ATP ARGES - SUPORT CURS

1
Electrician exploatare
medie și joasă tensiune

2
3
4
5
Capitolul 9 – TRANSFORMATOARE DE PUTERE …………..161
9.1. Principiul de funcționare. Funcționarea în gol a transformatorului .161
9.2. Funcționarea în sarcină. Ecuațiile de funcționare ale
transformatorului……………………………………………..163
9.3. Reducerea mărimilor electrice la primar. Diagrama fazoriala a
transformatorului real. Schema echivalenta………………….165
9.4. Funcționarea în regim de scurtcircuit …………………...167
9.5. Transformatoare de putere trifazate ……………………..169
9.5.1. Construcția transformatoarelor trifazate ………..169
9.5.2. Caracteristici tehnice ale transformatoarelor trifazate de putere
…………………………………………………..170
9.5.3. Parametrii electrici pentru transformatoarele trifazate de putere cu
doua înfășurări. Scheme echivalente ………..171
9.5.4. Parametrii electrici pentru transformatoarelor cu trei înfășurări
…………………………………………….....173

Capitolul 10 – UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE………..174

1. Încălzirea electrică ……………………………………...................174
1.1. Criterii privind utilizarea energiei electrice …………..…..174
1.2. Încălzirea electrică directă ……………………………..…174
1.4. Încălzirea electrică prin pardoseală ………………….…....179
1.4.1. Descrierea sistemului de încălzire …………..……179
1.4.2. Materiale ……………………………………...…..180
1.4.3. Montarea cablurilor de încălzire electrică prin
pardoseala…………………………………………..…....182
1.4.4. Reglarea sistemelor de încălzire electrică prin
pardoseala…………………………………………..……183

6
 2. Iluminatul electric ……………………………………..…….185
2.1. Mărimi fotometrice …………………………..…….185
2.1.1. Lumina …………………………………….185
2.1.2. Mărimi şi unităţi fotometrice ……………...187
2.1.5. Măsurarea nivelului de iluminare ………….192
2.1.6. Caracteristici fotometrice ………………….193
2.1.7. Redarea culorilor …………………………..195
2.2. Aparate de iluminat …………………………………195
2.3. Surse de lumină ……………………………………..198
2.3.1. Lămpi cu incandescenţă ……………………199
2.3.2. Lămpi cu descărcare în vapori metalici …….202
2.3.3. Alegerea lămpilor …………………………..214
2.4. Iluminatul exterior …………………………………..216
2.4.1. Aparate de iluminat pentru exterior ………..219

TABELE ŞI ANEXE…………………………………………………220

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………….229

7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
108
109
110
111
112
113
114
115
116
117
118
119
120
121
122
123
124
125
126
127
128
129
130
131
132
133
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
 Capitolul 9

160
161
162
163
164
165
166
167
168
169
170
171
172
 Capitolul 10

UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE

1. Încălzirea electrică

1.1.Criterii privind utilizarea energiei electrice

Utilizarea energiei electrice pentru producerea de căldură se bazează pe
efectul Joule al curentului electric potrivit căruia energia electrică potenţială pe
care o pierde electronul prin ciocnirile cu reţeaua unei rezistenţe este transferată
acesteia sub formă de căldură.
Din punct de vedere tehnic, utilizarea energiei electrice pentru încălzirea
clădirilor prezintă multiple avantaje în raport cu celelalte sisteme de încălzi-e
bazate pe folosirea combustibililor clasici. Aceasta face ca energia electrică să fie
privită ca un viitor potenţial energetic pentru nevoile gospodăreşti. Costul încă
destul de ridicat al energiei electrice face ca utilizarea ei să fie limitată.
În sprijinul ideii de utilizare pe scară largă, în viitor, a acestei forme de
energie se pot menţiona câteva avantaje:
 eliminarea surselor termice şi odată cu ele şi a produselor secundare ale
combustiei (gaze nocive, poluanţi etc.);
 simplificarea operaţiilor de exploatare;
 creşterea gradului de automatizare, mergând până la programarea strictă a
orelor de funcţionare;
 contorizarea riguroasă a consumurilor individuale.
Utilizarea eficientă a energiei electrice impune asigurarea unui grad ridicat
de izolare termică a clădirilor. În tabelul 4.1 sunt date valorile optime pentru
coeficientul global k de transmitere a căldurii pentru elementele de construcţii ale
clădirilor încălzite cu energie electrică, după Manualul Lucrărilor de Construcţii
Danez BR (Danish Building Service Manual) din anii 1982 şi 1993,iar în tabelul
4.2. sunt date valorile maxime ale indicelui α al necesarului de căldură pentru
încăperile de locuit care utilizează încălzire electrică.

1.2. Încălzirea electrică directă

Încălzirea electrică directă este o încălzire locală realizată, în general, cu
ajutorul convectoarelor sau panourilor radiante. În acest caz, căldura produsă de o
rezistenţă electrică este transferată instantaneu încăperii prin radiaţie şi convecţie.
173
 Aparate electrice de încălzire directă se clasifică după raportul dintre fluxul
radiant şi cel convectiv, după temperatura suprafeţei încălzitoare şi după locul şi
modul de montare. Aparatele electrice de încălzire directă sunt produse de un
număr mare de firme străine şi româneşti; printre acestea se numără firme din
Franţa şi Italia cum ar fi: THERMOR, ERO, AIRELEC, SABIANA, TECHNIC,
CIAT, FRANCE-AIR, TITAN.

o Convector de perete
Principiul de funcţionare constă în încălzirea aerului care intră în contact cu
elementele încălzitoare ale aparatului sau cu carcasa metalică a acestuia (fig. 4.1,
a).
Puterea termică a acestor convectore este cuprinsă între 0,5 şi 3kW. Există
foarte multe modele de convectore electrice de diverse forme şi dimensiuni.
Din punct de vedere al funcţionării convectoarelor electrice acestea pot fi cu
încălzire prin convecţie naturală sau forţată (prin înglobarea unui ventilator).

Fig. 4.1. Convector electric:

a - de perete; b - plintă;
1 - carcasă metalică; 2 - circulaţia aerului; 3 - rezistenţe electrice.
Tabelul 4.1. Valorile optime ale coeficientului global k de transmitere a căldurii

Elementul de k[W / m2•K]

construcţie BR. 82 BR. 93
Pereţi uşori 0,30 0,20
Pereţi groşi 0,35 0,30
Pardoseli 0,30 0,20
Plafon 0,20 0,15
Terase si mansarde 0,20 0,20
Ferestre, uşi 2,90 l ,80

suprafeţele vitrate nu vor depăşi 18% din suprafaţa totală a anvelopei clădirii.
174
Tabelul 4.2. Valorile indicelui qc al necesarului de căldură pentru încăperile de
locuit încălzite electric
Tip de clădire qc [W / m3.K]
Clădiri individuale cu
l ,2 - 1 ,4
încălzire directă
Blocuri de locuit
- încălzire directă 0,8 - 1 ,0
- încălzire mixtă 0,9- 1,1
o Convector plintă
Convectoarele plintă reprezintă aceleaşi caracteristici constructive şi tehnice
ca şi convectoarele de perete deosebirea constând în dimensiunile lor mai reduse
(fig. 4.2): înălţimea cu-prinsă între 100 şi 150 mm, iar lăţimea de circa 60 mm.
Puterea termică nu depăşeşte 400W/m pentru a limita temperatura superficială a
pereţilor.

o Convector de pardoseală
Convectoarele de pardoseală se în-cadrează în pardoseală şi se acoperă cu o
grilă care permite pătrunderea şi circulaţia aerului cald în încăpere. Avantajul
acestor convectore constă în faptul că nu ocupă spaţiu în încăpere, eliberând
complet pereţii.

o Radiatoare electrice
Acestea sunt radiatoarele cu ulei (fig. 4..3) şi sunt executate cu tablă din oţel
şi umplute cu ulei, având la partea inferioară o rezistenţă electrică izolată
corespunzător, imersată în uleiul mineral cu care se umple radiatorul. Radiatoarele
sunt susţinute pe role care permit deplasarea uşoară în zona dorită. Suprafaţa de
transfer de căldură, mare, permite coborârea temperaturii sub 95 oC. Radiatoarele
electrice au puteri instalate cuprinse între 500 şi 3000W. Există radiatoare cu
dublă funcţiune care sunt utilizate atât pentru încălzire cât şi pentru uscarea
prosoapelor în băi şi grupuri sanitare sau pentru uscarea hainelor udate de ploaie
(încălzire şi cuier). Radiatoarele electrice de acest tip conţin apă în loc de ulei
mineral şi pot fi racordate şi la o instalaţie clasică de încălzire.

o Panouri radiante
Sunt aparate electrice de încălzire ultraplate la care schimbul de căldură se
face, în majoritate, prin radiaţie. Elementul de încălzire este alcătuit dintr-o pastă
de argint imprimată într-o placă emailată cu circuit imprimat.

175
 o Radianţi luminoşi
Radianţii sunt alcătuiţi dintr-o rezistenţă din aliaj de fier cu crom şi nichel
sub formă de sârmă spiralată, înfăşurată pe un izolator ceramic, un ecran din tablă
polizată având rolul de dirijare a fluxului termic în direcţia dorită, un su-port de
susţinere şi un cablu de alimentare (fig. 4.4). Radianţii luminoşi permit dirijarea
fluxului termic către o anumită zonă. Prezintă ca dezavantaja temperatura ridicată
care determină antrenarea prafului de către curenţii de aer şi creşte-rea riscului
producerii unui incendiu, iar lumina produsă poate fi supărătoare în timpul nopţii.

o Radianţi în infraroşu
Radianţii în infraroşu (fig. 4.5) sunt, în general, executaţi dintr-un element
încălzitor, un ecran din metal polizat şi un suport metalic. Elementul încălzitor

Fig. 4.2. Element de încălzire (panou radiant) Fig. 4.3. Calorifer

electric cu ulei

Fig. 4.4. Radiant electric luminos:

1 – suport; 2 – ecran reflector;

176
 3 – rezistor electric pe suport ceramic

Fig. 4.5. Radiant electric în infraroşu:

a. radiant; b. element încălzitor
1 – electrod de alimentare; 2 – tub de protecţie;
3 – umplutură din MgO; 4 – rezistor electric

Rezistenţele electrice se pot îngloba în pardoseli. plafoane, pereţi şi chiar în

sile interioare.
Schimbul de căldură între suprafaţa încălzitoare şi încăpere se face atât prin
radiaţie cât şi prin convecţie în părţi aproximativ egale.
Principalele avantaje ale acestui sistem de încălzire:
 flexibile şi precise permiţând o bună reglare;
 fiabilitate mare, practic egală cu cea a casei în care este instalat (100 de ani);
 uşor de instalat şi întreţinut;
 utilizează întreg potenţialul sursei energetice ceea ce înseamnă consum
redus de energie;
 se pot instala atât la clădiri de locuit cât si la alte tipuri de clădiri cum ar fi
cele pentru birouri, săli de sport, piscine etc. şi în toate situaţiile în care este
necesar un confort deosebit;
 se pot aplica la toate tipurile de pereţi sau pardoseli fie la clădiri noi sau la
cele existente cu ocazia renovări-lor; rezistenţele electrice se înglobează în
pardoseli noi din beton, pardoseli renovate ale băilor, pardoseli noi ori
renovate din lemn;
 sunt practic invizibile fiind înglobate in elementele de construcţii,
eliminându-se problema spaţiului ocupat, în sisteme clasice, de cele mai
multe ori inestetice sau greu de asortat cu mobilierul;
 grad ridicat de confort datorită unei repartiţii optime, pentru cor-pul uman,
ale temperaturilor aerului din încăpere;
 acumularea unei importante cantităţi de energie termică în elementul de
construcţii în care este înglobat, lucru important în cazul în care se
utilizează pentru tarifarea energiei electrice contoarele cu dublu tarif.
177
 Dezavantajele sistemelor de încălzire electrică integrate în elemente de
construcţii sunt:
 costul ridicat al energiei electrice;
 necesitatea existenţei unei bune izolări termice a elementelor de construcţii,
în special, a anvelopei, pentru a menţi9e fluxul termic transmis către
exterior în limite admisibile mult inferioare valorilor considerate normale
pentru încălzirea clasică.
Măsurile de izolare termică trebuie luate şi în cazul pardoselilor aşezate
direct pe pământ sau al unui plafon către terasă sau pod.
În cazul sistemelor de încălzire înglobate în planşee din beton, la clădirile
etajate, rezultă o încălzire combinată prin plafon şi pardoseală. Pentru o plată
echitabilă a energiei electrice, trebuie luate măsuri de izolare termică pentru ca
locatarul plătitor să fie şi beneficiarul fluxului termic.

