Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
2
3
4
5
6
Capitolul 9 – TRANSFORMATOARE DE PUTERE …………..162
9.1. Principiul de funcționare. Funcționarea în gol a
transformatorului …………………………………...………..162
9.2. Funcționarea în sarcină. Ecuațiile de funcționare ale
transformatorului……………………………………………..166
9.3. Reducerea mărimilor electrice la primar. Diagrama fazoriala a
transformatorului real. Schema echivalenta………………….166
9.4. Funcționarea în regim de scurtcircuit …………………...168
9.5. Transformatoare de putere trifazate ……………………..170
9.5.1. Construcția transformatoarelor trifazate ………..170
9.5.2. Caracteristici tehnice ale transformatoarelor trifazate de
putere …………………………………………………..171
9.5.3. Parametrii electrici pentru transformatoarele trifazate de
putere cu doua înfășurări. Scheme echivalente ………..172
9.5.4. Parametrii electrici pentru transformatoarelor cu trei
înfășurări …………………………………………….....174
7
2.1. Mărimi fotometrice …………………………..…….188
2.1.1. Lumina …………………………………….188
2.1.2. Mărimi şi unităţi fotometrice ……………...190
2.1.5. Măsurarea nivelului de iluminare ………….196
2.1.6. Caracteristici fotometrice ………………….197
2.1.7. Redarea culorilor …………………………..199
2.2. Aparate de iluminat …………………………………199
2.3. Surse de lumină ……………………………………..202
2.3.1. Lămpi cu incandescenţă ……………………203
2.3.2. Lămpi cu descărcare în vapori metalici …….207
2.3.3. Alegerea lămpilor …………………………..221
2.4. Iluminatul exterior …………………………………..224
2.4.1. Aparate de iluminat pentru exterior ………..227
TABELE ŞI ANEXE…………………………………………………229
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………….238
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
108
109
110
111
112
113
114
115
116
117
118
119
120
121
122
123
124
125
126
127
128
129
130
131
132
133
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
160
161
Capitolul 9
162
163
164
165
166
167
168
169
170
171
172
173
174
Capitolul 10 – UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE
1. Încălzirea electrică
175
căldura produsă de o rezistenţă electrică este transferată instantaneu
încăperii prin radiaţie şi convecţie.
Aparate electrice de încălzire directă se clasifică după raportul
dintre fluxul radiant şi cel convectiv, după temperatura suprafeţei
încălzitoare şi după locul şi modul de montare. Aparatele electrice de
încălzire directă sunt produse de un număr mare de firme străine şi
româneşti; printre acestea se numără firme din Franţa şi Italia cum ar fi:
THERMOR, ERO, AIRELEC, SABIANA, TECHNIC, CIAT, FRANCE-
AIR, TITAN.
o Convectore de perete
Principiul de funcţionare constă în încălzirea aerului care intră în
contact cu elementele încălzitoare ale aparatului sau cu carcasa metalică a
acestuia (fig. 4.1, a).
Puterea termică a acestor convectore este cuprinsă între 0,5 şi 3kW.
Există foarte multe modele de convectore electrice de diverse forme
şi dimensiuni.
Din punct de vedere al funcţionării convectoarelor electrice acestea
pot fi cu încălzire prin convecţie naturală sau forţată (prin înglobarea unui
ventilator).
176
Elementul de k[W / m2•K]
construcţie BR. 82 BR. 93
Pereţi uşori 0,30 0,20
Pereţi groşi 0,35 0,30
Pardoseli 0,30 0,20
Plafon 0,20 0,15
Terase si 0,20 0,20
mansarde
Ferestre, uşi 2,90 l ,80
suprafeţele vitrate nu vor depăşi 18% din suprafaţa totală a anvelopei
clădirii.
o Convectore de pardoseală
Convectoarele de pardoseală se în-cadrează în pardoseală şi se
acoperă cu o grilă care permite pătrunderea şi circulaţia aerului cald în
încăpere. Avantajul acestor convectore constă în faptul că nu ocupă spaţiu
în încăpere, eliberând complet pereţii.
o Radiatoare electrice
Acestea sunt radiatoarele cu ulei (fig. 4..3) şi sunt executate cu tablă
din oţel şi umplute cu ulei, având la partea inferioară o rezistenţă electrică
177
izolată corespunzător, imersată în uleiul mineral cu care se umple
radiatorul. Radiatoarele sunt susţinute pe role care permit deplasarea
uşoară în zona dorită. Suprafaţa de transfer de căldură, mare, permite
coborârea temperaturii sub 95oC. Radiatoarele electrice au puteri instalate
cuprinse între 500 şi 3000W. Există radiatoare cu dublă funcţiune care
sunt utilizate atât pentru încălzire cât şi pentru uscarea prosoapelor în băi
şi grupuri sanitare sau pentru uscarea hainelor udate de ploaie (încălzire şi
cuier). Radiatoarele electrice de acest tip conţin apă în loc de ulei mineral
şi pot fi racordate şi la o instalaţie clasică de încălzire.
o Panouri radiante
Sunt aparate electrice de încălzire ultraplate la care schimbul de
căldură se face, în majoritate, prin radiaţie. Elementul de încălzire este
alcătuit dintr-o pastă de argint imprimată într-o placă emailată cu circuit
imprimat.
o Radianţi luminoşi
Radianţii sunt alcătuiţi dintr-o rezistenţă din aliaj de fier cu crom şi
nichel sub formă de sârmă spiralată, înfăşurată pe un izolator ceramic, un
ecran din tablă polizată având rolul de dirijare a fluxului termic în direcţia
dorită, un su-port de susţinere şi un cablu de alimentare (fig. 4.4).
Radianţii luminoşi permit dirijarea fluxului termic către o anumită zonă.
Prezintă ca dezavantaja temperatura ridicată care determină antrenarea
prafului de către curenţii de aer şi creşte-rea riscului producerii unui
incendiu, iar lumina produsă poate fi supărătoare în timpul nopţii.
o Radianţi în infraroşu
Radianţii în infraroşu (fig. 4.5) sunt, în general, executaţi dintr-un
element încălzitor, un ecran din metal polizat şi un suport metalic.
Elementul încălzitor
178
Fig. 4.2. Element de încălzire (panou radiant) Fig. 4.3.
