ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

Iași, Str. Elena Doamna, nr. 1A, cod poștal 700398
telefon 0232-217808, fax 0232-255907, 0232-217808
e-mail ca-iasi@just.ro, operator de date cu caracter personal nr. 3067

Nr. 26/DOC/2023 Nesecret

6 septembrie 2023 Ex. 1/1

Teme propuse de judecători pentru a fi dezbătute la seminarul FCD

„Drept administrativ”, 21 septembrie 2023

Cuprins

► Curtea de Apel Iași..............................................................................................................

1. Regimul incompatibilităților în cazul funcționarilor publici suspendați din funcție (art. 94

alin. 2 lit. a din Legea nr. 161/2003) – deciziile nr. 2905/2020, nr. 396/2020, nr.
2686/2015 și decizia nr. 2959/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de
contencios administrativ și fiscal
2. Ordonanță președințială privind asigurarea compensării medicamentelor care nu sunt
incluse în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 720/2008, în contextul modificării și completării dispozițiilor Legii nr.
95/2006 prin OG nr. 37/2022 (în special introducerea prevederilor art. 243 indice 1 și
art. 243 indice 2). Consecințe cu privire la admisibilitatea cererilor
3. Natura indemnizației de 75% din salariu prevăzută la art.32 alin. 2 din Anexa nr. 1 la
Drecretul nr. 195/2020 pentru perioada martie-mai 2020 – deciziile nr. 30/12.01.2022,
nr. 701/07.11.2022 ale Curții de Apel Iași – drept de natură salarială ori ajutor
4. Necomunicarea deciziei de impunere către contribuabil mai mult de 5 ani. efecte asupra
prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale, astfel cum a fost reglementată de art.
91 din OG nr. 92/2003

►Tribunalul Iași......................................................................................................................

1. Actele administrative prin care se însuşeşte (completează) inventarul bunurilor imobile în

domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale sunt supuse regulilor specifice
contenciosului administrativ sau sunt supuse regimului juridic de drept comun? De
răspunsul la această întrebare depinde stabilirea competenţei pentru acţiunea în
anularea acestor acte, respectiv la instanţa de drept comun sau la cea de contencios
administrativ..........................................................................................................................
2. În cazul în care hotărârea privind inventariere spaţii verzi/completare spaţii verzi/
aprobare registru spaţii verzi este un act administrativ, acesta este unul normativ sau
individual?.............................................................................................................................
3. Este legală hotărârea Consiliului Local de inventariere spaţii verzi în cuprinsul căreia
sunt incluse terenuri aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice, categoria de
folosinţă ,, curţi construcţii’’ cu destinaţia de spaţiu verde potrivit Regulamentului
urbanistic aferent planului urbanistic general al Municipiului? Art. 18 alin. 9 din Legea
 nr. 24/2007 poate fi interpretat, prin raportare la art. 18 alin. 4 şi 5 din Legea nr.
24/2007, în sensul că obligă la expropriere înainte de inventariere sau declarare ca
spaţiu verde doar în cazul în care la data dobândirii nu era deja spaţiu verde? În cazul
în care hotărârea de inventariere spaţii verzi este legală, limitele exercitării dreptului de
proprietate asupra unui spaţiu cu destinaţia de spaţiu verde se încadrează în cele
prevăzute de art. 44 alin. 7 din Constituţie şi art. 555 alin. 1 din Codul civil?....................
► Judecătoria Iași....................................................................................................................

1. Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 9 alin. 8 din O.G. nr. 15/2002.......................

2
 ► Curtea de Apel Iași

1. Regimul incompatibilităților în cazul funcționarilor publici suspendați din funcție

(art. 94 alin. 2 lit. a din Legea nr. 161/2003) – deciziile nr. 2905/2020, nr.
396/2020, nr. 2686/2015 și decizia nr. 2959/2021 ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal
Examenul practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ
și fiscal a evidențiat o jurisprudență neunitară cu privire la această problemă de drept, a
regimului incompatibilităților în cazul funcționarilor publici suspendați din funcție (art. 94 alin.
2 lit. a din Legea nr. 161/2003).

