Comedia Sociala - Radu Lucian Alexandru

COMEDIA SOCIALĂ
Comedia Socială
COMEDIA SOCIALĂ
Radu Lucian Alexandru

RADU LUCIAN ALEXANDRU
Colecţia
Cerc şi Linie
Comedia Socială
2024 © Copyright deţinut de Radu Lucian Alexandru

Toate drepturile rezervate.
E-mail: radu.lucian.alexandru@gmail.com
Web page: radu-lucian-alexandru.blogspot.ro
Instagram:Radu.I.Alexandru
Facebook:#RaduLucianAlexandru
Ilustraţia copertei: Radu L.
Alba Iulia
2024
Comedia Socială
CUPRINS:
I Edenică
Clara 8
Vera 9
Felicity 10
Casandra 11
Cezara 12
Beatrice 13
Grace 15
Eden 16
Psyche 17
Doina 18
Kate 19
Filofteia 20
Eva 21
Lili 22
Layla 23
Pandora 24
II Umană
Virginia 25
Yasmina 26
Olga 27
Sonia 28
Emanuela 30
Jessica 33
Lavinia 34
Loredana 35
Helena 36
Anabela 37
Antoaneta 38
Yuna 39
Ileana 41
Angela 43
Dona 48
Rosalinda 49
Angelica 50
3
III Divină
Sofia 51
Afrodita 52
Venera 54
Angelina 55
Minerva 56
Kali 58
Maya 59
Eris 61
Venus 62
Lilou 68
Karina 72
IV Sexuală
Veronica 73
Camelia 74
Silvia 75
Alice 76
Lucy 78
Samanta 81
Anita 82
Tania 83
Suzana 84
V Politică
Varvara 87
Daciana 92
Cleopatra 96
Maryam 97
Iustina 99
Tatiana 102
Elisa 104
Alexandra 105
Patricia 107
Lena 109
Clio 113
Elisabeta 115
Vanessa 118
4
Comedia Socială
VI Animalică
Gina 120
Mia 121
Hana 122
Mioara 124
Mona 126
Rebeca 128
Pamela 130
Marilena 132
Selena 133
Gabi 134
Lola 137
Zoe 138
VII Economică
Olivia 139
Ivana 141
Katya 144
Susan 146
Rovana 148
Regina 149
VIII Infernală
Marina 150
Amelia 152
Linda 154
Adela 155
Ada 157
Renata 158
Carmen 159
Ella 163
Rafaela 164
Clarisa 165
Ina 166
Olimpia 167
Persefona 168
Celestina 170
Margareta 172
Amanda 173
Gloria 174
Carla 175
5
Matilda 177
Betty 178
Livia 179
Euridice 180
Carolina 182
IX Onirică
Narcisa 183
Xena 184
Dorothy 185
Alyssa 187
Lila 189
X Artificială
Daniela 190
Nadia 190
Luisa 191
Natalia 192
Larisa 193
Bianca 194
Marta 195
Aurora 196
Paula 197
Alisa 198
Manuela 199
Emilia 200
Eliana 201
XI Filosofică
Sandra 202
Victoria 205
Diotima 207
Caprice 212
Luminiţa 215
Niko 216
Isidora 217
Francesca 218
Serena 219
Ariana 221
Kaylee 222
Evia 223
6
Comedia Socială
Dya 225
XII Poetică
Serenity 227
Barbara 228
Eliza 229
Ariadna 230
Vivian 231
Emy 232
Darya 234
Veta 235
Lorena 236
Diya 237
Felicia 238
Thalia 239
7
Comedia Socială
I Edenică
Clara
Pe mine nu m-a făcut nici un zeu,

ci doar femeia dumnezeu
şi acel erou bărbat
care cu ea a complotat
să refacă a lor suferinţă
într-un nou drac adus în fiinţă.
Pe alţii poate că i-a adus o barză,

dar pe mine, cu şoc şi cu groază,
m-a scos din sine o Mamă Divină
care de atunci are o mare vină,
împreună cu bărbatul cu care ea s-a iubit,
că mai e în lume încă un om chinuit.
Pe zeii care m-au făcut pe mine cândva,

eu îi cunosc la faţă, că i-am putut vedea,
deşi şi-au ascuns a lor divinitate
şi a lor faptă plină de păcate
după numele de Mamă şi de Tată
şi după o credinţă într-o virgină ce fată.
La ce le-a stat gândul lor erotic

atunci când au hotărât, în mod hipnotic,
să repete şi ei o prostie tradiţională
şi să înmulţească lumea lor infernală,
eu ştiu uneori mult prea bine:
ei nu s-au gândit la mine.
Că doar erau înconjuraţi de suferinţă,

de boală, durere, exploatare şi neputinţă
şi au putut să vadă că acest infern
doar prin Zeul Sex continuă etern.
8
Comedia Socială
Ei au ştiut destul de bine ce mă aştepta,

dar tot au făcut alegerea de a mă crea.
Părinţii noştri încă nu şi-au cerut scuze,

fiindcă nu s-a deranjat nimeni să-i acuze
că s-au jucat de-a zeii creatori
şi apoi au pretins că s-au născut din flori
acei copii pe care ei i-au condamnat,
din prea multă iubire, la o viaţă de rahat.
Vera
Trai întristat, mâhnit, repetat,

grai îndurerat, că actu-i stricat, birocrat,
cel bun e ignorat, cel rău e onorat,
adevăru-i ascuns, locu-i necurat:
rai cu putregai, plai furat de crai,
cu tulai şi cu vai, cu bai şi cu n-ai...
Cu bune şi cu rele, dar mai mult cu cele

de iele făcute să înşele, cu grele inele,
cu pofte ratate, cu vise în rate,
cu dureri impuse de boli reproduse,
cu multă plictiseală, nesimţire normală,
reală oboseală şi lehamite generală...
Viaţă fără viaţă, piaţă care-i hoaţă,

faţă cu prefaţă, inimă de gheaţă,
farmec demisec şi dor cu descântec,
sortitul eşec şi cântec cu cântec,
zâmbet fără zâmbet, rujat şi fardat,
suflet fără suflet... Păcat! E păcat...
O ştim! De ce să ne mai amăgim?

Veşnic e iadul intim în care trăim.
Păcatul ce-l are omenirea e iubirea.
Cu a dragostei ardoare ne e arsă firea.
De draci născătoarea cu sânge a semnat
lucifericul act: omul de om să fie recreat.
9
Felicity
Ai noroc
că n-ai fost condamnat,
decât la închisoare pe viaţă
în circul acesta lumesc
în care ai fost împins cu forţa
de un spirit prostesc.
Mare noroc ai avut:

ai fost nevinovat!
Dar asta nu contează:
ai fost condamnat
şi în infern aruncat
de o fiinţă care a visat...
cai verzi pe pereţi.
Şi apoi a sperat
(şi încă mai speră)
să nu fie prea tare pedepsită
pentru păcatul de a crea
încă un drăcuşor
binecuvântat de Amor
spre a fi chinuit,
cu flacără de iubire,
de o prea sfântă prostie
adânc blestemată
şi apoi atent cultivată
de către omenire.
10
Comedia Socială
Casandra
La orice Mare Întrebare care s-a pus,

adeseori, există un răspuns,
dar când îl găsim, aflăm cu mirare
că adevărul nu e plăcut, ci doare...
Însă la ce altceva să ne aşteptăm

atunci când în Iad cugetăm,
ca să încercăm a înţelege
de ce omul minciuna o alege?
Trăim într-o Comedie Socială

care nu vrea să ştie că e infernală
şi se ascunde de adevăr... cu plăcere,
ca să uite că trăieşte-n durere...
În Infern minciuna este preţuită,

căci, fără ea, totul s-ar prăbuşi în clipă...
11
Cezara
Cerul a coborât pe pământ,

panteonul s-a prăbuşit,
zeii au ieşit din mormânt
în gândul omului ispitit...
să facă ce zeul nu a făcut:

să aducă la viaţă
pe fiecare om născut,
ca să-l schimbe la faţă...
Să-l facă după chipul său

şi-n acest iad să-l alunge,
fiindcă femeia e dumnezeu
pentru pruncul ce plânge.
Zeii au fugit din Olimp

şi în bărbaţi s-au ascuns.
Din anotimp în anotimp,
ei în femei au pătruns...
Zeiţele îi aşteaptă ascunse,

atent mascate după fard de femeie.
Căzute din cer ele-s împunse
cu falusul divin prin case şi bordeie.
Nu mai priviţi spre zei în sus,

că ei se află lângă voi,
pe aici, pe jos, s-au reprodus
prin mituri vechi sub haine noi.
Înainte de a da vina pe zeu

află mai întâi cine e el,
că nu-i pe sus şi nu e zmeu,
ci e pe jos, dar nu e miel...
nici vacă, nici taur, nici şacal,

nici leu, nici vultur, nici viţel...
Zeul... e chiar în om întrupat
şi prin această lume îşi face de cap...
12
Comedia Socială
Beatrice
Femeia este Dumnezeu.

Din Falus vine Duhul de Viaţă.
Omul se închină la Sex-Zeu,
Infernul nu se schimbă la faţă:
Ne arde cu Flacără de Iubire
Dorinţa de Mântuire prin Înmulţire.
Orice mamă a fost o Virgină.

La Femeie bărbatul se închină:
ea e venerată, ca o Zeitate,
în picturi, poeme, în arte.
Şi e slăvită şi ridicată,
să domnească dezvirginată
peste întregul Empireu:
Femeia este Dumnezeu.
Dar ea e muncită de un Drac...

de jos, din infern, ridicat,
înviat, înălţat şi bine excitat...
care s-a făcut tare ca o Piatră
şi iute ca a lui Eros Săgeată,
iar acum intră într-o Teacă
şi pe femeie o freacă... cu dulceaţă:
din Falus vine Duhul de viaţă.
Uneori... e Amor numit (şi e amăgire),

alteori... se cheamă Iubire.
Dragoste e câteodată botezată
(de vreo fată încă nemăritată).
Mai poartă şi numele de Cupidon
şi are aripi precum Îngerul ce-i Eros:
el domneşte aici cam de un eon
şi e tăcut, şiret, puternic, mofturos...
Trăindu-şi viaţa prin Infernul lui Orfeu,
omul se închină la... Sex-Zeu.
13
Ne-am rătăcit într-o comedie

din care doar râsul ne mai salvează.
Meschinărie, ipocrizie, violenţă, hoţie,
agitaţie, facturi şi stres ne asaltează.
Obsesii, ataşamente, teamă, tristeţe,
amăgire, mânie, tentaţie, lăcomie...
Din tinereţe până la bătrâneţe,
în casă, la muncă sau la piaţă,
Infernul nu se schimbă la faţă.
Înflăcărarea în patimă s-a aprins,

ispita e mare, e de necuprins.
Ne tulbură liniştea cu o amăgire,
mult prea frumos, numită îndrăgostire.
Dragostea e doar o nebună:
scânteie, bordeie, colivie, cheie...
Focul amorului ne consumă,
ardem pe rugul iubirii de femeie.
Nunta mult iubită de mireasă, de mire,
ne arde... cu flacără de iubire.
Dorinţa de mântuire prin înmulţire

e socotită a fi prima poruncă.
Omul se luptă... să-şi lase moştenire
chiar propria lui nenorocire.
Peste femeie bărbatul se aruncă,
din teamă de moarte, cu patimi deşarte.
Se zbate-n amor şi trăieşte în muncă,
căutându-şi nemurire prin copii şi arte.
Dorinţa de mântuire prin înmulţire

ne arde cu flacără de iubire...
Infernul nu se schimbă la faţă,
omul se închină la sex-zeu,
din falus vine duhul de viaţă,
femeia este... dumnezeu.
14
Comedia Socială
Grace
– Nu mai pot să intru în naos:

pute a copil...
Şi mai e şi un miros
de tată agresiv
de neimaginat.
Iar dacă lăsăm la o parte

mirosul de virgină fătată
în ieslea unui bou
şi de divinitate înălţată
cam de multişor nespălată,
nu ne mai rămâne
decât o putoare generalizată
prin credinţă (mascată)
în sex sex sex (666)
prin care Apocalipsa,
întotdeauna iminentă,
e mereu amânată...
15
Eden
Dumnezeu şi Satana sunt una:

două Măşti, aceeaşi Fiinţă.
Femeia şi le schimbă întruna:
multe măşti, aceeaşi dorinţă.
Iubire şi Sex doreşte nebuna...

spre Creaţie născută din a ei voinţă:
Dumnezeu şi Satana sunt una:
două Măşti, aceeaşi Fiinţă...
Mereu îi sunt dăruite Soarele şi Luna:

Selena îi străluceşte dintre picioare,
iar Apolo, aprins, îi ţine cununa...
Când, prin Iubire, te închini la Fecioare,

Dumnezeu şi Satana sunt... Una.
16
Comedia Socială
Psyche
– Ce este îngerul?
E Eros îmbrăcat,
cu sabie înarmat
şi înmulţit prin cerul
trecut prin inelul
care s-a dilatat...
Îngerul e un mesager:
el aduce o veste de iubire
şi anunţă a lumii mântuire
prin erosul din cer
ce-a injectat cu ser
o nouă rătăcire...
Eros e un bărbat înaripat,

iar falusul are aripi şi zboară
ca un fascinus spre seară
care iar s-a înălţat
şi în păcat şi-a aruncat
sămânţă de fiară.
Cupidon s-a făcut îngeraş

şi s-a multiplicat
din porunca lui Sex Împărat
ce domneşte peste omul-tăuraş,
la sat sau la oraş,
cu iubire legat...
Erosul în Iubire s-a transformat,

dar tot cu aripi a rămas,
să fie dragoste cu glas...
Şi Amor în Înger îi preschimbat,
ca să-l anunţe pe bărbat
să-şi verse al lui vas...
Eros i-a tulburat apele,

dar penisul apoi i s-a vindecat,
17
iar el din pat s-a ridicat,

după ce şi-a făcut faptele
şi şi-a trimis laptele
să fie botezat...
Doina
Eu nu cred în Iubire.
Dragostea e un chin.
Amorul este rătăcire.
La Sex nu mă închin.
Iubirea este o capcană:

icoană iubită de o curtezană,
coroană pentru o cucoană
şi blană pentru satană...
E doar o iluzie spre amăgire:
eu nu cred în Iubire.
Dragostea e o pacoste:
suspin pentru vagin,
destinul unui spin
şi festin cu pelin...
Dragostea e un chin.
În lume sau la mănăstire,

ca dragoste sau ca iubire,
delir cu mireasă şi mire,
Amorul e o rătăcire...
La Sex nu mă închin,
că nu vreau în chin,
atingere cu venin...
Eu nu cred în iubire,
dragostea e un chin,
amorul este rătăcire,
la sex nu mă închin.
18
Comedia Socială
Kate
– A te închina
e a sta în chin.
Închină-te la cine vrei

şi în chinuri vei rămâne.
Închină-te la femei!
(În chinuri de iubire...)
Închină-te la zei:
în chinuri vei rămâne.
Închină-te la bani!
(Vei trăi în chin!)
Închină-te la duşmani!
(În chin te vor ţine.)
Închină-te la cine vrei,

de vrei în chinuri a rămâne.
Închină-te, dacă vrei...

Şi stai închinat!
(În chin bine adunat.)
Tu... fă ce vrei,
dar eu nu mă închin,
că nu vreau în chin!
19
Filofteia
– Prima poruncă e să te înmulţeşti.

A doua este să iubeşti...
Aşa îţi porunceşte Sexul-Zeu
prin gura Femeii Dumnezeu.
Eu la Sex însă nu mă închin,

căci nu vreau să trăiesc în chin
şi nici să mai nasc, în acest iad,
îngeri care din mine cad...
Eu zic că iubirea e înşelătoare

şi că această lume e o închisoare
peste care stăpâneşte Pula Străbună
şi o femeie, din dragoste, nebună...
Prima poruncă este deci să gândeşti

înainte de a alege draci să înmulţeşti.
20
Comedia Socială
Eva
Cu mărul pe cap
şi cu portocalele la vedere,
mai jos de buric,
ea poartă o frunză
de viţă de vie...
Adam e beat...
Lui DionYsus el s-a închinat,
iar ea pe el s-a supărat,
că nu i se mai scoală şerpişorul
şi n-a venit cu pluguşorul,
iar ea îi cam duce lui dorul...
Dar Adam,
deşi e un pic dus cu sorcova,
nu mai poate nici bine să zică:
„Tale ca pleata ţi iute ca să... să...
Gata!”
S-a terminat fata

şi nu mai poate de nervi!
Cum domnule să fie gata
când nici n-a început
a o servi cum se cuvine
cu facerea lui de bine?
Aşa că pe Zeul Vinului

ea s-a supărat
şi tare l-o mai blestemat
în timp ce s-o îmbătat...
Şi uite aşa,
cam la beţie totul s-a creat
şi nu se mai ştie cine-i vinovat
pentru primul păcat...
Se ştie însă că s-a întâmplat

şi că Eva nu-i nevinovată,
chiar dacă era beată.
21
Lili
În vise, Lilith e o satiră înaripată,

cu aripi de liliac,
ce are apucături de virgină.
Dar, în realitate,
ea e femeia la care ai visat
încă de la pubertate...
În vis, ea e sălbatică şi neastâmpărată,

mereu pusă pe joacă şi jovială,
plăcută, atrăgătoare şi senzuală...
În realitate,
e chiar mai frumoasă decât ai visat,
pentru că-i Dumnezeu încarnat
coborât prin a lumii grădină,
să ispitească şi să pună la încercare
firea omenească...
În vis, Lilith mai are şi apucături de drac

şi se joacă cu un şarpe
pe umerii ei cocoţat...
În realitate însă ea e femeia fatală
de care te-ai îndrăgostit pe loc,
de îndată ce i-ai întâlnit privirea
şi cu a ei buze te-a ispitit
să o scoţi la o cafea...
sau să dansezi cu ea
la bal, la horă, la nuntă.
Vai! Lumea asta-i făcută...

de Lilith:
de un monstru înaripat
cu aripi ascunse, de liliac,
cu trup de femeie goală
spre plăcere infernală,
fierbinte, aprinsă, carnală...
care te obsedează
şi te urmăreşte prin Grădină
cu a ei Ispită Divină...
22
Comedia Socială
Layla
Dorinţa de a iubi
Renaşte păcatul la viaţă...
Mireasa doreşte copii,
Faunul îi dă povaţă...
Soldatul freacă o teacă,
Larma până-n vecini se aude,
Situaţia este repetată,
Dobânda în casă pătrunde...
23
Pandora
Omul se gândea să lase ceva

în urma sa,
dar cum nu avea la el
decât Nenorocirea
a lăsat-o pe ea...
24
Comedia Socială
II Umană
Virginia
– Pe bolta cu stele
eu vreau să strălucesc,
că doar printre ele
e neamul ceresc...
Dar sunt tare depărtate

şi lumina lor e slabă,
că sunt tare delicate
şi se învârt în grabă...
În fiecare noapte
în cerc se rotesc
şi doar printre şoapte
pot să le vorbesc...
E... o linişte deplină,

nimic nu se aude...
Virginia... e virgină,
iar faptele-s... nude.
25
Yasmina
– Ridică-te spre cerul meu,

ţintind Calea Lactee,
Sexul nu-i decât un zeu,
iar eu... sunt Femeie.
Intră, cu capul înainte,

în Peştera cea mult lăudată,
că eu sunt fată cuminte,
iar ea... se dilată.
Mişcă-te încet,
cu băgare de seamă,
dar nu fi prea discret,
că nu trăim o dramă.
Deja ai terminat?!...
Lasă că... nu e nici o tragedie.
Tu eşti prea excitat,
iar lumea-i comedie...
26
Comedia Socială
Olga
Olga te vede, Olga-ţi dă lumină,

dar dacă becul se stinge,
nu e ea de vină!
Olga te simte, Olga te atinge,

dar dacă ea te minte,
minciuna te convinge...
Olga aleargă, Olga pluteşte,

dar de aleargă nudă,
ea te ispiteşte...
Olga stă pe plajă,

Olga face baie,
se scaldă în mare
şi e vai de...
de tine...
că ea se gândeşte
la o pendulă
şi ar vrea să-ţi spună
că ea te doreşte
şi-i bună de...
cercetat şi de explorat,
pe verticală şi la pat,
că ea e o artistă cunoscută
şi-i bine crescută
şi vrea să te...
să te întrebe
dacă ştii cât e ceasul,
că ea e invitată la o conferinţă,
dar... e ex...citată
de a ta voinţă.
Olga geme... Ea te-a avut,

dar nu te teme, ea a ştiut...
A ştiut să-ţi arate ce şi-a dorit
şi să-ţi ascundă ce-i de ghicit!
27
Sonia
Ninge afară, frumuseţe cerească,

Sonia goală prin zăpadă aleargă,
să se răcorească!
A ieşit din saună şi e călduroasă,

Sonia goală se trânteşte-n zăpadă
pe lângă casă!
Aruncă cu bulgări spre al ei iubit,

Sonia goală se fereşte,
el a nimerit...
De mijloc o prinde al ei iubit

pe Sonia goală... Ea nu s-a ferit,
el e fericit...
O freacă cu zăpadă al ei iubit,

Sonia e goală, s-a zăpăcit
şi toată s-a înroşit!
Aşa că aleargă înapoi la căldură,

Sonia goală în saună se întoarce
din alba natură!
El o strânge-n braţe şi o sărută.

Sonia goală acum s-a încălzit...
El vrea să o...
...
E albă natura şi are gust sărat,

Sonia goală însă-i mulţumită,
că actu-i consumat...
Acum nu mai aleargă dezbrăcată.

Sonia goală a uitat de zăpadă
de când e măritată...
28
Comedia Socială
A fost deci odată, prin ninsoare,

Sonia goală... în a ei tinereţe...
şi acum la soare!
Pe un mal de mare ea stă întinsă:

Sonia goală încă străluceşte,
că e naturistă!
Dar prin zăpadă, la bulgăreală,

Sonia goală n-a mai ieşit,
că atunci s-a răcit...
29
Emanuela
– Arde...
Arde focul pe jăratecul din stele,

amorul ne mistuie şi ne adună,
uşor e glasul ispitelor rele... ce-s grele
spre aprinsul ce-i scăzut din lună...
Ca dintr-o depărtare răcoroasă,

apropiata-mi peşteră adâncită
ecou redă... şi revenitu-ţi val
cu totul mă pătrunde...
Te văd acum pe mine:

te văd, te simt, mă uit...
Ne aflăm în acte androgine,
te văd, te simt, ascult:
mă uit spre bine, uit de mine
şi parcă... te sărut.
Arde! Undeva... o pădurice arde...
Îmi arde inima pe fond de întuneric,

dragostea ne topeşte în infinit,
chitara, cu destinul ei de sfetnic,
poartă o căldură fără de sfârşit...
Mă oglindesc în suave suspine:

zâmbitoare, te ating, îţi vorbesc...
Îmbrăţişaţi fără ruşine,
te aud, te simt, îţi şoptesc...
Ne înţelegem limbile latine
şi parcă... aiurez.
Arde.
Arde o lumânare şi-i Cale în cer,

sexul ne înalţă şi aici ne cunună,
30
Comedia Socială
uităm şi de etern şi de efemer

şi trupuri de gheaţă ne cad împreună:
Încălzirea-i globală, prin vrajă de iubire,

acum te văd, te simt, te ating...
Eu sunt mireasă, tu-mi eşti mire,
că am semnat, suntem în ring!
Şi nu visez, deşi prin astă rătăcire...
eu parcă... delirez...
Că totul arde!
Şi lumea asta-i în călduri!
Re...unire! Mireasă şi mire,

peţire, vestire, mărire,
uimire, nuntă şi din nou... iubire!
De miliarde de ori...
Înmulţire... Poveste, vorbire... Re!

Lire. Dezvelire... Ere, înviere.
Ire, cimitire... Moarte şi arte!
Totu-i reluat!
Păcat!... Repetare, mănăstire.

Are, ire...
Măsluire! Tăinuire! Uneltire!
Umezire, zvârcolire...
Foc şi îndrăgostire!
Hai să...
Hai să oprim... încălzirea globală!
Că arde!
În iadul ăsta amoros

totul arde...
De gheaţă... doar inima-mi
rămâne.
Cu flacără de iubire...
e lumea-mi chinuită,
31
pentru că ea crede...
în foc ce-i ispită
dorindu-şi... încălzirea globală!
Pe bulevarde, prin mansarde,

în miliarde de trupuri, de suflete,
prin sunete secrete trecute prin perete,
absurdul pătrunde, ca să ne îmbete...
O flacără arde...
lumea să fie în călduri,
inimi de gheaţă topite să fie...
Hai să...
Iubitule, tu eşti bonom.

Cu vodcă şi cu rom,
cu bere şi cu vin, cu taine de vagin,
hai să oprim... răcirea globală
făcută de om!
32
Comedia Socială
Jessica
Te mişti ca o ispită ce vrea mântuire:

delicat vrăjită de un daimon de lumină,
vorbirea ta e geamăt, iar glasul tău
suspină...
Graţios ivită spre a raiului prăbuşire,

păcatul meu e sensul rău intrat în hău
făcut spre contopire...
Da. Te mişti bine. Chiar foarte bine!
Şi arăţi ca o zeiţă dezvelită-n privire:

îmbietor afişată, în timp de strălucire,
precum o fabrică de falsă nemurire.
Dorinţa-i auzită, ales e un destin,

simţirea ta e geamăt... şi vocea ta-i
suspin.
Prin locuri atinse cu dor de profunzime,

eşti toată un freamăt aflat în adâncire.
Tentată pandoric de sacră înălţare,
greşeala ta-i dorinţa, vai, să fie rai...
unde e iad, îngerii cad, doru-i nomad
şi în zadar se află-n dar... abecedar.
Da... Te mişti bine! Chiar foarte bine!
Precum o ispită spre falsă mântuire,

căci, prin repetarea sexului
de infern... recreator,
noi ne închinăm la Iubire...
ascunsă în Amor: a, MOR!
Doar prin sex e dorul... nemuritor.
33
Lavinia
Dezbrăcată sub soare,

pielea ta luceşte a dorinţă:
glasul tău mă cheamă,
privirea ta mă îndeamnă,
iar trupul tău mă vrea
cu întreaga lui fiinţă...
Pe nisipul ars de un val, la mare e re:

o udă provocare, în floare-i versul meu,
sunt fete fără fuste, blugi şi bluze,
încordat, în repetare, îs tare ca un zeu.
Întinsă pe plajă, nudă ai fost, zeiţă,

îmbrăţişată goală de dorul cel acvatic,
cortul ne e templu, concertu-i de buze,
lângă al tău bădiţă, pieptul ţi-e extatic.
Sub flăcări de vise, respirând haotic,

tu arzi incandescentă. Furtună de foc,
îngereşte păzeşte o Evă fără frunze
şi-ţi sărută exotic un mijloc spre joc.
Sărată-i sărutarea, c-ai ieşit din are,

nisipos e timpul, că malul e ud,
deschisă ţi-e taina revelată de muze,
pe buze gust mare, a-ul ţi-l aud...
Dezvelită, la mare,
pielea ta luceşte a dorinţă:
gestul tău mă cheamă,
privirea ta mă îndeamnă,
iar trupul tău mă are...
cu întreaga mea fiinţă.
34
Comedia Socială
Loredana
Loredana e prietenă cu Ana

şi eu sunt prieten cu amândouă.
Loredana ştie de Ana,
Ana se face că plouă...
Plouă, plouă, plouă...

