„LOCUL UNDE

TRECUTUL
SE ÎNTÂLNEŞTE
CU PREZENTUL”

e - BULETIN SEMESTRIAL DE INFORMARE

ISSN 2284 - 5461 ANUL IV, NR. 1 (7), IANUARIE 2015
ISSN - L 2284 - 5461

DIN SUMAR: COLOCVIU: ARHEOLOGIA EXPERIMENTALĂ –

S-A ÎNTÂMPLAT LA MUZEU MODALITATE DE CERCETARE A PREISTORIEI

pag. 2-3 pag. 13, 14

EXPOZIŢII LA MUZEU IN MEMORIAM: IOAN SPIRU, CENTENARUL NAŞTERII

pag. 15

pag. 4-6 RESTAURARE – CONSERVARE

TÂRGUL COLECŢIONARILOR - EDIŢIA A II-A

pag. 31-36

PAGINA
pag. 7 PROFESORULUI
pag. 37, 38
PROIECTUL EDUCAŢIONAL
„ŞCOALA DE VARĂ”
PAGINA
ELEVULUI
pag. 39,40

AGENDA CULTURALĂ IANUARIE - IUNIE 2015

pag. 8-12 pag. 41

http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
S-A ÎNTÂMPLAT LA MUZEU - CRONICA EVENIMENTELOR CULTURALE IULIE - DECEMBRIE 2014

29 de manifestări culturale (expoziţii, simpozioane, lansări de carte etc.) care au adus în sălile muzeului 799 de vizitatori şi
participanţi direcţi la evenimentele organizate şi găzduite de către instituţia noastră, acesta este bilanţul ultimelor şase luni ale anului care
s-a încheiat la Muzeul Judeţean Teleorman.
În perioada iulie - decembrie 2014, au fost organizate 9 expoziţii, 3 simpozioane, un colocviu, 5 manifestări derulate în cadrul
Programului Educaţional Muzeul-sursă de cultură şi educaţie, un program derulat în cadrul Proiectului Muzeul te vizitează, au fost
lansate 4 publicaţii şi o medalie şi s-au desfăşurat două manifestări de tipul Ziua Porţilor Deschise, prilejuite de evenimentele: Zilele
Municipiului Alexandria şi Ziua Persoanelor Vârstnice. Ca şi în anii precedenţi, în a doua jumătate a anului 2014 au fost organizate cele
două manifestări, devenite de acum tradiţionale, Târgul Colecţionarilor şi Premiile Muzeului Judeţean Teleorman. De asemenea, tot în
perioada amintită, instituţia noastră a fost gazda unui workshop de educaţie vizuală organizat de Asociaţia T.E.T.A. în cadrul Festivalului
Naţional de Teatru Ideo Ideis 2014. O premieră în a doua parte a anului a fost derularea Proiectului Educaţional Şcoala de vară.
***
Pe plan expoziţional, ciclul Exponatul Lunii a continuat şi în a - Şcoala teleormăneană de altădată, expoziţie organizată
doua jumătate a anului 2014 aducând în faţa publicului noi obiecte împreună cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi
de etnografie, arheologie, istorie, aflate în patrimoniul instituţiei. În cu colaborarea Şcolii Gimnaziale „Grigore Dimitrie Ghica” Peretu,
perioada iulie - decembrie 2014 au fost expuse: Urna Gârla Mare Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Alexandria, Casei Corpului
Cârna (iulie), Faţa de pernă (august), Fibula porumbel Didactic Teleorman şi a colecţionarilor Gheorghe Chircu, Cătălin
(septembrie), Râşniţa manuală de cafea (octombrie), Vâlnicul cu Florea şi Teodor Săceanu, 19 decembrie 2014 - 21 februarie 2015
paftale (noiembrie), Iconiţa metalică Sfântul Nicolae (decembrie). (amănunte în pag. 5).
La capitolul simpozioane şi colocvii, în perioada iulie -
decembrie 2014 au fost organizate patru manifestări de acest gen:
- Arheologia experimentală - metodă de generare şi testare a
ipotezelor arheologice, colocviu organizat în data de 17 octombrie
(amănunte în pag. 13, 14);
- Ioan Spiru - 100 de ani de la naştere, simpozion organizat
în data de 31 octombrie (amănunte în pag. 15);
- 1 Decembrie 1918 - Ziua Marii Uniri, simpozion organizat
în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale,
în data de 27 noiembrie;

- Constantin Brâncoveanu - Domnitor, Martir şi Sfânt,

În cadrul ciclului Exponatul Lunii a continuat concursul simpozion organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar
lunar Vino la muzeu şi câştigă, la care vizitatorii, fie veniţi la Teleorman, Casa Corpului Didactic Teleorman şi Societatea de
muzeu, fie vizitatori virtuali ai website - ului instituţiei, au fost Ştiinţe Istorice, Filiala Teleorman, în data de 12 decembrie.
invitaţi să răspundă la o întrebare legată de exponatul din luna Manifestările organizate în cadrul Programului Educaţional
respectivă şi să trimită răspunsurile lor fie prin poştă, fie prin Muzeul-sursă de cultură şi educaţie au continuat în ultimele şase
email. Lună de lună, câştigătorii au fost desemnaţi prin tragere la luni ale anului 2014 cu 5 astfel de activităţi:
sorţi, iar premiile au constat într-un abonament la muzeu, valabil - 100 de ani de la moartea lui Carol I şi înscăunarea lui
un an, şi diferite publicaţii editate de către instituţia noastră, Ferdinand I, 10 octombrie;
instituţii colaboratoare sau sponsori.
De asemenea, pe parcursul ultimelor şase luni ale anului 2014,
au fost organizate şi alte trei expoziţii temporare, atât cu obiecte
din patrimoniul propriu, dar şi cu participarea unor colecţionari şi
instituţii colaboratoare. Acestea s-au derulat după cum urmează:
- Colecţii şi colecţionari, în cadrul proiectului expoziţional
„Octombrie – luna colecţionarului”, ediţia a III-a, 1-31 octombrie
(amănunte în pag. 6);
- Anul 1944, în cadrul proiectului expoziţional Ani de război,
organizată în colaborare cu Biroul Judeţean al Arhivelor Naţionale
Teleorman, 7 noiembrie - 12 decembrie (amănunte în pag. 4); (continuare în pag. 3)

pag. 2 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
S-A ÎNTÂMPLAT LA MUZEU - CRONICA EVENIMENTELOR CULTURALE IULIE - DECEMBRIE 2014
(urmare din pag. 2)
- Războiul de Independenţă, 24 noiembrie;
- Meşteşuguri populare uitate, 26 noiembrie;
- Sfântul Nicolae - ocrotitorul copiilor, 5 decembrie;
- Bazele arheologiei pentru copii, 9 decembrie.
În cadrul proiectului Muzeul... te vizitează, în ultima jumătate
a anului 2014 a fost organizată manifestarea: Portul popular
teleormănean, ce a avut loc în data de 11 noiembrie la Şcoala
Gimnazială din localitatea Fântânele (amănunte în pag. 8).
Tot în perioada iulie - decembrie 2014, specialiştii instituţiei
noastre au fost invitaţi să participe la manifestări organizate de
diverse instituţii din Alexandria şi din judeţ. Este vorba de
manifestarea organizată în data de 29 iulie, de Prefectura
Teleorman, cu ocazia Zilei Imnului Naţional.
pag. 3
Pentru al doilea an consecutiv, luna octombrie a fost marcată
de organizarea Târgului Colecţionarilor, acţiune ce s-a înscris în
cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie-luna colecţionarului”,
proiect ajuns la cea de-a III-a ediţie (amănunte în pag. 7).
Ca o noutate a anului care a trecut, trebuie să semnalăm
lansarea Proiectului Educaţional Şcoala de vară, derulat în
perioada 25 august - 3 septembrie la Muzeul Judeţean Teleorman.
Desfăşurat pe parcursul a 6 zile, proiectul a cuprins 4 atelierele de
lucru (Teatru de umbre - crearea recuzitei şi punerea în scenă,
Pictură pe lemn - motive populare, Recondiţionare cărţi,
Modelare în lut.) care au atras un număr de aproape 50 de elevi
din ciclul primar şi gimnazial (amănunte în pag. 9-12).
În ceea ce priveşte activitatea editorială, în ultimele luni ale
anului 2014 au fost lansate patru publicaţii:
- Muzeul Judeţean Teleorman. e-buletin semestrial de
informare, Nr. 2/2014 (31 iulie);
- Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie,
numărul 6/ 2014 (17 octombrie);
- Ioan Spiru - Arheologie şi numismatică în judeţul
Teleorman (31 octombrie);
- Constantin Prezan. Mareşalul datoriei, autor Dan Botez
(11 decembrie) (amănunte în pag. 41).
Activitatea culturală a instituţiei noastre s-a încheiat în data
de 19 decembrie 2014 cu cea de-a treia ediţie a decernării
Premiilor Muzeului Judeţean Teleorman pentru cercetare
ştiinţifică în domeniile arheologiei şi istoriei, Premiul „Ioan
Spiru” pentru cercetare arheologică şi Premiul „Ion Moraru”
pentru cercetare istorică (amănunte în pag. 18).
Corina Iordan
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 EXPOZIŢII LA MUZEU

ANUL 1944
Pe data de 7.11.2014, la Muzeul Judeţean Teleorman s-a deschis expoziţia
Anul 1944. Expoziţia face parte din ciclul expoziţional Ani de război şi a fost
organizată de Muzeul Judeţean Teleorman în colaborare cu Biroul Judeţean
Teleorman al Arhivelor Naţionale. Aceasta a cuprins documente, fotografii şi
obiecte din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman, Biroului Judeţean
Teleorman al Arhivelor Naţionale, Asociaţiei „Deutsches Freikorps Bucureşti” şi
din colecţiile Teodor Săceanu şi Cătălin Florea din Alexandria. Expoziţia a rămas
deschisă publicului până la data de 12 decembrie 2014.
Expoziţia a încercat să surprindă principalele evenimente istorice de acum 70
de ani pe care România le-a traversat. Anul 1944 a propus publicului să urmărească
din perspectivă românească, inclusiv locală, desfăşurarea războiului prin angrenarea
a trei paliere expoziţionale: documentar, fotografic şi echipament militar.
Primul palier, cel documentar, a înfăţişat situaţia politică, socială şi militară din
România, inclusiv din judeţul Teleorman, în anul 1944. Astfel, au fost puse în
evidenţă problema refugiaţilor din Basarabia şi Moldova, datorată apropierii
trupelor sovietice, eforturile de război ale României şi starea de spirit a populaţiei,
acţiuni de spionaj, actul de la 23 august şi intrarea trupelor sovietice în ţara noastră,
situaţia României înainte şi după semnarea Convenţiei de armistiţiu.
Al doilea palier, cel fotografic a încercat să pună în lumină situaţiile dramatice ale
combatanţilor în campaniile militare ale anului 1944, debarcarea aliaţilor în Normandia,
tentativa de asasinare a lui Adolf Hitler din 20 iulie 1944 şi încercarea de organizare a
unei lovituri de stat, luptele pe frontul de vest şi operaţiunea Panzerfaust prin care a fost
înlăturat de la putere Miklos Horthy, la 15 octombrie 1944.
Un al treilea segment expoziţional l-a constituit prezentarea unei părţi din
echipamentul militar din acea perioadă.
Cătălin Borţun

pag. 4 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 EXPOZIŢII LA MUZEU

ŞCOALA TELEORMĂNEANĂ DE ALTĂDATĂ

„Ce dintâi datorie a şcoalei, care trece înaintea orcărei alteia, este de a forma buni
cetăţeni,şi cea dintâi condiţie pentru a fi cineva bun cetăţean este de a-şi iubi ţara fără
rezervă; de a avea o încredere nemărginită întrânsa şi în viitorul ei. Toată activitatea,
toată îngrijirea celor însărcinaţi cu educaţia tinerimii acolo trebuie să tindă.”
Spiru Haret

Deschisă în data de 19 decembrie 2014, expoziţia temporară intitulată Şcoala teleormăneană de altădată a fost organizată de Muzeul
Judeţean Teleorman împreună cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, în colaborare cu: Şcoala Gimnazială „Grigore
Dimitrie Ghica” Peretu, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria, Casa Corpului Didactic Teleorman, Gheorghe Chircu, Cătălin
Florea şi Teodor Săceanu.
Expoziţia prezintă obiecte, manuale şi reviste şcolare; mobilier şcolar; fotografii,
documente şi articole referitoare la desfăşurarea activităţilor şcolare şi extraşcolare.
Pentru expunerea acestor documente şi obiecte s-a folosit criteriul cronologic, criteriu
care a permis, astfel, şi delimitarea acestei expoziţii în trei perioade, astfel:
Începuturile învăţământului teleormănean
Expoziţia începe cu o gravură de la începutul secolului al XIX-lea intitulată „Un
école valaque” ce prezintă o şcoală în aer liber din acea perioadă, mai precis, în curtea
unei bisericii, la umbra unui copac bătrân, apare un preot înconjurat de copii aşezaţi pe
jos, citind din Ceaslov, şcoala în acea perioadă însemnând studierea Ceaslovului (pe
la 12-14 ani) şi a Psaltirii (15-16 ani).
Apoi, perioada în care apar primele şcoli particulare este reflectată de o serie de
documente scrise în chirilică: două contracte ale Epitropiei oraşului Alexandria cu
diferiţi profesori ce urmau a preda la şcoala din acest oraş, o scrisoare a „profesorului
public” al judeţului Teleorman către Epitropia oraşului de a asigura un învăţător de
limba română pentru copiii din oraş şi două numere din revista „Învăţătorul satului”.
Urmează partea dedicată „Legii Instrucţiunii Publice”, lege promulgată la data de
25 noiembrie 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care stabilea ca
instrucţia primara, elementară să fie obligatorie pentru toţi copiii de ambele sexe,
începând de la 8 la 12 ani, şi de asemenea ca structura învăţământului să fie
următoarea: 4 ani de studii pentru învăţământul primar, 7 ani pentru cel secundar
(gimnaziul şi liceul) şi 3 ani pentru cel universitar.
O alta etapă importantă pentru învăţământul românesc o reprezintă perioada în
care Spiru Haret ajunge ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1897-1899; 1902-
1904; 1907-1910), acesta fiind considerat organizatorul şcolii moderne româneşti.
Perioada este reflectată prin diferite manuale tipărite în această perioadă dar şi prin articole din revistele învăţământului în care apar
consemnate realizările acestuia pentru şcoala românească şi progresul pe care îl cunoaşte învăţământul în această perioadă, prin: creşterea
numărului şcolilor primare, creşterea frecvenţei şcolare la sate, a numărului absolvenţilor, a ştiutorilor de carte şi de asemenea prin
creşterea numărului localurilor de şcoală etc.
Învăţământul între 1918-1948
Această perioadă este exemplificată printr-o serie de fotografii realizate în anii 1922-1923 în care apar localurile de şcoală ce se
ridicau sau erau restaurate - majoritatea lucrărilor fiind realizate numai prin contribuţia locuitorilor din localităţile respective - (numărul
mare de fotografii cu şcoli în curs de construcţie arată clar faptul că în judeţul nostru, până în acest moment, numărul şcolilor era destul de
mic), reviste şcolare şi articole din presa vremii, o serie de fotografii cu elevi în sălile de cursuri şi în faţa şcolii, fotografii cu profesori
alexăndreni şi fotografii de grup ale cadrelor didactice teleormănene, dar şi registre matricole, cataloage şi un registru de inspecţii şcolare.
Învăţământul teleormănean în perioada regimului totalitar
Învăţământul din perioada comunistă este prezentat pe 6 panouri îmbrăcate în pânză roşie (trimitere la cravata roşie a pionierilor) pe
care sunt expuse fotografii dar şi articole apărute în ziarele din acea perioadă, grupate pe următoarele teme: „Învăţământul preşcolar”,
„Începerea şcolii”, „La orele de curs”, „La orele de laborator”, „Practică, atelier şcolar, muncă patriotică”, „Activităţi şi insigne
pioniereşti”, „Activităţi extraşcolare”, „Construirea omului nou”.
În completarea imaginii învăţământului din această perioadă, pe lângă panourile cu fotografii şi articole de presă s-au mai folosit şi 5 vitrine
poziţionate pe mijlocul sălii, care cuprind: manuale şcolare, metodici ale predării diferitelor materii, reviste ale şoimilor patriei, pionierilor şi
liceenilor, recuzite şcolare, diplome, premii, carnete de elev şi matricole şcolare dar şi un manechin pe care este expusă o uniformă de pionier.
Expoziţia se încheie cu reconstituirea unei vechi săli de clasă compusă din tablă de scris, catedră, două bănci de lemn şi un manechin
pe care este expus costumul unui învăţător.
Deschiderea acestei expoziţii în anul 2014 nu a fost întâmplătoare, prin ea marcându-se şi împlinirea celor 150 de ani ce s-au scurs de
la promulgarea Legii Instrucţiunii Publice din data de 25 noiembrie 1864.
Expoziţia va rămâne deschisă publicului vizitator până la 21 februarie 2015.
Claudiu Olaru

pag. 5 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 „OCTOMBRIE, LUNA COLECŢIONARULUI”

COLECŢII ŞI COLECŢIONARI – EDIŢIA A III - A

Un colecţionar cu adevărat fericit este acela care
îşi împarte, cu bucurie, pasiunea sa cu semenii săi.
Muzeul Judeţean Teleorman a deschis miercuri, 1 octombrie 2014, expoziţia
Colecţii şi Colecţionari, manifestare ajunsă la cea de-a III-a ediţie şi înscrisă în
cadrul Proiectului Expoziţional Octombrie - Luna colecţionarului.
Ca şi în anii precedenţi, proiectul a fost lansat şi s-a derulat după un calendar bine
stabilit. Astfel, pună la data de 10 septembrie au fost primite fişele de înscriere, iar în
perioada 11-24 septembrie a avut loc selecţia exponatelor, în funcţie de ordinea înscrierii
la proiect, a relevanţei temei şi colecţiei propuse şi a spaţiului expoziţional disponibil.
Pentru ediţia a III-a a expoziţiei „Colecţii şi Colecţionari” s-au înscris 25 de
colecţionari din Alexandria, Nanov şi Bucureşti, cu vârste cuprinse între 6 şi peste 90
de ani. Aceştia au adus obiecte colecţionate de-a lungul timpului dintre cele mai
deosebite. Astfel, cei care au trecut pragul expoziţiei au admirat colecţii de
numismatică, medalistică şi insignografie, colecţii de ceasuri de buzunar, linguriţe,
telefoane, drapele militare, ştampile poştale, miniaturi gări şi locomotive, machete de
avioane şi vase maritime, omuleţi Lego, cravate, etichete de chibrituri, calendare de
buzunar, felicitări, pixuri, rigle etc. Fără a face o ierarhizare de natură valorică a
exponatelor, remarcăm unele inedite prin componenţa lor sau prin modul în care au
fost constituite în colecţii. Iată, în cele ce urmează, câteva rânduri despre două
asemenea exponate.
Exponatul „Machete statice” al domnului Eugen Epure este inedit, în primul
rând, prin faptul că piesele ce îl compun sunt confecţionate chiar de către expozant,
din materiale refolosibile. Frapează măiestria execuţiei şi acurateţea detaliilor la o
serie de machete de vapoare, corăbii sau avioane precum: cuirasatul Bismark,
galionul Sf. Ioan Botezătorul, velierul de cabotaj Taka, avionul bombardier biplan
Henschel HS 123, avionul bombardier în picaj Aichi D3A „Val”, avionul de vânătoare şi bombardier în picaj IAR 30, hidroavionul Arado
AR 196 şi avionul de pasageri Turbolet L 420.
Exponatul preotului Vasile Neacşu intitulat sugestiv „Lumea în linguriţe”, a fost compus din peste 170 linguriţe - suvenir, provenite din
ţări de pe 6 continente: Europa, cele două Americi, Africa, Asia şi Australia. Linguriţele, de forme şi dimensiuni diferite, au fost personalizate
cu simboluri naţionale, ale unor regiuni şi oraşe sau monumente (catedrale, biserici, castele etc.), plante, animale şi diverse figurine.
Ca şi ediţiile precedente, şi această a III-a ediţie a expoziţiei Colecţii şi Colecţionari a dorit să fie o invitaţie adresată mai ales celor
tineri, de a încerca şi altceva, acum în „era informaticii”: constituirea unei colecţii.
Pavel Mirea

Expozanţii la ce-a de-a III-a ediţie a expoziţiei Colecţii şi Colecţionari

şi exponatele prezentate:
P.S. Galaction Stângă „Elefanţi”
Daniela Banu „Cărţi de vizită”
Eugen Becheru „Colecţie pixuri”
Oana Becheru „Colecţie rigle”
Corneliu Beda „Ştampile poştale aplicate pe scrisori circulate în comunele urbane
Roşiorii de Vede şi Zimnicea în ultimele trei decenii ale sec. al XIX - lea”
Nicolae Bonaş „Vatican - probe monetare euro Papa Ioan Paul al II-lea”
Aurel Căplescu „Drapele militare”
Gheorghe Chircu „Telefoane”
Ion Crantea „Gări şi locomotive”
Aurel Deca „Etichete chibrituri - Faună”
Mihai Enache „Machete trenuleţe”
Eugen Epure „Machete statice”
Dorel Erzec „Coca Cola”
Ion Iancu „Cravate”
Ştefan Adrian Iordan şi Ciprian Tironeac „Universul copilăriei - Omuleţi LEGO”
Ovidiu Cristian Marin „Ceasuri de buzunar”
Gabriel Mitu „Judeţul Teleorman oglindit în insigne”
Vasile Neacşu „Lumea în linguriţe”
Lionede Ochea „Emisiuni monetare SUA”
Alexandra Teodora Săceanu „Felicitări”
Teodor Nicolae Săceanu „CEC - 150 de ani”
Ştefan Stan „Repere ale memoriei timpului - calendare de buzunar”
Alin Vasilică Stângă „Bucuria Crăciunului în filatelie”
Gheorghe Zbârcea „Oameni şi fapte din agricultura românească, oglindite în medalii”

pag. 6 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 „OCTOMBRIE, LUNA COLECŢIONARULUI”

