 15 februarie 1982.

29
internaţional la care România este parte nu se dispune altfel sau prin declaraţie de
reciprocitate nu s-a derogat de la legea interna.52
De lege ferenda, dispoziţiile din Codul Penal privind extrădarea trebuie
modificate în acord cu prevederile constituţionale.
Asa cum am văzut, una din trasaturile importante ale instituţiei extrădării este
aceea de a fi reglementata nu doar prin norme de drept intern, ci, în special, prin
instrumente juridice internaţionale, respectiv tratate sau convenţii internaţionale
bilaterale sau multilaterale. Astfel de tratate si convenţii s-au încheiat cu multe state
din Europa, precum si cu alte state. De regula, normele privitoare la extrădare sunt
înscrise în tratate de asistenta juridica, în care se cuprind, pe lângă dispoziţii cu
privire la cauzele civile si familiale, si cauze privitoare la extrădare. Aceasta nu
diminuează cu nimic caracterul unitar al dispoziţiilor privind reglementarea
extrădării.53
Extrădarea, fiind un act bilateral încheiat între state, este firesc ca sursa
normativa principala cu caracter prioritar sa o constituie convenţiile si tratatele
internaţionale. Dintre acestea se pot aminti: tratatul dintre România si Albania privind
asistenta juridica în cauzele civile, familiale si penale, B. Of. din ianuarie 1961;
tratatul dintre România si Bulgaria, B. Of. din 32 mai 1959; tratatul dintre România si
Republica Ceha si Slovaca, B. Of. din 18 februarie 1959; Convenţia de asistenta
juridica în materie civila si penala între România si Grecia, B. Of nr. 78 din 3 iunie
1973; Convenţia dintre România si Italia, B. Of. nr. 77 din anul 1973; Convenţia
dintre România si Maroc din 30 august 1972; Convenţia dintre România si Tunisia,
B. Of. nr. 11 din 29 ianuarie 1972; Convenţia dintre România si Turcia, B. Of. nr. 93
din 29 iulie 1970; Convenţia dintre România si Belgia, B. Of. nr. 34-35 din 23 aprilie
1977.54

________________
52
Legea extrădării prevede în mod expres ca dispoziţiile cuprinse se aplica numai în cazul in care exista lacune în ceea ce priveşte convenţiile
internaţionale sau dispoziţiile de reciprocitate („dispoziţiile prezentei legi se aplica în măsură în care nu se stabileşte astfel prin convenţii
internaţionale sau pe baza de reciprocitate”- ait. 2).
53
I. Oancea, Tratat de drept penal.Partea generala, Ed. AII, Bucureşti, 1994, p. 69.
54
M: Zolyneak, Drept penaLParfea generala, Ed. Fundaţiei, Iaşi. 1999, p. 67.

30
Pe lângă convenţiile si tratatele enumerate mai sus, România a mai încheiat
astfel de instrumente de asistenta juridica internaţionala cu Algeria, Republica
Populara Chineza (1966), Republica Populara Democrata Coreeana (1972), Cuba
(1981), Franţa (1975), Germania, Iugoslavia (1961), Republica Moldova (1997),
Mongolia, Polonia (1962), Rusia, Siria (1979) si Ungaria (1959).
Cel de-al VUI-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei si
tratamentul delicvenţilor a aprobat Tratatul tip extrădare. Adunarea Generala a
O.N.U. a adoptat acest Tratat prin Rezoluţia nr. 45/1990, invitând statele membre sa
coopereze în cadrul unor angajamente bilaterale si multilaterale, în vederea întăririi
masurilor de prevenire a criminalităţii si de întărire a procesului de justiţie penala.
în acelaşi timp, prin Legea nr. 80/1997, România a ratificat Convenţia
europeana de extrădare, încheiata la Paris în 1957 si protocoalele adiţionale încheiate
la Strasbourg în 1975 si 1978.55

1.5.2 Convenţia europeana de extrădare de la Paris.


Asa cum am precizat anterior. România este parte la numeroase tratate si
convenţii internaţionale - bilaterale sau multilaterale - privind cooperarea judiciara
internaţionala. în acest sens, cel mai elocvent instrument de asistenta juridica îl
constituie Convenţia europeana privind extrădarea, încheiata de Consiliul Europei la
Paris la 13 decembrie 195756 si protocoalele sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la
15 octombrie 1975 si 17 martie 1978, prin intermediul carora s-au acceptat unele
reguli uniforme în domeniu, România înscriindu-se astfel în „marea opera” de
unificare a legislaţiei comunitare.
Întrucât la data ratificării convenţiei tara noastra avea deja o legislaţie interna
în materia extrădării, respectiv art. 9 din Codul penal si Legea nr. 4/1971 privind
extrădarea, s-ar fi putut pune firesc întrebarea care norme ar fi aplicabile, cele
convenţionale sau cele interne. Potrivit art. 9 din Codul penal, extrădarea se acorda

____________________
55
A. Boroi, Drept penal.Partea generala, F.d. C. H. Reck. Bucureşti, 2008, p. 77.
56
Convenţia europeana de la Paris a fost ratificata de tara noastra prin Legea nr. 80/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene de extrădare ,
publicata in M. Of. nr. 154 din 89 din 14 mai 1997.
31
sau poate fi solicitata pe baza de convenţie internaţionala, pe baza de reciprocitate si,
în lipsa acestora, în temeiul legii; la fel si art. 2 din actul normativ privind extrădarea
stabileşte ca, dispoziţiile legii se aplica numai în măsură în care nu se stabileşte astfel
prin convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Norma constituţionala
pare a fi mai categorica în aceasta privinţa, stabilind prin art. 19 alin. 2 ca cetăţenii
străini si apatrizii pot fi extradati numai în baza unei convenţii internaţionale sau în
condiţii de reciprocitate. S-ar putea deduce, din cele menţionate anterior, ca normele
convenţionale se impun fata de cele interne, situaţie care nu corespunde însă realitatii,
întrucât chiar prin art. 22 din legea interna se prevede ca, în afara unor dispoziţii
contrare ale convenţiei, legea pârtii este singura aplicabila procedurii de extrădare,
precum si cele ale arestării provizorii.
De aceea, prevederile convenţiei europene se vor aplica în ceea ce priveşte
condiţiile de fond si forma ale extrădării, si, în mod corespunzător cele interne vor
cârmui procedura, evident, cu excepţia celor care contravin regulilor uniforme.
Prin ratificarea Convenţiei europene de extrădare, România cooperează în
aceasta materie cu 36 de state; cu 16 dintre acestea avea deja încheiate convenţii
bilaterale57, iar cu celelalte 20 de state s-a extins aria raporturilor de cooperare
judiciara în domeniu58. Trebuie subliniat, însă, ca România a continuat sa întreţină
relaţii bilaterale convenţionale în materie de extrădare cu statele care nu au ratificat
Convenţia europeana de extrădare.59

___________________
57
Alabania. Belgia, Bulgaria, Cehia. Croaţia, Franţa, Grecia. Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Slovacia. Slovenia, Turcia, Ucraina
si Ungaria.
58
Austria, Islanda, Letonia, Liechtenstein. Lituania. Luxemburg. Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia. Israel - stat european.
59
Siria, Cuba, Algeria. S.U.A., Australia, Canada, Republica Populara Chineza. Republica Populara Coreeana.

32
Capitolul II
Extrădarea în lumina legii penale române.

În lupta împotriva infracţiunilor, statele sunt obligate sa-si acorde asistenta


juridica reciproca, cooperând în descoperirea, reţinerea si condamnarea celor care au
încălcat legea penala.
Exista numeroase situaţii când anumiţi infractori, după ce au comis
infracţiuni sau după ce sunt condamnaţi pe teritoriul unui stat, se refugiază în alt stat,
căutând în acest fel, sa scape de urmărire sau condamnare ori de executarea pedepsei.
Statul pe teritoriul caruia s-a refugiat infractorul va trebui ca, pe baza solicitării
adresate, sa-1 predea statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta sau aceluia care a fost
lezat prin infracţiune, ori al cărui cetatean este făptuitorul, în vederea judecării,
condamnării sau executării pedepsei, contribuind astfel la lupta comuna dusa pe plan
internaţional împotriva criminalităţii.60
Asa fiind, pentru uşurarea realizării unor astfel de relaţii între state a fost
creata instituţia extrădării, care, asa cum am văzut, a prins rădăcini si în tara noastra
încă din negura vremii.

2.1 Condiţiile extradarii.


încă de la începutul secolului trecut, în literatura de specialitate, despre
condiţiile extrădării se arata ca acestea sunt „de fond si de forma”, aceeaşi clasificare
putându-se găsi si ia profesorul Vintila Dongoroz care considera ca „pentru ca
extrădarea sa poata fi admisa, trebuie sa fie îndeplinite anumite conditiuni de forma si
de fond”61. Referitor la acestea în doctrina s-a aratat: „condiţiile de fond si forma ale
extrădării trebuie sa se afle într-o deplina concordanta sub raportul îndeplinirii lor
concrete, ultimele sa asigure cât mai bine dovedirea primelor, sa conţină reflectarea
exacta a acestora. În multe cazuri (în tratate, cursuri, monografii), condiţiile de forma

_____________________
60
Boroi, LRusu, Cooperarea judiciara internaţionala în materie penala, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 102.
6
V. Dongoroz, op.cit., p. 163.

33
nu sunt prevăzute sau cercetate separat, fiind înglobate în cadrul normelor sau
explicaţiilor privind procedura extrădării cu care fac de altfel corp comun.62
România accepta sa predea, la solicitarea de extrădare a unui alt stat,
persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmărite penal sau trimise în judecata
pentru o infracţiune, ori sunt cautate în vederea executării unei pedepse sau a unei
masuri de siguranţa de autoritatile statului solicitant.
Astfel, în conformitate cu prevederile Constituţiei si ale Legii nr. 302/2004,
modificata si completata, pentru ca extrădarea sa fie admisa se cer a fi îndeplinite
condiţii referitoare la persoana supusa acestei proceduri, la fapte, la pedeapsa, la
competenta, precum si condiţii de ordin procedural.

2.1.1 Condiţii privitoare la făptuitor, respectiv, persoana extradabila.


Conform art. 22 din Legea nr. 302/2004, pot fi extrădate din România, la
cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmărite penai sau
sunt trimise în judecata pentru savârsirea unei infracţiuni ori sunt cautate în vederea
executării unei pedepse sau a unei masuri de siguranţa în statul solicitant. Aşadar,
distingem doua condiţii esenţiale care îl privesc pe făptuitor, si anume: persoana a
cărei extrădare se cere sa fie cetatean străin, invers, statul solicitat, nu admite
extrădarea cetăţeanului propriu63, si, respectiv, făptuitorul sa se gaseasca pe teritoriul
statului solicitat, adica al tarii careia i se cere extrădarea, cu alte cuvinte, unei tari i se
poate cere sa extrădeze un infractor daca acesta se afla pe teritoriul propriu.64
Legea nr. 302/2004 reglementează o a treia ipoteza de extrădare a cetăţenilor
români, respectiv situaţia în care persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau
împotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul
solicitant este membru al Uniunii Europene. Având însă în vedere faptul ca, atunci
când statul solicitant este membru al U.E. nu va recurge la o cerere de extrădare, ci la

___________________
62
R, M. Slunoiu, op. cit., p. 129.
63
În legea noastra se prevede ca „nu pot fi extradati cetăţenii români". De asemenea, si în tratatele de asistenta juridica se prevede ca extrădarea nu are
loc daca „persoana a cărei extrădare se cere este un cetatean al pârtii contractante solicitate”.
64
în tratatele de asistenta juridica, aceasta condiţie este menţionata în mod expres: „parale se obliga sa-si extrădeze reciproc, ia cerere, persoanele
aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penala...”.
34
un mandat european de arestare, aceasta ipoteza nu îsi va mai găsi în viitor
aplicabilitatea. In prezent ea mai poate fi invocata numai în cadrul procedurilor de
extrădare care erau în curs la data aderării României la U.E.65
Ca o condiţie colaterala referitoare la persoana supusa extrădării, fata de
aceasta trebuie sa nu se fi pronunţat o hotărâre judecătoreasca definitiva de
condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, ori sa se fi emis o
ordonanţa de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale. Daca
persoana a cărei extrădare se cere este învinuita sau inculpata pentru o alta
infracţiune, în fata organelor de urmărire penala ori a instanţelor judecătoreşti sau are
de executat o pedeapsa privativa de libertate, extrădarea nu poate avea loc decât după
procesul penal sau după ce executarea pedepsei a luat sfarsit. Pentru evitarea
prescripţiei răspunderii penale sau alte consecinţe negative ce ar decurge din aceasta
amânare, legea admite posibilitatea unei extrădări temporare a infractorului pentru
îndeplinirea actelor procesuale care nu suferă amânare.66
În ceea ce priveşte calitatea procesuala a persoanei extradabile, se considera
ca aceasta poate fi de autor, coautor, instigator sau complice, si, cu toate ca în legea
speciala nu este prevăzută expres condiţia responsabilităţii, o persoana pentru a putea
fi extradata trebuie sa îndeplinească si condiţiile generale cerute de legea româna
subiectului activ al infracţiunii, inclusiv cea referitoare la responsabilitate.67
Pe de alta parte, potrivit legii de extrădare a tarii noastre, si potrivit
convenţiilor încheiate de statul român cu celelalte state, s-a reglementat si extrădarea
condamnaţilor.68 Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile în care se admite extrădarea
____________________
65
Cu privire la problematica mandatului european de arestare se va tace referire mai pe larg intr-o secţiune ulterioara.
66
Art. 4 din vechea lege a extrădării. Legea nr. 4/1971.
67
în acest sens, subiectul activ trebuie sa aiba atât capacitatea de a-si da seama de urmările acţiunilor sau inacţiunilor sale, cât si posibilitatea de a fi
stăpân pe conduita sa. în literatura de specialitate s-a subliniat ca „responsabilitatea presupune atât un factor intelectiv (discernământul), care consta în
capacitatea subiectului de a înţelege ceea ce face, de a distinge caracterul periculos al unor fapte de caracterul nepericulos al altora, cât si un factor
volitiv (de voinţa), care consta în puterea persoanei respective de a se conduce, de a li siapâna pe faptele sale”. Persoanele carora le lipsesc aceste
însuşiri nu pot fi considerate ca subiecţi ai infracţiunilor, deoarece faptele lor nu oglindesc o poziţie conştienta, astfel ca pedeapsa ce li s-ar aplica nu
ar fi în măsură sa le corijeze. Având în vedere prevederile legislaţiei în vigoare, vârsta pentru solicitarea extrădării este de 16 ani (între 14 si 16 ani o
persoana răspunde numai daca se dovedeşte ca a acţionat cu discernământ).
68
De exemplu, art. 57 din Tratatul de asistenta juridica dintre România si Polonia prevede: „Părţile contractante se obliga sa-si extrădeze, în condiţiile
prevăzute reciproc, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penala sau pentru executarea pedepsei”,

35
condamnatului, se pot aminti următoarele: sa se fi pronunţat o condamnare penala
pentru o infracţiune savârsita pe teritoriul statului solicitant, adica pe teritoriul
statului care cere extrădarea; condamnarea sa cuprindă o pedeapsa de o anumita
gravitate, întrucât în legea privind extrădarea se prevede ca aceasta se acorda numai
în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de un an sau mai grea; hotărârea de
condamnare pentru care se cere extrădarea sa poata fi executata, adica sa nu existe o
cauza legala care sa împiedice executarea ei, bunaoara, prescripţia sau alta cauza
legala; condamnatul a cărui extrădare se cere, sa fie condamnat de o instanţa a
statului solicitant.

2.1.2 Condiţii privitoare la fapta.


Pentru admiterea cererii de extrădare, se cer a fi îndeplinite diverse condiţii si
în ceea ce priveşte fapta savârsita.
În primul rând, se cere sa se fi savârsit o infracţiune pe teritoriul statului
solicitant sau de către un cetatean al statului solicitant ori prin fapta savârsita sa fie
lezate interesele acestui stat.69
Pe de alta parte, se cere ca fapta savârsita sa fie considerata infracţiune atat în
legislaţia statului solicitant, cât si în cea a statului solicitat sa efectueze extrudarea, cu
alte cuvinte, se are în vedere condiţia dublei incriminări 70
, fara de care statul
solicitant nu ar avea temei sa-1 ceara pe făptuitor, iar statul solicitat nu l-ar putea
preda, întrucât nu l-ar putea considera infractor. Cu titlu de excepţie, potrivit art. 26
alin. 2 din Legea 302/2004, extrădarea poate fi acordata si daca fapta respectiva nu
este prevăzută de legea româna, daca pentru aceasta fapta este exclusa cerinţa dublei
incriminări printr-o convenţie internaţionala la care România este parte. 71

__________________
69
Pentru lămurirea noţiunii „sa ft comis o infracţiune", se poate recurge Ia dispoziţiile interpretative ale ait. 144 C.pen., care precizează ca este vorba
de savârsirea oricărei fapte incriminate în lege ca infracţiune si pedepsita ca tentativa sau infracţiune consumata, si la care s-a participat în calitate de
autor, instigator sau complice.
70
Aceasta condiţie nu impune însă ca în cele doua legislaţii fapta sa aiba aceeaşi denumire ori sa faca parte din aceeaşi categorie de infracţiuni. Ceea
ce interesează, este ca fapta în materialitatea ei sa tie prevăzută de legea penala a ambelor state. Tot astfel, este posibil ca potrivit legislaţiei statului
solicitat acţiunile comise de infractor sa întrunească elementele unei infracţiuni complexe, iar potrivit legislaţiei statului solicitant sa fie vorba de
doua infracţiuni distincte, înlr-o asemenea situaţie se va putea acorda extrădarea pentru ambele infracţiuni prevăzute în cererea de extrădare, condiţia
dublei incriminări fiind îndeplinita.
71
A se vedea F. R. Radu, op. cit., p. 60-61.

36
În al treilea rând, infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie sa
prezinte o anumita gravitate, în sensul ca trebuie sanctionata, în legislaţia ambelor
state, cu o pedeapsa privativa de libertate de cel puţin 1 an ori persoana a cărei
extrădare se cere sa fi fost condamnata printr-o hotărâre definitiva la o pedeapsa
privativa de libertate de cel puţin 4 luni.72. Astfel, prin introducerea acestei condiţii
s- a urmărit a nu fi folosita aceasta instituţie, deosebit de complexa si cu multe
implicaţii, pentru fapte de o periculozitate sociala redusa. Bunaoara, infracţiunea
pentru care se cere extrădarea, potrivit legii penale a pârtii solicitante, trebuie sa fie
susceptibila de urmărire penala si judecata, deoarece extrădarea nu va putea fi admisa
daca acţiunea penala nu poate fi pusa în mişcare, potrivit legilor penale ale celor doua
state, decât de plângerea prealabila a pârtii vatamate, si nici daca fapta este amnistiata
sau prescrisa.
În acelaşi timp, infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie sa nu fie
considerata de statul solicitat ca infracţiune politica sau ca fapta conexa unei
asemenea infracţiuni, sa nu se refere la o infracţiune militară care nu constituie
infracţiune de drept comun, sa nu existe temerea ca cererea de extrădare motivata
printr-o infracţiune de drept comun are în vedere urmărirea sau pedepsirea unei
persoane din considerente de rasa, de religie, de naţionalitate, de opinie politica, ori
ca situaţia acestei persoane risca sa fie agravata de unul dintre aceste motive.
Având în vedere infracţiunile fiscale, în materie de taxe si impozite, de vama
si de schimb valutar, extrădarea va fi acordata potrivit dispoziţiilor înţelegerii
internaţionale aplicabile, pentru fapte carora le corespund, conform legii statului
român, infracţiuni de aceeaşi natura. Aşadar, extrădarea nu poate fi refuzata pentru
motivul ca legea româna nu impune acelaşi tip de reglementare în materie de taxe si
impozite, de vama sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant.

____________________________
72
Art. 28 din legea privind extrădarea (modificata si completata) prevede: „Extrădarea este acordata de România. în vederea urmăririi penaie sau a
judecaţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant si legii române o pedeapsa privativa de libertate de cel puţin un an.
iar în vederea executării unei pedepse, numai daca aceasta este de cel puţin 4 luni.”.