Plouă cu iubire necondiţionată,
plouă cu dragoste şi acceptare,
plouă şi cu detaşare...
Şi Loredana se întâlneşte cu mine

şi noi ne întâlnim cu Ana.
Ele fac cunoştinţă... şi-i bine...
Şi Loredana discută cu Ana.
Şi afară plouă, plouă, plouă...

Plouă cu armonie şi cu relaxare,
plouă şi cu implicare...
Loredana o vizitează pe Ana

şi eu le vizitez pe amândouă.
Loredana meditează cu Ana,
viaţa dansează şi afară plouă...
Plouă cu stropi de lumină şi rouă,

plouă şi lumea se face ca nouă!
Şi apoi nu mai plouă...

o vreme sau două...
Şi soarele se arată cu mare detaşare
şi Loredana se ridică din a ei visare,
iar Ana o strânge în braţe la plecare...
Eu... le sărut pe amândouă

şi plec prin lumea cea nouă
peste care nu mai plouă
o vreme sau două...
35
Helena
Stai întinsă între sex şi iubire

gingaşă ca o floare de primăvară
şi dură ca o peşteră deschisă în stâncă.
Vorba îţi e dulce ca o poezie gândită.

Privirea ta vede pe ocolite...
Dorinţa se aprinde, vine şi pleacă...
Nu eşti mai mare decât natura

şi nici egală cu iluzia visării...
Dar vrei legătură cu posibilă urmare...
Cunoşti o lacrimă ascunsă.

Iar zâmbetul tău nu ştie ce să zică:
Ezită. Oscilează... Se schimbă...
Se joacă.
Numele tău e la fel cu al celorlalte:

apare mereu sub părerea
că spune ceva nou,
dar nu reuşeşte nici măcar
să se dezvăluie pe sine...
36
Comedia Socială
Anabela
Amorul e îngerul tău păzitor:

Niciodată el nu te părăseşte,
Neîncetat se roagă-n dormitor,
Abil să fii întărită cu iubire
Bine crescută, sinceră şi preacurată,
Eliberare să-ţi fie întru fericire
Legată între mireasă şi mire,
La fel ca în visul care se împlineşte,
Evident, doar în poveste...
37
Antoaneta
Chipul tău e o pictură,

un rondel de tencuială
ce-i zugrăvit până-n gură
cu tone de spoială.
Pudră pusă ca o zgură,

fard cu kilul, pentru fală,
chipul tău e o pictură
peste un rând de tencuială...
Masca ta este rujată,

eşti albită pe figură,
faţa ta... e cenzurată...
şi-i pornit spre aventură
chipul tău... ca o pictură.
38
Comedia Socială
Yuna
În stânga un coi,
la mijloc un penis,
la dreapta un testicul...
Hai-ku-el!
Stă plictisit,
puţin adormit,
e amorţit...
Hai-ku-el!
O fată frumoasă,
o sportivă,
vrea să-l trezească...
Hai-ku-el!
Afară câmpul,
ploaia şi vântul...
Şi un îndemn...
Hai-ku-el!
O păsărică
bate din aripi
şi dansează...
Hai-ku-el!
S-a întâmplat o minune:

s-a ridicat,
din morţi a înviat...
Hai-ku-el!
39
A intrat în Infern,
cu flacără de iubire,
din nou...
Hai-ku-el!
Mântuirea s-a amânat,

dar o să vină îndată
sămânţa aşteptată...
Hai-ku-ea!
Între două coaie,

un falus a murit...
Repetare.
– Haiku...?
– Altădată!
40
Comedia Socială
Ileana
S-a furat mireasa

şi-a fost dusă-n sat...
Unde e crăiasa?
Cine-i vinovat?
Şi ce face mirele?
De ce nu a plecat
să dezlege firele
la ce s-a întâmplat?
Haideţi cu toţii
să o căutăm
şi unde-i ascunsă
noi să o aflăm!
Dar înainte de a pleca

după mândra cea furată,
hai să facem încă o dată
o horă mare şi lată!
Că de aude o măritată
cum frumos ne veselim,
poate revine mirată,
că nu o jelim...
Haideţi la dans!
Cu bucurie să chiuim,
că poate astfel se întoarce
mireasa s-o cinstim!
Dar nu vă grăbiţi la joc

înainte de a bea o tărie,
să fie dansul mai cu foc
până se întoarce o Mărie...
Măria Sa: Doamna Mireasă

care a fugit spre o casă,
41
pantoful să şi-l piardă

ca o cenuşăreasă!
Hai, Mire! Aleargă după ea!

Să vedem de o poţi prinde!
Hai, du-te, nu mai sta,
că nu-i timp de colinde!
Hop aşa!! Stai pe loc!

Văd că mireasa a revenit!
Se pare că nu ai noroc,
din moment ce s-a răzgândit.
A văzut că nu fugi după ea

şi s-a enervat!
Şi acum s-a întors, mai rea,
cu ciudă pe bărbat!
O să-ţi facă viaţă grea! –

Să o ştii de la mine...
Dar până atunci ne-om bucura,
că încă e bine!
Însă dacă îţi vine şi ţie

să o iei la fugă,
noi o să tragem o beţie
până cădem pe dungă!
Că dacă la nuntă am venit,

nouă nu ne mai pasă,
nici dacă mirele va fugi
chiar cu a lui mireasă!
42
Comedia Socială
Angela
Atenţie! Vin fetele:

păcate, păcate, păcate!
Ce lungi le sunt pletele!
Negre şi blonde, roşcate...
Vin să-şi arate talentele

(visate, visate, visate)...
Ce scurte le sunt fustele:
albastre şi albe, pictate!
Vin să ne aducă belelele:

în rate, în rate, în rate!
Şi să ne facă cafelele:
calde, plăcute, aromate!
Vin, iată, cu buzele

rujate, rujate, rujate!
Hai, vino! Sărută ispitele:
amice, neveste, amante!
Vor să ne aducă inelele:

legate, legate, legate...
Ce faine-s muierile –
acasă masate pe spate!
Iele, iele, iele, iele!...

Ia-le, măi bărbate!
Dă-le, dă-le, dă-le, dă-le!...
Dă-le tu pe spate!
Vino, vino, vino, vino!

Hai, că-s măritate!
Ia-le, ia-le, ia-le, ia-le...
Yale şi lăcate.
Unde, unde, unde, unde?

Unde-s cheile pierdute?
43
A! Uite, ni şi iată: le-am găsit!

Hai, intră în casă, dacă ai venit!
Stai jos, stai jos, stai jos!

Mă duc, să aduc o cafeluţă...
Hai sus, hai sus, hai sus!
Dansează pe măsuţă!
Mai jos, mai jos, mai jos!...

Plăcerea ne aşteaptă!
Hai, sus! Hai, sus! Hai, sus!...
M-am dus, am fost sedus!
Pe jos, pe sus, pe jos:

voios, nervos, duios...
amoru-i tare, tare, tare,
tare păcătos!
A fost, a fost, a fost!

Iubire – asta a fost!
Din nou, din nou, din nou...
Mâine va fi din nou!
Da, da, da!
Iubirea e înţeleaptă,
dar dragostea-i nebună,
amorul e în şoaptă,
tradiţia-i străbună...
Eros se deşteaptă,
că ispita-i coaptă
şi iată cum se îndreaptă
(mult prea vinovată)
şi acum ni se arată
iubirea întrupată!
Şi iarăşi ni se arată
iubirea întruchipată!
iubirea încarnată!
44
Comedia Socială
iubirea întrupată!
În fată, în fată, în fată!

În fată măritată!
Nevastă, amică, amantă...
Iubirea ni se arată!
Să fie îmbrăţişată
şi apoi sărutată!
Să fie dezbrăcată!
Şi apoi adorată!
Să fie! Ispită! Să fie! Iubită!
Să fie, să fie, să fie!

Şi iarăşi să fie!
Şi încă o dată!
Amică, amantă, soţie –
iad pe veşnicie!
Amică, amantă, nevastă –
infernul e în casă!
Pe jos, pe sus, pe jos,

mai sus, mai jos, mai sus!
Aşa! E foarte bine!

Continuă aşa!
Ascultă-mă pe mine
şi nu mă supăra!
Păcate, visate, în rate...

Negre şi blonde, roşcate...
Calde, plăcute, aromate...
Rujate, rujate, rujate!
De inele sunt legate

când îs fete măritate.
Şi sunt masate pe spate –
amice, neveste, amante...
45
Ia-le, dă-le, fă-le!

Adă-le încoace!
Vino, vino, vino!
Hai, intră în casă!
Eşti tare drăguţă!

Îţi fac o cafeluţă?
Aduc şi o sticluţă,
o trag la măseluţă,
să trag la... căruţă!
Uţă, uţă, uţă... uţă!

Că eşti tare drăguţă,
când eu trag la... căruţă!
Ca un bou,
ca un erou şi ca un... ecou:
Ou, ou, ou!... Şi A, A, A!

Of! Of! Of!... Şi iară... of!
Doamne, doamne, doamne!
Doamne... şi iar doamne!
Doamne, iată, tu ne-ai dat...

doamne, să fie în pat!
Şi, Doamne, încă ce Doamne,
Doamne, tu ne-ai dat!
Să le iubim ne-ai poruncit

şi să le dăm agape!
Noi le-am văzut şi le-am iubit,
chiar foarte de aproape!
Doamne, tu ne-ai ispitit

cu Doamne prea-frumoase,
Doamne, tu ne-ai miluit
cu Doamne păcătoase!
Doamne... voi sunteţi Doamne!

Şi Doamne rămâneţi pe vecie:
Doamne, Doamne, Doamne...
Iubirea e magie!
46
Comedia Socială
O, Doamne-Doamne!
Câte Doamne!...
Şi câte o să mai fie!
47
Dona
Femeia răsare,
prin anticipare
mitică de zare,
profund amăgitoare
spre esenţă-n candoare.
Femeia vorbeşte,
dorul o doreşte
şi ispita creşte,
chipul cucereşte,
inima iubeşte.
Femeia incită,
ştie că-i dorită,
se simte cucerită,
nu se mai agită:
se lasă iubită...
Femeia înalţă,
plăcerea te învaţă,
schimbată-i la faţă,
vrea sub suprafaţă
chimie cu substanţă.
Femeia te sărută,
iubind te ascultă,
zâmbind te ajută...
Ea este născută
din lumini de nuntă.
48
Comedia Socială
Rosalinda
Trandafir cu floare roză,

stai aşa, să-ţi fac o poză!
(Şi nu te uita ca-n hipnoză,
că dulce, din lapte,
extrasă-i lactoză!)
Aşa! Bravo! Te-i dezvelit:

iar sfârcurile tale rozalii
şi sânii pe care-i recitii
vrăji de iele mi-au şoptit!
Căci ce e frumuseţea,
de nu se arată?
Doar o metamorfoză
neterminată!
Stai aşa!! Să beau şi eu o doză

de suc cu lactoză!
Dar cum aşa?!

Nu este? Nu s-a produs?
Vai, tu, rozalie floare,

de ce m-ai indus în eroare?
49
Angelica
N-am linişte şi nici pace!

M-am îndrăgostit.
Şi sunt tare chinuită
de un prăpădit.
Nu ştiu ce-mi face,

că nu mai am somn
şi atâta mă agită
de zici că nu-i om!
Toate fetele-s muncite

de un drac fără pereche
şi sunt toate pregătite
să îl pupe pe ureche!
Şi le joacă dracu' gol,

mai repede, mai domol,
dar sunt toate instruite
cum să se lase iubite!

de o arătare,
dar sunt toate informate
că nu au scăpare.
Şi se împinge-n ele dracu'

şi le loveşte cu capu'
fix între picioare
unde-i plăcerea mai mare!

de un drăcuşor,
dar sunt tare fericite,
că el e Amor...
Ele l-au văzut pe dracu'

şi l-au călărit,
dar s-a cam pleoştit săracu',
fiindcă le-a iubit!
50
Comedia Socială
III Divină
Sofia
Avem printre noi nişte... nenorocite,

nişte fiinţe ipocrite,
simandicoase sclifosite.
Acestea sunt... uşor ameţite...

Sunt găini aiurite,
plângăcioase, mocăite.
Sunt printre noi nişte afurisite,

nişte flori zgârcite,
mofturoase şi smintite.
Ele... sunt ispite...

Păcătoase pocăite,
lăptărese proslăvite.
Femeile sunt reuşite...

În gândire-s ramolite,
credincioase troglodite.
Ele nu au minte...
De aceea-s odihnite,
automate belite.
Femeile-s prăpădite
şi-n minciună-s iscusite,
ticăloase fandosite.
Ele sunt... îndrăgostite...

De pe fix ele-s sărite,
nebuloase rătăcite.
Femeile sunt sfinţite

şi se lasă folosite,
sclave fericite.
51
Femeile sunt iubite

şi vor să fie îndrăgite,
zeiţe cinstite.
Afrodita
La Paris e mare umezeală...

Trei zeiţe s-au dezbrăcat
şi-n saună au intrat... cu Paris.
Şi el le privea, că trebuia să o facă,

să vadă care-i mai frumoasă,
de Eris aleasă.
Şi turistele... se uitau la Turnul Eiffel.

Iar Parisul se înfierbânta
şi la Moulin Rouge se gândea...
– O, Sacre Cœur! De ce mi-ai sculat-o?
Cum voi mai gândi limpede acum
şi cum voi mai putea să refuz a alege,
ca certa să înceteze?
– Alege! I-au zis toate trei într-un glas...

– Între Mont Martre şi Mont Parnasse
şi celălalt cimitir care a mai rămas!
- Alege în care din noi va fi îngropat
Turnul Cel Mare cu care eşti dotat!
– O, Doamnele Mele, o, Doamne!

Câmpiile Elizee parcă mi s-au deschis
când v-am văzut, ca într-un vis,
de Eros însoţite, ca să fiţi privite...
Statui şi Legende voi sunteţi.

Şi vi se vede fala:
eu stau lângă tine, Hera,
şi-ţi admir Catedrala
în care atât de mulţi s-au închinat,
de nimeni nu i-a mai numărat...
52
Comedia Socială
Stau şi-ţi privesc Arcul de Triumf,

prin care a defilat o întreagă armată,
şi îţi jur, Atena, pe ce am mai scump,
că ai o cască minunată...
Iar ţie, Doamna Mea, ţi-am văzut...

Grădina şi Palatul şi Parcul
şi peste tine mi-am vărsat-o
pe „La Seine” cea curgătoare
pe lângă Louvre şi Musée d'Orsay,
pe al tău nud şi pe a ta scoică rozalie,
iubire să fie...
– Şi război! Dacă nu ne-ai ales pe noi!
Şi cele două au plecat supărate,

că nu au fost alese şi apreciate
de a lui Brâncuşi Coloană Infinită
la Paris ridicată, să fie privită...
slăvită şi cinstită, ca Prinţesa X,
ca piatra întărită, mereu pregătită
să iubească arta şi muzele ei nude
scoase, pe lângă Pompidou, la plimbare,
să fie văzute şi puse spre vânzare...
53
Venera
I
Venera venera un act veneric
şi viaţa prin sex se răspândea,
deşi era întuneric...
Venerată veneric Venera era,

iar lumea prin iubire se recrea,
Venera (veneric venerată) era...

chiar a Iubirii Crăiţă fără de fustiţă
şi un pictor cu drag o picta,
II
A venera vine de la Venera,
deoarece pentru ea s-a inventat
acest mare păcat
prin care este lăudat
amorul cu o muiere frumoasă
spre dragoste cu o albă mireasă
şi sex cu una mai grasă...
Tot de la Venera vine şi ziua de Vineri,

în cinstea acestei sfinte numită,
să fie toată lumea fericită,
că, din vechime şi până-n noutate,
Femeia-i adorată
şi preţuită şi divinizată,
că-i Venus reîncarnată... din păcate.
O, Venera! Tu eşti a dragostei zeiţă

şi eşti bună, mai bună decât o actriţă,
şi eşti dorinţă, şi ai credinţă
că, lipsită de scoică sau de frunzuliţă,
prin persoană, mască de satană,
Iubirea se întăreşte sărutând o Icoană.
54
Comedia Socială
Angelina
E înger şi poartă fustiţă,

fiindcă ea-i, de fapt, îngeriţă...
E mesager şi-ţi aduce o veste:
doar despre Sex se scrie poveste!
Cu angelica Eva s-a împrietenit,

iar pe Meduza o cunoaşte de mică:
ea şi pe dracu' l-a împietrit
şi l-a băgat la căldurică.
Angelina însă posteşte...
Şi s-a jurat pe buric,

pe Carul Mic şi pe Steaua Polară,
că ea îl iubeşte pe amic
şi-i place plugul care ară,
dar... nu are nevoie de sămânţă,
că încă... nu-i primăvară...
55
Minerva
Minerva umblă cu un coif

toată ziua pe cap:
şi nici când face baie
sau stă prin odaie
nu şi-l dă jos,
de zici că-i cocoş!
Ea cară după ea un scut

şi atât de mult îl iubeşte,
de nu se desparte de el
nici când se spovedeşte!
Mai duce şi o suliţă cu ea,

ca să nu umble cu mâna goală
şi o măslină mai avea,
s-o aibă de haleală...
Minerva nu e piază-rea,
dar o bufniţă după ea se ţine...
Şi parcă zici că-i cucuvea
când de la Athena vine...
E înţeleaptă
(pe cât e şi războiul de înţelept)
şi e la fel de dreaptă
ca orice om şiret!
Ea se iubeşte doar cu artişti de vază,

dar numai îmbrăcată...
Că nici Paris nu a putut să vadă
cât e de turbată...
Chiar şi pe Zeus l-a lovit în cap

(cu o mică idee)
şi înarmată a răcnit
că ea este femeie!
56
Comedia Socială
Aşa că ai grijă!
Minerva are nervi!
Iar când se enervează mai tare,
mai bine te duci la plimbare!
Fiindcă deşi e puţin dusă,

că n-are toate ţiglele pe casă,
ea e mereu dispusă
să facă scandal la masă!
Că se crede Zeiţă – nu e îndoială,

dar cu o nebună nu te poţi pune:
zi-i şi tu ceva la nimereală
şi apoi... ghiceşte-i în rune!
Sau, mai bine, cântă-i în... strună,

că totuşi e zeiţă bună... Şi-i reală!
57
Kali
Kali e fată cuminte,

dar are şi draci!
Ea are o minte fabuloasă,
dar are şi craci!
Kali e făcută
nervii să-ţi distrugă,
dar când e ...
ştie şi să ...
Are dinţii cam ascuţiţi,

de zici că-i vampiră,
dar are şi buze fierbinţi
(chiar de alcool respiră...).
Iar când intră-n luptă,

cu ochii-i te fixează
şi după ce-i ...
o ia la ...
Are un craniu pe noptieră,

un lotus, o sabie şi un cuţit,
dar când ţipă, zici că-i o himeră
ce s-a pocăit!
E drept că-i fudulă

şi are multe mâţe,
dar cum stă ea în ...
vrei s-o iei de ...
Se apropie însă al timpului sfârşit.

Cu o ultimă strigare,
ce-i de ieşit iar a ieşit,
iar Kali-i mândră tare:
De suferinţa ta cea întunecată

te-a vindecat în mare grabă
şi de-o problemă aprig ridicată
te-a lecuit Zeiţa Neagră!
58
Comedia Socială
Maya
Mai ia, te rog, o prăjitură!

(„Al meu văl te ispiteşte”...
în sinea ei ea se gândeşte.)
Şi hai să uităm de răutate şi ură.

(„Trupul meu pe tine te doreşte!”...
uşor în sine ea şopteşte...)
De ce să vorbim doar de înşelăciune?

(„Mai bine buzele mi-ai săruta!”)
Că mai sunt şi lucruri bune...
(„Mai aproape de tine eu m-aş muta!”)
Aparenţele-s înşelătoare, sunt de acord...

(„Nu vezi, prostule, cum te privesc?”)
Iluziile nu vin însă de la al nostru Lord...
(„O, Doamne, cât de mult îl doresc!”)
Te rog, mai ia o prăjitură!

(„Vai, ce ţi-aş mai lua-o-n ...!”)
Şi... un pahar de vin!
(„Cât o să mai dureze acest chin?”)
Tu mă iubeşti pe mine?
(„De zice „nu”, l-am plesnit!”)
Dar ştii ce? Mai bine nu...
(„Vai, Doamne! M-am grăbit!”)
Dă-mi voie să reformulez!

(„Vai, ce s-a mai speriat sărmanul!
Poate-l intimidez!”)
Nu-mi pari a fi un om credul...

(„Dar sper să pună botul, că e fericire!”)
Însă... eu tot o să te întreb:
Tu crezi că, în iad, există iubire?
59
Te rog, nu-mi răspunde,

de gândeşti că dragostea-i păcat!
(„Iertaţi-mă, Doamne, ăsta-i nevinovat!”)
Ţine răspunsul pentru tine...

(„În taine feminine n-o fi iniţiat...”)
Dar de iubire să ştii că, mai ales, în iad
nu te poţi ascunde!... Şi îngerii cad
prin îndrăgostire!... Asta nu-i o născocire!
(„Eu o ştiu prea bine...”)
Şi hop: l-a sărutat!
El – după ce s-a mai dezmeticit:

– Ce? Cum? Poftim? De unde...?
– Ă... Scuze, pur şi simplu, s-a întâmplat!
– Şi mai zici că iluzie nu există!

Iar tu de mine te-ai apropiat
ca o artistă... de la revistă
care, pe scenă vorbind, m-a... tulburat.
– Iluzie sunt, iubirea e ispită,

prea mare-i Zeul care mă incită
slăvire să-i aduc! Mai vrei un suc?
(„Sau vrei să ţi-o...„)
– Cidru ai?
– Cu mere culese din rai! Îţi aduc!
Din friguri curentate cu focuri furate
chiar de Prometeu din inimă de zeu!
– O, dragă, Maya, unde o să ajung?
– În iad vei ajunge, la mine în infern,

că eternu-i lung şi iluzia-i de pătruns
intern, extern, matern, patern,
guvern, antic şi modern. Există răspuns...
60
Comedia Socială
Eris
Vreau să tai varză

şi frunze la câini!
Cui nu-i convine
să nu stea lângă mine
şi să plece în lume,
că nu ştie de glume...
Dar tu mai rămâi!
Vreau să fac tocană

şi s-o dau la porci!
Cui nu-i place
să mă lase-n pace,
să se ducă-n lume,
că nu ştie de glume...
Dar tu mai rămâi!
Vreau să fac o ciorbă

şi s-o arunc în şanţ!
Cine trăieşte în lume ţărănească
prin lume să pornească,
să vadă mai bine
prostia omenească...
Dar tu mai rămâi!
O, te rog, mai stai o clipă,

să-ţi arunci mana ratată,
că iar ai făcut-o-n pripă
şi s-a cam ars toată!
(Apoi vin cu tine, dincolo de rime,

şi-oi pleca în lume, ieşită din spume,
să nu ştie nime
că tu ştii de glume!)
61
Venus
Luceafărul era Venus,

dar ea nu era transsexuală...
S-a întâmplat însă că, de departe,
să pară, uneori, mai bărbată,
că era bine făcută
şi sănătoasă şi înaltă,
că juca handbal
şi trăgea de fiare
şi făcea alergare
şi era tunsă scurt...
uneori.
Venus... era, de fapt, Luceafărul.

(Nu ştiu dacă aţi ştiut!)
Însă în povestea ceea de iubire
nu erau două lesbiene
(cum poate aţi crezut).
Dar... ea era tunsă scurt uneori

şi era bine făcută şi înaltă,
că făcea sport şi multă alergare
şi trăgea de fiare
(să-şi pună sângele-n mişcare)
şi umbla îmbrăcată ca o... bărbată
uneori.
Şi poate de aici confuzia.
Concluzia?
Ea nu era... rece, ci era caldă,
deşi un cerc strâmt... ca de sfânt
ea avea.
Deci...
steaua aceea
(de care e vorba în poezie)
era doar o fată cu aspect rebel
62
Comedia Socială
ce asculta muzică rock dată tare

şi umbla cu blugii rupţi
şi te privea de sus, a provocare,
că se credea mare artistă
când ea, de fapt, în repetare,
nu era decât... o zeiţă!
Ba chiar o zeiţă a frumuseţii

(aşa se zice)...
Dar când era tunsă scurt
sau purta perucă colorată
nu se mai vedea aşa de bine
că a avut părul lung odată
când a pozat la ieşirea din mare
goală, reală, în vremuri vulgare...
ce au ajuns pe... Linie (on Line),
doar pentru fani (OnlyFans).
Asta era odată.

Între timpuri, i-au crescut...
şi părul şi mintea şi...
şi a stat cuminte, să fie pictată
dezbrăcată,
deşi bătea vântul, că era spre seară
şi era cam frig...
Şi dorul se întuneca,
stelele toate se uitau la ea,
de pe plajă, ca la o funcţionară,
ca la Maica Precista... goală,
ca la Miss Univers în spaţiu infernal...
ca, astfel, să răsară... reală,
în mintea omenească,
mereu goală,
în fiecare dimineaţă
şi în fiecare seară... idee populară.
Era un fel de imagine...

din Playboy preluată,
lipită de a cerului boltă, dezbrăcată,
să fie nemuritoare
63
cu tot cu cercul ei cel strâmt, sfinţit,

de care mulţi au avut parte-n asfinţit,
că ea se numea uneori şi Venera
şi toţi o ştiau pe la Arte
şi o venerau ca pe o stea
înaltă... şi cu părul scurt...
ce iată-i goală... în mare, în înregistrare,

şi acum... iese nudă la mal,
de modă, model, cu pasu-i banal,
împinsă subtil de un erotic val,
ca să ajungă celebru afrodiziac...
şi să-i scrie în biografie şi în poezie
că în adolescenţă a fost rebelă, gazelă,
avea părul scurt, a câştigat o medalie
la alergare
şi fost-a... puţin mai modestă
decât ai fi crezut... o vreme.
Dar a înflorit! Şi încă cum!

Iar acum arată ca o divă!
Şi are sânii dulci şi când se exhibă,
îţi vine să îi tot săruţi
în orice limbă
talia ei de viespe...
Iar ochii ei ca două astre...

albastre... necucerite încă,
pe al ei purtător de lumină aşteptându-l,
parcă din cer ne privesc,
că ea e înaltă şi încă se înalţă în status,
deşi i s-a spus
„Să nu mai umble cu nasul pe sus!”
Dar nu are ce face,

că are nişte picioare...
cum mai vezi doar la Sfintele Fecioare...
Cele virgine!
Ce încă mai stau prin cămine...
şi studiază...
astrologia şi poezia... şi biologia...
64
Comedia Socială
când cercul lor cel strâmt se lărgeşte,

iubirea s-o cuprindă... cu un suspinat
uşor ruşinat, robotizat şi fascinat
că s-a întâmplat...
Pentru ca, astfel, o linie regulată

să fie încercată (off, line!)
de cercul cel strâmt care se dilată
pe capul cel sfânt!
Vai, Doamne, ce fată!

E atât de frumoasă şi de nevinovată,
de nu ai crede niciodată
că, odată, ea chiar a fost dezvirginată!
Iar de la Luceafărul ei
a luat lăţei!
Vai, Doamnelor, ce lume rea!