TÂRGUL COLECŢIONARILOR - EDIŢIA A II-A

Cea de-a II-a ediţie a Târgului Colecţionarilor, desfăşurată în cadrul

Proiectului expoziţional „Octombrie - luna colecţionarului”, a avut loc la Muzeul
Judeţean Teleorman sâmbătă, 18 octombrie 2014, între orele 10.00-16.00.
Târgul Colecţionarilor a fost conceput ca un loc în care este favorizată
comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al
cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii pot face schimb şi de idei şi de
obiecte iar cei interesaţi pot vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea
şi diversificarea colecţiilor.
Datorită unor condiţii atmosferice nu tocmai prielnice - un vânt de toamnă ce
ar fi luat „pe sus” unele colecţii - evenimentul s-a mai putut desfăşura în curtea
muzeului, prin urmare a fost găzduit de „Holul de Onoare” al instituţiei. Chiar
dacă nu s-a bucurat de succesul scontat, în ciuda mediatizării evenimentului, la
târg au participat, pe lângă 7 colecţionari care au oferit, spre vânzare sau schimb,
diferite obiecte şi un număr de cca. 50 de vizitatori. Acest fapt, dincolo de a fi
socotit un fiasco, aşa cum au afirmat în paginile lor unele publicaţii locale, a arătat,
pe de-o parte, o lipsă de interes mai ales a celor tineri faţă de colecţii şi pasiunea
de a colecţiona - cauzele fiind complexe şi greu de definit în câteva rânduri - iar,
pe de-altă, parte dorinţa colecţionarilor, fie ei prezenţi şi în număr mic, de a-şi
împărtăşi celor interesaţi pasiunea.
Plecând de la premiza că aproape orice se poate integra într-o colecţie şi la
această a II-a ediţie a târgului au fost aduse, pentru a fi vândute sau date „la
schimb”, decoraţii, insigne, medalii, monede şi bancnote vechi, cărţi poştale,
timbre şi alte produse filatelice, bijuterii, ceasuri, aparate de radio, cărţi şi multe
alte obiecte.
Cu această ocazie, toţi cei prezenţi la eveniment şi care au dorit au putut
vizita, în mod gratuit, expoziţia Colecţii şi Colecţionari.
Pavel Mirea

http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
pag. 7
 PROIECTUL „MUZEUL... TE VIZITEAZĂ”

În a doua parte a anului 2014, a continuat proiectul Muzeul… te vizitează. În cadrul proiectului demarat în anul 2013 este prezentat
muzeul şi expoziţiile pe care le găzduieşte precum şi activităţi specifice şi se desfăşoară în diferite comune ale judeţului Teleorman, având
ca grup ţintă elevii din aceste comune. La data de 11 noiembrie 2014 acest proiect a ajuns în comuna Fântânele, la şcoala gimnazială din
această localitate, cu activitatea Portul popular de-a lungul vremii în Teleorman, activitate desfăşurată împreună cu elevii claselor V-
VIII de la această şcoală. În primul rând le-am explicat copiilor că în general costumul popular aparţine unui domeniu de mare
complexitate al artei populare româneşti iar prin rolul ce-l deţine îmbrăcămintea în existenţa omului, costumul popular reprezintă un
document de viaţă. Sub forma unei prezentări PowerPoint le-am arătat copiilor vechi costume populare de sărbătoare şi de muncă,
femeieşti şi bărbăteşti, costume populare aflate în colecţia etnografică a muzeului nostru. Împreună cu ei şi cu d-na directoare a şcolii,
prof. Constanţa Nistor, am ajuns la concluzia că unele piese ţărăneşti se mai poartă şi astăzi, de către bătrâni, cum ar fi pentru anotimpul
rece, flaneaua, broboada şi opincile. Astăzi, costumul popular este folosit de către elevi la serbările şcolare. Cu prilejul acestei activităţi
am adus un îndemn acestora să poarte costumele populare pe care le au de la bunici, să le păstreze în bună stare şi totodată le-am atras
atenţia că este necesar să cunoască piesele componente ale costumului popular teleormănean, deoarece aceste lucruri constituie o parte din
identitatea noastră culturală.
Luminiţa Gheorghe

pag. 8 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PROIECTUL „ŞCOALA DE VARĂ”

La Muzeul Judeţean Teleorman s-a desfăşurat în perioada perioada 1 - 5 septembrie au avut loc atelierele: Refacere
25 august - 3 septembrie 2014. legătură modernă carte
proiectul educaţional pilot intitulat (2 septembrie) şi Modelare în lut
Şcoala de vară. Proiectul s-a adresat (1 şi 3 septembrie). Atelierele s-au
elevilor din ciclul primar şi desfăşurat între orele 10.00 - 12.00,
gimnazial şi a cuprins patru ateliere atât în curtea cât şi in incinta
susţinute şi coordonate de muzeului. În urma înscrierilor,
specialiştii instituţiei noastre. Astfel, efectuate în perioada 1 - 15 iulie la
în săptămâna 25 - 29 august s-au sediul Muzeului Judeţean Teleorman,
derulat atelierele: Teatru de umbre (25 şi 26 august) au fost ocupate cele 40 de locuri disponibile. Taxa de participare
şi Pictură pe lemn cu motive populare (27 august), iar în pentru un atelier a fost de 10 lei/ elev.

TEATRU DE UMBRE
Atelierul Teatrul de umbre s-a adresat copiilor cu vârstele între 6 şi 11 ani. Obiectivul urmărit a fost cunoaşterea patrimoniului
muzeal prin noi mijloace care să permită atât asimilarea cunoştinţelor prin joc de rol şi transpunere empatică, cât şi dezvoltarea
imaginaţiei, a abilităţilor practice şi a lucrului în echipă. Atelierul s-a derulat pe perioada a două zile (25 şi 26 august), câte două ore pe
zi (orele 10.00-12.00) şi s-a realizat pe baza expoziţiei permanente Aspecte etnografice teleormănene.
În prima zi, copiii au primit explicaţii despre ceea ce reprezintă teatrul de umbre. Astfel, aceştia au aflat că teatrul de umbre este
cunoscut ca „Teatrul de umbre chinezesc”, că a apărut ca o necesitate de
a face apariţia unor zei budişti în temple, în locuri mai întunecoase
pentru impresionarea credincioşilor şi că poate fi socotit drept primul
procedeu de animaţie. De asemenea, copiii au fost informaţi că teatrul de
umbre a fost adus în Europa destul de târziu, prin secolul al XVIII-lea, a
fost repede asimilat de cei pasionaţi de arta teatrală, atât spectatori, cât şi
de artişti, ba mai mult a fost cel care a inspirat creatorii de desene
animate.
Totodată, celor mici le-a fost explicat şi procedeul de animaţie care
este simplu, acesta constând în intercalarea între o sursă de lumină şi un
ecran semitransparent (din mătase sau pânză) a unei marionete (o
reprezentare
amorfă a
unui om,
animal, a
unor obiecte
etc.), care, prin mişcare imprimată de un animator (persoana care face ca
o marionetă să mişte), pare pe ecran o umbră mişcătoare.
Pentru a înţelege mai bine tehnica de animaţie, copiilor le-a fost prezentată,
prin punere în scenă, legenda legată de apariţia teatrului de umbre:
Se spune că împăratul Wu al dinastiei Han (121 î. Hr.) se simţea
foarte singur după pierderea concubinei Li, la care ţinea foarte mult. Era
atât de tulburat încât a început să-şi neglijeze imperiul. Miniştrii săi erau
foarte preocupaţi şi au încercat diferite metode să-l determine să-şi reia

sarcinile. În cele din urmă au găsit un bătrân

magician taoist, care ştia cum să cheme
umbrele. El l-a aşezat pe împărat într-o cameră
întunecată în faţa unui ecran de pânză şi
folosind o mică flacără în spatele ecranului, a
provocat apariţia umbrei concubinei Li, care a
început să se mişte plină de viaţă. Împăratul a
fost foarte mulţumit şi a fost în sfârşit capabil
să-şi revină din adânca sa durere.
După prezentarea scenetei, a urmat vizita în expoziţia permanentă Aspecte etnografice teleormănene, unde cei mici s-au
familiarizat cu atmosfera satului, cu portul şi tradiţiile ţăranilor din această zonă a ţării. În baza vizitei acestora în expoziţie, s-au ales şi
realizat două scenarii, două poveşti care să recreeze tablouri, scene şi momente inspirate din circuitul expoziţional. Astfel, copiii au
optat pentru poveştile: „Punguţa cu doi bani” şi „Cei trei purceluşi”.
(continuare în pag. 10)

pag. 9 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PROIECTUL „ŞCOALA DE VARĂ”

(urmare din pag. 9)

Pe baza scenariului, participanţii la atelier au fost învăţaţi să construiască, din
carton, siluetele şi decorul necesar unei piese de umbre. Acestea s-au realizat prin
tehnicile decupajului, lipitului şi colajului. Totodată, cei mici au învăţat câteva
dintre tehnicile de mânuire a unei siluete şi modalitatea de a îmbina interpretarea
actoricească cu mânuirea siluetelor.
În a doua zi a atelierului, copiii au devenit actori, mânuitori de păpuşi de
carton, punând în scenă cele două poveşti în faţa unui public format din
părinţi şi bunici. Finalitatea şi succesul atelierului s-au măsurat prin aplauzele
primite, prin entuziasmul copiilor şi al părinţilor şi prin solicitările venite din
partea acestora de a mai organiza un astfel de atelier.
Corina Iordan

PICTURĂ PE LEMN CU MOTIVE POPULARE

În cadrul proiectului de vacanţă Şcoala de vară, Secţiunea de Etnografie a Muzeului
Judeţean Teleorman. a organizat pentru şcolarii claselor 0-IV atelierul Pictură pe lemn cu motive
populare. La acest atelier au participat 15 copii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani şi a avut ca
obiectiv pictarea pe plăcuţe şi pe linguri de lemn a diverse motive populare, de fapt cel mai des
întâlnite motive în ornamentica pieselor de port popular şi a textilelor de interior specific
teleormănene: crucea, crucea în „X”, motive florale simple.
Înainte de a începe atelierul, am prezentat, pe înţelesul lor, expoziţia Simbolul crucii în arta
populară teleormăneană, expoziţie temporară organizată în prima sală a Expoziţiei permanente de
Etnografie, am stabilit motivele populare pe care le vom folosi, după care am coborât împreună cu
participanţii în curtea muzeului unde au avut loc lucrările atelierului.
În funcţie de atenţia, imaginaţia şi creativitatea fiecărui participant, aceştia au realizat picturi
pe mici plăcuţe de lemn (de formă rotundă sau sub forma unor cuţitaşe de tăiat hârtie) şi pe linguri
de lemn, cu ajutorul culorilor tempera, al pensulelor şi al linere-lor. Pe plăcuţele de lemn cu formă
rotundă au lucrat motivele decorative ale unui ştergar pe care l-au şi colorat. Pe cuţitaşele de lemn
pentru tăiat hârtie au colorat costumul popular al figurinelor deja existente iar pe lingurile de lemn
fiecare a pictat diverse motive decorative. Cu mare încântare, copiii au luat acasă lucrările făcute
de fiecare dintre ei, la sfârşitul celor două ore de lucru ale atelierului.
Luminiţa Gheorghe

pag. 10 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PROIECTUL „ŞCOALA DE VARĂ”

REFACERE LEGĂTURĂ MODERNĂ CARTE

Cărţile ce prezintă degradări mai mari sau mai uşoare nu mai pot fi citite şi manevrate fără a se deteriora în continuare. Astfel, devin
necesare intervenţiile de refacere a legăturii în principal, deoarece aceasta are de suferit la folosirea îndelungată sau defectuoasă - de ce nu? - a
volumelor.
Scopul atelierului Refacere legătură modernă carte, adresat elevilor de peste 10 ani, desfăşurat în data de 2 septembrie, a fost
învăţarea a unui procedeu de intervenţie pe o carte cu degradări ale legăturii şi aducerea ei în stadiul de a fi din nou citită, fără riscurile
amintite mai sus.
Elevilor li s-a arătat şi au executat la rândul lor desfacerea coperţilor, curăţarea adezivului de pe cotor, desfacerea corpului cărţii în
2-3 fragmente, marcarea unor puncte de coasere pe o linie paralelă cu articulaţia şi foarte aproape de aceasta, perforarea acestor fragmente
şi coaserea lor cu punct cizmăresc. S-a efectuat apoi reîncleierea cotorului volumului astfel reîntregit, prinderea coperţilor pe carte până în
punctele de coasere şi intervenţii pentru situaţiile în care acestea prezentau lipsuri de material sau rupturi, cu retuşuri de culoare adecvate.
Intervenţii de completare a lipsurilor şi consolidare a marginilor fisurate au fost făcute şi pe pagini. Pe parcursul activităţii, elevilor li s-a
explicat ce atitudini nepotrivite, adoptate în timpul citirii cărţilor, duc la degradări ale cotorului şi coperţilor acestora.
La sfârşitul atelierului elevii au primit câte două semne de carte lucrate manual din hârtie reciclabilă, personalizate cu sigla muzeului
şi încurajările noastre pentru a citi şi a preţui cărţile.
Simona Tironeac

pag. 11 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PROIECTUL „ŞCOALA DE VARĂ”

MODELARE ÎN LUT
Atelierul de Modelare în lut s-a desfăşurat în două zile, pe 1 şi 3 septembrie 2014. Participanţii au avut vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.
Unii au venit din pasiune pentru modelajul în plastilină sau pastă de modelaj, alţii au descoperit această abilitate în orele petrecute la atelier.
Materialul de lucru a fost lutul. Majoritatea l-au atins pentru prima dată, găsindu-l la început destul de inert, dar prietenos în
momentul în care îl frământau în mâini.
În prima zi, copiii şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi creativităţii, exprimându-şi ideile prin intermediul modelajului. Folosind diferite
tehnici, ei au creat vase miniaturale şi figurine din lut. Vasele miniaturale le-au obţinut fie prin frământarea unei bile de lut pe care au
scobit-o, fie prin suprapunerea de colăcei de lut. Ultima operaţiune a fost de netezire a pereţilor vaselor şi de decorare a lor prin incizii.
Unele figurine au fost realizate prin modelarea de sfere şi cilindri, altele au fost obţinute cu ajutorul cutterelor de modelaj.
Toate obiectele au fost lăsate la muzeu să se usuce, iar în a doua zi a atelierului, au fost pictate cu ajutorul culorilor tempera. Pe
spatele figurinelor plate au fost aplicate benzi magnetice pentru ca acestea să poată fi prinse pe suprafeţe metalice.
Orele de atelier s-au încheiat cu o surpriză a părinţilor care au pregătit pentru cei mici un minunat tort decorat cu un vas din ciocolată.
La final, copiii şi-au luat propriile creaţii acasă, pentru a-şi împodobi un colţişor din camera lor.
Mădălina Dumitru, Ion Torcică

pag. 12 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 COLOCVIU
ARHEOLOGIA EXPERIMENTALĂ –
MODALITATE DE CERCETARE A PREISTORIEI
Pe data de 17 octombrie 2014 Muzeul Judeţean Teleorman a
organizat colocviul Arheologia experimentală – metodă de
generare şi testare a ipotezelor arheologice. Încă de la organizare
s-a avut în vedere ca lucrările colocviului să abordeze o serie de
aspecte privind arheologia experimentală: metode, tehnici, analize
şi abordări metodologice tipurile de experimente tehnologice
(prelucrarea diferitelor materii minerale şi animale), construcţiile
de diverse tipuri (structuri şi locuinţe) şi evoluţia lor pe termen
scurt sau lung, cât şi replicile de artefacte. Au participat
11 cercetători, arheologi şi muzeografi. Programul manifestării a
cuprins 9 comunicări şi un film de prezentare a unor activităţi.
Înainte de deschiderea lucrărilor colocviului
şi prezentarea comunicărilor, dr. Adina
Boroneanţ de la Institutului de Arheologie
„Vasile Pârvan” din Bucureşti a prezentat,
în cadrul unei lansări de carte, volumul
Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman.
Seria Arheologie, nr. 6/2014.
Arheologia experimentală nu reprezintă
numai apanajul unor cercetători din cadrul
muzeelor sau diferitelor institute. Uneori,
acest domeniu se împleteşte armonios cu
activităţile expoziţionale şi educaţionale.
Acest fapt a fost ilustrat în prima
comunicare din cadrul colocviului, susţinută
de dr. Pavel Mirea, managerul Muzeul
Judeţean Teleorman. În cadrul proiectului
Southern Romania Archaeological Project,
la care muzeul a
participat împreună
cu Universitatea
din Cardiff şi
Muzeul Naţional
de Istorie a
României, conex cercetării
arheologice s-au desfăşurat şi experimente arheologice în anii
2004 şi 2005. Pornind de la artefacte neolitice descoperite în
cadrul săpăturilor arheologice din situri de pe valea Teleormanului
şi pe baza analogiilor etnografice s-au testat metode de încălzire a
apei cu ajutorul aşa-numitelor cooking stones. Acestea sunt de fapt
nişte calupuri din lut, cu forme ovoidale sau aproximativ cilindrice
cu capetele rotunjite, încălzite iniţial în foc şi folosite la încălzitul
apei din vase ceramice. De asemenea, artistul plastic Cătălina
Dănilă a încercat în cadrul unor experimente reconstituirea
modalităţilor de realizare a picturii cu grafit de pe vasele culturii
eneolitice Gumelniţa. Al doilea aspect al arheologiei
experimentale realizată pentru rolul său educativ a fost ilustrată
prin prezentarea atelierelor tematice organizate de Muzeul
Judeţean Teleorman în cadrul proiectelor Noaptea Muzeelor (2009,
2010), Muzeul Altfel (2012, 2013) şi Măgura - Past and Present
(2012). Implicarea elevilor de diferite vârste în confecţionarea
unor unelte din os, piatră sau lemn cât şi folosirea acestora a avut
atât un scop educativ cât şi de a oferi informaţii folositoare despre
adaptarea omului în faţa unor materii prime pe care nu le-a
mai prelucrat şi utilizat. Ultimul aspect prezent în comunicare a
fost despre prezenţa arheologiei experimentale în organizarea unor
pag. 13
expoziţii din cadrul muzeului, fapt ce a contribuit la o mai completă
percepere de către vizitatori a realităţilor din trecut.
Acest ultim aspect a fost dezvoltat în comunicarea
arheologului Torcică Ion angajat al instituţiei organizatoare. Au
fost prezentate experimentele făcute cu fibre vegetale cu ocazia
reconstituirii locuinţei gumelniţene
din sala „Eneoliticul”. Au fost testate
şi folosite efectiv materiale ca scoarţa
unor arbori, plante păioase şi acvatice.
Din acestea au fost confecţionate
coşuri, alte recipiente, sfori şi diverse
legături. S-au
făcut observaţii
despre maleabilitatea materiilor prime şi a
produselor finite dar şi despre comportarea
acestora în timp.
Participarea elevilor la realizarea unor
experimente ştiinţifice şi valorificarea
efectivă a
acestora din
punct de vedere
muzeologic a
fost ilustrată în
comunicarea
ţinută de Ana
Ilie şi Monica
Mărgărit, angajate la Complexul Muzeal
Naţional „Curtea Domnească” Târgovişte,
respectiv Facultatea de Ştiinţe Umaniste,
Universitatea „Valahia” din Târgovişte. Cu
ocazia evenimentului Şcoala Altfel: Să ştii
mai multe, să fii mai bun (aprilie 2014),
atelierul de arheologie experimentală
organizat a permis un transfer de cunoştinţe
de la cercetători spre publicul larg. Concret, elevi cu vârste
cuprinse între 4 şi 18 ani au prelucrat osul şi cornul după tehnici şi
metode preistorice. Folosind unelte din piatră, au urmat lanţuri
tehnologice bine documentate ştiinţific, specifice perioadei şi au
creat podoabe şi chiar statuete plate din os. O activitate
asemănătoare a fost prezentată într-un
scurt film despre Tabăra de
Arheologie experimentală „CronOs”
Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii”, jud.
Harghita. Colectivul a fost coordonat
de Dan-Lucian Buzea din cadrul
Muzeului Naţional al Carpaţilor
Răsăriteni Sf. Gheorghe, Covasna,
Corneliu Beldiman, Diana-Maria Sztancs din cadrul Universităţii
Creştine „Dimitrie Cantemir” - Facultatea de Istorie din Bucureşti
şi Björn Briewig din Berlin, Germania. Au fost organizate diferite
ateliere despre Epoca-cuprului, Epoca bronzului, Arheozoologia,
Săpături-arheologice, Fabricarea obiectelor din materii dure
animale, Caietul „CronOs”, Împletituri decorative cât şi
experimente arheologice (aruncarea suliţei, tragerea cu arcul),
săpătură arheologică experimentală, prelegeri ştiinţifice şi activităţi
(continuare în pag. 14)
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 COLOCVIU
(urmare din pag. 13)
recreative de felul focului de tabără. În cadrul atelierului despre
Fabricarea obiectelor din materii dure animale (MDA), elevii au
acumulat informaţii utile despre felul în care au fost confecţionate
artefactele arheologice şi au conştientizat faptul că „începerea
unor experimente de prelucrare a MDA cu materiale şi tehnici
contemporane celor din epoca preistorică, necesită, în primul
rând, acumularea unor cunoştinţe teoretice cu privire la epoca în
discuţie, dar, în aceeaşi măsură, presupune o amplă experienţă
dobândită în timp”.
Arheologia experimentală foloseşte şi baze de date pentru
studiul tehnologic şi traseologic al unor unelte din os, corn, silex,
piatră sau alte materiale. În
comunicarea susţinută de Diana -
Măriuca Vornicu din cadrul
Institutului de Arheologie, Academia
Română, filiala Iaşi, a fost prezentat un
program experimental de studiere
traseologică a străpungătoarelor din
piatră cioplită. S-a pornit de la premisa
conform căreia acestea au fost utilizate pentru perforare şi s-au
prelucrat diferite materii animale, vegetale sau minerală (os, piele,
corn, dinţi, lemn, ceramică, piatră). Au fost notate şi controlate strict
elementele care pot influenţa apariţia uzurii, folosirea aditivilor,
timpul de utilizare etc. Rezultatele obţinute au fost comparate
microscopic cu uzura uneltelor descoperite în aşezarea cucuteniană
de la Fulgeriş „La Trei Cireşi”.
În comunicarea Briquetages şi calupuri de sare: o abordare
experimentală a unei tehnici preistorice, Felix-Adrian Tencariu,
Marius Alexianu şi Vasile Cotiugă din cadrul Platformei
Arheoinvest şi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, au
prezentat premisele arheologice, obiectivele, desfăşurarea şi
concluziile unei serii de experimente
făcute pentru a produce calupuri de
sare prin utilizarea recipientelor
ceramice. Acestea, cunoscute sub
denumirea de briquetages, au fost
descoperite fragmentare în săpăturile
arheologice efectuate în aşezări
preistorice situate în apropierea
izvoarelor sărate. Pornind de la briquetages, de la contextele
descoperirilor, a datelor etnoarheologice şi de arheologie
experimentală deja făcute, s-au făcut experimente repetate ce au
condus la atingerea scopului propus. Observaţiile acumulate au vizat
desfăşurarea întregului lanţ operator: de la modelarea vaselor,
trecând prin umplerea lor cu saramură, arderea lor în foc până la
scoaterea calupurilor de sare formate.
În ultimii ani, pe şantierul
arheologic Sultana „Malu Roşu”, jud.
Călăraşi se derulează un program
experimental susţinut de numeroşi
cercetători de la diferite instituţii. În
perioada 2012-2013 s-au desfăşurat
experimente şi din domeniul
materiilor dure animale. O parte din rezultate au fost prezentate şi
în cadrul colocviului de către Monica Mărgărit de la Universitatea
„Valahia” din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Umaniste,
Departamentul de Istorie, Cătălin Lazăr şi Valentin Radu de la
Muzeul Naţional de Istorie a României. Atelierul a avut drept scop
pag. 14
dezvoltarea conceptului de experiment arheologic şi s-a axat pe
aspectele tehno-tipologice ale artefactelor preistorice. S-au
confecţionat numeroase replici ce au adus informaţii despre lanţul
tehnologic sau timpul necesar realizării lor. Conform autorilor, s-a
lucrat conform unui protocol experimental ce a permis acumularea
sistematică a unor observaţii diversificate.
Comunicarea Observaţii privind ceramica culturii Gumelniţa pe
baza unui studiu de arheologie experimentală, prezentată de Theodor
Ignat de la Muzeul Municipiului Bucureşti, Florin Dumitru, Cătălin
Lazăr de la Muzeul Naţional de Istorie a
României şi Florin Rădulescu de la
Muzeul Municipiului Călăraşi, a cuprins
unele date generale despre producţia
unor vase specifice eneoliticului:
străchinile culturii Gumelniţa. Pornind de
la felurite surse de argilă din apropierea
sitului arheologic, cât şi de la diverşi
degresanţi (ceramică pisată, nisip), s-au modelat vase adoptându-se
diferite procedee tehnice. S-a ţinut cont şi de diversificarea modalităţilor
de finisare sau de adoptarea unor tehnici de decorare variate. Produsele
finite au fost uscate şi arse în structuri de combustie construite special.
Unul din experimentele arheologice importante ce au fost
realizate pe şantierul arheologic Sultana „Malu Roşu”, jud. Călăraşi a
constat în construirea unei locuinţe asemănătoare celor din cultura
Gumelniţa. Un colectiv format din Sebastian Stan de la Firma
Prospect SRL, Bucureşti, Octavian
Cazacu, Ina Ioniţoiu, Raluca Răduş şi
Cătălin Lazăr din cadrul Muzeul
Naţional de Istorie a României a
prezentat o comunicare despre acest
subiect. Ridicarea construcţiei a urmărit
estimarea volumului de materiale
necesare, perioada de timp, verificarea
tehnicilor de construcţie a locuinţelor eneolitice cât şi urmărirea
modului de degradare în timp datorită abandonului şi bineînţeles a
factorilor climatici.
Ultimul experiment al echipei ce activează pe şantierul arheologic
Sultana „Malu Roşu”, jud. Călăraşi (experimente realizate prin
programul Parteneriate în domenii prioritare - PN II, derulat cu sprijinul
MEN - UEFISCDI, proiect nr. PN - II - PT - PCCA - 2013-4-42302)
prezentat în cadrul colocviului a constat
în arderea unor corpuri imitând astfel un
comportament din preistorie.
Comunicarea a fost susţinută de Cătălin
Lazăr reprezentant al unui colectiv
format din Adrian Bălăşescu, Mihaela
Golea, Adelina Darie şi Roxana Sandu
de la Muzeul Naţional de Istorie a
României. Experimentul a urmărit înregistrarea modului în care arde
un corp de oaie (Ovies aries) în raport cu diverşi factori: timp, condiţii
meteo, cantitatea şi calitatea combustibilului utilizat. După ardere şi
ridicarea materiei obţinute, întreg perimetrul a fost cercetat arheologic.
Colocviul Arheologia experimentală – metodă de generare
şi testare a ipotezelor arheologice desfăşurat la Muzeul Judeţean
Teleorman a încercat să aducă împreună o parte din cei care
practică, din diferite motive, arheologia experimentală. În acest fel,
diferite experimente şi modalităţi de efectuare a lor au fost
prezentate direct celor interesaţi.
Ion Torcică
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 EVENIMENT

