Suport de Curs Electrician Constructor

Fundatia A.P.T International, Centrul de pregatire profesionala, Cluj-Napoca, str. Izlazului, nr.6, jud.
Cluj, tel. 0264.421.493, 0744.437.105, E-mail: fundatiaapt@yahoo.com

Suport de curs Electrician Constructor
CAPITOLUL 1
MONTAREA SI UTILIZAREA APARATELOR ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
Aparatele electrice sunt ansambluri compacte de piese şi dispozitive, cu rol funcţional bine
definit, şi se utilizează în scopul desfăşurării în bune condiţii a tuturor proceselor legate de
producerea, modificarea valorii parametrilor, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electice.
Aparatele electrice se montează în circuitele electice intre surse şi consumatori şi pot
îndeplini, în principal, funcţii ca :
- închiderea şi deschiderea circuitelor electrice pentru a asigura alimentarea, respectiv,
întreruperea alimentării cu energie a consumatorilor, în condiţii normale de funcţionare;
- comutarea circuitelor electrice prin modificarea legaturilor electrice;
- supravegherea transportului de energie si protectia circuitelor şi a consumatorilor împotriva
solicitărilor anormale care intervin în diferite situatii (ex: scurtcircuite, suprasarcini, supratensiuni,
etc);
- supravegherea anumitor procese tehnologice prin mentinerea automata a unor parametrii ai
energiei la valori prescrise (ex: reglarea turatiei unui motor electric de actionare prin modificarea
valorilor de tensiunii de alimentare a acestuia);
- masurarea valorilor parametrilor energiei electrice (ex: valoarea tensiunii, a
intensitatii curentului, etc);
Indiferent de varianta constructivă aleasă şi de rolul funcţional îndeplinit în instalaţie, in
construcţia aparatelor electrice se întâlnesc, de regulă, categorii de aparate cu următoarele părţi
componente:
- căi de curent (piese de contact, legături electrice rigide şi flexibile, bobine);
- miezuri magnetice (pentru curent continuu şi pentru curent alternativ);
- izolaţii şi piese izolante;
- piese şi subansambluri mecanice (axe, angrenaje, elemente de sustinere şi protectie
mecanica, elemente arcuitoare, carcase, mecanisme de actionare, etc);
1
MARIMILE NOMINALE ALE APARATELOR ELECTRICE DE JOASA
TENSIUNE
DE IZOLARE
1. TENSIUNI NOMINALE DE UTILIZARE
DE COMANDA
TERMIC
2. CURENTI NOMINALI
DE UTILIZARE
3. CURENT LIMITA TERMIC
ACTIVA
4. PUTERE NOMINALA
APARENTA
ACTIVA
5. CAPACITATE DE COMUTATIE
APARENTA
6. FRECVENTA DE CONECTARE
7. DURATA RELATIVA DE CONECTARE
1.1. TENSIUNI NOMINALE

Principalele mărimi caracteristice ale aparatelor electrice, reprezentând şi criterii de clasificare
a acestora, sunt: numărul de poli, felul curentului, tensiunea şi curentul nominal, capacitatea de
comutaţie nominală, curenţii limită (termic şi dinamic), serviciul nominal, frecvenţa de conectare şi
robusteţea mecanică.
Tensiunea nominală a unui aparat

este valoarea standardizată de tensiune pentru care este construit acesta.
tensiunea nominală de utilizare:

tensiunea la care este folosit aparatul;
Pentru aparatele tensiunea nominală de comandă:

tensiunea de alimentare a sistemului de comandă
electrice se disting
de la distanţă a aparatului (de exemplu, tensiunea
de alimentare a bobinei electromagnetului
de acţionare);
tensiunea de izolare:
tensiunea pentru care a fost dimensionată izolaţia
aparatului.
2
Dintre cele trei categorii menţionate, tensiunea nominală de izolare este cea mai mare.
Tensiunile nominale au valori standardizate: aceasta înseamnă că valorile respective sunt

fixate prin standarde şi că lor le corespund condiţii bine precizate de încercare prin care sunt redate cât
mai fidel solicitările reale, din exploatare.
Standardizarea mărimilor nominale ale aparatelor electrice este necesară deoarece nu se pot
proiecta şi construi aparate pentru fiecare situaţie de utilizare în parte: gama valorilor standardizate
poate răspunde (acoperitor) oricăror condiţii concrete.
Valorile standardizate ale tensiunilor normale sunt prezentate în tabelul următor (conform SR
– CEI – 939 / 95):
c.a. [V]* 60 250 380 500 660 800 1000
NOMINALE
de izolare c.c. [V] 60 250 440 600 800 1200 -