1. 4. Încălzirea electrică prin pardoseală

1.4.1 Descrierea sistemului de încălzire

Dintre sistemele de încălzire electrică prin elemente de construcţii cel mai eficient
şi cel mai des utilizat este cel de încălzire prin pardoseală.
Sistemul se poate utiliza pentru orice tip de pardoseală finită: marmură,
gresie, mozaic, linoleum, mochetă, parchet, duşumea din lemn.
Sistemul de încălzire electrică prin pardoseală se utilizează, în funcţie de
destinaţia încăperii, materialul din care este alcătuită pardoseala, condiţiile
climatice etc. pentru:
 încălzire totală, când puterea instalată este între 100 şi 150 W/m2;
 încălzire suplimentară, pe lângă altă sursă de încălzire, când puterea
instalată este între 60 şi 80 W/m2 (~ 4.7.7).
Sistemul de încălzire prin pardoseală este, în general, de încălzire directă. El
este format din: cabluri încălzitoare, echipamente de reglare şi control, materiale
de fixare a cablurilor electrice şi instalaţia electrică de alimentare.
Pentru sistemul de încălzire prin pardoseală cu suport din beton se utilizează
cabluri cu o putere maximă de 18W/m.
În încăperile de mărime medie cablurile se montează astfel încât să rezulte o
putere instalată între 60 şi 100 W/m 2 (încălzire directă). În sălile de baie se
recomandă ca puterea instalată să fie de cel puţin 100 W/m 2 deoarece în astfel de
încăperi se doreşte, în general, o pardoseală caldă.
În cazul încăperilor umede, cu surse de apă (bucătării, băi, grupuri sanitare etc.),
178
nu întreaga suprafaţă a acestora este disponibilă pentru montarea cablurilor
încălzitoare datorită existenţei conductelor de alimentare cu apă sau de scurgere.
În aceste condiţii se are în vedere numai suprafaţa liberă.
În încăperile cu geamuri şi uşi mari (spre exterior) se recomandă realizarea
unor zone perimetrale de încălzire prin pardoseală în care puterea instalată poate
ajunge până la 200 W/m2.
În cazul încălzirii prin pardoseală cu acumulare, cablurile încălzitoare se
montează într-un strat gros de beton (de minimum 10 cm); acesta acumulează
căldura pe care o produc cablurile în perioada de tarif redus (de regulă noaptea) şi
o cedează în timpul zilei şi seara. Puterea maximă instalată este de 175 W/m 2.
Dacă puterea instalată este insuficientă pentru acoperirea pierderilor de
căldură în perioada în care încălzire prin pardoseală funcţionează este necesară şi
o altă sursă de căldură suplimentară. Aceasta poate fi sursa clasică sau altă sursă
de încălzire electrică
Sursa de căldură suplimentară poate fi obţinută şi prin montarea unei zone
perimetrale de încălzire prin pardoseală (în faţa uşilor şi ferestrelor) sau
combinând cu o instalaţie electrică de încălzire prin plafon.
La pardoselile executate din lemn, cablurile de încălzire trebuie să aibă mai
puţin de 10 W/m, iar puterea instalată nu trebuie să depăşească 80 W/m2.
Ca regulă generală, la instalarea cablurilor încălzitoare în pardoseală trebuie să se
ţină seama de recomandările producătorilor privind temperaturile maxime admise
de pardoseală.

1.4.2 Materiale

Principalele materiale care compun un sistem de încălzire prin pardoseală

sunt cablurile încălzitoare alcătuite dintr-o rezistenţă protejată la exterior de
manta.
Se folosesc cabluri din cupru nearmate sau armate şi cabluri din aluminiu.
 Cablurile din cupru nearmate pentru alimentare la tensiune joasă (230 –
400)V sunt alcătuite dintr-un conductor din cupru, acoperit cu un înveliş
izolant din polietilenă reticulară şi o manta exterioară din PVC.
Acestea sunt cabluri fragile care se utilizează numai în instalaţii de mici
dimensiuni.
Puterea instalată liniară a acestor cabluri nu depăşeşte 17W/m.
 Cablurile armate pentru alimentare la tensiune joasă pot fi, în general, de
două tipuri: cu izolaţie minerală şi cu izolaţie din elastomeri.
Cablurile armate din cupru cu izolaţie minerală sunt alcătuite dintr-un
179
conductor încălzitor din cupru. Există cabluri şi cu conductor dintr-un aliaj de
aluminiu denumit ,,Kumanal”. Conductorul este îmbrăcat într-un izolator dintr-un
material pe bază de magneziu protejat de o armătură metalică din Cu şi o manta
exterioară din PVC sau din polietilenă de densitate mare. (fig. 4.7.19a). Puterea
instalată lineară a acestor cabluri nu depăşeşte 33W/m.
Aceste cabluri sunt;
 robuste;
 se pot prefabrica în elemente încălzitoare sub formă de grilă (reţea).
Cablurile cu izolaţie din elastomeri sunt alcătuite dintr-un conductor care are
rezistivitatea constantă (la cupru existenţa variază cu temperatura), îmbrăcat într-
un izolant din elastomeri, o armătură din textură metalică (oţel sau cupru) şi o
manta exterioară din polietilenă de înaltă densitate (fig. 4.7.19b).
Performanţele acestor cabluri sunt aceeaşi cu cele ale cablurilor armate cu
izolaţie minerală.
 Cablurile din aluminiu sunt alcătuite dintr-un conductor unifilar
din ,,Kumanal învelit într-o manta de protecţie din PVC (fig. 4.7.19 c)
împotriva agresiunilor exterioare;
 Aceste cabluri sunt utilizate la tensiune redusă (48 V) ;
 necesită pentru alimentare un transformator (220/48 V c.a)
În tabelele 4.7.5; 4.7.6 şi 4.7.7 sunt cuprinse caracteristicile tehnice ale
cablurilor ,,DEVIFLEX produse de firma ,,DEVI din Danemarca.
De asemenea, se utilizează şi cabluri încălzitoare la care protecţia exterioară
este realizată cu tabla din oţel galvanizată în forma 2, numită liră de încadrare (fig.
4.7.21).
Avantajul acestei protecţii constă în faptul că pe lângă o suprafaţă mai mare
de schimb de căldură rezolvă şi problema supraîncălzirii accidentale.
Astfel de cabluri sunt fabricate de firma DELEAGE - Franţa.
Cablurile încălzitoare se livrează sub mai multe forme:
 în colaci;
 pe tamburi de cablu;
 sub forma de elemente încălzitoare prefabricate tip grilă;
 pe plasă textilă sau metalică;
 pe suport din pânză (saltele).
Când cablurile sunt livrate sub formă de elemente izolatoare prefabricate
(benzi, fâşii, saltele) distanţele dintre buclele serpentinei sunt de: 100, 125, 150,
175 şi 200 mm.
În tabelul 4.7.8. sunt date caracteristicile tehnice pentru saltelele de cabluri
pentru încălzirea electrică prin pardoseală produse de firma RED-RING Austria.
180
 1.4.3. Montarea cablurilor de încălzire electrică prin pardoseală
Cablurile încălzitoare se montează, de regulă, fie în şapa de egalizare ce se
toarnă peste placa din beton armat, ca strat suport pentru pardoseala de uzură, fie
direct pe armătura plăcii de rezistenţă a planşeului.
În aceste cazuri planşeul este folosit atât pentru încălzirea prin pardoseală
cât şi pentru încălzirea prin plafon.
Acest sistem se utilizează la clădirile etajate unifamiliale sau la clădiri
terţiare.
În condiţiile în care se doreşte o limitare a fluxului termic inferior, cablul se
montează într-o dală flotantă, izolată termic de placa de rezistenţă.
Operaţiile de montare a cablurilor în pardoseală sunt, în general, cele
descrise la sistemele de încălzire cu panouri radiante de pardoseală prevăzute cu
tuburi flexibile (4.5)
Modul de instalare a senzorilor de pardoseală, a termostatelor de reglare
precum şi modul de legare electrică sunt prezentate în figura 4.7.23.

Fig. Cabluri încălzitoare sub formă de grilă

Fig. Cabluri încălzitoare cu liră de încadrare

1 – conductor încălzitor din aliaj (Ni, Cr şi Cu);

2 – izolaţie din polietilenă reticulară; 3 – împletitură cu fire din oţel galvanizat; 4 – liră de încadrare

Fig. Cabluri încălzitoare:

a. cabluri armate din cupru cu izolaţie minerală;
1 – manta din PVC; 2 – armătură (Cu); 3 – izolaţie minerală;
4 – conductor din Cu sau Kumanal;
b. cabluri armate din cupru cu izolaţie minerală;
181
 1 – manta exterioară din polietilenă de înaltă densitate;

Tabelul 4.7.a. Caracteristicile tehnice ale cablurilor încălzitoare

TIP 10 de 10 W/m
Cabluri de tip 10 [10 W
/ m] Lungi
Putere instalată [W], la me
tensiunea [m]
220V 230V 240V
85 100 100 10
185 200 220 20
265 300 315 30
355 400 425 40
460 500 550 50
530 600 630 60
635 700 755 70
725 800 860 80
845 900 1000 90
905 1000 1080 100
1115 1200 1325 120
1290 1400 1535 140

1.4.4. Reglarea sistemelor de încălzire electrică prin pardoseală

Se face diferit pentru sistemele cu încălzire directă şi cele cu acumulare. În
general firmele care produc cabluri izolatoare livrează şi aparatele de reglare
aferente.
Pentru sistemele de încălzire directă se folosesc termostate specializate
pentru reglarea temperaturii din încăpere şi comanda sistemului de încălzire.
Există mai multe tipuri de termostate care se utilizează în cazul încălzirii
directe, alegerea lor fiind în funcţie de destinaţia încăperii şi de scopul pentru
care s-a recurs la soluţia de încălzire prin pardoseală (ca soluţie generală de
încălzire sau din motive de îmbunătăţire a confortului).
Principalele tipuri de termostate care se utilizează în încălzirea directă sunt:
• Cu senzor de cameră (inclus în corpul termostatului).
Aceasta se utilizează în cazul în care încălzirea prin pardoseală constituie
soluţia generală de încălzire. Termostatele pentru încălzirea prin pardoseală cu
senzor de cameră se fabrică în mai multe variante pentru montare: îngropată (sub
tencuială); aparentă; pe şină în interiorul unei cutii).
• Cu senzor de pardoseală.

