Sunteți pe pagina 1din 3

În vederea obţinerii reînnoirii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura

activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor


de alarmare împotriva efracţiei, reprezentantul legal al societăţii depune
la inspectoratul de poliţie judeţean sau la Direcţia Generală de Poliţie a
Municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căruia societatea îşi are sediul
social, pe bază de opis, următoarele documente:

1) cererea de reînnoire, datată, înregistrată la societate şi semnată de


administratorul societăţii; În conţinutul adresei se va preciza: obiectul
cererii, adresa sediului administrativ, datele de contact: telefon, fax,
pagina web, adresă e-mail şi numele în clar al reprezentantului societăţii;

2) licenţa în original;

3) certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului cu


situaţia la zi a societăţii comerciale, în formă extinsă, potrivit Legii nr.
26/1990 privind registrul comerţului, cu toate menţiunile înscrise
şi/referitoare la situaţia societăţii comerciale. În domeniile de activitate
este necesar să se regăsească codurile CAEN corespondente activităţilor
solicitate în cererea de licenţiere.

4) certificatul de cazier judiciar al conducătorului societăţii, aflat în


termen de valabilitate;

5) certificatul de cazier judiciar pentru personalul tehnic angajat;

6) declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele executate şi


în derulare, încadrarea organigramei şi existenţa personalului de
specialitate avizat, precum şi dotarea tehnico-materială a societăţii;
Societăţile licenţiate în baza HG nr. 1010/2004, vor prezenta
suplimentar, la prima reînnoire sau la solicitarea de preschimbare a
licenţei, în termen de 18 luni (cel târziu 16.12.2013), documentele
necesare conformării cerinţelor HG nr. 301/2012:

a) dovada existenţei sediului înregistrat şi autorizat pentru organizarea


administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat; Dovada
se poate face prin certificatul constatator care să cuprindă menţiuni
referitoare la sedii şi activităţi autorizate conform art. 15 din Legea nr.
359/2004, pentru toate activităţile solicitate prin cererea de licenţiere;

b) regulamentul de organizare şi funcţionare, în două exemplare,


întocmit cu respectarea modelului postat pe pagina web a Inspectoratului
General al Poliţiei Române, adaptat specificului societăţii şi asumat de
conducător;

c) documente privind dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 20


alin. (10) din Lege de către conducătorul societăţii (administrator,
preşedintele consiliului de administraţie, director general/executiv care
va coordona activitatea tehnică);

o actul de identitate sau alte documente ce fac dovada cetăţeniei şi a


vârstei;

o certificatul de cazier judiciar în termen de valabilitate;

o curriculum vitae elaborat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.


1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum
vitae;

o declaraţia pe propria răspundere cu privire la obligaţia păstrării


confidenţialităţii datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii,
potrivit art. 32 din Lege.

o certificatul de competenţe, se prezintă numai pentru conducătorul care


va coordona activitatea tehnică, pentru specializarea: „proiectant sisteme
de securitate” - când se solicită licenţă pentru proiectare, „inginer sisteme
de securitate” ori „tehnician sisteme de securitate” – când se solicită
licenţă pentru activităţile de instalare, modificare sau întreţinere;

o dovada calităţii de conducător conform Legii nr. 31/1990 pentru


directorul general/executiv desemnat să conducă activitatea tehnică
(hotărârea A.G.A./C.A., contractul de muncă/extras Revisal şi fişa
postului).
Depunerea documentaţiei de reînnoire a licenţelor, potrivit art. 87 din
anexa HG nr. 301/2012, se face cel puţin cu 90 de zile înainte de
expirarea termenului de valabilitate.

Documentaţia se depune într-un exemplar, în format letric şi în format


electronic pe suport CD care conţine un fişier format „pdf”, cu
documentele scanate la o rezoluţie adecvată pentru a nu altera conţinutul
acestora şi să fie posibilă transmiterea prin e-mail.

Documentele prevăzute la punctele 3-5, se depun în copie certificată,


însoţite de documentele originale, care după confruntare se restituie
reprezentantului legal.

Acordarea reînnoirii licenţei de funcţionare se face cu îndeplinirea


cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 88 din anexa HG nr. 301/2012.

Site realizat de Centrul de Comunicatii si Info

S-ar putea să vă placă și