TENSIUNI
Î.T [kV] 6 10 20 110 220 400 750

de c.c. [V] 34 36 48 60 110 220 -
utilizare c.a. [V]* 250 380 440 500 660 750 1000
de c.a. [V]* 12 18 24 36 42 127 220
comandă c.c. [V] 12 - 24 - 48 60 220
* valori între faze.
1.2. CURENŢI NOMINALI
Curentul nominal
este cel mai mare curent pe care îl poate suporta un aparat, timp îndelungat, fără ca
încălzirea diferitelor sale elemente să depăşească limitele impuse de norme.
Curentul nominal al unui aparat se defineşte din considerente termice; de aceea, se mai numeşte şi
curent nominal termic.
Valorile standardizate ale curentului nominal termic al aparatelor de joasă tensiune sunt indicate în
tabelul următor:
2 2,5 3,15 4 6,3 8 10 16
20 25 31,5 40 63 80 100 160
200 250 315 400 630 800 1000 1600
2000 2500 3150 4000 - - - -
Curentul nominal de utilizare se stabileşte de constructor în funcţie de diverşi parametri (tensiunea de
utilizare, mediu etc.) şi este indicat în cataloagele de aparate electrice.
Pentru aparatele electrice se mai definesc şi alte categorii de curenţi şi anume:
Curentul limită termic

este curentul (valoarea efectivă) pe care un aparat de conectare în stare complet închisă îl poate suporta un
timp determinat în condiţii prestabilite, fără ca nici un element component să depăşească limitele de
temperatură admise.
Curentul limită dinamic
este valoarea de vârf a curentului cel mai mare pe care 3 un aparat de conectare îl poate suporta, în poziţia
închis, din punct de vedere al solicitărilor electromagnetice în condiţii prescrise de întrebuinţare, funcţionare
şi timp.
Curentul de rupere
este curentul pe care-l poate întrerupe un aparat, la o anumită tensiune de restabilire, în condiţii prescrise de
funcţionare, la o frecvenţă dată şi la un factor de putere dat.
1.3. FRECVENŢA DE CONECTARE, SERVICIUL NOMINAL, PUTERI
Frecvenţa de conectare indică numărul de cicluri pe care le efectuează un aparat, într-o oră. Un ciclu
cuprinde următoarea succesiune de operaţii/faze:
Frecvenţa de conectare este corelată cu uzura mecanică, însă ia în calcul şi:

• încălzirea provocată de – curentul de pornire;
– curentul de funcţionare,
• efectele supratensiunii care însoţesc deconectarea;
• răcirea, pe durata pauzei.
Durata relativă de conectare reprezintă raportul dintre durata de funcţionare (conectare, funcţionare,
deconectare) şi durata ciclului de funcţionare. Se numeşte relativă, deoarece se calculează în
procente.
DA [%]= tf / tc.100
SERVICIUL NOMINAL poate fi: de durată (peste 8 ore), intermitent şi de scurtă durată.
Serviciul intermitent este caracterizat prin alternarea funcţionare/pauză cu observaţia că duratele
celor două regimuri sunt astfel încât în timpul funcţionărilor nu se atinge temperatura maximă iar în
timpul pauzelor nu se atinge temperatura mediului ambiant.
Serviciul de scurtă durată se caracterizează prin funcţionări a căror durată este mult mai mică decât
durata pauzelor: încălzirea nu se face până la temperatura maximă iar răcirea (în timpul pauzelor) se
face până la temperatura ambiantă
În instalaţiile electrice o mărime electrică, de care trebuie să se ţină seama este puterea electrică.
În reţelele electrice de curent alternativ se întâlnesc următoarele puteri:
• puterea aparentă
S = U.I (în c.a. monofazat) sau S = 3.U.I (în c.a. trifazat) [VA];
• puterea activă
P = U.I.cosφ (în c.a. monofazat) sau P = 3.U.I.cosϕ (în c.a. trifazat) [W];
• putere reactivă
Q = U.I.sinφ (în c.a. monofazat) sau Q = 3.U. I.sinϕ (în c.a. trifazat) [var]
STABILITATEA TERMICĂ este capacitatea aparatului de a face faţă efectelor
termice ale curentului de scurtcircuit. Măsura stabilităţii termice este curentul limită
termic
STABILITATEA DINAMICĂ - este capacitatea aparatului electric de a face faţă
efectelor electrodinamice ale curentului de scurtcircuit. Măsura stabilităţii dinamice este
curentul limită dinamic
4
1.4. Clasificarea aparatelor electrice de joasă tensiune
Aparatele electrice de joasa tensiune sunt aparate ce se construiesc pentru tensiuni nominale
ce nu depasesc 1000 V curent alternativ, 1200 V curent continuu. Se realizeaza intr-o mare varietate
de tipuri si se folosesc nu numai in centrale si statii electrice, ci si in industrie si sectorul casnic pe
scara larga. De altfel, toate aparatele electrice folosite in sectorul casnic sunt aparate de joasa tensiune;
la fel- o mare parte a aparatelor electrice folosite in industrie.
Clasificarea aparatelor electrice de joasa tensiune se poate face dupa mai multe criterii : dupa
felul curentului, dupa tensiunea nominala, dupa curentul nominal, etc. Dupa felul curentului, aparatele
sunt de curent alternativ sau de curent continuu, cele de curent alternativ putand fi de curent alternativ
monofazat sau de curent alternativ trifazat. Din punct de vedere al protectiei muncii, aparatele cu
tensiuni nominale mai mari de 42V sunt considerate ca avand tensiuni periculoase. Pentru secundarul
transformatorului de masura este standardizat curentul de 1 si 5 A.
Clasificarea aparatelor electrice de joasa tensiune dupa functia pe care o indeplinesc in cadrul
schemelor electrice este urmatoarea :
- aparate de conectare (comutatie) : intreruptoare automate, contactoare, comutatoare,
inversoare de sens, separatoare;
- aparate de protectie : sigurante fuzibile, intreruptoare automate, relee termice, contactoare cu
relee;
- aparate pentru comanda si semnalizare : butoane, chei, intreruptoare parghie, limitatoare,
relee, ventile, lampi, hupe, sonerii;
- aparate pentru pornirea si reglarea motoarelor electrice : comutatoare stea-triunghi,
autotransformatoare, reostate, controlere;
- aparate de masura : ampermetre, voltmetre, wattmetre, contoare.
5
1.5. SIMBOLURI ŞI SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE ÎN SCHEME PENTRU
APARATE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
Simbol Denumire Notaţii Simbol Denumire Notaţii
Întreruptor joasă Contact normal

a c,d
tensiune (normal) deschis (CND)
Întreruptor joasă Contact normal închis

a c, d
tensiune (automat) (CNI)
Contact normal închis

Separator a e
releu termic
Contactor Contact normal închis

electromagnetic c cu temporizare la dt
(bobina) închidere
Releu Contact normal închis

idem electromagnetic d cu temporizare la dt
(bobina) deschidere
Releu termic e Siguranţă fuzibilă e
Releu de timp cu
temporizare la dt Siguranţă tip M.P.R. e
închidere
Buton de comandă
bp
Releu de timp cu (CND)
temporizare la
h
deschidere Buton de comandă
bo
(CNI)
1.6. PARTILE COMPONENTE ALE APARATELOR ELECTRICE