2. Ordonanță președințială privind asigurarea compensării medicamentelor care nu

sunt incluse în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în contextul modificării și completării
dispozițiilor Legii nr. 95/2006 prin OG nr. 37/2022 (în special introducerea
prevederilor art. 243 indice 1 și art. 243 indice 2). Consecințe cu privire la
admisibilitatea cererilor. Potențiale probleme de neconstituționalitate

Prin OG nr. 37/2022 aprobată prin Legea nr. 328/2022, pubșlicată în M. Of. al României
Partea I la data de 29.11.2022 a fost modificată și completată Legea nr. 95/2006, printre altele
fiind introduse, după articolul 243 se introduc două noi articole, art. 243 indice 1 şi 243 indice 2,
cu următorul cuprins:

"Art. 243 indice 2 - Evaluarea în vederea includerii în Lista cuprinzând denumirile

comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau
fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de
sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se
acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate poate fi iniţiată numai pentru indicaţiile care
au fost aprobate de către Agenţia Europeană a Medicamentului sau Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi care se regăsesc în rezumatul
caracteristicilor produsului.

Art. 243 indice 2 - Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din

România poate iniţia, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru
includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din listă
numai pentru indicaţiile din rezumatul caracteristicilor produsului."
Anterior acestei modificări, disopozițiile referitoare la Lista cuprinzând denumirile
comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau
fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de
sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se
acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate erau cele reglementate de art. 242 și 243 din
Legea nr. 95/2006, completate de legislația secundară.
Art. 242 - (1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie
personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă
prin hotărâre a Guvernului.
(2) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse.
Art. 243 - (1) Criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie
depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind
includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista
cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care

3
beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în
sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale
corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANMDMR.
(2) Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau
excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale
corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie
personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum
şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul
programelor naţionale de sănătate, precum şi căile de atac se aprobă prin ordin al ministrului
sănătăţii, la propunerea ANMDMR.
(3) Pentru medicamentele pentru care în urma evaluării efectuate de Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România sunt emise decizii de includere
condiţionată în lista de medicamente prevăzută la art. 242, se pot negocia şi încheia contracte
cost-volum/cost-volum-rezultat, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii,
aprobată prin Legea nr. 184/2015.

Pe rolul Curții de Apel Iași au fost înregistrate cauze în care au fost chemați în judecată
Guvernul României, Ministerul Sănătății, C.N.A.S. și A.N.M.D.M., solicitându-se obligarea
pârâților la includerea pe lista de medicamente compensate în sistemul asigurărilor de sănătate,
în Nomenclatorul de produse compensate, a unor medicamente prescrise în regim off label,
motiv pentru care acesta reclamanții nu pot beneficia de el în mod compensat (de exemplu,
medicamentul BEVACIZUMABUM (denumire comercială Avastin), pentru indicaţia de
GLIOBLASTOM – dosar nr. 864/45/2022). Aceste medicamente nu au indicaţie terapeutică
pentru afecţiunile de care suferă pacienții în cauză, conform indicațiilor de pe prospect, astfel că
medicii le prescriu off label, întemeindu-și prescripția pe rezultatele pozitive obținute în timp în
tratarea/ameliorarea stării de sănătate a altor pacienți.
Deopotrivă, pe cale de ordonanță președințială, aceiași reclamanți au solicitat acordarea,
pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a
medicamentelor începând cu data formulării acţiunii şi până la soluționarea definitivă a acţiunii
de drept comun (ex. pentru Bevacizumabum (denumire comercială Avastin), dosar nr.
862/45/2022), invocând urgența în tratarea lor conform prescripției medicului curant, lipsa
posibilităților materiale de a achiziționa acest medicament, precum și afectarea dreptului
oricărei persoane la ocrotirea sănătății, drept garantat prin Constituție, art. 22 și art. 34.
Totodată, au fost invocate prevederile art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului (astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană de la Strasbourg - hotărârea Curții din
cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998; hotărârea Curții din cauza Panaitescu c. României,
10 aprilie 2012), Statul, prin autoritățile și instituțiile sale publice, având obligația pozitivă de a
proteja dreptul la viață și la sănătate, acesta nefiind limitat doar la a se abține de la a lua viața în
mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare
pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția sa.

