Sunteți pe pagina 1din 46

TERMOPUNCTURA AMOROASA • O FASCINANTĂ TEHNICĂ TAOISTÂ MILENARĂ SECRETĂ

Această metodă simplă, plăcută și totodată foarte eficace din punct de vedere terapeutic
utilizează, în linii mari, aceleași principii și puncte de acupunctură care sunt folosite și în moxă. Ea
constă in dinamizarea energetică a acestor puncte prin iradierea unei călduri constante asupra lor. în
pofida simplității sale, această tehnică ezoterică a rămas secretă, ea fiind practic necunoscută în
Occident.
Avantajele sale față de tehnicile clasice de acupunctură cu ajutorul acelor, față de cele de
presopunctură sau față de cele de moxibustie sunt, în esență, următoarele;
1. Tehnica este extrem de simplă și foarte ușor de realizat: este suficient să cunoaștem
punctele asupra cărora trebuie să acționăm. De aceea, oricine poate să o aplice imediat.
2. Metoda nu este absolut deloc periculoasă și, contrar acupuncturii sau chiar presopuncturii,
nu presupune o tehnică riguroasă și complexă, pe care numai un specialist în domeniu o poate
controla perfect In ceea ce privește moxibustia, aceasta poale provoca în unele cazuri chiar arsuri
dureroase, care riscă să se infecteze ulterior.
3. Permite modularea intensității și a duratei căldurii aplicate prin intermediul suflului
respirator,în funcție de punctele tratate și de rezultatele dorite.
4. în plus, în cazul aplicării sale de către membrii unui cuplu amoros, tantric. ea permite un
contact mai apropiat și mai direct cu ființa iubită. Această metodă reprezintă așadar și un excelent și
inedit preludiu pentru descoperirea într-o manieră și mai intimă a corpurilor noastre. Așa cum vom
remarca practicând-o, termopunctura amoroasă ne Invită la o comunicare mai profundă între noi,
deopotrivă spirituală, sentimentală și fizică. Mai mult decât atât, metoda reprezintă în sine o cale de
elevare și rafinare a trăirii amoroase. Maeștrii taoiști inițiat! în această tehnică secretă afirmă chiar că
ea nu are nimic de-a face cu obsesia ființelor umane grosiere care vor doar să facă sex (tendință din
păcate specifică foarte multor cupluri așa-zis modeme), termopunctura amoroasă favorizând în
schimb "inteligența" inimii și tandrețea, care vor fi influențate în profunzime, căci. în viziunea taoistă
tradițională, iubirea împărtășită nu exclude in nici un caz relațiile sexuale realizate întotdeauna cu
continență și aducătoare de împlinire lăuntrică.
Această metodă de termopunctura este numită 'amoroasă" datorită faptului că ea contribuie la
amplificarea erotismului, tandreții, afecțiunii și a grijii reciproce în raporturile amoroase ale cuplului.
proeminențe ale osului temporal, situate dinapola urechii; mușchiul stemocleidomastoidian - mușchi
oblic al gâtului ce se afla intre apofiza mastoidă (proeminența osoasă aflată inferior și posterior de
orificiul urechii) și articulația dintre claviculă și osul pieptului].
St 11 (Fig.339), punct situat pe meridianul Stomac, pe marginea superioară a claviculei, intre cele
două capete de inserție ale mușchiului stemocleidomastoidian.
IS 19 (Fig,340), punct situat pe meridianul Intestin subțire, anterior de tragus, între mijlocul
tragusului și articulația temporo-mandlbulară, in depresiunea ce se formează când gura este
întredeschisă (tragus ■ proeminență cartilaginoasă aflată anterior de orificiul urechii).
1G 20 (Fig.341), punct situat pe meridianul Intestin gros, la 0,5 TS’UN-i de marginea externă a aripii
nasului, in pliul nasolabiat.
VB 13 (Fig.339), punct situat pe meridianul Vezică
biliară, exact deasupra comisurii palpebrale externe (IQCUI de unire a extremităților laterale ale
pleoapelor), la 0.5 TS'CIN-i de la linia părului, VG 27 (Fig.341), punct situat pe meridianul Vas
Guvernator, pe tuberculul median al buzei superioare.

Inițiații în această artă a termopuncturii amoroase afirmă că, mai ales la începui, este destul de
greu de parcurs toate "căile amoroase" ale feței la o singură întâlnire. Ei ne sugerează să parcurgem
acest veritabil traseu energetic amoros in trei sau patru etape (stimulând două sau trei puncte la o
singură ședință), ceea ce va permite tuturor simțurilor noastre să rămână vigilente și să ne trimită
toate senzațiile voluptoase și regenerante receptate.
Dincolo de aceste recomandări, totuși, alegerea ne aparține. Noi (împreună cu ființa iubita) vom
fi cei care vom decide care sunt punctele utile pentru a fi tratate prin termopunctura amoroasă.
Alegerea punctelor poate fi făcută din rațiuni strict terapeutice: stimularea fiecăruia dintre
aceste puncte produce efecte distincte și chiar vindecă boli specifice. Dar, In cadrul termopuncturii
amoroase, opțiunea poate fi realizată la fel de bine și dintr-un punct de vedere senzual, erotic: fiecare
dintre aceste puncte este situat intr-un loc erogen și. astfel stimulat, poate crea dorințe erotice
rafinate, precum și renunțarea la orice pudoare penibilă. Metoda poate fi, de asemenea, un veritabil
"pretext" spiritual pentru a dialoga despre lucruri și procese intime: fiecare dintre aceste puncte este
situatîntr o zonă erogenă, iar termopunctura amoroasă permite definirea plăcerii resimțite de fiecare
în parte. Acest gen de "traseu" creează așadar o savuroasă și elevată intimitate.
Anii C 36 TERMOPdNCTCJRA AMOROASĂ
O FASCINANTĂ TEHNICĂ TAOISTĂ MILENARĂ SECRETĂ
Cele trei tehnici inițiative de control al suflululîn termopunctura amoroasă (continuare la cursul
nr.35, An 11)
In continuare, vom analiza felul în care ne putem controla și modula suflul respirator pentru a
transmite intr-un mod înțelept șl plăcut căldura și energia către corpul ființei iubite.
1) Suflul-pasiune: inspirăm profund pe nas timp de 4 secunde, [mediat după aceea, fără a
realiza o relenție pe plin, expirăm profund și puternic pe gură timp de 4 secunde. Apoi, fără a realiza
□ retenție pe vid, inspirăm din nou profund pe nas, începând astfel un nou ciclu respirator.
Anumite puncte ale termopuncturii amoroase necesită acțiunea acestui tip de respirație numit
"suflul pasiune" executat cu buzele deschise, puternic, cu multă forță ți brusc, dar de scurtă durată
(expirația realizată numai 4 secunde). Vom relua mereu și mereu acest gen de respirație astfel incăt
acțiunea sa completă să se extindă pe o perioadă totală de aproximativ 7 minute (circa 52-53 de
cicluri respiratorii complete: inspirație-explrațle),
2) Suflul-amoros: inspirăm pe nas timp de 6 secunde. Imediat după aceea, fără a realiza o
retenție pe plin, expirăm pe gură timp de B secunde. Apoi, fără a realiza o retenție pe vid, insoirăm
din nou profund pe nas, începând astfel un nou ciclu respirator.
Ața cum vom constata, alte puncte ale termopuncturii amoroase solicită influența unui suflu
respirator puternic, dar mai lung, realizat continuu timp de 8 secunde. Vom relua mereu și mereu
acest gen de respirație pe o durată totală de 15 minute. Acesta este numit "suflul-amoros", Pentru a
se obține un efect benefic cât mai profund, această tehnică va trebui executată de două ori la rând.
In reprize de 7 minute ți jumătate, despărțite de un interval de 5 minute (ceea ce înseamnă un total de
aproximativ 64-65 de cicluri complete: inspirație-expirație).
3) Suflul-tandrețe: inspirăm pe nas ti mp de 8 secunde. Imediat după aceea, fără a realiza o
retenție pe plin, expirăm pe gură timp de 12 secunde. Apoi, fără a realiza o retenție pe vid, inșpirăm
din nou pe nas, începând astfel un nou ciclu respirator.
Alte puncte ale termopuncturii amoroase, mal puțin numeroase, necesită un suflu expirator
realizat cu buzele strânse, uțor, dar continuu, precum o mângâiere, timp de 12 secunde fără
htrerupere. Vom relua mereu și mereu acest gen de respirație pe o durată totală de 10 minute (ceea
ce înseamnă un total de 30 de cicluri complete: inspirație expirație). Acesta este denumit "suflul
tandrețe'.
"Căile" termopuncturii amoroase
In viziunea tradițională a lauismului, fuziunile amoroase se pot transforma, folosind principiile
termopuncturii amoroase, în adevărate forme, nespus de plăcute, de terapie aducătoare de
bunăstare interioară, vitalitate, rafinament ți elev are spirituală. Strategiile terapeutice ezoterkre pe
care le propunem în continuare au ca obiect vindecarea anumitor afecțiuni ți probleme sexuale. în
plus, ele conferă o perspectivă neobișnuită, foarte profundă, cu privire la conștientizarea importanței
corpului nostru și a acțiunii minții in fuziunile amoroase pline de afecțiune și tandrețe. Aceste terapii
prin termopunctură sunt adevărate căi amoroase pe care le putem urma în timpul “dialogurilor"
noastre intime. Așa cum știm din practica YOGA, prin focallzare.mentală suflul nostru respirator se
poate unifica inefabil cu conținutul minții noastre. în plus, în taoismul amoros se afirmă că. cu cât
vom Iubi mal mult ți mal profund ființa cu care realizăm această tehnică, cu cât dorința noastră față
de ea va fi mal arzătoare, cu alăt mai cald va fl suflul nostru expirat. Al:fel spus, suflul nostru nu va fi
cu adevărat eficace, regenerator și vitalizant decât dacă în noi s a aprins în mod real flacăra
interioară a iubirii pasionale și transfigurate. O raportare rece, realizată ca într-o operare de rutină,
nu poate aduce nici un fel de ameliorare din punctul de vedere al sănătății și nici nu poate amplifica
starea veritabilă de Iubire, De aceea, aceste magice exerciții ezoterice presupun ca noi să ne
deschidem total sufletul față de ființa iubită.
Termopuncltra amoroasă ne dăruiește deci acest privilegiu divin de a-l cunoaște mtr un mod
transfigurator și de a-l iubi pe celălalt. Ea reprezintă, in tradiția taoislă, un simbol al îmbunătățirii
relațiilor flzite, psihice și spirituale. Există Insă și anumite reguli care trebuie să fie respectate cu
strictețe. Cei care practică această știință a regenerării
nu trebuie să respire prea puternic. De asemenea, ei trebuie să rămână în permanență perfect
conștienți de ceea ce fac.
"Căile" tradiționale de operare energetică pe care le oferim in continuare vor putea ti parcurse in
ordinea pe care o vom considera ca fiind cea mai indicată pentru aspirațiile, necesitățile și
dispozițiile noastre de moment Putem practica astfel ședințe care tratează două sau trei puncte de
termopunctura, în funcție de propriile noastre dorințe ți criterii.
Evident, în tratarea unei afecțiuni, dintre piruetele recomandate putem alege acele puncte de
termopunctura al căror amplasament pe corpul ființei iubite ne inspiră, ne fascinează ți ne seduc cei
mai mult, aceasta fiind pentru cei doi Iubiți □ cale a plăcerii senzuale. Pe de ahă parte, putem alege
toate acele puncte de termopunctura care ne pol vndeca cel mai rapid anumite afecțiuni specifice,
aceasta fiind □ cale a utilității șl a eficacității. Aceste operări terapeutice se recomandă să fie realizate
de ce! puțin 2-3 ori pe săptămână.
Există șase modalități de a parcurge diferitele "căi" inedite ale dialogului amoros în
termopunctura. Primele cinci modalități se referă la următoarele zone corporale: 1) fața; 2) trunchiul;
3) spatele; 4) membrele superioare; 5) membrele Inferioare; cea de-a șasea modalitate se referă la
punctele stării generale de armonie lăuntrică și fericire.
Primul ansamblu de tehnici: "CMe amoroase’ ale feței
Numărul de puncte stimulate: 8 (vezi TABELUL 1). TABE1 UL 1
Fața
Meridian Punci Ameliorare Suflu