37
2.1.3 Condiţii privitoare la pedeapsa.
În primul rând, infracţiunea pentru care se solicita extrădarea trebuie sa
prezinte o anumita gravitate, aspect pe care l-am amintit si anterior, condiţia gravitaţii
pedepsei fiind prevăzută în mod expres de art. 28 din Legea nr. 302/2004. Când, însă,
între state exista o convenţie, cererea de extrădare se va soluţiona în conformitate cu
clauzele înscrise în aceasta, regimul special derogând de la cel cu caracter generai
înscris în legea de extrădare.
A doua condiţie are în vedere pedeapsa capitala. Astfel, fapta pentru care se
cere extrădarea sa nu fie pedepsita cu moartea de către legea statului solicitant, în caz
contrar extrădarea nu va putea fi acordata. Cu alte cuvinte, pentru ca cererea de
extrădare sa fie operanta, statul solicitant trebuie sa dea asigurări considerate ca
îndestulătoare de către statul român ca pedeapsa capitala nu se va executa, aceasta
urmând sa fie comutata.
În ceea ce priveşte pedeapsa cu suspendarea executării, persoana condamnata
la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea condiţionată a executării poate fi
extradata în caz dc suspendare parţiala, daca fracţiunea de pedeapsa ramasa de
executat răspunde exigentelor de gravitate prevăzute de lege si nu exista alte
impedimente legale la extrădare.

2.1.4 Condiţii privitoare la competenta.


Din punct de vedere al competentei, infracţiunea pentru care se cere
extrădarea trebuie sa nu fie comisa în tot sau în parte, pe teritoriul României. în caz
contrar, infracţiunea se va judeca de către instanţele române, aplicându-se principiul
teritorialităţii, respectiv regula ubicuităţii. 73

2.1.5 Condiţii de ordin procedural.


Pentiu început, este necesara existenta unei cereri de extrădare din partea unui
stat care are interesul sa-1 pedepsească pe făptuitor sau sa-1 pună sa execute
pedeapsa pe cel condamnat.
______________________
73
A. Boroi, Drept penal.Partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p, 80,

38

Pe de alta parte, statul solicitat, care primeşte cererea de extrădare, este


obligat sa-1 aresteze pe făptuitor, pentru ca acesta sa nu aiba posibilitatea sa dispara.
Aceasta obligaţie nu mai exista după respingerea cererii de extrădare.
In acelaşi timp, statul solicitat este obligat sa comunice statului solicitant data
si locul predării făptuitorului care este extrădat. Daca în decurs de 15 zile de la data
stabilita pentru predare, făptuitorul nu este luat în primire de reprezentanţii pârtii
solicitante, statul solicitat nu mai este obligat sa satisfaca cererea, putând pune în
libertate pe făptuitor. Acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15
zile.
În continuare statul solicitant este obligat sa comunice pârtii solicitate
informaţii cu privire la finalizarea procesului penal în care a fost implicat cel extrădat,
iar după pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, se va transmite si o copie a
sentinţei.
Nu în ultimul rând, autoritatile judiciare române, anterior admiterii cererii de
extrădare, trebuie sa realizeze examenul de regularitate internaţionala. 74

2.2 Procedura extrudării.


Din punct de vedere al procedurii, extrădarea este de trei feluri si anume:
obişnuita, voluntara si simplificata.
Extrădarea obişnuita se realizează după procedura normala, reglementata de
Convenţia europeana de extrădare si de legea interna, persoana a cărei extrădare se
solicita beneficiind de posibilitatea conferita de acestea de a se apara împotriva
cererii de extrădare, inclusiv prin exercitarea caii de atac a recursului.
Extrădarea voluntara are loc în cazul în care persoana reclamata renunţa la
beneficiile conferite de lege, consimţind la extrădare.
________________________________
74
Potrivit art. 40 alin. 1 din Legea 302/2004, modificata si completata, examenul de regularitate are ca scop verificarea conformităţii cererii de
extrădare si actelor anexate acesteia cu prevederile tratatelor internaţionale aplicabile, precum si cu declaraţiile formulate de România în baza
dispoziţiilor unor convenţii multilaterale. Potrivit art. 40 alin. 2, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, va face, în termen de 3 zile de la data
primirii cererii, un examen de regularitate internaţionala spre a constata îndeosebi daca între România si statul solicitant exista noime convenţionale
ori reciprocitate pentru extrădare, daca la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil, daca cererea si actele
anexate acesteia sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor art. 17 , si daca exista una din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art.
3 {„Aplicarea prezentei legi este subordonata protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publica si a altor interese ale României, definite
prin Constituţie”).

39
Extrădarea simplificata se aseamana cu extrădarea voluntara, dar, în plus,
presupune eliminarea cerinţei transmiterii unei cereri formale de extrădare în cazul în
care persoana extradabila consimte la extrădare.75
Pe de alta parte, reţinând una din trasaturile extrădării, si anume, aceea de a fi
un act bilateral care se încheie între doua state, un stat care cere pe infractor sau
condamnat, numit stat solicitant si un stat care preda (extradeaza) pe infractor sau
condamnat, numit stat solicitat, se va putea recurge la o clasificare simpla a extrădării
în: extrădare pasiva, care are în prim plan statul solicitat sau statul pe teritoriul caruia
s-a refugiat infractorul sau condamnatul, deci statul unde se afla infractorul sau
condamnatul, si extrădare activa, care are în prim plan statul solicitant, respectiv,
statul pe teritoriul caruia s-a savârsit infracţiunea sau statul al cărui cetatean este
infractorul, ori statul caruia i s-a adus atingere prin infracţiune, precum si statul care a
condamnat infractorul.

2.2.1 Procedura extrădării pasive.


În cazul în care extrădarea este analizata din punctul de vedere a statului
solicitat, aceasta este denumita extrădare pasiva.
Procedura extrădării pasive se demareaza în urma unei cereri formulate de
către subiectul solicitant si se soluţionează de justiţie. Astfel, cererea de extrădare
trebuie formulata în scris de către autoritatea competenta a statului solicitant si se
înaintează Ministerului Justiţiei din România, daca cererea se adreseaza pe cale
diplomatica. Statul român solicitat poate conveni însă cu statul solicitant alta cale de
adresare, prin înţelegere directa.
Procedura de extrădare pasiva are un caracter urgent si se desfasoara si în
timpul vacantei judecătoreşti. Ea cuprinde doua etape, una administrativa si una
judiciara.

____________________
75
Prin Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2002/548/JHA din 13 iunie 2002, s-a materializat hotărârea luata in cadrul
Consiliului European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999, între statele membre ale U.E., sa se înlocuiască procedura
formala de extrădare în cazul persoanelor care se sustrag executării unei pedepse privative de libertate, aplicata printr-o
hotărâre de condamnare ramasa definitiva, cu o procedura de predare simplificata, respectiv, de a se accelera procedura
formala de extrădare, în cazul persoanelor care se sustrag urmăririi penale si judecării. Elementul major de noutate în cadrul
extrădării simplificate îl constituie eliminarea etapei administrative.
40
Faptele, asa cum au fost descrise în mandatul de arestare internaţional,
constituie infracţiuni, fiind incriminate în paragraful 232 alin. 1 - 4 C. pen. german si
având corespondent în legislaţia interna, în art. 12 si art. 13 din Legea nr. 678/2001 si
art. 329 C. pen., fiind astfel îndeplinita condiţia dublei incriminări.
Cât priveşte temeinicia măsurii dispuse de autoritatile germane, aceasta
excede analizei pe care instanţele naţionale o pot face, ele fiind obligate a se limita la
verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Legea nr. 302/2004. De asemenea,
împrejurarea ca recurentul a avut interdicţie de a pătrunde pe teritoriul statului
german nu a putut constitui un impediment pentru extrădarea sa, atâta timp cât au fost
îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în materia extrădării. în consecinţa,
recursul a fost respins.78

2.2.2 Procedura extrădării active.


Cazul în care extrădarea este analizata de pe poziţia statului care o solicita,
este denumita extrădare activa. Deşi nu este definita expres în legea fundamentala,
legea speciala prevede ca extrădarea unei persoane împotriva careia autoritatile
judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un
mandat de executare a pedepsei închisorii ori careia i s-a aplicat o măsură de
siguranţa, va fi solicitata statului străin.
Astfel, în situaţia în care statul român are „statut” de stat solicitant,
autoritatea competenta va întocmi documentele necesare pentru obţinerea extrădării.
Solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin, la propunerea
motivata a procurorului competent în faza de urmărire penala, iar în faza de judecata
sau de punere în executare a hotărârii, la propunerea motivata a preşedintelui instanţei

________________________
78
I.C.C.J., secţia penala, decizia nr. 274 din 18 ianuarie 2007.

44
competente. Iniţierea acestei proceduri este obligatorie în toate cazurile în care
solicitarea se impune.
Cu toate acestea, competenta de a formula cererea de arestare provizorie în
vederea extrădării în România a persoanei condamnate de instanţele române la
pedeapsa închisorii, înainte de formularea unei cereri de extrădare, aparţine, potrivit
art. 68 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, instanţei de executare, ca autoritate judiciara
emitenta a mandatului de executare a pedepsei închisorii, iar nu preşedintelui secţiei
penale a curţii de apel în circumscripţia careia se alia instanţa care a emis mandatul de
executare, care, în temeiul art. 66 din aceeaşi lege, are competenta de a formula
cererile de extrădare în numele statului român.
în practica, însă, aceste prevederi pot da naştere la diverse controverse, în
speţa, prin încheierea nr. 8 din 11 octombrie 2005, Judecătoria Dej a declinat
competenta de soluţionare a cererii formulate de Inspectoratul de Politie Judeţean
Salaj privind arestarea provizorie a condamnatei M.C. în favoarea Curţii de Apel
Cluj.
Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa penala nr. 69 din 23 noiembrie 2005, a
declinat competenta formulării cererii de arestare provizorie în vederea extrădării
privind pe condamnata M.C. în favoarea Judecătoriei Dej, ca instanţa de executare.
În urma conflictului negativ de competenta ivit, se constata ca Judecătoria
Dej este competenta sa soluţioneze cauza având ca obiect cererea de arestare
provizorie a condamnatei M.C., în vederea extrădării, întrucât, avându-se în vedere
dispoziţiile art. 68 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cererea de arestare provizorie în
vederea extrădării este formulata de autoritatea judiciara emitenta a mandatului de
arestare preventiva sau de executare a pedepsei închisorii. în cauza, M.C. a fost
condamnata în fond de Judecătoria Dej, la o pedeapsa privativa de libertate. Drept
urmare, aceasta judecătorie, fiind instanţa de executare, va emite mandatul de
executare a pedepsei.79
Competenta de a întocmi si transmite cererile de extrădare în numele statului
român revine Ministerului Justiţiei. în cazul în care un mandat de arestare preventiva
___________________
79
I.C.C.J., secţia penala, încheierea nr. 458 din 24 ianuarie 2006.

45
sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori
condamnatul nu se mai afla pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de
arestare preventiva sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului
sesizat în acest scop de către organele de politie, emite un mandat de urmărire
internaţionala în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare
Poliţieneasca Internaţionala din cadrul Ministerului Administraţiei si Internelor, în
vederea difuzării prin canalele specifice. Mandatul de urmărire internaţionala în
vederea extrădării conţine toate elementele necesare identificării persoanei urmărite,
o expunere sumara a situaţiei de fapt si date privind încadrarea juridica a faptelor.
Mandatul de urmărire internaţionala poate conţine si cererea de arestare provizorie în
vederea extrădării, în condiţiile prevăzute la art. 68 din Legea nr. 302/2004.80
De îndata ce este informata, prin orice mijloc care laşa o urma scrisa si a cărui
autenticitate poate fi verificata, de către Centrul de Cooperare Poliţieneasca
Internaţionala din cadrul Ministerului Administraţiei si Internelor, prin structura
specializata, sau de către Ministerul Justiţiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat
străin a unei persoane, data în urmărire internaţionala sau cautata de autoritatile
judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei
închisorii sau a unui mandat de arestare preventiva, instanţa de executare sau instanţa
care a emis mandatul de arestare preventiva stabileşte, printr-o încheiere motivata,
daca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a solicita extrădarea.
Centrul de Cooperare Poliţieneasca Internaţionala, prin structura specializata,
are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitenta a mandatului de
arestare preventiva de îndata ce Biroul Central National Interpol corespondent îi
notifica faptul ca persoana care face obiectul mandatului a fost localizata. Informarea
va fi transmisa direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. Instanţa se pronunţa prin
încheiere în camera de consiliu data de un singur judecător, cu participarea
procurorului si fara citarea pârtilor. încheierea poate fi atacata cu recurs de procuror,
în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de

__________________________
80
M. Hoţea, op. cit., p. 128.
46
recurs în termen de 24 de ore. Recursul se judeca în termen de cel mult 3 zile, de către
instanţa superioara în grad. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în
termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
Încheierea definitiva prin care s-a constatat ca sunt îndeplinite condiţiile
pentru solicitarea extrădării se comunica de îndata Ministerului Jusititiei în cel mult 3
zile de la pronunţare. în termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a
constatat ca sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării si a actelor anexe,
Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate
internaţionala, în condiţiile prevăzute la ari. 40, care se aplica în mod corespunzător.
În funcţie de condiţiile examenului de regularitate internaţionala, direcţia de
specialitate a Ministerului Justiţiei, fie întocmeşte cererea de extrădare si o transmite,
însoţita de actele anexe, autoritarii competente a statului solicitat, fie întocmeşte un
act prin care propune ministrului justiţiei, motivat, sa sesizeze procurorul general al
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea iniţierii
procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea
extrădării, informând în ambele situării Centrul de Cooperare Poliţieneasca
Internaţionala din cadrul Ministerului Administraţiei si Internelor.
În cazul în care se constata ca actele sunt incomplete, direcţia de specialitate a
Ministerului Justiţiei poate solicita instanţei competente sa îi transmită, în cel mult 72
de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil.
În cazul în care considera ca nu sunt întrunite condiţiile de regularitate
internaţionala pentru a se solicita extrădarea, ministrul justiţiei sesizează, motivat,
procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie în
vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus
solicitarea extrădării. Ministrul justiţiei nu poate solicita iniţierea procedurii
revizuirii pentru alte motive decât cele legate de concluziile examenului de
regularitate internaţionala. Cererea de revizuire se face în termen de 5 zile de la
comunicarea încheierii definitive Ministerului Justiţiei si se soluţionează în termen de
24 de ore.
47
Instanţa, daca constata ca o cerere de revizuire este întemeiata, anuleaza
încheierea atacata. Daca instanţa constata ca cererea de revizuire este neîntemeiata, o
respinge, menţinând încheierea atacata. Hotărârea instanţei de revizuire este
definitiva si se comunica în termen de 24 de ore de la pronunţare ministrului justiţiei
si procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
în cazul în care persoana urmărită nu este arestata provizoriu în vederea
extrădării, procedura prevăzută are caracter confidenţial, până în momentul în care
statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare.
În cazul în care se considera ca nu mai subzista condiţiile prevăzute de lege
pentru a se solicita extrădarea, instanţa competenta, din oficiu sau la cererea
procurorului, poate dispune, prin încheiere motivata, retragerea cererii de extrădare.
Calea urmata de retragere a cererii de extrădare este identica cu cea prevăzută de lege
pentru introducerea cererii de extrădare. Daca organele competente ale statului
solicitat considera necesare, în vederea soluţionării cererii de extrădare, transmiterea
unor informaţii suplimentare, Ministerul Justiţiei din România sau instanţa
competenta vor putea transmite aceste informaţii în termenul convenit de autoritatile
statului solicitat.

2.2.3 Ordinea de preferinţa în acordarea extrădării.


Daca extrudarea este ceruta de mai multe state, fie pentru aceeaşi fapta, fie
pentru fapte diferite, statul român hotărăşte ţinând seama de toate împrejurările si, în
mod deosebit, de gravitatea si locul săvârşirii infracţiunilor, de datele depunerii
cererilor respective, de naţionalitatea persoanei reclamate, de existenta reciprocităţii
de extrădare în raport cu statul român si de posibilitatea unei extrădări ulterioare către
alt stat solicitant.
Asa fiind, ordinea de preferinţa este următoarea: statul pe al cărui teritoriu s-a
savârsit infracţiunea, avându-se în vedere faptul ca pe teritoriul acestuia a fost
încalcata ordinea de drept, s-a vatamat sau pus în pericol valoarea sociala care a făcut
obiectul infracţiunii, s-a creat starea de insecuritate care trebuie înlaturata prin
48
înfăptuirea justiţiei penale; statul ale cărui interese au fost vatamate prin savârsirea
faptei; statul al cărui cetatean este infractorul. Daca sunt mai multe cereri încadrate în
aceeaşi ordine de preferinţa, extrădarea se acorda statului care a solicitat primul
remiterea persoanei vinovate.
Despre existenta concursului de cereri, Ministerul Justiţiei va înştiinţa de
urgenta autoritatile competente ale statelor solicitante.

2.2.4 Organele implicate în efectuarea extrădării.


Cererea de extrădare formulata în scris de autoritatea competenta a statului
solicitant se adreseaza Ministerului Justiţiei din România.
Actele procedurale sunt efectuate de organele Ministerului Public si cele ale
Ministerului de Justiţie. Acestea, fiind organe de specialitate, pot sa aprecieze daca
s-a comis o fapta prevăzută de legea penala, care îndeplineşte condiţiile legale pentru
a se acorda extrudarea, daca infractorul se gaseste pe teritoriul statului solicitat,
precum si daca sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute în convenţiile
internaţionale pentru a se putea obţine sau efectua extrădarea. Activităţile
propriu-zise de arestare si predare către statul solicitant sunt efectuate de organele de
politie, în cazul României, prin Biroul National Interpol. Aşadar, extrădarea se
hotărăşte de justiţie.

2.2.5 Cererea de extrădare.


În privinţa cererii de extrădare se vor avea în vedere atât condiţiile de fond81
, cât si condiţiile de forma necesare a fi respectate în redactarea acesteia.Asa fiind,
cererea de extrădare trebuie formulata în scris de către autoritatea competenta a
statului solicitant si se adreseaza Ministerului Justiţiei din România. Daca cererea se
adreseaza pe cale diplomatica, ea se transmite Ministerului Justiţiei. Statul român
solicitat poate conveni cu statul solicitant alta cale prin înţelegere directa.
În sprijinul cererii de extrădare se vor prezenta în funcţie de faza procesului
penal: originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu
____________________________
81
Acestea au fost expuse în cadrul problematicii procedurii de extrădare.

49
menţiunea rămânerii definitive, ale deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării cailor
legale de atac, ale mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele
sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventiva, ale rechizitoriului sau ale
altor acte având putere egala82 ; o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea,
data si locul săvârşirii lor, calificarea lor juridica si referirile la dispoziţiile legale care
le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil; o copie a dispoziţiilor
legale aplicabile sau, daca aceasta nu este cu putinta, o declaraţie asupra dreptului
aplicabil, precum si semnalmentele cele mai precise ale persoanei extradabile si orice
alte informaţii de natura sa determine identitatea si naţionalitatea acesteia; date
privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane
condamnate, care a executat numai o parte din pedeapsa.83
Deşi, în general, cererea de extrădare se refera la o singura persoana, în raport
cu situaţia concreta, aceasta poate viza si mai multe persoane care au participat la
savârsirea aceleiaşi infracţiuni sau care au fost condamnate în aceeaşi cauza.

2.3 Efectele extrădării.


2.3.1 Obligaţiile statului român solicitat.
Orice soluţie, de respingere totala sau parţiala a cererii de extrădare, va fi
motivata. În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va trebui informat despre
locul si data predării, precum si asupra duratei arestului în vederea extrădării,
executat de persoana reclamata. Locul predării va fi, de regula, un punct de frontiera
al statului român. Ministerul de Interne al României va asigura predarea, comunicând
apoi despre aceasta Ministerului Justiţiei. Persoana extradata este predata si preluata
sub escorta.
Sub rezerva cazului de forţa majora, daca persoana reclamata nu va fi preluata
la data stabilita, ea va putea fi pusa în libertate la expirarea unui termen de 15 zile,
socotit de la aceasta data, acest termen putând fi prelungit cu cel mult încă 15 zile.
_________________________
Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit, de instanţa sau parchetul competent, după caz.
82

Asa cum prevede art. 38 alin. 2 referitor la cererea de extrădare si actele ei anexe, din Legea tir. 302/2004 privind
83

extrădarea.