182
 Tabelul 4.7.b. Caracteristicile tehnice Tabelul 4.7.c. Caracteristicile tehnice ale
cablurilor încălzitoare TIP 18 de 18W/m
ale cablurilor încălzitoare TIP 15 de
15W/m
Cabluri D tip l5 Cabluri D tip 18 (18
(15W/m) W / m)
Lungime Lungime
Putere instalată, [W] la Putere instalată_[W]
[m] [m]
tensiunea la tensiunea
220[V] 230[V] 240[V] 220V 230V 240V
110 120 130 8 125 135 145 7
235 255 275 16 250 270 295 15
330 360 395 24 360 395 430 22
145 185 530 32 5
490 5 29
575 630 685 40 585
667 740 805 47 625 680 740 37
795 8 5 56 725 790 860 44
945 855 935 1015 52
1040 1135 1235 73 1115 1220 1325 68
1255 1370 1490 89 1360 1485 1620 82
1600 1745 1900 113 1720 1880 2045 105
1815 2025 2160 127 2100 2295 2500 138
1985 2215 2410 143 2540 2775 3015 155

Aceasta se utilizează atunci când încălzirea electrică prin pardoseală a fost

prevăzută pentru îmbunătăţirea confortului şi nu ca soluţie generală de încălzire şi
în spaţii în care se doreşte o temperatură sensibil crescută a pardoselii (în băi,
holuri de intrare, grupuri sanitare).
Pentru sistemele de încălzire cu acu-mulare se utilizează bucle de reglare
care constau din două tipuri de termostate care lucrează împreună:
 un termostat care are un senzor de exterior ce constituie unitatea principală
(„master”); prin intermediul senzorului de exterior acesta măsoară, în mod
constant, temperatura exterioară.
 un termostat care are un senzor de pardoseală ce constituie unitatea
secundară („slave”), conectată la „master” şi capabilă să măsoare cantitatea
de căldură remanentă în pardoseală; masterul este astfel proiectat încât este
capabil să calculeze (pe baza temperaturii exterioare, a cantităţii de căldură
remanentă în pardoseală cât şi a perioadei de tarif redus al energiei electrice)
cât timp (din perioada de tarif re-dus) trebuie să se alimenteze sistemul cu
energie electrică pentru a se obţine un rezultat optim. Există mai multe

183
 tipodimensiuni pentru astfel de aparate, în funcţie de producători sau, pentru
acelaşi producător, în funcţie de mări-mea şi destinaţia clădirii sau a
încăperii în care se montează. Astfel există unităţi principale la care se pot
conecta una sau mai multe unităţi secundare, putând controla sistemul de
încălzire într-un număr mare de spaţii şi încăperi diferite. Există unităţi
secundare care, conectate ta o unitate principală, pot (fiecare) controla mai
multe camere sau suprafeţe diferite in acelaşi timp. Pentru o singură
încăpere există master-uri care au unitatea secundară înglobată.

2. Iluminatul electric

2.1. Mărimi fotometrice

2.1.1. Lumina

Spectrul de lumină corespunde unei părţi a spectrului radiaţiei electro-

magnetice, având lungimi de undă cuprinsă între 380 şi 760 nm (fig. 2.1). Spectrul
radiaţiilor vizibile reprezintă un eşantion foarte redus din întregul spectru, care
mai cuprinde radiaţiile , radiaţii Röntgen, radiaţii infraroşii, radiaţii ultraviolete
ş.a. Radiaţiile din spectrul 380  760 nm determină o senzaţie fiziologică
specifică asupra ochiului uman, numită lumină.
n Portocali
Radiaţii cosmice, Raze Violet

Galbe
Verd
Bleu

Roş
γ

380 400 450 500 550 600 650 700

Raze Röntgen

750 λ [nm]
Undeultrascurte
decimetrice

Lumină
Unde lungi
Microunde

Unde
Ultraviolet

Infraroşu

Unde

medii
Unde
scurte

10-12 10-10 10-8 10-6 10-4 10-2 100 102 104 106
108 λ [m] Fig. 2.1  Spectrul undelor electromagnetice.

184
 Ochiul uman prezintă senzaţii diferite pentru diferite lungimi de undă.
Aceste senzaţii diferite sunt numite culoare (tabelul 2.1). În cazul în care lumina

n Portocali
Radiaţii cosmice, Raze Violet

Galbe
Verd
Bleu

Roş
γ

u
380 400 450 500 550 600 650 700
Raze Röntgen

750 λ [nm]

Undeultrascurte
decimetrice
Lumină

Unde lungi
Microunde

Unde
Ultraviolet

Infraroşu

Unde

medii
Unde
scurte

10-12 10-10 10-8 10-6 10-4 10-2 100 102 104 106
108 λ [m] Fig. 2.1  Spectrul undelor electromagnetice.
cuprinde întreg spectrul al radiaţiilor vizibile ochiul sesizează culoare albă.
Lungimea de undă a unei radiaţii electromagnetice poate fi determinată din
relaţia
, (2.1)
în care c este viteza luminii (viteza de propagare în vid), iar f  frecvenţa radiaţiei
(c  3108 m/s în vid; 2,25108 m/s în apă şi 2108 în sticlă).

Tabelul 2.1
Sensibilitatea spectrală a ochiului uman

Lungimea
de undă nm Culoarea
380  430 Violet
430  485 Bleu
485  570 Verde
570  600 Galben
600  610 Portocaliu
610  760 Roşu

În realitate culoarea se realizează prin suprapunerea radiaţiilor vizibile cu

diferite lungimi de undă emise de sursa de lumină.

185
 În tabelul 2.2 este indicată clasificarea surselor tehnice de lumină în funcţie
de culoare, conform CIE (Comisiei Internaţionale de Iluminat) şi DIN
(Standardul German). Culoarea unei surse de lumină se caracterizează prin
temperatura sa de culoare. Temperatura de culoare a unei surse de lumină se
defineşte ca fiind temperatura (în K) corpului negru, a cărui radiaţie are aceeaşi
culoare cu cea a sursei de lumină analizate.

Tabelul 2.2
Culoarea unei surse de lumină

Definiţie conform Definiţie conform Domeniul temperaturii

DIN CIE de culoare
Alb cald (ww) Grupa 1 (cald) < 3300 K
Alb neutru (nw) Grupa 2 (mediu) (3300  5000/5300) K
Alb lumina zilei Gruppe 3 (rece) > 5000/5300 K
(tw)

Lumina zilei rezultă din radiaţia termică a soarelui în urma filtrării prin
atmosfera pământului. Radiaţia termică a soarelui cuprinde un spectru continuu cu
lungimi de undă cuprinse între circa 300 şi 4500 nm cu o temperatură medie de
culoare de 5000 K (pentru Europa).

2.1.2. Mărimi şi unităţi fotometrice

Toate corpurile având o temperatură peste 0 K radiază energie. Însă numai

radiaţiile care sunt observate de către ochiul uman corespund energiei luminoase.
Fiecare sursă de lumină emite o anumită energie luminoasă W. Energia luminoasă
nu este o mărime obiectivă, fiind energia unei radiaţii electromagnetice dar
validată subiectiv de către ochiul uman.
Energia radiată în unitatea de timp (puterea radiată) şi validată de către
ochiul uman se defineşte ca fiind fluxul luminos 
. (2.2)
Unitatea de măsură, lumenul (lm), corespunde unui flux luminos emis de o
sursă monocromatică cu lungimea de undă de 555, 5 nm (f = 540,01541012 Hz) şi
care consumă 1/683 W. Altfel spus, rezultă un flux de 1 lm în cazul unei
transformări ideale a puterii de 1/683 W, absorbită de o sursă de lumină care emite
o radiaţie monocromatică cu lungimea de undă de 555, 5 nm (galben).
Toate celelalte mărimi fotometrice se raportează la fluxul luminos.
186
 Fluxul luminos defineşte caracteristicile energetice ale surselor de lumină şi
este utilizat pentru determinarea randamentului şi eficienţei luminoase a surselor
de lumină şi a instalaţiilor de iluminat.
Dacă o sursă de lumină emite o putere
spectrală p (fig. 2.2), ochiul  uman „observă” în
mod diferit fiecare lungime p p de undă.
Sensibilitatea spectrală a ochiului uman

depinde nu numai de puterea spectrală ci, în
mare măsură, şi de compoziţia
spectrală a luminii. Ochiul 380 555 760 uman nu
λ [nm]
recepţionează în mod egal toate radiaţiile
luminoase. Maximul Bild 2.2.  Sensibilitatea spectrală. spectrului luminos
 al ochiului uman se află la 555,5 nm unde sensibilitatea spectrală k prezintă o
valoare unitară
. (2.3)
Fluxul luminos  poate fi determinat din relaţia
. (2.4)

Eficienţa luminoasă  a unei surse de lumină reprezintă raportul dintre

fluxul luminos  emis de sursă şi puterea absorbită din reţeaua electrică P de
către sursa de lumină

. (2.5)

Eficienţa luminoasă este un indicator economic al unei surse de lumină.

În cazul unei transformări ideale a energiei electrice absorbite de o sursă
care emite o lumină monocromatică cu lungimea de undă de 555, 5 nm rezultă o
eficienţă luminoasă  = 683 lm/W. În realitate, sursele actuale de lumină
artificială au o eficienţă luminoasă mult mai mică. În tabelul 2.3 sunt prezentate
câteva exemple în acest sens.

Tabelul 2.3
Eficienţa luminoasă a unor surse de lumină

Sursa de lumină Eficienţa luminoasă lm/W

187
 Lampa cu incandescenţă 8  20
Lampa fluorescentă 75  110
Lampa cu descărcare în vapori
de mercur de înaltă presiune 32  60
Lampa cu descărcare în vapori
de sodiu de înaltă presiune 66  130

Intensitatea luminoasă I a unei surse de lumină (fig. 2.3), în direcţia , se

defineşte ca fiind fluxul luminos  emis în direcţia , raportat la unghiul solid
 în care are loc emisia (densitatea spaţială a fluxului luminos în direcţia )
. (2.6)
Intensitatea luminoasă determină cantitatea de lumină emisă într-o anumită
direcţie, fiind dependentă în special de suprafeţele reflectante care asigură
orientarea luminii (de exemplu, un reflector).
Unghiul solid  poate fi calculat din relaţia

, (2.7)

Q
Iα ΔΩ
r n
α θ

ΔF

Fig. 2.3  Intensitatea

luminoasă.

în care A este aria suprafeţei iluminate, r  distanţa dintre sursa de lumină şi

suprafaţa iluminată, iar  unghiul dintre direcţia razei luminoase la suprafaţa
iluminată şi normala pe aceeastă suprafaţă (unghiul de incidenţă).
Unitatea de măsură a unghiului solid este sterradianul [sr].
Sursele uzuale prezintă valori diferite ale intensităţii luminoase pe diferitele
direcţii. Este posibil a ataşa intensitătii luminoase noţiunea de vector. Modulul
acestuia se determină din relaţia de definiţie (2.7), direcţia este , iar sensul este
radial.
Unitatea de măsură a intensităţii luminoase este candela [cd].
Repartiţia în spaţiu a intensităţii luminoase a unei surse este o caracteristică
importantă a unei surse de lumină. Fiind cunoscută repartiţia intensitătii luminoase
în spaţiu (în plan) a unei surse pot fi determinate principalele caracteristici
188
fotometrice ale acesteia. Locul geometric al vârfurilor vectorilor intensitate
luminoasă reprezintă corpul fotometric (în spaţiu) sau curba fotometrică (în plan).
Pentru a obţine curba fotometrică (în general corpul fotometric) al unei
surse de lumină este necesar a măsura intensitatea luminoasă în diferitele direcţii
şi, la o anumiţă scară, să fie trasat locul geometric al vârfurilor vectorilor
corespunzători.
În mod uzual, curbele (corpurile) fotometrice sunt indicate pentru o sursă
standard de 1000 lm.
Valoarea reală a intensitătii luminoase, pentru o sursă de lumină, cu un flux
total , rezultă din relaţia
, (2.8)
în care I0 este valoarea indicată de constructorul sursei de lumină.
Ca exemplu, în fig. 2.4 este indicată o curbă fotometrică pentru o sursă

120 130 140 160 180 160 140 130

11 110
120
0

30 100
10 60
0 90
12 I 90
015
018 
021
90 204 80
 027
3000
30 20 10 cd 0 10 20 70
Fig. 2.4
30  Curba fotometrică pentru o sursă de
80 lumină.