Punct extrameridian PE 2 Dureri de cap Tandrele

Slomac Si II Ceafă rigidă Amoros

Vezică urinară V 10 Ceafă rigidă Pasiune

Trei focare TF 16 Ceafă rigidă Pasiune

Intestin subțire IS 19 Slăbirea auzului, Amoros


surditate

Intestin gros 1G20 Sinuzită Amoros

Vezică biliară VB 13 Diaree Amoros

Vas Guvernator VG 27 Respirație urât Tundrele


mirositoare

Fața reprezintă un element foarte important al corpului nostru, căci cuprinde organele senzo-
riale ale vederii, auzului, mirosului, gustului, precum și buzele - up "organ* al vorbirii. Ea are. așadar,
o situație privilegiată.
Insă majoritatea oamenilor nu sunt cu adevărat conștienți de importanța pe care o are fața în
atracția erotică. Prezentăm în continuare metoda pe care taoîsmul amoros o propune pentru o mai
bună conștientizare a diferitelor părți ale feței.
începem prin a închide ochii, după care rostim imediat mental sau chiar cu voce tare tot ceea ce
simțim la nivelul urechilor, al frunții, al buzelor etc. Dacă nu simțim nimic special, aceasta arată că
noi ignorăm de fapt, în mod inconștient, toate senzațiile de Ia nivelul urechilor, al gurii, al frunții
noastre etc. înțelepții taoiști afirmă că, cel mai adesea, fața noastră este practic "nelocuită*,
neînsuflețită, fiind precum o fațadă. Și totuși, femeile își dau in fiecare dimineață pe obraji cu cremă
hidratantă și hrănitoare. Ele își pun în evidență și mai mult ochii folosind rimei, iar pleoapele și ie
înfrumusețează cu farduri de diferite culori, pentru a-și face astfel privirea și mai expresivă. De
asemenea, ele își piaptănă cu grijă părul, îl dau cu gel, își ascund ridurile, își dau pe buze cu diferite
nuanțe de ruj, își epilează în mod dureros, dar voluntar, părul de deasupra gurii etc. Cu toate acestea,
prea puțin conștientizăm faptul că fața noastră trăiește, simte, reacționează și că 1a nivelul pielii se
derulează nenumărate senzații. Conștientizarea și chiar formularea în cuvinte a ceea ce simțim la
nivelul ochilor, urechilor și nunții, înseamnă să avem și o altfel de relație cu chipul nostru decât cea
exclusiv vizuală. Suveranitatea exclusivă a domeniului vizual impune o concepție mereu liniară,
riguroasă și clară asupra lucrurilor, o viziune logică și rațională. specifică emisferei cerebrale stângi.
Celălalt tip de relație cu mediul, specifică emisferei cerebrale drepte, se bazează, în esență, pe
simțurile noastre în totalitatea lor și ține seama de experiențele noastre olfactive, tactile, auditive și
proprioceplive (sensibilitatea proprioceptivă este specifică organelor profunde, cum ar fi mușchii,
ligamentele și oasele, conferind informații asupra mișcării și echilibrului corpului). Tot ceea ce
simțim la nivelul pielii (spre exemplu, contactul degetului ființei iubite pe pleoape) va fi trăit ca o
experiență senzuală totală, cu toate rezonanțele afective, difuze dar puternice, pe care le comportă
aceasta, complet în afara căii obișnuite a rațiunii pe care o implică modul exclusiv vizual de
raportare. Evident, nu trebuie să excludem nici percepția vizuală, dar nici poli-senzualitatea; cele
două se completează reciproc. Prima se referă la rațiune, cealaltă la senzațiile globale și sinestezice.
Prin urmare, fiind într-o postură de meditație, cu ochii închiși, trebuie să învățăm să “penetrăm"
senzorial în interiorul feței noastre. Astfel, vom căuta să simțim furnicăturile ușoare de ta colțurile
buzelor. Apoi vom urmări să ne strâmbăm pentru a simți atunci rotunjirea neplăcută, dizarmonioasă
a buzelor șl felul în care se încrețește pielea. Schițând un surâs, vom analiza căldura blândă pe care
aceste mișcări faciale o antrenează. Vom detalia senzațiile rostind mental sau chiar cu voce tare tot
ceea ce simțim, urmărind să redăm inclusiv acele impresii senzoriale pe care te avem atunci când
pronunțăm cu voce tare cuvintele.
Poziția celor doi iubiți în vederea practicării primului ansamblu de tehnici ale termopuncturii
amoroase
Ne așezăm intr-o postură de meditație, față în față. Urmărim să percepem conștient cât mai
multe dintre senzațiile pe care ni ie conferă simțurile. Această conștientizare ne va permite să
experimentăm senzații poli-senzoriale care ne vor oferi, implicit, o imagine profundă și bogată în
nuanțe perceptive atât a chipului ființei iubite, cât și a propriei noastre fețe, imagine alcătuită din
sinestezii, din nuanțe, din percepții rafinate, din atingeri juxtapuse care se topesc unele in altele cu o
voluptate globală indescriptibilă.
Nu trebuie să raționăm, analizând mental Ceea ce se petrece; este suficient să simțim. Ne vom
lăsa corpul să se exprime din interior și ii vom asculta cu acuitate mesajele. Trebuie să învățăm
treptat să 'vedem* cu urechea, să "ascultăm* cu ochii, să "gustăm* Cu pielea ele. Acest mod de
raportare reprezintă totodată și un instrument excelent pentru a deveni mult mai atenți la "chemările*
senzoriale, insâ într-o manieră cu totul nouă, sinergică. Vom fi in mod plăcut surprinși să constatăm
cât de mult pot contribui in actul percepției și cunoașterii urechile în ajutorul ochilor, și ochii în
serviciul urechilor.
în continuare, vom oferi un exemplu concret de operare: să spunem că măsurăm distanța care
separă punctul VG 27 (Fig.341) de vârful nasului ființei Iubite (VG27 este situat pe meridianul Vas
Guvernator, pe tuberculul median al buzei superioare). îi oedem nasul și ne imaginăm că îi ascuftdm
suflul profund atunci când ființa iubită doarme calm. Ne plasăm două degete sub nârile sale și
delimităm efectiv punctul VG 27, aliat chiar deasupra buzei superioare; simultan, ascultăm zgomotul
produs de sărut atunci când buzele noastre se ating. De fiecare dată când vom ana cum ființa iubită
respiră lângă noi, ii vom prit-'i nasul și zona în care este amplasat punctul VG 27, iar atunci când ne
vom săruta îi vom simți în același timp și buza sa superioară, precum și locul precis al punctului VG
27.
Această participare conștientă la senzații va conduce la trezirea tuturor simțurilor noastre și la
integrarea perfectă a acestora, fapt care se va concretiza In amintiri de neuitat.
Identificarea punctelor aflate pe "căile amoroase" ale feței
Mai întâi, este necesar să învățăm să recunoaștem pe propriul nostru chip amplasamentul celor
opt puncte de termopunctură amoroasă aflate în zona feței. Pentru acest lucru avem nevoie de o
oglindă. Punctele căutate sunt:
PE 2 (Fig.337), punct extrameridian situat la 2 TS'CIN-i de extremitatea ochiului (la nivdul
tâmplei),
V 10 (Fig.338), punct situat pe meridianul Vezică urinară, la baza occipitalului, pe partea externă
a mușchiului trapez (mușchi situat sub piele, în zona superioară a spatelui și a cefei, evidențiat prin
ridicarea brațelor și răsucirea lor in afară), la 1,3 TS'UN i în afara liniei mediane.
TF 16 (Fig.337 și Fig.338), punct situat pe meridianul Trei Focare, posterior și ușor inferior de
mastoidă, pe marginea posterioară a mușchiului sternocleidomastoidran, la același nivel cu punctul
V 10 (Fig.338) (mastoidă = fiecare dintre cele doua
Ansamblul de tehnici nr. 2: "Caile amoroase* ale trunchiului Numărul de puncte stimulate: 16
(vezi TABELUL 2). TABELUL 2
M erldiau Pun ei Ameliorare Suflu
PI Im In P2 Tuse, astm, palpitații nervoase T andrele
Splinl-PanCrels SP 16 1 ndigeaiie, colici, conttipaiie Amoros
Splin*-Pancreas SP 18 Tute Tandrele
S pl ini-Pancreas SP 2! Reipirafie dificili. gifAitl, dureri de spate (în Tandrețe
generali
Vas de Concepție VC 2 Oboseala sexuali, incontinenți urinari Pasiune
Ves de Concepție VC 4 „Bulonurc intestinali, oboseai! sexuali Pasiune
Vas de Concepție VC 6 Colici, balonarc intestinali, oboseai* sexual* Pasiune
Vas de Concepție VC s Diaree, dureri abdominale Amoros
Vas de Concepție VC 12 Indigestie, bato nare inlestinald Amoros
Vss de Concepție VC is Sughiț Tandrețe
Ficat F 12 Dureri ale organelor sexuale, oboscall sexuali, Pasiune
colici
Ficat F 13 Dureri abdominale Amoros
Rinichi R 11 Oboseai! sexuali, dureri ate organelor sexuale Pasiune

R in ic hi K 12 Oboseai* sexuala, Pasiune


Vezica urinara V îl Oboseai* sexuali,, la femei ■ ciclu menstrual Pasiune
dureros
Vezici urinari V 14 Oboseai* sexual*. 11 femei - ciclu menstruali Pasiune
dureros

Trunchiul
Trunchiul este o regiune bogată în zone erogene, cu terminalii nervoase, care, prin atingeri
repetate ale degetelor și ale gurii realizate cu măiestrie, se transformă in veritabile "teritorii aie
plăcerii" ce conferă senzații erotice dintrSTele mai rafinate ți mai savuroase»
Nu trebuie să uităm însă că zonele erogene nu sunt neapărat aceleași la toți oamenii, In cazul
femeilor, cele mai cunoscute dintre zonele erogene situate pe suprafața trunchiului sunt: vârful și
partea de jos a sânilor, subsuoara, muntele lui Venus, clitorisul și zona din jurul acestuia,
abdomenul. In cazul bărbaților, aceste zone erogene ale trunchiului sunt: aparatul genital (penisul și
testiculele), la care se adaugă scrotul și extremitatea sânilor, Există insă bărbați șl femei care ajung
spontan să îșl descopere pe trupul lor șl nenumărate alte zone erogene, nebănuite până atunci. De
aceea, tradiția taolsmului amoros consideră că fiecare om ar trebui să iși deseneze, pe baza unor
observații îndelungi și amănunțite, propria hartă erotică a trupului său. Din păcate, majoritatea
cuplurilor obișnuite nu reușesc să își descopere noi zone erogene deoarece au o verita bi lă tea mă
subconștient^ s ă părăsească acele 'cărări" pe care le-au bătătorit deja (manifestând o atracție
constantă și limitatoare numai față de zonele erogene deja cunoscute).
Termopunctura amoroasă ne permite să descoperim noi zone puternic erogene, evident,
această încântătoare realizare putând fi obținută adeseori după numeroase tatonări și căutări ale
punctelor misterioase de pe 'căile amoroase" specifice corpului
Ani 1 C 37 TERMOPUNCTURA AMOROASĂ
- O FASCINANTĂ TEHNICĂ TAOISTĂ MILENARĂ SECRETĂ
Primul ansamblu de tehnici: “Căile amoroase” ale feței (continuare la cursul nr.36, An 11)
Spre exemplu, am putea urmări trei tipuri de "trasee* amoroase pe care să le realizăm la ore și
în zile diferite (vezi Fig.342). (Jnprim traseu* (denumit terapeutic sau util) recomandat pentru durere
de cap, sinuzită, rigiditatea cefei și diaree, este: - 1G 20 - PE 2 ■ VB 13 - V 10.

Un al doilea "traseu* (denumit semnal) ar putea fi:


- VG.27-IS 19-TF I6-St 11.
In sfârșit, cel de-al treilea "traseu* (denumit dedia/og) ar putea fi: - St 11 - V 10 - VB 13 - 1G 20.

După ce ne am ales traseul și am identificat punctele care U alcătuiesc, putem trece la ședința
propriu-zisă. Orice ședință de termopunctură amoroasă trebuie să includă în mod obligatoriu
următoarele elemente:
a) un traseu precis, jalonat de punctele de termopunctură recomandate;
b) recunoașterea perfectă a amplasamentului acestor puncte, deopotrivă pe propriul corp
(atunci când acest lucru este posibil) și pe cel al ființei iubite;
c) stabilirea tipului de respirație care trebuie utilizat pentru fiecare dintre punctele alese;
d) aplicarea concretă a tehnicii termopunclurli amoroase asupra fiecăruia dintre punctele
alese.
Desigur, în cadrul unei singure ședințe (în cazul în care dorim acest lucru), putem să și
inversăm rolurile: cel care inițial era “activ" își poate asuma apoi rolul “receptiv'1, și invers. Dacă nu
dorim aceasta, putem relua aceeași ședință intr-o altă zi, dând însă rolul activ celui care a avut ultima
oară un rol receptiv (în plus, punctele pot fi modificate in funcție de aspirațiile, dorințele și
necesitățile noastre de moment).
Etapele unei ședințe complete de termopunctură amoroasă a) identificarea punctelor de
termopunctura ale traseului ales Ne așezăm față in față cu ființa iubită și urmărim să descoperim pe
chipul acesteia acelg puncte de termopunctură pe care urmează să le stimulăm.
în mod tradițional, se recomandă ca in prealabil să ne cufundăm degetele în apă călduță,
amestecată cu puțină zeamă de lămâie, după care să le parfumăm cu o esență (ulei) parfumat, în
funcție de preferințe, acestea fiind elemente de natură să rrmplifice cât mai mult atracția amoroasă.
Pipăim și atingem cu gingășie și delicatețe contururile, adânciturile și proeminențele