IN MEMORIAM: IOAN SPIRU, CENTENARUL NAŞTERII

La data de 2 noiembrie 2014 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celui care a fost preotul Ioan Spiru. Momentul a fost marcat prin
organizarea unui simpozion In Memoriam în ziua de 31 octombrie. Au participat membrii ai familiei - d-na Sonia Angelescu şi
d-l Aurel Spiru - fiica, respectiv fiul preotului Ioan Spiru, d-l Cornel Bleajă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman,
P.S. Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, feţe bisericeşti, prieteni şi cunoscuţi ai celei omagiat, membrii ai Secţiei
Numismatice Alexandria, colecţionari, alături de un public numeros. În prima parte a fost evocată personalitatea preotului, arheologului,
numismatului şi publicistului Ioan Spiru. În partea a doua a fost lansat volumul Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman”, autor
Ioan Spiru şi prezentată medalia realizată de Secţia Numismatică Alexandria Preot Ioan Spiru - Centenarul naşterii. O serie de obiecte
personale, manuscrise, extrase din publicaţii şi cărţi cu autograf care au aparţinut preotului Ioan Spiru au fost expuse în două vitrine.
***
Continuând tradiţia unor slujitori ai lui Dumnezeu, preotul Ioan şi-au îndreptat atenţia asupra Teleormanului: Constantin Nicolaescu
Spiru s-a străduit să adune dovezi ale existenţei umane prin locurile pe -Plopşor, Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Constantinescu,
unde voia divinităţii şi viaţa l-au purtat. Consecvent în cercetările sale, Constantin Preda, Bucur Mitrea, Maria Comşa, Eugen Comşa,
a descoperit pe meleagurile teleormănene numeroase aşezări omeneşti Alexandru Păunescu, Emil Moscalu, Dumitru Berciu, ş.a., nume de
atribuite mai multor epoci: epoca neolitică, epoca metalelor, epoca prestigiu ale cercetării româneşti, majoritatea de la Institutul de
geto-dacică, epoca migraţiilor timpurii, epoca medievală. De altfel, Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, institut cu care a
despre vestigiile arheologice de aici, despre prezenţa omului încă din colaborat în mod constant.
preistorie, spunea, metaforic, următoarele: O parte a rezultatelor cercetărilor sale
„Dacă Egiptul este un dar al Nilului, au fost publicate într-o serie de reviste de
Teleormanul arheologic este un dar al celor specialitate. Preocupările sale au fost aduse
16 cursuri de apă ce-l străbat“. la cunoştinţa publicului cititor prin
Primele cercetări au fost legate însă de numeroase articole de popularizare, apărute
satul Surduleşti, aflat, în prezent, în judeţul în presa locală şi centrală. Preotul Ioan
Argeş. Numit aici preot în toamna anului Spiru a fost autorul, pe parcursul a aproape
1940 a fost preocupat, de la început, de 60 de ani, a cca. 250 de articole de
istoria şi vechimea locurilor ce-l adoptaseră. arheologie, numismatică şi istorie, literatură
Şase ani mai târziu, în 1946, a participat, laică şi religioasă, artă, filatelie, precum şi
alături de arheologul Mircea Petrescu- proză scurtă, poezie, schiţe umoristice şi
Dîmboviţa, la prima sa săpătură arheologică, epigrame. Se adaugă o serie de alte studii,
pe tell-ul gumelniţean cunoscut sub numele articole şi însemnări, precum şi şase volume
de „Măgura din Izlaz”. cu caracter autobiografic, toate rămase în
După 1 august 1954, dată la care a manuscris. Toate acestea sunt dovada unei
fost mutat ca preot la Alexandria, Ioan personalităţi complexe şi expresia
Spiru a devenit un statornic colaborator al multiplelor sale preocupări.
muzeului care la vremea aceea fusese Activitatea sa a fost apreciată de
înfiinţat de abia doi ani (1 mai 1952). Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”
Despre colaborarea cu această instituţie, din Bucureşti şi de Muzeul Naţional de
afirma: „Am fost permanent legat de Istorie a României. Filiala Numismatică
muzeul din Alexandria, fiind mâna Caracal i-a oferit Diploma de Onoare în anii
dreaptă a foştilor directori Emilia 1981, 1983, 1986 şi 1987. Fostul Inspectoratul
Rozenthal, Florian Neagu, Alexandru Marinescu, Cornel Beda, pentru Cultură al judeţului Teleorman (în prezent, Direcţia
Rodica Popa şi Ecaterina Ţânţăreanu, transformând muzeul într- Judeţeană pentru Cultură Teleorman) i-a decernat, în 1991,
un adevărat locaş de cultură şi înscriind, în acelaşi timp, judeţul Premiul „I. D. Ştefănescu” pentru cercetare istorică.
Teleorman în circuitul arheologic al ţării. Am înzestrat muzeul cu Cu o deosebită răbdare şi pricepere, părintele Ioan Spiru a
obiectele descoperite şi cu peste 2300 de monede, tezaure sau reuşit să insufle şi să cultive şi altora pasiunea sa pentru arheologie
descoperiri întâmplătoare”. şi numismatică, printre care şi subsemnatului, considerându-l, cu
Pe parcursul a peste 40 de ani a fost alături de arheologii ce respect şi recunoştinţă, un adevărat părinte spiritual.
Dr. Pavel Mirea

pag. 15 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RELAŢII PUBLICE

Publicul unui muzeu este extrem de divers, chiar şi atunci când ne referim numai la vizitatorii săi şi participanţii la programele sale
publice. Aceştia au caracteristici foarte diferite, dorinţele şi interesele lor sunt foarte variate. Pentru a fi mai atractiv pentru public, muzeul
trebuie să înţeleagă nevoile specifice ale diferitelor segmente de public şi să stabilească strategii de atragere şi construire a unei relaţii
continue cu aceştia. În acest context, activitatea serviciului de Relaţii Publice a Muzeului Judeţean Teleorman s-a derulat şi în anul 2014
pornind de la o strategie de lucru bine definită. Aceasta a vizat analiza permanentă a evoluţiei atât a vizitatorilor reali cât şi cea a
vizitatorilor virtuali, prin monitorizarea traficului de pe website-ul www.muzeulteleorman.ro şi de pe contul de Facebook al muzeului.
Astfel, în anul 2014 instituţia noastră a înregistrat 3023 de vizitatori reali şi 3084 de vizitatori virtuali.
Activităţile organizate şi derulate de către specialiştii Muzeului Judeţean Teleorman au fost promovate permanent, şi în anul 2014,
prin afişe, invitaţii, comunicate de presă transmise către mass-media locală şi naţională, pe liste de e-mail-uri, pe portalurile Consiliului
Judeţean Teleorman, CIMEC, RMNR, pe website şi Facebook. Presa a fost monitorizată în permanenţă, iar copii după articolele apărute
au fost arhivate într-un Dosar de Presă.
În 2014 au fost transmise către mass-media, şi implicit către public, 60 de comunicate de presă şi 110 de afişe ale expoziţiilor şi
evenimentelor culturale organizate de instituţia noastră. Activitatea Muzeului Judeţean Teleorman a fost oglindită în 1068 de articole
publicate în ziarele locale şi centrale precum şi prin mijloacele de comunicare audio-video şi virtuale (ziare locale - 250, ziare naţionale - 5,
Agerpres - 66, televiziuni locale - 72, radiouri locale - 245, radio naţional - 34, presa de specialitate (Reţeaua Naţională a Muzeelor din
România, Centru Informatic de Memorie Culturală, Colecţionarul, site-uri specializate etc.) - 112, apariţii on-line - 284).
Vizitatorii şi consumatorii de oferte culturale sunt astăzi conectaţi digital prin „Web 2.0” şi interacţionează prin canale sociale
precum Webblogs, Facebook etc. Este evident că instituţia noastră nu se poate eschiva de la această transformare mediatică crucială. În
acest sens, începând cu anul 2012, în luna ianuarie, Muzeul Judeţean Teleorman a iniţiat şi a derulat şi o campanie susţinută de promovare
a instituţiei prin intermediul reţelei de socializare Facebook. În 2014, au fost postate 112 de texte şi peste 1500 de fotografii. De la iniţiere
şi până în prezent, contul de Facebook al Muzeului Judeţean Teleorman a reuşit să strângă 1933 de prieteni şi 1203 aprecieri venite de la
vizitatorii virtuali din întreaga ţară şi din străinătate (Spania, Statele Unite ale Americii, Franţa, Italia, Bulgaria, Belgia, Marea Britanie,
Germania, Turcia). Feedback-ul - aprecierile şi comentariile care pot fi vizualizate pe cont - demonstrează eficienţa acestui mod de
relaţionare cu publicul.
La rândul său, website-ul instituţiei a fost actualizat permanent. În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2014, conform datelor obţinute
prin monitorizarea website - ului muzeului cu programul Google Analytics, a fost înregistrat un număr de 4212 vizite virtuale pe adresa
www.muzeulteleroman.ro, reprezentând 3084 vizitatori virtuali din 75 de ţări de pe cele 7 continente (Europa - 3800, America de Nord şi
de Sud - 325, Asia - 49, Australia şi Oceania - 14, Africa - 10, plus 14 locaţii nesetate), care au accesat 19708 pagini, cu o medie de 4,68
pagini vizitate la fiecare accesare.
O statistică a clasamentului primelor cinci locuri la diferite categorii ale vizitelor virtuale poate fi sintetizată astfel:

Ţări Oraşe Oraşe

(România) (din lume)
1 România - 3414 Bucureşti - 1747 Meudon (Franţa) şi New York (SUA) - 24
2 Franţa - 66 Alexandria - 760 Munchen (Germania) - 22
3 SUA - 64 Giurgiu - 70 Sofia (Bulgaria) - 19
4 Germania - 45 Târgovişte - 67 Chişinău (Moldova) şi Paris (Franţa) - 16
5 Italia - 39 Slatina - 61 Rio de Janeiro (Brazilia) - 13

vizite

vizite utilizatori pagini vizitate

(continuare în pag. 17)

pag. 16 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RELAŢII PUBLICE

(urmare din pag. 16)

În ceea ce priveşte strategia pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor parteneriale cu instituţiile colaboratoare, Muzeul Judeţean Teleorman
a derulat şi în anul 2014 o serie de programe educative - „Muzeul-sursă de cultură şi educaţie”, „Muzeul altfel”, „Muzeul te vizitează” -
destinate preşcolarilor, şcolarilor şi liceenilor, dar a venit şi în întâmpinarea altor instituţii cu sprijin logistic. Astfel, în cursul anului trecut, au
fost încheiate 17 parteneriate educaţionale cu unităţi de învăţământ din judeţ (5 - preşcolar, 8 - clasele I-VIII şi 4 - clasele IX-XII).
Tot la acest capitol, al relaţiilor publice, trebuie să menţionăm, nu în ultimul rând, buna colaborare pe care am avut-o şi pe care o avem cu
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România dar şi cu o serie de instituţii din judeţ şi din ţară (Consiliul Judeţean Teleorman, Biroul Judeţean
Teleorman al Arhivelor Naţionale, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman, Inspectoratul Judeţean
pentru Situaţii de Urgenţă , Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Asociaţia Filateliştilor din Teleorman, Inspectoratul Şcolar Teleorman) care ne-
au fost alături şi în 2014 în organizarea şi participarea la evenimentele organizate şi găzduite de Muzeul Judeţean Teleorman.
Corina Iordan

pag. 17 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PREMIILE MUZEULUI JUDEŢEAN TELEORMAN

Acordarea celor două premii de excelenţă - Premiul „Ioan Spiru” pentru cercetare arheologică şi Premiul „Ion Moraru” pentru
cercetare istorică – a încheiat şi în acest an sezonul activităţilor culturale organizate de Muzeul Judeţean Teleorman.
Evenimentul a avut loc în ziua de 19 decembrie şi a reunit în Holul de Onoare al instituţiei oameni de cultură, profesori precum şi
reprezentanţii instituţiilor colaboratoare din judeţ. De asemenea, au fost prezenţi, alături
de conducerea muzeului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, domnul
Nicolae Zavera şi familiile celor două mari personalităţi ale căror nume au fost atribuite
premiilor instituite de către instituţia noastră. Este vorba de doamna Sonia Angelescu,
fiica părintelui Ioan Spiru, doamna Teodora Moraru, soţia profesorului Ioan Moraru şi
domnul Constantin Moraru, fiul profesorului.
Premiile de excelenţă pentru cercetare arheologică şi istorică au fost instituite în
anul 2012, cu sprijinul Consiliului Judeţean Teleorman şi au fost acordate, de doi ani
încoace, unor institute, firme, profesori de istorie şi arheologi care au excelat în acel an
în domeniile lor şi care au adus o contribuţie deosebită la promovarea istoriei locale şi la
îmbogăţirea substanţială a patrimoniului arheologic.
Premiul „Ioan Spiru” pentru cercetare arheologică poartă numele celui care a fost preotul
Ioan Spiru, neobosit cercetător al vestigiilor arheologice de pe cuprinsul judeţului Teleorman,
autor al primului Repertoriu arheologic a judeţului, dar şi a numeroase studii de specialitate.
Premiul „Ion Moraru” pentru cercetare istorică poartă numele celui care a fost
profesorul Ion Moraru, important cercetători ai istoriei judeţului Teleorman, autor a
numeroase studii monografice şi articole de specialitate despre marile evenimente ale
istoriei moderne şi contemporane (Revoluţia de la 1848, Războiul de Independenţă,
Răscoala 1907, cele două războaie mondiale), participant activ la viaţa publică a judeţului.
În 2014, Premiul „Ioan Spiru” pentru cercetare arheologică a fost acordat
domnului dr. Eugen Silviu Teodor, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a României,
pentru volumul Uriaşul invizibil: Limes Transalutanus. O reevaluare la sud de râul Argeş, lucrare apărută la Editura Cetatea de Scaun.
Volumul abordează o serie de probleme ce privesc fosta frontieră de est a Imperiului Roman, ce are ca punct de plecare linia Dunării, în
fostul sat Flămânda, parte din ea străbătând marginea de vest a judeţului Teleorman.
Premiul „Ion Moraru” pentru cercetare istorică a fost acordat profesorului Gheorghe Vlad, din Roşiorii de Vede, pentru volumul
Constantin Brâncoveanu - Martirul şi Sfântul românilor, carte apărută la Editura Cartea Ortodoxiei. Lucrarea reprezintă un omagiu adus
marelui domnitor de către un cercetător teleormănean, tocmai în anul în care a fost cinstită memoria Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi
marcarea a 300 de ani de la martiriul domnitorului şi a fiilor săi.
Corina Iordan

pag. 18 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ARHEOLOGIE

CERAMICA PREISTORICĂ GUMELNIŢEANĂ ÎNTRE UTILITAR ŞI „ARTISTIC”