Calorifer electric cu ulei
179
Principalele avantaje ale acestui sistem de încălzire:
flexibile şi precise permiţând o bună reglare;
fiabilitate mare, practic egală cu cea a casei în care este instalat (100
de ani);
uşor de instalat şi întreţinut;
utilizează întreg potenţialul sursei energetice ceea ce înseamnă
consum redus de energie;
se pot instala atât la clădiri de locuit cât si la alte tipuri de clădiri
cum ar fi cele pentru birouri, săli de sport, piscine etc. şi în toate
situaţiile în care este necesar un confort deosebit;
se pot aplica la toate tipurile de pereţi sau pardoseli fie la clădiri noi
sau la cele existente cu ocazia renovări-lor; rezistenţele electrice se
înglobează în pardoseli noi din beton, pardoseli renovate ale băilor,
pardoseli noi ori renovate din lemn;
sunt practic invizibile fiind înglobate in elementele de construcţii,
eliminându-se problema spaţiului ocupat, în sisteme clasice, de cele
mai multe ori inestetice sau greu de asortat cu mobilierul;
grad ridicat de confort datorită unei repartiţii optime, pentru cor-pul
uman, ale temperaturilor aerului din încăpere;
acumularea unei importante cantităţi de energie termică în elementul
de construcţii în care este înglobat, lucru important în cazul în care
se utilizează pentru tarifarea energiei electrice contoarele cu dublu
tarif.
Dezavantajele sistemelor de încălzire electrică integrate în elemente
de construcţii sunt:
costul ridicat al energiei electrice;
necesitatea existenţei unei bune izolări termice a elementelor de
construcţii, în special, a anvelopei, pentru a menţi9e fluxul termic
transmis către exterior în limite admisibile mult inferioare valorilor
considerate normale pentru încălzirea clasică.
Măsurile de izolare termică trebuie luate şi în cazul pardoselilor
aşezate direct pe pământ sau al unui plafon către terasă sau pod.
În cazul sistemelor de încălzire înglobate în planşee din beton, la
clădirile etajate, rezultă o încălzire combinată prin plafon şi pardoseală.
180
Pentru o plată echitabilă a energiei electrice, trebuie luate măsuri de
izolare termică pentru ca locatarul plătitor să fie şi beneficiarul fluxului
termic.
181
acesta acumulează căldura pe care o produc cablurile în perioada de tarif
redus (de regulă noaptea) şi o cedează în timpul zilei şi seara. Puterea
maximă instalată este de 175 W/m2.
Dacă puterea instalată este insuficientă pentru acoperirea pierderilor
de căldură în perioada în care încălzire prin pardoseală funcţionează este
necesară şi o altă sursă de căldură suplimentară. Aceasta poate fi sursa
clasică sau altă sursă de încălzire electrică
Sursa de căldură suplimentară poate fi obţinută şi prin montarea unei zone
perimetrale de încălzire prin pardoseală (în faţa uşilor şi ferestrelor) sau
combinând cu o instalaţie electrică de încălzire prin plafon.
La pardoselile executate din lemn, cablurile de încălzire trebuie să
aibă mai puţin de 10 W/m, iar puterea instalată nu trebuie să depăşească 80
W/m2.
Ca regulă generală, la instalarea cablurilor încălzitoare în pardoseală
trebuie să se ţină seama de recomandările producătorilor privind
temperaturile maxime admise de pardoseală.
1.4.2 Materiale
Principalele materiale care compun un sistem de încălzire prin
pardoseală sunt cablurile încălzitoare alcătuite dintr-o rezistenţă protejată
la exterior de manta.
Se folosesc cabluri din cupru nearmate sau armate şi cabluri din
aluminiu.
Cablurile din cupru nearmate pentru alimentare la tensiune joasă
(230 – 400)V sunt alcătuite dintr-un conductor din cupru, acoperit cu
un înveliş izolant din polietilenă reticulară şi o manta exterioară din
PVC.
Acestea sunt cabluri fragile care se utilizează numai în instalaţii de
mici dimensiuni.
Puterea instalată liniară a acestor cabluri nu depăşeşte 17W/m.
Cablurile armate pentru alimentare la tensiune joasă pot fi, în
general, de două tipuri: cu izolaţie minerală şi cu izolaţie din
elastomeri.
Cablurile armate din cupru cu izolaţie minerală sunt alcătuite dintr-
un conductor încălzitor din cupru. Există cabluri şi cu conductor dintr-un
182
aliaj de aluminiu denumit ,,Kumanal”. Conductorul este îmbrăcat într-un
izolator dintr-un material pe bază de magneziu protejat de o armătură
metalică din Cu şi o manta exterioară din PVC sau din polietilenă de
densitate mare. (fig. 4.7.19a). Puterea instalată lineară a acestor cabluri nu
depăşeşte 33W/m.
Aceste cabluri sunt;
robuste;
se pot prefabrica în elemente încălzitoare sub formă de grilă (reţea).
Cablurile cu izolaţie din elastomeri sunt alcătuite dintr-un conductor
care are rezistivitatea constantă (la cupru existenţa variază cu
temperatura), îmbrăcat într-un izolant din elastomeri, o armătură din
textură metalică (oţel sau cupru) şi o manta exterioară din polietilenă de
înaltă densitate (fig. 4.7.19b).
Performanţele acestor cabluri sunt aceeaşi cu cele ale cablurilor
armate cu izolaţie minerală.
Cablurile din aluminiu sunt alcătuite dintr-un conductor unifilar din
,,Kumanal învelit într-o manta de protecţie din PVC (fig. 4.7.19 c)
împotriva agresiunilor exterioare;
Aceste cabluri sunt utilizate la tensiune redusă (48 V) ;
necesită pentru alimentare un transformator (220/48 V c.a)
În tabelele 4.7.5; 4.7.6 şi 4.7.7 sunt cuprinse caracteristicile tehnice
ale cablurilor ,,DEVIFLEX produse de firma ,,DEVI din Danemarca.
De asemenea, se utilizează şi cabluri încălzitoare la care protecţia
exterioară este realizată cu tabla din oţel galvanizată în forma 2, numită
liră de încadrare (fig. 4.7.21).
Avantajul acestei protecţii constă în faptul că pe lângă o suprafaţă
mai mare de schimb de căldură rezolvă şi problema supraîncălzirii
accidentale.
Astfel de cabluri sunt fabricate de firma DELEAGE - Franţa.