de pe (ața ființei iubite, stabilim măsurile- repcrc ale pcnctekx n funcție de nas, de ochi, de
gurii. de urechi. așa cum am indicat ante
nor.
Memorăm amplasamentele fiecăruia dintre aceste puncte, dar realizăm aceasta nu numai
cu mintea rațională, ci fokisindu-ne de toate simțurile noastre (de pipăit, de văz, de auz etc.).
Acumulăm astfel cât mai multe senzații tactile, olfactive, vizuale, auditive etc.
Evident, ființa iubită va acționa in mod similar asupra feței noastre, situație in care va
trebui să fim cât mai atenți la impresiile senzoriale pe care atingerile sale ni le provoacă. Ne
vom lăsa invăluițj de aceste inefabire senzații predominant amoroase urmărind să devenim o
veritabilă cutie de rezonanță senzorială, făcând abstracție de mintea rațională și trecând
rațiunea "in surdină*. Așadar, în cazul termopuncturii amoroasa, prioritatea absolută o au
simțurile și sinestezia acestora! Ne vom reaminti mereu că trebuie să "vedem* cu urechile, să
'auzim* cu ochii, să "pipăim" cu nasul și să simțim cu degetele!
Spre exemplu. pentru amplificarea stării de rafinament senzorial, putem urmări să ssnțim
subtila diferență de senzații dintre atingerea ușoară a degetului ființei iubite pe pleoapele
noastre și atingerea mai directă a lobului urechii, între presiunea blândă a mamn sate pe
buzele noastre și apăsarea ușoară a obrajilor; urmărim să descoperim căldura marții sale,
blândețea, forța, suplețea acesteia... să ghicim intuitiv efervescența energetică latentă a ființei
iubite numai din lentoarea sau febrilitatea cu care își deplasează degetele pe pielea noastră.
Atunci când ființa iubită măsoară pe fața noastră distanța care separă un punct de im
altul, putem începe să-i vorbim, cu transfigurare și iubire, să-i facem confidențe pline de
dragoste, să-i spunem dacă atingerile sale ni se par excitante, plăcute sau ne deranjează. Vom
resimți, odată cu fiecare cuvânt rostit, cum și presiunea degetelor sale se modifică, cum
devine mai puternică, mal insistentă sau, dimpotrivă, mai discretă, mai diafană. în funcție de
presiunile pe care le vom simți pe propria noastră piele, vom ști astfel in ce măsură ființa iubită
este emoționată și reacționează ,la mărtunssile și șoaptele noastre de iubire, in ce măsură
acestea o impresionează. O astfel de ndicâție senzorială subtilă nu ne poate înșela niciodată.
Orice senzație receptată și recunoscută trebuie să fie pentru noi o minunată ocazie pentru
descoperirea și înțelegerea sufletului celuilalt.
b) Aplicarea propriu-zisă a tehnicii termopuncturii amoroase
In cazul în care noi suntem persoana activă, stabilim cu cât mai mare precizie, bazându ne
m principal pe inedite rnpresii senzoriale, amplasamentul primului punct
de termopunctură care urmează a fi energizat Aplicam ț>e locul respectiv buzele noastre (vezi
Fig.343a) sau mica țesătură de lână (bucata de stofă) (Fig,343b) și începem să respirăm in ritmul și
pe durata prevăzute in mod precis pentru a dinamiza energetic acel punct. în timp ce respirăm,
degetele noastre nu trebuie să rămână deloc inactive. în funcție de viziunea noastră transfiguratoare
șl de imaginație, putem mângâia o altă parte a corpului ființei iubite sau putem pune plini de tandrețe
palmele pe umerii săi. Ne vom lăsa ghidați numai de dorința și inspirația noastră elevată din acel
moment sau de aspirațiile ființei iubite.
Vom acționa in mod similar, pe rând, fără să ne grăbim, cu toate celelalte puncte de
termopuncturâ pe care am stabilit să le energizăm.

Putem rămâne în picioare, față în față, ne putem așeza in poziție de meditație sau culcați unul
lângă celălalt, în funcție de gradul de intimitate pe care dorim să-l atingem și de plăcerea erotică
rafinată pe care dorim să o simțim- O întrebăm pe ființa iubită care sunt locurile sau punctele a căror
atingere o fac sâ devină cel mai receptivă.
Dacă suntem în rolul persoanei receptive, urmărim să simțim cât mai amplu și mai profund, cu
toate simțurile, ce se petrece In interiorul ființei noastre atunci când ființa iubită ne atinge cu
dragoste pe corp și când își iradiază căldura respirației sale până în profunzimile ființei noastre.
Astfel, punctele stimulate devin veritabile porți ale unor universuri pline de senzații orgasmatice ce
se disipă extatic în întregul meridian energetic de care aparține acel punct, Urmărim să acceptăm
toate aceste senzații nespus de plăcute fără a le analiza rațional și fără a ne opune lor. Așa cum vom
remarca, unele dintre ele pur și simplu ne translatează în lumi subtile paradisiace, ne fac să plutim,
țăsându-ne astfel total deschiși și abandonați în fața curiozității ființei noastre iubite. Prin urmare,
este foarte bine să ne lăsăm invăluiți de aceste vibrații energetice extaziante profunde venite din
străfundurile corpului nostru, și nicidecum de vibrațiile limltatoare ale minții noastre raționale.
Urmărim să renunțăm la "armura" noastră energetică de autoapărare pe care o purtăm de obicei și
să reușim astfel să ne eliberăm de tensiuni șl refulări, să ne deschidem erotic total, să ne dăruim cu
iubire, să devenim una cu aceste vibrații înălțătoare, cu aceste fremălări amoroase, cu aceste dulci
senzații amețitoare de extaz,
li șoptim la ureche ființei iubite ce anume ne place, ce ne Induce cu ușurință stări erotice și
orgasm atice de conștiință, ce ne conferă o plăcere mai mare, astfel încât ea să insiste și mai mult
asupra zonelor suprasensibile și sensibilizate la paroxism ale corpului nostru, zone pe care atunci
ea le descoperă cu fascinație. Ne putem face, cu discreție, confidențe intime. Putem astfel să fim
Intru totul noi înșine, liberi, spontani, divini, deci în mod autentic noi înșine.
exemplu. R 11 și V 34. sau VC 2 șî V 31, sau VC 6 și R 12 etc,), Vum constata, de asemenea, că
amplasamentele lor favorizează delicioase reacții senzoriale sinergice. inefabile, specifice, și de
aceea este necesar să le alegem de comun acord cu ființa iubită. în cadrul unei singure ședințe de
termopunctură amoroasă putem Opta pentru unul dintre "traseele" energetice amoroase prezentate
în continuare.
lată mai întâi câteva "trasee* energetice terapeutice sau, altfel spus, utile:
- P2-SP18-SP2I -VC 15 (Fig.351);
- SP 16 - VC 8 - F 13; - R 12 - V 34;
- VC 6 - F 12 (Fig.351).
"Traseele" energetice senzuale pot fi:
- VC 2 • R 11 - V 31; - VC4-R I2-V34.
Cin "traseu" energetic pentru favorizarea dialogului intim este: - P 2 - SP2I • R 12 (Fig.351).
Sfaturi și recomandări
Este, de asemenea, foarte important să fie respectate următoarele sfaturi, în ceea ce privește
derularea unei ședințe de termopunctură:

a) alegerea prealabilă a traseului și a punctelor precise care urmează a fi stimulate sau


tratate;
b) cunoașterea perfectă a suflurilor specifice corespunzătoare fiecărui punct, precum și
aplicarea lor corectă;
c) realizarea termopuncturii amoroase asupra fiecăruia dintre punctele alese inițial.
Restul explicațiilor referitoare la derularea unei ședințe, așa cum au fost descrise ele pentru
zona feței, rămân valabile și în ceea ce privește zona trunchiului.
în plus, tradiția taoistă recomandă ca in timpul acestor ședințe să urmărim să ne îmbunătățim
simțul mirosului. Pentru aceasta, tot ce avem de făcut este să ne focalizăm cât mai intens atenția
asupra mirosului discret și intim specific fiecărei zone a corpului ființei iubite, urmărind chiar să
facem comparație intre aceste mirosuri.
Evident, este necesar să înțelegem faptul că. intr-o mare măsură, simțul mirosului are un
caracter subiectiv și personal, fiind supus imaginației fiecăruia, percepția olfactivă în sine fiind
filtrată de ideile pe care ni le-am făcut in legătură cu fuziunea amoroasă, care este realizată cu
adevărat transfigurator sau nu. Pentru unii, acesta va reprezenta un factor de foarte mare atracție
erotică, pentru alții - mai puțin. Indiferent care este cazul nostru, important este să «tna/izăm cu
detașare și luciditate rațiunile subtile ale atracției sau repulsiei noastre. Vom descoperi astfel că, cel
mai adesea, nu mirosul propriu-zis este cauza, ci ideea preconcepută pe care ne am făcut-o în
legătură cu el.
închidem ochii, respirând asupra punctului de pe corpul ființei iubite,, umezindu-l cu limba în
timp ce inspirăm. Pornind de la mirosul recunoscut, ne propunem să ‘vedem", ținând totuși ochii
Închiși, partea Corporală pe care ne sprijinim buzele, așa cum am indicat anterior, atunci când
recomandam să "vedem" cu urechile, să "auzim" cu ochii ele. De data aceasta, ne propunem să
"vedem" cu ajutorul nasului.
Ai.ll C 38 TERMOPUNCTURA AMOROASA
■ O f-VvSCINAMTĂ TEHNICA TAOISTĂ MILENARĂ SECRETĂ
Ansamblul de tehnici nr.2: "Căile amoroase* ale trunchiului
(continuare la cursul nr.37, An 11)
Mângâierile și gesturile care ne vor conduce imaginația și fantezia noastră amoroasă către
culmi nebănuite anterior au ca scop sensibilizarea tuturor părților corpurilor noastre, astfel încât să
putem ajunge progresiv ia o fuziune amoroasă perfecta. Vom constata că această exaltare
progresivă a plăcerii și a dorinței erotice va fi insolită și de modificarea felului in care realizăm
diferite gesturi sau in care trăim efectiv aceste senzații, fără să schimbăm neapărat zona erogenă. De
altfel, atingerea realizată cu buzele pe trupul ființei iubite va aduce cu sine o bogăție necunoscută,
incomparabilă, de nuanțe ale atingerii și ale mângâierii.
Totul depinde numai de intuiția și inspirația noastră creatoare, transfiguratoare, amoroasă.
Este, de asemenea, foarte important să nu evităm stimularea erogenă a anumitor zone ale ființei
iubite din lene, nerăbdare sau reținere "morală*. Termopunctura amoroasă'ne poate ajuta să-l
înțelegem mai bine pe celălalt, să ne împărtășim reciproc plăcerea, săi oferim celuilalt cu
generozitate cât mai multă plăcere senzorială rafinată și sa I ajutăm să se elibereze de dogmele si
tabuurile sexuale care-l sunt proprii ți care il împiedică să trăiască plenar extazul intimității erotice
totale.
Pozițiile celor doi iubiți in vederea practicării celui de-al doilea ansamblu de tehnici ale
termopuncturii amoroase
1. Unul dintre cei doi iubiți, cel care iți asumă rolul receptiv, se întinde la sol, pe o pătură;
celălalt se apleacă deasupra lui.
2. Amândoi rămân in picioare, față in față.
3. Cei doi stau in genunchi, față <ri față, pe o pătură.
Pentru realizarea corectă și cu o maximă eficientă a termopuncturii amoroase se recomandă să
rămânem complet dezbrăcați. Vederea corpului gol al ființei iubhe este întotdeauna o sursă
suplimentară de excitație erotică menită să amplifice focul lăuntric ui pasiunii amoroase
transfiguratoare și să facă astfel mai eficientă termopunctura amoroasă. Inițiații in această artă
afirmă că, atunci când oamenii obișnurți o realizează pentru prima oară, el pot manifesta un amestec
neobișnuit de sentimente contradictorii, mergând de la rușine, jenă sau o excitație intensă, până la
plăcerea estetică a contemplării unor forme și contururi foarte frumoase.
Se recomandă ca practica termopuncturii amoroase să fie realizată la lumina zilei, la lumina mai
multor lumânări sau la lumina plăcută a unor becuri colorate. în a< esl fel, ne vom amplifica plăcerea
atingerii, a simțirii, plăcerea de a-J face pe celălalt s,î vibreze emoționai și de a-l vedea în această
stare extatică, vom deveni mai conșbeoți de natura și profunzimea plăcerii sale și astfel vom face ca
relațiile noastre amoroase să devină mai rafinate șt mai intime. Gradat, vom dobândi un control mult
mai bun asupra gesturilor noastre și asupra energiei pe care ele o vehiculează.
Identificarea punctelor de termopunctura aflate pe 'căile amoroase" ale trunchiului
Pentru început, fiecare dintre cei doi iubiți trebuie să învețe să identifice pe propriul său trunchi
poziția exactă a celor 16 puncte care vor fi stimulate erotic in cadrul acestui ansamblu de tehnici
specifice termopuncturii amoroase.
P 2 (Fig.346) este situat pe meridianul Plămân, deasupra lui P 1, dedesubtul claviculei; P 1 se
afla pe meridianul Plămân, pe marginea laterală a toracelui, la nivelul primului spațiu intercostal
(primul spațiu înlercostal se găsește între prima ți a doua coastă și se palpează imediat sub
claviculă), ia CTS’UN i lateral de linia mediană anterioară (linia verticală ce trece prin mijlocul
sternului • osul pieptului).
SP 16 (Fig.347) este situai pe meridianul Splină Pancreas, la 3 TSUM-i deasupra lui SP 15; SP 15
este situat pe meridianul Splină-Pancreas, la 4 TS'UN-i lateral de ombilic.
SP 18 (Fig.345) este situat pe meridianul Splină-Pancreas, la 6 TS'UN-i de linia mediană, in
spațiul 4 intercostal.
SP 21 (Fig.346) este situat pe meridianul Splină-Pancreas, pe linia medio axilară, în spațiul 7
inlercostal (linia medio-axilară coboară vertical din vârful axilei, perpen dicular pe coaste),
VC 2 (Fig.347) este situat pe meridianul Vas de Concepție, la mijlocul marginii superioare a
simfizei pubiene (articulația aflată pe linia mediană, deasupra organelor genitale, unde se unesc cele
două oase pubiene).
VC 4 (Fig.347) este situat pe meridianul Vas de Concepție, la 3 TS'UN-i sub ombilic.
VC 6 (Fig.347) este situat pe meridianul Vas de Concepție, la 1,5 TS’UN-i sub ombilic.
VC 8 (Fig.347) este situat pe meridianul Vas de Concepție, în centrul ombilicului.
VC 12 (Fig. 347) este situat pe meridianul Vas de

Concepție, la 4 TS'UN i deasupra ombilicului, la jumătatea distanței dintre ombilic și apendicele xifoid
(partea inferioară a sternului).
VC 15 (Flg.347) este situat pe meridianul Vas de Concepție, la 7 TS'UN-i deasupra ombilicului, la
vârful apendkclui xifoid (partea inferioară a sternului).