60

70

50

60

40
50 189
uzuală de lumină.
Nivelul de iluminare E defineşte fluxul luminos care ajunge pe suprafaţa
iluminată. Nivelul de iluminare este un criteriu pentru necesarul de lumină şi deci
determină numărul de surse de lumină într-o zonă. Unitatea de măsură a nivelului
de iluminare este luxul [lx].
Nivelul de iluminare reprezintă mărimea de bază pentru dimensionarea
instalaţiilor de iluminat
. (2.9)
Acuitatea vizuală a ochiului uman depinde în mare măsură de nivelul de
iluminare a câmpului vizual. Odată cu creşterea nivelului de iluminare creşte, în
general, şi acuitatea vizuală. Un nivel de iluminare corespunzător pe planul de
lucru determină randamentul activităţilor în zonă.
Valori tipice ale nivelului de iluminare în exterior sunt:
 zi de vară însorită  60 000  100 000 lx;
 zi de vară înnourată  până la 20 000 lx;
 zi de iarnă înnourată  până la 3000 lx;
 noapte cu lună plină  până la 0,25 lx;
 noapte senină cu stele  până la 0,01 lx.
În tabelul 2.4 sunt indicate valorile minime ale nivelului de iluminare pentru
birouri şi spaţii administrative.
Suprafaţa de lucru este un plan fictiv la care se referă măsurătorile privind
nivelul de iluminare. În general acest plan este orizontal şi plasat la 0,85 m
deasupra podelei.
Tabelul 2.4
Valori minime ale nivelului de iluminare în birouri şi spaţii administrative

Valoarea minim
Suprafaţa la care se
admisbilă a
Tipul încăperii referă nivelul de
nivelului de
iluminare
iluminare, Emin lx
Spaţii administartive şi birouri,
săli de lectură, sală de şedinţe 200 Nivelul suprafeţei
şi spaţii culturale de lucru
Spaţii pentru pregătirea,
distribuirea şi preluarea Nivelul suprafeţei
200
mâncării (bucătării, săli de de lucru
190
 mese, bufet)
Spaţii de baie, camere de
îmbrăcare. toalete 75 Nivelul solului
Holuri cu scări, scări, rampe de
încărcare, coridoare principale,
50 Nivelul solului
casa scărilor
Alte culoare şi scări 50 Nivelul solului

Reducerea nivelului de iluminare determinat de o instalaţie de iluminat

datorită îmbătrânirii şi murdăririi poate fi luată în consideraţie prin intermediul
factorului de menţinere subunitar M . Rezultă, în acest fel, că iniţial sunt instalate
mai multe surse de lumină, pentru ca după un timp să rezulte valoarea impusă a
nivelului de iluminare.
Valoarea inversă a factorului de menţinere M este factorul de depreciere 
(tabelul 2.5).

Tabelul 2.5
Factorul de menţinere şi factorul de depreciere

Reducerea nivelului de iluminare

Factorul de
datorită murdăririi şi îmbătrânirii
Factorul de depreciere
lămpilor, a instalaţiilor de iluminat
menţinere M 
şi a pereţilor încăperii
normală 0,8 1,25
ridicată 0,7 1,43
puternică 0,6 1,67

Repartiţia nivelului de iluminare pe o suprafaţă este indicată prin curbe

izolux. Acestea rezultă prin unirea punctelor cu acelaşi nivel de iluminare.
Luminanţa L este o măsură a senzaţiei de strălucire a unei suprafeţe care
emite sau reflectă lumină, asupra ochiului uman, determinând fenomenul de
orbire. Orbirea este definită ca fiind senzaţia de perturbare a vederii, datorită unei

191
repartiţii necorespunzătoare a luminanţei şi/sau a unui contrast prea ridicat al
luminanţelor în câmpul vizual al observatorului.

Luminanţa L este mărimea fotometrică de bază, care este receptată de

ochiul uman, fiind definită ca raportul dintre intensitatea luminoasă şi suprafaţa
emiţătoare (fig. 2.5)
, (2.10)
în care  este unghiul de observare şi determină aria suprafeţei vizibile a
suprafeţei luminoase
Unitatea de măsură este candela/m2 [cd/m2].
Sursa de lumină

α
n Ochiul uman
dIα
dA
Fig. 2.5 Luminanţa.

Repartiţia luminanţelor pe o suprafaţă, într-un spaţiu iluminat, este un criteriu

important pentru evaluarea calităţii mediului luminos.
Exemplu de valori ale luminanţei în mediul încojurător sunt prezentate mai
jos:
 soare la amiază  până la 150000 cd/cm2 ;
 lampă cu incandescenţă mată  2  5 cd/cm2 ;
 lampă fluorescentă compactă  0,9  2,5 cd/cm2 ;
 lampă fluorescentă tubulară  0,4  1,7 cd/cm2 ;
 luna  0,25 cd/cm2 .
Pentru a se asigura un confort vizual şi limitarea oboselii rapide se
recomandă asigurarea unei repartiţii practic uniforme a luminanţelor. Altfel spus,
nu este admisă depăşirea unei anumite neuniformităţi a nivelului de iluminare pe
suprafaţa de lucru. Ca indicator este utilizat factorul de neuniformitate k
determinat ca raport între valoarea minimă Emin şi valoarea medie Emed a nivelului
de iluminare. În cazul unui iluminat general în birouri, factorul de neuniformitate
k trebuie să fie mai mare ca 1/1,5.

2.1.5. Măsurarea nivelului de iluminare

192
 Mărimea fotometrică nivel de iluminare poate fi determinată prin măsurare
cu ajutorul unui luxmetru. Echipamentul de măsurare a nivelului de iluminare
constă în principiu dintr-un receptor fotoelectric (celulă fotoelectrică) şi un
instrument indicator (fig. 2.9).

Pe o placă 1 din oţel este plasat un disc 2 din seleniu. Stratul

semitransparent 3 din aur sau platină permite ca lumina să cadă pe discul din
seleniu. Atunci când pe discul de seleniu ajunge fluxul , între şaiba metalică 4 şi
placa 1 din oţel trece curentul electric I proporţional ca valoare cu fluxul . Şaiba
metalică 4 va avea o polaritate negativă, iar placa 1 polaritate pozitivă. Deoarece
aria suprafeţei iluminate rămâne constantă şi este cunoscută, curentul I va avea
valoarea proporţională cu nivelul de iluminare, iar echipamentul poate fi etalonat
direct în lucşi. Rezistorul R este utilizat pentru etalonarea echipamentului ca
luxmetru.
Fluxul incident parcurge filtrul 5 care permite
Φ 5
ajustarea sensibilităţii spectrale a seleniului în raport
I
4 cu sensibilitatea spectrală a ochiului uman.
3 Luxmetrul poate fi utilizat şi pentru măsurarea
μA
R intensităţii luminoase. Pentru aceasta este necesar a fi
2
cunoscută distanţa r între sursa de lumină şi suprafaţa
Fig 2.9  Luxmetru.
1 iluminată precum şi unghiul de incidenţă .
Pe durata măsurătorilor este necesar a lua în consideraţie cu exactitate
unghiul de incidenţă  sau mai simplu se urmăreşte realizarea unui unghi  = /2
(rezultă valoarea maximă a indicaţiei echipamentului de măsurare).
Dacă pentru măsurarea intensităţii luminoase este utilizat luxmetrul, din
relaţia (2.19) poate fi determinat fluxul luminos. În acest scop trebuie determinate
prin măsurătoare cele 18 valori I(2k  1)/36 .
Măsurarea nivelului de iluminare prezintă un interes deosebit pentru
evaluarea instalaţiilor de iluminat, pentru compararea valorilor impuse cu cele
reale ale nivelului de iluminare şi pentru adoptarea de măsuri necesare
îmbunătăţirii sistemului de ilumnat.

2.1.6. Caracteristici fotometrice

Lumina incidentă pe o suprafaţă, în funcţie de caracteristicile fotometrice

ale acesteia, poate fi absorbită, transmisă sau reflectată.

193
 Factorul de absorbţie a este raportul dintre fluxul luminos absorbit a şi
fluxul luminos incident  (fig. 2.9 a))
. (2.21)
Factorul de reflexie r este raportul dintre fluxul luminos reflectat r şi fluxul
incident  (fig. 2.9 b))
. (2.22)
Factorul de transmisie t este raportul dintre fluxul luminos transmis t şi
fluxul incident  (fig. 2.9 c))
. (2.23)
Factorii de absorbţie, de reflexie şi de transmisie pot lua valori cuprinse
între 0 şi 1. Suma celor trei factori este totdeauna unitară.
Valori tipice ale acestor factori fotometrici sunt indicate în tabelul 2.6.
Φ Φ Φ
Φr

Φt
a) b)
c)

Fig. 2.6  Caracteristicile fotometrice ale corpurilor.

Tabel 2.6
Valori tipice pentru factorii fotometrici

Material Factorul de Factorul de Factorul de

absorbţie reflexie transmisie
Sticlă clară 0,02  0,04 0,06  0,08 0,90  0,92
Sticlă prismatică 0,05  0,10 0,05  0,20 0,70  0,90
Material plastic (alb, opac) 0,10  0,20 0,20  0,50 0,40  0,60
Lemn. de culoare deschisă 0,40  0,70 0,30  0,60 
Lemn, de culoare închisă 0,85  0,90 0,10  0,15 
Ciment, Beton, nefinisat 0,70  0,80 0,20  0,30 

2.1.7. Redarea culorilor

194
 Redarea culorilor este unui dintre criteriile principale privind calitatea
luminii, indicând cât de “corectă” i se pare unui observator culoarea corpurilor
iluminate artificial. Culoarea corpurilor este “corectă” când este privită la lumina
naturală.
Esenţial pentru calitatea redării culorilor într-o instalaţie de iluminat este
spectrul radiaţiei sursei de lumină.
Indicele Ra de redare a culorilor defineşte caracteristicile de redare ale
culorilor de către surselor de lumină artificială (tabelul 2.7).
Nivelul 1A de redare a culorilor defineşte cea mai ridicată capacitate de
redare a culorilor şi este cerut la încercare/controlul culorilor. În încăperile cu
birouri, în general, este suficient nivelul 1B.

Tabelul 2.7
Nivele de redare a culorilor Ra
Nivel de redare Indicele de
Caracteristici
a culorilor redare a culorilor
1A 90  100
Foarte bune
1B 80  90
2A 70  80
Bune 2B 60  70
Medii 3 40  60
Slabe 4 20  40
Nedefinite  < 20