Cercetarea culturii preistorice Gumelniţa - Karanovo VI pe Fiecare dintre aceste denumiri ce au dus la clasificări poartă
teritoriul de astăzi al României s-a desfăşurat pe parcursul a mai diferite capcane. Astfel, de cele mai multe ori denumirea adoptată
multor etape. În zona de vest a sa, pe o suprafaţă ce corespunde şi cu (strachină, castron, pahar etc.) implică şi o funcţionalitate. Aceasta
cea a judeţului Teleorman, în a doua parte a sec. al XIX-lea, cu nu poate fi dovedită pentru vasele preistorice decât în urma unor
ocazia „excursiunii arheologice” Cezar Bolliac împreună cu analize foarte laborioase. În mod cert unele vase cu o anumită formă
Dimitrie Butculescu cercetează tell - ul de la Ţigăneşti (Măgura erau folosite pentru pregătitul şi servitul alimentelor, solide ori
Calomfirescu). În Relaţiunea către ministrul Cultelor şi Instrucţiunii lichide. Acelaşi lucru se poate afirma şi pentru depozitatul materiilor
a consemnat situaţia aşezării de la Gorganul afectată de căutătorii de prime sau al apei. Pentru vasele antropomorfe sau zoomorfe se
comori. La scurt timp, Dimitrie Butculescu efectuează săpături la bănuieşte folosirea lor şi în contexte ce ţin de viaţa spirituală.
Zâmbreasca (1870) şi Balaci (1871-1872). În perioada de după al În privinţa dimensiunilor, există
doilea război mondial, arealul vestic al culturii Gumelniţa a intrat în vase miniaturale cu diametrul maxim
atenţia unor cercetători cum ar fi Hortensia Dumitrescu, Dumitru sub 5 cm, vase mici cu diametrul
Berciu, Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Sebastian Morintz, Ion Nania, maxim între 5 şi 15/20 cm, vase medii
Anton Niţu. Au fost efectuate săpături în aşezările de la Zâmbreasca, cu diametrul maxim până în 30/40 cm
Blejeşti, Surduleşti, şi vase mari sau chiar foarte mari cu
Ciolăneştii din Deal, valori de peste 40 cm. În mod cert
Teiu 1 şi 2. În anul 1993 dimensiunile erau dictate atât de
au debutat cercetările tradiţie, dar şi de funcţionalitate. Aceasta era influenţată şi de modul
arheologice în aşezarea de ardere (oxidantă sau reducătoare), calitatea pastei (fină,
de la Vităneşti Măgurice intermediară sau grosieră) cât şi degresantul folosit. Pentru ceramica
din judeţul Teleorman. gumelniţeană din vestul Munteniei au fost folosiţi ca degresanţi
Alte aşezări gumelnitene pleava/ fragmentele vegetale, nisipul, ceramica mărunţită şi mai rar
de tip tell din acelaşi cochilii pisate. Unele vase de mari dimensiuni au fost descoperite în
judeţ (Alexandria locuinţe incendiate aparţinând aşezării de la Vităneşti jud.
Gorgan, Lăceni Măgura) Teleorman. Ele au o
sunt sondate din anul pastă de consistenţa
2000 în cadrul chirpiciului ars, puternic
programului amestecată cu pleavă.
pluridisciplinar româno- Datorită dimensiunilor
englez Southern Romanian Archaeological Project. Toate aceste pot fi manevrate cu
cercetări au dus la descoperirea unor cantităţi impresionante de greutate. Putem
material ceramic fragmentar, întreg sau întregibil ce a completat presupune că erau
informaţiile privitor la acest domeniu. O mică parte a sa, ce poate fi folosite la depozitatul
considerată de referinţă, este valorificată expoziţional în cadrul grânelor sau a altor
Muzeului Judeţean Teleorman. produse alimentare
În urma studierii de circa un secol şi jumătate a ceramicii solide, lichidele neputând fi păstrate datorită porozităţii. Un alt
gumelniţene, s-a observat că vasele acestei culturi eneolitice indiciu în privinţa funcţionalităţii este finisarea pereţilor
cuprind forme ce au fost întâlnite şi în arealul altor culturi din acea recipientelor. Netezirea temeinică a interiorului cât şi lustruirea sa
perioadă dar şi forme speciale, destul de rare, întâlnite numai în favorizează păstrarea lichidelor. Majoritatea capacelor mari, în
cadrul acestei culturi şi forma unei calote, au interiorul doar netezit superficial.
în contexte clare. Dacă forma vaselor preistorice gumelniţene ne conduce mai
În literatura mult spre recunoaşterea şi admiraţia faţă de ingeniozitatea
arheologică, dar şi în manifestată de meşterii olari, decorul ceramicii ne ghidează spre
cea de popularizare, artă. Deşi domeniul formelor ţine mai mult de utilitar, nu trebuie să
nomenclatorul de înţelegem că toate obiectele sunt creaţii simple. Atunci când poartă
termeni sugerează o un decor deosebit, vasele sunt opere elegante, dovedind un simţ al
oarecare asemănare cu proporţiilor şi al liniilor profilului remarcabil.
forme de vase folosite în Tehnicile de decorare
secolul XIX sau XX în folosite în cultura Gumelniţa
Europa: borcan, sunt deosebit de variate.
strachină, fructieră, Acestea sunt: pictura, incizia,
platou, pahar, cupe, capac, bol, vas sac etc. Larg răspândite în excizia, impresiunile, crestarea,
bibliografia de specialitate din ultimele decenii sunt clasificările relieful şi barbotina. Pictura
făcute după forme geometrice, de bază şi derivate ale acestora: vas crudă cu alb sau roşu este des
tronconic, vas bitronconic, vas sferic, vas semisferic etc. Sub întâlnită în primele două faze
influenţa arheologiei perioadei clasice, unele forme gumelniţene de dezvoltare a culturii. Sunt pictate cu roşu exteriorul şi interiorul
poartă denumiri de vase greceşti antice: askos, rhyton, amphoră.
(continuare în pag. 20)

pag. 19 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ARHEOLOGIE
(urmare din pag. 19)
unor vase (gura) dar şi suprafeţe excizate sau canelate de la
exterior. Albul şi roşul crud au fost întrebuinţate la umplerea
inciziilor sau canelurilor (cu alb) sau la acoperirea suprafeţelor
scrijelate. Pictura cu grafit
considerată tehnica decorativă
specifică culturii Gumelniţa, este des
întâlnită la străchini şi castroane, atât
la exterior cât şi la interior dar şi la
alte tipuri de vase cum ar fi cele de
provizii sau cele semiglobulare. La unele exemplare de străchini
grafitul este prezent alături de pictura crudă. Pictura cu aur a fost
descoperită pe două fragmente de
mici dimensiuni provenite din situl
de la Vităneşti.
Incizia şi mai rar excizia au fost
folosite la decorarea suprafeţelor
circulare convexe, la capace,
străchini, castroane dar şi pe unele
vase unde au fost utilizate la trasarea
unor motive.
pag. 20
Impresiunile reprezintă o modalitate des întâlnită în decorarea
ceramicii, mai ales în faza târzie a culturii Gumelniţa. Au fost
realizate cu un vârf ascuţit diferit, rotunjit, uneori bont dar şi cu
scoica. Au fost folosite pentru decorarea amforelor, vaselor
piriforme, castroanelor şi a altor tipuri de vase. Alte tehnici
întâlnite sunt crestarea şi scrijelarea,
relieful şi barbotina.
Tehnicile de decorare folosite,
de cele mai multe ori combinate pe
acelaşi vas, trasau în cadrul unor
zone sau panouri diferite motive
simple sau compuse. Cele mai
întrebuinţate pot fi împărţite în: punctiforme, liniare, unghiulare,
cruciforme, curbilinii, antropomorfe şi zoomorfe.
S-a observat că unele vase cu aceleaşi caracteristici
tehnologice şi cu aceeaşi formă uneori sunt decorate alteori nu.
Această preferinţă nu are cum să ţină de domeniul utilitarului.
Pentru unele motive efortul depus pentru executarea lor trebuie să
fi fost considerabil. De asemenea, complexitatea unora dintre
acestea, pictate cu grafitate, completată cu siguranţa liniilor trasate
încântă ochiul privitorului de astăzi. Astfel, această ceramică
preistorică poate fi socotită un produs din domeniul utilitarului
înnobilat de valenţe artistice de netăgăduit.
Ion Torcică
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE

23 AUGUST 1944 ŞI ARMATELE SOVIETICE ALIATE

Documente de arhivă pun în evidenţă nenumăratele jafuri comise de armata sovietică, pe teritoriul României şi implicit în judeţul
Teleorman, după 23 august 1944.
Armata Roşie, pe măsura înaintării ei, ignora cu desăvârşire schimbarea intervenită în orientarea României şi, în consecinţă, proceda
la dezarmarea şi capturarea unităţilor române. Astfel, după 23 august, au fost luaţi prizonieri aproximativ 140000 de soldaţi şi ofiţeri
români. În acelaşi timp, jafurile şi violurile comise de soldaţii sovietici aminteau mai degrabă o năvălire a barbarilor decât străbaterea
teritoriului naţional de către noii aliaţi. Comandamentele sovietice aveau un argument forte. Armistiţiul nu fusese semnat. Acesta urma să
fie semnat abia la 12 septembrie 1944.
Întârzierea cu care s-a produs semnarea armistiţiului nu a fost provocată - aşa cum se afirmă în mod curent - de U.R.S.S. ci de Marea
Britanie, din cauza unor disfuncţionalităţi tehnice. Asta nu a însemnat că Armata Roşie nu a profitat de această situaţie confuză, de „nici
pace nici război”.
Semnificativ este faptul că în textul Convenţiei de Armistiţiu, de fiecare dată când era menţionat Înaltul Comandament Aliat, imediat
urma cuvântul „sovietic”. Era limpede că nu Naţiunile Unite, cum se spunea în proclamaţia regală din 23 august, ci URSS era partenerul
de armistiţiu al României.
Numeroase documente pun în evidenţă abuzurile armatei sovietice atât înaintea semnării Convenţiei de Armistiţiu cât şi după
parafarea acesteia. Aceasta denotă politica duplicitară sovietică faţă de tratatele internaţionale.
Şi în judeţul Teleorman, cazuri flagrante de abuz, datorate armatei sovietice,sunt reflectate în documentele vremii.
Astfel, în intervalul de la 5 septembrie 1944 şi până în ziua de 9 septembrie, soldaţii ruşi au luat prin forţă, de la prefectura Judeţului
Roman, evacuată în oraşul Alexandria, jud. Teleorman cu sediul la şcoala grădiniţa de copii din str. Regele Mihai nr. 4, „un autocamion
Steyer, tip 220, Nr. de ordine 2 Ro, în perfectă stare de funcţionare” precum şi numeroase cauciucuri, acumulatori, maşini de scris1.
De asemenea, Subsecretariatul de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului, Centru Naţional de Românizare (C.N.R.) într-o
reclamaţie adresată Comisariatului Poliţiei Oraşului Alexandria din 17 octombrie 1944,se arată:
„În conformitate cu dispoziţiunile în vigoare, privitor la ridicarea diferitelor lucruri şi obiecte, de către trupele aliate U.R.S.S., în
trecerea lor prin Alexandria;
Avem onoarea a vă face cunoscut, că în inventarul de la 4-25 septembrie a.c. ni s-au ridicat fără nici o formă legală şi fără nici un
ordin special de la Sediul Centrului Naţional de Românizare – Şcoala Primară nr. 1 şi Şcoala Technică următoarele:
1. Una maşină turism „Ford” Nr. 9255 Buc. de 8 (opt) cilindri în perfectă stare de funcţionare, închisă, caroserie nouă,cauciucuri şi
rulotă circa 14000 Km, în valoare de lei 2000000 (două milioane).
2. Un auto-camion „Sodge” Nr. 18243 Buc. în perfectă stare de , proprietatea Subsecretariatului de Stat al Românizării, evaluat la
3000000 (trei milioane).
3. Una maşină turism „Nash” Nr. 45 Cernăuţi, în perfectă stare de funcţionare - făcându-i-se reparaţiuni noi cu cauciucuri bune
rulată circa 45000 Km, evaluată la 1800000 (un milion opt sute mii) lei2”.
Jafurile armatei sovietice erau îndreptate nu numai împotriva instituţiilor ci şi împotriva cetăţenilor. Astfel, într-un proces-verbal
datat în 17 septembrie 1944, se arată:
„Noi, Moise Vasilescu, primarul comunei Râioasa, judeţul Teleorman, şi Constantin Ivana, notar;
Având în vedere declaraţia domnului Jean Leontopol din această comună prin care declara că trupele aliate în trecere prin comună
au luat din conacul său obiectele notate mai jos fără forme şi pentru a verifica aceasta m-am transportat la faţa locului şi am constatat că
într-adevăr cele relatate sunt juste.
1. Jean Leontopol
1760 Kg ovăz a 22 lei Kg – lei 38720
Fân, mei şi dughie cosit de pe 2 pogoane 5000 Kg 30000
1 porc de 70 Kg greutate lei 20000
6 cămăşi, 4ceasuri, 5 prosoape, 1 săpun
1 stilou, 1 bloc de piatră, 1 pereche foarfeci
2 bricege, 1 piaptăn, 1 pereche cărţi de joc
1 portofel de piele, 2 lanterne, 1 pereche pantaloni
1 rochie, 1 binoclu, 1 maşină de bărbierit
1 pereche cisme, evaluate în total la lei 149680
1 certificat de plată lei 10000
Bani numerar lei 8000
1 căruţă de cai 40000
1 pereche hamuri de curea 40000
Una şa de călărie ofiţerească lei 11000
Total general lei 447400
Drept care am dresat prezentul proces-verbal, în 4 exemplare din care trei se vor înainta locului în drept.
Primar Notar”3
(continuare în pag. 22)

pag. 21 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE

(urmare din pag. 21)

De asemenea, Primăria comunei Măgurele, judeţul Teleorman, întocmea un proces-verbal pe data de 18 septembrie 1944:
„Noi, Primarul şi Notarul Comunei Măgurele, judeţul Teleorman
Având în vedere declaraţiile locuitorilor notaţi mai jos din această Comună, prin care declară că trupele aliate în trecere le-a ridicat
obiectele arătate în dreptul fiecăruia, fără forme, şi pentru a verifica aceasta m-am transportat la faţa locului şi am constatat că într-
adevăr cele declarate sunt juste.
1. Trandafir Segărceanu 8. Ion V. Caragea
Costum haine valoare lei 12000 2 oi valoare lei 7000
500 Kg fân valoare lei 3500
2. Năstase Raica 9. Toma Oprea
600 Kg porumb valoare lei 12600 450 Kg porumb valoare lei 9450
2000 Kg grâu valoare lei 14000
3. Ştefan Gh. Corogea 10. Paraschiv Puică
300 Kg grâu valoare lei 7800 1 oaie valoare lei 3000
600 Kg porumb valoare lei 12600
4. Paraschiv Ţăranu 11. Panait Sandu
1200 Kg porumb valoare lei 25200 2 oi valoare lei 6000
1000 Kg fân valoare lei 7000
5. Firca Ţăranu 12. Dumitru F. Popa
50 Kg fasole valoare lei 1500 1 bou valoare lei 13000
1 ham valoare lei 15000 1 cal valoare lei 25000
6. Tudor Stoica 13. Dumitru Blejan
1000 Kg fân valoare lei 7000 1 cal valoare lei 10000
1 ham valoare lei 8000
1 căruţă valoare lei 10000
7. Vasile Uba 14. Stan Lucan
225 Kg porumb valoare lei 4725 1 ham valoare lei 10000
1 căruţă valoare lei 30000”4
Lista procesului-verbal din comuna Măgurele continuă până la nr. 53.
Cele câteva documente ne dezvăluie amploarea jafului provocat de armatele sovietice aliate în trecere prin ţara noastră.
Cătălin Borţun
Note:
1
Birou Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, fond Poliţia Tr. Măgurele, ds. 232/1944, f. 213.
2
ibidem, f. 300.
3
Birou Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, fond Poliţia Tr. Măgurele, ds. 47/1944, f. 182.
4
ibidem, f. 34.

pag. 22 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE
IMAGINEA PREOTULUI ÎN REGIMUL COMUNIST
Regimul comunist, în dorinţa lui de a controla întreaga
societate şi în special minţile oamenilor, avea nevoie de a şti
despre fiecare individ în parte: preocupările, aspiraţiile, caracterul
şi de ce nu, chiar visele. Muncă de Sisif, dar care avea să dea
roade; peste ani, caractere nu mai existau în libertate, iar aspiraţiile
şi visele uitate!
Societatea românească era una religioasă. În aflarea
adevărurilor credinţei ortodoxe poporul s-a bazat pe reprezentanţii
Bisericii Ortodoxe Române - preoţii. Aceşti fii ai poporului român
s-au identificat cu problemele spirituale dar şi materiale ale
acestuia. Criticile aduse preoţilor de-a lungul anilor s-au datorat
dorinţei unanime de a vedea în preoţi omul desăvârşit, ca om al lui
Dumnezeu lipsit de pofte lumeşti şi de păcate. Dar, după spusele
părintelui Arsenie Boca, „poporul îşi are în toate privinţele
povăţuitorii pe care îi merită!”.
Au fost, în anii de început ai regimului terorii, preoţi care prin
activitatea depusă în biserici, în închisori au ţinut aprinsă candela
credinţei dar şi a rezistenţei în faţa alienării mintale la care au fost
supuşi românii în dorinţa comuniştilor sovietici de a crea omul
nou, lipsit de Dumnezeu, de caracter şi uşor manipulabil.
În lumea satelor, preoţii, alături de învăţători, erau consideraţi
modele, autoritatea lor fiind de nezdruncinat. Cu aceste persoane au
început comuniştii munca lor de convingere şi mai mult, de
supunere a populaţiei la programul de comunizare a României. A
fost o muncă susţinută a organelor competente de a obţine
informaţii privind originea, orientarea politică şi caracterul
fiecăruia. Toată această muncă s-a finalizat în anul 1949 pentru că
regimul comunist pregătea terenul pentru colectivizarea agriculturii,
care va debuta în 3-5 martie 1949. Afirmaţia privind încheierea
dosarelor fiecărui preot teleormănean se bazează pe documentele
din anul 1949 aflate în custodia Partidului Muncitoresc Român -
Comitetul Judeţean Teleorman, de unde am extras tabelele cu
membrii de partid şi tabelele cu nemembrii de partid.
Se observă, din parcurgerea lor, faptul că şi membrii de partid
nu sunt scutiţi de caracterizări dure şi de cele mai multe ori
defavorabile. Întâlnim catalogări diferite în rândul acestor preoţi,
din care menţionăm: preoţii slujitorii ai regimului - „dă concursul
la acţiunile guvernului, a fost întrebuinţat ca îndrumător”, preoţii
reacţionari - cei în dreptul cărora se afirmă „ostil regimului”,
preoţii - „în prezent nu se manifestă” şi preoţi care „nu se
manifestă politiceşte”1.
Pentru o exemplificare, redăm din tabelul cu preoţi membrii
de partid:
1. Marinescu Constantin, comuna Măgurele, este sărac,
familie grea cu 8 copii, se poartă bine în comună, ajută în muncă
organele administrative;
2. Păun Ştefan, comuna Odaia, provenit din P.C.R., este sărac,
dă concursul la acţiunile guvernului, a fost întrebuinţat ca îndrumător;
3. Filip R. Aristidie, comuna Poroschia, este sărac,
simpatizează regimul, se poartă bine;
4. Gheorghe Rizescu, comuna Măgureni, provenit din P.S.D.,
este sărac, dă ajutor la lucrările din comună şi este alături de cei săraci;
5. Ion Rădulescu, comuna Cetatea, fost proprietar a 170
pogoane pământ, a jăcmănit sătenii, a făcut greutăţi partidului;
6. Tache Popescu, comuna Rădoieşti Deal, fiu de chiabur,
părinţii au avut 200 de hectare, face greutăţi partidului;
pag. 23
7. Botez Ionescu, comuna Butculeşti, provenit din P.S.D., a
fost afacerist, în prezent este nemulţumit că nu mai are avantajele
din trecut, are 10 hectare şi 4 copii;
8. Dumitru Tomescu, comuna Orbeasca de Jos, a fost arestat,
este reacţionar, se poartă rău faţă de săteni, se ceartă cu ceilalţi preoţi;
9. Emil Georgescu, comuna Zloteşti, a făcut politică
ţărănistă, are 10 hectare pământ, nu are comportare bună în
comună, în timpul secetei a exploatat sătenii;
10. Gheorghe Netcu, comuna Odaia, provenit din P.S.D., a făcut
politică manistă, în prezent se manifestă pe faţă contra regimului;
11. Andrei Mustăciosul, comuna Segarcea Vale, provenit din
P.S.D., chiabur cu 20 hectare pământ, şperţar, ostil regimului;
12. Iancu Mihăilescu, comuna N. Bălcescu, provenit din
P.S.D., fost legionar, a exploatat pe săraci, nu este văzut bine de
cetăţeni, a bătut copii la şcoală;
13. Constantin Naidin, comuna Izvoarele, a făcut politică
gogistă şi are legături cu chiaburii, nu este ataşat clasei
muncitoare, provine din P.S.D.;
14. Ion Andrei, comuna Siliştea-Gumeşti, a făcut politică
ţărănistă, este chiabur, exploatează ţăranii;
15. Nicolae Burcea, comuna Bogdana, provenit din P.S.D., în
trecut nu se cunoaşte ce politică a făcut nu duce nici o muncă de
lămurire şi nici nu se manifestă şi are legături cu chiaburii;
16. Gheorghe Stănculescu, comuna Drăgăneşti, în trecut nu
a făcut nici un fel de politică, îi place să bea, este afemeiat, nu este
văzut bine de cetăţeni;
17. Alexandrescu Constantin, comuna Zimnicele, provenit
din P.S.D., în trecut nu se cunoaşte ce politică a făcut, nu se
manifestă, are legături cu chiaburii;
18. Gr. Constantinescu, comuna Socetu, provine din P.S.D.,
este alături de săraci, în trecut nu se ştie ce politică a făcut,
combate manifestările sectelor;
19. N. Ionescu, comuna Poienaru-Grosu, nu se manifestă
regimului.
Alături de tabelele cu membrii de partid se găsesc şi tabelele
cu preoţii nemembrii de partid care sunt mult mai mulţi decât
prima categorie şi în rândurile cărora se găsesc toţi cei care purtau
simplu - titulatura de chiaburi şi exploatatori, cu caracterizări din
cele mai diverse:
1. Marin St. Mitrică, comuna Slobozia - Mândra, are 50 de
pogoane, reacţionar, afacerist şi speculant, nu se poate conlucra
cu el;
2. Gheorghe Popescu, comuna Slobozia - Mândra, legionar
notoriu, ostil regimului, nu se manifestă pe faţă, nu se poate
conlucra cu el;
3. Damian Totolan, comuna Ştorobăneşti, chiaburi, afacerist,
linguşitor, a făcut politică liberală;
4. Alexandru Seculescu, comuna Dobroteşti, chiabur cu 17
hectare are 4 copii, a făcut politică liberală, îi place să bea2.
Dacă în categoria preoţilor membrii de partid bulina albă era
acordată celor care erau săraci, aici, bulina neagră o primesc
preoţii care sunt chiaburi şi deţin pământ. După exemplele
prezentate mai sus cititorul poate vedea faptul că nu diferă prea
mult caracterizările celor două categorii.
(continuare în pag. 24)
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE

(urmare din pag. 23)

Interesant este traseul preotului Teodor Istrate din comuna
Dobroteşti, caracterizat de organele comuniste în anul 1949 în
categoria nemembrilor de partid „mic burghez, a avut moară care
i s-a naţionalizat, în trecut a făcut politică reacţionară, în prezent
nu se manifestă”3. Peste ani, la data de 7 martie 1961, în comuna
Dobroteşti sătenii s-au răsculat. Nemulţumirea lor se datora
preluării pământului de către stat sub forma colhozurilor sovietice
dar cu denumirea de gospodărie agricolă de stat. Prin rezistenţa lor
armată, sătenii încercau să reintre în posesia pământului personal.
Pentru a-i strânge pe toţi locuitorii comunei s-au tras clopotele de
la biserica unde slujea preotul Teodor Istrate. Pentru acest fapt şi
nu pentru participare, preotul a fost ridicat în al doilea val al
arestărilor şi a împărtăşit soarta tuturor deţinuţilor politici din
perioada comunistă: anchete, bătăi la Securitate şi munca forţată în
lagărul de muncă de la Periprava4. Când s-a întors în comună,
după terminarea perioadei de detenţie, preotul Teodor Istrate a
rămas fără loc de muncă nemaifiind primit să slujească în altar o
perioadă de timp.
Au fost preoţi care au mers alături de comunişti. Un reprezentant
de seamă al lor, Gala Galaction sau pe numele lui Grigore Pişculeşcu,
deputat de Teleorman şi membru al Prezidiului Marii Adunări
Naţionale în nou instaurata Republică Populară Română, deci implicat
politic în instaurarea comunismului în România, regreta noua situaţie
politică argumentând: „admit pravilele şi chiverniselile dtale
comuniste, dacă nu te amesteci în credinţa şi biserica mea! Sunt
cetăţean leal al Republicii dtale, dacă nu te posomărăşti când constaţi
că vreau să rămân credincios lui Iisus Christos şi împărăţiei Lui”5 sau
„dau, fără îndoială, Republicii ce este al Republicii, dar nu vreau nici
un control în ofrandele pe care le aduc lui Dumnezeu”6. Pentru ca mai
târziu să realizeze că cei cu care s-a prins în horă „exponenţii RPR
sunt duşmani ai Bisericii mărturisiţi sau nemărturisiţi”7 şi influenţa
lor se datora „de un sfert de veac încoace, socialismul rusesc care s-a
dovedit satanic”8.
Caracterizările prezentate în articolul de faţă aş vrea ca
cititorii să le extindă la masa întregii populaţii şi să încercăm şi noi,
cei de azi, să ne regăsim între ei, pentru că afirmaţia părintelui
Arsenie Boca rămâne valabilă şi azi.
Dr. Steluţa Pătraşcu

Note:
1
Birou Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, fond P.M.R. - Comitetul Judeţean Teleorman, ds. 74/1949, f. 145-162.
2
Ibidem.
3
Ibidem, f. 162
4
Constantin Ţânţariu (coordonator), Colectivizare în judeţul Teleorman (1949-1962). Rezistenţă şi acceptare forţată, Ed. Magic Print, Oneşti, 2011, p. 106-111.
5
Gala Galaction, Jurnal 1947-1952 pagini inedite cenzurate, Ed. Vestala, Bucureşti, 2007, p. 94.
6
Ibidem, p. 93.
7
Ibidem, p. 89.
8
Ibidem, p. 123.