F 12 (Fig.348) este situat pe meridianul Ficat, pe orizontala care trece la 1 TS'UN sub marginea
superioară a simfizei pubiene, la 2,5 TS'UN-i de linia mediană; aici se palpează artera femurală (artera
coapsei ce se simte pe fața anteromedlală a acesteia, sub pliul inghinal; pliul inghinal ■ pliul format
prin flectarea coapsei pe abdomen).
F 13 (Fig.346) este situat pe meridianul Ficat, la extremitatea anterioară a coastei a 11 -a.
R 11 (Fig.348) este situat pe meridianul Rinichi, pe marginea superioară a slmfizei pubiene, la
0.5 TS'UN-i lateral de linia mediană.
R 12 (Fig, 348) este situat pe meridianul Rinichi, Ia 4 TS'UN-i sub ombilic și 0.5 TS'UN-i de linia
mediană.
V 31 (Fig.349) este situat pe meridianul Vezică urinară, pe prima gaură sacrată, la I TS'UN in
afara liniei mediane.
V 34 (Fig.349) este situat pe meridianul Vezică urinară, pe a 4-a gaură sacrată, la 1 TS'UN in
afara liniei mediane.
La fel ca și în cazul anterior, nici pe această parte a corpului nu trebuie să parcurgem aceste 'căi
ale plăcerii" dintr-o dată, pentru a stimula intr-o singură ședință toate cele 16 puncte de
termopunctură.
Dintre toate "căile* posibile ale trunchiului, recomandăm să fie parcurse cel puțin 3-4 trasee, dar
fiecare dintre acestea înlr-o ședință separată. Evident, alegerea efectivă a unuia dintre aceste trasee
aparține in întregime celor doi iubiți.
Așa cum știm, trunchiul prezintă numeroase zone erogene, îndeosebi In cazul femeilor. De
aceea, pentru aprofundarea și rafinarea trăirilor amoroase merită să facem o listă exhaustivă a
acestora și să remarcăm totodată în ce măsură unele.dintre ele șe suprapun cu punctele de
termopunctură. în cazul in care găsim astfel de puncte, putem alege câteva dintre ele (care pot fi
diferite la femeie față de bărbat), pentru a le uni apoi energetic intr-un singur ''traseu' senzual.
Mu trebuie să uităm însă că, din când în când, este necesar să parcurgem și un al doilea gen de
"traseu", cel util, care poate trata numeroas? afecțiuni (și care poate fi realizat deopotrivă și pentru
prevenirea acestora).
(Jn al treilea gen de "traseu" poate fi consacrat aprofundării dialogului intim. Și in acest caz
alegerea punctelor trebuie să se facă V 45 (Fig.355) se află pe meridianul Vezica urinară, la 3 TS'UN-i
de linia mediană. în afara apofizei spinoase a vertebrei D 6 (dorsală 6). în spațiul 6 intercostal.
cu cea mai mare atenție. Spre exemplu, stimularea prin termopunctură a punctului R 11, care tratează
oboseala sexuală, ne poale permite să ne confesăm ființei iubite în legătură cu o perioadă mai dificilă
prin care trecem, caracterizată de o lipsă de apelil sexual care ne perturbă uneori și pe care nu am
îndrăznit Cană acum să î-o mărturisim. i$ă, la fel de bine ii putem vorbi despre perioadele de
amplificare a dorințelor noastre erotice. Vom avea astfel ocazia să îi destăinuim ființei iubite, cu umor
și cu delicatețe, tot ceea ce poate fi transformat in mai bine in cadrul cuplului nostru.
Putem observa că, în cazul termopunclurii amoroase, toate punctele care tratează oboseala
sexuală, sunt situate dedesubtul ombilicului. Nu este necesar să alegem mai mult de două dintre
acestea pentru un astfel de "traseu" energetic dinamizat înlr-o singură întâlnire, având de asemenea
grijă ca ele să fie situate pe meridiane diferite (spre
Și în acest cai este de preferat să parcurgem în diferite ședințe de termopunctură mai multe *câi
amoroase" pentru a "acoperi" întregul spate al ființei iubite.
Prezentăm, în continuare, câteva "trasee" energetice terapeutice sau, altfel spus, utife - VG 1 - V
26 - VG 5 - VB 25; - VG'2 - V 30 - V 54; - VG & - V 34 - V 31 - V 54;
VG II - VG 14 - V 45 (Fig.359);
* IG 16 - VB 25 (Hg.359).
Un "traseu* energetic senzual poate fi (Flg.359); - V 45 VG 3 - V 35 - V 54 VB 25.
Un "traseu" energetic pentru favorizarea dialogului este (Hg.359); ■ VB 21 - VG fl - VB 25.
Obs. In Fkj.359 amplasarea punctului VB 25 este doar orientativă; identificarea exactă a acestui
punct seva realiza utilizând Flg.357.
Sfaturi și recomandări
Este important să respectăm regulile esențiale ale oricărei ședințe de termopunctură, așa cum
le-am definit in etapele precedente; a) alegerea traseului; b) cunoașterea suflurilor utilizate și a
punctelor tratate; c) aplicarea corectă a termopuncturii amoroase asupra fiecărui punct.
Nu trebuie să uităm cât de bogat in zone erogene este spatele
ființei iubite, îndeosebi de-a lungul coloanei vertebrale, în regiunea sacrală, a gâtului șl a rtefel, Se
recomandă să remarcăm regiunea sau regiunile în care ființa iubită se dovedește a fi mai receptivă la
mângâierile și la sărutările noastre.
Experiența ne arată că, in aceste Stimulări, este preferabil să mergem dinspre locul cel mai puțin
sensibil către un loc mai sensibil. Pe acesta din urmă il vom mângâia și îl vom stimula erotic,
după care îl vom abandona pentru a trece la o zonă și mai receptivă, astfel încât să-l întreținem
ființei iubite sentimentul așteptării unor senzații încă și mai plăcute sau mai voluptoase. Dacă
imaginația erotică ne este p$ deplin trezită și dacă suntem ajutați de reacțiile erotice ale ființei
iubite și de simțurile noastre concentrate asupra spatelui acesteia, vom reuși să realizăm o
modulare subtilă aparent incredibilă a intensității mângâierilor noastre. Să nu uităm că orice
‘traseu amoros" trebuie să reprezinte totodată o veritabilă redescoperire a celuilalt.
Anii C 39 TERMOPUNCTdRA AMOROASA
O FASCINANTA TEHNICA TAOISTA MILENARA SECRETA (continuare la cursul nr.38, An 1 l)
Ansamblul de tehnici nr.3: "Căile amoroase" ale spatelui
Numărul de puncte stimulate: 17 (vezi TABELUL 3).
Spatele
Micile zone erogene situate de-a lungul coloanei vertebrale conferă numeroase senzații
savuroase de plăcere, pe care aplicarea termopuncturii amoroase In punctele specificate le va trezi
foarte rapid.
Mângâierile cele mai excitante depind întotdeauna de Imaginația fiecăruia și de cerințele și dorințele
ființei iubite: printre acestea se pot număra: presarea aureolei sânilor, palpare a blândă și fugitivă a
zonei sacrale etc. Faptul că ne aflăm In spatele ființei iubite ne lasă deschise toate posibilitățile- Fiind
cu spatele la noi, aceasta se va putea deschide mult mai ușor față de noi, mărturisindu-ne ceea ce I
TARFJ ZII ti
Meridian Punct Ameliorare Suflu

Vas Guvernator VG | Diaree, hemoroizi, oboseală sexuală Pasiune

Vas Guvernator VG 2 Diare, ciclu menstrual neregulat, lipsa erecției Pasiune

Vas Guvernator VG 3 Oboseală sexuală, lipsa erecției Pasiune

Vas Guvernator VG 5 Diaree Tandrețe

Vas Guvernator VG 8 Lumbago* Amoros

Vas Guvernator VG 1 1 Instabilitate psihică ți mentală, nervozitate, tuse Pasiune


nervoasă

Vas Guvernator VG 14 Astm Tandrețe

Vezici urinara V 35 Diaree, lipsa erecției Amoros

Vezică urinară V 34 Oboseală sexuală, sciatică*, lumbago, hemoroizi Pasiune

Vezică urinară V 31 Oboseală sexuală, sciatică, lumbago Pasiune

Vezică urinară V 30 Pierderi seminale, sciatică . Tandrețe

Vezică urinară V 26 Oboseală sexuală, diaree Amoros

Vezică urinară V 54 Dureri de hemoroizi, sciatică Tandrețe

Vezică urinară V 45 Astm, amețeală, sughiț Pasiune

Vezică biliară VB 21 Torticolis*. dureri de umeri Amoros

Vezică biliară VB 25 Dureri abdominale Amoros

InicMin gros IG 16 Dureri la nivelul gâtului, umerilor, brațelor, spatelui Amoros

•Notă: Lumbago « boală care se manifestă prin dureri localizate la mușchii din regiunea lombară,
datorită unui efort fizic sau expunerii la frig.
Sciatică = boală care se manifestă prin durere de-a lungul nervului sciatic, accentuată la
mișcare, la care se adaugă tulburări motorii vasculare ți trofice. Nervul sciatic este cel mai marc nerv
din corpul omenesc. El pleacă din partea de jos a măduvei spinării ți se ramifică în coapsă, gambă ți
laba piciorului, inervând membrele interioare,
Tortîcolis • simptom caracterizat de înclinarea laterală a capului ți a zonei cervicale a coloanei
vertebrale în urma unei afectări musculare, vertebrale sau nervoase.
simte, ceea ce i place, ceea ce o deranjează.
Pozițiile celor doi iubiți în vederea practicării celui de-a! treilea ansamblu de tehnici ale
termopuncturti amoroase
1. In picioare, persoana receptivă fiind întoarsă cu spatele.
2. Unui dintre cei doi iubiți (cei care Tșl asumă rolul receptiv) se așează cu fața în jos pe o
pătură, celălalt fiind aplecat deasupra lui.
3. Amândoi stau în genunchi, persoana receptivă fiind întoarsă cu spatele.
4. Amândoi sunt așezați cu șezutul la sol, persoana receptivă fiind întoarsă cu spatele.
Gambele persoanei active în această operare sunt întinse de o parte șl de alta a șezutului celuilalt.
Indiferent de pozițiile alese, se recomandă ca cei doi să fie complet dezbrăcați,
De asemenea, este necesar să atragem atenția asupra noțiunii de 'cenzură' proprie care se află
adesea la baza sentimentelor de culpabilitate în ceea ce privește sexualitatea. Asemenea concepții
diminuează foarte mult eficacitatea ședințelor de temnopunctură amoroasă. Datorită condiționărilor
sociale și culturale, mulți oameni manifestă un sentiment de rușine cu privire la diferitele aspecte ale
fuziunii amoroase. Evident, acestea vor fi chiar persoanele care nu vor reuși să se comporte cu
naturalețe în timpul unei ședințe de termopunctură amoroasă. Dacă manifestăm o pudoare excesivă
în a ne dezgoli in fața ființei iubite, dacă simțim un sentiment vag de culpabilitate în a mângâia corpul
ființei iubite care ni se oferă cu candoare și dragoste, este important să retrentm fa sursa dîoină a
crosului. Pentru aceasta, ne putem pune câteva întrebări fundamentale: Care este gradul nostru de
deschidere față de atracția erotică în sine? Care sunt pragurile transformării erotice pe care nu
suntem dispuși să le trecem, atât în ceea ce ne privește, cât și în ceea ce ii privește pe ceilalți? In ce
măsură reprezintă aceste praguri obstacole în calea aspirației noastre de a merge din ce în ce mal
profund în iubire?
Dacă găsim intuitiv răspunsuri simple și clare la aceste întrebări putem spune că ne aflăm pe
drumul către o mare descoperire lăuntrică ce poate avea chiar valoarea unei revelații: aceea că
mediul nostru sacio-familial ne-a condiționat și ne-a limitat in acest fel, dar Că, în realitate, nimic nu
poate justifica cu adevărat temerile noastre sexuale în fața ființei iubite.
In cazul în care încă ne mai confruntăm cu anumite porniri dogmatice, prin intermediul
ședințelor de termopunctură cu caracter terapeutic vom reuși cu siguranță să ne câștigăm dreptul
inerent la plăcerile divine ale eresului.
Menținea rea punctelor aflate pe “căile amoroase" ale spatelui
Spre deosebire de "traseele" precedente, de data aceasta nu vom putea să recunoaștem mai
întâi pe propriul nostru corp amplasarea celor 17 puncte ce urmează a fi stimulate. De aceea, această
căutare trebuie făcută direct pe corpul ființei iubite.
VG 1 (Fig.353} șe află pe meridianul Vas Guvernator, între coccls și anus (coccis - os rudimentar
situat la baza coloanei vertebrale, rezultat din sudarea celor 4 sau 5 vertebre coccigiene},
VG 2 (Fig.354) se află pe meridianul Vas Guvernator, la nivelul articulației sacro- c oc c i-d î & n
c.
VG 3 (Fig,354) se află pe meridianul Vas Guvernator, sub apofîza spinoasă a vertebrei L4
(lombară 4).