Cablurile încălzitoare se livrează sub mai multe forme:
în colaci;
pe tamburi de cablu;
sub forma de elemente încălzitoare prefabricate tip grilă;
pe plasă textilă sau metalică;
pe suport din pânză (saltele).
183
Când cablurile sunt livrate sub formă de elemente izolatoare
prefabricate (benzi, fâşii, saltele) distanţele dintre buclele serpentinei sunt
de: 100, 125, 150, 175 şi 200 mm.
În tabelul 4.7.8. sunt date caracteristicile tehnice pentru saltelele de
cabluri pentru încălzirea electrică prin pardoseală produse de firma RED-
RING Austria.
184
Fig. Cabluri încălzitoare cu liră de încadrare
185
1.4.4. Reglarea sistemelor de încălzire electrică prin pardoseală
Se face diferit pentru sistemele cu încălzire directă şi cele cu
acumulare. În general firmele care produc cabluri izolatoare livrează şi
aparatele de reglare aferente.
Pentru sistemele de încălzire directă se folosesc termostate
specializate pentru reglarea temperaturii din încăpere şi comanda
sistemului de încălzire.
Există mai multe tipuri de termostate care se utilizează în cazul
încălzirii directe, alegerea lor fiind în funcţie de destinaţia încăperii şi de
scopul pentru
care s-a recurs la soluţia de încălzire prin pardoseală (ca soluţie generală
de încălzire sau din motive de îmbunătăţire a confortului).
Principalele tipuri de termostate care se utilizează în încălzirea
directă sunt:
• Cu senzor de cameră (inclus în corpul termostatului).
Aceasta se utilizează în cazul în care încălzirea prin pardoseală
constituie soluţia generală de încălzire. Termostatele pentru încălzirea prin
pardoseală cu senzor de cameră se fabrică în mai multe variante pentru
montare: îngropată (sub tencuială); aparentă; pe şină în interiorul unei
cutii).
• Cu senzor de pardoseală.
186
795 865 945 56 725 790 860 44
1040 1135 1235 73 855 935 1015 52
1255 1370 1490 89 1115 1220 1325 68
1600 1745 1900 113 1360 1485 1620 82
1815 2025 2160 127 1720 1880 2045 105
1985 2215 2410 143 2100 2295 2500 138
2540 2775 3015 155
187
2. Iluminatul electric
2.1.1. Lumina
Bleu
Verd
Roş
u
e
n
u
Raze Röntgen
Microunde
Unde lungi
Infraroşu
ultrascurte
Ultraviolet
decimetrice
Unde
scurte
Unde
medii
Unde
Unde
10-12 10-10 10-8 10-6 10-4 10-2 100 102 104 106
108 λ [m] Fig. 2.1 Spectrul undelor electromagnetice.
care lumina cuprinde întreg spectrul al radiaţiilor vizibile ochiul sesizează
culoare albă.
Lungimea de undă a unei radiaţii electromagnetice poate fi
determinată din relaţia
c
, (2.1)
f
188
în care c este viteza luminii (viteza de propagare în vid), iar f frecvenţa
radiaţiei (c 3108 m/s în vid; 2,25108 m/s în apă şi 2108 în sticlă).
Tabelul 2.1
Sensibilitatea spectrală a ochiului uman
Lungimea
de undă nm Culoarea
380 430 Violet
430 485 Bleu
485 570 Verde
570 600 Galben
600 610 Portocaliu
610 760 Roşu
Tabelul 2.2
Culoarea unei surse de lumină
189
Lumina zilei rezultă din radiaţia termică a soarelui în urma filtrării
prin atmosfera pământului. Radiaţia termică a soarelui cuprinde un spectru
continuu cu lungimi de undă cuprinse între circa 300 şi 4500 nm cu o
temperatură medie de culoare de 5000 K (pentru Europa).
190
Maximul spectrului luminos al ochiului uman se află la 555,5 nm unde
sensibilitatea spectrală k prezintă o valoare unitară
k . (2.3)
p
d
380 nm
. (2.5)
P
p d
0
Tabelul 2.3
Eficienţa luminoasă a unor surse de lumină
191
Intensitatea luminoasă I a unei surse de lumină (fig. 2.3), în direcţia
, se defineşte ca fiind fluxul luminos emis în direcţia , raportat la
unghiul solid în care are loc emisia (densitatea spaţială a fluxului
luminos în direcţia )
I . (2.6)
Intensitatea luminoasă determină cantitatea de lumină emisă într-o
anumită direcţie, fiind dependentă în special de suprafeţele reflectante care
asigură orientarea luminii (de exemplu, un reflector).
Unghiul solid poate fi calculat din relaţia
A cos
, (2.7)
r2
Q în care A este aria suprafeţei iluminate, r distanţa
Iα Δ
r n dintre sursa de lumină şi suprafaţa iluminată, iar
α Ω θ
unghiul dintre direcţia razei luminoase la suprafaţa
ΔF iluminată şi normala pe aceeastă suprafaţă (unghiul de
Fig. 2.3 Intensitatea incidenţă).
luminoasă. Unitatea de măsură a unghiului solid este
sterradianul [sr].
Sursele uzuale prezintă valori diferite ale intensităţii luminoase pe
diferitele direcţii. Este posibil a ataşa intensitătii luminoase noţiunea de
vector. Modulul acestuia se determină din relaţia de definiţie (2.7), direcţia
este , iar sensul este radial.
Unitatea de măsură a intensităţii luminoase este candela [cd].
Repartiţia în spaţiu a intensităţii luminoase a unei surse este o
caracteristică importantă a unei surse de lumină. Fiind cunoscută repartiţia
intensitătii luminoase în spaţiu (în plan) a unei surse pot fi determinate
principalele caracteristici fotometrice ale acesteia. Locul geometric al
vârfurilor vectorilor intensitate luminoasă reprezintă corpul fotometric (în
spaţiu) sau curba fotometrică (în plan).
Pentru a obţine curba fotometrică (în general corpul fotometric) al
unei surse de lumină este necesar a măsura intensitatea luminoasă în
diferitele direcţii şi, la o anumiţă scară, să fie trasat locul geometric al
vârfurilor vectorilor corespunzători.
192
În mod uzual, curbele (corpurile) fotometrice sunt indicate pentru o
sursă standard de 1000 lm.
Valoarea reală a intensitătii luminoase, pentru o sursă de lumină, cu
un flux total , rezultă din relaţia
I I 0 , (2.8)
1000
în care I0 este valoarea indicată de constructorul sursei de lumină.