50
În caz de forţa majora, care împiedica predarea sau primirea persoanei supuse
extrădării, statul interesat va informa despre aceasta celalalt stat, iar unele state
implicate în extrădare se vor putea pune de acord asupra unei noi date de predare.
Statul român va putea, după ce a acceptat extrădarea, sa amâne predarea
extrădatului, daca acesta este învinuit sau inculpat în fata autoritatilor judiciare
române ori are de executat în România o pedeapsa pentru o alta infracţiune decât cea
pentru care s-a cerut si acordat extrădarea.84
Asa fiind, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a
fost înaintata Curţii de Apel Alba lulia cererea de extrădare formulata de Ministerul
Justiţiei din Republica Moldova împotriva condamnatului O.A., cetatean străin, în
vederea executării pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat de către
instanţele din Republica Moldova pentru savârsirea infracţiunii de trafic de persoane
prevăzută în art. 113 alin. 2 si 3 din Codul penal al Republicii Moldova.
Prin sentinţa penala nr. 46 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Alba lulia,
constatând ca sunt îndeplinite condiţiile extrădării prevăzute în art. 22, art. 23, art. 26,
art. 28 si art. 35 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extrădare, a menţinut
arestarea provizorie în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădate si,
având în vedere existenta a doua procese penale în fata autoritatilor române deschise
împotriva condamnatului O.A., în baza art. 60 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, a
amânat predarea acestuia pana la soluţionarea definitiva a proceselor penale aflate în
fata autoritatilor judiciare române, iar în caz de condamnare la o pedeapsa privativa
de libertate, până la data executării pedepsei sau până când aceasta este considerata ca
fiind executata. Inculpatul O.A. a înaintai recurs, dar acesta a fost nefondat.
Din actele dosarului a rezultat ca, la 22 aprilie 2003, O.A. a fost condamnat
definitiv la 15 ani închisoare de către Colegiul Penal al Tribunalului Chisinau,
_______________
84
Potrivit an. 60 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, existenta unui proces penat în fata autoritatilor judiciare române împotriva persoanei extradabile sau
faptul ca persoana extradabila se afla în executarea unei pedepse privative de libertate nu împiedica extrădarea, însă, potrivit alin. 2 al aceluias articol,
în aceste cazuri, predarea extrădatului poate fi amânata, iar extrădarea poate deveni efectiva numai după ce procesul penal a luat sfârsit. iar în caz de
condamnare la o pedeapsa privativa de libertate, numai după ce aceasta a fost executata sau considerata executata. Prin urmare, este legala hotărârea
prin care instanţa româna a admis cererea de extrădare a unei persoane condamnate în strainatate pentru o fapta incriminata de legea penala româna,
dar a amânat predarea acesteia până la soluţionarea definitiva a proceselor penale pendinte în fata autoritatilor judiciare române, iar în caz de
condamnare la o pedeapsa privativa de libertate, până la data executării pedepsei sau până când aceasta este considerata ca fiind executata.

51
pedeapsa de la a cărei executare s-a sustras, refugiindu-se în România, ceea ce a
determinat autoritatile Republicii Moldova la solicitarea extrădării.
Constatându-se ca fapta pentru care a fost condamnat este incriminata si de
legea penala româna si cum nu au existat impedimente la inasura extrădării, în afara
de afacerile judiciare avute de O.A. în România, pentru învinuiri similare, în mod
corect Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea, dispunând extrădarea, dar a amânat
predarea persoanei extradabile, până la clarificarea afacerilor judiciare avute în
România. în consecinţa, recursul a fost respins.85
De asemenea, statul român poate sa amâne predarea extrădatului, chiar după
ce va fi acceptat extrădarea, daca se constata, pe baza unei expertize medicale, ca
acesta suferă de o boala care i-ar putea pune viata în pericol.86
În speţa, prin sentinţa nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov,
Secţia penala si pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din
Legea nr. 302/2004, a fost respinsa, ca neîntemeiata, cererea formulata de către
persoana solicitata extradata B.I. relativa la amânarea predării în vederea extrădării
sale către autoritatile judiciare ale Republicii Moldova, extrădare dispusa prin
sentinţa penala nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Braşov, definitiva prin decizia penala
nr. 3280/2008 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie. Este de menţionat faptul ca
persoana extradata se afla în stare de arest provizoriu.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţa, prima instanţa a retinut ca, prin cererea
înregistrata pe rolul instanţei, persoana extradata B.I. a solicitat constatarea incidenţei
în cauza a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, pe considerentul ca
bolile de care este suferind, în special tumora maligna pancreatica, i-ar putea pune
viata în pericol, impunându-se astfel amânarea predării sale către autoritatile
Republicii Moldova si intrarea în vigoare a mandatului de arestare provizorie în
vederea extrădării abia la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Prin sentinţa penala nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Braşov, definitiva prin
decizia penala nr. 3280/2008 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în temeiul
_______________
85
I.C.C.J., secţia penala, decizia nr. 5821 din 14 octombrie 2005.
86
Art. 60 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.
52
dispoziţiilor art. 54 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, a fost admisa cererea formulata de
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova si s-a dispus extrădarea numitului B.I.
către autoritatile judiciare ale Republicii Moldova în vederea executării pedepsei
privative de libertate aplicata acestuia prin sentinţa penala din 17 ianuarie 2007 a
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
Prin urmare, s-a dispus, pe de-o parte, în baza art. 54 alin. 3 raportat la art. 45
alin. 3 din Legea nr. 302/2004, arestarea sa provizorie în vederea extrădării pe o
durata de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii ordonate, iar, pe
de alta parte, predarea sa către autoritatile judiciare solicitante în temeiul prevederilor
art. 58 din Legea nr. 302/2004.
Mandatul de arestare provizorie al Curţii de Apel Braşov emis în baza
sentinţei nr. 95/F/2008 a fost pus în executare abia la data de 9 septembrie 2009, când
persoana solicitata B.I. a fost adusa la sediul Curţii de Apel Braşov în scopul
ascultării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare provizorie.
Extrădarea practic nu s-a materializat, întrucât au fost înregistrate succesiv
doua cereri de amânare a predării, prima fiind respinsa prin sentinţa penala nr.
l/F/E/2009 a Curţii de Apel Braşov, dispunându-se prin încheieri motivate, periodic,
prelungirea arestării provizorii în vederea extrădării.
Daca la soluţionarea primei cereri de acest gen s-au luat în calcul menţiunile
raportului de expertiza medicala al Serviciului judeţean de medicina legala, care a
concluzionat în sensul ca persoana extradata suferă doar de boli cu caracter cronic,
nereprezentând boli cu caracter acut sau supraacut care sa faca parte din urgentele
medico-chirurgicale, în cauza secunda s-a dispus internarea sa pentru efectuarea unei
noi expertize medico-legale, de aceasta data de către Institutul National de Medicina
Legala „Mina Minovici” Bucureşti, pe baza tuturor consultărilor medicale de
specialitate.
Urmare a realizării tuturor investigaţiilor amanuntite axate pe toate aspectele
cu caracter medical ridicate în cauza, Institutul National de Medicina Legala „Mina
Minovici” Bucureşti a concluzionat în sensul ca afecţiunile de care suferă persoana
53
solicitata nu îi pun în pericol viata, în sensul ca patologia acestuia este una cronica si
nu implica un tratament medico-chirurgical în regim de urgenta.
Relativ la afecţiunile depistate, s-a precizat ca asistenta medicala îi poate fi
asigurata si în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
considerent fata de care, văzând ca nu este îndeplinita condiţia prevăzută în art. 60
alin. 3 din Legea nr. 302/2004, ca nu exista niciun impediment de ordin medical care
sa faca imposibila predarea extrădatului, curtea de apel a respins, ca neîntemeiata,
cererea formulata privind amânarea predării sale către autoritatile judiciare din
Republica Moldova.
Împotriva acestei sentinţe insa, persoana extradata a declarat oral, după
pronunţare, recurs prin avocat.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de inadmisibilitate a
recursului declarat raportat la dispoziţiile art. 56 cu referire la art. 54 alin. 8 din Legea
nr. 302/2004, care prevăd o cale de atac în materia hotărârilor pronunţate în
procedura extrădării, însă în cererea având ca obiect predarea, operaţie subsecventa
extrădării, aceasta cale de atac nu este permisa.
Examinând recursul declarat de recurentul persoana extradata B.I. împotriva
sentinţei pronunţata de prima instanţa, în raport cu excepţia invocata de către
reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constata
recursul recurentului persoana extradata ca fiind inadmisibil, întrucât aceasta cale de
atac nu este prevăzută de nicio dispoziţie legala, ceea ce se circumscrie accepţiunii
unui act pe care legea nu-1 îngăduie si îl sancţionează cu inadmisibilitatea.87
In cazul în care amânarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de
prescripţie a acţiunii penale în statul solicitant sau ar crea în acel stat mari dificultăţi
pentru stabilirea faptelor, se poate admite extrădarea temporara, sub condiţia expresa
ca persoana extradata sa fie retrimisa statului român de îndata după efectuarea actelor
procesuale pentru care s-a admis extrădarea temporara.88
_____________________
87
I.C.CJ.,Secţia penala, decizia nr. 860 din 4 martie 2010.
88
A se vedea, in acest sens, art. 61 din Legea nr. 302/2004.

54
2.3.2 Obligaţiile statului român solicitant.
Persoana extradata, adusa în România, va fi de urgenta predata, după caz,
administraţiei penitenciarelor sau autoritatii judiciare competente, în raport cu genul
mandatului de încarcerare. Daca extrădatul urmeaza sa execute o pedeapsa definitiva,
el va fi depus la penitenciar.
În caz de urmărire sau de judecata, procedura de drept intern devine
aplicabila. În ceea ce priveşte arestul preventiv, hotărârea va fi luata de instanţa
competenta, în raport cu urmărirea sau judecata. Daca extrădatul a fost condamnat în
lipsa, el va fi rejudecat la cerere, după procedura prevăzută în lege.
În speţa, prin sentinţa penala nr. 310 din 12 iunie 2007, Tribunalul Argeş a
respins cererea de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 1037/2003 al
acestei instanţe, cerere fonnulata de condamnatul S.I., detinut la acel moment în
Penitenciarul Colibasi.
Prima instanţa a retinut ca, prin sentinţa penala nr. 426/2003, Tribunalul
Argeş a dispus condamnarea inculpatului S.I. la o pedeapsa rezultanta de 13 ani
închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a si b din C.
pen. Instanţa a apreciat ca, în conformitate cu art. 522 1 C. proc. pen., nu este
obligatorie rejudecarea cauzei, pentru ca judecarea în lipsa a inculpatului s-a datorat
propriei sale culpe, acesta plecând în Spania, de unde a fost extrădat, situaţie care
echivalează cu o sustragere de la judecata.
Împotriva sentinţei condamnatul a formulat apel, invocând motive de
netemeinieie, dat fiind faptul ca în perioada în care s-a desfasurat cercetarea sa penala
a fost plecat în Spania, plecarea lui în străinătate fiind anterioara începerii cercetărilor
penale.
Analizând hotărârea atacata prin prisma criticilor apelantului, Curtea de Apel
Craiova a apreciat ca apelul este fondat pentru ca, într-adevar, conform art. 5221 C.
proc. pen., rejudecarea cauzei după extrădarea unei persoane judecate si condamnate
în lipsa nu este obligatorie, dar în cauza urmărirea penala a fost începută împotriva
55
inculpatului la 27 februarie 2003, iar plecarea sa în Spania s-a realizat în luna
septembrie 2002.
Aşadar, în toate gradele de jurisdicţie, citarea apelantului la adresa din tara
s-a făcut prin afişare sau prin semnarea citaţiei de alte persoane găsite la aceeaşi
adresa, apelantul neavând posibilitatea sa-si exprime punctul de vedere cu privire la
actul de trimitere în judecata si la faptele reţinute în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât
în prezentul apel inculpatul a negat savârsirea faptelor pentru care a fost trimis în
judecata si, ulterior, condamnat.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Craiova a apreciat ca se impune
rejudecarea cauzei de către prima instanţa, în prezenta apelantului, astfel ca, prin
decizia penala nr. 94/A din 14 septembrie 2007, a admis apelul formulat, a desfiinţat
sentinţa si a trimis la Tribunalul Argeş pentru a tî rejudecata în fond cauza ce a făcut
obiectul dosarului nr. 1037/2003, în care s-a pronunţat sentinţa penala nr. 426/2003.
Împotriva deciziei a formulat recurs, între alţii, procurorul, care a criticat
hotărârea pentru nelegalitate, aratând ca în cursul anului 2002 intimatul condamnat a
fost audiat de mai multe ori în calitate de făptuitor si ulterior a părăsit tara, fara a mai
putea fi identificat locul în care se afla, motiv pentru care urmărirea penala si judecata
s-au efectuat în lipsa intimatului.
Recursul a fost, însă, unul nefondat din varii motive. Astfel, potrivit art. 522 !
C. proc. pen., în cazul în care fata de o persoana judecata si condamnata în lipsa s-a
derulat procedura de extrădare în România, aceasta persoana va putea fi rejudecata, la
cererea sa, de către instanţa care a judecat cauza în primul grad de jurisdicţie. Acelaşi
text de lege, în alin. 2, face trimitere la procedura de rejudecare înscrisa în art. 405 -
408 C. proc. pen., procedura care este valabila pentru rejudecarea cauzelor după
admiterea în principiu a cererilor de revizuire. Aceste norme procedurale trimit la
regulile de procedura privind judecata în prima instanţa, înscrise în art. 345 - 353 si
art. 373 C. proc, pen. Din economia dispoziţiilor legale amintite mai sus, rezulta ca
atunci când o persoana a fost extradata după ce a fost judecata si condamnata în
56
lipsa, se va trece la rejudecarea cauzei de către prima instanţa, la cererea
condamnatului.
Rejudecarea nu este o facultate a instanţei, ci este un drept al persoanei
judecate si condamnate în lipsa, exercitabil după derularea procedurii de extrădare.
Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi
restricţionat numai în situaţia în care persoana condamnata a fost prezenta la unul din
termenele de judecata sau la pronunţarea hotărârilor ori a avut cunoştinţa despre
desfasurarea judecaţii. Numai în aceste cazuri se poate vorbi de o conduita procesuala
culpabila a persoanei extrădate, care nu poate fi invocata în susţinerea cererii de
rejudecare, conduita neprotejata de prevederile art. 34 din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciara internaţionala în materie penala si Convenţia pentru extrădare.
Nu interesează daca persoana extradata a cunoscut sau a participat la
desfasurarea urmăririi penale si, cu atât mai mult, daca avea cunoştinţa despre
derularea unor acte premergătoare începerii urmăririi penale în cauza în care s-a
pronunţat condamnarea sa definitiva, pentru ca aceste împrejurări nu înlătură
obligaţia instanţelor de judecata de a cita părţile si de a se asigura ca acestea au
cunoştinţa despre judecata.
În cauza, se constata ca întreaga procedura judiciara, respectiv atât urmărirea
penala, cât si judecata s-au desfăşurat în absenta inculpatului, acesta părăsind tara
anterior începerii urmăririi penale, fiind apoi extrădat după rămânerea definitiva a
condamnării. Citarea condamnatului pe durata judecaţii s-a efectuat la adresa din tara
si s-a îndeplinit prin afişare sau prin semnarea citaţiei de alte persoane găsite la
aceeaşi adresa, împrejurări care nu oferă certitudinea ca a avut cunoştinţa despre
derularea procedurii în fata instanţelor. La data părăsirii României, fata de persoana
extradata nu se începuse urmărirea penala, astfel ca, în aprecierea conduitei sale
procesuale, nu se poate face referire la neîndeplinirea obligaţiei prevăzute în art. 177
alin. 3 C. proc. pen., privind comunicarea schimbării domiciliului.

57
Plecarea din tara pe timpul efectuării unor acte premergătoare nu poate fi
interpretata ca sustragere de la judecata, atâta timp cât în aceasta etapa nu poate fi
vorba de raporturi juridice de drept procesual penal si, deci, nici de obligaţii
procesuale, în funcţie de care sa se aprecieze asupra bunei sau relei credinţe.
În aceasta situaţie, în mod justificat instanţa de apel a apreciat ca se impune
rejudecarea cauzei de către prima instanţa si a procedat la desfiinţarea sentinţei, cu
trimiterea cauzei la prima instanţa pentru a se conforma dispoziţiilor art. 522 1, art.
405 - 408, respectiv art. 345 - 353 si art. 373 C. proc. pen.
Drept urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b din C. proc. pen., Înalta Curte de
Casaţie si Justiţie a respins recursul procurorului ca nefondat.
Potrivit prevederilor legii, predarea unei persoane prin expulzare, readmisie,
reconducere la frontiera sau alta măsură de acelaşi fel este interzisa ori de câte ori
ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrădare.

2.4 Principiile extrădării.


Principiile extrădării rezulta din normele care reglementează aceasta materie.
Examinând aceste norme juridice, se desprinde ideea ca instituţia extrădării este
guvernata de doua principii esenţiale, si anume: principiul preeminentei (sau
priorităţii) dreptului internaţional si principiul specialităţii extrădării.

2.4.1 Principiul preemtiunii dreptului internaţional (art. 4 din Legea


302/2004).
Acest principiu reprezintă regula conform careia legea privind extrădarea se
aplica numai în baza si pentru executarea normelor interesând extrădarea, cuprinse în
convenţiile internaţionale la care România este parte. În lipsa unei convenţii
internaţionale, Legea nr. 302/2004, reprezintă dreptul comun în materie, aplicabil de
statul român în virtutea curtoaziei internaţionale, sub garanţia reciprocităţii. Daca
vreunul dintre statele solicitante invoca aplicarea unor reglementari diferite de cele
cuprinse în Legea 302/2004, acestea pot fi avute în vedere numai în limitele stabilite

58
prin declaraţia de reciprocitate. Declaraţia de reciprocitate este o manifestare de
voinţa exprimata în scris, data de statul solicitant, în lipsa unui tratat internaţional, în
vederea obţinerii extrădării. Declaraţia de reciprocitate poate produce efecte în
România numai după ratificarea prin lege a înţelegerii negociate între cele doua state,
în conformitate cu normele general admise ale dreptului internaţional în materie.
Proiectul de înţelegere se negociază, din partea statului român, de Ministerul Justiţiei
si de Ministerul Afacerilor Externe.

2.4.2 Principiul specialităţii extrădării (art. 11 din Legea nr. 302/2004).


Acest principiu este regula potrivit careia persoana care va fi predata ca efect
al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecata, nici deţinuta în vederea executării
unei pedepse, nici supusa oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru
orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afara de
următoarele cazuri.
În primul rând, daca statul român care a predat-o consimte. În acest scop,
statul solicitant va prezenta o cerere, însotita de actele prevăzute la art. 38 alin. 2 din
legea privind extrădarea, si de un proces-verbal judiciar în care se consemnează
declaraţiile extrădatului. Acest consimţământ va putea fi dat atunci când infracţiunea
pentru care este cerut atrage ea însasi obligaţia de extrădare.
În al doilea rând, daca persoana extradata, având posibilitatea sa o faca, nu a
părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului carui i-
a fost predata, ori daca s-a întors acolo după ce l-a părăsit. Statul solicitant va putea
lua totuşi masurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a
persoanei pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a întreruperii prescripţiei potrivit
legislaţiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura în lipsa. Când calificarea data
faptei incriminate va fi modificata în cursul procedurii, persoana extradata nu va fi
urmărită sau judecata decât în măsură în care elementele constitutive ale infracţiunii
recalificate ar îngădui extrădarea. În cazul prevăzut la alin. 1 lit. a, cererea adresata
statului străin se formulează de către Ministerul Justiţiei, în baza încheierii instanţei

59
pe rolul careia se afla cauza, daca extrădarea a fost acordata după trimiterea în
judecata a persoanei extrădate, după caz.
Alături de cele doua mai poate coexista si principiul specificităţii. Conform
acestuia, cererea de extrădare trebuie sa cuprindă indicaţii cu privire la fapta
savârsita, pentru a se verifica condiţiile cerute de lege sub acest aspect, în cazul
extrădării în vederea urmăririi si judecării, sau cu privire la pedeapsa pe care trebuie
sa o execute condamnatul, în cazul extrădării în vederea executării. Persoana remisa
în vederea judecării sau executării pedepsei va fi judecata numai pentru fapta ce a
format obiectul cererii de extrădare sau va executa numai pedeapsa indicata în cerere,
fata de care s-a admis extrădarea. Limitarea efectelor extrădării în acest sens, dispusa
prin lege, este cunoscuta în dreptul extraditional sub denumirea de principiul
specificităţii. De asemenea, persoana extradata unui stat nu poate fi extradata de către
statul solicitant altui stat. Aceste cerinţe ale principiului specificităţii reprezintă o
garanţie reala a ocrotirii juridice a persoanei extrădate.
Limitele impuse de principiul specificităţii nu mai operează daca statul român si-a dat
acordul sau daca persoana extradata nu a părăsit teritoriul statului solicitant în decurs
de o luna de ia data când a luat sfârsit procesul penal sau a încetat executarea
pedepsei, sau s-a reîntors pe teritoriul acelui stat.