VG 5 (Fig.354} se află pe meridianul vas Guvernator, sub apofîza spinoasă a vertebrei Li


(lombară 1 ■ sub ultima coastă).
VG 8 (Fig.355) se află pe meridianul Vas Guverna tor, sub apofîza spinoasă a vertebrei D9
(dorsală 9).
VG 11 (Flq,355) se sfii pe meridianul Vas Guvernator, sub apofîza spinoasă a vertebrei D5
(dorsală 5}.
VG 14 (Fig.355) se află
pe meridianul Vas Guvernator. între apofizele spinoase ale vertebrelor C7 (cervicală 7) șl Dl (dorsală
1),
IG 16 (Frg.356) se afla pe meridianul Intestin gros, pe fața superioară a umărului, în fosa formată
de extremitatea acromială a claviculei și spîna omoplatului.
VB 21 (Fig.356) se află pe meridianul Vezică biliară, la mijlocul distanței dintre VG 14 ți acromlon
(acromion ■ prelungire osoasă în partea supero-externă a omoplatului, deasupra articulației
umărului); VG 14 (Fig.356) este-situat pe meridianul Vas Guvernator, între apofizele spinoase ale
vertebrelor C7 (proeminentă) și Dl (dorsală 1).
VB 25 (Hg.357) se afla pe meridianul Vezică biliară, pe fața laterală a toracelui, sub vârful
extremității libere a coastei a 12-a.
V 26 (Fig.354) se afla pe meridianul Vezică urinari, la 1,5 TS'UN-1 de linia mediana, in afara
apoflzei spinoase a vertebrei L5 (lombară 5).
V 31 (Fig.354) se află pe meridianul Vezică urinară, pe prima gaură sacrală, la 1 TS'UN In afara
liniei mediane.
V 34 (Fig.354) se află pe meridianul Vezică urinară, pe a 4-a gaură sacrală, la 1 TS'CJN in afara
liniei mediane,
V 54 (Fig.354) se află pe meridianul Vezică * urinară, la 3 TS'(JN-i în afara deschiderii inferioare a
canalului sacral, la nivelul celei de a 4-a găuri sacrate.
V 30 (Frg.354) se află pe meridianul Vezică urinară, la 1,5 TS'(JN-i de linia mediană, la nivelul
celei de a 4-a găuri sacrate.
V 35 (Fig.354) se află pe meridianul Vezică urinară, la 0,5TS'<JM-i lateral de vârful cocosului.
antebraț, când se aduce degetul mare cât mal departe de celelalte degete, la nivelul radiusului [radius
= os lung, situat lateral de cubitus, împreună cu care formează scheletul antebrațului).
P 4 (Fig.365) se afli pe meridianul Plămân, la 5 TS'dH-i deasupra pliului cotului.
P 6 (Fiq.365 si Fig.366) se află pe meridianul Plămân, la 7 TS’UN-i deasupra pliului anterior al
pumnului, in extremitatea radială a antebrațului.
P 7 (Fig.365 si Fig.366) se află pe meridianul

Plămân, la 1,5 TS’tlrS-i deasupra pliului anterior al pumnului (pliu format atunci când se îndoaie
pumnul pe fata anterioară a mâinii), pe artera radială, in zona unde se
măsoară pulsul: când se întrepătrund degetul mare și cel arătător de la ambele mâini, punctul se află
exact la vârful arătătorului.
SI 2 (Fig.367) se află pe meridianul Stăpânul Inimii, la 2 TS’CIN-i sub extremitatea superioară a
pliului axilar anterior, puțin deasupra orizontalei care trece prin mamelon.
SI 3 (Fig.368) se află pe meridianul Stăpânul Inimii, pe pliu) cotului,
pe marginea internă a tendonului bicepsului brahial (lendonul bicepsului brahial fixează mușchiul
anterior al brațului de oasele antebrațului și se găsește în depresiunea din mijlocul plicii anterioare a
cotului).
SI 5 (Fig.368) se află pe meridianul Stăpânul Inimii, la 3 TS'ON-i deasupra lui SI 7, între
tendoanele mușchilor marele și micul palmar.
SI 8 (Fig.369) se află pe meridianul Stăpânul Inimii, între metacarpienele 2 și 3 (oase lungi ale
mâinii situate in prelungirea arătătorului și, respectiv, degetului mijlociu).
SI 9 (Fig.370) se află pe meridianul Stăpânul Inimii, la 0,1 TS'(JN-i înapoia unghiului extern (spre
degetul arătător) al unghiei degetului mijlociu.
I 1 (Fiq.371) se află pe meridianul Inimă, în centrul scobiturii axilei.
La fel ca și în cazul celorlalte ansambluri de tehnici de termopunctură, cel mai bine este să
fragmentăm "traseul* brațelor In mai multe *căi amoroase*, în funcție de necesitățile noastre sau de
inspirațiile erotice de moment.
= VA URMA -
A»] 1 C 40 TERMOPUNCTURA AMOROASĂ
• O FASCINANTĂ TEHNICĂ TAO1STĂ MILENARĂ SECRETĂ (continuare la cursul nr.39, An 11)
Ansamblul de tehnici nr.4: "Căile amoroase" ale membrelor superioare
Numărul de puncte stimulate: 17 (vezi TABELUL 4)
TABELUL 4

Meridian Punct Ameliorare Sufita

Intestin Subțire IS9 Dureri la nivelul umerilor, coaielor, brațelor Amoros

Intestin subțire IS7 Dureri la nivelul umerilor, coaielor, brațelor Amoros

Trei Focare TF9 Surditate trecătoare, țiuit în urechi Pasiune

Intestin gros IG 15 Dureri la nivelul umerilor, coatclor. brațelor Amoros

Intestin gros IG 11 Dureri ia nivelul umerilor, coaielor. brațelor Amoros

Intestin gros IG9 Dureri ta nivelul umerilor și spatelui Amoros

Intestin gros IG7 Dureri la nivelul umerilor și spatelui Amoros

Intestin gros 1G5 Durere de cap Pasiune

Plămân P4 Tuse, palpitații nervoase Tandrețe

Plămân P6 Tuse, astm, respirație dificilă, gâfâită Pasiune

Plămân P7 Tuse, astm, respirație dificilă, pătăiiă Pasiune

Stăpânul Inimii SI 2 Tuse, dureri dorsale Pasiune

Stăpânul Inimii SI 3 Palpitații nervoase, nervozitate generală Tandrele

Stăpânul Inimii Si 5 Nervozitate generală Amoros

Stăpânul Inimii SI 8 Sughiț Pasiune

Stăpânul Inimii SI 9 Insolație, arsuri Amoros

Inimă I1 Dureri la nivelul umerilor, coaielor, brațelor Amoros

Membrele superioare
Practicând aceste tehnici vom fi uimiți să vedem cum conversațiile sincere, libere și destinse,
favorizate de aplicarea termopuncturii amoroase, influențează mult mai ușor și într-o mai mare
măsură decât celelalte activități realizate împreună ceea ce reprezintă unul dintre fundamentele
cuplului: sexualitatea.
Am inlrcbat-o așadar pe ființa iubită despre obiceiurile și preferințele sale erotice. Am înțeles că
noi trebuie să facem primul pas și ne am confesat celuilalt. Spre exemplu, i-am descris - cu umor,
dar cât se poale de transfigurator - reveriile noastre erotice. Ne am deschis fără nici o reticență în
fața ființei iubite și am influențat e astfel să se deschidă la rândul său, să ne facă confidențe,
împiedicând-o să se închidă în ea însăși, in fantasmele sexuale ascunse pe care iși baza anterior
dorințele erotice.
Am Învățat astfel să comunicăm unul cu celălalt din Ce in ce mat profund, să facem împreună
alegerile amoroase cele mai elevate, să hotărâm împreună felul în care se va desfășura jocul nostru
amoros, plin de transfigurare.
Am înțeles, de asemenea, că mângâierile, îmbrățișările, săruturile, atingerile și ■gustarea*
corpului ființei iubite ne conferă o satisfacție chiar mai mare decât ‘actul sexual propriu-zis". pe care
foarte mulți bărbați mai ales îl înțeleg ca pe o obligație de a realiza adevărate performanțe. O viziune
înțeleaptă sau chiar și o percepție intuitivă de bun simț ne fac să înțelegem că acest gen de raport
sexual alienam care are drept obiectiv doar performanța reprezintă una dintre cauzele principale ale
dificultăților și problemelor de natură sexuală pe care le experimentează deopotrivă o mare parte
dintre bărbații și femeile care trăiesc sub impactul acestei epoci a “competitivității", înțelegem
totodată faptul că pielea noastră reprezintă un amplu organ receptor, ullrasensibil la vibrațiile
energiei amoroase. De altfel, nici un loc de pe trupul nostru nu este insensibil la atingere, în cazul
membrelor superioare, zonele sensibile sunt: subsuoarele, partea interioară a brațelor, venele
brațelor, încheietura mâinii, spațiul sensibil dintre degete, palma etc. Putem opera pe “căile"
amoroase ale brațelor și pentru a ne amplifica foarte mult simțul gustului ți al mirosului. Tot ce avem
de făcut este să umezim și apoi să “gustăm*, atingând ușor cu limba, brațele Ființei iubite. Vom
remarca repede că diferitele secreții care se produc în timpul excitației sexuale Joacă un rol
stimulator, nebănuit până acum, asupra limbii noastre.
Odată cu parcurgerea Fiecărui traseu amoros, putem conștientiza, de asemenea, în ce măsură
simțurile noastre sunt absorbite și orientate exclusiv către ființa iubită, pentru a susține astfel
energetic o stare de conștiință excepțională, caracterizată de un erotism rafinat și de o iubire
profundă: cu cât starea noastră de excitați? este mai intensă, cu atât mai completă este și detașarea
noastră de lumea exterioară. In această stare de conștiință amoroasă trasFiguratoare și divină, totul
ni se parc că se desfășoară tainic, in interiorul ființei noastre. Această veritabilă PRATYAHARA
(retragere a simțurilor) de la lumea exterioară, pentru a ne focaliza în exclusivitate asupra universului
fascinant al trupurilor noastre fuzionate, ajunge uneori pânăla a nu mai auzi soneria sau telefonul
care sună. Bineînțeles, in virtutea stării de empatie create, ființa iubită va fi în aceeași stare de
concentrare elevată ca și noi, sentimentele și simțurile sale fiind orientate exclusiv către noi.
Poziția celor doi iubiți în vederea practicării celui de al patrulea ansamblu de tehnici ale
termopuncturii amoroase
1. Cei doi iubiți se întind la sol sau se așează pe pat.
2. în picioare, unul în fața celuilalt.
3. Unul dintre cei doi iubiți (cel care ți-a asumat rolul receptiv) se întinde la sol, celălalt este
așezat lângă el.
Ne vom putea da seama cât de eficientă și de benefică poate fi termopunctura, în afara rolului ei
atăt de util în disiparea sau prevenirea micilor afecțiuni cotidiene (dureri de cap, tuse, dureri dorsale,
scapulare sau abdominale, oboseală sexuală etc.), mai ales atunci când bărbatul și femeia care se
cunosc de multă vreme au ajuns la o anumită stare de blazare șl nu mai sunt motivați erotic unul de
corpul celuilalt. Termopunctura amoroasă face adevărate mjracole atunci când în relațiile de cuplu s-
a instalat plictiseala și lipsa de apetit sexual. însăși existența cotidiană a celor doi este influențată
negativ de această stare de oboseală și indiferență erotică ce se abate asupra celor mai profunde și
mai intime domenii ale vieții lor. Dialogul sincer dintre ei dispare, comunicarea erotică, afectivă și
spirituală se diminuează treptat, iar ei devin mai degrabă un fel de asociați care acționează în vederea
rezolvării multiplelor probleme cotidiene. De aceea vom continua să insistăm asupra importanței
ședințelor de termopunctura amoroasă, punând accentul pe căutarea acelor puncte de
termopunctură și a acelor trasee care favorizează spontaneitatea, deschiderea sufletească, dialogul
autentic și confidențele intime.
Identificarea punctelor pe 'căile amoroase* ale membrelor superioare
Mai întâi trebuie să recunoaștem și să localizăm cu precizie, pe propriul nostru braț, toate
aceste puncte. în continuare, vom trece la căutarea și descoperirea lor pe brațul ființei iubite.
ÎS 9 (Fig.361) se află pe meridianul Intestin subțire; apropiind brațul de lorace, 15 9 se află la I
TS'UN deasupra extremității superioare a pliului posterior al axilei.
15 7 (Fig,363) se află pe meridianul Intestin subțire, la 5 TS'UN-i deasupra
punctului ÎS 5, pe marginea cubitală a antebrațului; IS 5 se află pe meridianul Intestin subțire, pe pliul
format din flexia mâinii pe antebraț, pe marginea cubitală (corespunzătoaredegetului mic), în fosa
(adâncitura) situată între apofiza stiloidâ cubitală (proeminență osoasă ce se găsește în zona
medială a feței posterioare a gâtului mâinii, evidențiată atunci când mâna este flectatâ) și osul pisi-
form [os mic al mâinii ce se simte la nivelul palmei, între pliul de flexie al mâinii și proeminența
musculară medială a palmei (corespunzătoare degetului mic)].
TF 9 (Fig.362) se află pe meridianul Trei Focare, la 5 TS'(JN-i sub olecran (olecran = osul
cotului), intre cubitus și radius (cele două oase ale antebrațului)-
IG 15 (Fig.364a) se află pe meridianul Intestin gros, ta punctul de unire al ac rom ionului,
claviculei și humerusului, in vârful fosei formate prin ridicarea brațului înainte (acromîon - prelungire
osoasă în partea supero-externă a omoplatului, deasupra articulației umărului).
IG 11 (Fig.364 a ți b) se află pe meridianul Intestin gros, la extremitatea externă a pliului cotului.
IG 9 (Fiq.364b) se află pe meridianul Intestin gros, la 3 TS'GN-l sub IG 11.
IG 7 (Fig.364b) se află pe meridianul Intestin gros, la 5 TS'(JN-i deasupra punctului IG 5, pe linia
ce unește IG 5 cu IG 11.
IG 5 (Fig.364b și c) Se află pe meridianul Intestin gros, în mijlocul depresiunii (tabachera
anatomică) ce se formează în lungul axului degetului mare al mâinii, între baza acestuia și
St 43 (Fig.376) se află pe meridianul Stomac, In unghiul de unire a metatarsienelor 2 și 3 (oase
lungi ale piciorului situate în prelungirea degetelor 2 și 3).