Gala Galaction

Teodor Istrate înainte de detenţie Teodor Istrate după detenţie

pag. 24 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE

MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1916 - 1918)

DIN ALEXANDRIA ŞI AUTORII LUI
După terminarea războiului pentru întregirea patriei, în timpul căruia au căzut pe câmpul de onoare 678 de alexăndreni, s-a pus
problema ridicării unui monument în amintirea celor morţi pentru făurirea acestui măreţ ideal. În acest scop s-a constituit un comitet de
iniţiativă, condus de judecătorul I. Ionescu, care a luat legătura cu sculptorul Dumitru Măţăuanu în vederea ridicării monumentului eroilor
alexăndreni. Măţăuanu realizează soclul din piatră, soclu care va fi aşezat în anul 1925, la intrarea principală din parcul oraşului. Deoarece
sculptorul Dumitru Măţăuanu se sinucide la 1 iulie 1929, comitetul de iniţiativă este nevoit să apeleze la un alt sculptor pentru a termina
monumentul. Îl aleg pe sculptorul Spiridon Georgescu, cel care va duce la bun sfârşit lucrarea prin realizarea şi aşezarea soldatului pe
soclu, în anul 1934, cu ocazia sărbătoririi centenarului oraşului.
Ilie Catalina, autorul Monografiei oraşului Alexandria, tipărită în anul 1934, descria acest monument astfel: „Este aşezat la intrarea
principală a grădinii publice, în str. A Văcăreanu. Iniţiativa a fost luată de D-nii C. Gâdea profesor şi I. Ionescu judecător, în anul 1922,
strângând primul fond prin colectă. Distinsul sculptor Măţăuanu a executat soclul din piatră. Pe feţele laterale, patru bazoreliefuri de
bronz, închipuie scene din războiul cel mare. În timpul din urmă, s-a executat şi soldatul monumentului, din bronz de către sculptorul
Spiridon Georgescu şi astfel s-a complectat, în anul 1933. Nu e desvelit nici astăzi”.

1 2

3 4 5

Monumentul eroilor din primul război mondial (1916-1918) din Alexandria în diferite momente: la începutul anilor ’40 (1), în anii ’80 (2, 3), în 1993,
pregătit pentru mutare (4), pe actualul amplasament, în 2008 (5) (foto 1, 2, 3, 5 - colecţia Muzeului Judeţean Teleorman, foto 4 - colecţia Teodor Săceanu)

(continuare în pag. 26)

pag. 25 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE

(urmare din pag. 25)

Alte informaţii legate de ridicarea acestui monument găsim în lucrarea intitulată Documente privind istoria oraşului Alexandria
1833-1982, tipărită în 1984, mai precis în două documente:
- Documentul nr. 235 - Proces-verbal nr. 28 din 17 august 1927 privind realizarea, achitarea şi instalarea „Monumentului Eroilor” din Alexandria.
„Subsemnaţii membri în Comitetul „Monumentul Eroilor” din Alexandria întrunindu-ne astăzi la localul primăriei oraşului, prin
convocarea făcută de d-l preşedinte al comisunei interimare am luat în discuţiune chestiunea amenajării monumentului pe soclul făcut de
d-l de un an şi mai bine. Aşteptând de câţiva ani ca monumentul să fie gata, socotind că întârzierea d-lui sculptor cu aranjarea
monumentului este nejustificată, întrucât d-nia sa a primit din costul monumentului suma de lei 293461 şi n-ar mai avea de primit
conform ofertei sale decât lei 6539 se va interveni şi pune în vedere d-lui să instaleze cât mai rapid monumentul.
În ceea ce priveşte pretenţiunea d-lui verbal de a i se mai acorda o sumă peste ofertă pentru oarecare cheltuieli făcute în plus,
comitetul hotărăşte ca să i se mai dea după instalarea monumentului peste suma de lei 293461 încă 25000. Aceşti bani este delegat să-i
strângă d-l C. Banu de la obştea sătească, societatea demobilizaţilor, liste de subscripţie, d-l Mielu Capră garantând cu toată bunăvoinţa
acoperirea sumei ce nu se va putea strânge.
Preşedinte, Mihail N. Capră Membri, Dem. Traian Enescu, C. Barbu”
- Documentul nr. 242 - Scrisoare sculptorului Spiridon Georgescu către Primăria oraşului Alexandria privind realizarea
Monumentului Eroilor, din 18 iunie 1933, Bucureşti.
„Stimate domnule primar
Am primit scrisoarea dv. la care vă răspund cât mai neîntârziat. Înţeleg foarte bine grija ce aveţi cu executarea cât mai grabnică a
statuii nu atât pentru dv. personal care aţi văzut ce lucrare am făcut, cât pentru cancanurile care sunt în viaţa de provincie.
Statuia, cum au văzut şi d-nii Ionescu şi Constantinescu, este gata. De asemenea, sunt terminate două basoreliefuri şi portretul
regelui Ferdinand I. Mai sunt de executat portretul reginei Maria şi un singur basorelief. Pe lângă toate acestea ar mai fi de făcut o placă
de inscripţie. Dedicaţia ce voiţi, să fie scrisă cât mai scurt. Această placă vă rog să mi-o trimiteţi cât mai curând pentru a pune în lucru şi
această ultimă piesă. Este drept, s-a cam întârziat cu această lucrare însă vă rugăm, atât eu cât şi Răşcanu, să credeţi că n-a fost câtuşi
de puţin rea voinţă. Din contră am lucrat cu entuziasm şi inspirat de cel mai cinstit gând. Cred că nici la dv. n-a fost rea voinţă când n-aţi
putut să-mi trimiteţi a doua rată, din care cauză am aşteptat mai bine de trei săptămâni. Şi iarăşi consider, mai mult, sunt convins chiar,
că nu-i rea voinţă când de o lună şi jumătate nu mai puteţi să-mi trimiteţi restul de 10000 lei. A fost un concurs de împrejurări contrarii şi
absolut independente de voinţa noastră. În cursul săptămânii acesteia Răşcanu m-a asigurat că va ridica statuia de la mine şi o va pune
imediat în lucru întrucât lucrările urgente ce le-am avut sunt pe terminate. Astfel fiind vă rugăm, d-le primar, aveţi încă puţină răbdare şi
totul se va termina cu bine, iar la inaugurare clevetitorii care din această chestiune caută să-şi facă o armă, vor rămâne ruşinaţi şi cu
veninul răutăţii pe buze. Totodată vă amintesc şi vă rog să-mi trimiteţi restul de 10000 lei.
Primiţi cele mai distinse salutări. Sculptor, Spiridon Georgescu”

6 7 8

9 10 11

Monumentul eroilor din primul război mondial (1916-1918) din Alexandria. Medalioane cu efigiile regelui Ferdinand (6) şi al reginei Maria (7),
compoziţie sculpturală alegorică cu însemnele puterii regale (8), basoreliefuri cu scene de luptă (9-11) (foto - colecţia Muzeului Judeţean Teleorman)

(continuare în pag. 27)

pag. 26 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ISTORIE

(urmare din pag. 26)

Monumentul reprezintă un soldat român în echipament de luptă, înaintând cu drapelul în mână. Pe părţile laterale au fost montate
ulterior basoreliefuri reprezentând pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, stema regală, precum şi episoade din războiul din anii 1916-1918.
În anii regimului comunist basoreliefurile şi stema regală au fost demontate şi distruse.
În toamna anului 1993, monumentul a fost mutat în faţa sediului Prefecturii judeţului şi Consiliului judeţean, deoarece configuraţia
arhitectonică a zonei s-a schimbat foarte mult, conducând la închiderea oricărei perspective pentru monument. Totodată, în primăvara
anului 1994, s-a procedat la restaurarea sa completă, fiind refăcute şi basoreliefurile reprezentând pe Regele Ferdinand şi Regina Maria şi
stema regală. Toate acestea, desigur, pentru dreapta cinstire a eroilor alexăndreni care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc.
***
Dumitru Măţăuanu s-a născut la 16 aprilie 1888, în Câmpulung-Muscel. Părinţii săi au fost Toma şi Maria Măţăuanu, originari din
satul Măţău, aflat la circa 5 km sud-est de oraşul Câmpulung-Muscel. Toma Măţăuanu a murit când Dumitru avea vârsta de 10 ani.
Dumitru a urmat şcoala primară şi gimnaziul în Câmpulung-Muscel, unde a fost remarcat de profesorul de desen şi sculptorul
Dimitrie D. Mirea, care l-a îndrumat în arta modelajului. La sfatul lui Mirea, Dumitru Măţăuanu s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte din
Bucureşti, pe care a urmat-o în perioada 1904-1909, avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciurea. În aceşti ani, a fost medaliat de
14 ori pentru lucrările sale şi, ca recunoaştere a valorii sale, Societatea femeilor Române, prin preşedinta sa, Sofia Andreescu, şi secretara
Elena Al. Muşatescu, i-a acordat o bursă de studii la Paris, la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts (Şcoala Naţională Superioară de
Arte Frumoase), secţia sculptură, unde a reuşit la examenul de admitere al şaselea din 300 de concurenţi.
A urmat 4 ani de studii la Paris, având ca profesori pe sculptorii Marius Jean Antonin Mercié şi Ernest Henri Dubois. Într-un interviu
apărut în săptămânalul „Clipa”, din 7 noiembrie 1926, Dumitru Măţăuanu declara că de la Ernest Henri Dubois a învăţat „a monta statui
de proporţii mari în cinci metode speciale”.
La vârsta de 25 de ani şi după opt ani de studii universitare de sculptură (1905-1913) s-a întors în România unde a fost numit profesor
de sculptură la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Curând după aceea, şi-a deschis un atelier în strada Griviţei nr. 22, care a devenit în
scurt timp „o adevărată şcoală a sculpturii acelor ani”.
După ce realizează numeroase monumente dedicate eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului, în diverse localităţi din ţară,
sculptorul Dumitru Măţăuanu se sinucide la 1 iulie 1929, fiind înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Spiridon Georgescu s-a născut la 28 decembrie 1887, în Bucureşti. Părinţii săi, Gheorghe şi Elena, erau originari din comuna Poseşti,
Prahova. La vârsta de 7 ani, Spiridon a rămas orfan de tată.
După ce a absolvit patru clase primare la Şcoala Golescu din Bucureşti, mama sa l-a înscris la „Şcoala Superioară de Arte şi Meserii“,
deoarece fostul său director de şcoală susţinea că „avea un talent deosebit la desen“. Cursurile au durat 6 ani, timp în care a avut ca
profesori de desen pe sculptorul Ştefan Ionescu-Valbudea şi pe Arcangelo Figini.
În 1906 a absolvit şcoala, la vârsta de 19 ani, şi, la sfatul profesorilor săi, în iunie 1907 a plecat în Italia pentru perfecţionare. După
numai 6 luni, rămas fără bani, s-a întors acasă, unde a început să lucreze întâi sculptură în lemn şi apoi modelaj în gips.
La 1 august 1911 a plecat din nou în Italia, unde s-a înscris la Academia de Belle-Arte din Carrara. Aici, timp de un an - în anul
şcolar 1911-1912 - la clasa profesorului sculptor Augusto Polina a învăţat modelajul, desenul ca bază a sculpturii, atât în cadrul Academiei,
cât şi în atelierul profesorului. După absolvirea primului an, s-a înscris la Institutul Superior de Belle-Arte din Roma, unde timp de 2 ani a
studiat în atelierul profesorului sculptor Cesaro Aureli, unde s-a perfecţionat în special în arta modelajului. A promovat în iunie 1914, cu
rezultate deosebite, şi a revenit la Bucureşti. Intenţia de a se întoarce în Italia i-a fost zădărnicită de izbucnirea Primului Război Mondial.
În vara anului 1915, arhitectul Nicolae Nenciulescu, care realiza atunci Teatrul de vară - cinema Alhambra - i-a încredinţat lui
Spiridon Georgescu executarea celor două cariatide din dreapta şi din stânga scenei. În vara anului 1916 a fost încorporat, rămânând în
armată până în 1918, perioadă în care a făcut schiţe cu scene din război. Pe baza lor, a realizat peste 25 de lucrări în gips patinat, pe care le-a
prezentat în cadrul unei expoziţii personale deschise la 1 aprilie 1919 la Ateneul din Bucureşti. Majoritatea lucrărilor aveau subiecte de război, ca
de exemplu: „Gornistul”, „În timpul armistiţiului“, „Lupta corp la corp“, „Avântul“, alegoria „Războiul“, „Capturarea unui tun inamic“, „Ştafete“,
„Spre tranşee“, „Cruce roşie“, „Pe câmpul de luptă“, „Reflecţii după luptă”. Realizează numeroase monumente dedicate eroilor neamului
căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial, dintre care cele mai cunoscute sunt:
- Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie -
inaugurat cu mare fast în ziua de 9 ianuarie 1923 (în clădirea
regimentului se află acum muzeul Militar Naţional) (foto 12).
- Monumentul Infanteristului, statuie realizată de
sculptor în 1930, amplasată în scuarul de lângă Podul
Cotroceni şi dezvelită cu mare fast în prezenţa regelui Carol
al II-lea al României în 22 mai 1931 (foto 13).
- Monumentul Eroilor din Arma Geniu (zisă şi Statuia
geniului „Leul” sau, simplu „Leul”), inaugurată la 29 iunie 1929,
este cea mai reprezentativă lucrare a sculptorului (foto 14).
După o bogată şi frumoasă activitate sculptorul Spiridon
Georgescu se stinge din viaţă în anul 1974, la vârsta de 87 de ani.
Claudiu Olaru
12 13 14

pag. 27 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 REMEMBER

COLONEL ILIE ALEXANDRU SIMIONESCU

Continuăm valorificarea unor materiale aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman, ce au fost trimise în luna august 1981 de
către istoricul şi generalul de mai târziu Ion Mailat, fiu al Teleormanului, de origine din Crângeni. Prezentăm, de data aceasta, câteva date
despre colonelul Ilie Alexandru Simionescu.
Redacţia e-Buletin
***

S-a născut la 29 octombrie 1901 în Alexandria, jud. Teleorman.

Şcoala primară a făcut-o în Alexandria iar liceul teoretic l-a urmat în Turnu Măgurele.
A intrat în Şcoala Militară de ofiţeri de infanterie din Sibiu în toamna anului 1921, pe care a absolvit-o printre primii în vara anului
1923, când a obţinut gradul de sublocotenent şi este oprit ca ofiţer instructor la elevii şcolii.
A făcut Şcoala militară de aplicaţie – ofiţeri de infanterie la Sibiu şi Făgăraş în anul 1926, după care a fost oprit ca ofiţer instructor la
Şcoala militară de ofiţeri activi din Sibiu din toamna anului 1926. Atunci mă aflam elev - plutonier major al şcolii în anul II şi l-am avut
instructor la compania 3-a elevi, având gradul de locotenent.
În anul 1930 a urmat cursurile Institutului militar de educaţie fizică din Bucureşti.
În toamna anului 1933 se prezintă la concursul pentru intrarea în Şcoala Superioară de Război, unde a reuşit printre primii, absolvind-
o cu cinste în vara anului 1935,când este numit Şef al biroului operaţii la Divizia 12 infanterie, cu gradul de căpitan.
În anii 1939-1941 îl găsim încadrat la Şcoala militară de ofiţeri activi de infanterie Nr. 1 Bucureşti, îndeplinind funcţia de comandant
de companie şi batalion de elevi.
La 24 ianuarie 1942 este avansat la gradul de maior şi revine la şcoala militară de ofiţeri activi de infanterie Nr. 2 Sibiu, îndeplinind
funcţia de comandant de batalion elevi până în 1944.
De la 27 decembrie 1944 este mutat în Comandamentul Armatei a 4-a îndeplinind funcţia de ajutor Secţia 3-a operaţii, după care
trece în cursul operaţiilor militare ca şef de stat major la divizia 11-a infanterie pe frontul antihitlerist până la finele războiului.
La 1 aprilie 1945 este avansat la gradul de Locotenent - Colonel pentru fapte excepţionale de arme.
La 11 februarie 1945 a fost rănit în cursul operaţiunilor, când a comandat un Detaşament pentru restabilirea legăturilor operative între
Divizia 11-a infanterie şi Divizia 35 infanterie sovietică în luptele crâncene ce s-au purtat pe Valea Hernand, când a fost decorat cu ordinul
Mihai Viteazul clasa 3-a cu spade.
La 9 mai 1947 a fost avansat la gradul de colonel, fiind încadrat la Centrul militar Sibiu iar la 1 ianuarie 1948 a fost trecut în rezervă.
A decedat în anul 1983.
A fost distins şi cu următoarele decoraţii:
- Ordinul Coroana României în gradul de cavaler cu panglică de Virtute militară şi frunze de stejar;
- Ordinul Steaua României în gradul de comandor cu panglică de Virtute Militară şi frunze de stejar;
- Medalia U.R.S.S. Victoria;
- Medalia Cehoslovacă.