60
Capitolul III
Situaţii în care nu operează extrădarea.

3.1 Aspecte procedurale.


În contextul actualelor reglementari interne si internaţionale, pentru protecţia
persoanelor ce urmeaza a fi extrădate si pentru stimularea cooperării internaţionale în
lupta împotriva criminalităţii, sunt stipulate anumite excepţii, când nu se poate realiza
extrădarea. Acestea pot avea în vedere fie persoana supusa extrădării, fie infracţiunea
savârsita sau pedeapsa corespunzătoare acestei fapte antisociale, fie competenta de
acordare a extrădării sau procedura de realizare. Desigur ca, unele excepţii pot
constitui tocmai un efect al „psihologiei inverse” pe care o conferă condiţiile ei.

3.1.1 Excepţii referitoare la persoana.


Constituţia României prevede faptul ca persoanele de cetăţenie româna nu pot
fi extrădate89 , aspect la care face referire si legea privind extrudarea. Conform
acesteia, în art. 23 este prevăzut faptul ca „nu pot fi extradati din România”: cetăţenii
români, daca nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 24 din aceeaşi lege,
persoanele carora li s-a acordat drept de azil în România90, persoanele străine care se
bucura în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile si limitele stabilite prin
convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale91, precum si persoanele străine citate
din străinătate în vederea audierii ca parti, martori sau experţi în fata unei autoritati
________________
89
Art 19 alin. I: „Cetateanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România”. Daca acesta savârseste infracţiuni în străinătate, va fi pedepsit de
legea penala româna potrivit principiului personalităţii (art. 4 C.pen.).
90
În Constituţia României, în Titlul 11 ..Drepturile si libertăţile si îndatoririle fundamentale”, cap. L art . 1 Ş ;. se prevede ca „Dreptul de azil se. acorda
si se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor si convenţiilor internaţionale la care România este parte”. Acordându-se prin Constituţie drept
de azil, legea de extrădare a întărit ocrotirea persoanelor ce se bucura de acest drept, prin dispoziţia speciala care exceptează aceasta, categorie de la
extrădare. Exceptând categoriile de persoane menţionate rezulta, prin eliminarea lor, ea pot fî extradati toti ceilalţi cetateni străini sau persoane tara
cetăţenie Care nu domiciliază în România. Dreptul de azil reprezintă, astfel, protecţia pe care un stat O acorda unei persoane care s-a refugiat pe
teritoriul sau darorita persecuţiilor la care a fost supusa de către un alt stat, protecţie care uneori se. poate, materializa si prin refuzul extrădării ei.
Aşadar, în măsură in care persoana a cărei extrădare se cere a formulat o cerere de acordare a azilului, procedura de extrădare se va suspenda până la
soluţionarea acestei cereri,
91
Atâta vreme cât persoanele care. beneficiază de imunitate de jurisdicţie nu pot fi urmărite sau judecate potrivit legii statului unde sunt acreditate,
este firesc ca ele sa nu poata fi remise unui alt stat în vederea urmăririi sau judecării Imunitatea nu poate fi opusa insa statului care a acreditat
respectiva persoana si care i-o poate retrage în orice moment. Asa fiind, odata ce statul care a conferit imunitatea, a formulat o declaraţie de renunţare
la aceasta imunitate, persoana poate fi extradata la cererea unui stat tert.

61
judiciare române solicitante, în limitele imunităţi lor conferite prin convenţie
internaţionala.92 De asemenea, extrădarea va fi refuzata daca exista motive serioase sa
se creada ca extrădarea este solicitata în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane
pe motive de rasa, religie, sex, naţionalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori
de apartenenţa la un anumit grup social.

Calitatea de cetatean român93, cetatean străin94 sau refugiat politic95 în


România se apreciaza la data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Daca
aceasta calitate este recunoscuta între data rămânerii definitive a hotărârii de
extrădare si data convenita pentru predare, se va pronunţa o noua hotărâre în cauza.
Apărută ca o necesitate în procesul de intergrare europeana, extrădarea
propriilor cetateni către tari care împărtăşesc aceleaşi valori democratice si respecta
drepturile fundamentale ale omului, a fost reglementata ca excepţie în legea de
revizuire a Constituţiei. Legea fundamentala, după ce statueaza regula ca cetăţenii
români nu pot fi extradati, în art. 19, alin. 1 prevede ca, prin derogare de la

_________________
92
Conferirea unei imunităţi acestor persoane în raport de instituţia extrădării se justifica prin necesitatea asigurării premiselor bunei desfăşurări a unor
proceduri judiciare în fata autoritarilor române. În măsură în care persoanele din categoriile menţionate nu s-ar sti la adapost de o eventuala procedura
de extrădare spre un stat ten. ele ar refuză sa dea curs solicitării autoritarilor române, astfel ca acestea din urma si-ar vedea îngreunată sau chiar
zădărnicită activitatea de soluţionare a unei cauze.
93
După cum se precizează intr-o hotărâre a Curţii Internationale de Justiţie „Cetatenia este o legătura juridica care se întemeiază pe un fapt social, pe
o legătură, o solidaritate efectiva de existenta, interese, sentimente, alaturi de o reciprocitate de drepturi si obligării. Se poate spune ca ea este expresia
juridica a faptului ea individul caruia ii este conferita este în fapt, mai strâns legat de populaţia, statului care i-o acorda decât de a oricărui alt stat”. Cu
alte cuvinte, cetatenia reprezintă legătură politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un stat. Ea exprima totalitatea drepturilor si
obligaţiilor reciproce dintre o persoana si statul al cărui cetatean este. În lumina noţiunii de cetatean, se pot defini cetăţenii sau rcsortisantii, ca fiind
aceea categorie de persoane a căror legătură juridica cu un stat exprima apartenenţa persoanei la respectivul stat caracterizata, pe de o parte, prin
plenitudinea drepturilor si obligaţiilor garantate sau impuse de constituţia si legile acelui stat si, pe de alta parte, prin caracterul sau de permanenta. Cu
alte cuvinte, cetatenia este, în exclusivitate, o chestiune de drept intern. Statul determina, de sine stătător, criteriile si modalităţile de obţinere sau
pierdere a cetăţeniei sale, precum si drepturile si obligaţiile ce revin cetăţenilor sai în baza acestei calitati. În legislaţia româna, problema cetăţeniei
este reglementata prin Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. În art. 1 al legii cetatenia este definita ca fiind expresia apartenenţei unei persoane la
statul român.
94
Prin străin se înţelege o persoana care se afla pe teritoriul unui stat fara a avea cetatenia acestuia, ci a unui alt stat. Sunt, de asemenea, asimilaţi
străinilor persoanele fara cetăţenie (apatrizii), ca si refugiaţii. Regimul străinilor este, în principiu, stabilit de către fiecare stat, care determina prin
legislaţia sa, precum si prin actele administraţiei si ale justiţiei, drepturile si obligaţiile străinilor, condiţiile de intrare si de ieşire din tara. Statul nu are
asupra cetăţenilor străini aceeaşi autoritate ca asupra cetăţenilor români si nici aceeaşi obligaţie. Persoanele din cele doua categorii nu au nici ele
aceleaşi drepturi si aceleaşi obligaţii fata de statul ai cărui resortisanti sunt, ori fata de statul străin, pe teritoriul caruia se găsesc la un moment dat.
Determinarea conţinutului acestor drepturi si obligaţii se face în toate cazurile prin legile interne ale fiecărui stat. Statutul juridic al străinilor nu se
confunda, evident, cu cel acordat cetăţenilor statului respectiv,
95
Statutul de refugiat este acordat oricărui resortisant al unei tari terte sau oricărui apatrid care îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi considerat
refugiat. Pentru a beneficia de statutul de refugiat o persoana trebuie sa îndeplinească unele condiţii. Ea trebuie în primul rând sa fie supusa unor acte
de persecuţie sau sa existe un pericol real st actual ca persoana respectiva sa fie supusa unor astfel de proceduri în tara de origine.

62
prevederile alin. 1, cetăţenii români pot fi extradati în baza convenţiilor internaţionale
la care România este parte, în condiţiile legii si pe baza de reciprocitate.96 Pornind de
la soluţiile adoptate si de celelalte state, în Legea nr. 302/2004 sunt stabilite condiţii
stricte si limitative în care cetăţenii români pot fi extradati 97. Astfel, potrivit art. 24,
cetăţenii români pot fi extradati din România în baza convenţiilor internaţionale
multilaterale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca este îndeplinita
cel puţin una dintre următoarele condiţii: persoana extradabila domiciliază pe
teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare, persoana
extradabila are si cetatenia statului solicitant, persoana extradabila a comis fapta pe
teritoriul sau împotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca
statul solicitant este membru al Uniunii Europene98.
Prin urmare, în cazul în care persoana extradabila are atât cetatenia româna,
cât si cetatenia statului solicitant, hotărârea prin care instanţa româna admite cererea
de extrădare a cetăţeanului român este legala, daca sunt îndeplinite si celelalte
condiţii prevăzute de lege privitoare la extrădare.
Asa fiind, în speţa, prin sentinţa penala nr. 29 din 12 iulie 2006, Curtea de
Apel Bacau, în temeiul art. 54 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de
extrădare formulata de Procuratura Generala a Republicii Moldova privind pe
numitul M.M., având dubla cetăţenie, româna si moldoveneasca, si a dispus
extrădarea acestuia în Republica Moldova.
Instanţa a retinut ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacau, la solicitarea
Procuraturii Generale a Republicii Moldova, a cerut extrudarea lui M.M.
Cererea de extrudare a fost însoţita de copii certificate de autoritatea
competenta a statului solicitant, conform art. 38 alin. 2 lit. a din Legea nr. 302/2004,
de pe ordonanţa de punere sub învinuire, mandatul de arestare, dovada cetăţeniei
___________________________
96
Extrădarea cetăţenilor români a devenit posibila doar în arma.revizuirii Constituţiei din 2003.
97
A se vedea F. R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare.O privire istorica si juridica, Dreptul nr. 2/2006, p. 10 si I. Retca,
Extradarea cetăţenilor români, Dreptul nr. 8/2004, p. 207-210.
98
În primul si ultimul caz, daca se solicita extrădarea pentru efectuarea urmăririi penale sau a judecaţii, statul solicitant trebuie sa dea asigurări
considerate ca suficiente ca persoana extradata condamnata la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva va fi
transferata în România pentru executarea pedepsei.

63
moldoveneşti, extras al textului de incriminare, dovezi privind domiciliul din
România si cetatenia româna a persoanei extradabile.
Instanţa a motivat ca, în raport cu prevederile art. 22, art. 24 si art. 54 alin. 3
din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare este întemeiata, iar faptul ca persoana
extradabila are cetăţenie româna nu constituie un impediment pentru extrădare,
conform art. 23 si art. 24 din Legea nr. 302/2004.
Astfel, recursul declarat de persoana extradabila, care critica hotărârea de
extrădare cu motivarea ca are cetăţenie româna, nu a fost fondat.
Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extradati din
România cetăţenii români, daca nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 24 din
aceeaşi lege. Astfel, conform art. 24 lit. c din Legea nr. 302/2004, cetăţenii români
pot fi extradati din România în baza convenţiilor internaţionale la care acesta este
parte si pe baza de reciprocitate, daca persoana extradabila are si cetatenia statului
solicitant.
Legea nu cere îndeplinirea cumulativa a tuturor condiţiilor înscrise în art. 24,
ci, potrivit acesteia, cetăţenii români pot fi extradati din România daca este
îndeplinita cel puţin una dintre condiţii, între care legea enumera si pe aceea de la art.
24 lit. c. Ori, din actele dosarului rezulta ca M.M. este si cetatean al Republicii
Moldova.
Examinând din oficiu cauza, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a constatat ca
instanţa de fond a respectat în întregime si celelalte condiţii prevăzute de lege pentai
extrădarea din România, în cauza neexistând nici un motiv de casare a hotărârii
atacate si, în consecinţa, recursul a fost respins.99
De asemenea, potrivit art. 23 din Legea nr. 302/2004, statul român poate
refuza sau amâna extrădarea, în măsură în care predarea acestora este susceptibila sa
aiba consecinţe de o gravitate deosebita, în special din cauza vârstei sau a stării de
sanatate. Nu este vorba aici de temerea ca persoana extradata ar putea fi supusa de
către statul solicitant la tratamente neconforme cu prevederile art. 3 din Convenţia
__________________
99
I.C.C.J., secţia penala, decizia nr. 4727 din 2 august 2006.
64
Europeana a Drepturilor Omului, care interzice tortura si tratamentele inumane ori
degradante - caz în care cererea de extrădare ar fi inadmisibila ci de situaţia în care
operaţiunea de remitere ar fi în măsură sa pună în pericol viata sau sanatatea celui
extrădat (asa cum se întâmpla, spre exemplu, când este vorba de un bolnav
netransportabil). Referiri similare la vârsta persoanei a cărei extrădare se cere exista
si în alte legislaţii (Franţa, Spania, Olanda, Danemarca) si ele sunt interpretate în
doctrina ca vizând deopotrivă persoanele în vârsta si minorii. Astfel, în cazul
minorilor, se va refuza extrădarea atunci când minorul are legaturi stabile cu statul
solicitat (reşedinţa, familie) iar transferul sau în statui solicitant poate periclita
reintegrarea sa sociala.

3.1.2 Excepţii referitoare la fapte.


În primul rând, extrădarea nu se va acorda daca statul solicitat are motive
temeinice de a crede ca cererea de extrădare, motivata printr-o infracţiune de drept
comun a fost prezentata în vederea urmăririi sau pedepsirii unei persoane din
considerente de rasa, religie, sex, naţionalitate, limba, opinii politice ori ideologice
sau de apartenenţa la un anumit grup social100, ori ca situaţia acestei persoane risca sa
fie agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive101.
În a doilea rând, extrădarea nu va fi acordata daca infracţiunea pentru care se
cere este o infracţiune militară care nu constituie o infracţiune de drept comun.102
Constituie infracţiuni de drept comun orice infracţiuni cu excepţia celor de natura
politica sau conexe acestora.
Extradarea nu se va acorda daca infracţiunea pentru care este ceruta este
considerata de statul solicitat ca infracţiune politica sau ca fapta conexa unei
_________________
100
Art 241 alin. 1 lit. b din Legea nr. 302/2004 privind extrădarea, modificata si completata.
101
Art. 241 alin. 1. lit. c din aceeaşi lege.
l02
Art. 24' alin.3 lit. f din lege. Excepţia are în vedere- doar infracţiunile „pur militare” (dezertarea, calcarea de consemn), astfel ca infracţiunile de
drept comun comise de militari - spre exemplu un furt comis de un militar— nu intra în aceasta categorie, chiar daca potrivit legii statului solicitat
acestea sunt asimilate infracţiunilor militare (sub aspectul competentei instanţelor, a modului de executare a sancţiunii). Tot astfel, o infracţiune nu
intra sub incidenţa excepţiei pentru simplul fapt ca a fost savârsiţa de un militar în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu (spre exemplu, un militar
aflat în serviciul de garda ucide tara somaţie o persoana care se apropia de gardul uniîatii sau un ofiţer comite o infracţiune de fais intelectual prin
completarea cu date nereale a urnii document referitor ia cantitatea de muniţie consumata etc).

65
asemenea infracţiuni.103 Nu vor fi considerate infracţiuni de natura politica
următoarele: atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;
crimele împotriva umanitatii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea si reprimarea
crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Naţiunilor
Unite; infracţiunile prevăzute de art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru
îmbunatatirea sortii răniţilor si bolnavilor din forţele armate în campanie, de art. 51
din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunatatirea sortii răniţilor, bolnavilor
si naufragiaţilor forţelor armate maritime, de art. 129 din Convenţia de la Geneva din
1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război si de art. 147 din Convenţia de la
Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război; orice
violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispoziţiile din
convenţiile de la Geneva prevăzute la lit. c; infracţiunile prevăzute de art. 1 din
Convenţia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27
ianuarie 1997, si în alte instrumente internaţionale pertinente; infracţiunile prevăzute
în Convenţia împotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite;
orice alta infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convenţiile
sau acordurile internaţionale la care România este parte.

3.1.3 Excepţii referitoare la competenta.


România poate refuza sa extrădeze persoana reclamata pentru o infracţiune
care, potrivit legislaţiei române, a fost savârsita în totul sau în parte pe teritoriul sau.
La luarea deciziei se vor examina si cazurile în care urmărirea si judecata pe teritoriul
statului solicitant sunt justificate fie de aflarea adevărului, fie de posibilitatea de a
aplica o sancţiune potrivita sau de a asigura reintegrarea sociala a persoanei
extradabile. Când, însă, infracţiunea, motivând cererea de extrădare, a fost savârsita
în afara teritoriului statului solicitant, adica într-un stat tert, extrădarea va putea fi
refuzata numai daca legislaţia statului român nu autorizează urmărirea unei
________________
103
Art. 241 alin. 1 lit. e din lege.