Noul cadru legislativ, reprezentat de OG nr. 37/2022, pare a contura o inadmisibilitate a

cererilor de ordonanță președințială de natura celor sus-prezentate, în condițiile în care în
formularea textului art. 243 indice 1 din Legea nr./ 95/2006, astfel cum a fost modificată și
completată, se arată limitativ că evaluarea în vederea includerii în lista cuprinzând denumirile
comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau
fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de
sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se
acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate poate fi iniţiată numai pentru indicaţiile care
au fost aprobate de către Agenţia Europeană a Medicamentului sau Agenţia Naţională a

4
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi care se regăsesc în rezumatul
caracteristicilor produsului.
Or, reclamanții tocmai acest lucru îl reclamă, lipsa indicațiilor pentru boala de care ei
suferă în rezumatul caracteristicilor produsului. Neputând fi inițiată ope legis nici măcar
evaluarea, potrivit textului de lege, întrunirea condițiilor de admisibilitate ale unei ordonanțe
președințiale de natura celor cu care este investită instanța pare a nu fi posibilă.
Textul ar putea ridica și o problemă de constituționalitate, din perspectiva drepturilor
garantate constituțional prin art. 23 și 24 din legea fundamentală?

3. Natura indemnizației de 75% din salariu prevăzută la art.32 alin. 2 din Anexa nr.
1 la Decretul nr. 195/2020 pentru perioada martie-mai 2020 – deciziile nr.
30/12.01.2022 (d. nr. 1454/99/2021), nr. 701/07.11.2022 (d. nr. 678/99/2022) ale
Curții de Apel Iași – element salarial permanent ori beneficiu suplimentar acordat
de legiuitor în situația excepțională reprezentată de starea de urgență.

Investită cu soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor instanțelor de fond în cauze