Ca exemplu, în fig. 2.4 este indicată o curbă fotometrică pentru o
30 100
10 60
0 90
12 I 90
015
018
021
90
240 80
027
3000
30 20 10 cd 0 10 20 70
Fig.302.4 Curba fotometrică pentru o sursă
80
sursă uzualădedelumină.
lumină.
Nivelul de iluminare E defineşte fluxul60 luminos care ajunge pe
suprafaţa iluminată. Nivelul de iluminare este un criteriu pentru necesarul
de lumină70 şi deci determină numărul de surse de lumină într-o zonă.
Unitatea de măsură a nivelului de iluminare este luxul [lx].
Nivelul de iluminare reprezintă mărimea 50 de bază pentru
dimensionarea
60 instalaţiilor de iluminat
d
E . (2.9)
dA
Acuitatea vizuală a ochiului uman depinde în mare măsură de nivelul
de iluminare a câmpului vizual. Odată cu creşterea 40
nivelului de iluminare
creşte, în 50
general, şi acuitatea vizuală. Un nivel de iluminare corespunzător
pe planul de lucru determină randamentul activităţilor în zonă.
Valori tipice ale nivelului de iluminare în exterior sunt:
193
zi de vară însorită 60 000 100 000 lx;
zi de vară înnourată până la 20 000 lx;
zi de iarnă înnourată până la 3000 lx;
noapte cu lună plină până la 0,25 lx;
noapte senină cu stele până la 0,01 lx.
În tabelul 2.4 sunt indicate valorile minime ale nivelului de
iluminare pentru birouri şi spaţii administrative.
Suprafaţa de lucru este un plan fictiv la care se referă măsurătorile
privind nivelul de iluminare. În general acest plan este orizontal şi plasat la
0,85 m deasupra podelei.
Tabelul 2.4
Valori minime ale nivelului de iluminare în birouri şi spaţii administrative
194
prin intermediul factorului de menţinere subunitar M . Rezultă, în acest fel,
că iniţial sunt instalate mai multe surse de lumină, pentru ca după un timp
să rezulte valoarea impusă a nivelului de iluminare.
Valoarea inversă a factorului de menţinere M este factorul de
depreciere (tabelul 2.5).
Tabelul 2.5
Factorul de menţinere şi factorul de depreciere
195
în care este unghiul de observare şi determină aria suprafeţei vizibile a
suprafeţei luminoase
Unitatea de măsură este candela/m2 [cd/m2].
Repartiţia luminanţelor pe Sursa de lumină
o suprafaţă,
într-un spaţiu iluminat, este un criteriu
important pentru evaluarea n calităţii
α Ochiul
mediului luminos. dIα uman
dA
Exemplu de valori ale Fig. 2.5 Luminanţa. luminanţei în
mediul încojurător sunt prezentate
mai jos:
soare la amiază până la 150000 cd/cm2 ;
lampă cu incandescenţă mată 2 5 cd/cm2 ;
lampă fluorescentă compactă 0,9 2,5 cd/cm2 ;
lampă fluorescentă tubulară 0,4 1,7 cd/cm2 ;
luna 0,25 cd/cm2 .
Pentru a se asigura un confort vizual şi limitarea oboselii rapide se
recomandă asigurarea unei repartiţii practic uniforme a luminanţelor.
Altfel spus, nu este admisă depăşirea unei anumite neuniformităţi a
nivelului de iluminare pe suprafaţa de lucru. Ca indicator este utilizat
factorul de neuniformitate k determinat ca raport între valoarea minimă
Emin şi valoarea medie Emed a nivelului de iluminare. În cazul unui iluminat
general în birouri, factorul de neuniformitate k trebuie să fie mai mare ca
1/1,5.
196
Pe o placă 1 din oţel este plasat un disc 2 din seleniu. Stratul
semitransparent 3 din aur sau platină permite ca lumina să cadă pe discul
din seleniu. Atunci când pe discul de seleniu ajunge fluxul , între şaiba
metalică 4 şi placa 1 din oţel trece curentul electric I proporţional ca
valoare cu fluxul . Şaiba metalică 4 va avea o polaritate negativă, iar
placa 1 polaritate pozitivă. Deoarece aria suprafeţei iluminate rămâne
constantă şi este cunoscută, curentul I va avea valoarea proporţională cu
nivelul de iluminare, iar echipamentul poate fi etalonat direct în lucşi.
Rezistorul R este utilizat pentru etalonarea echipamentului ca luxmetru.
Fluxul incident parcurge filtrul 5 care
Φ 5
permite ajustarea sensibilităţii spectrale a
I
4 seleniului în raport cu sensibilitatea spectrală a
3 ochiului uman.
μA
R Luxmetrul poate fi utilizat şi pentru
2
Fig 2.9 Luxmetru.
măsurarea intensităţii luminoase. Pentru
1
aceasta este necesar a fi cunoscută distanţa r
între sursa de lumină şi suprafaţa iluminată precum şi unghiul de incidenţă
.
Pe durata măsurătorilor este necesar a lua în consideraţie cu
exactitate unghiul de incidenţă sau mai simplu se urmăreşte realizarea
unui unghi = /2 (rezultă valoarea maximă a indicaţiei echipamentului
de măsurare).
Dacă pentru măsurarea intensităţii luminoase este utilizat luxmetrul,
din relaţia (2.19) poate fi determinat fluxul luminos. În acest scop trebuie
determinate prin măsurătoare cele 18 valori I(2k 1)/36 .
Măsurarea nivelului de iluminare prezintă un interes deosebit pentru
evaluarea instalaţiilor de iluminat, pentru compararea valorilor impuse cu
cele reale ale nivelului de iluminare şi pentru adoptarea de măsuri necesare
îmbunătăţirii sistemului de ilumnat.
197
Factorul de absorbţie a este raportul dintre fluxul luminos absorbit
a şi fluxul luminos incident (fig. 2.9 a))
a
a . (2.21)
Factorul de reflexie r este raportul dintre fluxul luminos reflectat r
şi fluxul incident (fig. 2.9 b))
r
r . (2.22)
Factorul de transmisie t este raportul dintre fluxul luminos transmis
t şi fluxul incident (fig. 2.9 c))
t
t . (2.23)
Factorii de absorbţie, de reflexie şi de transmisie pot lua valori
cuprinse între 0 şi 1. Suma celor trei factori este totdeauna unitară.