66
infracţiuni de acelaşi fel, săvârşite în afara teritoriului sau ori nu autorizează
extrădarea pentru infracţiunea care face obiectul cererii.104

3.1.4 Excepţii referitoare la procedura.


O prima excepţie are în vedere urmărirea în paralel a persoanei extradabile.
Asa fund, statul român poate refuza sa extrădeze o persoana reclamata, daca aceasta
se afla si sub urmărirea autoritatilor judiciare române pentru fapta sau faptele în
legătură cu care se cere extrădarea ori pentru orice alte fapte. Statul solicitant va fi
înstiintat la timpul potrivit despre modul în care autoritatile române au soluţionat
cauza, în situaţia în care extrădarea a fost refuzata.
O alta excepţie priveşte lipsa plângerii prealabile. Astfel, extrădarea nu se
acorda în cazul în care, potrivit legislaţiei ambelor state, acţiunea penala poate fi
angajata numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se
opune extrădării.
Aducând în prim-plan dreptul la aparare, România nu va acorda extrădarea în
cazurile în care persoana extradabila ar fi judecata în statul solicitant de un tribunal
care nu asigura garanţiile fundamentale de procedura si de protecţie a drepturilor la
aparare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori daca
extrădarea este ceruta în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.
Pe de alta parte, o alta excepţie are în vedere judecarea în lipsa a extrădatului.
Cu alte cuvinte, în cazul în care se solicita extrădarea unei persoane în vederea
executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre data în lipsa împotriva sa, statul
român poate refuza extrădarea în acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata
nu a satisfăcut minimul de drepturi la aparare recunoscute oricărei persoane învinuite
de o infracţiune. Totuşi, extrădarea se va acorda daca statul solicitant da asigurări
apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este ceruta, dreptul
la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la aparare. Aceasta
hotărâre îndreptăţeşte statul solicitant, fie sa treaca la o noua judecata în cauza, în
_______________
104
Art. 31 din Legea nr. 302/2004.
67
prezenta condamnatului, daca acesta nu se împotriveşte, fie sa îl urmareasca pe
extrădat, în caz contrar. Când statul român comunica persoanei a cărei extrădare este
ceruta hotărârea data în lipsa împotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta
comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala în acest stat.
Potrivit pricipiului „non bis in idem ”, extrădarea nu se acorda în cazul în
care fata de infractor s-a pronunţat pe teritoriul României o hotărâre de condamnare,
de achitare ori de încetare a procesului penal ori daca s-a emis o ordonanţa de către
procuror pentru scoaterea de sub urmărire ori de încetare a urmăririi penale pentru
infracţiunea savârsita în străinătate si pentru care extrădarea este ceruta. De
asemenea, în cazul în care exista o hotărâre a unei instanţe străine, se va proceda la
rejudecarea cauzei de către instata româna, nefiind incidenţa regula „non bis inidem
”. În situaţia în care exista o hotărâre de respingere a cererii de extrădare a instanţei
române, daca se formulează o noua cerere nu va exista autoritate de lucru judecat.
Punând în discuţie instituţia prescripţiei, extrădarea nu se acorda în cazul în
care prescripţia acţiunii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinita
potrivit legislaţiei, fie a statului solicitant, fie a statului solicitat. Depunerea cererii de
extrădare întrerupe prescripţia neîmplinita anterior. Daca nu se face dovada
întreruperii termenului de prescripţie, iar acesta este împlinit potrivit legii române,
cererea de extrădare va fi respinsa.
Extrădarea nu se admite pentru o infracţiune acoperita de amnistie în statul
solicitat, daca acesta avea competenta sa urmareasca aceasta infracţiune potrivit
propriei sale legislaţii. Tot astfel, actul de graţiere adoptat de statul solicitant face
inoperanta cererea de extrădare, chiar daca celelalte condiţii ale extrădării sunt
îndeplinite.
De asemenea, extrădarea nu va fi acordata daca nu a fost respectat dreptul la un
proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apararea drepturilor omului si a
libertăţilor fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau a oricărui alt
instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România. Extrădarea va

68
fi refuzata si în situaţia în care cererea este formulata într-o cauza aflata pe rolul unor
tribunale extrordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale
pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal.

3.2 Extradarea aparenta.


Extrădarea aparenta nu este propriu-zis o forma a extrădării clasice. Ea consta
în actul juridic dintre o instanţa internaţionala penala si un stat, în baza caruia acesta
din urma remite un infractor acuzat de o infracţiune grava spre a fi judecat de instanţa
internaţionala.105
Aceasta procedura, se deosebeşte de extrădarea propriu-zisa prin cel puţin
doua elemente. în primul rând, ea nu presupune un raport între doua state, ci între un
stat si o organizaţie sau instanţa internaţionala, iar, în al doilea rând, ea nu îsi are
izvorul într-o convenţie de extrădare sau în legea interna, ci în statutul instanţei
penale internaţionale respective.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cooperarea cu un tribunal
penal internaţional sau o organizaţie internaţionala publica, în conformitate cu
dispoziţiile în materie ale unor instrumente internaţionale speciale, cum sunt statutele
tribunalelor penale internaţionale, se examinează printr-o procedura legala distincta.
Cu toate acestea, dispoziţiile legii interne privind cooperarea internaţionala în
materie penala pot fi aplicate în completarea acelor dispoziţii. Spre exemplu, art. 86
din statutul Curţii penale internaţionale permanente prevede obligaţia statelor de a
coopera cu aceasta instanţa în instrumentarea cauzelor privind infracţiunile de
competenta ei. Aceasta cooperare se realizează prin mai multe activitati, între care si
aceea de „remitere a unor persoane" pe baza unor cereri de arestare si remitere ori de
arestare provizorie adresate de curte.
Nu se poate face, însă, abstracţie de faptul ca, în esenţa, extrădarea aparenta este
totuşi o specie de extrădare, deoarece este o manifestare de voinţa internaţionala

________________
105
Este cazul, de exemplu, al remiterii criminalilor de razboi de fosta Iugoslavie.

69
a unui stat prin care acesta renunţa la atributul aplicării legii sale penale celui pe care
îl preda instanţei intenationale penale.

3.3 Mandatul european de arestare.


3.3.1 Privire istorica.
Europa se dinamizează într-un proiect vizionar si generos al statelor
fondatoare născute din război si animate de dorinţa de a crea pentru populaţiile
europene condiţiile unei păci durabile.106
Cu toate ca Tratatul privind Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Otelului
(C.E.C.O.) din 1951 si Tratatul de instituire a Comunitarii Economice Europene
(C.E.E) de la 1957, pareau a fi create doar într-un scop pur economic, se preconiza
deja la acel moment o uniune politica (care sa contrabalanseze puterea crescânda într-
un mod periculos a Statelor Unite), visând la o Europa unita, care mai târziu, odata cu
dezvoltarea unei pieţe comune si libere s-a apropiat din ce în ce mai mult de realitate.
Aceste dezvoltări, după cum s-a dovedit ulterior, au fost în strânsa legătură cu
naşterea mandatului european de arestare.
Tot în 1957 a fost semnata si Convenţia europeana de extrădare de la Paris,
care, desi a prevăzut obligaţia generala a statelor semnatare de a extrada, ea a lasat loc
unor modificări individuale de către parti, lăsând astfel o marja larga de acomodare
convenţiei la legislaţia interna. În acel moment, datorita conjuncturii istorice, aceasta
soluţie era probabil cea mai potrivita, întrucât, eventuala încercare de a impune o
forma de cooperare care presupune o încredere reciproca în sistemele de drept penal
ale celorlalte state, ar fi fost iluzorie.
Astfel, deşi exista obligaţia generala a statelor de a extrada, prin excepţie
statele aveau dreptul de a refuza extrădarea naţionalilor, pe motivul lipsei dublei
incriminări si pentru infracţiuni politice. În acest sens a fost elaborat Tratatul de la
Benelux cu privire la extrădare si asistenta comuna în materie penala, semnat în 1962.
__________________
106
V. Aelenei. Legislaţie europeana pentru Politia de Frontiera, Ed. Pro Universitaria. Bucureşti 2007, cursul 1. pg. 7.
70
Acesta prevedea obligaţia statelor membre de a nu-si extrada proprii cetateni,
fiind impusa de asemenea si cerinţa dublei incriminări.107
Mai târziu, prevederile Convenţiei de la Schengen din 1990, deşi nu au făcut
referinţa explicit la non-extradarea cetăţenilor, totuşi, art. 66 al acestei convenţii
prevede ca „daca extrădarea unei anumite persoane nu este expres interzisa în legile
panilor semnatare, atunci părţile contractante pot autoriza extrădarea fara
formalităţile de intentare a unei proceduri(...)
Apoi, la Tratatul de la Maastricht, s-a propus pentru prima oara în mod
explicit o armonizare a sistemelor penale si tot atunci s-a atras atentia asupra
importantei respectării drepturilor omului. Conform tratatului, cooperarea în spaţiul
european va trebui făcută cu respectarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În următorii ani, infractionalitatea transfrontaliera, mai ales în domeniul
traficului de droguri, arme si persoane, al infracţiunilor fiscale si al spălării de bani, s-
a dezvoltat cu o viteza considerabila, fapt pentru care procedura iniţiala si anevoioasa
a extrădării a devenit ineficienta. Au aparut probleme legate de durata excesiva a
procedurii de extrădare, iar cerinţa dublei criminalităţi si excepţia predării propriilor
naţionali au fost si ele obstacole în calea executării cererii de extrădare. Drept răspuns
la aceste probleme. începând cu anul 1993, Consiliul European a început sa elaboreze
un program care avea menirea de a simplifica, îmbunătăţi si accelera procedura
extrădării. Rezultatul a fost parcurgerea a doi paşi mărunţi înspre scopul propus,
respectiv Convenţiile din 1995 si 1996 privind procedurile simplificate între statele
membre ale Uniunii Europene.108

___________________________
107
Conform art. 5 alin 1: „Statele paiti semnatare nu-si vor extrada cetăţenii."
08
Conventia din 1995 obliga predarea persoanei în condiţiile procedurii simplificate în măsură în care persoana în cauza îsi da acordul la a fi extrădat,
cu acordul statului executant. Totodată, în cazul în care persoana este arestata pe teritoriul altui stat membru, ea poate renunţa în condiţiile legislaţiei
naţionale a statului respectiv, la regula specialităţii, iar consimţământul sau odata dat, nu mai poate fi revocat. Autorii Convenţiei din 1996, fiind
conştienţi de dezavantajul numeroaselor excepţii de neexecutare ale cererii de extrădare, aduc modificări cu privire la motivele de refuz. Astfel, de
exemplu, prin „mecanismul inversării”, excepţia infracţiunilor politice poate fi ridicata doar în cazuri excepţionale. Or. excepţia acestor infracţiuni
este desfiinţată ca si regula, statele avand insa dreptul de a limita abolirea acestei excepţii numai cu privire la fapte de terorism si crima organizata. In
practica insa, majoritatea statelor s-au folosit de acest drept. Totodată, Convenţia obliga statele la extrădarea propriilor naţionali, cu unele rezerve,
rezerve de care în practica majoritatea statelor s-au prevalar. Convenţia restrânge totodată regula specialităţii la pedepse privative de libertate cu
posibilităţi de renunţare la regula printr-o declaraţie statului. Nu în ultimul rând, art. 3 al Convenţiei conţine clauze de derogare de la principiul dublei
incriminari in materie penala, lasand insa o marja considerabila de apreciere in vederea aplicarii principiului, la latitudinea statelor.

71
Cu toate ca aceste doua convenţii lasau o libertate destul de mare statelor,
acestea au fost reticente la adoptarea masurilor prevăzute, mai ales în privinţa
renunţării la o parte din suveranitate sau în privinţa cedării principiilor deja
înrădăcinate în politica penala naţionala, motiv pentru care niciuna dintre cele doua
Convenţii nu au fost ratificate.
Apoi, Tratatul de la Amsterdam introducea poate cele mai semnificative
modificări: crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii si justiţiei 109, scop ce putea fi
atins doar odata cu combaterea criminalităţii organizate, a terorismului, a traficului de
droguri, arme si persoane, a coiuptiei si fraudei. S-a introdus, totodată, un nou
instrument, respectiv Decizia-cadru, aceasta odata adoptata putând conduce la
apropierea legislaţiilor naţionale, al cărei mod de implementare este lasat la latitudinea
statelor membre. Astfel, protecţia drepturilor fundamentale ale acestor persoane este
lasata la latitudinea instanţelor naţionale si a Curţii europene a drepturilor omului.
Drept urmare, Consiliul Uniunii Europene la întâlnirea de la Tampere, în anul
1999 si-a dezvoltat un plan pentm modernizarea extrădării pornind de la ideile mai sus
menţionate, respectiv crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii si justiţiei si
recunoaşterea mutuala a hotărârilor judecătoreşti în urma unei armonizări judiciare, în
cadrul Consiliului de la Tampere s-a statuat ca recunoaşterea reciproca a hotărârilor
este ..piatra unghiulara” a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii
Europene. Recunosterea reciproca avea sa devină baza unei viitoare cooperări penale.
în realizarea acestui plan, Consiliul a propus mai multe modificări, antagoniste poate,
printre care se regăseşte pe de o parte, încurajarea statelor la ratificarea Convenţiilor
1995 si 1996, iar pe de alta parte, abolirea procedurii extrădării în relaţiile dintre statele
membre, dar numai cu privire la persoanele care vor sa se sustragă de sub cercetare
penala sau de la executarea pedepsei. Pentru implementarea acestor modificări,
Consiliul Uniunii Europene a propus o serie de instrumente,
toate având la baza principiul recunoaşterii mutuale si al încrederii
_____________
109
În acest sens. a se vedea art. 41 din Tratatul de la Amsterdam.

72
reciproce. În opinia Consiliului, existenta acestuia din urma este garantata prin valorile
comune si angajamentele similare în protecţia drepturilor omului, a libertăţilor
fundamentale si a democraţiei.
La ora actuala, cooperarea judiciara în materie penala în cadrul Uniunii
Europene se desfasoara în baza instrumentelor comunitare adoptate în temeiul Titlului
VI din Tratatul Uniunii Europene care au din ce în ce mai mult la baza principiul
recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti. Deşi iniţial, în materie
preponderente erau convenţiile, în ultimii ani s-a optat pentru soluţia adoptării unor
decizii-cadru si decizii ale Consiliului, care sunt net avantajoase întrucât nu presupun
ratificarea lor de către statele membre si facilitează armonizarea legislaţiilor naţionale
pe acest segment. Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii
Europene privind mandatul european de arestare si procedurile de predare între statele
membre este prima măsură concreta în domeniu. Ea reprezintă cel mai semnificativ
moment în procesul de dezvoltare a cooperării juridice între statele Uniunii Europene,
înlocuind în relaţia dintre state procedurile clasice de extrădare, evident, exceptând
cazurile pentru care unele state membre au declarat ca vor continua sa aplice tratatele
de extrădare.
Dar, deşi adoptata aceasta decizie, noul sistem oferit de mandat, înlocuind
tradiţionala si anevoioasa procedura a extrădării între statele membre, a devenit
operaţional numai începând cu data de 1 ianuarie 2004.110 Pentru tara noastra au putut
fi emise mandate numai începând cu data de 1 ianuarie 2007, respectiv data aderării
României la Uniunea Europeana. Chiar si asa, noul instrument se dovedeşte a fi unul
eficace încă de la început în tara noastra, în pofida tuturor lacunelor existente.111

În dreptul nostru intern, prevederile Deciziei-cadru au fost transpuse prin


dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificata prin Legea nr. 224/2006.
___________________
110
Acesta era termenul stabilit de Decizia-cadru, însă unele state membre au transpus-o în legislaţia interna cu o oarecare
întârziere. Spre exemplu, în Franţa, Decizia-cadru a fost transpusa abia în 10 martie 2004. Dealtfel, la 1 ianuarie 2004, dintre
cele 15 state membre ale UE la acea data, doar 8 transpusesera Decizia-cadru în legislaţia interna. Pentru România, mandatul
european de arestare a devenit operaţional la data aderării la U.E.
11
În acest sens, a se vedea anexa nr. 2.

73
3.3.2 Noţiune
Mandatul european de arestare reprezintă o veritabila revoluţie în ceea ce
priveşte procedura de extrădare si predare a persoanelor care se sustrag de la urmărire
penala, judecata sau executarea unei pedepse.
Daca simplificarea procedurilor de extrădare era un obiectiv, cel puţin
declarat, al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte
modalitatea în care aceasta simplificare ar trebui sa se realizeze, poziţiile statelor
membre au fost diferite. Adoptarea Deciziei-cadru privind mandatul european de
arestare, cel puţin în forma actuala, deşi era un obiectiv afirmat încă de la Consiliul
European de la Tampere din 1999, nu s-ar fi realizat, poate, daca nu ar fi fost tragicele
atentate din Statele Unite ale Americii de la 11 septembrie 2001. A fost nevoie de un
asemenea eveniment dramatic, pentru ca statele membre ale U.E. sa conştientizeze
necesitatea adoptării unui mecanism simplificat de predare a persoanelor care se
sustrag justiţiei, care reprezintă totodată si un mijloc deosebit de eficient de lupta
împotriva terorismului si a altor forme grave ale criminalităţii transnaţionale. 112 “
Consiliul European extraordinar care a avut loc după evenimentele de la 11 septembrie
2001 a cerut ca până la Crăciunul din acel an sa se ajunga la un acord asupra propunerii
de Decizie-cadru. Rezultatul: un instrument care facilitează cooperarea împotriva
criminalităţii transfrontaliere, dar care nu răspunde tuturor exigentelor respectării
dreptului la aparare.113
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 548/JAI din 13
iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare între statele
membre U.E., transpus în legislaţia româna prin art. 77 din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciara internaţionala în materie penala, mandatul european de arestare
este o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al
Uniunii Europene (numit stat emitent), în vederea arestării si predării de

________________
112
Atentatele de la Londra din 7 iulie 2005, au demonstrat odata in plus eficienta acestui sistem de predare, când persoane suspectate de terorism au fost
predate autoritatilor britanice de cele spaniole în trei zile, în timp ce o procedura
de extrădare din Spania dureaza uneori peste un an de zile.
13
F. R. Radu, Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în domeniul extrădării si predării infractori lor, Revista Dreptul, nr. 9/2007.

74
către un alt stat membru (numit stat de executare) a unei persoane solicitate în
vederea efectuării urmăririi penale, a judecaţii ori în scopul executării unei pedepse
sau a unei masuri privative de libertate.
Noţiunea de mandat european de arestare nu coincide cu cea de mandat de
arestare preventiva din dreptul intern, întrucât, pe de o parte, mandatul european de
arestare este o decizie judiciara care are întotdeauna la baza un mandat de arestare
preventiva sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern, iar, pe
de alta parte, mandatul european de arestare se emite numai atunci când un mandat de
arestare preventiva sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire în tara,
deoarece persoana în cauza se sustrage, aflându-se pe teritoriul unui alt stat membru
al Uniunii Europene.
Din punct de vedere practic, acesta nu este altceva decât un formular114, iar
autoritatea judiciara emitenta nu trebuie decât sa-1 completeze si sa-1 transmită
autoritatilor de executare, pe una din caile admise de lege.

3.3.3 Natura juridica a mandatului european de arestare.


Potrivit unei păreri minoritare, susţinute mai ales de autorii Deciziei-cadru si
a celor responsabili cu implementarea acesteia, mandatul european de arestare este un
instrument juridic „nou”, cu caracter sui generis, care nu are nicio legătură cu
instituţia extrădării. Adepţii acestei teorii isi motivează punctul de vedere prin
noutăţile aduse de mandat, dovedind caracterul inovaţiv în primul rând prin limbajul
folosit.
Într-o alta opinie, „trecerea de la extrădare la mandatul european de arestare
reprezintă o schimbare totala de direcţie115, întrucât, pe când asemănările se limitează
la rolul primar al instrumentelor, respectiv predarea unei persoane autorităţilor
competente dintr-un alt stat în vederea judecării ei sau a executării unei
____________________
114
A se vedea anexa la Legea nr. 302/2004, precum si art. 79-82 din aceeaşi lege referitoare la conţinutul mandatului de arestare si condiţii de
transmitere a acestuia.
15
C. S. Mimteanu, Mandatul european de arestare. Un instrument juridic apt sa înlocuiască extrădarea, in Caiete de drept penal 1/2007, p. 97, despre
Opinion of Advocate general Ruiz-Jarabo Colomer în cazul C - 303/05 (http://www.curia.europa.cu).

75
pedepse, diferentele dintre cele doua sunt numeroase si de esenţa. în primul rând,
diferenţa rezida în relaţia de colaborare a statelor: astfel, în cazul extrădării statele
actioneaza în poziţii independente, iar în cazul mandatului european de arestare
„cooperarea este ceruta si acordata în cadrul unui sistem juridic supranational,
armonizat, unde, renunţând parţial la suveranitatea lor, statele transfera anumite
competente decizionale si de acţionare în favoarea unor organe si instituţii
supranationale”116 . In al doilea rând, extrădarea este instrumentul prin care un stat
solicita cooperarea altui stat, o cooperare ce este influenţată de relaţii internaţionale
care depasesc sfera pur juridica, conferind un rol important principiului oportunităţii,
în timp ce temeiul cooperării în procedura mandatului european de arestare este dat
de valorile, principiile si obiectivele comune.
Potrivit unei părerii opuse, mandatul european este de fapt o extrădare
movativa, luând locul acesteia în relaţia dintre statele membre. Dar, prin prezentarea
mandatului european de arestare ca un instrument modern si accesibil, se dorea de
fapt distragerea atenţiei de la implicaţiile periculoase a unei implementări pripite.
Interesul de a clarifica natura juridica a mandatului european de arestare are
la baza perspectiva constituţionalitatii implementării Deciziei-cadru în legislaţia
interna, în măsură în care se accepta interpretarea potrivit careia mandatul este un
instrument european de cooperare judiciara independent de instituţia extrădării,
statele membre ar putea implementa Decizia-cadru fara grija unei eventuale incalcari
ale prevederilor „demodate” ale constituţiilor lor.
În fine, deşi se poate recunoaşte si admite originalitatea mandatului european
de arestare datorita modificărilor procedurale aduse de acesta, dar si importanta
încrederii reciproce ca principiu fundamental al executării lui, totuşi mandatul
european de arestare nu este altceva decât o forma noua a extrădării. Prin urmare, este
necesara adaptarea legii de implementare la constituţia naţionala sau modificarea
acesteia din urma pentru a putea găzdui si naturaliza noul concept în aceleaşi condiţii
în care s-a procedat si la adoptarea instituţiei extrădării.
_______________________
116
Idem. p. 98.