Că-ţi vine să te iei
cu mâinile de cap
şi să te apuci să bei
sau măcar... să te călugăreşti,
că ţi-e şi frică
să mai preacurveşti
cu orice gagică
ce nu are certificat medical
din care să rezulte
că se poate...
proceda...
la a-i lărgi cercul cel strâmt, de sfântă,
fără nici o teamă ce-ţi descântă
vreo boală venerică ascunsă,
de la Venera luată pe sculă
de artist (gen pensulă, pix...),
când o ţii în...
Iar poala-i... poetic pătrunsă.
Iar muza-i...
Aşa...
De unde am plecat? Şi unde am ajuns?
65
A!... De la Luceafărul de sus...

care, de fapt, Luceafără era
şi lucea fără... perdea,
când pe sine numai se iubea
şi când, nudă, udă, crudă şi zăludă,
demonică şi sfântă, ea ieşea din mare
şi-n vara următoare...
şi tot aşa...
Cum s-a mai spus:

la fiecare răsărit şi apoi la apus
steaua asta se dezbrăca şi se înălţa,
ca să strălucească, în pielea goală,
peste lumea asta infernală...
Pe Linie şi cu Off!
(On Line şi Off Line!)
Aşa că, de la o vreme, i s-a urât...

Şi de amor simulat ea s-a plictisit,
ba chiar s-a şi răcit
şi a uitat chiar şi de norocul
din care s-a ivit Jocul
pe care toţi îl numesc Iubire,
chiar şi la Mănăstire...
mai ales dacă aduce bani.
Privind a lumii parodie, depresivă,

ca o artistă de comedie, incisivă,
uneori, amintindu-şi de nenorocire,
chiar şi Venus a vrut...
să se lase de...
iubire...
şi din fierbinte ce era...
ea să se facă... rece...
şi să stea şi ea la... poveşti,
ca a zăpezii crăiasă, rigidă, candidă,
că e cam frig acolo, în zona lui Apolo,

că îi sus de unde ne priveşte ca Isus,
palidă ca o piramidă cupidă, lucidă...
66
Comedia Socială
şi a stat prea mult cu nasul pe sus,

lipsită de zestre, precum se povesteşte...
Şi poate s-a răcit sau s-a zăpăcit,

că e prea înaltă... când se exaltă
şi are nişte picioare... şi-o fustă...
de zici că-i sărbătoare venustă
când le scoate la plimbare
progresistă, zveltă şi... unionistă.
Însă cercu-i cel sfânt,

ce-l pune uneori pe cap,
tot strâmt i-a rămas
şi mai greu se dilată,
pentru că, deşi e înaltă
şi cu greu poţi să-i ajungi la nas,
uneori, ea e mult prea deşteaptă,
nemuritoare, rece
şi mult prea înţeleaptă...
când zice:
– „Trăind în cercul vostru strâmt...”,

Simbolul vă întrece,
iar eu pe capul vostru simt
o vrajă ce nu trece...
67
Lilou
Cândva, într-o lume îndepărtată,

o fată de împărat era...
Lângă mare trăia, că era sirenă
şi avea două cozi lungi
ca de Magdalenă.
Odată... ea a ieşit din spumă

(că făcea baie şi era bălaie)
şi a păşit pe nisip
când soarele se afla grăbit spre apus,
că era de lună lunatic sedus.
Pe jos era o scoică...

Cea răpitoare în ea a suflat
şi, pe loc, s-a preschimbat în... Venus...
plecată la plimbare, cu picioarele goale,
cu sânii dezveliţi, cu părul despletit,
cu mijlocul nud spre lume ispitit.
Din întâmplare, dar spre fericire,

erau foarte mulţi artişti pe acea plajă,
iar ei se uitau la ea cu o uşoară uimire,
că avea o vrajă în privire,
de zici că chiar ea era celebra Meduză.
Dar ea era mai mult o... muză,

aşa, ca Erato, prietena lui Eros,
fiindcă era erotică, fierbinte şi sexy...
şi arăta ca o... operă de artă.
Aşa că... imediat i-a inspirat,

sculele ei şi-au adunat
şi s-au pus pe treabă...
Şi, în curând, iată:

era frumos lucrată şi bine aşezată
în piatră spartă,
68
Comedia Socială
la urmă, finisată şi lăsată moştenire,

ca să rămână în veci amintire...
că o poezie sumeriană numită Innana

a coborât de pe o tăbliţă de humă
şi a ieşit din spumă, undeva prin Elada,
ca o fantezie care se repetă prin arte...
precum Astarte...
stăpână peste dragoste şi război,
iubită de regi şi eroi...
fiindcă... ea stă scrisă,
erotic întinsă... pe o hârtie...
ca o ispită aşezată pe o pânză fermecată
frumos colorată şi mult admirată...
Aşa că... iată: Femeia Ideală...

Energie siderală şi iubire infernală.
Arhetip.
Iar ei... nişte tipi...
care aveau timp pentru artă,
că o aveau pe Venus în casa a 10-a:
la soartă.
Soarele strălucea, valurile cântau,

muzele în apă se jucau,
iar... Afrodita poza nudă,
ca o regină udă
şi ca o mare preoteasă,
zeiţă cerească, primind închinare,
pentru că pune lumea în mişcare.
Logos... Fără cuvinte... Motiv.
Aşa că... iată:

De atâta slavă câtă i s-a dat,
în Hera ea s-a transformat,
i-au crescut aripi
şi spre Olimp s-a avântat,
în costum de baie, că era bălaie,
cu diamante dăruită, că era iubită
69
şi cu pălărie, că era Mărie;

cu fustă de zale, între vestale
şi cu sandale de aur, că era balaur
pornit chiar pe Zeus să-l cucerească
şi să-l supună cu a ei mască.
Olimpianul... era înarmat până-n dinţi,

dar... n-a avut nici o şansă:
când Ishtar s-a lepădat de a ei armură,
ca el trupul să i-l vadă
gol goluţ, lipsit de orice podoabă,
ea l-a cucerit cu a ei bunătate
şi l-a dat pe spate.
Iar când... aripile ei de păsărică

şi le-a dat la o parte,
ca el esenţa să i-o vadă,
lupta era deja câştigată,
iar zeul dezarmat
cu o şoaptă de iubire
şi cu o măiastră privire
ce l-au răpus... direct pe un pat.
Dezamăgită însă, că nu are egal,

sirena cea divină l-a părăsit...
după ce l-a iubit...
şi a plonjat, din înalt şi din infinit,
de-a dreptul în Infern.
Aici, precum o Sfinxă,

fierbinte, enigmatică şi decisă,
cu trei perechi de ţâţe (când eşti beat)
şi cu aripioare rozalii... de liliac,
de rusalii, pe Hades l-a încercat,
să vadă... dacă-i bărbat.
Şi nu era... decât o umbră,

că el nu a ghicit de cine e tentat,
deşi... peste petale de trandafiri
cu ea s-a împreunat, peste morminte,
spre asfinţit, seara, în penumbră,
70
Comedia Socială
lângă focul aprins şi pârjolit

de o patimă... sumbră.
Acolo, jos, în a morţilor lume,

de morţii cei vii a fost cinstită
ca o ispită iubită, ursită,
mărită, miruită, mireasă...
de dracul cel mare aleasă
să-i fie iubită, ispită, ursită
Domnului care se excită.
Acolo, jos, în Iad,

ea Persefona s-a numit,
dar, cum nu era îndrăgostită,
destul de repede,
şi de Pluto s-a plictisit
şi s-a întors la suprafaţă
spre a păşi pe acest pământ,
ca o nudistă oarecare,
ziua în amiaza mare.
Şi chiar şi azi o poţi vedea,

cu picioarele goale şi cu mijlocul dezvelit,
prezentă la mare cu sânii-i de alint,
cu trupu-i gol întins pe nisip,
expus celui ispitit şi mării excitate
cu ale iadului său sensibile porţi
ce parcă-s... aripi de fluture.
...
Lilou... e o nimfomană,
nu ştiu dacă v-am spus...
Unii cred că e doar o nimfă,
dar vestea i s-a dus
că o sirenă mai seducătoare,
mai frumoasă şi mai năucitoare,
niciodată nu a existat...
şi că... orice zeiţă ai avea,
ea nu-i decât o zână tristă
în comparaţie cu ea.
71
Karina
Pasăre răpitoare este femeia,

stăpână peste noapte,
furtună aprigă e ea
şi sursă de lapte...
Ea-i mare harpie în cer

şi iad pe pământ,
dar pentru monstrul-rinocer
e un lucru sfânt!
Cu gheare de vultur
te prinde, nu te lasă...
şi-ţi face un tur
pe la ea prin casă.
Karina te seduce,
dar nu te abandonează,
că a pus laba pe tine
şi acum se distrează.
E rea şi arţăgoasă,
dar e tare frumoasă,
e proastă şi guralivă,
dar cântă ca o divă.
E un monstru înaripat
şi vârtej prin iubire,
uragan încarnat
ce n-are lecuire.
Dar... până la urmă,

nu-i decât o păsărică!
Nu-i ciumă, ci glumă...
ce vrea să fie mămică!
Femeia nu-i zmeoaică...

nici harpie, ci e doar rândunică.
Se crede leoaică, dar e o biată pisică.
72
Comedia Socială
IV Sexuală
Veronica
– Te-am deranjat?
– Nu prea... Hai, intră!...
Scuze pentru deranj!
– Sper că nu te-am deranjat!... Însă...

scopul acestui joc este Deranjul...
Aşa că, dacă încă nu te-am deranjat,
te voi deranja de acum încolo,
fiindcă vreau să-ţi spun
ceea ce nu vrei să afli
şi am venit să-ţi cer
ceea ce nu prea vrei să-mi dai...
– Bine! Atunci hai

să ne deranjăm reciproc,
că poate avem noroc
să nu facem un deranj atât de mare,
încât să trebuiască după aceea
să ne tot scuzăm,
că existăm şi deranjăm...
73
Camelia
– Camelia,
eşti mai frumoasă decât Delia,
mult mai deşteaptă ca Ofelia,
mai vorbăreaţă decât Aurelia
şi mult mai bună ca Amelia!
Tu însă, dragă Camelia,

nu cred că ai citit Evanghelia!
Maria...
Cuvântul tău o mustră pe Mia
şi văd că ai treabă şi cu Melania!
Nu a scăpat de gura ta nici Ştefania,
nici Anastasia şi nici măcar Lia!
Camelia însă a citit Teogonia!

Şi nu prea crede în Mesia!
De ce nu o critici, Maria?
Silvia...
Tu eşti mai cinstită decât Lidia
şi mult mai exigentă decât Emilia...
În seriozitate o întreci pe Sofia,
iar la critică nu te întrece nici Maria!
Camelia... a uitat să postească

şi nu respectă datina creştinească!
Iar tu, Silvia, stai gură-cască!?
– Ştii ce? Mai taci dracu' din gură!

Şi mai îmbucă o prescură!
Şi lasă femeia să vorbească,
că dai din clanţă ca o broască!
Te rog, Camelia, să nu-l iei în seamă,

că popa ăsta nu-i plin de ură, de teamă!
Face şi el pe prostul, dar îşi ştie rostul:
74
Comedia Socială
îşi spune poezia, că-i place fantezia!
– Nu e nici o problemă!
Nu m-am supărat.
Popa e popă şi-şi face de cap!
Şi-l înţeleg... că are şi el o meserie
şi-i plătit cu simbrie să lingă o farfurie...
Silvia
– Ce este sexul? – mă întreba Silvia

în timp ce se transfigura...
Ce este sexul? – mă întreba ea...
– Nu ştiu, draga mea,

dar dacă este, o fi ceva!
– Dar ce este? – Silvia îmi şoptea...

Şi goală mi se arăta
şi în braţe mi se aşeza.
– E complicat draga mea...

E un „a fi” prin „am” spre „a da”!
– Spune-mi, te rog! (Că tu ştii!)

O fi oare ceva de făcut copii?
E oare plăcerea de a fi?...
(Aşa mă incita ea în timp ce mă iubea

şi cu dragoste mă îmbrăţişa...)
– Ce este sexul?... – mă întreba Silvia...
– Nu ştiu, draga mea!

Dar dacă este, o fi ceva!
75
Alice
– Alice... tu ce crezi că este

această înfăptuire de poveste?
– Sexul?
– Da!
– Sexul... este Fundamentul Creaţiei,

Sursa Vieţii şi Originea Fiinţei!
E axul în jurul căruia se învârt idei,
bărbaţi şi femei prin fluxul dorinţei,
spre sensul conştiinţei!
Sexul e un punct fix în existenţă!

El e esenţă, prezenţă, evidenţă!
E cel mai valoros act al fiinţării
şi gândul din jocul repetării!
Sexul este!... Restul e iluzie!
– Ce este?
– Singura manifestare care contează!

Toate celelalte sunt fantasme!
E realul pe care lumea îl visează,
trează, în timp ce veghează...
Lumea e o fantezie, dar sexul e real!
– E real!... Dar ce este?
– Creatorul de mişcare şi de repaos!

Reper principal în cosmos şi în haos!
Sămânţa din care lumea a pornit
şi din care poate renaşte la infinit!
Sexul este Începutul şi Sfârşitul omului,

fructul pomului, mărul Domnului...
76
Comedia Socială
De scoatem sexul din umanitate,

omul se va pierde în libertate!
Dacă din noi sexul ar fi alungat,
omul va fi dizolvat, va fi uitat!
Dacă ignorăm sexul din conştiinţă,
nu vom mai auzi de Fiinţă!
Sexul este Zeul Suprem,

iar sexualitatea e Unica Zeiţă
pentru cultură, artă şi credinţă!
– Extraordinar! E chiar aşa de important?
– Nu e?!... Tu ce crezi că e sexul?
– Sexul, dragă Alice,

este o prostie!
E o mare fantezie!
(Mai nimic de remarcat
după ce l-ai încercat!)
77
Lucy
– ... Dar tu, Lucy? Tu ce crezi?

– Sexul... este un cerc,
sexul este o linie...
Sexul este un cerc şi o linie!
– Iată un răspuns geometric

la o întrebare delicată!
– Sexul e un scut,
sexul e o suliţă...
Sexul este un scut şi o suliţă!
Apărare şi atac...
Sexul este un soldat viclean!
Ea este înţeleapta Atena,
el este un spartan!
– Un cerc şi o linie deci?

– Sexul e o baghetă magică,
un dragon, e o pălărie cu con!
Sexualitatea e o vrăjitoare
sub lună plutind visătoare
pe o mătură zburătoare!
Ea e răpitoare
şi priveşte dintr-un turn:
Ce vede?
Un cerc şi o linie: e Saturn!
– Un cerc şi o linie?
– Iată ce este sexul!
Unu şi zero! E digital!
E simulare, este virtual!
Unu înseamnă acţiune,

pornire, înaintare fără ezitare!
Zero e retragere, repaos,
odihnă şi reluare:
o linie care se întoarce
78
Comedia Socială
de unde a plecat!
Cercul este repetare.
Sexul s-a reîncarnat!
– În cerc şi în linie?
– Într-un fruct!
Sexul e un măr, e o cireaşă!
O linie-i pătrunsă într-un cerc:
iată ispita pe care o încerc!
– Un cerc şi o linie?
– O lupă, o oglindă
ţinută de coadă,
irisul şi sprânceana,
cercul sfârcului...
Cercul din mijlocul

terenului de joc
împărţit de o linie,
ca să-i poarte noroc!
– Cercul şi linia apar cam des?

– Apar în sex, apar în şase,
pe pieptul unor ţâţoase...
Le vezi în sceptru şi coroană
în băţ şi tobă, la o curtezană,
în cercul de la floare, în tulpina ei,
în zgarda purtată de Grivei...
În inelului tras pe deget,

pe medaliile unui atlet,
în monedele din buget,
la ceasul de pe mână, la un far
şi pe unele chei din buzunar...
În bastonul cu mâner curbat
şi în umbrela cu care te-ai plimbat!
Le afli în săgeată
şi în ţinta ei circulară,
în echer şi compas, în busolă,
în firul cu plumb, în cupolă
79
şi-n coloanele ce o susţin,

într-un pahar de vin,
în vulvă şi vagin...
– Aşa deci?
– Cerc şi linie e sexul! –
Ne şopteşte universul.
80
Comedia Socială
Samanta
– Samanta...
Sexul te excită şi nu te mai lasă?
De aceea te grăbeşti spre casă?
– Ce întrebare pofticioasă!
Hai, că m-ai făcut curioasă!
Oare ţie chiar îţi pasă?
– Îmi pasă, Samanta, îmi pasă.

Că tu eşti frumoasă şi ajungem acasă...
– Aşa, şi?
– Şi sexul este Centrul Fiinţei!
El e chiar forţa ce ţine unitatea

reunită spre mişcare rituală
de fapte ce-şi află utilitatea
în repetare vădit sexuală!
– Aşa, şi?
– Linia, uneori, în cerc se curbează
şi se închide în el: se resemnează!
Alteori, se întinde însă spre necunoscut
şi află câteodată un nou început!
– Aşa, şi?
– Şi punctele de pe linia cercului
sunt egal depărtate de centrul lui,
dar nu-l ating niciodată,
fiindcă au o distanţă fixată!
– Aşa, şi?
– Şi dacă păşeşti pe diagonală
şi joci cum trebuie în finală,
ajungi la Centru (la un moment dat)
şi te apuci de... fluierat!
81
– Aha!... Vrei să te uiţi la fotbal!

Acum am înţeles! Tu ai ales:
nu-ţi pasă de sex, ci de finală!
Bine! Dar cred că faci o greşeală!...
Anita
Ce este Sexul? ...

Tot ceea ce duce la orgasm,
la ejaculare, la însămânţare...
Pe scurt:
extrem de multă risipă
pentru mai nimic...
82
Comedia Socială
Tania
– Cer şi orizont...
Cerc... cer c... Cer ce... Ce cer?
– Nu cer!
– Linie... Lin ie... Lin e... E lin...

Calm, domol, liniştit, senin.
– Nu cer nimic!
Eu nu cer de la tine şi nici de la mine:
Tu nu ai, eu nu am, noi nu avem...
Deci nu cer!
– Cer(c) şi linie... – A cer_şi linie.

– Nu cer... şi nu cerşesc!
Nu vreau să mă amăgesc!
– Cer ce şi lin este... Cerc şi linie.

Ce cer este lin? Un cer senin?
– Nu cer!... Răspunsul nu e „cer”.
El nu e în „cer”: a cere e ispită mare...
– E o încercare?
– În cerc are!... În cerc e!
– Dar în „cer” c(e) are?
– Încercare!
– Sau poate cercetare!
– Cerc e tare?
– Cer... Ce tare!
– Ce cer_tare?... ACer! – Eu nu cer!
– E circ?
– Da! Cercul e circ şi „circus” e cerc...
De aceea nu cer!
– A cere e cer?
– Cer-ul îţi cere să ceri,
ca să-şi bată joc de tine,
nu doar prin refuz,
83
ci mai ales prin a-ţi lua şi ceea ce ai

sau prin dar otrăvit!
A cere e doar o înşelare:
iluzie, înscenare, batjocură mare!
Suzana
– Suzana, eu îţi cer ceva...

(Voiam să mă căsătoresc cu ea.)
– Nu cere, omule! Nu cere!
A cere e semn de vremuri grele!
– Vreau să te cer în căsătorie...

– Dar nu se poate! Ce prostie!
Cred că mă confunzi cu vreo „Mărie”!
Uită a ta cerere administrativă,

că nu e constructivă:
a cere aduce doar belele,
vise grele, nuiele şi cucuvele!
Fiinţa care cere e în cădere:

mai întâi, e ignorată şi amânată
apoi, i se ia şi ce are, după care,
i se dă mai mult decât poate duce:
i se pune în spate o cruce,
ca să se înveţe minte,
să fugă de rugăminte
şi să nu mai ceară amar şi povară!
Aşa că nu-mi cere!

Că eu nu-ţi cer!
– Dar, Suzana...
– Ascultă-mă pe mine:
Cere, că nu ţi se va da!
Cere... şi ţi se va lua cu plăcere.
Cere... şi-i primi daruri prea grele.
84
Comedia Socială
Nu cere cerului ăsta ceva,

căci el mereu te va înşela!
El nu vrea să-ţi dea niciodată
exact ce ai cerut. Şi-i păcat.
Că el ştie rostul, dar face pe prostul,
că-i rău intenţionat.
Iar tu-i justifici răutatea...
Ea-ţi cere... să nu mai ceri.

Să-l laşi pe Domnul Cer în pace.
– Bine, dar...
– Aşa e cum îţi zic:

A şti, a vrea, a face, a fi...
Nu, nu, nu, nu!
Nu ştii, nu ceri! Stai!... Nu este!
Nu cunosc... Cerul. Nu cer!

Nu-l refac pe a fi... în infern.
Cerul iadului e în stare de post,

aici cererea vine cu un cost...
El e prost, prefăcut şi anost.
Ea e vântul ce bate pământul fără rost.
A cere, pe aici, e a rătăci...

Mai ales dacă ţi se va împlini!
De aceea, eu, adeseori,

nu cer, dar dăruiesc,
nu cer, dar primesc...
Dau şi primesc, dar nu cer!
– Atunci dă-mi şi mie un „Da!”

la cererea mea şi apoi vom mai vedea!
– Şi ce primesc pe urmă?
Îl primesc pe „cer”?
Îl primesc pe acest mişel?...
Nu, mulţumesc!
85
Nu cer... şi acum... refuz ce-mi dai!

Nu cer şi nici nu-ţi dau ceea ce-mi ceri!
Azi nu mă ocup cu slujbe şi pomeni!...
De ce crezi tu că...
nu-i place omului să ceară?
Fiindcă, de obicei, cererile lui
sunt fie ignorate, fie refuzate,
fie sunt batjocorite şi scuipate...
Aşa că eu, adeseori, nu dăruiesc,

nu primesc, nu cer...
Eşti mulţumit de răspunsul meu?
– Nu. Adică da...

E bun. E... pământean.
Cam orice cerere e în van:
mai ales o cerere în căsătorie
care e... chiar nebunie!
Bine că... măcar tu eşti lucidă,

că altfel dragostea putea să ne cuprindă!
Şi ne lega cu cererile ei nasoale
ca pe două vise goale!
86
Comedia Socială
V Politică
Varvara
Bate un vânt de plictiseală

pe străzile oraşului.
În centrul cetăţii se dă la iveală
neputinţa statului...
Eu stau în Centru şi aştept

vremea să treacă.
Şi ea trece destul de încet
cu sabia în teacă.
Am auzit însă, de la un actor,

de o ultimă soluţie...
Că-i mare zarvă în popor:
încă o revoluţie!
S-au adunat la Prefectură,

să facă demonstraţie,
toţi greierii de la Cultură
ce cântă pentru naţie.
Sunt revoltaţi, încă de ieri,

că nu se face justiţie
şi că, de mai multe veri,
nu prea e competiţie!
Toate posturile-s aranjate

pe criterii politice
şi lucrurile-s neschimbate
din vremuri neolitice...
Se strigă deci pentru unirea

patrioţilor din ţară
şi se cere alungarea
hoţilor pe afară!
87
Unul nervos, cu fluier în gură,

fluieră-n neştire:
e iritat şi-i plin de ură,
că-i multă nesimţire!
Cică mai ieri s-a decretat

şi acum se permite
ca să tot fure de la stat
Guvernul ce ne minte!
– „Mint cu atâta neruşinare

de nimeni nu-i mai crede...
Iar proştii aşteaptă o schimbare
ce nu se mai vede!”
Un domn solid cu megafon

strigă dintr-o maşină
că premierul e afon
şi preşedintele-i de vină!
– „Să nu se mai dea mită

acestor animale!”...
Strigă unul spre reuşită,
din vremi ancestrale...
Şi-i auzi pe toţi, într-un glas,

cum se revoltă,
că-n ţară doar hoţii au rămas
şi ei se dezvoltă!
Aşa că s-au pus să mărşăluiască

pe străzile mai circulate,
ca prin scandări să-şi potolească
porniri necontrolate...
Totul se filmează şi se dă-n direct

pe reţele sociale,
că prea ne conduc în secret
nişte haimanale!
88
Comedia Socială
– „De când e lumea şi pământul,

câteva buruieni
ne tulbură liniştea şi gândul
doar cu aiureli!
De parcă stau şi n-au ce face

acolo-n Parlament
şi doar privesc cum ţara zace
toată-n faliment!”
Era şi-un analist pe acolo

şi era iritat,
că neamul din care face parte
e cam... constipat.
Iar unul pe o pancartă a scris

cu litere mari:
„Să fie tot Partidul închis,
că-s toţi nişte golani!”
Pe un altul l-am văzut

că avea scris pe el:
„De la început am ştiut
că Guvernu-i tembel!”
– „Jos Guvernul mafiot!

Jos cleptocraţia!”
A mai strigat un patriot,
apărând democraţia.
Cei de pe margine erau îndemnaţi

să pună şi ei ţara la cale,
că, de nu, sunt condamnaţi
să asiste la răscoale...
În urma gloatei mişcătoare,

un căţel lătra...
Era cu stăpâna la plimbare
şi protesta!
89
Cică i s-a luat dreptul din naştere

de a urla
de către o mulţime ciudată
care-l concura!
...
O bătrânică de pe un balcon
privea, cu o moacă serioasă,
din blocul ei din fier-beton,
mulţimea furioasă.
Era cam tristă-n gândul ei,

că, de o vreme încoace,
suntem conduşi doar de mişei
cu minţile opace.
A huiduit şi ea încet
cu vocea ei slabă
şi l-a blestemat concret
pe hoţ, fără grabă:
– „Să ai viaţă lungă

la puşcărie
şi chinurile să te ajungă
în primărie!
La cap de ţi s-a urcat

abuzul de putere,
pe veci să fii blestemat
şi să n-ai mângâiere!
Iar dacă ai luat mită

sau ai furat,
atunci să te ia sub copită
cel încornorat!”
...
Când au ajuns la Monument,
s-a făcut o alegere
şi s-a propus un moment
de reculegere...
90
Comedia Socială
pentru toţi cei care au luptat

şi apoi au murit
pentru acest popor stresat
şi pentru nimic...
Apoi au ieşit de pe Bulevard,

cu jandarmii în frunte,
iar unul s-a urcat pe un gard,
să vadă amănunte.
El a constatat cu tristeţe
oprirea gălăgiei
şi-a consemnat cu fineţe
sfârşitul bătăliei:
– „La luptă nu s-a prezentat

nici măcar duşmanul,
aşa că degeaba au defilat
ei pe tot maidanul!”
...
Şi uite aşa... vremea a trecut
şi iarăşi am stat:
cu nişte revoluţionari am băut
şi totul este minunat...
Şi stau şi azi şi aştept

vremea să treacă,
iar ea trece discret
şi cu noi se joacă...
91
Daciana
– Stimaţi telespectatori... Am învins!

Iată discursul candidatului favorit,
să vedeţi şi voi ce minuni a promis,
ca să ştiţi cum v-a păcălit!
Domnul Hoţoman:
– „Dragi hoţi, stimaţi tâlhari,

parlamentari corupţi şi mituiţi primari,
scumpii mei jurnalişti mincinoşi,
cu toţii suntem... nişte ticăloşi.
Dar eu... eu sunt hoţul cel mai mare,

şef de hoţi peste partid,
nimeni nu a furat cât mine,
în acest vid legislativ!
Hoţia mea-i uluitoare:

nu mai ştiu pe unde-s banii...
Nu există hoţ mai mare:
Eu... îs fără asemănare!
Nu mă credeţi? N-am eu vină!

Sunt cinstit ca o curvă virgină,
semnez contracte şi fur de la stat,
că legile noastre sunt de rahat!
Eu ştiu prea bine, că eu le-am votat!

