Secțiunea de scriere literară artistică

De mici suntem înconjurați de iubire...iubirea mamei, a tatei, a bunicilor și așa mai departe. Încă
dinainte să pășeșți în lumea reală, iubirea este transmisă prin cordonul ce te leagă de mama, prin
glasul celor ce te așteaptă și prin mângâierile delicate, de care probabil te bucurai la simțirea lor,
însă, acum, nu îți mai poți aduce aminte. Mai apoi, iubirea era o îmbrățișare, atunci când ne
speriam de clovni sau de forma hainelor, ce se transformau în niște monștrii în întuneric, însă,
acum, ni se pare ceva pueril.

Acum...la maturitate...când personalitatea noastră începe să prindă contur și rațiunea nuanțe

vii...iubirea a prins și ea, deasemenea, forme și culori. Cum încă de dinainte să ne naștem am
primit iubire...și cum necondiționat vom primi de la cei foarte apropiați...cu toate acestea, nu e
suficient. Vine momentul când simți că, o parte din iubirea ce ți-a fost oferită de a lungul
timpului, trebuie împărtășită cu cineva...pur și simplu...să iubești.

Ironia face ca un ,,te urăsc” să fie poate o formă a iubirii, una ce suferă și îți cere atenția și
înțelegerea, când mintea vrea să o spună, dar nu știe cum...iar un ,,te iubesc” să fie poate o formă
a iubirii false, când mintea le spune buzelor să mintă, doar de dragul de a spune niște cuvinte...ȘI
adevărul trist, din păcate, face și ca aeroporturile să vadă mai multe săruturi sincere decât sălile
de nuntă...pereții spitalelor să audă mai multe rugăciuni decât biserica...iar perna să simtă ce te
frământă cum poate nimeni nu o face.

Personalitatea și instinctul...două lumi diferite ce totuși se îmbină...ce pot aduce euforie sau haos.
Mulți confundă personalitatea cu atitudinea- Consider că personalitatea este cine sunt eu, iar
atitudinea mea depinde de cine ești tu. Personalitatea este unică și cu toate că e greu să o
definești, căci diferă de la persoană la persoană...aceasta cred că reprezintă modul în care ești,
simți și tratezi...de la o notă proastă, la o îmbrățișare...de la o ceartă cu cea mai bună prietenă, la
reușite...de la cum vorbești, la cum iubești...Totuși, intervine instinctul- cel ce face leoaica să-și
apere puii chiar și cu prețul vieții ei...cel ce te face să calci peste gândul dat de propria
personalitate și să acționezi conform instinctului, căci așa simți că e mai bine.

Cred că, cu toții știm clasica și clișeica poveste de dragoste- Fata timidă și ușor tocilară,
întâlnește un băiat nonconformist ce nu prea ține cont de reguli...și se îndrăgostește de acesta.
Iubirea dintre ei este menținută de o flacăra puternică, la început, însă devine toxică, el purtându-
se urât cu ea, apoi făcând tot posibilul ca ea să-l ierte și, spre surprinderea tuturor, o face, îl iartă,
pentru că ține prea mult la el ca să-i dea drumul...și...pentru că simte că așa e bine.

Așa că, iată, într-o situație de genul...un păr brunet și niște ochi căprui-închis pătrunzători și
misterioși, dincolo de care, simți că este persoana căreia vrei să-i oferi iubire și, în ciuda unei
personalități extrem de opuse, instinctul devine mai presus de personalitate...gândurile
contradictorii ajungând la o concluzie...

Ce concluzie? Cu siguranță nu am cum să o spun eu, căci este povestea fiecăruia și alegerile
fiecăruia...viață fiind una plină de alegeri...o bătălie constantă între ce simți să faci și ceea ce
crezi că e mai bine să faci...între creier și inima...între personalitate și instinct...Tu? Ce alegi?

,,Personalitatea și instinctul...două lumi diferite ce totuși se îmbină...ce pot aduce euforie

sau haos.’’