76
3.3.4 Reguli de procedura
Spre deosebire de procedura extrădării care, asa cum am văzut, poate fi în
diferitele state judiciara, administrativa sau mixta, mandatul european de arestare
presupune o procedura ce se derulează între organe judiciare din statele membre.
Acesta este unul din marile avantaje ale procedurii mandatului european de arestare -
faptul de a se desfasura în absenta implicării oricărei intervenţii din partea factorului
guvernamental. Practic, în acest caz, fiecare stat membru îsi asuma o decizie judiciara
emisa de un alt stat membru, punând-o în executare ca si cum ar fi propria sa decizie.
În România, competenta în privinţa mandatului european de arestare diferă,
după cum este vorba despre emiterea sau executarea unui mandat european de
arestare.
Astfel, emiterea mandatului european de arestare se face de către instanţele
judecătoreşti, potrivit competentei atribuite de Codul de procedura penala.
Mandatul european de arestare poate fi emis în următoarele ipoteze: fie în
vederea efectuării urmăririi penale sau a judecaţii, daca fapta este pedepsita de legea
penala româna cu o pedeapsa privativa de libertate de cel puţin 1 an (pentru
verificarea îndeplinirii acestei condiţii se va lua în calcul maximul special al pedepsei
prevăzute de lege), fie în vederea executării pedepsei, daca pedeapsa aplicata este mai
mare de 4 luni.117
Mandatul european de arestare poate fi transmis către autoritatea de
executare prin orice mijloc de transmitere sigur, care laşa o urma scrisa si care
permite autentificarea, fie prin utilizarea Serviciului de Informaţii Schengen (SIS),
fie prin Interpol, fie prin intermediul sistemului de telecomunicaţii protejat de
Reţeaua Judiciara Europeana, reglementat prin Decizia nr. 2002/187/JA1 din 28
februarie 2002, în momentul în care acesta va fi operativ.
În caz de urgenta, atunci când s-a emis un mandat european pentru efectuarea
urmăririi penale sau a judecaţii, autoritatea judiciara emitenta româna va putea
_________________
17
Legiuitorul nu a fost consecvent in privinţa limitei de pedeapsa, deoarece în cazul extrădării se prevede o pedeapsa „de cel putin 4 luni” (art.81)

77
solicita autoritatii judiciare de executare din statul unde a fost prinsa persoana
urmărită, înainte ca aceasta sa se fi pronunţat asupra predării definitive, predarea
temporara în Romania a persoanei urmărite, în vederea ascultării sale, sau va putea
solicita sa fie autorizata luarea declaraţiei acestei persoane pe teritoriul statului de
executare a mandatului.118
De asemenea, daca prezenta persoanei urmărite este necesara în fata
autoritatilor judiciare române în vederea audierii, iar autoritatea judiciara de
executare străină a dispus suspendarea predării până la terminarea unui proces în curs
sau până la executarea pedepsei aplicate în statul de executare a mandatului pentru o
fapta diferita de cea care face obiectul mandatului european, autoritatea judiciara
româna emitenta va putea solicita predarea temporara a persoanei în vederea
ascultării sale sau a judecaţii, urmând sa o returneze după efectuarea audierii până la
încetarea motivului suspendării.219
În ipoteza executării unui mandat european de arestare este vorba despre
emiterea unui astfel de mandat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, ce
urmeaza a fi pus în executare. Punerea în executare a unui mandat european de
arestare emis de autoritatile competente ale altui stat este data de legea româna în
competenta curţilor de apel. Astfel, atunci când o autoritate judiciara româna (parchet
sau instanţa judecătoreasca) primeşte un mandat european de arestare, dar nu este
competenta sa îl soluţioneze, transmite mandatul autoritatii judiciare de executare
competente, respectiv curtea de apel competenta, informând totodată despre acesta
autoritatea judiciara emitenta.
Autoritatea judiciara de executare româna verifica în prealabil daca mandatul
european de arestare este însotit de traduceri. În cazul în care mandatul nu este tradus,
autoritatea judiciara de executare româna poate comunica acest lucru autoritatii
judiciare emitente, cu scopul de a remite traducerea în cel mai scurt timp posibil, sau
poate dispune efectuarea traducerii, daca este posibil, procedura suspendându-se

218
A se vedea ari. 84 alin. ldin Legea 302/2004.
219
A se vedea art. 84 alin. 2 din aceeaşi lege.

78
până la primirea traducerii.

Totodată, autoritatile judiciare de executare române comunica Ministerului


Justiţiei, ca autoritate centrala în domeniu, toate mandatele europene de arestare care
le sunt trimise spre executare.
Infracţiunile pentru care un mandat de arestare european poate fi pus în
executare sunt împărţite în doua categorii:
a) infracţiunile cuprinse în lista120 prevăzută de art. 85 alin. 1 din Legea nr.
302/2004 (aceasta reia dispoziţiile din art. 2 alin. 2 din Decizia-cadru). în cazul
acestor infracţiuni, daca legea statului care emite mandatul prevede o pedeapsa cu
închisoare de cel puţin 3 ani, arestarea si remiterea este obligatorie, chiar în absenta
dublei incriminări. Renunţarea la dubla incriminare121 “ în cazul acestor fapte este o
alta inovaţie semnificativa a mandatului european de arestare, prin care acesta se
îndepărtează de unul dintre principiile fundamentale care guvernează instituţia
extrădării.122
Renunţarea la condiţia dublei incriminări în cazul mandatului european de arestare
este aşadar doar parţiala, deoarece ea nu priveşte decât infracţiunile din lista. Aceasta
renunţare parţiala îsi gaseste doua explicaţii. Pe de o parte, între statele
___________________
120
Lista poate fi extinsa oricând prin votul unanim al Consiliului. Cu titlu de exmplu se pol aminti următoarele infracţiuni: participare la un grup
criminal organizat; terorism; trafic de persoane; exploatare sexuala a copiilor si pornografie infantila; trafic ilicit de droguri si substanţe psihotrope;
trafic ilicit de arme, muniţii si substanţe explozive; corupţie; frauda, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene în
înţelesul Convenţiei din 2(5 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; spalare a produselor infracţiunii;
contrafacere de moneda, inclusiv a monedei euro; fapte legate de criminalitatea informatica; fapte privind mediul înconjurător, inclusiv traficul cu
specii de animale si vegetale pe cale de dispariţie; facilitarea intrării si şederii ilegale; omor si vatamare corporala grava; trafic ilicit de organe si
resturi umane; lipsire de libertate în mod ilegal, răpire si luare, de ostatici; rasism si xenofobie; furt organizat sau armat; trafic ilicit de bunuri
culturale, inclusiv antichitati si opere de arta; înşelăciune; deturnare de fonduri; contrafacere si piraterie de bunuri; falsificare de acte oficiale si uz de
acte oficiale falsificate; falsificare de mijloace de plata; trafic ilicit de substanţe hormonale si alţi factori de creştere; trafic ilicit de materiale nucleare
sau radioactive; trafic de vehicule furate; viol; incendiere cu intenţie; crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internationale; sechestrare ilegala de
nave si aeronave: sabotaj.
121
Este de menţionat ca, în propunerea Comisiei, renunţarea la condiţia dublei incriminări era generala, fiind prevăzută însă o lista de infracţiuni
pentru care remiterea putea fi refuzata (avort, eutanasie, consumul anumitor stupefiante etc.). în forma finala a Deciziei-cadru s-a adoptat o alta
soluţie, mult mai restrictiva, aceea a listei infracţiunilor în cazul carora dubla incriminare nu este ceruta.
22
Chemata sa se pronunţe asupra conformităţii acestei dispoziţii cu principiul legalităţii incriminării, Curtea de Justiţie a statuat recent ca renunţarea
la dubla incriminare nu slabeste exigentele aplicării principiului evocat. într-adevar, statul emitent este cel care urmeaza sa procedeze la judecarea
persoanei în cauza si deci,, acestui stat îi revine obligaţia de a asigura baza legala a incriminării, baza ce trebuie sa satisfaca exigentele de claritate si
precizie a textului legal. Prin
aceeaşi hotărâre, Curtea a îndepărtat si obiecţia potrivit careia renunţarea la dubla incriminare doar în cazul infracţiunilor cuprinse în lista ar
contraveni principiului egalitatii si nediscriminarii. în motivare se arata ca, fie natura însasi a acestor fapte, fie pedeapsa prevăzută de lege in cazul lor,
determina o atingere adusa ordinii si siguranţei publice a oarei gravitate justifica renunţarea la exigenta dublei incriminări. De aceea, diferenţa de
tratament între ceie doua categorii de infracţiuni (pentru care este, respectiv nu este, necesara dubla incriminare) are la baza o justificare obiectiva,si
este, deci. compatibila cu principiul egalităţii si nediscriminarii.

79
membre ale U.E. nu mai exista diferente fundamentale în privinţa sferei valorilor
sociale pe care legislaţiile penale naţionale le protejează. Este evident ca dubla
incriminare este menita în principal sa evite tragerea la răspundere penala a unei
persoane în baza unei incriminări incompatibile cu principiile de drept fundamentale
ale statului care ar urma sa remită persoana.123 Daca este adevarat ca legislaţiile
penale ale statelor membre U.E. nu mai cunosc deosebiri atât de mari în privinţa
sferei faptelor incriminate, nu este mai puţin adevarat ca nu s-a ajuns la o
uniformizare, astfel ca subzista încă o serie de aspecte tratate diferit de aceste
legislaţii.124 De aceea, nu era posibila o renunţare generala la condiţia dublei
incriminări, fiind alese pentru a fi incluse în lista acele infracţiuni asupra carora exista
o perspectiva comuna la nivelul Uniunii. Mai trebuie precizat ca lista nu conţine o
enumerare de infracţiuni precise, ci mai degraba categorii de infracţiuni. Asa se
explica, pe de o parte, includerea în aceasta lista a unor fapte care nu se regăsesc
încriminate ca atare în majoritatea legislaţiilor125, iar pe de alta parte o serie de
incertitudini privind sfera de cuprindere a acestei liste.
b) alte infracţiuni prevăzute de legislaţia statului emitent, în afara celor
cuprinse în lista. în acest caz remiterea persoanei vizate de mandatul de arestare poate
fi supusa de autoritatile române condiţiei dublei incriminări, cu alte cuvinte remiterea
poate fi refuzata daca fapta în cauza nu este prevăzută si de legea penala româna.
Legiuitorul nu a înscris în legea interna vreo condiţie privind limitele pedepsei în
aceasta ipoteza, dar trebuie avut în vedere faptul ca Decizia-cadru prevede ca
mandatul poate fi emis doar pentru fapte pentru care legea statului emitent prevede o
pedeapsa de cel puţin 1 an atunci când mandatul a fost emis în vederea judecării,
respectiv pentru care s-a aplicat o pedeapsa de cel puţin 4 luni atunci când mandatul a
fost emis în vederea executării.126
____________________
123
Asa de pilda, un stat care a dezincriminat adulterul nu ar putea remite o persoana urmărită pentru o asemenea infracţiune unui stat islamic, a cărui
legislaţie prevede o pedeapsa severa pentru aceasta fapta.
124
Eutanasia. prostituţia, avortul, consumul de stupefiante sunt doar câteva dintre punctele de divergenta între sistemele penale ale statelor ce
formează astazi Uniunea Europeana.
125
Cum sunt de exemplu infracţiunile de trafic de vehicule furate, furt organizat, etc.
126
Având în vedere ca, asa cum am aratat, legea noastra interna prevede ca instanţele române pot emile un mandat in vederea executării pedepsei doar
daca pedeapsa este mai mare de 4 luni, se pune întrebarea daca va fi executat un mandat emis de autoritatile altui stat, care priveşte o pedeapsa de 4
luni. Se impune a sublinia ca un mandat emis pentru

80
Decizia-cadru reglementează doua categorii de situaţii (unele obligatorii si
altele facultative), în care autoritatea judiciara a statului care trebuie sa execute
mandatul european de arestare127 poate sa refuze executarea acestuia.
Predarea persoanei arestate poate fi refuzata din trei motive obligatorii si,
respectiv, şapte motive facultative.
Motivele obligatorii privesc principiul „nou bis in idem ”, minorii si amnistia.
Asa fiind, în primul rând, daca din informaţiile de care dispune instanţa de
executare reiese ca persoana urmărită a fost judecata definitiv pentru aceleaşi fapte de
către un stat membru al U.E., altul decât statul emitent (cu condiţia ca, în cazul
condamnării, sancţiunea sa fie în curs de executare ori sa fi fost executata sau
considerata ca executata), în mod corespunzător mandatul va putea fi refuzat.
În al doilea rând, mandatul va fi refuzat daca infracţiunea pe care se bazeaza
mandatul european de arestare este acoperita de amnistie în România, iar autoritatile
române au, potrivit legii române, competenta de a urmări acea infracţiune. Textul nu
prevede nimic în legătură cu amnistia acordata de un alt stat membru al Uniunii
Europene, diferit de statul emitent si de România. Trebuie subliniat ca raţiunea
consacrării acestui motiv de refuz este o consecinţa a teoriei, împărtăşită de
numeroase state, potrivit careia acordarea amnistiei si efectivitatea acesteia reprezintă
atributele esenţiale ale suveranităţii unui stat. Asa fiind, amnistia acordata de un stat
tert, chiar membru al Uniunii Europene, nu se înscrie în aceasta logica si nu va
influenta asupra remiterii persoanei de către România.

___________________________________________________________________
executarea unei pedepse de 4 luni este conform prevederilor an. 2 alin. 1 din Decizia-cadru, care se refera la o pedeapsa de cel puţin 4 luni. Asa fiind,
credem ca autoritatile române vor fi tinute sa execute un asemenea mandat, tara ca prin aceasta sa se recunoască un efect direct Deciziei-cadru, soluţia
decurgând din interpretarea legii interne pe baza textului deciziei. Intr-adevar, asa cum am aratat, legea interna prevede limite de pedeapsa doar în
materia emiterii mandatului european de arestare, nu si în privinţa executării acestuia. Aceasta înseamnă ca autoritatile ronlâne se obliga sa execute
orice mandat emis în străinătate cu respectarea prevederilor Deciziei-cadtu, inclusiv un mandat referitor la executarea unei pedepse de 4 luni. Credem
ca atunci când transpune în dreptul intern reglementarea europeana, legiuitorul poate, eventual, sa restrângă sfera faptelor pentru care înţelege sa se
emită mandate europene de arestare, dar nu si sfera faptelor pentru care admite punerea în executare a mandatelor emise de autoritatile altor state. Pe
baza aceluiaşi raţionament, având în vedere dispoziţiile Deciziei-cadru, dar si definiţia mandatului european de arestare înscrisa în art. 77 din Legea
nr, 302/2004, instanţa româna va trebui sa pună în executare mandatul si atunci când sancţiunea prevăzută de legea statului emitent ori aplicata în
urma condamnării nu este o pedeapsa, ci o alta măsură privativa de libertate (spre exemplu, o măsură educativa). Aceasta cu toate ca, în materia
emiterii mandatului european de arestare, nu apar menţionate si masurile de siguranţa privative de libertate.
127
Aceasta este denumita în Decizia-cadru „autoritate judiciara de executare”.

81
În al treilea rând, daca persoana care este supusa mandatului european de
arestare nu răspunde penal, datorita vârstei sale, pentru faptele pe care se bazeaza
mandatul de arestare în conformitate cu legea româna, acesta va putea fi refuzat.128
Motivele opţionale de refuz sunt, în principiu, lasate la aprecierea
autoritatilor judiciare. în speţa, se pot aminti următoarele: când este vorba de o
infracţiune prevăzută de art. art. 85 alin. 2, adica de o alta infracţiune decât cele
înscrise în lista si nu este îndeplinita condiţia dublei incriminări129 ; când persoana
care face obiectul mandatului european de arestare este supusa unei proceduri penale
în România pentru aceeaşi fapta care a motivat mandatul european de arestare; când
mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse, daca
persoana solicitata este cetatean român si instanţa româna competenta dispune
executarea pedepsei în România, potrivit legii române130 ; când împotriva persoanei
care face obiectul mandatului european s-a pronunţat în alt stat membru al Uniunii
Europene o hotărâre definitiva pentru aceleaşi fapte131 ; daca persoana care face
obiectul mandatului european a fost judecata definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt
stat teii care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de
condamnare, sancţiunea sa fie în curs de executare ori sa fi fost executata sau
considerata ca executata132; daca mandatul european de arestare se refera la
infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României ;

______________________________
128
Spre exemplu, mandatul priveşte un minor în vârsta de 13 ani, iar potrivit legii penale române minorii pot răspunde penal doar de la vârsta de 14 ani.
129
Totuşi, in materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzata pentru motivul ca
legislaţia româna nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de reglementari în materie ca legislaţia statului membru
emitent. Sub incidenţa acestui caz de neexecutare facultativa intra si infracţiunile din lista, în situaţia in care pedeapsa prevăzută pentru acestea de
legislaţia statului emitent se situează sub limita de 3 ani.
30
O soluţie similara a prevăzut si legiuitorul francez considerând ea acest motiv de refuz este menit sa evite un dublu transfer al celui condamnat - el
ar ti mai întâi remis statului emitent, dar ulterior el ar fi probabil transferat înapoi în România pentru executarea pedepsei. Asa cum vom vedea, în
situaţia în care se cere remiterea unui cetatean român în vederea judecării, aceasta se face sub condiţia ca în cazul aplicării unei sancţiuni privative de
libertate, condamnatul sa fie transferat în România în vederea executării pedepsei. De aceea, este cu atât mai justificata posibilitatea unui refiiz al
remiterii atunci când aceasta este ceruta pentru executarea pedepsei în străinătate, liste insa la fel de firesc ca refuzul sa fie opţional în acest caz,
deoarece în unele situaţii poate fi de dorit ca executarea sa se faca în străinătate. Asa se întâmpla atunci când cetateanul român are domiciliul în statul
emitent iar familia sa locuieşte de asemenea pe teritoriul respectivului stat.
131
Având în vedere cauza obligatorie de neexecutare cu conţinut similar, se deduce ca acest motiv opţional de refuz al executării intervine atunci când
sancţiunea aplicata în urma procedurii respective nu este în curs de executare si nici nu a fost executata sau considerata ca executata.
132
Acest motiv de refuz al remiterii este menit sa garanteze respectarea principiului non bis in idem. dar în acelaşi timp sa asigure o tragere efectiva la
răspundere a persoanelor care au comis infracţiuni (ceea ce justifica caracterul opţional al refuzului de remitere).