Aparatele electrice au o constructie relativ complexa, avand in componenta lor mai multe
elemente constructive: contacte, cai de curent, izolatoare, electromagneti, mecanisme de actionare si
de blocare, dispozitive de stingere ale arcului electric, elemente mecanice, carcase de protectie. Unele
dintre aceste elemente au rolul de a asigura trecerea curentului electric in lungul circuitului, altele
asigura izolatia intre elementele conductoare, iar altele asigura fixarea diferitelor elemente si transmit
miscarea partilor mobile ale aparatelor, in scopul realizarii diferitelor manevre.
1.6.1. Căi de current. Prin cale de curent se înţelege o porţiune de circuit delimitată de două
puncte.
Aparatele electrice servesc la realizarea unor legături electrice dintre două puncte ale unui circuit
electric.
6
Conectarea unui aparat într-un circuit electric
Interconexiunea dintre două căi de curent se stabileşte prin intermediul unui contact electric.
Rolul contactelor şi al pieselor de contact, în construcţia aparatelor electrice, este de a conecta şi
conduce curentul electric, prin căile de curent, astfel încât acesta să poată parcurge circuitul respectiv.
Realizarea continuităţii circuitului electric se poate obţine prin sudare, lipire, strângere cu
şuruburi sau prin simpla apăsare a elementelor de contact.
Strângerea cu şuruburi reprezintă cea mai răspândită legătură de contact, în acelaşi timp fiind
o legătură de durată
b c
Elemente de contact:
a a – fixare cu şurub;
b – fixare prin papuci;
c – fixare prin conectori;
d – perii (contact alunecător)
e – fixare prin presare
e
În construcţia aparatelor electrice se regăsesc contacte fixe şi contacte mobile. Acestea asigura
―legatura‖ dintre doua portiuni de circuit. Contactul se realizeaza cu ajutorul a cel putin doua piese de
contact.
Dupa modul de realizare a imbinarii de contact, se deosebesc trei tipuri de contacte :
- contacte permanente;
- contacte de intrerupere;
- contacte de alunecare (glisante).
Fig.1. Tipuri de contacte

7
Contactele permanente raman intotdeauna inchise, indiferent daca functioneaza sau nu

instalatia electrica, avand numai rolul de a realiza continuitatea circuitului. Ele realizeaza imbinarea
mecanica a conductoarelor, de obicei prin strangere cu suruburi.
Contactele de intrerupere sunt folosite pentru stabilirea si intreruperea circuitelor. Legatura
intre conductoare se realizeaza practic totdeauna prin apasare, cu ajutorul unor resorturi (arcuri). La
intreruptoarele electrice automate, contactele electrice sunt de doua feluri : principale si secundare.
Contactele de alunecare au rolul de a stabili un circuit electric intre doua piese de contact
(dintre care una se deplaseaza, iar cealalta ramane imobila) (de exemplu, intre perii si inele la masinile
de curent alternativ cu inele, intre perii si colector la masinile de curent continuu, intre troleu si firul
de cale la tramvaie, troleibuze si locomotive electrice).
Materialele folosite pentru construcţia contactelor electrice trebuie să îndeplinească
următoarele:
să aibă o conductivitate termică mare
să aibă conductivitatea electrică mare
condiţii
să aibă o duritate mare pentru a rezista la şocuri

să aibă o întreţinere simplă şi uşoară
să nu oxideze şi să nu fie atacate de agenţi chimici
să aibă temperatură înaltă de topire, pentru a rezista arcului electric
să fie uşor de prelucrat şi să aibă preţ de cost redus
Ca materiale pentru contacte sunt folosite : cuprul, argintul, materiale dure (wolframul), materiale
sinterizate (cupru-wolfram, argint- wolfram, argint- nichel si argint- oxid de cadmiu).
Prin sinterizare se intelege tratamentul termic al amestecului de pulberi metalice la o
temperatura inferioara punctului de topire al componentului principal.
1.6.2. Izolatoare si piese izolante

Se numesc izolatoare elementele de instalatie sau partile de aparat special construite pentru a
sustine mecanic si pentru a asigura izolarea electrica a cailor de curent. Ele trebuie sa faca fata
solicitarilor termice provocate de curentii de regim si scurtcircuit pentru care au fost dimensionate
elementele conducatoare de curent.
Elementele izolatoare folosite pentru aparate electrice sunt foarte variate. O clasificare a lor se
poate face in functie de mediul in care trebuie sa lucreze. Se deosebesc :
- izolatoare de interior, destinate sa lucreze in incaperi inchise, fara ploaie si depuneri de praf;
- izolatoare de exterior, destinate sa lucreze in aer liber.
Izolatoarele se deosebesc dupa tensiunea nominala (fig. 1.2).
Fig 2. Tipuri de izolatoare