Eu le-am scris, eu le-am gândit,
ca să pot fura liniştit
un stat troglodit şi un popor tâmpit!
Aşa că haideţi şi furaţi cu mine:

terenuri, fabrici şi o grămadă de bani!
Mie de-aia îmi merge bine,
fiindcă-s şef peste golani!
92
Comedia Socială
Car cu sacul, car cu duba,

am talente ancestrale,
nimeni nu-mi caută umbra
prin paradisuri fiscale!
Staţi ca proştii – vă uitaţi

cum vă fur din visterie!
Nu are rost să încercaţi
banii mei să-i număraţi!
Fără număr, fără număr,

pot fura cât îmi doresc,
că am spate asigurat
de hoţ frate, ce-l cinstesc!
Dau la mită, dau să meargă:

toată lumea fură, dragă!
Hai şi voi cu şpaga iute –
până caşu' nu se împute!
Nu mă ascund, eu am iertare!
Cine să mă prindă, frate?
Eu nu fur din buzunare,
fiindcă ştiu să fur cu acte!
Am şi diplome cu carul:
am furat şi am plagiat
şi apoi m-am dus cu darul:
şi iată-mă aranjat!
Priviţi-mă bine şi luaţi aminte:

eu voi fi al vostru preşedinte!
Voi fura şi ţara care stă sub voi,
că-s hoţul ăl măi mare de aici de la noi!
Dar, te rog, nu mă lăsa singur,

că mi-e un pic milă de tine!...
Haide, domnule, şi fură cu mine
şi-om duce-o amândoi bine!
93
Sunt hoţ cinstit şi ştiu să împart:

jumate la mine, un sfert la partid,
la semnatar o zecime, încă una la copoi,
iar restul la tine, ca să fie bine!
De ce-ţi târăşti, mă, viaţa ca un prăpădit?

Eşti sclav la serviciu şi ai credit la bancă
pe care văd că-l plăteşti ca un tâmpit...
De ce nu crezi şi tu în hoţia de partid?
Eşti idiot?... Nu am ce-ţi face, frate!

Eu am furat tot, e un sport la mine:
duc ţara în spate cu mănuşi curate
şi mă piş pe tine, dacă tu eşti prost!
De ce nu furi, bă? Te crezi mai deştept?

Vrei să-mi dai emoţii? Dar ce ţi-am făcut?
Am venit la tine şi te-am bătut?
Nu, frate! Eu am furat corect!
Mi-am dat o lege în parlament!

Mi-am pus amanta şefă la împărţit!
Eu am luat şi ea a iscălit!
Totul e legal, că nu sunt impotent!
Iar restul e luat prin intermediari:

şoferi, prieteni şi chiar boschetari!
Au ciupit şi ei ceva din haleală,
iar eu acum am o avere infernală!
Ce fac cu ea?... De ce fur atâta?

Din obişnuinţă: aşa m-am învăţat!
Mă plictiseam de atâţia ani,
de când sunt judecat!
Şi la urmă ce? După zeci de ani de hoţie,

la puşcărie, vreun an de odihnă,
îl duc cu bucurie pentru ce-o să fie!
Banii-s la mine, iar proştii au tihnă!
...
94
Comedia Socială
Sunt capitalist! Iar la noi e democraţie!

Tu nu ştii că capitalismul e curată hoţie?
Hoţul neprins e politician cinstit...
Puterea hoţilor decide în cleptocraţie!
Nu ai bani, nu ajungi la putere!

Voi ştiţi cât m-a costat pe mine
campania asta despre lapte şi miere?
Zeci de milioane!... Dar o să fie bine!
Ajung iar la butoane şi recuperez!

Cum de unde?... Din bugetul ţării!
Am pixul în mână şi doar jubilez!
Furtul: iată-mi secretul bunăstării!
Vi le-am spus toate, fiindcă voi le ştiţi...

dar tot mă votaţi, nu că sunteţi tâmpiţi,
ci că ştiţi că-s darnic şi vă las şi vouă
ceva ca să roadeţi – să vă faceţi că plouă!
Noi... suntem Partidul Hoţilor Cinstiţi!

Partidul nostru nu-i o haită de ipocriţi!
Noi vă cerem pe faţă furtul să-l votaţi
şi apoi alături de noi din buget să furaţi!
Iată-mă-s deci: hoţul cel mai cinstit,

cel mai mare şef, de la noi, de partid:
mă votaţi pe mine: vă mai dau ceva...
Şi-o să fie bine, dacă vom fura!
Votaţi-mă! Că mă ştiţi prea bine!

Vă zâmbesc frumos şi vă mint în faţă.
Vă înjur pe la spate, rânjesc în mustaţă.
Ce vreţi mai mult de la politica hoaţă?”
95
Cleopatra
– În continuare, în acest jurnal,

Partidul Curvelor Virgine
vine cu al lor mesaj electoral:
Doamna Curva:
– „Noi suntem curve adevărate, cinstite,

că nu ne-a căutat nimeni în chiloţi,
iar dacă umblăm un pic crăcite,
e că ne-am iubit cu patrioţi!
Ne-am născut virgine

şi aşa am rămas,
dar nu mai suntem fecioare
nici măcar în glas!
Doctrina noastră este feministă,

iubim comerţul sexual
şi avem o pasiune capitalistă
pentru bugetul statal!
Nouă ni se cuvine slava şi puterea

doar pentru că suntem frumoase.
Şi apoi toată lumea ştie că muierea
e oricum stăpână prin case.
Vom stăpâni deci... şi din Parlament,

şi din Guvern, şi de la Preşedinţie,
că chiar de, uneori, ni-i părul permanent
şi noi ne pricepem la actul de hoţie!
De ce să conducem doar prin bărbat?

De ce să ne ascundem la faţă?
Şi noi ne pricepem la furat:
cu pix, cu facturi, cu chitanţă!
96
Comedia Socială
Bugetul e al nostru şi o să-l prădăm,

că de aia facem propagandă şi candidăm!
Prin Partidul Curvelor Virgine, pocăite,
ţara va fi condusă de vagine cinstite!
Pâine şi circ! Aia o să primiţi!

Dar numai dacă sunteţi cuminţi!
Aşa că hai cu ştampila, să ne votaţi,
lua-v-ar dracu' de rataţi!”
Maryam
– Din PCV, anul acesta, s-a desprins

un nou partid care doreşte bine
şi care-n sondaje aproape a învins:
Partidul Mamelor Virgine!
Mama Curvelor:
– „Partidele de curve sunt pline

(şi asta nu e bine):
De aceea, noi, mamele virgine,
nu mai dorim să fim concubine!
Aşa că ne-am măritat,

partidul l-am schimbat,
iar acum, din partea Mamelor Virgine,
în faţa electoratului ne-am prezentat...
Suntem curve cu mare experienţă,

dar am rămas fecioare,
iar asta-i o minune ce face audienţă
şi o să ne ducă la guvernare!
Printre noi sunt doar femei fine,

pe curvar noi nu l-am cunoscut...
Noi suntem toate mame virgine,
chiar dacă am născut!
97
Nici... Bip!... nu am supt,

nici gura nu ne pute,
iar pe voi v-am făcut
fără a ne... Bip! ...
Suntem deci virgine, nu am suspinat,

dar nu ne-am iubit cu oricine,
ci doar cu acela mai bine cotat,
aşa că nu ne e ruşine cu cine am votat.
Votaţi deci (şi voi) Mamele Virgine,

că-s foste Curve devotate:
la Sex şi ele se închină,
dar sunt total nevinovate!
Mamele Virgine fac, în sfârşit, dreptate

pentru ginta de partid pe care o conduc.
S-au iubit şi ele, mai mult pe la spate,
dar publicul, se ştie, e destul de uituc.
Politica e curvă, precum s-a mai zis...

dar nu ştampilaţi a Curvelor buletine,
fiindcă ele nu o să facă ce au promis!
Doar Partidul Virginelor Mame

o să vă scoată din negrul Abis,
iar apoi vraja o să se destrame,
că aşa-i politica: un vis:
nimic precis, dezastru prezis,

votant indecis, aparenţă de miss,
păcat şi compromis,
falsă promisiune a unui Paradis
şi cădere continuă din... Abis.”
98
Comedia Socială
Iustina
– „Urmează, în continuare, cei de la PAS:

Partidul Abuzului în Serviciu...
Chiar dacă ei la urmă au rămas,
cam ei ne conduc pe aici...”
Preşedintele Haitei:
– „În Partidul nostru sunt mulţi avocaţi

şi suntem cu toţii bine intenţionaţi,
dar am cam încâlcit legile cu intenţie
şi le-am făcut cu mare atenţie,
ca să ne scape de detenţie!
Suntem, mai toţi din Parlament,

doar o mare haită de hiene...
Ca la comandă, noi acţionăm urgent
şi facem legi, cu dedicaţie, fără lene,
să se ştie că ticăloşia ne curge prin vene.
Votaţi-ne din nou! O să facem dreptate,

surdă şi oarbă la a poporului suferinţe
şi o să dăm şi mai multe legi necurate
special dedicate celor care fură legal
din bugetul naţional...
Nu are rost să strigaţi după dreptate:

nu vă aude nici dracu', frate!
Dumnezeu a murit
şi noi o ştim prea bine,
căci noi suntem draci şi ne merge bine!
Noi nu suntem deranjaţi în acest infern,

fiindcă noi stăpânim acum peste el
şi facem abuzuri cât mai multe,
iar pe voi nu are cine să vă asculte,
că nu prea aveţi păcate culte...
99
Voi plângeţi şi vă tânguiţi,

că sunteţi conduşi de hoţi şi de tâmpiţi,
dar văd că vă lăsaţi de ei chinuiţi.
Aşa că noi o să vă batjocorim cu plăcere
şi o să vă călcăm, din nou, în picioare:
o să crăpaţi în iad, că nu aveţi scăpare!
Partidul nostru are corupţi funcţionari,

consilieri imorali şi vicioşi primari...
Şi când ne adunăm ritualic la o şedinţă,
după ce râdem, bem şi ne distrăm,
mai luăm câte o hotărâre prin care furăm
taxele şi impozitele din care existăm!
Apoi, ăsta-i partid de profesori parşivi...

Pe educaţia voastră noi elegant scuipăm,
numai lucruri inutile vă învăţăm
şi vă chinuim cu examene tâmpite
foarte bine gândite...
Haideţi, proştilor, şi învăţaţi!

Noi suntem vânzători de diplome
şi de hârtii fără nici o valoare,
dar iată că încă avem căutare
şi încasăm salarii babane...
La noi sunt şi o grămadă de medici

corupţi până în pânzele albe...
Feriţi-vă însă să ajungeţi în spital,
că o să vă trateze ca pe un animal,
ca voi să le daţi şi ultimul ban...
Sunt doctori, ca să se îmbogăţească!

Deci vă vindecă pe jumătate
şi vă îmbolnăvesc pe altă parte,
cu infecţii spitaliceşti şi cu medicamente
pline de efecte secundare care,
finalmente, au nevoie de noi tratamente.
Avem pe la noi şi nemunciţi soldaţi,

jandarmi şi securişti îndopaţi,
100
Comedia Socială
bine hrăniţi, plătiţi şi disciplinaţi,

să stea degeaba, frecându-se pe buric,
bucuroşi că iau bani pe nimic...
Al nostru Partid mai e sprijinit

şi de vameşi şi poliţişti mânjiţi,
judecători corupţi şi de procurori mituiţi.
Ei se închină la Abuzul de Putere
şi împart dreptatea cu rea-voinţă.
Dar noi nu avem conştiinţă morală
şi ei primesc bancnote date prin smoală...
E drept că legile sunt, adeseori, strâmbe,

dar stai să vezi ce le mai strâmbăm noi!
De atâta bunătate câtă e-n ciocoi,
precum şi în cei care ne sunt slugoi,
pe aici, cam des, pute a răutate
poliţia şi justiţia...
Se zice că justiţia e oarbă:

asta înseamnă că, adeseori,
răul nu-l vede!
Şi chiar când îl vede,
atâta se tot pregăteşte
şi atâta o lungeşte şi o tot prelungeşte,
de chiar şi hoţul cinstit
de ea se plictiseşte.
Trăim într-un stat ramolit,

bâlbâit şi moţăit,
pe care l-am îngropat de viu în birocraţie,
că pe aici suntem, mai mereu, la putere,
aşa că nu fi idiot şi hai cu mita, vere!
Pentru că, dacă nu te-ai prins până acum,

prin acest partid,
mulţi dintre noi suntem angajaţi la stat,
ca să facem, cât mai des, abuz de putere,
să câştigăm cât mai multe lovele şi,
pentru lapte şi miere, dosuri să lingem.
101
Iar voi, ceilalţi, dacă aţi crezut

că lucraţi pentru voi,
nici nu ştiţi cât de mult v-aţi înşelat:
e atât de multă corupţie în noi,
încât nici nu puteţi să vă imaginaţi
cât de mult aţi fost (şi încă sunteţi)
furaţi...
Însă noi vă invităm, acum, să ne votaţi,

că chiar dacă suntem un partid de lichele
şi chiar dacă nu am fost cuminţi,
voi altul mai bun tot nu o să găsiţi,
că sunteţi mult prea tâmpiţi!”
Tatiana
– Suntem conduşi de un domn

care ne tot fură...
E toată plină de minciuni
politica străbună
şi e multă ură...
Se uită la el
de parcă-i cinstit...
Poporul dă mită...
El o bagă-n traistă,
că-i un prăpădit!
Îl caută-n palmă
ca pe o ghicitoare,
apoi se duc şi-l votează,
cu toţii buluc,
pe politruc!
Se plimbă
(cu şofer de la stat)
şi e păzit,
ca să fure cu legea în mână:
aşa s-a decretat!
102
Comedia Socială
E lup îmbuibat
ce prin ministere pândeşte,
să umfle cheltuieli publice,
apoi... comisionul
în numerar şi-l primeşte!
Prin emisiuni politice i se pun

întrebări aranjate...
Nişte fandosite
îi fac propagandă acestui omuleţ
de parcă-s turbate!
El umblă cu necazul după el,

de parcă-i blestem,
dar are o haită de partid bine instruită
care i se închină
ca la lupul suprem!
La tribună când vorbeşte,

infernul coboară peste mişel,
dar muştele se dau pe lângă el,
de-ai zice că-i miere
acest tembel!
Marea lui nemernicie

i se vede de la distanţă,
avuţia şi-o ascunde însă,
să nu-i fie confiscată
de vreo instanţă!
Uneori, defilează prin tribunale

câţiva anişori,
dar din contracte umflate cu statul
încă face parale
şi verzişori!
Dacă e condamnat,
pleacă pe o insulă tropicală,
că cică-i persecutat,
în propria lui ţară,
de poliţie şi de justiţie!
103
Alteori, face un an sau doi de puşcărie,

ca un martir,
apoi se întoarce printre noi,
ca unul
ce a înviat din cimitir!
Mincinosul sincer
care e hoţ cinstit:
acesta-i blestemul
ce peste ţară a căzut
din infinit...
Elisa
Şi-a vopsit părul, e agilă:

minte precum respiră...
cu poruncă de la partid!
La ochi e pictată şi e agitată,

dar face pe proasta
când dă năpasta (peste partid)!
Pe buze-i rujată, e aranjată:

se ştie că se iubeşte şi complotează
cu unul mare din partid!
Are fusta scurtă şi mintea la fel,

dar, în viaţa asta, o blondă ca ea
ajunge departe... de are partid!
Unii zic că-i deşteaptă, alţii că e proastă,

dar ce mai contează vorba din piaţă,
dacă poate să fure trimisă de partid?!
Partidul e tatăl ei şi neamul ei cel mare,

că-i bun şi drept şi o răsplăteşte,
dacă vorbeşte cu aprobare de la partid!
104
Comedia Socială
Partidul e marea ei iubire,

că l-a visat încă din tinereţe:
ea ştie c-o să-i fie bine... lângă partid!
Partidul te face, partidul te ridică,

cu preşedintele lui de te pui bine
prin iubire discretă... pentru partid!
Avem partide, asta e bine:

partide de amor, în serie, la televizor,
partide de sex, pe net, partide de iubire –
toate spre dragoste de partid
şi-a lumii amăgire...
Alexandra
– Pentru ce aţi ieşit la protest?

– Am ieşit să ne vadă.
Şi să vadă că-i vedem.
– Dar care e, doamnă, problema?
– Problema?
Corupţia distruge dreptatea în ţară,

şpaga adună hoţii în primării,
în guvern se risipeşte avuţia naţională…
de unii ce nu ştiu că… a fura nu e a fi!
„Ruşine, ruşine să vă fie!”

Vouă – celor ce furaţi a ţării bogăţie!
„Nu aveţi coloană, decât oficială!”
Şobolani sunteţi, nu fire umană!
Opriţi jaful! Gata cu tâlhăria!

Vrem ca hoţii să înfunde puşcăria!
„Parlamentar penal marş la tribunal!”
Tu nu reprezinţi interesul naţional!
Funcţionar necinstit vei fi înlocuit!

„DNA să vină să te ia!”
105
Şi să te ducă la „beciul domnesc”,

unde ajung fiinţele ce „putrezesc”!
Şpăgari ispititori şi lichele ce luaţi şpagă,

voi sunteţi lăcuste, boală, plagă!
Iar voi, poliţişti şi S.R.I.-işti, şi procurori,
nu mai staţi degeaba, că nu sunteţi flori!
Oamenii din stradă strigă-n gura mare:

– „Vrem cinste şi dreptate în guvernare!
Opriţi corupţia! Gata cu escrocheria!
Încetaţi cu minciuna! Terminaţi cu hoţia!”
Vor prea mult, domnilor guvernanţi?

Vă depăşeşte această cerere banală?
Atunci demisionaţi, plecaţi de lângă oală.
Şi lăsaţi pe alţii să slujească o ţară!
Iar dacă, până veţi fi înlocuiţi,

sunteţi prea proşti să guvernaţi,
măcar nu mai furaţi!
106
Comedia Socială
Patricia
– Noi vrem pământ! –

ei au strigat...
– În pământ o să ajungeţi! –
li s-a replicat.
– Vrem să avem şi noi ceva! –

a zis un om amărât.
– Nu o să aveţi nimic! –
i-a grăit un pitic.
– Dar am muncit!
– Asta e vina voastră!
V-aţi ostenit degeaba,
după cum se vede,
că nouă nu ne pasă!
– Suntem cinstiţi şi nu am furat,

nu am minţit
şi n-am lovit pe nimeni,
nu am ucis
şi nu am tâlhărit,
n-am înşelat
şi nu am preacurvit!
– Aşa... Şi la ce v-a folosit?

– Voi... nu aveţi nimic sfânt?
Cât de mare e a voastră ticăloşie
şi cât o să mai ţie?
– Dumnezeu ştie!
Dar eu zic că mereu o să fie
boier şi moşie,
stăpân şi sclav,
patron şi muncitor,
prost şi negustor,
păcălit şi politician!
107
Aceştia o să fie tot mereu,

an de an şi vreme după vreme,
pentru eternitate, în orice societate,
mascaţi sub fel şi fel de nume
periodic reinventate...
– E un blestem?
– E o realitate!
Voi vreţi mai mult,
cam toată lumea vrea,
iar lăcomia e atât de mare
încât se transmite la copii
şi se împarte între neamuri
şi între clanuri
apar lupte, se lasă cu ceartă,
iar lumea este vinovată,
că Lăcomia e sacralizată,
profitul cu orice chip e sfinţit
şi, de aceea, tot răul acesta
o să existe
veşnic...
108
Comedia Socială
Lena
Slăvarul e un fel de centaur

format din două părţi,
relativ independente:
una de fier şi alta de aur,
dar care, umblă, mai mereu,
dependente una de alta.
Prima parte are trup de satir,

cap de leu cu creier de vulpe
şi dinţi de vampir...
Partea a doua arată ca un măgăruş
lipsit de minte,
precum un căţeluş de pluş,
care poartă totuşi, în loc de cap,
pe un gât scurt şi gros
doar un nas mare, arătos
şi o gură de vierme lipicios
cu buze mari, roşii, senzuale...
Dacă o privim de aproape,

putem vedea că partea a doua
are doar două picioare de măgar,
anume, pe cele din spate,
că are păcate nenumărate
şi că, în loc de picioarele dinainte,
pentru că a fost cuminte,
are două braţe vânjoase de maimuţă
cu care se ţine, mai mereu
(nu de a lui puţă),
ci stă legată de mijlocul leului-satir
cu nasul bine afundat între bucile lui
(spre slava cerută de dumnealui)
şi cu limba mereu la el în fund
cerşind salvare din anusu-i cel mare...
Cele două părţi sunt nedespărţite,

dar, uneori, se mai despart...
109
Şi atunci
partea întâi se joacă de-a slăvirea
cu partea a doua,
căreia îi cam lipseşte auzul şi privirea,
ca să nu audă ce nu trebuie să audă
şi să nu vadă, decât ce trebuie să vadă...
Aşa că ea e aproape surdă şi oarbă,
dar are un simţ olfactiv
extrem de bine dezvoltat,
mai ceva ca la un câine dresat,
pentru că singura ei grijă
e să mănânce rahat
şi în fund să o lingă
pe prima parte...
Pentru că aceasta, binevoitoare,

mereu i-a furnizat din belşug,
multă hrană maronie şi binecuvântare
pentru serviciile de slăvire,
ajutor la nevoie şi adâncă preţuire
pe care partea a doua
i le face cu o devoţiune
puţin prefăcută şi cam ipocrită,
dar altfel cinstită... ca una care ia mită,
direct de la a ei sursă ivită...
Slăvarul este deci singurul animal

ce are un trup din două trupuri format:
din satirul cu cap de leu
(mare om şi foarte important)
şi din măgarul tare ca un zmeu
cu mâini de maimuţă
ce poartă, în loc de cap,
un nas bine dotat
şi o pereche de buze bine antrenate,
să pupe-n fund, toată ziulica,
partea lui cea mai deşteaptă,
(mult slăvită, la care se închină)
de unde-i vine păpica
şi de unde el bea apă...
(Pardon! Am vrut să zic „urină”.)
110
Comedia Socială
Trupul acesta din două părţi făcut

Slăvar se numeşte şi e minunat conceput,
pentru că partea din spate
nu are nici o grijă,
decât după fundul celeilalte părţi
să se ţină
şi, apoi, poate să stea relaxată şi în tihnă,
pentru că nevoile îi sunt rezolvate,
dacă are răbdare,
de partea lui gânditoare...
Iar această parte se simte mereu bine

şi-i foarte fericită, că stă mereu în faţă
şi că cealaltă parte
atât de mult la ea ţine,
că o împinge de la spate
şi o ajută să meargă
şi o laudă şi o serveşte,
încât nici la fund
nu mai trebuie să se şteargă,
că partea ei pupincuristă,
deşi nu-i securistă,
îi rezolvă îndată problema...
cu o limbă tristă.
Pardon... Am vrut să zic „bucuroasă”,

că are şi ea ce să lingă
prin jungla aceasta rea şi periculoasă,
de sorginte capitalistă
sau numai comunistă...
...
Slăvarul... e deci un animal mitic

ce doar în vis se mai vede,
dar în care încă se mai crede,
mai ales, pe plan politic...
Din slăvar şi din slăvara lui

se trage tot neamul fudulului
111
şi al lingăului care de el s-a legat

şi de popoul lui e bine ataşat...
Pupincuriştii şi linguşitorii sunt,

prin urmare, reîncarnări ale părţii
ce joacă rol de coadă:
de aceea trăiesc în putoare
şi nu au valoare de sine stătătoare,
dar sunt mereu puşi pe sfadă
şi latră să-şi apere fiecare
îngâmfatul care se dă rotund
şi care îl lasă să-l lingă în fund,
pentru că nobleţea lui o cere,
el fiind din prima parte refăcut
spre a renaşte Slăvarul cel de poveste
mereu printre noi încarnat,
după cum se vede că este:
într-un fudul şi în lingăul ataşat.
Pentru că cine s-ar fi gândit

că poate să existe
o astfel de specie bestială,
dacă nu am fi văzut-o zilnic
cum defilează, mândră şi jovială,
prin lumea aceasta,
din vreme ancestrală?
112
Comedia Socială
Clio
Era un om de nimic,
arăta ca un babuin,
era mic, neînsemnat
şi meschin.
Era un om de nimic,
se comporta ca un smintit,
perfid, viclean
şi ipocrit.
Era de nimic, deşi era gras,

nesătul şi bine îndopat.
Era în nimic şi acolo a rămas,
mereu constipat.
Era un om de nimic:
era prost şi credul,
dar înţepat din fire,
că era fudul.
Era un om de nimic,
avea obrazul gros,
era prefăcut, făţarnic
şi mincinos.
De nimic era acest om

şi în nimic a rămas,
că era doar un gnom
de lăcomie atras.
Dar Nimicul era mai bun decât el,

că măcar ştia că e Nimic,
pe când acest filfizon tembel
nu ştia că nu ştie nimic.
Era un om de nimic,
un lup moralist şi un simandicos
113
cu teamă în suflet, că nu era voinic,

ci foarte fricos.
Era un om de nimic,
un arţăgos uşor de înfuriat
ce se zburlea ca un pisic
când era iritat...
Pe acest om... şi tu l-ai cunoscut,

adesea, trist şi deprimat,
că el prin viaţă a trecut
cu capul plecat.
Iar când, de jos, l-a ridicat,

să pape lăptic,
de funcţie el a abuzat
ca un om de nimic.
Ca să ajungă la putere
(ca un lingău-mare-ucenic),
el a linguşit, la vedere,
pe un alt om de nimic.
Nimicul cu nimic se însoţeşte

şi omul de nimic cu alţii ca el,
ca să-şi împartă nimicul frăţeşte
şi să şi-l bage-n portofel.
Prin istorie el a trecut ca un fariseu

ce s-a lăudat cu a lui nimicnicie
şi s-a comportat ca un lacheu
ajuns epigon cu simbrie...
...
Epitaf:
Din nimic a venit
încă un om de nimic
şi în nimic se întoarce
aşa cum a venit.
114
Comedia Socială
Elisabeta
– Regele are falus

şi se înmulţeşte.
El domneşte
şi se înmulţeşte...
Toţi nătărăii au falus

şi se înmulţesc,
pe jos sau pe sus,
la răsărit sau la apus...
Pe toţi proştii
iubirea-i ocroteşte
şi îi înmulţeşte.
De exemplu,
împăratul cela are un falus mic,
dar este funcţional,
aşa că se poate alege şi el
cu un pitic imperial.
Ţăranul ăla... are un falus

tare ca piatra şi iute:
el s-a dus să discute,
într-un lan de grâu,
pe malul unui râu,
cu a lui muiere,
despre plăcere
şi despre iubire
întru înmulţire.
Patronul acela are un falus capitalist:

cu el caută profitul şi vrea a profita
de nevasta sa
în care a investit o mare avere
şi multă iubire pentru înmulţire.
Iar ăl proletar cinstit

are un falus... mare!
115
În el mult sânge a fugit

şi-l ia cu ameţeală
iubirea cea vulgară,
dar cumva reuşeşte şi el,
prin blestem de inel,
să fie mândrie pentru ţară
şi pentru nevasta lui
barbară, avară, amară,
mioară, cu ghiare, o fiară,
ţigară, locatară, titulară,
funcţionară, gestionară...
calculată, culcată, sculată,
proprietară cu minte, beneficiară,
uşoară, interioară, posterioară,
nebună ce zbiară,
grâu de dus la moară,
sămânţă să răsară
iară...
ca neamul său să-şi înmulţească,

muncitorimea să nască,
şi, astfel, mereu să prospere,
ca să se închine... la himere...
Preşedintele dumnealor are un falus:

el peste republică vulgară domneşte
şi se înmulţeşte.
Cetăţeanul acela în mit exilat

are însă un penis excitat,
iar când îi ajunge iubirea la cap,
el se iubeşte cu o cetăţeană
de care s-a legat
cu act de la primărie
semnat şi ştampilat,
ca să fie legal înmulţiţi
nişte copii prăpădiţi...
Partidul lor... are şi el un falus:

e al lui preşedinte:
ăsta nu se înmulţeşte,
116
Comedia Socială
dar nici nu stă cuminte,

că vrea şi el iubire
şi ordine-n partid:
el vrea să pună stăpânire
peste un neam cupid...
ce se tot înmulţeşte,
pe un teren arid,
cu aprobare de la o individă,
pe alocuri, vidă
şi de la un individ
(iubitor de vid)
ce are la bază
un spermatozoid...
rapid, solid, valid,

splendid şi...
stupid...
(Cu aprobare de la partid!)
117
Vanessa
– Stau şi aştept să treacă vremea...
Şi de ce nu aş sta şi nu aş aştepta
să treacă vremea?
Dacă nu aş sta şi nu aş aştepta,
ce s-ar întâmpla?
Vremea nu ar trece? Viaţa nu ar curge?