având ca obiect obligarea pârâtului IPJ Iași la refacerea fişei individuale pentru stabilirea bazei
de calcul, prevăzută de art. 28 din Legea 223/2015, în sensul de a include în cuprinsul fişei de
pensie indemnizaţia de 75% din salariu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Anexa 1 a Decretului
nr.195/2020 şi înaintarea acestei fişei către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor
Interne, Curtea de Apel Iași a avut a dezlega problema naturii juridice a indemnizaţiei de 75%
din salariu, prevăzută de art. 32 alin. (2) din Anexa 1 a Decretului nr.195/2020 și încasată în
perioada martie-mai 2020: element salarial permanent sau beneficiu suplimentar acordat de
legiuitor în situația excepțională ce a impus instituirea stării de urgență pe teritoriul României,
ce nu poate fi considerat un element al bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare
de stat.
Într-o opinie, s-a reținut că acest drept salarial a fost efectiv acordat reclamantului,
potrivit extraselor de pe statul de plată comunicate acestuia (fila 28 dosar fond), cu menţiunea că
reprezintă „Majorare Lege 19/2020 (stare de urgenţă).
Natura dreptului salarial în discuţie este acea de majorare salarială, acordată cu caracter
temporar, potrivit menţiunii exprese utilizate de legiuitor în art.31 alin.1 din Legea 19/2020. Prin
urmare, o majorare salarială, chiar dacă are caracter temporar, limitată doar la perioada stării de
urgenţă, nu poate fi asimilată sporurilor sau indemnizaţiilor la care face referire art.28 alin.1
lit.o) din Legea 223/2015, invocate neîntemeiat de către recurent.
De asemenea, majorarea salarială acordată pe perioada stării de urgenţă nu se încadrează
nici în categoria „altor drepturi salariale” deoarece aceasta nu este reglementată în anexa nr. nr.
II - Familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» și în anexa nr. III - Familia
ocupațională de funcții bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și
completările ulterioare, nefiind aşadar exclusă de la baza de calcul a pensiei militare de stat
solicitată de reclamant la data pensionării.
Totodată, prevederile O.U.G. nr. 147/2020, intrată în vigoare la data de 28.08.2020, nu
sunt aplicabile situaţiei autorului intimaţilor, din perspectiva stabilirii cuantumului pensiei
militare, deoarece pensionarea, trecerea în rezervă, a intervenit la data de 02.06.2020,
constituind astfel o facta praeterita în raport de prevederile actului normativ anterior indicat.
Excluderea majorării salariale acordate cu caracter temporar, pe perioada stării de
urgenţă sau a stării de alertă, din baza de calcul a pensiei militare, operată de legiuitor prin
prevederile art.4 alin.8 din OUG 147/2020, nu poate fi opusă reclamantului şi moştenitorilor
acestuia datorită principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile (art.15 alin.2 din
Constituţie), astfel încât la calcularea cuantumului pensiei militare trebuia să se ţină seama şi de
majorarea salarială de care a beneficiat reclamantul în perioada martie-mai 2020.
Într-o altă opinie, s-a apreciat că sumele încasate de intimat cu titlu de acest titlu nu au
reprezentat în realitate o majorare salarială, ci un beneficiu temporar, acordat în considerarea

5
faptului că acesta nu a putut beneficia de zilele libere acordate părinților pentru supravegherea
copiilor prin Legea nr. 19/2020, făcând parte din categoriile de personal exceptate de la
aplicarea acestor din urmă dispoziții.
Prin acordarea indemnizației prevăzute la art. 32 alin. (2) din Decretul 195/2020
legiuitorul a urmărit să compenseze imposibilitatea în care s-au aflat categoriile de personal
exceptate de la aplicarea dispozițiilor cuprinse în Legea 19/2020 de a-și supraveghea copii pe
perioada în care cursurile au fost suspendate și unitățile de învățământ unde aceștia erau înscriși
au fost închise, ca urmare a pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2, intenția legiuitorului
decelându-se cu ușurință din interpretarea coroborată a dispozițiilor mai sus redate.
Prin urmare, indemnizația încasată în perioada martie - mai 2020 nu a reprezentat o
majorare salarială, ci a făcut parte dintr-un set de măsuri de politică socială luate în contextul
pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2, astfel că nu poate fi avută în vedere la stabilirea
bazei de calcul prevăzută la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de
stat.
Potrivit dispozițiilor 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, „baza de calcul de calcul
folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute
realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de
militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de
pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), în care nu se includ: a) diurnele de
deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare sau transfer; b) compensațiile
lunare pentru chirie; c) valoarea financiară a normelor de hrană și alocațiile valorice de hrană; d)
contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a
alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de
protecție a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament; e) primele
şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât
navele se află în baza permanentă; f) indemnizațiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele
primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; g)
contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a
transportului la şi de la locul de muncă; h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în
rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie; i)
compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente
altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul; k)
majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare,
precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat; l) drepturile salariale
acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora şi drepturile salariale acordate pentru
efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar; m) sumele încasate în calitate de
reprezentanți în adunările generale ale acționarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele
de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate
potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea
angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia; n) drepturile specifice acordate personalului care a
participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român; o) sporurile, indemnizaţiile şi
alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare,
prevăzute în anexa nr. I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în anexa nr.
II - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr.
153/2017, cu modificările şi completările ulterioare; p) alte venituri care, potrivit legislației în
vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.”
Astfel, indemnizația încasată nu poate fi avută în vedere la stabilirea bazei de calcul,
reprezentând un venit care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de
natură salarială sau asimilate salariilor, în sensul art. 28 alin. (1) lit. p sus-citat.
În același sens, s-a reținut, sunt și dispozițiile O.U.G. nr. 147/2020 privind acordarea
unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau
suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de