Valori tipice ale acestor factori fotometrici sunt indicate în tabelul
2.6.
Φ Φ Φ
Φr
Φt
a) b)
c)
198
2.1.7. Redarea culorilor
Tabelul 2.7
Nivele de redare a culorilor Ra
199
Aparatele de iluminat trebuie să asigure modificarea luminaţei şi a
curbei fotometrice a unei lămpi pentru a obţine caracteristici fotometrice
optimale în funcţie de scopul propus.
Aparatele de iluminat au şi funcţii de protecţie şi siguranţă, necesare
în zonele în care sunt plasate. De asemenea, aparatele de iluminat asigură
posibilitatea conectării elementelor auxiliare necesare funcţionării lămpii.
Aparatele de iluminat au rolul de a asigura iluminarea spaţiilor sau
suprafeţelor, acţionând astfel direct asupra ochiului uman.
Aparatele de iluminat pot fi clasificate astfel:
pentru utilizare generală;
pentru utilizare în încăperi de locuit;
pentru utilizare în încăperi cu funcţii culturale.
Aparatele de iluminat de utilizare generală reprezintă clasa cea mai
importantă pentru iluminarea spaţiilor de producţie şi de lucru, precum şi a
iluminatului stradal. Sunt realizate pentru iluminat interior, iluminat
exterior sau pentru scopuri speciale.
Pentru evaluarea aparatelor de iluminat se foloseşte randamentul A ,
definit ca raportul dintre fluxul luminos A emis de aparatul de iluminat şi
fluxul luminos l emis de lampa (lămpi)
A
A , (2.24)
l
200
Aparatele de iluminat cu emisie numai în emisfera inferioară asigură,
de obicei, un nivel ridicat de iluminare pe suprafeţele orizontale, însă,
deseori, o supărătoare neuniformitate a iluminării cu umbre pronunţate,
atenuate în mică măsură de celelalte surse de lumină.
Sunt utilizată, în principal, aparate de iluminat cu repartiţie
semidirectă sau semiindirectă deoarece o parte din lumina transmisă de
aparatele de iluminat cade pe pereţi sau tavan, de unde este reflectată,
e)
a) c)
b) d)
Fig. 2.7. Aparate de
iluminat.
obţinându-se astfel o iluminare aproape fără umbre.
Evitarea fenomenului de orbire este unul dintre criteriile care trebuie
luat în vedere la alegerea şi dimensionarea aparatelor de iluminat. În cazul
aparatelor de iluminat dintr-un material transparent, luminanţa sursei este
limitată datorită materialului. Sunt utilizate în acest scop aparate de
iluminat cu sticlă opalină sau mată, precum şi din materiale plastice cu
caracteristici asemănătoare.
Reflectoarele sunt aparate de iluminat speciale cu caracteristici de
direcţionare a radiaţiei luminoase. Cu ajutorul aparatelor de iluminat
oglindate este posibil ca fluxul luminos al unei lămpi să fie orientat pe o
direcţie bine determinată sau să se modifice într-un mod substanţial curba
fotometrică a sursei.
Sunt întâlnite următoarele tipuri de aparate de iluminat pentru
reflectoare: cu oglină sferică (fig. 2.8 a)); cu oglindă parabolică (fig. 2.8
b)), cu oglindă elipsoidală (fig. 2.8 c)).
201
Unghiul de protecţie al unui aparat de iluminat, este măsurat faţă
de orizontală şi este definit ca cel mai mare unghi pentru care nu mai este
posibilă observarea directă a lămpii din interiorul aparatului de iluminat.
Observarea directă a unei surse luminoase libere determină, de obicei,
fenomenul de orbire datorită luminanţei ridicate.
Pentru a evita fenomenul de orbire directă, aparatele de iluminat
δ δ δ
a) b) c)
utilizează a)
materiale netransparente
Lampă fluorescentă cu un aparatpentru carcasă
de iluminat metalic precum şi lamele sau
rastru pentru ecranarea lămpilor simplu; (fig. 2.9). De asemenea, capacele din
202
În cazul surselor termice, energia absorbită este utilizată pentru
încălzirea unui metal (de obicei, wolfram), obţinându-se pe lângă radiaţie
termică şi o anumită radiaţie luminoasă (spectru continuu).
În cazul surselor cu descărcare electrică, este utilizată radiaţia
electromagnetică ce rezultă în canalul de descărcare (spectru discontinuu –
linii spectrale). Aceasta este convertită în spectrul vizibil cu ajutorul unui
strat fluorescent.
1 p
Vid sau *
2 4 4 1
5 gaz 2
1,8
(argon)
3 (Argon) 3
1,4
6 400 450 500 550 600 650
Fig. 2.10 Lampă cu
incandescenţă: [nm]
1,0
1 – Elementul cald (filament
realizat în mod2 –obişnuit
din wolfram); Fig. 2.11
Balon din cu vid în interiorul Puterea spectrală
balonului din sticlă, iarplămpile
relativă *a
sticlă; 3 – Soclu; 4 – unei
cu puteri nominale peste 60 W sunt realizate,
0,6 de obicei, cu un gaz inert în
Electrod; 5 – Tijă din sticlă;
interiorul balonului. surse de lumină:
6 – Element de contact.
1 Lampa cu incandescenţa cu vid; 2 –
0,2
203 Lampa cu incandescenţa cu gaz; 3 –
0 .Lampa fluorescentă.
Cea mai mare parte a radiaţiilor emise, pentru temperaturile uzuale
de 2200 2500C corespund domeniului radiaţiilor termice, astfel încât
lampa cu incandescenţă este, în primul rând, un element încălzitor, cu o
pondere redusă ca sursă de lumină. Ar fi fost avantajos dacă elementul
încălzit ar fi ajuns la circa 5000C, ceea ce ar fi condus la o eficienţă
luminoasă de circa 95 lm/W. În prezent nu sunt materiale care ar putea
lucra la aceste temperaturi.
Cele mai importante avantaje ale acestor lămpi sunt următoarele:
dimensiuni reduse;
o foarte bună redare a culorilor;
o mare varietate de puteri nominale şi forme;
apariţia imediată a luminii după conectare în circuitul electric;
cost redus la achiziţie;
posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos;
receptor liniar (nu rezultă armonici de curent electric);
nu determină defazare între curentul absorbit şi tensiunea de
alimentare (nu necesită putere reactivă).