R 10(Fig.377)seaflă pe meridianul Rinichi, la extremitatea interni a pliu lui popliteu (în partea
posterioare a genunchiului), intre tendonul mușchiului

semitendlnosși cel al mușchiului semimembranos (mușchii posteriori ai coapsei ce se prind cu


capătul inferior de tibie).
R 8 (Fig.378) se află pe meridianul Rinichi, la 2TS‘CIN-i deasupra lui R 3, la același nivel cu R 7,
pe marginea posterioară a tibiei (tibia = oslung, situat in partea mediană a scheletului); R 3 (Fîg.378)
se află pe meridianul Rinichi, în fosa dintre maleola internă (partea cea mai proeminentă a osului
gleznei) și tendonul Iul Ahile (tendonul care fixează mușchii gemeni și mușchiul solear al gambei de
osul călcâiului, evidențiat la ridicarea „în vârful degetelor"), puțin deasupra marginii superioare a
calcaneului (osul călcâiului); R 7 (Fig.378) se află pe meridianul Rinichi, la 2TS'UN-i deasupra lui R 3,
pe marginea internă a tendonului lui Ahile.
R 6 (Fig.379) se află pe meridianul Rinichi, la 1 TS'UN sub maleola internă.

VB 30 (Fig.380) se află pe meridianul Vezică biliară, în fosa situată fa marginea posterioară a


marelui trohanter, la unirea treimii laterale cu cele două treimi mediale ale distanței dintre hiatusul
canalului sacral și vârful marelui trohanter (hiatusul canalului sacral * orificiul de deschidere
inferiorul canalului sacral, aflat la nivelul articulației osului sacral cu coccisul; marele trohanter
proeminență a osului femural situată în partea superioară și laterală a acestuia).
VB 33 (Fig.381) se află pe meridianul Vezică biliară, la 3 TS'UN-i deasupra lui VB 34. în fosa
situată deasupra condilului femural extern (proeminență osoasă laterală a extremității inferioare a
femurului); VB 34 (Fig.381) se află pe meridianul Vezică biliară, intr-o depresiune situată la marginea
anterioară a gâtului peroneului (peroneu = oslung și subțire situat între genunchi și gleznă care,
împreună cu tibia, formează scheletul gambei).

VB 40 (Fig.382) se află pe meridianul Vezică biliară, în fosa (adâncitura) situată Inferior și


anterior maleolei externe (maleola externă = proeminența osoasă laterală a gleznei), = VA URMA =
Anii C 41 TERMOPUNCTOR A AMOROASA
• O FASCINANTĂ TEHNICĂ TAOISTÂ MILENARĂ SECRETĂ
Ansamblul de tehnici nr.4: "Căile amoroase" ale membrelor superioare (continuare la cursul
nr.40. An 11)
Prezentăm în continuare câteva "trasee" energetice terapeutice sau, altfel spus, "trasee" utile:
■ ÎS 9 IG 15 - I 1 - SI 2 (Fig 372);
- IS 7 • IG 9 - 1G 7 (Fia,372); ■ TF 9 - P 6 - IQ 15.
"Traseele" energetice senzuale din zona brațelor sunt (Fig.372): - IG 11 - IS 9 - I 1;
• SI 3 ■ P 7 ■ I 1.
Un 'traseu* energetic pentru favorizarea dialogului și a comunicării intime in cuplu este
(Frn.372): -IG5-SI8-P7-P4.
Sfaturi și recomandări
Toate sfaturile precedente in legătură cu "traseeleamoroase*ale feței rămân valabile. Nu trebuie
să uităm să stabilim de comun acord între noi ce anume dorim să dinamizăm și să activăm atunci
când efectuăm recunoașterea precisă a punctelor de termo- punct ură specifice diferitelor "trasee
amoroase".
Procedând în felul recomandat anterior, vom rămâne uimiți să constatăm starea de divină
inspirație și de euforie amoroasă care ne va impulsiona să ne mărturisim iubirea pe care ne-o purtăm
reciproc, precum și bucuria și plăcerea pe care aspirăm să ne-o oferim unul celuilalt. Intre noi se va
instaura astfel un climat special de armonie și comuniune
sufleteasca, o divină complicitate amoroasă ți o intimitate nouă ce ne va face să întrezărim starea
androginală.
Impresiile ți senzațiile resimțite trebuie să fie împărtășite in mod firesc și spontan cu cea mai
mare sinceritate si încredere. Vom întreba ființa iubită în legătură cu cele mai intime preferințe, trăiri
și emoții erotice ale sale. De asemenea, trebuie $a ne mărturisim dificultățile sau problemele cu care
încă ne mai confruntăm și să ne recunoaștem amândoi, fără complexe, eventualele lacune in ceea ce
privește arta termopuncturii amoroase.
Aceste încântătoare confidente ne vor ajuta să ne deschidem sufletele ți să stabilim o
comuniune autentică și plenară între noi.
Ansambtal de tehnici nr.5: 'Căite amoroase* ale membrelor inferioare Mumărul de puncte
tratate: 10 (vezi TABELUL 5) |țp L U L 5
MerMtu Punct Ameliorare Suflu
Stomac Si 34 Diaree, dureri ale picioarelor. în special in zona Pasiune
genunchilor

Stomac Sl 40 fuse. amețeală. indigestie Amoros

Stomac Si 41 Dureri ale picioarelor, în special în zona genunchilor Pasiune

Stomac St 43 Dureri ale picioarelor, dureri abdominale Amoros

Rinichi R 10 Dureri ale genunchilor, disfuncțn ale aparatului genital Amoros

Rinichi RK Diaree. în cazul femeilor • ciclu neregulat Tandrețe

Rinichi R6 in cazul femeilor * ciclu neregulat ți/sau dureros Tandrețe

V czică biliară VB 30 Sciatică Pasiune

Vezică biliar» VB 33 Dureri ale genunchilor Amoros

Vezică biliară VB 40 Dureri ale picioarelor, în special în zona genunchilor Amoros

Membrele inferioare
Membrele inferioare pot fi, la rândul lor, sursa unor nebânuite plăceri, dacă vor fi stimulate
tactil, cu măiestrie, în cete mai diverse moduri: atingeri ușoare, presiuni, masaje, fără ca prin aceasta
să uităm complet de stimulările sinestezice vizuale, olfactive și gustative.
Picioarele sunt foarte sensibile și merită în egală măsură să fie "onorate* Cu mângâieri și
prcsneu senzuale, fiind sursa unor stimulări excitante foarte intense. De a lungul timpului, mu Iți
oameni ștau pus întrebarea: “Ce este de fapt sexualitatea?’, dar extrem de puțini au și înțeles exact
ce este ea cu adevăraL
Sexualitatea este adeseori definită ca un ansamblu al caracteristicilor și trăirilor care se
raportează la sex și la comportamentele care decurg din acestea. Deși este foarte cunoscută, această
definiție este lotuși foarte simplistă, căci sexualitatea depășește cu mult această viziune care se
raportează strict la organele sexuale și la actul sexual propriu-zis. In general, orice individ are o
concepție personală in legătură cu sexualitatea, bazată in mare parte pe educația sa și pe valorile
sociale și culturale ale societății în care trăiește.
Sexualitatea nu se raportează insă numai la corpul nostru, ci include și raporturile acestuia cu
gândurile și sentimentele noastre. Ea reprezintă o parte esențială a ființei umane, căci implică
deopotrivă în acțiunea ei atât organele noastre sexuale, cât și ființa noastră privită in ansamblul ei Ea
implică astfel anumite caracteristici așa-zis sexuale, comportamente legate de procreație, de erotism,
de orgasm, de control al plăcerii, de transmutare și sublimare, de senzualitate, de transfigurare, de
iubire și de intimitate. Intr-adevăr, unul și același gest poale avea mai multe semnificații, în funcție de
comportamentul, gândurile și sentimentele noastre dc moment
Contextele se modifică în permanență, iar semnificațiile lor de asemenea. Fiecare om își trăiește
sexualitatea in propria sa manieră, iar această experiență se poate nuanța cu timpul nehănuit de
mult, căci sexualitatea poate fi o cale "regală* de a ne conferi plăcere (fiind totodată o inepuizabilă
sursă a desfătării și a bucuriei de a trăi). Ea ne ajută să aprofundării iubirea (fiind asociată m acest
caz cu noțiunea de relație de cuplu) pentru a evolua spiritual prin yoga tantrică (fiind asociată cu
conștiința cosmică androginală). in toate cazurile insă, sexualitatea trebuie să fie un inestimabil
instrument de comunicare cu ființa i ubită.
Orice om, dacă își va examina cu atenție relația cu ființa iubită, va constata că aceasta se înscrie
pe coordonatele unui dialog subtil, deosebit de expresiv, în care fiecare gest, fiecare privire pot
spune: “îmi placi!’. *Țe adori*. ’Aș fi fericit să te cunosc mai bine’. “Hai să ne Împăcăm!", “Vreau să te
domin’, ’lmi place să mă supun*, “Am nevoie să mă simt in siguranță".
“îmi place să fiu iubii", “Ce-arfi să facem un copil împreună?", "Tedoresc". "Mă simt singur și
nefericit", "Hai să ne topim în Dumnezeu!’ etc. Acest dialog intim se derulează adeseori în difente
game de rezonanță cu aceeași persoană, variind in funcție de sentimentele și de dorințele noastre de
moment.
Pozițiile celor doi iubiți în vederea practicării celui de-al cincilea ansamblu de tehnici ale
termopuncturii amoroase
Persoana care își asumă rolul receptiv se întinde pe burtă sau pe spate, în funcție de
amplasarea punctuluice urmează să fie stimulat. Persoana careîși asumă rolul activ stă aplecată
deasupra celeilalte.
Am remarcat, desigur, cu toții, cât de restrânsă este suprafața ocupată de un punct de
acupunctură. De aceea, pentru începători, localizarea exactă a acestor puncte pune anumite
probleme. Din fericire, termopunctura amoroasă nu necesită neapărat stimularea unor puncte
minuscule, ci înglobează și zona de influență a acestora, alcătuită dintr-un cerc cu diametrul de circa
2-3 centimetri in jurul punctului. Iradierea căldurii prin expirația realizată întotdeauna pe gură
acoperă perfect o asemenea Zonă mai largă,
O altă noțiune primordială, în aceste operări, pe care trebuie să o cunoaștem este că, de fiecare
dată când noi sau ființa iubită aplicăm aceste sufluri asupra unui punct precis de termopunctura.
trebuie să fim complet relaxați și lipsiți de griji sau de gânduri, negative și obsesive. Așa se explică
de ce termopunctura amoroasă este atât de eficientă, intr-adevăr, antrenamentul pe care l-am urmat
pentru a învăța suflurile de tip pasiune, tandrețe și amoros, ne-a permis să controlăm mai bine
PRANA vehiculată ți să ne relaxăm mai profund. Mai mult decât atât, respirând© perioadă mai
îndelungată asupra unui punct precis de pe corpul ființei iubite (printr-o prelungire adoratei
expirației), se induce treptate modificare profundă a nivelului nostru de conștiință și. implicit, a
comportamentului nostru obișnuit.
Astfel, dacă înainte eram tensionați sau agitați din punct de vedere mental, vom simți cum ne
calmăm, devenind cât se poate de destinși. Dacă până atunci eram preocupați sau chiar obsedați de
ceva anume, vom deveni dintr-o dată, ca prin farmec, foarte atenți și concentrați asupra momentului
prezent, stare care ne conferă fericire, încredere în sine, transfigurare, trăiri pe care le putem
transmite acum cu ușu rință ființei iubite
Identificarea punctelor pe "calea amoroasă* a membrelor inferioare
începem prin a realiza o identificare a acestor puncte mai întâi pe propriile noastre picioare.
Continuăm apoi prin a le identifica cu precizie și pe picioarele ființei iubite.
St 34 (Fig.374) se află pe meridianul Stomac, la 2 TS'ON-i deasupra marginii superioare a rotulei
St 40 (Fig.375) se află pe meridianul Stomac, la 8 TS'UN-i deasupra maleolei externe.
St 41 (Fig.376) se află pe meridianul Stomac, în mijlocul pliului de flexîe al piciorului, între
tendoanele extensorului propriu al halucelui {degetul mare de la picior) și extensorului comun al
degetelor. [Tendoanele mușchiului extensor propriu al halucelui și cele ale mușchiului extensor
comun al degetelor se evidențiază prin flexia dorsală (spre spate) a piciorului și extensia degetelor
atunci când se opune rezistență mișcării.] St 41 mai poale fi localizat la jumătatea distanței dintre
cele două maleole (cele două proeminențe osoase • internă și externă • ale gleznei).
g J starea de rpviMafte Agjeslirră țdfcudk tate a rfigeslâei) - care CMC irâsceii farcwsit de
somnolentă după mese. de eructațrr (ragă*.), sau chiar de dureri de cap ți dr Teață:
h) crampele rt-estnafce-. ____________
i) napetența «mufa ihiposesiafiriiro) - care poate fi organicâ sau cocsiauporulk acnasla
se poate datora une* rtvbț*. râmi rriulăn a mân derirte OLIMC sd> rfhuafia ma puterrwc sertmrea
de c"ujpabmane. a unei angoase țață de fvrțcfc* de sex opus sau a unei fnci larvare ăi fața
prep» ihao rnpufoun sexuale făesti. ctreuhiiar ana* a fi “anormale"",
PozjțBe celor doi âduți n vederea practicam cetoi de -al țasetoa ansarribto de tehnici ale tr
mviț—M lini amoroase
Pozițiile cele mai adecvate le wocn descoperi stoguri. in funcție de dăcrtrle "trasee” ale
stării generale de armonie lăuntrică șî fericrt pe car dorim sâ le dmamizâm.
Identificarea punctelor de pe "cade amoroase* ale stiva generale de armonie lăiaitrică ți
fericac
SI 6 (Fig.386) se află pe meridianul Stăpânul hrnr. pc fata antenoarâ a antebrațoiui. ia 2
TS'UN i deasupra marocului ptuim de flexie al pwntia. adre tendoanele muțchdor marele ți
micid pafinar.
R 6 (Hg.3B7) se află pe meridianul Rinichi, ia I TS'GPt sut> maleola ădemă (maleola internă
= partea cea mai prumwmtă a osului <^eznet>.
VG 4 (Fig_l88> se ailâ pe meridianul Vas Guvernator sub aputiza spănoasâ a vertebrei L2
(lombară 2) (apofiză spnoasâ = proemi nența posterioară a vertebrei situată pe Inia mediană,
mai evidentă la aplecarea trunchiului in față).
VG 1 (Fig.389) se află pe meridianul Vas Guverna tor. intre coccis ți anus (eoccis = ns
rmfcnentar ia baza coloanei vertebrale, rezulta! din sudarea celor 4 sau 5 vertebre cocdgiene).
= VA CJRMA =
V.} 7 C -12 TERMOPJJtCrORA AMOROASA
O ? A3C3MHTĂ TEHx>3CĂ TAOtSTÂ MB-EMARÂ SECRETĂ
de trrawn w 5: 'Căit amoroase’ ate mcjnbceix irdrrioare HcwiFiuxt- ia ne 41. An 11)
- • jrnetete de acuptirct-jri situate pe mcmtxcle nfenoarc trebuie *<a' K >: <4e gj uțpiase c
rr»a muite ’câ» anornasejalonate de numai J J p«M* fiecare ce -jfsweată a fi MwnulMe in cadrul
unei singure *Mime de tHHWipunrtiră anrwroasă.