6
învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii
coronavirusului SARS-CoV-2, care reglementează un beneficiu similar celui de care s-a bucurat
intimatul Tăcuțanu Nicușor în perioada martie – mai 2020, care prevăd expres că, „majorarea
prevăzută la alin. (3) nu se cuprinde în baza de calcul prevăzută la art. 28 alin. (1) din Legea nr.
223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.”
Deși prevederile O.U.G. nr. 147/2020 sunt inaplicabile situației deduse judecății, dat fiind
că această ordonanță de urgență a intrat în vigoare la data de 04.08.2020, ulterior pensionării
intimatului, s-a apreciat că din cuprinsul acesteia rezultă cu evidență finalitatea urmărită de
legiuitor prin acordarea beneficiului denumit „majorare salarială” și voința acestuia de a nu crea
o situație discriminatorie între persoanele care au beneficiat de zile libere și cele care au
beneficiat de o indemnizație similară celei reglementate la art. 32 alin. (2) din Decretul nr.
195/2020.

4. Necomunicarea deciziei de impunere către contribuabil mai mult de 5 ani de la

data emiterii. Efecte asupra prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale, astfel
cum a fost reglementată de art. 91 din OG nr. 92/2003

Premisa de fapt a problemei de drept este aceea că o decizie de impunere este comunicată
legal contribuabilului, aspect statuat prin hotărâre judecătorească definitivă, la peste 5 ani de la
data emiterii acesteia.
Problema de drept a prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale, invocată în atare
cauze, a fost dezlegată diferit în practică:
Într-o opinie s-a apreciat că potrivit prev. art. 91 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind
C. pr. fiscală, în forma în vigoare aplicabilă raporturilor juridice fiscale din prezentul litigiu,
dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția
cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1)
începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscală
potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel.
Astfel, termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili impozitul pentru
veniturile realizate de reclamant în anii 2014 și 2015 a început să curgă la 1 ianuarie 2015,
respectiv 1 ianuarie 2016. A.J.F.P. Iași a emis deciziile de impunere în sensul precizat anterior la
datele de 2.07.2015 și 5.03.2015, și anume decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate
în România pe anul 2014 nr. 22301230534367/2.07.2015 și decizia de impunere privind plăți
anticipate cu titlu de impozit pe anul 2015 nr. 22301221704164/5.03.2015.
Exercitarea dreptului de a stabili obligații fiscale de către organul fiscal nu este
condiționată, s-a opinat, de comunicarea legală a deciziilor de impunere către contribuabil.
Astfel, potrivit prev. art. 85 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 92/2003, impozitele, taxele, contribuțiile si
alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc (…) prin decizie emisă de organul
fiscal, care reprezintă titlu de creanță în materie fiscală. Având în vedere că, în conformitate cu
disp. art. 86 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile
de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, in condițiile în
care se stabilesc sume de plată, rezultă că decizia de impunere constituie, pe de o parte, titlu de
creanță, când e emisă de organul fiscal în vederea stabilirii obligațiilor fiscale în sarcina
contribuabilului, iar, pe de altă parte, reprezintă înștiințare de plată de la data comunicării sale.
Necomunicarea legală a deciziei de impunere nu afectează natura ei juridică de titlu de creanță,
ci atrage doar consecința că nu poate constitui înștiințare de plată validă. În concluzie, organul
fiscal își exercită dreptul de a stabili obligațiile fiscale în momentul emiterii deciziei de
impunere, nefiind obligatorie și îndeplinirea cumulativă a condiției de comunicare legală către
contribuabil a respectivei decizii pentru ca aceasta să constituie titlu de creanță.
În cealaltă opinie, s-a reținut că așa cum rezultă din dispozițiile art.137 alin.(2) din OG
92/2003, titlul executoriu nu are o existență independentă. Titlul de creanţă devine titlu
executoriu după expirarea termenului de plată. Prin urmare, atâta vreme cât titlul de creanţă nu