82
când mandatul european133 cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara
teritoriului statului emitent si legea româna nu permite urmărirea acestor fapte atunci
când s-au comis în afara teritoriului român134; daca autoritatea judiciara româna
competenta a decis, fie sa nu urmareasca, fie sa înceteze urmărirea persoanei
solicitate pentru infracţiunea pe care se bazeaza mandatul de arestare european; când
conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază
mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, daca
faptele ar fi fost de competenta autoritatilor române.
Arestarea unei persoane în baza unui mandat european de arestare se executa
în condiţiile si cu respectarea garanţiilor prevăzute de Codul de procedura penala (art.
90). Astfel, în termen de cel mult 24 de ore de la arestare, persoana urmărită va fi
trimisa în fata judecătorului secţiei penale a cuitii de apel competente. Acesta va
informa persoana urmărită asupra existentei mandatului european de arestare, asupra
conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a consimţi Ia predarea către statul
emitent, precum si cu privire la drepturile sale procesuale.
Totodată, arestarea persoanei se comunica autoritatii judiciare emitente de
către autoritatea judiciara de executare.
Conform art. 92, daca autoritatea judiciara emitenta o solicita, se va putea
aproba predarea temporara a persoanei urmărite în statul emitent al mandatului în
vederea audierii sau se va proceda la luarea unei declaraţii acestei persoane.
În cazul în care s-a acordat predarea temporara a persoanei deţinute, aceasta
se va efectua în condiţiile si pe durata stabilita de comun acord cu autoritatea
judiciara emitenta. În toate cazurile, persoana urmărită va trebui sa se întoarcă în
___________________
33
Se includ în aceasta categorie si infracţiunile comise în parte pe teritoriu! României, deoarece în virtutea principiului ubicuităţii ele se socotesc
săvârşite în întregime pe teritoriul României. Este insa regretabil ca legea nu prevede ca în cazul unui refuz de executare a mandatului, autorităţile
române sa se oblige a urmări infracţiunea respectiva. O asemenea obligaţie s-ar impune cu atât mai mult în situaţiile în care infracţiunea a fost comisa
în parte si pe teritoriu] statului emitent.
34
Având în vedere dispoziţia din art. 6 C. pen., vor fi extrem de rare situaţiile de acest gen. Acest motiv de refuz ar putea, eventual, interveni atunci
când nu este îndeplinita condiţia dublei incriminări ce condiţionează aplicarea principiului universalităţii, întrucât în statul unde fapta a fost comisa
(altul decât statul emitent) legea penala nu o incrimina. în acest caz însă, asa cum s-a subliniat în doctrina, verificarea motivului de refuz analizat ar
conduce la verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, inclusiv pentru infracţiunile înscrise în lista, contrar literei si spiritului Deciziei-cadru.
De aceea, ar fi fost preferabil ca acest motiv de refuz sa lipsească.

83
România pentru a participa la desfasurarea procedurii de predare în baza mandatului
european de arestare.
În cazul în care nu se acorda predarea temporara sau aceasta nu este
solicitata, autoritatea judiciara de executare româna procedează la luarea unei
declaraţii persoanei urmărite, după caz, cu participarea persoanei desemnate de
autoritatea judiciara emitenta, în conformitate cu legea statului emitent. Ascultarea
persoanei urmărite se face potrivit prevederilor Codului de procedura penala român si
în condiţiile stabilite potrivit înţelegerii dintre autoritatile judiciare vizate, cu
respectarea drepturilor procesuale ale persoanei urmărite.
În cursul procedurii, autoritatea judiciara de executare, ascultând si
concluziile procurorului, va dispune, ţinând cont de circumstanţele cazului si de
necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare, fie arestarea
provizorie, fie punerea în libertate a persoanei urmărite.
Împotriva hotărârii pronunţate în ceea ce priveşte masurile preventive,
procurorul sau persoana urmărită pot declara recurs în fata Secţiei penale a înaltei
Curţi de Casaţie si Justiţie.
Autoritatea judiciara de executare va comunica de îndata autoritarii judiciare
emitente decizia definitiva referitoare la mandatul european de arestare, orice refuz al
executării unui mandat va fi motivat. Mandatul european de arestare se soluţionează
si se executa în regim de urgenta.
Predarea persoanei se realizează de către politie, după o informare prealabila
a autori tatii desemnate în acest scop de către autoritatea judiciara emitenta asupra
locului si datei fixate, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de
predare. Daca, din motive independente de voinţa unuia dintre statele emitente sau de
executare, predarea nu se poate efectua în acest termen, autoritatile judiciare
implicate vor intra imediat în contact pentru a fixa o noua data de predare în termen
de 10 zile de la noua data convenita.135
_________________
135
I. Magureunu, Mandatul european de arestare si procedurile de predare între statele membre. Revista de Drept Penal,
nr. 3/200S. p. 46
84
În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fara ca
persoana în cauza sa fie primita de către statul emitent, se va proceda la punerea în
libertate a persoanei urmărite, fara ca acest fapt sa constituie un motiv de refuz al
executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.
În toate cazurile, în momentul predării, autoritatea judiciara de executare
româna va aduce la cunoştinţa autoritatii judiciare emitente durata privării de libertate
în cursul procedurii de soluţionare a cererii de predare, în scopul deducerii din
pedeapsa sau din măsură de siguranţa care se va aplica.
În cazul în care persoana solicitata este urmărită penal sau judecata de
autoritatile judiciare române pentru o fapta diferita de cea care motivează mandatul
european de arestare, instanţa de judecata, ca autoritate judiciara de executare
româna, chiar daca a dispus executarea mandatului, poate amâna predarea până la
terminarea judecaţii sau până la executarea pedepsei.136 Prin urmare, în cazul în care
împotriva persoanei solicitate autoritatile judiciare române nu au dispus începerea
urmăririi penale, instanţa de judecata nu poate dispune amânarea predării.
În speţa, prin sentinţa penala nr. 38 din 15 mai 2007, Curtea de Apel Bacau a
respins ca nefondata cererea de predare amânata formulata de persoana solicitata L.C.
În motivarea cererii, L.C. a precizat ca în cauza sunt îndeplinite condiţiile art.
97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, deoarece este urmărit penal în dosarul nr.
2359/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacau pentru infracţiunea de
lovire.
Analizând cererea formulata, instanţa de fond a constatat ca, prin sentinţa
penala nr. 31 din 27 aprilie 2007 pronunţata de Curtea de Apel Bacau, ramasa
definitiva la 2 mai 2007, s-a dispus în temeiul art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004,
admiterea cererii pentru executarea mandatului european de arestare emis la 5 martie
2007 de Procuratura Kaiserlautem, privindu-1 pe L.C.

____________________________
136
A se vedea art. 97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.

85
Prin încheierea nr. 24 din 3 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacau a dispus,
potrivit art. 89 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate pentru o
perioada de 29 de zile.
În ceea ce priveşte cererea ce face obiectul cauzei, s-a retinut ca art. 97 alin. 1
din Legea nr. 302/2004 prevede ca atunci când persoana în cauza este urmărită penal
sau judecata de autoritatile judiciare române pentru o fapta diferita de cea care
motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciara de executare româna,
chiar daca s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la
terminarea judecaţii sau până la executarea pedepsei.
Analizând actele efectuate în cadrul dosarului nr. 2359/P/2007 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Bacau, instanţa de fond a constatat ca la 4 mai 2007 numitul
B.A. a formulat plângere penala împotriva numiţilor L.S. si L.C. sub aspectul
comiterii infracţiunii de lovire, în prezent efectuându-se acte de cercetare penala, fara
sa se tî dispus începerea urmăririi penale fata de persoana solicitata L.C.
Or, în aceste condiţii nu se poate retine incidenţa dispoziţiilor art. 97 alin. 1
din Legea nr. 302/2004, care foloseşte noţiunea de persoana urmărită penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitata, care a critical-
o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale de predare
amânata, în condiţiile în care în România are un dosar penal în care este acuzat de
lovire si în care trebuie sa-si faca apararile pe care le va considera necesare.
Recursul nu a fost întemeiat. Instanţa de fond a constatat în mod corect ca
plângerea penala împotriva persoanei solicitate a fost formulata la 4 mai 2007, după
pronunţarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare si predare a
acesteia, iar până la data judecării cererii de predare amânata nu a fost începută
urmărirea penala împotriva persoanei solicitate, pentru ca aceasta sa fie o persoana
urmărită penal, în sensul art. 97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a constatat ca dispoziţiile art. 97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 nu
au caracter imperativ,lăsând la latitudinea instanţei aprecierea oportunităţii amânării
predării.În raport cu datele concrete ale cauzei obiectul si momentul formulării

86
plângerii penale împotriva persoanei solicitate - instanţa de fond a apreciat în mod
corect ca nu se impune amânarea predării persoanei solicitate.
Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.137

3.3.5 Condiţii speciale.


Atunci când autoritatile judiciare competente decid punerea în executare a
unui mandat emis într-un alt stat, este posibila condiţionarea remiterii infractorului de
îndeplinirea unor condiţii suplimentare sau garanţii pe care trebuie sa le acorde statul
membru emitent, ca rezultat al respectării drepturilor persoanei în cauza.
Astfel, în cazul în care mandatul de arestare european a fost emis în scopul
executării unei pedepse aplicate printr-o hotărâre pronunţata în lipsa sau daca
persoana în cauza nu a fost legal citata cu privire la data si locul şedinţei de judecata
care a condus la hotărârea pronunţata în lipsa, autoritatea judiciara emitenta va trebui
sa dea o asigurare considerata suficienta care sa garanteze persoanei care face
obiectul mandatului de arestare european ca va avea posibilitatea sa obţină
rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenta sa.
Tot astfel, în cazul în care infracţiunea în baza careia s-a emis mandatul
european de arestare este sanctionata cu pedeapsa detenţiunii pe viata sau cu o măsură
de siguranţa privativa de libertate pe viata, dispoziţiile legale ale statului membru
emitent trebuie sa prevada posibilitatea revizuirii pedepsei sau a măsurii de siguranţa
aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani din pedeapsa sau
măsură de siguranţa aplicata, ori aplicarea unor masuri de clementa138
Bunaoara, cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de
arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecaţii cu condiţia ca, în

________________
37
Sursa: I.C.C.J., secţia penala, decizia nr. 2904 din 30 mai 2007.
Deşi potrivit art. 87 alin. 1. impunerea de condiţii este o posibilitate pentru autoritatile judiciare de executare, credem ca aceasta condiţie este
138

necesara întotdeauna. Astfel, nu va fi posibila executarea mandatului atunci când inculpatul ar fi pasibil de pedeapsa detenţiunii pe viata fara
posibilitate de liberare condiţionată, întrucât o asemenea pedeapsa este considerata, potrivit jurisprudentei europene, ca un tratament inuman. Mai
mult, în doctrina străină s-a apreciat ca simpla posibilitate teoretica de acordare a unei graţieri individuale nu este o garanţie suficienta pentru
remiterea persoanei care risca aplicarea pedepsei detenţiunii pe viata ori va fi supusa la executarea acesteia.

87
cazul în care se va pronunţa o pedeapsa privativa de libertate, persoana predata sa fie
transferata în România pentru executarea pedepsei139.
Asa fiind, în concret, prin sentinţa nr. 45/PI din 24 aprilie 2007, Curtea de
Apel Timişoara, secţia penala, în temeiul art. 89 si urm. din Legea nr. 302/2004, a
admis sesizarea Tribunalului Penal si Civil din Teramo, Biroul Judecătorului de
Investigaţii înainte de Proces, a dispus predarea cetăţeanului român D.C., urmărit
internaţional, către autoritatile judiciare din Republica Italia si a menţinut măsură
arestării acestuia pe o perioada de 30 zile, începând cu data de 24 aprilie 2007.
Prima instanţa a retinut ca, prin cererea înregistrata la Curtea de Apel
Timişoara, Ministerul de Justiţie din Republica Italia, Tribunalul Penal si Civil din
Teramo, Biroul Judecătorului de Investigaţii înainte de Proces, a transmis mandatul
european de arestare si a solicitat arestarea în vederea predării cetăţeanului român
urmărit internaţional D.C. La dosar a fost depus mandatul european de arestare din
care rezulta ca cetateanul român D.C. este urmărit internaţional si ca acesta a savârsit
infracţiunea de extorcare prevăzută în aii. 110 si art. 629 C’. pen. italian, infracţiune
care are corespondent în dispoziţiile art. 194 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs procurorul. Prin
motivele de recurs, procurorul a criticat hotărârea pronunţata pentru nelegalitate sub
aspectul neaplicarii condiţiei imperative prevăzute în art. 87 alin. 2 din Legea nr.
302/2004 referitoare la transferarea în România a persoanei urmărite pentru
executarea pedepsei, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsa privativa de libertate.
Recursul a fost fondat.
Biroul Judecătorului de Investigaţii de pe lângă Tribunalul Penal si Civil din
Teramo, înainte de proces, a transmis spre executare autoritatii române un mandat
__________________
39
Condiţia nu va fi ceruta, de regula, atunci când cetateanul român are domiciliul pe teritoriul statului emitent al mandatului sau are si cetatenia
acestui stat. Mai mult decât atât, chiar în absenta cetăţeniei sau a domiciliului pe teritoriul statului emitent, transferul în România nu va ti cerut sau
efectuat daca persoana condamnata doreşte sa execute pedeapsa în statul emitent. Se pune însă si problema admisibilităţii acestei condiţionări în
cazul in care infracţiunea pentru care s-a emis mandatul nu este prevăzută si de legea penala româna, fiind una dintre infracţiunile exceptate de la
condiţia dublei incriminări. Nu credem ca acest lucru este posibil, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 129 lit. e din l egea nr. 302/2004, una dintre
condiţiile pentru transferul persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei în România, este ca faptele care au atras condamnarea sa constituie
infracţiune potrivit legii statului de executare. Prin urmare, daca fapta care a stat la baza mandatului european de arestare nu este prevăzută de legea
penala româna, transferul condamnatului în România pentru executarea pedepsei nu va fi posibila si. pe cale de consecinţa, nici remiterea sa nu poate
fi condiţionată de un transfer ulterior.

88
european de arestare privind pe D.C., cetatean român, solicitând arestarea si predarea
acestuia în vederea efectuării urmăririi penale pentru savârsirea în Italia, în luna iulie
2005, a infracţiunii de extorcare prevăzută în Codul penal italian, infracţiune ce are
corespondent infracţiunea de şantaj în Codul penal al României.
În procedurile de la Curtea de Apel Timişoara si de la Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Timişoara persoana solicitata a fost identificata, reţinuta si arestata.
D.C. nu a consimţit la predare si, fiind audiat, nu a recunoscut imputările penale din
mandatul european de arestare, susţinând ca nu ar fi savârsit nicio infracţiune pe
teritoriul Italiei.
Prin sentinţa penala atacata, Curtea de Apel Timişoara a hotărât executarea
mandatului european de arestare si predarea persoanei solicitate autori tatii judiciare
emitente a mandatului.
Hotărârea a fost pronunţata cu neobservarea dispoziţiilor normative care
reglementează soluţionarea mandatelor europene de arestare în ipoteza în care
persoana solicitata este cetatean român si în raport cu faza procesului penal în statul
membru emitent al mandatului european de arestare.
D.C. este cetatean român, iar mandatul european de arestare a fost emis în
vederea efectuării urmăririi penale de către autoritatea judiciara competenta din
Italia.
Potrivit art. 5 paragraful 3 din Decizia-cadru „executarea mandatului
european de arestare de către autoritatea judiciara de executare poate ti subordonata
conform legislaţiei statului membru următoarele condiţii: (...) când persoana pe
numele careia s-a emis mandatul european de arestare în scopul urmăririi este
cetatean sau rezident al statului membru de executare, predarea poate fi supusa
condiţiei conform careia persoana, după ce a fost audiata, sa fie predata statului
membru de executare pentru a-si executa pedeapsa sau măsură de siguranţa privativa
de libertate pronunţata împotriva sa în statul membru emitent".
Parlamentul României, adoptând Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciara internaţionala în materie penala, modificata si completata prin Legea nr.
224/2006, valorificând textul normativ comunitar precitat, a prevăzut în art. 87 alin.

89
2 din aceasta lege ca „cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de
arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecaţii cu condiţia ca, în
cazul în care se va pronunţa o pedeapsa privativa de libertate, persoana predata sa fie
transferata în România pentru executarea pedepsei.”
Or, hotărârea de executare a mandatului european de arestare si de predare a
cetăţeanului român D.C. a fost pronunţata fara ca aceasta condiţie sa fi fost avuta în
vedere la adoptarea soluţiei, omitându-se ca autoritatii judiciare emitente a
mandatului european de arestare sa i se ceara îndeplinirea condiţiei aratate, deşi art.
881 alin. 3 si art. 95 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 oferă cadrul legal pentru asigurarea
respectării acestei condiţii.
În consecinţa, recursul procurorului a fost admis, hotărârea atacata a fost
casata în parte si s-a făcut aplicarea art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cu
modificările si completările ulterioare, în sensul ca în cazul în care se va pronunţa o
pedeapsa privativa de libertate, persoana predata sa fie transferata pentru executarea
acesteia în România, mentinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. 140

3.3.6 Asemănări si deosebiri fata de procedura „clasica” de extrădare.


Asa cum am văzut, mandatul european de arestare nu este un instrument cu
totul diferit de extrădare. Cu toate acestea, are unele trasaturi proprii, care îi conferă
originalitate, mai ales în privinţa executării lui. Aşadar, mandatul european de
arestare introduce elemente noi în comparaţie cu procedurile de extrădare obişnuite,
vizând în special termene stricte, proceduri simplificate, absenta de ingerinţa politica,
predarea resortisantilor si garanţiile pe care le impune aceasta. în cele ce urmeaza vor
fi expuse cele mai importante diferente.
Asa fiind, aspectul în ce consta diferenţa de baza dintre cele doua instrumente
este principiul recunoaşterii reciproce. Potrivit acestuia, „fiecare autoritate judiciara
naţionala trebuie sa recunoască cererea de predare a unei persoane făcută de o alta
autoritate judiciara, aparţinând altui stat membru, cu un minim de formalităţi” 141
____________________
40
1.C.C.J., secţia penala, decizia nr. 2492 din 8 mai 2007.
41
C. S. Munteanu, op.cit, p. 93 .