Timpul care fuge oare nu ajunge
pe unde apucă lumea să se ducă?
Să zicem că nu mai stau...

şi să aştept nu mai vreau...
Şi atunci mă agit, vorbesc, mă implic...
Scade oare timpul? Se face mai mic?
Iar în aşteptare se face mai mare?...
Poate-s obosită...
Aş putea să tac, să mă liniştesc,
să mă odihnesc... Nu ar fi firesc?
Dar dacă sunt demotivată?
Poate că astăzi îmi lipseşte

o mulţumire şi o felicitare,
o aprobare şi o încurajare...
(Un semn că munca nu-mi e în zadar
şi că zâmbetul ce-l am nu este amar.)
Sunt obosită...
Oare am muncit prea mult?
Sau doar am ajuns să înţeleg prea bine
că lumea e bolnavă şi că delirează
şi că nu e leac care s-o facă trează?
Vremea care trece mă lasă mai rece.

Dar timpul ce vine trăieşte în mine...
118
Comedia Socială
Aşa că eu stau, deoarece vreau...

o aşteptare curată, blândă, neîntinată.
Iar când o cunosc, totul are rost...

Atunci vremea curge, înspre mine fuge,
mă călăuzeşte şi mă sfătuieşte
timpul să-l privesc, văzându-l lumesc,
iar omul să-l ştiu, dacă vreau să fiu.
Uneori, înţeleg... că eu nu aleg

când vremea o să treacă,
când ea se opreşte
sau când... din nou, pleacă...
Ea se mişcă greu... şi trece agale,

se roteşte în cercuri pe aceeaşi cărare,
iar când variază, puţini o urmează...
Eu stau şi aştept – vremea o să treacă:

de e nepăsătoare, ea doar mă încearcă,
dacă este tristă, e prea egoistă,
dacă-i bucuroasă, e fiindcă îi pasă,
de e obosită, am muncit prea mult,
iar dacă ezită, fiind nemotivată,
îi aduc aminte că nu-i nevinovată...
Stau şi aştept, fiindcă vreau odihnă,

stau şi aştept, fiindcă doresc lumină,
stau şi aştept: tăcerea mă alină...
Şi astfel vremea trece

şi e timp de mişcare,
fiindcă după Tăcere vine Cuvântare,
după delăsare vine motivare
şi după provocare vine rezolvare.
Aştept, dar e o aşteptare potrivită...

Stau, dar e o nemişcare chibzuită...
Las vremea să treacă,
dar nu mă pierd în clipă...
119
VI Animalică
Gina
– Cucurigu!
M-am sculat!
Aşa striga un cocoşel...
– Cucurigu!
M-am trezit!
Se bucura el...
– Cotcodac, cotcodac...
Dădea găina din cap
în semn de aprobare,
dar nu stătea să fie prinsă
de cocoşelul cel mare...
– Cucurigu!
Striga el,
în timp ce alerga...
– Cucurigu!
Sunt vesel!
Striga şi de pe ea...
A prins-o de pene,
ca să o ajute
să facă ouă
cât mai multe!
Cucurigu, cotcodac,
cocoşelul s-a sculat...
Cotcodac şi cucurigu,
el se luptă ca un tigru,
călare peste găină,
ca să nu prindă rugină:
muncă de rutină!
Morala?
Cocoşelul a strigat
120
Comedia Socială
(cucurigu, cotcodac...)
anunţând zorile,
iar găina lui a stat
să admire florile...
Mia
Mia mea mi-a povestit,

miau, miau, miau,
cum pisica i-a vorbit:
miau, miau, miau...
Dintr-o mie, Mia mea

(miau, miau, miau)
înţelege pisica:
miau, miau, miau...
Mia i-a făcut un semn:

miau!
Iar ea i-a răspuns solemn:
miau!...
Şi Mia cânta (Mia mea):

Mi au! Mi au! Mi, mi, mi, mi! Au!...
Iar pisica mieuna:
miau?
Ce frumos mai mieunau

şi în cor se exprimau:
Mi au! Mi au! Mi, mi, mi, mi! Au!
A mea Mia mâţă are...

şi mâţa vrea la plimbare:
Miau! Miau! La plimbare eu vreau!
Iar Mia mi-a dat directivă

s-o ascult pe guralivă...
Aşa că-mi iau Pisica şi, iată, mă duc,
121
la plimbare să o duc, pe lângă un nuc!

Miau!
A mea... Mia e o divă,

deşi e un pic cam beţivă.
Iar ea (pisi) e sportivă,
deşi e cam primitivă...
Însă eu am învăţat
limba lor să o vorbesc
şi acum sunt educat
în mieunatul domnesc:
Miau?
Hana
La Hana la poartă am sosit...

Ham, ham, ham!
Potaia ei m-a mirosit...
Ham, ham, ham!
Ea lătra ca o turbată:
Ham, ham, ham!
De zicea-i că-i virusată:
Ham, ham, ham!
Eu nici n-am intrat pe uşă

(ham, ham, ham!),
ea era pe scandal pusă:
ham, ham, ham!
Aproape că am fost muşcat.

Ham, ham, ham!
Când în curte am intrat.
Ham, ham, ham,
Ham, ham, ham,
122
Comedia Socială
Ham, ham, ham!
Hana a ieşit din casă,

pe potaie-i furioasă:
Ce-i, tu, javră?
Ce-ai văzut?
Ham, ham, ham!
E doar Ionică!
Cine te-a bătut?
Ham, ham, ham!
Hai, Ionică dragă...

N-o băga în seamă!
Că potaia asta-i bleagă...
Ham, ham, ham!
Dar încă nu te cunoaşte şi s-a panicat
când la mine-n curte tu ai intrat...
Hammm!
Du-te, tu, potaie de aici!

Ham-ham!
Şi nu-i mai speria pe pitici!
Ham!
Ce-i, Ionică dragă? De ce ai venit?

Ham-ham-ham-ham-ham!
Hai, te rog, în casă, că am asurzit!
Ham!
Lasă javra asta, că-i puţin nebună!

Ham!!!
Doar dracul ei ştie ce vrea să ne spună!
Ham! Ham!
Hammm!
123
Mioara
Trecea pe la poartă o turmă întreagă:

Bee! Bee! Bee!
Mergea agitată şi puţin în grabă:
Bee! Bee! Bee!
Oile ăstea parcă-s tot bete:

Bee, bee, bee!
Că tot timpul le e sete:
Bee, bee, bee!
S-au oprit în faţă la Bar,

be, be, be,
ca să-şi înece al lor amar:
be, be, be...
Erau conduse de câţiva ciobani,

be, be, be,
ce le mânau, să facă bani...
Be, be, be!
Turma era... în campanie electorală:

Be! Behehe! Beee!
Statului să-i facă cheltuială...
Be! Be! Be!
Şi ele stăteau, pe ciobani, să-i asculte:

Be! Be! Be!
Dar făceau gălăgie, că nu erau mute:
Beee! Beee!
Erau multe, dar nu conta...

(be, be, be...),
că doar ciobanul le conducea...
(be, be, be...).
Ar fi băut şi ele ceva,

be, be, be,
124
Comedia Socială
însă în Bar doar ciobanul intra...

be, be, be!
Morala?
În Bar, ca la guvernare,
oiţele nu au intrare,
că ele şi-au ales ciobani
să le conducă pentru bani...
Be, be, be...
Aşa că nu vă mai îmbătaţi

cu apă chioară,
că degeaba Guvernu-l schimbaţi
la astă ţară:
Be, be, be...
Oiţele, domnilor,
nu ajung la guvernare,
că bâta ciobanilor
e mereu mai tare!
Iar behăiturile unei turme

aflată în marş de protest
sunt doar glume
şi vorbe fără sens!
Behehe!
125
Mona
O turmă de vaci se ruga:

Mu, Mu, Mu...
Iar un bou le dirija:
Mu! Mu! Mu!
Pe uliţa satului ele au plecat...

Mu, Mu, Mu...
Cu ordin de la Sindicat...
Mu! Mu! Mu!
Vor şi ele să primească simbrie,

Mu, mu, mu...
pentru munca depusă pe câmpie!
Mu?
Şi pentru laptele ce le-a fost muls

(mu, mu, mu)
de stăpânirea ce le-a supus:
Mu!! Mu! Mu!!
Au strigat o vreme, până au răguşit:

Muuuu! Muuuu! Muuuu!
Apoi mitingul l-au părăsit...
Mu... Mu... Mu...
Şi s-au întors de unde au plecat

(mu, mu, mu),
pentru că sclavul, mai nou, e salariat!
(Mu, mu, mu.)
Iar Stăpânii nu trebuie să muncească,

pentru că lapte-l fură fără să-l plătească!
Mu, mu, mu.
Un nou mit ei au născocit:

Mu, mu, mu...
Şi religia capitalistă s-a ivit!
126
Comedia Socială
Mu, mu, mu...
Şi acum... la Profitul-Divin se închină

toate vacile care suspină:
Muuu! Muu! Muuuu!
Apoi ele stau şi se minunează:

Mu!... Mu!... Mu!...
Că sclavia modernă se agravează...
(Mu, mu, mu...)
Morala:
Sper că nu eşti bou

şi ai priceput
că vaca e mulsă
de la început!
(Mu, mu, mu.)
Şi că, orice-ai face,

va fi o stăpânire
turma s-o conducă
şi s-o fure-n neştire!
Mu?
127
Rebeca
Cerbul se roagă şi suspină...

El scoate zgomote ciudate şi apoi strigă
spre stele, odată cu vântul
că o jigodie stăpâneşte Pământul

şi că o dihanie... plecată la vânătoare...
terorizează vietăţi lipsite de apărare.
Această lighioană se crede jivină

şi poate chiar divină,
însă-i doar răutăcioasă
şi foarte meschină!
E seară...
Puiul său se apropie şi-l întreabă:
– Dar, tati...
Cine-i această lighioană
de care trebuie să fugim,
dacă vrem să trăim?
– E o Fiară turbată, e o minte tulburată

de care toate animalele fug, de îndată
ce-i văd umbra ei înfricoşătoare
cum se apropie ameninţătoare
şi se cască, să le halească!
De această Fiară s-au speriat

şi s-au ascuns, pe unde-au putut,
păsările cerului şi iepurii câmpului,
caprele, cerbii şi peştii din apă,
iar acum ele strigă spre cer şi spre lună:
„Cine ne scapă
de această sălbăticiune nebună
care zâmbeşte când ne închide
şi se distrează când ne ucide?
128
Comedia Socială
Şi cine ne va mântui de a ei cruzime

ce vede-n noi doar carne şi grăsime?
Cine?...
Cine o va lecui oare de nebunie
şi de marea ei barbarie?”...
– Dar... tati...
Cine-i Fiara aceasta care aduce cu ea
o asemenea urgie?
– Toate animalele o numesc simplu:

„Omenie”!
– Ce omenie?
(Intră în vorbă Căprioara.)
Să ne ferească sfântul
de o astfel de omenie
ce ne prădează ca o năpârcă
şi ne mănâncă
după ce ne beleşte,
ne jupoaie sau ne jumuleşte...
Şi să-i vină şi ei vremea

să fie vânată sau măcar domesticită
doar spre a fi exploatată
şi apoi ucisă,
eviscerată, fiartă, friptă
şi bine gătită
de cineva la fel de plin de „omenie”
precum e omul faţă de un miel,
de o găină, un porc sau un viţel!
129
Pamela
– Oare păsările cântă?

– Nu cântă! Ciripesc!
– Şi e vreo deosebire?
– Sigur că este:
doar omul îşi cântă
trista lui poveste
sau e prins în dor
cu jalnic cântec de amor!
Păsările însă doar ciripesc:

cip-cirip şi iarăşi cip...
Şi pe om îl ocolesc
în orice anotimp...
– De ce?
– Omul nu e un animal,
ci e mai rău decât el!
Adeseori, e bestial
şi face măcel...
Atâtea păsări a ucis,

încât ele l-au blestemat,
fiecare pe a ei limbă,
să fie închis într-o colivie,
dacă se poate pe vecie,
pentru că se face vinovat
de crimă cu premeditare,
făptuită cu repetare,
de holocaust aviar
făcut pe al ferocităţii altar
şi de un genocid păsăresc
atât de oribil şi de groaznic,
că ar trebui pedepsit amarnic!
Adeseori, păsările, prin urmare,

nu se veselesc şi nici nu cântă,
130
Comedia Socială
ci, mai ales, se tânguiesc

şi se înspăimântă de omul carnivor
care le împuşcă-n iarbă sau din zbor
şi de care au atât de mare teamă,
încât, atunci când îl văd,
degrabă dau de ştire şi sună alarmă,
că se apropie un căpcăun
viclean, sângeros şi nebun
care crede că tot ce zboară
trebuie degrabă mâncat
şi-n burta lui îngropat,
pentru că pasărea altă treabă nu are,
decât să fie friptă în frigare, în tigaie...
şi să ajungă-n el zidită
carne chinuită...
131
Marilena
Mac! Mac!
Dădea sfaturi o raţă
răţuştei de pe lac:
Învaţă! Învaţă!
Dacă vrei să-mi faci pe plac

şi să ajungi mare în viaţă...
(Mac, mac, mac... –
dădea sfaturi o raţă...)
Atunci învaţă bine la şcoală

cum să fugi de dac,
de nu vrei să ajungi în oală
sau friptă de un drac!
Mac! Mac!
132
Comedia Socială
Selena
Oac, oac, oac!

Cânta un vârcolac.
Şi apoi urla la lună
după datina străbună!
Aşa se urlă pe la ei,

ca pe la căţei...
Oac, oac, oac!
Aşa cânta un vârcolac...
De un vampir a fost muşcat,

dar a rezistat
(că avea imunitate bună)
şi s-a făcut doar vârcolac:
Oac! Oac! Oac!
133
Gabi
Vine gâsca şi îţi spune:

– Ga! Ga! Ga!
S-a întâmplat o minune!
A sosit Maga!
– Chiar a venit, tu gâscă? Pe bune?

Şi-i plină desaga?
– Ga! Ga! Ga!
Zice gâsca şi îţi spune:
– E plină de cadouri,
că a venit de la Raga,
cu brad şi cu globuri,
să aducă paga...
Ga, ga, ga!
– De unde a venit?
Şi ce să aducă?
Mai zi o dată: cine a sosit?
– A venit Maga, de la Raga,

să aducă paga...
Ga, ga, ga!
– Zău, tu gâscă! Zău aşa!

Dar ce limbă mai e şi asta?
– Limba Gaga!
Nu ai auzit de ea?
– Naga!
– Baga? Zău aşa! Caga?

Dar toată lumea o ştie
încă din copilărie:
Daga raga taga
oaga eaga laga! ...
134
Comedia Socială
– Auzi, tu, gâscă!

Ţie cred că-ţi lipseşte o doagă
şi-ţi arde de şagă!
Naga?
– Daga!
– Caga aga... Ce-i asta?
– E limba lui Moş Gâscun

sosit de la Praga,
să ne aducă daruri („şpaga”!),
ca să ne mituiască,
să fim cuminţiei
şi pe Mama Gâscă
să o ascultăm
ca nişte căţei!
– Aga!! Am priceput!
Crăciun pentru gâşte
şi vorbire-n gaga
cu Maga de la Raga
pentru paga...
Na ga?
– Daga!
– Atunci naga! Eu nu cred în Maga!

Şi nu-mi trebuie paga,
chiar de-i de la Raga,
că nu vorbesc gaga!
– Ga! Ce nasol!
Să nu crezi tu în Moş Gâscoi
şi în limba străbună de la noi!
Ga, ga, ga!
Ce viaţă grea!
Daga raga taga
oaga eaga laga
maga raga paga! ...
135
... Naga?...
Naga naga?
– Naga!
– Atunci ga-ga!
Eu mă duc la Maga,
dacă nu-mi dă Taga,
c-o să-mi dea ea paga
adusă de la Raga,
că am fost gâsculiţă cuminte
şi, tot anul,
mi-am cărat ghizdanul
pe la Saga,
că să învăţ
alfabetul Gaga
şi poezia Oaga
scrisă de Laga...
Şi, tăcută ca o raţă,

gâsculiţa repede s-a dus,
să vadă, Moşul,
ei, ce i-a adus...
Ga-ga!
136
Comedia Socială
Lola
– Vai, ce limbă minunată

îi limba populară,
că se-ascunde-n ea, mascată,
lumea infernală...
Dar când o auzi lălăită

în cântec popular,
durerea toată-i zvârlită
între haz şi amar.
E tare frumoasă
limba strămoşească.
(Precum a morţii coasă
pornită să nască...)
Vorbe dulci cu grai de jale

la horă doinite...
de nişte animale
ce n-au fost jugănite.
137
Zoe
– N-am nici o treabă cu natura.

Pentru mine e înmărmurită:
e slabă, seacă şi prăpădită.
Şi oricât ar ciripi vreun păsăroi

sau ar cânta vreun greier răguşit,
natura, deşi-i vie, e moartă pe la noi.
Aceleaşi culori plictisitoare,

foarte puţin variate,
păduri repetate şi obositoare.
Un cuc care cucuie

şi un câine care latră,
o floare şi o piatră...
Ce treabă am eu cu natura?
Natura, deşi-i vie,

pentru mine-i moartă.
Că a murit în repetare
şi s-a născut la fel:
Şi orice ciripit tembel

e doar un zgomot surd
fără nici un ţel.
138
Comedia Socială
VII Economică
Olivia
– Stăpâne, producţia de sclavi a scăzut!
– Nu le mai stă gândul la futai? Vai!

Dar nu se poate! Nu sta aşa!
Bagă-le porno! Fă ceva!
Mai dă-le o telenovelă la televizor,
să fie iubire în dormitor!
Sau bagă-le ceva în cafea:

un afrodiziac sau altceva...
Mai dă-le o reclamă sexuală
sau vreo ştire mondenă, senzuală!
Nu sta aşa! Fă ceva! E gravă problema!

Cu ea nu-i de glumit!
Dacă producţia scade, noi ne-am belit!
Cine o să mai servească domnii,

dacă sclavii nu fac amor?
Şi cine o să muncească
pentru al nostru viitor?
Să crească deci numărul de sclavi!

Aşa am decretat... Să se înmulţească!
Să-i facem să se închine la Iubire,

ba chiar la Sex, că e a mai bine!
Să le livrăm o religie sexuală
ascunsă sub mituri, metafore,
simboluri, pilde, minuni închipuite...
Să fie toate codate în cheie rituală,

cu moarte falică şi înviere, ridicare
spre cer şi alte cele, mântuitorul Falus
să fie rugat, să fie slăvit, să i se cânte,
139
iar muma cu prunc icoană să fie,

că sclavia este vitală pentru economie!
Dobitocii cred că sclavia s-a abolit,

dar noi ştim mai bine: s-a redenumit:
sclavul e acum o slugă cu simbrie
şi-şi poartă lanţul ca un bun muncitor:
de bună voie şi nesilit de nimeni,
numindu-l credit la bancă, de la noi luat,
să-i dăm cu dobânda-n cap, să plătească
banul de noi tipărit,
ca şi cum am muncit pentru el.
Lasă... să-şi ducă lătrând câinele lanţul:

de profit prea-umflatele noastre facturi,
taxe peste taxe, TVA-uri, impozite,
asigurări şi alte dări, chirii exorbitante,
taxe de studiu spre lună ieşite din carte,
preţuri lovite mereu de inflaţie
făcute special pentru această populaţie
ce crede-n lăcomie şi vrea şi ea să fie
ca noi... stăpânii de oi...
Las-o să creadă, că-i proastă şi naivă:

prin lăcomie... de bani şi de avere
o să prindem noi robii la jug,
ca să tragă apoi ca boii la plug,
pentru mai nimic...
Să le ajungă de mâncare,
să le dăm totuşi ceva ajutoare,
să nu zică că-s zgârcit, că altfel îmi mor
de foame... sclavii şi roabele...
şi-mi scade oleacă imensul meu profit...
140
Comedia Socială
Ivana
– Apropo, Stăpâne... A scăzut profitul!

Angajaţilor nu le mai arde de muncă.
Protestează! Ne-a scăzut venitul,
iar productivitatea e aproape pe ducă...
Muncitorii s-au prostit de cap şi visează
că economia spre colaps înaintează,
văzând cum sărăcesc cei ce muncesc!
– Dar nu e bine deloc!

Hai să luăm măsuri! Profitul e sfânt!
El nu trebuie să scadă, decât aparent,
prin artificii de contabilitate plasate
perfid, ca să-l putem deplasa
în paradisuri fiscale banale, raţionale,
unde nu se poate taxa...
Profitul este Dumnezeu!

Dacă scade e blasfemie!
Trebuie să scădem costul!

Să dăm din sclavi afară,
să le tăiem salariul,
să-i punem zi lumină să muncească,
să creştem exagerat preţurile,
să mituim pe cineva!
Trebuie neapărat să facem ceva!
Profitul e divin, după cum se ştie,

Capitalul e sfânt, că aşa a fost să fie,
dar munca... munca nu valorează nimic!
O să scădem cheltuielile cu ea,

până când sclavii din picioare vor cădea!
De foame, de griji, de oboseală!
Ce mai contează! O să-i înlocuim!
Că stau alţii la coadă, ca să-i chinuim!
141
Dar trebuie să facem neapărat ceva!

Că nu se mai poate aşa!
Profitul e prea mic, deşi-i enorm de mare,
trebuie să-l creştem fără încetare!
– Dar ce-am putea să facem, Stăpâne?
– Am putea... să facem economia...

să se prăbuşească!
Da! Ca sclavii să-şi piardă toţi banii
şi să le vină iarăşi pofta să muncească!
Iar noi să creştem în avere,

să ne tăvălim peste grămezi de bani
şi să râdem la o bere
de aceşti prostovani...
Aşa le trebuie, dacă cred în Bursă

şi în bule speculative colectoare
de bani reali donaţi de a lor neinformată
lăcomie pentru hârtii lipsite de valoare...
spre a hrăni scheme piramidale,
întinse frumoase capcane, uşor variate
faţă de ciclurile economice anterioare,
doar spre a-i momi cu fantezii
pe naivii din deal şi din vale
şi spre a-i lăsa, la urmă,
cu buzele umflate, cu economiile furate
şi cu datorii artificiale, pentru ei reale,
care-i lasă fără bani de spitale, de şcoli,
de haine, de mâncare...
Tot profitul la noi o să vină,

fiindcă capitalul doar băncilor se închină
şi-şi râde de muncitori în surdină!
O să băgam astfel în sclavi disciplina,

să-i facem să muncească, pe mai nimic,
la doi-trei stăpâni deodată,
că oricum viaţa lor e ratată,
din clipa în care s-au închinat
142
Comedia Socială
la Zeul Profit
atunci când economie de piaţă
şi-au dorit!
Ha! Auzi: de piaţă!... Ce piaţă, proştilor?

Poate vreţi să ziceţi economie
de jaf calculat şi atent programat!
Păi cum credeţi voi că se fac banii?
Prin muncă?
Ha, ha! S-o vedem şi pe asta!
Doar prin speculă, fraierilor!

Doar prin şarlatanie!
Prin furt legalizat, cu aprobare de la stat!
Căci ce e statul? Statul suntem noi!

Cei putred de bogaţi dintre voi!
Vă închinaţi la bani, vă închinaţi la noi!
Şi ne alegeţi în parlament
şi în guvern, dacă dorim...
Sau dacă nu, punem la ministere
nişte marionete, nişte păpuşele...
Mai ciugulesc şi ei sau ele ceva,
dar e nimic în comparaţie cu averea mea!
Fiindcă eu sunt Patronul, Stăpânul,
iar cine nu mi se supune
şi-o ia în freză pe bune!
Aşa că noi „economie de piaţă”

ne-am dorit...
Şi am primit-o de la proşti,
că i-am păcălit...
Ei nu înţeleg că nu e mai nici o diferenţă
între bancheri şi mafioţi,
între investitori şi hoţi,
între dobânda de la bancă
şi un jaf la drumul mare,
căci nu există concurenţă,
ci doar preţuri de noi fixate,
să le ducă proştii-n spate...
143
Parlamentarii îşi dau legi

pentru ei şi pentru noi
şi împreună jefuim, prin taxare,
o turmă de oi
mânată de vulpoii slugarnici
ce i-am angajat la fisc,
să le ia ciorilor caşcavalul din plisc!
Iar la Bursă mai totul e o cursă.

Cei care cumpără, atraşi de bule,
pachete de acţiuni minuscule
şi alte „hârtii financiare” derivate...
fără nici o valoare
îşi joacă avutul la loterie,
doar din prostie!
Toate jocurile-s aranjate în Capitalism,

în Comunism, în Socialism
sau în alt „ism”
şi doar sclavul dobitoc
mai crede în noroc!
Katya
– Vai, Stăpâne! Ne-au prins că am furat!

Şi că jocurile din piaţă le-am aranjat!
Vor acum să ne facă proces,
să ne falimenteze!
Au interes unii să ne dezarmeze!
– La luptă atunci! Să vină avocaţii!

Să se prezinte la servici'
judecătorii infiltraţi şi cei mituiţi!
Şi deputaţii şi senatorii
pe care i-am cumpărat,
nu ca să-şi facă de cap prin parlament,
ci ca să ne păzească pe noi de faliment!
Să dăm şi noi statul în judecată!
144
Comedia Socială
Să se facă o lege, să dăm o ordonanţă,

ca să putem lua înapoi de la stat
nimicurile pe care vreo instanţă
le-a confiscat!
– Dar lumea-i supărată!

Avem nevoie de un ţap ispăşitor!
Ne trebuie un prost condamnat special
pentru popor!
Să vadă şi el că se face dreptate
şi să nu se prindă că lucrurile-s aranjate!
– Să dăm atunci vina pe vreun directoraş,

pe vreun angajat care a semnat
şi apoi a furat,
ca să ne facă nouă pe plac.
Îi dăm şi lui ceva, să-şi ţină gura.
Şi gata! Am rezolvat!
Mai e ceva de discutat pe ordinea de zi?
Că vreau să plec în inspecţie
pe la primării şi pe la Guvern,
să-i trag de urechi pe măgarii aceia
care, după ce i-am mituit,
cred că o să scape mai uşor
de mine, decât de popor!
Se înşeală amarnic!
Chiar azi din funcţie îi voi zbura,
cu poruncă directă de la partidul
ce-l finanţez, ca să mă distrez...
şi ţara asta s-o pot guverna
ca pe moşia mea!
145
Susan
– Stăpâne... am venit!...
Aveţi ceva de poruncit?
– Tu, dragă preşedintă de partid,

spune-i, te rog, guvernului meu
că m-am plictisit de el
şi vreau să se schimbe...
– Să se schimbe între ei?
– Să se schimbe!
Dar vreau, de data asta,
un prim ministru chiar mai tembel
decât ultimul care a fost,
că bufonul ăla nu era suficient de comic.
Şi vreau să-l scoateţi din ecuaţie

şi pe cel de la Educaţie: să fie înlocuit
cu unul chiar mai prost
decât cel care a fost,
ca doar în mod miraculos
cine merge la şcoală să aibă un folos!
A! Şi la Sănătate să pui unul mai vigilent!