Principalele dezavantaje ale lămpii cu incandescenţă sunt:
eficienţă luminoasă foarte redusă (8 20 lm/W);
durată de utilizare redusă (1 000 ore);
solicitare termică ridicată (temperatura balonului din sticlă poate
atinge 150C);
luminanţa are valori deosebit de ridicate (200 1200 cd/cm2) ceea
ce conduce la pericol de orbire;
curentul electric I0 în momentul conectării lămpii (în starea rece a
filamentului) este foarte diferit de curentul Ir de funcţionare normală (I0/Ir
8), ceea ce determină o puternică solicitare a lămpii şi a circuitului de
alimentare (raportul între rezistenţa electrică a lămpii în stare rece şi în
funcţionare este aproximativ 14);
datorită vaporizării wolframului, pe partea interioară a balonului
din sticlă, se depune un strat netransparent; caracteristicile fotometrice ale
lămpii cu incandescenţă, pe durata funcţionării, devin din ce în ce mai
reduse (înegrirea balonului datorită depunerii vaporilor de wolfram); după
204
1000 ore de funcţionare, lampa prezintă un flux luminos care nu depăşeşte
80% din valoarea iniţială;
prezintă o sensibilitate ridicată la variaţii de tensiune; o influenţă
deosebită o are nivelul de tensiune U asupra duratei de viaţă D
14
D U
, (2.25)
Dr U r
205
Pe durata funcţionării are loc un echilibru între procesul de
vaporizare şi de depunere a wolframului. Se poate considera că rezultă un
proces regenerativ.
206
eficienţa energetică 20 25 lm/W;
durata de viaţă 2000 ore;
posibilitatea de reglare continuă a fluxului luminos.
Descărcare Zonă de
autonomă trecere
C
A
mA UT B Descărca
R re
Ur O
UB întuneca
a) b)
UT tă
207
purtătorilor de sarcină. Atunci când energia cinetică a acestora este mai
mare ca energia de ionizare, datorită ionizărilor prin ciocnire apare un
surplus de purtători de sarcină şi deci curentul electric prezintă o creştere a
valorii sale.
Creşterea intensităţii curentului electric are loc după o curbă
exponenţială (până în punctul C). Acestei descărcări întunecoase îi
corespunde o densitate relativ redusă de curent electric.
La o creştere în continuare a densităţii de curent electric, în spaţiul
de descărcare rezultă o intensificare a proceselor de apariţie a electronilor
prin termoionizare şi fotoionizare. Începe etapa de descărcare autonomă.
În prima parte are loc un proces de trecere (CD) şi apoi rezultă o
descărcare în arc electric.
Ur = 230 V
Canalul descărcării electrice determină B
CR
o intensă emisie electromagnetică, de obicei,
T
în domeniul radiaţiilor ultraviolete. Pentru a S1 E1 E2 S2
obţine o radiaţie luminoasă este necesară o
Eb
conversie în spectrul vizibil. În acest scop Ea
G
St
208
fluorescent. Canalul descărcării electrice determină o intensă radiţie în
domeniul ultraviolet (în principal linia spectrală de 253 nm, aşa numita
linie rezonantă a mercurului) care este convertită în domeniul vizibil cu
ajutorul stratului din material fluorescent. Materialul fluorescent determină
calitatea luminii şi eficienţa sursei de lumină.
În cazul surselor liniare (tuburi fluorescente), descărcarea electrică
se dezvoltă în interiorul unui tub din sticlă (16 38 mm diametru)
prevăzut, pe partea interioară, cu un strat fluorescent, iar la capete tubului
sunt plasaţi doi electrozi. În mod obişnuit electrozii constau din filamente
din wolfram, acoperite cu un strat activ din pământuri rare. Filamente
trebuie preîncălzite.
Lungimea tubului este determinată de fluxul luminos nominal al
lămpii.
Descărcarea electrică este amorsată iniţial în mediul gazos din tub,
iar apoi are loc vaporizarea mercurului şi dezvoltarea descărcării în vapori
metalici.
Tensiunea relativ ridicată (până la 2,5 kV) necesară amorsării
descărcării este obţinută în multe dintre lămpile fluorescente actuale cu
ajutorul unui starter St (fig. 2.16). Starterul constă dintr-un tub de
descărcare G, de dimensiuni reduce, având în paralel conectat un
condensator Cs pentru limitarea perturbaţiilor de înaltă frecvenţă. Tubul de
descărcare G este umplut cu neon şi are doi electrozi Ea (de formă liniară)
şi Eb (element bimetalic).
Dacă la bornele de alimentare se aplică tensiune alternativă de 230
V, între electrozii Ea şi Eb se iniţiază o descărcare luminiscentă. Căldura
dezvoltată în tubul G conduce la deformarea elementului bimetalic E b până
la atingerea celor doi electrozi. Curentul de scurtcircuit rezultat (de circa
1,5 mai mare decât curentul nominal) determină încălzirea rapidă a celor
doi electrozi (filamente) E1 şi E2 până la circa 800C. În tubul G, atingerea
celor doi electrozi Ea şi Eb ai starterului (circa 0,3 s) conduce la dispariţia
descărcării electrice, răcirea elementului bimetalic şi revenirea sa la forma
iniţială. La întreruperea circuitului între electrozii E a şi Eb ai starterului, la
bornele bobinei B apare un impuls de tensiune (circa 2,5 kV) care
determină străpungerea spaţiului între electrozii E1 şi E2 . În cazul în care
în tubul T nu a avut loc iniţierea descărcării, întregul proces de aprindere
209
se reia. Descărcarea se iniţiază în amestecul gazos de bază apoi are loc
vaporizarea mercurului şi continuarea descărcării în vapori de mercur.
Radiaţia luminoasă emisă este foarte redusă, având în vedere că
emisia unei descărcări în vapori de mercur are loc practic numai în
domeniul ultraviotet. Stratul fluorescent plasat pe partea interioară a
tubului de descărcare converteşte circa o treime din radiaţiile invizibile
UV în radiaţii vizibile a căror culoare depinde de materialul fluorescent
utilizat.
Tensiunea la bornele tubului UT , după amorsarea acestuia, este mai
mică decât tensiunea de aprindere a starterului [UT = (0,3 0,6)Ur], încât
starterul nu mai are în continuare niciun rol.