7
este opozabil contribuabilului, nefiind comunicat, termenul de plată nu poate expira şi, deci, nu
există titlul executoriu. În plus, titlurile executorii la care face referire organul fiscal sunt
inopozabile nu doar prin prisma lipsei de efecte juridice ale titlului de creanţă care stă la baza
lor, dar şi prin prisma nerespectării normei procedural fiscale referitoare la comunicarea actului
administrativ fiscal, aceste titluri nefiind comunicate în conformitate cu rigorile legii.
Deciziile de impunere au fost comunicate corect de abia la data de 13.09.2021, dată la
care dreptul de stabilire a obligațiile fiscale aferente anilor 2011 – 2013 era deja prescris.

►Tribunalul Iași

1. Actele administrative prin care se însuşeşte (completează) inventarul bunurilor

imobile în domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale sunt supuse regulilor
specifice contenciosului administrativ sau sunt supuse regimului juridic de drept comun? De
răspunsul la această întrebare depinde stabilirea competenţei pentru acţiunea în anularea
acestor acte, respectiv la instanţa de drept comun sau la cea de contencios administrativ.
La nivelul Tribunalului Iaşi există practică în sensul că hotărârile de consiliu local prin
care se însuşeşte (completează) inventarul bunurilor imobile în domeniul privat al unităţilor
administrativ teritoriale sunt acte administrative (dosar nr. 815/99/2020, dosar nr.
6211/99/2021).
În motivarea acestei opinii s-a avut în vedere, raportat la definiţia prevăzută la art. 2 lit. c
din Legea nr. 554/2004, că hotărârile de consiliu local contestate sunt emise de autorităţi
publice, respectiv de Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în vederea executării în concret a
Legii nr. 215/2001 care impun în sarcina unităţilor administrativ teritoriale obligaţia inventarierii
anulare a bunurilor aflate în proprietatea acestora.
Totodată, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului privind completarea şi
modificarea inventarului domeniului public al Municipiului este de natură să producă efecte
juridice, deoarece în temeiul ei s-a dispus de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate privată a Municipiului Iaşi.

2. În cazul în care hotărârea privind inventariere spaţii verzi/completare spaţii verzi/

aprobare registru spaţii verzi este un act administrativ, acesta este unul normativ sau
individual?
La nivelul Tribunalului Iaşi există practică (dosar nr. 6211/99/2021) în sensul că
hotărârea Consiliului Local este act administrativ normativ. În susţinerea opiniei s-a reţinut că
actul nu se aplică unui sau unor indivizi determinaţi, arătaţi expres, ,,nominalizaţi’’ în cuprinsul
acestuia. Criteriul de distincţie între actele normative şi cele individuale este cel al
determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, deci un criteriu ,,calitativ’’ şi nu unul cantitativ.

3. Este legală hotărârea Consiliului Local de inventariere spaţii verzi în cuprinsul

căreia sunt incluse terenuri aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice, categoria de
folosinţă ,, curţi construcţii’’ cu destinaţia de spaţiu verde potrivit Regulamentului urbanistic
aferent planului urbanistic general al Municipiului? Art. 18 alin. 9 din Legea nr. 24/2007
poate fi interpretat, prin raportare la art. 18 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 24/2007, în sensul că
obligă la expropriere înainte de inventariere sau declarare ca spaţiu verde doar în cazul în
care la data dobândirii nu era deja spaţiu verde? În cazul în care hotărârea de inventariere
spaţii verzi este legală, limitele exercitării dreptului de proprietate asupra unui spaţiu cu
destinaţia de spaţiu verde se încadrează în cele prevăzute de art. 44 alin. 7 din Constituţie şi
art. 555 alin. 1 din Codul civil?