Să fie atent, că-mi scad profiturile
de la fabricile mele de medicamente!
Să mai crească preţurile la tratamente
şi să se mai facă nişte achiziţii umflate
pentru clinici de stat şi spitale,
că nu degeaba îl trimit la guvernare!
– Şi la Dezvoltare?
Ce facem cu banii de investiţii?
Doriţi să facem ceva achiziţii?
– Să faceţi, desigur! Să aveţi numai grijă

ca ei să ajungă, din a statului pungă,
146
Comedia Socială
tot la mine-n buzunar!

Să-l pui pe guralivul acela lingău
ce ştie a truca licitaţii de infrastructură,
să-mi mai vină nişte bani gratuiţi
din Bugetul făcut de nişte tâmpiţi...
– La Finanţe să ştii că am eu pe cineva,

că trebuie neapărat să adunăm taxe!
Nu o mai putem duce mult aşa,
că... mai că nu mai avem ce fura!
– Că bine zici! Punem şi acolo o secătură,

o coadă de topor sau vreo fudulă,
să bage spaima în întreprinderile mici
care vor şi ele să ciugulească
câte ceva de la masa boierească...
Vreau să mai bage câteva mii în faliment,

să le fie de învăţătură,
să nu mai viseze atâta la îmbogăţire,
dacă n-au cotizat la stăpânire!
147
Rovana
– Am avut şi eu un ban
şi a plecat de lângă mine,
că era un gologan
şi nu ne aveam bine...
S-a dus să se facă monedă

în visterie la stat...
(Am avut şi eu un ban
şi mi l-au luat!)
Taxele acestea toate

să fie blestemate,
iar pe cei ce dat-au lege
furtul să-l legalizeze
să-i roadă în gheenă monede

cu fălci de rubiconzi
şi dracul care-i posedă,
că-s nişte vagabonzi!
148
Comedia Socială
Regina
– Tot ce trebuie să ştii despre economie

e că-i controlată, e manipulată,
fie de capitalul concentrat oligarhic
de câţiva campioni locali sau mondiali
la sportul „Lăcomie”... loviţi de nebunie,
fie de economia ce a fost centralizată
în buzunar la o elită de partid
ce se bucură de supunerea asociată
poporului stupid...
Jocul economic e mereu aranjat

de acei experţi care se pricep la furat,
iar restul sunt doar sclavi ce muncesc,
conform unui program bine fixat,
pentru nişte averi minunate, visate,
care niciodată nu vor fi ale lor,
nici acum, nici în viitor...
149
VIII Infernală
Marina
– „Omul e stricat...
Mă întrebaţi: „Cine l-a stricat
şi când s-a întâmplat?”
Omul... se naşte stricat,

trăieşte stricat şi moare stricat.
De stricăciune el se face vinovat,
că multe stricăciuni a cauzat.
Mă întrebaţi poate, miraţi:

„Ce e stricat?”
Mai totul e stricat în el:
e prost, idiot şi tembel...
Omul e atât de stricat,
încât e imposibil de reparat.
A strica i-a devenit mod de viaţă,

din stricăciune nimic nu învaţă,
stă cu toţi stricaţii la masă
şi de ce s-a stricat nu îi pasă!
E stricat şi nu poate fi reparat...

Că e femeie sau bărbat,
omul e doar un stricat:
el un stricat şi ea o stricată
făcând stricăciuni prin iubire
şi căutând, cu o minte stricată,
în ce-i stricat, mântuire...
Omul... e ca o mâncare stricată:

nu mai e bună de nimic
şi trebuie aruncată!”
...
150
Comedia Socială
Aşa gândea un zeu stricat

de om inventat,
ca să dea drumul peste lume
la un potop stricat
care n-a funcţionat.
151
Amelia
Amelia a tot încercat

să facă un copil,
dar, la urmă, s-a săturat
de al ei imbecil.
A divorţat şi a încercat din nou

să facă un copil,
dar soţul ei era un bou
şi un mare imbecil.
Aşa că l-a lăsat şi pe el

şi s-a măritat încă o dată,
sperând să facă un copil
cu... al treilea imbecil.
Şi, tot aşa, i-a tot schimbat,

dar niciunul nu se potrivea...
Şi tot mereu a divorţat,
fiindcă ea visa...
să facă un copil,
dar nu cu-n imbecil...
sau cu un bou
sau cu un prost,
sau cu vreo unul fără rost,
cu vreun beţiv
sau cu un puturos,
cu unul prea deştept
sau prea mofturos...
Şi, odată, i s-a confirmat

că nu poate face copii
şi tare mult s-a enervat...
pe imbecil... desigur.
Acum, când nu e nervoasă,

e beată sau doarme fără rost,
152
Comedia Socială
găteşte, mai mătură prin casă

sau se iubeşte cu vreun prost...
pentru că, probabil din inerţie,

ea încă speră să mai facă...
odată... un copil...
cu vreun imbecil...
Nu mai contează!
E important doar
ca scandalul conjugal
să stea liniştit...
Şi să nu fie deloc deranjat
infernul acesta infinit
şi fără de sfârşit...
în care Amelia,
într-un final, a izbutit,
parcă printr-o minune,
să facă şi ea un drăcuşor mic
şi să-l arunce în lume,
ca să ştie şi el
cum se trăieşte-n infern
cu doi părinţi ce s-au imbecilizat
şi s-au luat mereu de cap
doar spre a se repeta,
încă o dată,
prostia întruchipată.
153
Linda
Femeile doresc să-şi dea viaţa etern,

în numele unui pact cu diavolul semnat,
pentru propăşirea acestui infern
prin sângele care din ele s-a vărsat.
Iar bărbatul îşi vinde, mai pe nimic,

sufletul-spermă pe care îl are,
ca să se poată închina şi el un pic
celei în care dracu-i şi-a găsit salvare.
Toţi părinţii au semnat un contract

cu focul cel veşnic...
Pe întuneric, iubirea slab i-a luminat
de pe-o minciună-sfeşnic.
Lumea-i posedată romantic

printr-un act de iubire scris şi iscălit
de dracul adâncit în locul lunatic,
ca infernu-i dorit să fie zămislit.
154
Comedia Socială
Adela
Adela, cu umbrela-i,
păşea liniştită prin ploaie
la braţ cu domnul acela
care are ...
Umbrela şi Adela
acum s-au închis.
S-a oprit ploaia din cer căzută,
însă el insistă şi vrea să o ...
Adela, umbrela şi al ei iubit

s-au retras deci lângă un complex:
ea e excitată, el vrea să facă ...
Fusta i-a căzut pe jos,

în depărtare se vede o pendulă,
iar ea a pus mâna, să frece o ...
Adela s-a aplecat

după fustă, ca o marchiză,
iar el a penetrat-o
drept în ...
Adela murmura ceva,

de parcă avea în cap doar tărâţe,
umbrela ei suspina,
iar el a apucat-o de ...
Lângă o umbrelă udă,

el a pipăit-o pe epidermă
şi s-au bucurat amândoi
când au văzut ...
Adela stă întinsă pe pat,

dar şi-a închis umbrela,
că jocul amoros s-a terminat,
iar ploaia nici n-a existat...
155
Decât dacă e vorba de o altfel de ploaie

mereu udă peste nişte ...
şi de o altfel de umbrelă de marchiză
care se deschide la fel precum o ...
ca să cuprindă în ea o noctambulă
şi o frumuseţe de ...
îndrăgită de una ce stă ca o mută,
ca el să o ...
spre a-i depune pe a ei epidermă
o grămadă de ...
Ştiu că a rima
e, uneori, mai greu,
dar dacă n-aţi ghicit,
iată răspunsurile
care nu s-au potrivit:
Ploaie – oaie,
căzută – paraşută,
complex – duplex,
pendulă – basculă,
noctambulă – formulă,
marchiză – psihanaliză,
tărâţe – mâţe
şi epidermă – angiospermă...
Iar răspunsurile corecte sunt...

ascunse în cuvânt:
Ploaie... căzută...
peste un complex
pendulat noctambulic
în marchiză
spre suc de tărâţe
peste epidermă...
Te rog să nu zici ... !
156
Comedia Socială
Ada
Bestia avea un prinţ...

Vai, ce surpriză!
Se pare că frumoasa
are şi ea o...
Frumosul cu ea se iubea,
un pic băut, dar absolut tăcut,
însă bestia tare striga,
să afle vecinii că ea s-a....
măritat...
Aşa. Ce mai era de zis?

A, da! Mai era ceva: în seara aia,
frumoasa Ada recita alfabetul...
însă s-a oprit la litera „A!”...
Pe ea o asculta poetul
când o ţinea în braţe şi o...
preamărea...
Astfel, în slavă ridicată, ea îl aproba:

Da!... Da!.. A! A!... Da!!!
Fiind deci elogiată, Ada jubila,
numele-şi repeta, cu a! şi cu da!
Şi juisa: a! Da!... A!! Da!!
Şi o vreme tot aşa...
Iată: miezul nopţii a trecut,

iar bestia încă sare şi se agită:
mi se pare că e puţin... turbată...
Domnul ei o ascultă şi se excită,
iar nebuna râde când e...
bine cuvântată.
157
Renata
Eros a aruncat peste acest infern o vrajă

care începe cu Venus nudă pe o plajă.
Iahve... tentaţie a pus în virgină cinstită,

ca Eva cea goală mereu... să ne fie ispită.
Olimpienii în Pandora au ascuns

o mică cutiuţă ce pe om l-a sedus.
Vishnu o grămadă de curve a visat,

pentru că a adormit (şi azi) îmbrăcat.
158
Comedia Socială
Carmen
– Eu am o lipsă.
Ceva îmi lipseşte...
Tragedia nu mă prea cuprinde,
că n-am o moacă tristă.
Dar şi ţie îţi lipseşte ceva.

Tu, mi se pare, ai o mare lipsă!
Tragedia pe tine te cuprinde,
că ai o viaţă tristă.
Nu ştii de glumă! Nu ai umor!

Ceva îţi lipseşte... din decor...
Te vrei iubit pe mitralieră

şi apoi boceşti
că moartea este o himeră
pe care tu vrei s-o slăveşti.
Prea minţi frumos

şi n-ai regrete...
Şi eşti pornit pe înşelăciune.
Şi nu faci fapte bune.
Şi apoi te miri de tragedie

şi te apucă bocitul de faţadă:
te dai mare cu a ta mascaradă
ce nu se poate numi parodie...
pentru că ţie... ceva îţi lipseşte.
O doagă? Nu!
Ba încă ai prea multe:
te învârţi şi latri ca un mieluşel
care nu prea ştie să asculte,
că are gândul prea mişel
şi multe toane mărunte...
159
Am impresia...
că îţi lipseşte, uneori, răgazul.
Eşti prea grăbit şi prea pripit
şi ţi-a cam pierit hazul.
Prea le încurci şi le răsuceşti

şi faci o mare tragedie
din nişte simple banalităţi
ce-s bune doar de comedie!
Ţi-ţi lipseşte ceva...

Dar eu îţi pot spune
că tragedia ta e falsă!
Ai uitat de bunătate şi de umor.
Deşi-i mereu cu vorba-n moarte

şi cu gândul la despărţire,
a ta tragedie nu poate să te poarte,
chiar prăbuşită-n amintire,
decât... prin decor.
Tu eşti păcălit de Amor,

dar tragedia ta nu-i tristă,
iar asta se simte...
Ea e mereu precum o artistă
care plânge pe scenă, ca o sirenă,
fără motiv şi doar de faţadă,
ca lumea să o vadă
şi să o creadă... că e tristă.
Şi eu nu zic că
nu ar putea să fie,
dacă i-ar sta capul la tragedie
şi nu la vreo nouă comedie!
Dar aşa... nu e nici acolo,

nici aici...
E doar ca ţepii de arici
ce s-au zburlit în grabă,
doar ca să fie şi să zici
că te afli în treabă...
160
Comedia Socială
Şi nu zic că-ţi lipseşte o doagă.

Dar eşti poet de folk
şi-ţi place poezia masochistă
abordată direct, călare pe artistă,
pe vreme comunistă,
într-un hotel oarecare
pe la munte sau pe la mare...
pe motiv că ţie,
chipurile, îţi lipseşte ceva.
Şi e adevărat!
Dar nu zic că ţi-ar lipsi talentul!
Vai de mine!...
Dar poate că ar fi mai bine,
dacă ţi l-ai folosi
nu doar spre a face copii...
din flori...
şi apoi a te lăuda,
ca o babă,
că din iubire o să mori.
Nu ai murit! Ai văzut bine.

Ba dimpotrivă:
ai mai adus pe lume încă un prăpădit,
să fie lângă tine chinuit
de vreo tragică parodie
jucată sub altă pălărie...
Ascultă-mă pe mine: tu ai o lipsă!

Dar nu iubirea îţi lipseşte...
şi nici sperma care se înmulţeşte,
ci... se face, aşa cum s-a întâmplat,
că, deşi te-ai iubit cu o nouă divă,
ca orice bărbat, nu ai rezistat
şi ai căzut prea repede în comedie...
Iar când tragedia cea falsă

s-a terminat,
cu parodia expusă la vedere,
tu te-ai făcut iar de comedie,
161
că te-ai grăbit la primărie

după un nou certificat...
Şi ai crezut că acum
nu-ţi mai lipseşte nimic.
Dar eu îţi spun,
ca unui fost amic:
Eşti un om de nimic!
Şi-mi pare bine că am divorţat,
că tu nu eşti bărbat
şi ai umblat mereu beat
cu orice poezie care ţi s-a urcat la cap!
162
Comedia Socială
Ella
– Te-ai îndrăgostit
de o despărţire...
Tu nu ai iubit,
decât o amintire.
Am fost lângă tine,

dar nu m-ai văzut.
Şi doar la plecare
tu m-ai cunoscut.
Nu ai fost atent
deloc la prezent,
dar nici în viitor
nu o să faci amor...
Iubirea pentru tine

e doar o despărţire.
Neîncepută bine,
ea-i mereu amintire.
Sunt deci lângă tine,

dar nu sunt văzută...
Nu sunt o amintire,
deci nu sunt cunoscută.
Pe tine nu te doare,
decât ce ai pierdut...
Dar, hai, spune: Oare...
vreodată m-ai avut?
163
Rafaela
– Unii încep iubirea

mereu ca pe o despărţire...
Alţii o admiră, dar se tem de ea
şi astfel se termină a lor fericire
chiar înainte de a o avea.
Pentru unii e doar o amintire minunată

care nu a fost niciodată.
Pentru alţii e doar o fantezie dorită,
veşnic chinuită şi neîmplinită.
Între două extreme agitaţia creşte,

dispusă între iubire şi ură;
pe o parte, se boceşte,
pe cealaltă, se înjură.
„Sufletul meu plânge

cu pete de sânge
şi fără încetare
iubirea mă doare!”
Strigă o nenorocită
lovită de acest păcat
mult prea vinovat,
că ea e chinuită...
„Mă doare undeva... de ea...

De iubirea ta sau de a alteia...”
Auzi pe altul cum se alintă,
că el ştie să mintă...
Te poţi pierde în trecut.

Poţi rătăci prin viitor...
Dar un lucru e sigur:

dacă delirezi prin amor,
rămâi singur.
164
Comedia Socială
Clarisa
În lume nu e decât un vrăjitor:

dracu' gol!
Şi nu există decât o vrăjitoare:
femeia cu ţâţele goale!
Cei doi se vrăjesc reciproc

cu o vrajă numită iubire,
visând degeaba la noroc
prin a lor moştenire...
Bagheta magică e un falus

(vrăjit – e adevărat!),
iar fermecata-i purtată pe sus
de un penis excitat!
Ca pe o mătură conjugală,
cu sărutări dulci descântată,
călare pe el, ea zboară,
ca o pasăre beată...
Cazanul ei i s-a încins

(de-a dreptul între picioare),
s-a dilatat şi s-a deschis...
şi are aripioare...
Strânsă în braţe de un vrăjitor

(dotat cu o Lampă Fermecată),
e tăvălită magic pe covor
o vrăjitoare frecată...
Un deochi a fost aruncat

peste omenire
şi doar omu-i vinovat,
că-l poartă-n privire.
165
lna
– Ce e mai fals
decât un zâmbet de femeie?
Şi ce poate fi mai ascuns
decât sufletul ei?
Se vede din fiecare privire

că e prefăcută şi artificială
şi că ea se ascunde
chiar şi când e goală.
Şi ce vid i se lasă
pe faţa ei mascată
şi sub rochia ei scurtă
de fată măritată?
Ce o posedă?
Şi ce o dă pe spate,
dacă nu...
nişte simple minciuni
prea vinovate?
166
Comedia Socială
Olimpia
Cu Dumnezeu aprig se luptă

cel care adevărul îl spune,
minciuna încă din ţâţă a fost suptă
şi se strecoară chiar şi-n rugăciune.
Din minciună... lumea a fost făcută,

nu dintr-o pioasă minune.
Cu Zeul cel Mare aprig se luptă
cea care se ascunde-n goliciune...
Zeiţa de adevăr se teme tăcută

(mai ceva decât de Satana)
şi, în coşmarul său, ea geme pierdută,
ca să-şi înfrunte teama
atunci când cu Sine (şi astăzi) se luptă...
167
Persefona
– „Infernus” – „de jos”,

dintre picioare:
de acolo se naşte infernul:
din partea inferioară:
de la buric în jos:
acolo unde e intrarea în Iad
şi ieşirea din Paradis,
acolo de unde
toţi dracii au ieşit
şi, prin păcat, s-au mântuit,
încă o dată.
De acolo... De jos.
Din peştera cea infernală
şi din Izvorul Nemuririi
din care, prin spermă, s-au întrupat
şi spinii şi trandafirii.
Acolo jos, mai jos de buric,

chinurile veşnice s-au ivit
sub chipuri şi forme sexuale
fără de scăpare.
De jos, dintre picioare,

confuzia se iveşte
şi agitaţia apare,
ca o boare, ameţitoare,
păcătoasă, suferindă
şi seducătoare.
De jos... din infern,

de la baza coloanei vertebrale,
din locul din care,
între un urinat şi o treabă mare,
se află o iubire şi mai mare...
acolo jos...
fix între picioare.
168
Comedia Socială
Ea ne pune pe jos
şi ne tăvăleşte,
că dracu-i mofturos,
iar prostul ne iubeşte.
Aici jos, pe pământ,

e tărâmul cel sfânt
unde Iubirea domneşte
şi Dracul ne ispiteşte...
dintre picioare...
De jos... Din Infern.
169
Celestina
De atâta bine cât există,

toate merg prost
şi toată lumea-i tristă,
că totu-i fără rost...
***
Poetul ieri a rescris

o epigramă proastă
căzută chiar din Paradis
lângă o coastă...
***
Sunt numai nori pe cer,

soarele s-a ascuns,
pe stradă trecea un vier
cu o scroafă ce l-a sedus...
***
M-am întâlnit cu cineva:

avea o moacă tristă,
semăna puţin cu Eva,
dar era buddhistă.
***
Un bou rumega şi privea liniştit

cum o vacă virgină făta.
Trei măgari de la răsărit
viţelului se închinau, iar el mieuna.
***
170
Comedia Socială
Două statui se întrebau,

să afle cât e ceasul,
deşi ele nu se mişcau
nici să-şi sufle nasul...
***
E linişte în cimitir,
un mort a înviat:
o cruce, iată, s-a sculat
şi în mormânt s-a afundat...
***
Un obelisc tare ca piatra,

cu capul, a intrat
într-o groapă excitată,
că lumea nu s-a terminat...
***
La teatru era lume multă.

Actorii se strâmbau pe scenă:
jucau o comedie cultă
vulgarizată fără nici o jenă.
***
Am vorbit la telefon,
am primit o veste...
Cică există Cupidon,
dar numai în poveste!
***
Era scandal la televizor:

telenovela continua...
Necazul venea din amor,
iar prostia jubila...
***
171
Am intrat la căldurică
şi e tare bine,
moralul mi se ridică
când te privesc pe tine...
Margareta
A fost, pe lângă „odată”,

o femeie măritată.
Deşi părea trează,
adesea, era beată.
Nu era tristă în iubire,

dar era.. cununată.
Iar soţul... nu era un prăpădit,

deşi... umbla cu o altă blestemată...
în timp ce soţia lui cu altul se iubea
spre a fi... divorţată.
Dar actele încă nu s-au semnat,

că trebuia partajată
casa în care s-au iubit,
iar ea... era nevinovată.
N-au vrut s-o pună în vânzare,

că era prea bine dotată
şi mult s-a investit în ea,
ca să fie mobilată.
Iar cum divorţul nu reuşea

să mai aducă o casă minunată,
l-au amânat definitiv,
că mai aveau şi-o fată
ce încă nu s-a cununat,
deşi era curtată...
Şi uite aşa, odată, au ajuns ei, la beţie,

să fie toată lumea împăcată
172
Comedia Socială
şi să mai fie, cu acte la primărie,

încă o floare... beată... măritată.
Amanda
Un lunatic,
un pic dus cu pluta,
printre trestii, pe un lac,
cânta cu lăuta
ratarea lui în iubire
frumos relatată,
dar rece în privire...
că a trecut ca valul
şi e doar amintire
această tragedie
mereu excitată...
de un lunatic care odată

a îndrăgit nebuneşte
o fată măritată
de care era obsedat,
că era romantic în cap
şi avea destulă fantezie
spre a-şi delira

iubirea lui închipuită
pentru ea...
173
Gloria
– Iubire închipuită din prea mult amor:

dragoste risipită prin trecut sau viitor...
– N-a fost să fie, decât poezie,
iar eu am insistat! – M-a revitalizat!
Fantezie-i, erezie! Teorie-i, apă vie!
– Aşa o să zică mereu... cel amorezat.

E doar nesimţire. Ai fost refuzat.
E răutate şi rătăcire. Tu ai mitizat.
Nu-i aici iubire! Te-a avertizat!
– Ba, cum nu? Este! Nu-i doar poezie!
Iluzie nu-i! E DAR de dat! E energie!
Vulcanici, sălbatici, eroticii-i ochi,
mecanici şi lirici, dornici de deochi...
Dar... arhaice, antice, prozaice frici

au fost, vor fi şi sunt aici:
explicaţii banale, nimic natural,
artificiale morale, orizont ireal...
Eu văd ce nu e... şi s-a scrie-n cronici

că beatificii-i, pe creier, pitici
mi-au fost tainici ucenici agnostici...
Megalitice critici or şti să decodifice
de ce... numai ea a avut puterea
să mă facă să cred în iubire
fără nici o dovadă, ba dimpotrivă:
când totul urlă: „Nu te iubeşte!”,
liniştit să răspund: amorul e în rimă,
dragostea e în vers, arhiva e obiectivă,
poezia nu înşeală: iubirea asta-i
lexicală, muzeală, reală, textuală
şi... senzaţională.
– Şi totuşi...
– Da. Dar tocmai de aceea e fenomenală:
Ea chiar a ştiut cum să nu mă iubească!
174
Comedia Socială
Carla
– El era nebun...
Sau poate... nu era nebun, că era bun...
la a face versuri, discursuri şi sensuri
şi reuşea, când versu-i ofta, a judeca,
cu arta de a irita,
nebunii ce credeau că-s buni
şi-o lume rea, că-i rău făcută,
prefăcută, cam tăcută, neplăcută,
incultă, încrezută, stătută şi brută,
căzută, decăzută, ratată şi abătută...
Iar un popor nebun, care... nu era nebun,

că era bun... la a face rele,
alerga prin critică... ce nu irită,
necinstită, ipocrită, pescuită, parazită,
după nebunul cel bun...
Dar nu-l ajungea. Nu prea dorea

să înţeleagă ce-i de înţeles:
prea bunul poet nu-i bun imitator.
E prea original. E diferit. E „nebun”.
El, uneori, avea viziuni funerare...

populare, militare, clare
şi citea pe nisipuri furtunoase
angoase religioase, întrebări spinoase,
ruşinoase cifre: şase, şase, şase,
apocalipse explicate, reluate...
prin sex şi prin păcate.
Observa astrele mânuind suflete

şi avea libertatea nebunului de la curte,
dar nu era nebun, deşi el divina prin arte.
Dar, adeseori, aşa se zice în cetate
când unul e prea bun
prin locuri întunecate... de răutate:
că-i nebun!
175
E drept că... avea, uneori, vulgare

porniri justiţiare, iar când se relaxa,
cum sunt arse toate de iubire... vedea.
Era bun! Deci... nu era nebun.

Dar, de nebun ce era,
el judeca o lume de nebuni
care credeau că el e nebun,
că vedeau cu toţii că e... prea bun.
Şi el îi critica pe nebuni,
că s-au luat după un nebun
care nu era bun, pentru că era... nebun.
Adam se numea. Nebunul.
Şi el s-a luat după un zeu...
nebun... ce nu era ne-bun, că a fost bun
să facă rău... un început.
Eros era... Sau Altul...
Însă... un alt nebun care era şi el bun

(la a scrie versuri) îl critica pe nebun
şi zicea că nu-i bun, pentru că-i nebun!
Şi iată cum nebunul cel bun

îl acuza pe bunul nebun...
că-i nebun... ca orice nebun.
Şi toate nebune erau. Dar nu erau

ne-bune, că erau bune... la a fi rele.
Mândrele. Muzele. Cele iele.
Şi uite aşa s-au certat o vreme nebunii,

care e mai nebun decât care
în a scrie poezii despre ale lor nebunii
în versuri barbare sau foarte civilizate,
bine criticate spre a fi admirate...
de orice nebun, de orice nebună,
din lumea prea bună la a face rele,
că nu-i bună!... Ci-i nebună.
176
Comedia Socială
Matilda
– Ca de dragon, foc revoltat,

îţi iese cuvântul din gură
şi crezi că eşti nevinovat,
dar e şi-n tine multă ură.
Cu vorbe dulci, atent lucrate,

Fecioara, în rugă, o slăveşti,
dar lacrimile tale-s vinovate,
pentru că n-o iubeşti.
Amorul... zici că e închipuire:

chiar una de coşmar.
Din tine... latră doar o amăgire,
nu dragoste în dar.
Te vezi sedus şi ispitit,

însă o lacrimă de crocodil
ţi-e vocea ce te-a răstignit
când te-a făcut viril...
Ca un călugăr eşti... închinător,

eziţi, ca el, între două rele:
de lume, dorul ţi-e foc mistuitor,
iubirea-ţi... o reface prin Iele.
Nebunia... nu vine din iubire,

ci doar din lipsa ei,
deşi... există aici o moştenire
transmisă prin femei.
177
Betty
Tânguire şi jale:
suferinţă pe cale:
ea şi-a plecat capul
printre animale...
Dacă există victimă,

apare şi-un călău.
Ea îşi poartă în inimă
al iubirii hău.
Foc şi scrum:
mândrie pe drum:
el a ridicat palma
şi a lovit de-a valma...
Dacă stăpânul e rău,

sclavul e şi el vinovat:
când Domnul a lovit,
Servitorul a acceptat.
178
Comedia Socială
Livia
S-a îmbolnăvit,
a pătimit
şi apoi a murit.
A avut cancer,
a fost operată
şi apoi a chelit.
I-au tăiat un sân,

gâtul i s-a umflat
şi respira cu greutate.
Apoi suflul i s-a oprit.

Era ţeapănă
şi privea în gol...
Infernul ei a luat sfârşit.