Col. r. Ioan N. Mailat

pag. 28 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ETNOGRAFIE
COSTUMUL POPULAR BĂRBĂTESC DE TELEORMAN
Portul popular în general, ca element strict utilitar, este legat
de condiţiile geografico-climatice, de ocupaţii şi meşteşuguri iar
ca element de podoabă este legat de preocuparea pentru frumos, de
cele mai importante elemente din viaţă - naştere, căsătorie,
înmormântare - devenind prin aceasta păstrătorul unor vechi
tradiţii în care se reflectă concepţia societăţii respective cu privire
la vârstă, la starea socială, etc. Portul popular teleormănean
prezintă trăsături comune cu cel răspândit în Câmpia Munteniei
însă are şi o serie de elemente specifice şi originale, prin care el
devine o variantă a acestuia.
Portul popular bărbătesc din Teleorman prezintă mai multe
similitudini cu cel din restul Câmpiei Munteniei, decât portul
femeiesc, păstrând totuşi unele trăsături caracteristice. În funcţie de
anotimp, piesele componente ale costumului bărbătesc erau: pălăria
de paie sau fetru, cămaşa, izmana, brâul, betele sau cureaua, la care se
adăugau în anotimpul rece: căciula, pantalonii din dimie sau ,,poturi”,
zăbunul, minteanul (numit ,,zeghe” în comuna Dracea), giubeaua,
ipingeaua, imurlucul, pieptarul şi cojocul. În picioare se încălţau cu
ciorapi de bumbac sau lână, obiele şi opinci, ghete sau bocanci.
Costum popular bărbătesc compus din
cămaşă cu platcă, izmene, brâu şi pălărie
Majoritatea acestor piese sunt confecţionate în cadrul
gospodăriei ţărăneşti, fiind în grija femeii confecţionarea lor, până
la jumătatea secolului trecut, piese cum ar fi: cămăşi, izmene,
ciorapi. Piesele de port popular ca şi textilele de interior se
produceau în gospodăria proprie de către femei şi fete. Munca lor
migăloasă cerea efort şi timp, începând cu operaţiile de prelucrare
a fibrelor, continuând cu ţesutul, albitul pânzei, cusutul şi brodatul.
Transmiterea din generaţie în generaţie a acestor îndeletniciri a
contribuit la păstrarea şi perpetuarea valorilor artistice atât în
domeniul ţesăturilor de interior cât şi al portului popular.
Alte piese de port bărbătesc precum cojoacele, pieptarele,
hainele cu găitane, zăbunele, încălţămintea sunt lucrate de meşteri
pag. 29
specializaţi şi au un caracter mai fastuos, fiind folosite cu
precădere ca haine de sărbătoare. Ele sunt confecţionate la cerere
după gustul şi nevoile ţărănimii, ceea ce a avut ca rezultat
integrarea perfectă în cadrul costumului popular.
Costumul bărbătesc este mai sobru faţă de cel purtat de femei
şi a cunoscut două tipuri bine definite, care s-au purtat vreme
îndelungată, ambele prezente în colecţia muzeului nostru:
- costumul cu cămaşă dreaptă şi clini ascuţiţi în părţi, izmene şi brâu;
- costumul cu cămaşă zoroclie, poturi din stofă colorată şi brâu.
La ambele tipuri de costum s-au purtat pălării din pai sau fetru.
Cele din pai s-au purtat în sudul judeţului Teleorman, în timpul
verii şi erau confecţionate în gospodărie. Pălăriile din fetru se
cumpărau de la oraş iar culoarea preferată era negru, mai apoi
maro sau gri şi se purtau primăvara şi toamna. Căciulile făcute din
blană de miel, albă sau neagră, erau fie înalte şi ţuguiate sau cu
vârful îndesat egal, fie mai scunde şi rotunde. Căciula înaltă cu
moţ este tipul cel mai vechi purtat în zonă.
Costum popular bărbătesc pentru anotimpul rece compus
din nădragi, cămaşă, mintean, brâu, ipingea şi căciulă
Materialul din care se confecţionau cămăşile era inul, cânepa dar
mai ales bumbacul, cu şi fără chenare (acele dungi late în ţesătură
executate cu bumbac mai gros sau cu borangic), ţesut în două iţe.
Cămaşa dreaptă cu clini ascuţiţi se încadrează în tipul ,,cămăşii
bătrâneşti” şi are stanul croit dintr-o foaie la care se adaugă clini
laterali. Ea se purta peste pantaloni şi era lungă până la glezne. Este
tipul cel mai vechi şi în acelaşi timp cel mai caracteristic pentru zona
etnografică Teleorman. Mânecile sunt drepte şi numai spre sfârşitul
secolului al XIX-lea se adaugă manşetele.
Ele sunt făcute dintr-o lăţime de pânză şi sunt cusute de ,,trupul”
cămăşii cu un mic pătrăţel sub braţ, numit ca şi la ia
femeiască ,,subsuoară sau pavă”. Gura cămăşii este tăiată rotund pe lângă
gât şi are o mică bentiţă dreaptă de jur-împrejur. Părţile componente
(continuare în pag. 30)
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 ETNOGRAFIE
(urmare din pag. 29)
sunt îmbinate cu cheiţă din aţă albă sau colorată executată cu croşeta.
Cu timpul la acest tip de cămaşă s-a adăugat platca la partea
superioară care la rândul ei are şi ea decor, gulerul are o înălţime de
cca. 2 cm care la un moment dat se transformă în guler întors. Acest
tip de cămaşă poartă numele de ,,cămaşă zoroclie” şi reprezintă o
nouă etapă în evoluţia cămăşii şi s-a purtat până în al patrulea sfert
al secolului al XX-lea. Este mai scurtă decât cea bătrânească şi se
purta cu pantalonii numiţi poturi sau nădragi.
Un alt tip de cămaşă bătrânească este ,,cămeşoiul”, o cămaşă
care are gulerul întors, mâneca largă şi are decorul în general de
tip floral stilizat dispus pe guler, piept, de o aparte şi de alta a
deschizăturii cămăşii, la umeri, manşete şi poale, cămaşă care de
obicei se dădea ca dar la nuntă.
În privinţa decorului, la cămăşile mai vechi acesta se reduce la
cheiţe ce unesc părţile componente ale piesei, sau unele prezintă
broderie sau ,,şabac”. La cămaşa cu platcă decorul se adaugă şi pe
aceasta, la cămăşile mai noi fiind realizat din cusături policrome
(roşu, albastru, verde, mov, maro) în cruci sau ,,muşte”. Referitor la
compoziţia decorului, aceasta este constituită din motive geometrice
sau florale. Pentru completarea decorului, cea mai mare parte a
cămăşilor bărbăteşti au ,,bagadele”, colţişori lucraţi din aţă albă cu
croşeta, pe poale, la marginea mânecilor, uneori şi la gura cămăşii.
Alte cămăşi au ,,mufturi” nişte colţişori mai mici, lucraţi tot cu
croşeta, colţişori care uneori pot avea şi mărgele colorate.
Cămaşa se completează cu pantalonul formând piesele de
bază costumului bărbătesc. Pantalonul de vară, numit şi izmană,
era confecţionat din aceeaşi pânză de casă ca şi cămaşa. Ei se
strângeau în talie cu un brăcinar. Croiul era simplu: două lungimi
de pânză pentru fiecare picior prinse la mijloc cu un pătrat care-i
dădea lărgime. Ornamentul şi cromatica erau cele de pe cămaşa cu
care se asocia, fiind dispus pe marginile de jos ale pantalonului.
Costumul cu cămaşa zoroclie şi poturi. În anotimpurile reci
s-au purtat începând cu secolul al XIX-lea pantalonii de culoare
neagră, bleumarin, maro sau cenuşiu, având o croială amplă ce
amintesc de şalvari şi care permiteau purtarea cămăşii în pantaloni.
Astfel de piese vestimentare sunt cunoscute sub diferite denumiri:
nădragi, poturi, dimii şi s-au purtat pe tot cuprinsul Câmpiei
Române. Nădragii sunt confecţionaţi în casă, din patru coţi de
dimie împărţită astfel: 1,50 coţi pentru fiecare picior şi 1 cot
pentru pătratul care se cosea la mijloc, numit ,,tur”. La partea de
sus stofa se îndoia formând ,,brăcinarul” prin care se introducea un
şiret mai gros. Faţa şi spatele erau identice, fără şliţ în faţă. Aceştia
sunt decoraţi cu găitane sau bucăţi se stofă colorată, fiind croiţi
mai strâns pe picior, având influenţa costumelor de surugii.
Poturii sunt confecţionaţi dintr-o stofă mai fină, strângând în spate
în pliseuri mărunte, întreaga lărgime a pantalonului. Ca decor au găitane
şi bucăţi de catifea în jurul buzunarelor şi de-a lungul piciorului.
Atât la costumul de vară cât şi la cel de iarnă bărbaţii se
încingeau peste talie cu brâu, bete sau chimir. Brâiele erau ţesături
de lungime variabilă ,,două, trei cuprinsuri” şi lăţime de 0,40 cm
confecţionate în casă, din lână, cânepă cu lână sau bumbac cu lână.
Băteala de regulă este de lână. Ţesătura este în două, patru iţe sau
în ,,ochiuri”. Aceste piese pot fi simple de culoare roşie, albă, verde
sau cu vărgi şi alesături într-o mare varietate de modele şi compoziţii
ornamentale, susţinute de o cromatică vie în care predomină roşul şi
Bibliografie
Georgeta Stoica, „Portul popular din Câmpia Munteniei”, în Studii şi cercetări, Muzeul Satului, 1970.
Georgeta Stoica, Maria Văgâi, Arta populară din Câmpia Munteniei, Casa Creaţiei Populare a judeţului Ilfov, 1969.
pag. 30
negrul. În zilele de sărbătoare peste brâu flăcăii purtau bete, cingători
foarte lungi (între 2 şi 5m) şi înguste (între 0,15 şi 0,30cm) care se
îmbracă prin înfăşurări repetate. Ele sunt confecţionate din lână, lână şi
bumbac, sau bumbac cu arnici, fiind ţesute în două iţe. Motivele
decorative sunt lineare şi dispuse pe întreaga suprafaţă sau doar în părţile
laterale, într-o cromatică vie şi bine organizată: roşu, verde, albastru, alb.
Chimirele erau curele late de piele cu aplicaţii de ,,irhă” sau
mărgele.
Odată cu introducerea pantalonilor de culoare închisă, mai
întâi în cadrul portului de sărbătoare apoi al celui de lucru, încep să
se poarte şi alte haine confecţionate din acelaşi material cum ar fi:
minteanul, zăbunul, ipingeaua, imurlucul. Costumul cu poturi
se completa cu un mintean din acelaşi material. Minteanul este o
haină scurtă, evazată şi cu mâneci lungi, decorată cu o împletitură
fină de găitan negru, dispus pe la guler, în jurul buzunarelor şi pe
marginea mânecii, până la cot. Decorul minteanului se asociază cu
al pantalonului fiind foarte încărcat. Prin bogăţia decorului se
aseamănă cu costumele surugiilor din secolul al XIX-lea.
O altă haină pentru iarnă este zăbunul, haină purtată atât de
bărbaţi cât şi de femei. Este o piesă confecţionată din materiale
industriale, căptuşită şi trasă cu tighel pe întreaga suprafaţă,
formând un decor în romburi sau pătrate. Pe margini şi în dreptul
buzunarelor are decor cu găitan negru.
Pe timp ploios sau răcoros bărbaţii mai îmbrăcau ipingeaua sau
imurlucul două piese asemănătoare dar diferite prin croi şi decor.
Ipingeaua este o haină lungă din dimie colorată (negru, negru-roşcat,
bleumarin, cenuşiu) având croiul evazat, guler înalt şi glugă fixă,
despicată la spate unde prezintă şi o mică gaică, ca la uniformele
militare iar decorul se compune din găitane multicolore şi aplicaţii de
stofă policromă. Imurlucul este tot o haină lungă, din dimie colorată,
însă este croită din trei foi de ţesătură aşezate pe orizontală. Prezintă
un guler mare, cu nasturi, care la nevoie se poate încheia sub formă
de glugă, are decorul mai redus sau poate fi chiar şi fără decor.
O piesă de veche tradiţie, confecţionată din blană de miel, cu
broderii din lână policromă este cojocul. Cel fără mâneci se numeşte
pieptar şi era purtate atât de către femei cât şi de către bărbaţi.
Bărbaţii purtau pieptare înfundate ce se încheiau pe umăr şi la subraţ,
în timp ce femeile purtau pieptare despicate în faţă. Pieptarele
înfundate cu cosoaie au aproape toată suprafaţa acoperită cu
ornamente în spirală, numite cosoaie şi o bordură din blană de miel la
gât şi la poale. Modelele sunt realizate din fâşii de piele subţire
împletită, de culoare verde, numite ,,irhă” precum şi din lânică.
Pieptarele care se realizau în comuna Plosca de către meşterii cojocari,
numite pieptare de Plosca erau renumite prin măiestria broderiei pe
piele a cojocarilor de altădată. Tot din categoria cojoacelor mai face
parte şi cojocul încărcat, de fapt un cojoc cu mâneci, scurt, mărginit
de jur împrejur cu blăniţă neagră şi brodat cu lână policromă cu
motive florale stilizate. În zona Teleormanului mai este cunoscut
cojocul de Piatra sau cojocul încreţit, după numele localităţii unde s-
au confecţionat odată astfel de piese. Este confecţionat din piele de
oaie, are numeroşi clini trapezoidali ce pornesc din talie, ceea ce-i dă
lărgimea caracteristică iar mâneca este prinsă din umăr. Decorul este
realizat din lână policromă şi din fâşii înguste de piele, într-o
compoziţie ornamentală florală stilizată, corespunzător concepţiei
estetice a locuitorilor din Câmpia Munteniei.
Luminiţa Gheorghe
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RESTAURARE - CONSERVARE

RESTAURAREA BULETINULUI - GAZETA OFICIALĂ, 1840

Lucrarea cuprinde o colecţie de publicaţii ale Gazetei Oficiale şi se prezintă într-o stare avansată de fragilizare a suportului produsă
pe fondul atacului biologic, aceasta ducând la lipsă de material şi text, fără pierderea integrităţii volumului.
Publicaţiile au fost tipărite cu cerneală neagră, insolubilă, pe hârtie de fabricaţie mecanică, textul fiind scris pe două coloane în limba
română, cu caractere chirilice. Fasciculele au fost cusute „pe sărite” cu fir din bumbac, pe trei nervuri profilate din sfoară de cânepă.
Forzaţurile sunt din acelaşi tip de hârtie ca şi corpul cărţii, scoarţele din carton sunt învelite în hârtie albastră cu motive florale stilizate,
legătura având însă cotor şi colţuri din piele maron deschis. Cotorul exterior este drept, necăptuşit,cu capişon subţire la cap şi picior. Tranşele
au o coloraţie uşoară prin stropire cu roşu deschis. Pe parcursul colecţiei se întâlnesc note pe marginea textului cu cerneală ferogalică.

1 2

3 4

5 6

Fotografii înainte de restaurare, cu tipuri de degradări: coperta anterioară, cu lipsă importantă de material, pe fondul fragilizării produsă în urma
atacului fungic (1); coperta posterioară, cu deteriorarea colţului superior (2); partea anterioară a corpului de carte cu lipsă din text şi numeroase pete de
mucegai (3, 4); deteriorarea cotorului interior şi ruperea cusăturii pe articulaţie (5); fragilizarea puternică a suportului pe fondul atacului biologic (6).

(continuare în pag. 32)

pag. 31 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RESTAURARE - CONSERVARE

(urmare din pag. 31)

Condiţiile necorespunzătoare de păstrare a volumului şi umiditatea ridicată la care a fost expus au făcut posibilă apariţia atacului
fungic în partea sa anterioară şi la coperta posterioară, cu fragilizarea puternică a suportului, acest atac fiind însă inactiv. Astfel s-a produs
pierderea de material şi text, ondularea corpului de carte, slăbirea şi desfacerea cusăturii cu deplasarea uşoară a fasciculelor. Se observă un
grad ridicat de murdărire a tranşelor şi a primelor file, numeroase pete de mucegai de culoare roz şi gri, halouri şi urme ale apei de
inundare, depozite de mizerie, praf şi spori între forzaţuri. Părţile învecinate lipsurilor din scoarţe sunt rupte, straturile cartonului exfoliate.
La coperta anterioară se vede atacul carilor prin galerii şi găuri de zbor. Pielea cotorului şi colţurilor prezintă degradări ca: lipsuri de
material pe tranşe, efasare sau rupturi marginale,lipsa colţurilor superioare.
La începutul tratamentului s-a impus desprăfuirea generală, cu îndepărtarea prafului şi sporilor de mucegai prin pensulare. A urmat
desfacerea legăturii, desprinderea filelor din cusătură, renumerotarea acestora, apoi spălarea lor în apă la 30O C pe suport rigid. După o
presare intermediară s-a făcut consolidarea si restaurarea filelor, cu presarea finală a acestora. Forzaţurile au fost înlocuite cu altele noi,
coaserea executându-se in acelaşi sistem, iar încleierea făcându-se fără căptuşire dar cu baterea de umăr pentru articulaţie închisă. Peste
scoarţe noi a fost aplicată o hârtie groasă, cotorul şi colţurile îmbrăcându-se in piele asemănătoare cu cea originală şi executându-se
capişoanele subţiri, după care s-au lipit forzaţurile, cu uscare pe volum deschis.
Pentru durabilitate în timp, a fost confecţionată o casetă de protecţie.
Simona Tironeac

Coperţi, cotor exterior şi forzaţ anterior după restaurare

Corpul de carte după restaurare, cu consolidarea suportului fragilizat şi completarea lipsurilor din text

Ultimele file ale blocului de carte după restaurare, cu consolidarea suportului fragilizat şi completări pe articulaţie şi colţul superior

pag. 32 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RESTAURARE - CONSERVARE

RESTAURAREA VASULUI - URNĂ DIN MORMÂNTUL NR. 12

DE LA ZIMNICEA „CÂMPUL MORŢILOR”
În momentul intrării în laboratorul de restaurare s-a observat că partea superioară a vasului era desprinsă de corp, iar una dintre lipituri
cedase pe aproape întreaga lungime a urnei. Fragmentele ceramice erau asamblate cu celuloid (film fotografic), lipiturile fiind destul de prost
executate. Atât interiorul, cât şi exteriorul vasului erau pătate cu acest adeziv. Multe fragmente prezentau arsuri rezultate în urma încălzirii
celuloidului la flacără. Pe suprafaţa vasului existau urme de impurităţi (pământ, praf, ipsos din timpul completării zonelor lacunare).

Vasul la intrarea în laborator

Detalii ale asamblărilor şi completărilor iniţiale

În prima etapă de lucru, s-a efectuat desfacerea lipiturilor şi curăţarea celuloidului folosind soluţie de acetonă. Apoi fragmentele
ceramice au fost spălate în apă caldă şi uscate la temperatura camerei pe hârtie de filtru. Au rezultat 45 de fragmente (unul aparţinând
buzei, trei bazei şi patruzeci şi unu din corp) care reprezintă aproximativ 90% din totalul vasului.

Reasamblarea şi completarea
cu ipsos a buzei vasului
Fragmentele componente ale vasului
Reasamblarea corpului vasului

În a doua etapă, s-a trecut la asamblarea fragmentelor ceramice cu poliacetat de vinil (Aracet) fără plastifiant.
În următoarea etapă, s-a realizat completarea zonelor lacunare cu ipsos de modelaj, folosindu-se metoda amprentei interioare cu
ajutorul mulajului obţinut din ceară dentară.
Buza a fost mai întâi întregită cu două plombe de ipsos şi apoi a fost alipită corpului.
Ultima etapă de lucru, a constat în finisarea ipsosului cu ajutorul pânzei abrazive, refacerea decorului utilizând instrumente specifice
şi integrarea cromatică folosind culori tempera în nuanţe apropiate de culoarea fragmentelor originare.
(continuare în pag. 34)

pag. 33 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RESTAURARE - CONSERVARE

(urmare din pag. 33)

Detalii cu interiorul bazei înainte (stânga) şi după asamblare (dreapta)

Vasul rezultat este unul de mari dimensiuni, lucrat la roată, având o înălţime de 61 cm, diametrul buzei de 32 cm, diametrul maxim
de 52 cm şi diametrul bazei de 18 cm. Culoarea vasului este gri-negricioasă. Forma este bitronconică. Are gâtul înalt, cu pereţii convecşi,
buza dreaptă, evazată în exterior, prevăzută cu două caneluri orizontale, suprapuse. Baza este formată dintr-un inel puţin înalt, gol în
interior. Suprafaţa vasului a fost netezită şi lustruită. În componenţa pastei s-a adăugat ca degresant nisip fin. Arderea a fost reducătoare.
Decorul, situat imediat sub gât, constă într-un registru orizontal delimitat prin două incizii fine. În interiorul lui se găsesc opt rozete
amplasate la distanţe aproximativ egale.
După restaurare, vasul a fost transportat în depozit în condiţii de siguranţă, urmând ca peste un timp să facă parte din expoziţia
permanentă de arheologie, sala Epoca Metalelor – Geto-Dacii.
Dumitru Mădălina

Vasul asamblat şi
completat cu ipsos

Forma finală a vasului,

după integrarea cromatică

pag. 34 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RESTAURARE - CONSERVARE

CONSERVAREA A DOUĂ OBIECTE DE PIELE

DIN PATRIMONIUL MUZEULUI JUDEŢEAN TELEORMAN
Cele două bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman - o pereche de opinci şi un chimir - au fost
supuse unor procese de conservare în vederea expunerii.
Primul caz, este cel al opincilor. Fiecare opincă este confecţionată dintr-o singură bucată de piele de porc, de culoare maro, cu
dimensiunile de 30 cm lungime şi 14 cm lăţime. Vârful şi spatele opincii au fost obţinute prin plierea până la unire a două câte două
colţuri, pe o distanţă de 10 cm. respectiv 5 cm. Vârful a fost întărit cu meşină şi cusut cu aţă de bumbac albă. Are ataşate trei găici, câte
una pe laterale cu lăţimi variind între 1,2 - 2,5 cm şi una la spate de 3 cm lăţime, întărită cu o bucată de piele. Sistemul de închidere este
format dintr-o catarama din fier prinsă într-o gaică pe laterala exterioară şi o curea cu dimensiunile 50 x 1 cm, cu trei perforaţii la capătul
liber, pe partea interioară a opincii. Găicile şi sistemul de închidere sunt fixate în cuie. Încreţirea opincii în faţă a fost realizată prin
crestarea din cm în cm. a pielii pe o lungime de 2,5 cm, practicarea unei fante in centrul fiecărei fâşiei astfel obţinute, torsionarea acestora
şi înşirarea lor pe un fir din piele care se înnoadă înaintea sistemului de închidere. Din centrul decolteului este ataşată o „limbă” din piele,
de formă unei fibule rombice, cu câte două fante la fiecare capăt, pentru prinderea de opincă şi, respectiv, pentru sistemul de închidere.

Opincile înainte (stânga) şi după curăţare (dreapta)

Detalii cu diferite tipuri de degradări

Decorul este realizat prin ştanţare pe lateralele opincilor şi de o parte şi de alta a medianei bombeului, cu motive geometrice: val şi
colţişori dantelaţi.
Din punct de vedere al degradărilor fizico-mecanice, opincile prezentau uzură funcţională, depuneri de murdărie în strat gros în
special pe talpa interioară, praf, substanţe grase, pierderea de material din tălpi: dreapta 7 x 7,5 cm, stânga 3,5 x 2,5 cm, deformare, rupturi,
pingelirea la exterior cu cauciuc la călcâie şi piele la vârful opincii drepte, iar la interior cu piele la vârfuri şi la călcâie, produşi de
coroziune ai fierului cat şi pierderea de cuie de la pingelirea interioară. La degradările fizico-chimice se pot menţiona îmbătrânirea pielii,
pierderea higroscopicităţii, rigidizare, culoare estompată. Nu prezentau urme de atacuri biologice.
Curăţarea uscată a opincilor s-a făcut, în primă fază, prin îndepărtarea stratului de pământ cu ajutorului unui bisturiu iar apoi cu perii din fibră
naturală, cu care s-a efectuat şi desprăfuirea totală. A urmat un proces de curăţare umedă ce a constat în tamponarea cu material textil din bumbac
îmbibat cu apă distilată a zonelor unde murdăria nu a putut fi îndepărtată mecanic. Produşii de coroziune ai fierului au fost înlăturaţi cu ajutorul
unui baton din fibră de sticlă, cu protejarea pielii cu hârtie de filtru împotriva zgârieturilor. S-a curăţat apoi toată suprafaţa opincilor de praf şi
substanţe grase cu tampoane din bumbac umectate în etanol cât şi pentru înlăturarea eventualului exces de apă. Ultimele operaţii au fost cele de
hidratare şi emoliere a pielii care s-au făcut în trei etape la un interval de 45 min, cu o emulsie pe bază de glicerină, lanolină, etanol şi EDTA.
(continuare în pag. 36)

pag. 35 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RESTAURARE - CONSERVARE

(urmare din pag. 35)

Cea de-a doua piesă este un chimir. Piesa dreptunghiulară cu dimensiunile de 98 cm lungime şi 11,5 cm lăţime, croită dintr-o bucată de
piele de vită, pliată în trei părţi inegale: faţa 11,2 cm, spatele 11,5 cm şi marginea superioara care se răsfrânge peste faţă 4 cm iar clapa
semitorundă a buzunarului 9,5 cm. Chimirul a fost vopsit în maro închis. Sistemul de închidere este format din două catarame de cupru cu
două cureluşe. Cataramele sunt ataşate cu ajutorul a două benzi de piele cusute între faţă şi spate cu aţă de bumbac în punct cizmăresc şi cu
meşină galbenă în punct de broderie. Cureluşele cu dimensiunile de 19 x 3,9 cm sunt obţinute prin decuparea părţii din faţă, fiecare prezintă
câte o perforaţie la capătul liber croit în V şi una spre baza curelei. La capătul cu cataramele este aplicată o bucată de piele cu lungimea de
8,6 cm, cu rol de gaică, fixată în părţile inferioară şi superioară prin coasere cu punct de feston ornamental, cu şnur din piele verde.