*- ’c.ienlâm aft coertnnuare cili i a exemple de "tuasee’* «meirpsrtnce JtesapesjSL.nf' MW_


țpțjs. 'trasee'* isfflr:
S> 54 - « p R 8 fFinJ83): ■ Sfl 4B - SI 43 - Sl W ■^“■»g.383k - VB 30 - R 18,
R ’O «« R6(Fi»363)_
•îim estenapfau dt- "ta ja, i u * cmo gttlc wsuiuaf este* '(FrgJ&Sir - VB 30 - 'Sl 43 - 5134
- R JO.
■fir. esempâjide “Mira&eu* ener petic fesmu feranuana didhgudâ ii> a consurucir® inltnv
ct nupifu rsic.
- « 6 - VB 40 - Sr 4©
SUnaî ți icctromdări
\um respecte «tfle*ss» sAJOum citfite amterinc. De aJdeiL acestea surfl ■> «taibie pertiu
caice sedară de leTriLțaunclMă anwii>casÂ_
De asemenea, este mcces» ■a înțelegem câ tcalamcntele fxwrwiicaâe, pe rare le- am dr
sens ca fiind uHdtnAe remeefii ia. Ixeră al? aparatului genitali, ciclu rw-jeguian sau dureros.,
piejderi si-WMaale*. ne permt de sd ne annpjîficjm apelului sexual
SĂ CQmbdt-CSTI * -mflimflai
rj-'Jicfivă de a ejaoAa să vindecăm cu succes ânpfilei^a țHrradlalpa. sanuttan cu NLi?Timatfea
sau atmuacna prnpriu-zisâ a dureefc* asociate boMor citate
Ansamblul de tehnici nr. 6: "Căile amoroase" ale stării generale de armonie lăuntrică și fericire
Numărul de puncte stimulate: 22 (vezi TABELUL 6) TABELUL 6
Meridian Punct Ameliorare Suflu
Stăpânul Inimii SI 6 Oboseală sexuală, impotență Ptoiune