Dar cine va fi,
pentru el, pedepsit?
179
Euridice
E trist cel care iubeşte prea mult

atunci când iubirea îi pleacă departe.
E tristă cea care iubeşte prea mult:
prea mult de iubire, speranţe deşarte.

atunci când iubirea îi moare.
E tristă cea care iubeşte prea mult:
prea mult de lacrimă bătută de soare.

atunci când fiinţa îl doare
şi inima în piept îi tresare
în zbucium de frământări
adânci şi amare...
E tristă viaţa ce iubeşte prea mult,

e tristă când doliul o arde,
e tristă când inima-i fuge
de un nou, nedorit, început:
un început lăcrimat din cenuşă,
un început care nu vrea să înceapă,
un început care deschide o uşă
când în cimitir se sapă o groapă.
Un început ce le sfârşeşte pe toate:

o moarte stupidă, rece, fără de simţire;
o boală cruntă, dureroasă,
un trup ce nu mai poate
să stea în picioare, să vorbească:
o fiinţă pierdută apoi în amintire...
E tristă fiinţa care iubeşte prea mult...
E tristă, fiindcă boala nu este iubire.

E tristă, fiindcă durerea nu e mântuire.
E tristă, fiindcă lacrima nu e izbăvire.
180
Comedia Socială
E tristă, fiindcă suferinţa nu e fericire.
E tristă... fiindcă moartea...

nu-i o închipuire.
E tristă iubirea care iubeşte prea mult:

e tristă... când e chemată la despărţire.
...
Trăirea însă care nu e tristă

atunci când în inima ei îşi simte zdrobire
poate fi orice, dar nu este iubire...
181
Carolina
Plângi spre a limpezi.

Scalzi în lacrimi,
tragedii şi patimi,
amintiri şi datini.
Râzi cu lacrimi,
atingi cu trandafiri,
comedii şi patimi,
amor şi adânciri.
Trezit... între lacrimi,

scăldându-te-n lacrimi,
cu patimă suspinând,
ştergându-te de lacrimi,
lăcrimezi: tu vezi în inimi
claritate de lacrimă,
revelare de patimă
şi sensuri de dor...
ce dor.
182
Comedia Socială
IX Onirică
Narcisa
Între Infern şi Paradis – un vis:

o lume care apare undeva
şi în care se întâmplă ceva:
un vis – între Infern şi Paradis...
Frământări inutile pentru Eva,
prin iluzie, ispitită de Kamadeva,
într-un vis, spre Infern din Paradis
printr-o lume care există undeva...
La fel ca în vis – între Infern şi Paradis:

o lume lipsită de plictis... undeva...
Între permis şi interzis, un compromis:
vis al lui Narcis... între Infern şi Paradis,
un univers închis care s-a deschis:
concis, imprecis, catarsis...
Prin Infern şi prin Paradis – un vis,
o lume a lui Dionis... undeva.
183
Xena
Într-o lume infernală şi visul e infernal.

În realitate mincinoasă şi plină de teamă,
suntem îndemnaţi spre curaj şi spre ideal
printr-un coşmar-examen-telegramă...
Lumea din vis nu e o lume de vis:

şi acolo e mult conflict şi agitaţie şi stres.
Realitatea din vis nu e un paradis,
ci e un test de rezolvat din mers.
Adeseori, visul e un coşmar înscenat,

un test al virtuţii ce ni se pune în faţă,
ca să ne fie curajul virtual îndemnat
să fie în veghe asumat prin viaţă.
Cu fricile sale se confruntă

omul în vis
spre a păşi pe calea adevărului
fără compromis.
184
Comedia Socială
Dorothy
Ca într-un vis ciudat,

în orice poezie s-a întâmplat
puţină fantezie visătoare
săltăreaţă prin vers spre o rimă
oarecum cunoscută, rămasă anonimă
sub un semn de mirare...
O nimfă cu îngerul Eros se joacă,

un om vorbeşte cu o zeiţă dionisiacă,
o creatură oarecare patinează pe roţi
şi apoi pedalează împinsă agale
pe o bicicletă pornită la vale,
în timp ce iese, din cadru, pe porţi...
Te afli la cumpărături într-o piaţă,

pe lângă tine trece alergând o raţă,
iar vânzătoarea te ajută să probezi
un fel de croială roşie abia începută,
lungă, subţire, încă necusută,
iar ţie nu prea-ţi place ceea ce vezi...
Pe lângă tine trece un slăvar fanfaron

ce vorbeşte, cu prima parte, la un telefon
ataşat de un radio ce-i amplifică semnalul
transmis spre un tărâm politic imaginar,
iar cu partea lui din spate, acest slăvar
grăieşte neclar şi se joacă cu un papagal.
În casă-ţi intră o colegă din tinereţe

şi-i tânără şi ea, nu-i semn de bătrâneţe,
că a rămas fix aşa cum a fost
cu mult timp în urmă, cândva,
iar acum e venită să vadă, de undeva,
cu ce se mai ocupă al tău rost...
....
185
Şi fiecare scenă e naturală,

se întâmplă toate fără sfială,
ca şi cum toate erau acolo,
bine pregătite prin încâlceală
şi frumos aranjate spre ameţeală,
încă de pe vremea lui Apollo...
Ca într-o poezie ciudată,

cam orice vis ce ţi se arată
are un aer de pretinsă eternitate
prin care se deşiră cu repeziciune
şi se leagă aiurea, ca o minune,
prin toate cele efemer întâmplate...
Pe acest tărâm se combină

şi se arată, fără nici o vină,
orice mitică creatură căzută,
de nu se ştie unde, direct în visare,
purtată prin viaţă de o întâmplare
sfârşită, deşi e abia începută...
De aici şi tentaţia ce vine câteodată,

după ce scena din vis e finalizată,
de a duce mai departe o himeră
printr-o poezie, o legendă, un mit,
o creatură ce s-a închipuit,
mai întâi, prin a visului eră...
Un om, mereu tânăr, acolo poate exista

şi un mort prin vis se poate mişca,
căci are voce şi ţie-ţi vorbeşte,
deşi nu e suflet, după cum se vede,
ci e real, e viu, trăieşte, ai putea crede,
exact cum se povesteşte...
Şi orice creaturi ai putea să-ţi imaginezi,

în vis şi în poezie, există cu dovezi,
fiindcă, dacă ochii minţii tale le-au văzut
cum se mişcă şi cum gândesc,
cum se agită şi cum îţi vorbesc, atunci,
în vis, în poezie, tu le-ai cunoscut.
186
Comedia Socială
Alyssa
– Care-i viteza luminii în vis?

Şi cât e de mare acolo
distanţa până la stele?
Cu ce viteză aleargă sunetul
în visele tale?
Şi ce fel de aer respiri tu acolo?

Pe ce fel de materie ai pus mâna?
Cu cine ai vorbit?
Din ce-i alcătuit pământul
pe care în vis ai păşit?
Multe lucruri se leagă

în experienţa noastră zilnică,
dar visul (orice ar fi)
nu e unul din ele...
Materia în vis
e doar o colecţie de glume...
Întors din onirica lume,
după ce ea s-a închis,
stai şi te întrebi:
care e fizica pe care te bazezi
atunci când visezi?
De unde vine acolo lumina?

Sau căldura, culoarea, vorbirea,
timpul, spaţiul sau gândirea?
Cu ce benzină circulă acolo maşina?
Ce creier are omul din vis?

Şi trupul lui din ce e făcut?
A fost şi el alungat din paradis?
Şi când, acolo, s-a născut?
Ce valoare are în vis amintirea?

Sau percepţia, emoţia sau raţiunea?
187
Vezi bine? Oare te înşeală privirea?

Şi ce auzi? Explică minunea!
Vântul bate, soarele din nori apare,

lemnul arde, cade ploaia,
oamenii pe străzi se plimbă...
Prin vis e foarte multă chimie:
elemente, reacţii ce îţi par reale...
Dar la trezire ştii că nu au fost...

Sau au fost?
Despre ce biologie e vorba în vis?
Pe ce se bazează tehnologia acolo?
Dar chimia sau meteorologia?
Visul e o palmă zilnică

pe care o primeşte a noastră fiinţă,
ca să ne trezim...
Realitatea noastră-i ca un vis...

care persistă, ca să ne încredinţeze
că totul e normal, e real,
natural, palpabil...
Dar oricine poate să viseze

are o intuiţie amară,
la trezire,
cum că şi starea de veghe
nu-i (şi ea) decât o părere,
o iluzie, o himeră,
în care ni se pare că le ştim pe toate,
dar, în realitate, nu ştim mai nimic...
Şi visul ne stă zilnic în faţă

ca o mărturie
că veghea noastră este ireală
cât o să mai fie...
188
Comedia Socială
Lila
– Lumea este reală, dar e şi virtuală:

trăim... într-o realitate virtuală.
Lumea este naturală, dar e şi virtuală:

virtualitatea ei este naturală.
Lumea este materială, dar e şi virtuală:

materia ei este... virtuală.
De exemplu,
visul este real, dar e şi virtual.
El este natural, dar are o natură virtuală.
Visul e material,
dar e compus dintr-o materie specială
care există numai virtual...
Realitatea visului este virtuală,

dar ea e reală, e naturală şi e materială.
La fel e şi cu realitatea din veghe:

şi ea nu e decât un fel de vis prelungit
întrerupt periodic
de alte vise mai scurte...
Deşi sunt evidente diferenţele existente

între visul-vis şi visul-veghe, se vede
că ambele sunt realităţi virtuale,
reale, naturale şi materiale...
Marea provocare este aceea

de a sparge codul virtualităţii,
pentru a trece dincolo
de minciuna naturală
specifică virtualului – simulare,
spre a descoperi adevărul situat dincolo
de misterele materiei virtuale...
189
X Artificială
Daniela
– Natural înseamnă sălbatic, fără reguli,

fără morală, fără control...
Virtual înseamnă conformare, obligaţie,
lege, normă, joc de rol...
Natural înseamnă alegere, spontaneitate,

inspiraţie, libertate, fiinţă vie...
Virtual înseamnă destin, necesitate,
imitaţie, robotizare, sclavie...
Natural e doar visul.

Şi doar el e natural.
Restul e virtual:
simplă rătăcire prin... artificial.
Nadia
Ritualul acesta zilnic de repetare

e semn sigur că eşti în simulare!
190
Comedia Socială
Luisa
– Societatea e o lume virtuală

prin care omul s-a rătăcit.
Cultura umană este artificială:
e mărul prostului ispitit.
Din paradis ai venit în simulare

şi doar în vis îţi mai aminteşti de el,
tărâmul acesta e delir şi jale,
e viaţă de câine şi de purcel.
Comunitatea e joacă-n minciună

şi ne prefacem că e minunată.
Politica doar pentru hoţi e bună,
iar economia-i sclavie mascată!
Fantezia din artă e o amintire

a locului din care am venit
situat dincolo de această amăgire,
în libertatea visului trăit!
191
Natalia
– În această lume virtuală

totul e blocat,
e fixat, e legat, e plat.
Aici totul e stricat,
nu are gust, e ruinat...
Virtualitatea aceasta
e prinsă-n repetare,
trăieşte-n reluare
şi e doar imitare.
Aici totul a încremenit,

s-a pietrificat, a adormit...
Lumea aceasta
e moartă de o vreme
şi îşi aşteaptă sfârşitul
de care... nu se mai teme.
192
Comedia Socială
Larisa
– Cine-i fericit într-o lume virtuală

despre care ştie că-i doar păcăleală?
Şi cine-i împlinit cu o viaţă artificială

pe care o iubeşte ca pe plictiseală?
Cine se mulţumeşte cu o simulare

simţită în inimă ca o închisoare?
Şi cine doreşte să trăiască în iluzie?

În amăgire, bătaie de joc şi confuzie?...
Cine a minţit şi cine e înşelat

prin acest joc necugetat?
Şi cine a creat acest stigmat

numit pământ de păcat?
193
Bianca
– Dovezi ale realităţii virtuale

sunt aceste vorbe goale,
aceste cuvinte artificiale,
aceste semne reci, fără petale...
Comunicarea într-o lume naturală

e deplină, întreagă, totală!
Comunicarea aceasta virtuală e minciună,
urlet la lună, văgăună ce răsună...
Comunicarea naturală e furtună,

e aprigă, e vie, e nebună!
Cea ascuns-virtuală însă bălteşte
pe un lac fără peşte...
Cea secret-virtuală e o umbră confuză,

o fantomă sumbră lipsită de glas.
Cea naturală e cântec şi e muză,
e revelare prin timpul fără ceas...
Prin cuvinte şi gesturi clocite,

cea ocult-virtuală are flori ofilite.
Prin trăire perceptivă de vis,
cealaltă... e limba din paradis.
194
Comedia Socială
Marta
– Realitatea care persistă e virtuală.

Natura nu are motiv să insiste:
ea-şi satisface orice poftă cu iuţeală
şi nu încearcă clipa s-o confişte!
Ce stă nemişcat e virtual...

Naturalul e mereu în schimbare.
Artificialul e un ritual
obsedat doar de a lui continuare.
Prezenţa legii e semn de virtualitate,

cele naturale sunt dincolo de lege.
Ele nu cer nimic de la divinitate,
fiindcă în orice clipă au ce alege...
Dacă te închini pe lângă altare

şi dacă te rogi, eşti în simulare:
când e scuipat pe faţă cu iubire,
doar artificialul mai cere împlinire!
195
Aurora
– Lumea natural-reală
e lumea din vis
lipsită de morală:
e iad, e paradis...
Dar noi lâncezim

în această veghe clară,
într-o lume virtuală
plină de plictiseală,
în lumea aceasta artificială,
plată şi banală...
Visul e lumea naturală,

el e lumea cea reală:
acolo totul e sălbatic trecător
ca o fantezie-n zbor...
Visul e pământ natural,

veghea e tărâm artificial.
În vis noi suntem acasă,
în veghe viaţa-i dureroasă...
Visul e lumea vie, reală...

Veghea e doar plictiseală!
***
Visul e lumea-sursă
a tuturor realităţilor.
El e lumea ascunsă
în spatele virtualităţilor.
196
Comedia Socială
Paula
– Plictiseala
e cea mai bună dovadă
că nu trăim în lumea reală,
naturală,
ci într-o lume virtuală,
artificială...
Lumea natural-reală
are o putere colosală:
ea e izvor de lumi virtuale
şi sursă de tărâmuri artificiale:
din ea se naşte această simulare...
Lumea real-naturală
e lumea oricărei posibilităţi...
E lumea visului şi a visării.
În ea, mai totul e posibil,

cu excepţia plictiselii!
197
Alisa
– Creaţiile fanteziei noastre

sunt amintiri din lumea reală...
Din ea se intră într-o mulţime mare

de realităţi virtuale,
în jocuri digitale,
se intră în a noastră simulare.
Şi-n fiecare joc devine posibil

ceea ce în altul era imposibil.
Şi într-o simulare o minune apare,
iar în alta ea creşte sau dispare...
Fantezia vie este amintirea

trăirii prin lumi minunate,
prin tărâmuri de basm
şi prin simulări cândva vizitate...
În vis păşim zilnic

prin astfel de realităţi virtuale,
dar lumea reală e infinit
mai cuprinzătoare.
198
Comedia Socială
Manuela
– Cerc şi linie:
Saturn: limitarea memoriei,
Cronos: limitele timpului,
Ianus: limite puse amintirii...
(Intrare şi ieşire, început şi sfârşit...)
„Exit”, „exitus”, ieşire:

ie şir e: şir este: amintire...
Un şir de amintiri formează fiinţa...

Dincolo de veghe şi dincolo de vis
stă în aşteptare hibernală
memoria fiinţei ce a intrat
în această realitate virtuală.
Visul e un joc
cu memorie foarte scurtă,
lovit de uitare acută.
Veghea e o simulare
cu memorie mai lungă,
dar deja plictisitoare...
Şi atunci ce o fi oare
dincolo de veghe şi de vis?
Să fie memoria de necuprins?
„Exit”:
În afara acestei clipe se află „timpul”.
Iar dincolo de el... „eternitatea”...
„Exitus”...
(„Itus”: mers, plecare...)
„Ex itus”: din mers, după ce ai plecat:
A veni, a intra – dar e a uita...
A pleca, a ieşi
e a-ţi aminti... din mers.
199
„Ex itus”: după „mers”: memorie:

a sta şi a cugeta:
a-ţi aminti ceea ce ai uitat...
A te odihni după ce te-ai jucat.
Emilia
– Cerc şi linie:
Saturn, Cronos, Ianus:
memoria, timpul, amintirea...
Cerc şi linie:
timp ciclic, linia timpului: Cronos...
Copiii timpului sunt amintirile.
Atunci când Cronos ţi le devorează,
apare uitarea.
Zeii din Olimp sunt amintirile

din această viaţă ce au „putere divină”:
amintirile la care fiinţa ta se închină.
Olimpul este Muntele Memoriei actuale,

Sălaşul Gloriei tale,
Sursa Istoriei personale...
iar Amintirea e rugăciune.
Trăită cu pasiune sau cu amărăciune

ea... e clarviziune.
E o confesiune
rostită spre limpezirea întru trezire
şi spre desluşirea sensului din fire...
(Moire...)
Dar dincolo de Olimp

stau adormiţi Titanii...
Aşa că aminteşte-ţi!
A fost odată şi chiar a fost...
o vreme cu rost.
200
Comedia Socială
Eliana
Moarte:
mo arte:
om art e:
omul e artă:
îndemânare, deprindere,
metodă, învăţătură,
însuşire, operă, carte:
Doar arta trece

dincolo de moarte.
201
XI Filosofică
Sandra
Scriu acum cu rimă îmbrăţişată,

fiindcă melodia când se împerechează,
deşi cu bucurie se încrucişează,
parcă nu-i terminată...
Îi lipseşte ceva... E acolo un vid.

Un nimic care te iscodeşte...
cu ceva... El te ispiteşte,
cumva, pe un tărâm arid...
pe un colţ de rai prăbuşit

unde nici o floare nu mai creşte,
chiar dacă lumea se iubeşte
cu timpul plictisit...
Unde e Forma căutată?

Nu e în Soare, nici pe pământ,
nu e în stele şi nici în cuvânt...
Dar există şi e vinovată!
S-a arătat! Şi-a fost văzută!

Mai mare păcat nu s-a pomenit,
în eternitate sau prin infinit:
şi acum e cunoscută.
Toţi poeţii o cunosc ca pe o lipsă...

ce vine, în casă cu tine se închide
şi apoi se arată şi deschide,
în cer, o elipsă...
Şi te prinde, cu o îmbrăţişare,
te strânge şi la ureche îţi şopteşte
că a păcătuit, dar nu se căieşte
şi că mai doreşte... încă o îmbrăţişare!
202
Comedia Socială
Vrea repetare. Vrea din nou...

Tu o doreşti, că te-ai îndrăgostit,
amorul e tare, patu-i pregătit,
iar tu eşti taur, nu eşti bou!
Aşa că... din nou... Şi încă o dată...

Forma cea sfântă îţi este arătată,
iar tu te prăbuşeşti în extaz.
Uiţi şi de rimă, de vers,

de gândire...
Uiţi de tot...
Şi priveşti în neştire,
fără a obosi vreodată,
Forma...
Nu e Idee... Nu poate fi rostită.

Nu e o stare obişnuită...
Dar e ceva... O taină grea...

Iar tu stai lângă ea
cu o prea-iubită.
În mod formal...
În mod banal...
Priveşti spre Formă
ca înspre Ideal.
Şi te revolţi!
Îi mai trebuie conţinut!
Dincolo de aparenţe,
tu cauţi esenţa. Centrul fiinţei.
Cauţi... pentru că ai găsit
şi ce-i de dorit s-a întâmplat,
cândva demult,
atunci când, în taină, tu ai pătruns,
în vid, în gaură neagră şi întunecată
ascunsă după Formă
spre a primi conţinut
de la Adevărul pe care tu l-ai revelat
203
şi apoi l-ai ruinat:

poezia formală nu are sens,
dar, uneori, are o trăire... misterioasă,
obscură, tainică... vaginală.
Ce-i nerostit şi nu se poate spune

pluteşte mereu deasupra...
şi... între cuvinte.
Dincolo de Formă
e jar şi tăciune
şi foc mistuitor...
E multă lumină adunată
ce-ar vrea să se verse
peste... un gol.
Şi peste acea goliciune

din care el face parte
precum o slăbiciune
îmblânzită de arte...
Totul s-a spus deja... Dar se repetă.

Prin iubire. Păcat mărturisit inutil:
nu-i regretat, ba te mândreşti cu ea.
Lipsit de iubire, iadul veşnic nu ar fi.
Lipsa căutată, dorită, implorată
e să nu mai fie atâta iubire:
e prea multă iubire prin infern!
Că de aia-i etern, că de aia-i ostenit,
moştenit, mâhnit, căznit şi cătrănit:
chinurile iubirii nu au nici un sfârşit.
Cu vorbire clară sau incoerentă...

nu mai lăudaţi iubirea! E răul suprem!
Fiindcă lumea aceasta este repetentă,
după ce a fost corigentă,
deoarece... încă nu vrea să privească
dincolo de Formă...
Nu doar spre Idealul dintr-o Idee,

ci chiar spre Iadul renăscut din Femeie
prin Iubire...
204
Comedia Socială
Victoria
– Vaginosofia e o artă.
Nu încape nici o îndoială...
în ea...
Aici filosofia e clară:

doar ce e tare va triumfa!
Deoarece cu ea...
doar virtutea bărbatului
se poate măsura.
Filovaginul iubeşte o „teacă”...

cu „sabia” sa...
Mai bine zis, o freacă...
Dar nu freacă menta,
cum ai putea să crezi,
ci doar cum se întâmplă
şi, uneori, visezi.
Vaginofilia e foarte răspândită:

e o boală cu transmitere sexuală.
Se ia, mai ales, la nuntă,
dar te poţi infecta
chiar şi de la primul contact
(aproape garantat).
Şi, pe urmă, dă-i cu tratamentul

şi cu alifie
direct în vaginofilie
cu filovaginul prin vaginosofie...
Morala e foarte importantă

pentru această Sofie:
ţi se cere verticalitate
şi tărie... de caracter...
fiindcă... Onto-vag-gyne-logia,
uneori, ne învaţă
205
că Fiinţa e creată,
nu se naşte, nu s-a născut (pe sine),
ci-i născută, a fost născută
(de altcineva)
şi intră în lume
direct prin Vagin-fizică
din Metavagin
şi nu din metafizica
visată de-un virgin.
Şi nici de estetică
nu se poate vorbi în mod sensibil,
dacă vag-ul femeii nu l-ai studiat,
pe lângă Vaginetică,
la licenţă sau la masterat...
cu mare atenţie la aceste vag gyne
cu fantezii de vir gyne...
Ba chiar şi vag-gyne-estetica
e foarte importantă,
dacă vrei să existe în lume
o iubire curată
şi bine spălată
de păcate anterioare,
comise între picioare,
„de jos” venite, din „infern”,
cu ispită vicioasă,
virtutea de la mijloc, pe calea de mijloc,
să o poată încerca
spre a se vedea,
dacă sufletul tău iubeşte
Vaggynetica, Vaggynelogia,
Meta-vag-onto-gynea, zeia,
Metavagginul şi Vaggynesofia...
206
Comedia Socială
Diotima
– Un filosof stătea într-un butoi

cu o filosoafă...
Şi când amorul era-n toi,
se guiţa o scroafă.
Un altul se agita în piaţă

cu o vorbă creaţă
încercând, pe proşti, a-i deştepta
cu prostia sa.
De plăcere... un altul s-a îndrăgostit,

că era un hedonist.
Şi numele lui era dur,
că se termina în... „cur”.
Pe alţii i-a lovit indiferenţa,

că ei s-au detaşat.
Aceştia şi-au declinat competenţa,
apoi s-au exprimat...
Un filosof cugeta...
Şi cum stătea el aşa,
s-a prins că există
şi că viaţa-i tristă.
Că e făcută de un bou divin

(sau de o vacă, nu mai ştiu)
care nu s-a putut abţine
să se scape pe... Sine...
...
Şi tot aşa putem continua

până dimineaţă,
de am deschide ochii spre a vedea
comedia din viaţă.
207
Fiindcă ce e a râde,
dacă nu-i a gândi
că viaţa-i plină de prostii?
Şi ce-i a râde,
dacă nu-i a filosofa
şi a constata, cu umor,
cum stă zeul Amor, în zbor,
peste casa ta?
Căci cum am putea râde,

dacă nu l-am lua în serios
pe orice prost?
Spre a râde împreună cu el

de scroafă, porc şi purcel,
de bou, vacă şi viţel,
de zeu, zeiţă şi fiul de zmeu,
de credincios, agnostic şi ateu,
de vreo Muză şi de Odiseu,
de Zeus şi de Prometeu,
caduceu, cimpanzeu, corifeu,
decolteu, derbedeu, empireu,
gineceu, panaceu, portmoneu,
om şi semizeu...
Toţi cei care au fiinţa

legată de vreo biologie
îşi chinuie mereu conştiinţa
între suferinţă şi bucurie
şi sunt mereu pregătiţi
să gândească cuminţi
spre a excreta...
din ei...
toată filosofia... prin idei
întinse de la Veta la Meta,
unele aduse la Atena din Creta
şi bine cercetate împreună
cu Julieta, Margareta, Violeta
Antoaneta şi Elisabeta...
toate pline de secrete,
208
Comedia Socială
metafore şi epitete,
sonete, distihuri şi triolete,
dar, altfel, bine dispuse
spre a participa, alături de tine,
de mine, de sine
şi de cine mai vine...
la un banchet cu o ascetă,
cu una care ţine dietă
şi cu o alta ce scrie la gazetă:
atletă, interpretă, marionetă,
reţetă, scenetă, ruletă,
vedetă, omletă,
poetă...
La un banchet scos parcă din poezie,

spre a fi trecut în filosofie,
pornind de la magie, de la alchimie:
drăcie, relaţie, beţie,
iată că e vie:
făclie, mânie, prostie,
trufie, actorie, simpatie,
loterie, cununie, soţie,
viclenie, ierarhie, apatie,
fantezie şi ataraxie...
Toate în cărţi bine adunate,

legate,
date lumii spre a fi consumate
şi dezlegate,
prin idei frumos aşezate,
înşirate
de Platon, Aristotel şi Socrate,
sanctificate
de Epicur, Aristip şi Diogene
căzut printre damigene
sau direct în butoi,
lângă gunoi, instinctual,
lătrat de al său câine,
azi, ieri şi mâine,
cu cinism, sarcasm şi ironie,
209
să vină, cu vino din cea vie,

să fie, direct în agora cea mare,
întrebare
pentru prostul ce crede că ştie
filosofie...
Acesta însă s-a îmbuibat bine

şi acum nu se mai poate abţine,
fiindcă a mâncat atâtea cărţi,
de i s-a umplut capul
şi acum săracul
trebuie să tot scrie şi să vorbească,
mintea să şi-o uşureze
şi apoi apa să o tragă,
precum Heraclit,
ca textul să se ducă,
proaspăt tipărit,
pe canal, până la Academie,
unde o năucă sau vreun funduc,
hăbăuc, scăpat de la balamuc,
bursuc, vreo matracucă sau vreun eunuc,
conduşi de un mare politruc,
viclean şi uituc,
l-au aplaudat pe haiduc
şi au dispus, de sus,
ca noul intrus, care s-a produs
şi li s-a adus,
să fie propus spre a fi public expus
cu a lui realizare minunată
ce trebuie tradusă, interpretată
şi apoi frumos împachetată
spre a fi de toţi admirată...
încă o prostie...
(Ce trebuie obligatoriu consumată
de orice minte luminată!)
Dacă... până acum nu v-aţi prins,

vă spun în rezumat:
adeseori, vă închinaţi
doar la o bucată de rahat
insuficient digerat şi apoi expulzat,
210
Comedia Socială
să fie cercetat,
cu foarte multă atenţie,
de un expert în... excreţie
adânc specializat într-un... rahat
declamat, susţinut şi semnat...
de vreun filosof care a călcat,
fără să vrea, într-un...
Ba nu! Aici cred că am exagerat.