Chimirul înainte (sus) şi după curăţare (jos)

Detalii cu diferite tipuri de degradări

Decorul complex, prezent pe toată suprafaţa piesei, este realizat prin brodare şi ştanţare cu motive fitomorfe (frunze, flori, cârcei),
geometrice şi solare. Pe cureluşele de închidere şi imediat după acestea, pe o lungime de 20 cm dispus în două registre, pe clapa
buzunarului şi pe „gaică” decorul este realizat prin brodare cu şnur din piele verde, galben şi roşu, cu motive fitomorfe şi geometrice. În
partea superioară a chimirului până la buzunar, pe marginea clapei şi lateralul stâng al „găicii” sunt colţişori dantelaţi obţinuţi prin ştanţare
şi împodobiţi cu capse-inel din cupru. Decorul este completat de motive solare şi liniare realizat cu bandă de cupru şi meşină. Pe o treime
din chimir, decorul dispus în două registre, cu motive florale stilizate, este realizat prin ştanţare. Buzunarul prezintă acelaşi decor
organizat într-un singur registru. În partea superioară a clapei şi deasupra cureluşelor prezintă câte patru perforaţii.
Piesa prezenta uzură funcţională, depuneri de murdărie, praf, substanţe grase, pierderea de piele brodată de pe cureluşe şi desprinderi
ale meşinei, pierderea aţei de la cele 2 tighele din partea superioară şi un tighel vertical de la baza cureluşelor, rupturi, pierdere de capse la
clapa buzunarului, „repararea” cureluşei inferioare cu sârmă de cupru, pierderi (rosături) de material din marginile cureluşelor.
Degradările fizico-chimice depistate în urma analizării obiectului au fost: îmbătrânirea pielii, pierderea higroscopicităţii, rigidizare,
culoarea şnurului de piele de la broderie estompată, produşi de coroziune ai cuprului. Nu prezenta urme de atacuri biologice.
Curăţarea uscată a chimirului a constat în desprăfuirea cu perii cu fibră naturală. Produşii de coroziune ai cuprului au fost îndepărtaţi
cu ajutorul unor beţişoare cu capăt din bumbac umectate în alcool etilic. Au fost îndepărtate cele trei sârme de cupru cu care a fost reparată
cureluşa. Redarea strălucirii culorilor s-a făcut prin curăţarea cu ajutorul unor beţişoare cu capăt din bumbac îmbibate cu emulsia folosită
mai târziu la emoliere. S-a aplicat apoi o curăţare uşoară pe toată suprafaţa piesei cu tampoane din bumbac umezite în etanol.
Consolidarea rupturilor a constat în aplicarea pe spate a unor benzi din material textil din bumbac lipite cu poliacetat de vinil. Acelaşi
adeziv a fost folosit şi la fixarea capetelor de meşină desprinse din decor. Hidratarea şi emolierea pielii s-au făcut în două etape la un
interval de 30 min, cu o emulsie pe bază de glicerină, lanolină, etanol şi EDTA, folosită şi la opinci.
Pompilia Zaharia

pag. 36 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PAGINA PROFESORULUI

IMPORTANŢA REGULAMENTELOR ORGANICE PENTRU ISTORIA ROMÂNILOR

Contextul adoptării Regulamentelor permis elaborarea Regulamentelor Organice, care aduceau, în primul
Secolul al XIX-lea a însemnat un şir de 4 războaie ruso - rând, ordine în spaţiul românesc complet devastat de război,
otomane declanşate de dorinţa acută a Rusiei de a ocupa teritoriile epidemii, sărăcie şi haos moştenit de la administraţia din epoca de
europene ale Imperiului Otoman, aflat în declin accelerat încă din dominaţie a Imperiului Otoman. Regulamentele veneau şi în spiritul
secolul precedent. Spre deosebire de secolul al XVIII-lea, Austria dorinţelor boierimii - elita politică şi socială românească, ce dorea ca
nu a mai luat parte la războaiele antiotomane în secolul al XIX-lea, prin această lege fundamentală să îşi consolideze poziţia de clasă
Rusia rămânând singura mare putere care să continue pretinsa dominantă a societăţii româneşti. Ele au fost elaborate în timpul
acţiune de „eliberare” a popoarelor creştine aflate sub dominaţie ocupaţiei ruseşti dintre 1828-1834, dar deşi comisia de redactare era
otomană. În realitate, Rusia nu dorea decât să înlocuiască condusă de consulul rus general din Principate, Minciaky, ele au fost
stăpânirea otomană cu propria-i dominaţie, nicidecum să elibereze în esenţă un produs al elitei româneşti. Unele amendamente însă
popoarele din sud-estul Europei aflate de sute de ani sub jug impuse de Rusia îi asigurau acesteia un control strâns asupra celor
musulman. Acesta a fost contextul internaţional în care s-a derulat două ţări române, cum era prevederea că domnitorul nu putea
întreaga istorie a Principatelor Române, apoi a României, în dizolva Adunarea Obştească fără acordul Rusiei.
secolul al XIX-lea: expansionismul rusesc ameninţa să înghită Conţinutul Regulamentelor
întreg spaţiul românesc extracarpatic.
Regulamentele Organice au reprezentat prima constituţie din
Marele război ruso-otoman din 1828-1829 s-a terminat cu
istoria românilor, deşi ele au fost mai mult decât o constituţie şi au
înfrângerea categorică a Imperiului Otoman şi a reprezentat o etapă
cuprins numeroase alte prevederi care în mod normal nu şi-ar fi
decisivă a Problemei Orientale din secolul al XIX-lea. Tratatul de
avut loc într-o constituţie propriu-zisă.
pace de la Adrianopol (1829) punea capăt acestui război, dar nu
Elaborarea lor provine pe de o parte din dorinţa reformatoare
prevedea anexarea Principatelor Române la Rusia, scopul suprem
a boierimii şi intelectualităţii române, care în anii anteriori
al politicii externe ţariste din acest moment istoric. Rusia s-a
redactase zeci de memorii şi proiecte de reforme şi chiar de
abţinut de la anexarea directă de teama reacţiei militare a marilor
constituţii, sub influenţa Iluminismului şi a marilor principii ale
puteri care erau speriate de extinderea sa, în primul rând Marea
Revoluţiei franceze. Pe de altă parte, Regulamentele au fost şi
Britanie. De aceea, Rusia a căutat să-şi asigure dominaţia absolută
instrumentul prin care Rusia a dorit să îşi impună dominaţia
dar indirectă şi mascată
asupra societăţii româneşti, dându-i o organizare în aşa fel încât
asupra Principatelor,
controlul suprem al puterii de stat să fie deţinut de ea. Politica
urmând ca într-un
Rusiei s-a bazat pe atragerea de partea ei a marii boierimi, factorul
moment ulterior,
politic, economic şi social dominant al societăţii româneşti,
favorabil, să pună în
oferindu-i prin Regulamente numeroase privilegii, drepturi şi
practică şi anexarea
puteri, în dauna domnitorului sau a ţărănimii. De la tratatul de la
finală a lor, după cum
Adrianopol (1829) Rusia devenise oficial puterea protectoare a
ocupase şi Basarabia. În
celor două principate, deşi neoficial ea deţinea acest rol încă de la
mod identic, după
tratatul de la Kuciuk - Kainargi (1774).
încheierea celui de-al
Regulamentul punea
Doilea Război Mondial,
capăt vechiului regim
URSS condusă de Stalin
medieval al monarhiei
a trecut la impunerea
absolutiste, înlocuindu-l cu
dominaţiei indirecte
o formă modernă -
asupra României,
monarhia constituţională,
ferindu-se de previzibila
deşi domnitorul continua să
reacţie a SUA şi Marii
păstreze totuşi largi
Britanii, şi folosind ca
prerogative, mult mai
instrument al acestei
extinse comparativ cu un
dominaţii Partidul Comunist Român.
şef de stat din zilele noastre
Prin Tratatul de la Adrianopol, Rusia făcea un mare pas spre
şi chiar faţă de cele
anexarea Principatelor, prin instituirea oficială („de iure”) a
prevăzute prin Constituţiile
protectoratului său asupra lor, fapt ce îi permitea ca de acum să se
de la 1866 sau 1923. Se
poată amesteca, fără limite, în afacerile interne ale Principatelor,
introducea, pentru prima
spre a şi le subordona total. Încă de la Tratatul de pace de la
dată în istoria noastră,
Kuciuk-Kainargi (1774), ce punea capăt celui mai important
principiul modern al
război ruso-otoman din secolul al XVIII-lea, Rusia învingătoare
separării puterilor în stat,
devenise neoficial („de facto”) protectoare a celor două ţări
deocamdată separându-se
române. Dominaţia otomană era încă prea mare, până la 1828,
clar doar puterea judecătorească de celelalte două (executivă şi
pentru ca acest protectorat neoficial rus să reprezinte o pârghie
legislativă). Prin Regulamente se introducea şi în spaţiul românesc
eficientă a Rusiei de a-şi impune autoritatea asupra Principatelor
o organizare modernă, occidentală, a justiţiei, creându-se acum,
Române, în dauna puterii suzerane - Imperiul Otoman.
Pentru a-şi asigura controlul asupra Principatelor, Rusia a (continuare în pag. 38)

pag. 37 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 (urmare din pag. 37)
pentru prima dată, corpurile de procurori şi avocaţi. Apăreau, de
asemenea, ca instanţe principale, tribunalele - câte unul în fiecare
capitală de judeţ, iar instanţa supremă era Înaltul Divan - fostul
Divan domnesc. Domnitorul pierdea însă atributul medieval de
judecător suprem, fapt ce se înscria în fenomenul de modernizare a
justiţiei şi în tendinţa de a se pune limite importante puterii
domnitorului.
Un element cardinal al unei justiţiei moderne - codurile civile
şi penale - nu vor fi adoptate însă decât în timpul domniei lui
Al. I. Cuza, când justiţia română mai făcea un pas decisiv spre
modernizarea de tip occidental.
Puterea executivă şi cea legislativă rămâneau, încă, doar
parţial separate una de cealaltă, datorită atribuţiilor substanţiale
păstrate de domnitor în ambele ramuri ale puterii de stat. Puterea
executivă aparţinea în întregime domnitorului, care o exercita prin
intermediul unei instituţii numită Sfatul Administrativ, ce
înlocuia instituţia medievală a Sfatului Domnesc de până atunci.
Domnitorul deţinea şi funcţia unui prim-ministru din zilele noastre,
aşa cum şeful statului american este în acelaşi timp prim-ministrul
Statelor Unite. Sfatul Administrativ urma să devină, după 1858,
guvernul, iar membrii săi urmau să ia denumirea occidentală de
miniştri. Domnitorul împărţea puterea legislativă cu o Adunare
Obştească, dreptul de iniţiativă legislativă avându-l şi domnitorul,
şi Adunarea. Aceasta era prima formă de parlament modern din
istoria noastră, formată din membri aleşi periodic de o masă
(foarte restrânsă, ce-i drept) de alegători, trăsătură cu adevărat
modernă a vieţii politice româneşti. Pentru prima oară se
introducea principiul modern al reprezentativităţii.
Procedând la divizarea puterii între domnitor şi marea
boierime, reprezentată instituţional de Adunarea Obştească, Rusia
îşi asigura astfel controlul asupra ambelor forţe politice româneşti,
şi cu aceasta asupra celor două Principate a căror anexare o
pregătea cu multă atenţie şi răbdare. Devenind arbitru al
competiţiei domn - boierime, Rusia se punea într-o poziţie extrem
de favorabilă faţă de ambele forţe concurente; ea dispunea de
mijlocul de a-l detrona elegant pe domnitor, prin intermediul
Adunării Obşteşti, dacă acesta nu se arăta suficient de docil
intereselor ruse (cum a şi procedat cu primul domn regulamentar
al Ţării Româneşti, Al. D. Ghica în 1842) sau putea - prin
intermediul domnitorului - să dizolve Adunarea care ar fi
manifestat nesupunere faţă de linia politică dictată de Curtea
protectoare (cum a şi procedat prin dizolvarea Adunării în timpul
domniei lui Gh. Bibescu, succesorul lui Al. D. Ghica).
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Regulamentul_organic)
pag. 38
Pentru a atrage de partea sa marea boierime, Rusia i-a oferit
acesteia, prin Regulament, drepturi şi privilegii consistente, în
dauna boierimii mici şi mijlocii, dar mai ales asupra ţărănimii pe
care a lăsat-o efectiv la discreţia sa. Astfel, întreaga boierime a fost
complet scutită de dări, prevedere retrogradă care avea să
transforme Regulamentele în ochii opiniei publice progresiste într-
un act detestat. De asemeni, condiţia ţărănimii clăcaşe se agrava
considerabil faţă de boierime, căreia trebuia de acum să îi presteze
zeci de zile de clacă (munci agricole) anual. Singurul lucru pozitiv
era că ţărănimea era supusă doar la o dare unică faţă de stat,
punându-se capăt nenumăratelor dări din vremea fanarioţilor.
Regulamentele introduceau în premieră şi noţiunea modernă
de Buget de stat, dezbătut şi aprobat de Adunarea Obştească, fapt
ce reprezenta încă o limitare a puterii absolutiste a domnitorilor de
până atunci, care puteau dispune discreţionar de banii publici.
Un alt element de modernitate introdus de Regulamente a fost
scoaterea învăţământului de sub controlul Bisericii şi punerea lui
sub autoritatea statului. În acest fel se punea capăt practicii
medievale îndelungate prin care învăţământul era realizat de către
oamenii Bisericii sau de profesori şi dascăli aflaţi sub patronajul
acesteia. Conţinutul învăţământului era foarte mult influenţat de
principiile religioase, în dauna elementelor de ştiinţă şi raţiune,
care acum încep să ocupe o pondere mai mare.
Semnificaţia Regulamentelor Organice
Dincolo de toate dispoziţiile care puneau Principatele sub
controlul total al Rusiei, mai ales prin intermediul păturii subţiri,
dar foarte influente, a marii boierimi, Regulamentul a adus un
mare număr de prevederi favorabile, absolut necesare progresului
societăţii româneşti: de la cele privind crearea de şcoli publice,
şosele, poduri, pompieri, Arhivele publice, primele biblioteci
publice, până la măsurile elementare de igienă şi prevenţie a
epidemiilor care literalmente decimaseră populaţia românească
(mai ales ciumă şi holeră).
Regulamentele au adus foarte multe măsuri pozitive, dorite de
mulţi ani de întreaga societate românească şi care au contribuit la
modernizarea şi dezvoltarea Principatelor. După numai un deceniu
însă, toate reformele introduse de Regulamente au devenit un bun
câştigat de societate şi rămâneau doar cele câteva prevederi
negative ale Regulamentelor care deranjau enorm tânăra generaţie
reformatoare sau revoluţionară paşoptisă: dreptul Rusiei de
amestec în treburile interne ale românilor, obligaţiile grele ale
ţăranilor clăcaşi faţă de boieri, scutirea totală a boierilor de dări,
monopolul acestora în privinţa funcţiilor publice şi a participării la
viaţa politică. De aceea, anul 1848 a adus o reacţie dură a acestei
generaţii revoluţionare faţă de Regulamentele Organice,
considerate acum un simbol al trecutului şi al dominaţiei ruseşti.
Prof. dr. Florin Iordăchiţă
Colegiul „Anghel Saligny”, Roşiorii de Vede
Sfatul boieresc al Ţării Româneşti în 1837
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PAGINA ELEVULUI
CONSTANTIN NOICA
Constantin Noica este omul
care probabil că a săpat cel mai
profund în sufletul şi spiritul
românesc, în uitarea limbii noastre,
construind un sistem filosofic de
adâncă respiraţie românească şi de
autentică deschidere universală, prin
tratatul sau de ontologie Devenirea
întru fiinţă, publicat în 1981 şi cel de
logică Scrisori despre logica lui
Hermes, apărut în 1986. Dar
înrâurirea cea mai mare asupra
spiritului epocii a avut-o fără îndoială
prin celelalte scrieri ale sale, nenumărate studii şi eseuri de o inegalabilă
profunzime şi frumuseţe. Din păcate, poate că tocmai eleganţa şi
fascinaţia exercitată de aceste texte i-au făcut pe mulţi să le trateze cu o
anumită superficialitate. În anii de după ’89 asistăm la un regretabil con
de umbră ce tinde să cuprindă scrierile şi viata acestui om de excepţie.
Dar, Constantin Noica a reprezentat, în acelaşi timp, o personalitate
aparte şi un destin incredibil. În plină perioadă comunistă, filosofia avea
să dobândească, datorită lui Noica, o notorietate pe care cel puţin în
România nu a mai cunoscut-o şi nici probabil nu o va mai cunoaşte
vreodată. Către nici un alt laic nu s-au mai îndreptat atâţia oameni tineri,
maturi ori bătrâni, femei şi bărbaţi într-un adevărat pelerinaj, aşa cum
veneau în anii ’80, din toate colţurile ţării, la Păltiniş, lângă Sibiu, pentru
a-l cunoaşte, a-l vedea şi auzi pe Noica. Aici, la Păltiniş, trăind ca un
anahoret, Noica a dat fiinţă celei mai ciudate şi inimaginabile şcoli de
filosofie. Cu aceeaşi atitudine curtenitoare şi prevenitoare pe care a
avut-o dintotdeauna, Noica oferea imaginea unui bărbat uscăţiv, plin de
entuziasm şi dovedind o răbdare politicoasă cu oricine venea să-l vadă.
Într-o familie cu vechi rădăcini aromâne, în comuna Vităneşti,
din judeţul Teleorman, s-a născut la 12/25 iulie 1909, Constantin
Noica, al treilea copil al lui Grigore şi Clemenţa Noica. Grigore Noica
era un mare moşier, cu peste 40000 hectare de pământ, reprezentând o
familie aristocratică ce punea preţ pe o temeinică educaţie intelectuală,
dar valorizând apoi şi ducând o viaţă plină de tabieturi mondene.
Astfel, Constantin Noica a primit o educaţie aristocratică, crescând cu
guvernantă şi însuşindu-şi din copilărie limbile străine, dar vădind o
profundă inadecvare faţă de valorile şi practicile epocii.
Şcoala primară a urmat-o în comuna natală, pentru a pleca
apoi la Bucureşti, unde urmează în cadrul Liceului „Dimitrie
Cantemir” anii de gimnaziu, pentru a se muta apoi şi a urma
Liceul „Spiru Haret”, lăsând imaginea unui tânăr sârguincios şi
cuminte, dobândind mereu note mari. În acei ani este bântuit de
muze, încercând să scrie poezii. Debutează în 1927 în revista
liceului, Vlăstarul, dar marele matematician şi poet Ion Barbu, pe
numele său real Dan Barbilian, care îi era profesor de matematică,
îl descurajează atât într-ale poeziei, cât şi în ale matematicii.
Astfel, se îndreaptă spre filosofie. La 18 ani citeşte Critica raţiunii
pure, simţindu-se pe veci confiscat de gândirea speculativă.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti pe
care o absolvă în 1931 cu lucrarea de licenţă: Problema lucrului în
sine la Kant. Aici, îl are timp de trei ani de zile profesor pe Nae
Ionescu, cu harul lui pedagogic fără pereche, care, fără îndoială,
este cel ce avea să declanşeze marea vocaţie filosofică în sufletul
lui Noica. Nu era de mirare. Nae Ionescu a atras, cu siguranţă, mai
mulţi tineri spre filosofie decât toţi ceilalţi profesori la un loc.
Dar Noica nu a fost un apropiat al lui Nae Ionescu, aşa cum
au fost, de exemplu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade sau Mihail
pag. 39
Sebastian şi, mai mult decât atât, se pare că nici nu era agreat
în mod special de acesta, poate şi din cauza atitudinii excesiv de
politicoase, retrase şi discrete ce îl caracteriza pe Noica.
După terminarea facultăţii, în 1931-1932, efectuează stagiul
militar, fiind înrolat în Batalionul de Vânători de Munte de la
Sinaia, după terminarea căruia, într-un vădit gest de frondă, se rade
în cap şi se angajează timp de câteva luni de zile bibliotecar la
Seminarul de Istoria Filosofiei, cu toate că, ţinând cont de
excelenta lui situaţie financiară, acest lucru nu-i era în nici într-un
caz necesar. Va participa apoi, timp de aproape doi ani, la
întrunirile nou înfiinţatei societăţi culturale Criterion.
În ciuda verdictului necruţător primit în liceu de la Ion Barbu,
Noica se înscrie, în 1933, la Facultatea de Matematica, unde
urmează doar un an până ce îl întâlneşte, din nou, pe profesorul Ion
Barbu care îl convinge că vocaţia lui cu siguranţă nu este aici.
Astfel, marele poet şi matematician îl întoarce de două ori din
drumul căutărilor lui. Însă, Noica nu este încă pregătit să se aşeze
pe cărările adevăratei lui pasiuni.
În 1934, se însoară fulgerător cu o tânără englezoaică, pe care
o cunoaşte într-o excursie, plină de o vitalitate debordantă şi
molipsitoare, dar care în nici într-un caz nu putea fi numită o
femeie frumoasă. Se mută la Sinaia şi traduce în doi ani opt
romane poliţiste, trimiţând în acelaşi timp către gazete, un număr
impresionant de articole pe cele mai diverse teme de actualitate,
politică, viaţă mondenă, cultură etc. Este modul lui de a se strădui
să-şi perfecţioneze arta scrisului.
În 1935, se pare că în urma unei răceli survenite la schi, Noica
contractează o pielonefrită tuberculoasă gravă, astfel că, la vârsta de
doar 26 de ani, profesorul Burghele este obligat să-i extirpe un
rinichi. Apoi, în 1938, Noica pleacă la Paris cu o bursă a statului
francez, unde este cuprins de o impetuozitate renascentistă,
devorând cărţile literaturii franceze. Cu toate că până atunci evitase
mişcarea legionară, în 1939, când Corneliu Zelea Codreanu este
asasinat din ordinul regelui Carol al II-lea, Noica trimite de la Paris
o telegramă anunţând adeziunea sa. Apoi, întors în ţară, îşi susţine,
în 1940, teza de doctorat în filosofie, Schiţă pentru istoria lui Cum e
cu putinţă ceva nou, pentru ca în septembrie-octombrie să ocupe
poziţia de redactor-şef al oficiosului de orientare de dreapta
Bunavestire, iar în octombrie să plece la Berlin în calitate de referent
de filosofie la Institutul Romano-German. La scurt timp după sosirea
sa, pe 27 noiembrie, este asasinat de către legionari Nicolae Iorga şi
Noica simte că adeziunea sa la această mişcare trebuie să ia sfârşit.
La Berlin, va participa la seminarul de filosofie al
profesorului Martin Heidegger şi va edita, împreună cu Mircea
Vulcănescu şi Constantin Floru, patru din cursurile universitare ale
lui Nae Ionescu precum şi anuarul Izvoarele de Filosofie. Dar, aici
la Berlin, la cererea colegilor germani, încearcă să scrie o istorie a
filosofiei româneşti. Noica are însă o revelaţie sau mai degrabă
suferă un şoc. Constată că nu are despre ce anume să scrie. Gândul
că aparţine unei culturi căreia nu i se poate atribui o filosofie
proprie îi creează determinarea ca pe tot restul vieţii să lupte
pentru a reuşi să pună temelia unei filosofii romaneşti.
În 1942, i se naşte primul copil, Răzvan, iar după doi ani, fetita
sa, Dina. În 1943, candidează la Universitatea din Bucureşti pentru
postul de conferenţiar la catedra de Filosofia şi Istoria Culturii. Este
semnificativ, pentru a putea înţelege modul de comportament al lui
Noica, faptul că la dosar a ataşat o declaraţie prin care anunţa că
(continuare în pag. 40)
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 (urmare din pag. 39)
dacă va candida şi Mircea Eliade, el se va retrage. Dar Eliade nu a
candidat şi a câştigat un al treilea.
În 1944, este înrolat ca necombatant, din cauza absenţei unui rinichi,
şi funcţionează ca translator în lagărul de prizonieri americani din Timiş,
pentru ca în septembrie 1944 să-l găsim în lagărul de prizonieri germani
din Craiova. Imediat după 23 august 1944, prizonierii americani, fiind
eliberaţi şi părăsind ţara, i-au propus să-l ia cu ei, dar Noica a ales să
rămână, cu toate că nu avea nici un dubiu cu privire la opresiunea
sovietică ce avea să urmeze. După demobilizare se întoarce la Sinaia.
Urmează însa Reforma Agrară din 1945, li se confiscă cea mai mare
parte a pământului, iar tatăl sau, cardiac, moare în 1946. Rămas cap de
familie, este obligat să preia administrarea moşiei de 50 de hectare ce le
mai rămăsese la Chiriacu, lângă Alexandria.
Avea să facă naveta între moşie şi Pădurea Andronache de lângă
Bucureşti, unde, deja din 1944, îşi ridicase o casă de vară, unde dorea
să-şi împlinească visul consemnat în jurnal încă din 1940, o şcoala de
filozofie „în care să nu se predea la drept vorbind nimic”. Pentru
scurt timp, aici aveau să se ţină periodic conferinţe de filosofie, să se
recite poezii de Rilke sau de Byron, iar pianul să vibreze pe notele lui
Bach sau Haendel. Noica îşi vedea pentru prima dată visul cu ochii.
Apoi, în 1946, pe când teroarea se extindea fără drept de apel, Noica
face un gest, probabil unic în istorie. Se duce la Tribunalul Poporului
din Bucureşti şi se autodenunţă ca fost legionar şi chiabur. Privit cu
stupefacţie ca nebun, este trimis acasă. Noica este
însă conştient de viitorul sumbru ce-l aşteaptă şi
divorţează în 1947, pentru a le da soţiei şi copiilor
posibilitatea de a pleca din ţară. Dar, soţia sa
Wendy va primi dreptul să plece abia în 1955, fiind
obligată, până atunci, să suporte ani întregi de
mizerie, căci în urma colectivizării din 1948 lui
Noica i se luase şi restul de moşie, iar în 1949 i se
impusese domiciliu forţat la Câmpulung Muscel.
Exproprierea din 1948, care pentru oricine ar
fi reprezentat o groaznică lovitură, este resimţită de
Noica precum o eliberare. Scăpase, în sfârşit, de
supliciul administrării unei proprietăţi ce nu-i trezea decât oroarea
aristocratului ce se pomeneşte vechil peste propriul pământ. Noica, în
mod autentic, în mod structural, percepea posesia materială ca pe o
piedică în calea libertăţii individuale, simţind că orice împiedică omul
sa fie o fiinţă culturală trebuie înlăturat. Astfel, în mod paradoxal, la
Câmpulung începe pentru Noica cea mai fecundă perioadă a vieţii lui.
Până atunci Noica fusese un intelectual sobru şi de bună factură
intelectuală, un exeget strălucit, un bun traducător, un eseist de talent,
dar mai era nevoie de o fulguraţie interioară pentru a putea deveni un
mare filosof. Acum i se luaseră proprietăţile, familia, statutul social,
dreptul de a publica. Devenise o persona non grata. În această situaţie,
în care orice om normal ar fi fost zdrobit şi lipsit de orice motivaţie,
Noica se simte liber şi motivat să se dedice întru totul filosofiei.
Nemaiavând nimic, poate fi totul, printr-o idee. Este starea de
gratitudine prin care un anahoret se poate apropia de Dumnezeu. Este
starea prin care Noica s-a apropiat de ideea filosofică pe care o căuta.
Aici şi-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu.
Tot ce avea să creeze mai departe, găsindu-şi originile în această
perioadă de „delir cultural”, aşa cum avea el să o numească mai târziu.
Bibliografie:
Constantin Barbu, Noica - Geniul în vremuri sărace, Ed. Sitech, Bucureşti, 2011
Sorin Lavric, Ontologia lui Noica. O exegeză, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005
Sorin Lavric, Noica şi mişcarea legionară, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007
Wikipedia - Constantin Noica (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin Noica)
pag. 40
Tot aici, o va întâlni pe Mariana Nicolaide, venită împreuna cu
copilul la domiciliul forţat al socrilor. Bărbatul îi murise pe front la doar
un an după căsătorie. Aveau sa se căsătoreasca în 1953. La Câmpulung
urma să se înfiripe a doua şcoală sui-generis de filosofie, un fel de
seminar filosofic pentru oameni cu un rafinat discernământ cultural.
Aceste întruniri clandestine din casa lui Noica aveau să reprezinte
pretextul arestării lui în 1958 precum şi a celorlalţi participanţi la acest
seminar, constituindu-se astfel aşa-numitul grup Noica. A fost atunci un
val amplu de arestări, desfăşurate în toată ţara ca măsura de prevenire a
unor evenimente similare celor din Ungaria, din 1956. Noica a fost
condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi confiscarea întregii averi,
fiind eliberat în august 1964. Este interesant şi straniu de văzut că,
pentru Noica, platoşa care l-a ajutat să reziste în faţa vitregiilor
vremurilor nu a stat, ca la atâţia alţii, inclusiv din rândul apropiaţilor lui,
în credinţa creştină, ci în viaţa lăuntrică pusă în slujba dobândirii unei
idei în filosofie. Pentru el, mântuirea, dacă există, fiind de găsit în ideea
pe care o descoperi prin propriile puteri. La proces declara simplu: „eu
sunt negustor de idei”. Stabilindu-se după eliberare în Bucureşti, într-un
apartament de două camere din Berceni, va lucra la Centrul de Logică şi
va reîncepe un şir de seminarii private despre marile sisteme filosofice,
precum cele ale lui Platon, Hegel sau Kant. Seminarile se ţineau, în mod
evident, în micuţul său apartament din care se va muta, în 1974, în
Drumul Taberei, tot într-un apartament de doua camere, pentru ca, în
1975, să iasă la pensie. Este momentul în care îşi va căuta un loc de
retragere. După îndelungate căutări la Snagov, în Vila Aslan, unde, în
lipsă de bani pentru a-şi plăti chiria, dădea lecţii de
engleză chelnerilor şi administratorului vilei, apoi la
Cisnădie şi Cisnădioara, se va stabili, în cele din
urmă, la Păltiniş, unde în doar câţiva ani de zile se
va înfiripa cea mai originală şcoală de filosofie.
Dialogurile de tip socratic ce vor anima micuţa lui
locuinţă şi lungile plimbări de pe potecile învecinate
vor rămâne amintiri de neşters pentru nenumăraţii
săi admiratori care nu conteneau să-l viziteze în acel
colţ de munte. Tot aici, va crea partea cea mai
importantă a operei sale. Aşa cum avea să spună de
multe ori că îşi doreşte să trăiască până ce îşi va
finaliza opera filosofică, în 1987, anul următor după publicarea
Scrisorilor despre logica lui Hermes şi după ce finalizase deja, din 1981,
Devenirea întru fiinţă, Noica suferă un stupid accident, împiedicându-se
de marginea covorului, în timp ce încerca să prindă sau să alunge un
şoarece care îi intrase în cameră. Cazând, şi-a fracturat soldul, şi avea să
moară câteva zile mai târziu, în data de 4 decembrie 1987, în urma unei
embolii. S-a afirmat, pe drept cuvânt, că, dacă a existat un om asupra
căruia împrejurările exterioare nu au putut exercita decât o influenţă
minimă, acela a fost Noica. În ciuda maleabilităţii politicoase şi
prevenitoare de care ştia să dea dovadă faţă de semeni, omul acesta era
acolo, în ungherele numai de el ştiute ale fiinţei sale, de o inflexibilitate
draconică, aceasta reprezentând, de altfel, una din trăsăturile de caracter
cele mai izbitoare ale lui Noica. Conform dorinţei sale, a fost
înmormântat în preajma Schitului din Păltiniş, lângă biserica cu hramul
Schimbarea la faţă, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte
cu IPS Mitropolitul Antonie. Amintirea lui a rămas vie în mintea şi
inima tuturor celor care l-au cunoscut. Cărţile lui au rămas însă ca un
nepreţuit tezaur al culturii noastre şi o inegalabilă descifrare a
profunzimilor spiritului şi graiului românesc.
Nicolae Georgian Zorilă
Clasa a IX-a D, Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria
http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 RAFTUL CU CĂRŢI - ACTIVITATEA EDITORIALĂ