2.2. Aparate de iluminat

Aparatele de iluminat au rolul de a dirija şi reforma fluxul luminos al unei

surse de lumină şi de a asigura protecţia contra orbirii. Acestea trebuie să asigure
şi o funcţie estetică, având în vedere că forma, poziţia şi implementarea lor într-un
spaţiu trebuie să armonizeze cu arhitectura zonei.
Aparatele de iluminat trebuie să asigure modificarea luminaţei şi a curbei
fotometrice a unei lămpi pentru a obţine caracteristici fotometrice optimale în
funcţie de scopul propus.
Aparatele de iluminat au şi funcţii de protecţie şi siguranţă, necesare în
zonele în care sunt plasate. De asemenea, aparatele de iluminat asigură
posibilitatea conectării elementelor auxiliare necesare funcţionării lămpii.
Aparatele de iluminat au rolul de a asigura iluminarea spaţiilor sau
suprafeţelor, acţionând astfel direct asupra ochiului uman.
195
 Aparatele de iluminat pot fi clasificate astfel:
 pentru utilizare generală;
 pentru utilizare în încăperi de locuit;
 pentru utilizare în încăperi cu funcţii culturale.
Aparatele de iluminat de utilizare generală reprezintă clasa cea mai
importantă pentru iluminarea spaţiilor de producţie şi de lucru, precum şi a
iluminatului stradal. Sunt realizate pentru iluminat interior, iluminat exterior sau
pentru scopuri speciale.
Pentru evaluarea aparatelor de iluminat se foloseşte randamentul A , definit
ca raportul dintre fluxul luminos A emis de aparatul de iluminat şi fluxul luminos
l emis de lampa (lămpi)
, (2.24)
Aparatele de iluminat, în funcţie de modul de transmitere a fluxului
luminos, pot fi împărţite, în principiu, în următoarele categorii:
 cu repartiţie directă (fig. 2.7 a)), având peste 90% din fluxul luminos emis
în semisfera inferioară;
 cu repartiţie semidirectă (fig. 2.7 b)), având 60  90% din fluxul luminos
emis în semisfera inferioară;
 cu repartiţie mixtă (fig 2.7 c)), având având 40  60% din fluxul luminos
emis în semisfera inferioară;
 cu repartiţie semiindirectă (fig 2.7 d)), având având 40  60% din fluxul
luminos emis în semisfera superioară;
 cu repartiţie indirectă (fig 2.7 e)), având peste 90% din fluxul luminos
emis în semisfera superioară.
Aparatele de iluminat cu emisie numai în emisfera inferioară asigură, de
obicei, un nivel ridicat de iluminare pe suprafeţele orizontale, însă, deseori, o
supărătoare neuniformitate a iluminării cu umbre pronunţate, atenuate în mică
măsură de celelalte surse de lumină.
Sunt utilizată, în principal, aparate de iluminat cu repartiţie semidirectă sau
semiindirectă deoarece o parte din lumina transmisă de aparatele de iluminat cade
pe pereţi sau tavan, de unde este reflectată, obţinându-se astfel o iluminare
aproape fără umbre.

e)
a) c)

196
b) d)
Fig. 2.7.  Aparate de
 e)
a) c)

b) d)
Fig. 2.7.  Aparate de
iluminat.
Evitarea fenomenului de orbire este unul dintre criteriile care trebuie luat în
vedere la alegerea şi dimensionarea aparatelor de iluminat. În cazul aparatelor de
iluminat dintr-un material transparent, luminanţa sursei este limitată datorită
materialului. Sunt utilizate în acest scop aparate de iluminat cu sticlă opalină sau
mată, precum şi din materiale plastice cu caracteristici asemănătoare.
Reflectoarele sunt aparate de iluminat speciale cu caracteristici de
direcţionare a radiaţiei luminoase. Cu ajutorul aparatelor de iluminat oglindate
este posibil ca fluxul luminos al unei lămpi să fie orientat pe o direcţie bine
determinată sau să se modifice într-un mod substanţial curba fotometrică a sursei.
Sunt întâlnite următoarele tipuri de aparate de iluminat pentru reflectoare: cu
oglină sferică (fig. 2.8 a)); cu oglindă parabolică (fig. 2.8 b)), cu oglindă
elipsoidală (fig. 2.8 c)).
Unghiul de protecţie  al unui aparat de iluminat, este măsurat faţă de
orizontală şi este definit ca cel mai mare unghi pentru care nu mai este posibilă
observarea directă a lămpii din interiorul aparatului de iluminat. Observarea
directă a unei surse luminoase libere determină, de obicei, fenomenul de orbire
datorită luminanţei ridicate.

δ δ δ

a) b) c)

Fig. 2.9  Unghiul de protecţie:

a) Lampă fluorescentă cu un aparat de iluminat metalic

simplu;
197
b) Lampă cu incandescenţă cu un aparat de iluminat
netransparent; c) Lampă fluorescentă cu aparat de
 Pentru a evita fenomenul de orbire directă, aparatele de iluminat utilizează

δ δ δ

a) b) c)

Fig. 2.9  Unghiul de protecţie:

a) Lampă fluorescentă cu un aparat de iluminat metalic

simplu;

b) Lampă cu incandescenţă cu un aparat de iluminat

netransparent; c) Lampă fluorescentă cu aparat de
iluminat cu lamele.
materiale netransparente pentru carcasă precum şi lamele sau rastru pentru
ecranarea lămpilor (fig. 2.9). De asemenea, capacele din material opal sau de
formă prismatică asigură reducerea luminaţelor.

2.3. Surse de lumină

Sursele de lumină şi tehnica iluminatului se referă la sursele artificiale, ca

surse de radiaţii electromagnetice în domeniul vizibil al spectrului.
Lămpile electrice reprezintă modul practic de realizare a surselor de lumină
utilizate în special pentru iluminatul artificial. În prezent, în tehnica iluminatului
există o mare varietate de surse de lumină artificială adecvate diferitelor scopuri.
Deosebirea constă nu numai în dimensiuni şi formă, ci într-o măsură chiar mai
importantă în modul de producere a luminii, puterea nominală, fluxul luminos,
culoarea luminii, tipul soclului etc.
Principial sursele de lumină pot fi împărţite în două clase:
 surse termice (lămpi cu incandescenţă);
 surse cu descărcări electrice (lămpi fluorescente, lămpi cu descărcare în
vapori metalici de înaltă presiune);
În cazul surselor termice, energia absorbită este utilizată pentru încălzirea
unui metal (de obicei, wolfram), obţinându-se pe lângă radiaţie termică şi o
anumită radiaţie luminoasă (spectru continuu).
În cazul surselor cu descărcare electrică, este utilizată radiaţia
electromagnetică ce rezultă în canalul de descărcare (spectru discontinuu – linii

198
spectrale). Aceasta este convertită în spectrul vizibil cu ajutorul unui strat
fluorescent.

2.3.1. Lămpi cu incandescenţă

2.3.1.1. Lămpi cu incandescenţă normale

Lămpile cu incandescenţă sunt surse termice de lumină. Un fir metalic

plasat în interiorul unui balon din sticlă este adus la incandescenţă prin efect
Joule, la trecerea unui curent electric (fig. 2.10).

În funcţie de temperatura sa, filamentul emite un anumit spectru de radiaţii

electromagnetice (fig. 2.11).
Ca sursă de lumină este utilizat în prezent filamentul din wolfram (punct de
topire circa 3400C).
Lămpile cu incandescenţă cu puteri nominale de 15  40 W sunt realizat în
mod obişnuit cu vid în interiorul balonului din sticlă, iar lămpile cu puteri

1 p
Vid sau *
2 4 4 1
5 gaz 2
1,8
(argon)

3 (Argon) 3
1,4
6 400 450 500 550 600 650
Fig. 2.10  Lampă cu
incandescenţă:  [nm]
1,0
1 – Elementul cald (filament
din wolfram); 2 – Balon din Fig. 2.11  Puterea spectrală relativă p* a
sticlă; 3 – Soclu; 4 – unei
Electrod; 5 – Tijă din sticlă; 0,6
surse de lumină:
6 – Element de contact.
1  Lampa cu incandescenţa cu vid; 2 –
0,2
Lampa cu incandescenţa cu gaz; 3 –.Lampa
0 fluorescentă.
nominale peste 60 W sunt realizate, de obicei, cu un gaz inert în interiorul
balonului.

199
 Cea mai mare parte a radiaţiilor emise, pentru temperaturile uzuale de 2200
 2500C corespund domeniului radiaţiilor termice, astfel încât lampa cu
incandescenţă este, în primul rând, un element încălzitor, cu o pondere redusă ca
sursă de lumină. Ar fi fost avantajos dacă elementul încălzit ar fi ajuns la circa
5000C, ceea ce ar fi condus la o eficienţă luminoasă de circa 95 lm/W. În prezent
nu sunt materiale care ar putea lucra la aceste temperaturi.
Cele mai importante avantaje ale acestor lămpi sunt următoarele:
 dimensiuni reduse;
 o foarte bună redare a culorilor;
 o mare varietate de puteri nominale şi forme;
 apariţia imediată a luminii după conectare în circuitul electric;
 cost redus la achiziţie;
 posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos;
 receptor liniar (nu rezultă armonici de curent electric);
 nu determină defazare între curentul absorbit şi tensiunea de alimentare
(nu necesită putere reactivă).
Principalele dezavantaje ale lămpii cu incandescenţă sunt:
 eficienţă luminoasă foarte redusă (8  20 lm/W);
 durată de utilizare redusă (1 000 ore);
 solicitare termică ridicată (temperatura balonului din sticlă poate atinge
150C);
 luminanţa are valori deosebit de ridicate (200  1200 cd/cm2) ceea ce
conduce la pericol de orbire;
 curentul electric I0 în momentul conectării lămpii (în starea rece a
filamentului) este foarte diferit de curentul Ir de funcţionare normală (I0/Ir  8),
ceea ce determină o puternică solicitare a lămpii şi a circuitului de alimentare
(raportul între rezistenţa electrică a lămpii în stare rece şi în funcţionare este
aproximativ 14);
 datorită vaporizării wolframului, pe partea interioară a balonului din sticlă,
se depune un strat netransparent; caracteristicile fotometrice ale lămpii cu
incandescenţă, pe durata funcţionării, devin din ce în ce mai reduse (înegrirea
balonului datorită depunerii vaporilor de wolfram); după 1000 ore de funcţionare,
lampa prezintă un flux luminos care nu depăşeşte 80% din valoarea iniţială;
 prezintă o sensibilitate ridicată la variaţii de tensiune; o influenţă
deosebită o are nivelul de tensiune U asupra duratei de viaţă D
, (2.25)

200
în care Dr = 1000 ore este durata normată, iar Ur = 230 V  tensiunea normată.
Din relaţia (2.25) rezultă că la o supratensiune de 105% durata de viaţă se
reduce la 50% , iar la o reducere a tensiunii cu 5% fluxul luminos scade cu 17%.
Nivelul tensiunii la bornele lămpii are o
D/ influenţă ridicată asupra caracteristicilor
1,6 Dr Φ/
Φr fotometrice şi electrice ale lămpii (fig. 2.12).
P/Pr / În afara lămpilor de utilizare generală există o
/ P/Pr
r
1,4 r mare varietate de lămpi cu utilizări speciale:
Φ/ D/
Φr Dr lămpi pentru faruri auto, lămpi pentru
0,85 0,9 0,95 1,0 1,05 1,1 proiectoare, lămpi lumina zilei cu balon albastru
U/Ur
1,2 etc.
În fig. 2.13 este prezentat bilanţul energetic al
Fig. 2.12.  Mărimile relative ale lămpii unei lămpi incandescente normale.
cu incandescenţă în funcţie de tensiune.
1,0
2.3.1.2. Lămpi cu incandescenţă cu halogeni

0,8
Aceste lămpi au principalul avantaj că pe
întreaga durată de viaţă emit un flux luminos
constant. Lampa (fig. 2.13) constă dintr-un
balon din cuarţ, de formă cilindrică, având
0,6
plasat un filament liniar pe axa cilindrului.
Balonul din cuarţ este umplut cu argon şi o parte
0,4
bine determinată de vapori de iod. Pe durata
funcţionării, wolframul vaporizează şi o parte
ajunge pe suprafaţa interioară a balonului. La temperatura relativ redusă a
balonului are loc reacţia wolframului cu vaporii de iod şi rezultă o iodură gazoasă
de wolfram. În apropierea filamentului, datorită temperaturii ridicate din zonă,
iodura se descompune Energia
şi absorbită
are loc 100%
depunerea wolframului pe filament.
Pe durata funcţionării are loc un echilibru între procesul de vaporizare şi de
Radiaţie infraroşie a 34%
depunere a wolframului.
filamentului din wolfram Se poate considera că rezultă un proces regenerativ.
58%
Pierderi prin conducţie şi
convecţie de la filament la
8% 58% balonul din sticlă 34%
22%
Radiaţie 1
4
infraroşie a
balonului din 2
sticlă 22%
Pierderi 3
termice prin
Radiaţie Radiaţie infraroşie conducţie şi
vizibilă 5
80% 201 convecţie
Fig 2.14  Lampă cu
12%
8% incandescenţă cu halogeni:
 În cazul lămpilor cu incandescenţă cu halogeni nu apare înegrirea balonului
din cuarţ. Pentru a se realiza reacţia chimică dintre wolfram şi vaporii de iod
trebuie ca temperatura balonului să fie de circa 600C. Din acest motiv poate fi
folosit numai cuarţul.
Lampa cu incandescenţă cu halogeni trebuie să aibă dimensiuni reduse şi o
formă simetrică axială pentru a se obţine un proces regenerativ al iodului.
Deoarece costurile sunt relativ ridicate, această lampă este utilizată pentru
scopuri speciale: echiparea farurilor automobilelor (lămpi auto), lămpi fotografice
sau pentru proiecţie film, iluminatul sălilor de sport, a teatrelor, studiourilor etc.
Lămpile cu incandescenţă cu halogeni au următoarele caracteristci
principale:
 eficienţa energetică 20  25 lm/W;
 durata de viaţă 2000 ore;
 posibilitatea de reglare continuă a fluxului luminos.