Starterul are următoarele funcţiuni:
asugurarea preîncălzirii filamentelor tubului principal;
realizarea unei deschideri bruşte a circuitului electric inductiv
astfel încât la bornele bobinei B să se obţină o tensiunea ridicată;
limitarea perturbaţiilor de înaltă frecvenţă în perioada iniţială de
aprindere a lămpii.
Bobina B trebuie să asigure aprinderea lămpii, dar are şi rolul de a
limita curentul electric de preîncălzire în perioada de aprindere a lămpii
precum şi de a stabiliza descărcarea electrică în zona impusă EF a
caracteristicii tensiune-curent electric a lămpii (limitarea curentului prin
tubul principal în regimul normal de funcţionare).
Tubul de descărcare T este conectat în circuit prin intermediul
soclurilor S1 şi S2 , cu doi electrozi.
Condensatorul CR are rolul de a asigura îmbunătăţirea factorului de
putere al lămpii (în funcţionare normală factorul de putere natural nu
depăşeşte 0,6).
Prin alegerea corespunzătoare a stratului fluorescent, lămpile
fluorescente pot fi realizate în principal cu următoarele culori:
alb culoare (temperatura de culoare circa 4400 K) care permite
obţinerea unei eficienţe luminoase ridicate şi o utilizare generală. Aceste
lămpi sunt larg utilizate pentru iluminare în industrie, birouri, încăperi
comerciale, în exterior.
210
lumina zilei culoare alb-albăstruie (temperatura de culoare circa
6400K) care este asemănătoare luminii zilei. Aceste lămpi sunt utilizate în
locurile în care este importantă distingerea reală a culorilor (tipografii,
ateliere foto, industrie textilă ş.a.);
alb cald culoare caldă (temperatura de culoare 3300 K), cu o
pondere importantă a domeniului roşu, este adecvată iluminării spaţiilor de
odihnă (încăperi de locuit, spaţii culturale, restaurante etc.).
O durată ridicată de viaţă, o eficienţă luminoasă relativ mare şi o
bună redare a culorilor au condus la o largă utilizare a acestor lămpi.
Principalele caracteristici ale lămpilor fluorescente sunt:
eficienţă luminoasă ridicată 75 110 lm/W;
o mare varietate de modele (cele mai des sunt utilizate lămpile cu
puterea nominală de 20 W şi 40 W);
o redare a culorilor de la bună până la foarte bună;
o durată ridicată de viaţă (16 000 ore);
posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos până la 1% , în
cazul utilizării balastului electronic;
mai puţin sensibile decât lămpile cu incandescenţă la variaţii de
tensiune (fig. 2.17); micile variaţii până la 5% influenţează relativ puţin
puterea absorbită şi durata de viaţa a lămpii;
luminanţă redusă (0,4 1,7 cd/cm2).
1,6
D/D
I/Ir P/P
r r
1,4 /Φ
r
1,2
0,6
211
Energia absorbită 100%
53%
Radiaţie ultravioletă
44%
Conversie în stratul
35%
fluorescent
3% 18%
Căldură 79%
*
notaţie utilizată pentru a indica forma (Tubulară) şi diametrul tubului (26 mm)
212
I [A]
a)
I [A]
0,3
- 0,5
DC 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 23 25
27 29 n
0,2
b)
213
B2 C2 i1
A N
i B1 i2
E11 E21
u I2
φ2
T1 T2 φ1 I U
St1 St2 I1
230 I = I1 + I2
E12 E22
V;
b)
50 Hz
a)
Φ = Φ1 +
u
Φ2
Φ1 Φ2
i
i2 i1 t
u
a)
Fig. 2.21. Montaj duo a lămpilor
Efectul stroboscopicfluorescente.
poate fi limitat
sau eliminat prin utilizarea
montajulul duo (fig. 2.21), conectarea trifazată a lămpilor sau prin
utilizarea balastului electronic (fig. 2.22). Balastul electronic asigură
0
alimentarea tubului de descărcare cu o tensiune alternativă la o frecvenţă
de 20 40 kHz.
214
i
u 230 V uc uL
t t
c)
b)
Fig. 2.22. Schema bloc a unui balast electronic a), forma curbelor de
tensiune şi curent la 50 Hz b) şi tensiunea la bornele tubului de descărcare
Datorită frecvenţelor c).înalte, canalul descărcării
electrice arde
continuu şi fără variaţii, ceea ce conduce la creşterea gradului de confort
vizual.
215
o varietate mare de puteri nominale;
eficienţă luminoasă ridicată 55 88 lm/W;
redare foarte bună a culorilor;
durată mare de viaţă (peste 10000 ore);
posibilitate de a regla continuu fluxul luminos până la 3% , la
utilizarea balastului electronic;
B I B
UL I
UF/2
UC
U C U C
1
UF/2
2
UL
3 I
4 U
UF U φ
Fig. 2.23.
I
UC
Lampă
fluorescentă a) b)
compactă:
216
electrodul auxiliar Ea se dezvoltă o descărcare electrică auxiliară, în mediul
gazos din interiorul tubului (gaz inert), pentru a asigura o cantitate
suficientă de purtători de sarcină. Limitarea curentului în această
descărcare secundară este realizată de rezistorul R. După un anumit timp
(3 5 minute) mercurul din interiorul tubului vaporizează şi descărcarea
electrică continuă, între electrozii principali, în vapori metalici. Limitarea
curentului electric în descărcarea principală şi stabilizarea descărcării
electrice se realizează cu ajutorul unui element conectat în serie şi numit
balast. În mod obişnuit drept balast se foloseşte o bobină (balast inductiv)
având în vedere pierderile active reduse.
Descărcarea electrică în vapori de mercur de înaltă presiune (circa
0,15 MPa) este însoţită de o intensă linie spectrală în domeniul vizibil al
spectrului (Galben 577 nm până la violet 404,7 nm). De asemenea, rezultă
o intensă radiaţie ultravioletă (linie spectrală în principal 365,5 nm),
utilizată pentru excitarea stratului fluorescent cu nuanţa roşiatică.
Materialul fluorescent este plasat pe partea interioară a balonului exterior
K.
Balonul exterior K din sticlă asigură
protecţia tubului de descărcare T contra
acţiunilor exterioare (limitarea influenţei
E1 temperaturii exterioare) şi absoarbe o parte
T K dintre radiaţiile ultraviolete.
E2
Lampa este echipată în mod uzual cu
Ea
soclu S de tipul E 27* sau E 40 şi cu un
R element de contact E.