Opera haiducului va fi anal-izată,
ba chiar psih-anal-iz-ată,
de o mare minte luminată
care şi-a dat doctoratul în prostie
şi acum are diplomă de e-scatolog
(adică e expert în kakos-fonie,
e-scatologie şi anal-logie).
Nu!... Acum chiar am exagerat!...
... De un expert sau de o expertă

excelent pregătiţi şi bine dotaţi,
ca să vă atenţioneze...
pe unde călcaţi...
Aşa e mai bine!
211
Caprice
– De ce ai crede, femeie,
că în această comedie socială
filosofia ta ar fi imună
şi nu ar putea să fie
afectată de glumă,
de prostie sau chiar de nebunie
precum o poezie?
De ce ai crede că instinctul
de a dialoga
ar fi mai mult decât plăcerea
de a delira?
Şi de ce nu ar fi voinţa de iubire
doar o dorinţă mascată a unui păcat?
Te-a lovit indiferenţa?

Eşti cinică, ironică, hedonistă?
Te-a convins imanenţa să fii pesimistă?
Şi ce-ar zice Transcendenţa,

de te-ar vedea optimistă?
Ar râde de tine sau te-ar lăuda
daimonul cu care tu ai conversa?
Iar demonul pornit să te înşele

de ce s-ar opri la gândire
şi la a ta minte?
Cugetul tău nu-i ispitire,
iar mintea ta nu te minte?
Minciuna există! Cine minte?

Viaţa e tristă! Cine-i vinovată?
Lumea-i egoistă. Logoreea-i fideistă...

Bucuria trece, fericirea nu vine,
că e rău sau că e bine,
212
Comedia Socială
tu te-ai trezit... în rău a exista.

Şi asta-i problema ta, femeie,
nu a altuia!
Cu multă vitalitate, te îndreaptă spre ea,

să vezi... că nu o poţi rezolva.
Inima tace, mintea s-a blocat,

dorinţa zace tolănită
pe o metaforă cinstită...
Ontologie, poezie, vorbire în limbi...

Care-i deosebirea?
A uitat filosoful să poarte cu el rima?

A uitat poetul de fiinţă?
Nu-şi mai aminteşte de dorinţă,
ispită, instinct, intuiţie, ratare?
Cu ce e filosoful mai tare?
Sau cu ce e poetul mai slab?
Când verbul se pune în mişcare,

cu dor de utopică cuvântare,
mulţimea oricum nu ascultă
şi din cetate e astfel alungată,
deodată, şi poezia şi filosofia!
Ba chiar nici dramaturgia nu scapă
de onoarea de a fi ignorată.
Sunt toate un pământ şi-o apă

pentru omul încuiat:
când merge agale la sapă,
de toate a uitat.
Munca-l istoveşte, ba chiar îl prosteşte

şi crede că doar a visat
când vreun semn de întrebare
i-a trecut prin cap.
Cu toate acestea,
el tot mai ştie câte o poezie
213
şi nu se lasă de filosofie,
dansează şi cântă ca un artist,
uneori vesel, alteori trist...
Munca brută niciodată nu l-a biruit

pe omul cinstit.
Aşa că nu-i de dispreţuit,
că avem nevoie de ea
spre a exista, a gândi
şi pentru a crea...
filosofie, poezie, comedie, dramă,

pictură, muzică, spectacol, reclamă:
Nu mai iubiţi! Pocăiţi-vă!
Doar aţi văzut ce poate iubirea!
Ascultaţi-vă vorbirea:
gâlceavă, zăbavă, ispravă şi zarvă,
slovă şi slavă, dumbravă bolnavă,
suavă guralivă, reactivă, afectivă derivă,
naivă perspectivă, agresivă nesimţire,
jeluire, jefuire, îndrăgostire, născocire...
Femeie!
Când eşti satană în iad, să iubeşti
e păcat, că, astfel, de un drac amorezată,
dragostea-i doar o perfidă unealtă
prin care să zâmbeşti când ai
căzut, prin iubire, din rai într-un grai
justificativ pentru vai şi bai şi n-ai...
pentru că nu eşti... zâna din poveşti,
ci doar o unealtă slăvită de artă,
prin care răul de a fi pe care îl ştii
pururi impur tezaur cu îndur
un dor ce doare, cântare cu citare,
să fie răbdat, spre slava lui Sex-Împărat!
214
Comedia Socială
Luminiţa
– Fată bătrână
şi babă veşnic tânără
e Filosofia...
Dar cochetează cu ea
toată lumea bună,
pe la serate adunată,
să fie pe spate scărpinată
de vorbe de duh
şi de maxime gânditoare
răstignite cu o întrebare
şi înviate cu un răspuns
care te-a răpus...
Iar dacă nu îţi este de ajuns,

Filosofia se poate transforma
într-o mitologică creatură
spre tine aplecată, să-ţi caute-n gură
vreo gaură-n Adevăr
numită minciună
(oricât de mică ar fi ea),
spre a o astupa şi, astfel, a plomba
cariile din mintea ta!
Copilă bătrână
(mai înţeleaptă decât pare)
şi vârstnică cu mintea unui copilaş –
asta e Filosofia...
care mereu iscodeşte şi cercetează,
observă, critică şi se distrează...
Ea zburdă prin învăţătură,

ca raţa prin apă,
dar nu crede nici o Scriptură
ce-i plină de ură
sau e prea vagă, incoerentă, neclară,
prea tristă sau banală,
prea simbolică sau superficială...
215
Care-i adevărul? – s-a întrebat ea.

(Şi nu încetează a se întreba.)
Pentru că mereu există câte o problemă
pe care, uneori, o putem rezolva imediat,
dacă ajungem la Adevărul refulat
ce poate fi eliberat.
Niko
– Unii oameni nu îmbătrânesc niciodată.

Rămân cu mintea dusă în copilărie
şi nu mai apucă a se maturiza vreodată.
Unii oameni... rămân copii la minte...

şi cred în toate cele magic-sfinte,
deşi (se vede) au îmbătrânit...
Alţii au uitat însă copilăria.

A fost demult... şi nu mai este.
Ei, prin prezent, îşi poartă pălăria:
– „Că ai fost mic, mi-am amintit,

dar nu înţeleg de ce ai rămas,
chiar şi acum, tot cu mintea credulă
a unui copilaş?”
216
Comedia Socială
Isidora
– E o particularitate
a minţii omeneşti
să vadă semne
acolo unde ele nu-s
şi să lege,
dacă ar vrea,
orice cu orice altceva...
Ea vede, mai mereu,

ceea ce vrea să vadă
şi aude doar ce îi convine:
victorie, indiferenţă sau ruine...
Ea poate să creadă,
dacă ar dori,
că răul e bine,
că minciuna e adevărată
şi că nedreptatea este justificată...
Ea vede în faţă o oglindă

care s-a spart în capul său
şi stă, din cioburi, să cuprindă
o lume fără dumnezeu...
217
Francesca
– M-am ridicat din „cer” spre răspuns

şi am plecat de unde alţii au ajuns,
spre a scoate din tăcere...
acea întrebare... ce doare.
Am stat neclintită în mişcare...

Pe adevăr am legat jurământ
şi tot ce-i sfânt
am pus la încercare.
Am luat aminte şi am observat.

Cu mare atenţie şi discernământ,
eu, ce-i ascuns,
am cercetat.
Din goliciune mi-am făcut veşmânt,

pentru că eu cred în sinceritate:
în gând, în vorbă
şi în cânt...
...
Şi azi... ce-am observat?
Că trece un vânt
cu avânt de descânt
prin orice cuvânt.
Şi în tăcere de mormânt
se ascunde
ce-i sfânt...
Eu... însă nu mă mai frământ,

deşi uneori cânt...
pe acest pământ.
218
Comedia Socială
Serena
– Lumea e anume construită

încât să te streseze,
iar visul nu e făurit
ca să te distreze...
Veghea vrea doar să te agite

prin lumea ei infernală,
visul te mişcă cu probleme închipuite
aşezate pe o materie virtuală.
Lumea se bazează pe nesimţire.

Tu să-i răspunzi cu nepăsare.
Visul acesta e doar o rătăcire
prin care să te mişti cu detaşare.
Nepăsarea nu e însă indiferenţă,

pentru că trebuie să diferenţiezi
între ceea ce se face cu conştienţă
şi acţiunile prin care doar delirezi...
Nepăsarea e totuşi nepăsare

şi, uneori, chiar indiferenţă,
dacă trăieşti cu detaşare
lângă o lume fără conştienţă...
„Nu-mi pasă!” – aşa să zici

când lumea te stresează...
„Nu-mi pasă, pleacă de aici!”
când omul delirează.
„Nu-mi pasă, eu nu mă agit

pentru un vis care e anost.
Nu-mi pasă de aur şi argint
într-o lume lipsită de rost.
Nu-mi pasă, căutaţi pe altul

care să fie sclav pentru voi!
219
Nu-mi pasă, eu am făcut saltul

dincolo de griji şi nevoi.
Nu-mi pasă de o noua minciună!

Plecaţi cu ea de la mine!
Nu-mi pasă nici de minciuna străbună
transmisă prin vagine!
Nu-mi pasă de dogmele voastre!

Nu-s bune nici măcar de glume.
Nu-mi pasă nici măcar de astre,
că-s prea depărtate de lume.
Nu-mi pasă că vouă vă pasă

de iluzia în care trăiţi.
Mie doar de adevăr îmi pasă,
voi în minciună o să muriţi!”...
220
Comedia Socială
Ariana
– Ce dorinţă de putere?
Ce dorinţă de plăcere?
Ce dorinţă?
Dorinţa de supravieţuire?
Dorinţa de mântuire?
Nu!
Dorinţa cea mai importantă

e ca dorinţa să fie continuată!
– Dorinţa de înmulţire?
– Nu chiar...
Actul de a dori ca o nouă dorinţă
să se nască din a ta fiinţă...
– Dorinţa de dorinţă?
– Da...
Dorinţa cea mai mare
e Dorinţa-Repetare.
221
Kaylee
– Toate au un sfârşit...
Numai repetarea nu se termină
niciodată.
Când toate se vor fi isprăvit,
ea va fi din nou înviată.
Vor fi istorie toţi cei care au iubit

şi dragostea lor va fi declarată moartă,
toate ajung la un sfârşit,
dar repetarea nu se termină
niciodată...
Pentru toate timpul este finit

şi toate ajung la înmormântare,
dar chiar şi amorul ce s-a prăpădit
reapare, mereu, în reluare.
La toate finalul li s-a găsit

când au ajuns la îngropare.
Repetarea e însă fără de sfârşit,
iar restul... sunt muritoare.
222
Comedia Socială
Evia
– Eu nu cred în moarte!
Chiar de o laudă bocitoarele toate
şi prin cimitire se joacă o tragedie,
lacrimile mi se par ciudate,
iar testamentele doar o comedie.
Să moară toţi! Dacă aşa doresc:

să cadă şi cerul în mormânt!
Să moară toate! Tot ce e lumesc,
tot ce există şi tot ce e sfânt!
Pe toate moartea poate să le atingă
şi toate stelele ea să le stingă!...
Că eu... tot nu cred în moarte!
Şi chiar şi eu de aş muri,
din faţa morţii tot nu m-aş clinti.
Ce mare lucru s-a înfăptuit,
dacă nimicul nu s-a isprăvit?
Nu cred în moarte!
Poeţii nu mă pot convinge!
Cu vorbe meşteşugite şi cu multe arte
ei şi-au tot behăit a lor boceală
făcută ipocrit şi de mântuială.
Cu ficţiuni sinucigaşe mulţi s-au pornit,

chiar înainte de timpul potrivit,
şi au fabulat verzi şi uscate
despre a lor moarte.
I-au adus o grămadă de laude,

au chemat-o ca pe o salvare
şi, cu multe versuri zălude,
au primit-o cu pâine şi sare...
223
Apoi s-au îngropat de vii,

chiar înainte să moară,
şi-au debitat numai prostii
visând a lor coloană mortuară,
dar delirând, pe afară,
despre nimicul din groapă
săpată lângă apă, sub un copac
sau mai cine ştie pe unde
mintea lor necrofilă a dorit să umble,
în timp ce rostea aiureli pe gură,
ca jertfă pentru cultură...
Cică „toate-s trecătoare şi toate se duc

şi doar moartea cântă la urmă
ca un cuc!”...
Aşa, şi?
„Şi Mioriţa! Şi Eclesiastul!
Şi oaia!”
Ce-i cu oaia?
Oaia nu credea în moarte.
Doar ciobanul cel prost
credea că se însoară
când o fi să moară!
Stoicii aceştia necrofili au o problemă,

că-s împăraţi, sclavi sau doar imbecili,
obsesia lor de moarte prin poezie
(sau prin filosofie) e doar a năluci o stihie
şi-a delira lângă o himeră...
În care eu nu cred.
Ştiu că există... E prinsă-n destin.
Dar nu-mi fac din ea o zeiţă
şi ei nu mă închin...
Eu nu cred în Moarte!
224
Comedia Socială
Dya
– De ce vorbesc unii
de moarte
de parcă deja au murit
şi ultima speranţă
în ei s-a prăbuşit?
„Există rău în lume!”

Am notat.
Dar există şi glume
mereu de încercat!
Miraj, singurătate, tristeţe,

depresie chiar...
Există, desigur...
Dar toată şarada nu e în zadar,
dacă în vârf, la urmă,
călare peste ea,
zâmbeşte înseninată,
ironică chiar,
nu tragedia vieţii,
ci comedia ei!
Piesa aceasta nu-i încheiată

şi nu s-a încheiat:
doar comedia o face lată
cum nici n-ai visat!
Lumea e chiar mai plată

decât ai fi crezut...
E superficială şi proastă şi credulă...
şi se închină la o... Pulă!
Imaginează-ţi, dacă poţi, aşa ceva!

Că viziunea aceasta e aşa de grozavă
de nici nu mai ştii ce să faci:
Să râzi? Să plângi?
Să vorbeşti? Să taci?
225
Dar cum să nu spui nimic?

E prea bună gluma ce ţi s-a destăinuit!
Ea trebuie spusă acum mai departe...
şi curcile să râdă de ea, dacă se poate!
226
Comedia Socială
XII Poetică
Serenity
Poezia
e prima formă de înţelepciune
şi ultima o să fie
când toate vorbele nebune
vor tăcea pe veşnicie...
Filosofia
s-a născut din poezie
şi se tot adună,
prin versul Sofiei,
istoria s-o spună...
Poezia
are mereu ceva cu cerul...
Prin recitire recitată,
ni se dezleagă însă misterul
de care ea se face vinovată.
Adeseori, prin filosofie,

ne ascundem de a noastră privire,
însă prin poezia revelatoare
ne dăm voie să aflăm, prin iubire,
iadu-n repetare.
227
Barbara
– Poezie e uşor a scrie,

rimele îţi vin degrabă,
dacă la tine-n cutie
nu e vreo verigă slabă
ce tot priveşte la stele
şi se însoară cu ele...
ca să facă versificaţie
ritmată şi plină de conţinut
întru a pune-n vibraţie,
pentru un minut,
vreo fufă fandaxată,
spre a legăna, măritată.
E uşor a critica,
de ai văzut o greşeală...
şi vrei a corecta
tradiţia din sală
ce vrea să meargă înainte
cu dogmele-i sfinte.
Şi nu e deloc greu
să nu fii robotizat,
chiar de nu eşti zmeu!
Bărbate, fii bărbat!...
Doar frica te reţine
să spui ce nu convine!
228
Comedia Socială
Eliza
– Am tras o linie pe o carte:

ea nu se mai şterge...
Aşa-s vorbele noastre toate,
chiar dacă totul merge.
Adeseori, mă ţin de glume,

iar ele râd cu mine.
Cu veselie trec prin lume,
deşi se aud suspine.
Am văzut multe războaie.

Şi toate s-au sfârşit.
Omul nu-i decât o oaie,
chiar dacă-i sfinţit.
Am trăit şi vremi de pace:

e multă plictiseală:
stai şi nu prea ai ce face,
că lumea-i infernală.
229
Ariadna
– O poezie... zise Dion Ysus...

e, uneori, întreaga ta avere...
cu delfică voce recitată sublim
sau doar în privat ivită şi ascultată
în ritm de heruvim.
O poezie, Ariadna, e o nălucire.

O clipă care trece, dar ţine o veşnicie.
Păcate ce-s sfinte şi patimi delicate.
Cuvinte răstălmăcite de mitologie.
Împărtăşire... dionisiacă.
O poezie... azi. Şi încă una mâine...

Tot mănâncă poetul pe pâine
şi nu se satură niciodată,
pentru că... regina e goală,
iar iubirea-i doar... imaginară.
Un pahar de vin... Şi o poezie

aranjată ca o Arlechină într-o comedie.
Un pahar de bere şi unul de tărie,
dansând cu o Bacantă ca într-o erezie
căzută din stele, mântuire să fie
pentru toate cele şi pentru... frenezie.
Socializare... bahică. Sacră orgie.
Gust de cappuccino, farmec de vot, că...

o vorbă de duh rimează cu văzduh...
Şi apoi mă duc, să scriu, ca un cuc,
încă o poezie... şi s-o las într-un cuib,
să fie crescută de vreo raţă mută
sau de o altă pasăre cumsecade
sau doar de neatente menade
la ceea ce sub ele se cloceşte străină
ca o tristă ascunsă poezie lucidă
ce va ieşi din ou... ca un ecou
de 5, de 12, de 13, de 40 de grade...
230
Comedia Socială
Vivian
– O carte...
e ca o sticlă de vin:
dacă o citeşti până la sfârşit,
ţi se urcă la cap...
Şi-ţi vin idei:

unele bune, altele rele,
unele dulci, altele amare,
unele care durează,
altele... repede trecătoare.
Iar dacă-ţi vin prea multe idei,

te poţi îmbăta cu ele:
te pot ameţi,
nu mai ştii vorbi
şi-ţi vine a scrie...
poezii...
De la idei, nu de la vin!
Că, deşi vinul e, uneori,
dulce sau demisec, poeziile-l întrec
(şi în aromă şi-n durată).
Beţia de la vin trece de îndată,

versul... e însă divin,
dacă poezia e ritmată, cu rimă dotată,
pe lângă o idee (cu parfum de femeie,
cu formă florală şi cu influenţă astrală)
de vreo esenţă rară ispitită
spre a rosti un adevăr
care e aproape de nerostit,
dacă nu te-ai îmbătat...
cu o poezie
ce ţi s-a urcat la cap...
într-o noapte târzie sau într-o dimineaţă,

după o beţie onirică, o lectură lirică
231
sau după un dialog... ce a lăsat în tine

urmele unui monolog
şi zumzăit de albină
peste o floare deschisă,
ca să fie citită
şi apoi rescrisă...
Emy
– „Poezie... de dragul poeziei...”

Mie aşa mi s-a şoptit...
– Nu ştii că doar femeia te face fericit?
(Îl tenta o frumoasă pe artistul favorit...)
– Nu ştie!... Încă n-a aflat,

că e bărbat neînsurat,
singur, melancolic şi neconsolat
sau măcar iubit, hrănit şi bine aranjat
de vreo concubină rămasă virgină,
chiar după ce a fost deflorată,
ca să fie încercată de a lui...
poezie... probabil... minunată!
Nu ştie...
Că poezia lui e acum tristă,
lălăită şi neexcitată,
pentru că el încă nu crede
în iubire vinovată
şi în frumuseţe de fată!
– De ce? Sper că nu e... pe invers!

– E... mai mult pe dos:
un holtei cu convingeri radicale
care, precum Narcis, s-a îndrăgostit
de propriul lui chip şi aproape...
s-a înecat în... poezie...
Iar când din apă a ieşit (şi din mocirlă)

doar atât a mai zis:
„Poezie... de dragul poeziei...”
232
Comedia Socială
Şi iar s-a aplecat chinuit

chipul să-şi privească
în oglinda... poeziei
şi pe el să se iubească
pe marginea... nimicniciei.
– „Amor... de amorul artei! –

poate că... e atunci o idee mai bună!”
A rostit poetul şi apoi

de iubire s-a lăsat
şi el ispitit
ca un chibrit
ce-a aşteptat cuminte
acea scânteie
ce l-a mistuit...
233
Darya
Patru rânduri eu am scris

cu un pix pe o hârtie.
Cu ele eu am deschis
prima strofă-n poezie.
Sunt câteva vorbe-n vers

cântecul să îl rostească,
ca să danseze din mers
mintea omenească.
Rima e încrucişată,
ca să se vadă mai bine
lumea asta împerecheată
din care răul provine.
Vreo nouă silabe sună,

uneori, pe câte-n rând,
cât mai bine să se audă
iadul răsunând.
Muza-i atent calculată.

Ea e modestă din fire
şi-i frumoasă, îi minunată,
că îi doar închipuire...
234
Comedia Socială
Veta
Lumea-i plină de mistere

sub chip de femeie ascunse
ce ne leagă cu plăcere
cu un sărut pe buze.
Iubirea este idealizată

şi e considerată sfântă,
dar se ştie că-i creată
sufletul să-l vândă.
Am trăit să o văd nudă

de mai multe ori în viaţă
şi-am muncit cu mare trudă,
ca s-o scot din ceaţă.
Nu-mi găsesc însă cuvinte

dezamăgirea s-o descrie,
căci toate cele ce-au fost sfinte
sunt numai... poezie.
235
Lorena
– Minte pură, haine rele,

vorbe dulci, privire neagră,
gânduri căzute din stele
pe pământ aleargă...
Versuri scurte, ritm vioi,

voie bună, mult umor,
oaie neagră printre voi
e un creator.
Idei noi, texte îndrăzneţe,

spirit critic, sensul clar...
vin spre voi petrecăreţe
pe un armăsar.
Mulţi au vrut să-l îmblânzească

şi să-l facă cal,
dar fapta asta-i prostească:
iese cu scandal.
Jalnică încercare, patetic rezultat.

În lumea asta mare el s-a arătat,
să facă o Schimbare
cum nici n-aţi visat!
236
Comedia Socială
Diya
Mitică creatură, între iubire şi ură,

îţi stau solzii armură spre suflare de foc.
Gheare ascuţite, priviri aţintite,
aripi îngrijite te mână în joc.
Eşti pasăre rară, unica din ţară

şi de pe afară... Tu m-ai ispitit...
să aflu viitorul, să ating amorul
şi să cunosc dorul ce s-a isprăvit.
Eşti fină fericire şi tristă amintire...

Fără izbăvire, eu te-am cunoscut.
Tu ai fost rănită, ba chiar plictisită
şi tare obosită, dar ai renăscut!
Mult încercată, dar şi excitată,

uneori, beată... tu ai cântat.
Cu pas infernal ieşită din val,
ai căzut pe mal, dar te-ai ridicat!
O, faină creatură, cu colţii-ţi din gură

şi cu o pană sură, tu ai muşcat!
Te-ai pus la masă, veselă şi frumoasă,
şi, furioasă, tu ai înviat!
Te-ai făcut poezie pornită să scrie

orice fantezie ce te-a răscolit.
Dar şi filosofie menită să fie,
nu doar alegorie, ci iad dezvelit.
237
Felicia
Poezia-mi este dragă

precum vorbele de salt,
poezia mea nu neagă
nici adânc şi nici înalt...
Poezia îmi dă sclipire

şi lumină de întrupare,
ea îmi este îndulcire
de privire peste jale...
Poezia mea e tunet

şi mesaj peste abis,
poezia mea e vuiet
şi fulger lovit de vis...
Poezia mă iubeşte,
să-mi bag iadu-n cimitir,
poezia mă doreşte,
să-mi scot cerul din delir.
238
Comedia Socială
Thalia
Ferice de cel care ştie să glumească:

El poate să treacă dincolo de mască.
Minciuna îşi dă aere de seriozitate:
Evită sinceritatea ce pe ea o demască.
Ispita se ascunde de adevăr,
Amăgirea doreşte să te iubească...
Există eliberare prin comedie,

Satira vine să ne prorocească,
Thalia... nudă ni se arată
Erotică, vulgară, lumească...
Divină este această muză:

Umorul ei o face cerească...
Mereu ea ne aduce, cu ironie,
Nunta ei împărătească.
Excitat, prin râsul-beţie,
Zeiţei să i se dăruiască,
Erosul comic, cu a lui săgeată,
Urmăreşte să ne trezească...
239
http://radu-lucian-alexandru.blogspot.ro
http://calatorieprinconstiinta.wordpress.com
240

Comedia Sociala - Radu Lucian Alexandru

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comedia Sociala - Radu Lucian Alexandru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

COMEDIA SOCIALĂ

Radu Lucian Alexandru

2024 © Copyright deţinut de Radu Lucian Alexandru

Ilustraţia copertei: Radu L.

Pe mine nu m-a făcut nici un zeu,

Pe alţii poate că i-a adus o barză,

Pe zeii care m-au făcut pe mine cândva,

La ce le-a stat gândul lor erotic

Că doar erau înconjuraţi de suferinţă,

Ei au ştiut destul de bine ce mă aştepta,

Părinţii noştri încă nu şi-au cerut scuze,

Trai întristat, mâhnit, repetat,

Cu bune şi cu rele, dar mai mult cu cele

Viaţă fără viaţă, piaţă care-i hoaţă,

O ştim! De ce să ne mai amăgim?

Mare noroc ai avut:

cai verzi pe pereţi.

La orice Mare Întrebare care s-a pus,

Însă la ce altceva să ne aşteptăm

Trăim într-o Comedie Socială

În Infern minciuna este preţuită,

Cerul a coborât pe pământ,

să facă ce zeul nu a făcut:

Să-l facă după chipul său

Zeii au fugit din Olimp

Zeiţele îi aşteaptă ascunse,

Nu mai priviţi spre zei în sus,

Înainte de a da vina pe zeu

nici vacă, nici taur, nici şacal,

Femeia este Dumnezeu.

Orice mamă a fost o Virgină.

Dar ea e muncită de un Drac...

Uneori... e Amor numit (şi e amăgire),

Ne-am rătăcit într-o comedie

Înflăcărarea în patimă s-a aprins,

Dorinţa de mântuire prin înmulţire

Dorinţa de mântuire prin înmulţire

– Nu mai pot să intru în naos:

Iar dacă lăsăm la o parte

Dumnezeu şi Satana sunt una:

Iubire şi Sex doreşte nebuna...

Mereu îi sunt dăruite Soarele şi Luna:

Când, prin Iubire, te închini la Fecioare,

Eros e un bărbat înaripat,

Cupidon s-a făcut îngeraş

Erosul în Iubire s-a transformat,

Eros i-a tulburat apele,

iar el din pat s-a ridicat,

Iubirea este o capcană:

În lume sau la mănăstire,

Închină-te la cine vrei

Închină-te la cine vrei,

Închină-te, dacă vrei...

– Prima poruncă e să te înmulţeşti.

Eu la Sex însă nu mă închin,

Eu zic că iubirea e înşelătoare

Prima poruncă este deci să gândeşti

S-a terminat fata

Aşa că pe Zeul Vinului

Se ştie însă că s-a întâmplat

În vise, Lilith e o satiră înaripată,

În vis, ea e sălbatică şi neastâmpărată,

În vis, Lilith mai are şi apucături de drac

Vai! Lumea asta-i făcută...