2.3.2. Lămpi cu descărcare în vapori metalici

În cazul lămpilor cu descărcare electrică sunt utilizate radiaţiile

electromagnetice care apar în procesele de schimb de energie ce rezultă la
ionizările prin ciocnire.
Într-un tub care cuprinde vapori metalici (în general un gaz)  figura 2.15 
sub influenţa unui câmp electric exterior rezultă, la bornele tubului, o relaţie
specifică între curentul electric din tub şi tensiunea la bornele tubului. Principial,
I E
Arc electric
F D

Descărcare Zonă de
autonomă trecere
C
A
mA UT B Descărca
R re
Ur O
202 UB întuneca
a) b)
UT tă
Fig. 2.15  Caracteristica tensiune-curent electric a unei descărcări în
gazele sunt materiale izolante. În lipsa purtătorilor de sarcină nu poate să apară
curent electric la aplicarea tensiunii la borne. În realitate, în spaţiu există
totdeauna o anumită cantitate de purtători de sarcină, determinată de slaba
ionizare datorată unor surse exterioare, de exemplu radiaţia cosmică.

Sub influenţa unui câmp electric, determinat de tensiunea UT la bornele

tubului, purtătorii de sarcină se deplasează spre electrozi. Pentru un câmp electric
redus (până în punctul A) rezultă o relaţie liniară între tensiunea aplicată şi
curentul electric din tub.
Începând din punctul A aproape toţî purtătorii de sarcină, produşi în fiecare
moment, sunt transportaţi la electrozi. Până în punctul B, curentul electric rămâne
constant la o valoare de saturaţie. O creştere a tensiunii aplicate (a intensitătii
câmpului electric) determină o creştere a vitezei purtătorilor de sarcină. Atunci
când energia cinetică a acestora este mai mare ca energia de ionizare, datorită
ionizărilor prin ciocnire apare un surplus de purtători de sarcină şi deci curentul
electric prezintă o creştere a valorii sale.
Creşterea intensităţii curentului electric are loc după o curbă exponenţială
(până în punctul C). Acestei descărcări întunecoase îi corespunde o densitate
relativ redusă de curent electric.
La o creştere în continuare a densităţii de curent electric, în spaţiul de
descărcare rezultă o intensificare a proceselor de apariţie a electronilor prin
termoionizare şi fotoionizare. Începe etapa de descărcare autonomă. În prima
parte are loc un proces de trecere (CD) şi apoi rezultă o descărcare în arc electric.

Ur = 230 V
B
CR
T
S1 E1 E2 S2

Eb
Ea St
G

Cs
Fig. 2.16  Lampa fluorescentă.

Canalul descărcării electrice determină o intensă emisie electromagnetică,

de obicei, în domeniul radiaţiilor ultraviolete. Pentru a obţine o radiaţie luminoasă
este necesară o conversie în spectrul vizibil. În acest scop este folosită substanţa
fluorescentă plasată pe partea interioară a tubului de descărcare.

203
 În cazul lămpilor cu descărcare în vapori metalici curentul electric trebuie
limitat în domeniul EF (fig. 2.15). În acest scop sunt folosite elemente pentru
limitarea curentului (stabilizarea descărcării electrice într-un anumit domeniu al
caracteristicii tensiune-curent electric), numite balast. De cele mai multe ori,
pentru limitarea curentului electric sunt utilizate bobine (balast inductiv). Uneori
sunt folosite şi condensatoare (foarte rar rezistoare).

2.3.2.1. Lămpi fluorescente

Lămpile fluorescente sunt lămpi cu descărcare în vapori de mercur de joasă

presiune. În interiorul tubului este un amestec gazos de argon şi krypton împreună
cu un miligram de mercur (presiunea gazului 150  160 Pa; presiunea vaporilor
de mercur 0,15  15 Pa). Pe partea interioară a tubului din sticlă este plasat un
strat subţire pulverulent dintr-un material fluorescent. Canalul descărcării electrice
determină o intensă radiţie în domeniul ultraviolet (în principal linia spectrală de
253 nm, aşa numita linie rezonantă a mercurului) care este convertită în domeniul
vizibil cu ajutorul stratului din material fluorescent. Materialul fluorescent
determină calitatea luminii şi eficienţa sursei de lumină.
În cazul surselor liniare (tuburi fluorescente), descărcarea electrică se
dezvoltă în interiorul unui tub din sticlă (16  38 mm diametru) prevăzut, pe
partea interioară, cu un strat fluorescent, iar la capete tubului sunt plasaţi doi
electrozi. În mod obişnuit electrozii constau din filamente din wolfram, acoperite
cu un strat activ din pământuri rare. Filamente trebuie preîncălzite.
Lungimea tubului este determinată de fluxul luminos nominal al lămpii.
Descărcarea electrică este amorsată iniţial în mediul gazos din tub, iar apoi
are loc vaporizarea mercurului şi dezvoltarea descărcării în vapori metalici.
Tensiunea relativ ridicată (până la 2,5 kV) necesară amorsării descărcării
este obţinută în multe dintre lămpile fluorescente actuale cu ajutorul unui starter
St (fig. 2.16). Starterul constă dintr-un tub de descărcare G, de dimensiuni reduce,
având în paralel conectat un condensator Cs pentru limitarea perturbaţiilor de
înaltă frecvenţă. Tubul de descărcare G este umplut cu neon şi are doi electrozi E a
(de formă liniară) şi Eb (element bimetalic).
Dacă la bornele de alimentare se aplică tensiune alternativă de 230 V, între
electrozii Ea şi Eb se iniţiază o descărcare luminiscentă. Căldura dezvoltată în
204
tubul G conduce la deformarea elementului bimetalic E b până la atingerea celor
doi electrozi. Curentul de scurtcircuit rezultat (de circa 1,5 mai mare decât
curentul nominal) determină încălzirea rapidă a celor doi electrozi (filamente) E 1
şi E2 până la circa 800C. În tubul G, atingerea celor doi electrozi E a şi Eb ai
starterului (circa 0,3 s) conduce la dispariţia descărcării electrice, răcirea
elementului bimetalic şi revenirea sa la forma iniţială. La întreruperea circuitului
între electrozii Ea şi Eb ai starterului, la bornele bobinei B apare un impuls de
tensiune (circa 2,5 kV) care determină străpungerea spaţiului între electrozii E 1 şi
E2 . În cazul în care în tubul T nu a avut loc iniţierea descărcării, întregul proces
de aprindere se reia. Descărcarea se iniţiază în amestecul gazos de bază apoi are
loc vaporizarea mercurului şi continuarea descărcării în vapori de mercur.
Radiaţia luminoasă emisă este foarte redusă, având în vedere că emisia unei
descărcări în vapori de mercur are loc practic numai în domeniul ultraviotet.
Stratul fluorescent plasat pe partea interioară a tubului de descărcare converteşte
circa o treime din radiaţiile invizibile UV în radiaţii vizibile a căror culoare
depinde de materialul fluorescent utilizat.
Tensiunea la bornele tubului UT , după amorsarea acestuia, este mai mică
decât tensiunea de aprindere a starterului [UT = (0,3  0,6)Ur], încât starterul nu
mai are în continuare niciun rol.
Starterul are următoarele funcţiuni:
 asugurarea preîncălzirii filamentelor tubului principal;
 realizarea unei deschideri bruşte a circuitului electric inductiv astfel încât
la bornele bobinei B să se obţină o tensiunea ridicată;
 limitarea perturbaţiilor de înaltă frecvenţă în perioada iniţială de aprindere
a lămpii.
Bobina B trebuie să asigure aprinderea lămpii, dar are şi rolul de a limita
curentul electric de preîncălzire în perioada de aprindere a lămpii precum şi de a
stabiliza descărcarea electrică în zona impusă EF a caracteristicii tensiune-curent
electric a lămpii (limitarea curentului prin tubul principal în regimul normal de
funcţionare).
Tubul de descărcare T este conectat în circuit prin intermediul soclurilor S 1
şi S2 , cu doi electrozi.
Condensatorul CR are rolul de a asigura îmbunătăţirea factorului de putere al
lămpii (în funcţionare normală factorul de putere natural  nu depăşeşte 0,6).
Prin alegerea corespunzătoare a stratului fluorescent, lămpile fluorescente
pot fi realizate în principal cu următoarele culori:

205
  alb  culoare (temperatura de culoare circa 4400 K) care permite obţinerea
unei eficienţe luminoase ridicate şi o utilizare generală. Aceste lămpi sunt larg
utilizate pentru iluminare în industrie, birouri, încăperi comerciale, în exterior.
 lumina zilei  culoare alb-albăstruie (temperatura de culoare circa 6400K)
care este asemănătoare luminii zilei. Aceste lămpi sunt utilizate în locurile în care
este importantă distingerea reală a culorilor (tipografii, ateliere foto, industrie
textilă ş.a.);
 alb cald  culoare caldă (temperatura de culoare 3300 K), cu o pondere
importantă a domeniului roşu, este adecvată iluminării spaţiilor de odihnă
(încăperi de locuit, spaţii culturale, restaurante etc.).
O durată ridicată de viaţă, o eficienţă luminoasă relativ mare şi o bună
redare a culorilor au condus la o largă utilizare a acestor lămpi.
Principalele caracteristici ale lămpilor fluorescente sunt:
 eficienţă luminoasă ridicată  75  110 lm/W;
 o mare varietate de modele (cele mai des sunt utilizate lămpile cu puterea
nominală de 20 W şi 40 W);
 o redare a culorilor de la bună până la foarte bună;
 o durată ridicată de viaţă (16 000 ore);
 posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos până la 1% , în cazul
utilizării balastului electronic;
 mai puţin sensibile decât lămpile cu incandescenţă la variaţii de tensiune
(fig. 2.17); micile variaţii până la 5% influenţează relativ puţin puterea absorbită
şi durata de viaţa a lămpii;
 luminanţă redusă (0,4  1,7 cd/cm2).

206
 1,6
D/
Dr I/Ir P/Pr
1,4 /
Φr

1,2

0,8 0,85 0,9 0,95 1,0 1,05 1,1

1,15 U/Ur
1,0

Fig. 2.17  Mărimile relative ale lămpii

0,8 fluorescente în funcţie de tensiune.

0,6
Bilanţul energetic al unei lămpi fluorescente este indicat în fig. 2.18.