Utilizarea balastului inductiv drept
B limitator de curent electric determină un
S
C ~ 230 V; defazaj al curbei curentului electric faţă de
217
un cost relativ redus;
nu necesită elemente suplimentare pentru amorsare;
o eficienţă luminoasă medie 32 60 lm/W;
durată de viaţă ridicată (peste 20 000 ore).
u u Principalele dezavantaje ale lămpii
i sunt:
i
caracteristici reduse de redare a
2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5 20
t [ms]
culorilor;
durată mare de lansare şi
0 relansare (circa 5 minute); după
deconectarea lămpii, relansarea are loc
numai după răcirea şi astfel reducerea
1 3 5 7 9 11 15 19 23 27
31 n presiunii din interiorul tubului de
descărcare;
In/I
datorită
Fig. 2.26. caracteristicii
Spectrul curentului în cazul neliniare a descărcării electrice curentul
[%]
electric din circuitul
lămpii cu descărcare în vaporilămpii prezintă o importantă componenţă spectrală
de mercur
(fig.
80 2.26). de înaltă presiune.
218
Rezultă în principal o
intensă radiaţie monocromatică
(galben intens) cu o lungime de
E1
undă de 589 nm, în apropiere de
T K valoarea corespunzătoare
E2
sensibilităţii spectrale maxime a
ochiului uman. Pentru a obţine o
îmbunătăţire a spectrului luminii
emise, pe partea interioară a
balonul K este plasat un strat
S
B fluorescent.
230 V;
C ~ Eficienţa luminoasă a
A
E 50 Hz lămpii creşte odată cu nivelul de
Fig. 2.27. Lampa cu descărcare în vapori de izolare termică. Pentru limitarea
sodiu de înaltă presiune.
pierderilor de căldură datorate
convecţiei, în interiorul balonului
K este necesar a avea un vid înaintat.
Având în vedere atmosfera agresivă datorată vaporilor de sodiu,
tubul T este realizat dintr-o sticlă specială.
Principalele avantaje ale lămpilor cu descărcare în vapori de sodiu
cu înaltă presiune sunt următoarele:
durată mare de viaţă (peste 20 000 ore);
o eficienţă luminoasă ridicată (până la 130 lm/W);
formă compactă.
Principalele dezavantaje ale lămpii sunt:
o slabă redare a culorilor (Ra < 20);
necesită utilizarea unui balast şi a unui bloc de amorsare;
durată mare a timpului de lansare şi relansare (până la 8 minute);
costuri ridicate;
datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice, curentul
electric absorbit din reţeaua de alimnetare prezintă un important spectru
armonic.
219
Având în vedere forma compactă, durata mare de viaţă, o eficienţă
luminoară ridicată însă o slabă redare a culorilor, lămpile cu descărcare în
vapori de sodiu cu înaltă presiune sunt utilizate practic numai pentru
iluminatul stradal şi al tunelurilor.
În prezent sunt realizate şi lămpi cu descărcare în vapori de sodiu cu
înaltă presiune, cu eficienţă luminoasă mai redusă, însă cu o bună redare a
culorilor, care pot fi utilizate şi în iluminatul interior.
220
o ridicată stabilitate a culorilor în cazul utilizării tubului de
descărcare din material ceramic.
Principalele dezavantaje ale lămpii cu halogenuri metalice sunt:
necesită blast inductiv şi bloc de amorsare;
durată mare de lansare şi relansare (câteva minute);
costuri ridicate;
datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice, curentul
electric absorbit din reţeaua de alimentare prezintă un important spectru
armonic.
Lampa cu halogenuri metalice este utilizată pentru iluminatul halelor
industriale, a spaţiilor comerciale etc.
221
Tabelul 2.8
Principalele caracteristci ale lămpilor electrice
222
Eficienţa
Durata de Culoare Redarea
luminoasă
viaţă culorilor
Caracteristici
ale lămpilor
Posibilitatea
Durata de de reglare a Temperatura
Durata de fluxului
relansare balonului
lansare Fig. 2.28 Caracteristici ale lămpilor
luminos emis
electrice.
223
2.4. Iluminatul exterior
4 M 3 M 4 3
1 2 1 2
P P
a) b)
E P E P1 E P 2 E P 3 E P 4 E P E P1 2 E P1 E P 3 4 E P 4
4 3
1 2
M
T
S
H
P
c)
E P E P1 2 3 4 E P 2 E P 4 2 E P1
W O
Fig. 2.36. Calculul surselor de
iluminat dreptunghiulare. Fig. 2.37 Iluminat stradal unilateral.
224
T T
S
H H
S
O O
W
a)
T T
H H
S
O O
W
Fig. 2.38 Iluminat stradal bilateral:
225
Intensitatea luminoasă Ic a sursei de lumină, în direcţia este
cunoscută din curba fotometrică indicată de constructorul corpului de
iluminat pentru sursa standard de 1000 lm
I c I c
1000 1000
, (2.59)
în care este fluxul luminos al sursei utilizate, iar (Ic)1000 se citeşte din
Sk
’
Ic
H
y S’k
1,0 S” Pi
y’k k x
P’i
y”k
0,5 xi
yi
xk
0,2
5
1,5 m O
d = 60
O’ m
226
Alegerea surselor de lumină se face pe baza relaţiei (2.60), printr-un
calcul iterativ. Soluţia obţinută se verifică din punctul de vedere al
factorului de neuniformitate longitudinal, al factorului de neuniformitate
transversal şi al factorului de neuniformitate global, pentru un interval
dintre doi stâlpi succesivi, pe aceeaşi parte.
227
din punctul de vedere al repartiţiei intensităţii luminoase: 10 clase
BZx (BZ1 curba fotometrică cea mai îngustă).
Unghiul de protecţie vizuală prezintă o importanţă deosebită pentru
evitarea orbirii de inconfort. Se defineşte unghiul de protecţie (fig. 2.41)
ca fiind unghiul limită sub care sursa de lumină devine vizibilă
observatorului.
Pentru evaluarea orbirii de inconfort se foloseşte factorul G având o
expresie empirică de calcul şi care ia în consideraţie următoarele mărimi
caracteristice:
culoarea sursei de lumină;
luminanţa medie pe carosabil;
înălţimea de montare a surselor de lumină;
numărul de surse de lumină montate pe un kilometru de drum
(efectul de flicker).
228
TABELE ȘI
ANEXE
229
230
231
232
233
234
235
236
237
238
239
240