8
 Menționăm că hotărârile pronunțate în dosarele indicate ca şi practică judiciară nu sunt
definitive, ci fac obiectul căilor de atac care nu au fost încă soluționate.

► Judecătoria Iași

1. Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 9 alin. 8 din O.G. nr. 15/2002

Plecând de la dispoziţiile art. 9 alin. 8 din O.G. nr. 15/2002 potrivit cărora „Pentru
lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică
contravenientului în termen de cel mult 2 luni de la data aplicării sancţiunii contravenţiei. În
intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului-verbal de
constatare a contravenţiei nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei
pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul.”, se impune a fi clarificat dacă expresia
„nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei” trebuie interpretată literal,
în sensul că presupune imposibilitatea agentului constatator de a întocmi în acest interval un nou
act de sancţionare sau intenţia legiuitorului a fost aceea de a institui o cauză de nepedepsire în
raport de natura continuă a faptei, care presupune imposibilitatea aplicării unei alte sancţiuni
contravenţionale pentru săvârşirea unor contravenţii referitoare la nerespectarea dispoziţiilor
privitoare la utilizarea drumurilor publice, pentru intervalul de timp cuprins între momentul
săvârşirii contravenţiei şi momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei,
indiferent de data întocmirii celui de-al doilea act sancţionator.
Pentru a face mai facilă înţelegerea problemei de drept, prezentăm următoarea situaţie de
fapt:
La data de 02.12.2019, autovehiculul aparţinând petentei este surprins că a circulat pe
drumurile publice fără a deţine rovinietă valabilă.
Prin procesul-verbal de contravenţie din 18.02.2020 petenta este sancţionată
contravenţional în baza dispoziţiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
Procesul-verbal întocmit a fost comunicat petentei la data de 25.03.2020.
La data de 28.02.2020 (cuprinsă în intervalul 02.12.2019 şi 25.03.2020), petenta este
surprinsă din nou că a circulat pe drumurile publice fără a deţine rovinietă valabilă.
Pentru săvârşirea acestei fapte este întocmit în data de 19.05.2020 un nou proces-verbal
de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Astfel, aplicând dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt prezentată, se poate reţine
faptul că pentru intervalul de timp cuprins între 02.12.2019 şi 25.03.2020 petentei nu îi puteau fi
aplicate alte sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea unor contravenţii referitoare la
nerespectarea dispoziţiilor privitoare la utilizarea drumurilor publice, contravenția din
02.12.2019 fiind una continuă, având un element material care se prelungește în timp, sau
sancţionarea petentei prin procesul verbal din 19.05.2020, pentru săvârşirea unei contravenţii în
data de 28.02.2020 (cuprinsă în intervalul 02.12.2019 şi 25.03.2020) este una legală, întocmirea
celui de-al doilea proces-verbal de contravenţie fiind în acord cu prevederile art. 9 alin. 8 din
O.G. nr. 15/2002?
La analiza acestei probleme de drept apreciem că trebuie avute în vedere aspectele
reţinute prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 43/2016 privind examinarea sesizării
formulate de Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
în Dosarul nr. 2.650/208/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept, potrivit căreia, în virtutea acestor prevederi, agentului constatator îi
revine o „obligaţie de a nu face”, respectiv de a nu întocmi noi procese-verbale de contravenție
pentru același vehicul, chiar dacă informațiile obținute cu ajutorul mijloacelor tehnice certifică
împrejurarea că, în intervalul de două luni, același vehicul a mai fost surprins circulând fără

9
rovinietă valabilă; altfel spus, fapta va fi considerată ca făcând parte din elementul material al
contravenției pentru care a fost deja întocmit procesul-verbal (pct. 55).

10