Energia absorbită 100%

53%
Radiaţie ultravioletă

44%
Conversie în stratul

fluorescent
35%
3% 18% Căldură 79%

Radiaţie Radiaţie ultra- Pierderi

luminoasă
Fig. 2.18  21% violetă al
Bilanţul energetic 37% termice
unei lămpi fluorescente.
42%

Principalele dezavantaje ale lămpii sunt următoarele:

 fluxul luminos al lămpii este puternic dependent de temperatură; valorile
optimale ale temperaturii mediului ambiant sunt de la 25C (la tuburile T26* )
până la 35C (la tuburile T16).
 datorită bobinei de limitate B rezultă un factor de putere natural de circa
0,6; pentru îmbunătăţirea factorului de putere este prevăzut un condensator de o
anumită valoare (dacă nu se iau alte măsuri);

*
notaţie utilizată pentru a indica forma (Tubulară) şi diametrul tubului (26 mm)
207
  dimensiuni mari;
 costuri relativ mari;
 durata de viaţă este sensibilă la frecvenţa conectărilor (în cazul unei
frecvenţe reduse a conectărilor creşte durata de viaţă);
 lampa fluorescentă este un receptor puternic neliniar; datorită
caracteristicii neliniare a lămpii curentul electric absorbit are o formă distorsionată

I [A]

2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5

0,5 20 t [ms]

a)
I [A]

0,3
- 0,5

DC 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 23 25
27 29 n b)
0,2
-1
FIg 2.19  Forma curentului electric în lampa fluorescentă a) şi componenţă
sa spectrală b).

0,1

0
în raport cu o sinusoidă; curentul electric cuprinde armonici de valoare ridicată
(fig. 2.19);
 dacă la bornele lămpii se aplică o tensiune alternativă u (fig. 2.20) rezultă
un efect stroboscopic, deoarece fluxul luminos emis urmăreaşte forma curentului
electric i din tub (fluxul luminos  variază cu o frecvenţă dublă faţă de a
curentului electric); în mod normal această variaţie de 100 Hz nu este sesizată,
însă obiectele care de mişcă sau se rotesc repede (de exemplu, piesele într-un
strung) pot fi percepute în mod incorect, ceea poate genera accidente.
208
 Calitatea luminii emise poate fi evaluată prin factorul de neuniformitate
(min/max) care, în cazul lămpilor fluorescente clasice are valoare de circa 0,4.
Valoarea minimă diferită de zero este determinată de remanenţa stratului
fluorescent.
B2 C2 i1
A N
i B1 i2
E11 E21
u I2
φ2
T1 T2 φ1 I U
St1 St2 I1
230 I = I1 + I2
E12 E22
V;
b)
50 Hz
a)
Φ = Φ1 +
u
Φ2
Φ1 Φ 2
i

i2 i1 t

u
a)
Fig. 2.21.  Montaj duo a lămpilor
fluorescente.

u 230 V uc uL

Circuit inter-mediar Transformator de Circuit

Filtru de reţea Redresor de tensiune continuă Invertor adaptare
rezonant L-C

deînaltă
u a) frecvenţă
uc uL
i
u i

t t

c)
b) 209
Fig. 2.22.  Schema bloc a unui balast electronic a), forma curbelor de tensiune şi curent la 50 Hz b)
şi tensiunea la bornele tubului de descărcare c).
 Efectul stroboscopic poate fi limitat sau eliminat prin utilizarea montajulul
duo (fig. 2.21), conectarea trifazată a lămpilor sau prin utilizarea balastului
electronic (fig. 2.22). Balastul electronic asigură alimentarea tubului de descărcare
cu o tensiune alternativă la o frecvenţă de 20  40 kHz.

Datorită frecvenţelor înalte, canalul descărcării electrice arde continuu şi

fără variaţii, ceea ce conduce la creşterea gradului de confort vizual.

2.3.2.2. Lămpile fluorescente compacte

Lămpile fluorescente compacte funcţionează după acelaşi principiu ca şi

lămpile fluorescente liniare. Sunt utilizate în aparate de iluminat de dimensiuni
reduse. Aşa numitele lămpi economice sunt lămpi fluorescente compacte având în
soclu inclus balastul electronic (fig. 2.23). Aceste lămpi sunt utilizate în mod
obişnuit pentru înlocuirea lămpilor cu incandescenţă.
Aprinderea descărcării se realizează, de cele mai multe ori, cu ajutorul unui
circuit rezonant L-C (fig. 2.24); această soluţie este utilizată din ce în ce mai des şi
în cazul lămpilor liniare.
Înainte de aprinderea lămpii trece un curent electric prin circuitul serie
compus din bobina B, filamentele lămpii şi condensatorul C. În regim rezonant
rezultă o tensiune ridicată UC (fig. 2.24 a)), ceea ce conduce la amorsarea
descărcării în tub. În funcţionare normală (fig. 2.24 b)), condensatorul este
scurtcircuitat de către canalul descărcării electrice în lampă.
Principalele avantaje ale
B
lămpilor
I
compacte Bsunt:
 dimensiuni reduse, o formă compactă;
UL I
 o varietate mare de puteri nominale;
UF/2
 eficienţă luminoasă
U
ridicatăC 55  88
UC lm/W;
U C
1
 redare foarte bună a culorilor;
UF/2

 durată mare de viaţă (peste 10000 ore);

 posibilitate
2 de a regla continuu fluxul luminos până la 3% , la utilizarea
UL
balastului electronic;
3 I
4 U
UF  U φ
Fig. 2.23. 
I
Lampă fluorescentă UC
compactă: a) b)
210
1  tub din sticlă în Fig. 2.24  Aprinderea lămpii fluorescente într-un
formă de U; 2 – circuit rezonant L-C:
balast electronic; 3 –
  balastul electronic determină un factor de putere unitar.
B I B

UL I
UF/2
UC
U C U C
1
UF/2

2
UL
3 I
4 U
UF  U φ
Fig. 2.23. 
I
Lampă fluorescentă UC
compactă: a) b)

1  tub din sticlă în Fig. 2.24  Aprinderea lămpii fluorescente într-un

formă de U; 2 – circuit rezonant L-C:
balast electronic; 3 –
a) înainte de aprinderea lămpii; b) în funcţionare
Soclu;
normală.
4  Piesă de contact.

Principalele dezavantaje ale lămpilor compacte sunt:

 o intensă disipare de căldură într-un volum redus;
 datorită caracteristicii neliniare, curentul absorbit din reţea prezintă un
spectru important de armonici.

2.3.2.3. Lămpi cu descărcare în vapori de mercur de înaltă presiune

Lămpile cu descărcare în vapori de mercur de înaltă presiune au fost primele

lămpi pentru iluminat general, alimentate la 230 V şi prevăzute cu balast inductiv.
Constau dintr-un tub de descărcare T din cuarţ (fig.2.25), în care se dezvoltă o
descărcare electrică între electrozii principali E1 şi E2 . După conectarea lămpii în
circuit, între electrodul principal E2 şi electrodul auxiliar Ea se dezvoltă o
descărcare electrică auxiliară, în mediul gazos din interiorul tubului (gaz inert),
pentru a asigura o cantitate suficientă de purtători de sarcină. Limitarea curentului
în această descărcare secundară este realizată de rezistorul R. După un anumit
timp (3  5 minute) mercurul din interiorul tubului vaporizează şi descărcarea
electrică continuă, între electrozii principali, în vapori metalici. Limitarea
curentului electric în descărcarea principală şi stabilizarea descărcării electrice se
realizează cu ajutorul unui element conectat în serie şi numit balast. În mod
211
obişnuit drept balast se foloseşte o bobină (balast inductiv) având în vedere
pierderile active reduse.
Descărcarea electrică în vapori de mercur de înaltă presiune (circa 0,15
MPa) este însoţită de o intensă linie spectrală în domeniul vizibil al spectrului
(Galben 577 nm până la violet 404,7 nm). De asemenea, rezultă o intensă radiaţie
ultravioletă (linie spectrală în principal 365,5 nm), utilizată pentru excitarea
stratului fluorescent cu nuanţa roşiatică. Materialul fluorescent este plasat pe
partea interioară a balonului exterior K.
Balonul exterior K din sticlă asigură protecţia
tubului de descărcare T contra acţiunilor exterioare
(limitarea influenţei temperaturii exterioare) şi
E1 absoarbe o parte dintre radiaţiile ultraviolete.
T K Lampa este echipată în mod uzual cu soclu S
de tipul E 27* sau E 40 şi cu un element de contact
E2 Ea
E.
Utilizarea balastului inductiv drept limitator
R
de curent electric determină un defazaj al curbei
B
curentului electric faţă de tensiunea aplicată şi
S rezultă un factor de putere de circa 0,6. Apare
C ~ 230 V;
E necesitatea utilizării unui condensator C pentru
50 Hz
Fig. 2.25.  Lampa cu descărcare compensarea puterii reactive.
în vapori de mercur de înaltă
Acest tip de lampă este utilizat pentru
presiune..
iluminatul halelor industriale şi în iluminatul
stradal.
Principalele avantaje ale acestor lămpi sunt:
 un cost relativ redus;
 nu necesită elemente suplimentare pentru amorsare;
 o eficienţă luminoasă medie 32  60 lm/W;
 durată de viaţă ridicată (peste 20 000 ore).
u u
i
i
2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5 20
t [ms]

1 3 5 7 9 11 15 19 23 27
31
*
n E indică tipul filetului (Edison), iar cifrele indică diametrul soclului în mm.
Notaţia
212
In/I
Fig. 2.26.  Spectrul curentului în cazul
[%]
 u u
i
i
2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5 20
t [ms]

1 3 5 7 9 11 15 19 23 27
31 n

In/I
Fig. 2.26.  Spectrul curentului în cazul
[%]
lămpii cu descărcare în vapori de mercur
80 de înaltă presiune.

60

40

20

0
Principalele dezavantaje ale lămpii sunt:
 caracteristici reduse de redare a culorilor;
 durată mare de lansare şi relansare (circa 5 minute); după deconectarea
lămpii, relansarea are loc numai după răcirea şi astfel reducerea presiunii din
interiorul tubului de descărcare;
 datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice curentul electric din
circuitul lămpii prezintă o importantă componenţă spectrală (fig. 2.26).
Dezavantajele lămpii determină ca în prezent să mai fie puţin utilizată.
Acest tip de lampă stă însă la baza realizării lămpilor moderne.

2.3.2.4. Lămpi cu descărcare în vapori de sodiu cu înaltă presiune

În cazul acestor lămpi, arcul electric se dezvoltă într-o atmosferă de vapori

de sodiu. Lampa constă, în principiu, dintr-un tub T (fig. 2.27) şi doi electrozi E 1
şi E2 între care se dezvoltă descărcarea electrică. Tubul T este umplut cu un gaz
inert (Xe, Ar, Ne) şi este introdus puţin sodiu în stare solidă. La conectarea lămpii
la reţeaua electrică, blocul de amorsare A generează impulsuri de tensiune cu
amplitudine de circa 4 kV, determinând amorsarea descărcării în gazul inert. După
timpul de lansare (până la 8 minute) natriul vaporizează şi descărcarea electrică

213
continuă în vapori metalici. În funcţionare normală, tensiunea la bornele tubului T
este de circa 170 V şi blocul de amorsare
iese din funcţiune.
Rezultă în principal o intensă
radiaţie monocromatică (galben intens)
E1
cu o lungime de undă de 589 nm, în
T K apropiere de valoarea corespunzătoare
sensibilităţii spectrale maxime a ochiului
E2
uman. Pentru a obţine o îmbunătăţire a
spectrului luminii emise, pe partea
interioară a balonul K este plasat un strat
fluorescent.
B Eficienţa luminoasă a lămpii
S
230 V; creşte odată cu nivelul de izolare
C ~
A
E 50 Hz termică. Pentru limitarea pierderilor de
Fig. 2.27.  Lampa cu descărcare în vapori de căldură datorate convecţiei, în interiorul
sodiu de înaltă presiune.
balonului K este necesar a avea un vid
înaintat.
Având în vedere atmosfera agresivă datorată vaporilor de sodiu, tubul T este
realizat dintr-o sticlă specială.
Principalele avantaje ale lămpilor cu descărcare în vapori de sodiu cu înaltă
presiune sunt următoarele:
 durată mare de viaţă (peste 20 000 ore);
 o eficienţă luminoasă ridicată (până la 130 lm/W);
 formă compactă.
Principalele dezavantaje ale lămpii sunt:
 o slabă redare a culorilor (Ra < 20);
 necesită utilizarea unui balast şi a unui bloc de amorsare;
 durată mare a timpului de lansare şi relansare (până la 8 minute);
 costuri ridicate;
 datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice, curentul electric
absorbit din reţeaua de alimnetare prezintă un important spectru armonic.