90
Principiul a aparat iniţial în cadrul dezvoltării pieţei comune, fiind pentru prima oara
aplicat în cadrai cooperării penale odata cu adoptarea mandatului european de
arestare.142 El se bazeaza pe conceptul încrederii reciproce si a protecţiei similare ale
drepturilor omului, care se motivează prin existenta unor valori si obiective comune
ale statelor membre, ce apropie sistemele legale si judiciare ale acestora într-o
asemenea măsură, încât verificarea punctuala a condiţiilor de conformitate isi pierde
utilitatea. Indispensabila în funcţionarea mandatului european de arestare,
recunoaşterea nu este ceruta si în cazul extrădării. Ca si consecinţa a acestui principiu,
mandatul european de arestare este supus unor verificări minimale, ceea ce
accelerează si simplifica executarea lui fata de extrădare.
O alta deosebire referitor la cele doua instrumente, are în vedere principiul
dublei incriminări, domeniu care a cauzat poate cele mai numeroase controverse în
procesul implementării Deciziei-cadra. Astfel, mandatul european de arestare
nominalizează 32 de infracţiuni143 pentru care, în cazul emiterii unui mandat,
predarea se va acorda chiar daca nu este îndeplinita cerinţa dublei incriminări si daca
acea infracţiune, indiferent de denumirea ei în statul emitent, este santionata în legea
acestuia cu închisoarea sau cu o pedeapsa privativa de libertate pe o perioada de cel
puţin 3 ani.144 Aceasta condiţie este, insa, considerata esenţiala în procesul extrădării,
având menirea de a garanta respectarea principiului legalităţii în materie penala,
respectiv al principiului egalitarii si nediscriminarii.
În al treilea rând, o alta deosebire, poate cea mai importanta, are în vedere
autoritatile competente implicate in procedura celor doua instrumente. Astfel, potrivit
art. 6 din Decizia-cadru, pe când autoritatile implicate în procedura mandatului
european de arestare,atât cele emitente, cât si cele de executare, sunt autoritari
judiciare competente sa emită sau sa execute un mandat european de arestare în
virtutea legii statului de executare sau statului emitent,extrădarea,în schimb,este un
act de cooperare între state,controlul judiciar intervenind atât cu

_______________________
42
Idem, p. 99.
Referitor Ia lista de infracţiuni si exemple au fost menţionate anterior.
43

144
L. V. Lefteruche. Drept penal.Partea generala, Bucureşti, 2009, p. 26.

91
privire la legalitatea cererii, cât si cu privire la oportunitatea admiterii cererii. Se
poate observa, astfel, trecerea de la o cooperare administrativ-judiciara la o cooperare
pur juridica.
Deosebiri exista si în privinţa motivelor de refuz specifice atât mandatului,
cât si instituţiei extrădării. Temeiurile de neexecutare a mandatului european de
arestare sunt prevăzute exhaustiv în Decizia-cadra. Asa cum am văzut mai sus,
aceasta împarte motivele de refuz în doua categorii, respectiv categoria celor
obligatorii, prevăzute prin art. 2 si a celor facultative, acestea fiind enumerate prin art.
3 si 4 ale Deciziei-cadru. De cealalta parte, extrădarea poate fi refuzata, din mai multe
motive: daca predarea persoanei extradabile este susceptibila de consecinţe grave
datorate vârstei sau stării de sanatate a acesteia; daca potrivit legislaţiei române, cât si
legislaţiei statului solicitant, acţiunea penala poate fi angajata numai la plângerea
prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se opune extrădării; când
prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei este împlinita, fie potrivit
legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant; daca pentru o infracţiune,
deşi intervenita amnistia în România, statul român avea competenta sa urmareasca
acea infracţiune potrivit propriei sale legi penale; precum si în cazul în care în statul
solicitant pedeapsa a fost graţiata, chiar daca celelalte motive ale extrădării sunt
îndeplinite.145
O alta schimbare majora o constituie problema extrădării - sau în formularea
noua predarea - propriilor cetateni. Extrădarea în sensul ei clasic nu permitea, ca si
regula, extrădarea propriilor cetateni, majoritatea statelor acceptând acest lucru doar
prin excepţie, în unele condiţii restrictive. In cazul predării prin mandat european de
arestare s-a renunţat la principiul neextradarii propriilor cetateni, pornind de la ideea
cetăţeniei europene. Naţionalitatea este cel mult un motiv facultativ de refuz, ce poate
fi exercitat abia în unele condiţii restrictive. Astfel, potrivit art. 4 alin 6 al
Deciziei-cadru, statul poate refuza executarea atunci când persoana solicitata este
cetatean sau rezident al statului de executare,iar statul se obliga sa pună în executare
pedeapsa potrivit legislaţiei naţionale.Totodată, potrivit art. 5 alin. 3, când mandatul

__________________
145
L. V. Lefterache, op. cit., p. 26-27.

92
european de arestare a fost emis în vederea urmăririi unui cetatean sau resortisant al
statului de executare, atunci statul poate executa mandatul cu condiţia ca, daca
persoana vizata va fi condamnata la o pedeapsa privativa de libertate, aceasta sa-i fie
returnata statului solicitat pentru a executa pedeapsa în acel stat, presupunându-se ca
astfel se favorizează reintegrarea sociala a persoanei. în privinţa extrădării,
majoritatea statelor au impus extrădarea propriilor cetateni unor condiţii
suplimentare, dintre care cea mai importanta este condiţia reciprocităţii. Motivul
rezida în diversitatea sistemelor de drept ale pârtilor contractante ale Convenţiei
Europene privind extrădarea, „parti care împărtăşesc un anumit număr de principii
comune, ceea ce nu exclude, însă, existenta unor diferente semnificative sub aspectul
standardelor aplicabile între aceste state”.l46 Aceste diferente se explica nu numai prin
gradul de dezvoltare, dar si prin cultura, religia si mentalitatea societăţii, ceea ce este
aproape iremediabil de către o putere externa.
Una dintre diferente are în vedere principiul specialităţii. Decizia-cadru prin
art. 27 tinde sa „inverseze” regula specialităţii. Pe când în cazul extrădării, persoana
extradata nu poate fi urmărită, judecata, condamnata sau deţinuta în vederea
executării unei pedepse pentru alte infracţiuni decât cele menţionate în cererea
iniţiala, tara acordul prealabil al statului solicitat, în cazul mandatului european de
arestare soluţia este mai nuanţata. Astfel, fiecare stat mebru poate notifica
Secretariatul General al Consiliului ca în relaţiile sale cu alte state membre, care au
făcut aceeaşi notificare, acordul la urmărirea, judecarea sau deţinerea în vederea
executării unei pedepse pentru o infracţiune comisa de persoana solicitata înainte de
predarea sa, alta decât cea pentru care a fost predata, se prezuma. 147
O alta diferenţa semnificativa adusa de madatul european de arestare fata de
extrădare este reglementarea duratei termenului de executare. Aşadar, pe când
termenul pentru onorarea unei extrădări este lasat la latitudinea statelor, ducând astfel
la proceduri care pot dura mai multe luni sau chiar ani, art. 17 al Deciziei-cadru
impune termene limita pentru executarea mandatului. Or, în cazul în care
________________
46
F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generala, Ed. C. H. Beck. Bucureşti, 2008, p. 195.
47
L. V. Lefterache, op. cit., p. 27.

93
persoana este de acord cu predarea sa statului emitent, mandatul va putea fi executat
în cel mult 10 zile de la darea consimţământului. în celelalte cazuri, acesta trebuie
onorat în cel mult 60 de zile de la arestarea persoanei solicitate. Cu toate acestea, când
mandatul european de arestare nu poate fi executat în aceste limite de timp,
autoritatea competenta din statul de executare va informa fara întârziere autoritatea
competenta din statul emitent, termenul putând fi prelungit cu cel mult 30 de zile. Din
perspectiva colaborării penale, aceasta schimbare este una mai mult decât
avantajoasa.

În final, cu privire la relaţia dintre cele doua instrumente, în cazul în care


pentru aceeaşi persoana se emite atât o cerere de extrădare, cât si un mandat european
de arestare, deşi s-ar parea ca cel puţin între statele membre, mandatul are întâietate,
se considera ca „autoritatea de executare va decide cărui act îi va da prioritate având
în vedere toate circumstanţele cauzei, gravitatea si locul infracţiunii, scopul
mandatului dar si circumstanţele menţionate în convenţia în baza careia se solicita
extrădarea”148 . Aceasta este soluţia care pare a fi cea corecta, întrucât existenta unor
relaţii de cooperare mai strânse nu poate afecta principiile generale ale dreptului
penal în ceea ce priveşte stabilirea priorităţii competentei de a judeca. Totodată,
respingerea unei cereri de extrădare nu va influenta soluţionarea unei cereri ulterioare
de predare.Asa fiind, respingerea unei cereri de extrădare nu se bucura de autoritatea
de lucru judecat în raport cu mandatul european de arestare.149

______________________
148
C. Munteami, op. cit, p. 111.
149
In acest sens a se vedea F. Streteanu, op. cit., p. 207 si C. S. Munteami, op. cit, p. 96.

94
Concluzii
Din punct de vedere istoric, instituţia extrădării a cunoscut o continua
evoluţie, de la extrădarea ca act disciplinar al suveranului (secolul al Xll-lea) la o
procedura aproape exclusiv judiciara, asa cum este reglementata de Decizia-cadru a
Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare si procedurile de
predare între statele membre ale Uniunii Europene.
În pofida numeroaselor critici aduse la adresa extrădării clasice, aceasta a fost
operaţionala timp de 44 ani, perioada în care legislaţia aferenta s-a cristalizat,
procedura si motivele de refuz au devenit bine cunoscute, timp în care statele membre
au reuşit sa potrivească instrumentul internaţional cu legislaţia naţionala, iar aplicarea
ei a fost mult dezvoltata si prin jurisprudenta Curţii europene a drepturilor omului.
În timp, practica statelor membre ale Uniunii Europene a demonstrat ca
simpla reconsiderare a principiilor tradiţionale în materie de extrădare este un demers
greoi, ce întâmpina opoziţia statelor, si nu este în măsură sa aduca soluţii eficiente si
rapide în cooperarea judiciara internaţionala în materie penala, astfel ca în lumina
acestor neajunsuri s-a încearcat o schimbare de proporţii. Acesta este momentul în
care noul instrument juridic al cooperării dintre state mandatul european de arestare-
a prins rădăcini, legiuitorul european dorindu-si ca prin intermediul sau sa se
înlocuiască tradiţionala procedura de extrădare. Dar, daca în contextul spaţiului
judiciar european comun si al evoluţiei criminalităţii transnaţionale în condiţiile
libertăţii de circulaţie, înlocuirea procedurilor formale de extrădare cu mandatul
european de arestare se justifica pe deplin, pe de alta parte, în context global,
procedurile de extrădare rămân în vigoare, inclusiv în relaţia dintre statele membre
ale Uniunii Europene si state terte.
Dar, vor reuşi oare statele membre sa adapteze noul instrument de cooperare
cerinţelor legislaţiei interne sau legislaţia interna cerinţelor mandatului european de
arestare într-un termen atat de scurt, fara sa „sluţească” ordinea constituţionala? Vor
fi oare statele suficient de pregătite pentru a putea găzdui MEA în asa fel încât acesta
sa fie operaţional?
95
Statisticile transmise de tarile Uniunii Europene confirma faptul ca utilizarea
mandatului de arestare european se generalizează. în acest sens, raportul de evaluare a
transpunerii Deciziei-cadru din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare
si procedurile de predare între statele membre a analizat perioada 2005- 2007.150
În anul 2005, la un an de când acest instrument devine operaţional, numărul
de mandate europene de arestare emise (peste 6 900) s-a dublat fata de anul 2004,
reusindu-se localizarea si arestarea a 1700 de persoane. Dintre aceste 1700 de
persoane, 1532 au făcut obiectul unei proceduri de predare - o îmbunătăţire cu 25%
fata de situaţia din anul precedent. Raportul scoate în evidenta rata ridicata de
utilizare a acestui instrument, identifica bunele practici la nivelul statelor membre,
precum si dificultăţile ramase în ceea ce priveşte transpunerea mandatului european
de arestare în unele legislaţii interne. în majoritatea tarilor, una dintre realizările cele
mai remarcabile ale mandatului european de arestare a fost reducerea considerabila a
duratei procedurilor de predare fata de procedurile de extrădare.
în anul 2005 pe locul întâi, la numărul de mandate primite, se situa Franţa,
Polonia, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii si Tarile de Jos. Franţa a emis cele mai
multe (1914), Polonia se situează pe locul 2 (cu 1448 de mandate emise), fiind urmata
de Spania (519).151
Succesul acestui instrument este ilustrat de numărul tot mai mare de mandate
europene de arestare emise în fiecare an, astfel ca, la cinci ani de la crearea
mandatului de arestare european, procedura de extrădare rămâne pe planul doi.
Deşi, în lumina „marilor reforme” privind cooperarea judiciara
internaţionala, în general, si cooperarea judiciara europeana, în special, în perioada
imediat următoare implementării Deciziei-cadru a putut fi resimţita o nota de
optimism legata de principiul recunoaşterii reciproce, totuşi, acest optimism pare a fi
umbrit de existenta unor lacune în transpunerea în legislaţia naţionala. Problemele
întâlnite în ceea ce priveşte motivele de refuz ale predării,procesul de predare si
________________
50
În acest sens, a se vedea Anexa nr. 1.
51
Sursa: www.europa.eu.

96
stabilirea autoritatilor judiciare competente pun în evidenta neajunsurile noii
proceduri judiciare.152
Transformările revoluţionare ce au avut loc de-a lungul timpului si au loc în
continuare, crearea unei noi ordini de drept si a unei Europe unite, precum si
integrarea României si a celorlalte state în comunitatea europeana, sunt putinele
indicii care prefigurează evoluţii de mari proporţii în domeniul formelor de cooperare
a statelor în lupta cu criminalitatea. Extrădarea, deşi va continua probabil sa rămână si
în viitor principalul mijloc de realizare al acestei cooperări, va ceda, totuşi, o parte din
teren în favoarea mijloacelor mai simple de cooperare, fiind în acelaşi timp,
susceptibila de unele modificări, pe lângă cele deja suferite, pe măsură creşterii
încrederii între state si a apropierii dintre sistemele de drept penal.
În concluzie, extrădarea este si va rămâne o instituţie juridica „vie” mereu
modificabila si adaptabila la cerinţele noi pentru impunerea regulilor de drept si a
luptei împotriva infractionalitatii si a criminalităţii

_______________________
152
L.V.Lefterache, op.cit,p.26

97
ANEXE

Anexa nr. 1 : Raportul de evaluare a transpunerii Deciziei-cadru privind mandatul


european de arestare si procedurile de predare între statele membre pe perioada 2005- 2007.
Anexa nr. 2 : MEA emise si primite de către instanţele române de la 1 ianuarie până la 1
septembrie 2007.

98
În prezent, MEA este operaţional în ansamblul celor 27 de state membre si
evaluările efectuate arata ca acest instrument funcţionează corect. Cifrele (rotunjite)
care figurează în tabelul de mai jos sunt elocvente.
2005 2006 2007

MEA emise 6900 6750 11000

Persoane regasite si/sau arestate 1770 2040 4200

Persoane predate 1530 1890 3400

Sursa: www.e-justice.europa.eu - Portal european e-justitie

99
Anexa nr. 2

MEA primite de instanţele române

Sursa: www.just.ro
10

‚’’’

100

101
Bibliografie

I. Lucrări de specialitate:
■ Aelenei, Victor - Legislaţie europeana pentru Politia de Frontiera, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti 2007;
■ Alexandrescu, Traian - Procedura extrădării, Ed. Curierul judiciar, Bucureşti, 1915;
■ Andronovici, Constantin - Drept internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi, 1993;
■ Antoniu, George; Bulai, Costica; Chivulescu, Gheorghe - Dicţionar juridic penal,
Ed. Ştiinţifica si Enciclopedica, Bucureşti, 1976;
■ Antoniu, George - Noul Cod penal. Codul penal anterior.Studiu comparativ, Ed. AII
Beck, Bucureşti, 2005;
■ Antoniu, George; Bulai, Costica; Duvac, Constantin; Griga, loan; Ivan, Gheorghe;
Mitrache, Constantin; Molnar, loan; Pascu Ilie; Pasca, Viorel; Predescu, Ovidiu-
Explicaţii preliminare ale Noului Cod penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
■ Basarab, Matei Drept penal.Partea generala, Ed. Lumina Lex, Cluj-Napoca,
1997;
■ Boroi, Alexandru Drept penal. Partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008;
■ Boroi, Alexandru; Rusu, loan - Cooperarea judiciara internaţionala în materie
penala, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008;
■ Bulai, Costica - Manual de drept penal. Partea generala, Ed. AII, Bucureşti, 1997;
■ Bulai, Costica; Bulai, B. N. - Manual de drept penal. Partea generala, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007;
■ Craciunescu, Dumitru - Adrian - Drept internaţional public, Ed. Concordia, Arad,
2006;
■ Cretu, Vasile -Drept internaţional penal, Ed. Societăţii Tempus România, Bucureşti,
1996;
■ Dascal, Teodor - Drept penal român.Partea generala, Ed. Concordia, Arad, 2007;
■ Dongoroz, Vintila - Drept penal. Parte generala (Tratat), Bucureşti, 1939;
101
■ Dongoroz, Vintila; Kahane, Siegfred; Oancea, Ion; Fodor, Iosif; Iliescu, Nicoleta;
Bulai, Costica; Stanoiu, Rodica - Mihaela - Explicaţii teoretice ale Codului penal
român. Partea generala, voi. I, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969;
■ Esanu, A. - Ştefan cel Mare si Sfânt. Bibliografie, Biblioteca Naţionala a Republicii
Moldova, Chisinau, 2004;
■ Geamanu, Grigore - Dreptul internaţional penal si infracţiunile internaţionale, Ed.
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1977;
■ Guranescu, Alexandru - M. - Extrudarea, Ed. Gutemberg, Bucureşti, 1903;
■ Hotca, Mihai - Adrian - Codul Penal. Comentarii si explicaţii., Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2007;
■ lancu, Gheorghe - Dreptul de azil. Privire comparativa cu statutul juridic al
refugiatului, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002;
■ Lefterache, Lavinia - Valeria - Drept penal.Partea generala, Bucureşti, 2009;
■ Oancea, Ion - Tratat de dreptpenal.Partea generala, Ed. AII, Bucureşti, 1994;
 Pitulescu, Ion - Drept penal.Partea generala, Ed. University Press, Arad, 2005;
■ Pop, Traian - Dreptul penaI comparat.Partea generala, voi. II, Cluj, 1923;
■ Stanoiu, Rodica - Mihaela - Asistenta juridica internaţionala in materie penala, Ed.
Academiei R.S.R.. Bucureşti, 1975;
■ Streteanu, Florin Tratat de drept penal. Partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2008;
■ Ungureanu, Augustin - Drept penal român. Partea generala, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1995;
 Tanasescu, Ioan Curs de drept penal general, Ed. Ins, Bucureşti, 1997;
■ Zolyneak, Maria - Drept penal.Partea generala, Ed. Fundaţiei, Iaşi, 1999;
■ Vasiliu, Teodor; Antoniu, George; Danes, Ştefan; Darînga, George; Lucinescu,
Dumitru; Papadopol, Vasile; Pavel, Doru; Popescu, Dumitru; Ramureanu, Virgil -
Codul Penal comentat si adnotat, Ed. Ştiinţifica, Bucureşti, 1972;

102
II. Studii:
■ Dolj, loan - Ionescu - Extrădarea. Principiile ei după Codul penal Carol al II-lea si
Conventiunile internaţionale semnate de România, Revista de Drept Penal si stiinta
penitenciara nr. 1-2/1940;
■ Draghici, Vasile - Conceptul de extrădare. Aspecte specifice, studiu publicat în
Buletin Documentar nr. 3/2005 al P.N.A./D.N.A;
■ Gâbea, Gheorghe, procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti -
Referat cuprinzând principalele noutati aduse prin Legea nr. 224/2006 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara
internaţionala în materie penala',
■ Magureanu, Ilie - Mandatul european de arestare si procedurile de predare între
statele membre, Revista de Drept Penal, nr. 3/2008;
■ Munteanu, Corina - Sabina - Mandatul european de arestare. Un instrument juridic
apt sa înlocuiască extrudarea, Caiete de Drept Penal 1/2007;
■ Radu, Florin - Razvan - Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în
domeniul extrădării si predării infractorilor. Revista Dreptul, nr. 9/2007;
■ Radu, Florin - Razvan - De la extrudare la mandatul european de arestare. O privire
istorica si juridica. Revista Dreptul nr. 2/2006;
■ Rusu, loan; Rusu, Minodora - Ioana - Extrudarea activa, Revista de Drept Penal, nr.
3/2010;
■ Tulbure, Adrian - Ştefan - Extrudarea.Aspecte procesual penale, Revista de drept
penal nr. 3/2000;

III. Instrumente juridice europene:


a) Tratate:
■ Tratatul de la Benelux cu privire la extrădare si asistenta comuna în materie penala,
semnat în 1962;
■ Tratatul de la Maastricht din 1992;
■ Tratatul de la Amsterdam din 1997;

103
b) Convenţii:
■ Convenţia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale adoptata la 4
noiembrie 1950;
■ Convenţia europeana de extrădare de la Paris încheiata la 13 decembrie 1957;
■ Convenţia de aplicare a acordului de la Schengen semnata la 19 iunie 1990, intrata în
vigoare la data de 26 martie 1995;
■ Convenţiile privind procedurile simplificate între statele membre ale Uniunii
Europene din 1995 si 1996;

c) Protocoale:
■ Protocoalele adiţionale Convenţiei europene de extrădare de la Paris, încheiate la
Strasbourg la 15 octombrie 1975 si 17 martie 1978;

d) Decizii:
■ Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de
arestare european si procedurile de remitere între statele membre din 13 iunie 2002;

IV. Instrumente juridice interne:


a) Constituţia României:
■ Constituţia României din 1866;
■ Constitutia României din 1923;
■ Constituţia României din 1991, revizuita prin legea 429/2003 si aprobata prin
referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003;

b) Coduri:
■ Codului penal Carol al Il-lea din 1936;
■ Codul penal din 1968, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969;
■ Codul penal din 1997, actualizat;
■ Noul Cod penal;
104
c) Legi:
■ Legea nr. 4 din 18 martie 1971 privind extrădarea;
■ Legea nr. 296 din 7 iunie 2001 privind extrădarea;
■ Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciara internaţionala în materie
penala;
■ Legea nr. 224 din 1 iunie 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr 302/2004
privind cooperarea judiciara internaţionala în materie penala;

V. Adrese site-uri:
■ http://www.curia.europa.eu
■ http://www.e-justice.europa.eu
■ http://www.europa.eu
■ http://www.issuu.com
■ http://www.juris.ro
■ http://www.jurisprudenta.com
■ http://www.juspedia.ro
■ http://www.just.ro
■ http://www.pna.ro
■ http://www.scribd.com
■ http://www.scj.ro

105