Activitatea editorială a Muzeului Judeţean Teleorman s-a concretizat, în anul 2014, printr-un număr de două publicaţii în format
clasic şi o publicaţie în format electronic.
1) Publicaţia periodică a Muzeului Judeţean Teleorman
Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie.
Nr. 6, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2014;
2) Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman,
autor Ioan Spiru, Ed. Ordessos, Piteşti, 2014, în seria
Publicaţiile Muzeului Judeţean Teleorman, nr. IX;
3) S-a început constituirea portofoliului de articole
pentru Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria
Arheologie. Nr. 7-2015.
***

A continuat realizarea publicaţiei electronice bianuale

(cu apariţie la 31 ianuarie şi la 31 iulie) Muzeul Judeţean
Teleorman – e Buletin de informare, publicaţia, iniţiată în
anul 2012 găzduită pe website-ul a instituţiei
(http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html).

***

Pe parcursul anului 2014, Muzeul Judeţean Teleorman a organizat şi a găzduit lansări şi prezentări de carte după cum urmează:

1) Oraşul Zimnicea în 1000 de imagini şi documente, autor

Corneliu Beda (20 iunie);

2) Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie.

Nr. 6-2014 (17 octombrie);

3) Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman, autor

Ioan Spiru (31 octombrie);

4) Mareşalul Prezan – mareşalul datoriei, autor Dan Botez

(11 decembrie).

Dr. Pavel Mirea

pag. 41 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 CE VA URMA ?

AGENDA CULTURALĂ IANUARIE – IUNIE 2015

Iată-ne ajunşi la începutul unui nou an, un an în care ne-am propus să venim în faţa vizitatorilor noştri reali şi virtuali, a publicului
nostru, cu noi activităţi dar şi continuând pe cele devenite, în timp, tradiţionale.
Pentru prima jumătate a anului 2015, expoziţiile şi manifestări prilejuite de diverse evenimente istorice şi tradiţii populare se vor
derula după următorul program:

I. Expoziţii permanente
Expoziţia permanentă Înapoi în timp. Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman - finalizarea amenajării sălii Epoca metalelor
– Geto-Dacii (15 mai).

II. Expoziţii temporare

- Şcoala teleormăneană de altădată, expoziţie tematică organizată împreună cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale
(19 decembrie 2014-21 februarie 2015);
- Mărţişoare pentru mame, expoziţie organizată de preşcolari şi elevi, în cadrul parteneriatelor educaţionale încheiate cu muzeul
(27 februarie-14 martie);
- Vânat şi vânătoare în România, expoziţie de ştiinţele naturii, organizată în colaborare cu Muzeul Olteniei (20 martie -20 mai);
- „Oale şi străchini” - ceramica etnografică în judeţul Teleorman, expoziţie ce va pune în valoare piese etnografice din zona
Teleormanului, organizată în colaborare cu Muzeul Municipal „Petre Voivozeanu” Roşiorii de Vede (15 mai 2015-30 aprilie 2016);
- Reclame şi publicitate, expoziţie organizată împreună cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale (29 mai -17 iulie).

III. Ciclul expoziţional „Exponatul lunii”

Ciclul expoziţional, ajuns în şaptelea an de desfăşurare, va continua în perioada ianuarie-iunie, inclusiv cu desfăşurarea concursului
Vino la muzeu şi câştigă.

IV. Programul educaţional „Muzeul - sursă de cultură şi educaţie”, inclusiv proiectul „Muzeul… te vizitează”
- 24 Ianuarie - Unirea Principatelor Române (23 ianuarie);
- Şezătoarea de altă dată (februarie);
- 6 martie 1945-70 de ani de la instaurarea guvernului Dr. Petru Groza (martie);
- Lecţia de arheologie experimentală, partea I (martie);
- Tradiţii de Sfintele Paşti (martie);
- 1945, 9 Mai - 70 de ani de la victoria împotriva fascismului (mai);
- De la bobul de grâu la pâine (mai);
- Ziua Eroilor (21 mai);
- Monarhia României (mai);
- Să ne cunoaştem istoria - comuna noastră în dovezi arheologice (mai).

V. Proiectul „Muzeul altfel”, ediţia a IV-a (săptămâna 6-10 aprilie).

VI. Simpozioane, colocvii, mese rotunde

- Martie 1965 şi noua poziţie a României în lagărul comunist (aprilie);
- Constantin Aurel Dragodan, deţinut politic (aprilie);
- Revoluţia de la 1848 în judeţul Teleorman (iunie).

VII. Programe şi evenimente pentru publicul larg

- Noaptea muzeelor, a XI-a ediţie – cel mai important eveniment cultural al anului, organizat cu sprijinul financiar al Consiliului
Judeţean Teleorman (16 mai).
- Ziua porţilor deschise la Muzeului Judeţean Teleorman, cu ocazia unor evenimente precum: Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie),
Dragobetele (24 februarie), Ziua Internaţională a Copilului (1 iunie).

Important ! Detalii, noutăţi şi modificări ale Agendei Culturale 2015, dar şi informaţii despre alte activităţi specifice,
pot fi găsite periodic pe website-ului Muzeului Judeţean Teleorman: http://muzeulteleorman.ro şi pe contul de Facebook:
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-Judetean-Teleorman/278274902232921

pag. 42 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PĂREREA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ

DIN ÎNSEMNĂRILE VIZITATORILOR

Expoziţiile de aici sunt foarte frumoase, la Bucureşti nu este la fel ca aici.
Andrei Mihai Popescu, 5 iulie 2014
* * *
Un loc în care revedem rădăcinile fără de care nu putem fi oameni întregi, un loc creat prin pasiune, dăruire, instruire permanentă; un loc din
care privim altfel prezentul şi visăm viitorul; un loc care poartă amprenta unei minţi tot mai rară în societatea noastră! Mulţumesc şi felicitări!
Prof. Marinescu
* * *
Exponatele pun în valoare un trecut deosebit al acestor meleaguri pentru a păstra în memorie ceea ce a fost relevant. Contribuţia
arheologică a oamenilor care desfăşoară această activitate cu pasiune, dăruire şi profesionalism merită toată aprecierea şi admiraţia.
Ing. Florian I. Şerbănescu, miercuri, 23 iulie 2014
* * *
Pentru o zi de vacanţă, vizita la muzeu ne-a delectat şi încântat în cea mai mare măsură. Felicitări şi aşteptăm cu nerăbdare şi alte expoziţii!
Ruşan Irina, 25 iulie 2014
* * *
M-a încântat şi mi-a plăcut mult acest muzeu frumos şi interesant. Felicitări întregului colectiv al muzeului.
Ana, Piatra Neamţ, 30 iulie 2014
* * *
Un loc minunat, încărcat de istorie teleormăneană. Nepoţica mea a fost impresionată de perioada neolitică. Felicitări întregului colectiv
pentru activitatea pe care o desfăşoară.
Prof. I. Vidu
* * *
Prin cultura şi rămăşiţele rămase poţi trece prin viaţa unor oameni cu amintiri de necomparat. Acest loc e învăluit de valorile timpului,
nişte valori formate din trecut şi amintiri.
Maria Ionescu
* * *
Blagodorim vi za prekrasnoto posrene i chudesnata lektsiya. Ocharovani sme!
sem. Ivanovi, Liubenovci, Ivanovi, Balgariia, 05.08.2014
* * *
Vizitând expoziţiile de la Muzeul Judeţean am rămas cu o părere foarte frumoasă despre ceea ce avem specific zonei teleormănene. Cel
mai mult mi-a plăcut secţia de etnografie. Mi-au plăcut costumele populare din Teleorman.
Mieilă Cristian, 12 august 2014
* * *
Plec cu bucuria în suflet după vizita la acest muzeu, bine organizat care reuşeşte să-ţi îmbogăţească mintea şi spiritul. Felicitări
întregului personal!
L. Grandmangin, Franţa, 23 august 2014
* * *
Grupul de copii care au participat la atelierul „Teatru de umbre”. Au fost impresionaţi de expoziţia de etnografie şi exponatele din lut.
Vă recomandăm să încurajaţi, în continuare, prezenţa copiilor în muzeul dumneavoastră.
Vlăduţ, Daria, Karla, Sarah, 26.08.2014
* * *
O expoziţie interesantă, educativă dar fără a fi plictisitoare. Vă mulţumim că păstraţi tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor noştri.
Geanina Băeţica
* * *
Toată expoziţia este deosebită, educativă. Vă felicit pentru că păstraţi „o imagine vie” a satului străvechi!
Iulian
* * *
Un muzeu extraordinar care merită văzut. Am văzut lucruri extraordinare. Tezaurul monetar m-a impresionat cel mai mult.
Denisa
* * *
Cu toate că este pentru prima dată când păşesc în acest muzeu, pot spune că am rămas profund impresionat de îndeletnicirile celor care
au trăit înaintea noastră. Salut iniţiativa celor care au contribuit la acest proiect.
Adelin
* * *
Pur şi simplu am rămas impresionat de expoziţia muzeului mai ales de cea monetară care mi-a plăcut cel mai mult;am să anunţ şi
prieteni mei să viziteze acest muzeu.
Florentin

pag. 43 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
 PĂREREA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ

Mi-a plăcut la muzeu, cel mai mult, exponatul lunii. O să mai vin pe la muzeu.
Flavius, 30.08.2014
* * *
O expoziţie extraordinară, ce impresionează enorm, mi-au plăcut în mod deosebit: portul popular, podoabele din lut, mărturiile
strămoşilor asupriţi. Mulţumesc!
Mihaela, 30.08.2014
* * *
Excelentă expoziţia colecţionarilor! Felicitări organizatorilor! Felicitări colecţionarilor! „Cantitatea este o calitate în sine” (Iosif
Visarionovici Stalin)
Vă iubesc pe toţi! Un colecţionar, 02.10.2014
* * *
Elevii clasei a XII-a G de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Alexandria au vizitat astăzi 03.10.2014 Muzeul Judeţean de Istorie Alexandria.
Suntem impresionaţi de numărul şi diversitatea obiectelor expuse, obiecte care constituie dovada civilizaţiilor în care au trăit strămoşii
noştri. A fost o deosebit de interesantă lecţie de istorie şi de viaţă. Mulţumim întregului colectiv care activează în acest lăcaş de cultură.
Colectivul clasei a XII-a G - mecanici - însoţiţi de d-l prof. Becheru Eugen. A consemnat, elev Dumitraşcu Alin Paul
* * *
Absolutely beautiful exhibition, very well done, instructive and tasteful! Even thought it was late in the evening, I was very happy to be
able to see everything under professional guidance.
Laurens Thissen (5/10/2014)
* * *
Ne-a plăcut totul foarte mult. Am rămas impresionaţi de aspectul şi aranjamentul colecţiilor.
Clasa a V-a A, Şcoala „Alexandru Colfescu” Alexandria, 08.10.2014
* * *
Ne-a plăcut absolut tot. Suntem foarte impresionaţi de cele văzute aici.
Cu drag, elevii clasei a VIII-a Şcoala gimnazială Smârdioasa
* * *
Te iubesc Muzeu! Mi-a plăcut totul! Mi-a plăcut trenuleţul! Mi-a plăcut doamna ce prezenta.
Grădiniţa Cuţulici
* * *
Clasa a VIII-a A de la Şcoala Gimnazială nr. 7 Alexandria apreciază colecţiile Muzeului Judeţean Teleorman şi promite să revină de câte
ori are ocazia.
* * *
Thank you very much for your hospitality. This is a lovely museum and I greatly enjoyed my visit.
Sharon Willens, 10th oct. 2014, Atlanta GA, USA
* * *
La muzeu a fost foarte frumos şi am văzut multe lucruri frumoase.
Manea Cristina Daniela, clasa a VII-a Şcoala Gimnazială nr. 2 Cernetu
* * *
Mi-a plăcut foarte mult expoziţia „Tezaurul” şi sălile cu vase şi cu obiecte din lut şi din diferite metale; de asemenea mi-au plăcut şi
tablourile din perioada colectivizării: 1949-1962. Sper să-l mai revăd în curând!
Cu drag, Roman Valentin

La realizarea acestui număr au mai contribuit: Florin Iordăchiţă, Nicolae Georgian Zorilă.

Publicaţie semestrială editată de Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Teleorman

REDACŢIA: MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN

Adresa: str. 1848 nr.1, cod poştal 140033, ALEXANDRIA, jud. Teleorman
tel/fax: 0040-247-314761, email: muzjudteleorman@yahoo.com, web: http://muzeulteleorman.ro/e-buletin.html
Redactor Şef: Pavel Mirea
Redactori: Cătălin Borţun, Mădălina Dumitru, Luminiţa Gheorghe, Corina Iordan, Claudiu Olaru, Steluţa Pătraşcu, Simona Tironeac, Ion Torcică, Pompilia Zaharia
Procesare text, editare imagini şi webmaster: Liviu Nicolescu
Toate drepturile rezervate. Reproducerea parţială sau integrală a textelor şi imaginilor fără acordul Muzeului Judeţean Teleorman se pedepseşte conform legii.

ISSN 2284 – 5461 ISSN-L 2284 – 5461

pag. 44 http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html