Având în vedere forma compactă, durata mare de viaţă, o eficienţă

luminoară ridicată însă o slabă redare a culorilor, lămpile cu descărcare în vapori
de sodiu cu înaltă presiune sunt utilizate practic numai pentru iluminatul stradal şi
al tunelurilor.

214
 În prezent sunt realizate şi lămpi cu descărcare în vapori de sodiu cu înaltă
presiune, cu eficienţă luminoasă mai redusă, însă cu o bună redare a culorilor, care
pot fi utilizate şi în iluminatul interior.

2.3.2.5. Lămpi cu halogenuri metalice

Lămpile cu halogenuri metalice sunt realizate pe baza lămpilor cu

descărcare în vapori de mercur de înaltă presiune. Redarea culorilor şi eficienţa
luminoasă pot fi îmbunătăţite prin introducerea în tubul de descărcare de ioduri de
Na, In şi Tl precum şi mercur.
Descărcare în interiorul tubului, în funcţionare normală, are loc în vaporii
iodurilor metalice şi nu apar liniile spectrale ale mercurului.
Principiul lămpii constă în faptul că cele mai multe dintre halogenurile
metalice vaporizează la temperaturi mult mai mici decât metalul cu care sunt
aliate. În tubul de descărcare este argon, puţin mercur şi diferite halogenuri
metalice (I, Br, Cl).
Îniţial se amorsează o descărcare în argon care trece în vapori de mercur, iar
apoi halogenura este vaporizată în canalul de plasmă (temperatura peste 3000K) şi
disociată. În continuare are loc descărcarea în vaporii metalelor care au fost în
componenţa halogenurilor şi rezultă un spectru de emisie corespunzător acestora.
În prezent sunt utilizate iodura de sodiu, iodura de thaliu, iodura de indiu, iodura
de scandiu, iodura de thoriu, iodura de dysposiu, bromura de dysposiu, bromura
de holmiu, bromura de tuliu.
La temperaturi reduse metalul se aliază din nou cu halogenul respectiv.
Principalele avantaje ale lămpilor cu halogenuri metalice sunt:
 o bună până la foarte bună redare a culorilor (Ra > 60);
 durată mare de viaţă (peste 15 000 ore);
 o bună până la foarte bună eficienţă luminoasă (60  110 lm/W);
 dimensiuni reduse;
 o ridicată stabilitate a culorilor în cazul utilizării tubului de descărcare din
material ceramic.
Principalele dezavantaje ale lămpii cu halogenuri metalice sunt:
 necesită blast inductiv şi bloc de amorsare;
 durată mare de lansare şi relansare (câteva minute);
 costuri ridicate;
 datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice, curentul electric
absorbit din reţeaua de alimentare prezintă un important spectru armonic.

215
 Lampa cu halogenuri metalice este utilizată pentru iluminatul halelor
industriale, a spaţiilor comerciale etc.

2.3.3. Alegerea lămpilor

Alegerea adecvată a lămpilor se face în funcţie de condiţiile impuse

sistemelor de iluminat.
Principalele caracteristici ale lămpilor electrice utilizate în prezent sunt
indicate în fig. 2.28 şi în tabelul 2.8.

Tabelul 2.8
Principalele caracteristci ale lămpilor electrice

Puterea Eficienţa Durata de

Redarea
Sursa de lumină nominală luminoasă viaţă
culorilor
W lm/W ore
Lămpa cu
incandescenţă
 lămpi normale; 15  500 8  20 1 000 foarte bună
 lămpi cu halogeni 75  2000 20  25 2 000 foarte bună
Lămpi cu descărcare în
vapori metalici de joasă
presiune
216
  tuburi fluorescente 15  140 75  110 > 16 000 bună 
 lămpi fluorescente 5  40 55  88 > 10 000 foarte bună
compacte 18  180 150  8 000
 lămpi cu sodiu 200 Bună
Nedefinit
Lămpi cu descărcare în
vapori metalici de înaltă
presiune
 lămpi cu mercur 100  2 000 32  60 > 20 000 slabă 
bună
 lămpi cu sodiu 50  1 000 66  130 > 24 000 medie 
bună
 lămpi cu 70  1 800 60  110 > 15 000 bună 
halogenuri foarte bună
Lămpi cu inducţie 55  150 > 60 000 foarte bună

Eficienţa
Eficienţa Duratade
Durata deviaţă
viaţă Culoare
Culoare Redarea
Redarea
luminoasă
luminoasă culorilor
culorilor

Caracteristici
Caracteristici
alelămpilor
ale lămpilor

Posibilitateade
Posibilitatea de
Duratade
Durata de reglare
reglare a a Temperatura
Temperatura
Duratade
Durata de
relansare
relansare fluxului luminos
fluxului luminos balonului
balonului
lansare
lansare Fig. 2.28  Caracteristici ale lămpilor
emis
emis
4 M 3 M 4 electrice.3
1 2 1 2
2.4. Iluminatul exterior

În cazul Piluminatului
P
exterior nu apar suprafeţe laterale care limitează
spaţiul analizat şi deci calculul poate fi efectuat prin metoda punct cu punct,
a) la curbele fotometrice
plecând de b) ale surselor de iluminat utilizate.
E P  E P1  E P2  E P3  E P4 EP  EP1 2  EP1  EP3 4  EP4
4 3
1 2
M
T
S

H
P
c)
EP  EP1 23 4  EP2  EP4  2  EP1 217
W O
Fig. 2.36.  Calculul surselor de
Fig. 2.37 Iluminat stradal unilateral.
 4 M 3 M 4 3
1 2 1 2

P P

a) b)
E P  E P1  E P2  E P3  E P4 EP  EP1 2  EP1  EP3 4  EP4
4 3
1 2 T
M

S
H

P
c) W O
EP  EP1 23 4  EP2  EP4  2  EP1 Fig. 2.37 Iluminat stradal unilateral.
Fig. 2.36.  Calculul surselor de
iluminat dreptunghiulare.

Instalaţia de iluminat trebuie dimensionată în mod distinct pentru carosabil şi

pentru trotuar.
Este necesar a fi cunoscute date privind densitatea vehiculelor, tipul de
acoperământ al străzii, lăţimea, atât pentru carosabil cât şi pentru trotuar, tipul de
surse utilizate, înălţimea de prindere etc.
Străzile înguste sunt iluminate cu surse plasate pe o singură parte (fig. 2.37)
sau pe mijlocul străzii. Pentru străzile mai late, în mod obişnuit, se foloseşte
iluminatul pe ambele
T părţiT (fig. 2.38).
S

H H
S

O O
W
a)
T T

H H
S

O O 218
W
Fig. 2.38 Iluminat stradal bilateral:
 T T

S
H H

S
O O
W
a)
T T

H H

S
O O
W
Fig. 2.38 Iluminat stradal bilateral:

a) dispunere alternată; b) dispunere faţa în faţă.

Dimensionarea instalaţiei de iluminat pentru trotuare se face pe baza

valorilor impuse ale nivelului de iluminare, indicate în funcţie de zona circulată şi
importanţa arterei. Sursele de lumină pot fi considerate punctiforme şi calculul are
loc prin metoda punct cu punct pe baza algoritmului indicat în fig. 2.32.
Dimensionarea instalaţiilor de iluminat pe carosabil se face pe baza valorilor
impuse ale luminaţelor şi având în vedere suprapunerea contribuţiilor diferitelor
surse. Pentru cazul simplu al unei surse de lumină (fig. 2.39) luminanţa în punctul
Pi rezultă din relaţia
, (2.57)
în care pt = plpa este factorul de menţinere al sursei de lumină (produsul dintre
factorul de menţinere al lămpilor pl şi factorul de menţinere al aparatului de
iluminat pa), qPi – coeficientul de luminanţă (mărime cunoscută, în funcţie de tipul
sursei şi de unghiurile  şi ), EPi – nivelul de iluminare în punctul Pi .
Relaţia (2.57) poate fi scrisă şi sub forma
. (2.58)
Intensitatea luminoasă Ic a sursei de lumină, în direcţia  este cunoscută din
curba fotometrică indicată de constructorul corpului de iluminat pentru sursa
standard de 1000 lm

, (2.59)
219
în care  este fluxul luminos al sursei utilizate, iar (Ic)1000 se citeşte din curba
Sk
’

Ic
H
 

y S’k

1,0 S”k Pi
y’k x
P’i 
y”k
0,5 xi
yi
xk
0,2
5
1,5 m O
d = 60
O’ m

Fig. 2.39  Calculul instalaţiilor de iluminat

exterior.
indicată de constructor.

În cazul general, în care sunt mai multe surse de lumină, luminaţa totală
(LPi)total rezultă prin însumarea contribuţiilor celor n surse de lumină
. (2.60)
În relaţia (2.60) s-a considerat că toate sursele au acelaşi coeficient de
menţinere pt şi s-a notat cu rk expresia factorului de luminanţă redus
rk = qPicos3. (2.61)
Valorile factorului de luminanţă redus sunt tabelate pentru fiecare sursă şi
diferite valori ale unghiurilor ,  şi .
Alegerea surselor de lumină se face pe baza relaţiei (2.60), printr-un calcul
iterativ. Soluţia obţinută se verifică din punctul de vedere al factorului de
neuniformitate longitudinal, al factorului de neuniformitate transversal şi al
factorului de neuniformitate global, pentru un interval dintre doi stâlpi succesivi,
pe aceeaşi parte.

2.4.1. Aparate de iluminat pentru exterior

Aparatele de iluminat au rolul de a asigura redistibuţia şi transmisia fluxului

luminos emis de sursa (sursele) de lumină.
220
 Un aparat de iluminat cuprinde în principal următoarele elemente:
 dispozitivul optic, care conţine sursa (sursele) de lumină, unul sau mai
multe reflectoare, difuzorul şi ecranul de protecţie vizuală;
 armătura mecanică, prevăzută pentru prindere şi protecţie mecanică;
 elemente auxiliare (circuite de alimentare cu energie electrică, elemente de
reglare, bloc de pornire).
Un corp de iluminat este definit în principiu prin (fig. 2.40):
 axa de referinţă;
 axa optică;
 randamentul luminos 
, (2.62)
în care L este fluxul luminos emis de aparatul de iluminat; l – fluxul luminos
emis de una dintre cele n surse de lumină plasate Reflecto
în
interiorul aparatului de iluminat. rSursa de
Clasificarea aparatelor de iluminat: lumină
 din punct de vedere mecanic: 12 clase  
Axa
IKxx, în care grupul de cifre xx indică energia (J)
optică
şocului pe care îl poate suporta corpul (clasa 00 – Axa
neprotejat); Axa de
referin
 din punct de vedere electric: 4 clase 0, I, II, Fig. 2.40vertica
lăCaracteristici
ţă ale unui
III
în funcţie de nivelul de protecţie la electrocutare aparat de iluminat.
(clasa 0 – neprotejat);
 din punctul de vedere al repartiţiei intensităţii luminoase: 10 clase BZx
(BZ1 curba fotometrică cea mai îngustă).
Unghiul de protecţie vizuală prezintă o importanţă deosebită pentru evitarea
orbirii de inconfort. Se defineşte unghiul de protecţie  (fig. 2.41) ca fiind unghiul
limită sub care sursa de lumină devine vizibilă observatorului.
Pentru evaluarea orbirii de inconfort se foloseşte factorul G având o
expresie empirică de calcul şi care ia în consideraţie următoarele mărimi
caracteristice:
 culoarea sursei de lumină;
 luminanţa medie pe carosabil;
 înălţimea de montare a surselor de lumină;
 numărul de surse de lumină montate pe un kilometru de drum (efectul de
flicker).

221
TABELE ȘI ANEXE

222
223
224
225
226
227
228
229
230
231
232
233