Rinichi R6 Conferă tonus sexual Pasiune

Vas Guvernator VG4 Picderi seminale Pasiune

Vas Guvernator VG 1 Hemoroizi Arhoros

Vas de Concepție VC2 Impotență sexuală - conferă tonus sexual Tandrețe

Vas de Concepție VC3 Oboseală sexuală Pasiune

Vas de Concepție VC 6 Inapetență sexuală Pasiune

Vo$ de Concepție VC 17 Conferă tonus sexual Pa*, iu ne

Vas de Concepție VC 14 Anxietate, angoasă, oboseală sexuală Tund re Jt

Vas Guvernator VG 26 Impotență, inapclențâ sexuală Pasiune

Intestin gros IG 12 Conferă ton us sexual Tandrețe

Splină-Pancreas SP 10 bunăstare generală Amoros

Stomac St 45 Inapetențâ sexuală, frigiditate Pasiune

Stăpânul Inimii SI 1 Impotentă, oboseală sexuală Amoros

Vasele Concepi ie VC4 Tonic pentru întreg organismul Amoros

Vasdc Concepi ic VC5 Oboseală sexuali ejaculare precoce Pași unc

Vezică biliară VB 1 Oboseală sexuală Pași une

Intestin gros IG 18 Frigiditate, oboseală Pași une

Vas de Concepție VC1 Vagi nită. oboseală sexuală Pași une

Vas Guvernator VG 15 Gânduri obsesive Pasiune

Rinichi R3 Impotență sexuală Pasiune

‘Căite" stării generate de armonie lăuntrică ți fericire


Așa cum am precizat, termopunctura amoroasă acționează prin intermediul încălzirii zonelor
dinamizate prin stimularea terminațiilor nervoase locale, cărora le dă un impuls suficient de intens
pentru ca acestea să se poată reenergiza. Altfel spus, termopunctura nu suprasolicită, ci întotdeauna
animă energetic.
în plan mental, termopunctura amoroasă Joacă practic același rol de revigorare, focalizare si
dinamizare energetică. La ne ajută foarte mult la eliminarea obișnuințelor gregare dobândite (care
acționează adeseori sub aparența unor constrângeri exterioare), a gândirii schematice restrictive, a
opiniilor rigide deja create și foarte greu de înlocuit, a ideilor receptate și fixate pe un fond de
tensiune interioară sau de dogmatism. Mai
mult decât atât, ea ne permite să ne reevaluăm ideile și trăirile. Astfel, ea eliberează impulsurile
senzuale spontane pe care atâția oameni și le reprimă pentru a se conforma unor comportamente
considerate "respectabile* sau din anumite considerente religioase, morale, sociale ele. Ea arată cu
claritate eroarea fundamentală pe care o comit cel mai adesea bărbații șj femeile care confundă, in
sexualitatea lor, iubirea și sentimentele elevate și pure cu plăcerea ți instinctele animalice.
De exemplu, gelozia reprezintă c manifestare evidentă a insllhclului primar de proprietate.
Gelozia conferă o viziune alienantă conform căreia fiinja umană nu mai este ceea ce este, ci ceea ce
posedă: evident, dorința de posesiune exclusivă a partenerului ține de orice alte considerente, numai
de iubire nu. In plus, gelozia demonstrează dorința de afirmare a propriei conștiințe egotice și a
propriului drept la plăcere Astfel se explică df.ee ființa "roasă" de gelozie - expresie a înțelepciunii
populare care exprimă foarte bine caracterul profund distructiv al acestui sentiment - se lecne în mod
subconștient că nu este ‘'dorită'' și aceasta explică, de asemenea, de ce adeseori ea nu se simte "la
înălțimea'* celuilalt. Prezența geloziei demonstrează și existența unui complex de inferioritate ceea ce
arată, mai întâi de toate, că. Indirect, persoana care trăiește acest sentiment se disprețuiește pe sine
sau că ignoră noțiunile legate de autotransflgurare. Rădăcinile geloziei pot fi: orgoliul, masochismul,
tendința morbidă de auto-pedepsire. sadismul. Intoleranța, față de un eventual eșec, egocentrismul,
prezența unui sentiment puternic de competitivitate sau de poseslvilate.
Din păcate, majoritatea relațiilor de cuplu dintre ființele umane obișnuite se stabilesc pe o a șa-
zisă “iubire" care nu reprezintă decât o împărtășire reciprocă a stării de posesivi la le și gelozie.
Trecând dincolo de ipocrizie și de prejudecățile absurde, termopunctura amoroasă permite căutarea,
redescoperirea și împărtășirea în cuplu a erotismului autentic.
Tradiția taoistă consideră că erotismul reprezintă, in ultimă instanță, sublima Căutare a acelor
magice instrumente și modalități care permit obținerea fericirii pornind de la plăcerea sexuală eliberati
de orice constrângeri morale, sentimentale, religioase sau sociale.
Prin urmare, în arta termopuncturii amoroase, stăpânirea tehnicii propriu-zise de operare este
necesară, dar nu și suficientă.
Dacă obstacolele abundă in tentativa noastră de a ne induce o trăire erotică pură,
transfiguratoare, cu atât mai mare va fi meritul în cazul în care le vom depăși. Pentru această este
necesar Insă să reflectăm la propria noastră ființă, să ne deschidem mintea și sufletul, să devenim
conștienți de existența in ființa noastră a principiului divin al “plăcerii", să ne convingem lăuntric că
“desfătarea" și împlinirea erotică suni trăiri profund benefice, sănătoase șl perfect normale. în acest
fel, vom ajunge să ne debarasăm puțin câte puțin, odată cu operarea pe diferitele "trasee amoroase",
de toate prejudecățile care ne-au încorsetat încă din copilărie.
Starea de armonie interioară și fericire presupune eliminarea anumitor tulburări care ne
afectează echilibrul lăuntric în anumite momente sau permanent.
Astfel, pentru a obține o stare de armonie și de fericire, tradiția taoistă recomandă să eliminăm în
primul rând:
a) astenia - aceasta reprezintă o senzație subiectivă de oboseală care se manifestă de regulă
prin dificultăți în a lucra, lipsa frecventă a atenției, dureri în diverse părți ale, corpului;
b) anxietatea - este O Stare de tensiune mentală care poate conduce ia neplăceri similare cu
cele date de angina pectorală;
c) tracul - este un fel de anxietate care apare în anumite circumstanțe particulare: examene,
luarea cuvântului In public, prezența în fața unui personaj important etc. Tracul reprezintă adeseori
manifestarea unei stări de hiperemotivitate sau exprimă o lipsă de adaptare la o situație dată;
d) insomniile nervoase (numite și esențiale);
e) ciclurile dureroase la femei - care declanșează stări de angoasă și palpitații cardiace;
f) durerile organelor genitale;
Meridian Ficat —> "Poarta" energetică de ieșire MeridianFicat —> "Poarta" energetkâde intrare
Meridian Plămân —> Meridian Plămân —* ... etc.
Prin urmare, în aceasta primă etapă, ființa care și-a asumat rolul activ realizează o călătorie,
mângâind senzual, cu ajutorul degetelor, corpul ființei iubite, urmând ordinea ți sensul celor 12
meridiane.In același timp, ea va urmări să vizualizeze imaginativ - pț propriul său corp traseul
energetic pe care ii urmează In mod concret pe trupul ființei iubite. In acest mod se dezvoltă o
misterioasă și fascinantă stare de polaritate energetică intre NADI-urile celor doi.
La rândul său, persoana care și-a asumat rolul receptiv iși focalizează atenția asupra tuturor
simțurilor care sunt orientale exclusiv spre această stimulare și își propune să urmărească mental
traseul energiei sale vitale trecând de la un punct la altul, in corelație cu acțiunea mângâietoare și
energizantă a degetelor ființei iubite care alunecă incel pe trupul său. Spre exemplu, ea iți
concentrează intens atenția mai intăi asupra primului meridian (Plămân) care este parcurs prin
ușoare mângâieri de degetele ființei iubite și își dirijează imaginația astfel încât să simtă efectiv un fl
ux de energ ie și chiar fiori de plăcere care coboară prin brațul său de -a lungul meridianului Rămân,
apoi continuă să-și folosească atenția și imaginația pentru a sesiza cât mai profund energizarea
meridianului Intestin gros, apoi a meridianului Stomac și așa mai departe. întotdeauna, atunci când
urmărim dinamizarea în acest fel a unui meridian, nu trebuie să uităm să asociem sinergie senzațiile,
gândirea, imaginația și reprezentarea noastră vizuală.
Etapa a doua
După ce am învățat cum să realizăm cât mai ușoro reprezentare vizuală Imaginativă a traseului
fiecăruia dintre cele 12 meridiane care ne străbat corpul, putem realiza meditații în care să urmărim
amplificarea cât mai profundă a stării noastre de armonie interioară, precum și a senzației de bine
resimțită plenar atât la nivel fizic, cât șl la nivelul fiecăreia dintre structurile noastre energetice
subtile. In această fază, nu mai este absolut necesar să fim împreună cu ființa iubiră. Ne vom
așezaîntr-o postură de meditație șî ne vom focaliza asupra meridianului Rămân, urmărind Să simțim,
exact ca în etapa precedentă. însă acum fără a mai exista o stimulare exterioară, fluxul de energie
care trece prin el. Imaginația noastră creatoare va reuși să ne confere treptat impresia că un veritabil
aflux de energie se revarsă dlntr-un punctat meridianului în altul, Vom simți chiaro anumită senzație
foarte evidentă de căldură c$re trece prin respectivul meridian. Acesta este un semn infailibil câne
aflăm pe calea cea bună. In general, după maxim 7 astfel de ședințe de vizualizare creatoare, chiar ți
o persoană care anterior nu simțea absolut deloc circulația energiilor eterice prin propria ființă va
începe să perceapă într-un mod evident fluxul.de energie de-a lungul meridianelor.
in continuare, vom urmări sa ne rafinăm ți mai mult percepțiile subtile pentru a ajunge să simțim
chiar ți cele mai mici fluctuații de energie care trec prin meridianele noastre. Priza noastră de
conștiință asupra circulației efective a energiei prin corpurile noastre subtile, pe anumite trasee bine
definite (NADl-uri) și într-un sens precis. întotdeauna aceleași, ne va permite să ne menținem ulterior
echilibrul energetic și armonia lăuntrică in toate circumstanțele.
De fiecare dată când vom parcurge imaginativ un astfel de traseu energetic, se recomandă să
fim foarte vigilenți și cât mai atenți la absolut tot ceea ce simțim. Dacă avem impresia că energia se
blochează Inlr-un anumit punct al meridianului, aceasta înseamnă că acolo există o perturbație sau
un blocaj energetic. In acest caz este bine să reîncepem parcurgerea traseului pornind de la "poarta"
sa de intrare. Dacă, după mai multe operări de acest fel, nu reușim lotuși să debiocăm punctul in
cauză (și să determinăm astfel energia să avanseze), vom trece la meridianul următor. La sfârșitul
ședinței, când energia s- a dinam izat foarte mult in aura noastră, realizăm o nouă tentativă de
deblocare a meridianului. Dacă nu obținem nici acum un rezultat satisfăcător, ne vom ajuta și de alte
tehnici șl procedee yoghine care acționează în mod specific pentru deblocarea acelor "bariere"
energetice șl, in plus, ne vom propune să facem alte tentative de deblocare la ședințele următoare de
termopunctură amoroasă. Nu trebuie să ne pierdem niciodată răbdarea; tenacitatea în eliminarea
acestor blocaje este pe deplin justificată căci, atâta vreme cât perturbația există, nu vom putea să
simțim circulația energiei între două puncte sau zone precise ale ființei noastre, iar acest fenomen își
are consecințe și reflectări pe multiple planuri, Se recomandă să aplicăm asupra punctului unde
există blocajul respectiv, dar ți asupra punctului care urmează pe același meridian (urmând sensul de
curgere a energiei). sLt/îuf-tandZetedin termopunctura amoroasă: de cele mai multe ori această
operare va reuși să deblocheze cu rapiditate circulația energiei prin punctul respectiv.
Acestea reprezintă toate elementele fundamentale necesare și suficiente pentru a aplica cu
succes arta milenara a termopuncturii amoroase. In continuare, reușita noastră depinde numai și
numai de practica noastră perseverentă. - SFÂRȘIT -
Ani 1 C 43 TERMOPCJNCTC1RA AMOROASĂ
- O FASCINANTĂ TEHNICĂ TAOISTĂ MILENARĂ SECRETĂ
Ansamblul de tehnici nr. 6: ‘Căile amoroase" ale știrii generale de armonie lăuntrică și fericire
Identificarea puiH-lelw de pe 'căile amoroase" ale stării generale de armonie lăuntrică și fericire
(continuare la cursul nr. 42, An 11)
VC 2 (Fig.390) se află pe meridianul Vas de Concepție, la mijlocul marginii superioare a simfizei
pubiene (simfîza pubiană = articulația aflată
pe linia mediană, deasupra organelor genitale, unde se unesc cele două oase pubiene).
VC 3 (Frg.390) se află pe meridianul Vas de Concepție, la 4 TS’UN-i sub ombilic.
VC 6 (Fig.390) se află pe meridianul Vas de Concepție, la î ,5TS'UN*i sub ombilic.
VC17(Fig.391) se află pe meridianul Vas de Concepție, tn zona pieptului, central, la nivelul
spațiului 4 intercostal, pe linia Ce unește cele două mameloane, la unirea pătrimii inferioarecu cele
trei pătrimi superioare ale sternului (stern = os lung și plat așezat in mijlocul pârtii anterioare a
toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule).
VC ]4(Fig.391)se află pe meridianul Vas de Concepție, la 6 TS'CJN-i deasupra ombilicului.

VG 26 (Fig.392) se află pe meridianul Vas Guvernator, in adânc itura aflată deasupra buzei
superioare, chiar sub nas, la o treime din d istanța dintre nas și buza superioară, pe șanțul nazolabial
(intre septul nazal și buza superioară).
IG 12 (Fig.393) se află pe meridianul Intestin gros, la I TS'GN deasupra lui 1G II; 10 11 (rig.393) se
află pe meridianul Intestin gros, la extremitatea externă a pliului cotului.
SP 10 (Fig.394)se află pe meridianul Splină-Pancreas, la 2 TS'UN-i deasupra marginii interne a
rotutei, în mijlocul proeminenței mușchiului vast intern [mușchiul vast intern este o componentă a
mușchiului cvadriceps (principalul mușchi al feței anterioare a coapsei)).
St 45 (Fig.395) se află pe meridianul Stomac, la baza unghiei degetului 2 al piciorului, de partea
degetului 3.
SI 1 (Fig.396) se află pe meridianul Stăpânul Inimii, ta 1 TS'GN în afara mamelonului, in spațiul 4
intercostal.
VC 4 (Fig.390) se află pe meridianul Vas de Concepție, la 3 TSW-i sub ombilic.
VC5 (Fig.390) se află pe meridianul Vas de Concepție, la 2 TS'CJN-i sub ombilic.
VB l (Fig.397) se află pe meridianul Vezică biliară, la 0,5 TS'GN-i exterior unghiului extern al
Ochiului.

claviculă și osul pieptului.


VC I (Fig.398) se află pe meridianul Vas de Concepție, în centrul perineuîui, între anus și sex.
VG 15 (Fig.399) se află pe meridianul Vas Guvernator, pe ceafă, intre apoftzele șpiiKwsc ale
vertebrelor CI șiC2, imediat sub baza craniului.
R 3 (Hg.400) se află în fosa (adâncitura) dintre maleola internă (proeminența osoasă medială a
gleznei) și tendonul lui Ahile. puțin deasupra marginii superioare a calcaneului (osul călcâiului),
IG 18 (Fig.397) se află pe meridianul Intestin gros, la 3 TS'LIN-i in afara mărului lui Adam, pe aceeași
orizontală, pe mușchiul steme- cleidomastoidian; mușchiul sternocleidomastoidian « mușchi oblic al
gâtului ce se află intre apofiza mastoidă (proeminența osoasă aflată inferior și posterior de orificiul
urechii) și articulația dintre
sănătate. Reacțiile fizice la slimulii erotici trebuie să se poată derula normal, spontan și firesc. Dacă o
ființă este foarte devitalizată sau dacă este grav bolnavă, nu va simți nici cea mai mică dorință dea
realiza fuziuni sexuale, dar va simți în schimb cu atât mai mult necesitatea de a avea parte de
tandrețe și de afecțiune din partea celuilalt
O condiție fizică bună nu este însă suficientă; aceasta trebuie însoțită de o stare emoțională
adecvată, de un bun echilibru psihic și de o stare generală de armonie.
Sfaturi șl recomandări
Una dintre condițiile necesare pentru stabilirea unor raporturi în cuplu profunde, armonioase și
aducătoare de fericire este starea de vitalitate și
Traseele "căilor amoroase" ale stării generale de armonie lăuntrică și fericire. Dinamizarea
acestora prin atingeri, vizualizare și meditație.
Am văzut că fiecare meridian este jalonat de puncte focar pe care energia vitală le parcurge într-
un sens bine definit. Flecare meridian de acupunctura dispune de o sui-generis"țfoartă" de intrare și
de o "poartă" de Ieșire a energiilor care circulă prin el. Energia eterică pătrunde in el prin "poarta* de
intrare, circulă de-a lungul meridianului, trece prin ’poarta" de ieșire și pătrunde apoi în meridianul
vecin cu care acesta comunică energetic. ’Poarta" de ieșire a unui meridian este așadar întotdeauna
conectată la "poarta" de intrare a altui meridian, printr-un “canal" energetic secundar. Direcția
fluxului de energie de-a lungul meridianului este constantă încă de la pătrunderea sa prin 'poarta" de
intrare. Bazânduse pe toate aceste elemente ezoterice fundamentale, inițiații taoiști. adepți ai
tcrmopuncturii amoroase, au recomandat un inedit traseu de stimulare ce parcurge sintetic întreaga
noastră rețea energetică de meridiane.
Această fascinantă 'călătorie" □ energiei amoroase dinamizată în întreaga ființă prin tehnica
termopuncturiî se va faceîn două etape:

Prima etapă
Studiem împreună cu ființa iubită primul meridian - meridianul Plămân. Persoana care și-a
asumat rolul receptiv se întinde pe pat. iar cealaltă, cea care și-a asumat rolul activ, urmează,
atingând ușor și senzual cu degetele pe corpul ființei receptive, un veritabil traseu amoros format din
parcurgerea celor 12 meridiane. începând cu meridianul Plămân. Acesta reprezintă totodată și modul
cel mai direct, mai eficient și mai plăcut de învățare a traseului precis al fiecărui meridian,
Prin urmare, persoana care și-a asumat rolul activ va trece astfel în revistă cele 12 meridiane. în
ordinea în care ele au fost prezentate și respectând sensul de parcurgere al fluxului lor energetic
natural.
Schema:
Meridian Plămân —> ’Poarta" energetică de ieșire Meridian Plămân —»’Poarta" energetică de
intrare Meridian intestin gros —>
Meridian intestin gros —> ’Poarta" energetică de ieșire Meridian intestin gros —> ’Poarta"
energetică de intrare Meridian Stomac —»
Meridian Stomac —> ’Poarta" energetică de ieșire Meridian Stomac —» ‘Poarta" energetică de
intrare Meridian Splină-Pancreas —>
Meridian Splină-Pancreas —> "Poarta’ energetică de ieșire Meridian Splină-Pancreas —>
"Poarta" energetică de intrare Meridian Inimă —>
Meridian Inimă —? "Poartă' energetică de ieșire Meridian Inimă —> "Poarta" energetică de
intrare Meridian fntesfin subțire —»
Meridian Intestin subțire —> 'Poarta* energetică de ieșire Meridian Intestin subțire —> "Poarta*
energetică de intrare Meridian Vezică urinară —>
Meridian Vezică urinară —» ’Poarta’ energetică de ieșire Meridian Vezică urinară —> "Poarta"
energetică de intrare Meridian Rinichi —>
Meridian Rinichi —> ’Poarta" energetică de ieșire Meridian Rinichi —> "Poarta" energetică de
intrare Meridian Stăpâniri inimii —»
Meridian Stăpânul Inimii —> 'Poarta' energetică de ieșire Meridian Stăpânul inimii —> "Poarta"
energetică de intrare Meridian Trei Focare —>
Meridian Trei Focare —> "Poarta" energetică de ieșire Meridian Trei Focare —> "Poarta"
energetică de intrare Meridian Vezică biliară —>
Meridian Vezică biliară —> "Poarta' energetică de ieșire Meridian Vezică biliară —> ’Poarta’
energetică de intrare Meridian Ficat —»

S-ar putea să vă placă și