In constructia aparatelor electrice sunt utilizate o serie de piese din material electroizolant cu
scopul de a proteja partile interioare ale aparatului impotriva agentilor atmosferici sau de atingerea
acestor parti aflate sub tensiune.
Piesele electroizolante au rol de izolare a partilor aflate sub tensiune sau de fixare a unor elemente
componente din aparatul respectiv. Exista o gama variata de piese electroizolante.
Materialele din care sunt confectionate aceste piese sunt :
- sticla;
8
- rasinile de turnare (polistirenul, plexiglasul, polietilena, policlorura de vinil, pertinaxul,
textolitul, sticlotextolitul, etc);
- masele ceramice (portelanul, steatitul, termoceramitul, mase ceramice aluminoase);
- lemnul;
- hartia;
- azbocimentul;
- clingheritul;
- prespanul, etc.
In figura de mai jos sunt redate cateva piese electroizolante componente ale aparatelor electrice de
joasa si medie tensiune (carcasa aparat de masurat, capac sigurante fuzibile, carcasa contactor, inel
ceramic pentru siguranta fuzibila, corp lampa de semnalizare, maner de actionare corp siguranta
fuzibila, capac comutator, diferite inele de buton de comanda, etc).
Fig. 3. Piese electroizolante
1.6.3. Termobimetale
Bimetalele sunt formate din doua metale cu coeficient de dilatare diferit. Cele doua metale
sunt presate la cald sau sudate, dupa care urmeaza o laminare la cald.
Fig.4. Termobimetale
Bimetalele au proprietatea de a-si schimba forma sub actiunea caldurii. Incalzind un bimetal,
stratul cu coeficient de dilatare mai mare tinde sa se alungeasca, iar cel cu coeficient de dilatare mai
mic se opune acestei alungiri. Ca urmare se produce o incovoiere , in exteriorul curbei fiind partea cu
coeficientul de dilatare mai mare. Sageata x a bimetalului putand avea valori insemnate, utilizarile
acestor bimetale sunt foarte variate.
Bimetalele se pot folosi in constructia releelor termice, a releelor indicatoare, a
limitatoarelor automate, a termoregulatoarelor, a elementelor de temporizare, etc.
1.6.4. Miezuri magnetice

In electrotehnica este des intalnita expresia ― miez feromagnetic‖. Aceasta sintagma are o
corespondenta fizica in sintagma ― circuit magnetic‖. Intelegem prin circuit magnetic un sistem de
medii prin care se inchide un flux magnetic.
9
Circuitele magnetice sunt realizate din materiale feromagnetice, la care permeabilitatea
magnetica este mult mai mare decat permeabilitatea magnetica a aerului.
In practica, circuitele magnetice sunt intalnite la transformatoarele electrice, atat monofazate,
cat si trifazate, la masinile electrice rotative, precum si la bobinele unor electromagneti cu
aplicabilitate tehnica specifica.
Indiferent de tipul aplicabilitatii, miezul magnetic care poarta o infasurare se numeste coloana,
iar miezul care face legatura dintre coloane si armaturi se numeste jug(fig. 1.5.)
Fig.5. Miez magnetic
Forma constructiva a circuitului magnetic depinde de destinatia lui :

- la masinile electrice rotative, circuitul magnetic este sediul campului magnetic prin
intermediul caruia se realizeaza conversia electromagnetica a energiei (anumite parti pot fi
confectionate fie din fier electrotehnic masiv, in cazul masinilor de curent continuu, fie din
tole electrotehnice, in cazul masinilor de curent alternativ) (fig. 1.6.)
Fig.6. Miezul magnetic al masinilor electrice
- la bobine de curent alternativ si transformatoare, circuitul magnetic (fig.1.7.) se realizeaza din

tole electrotehnice. Aceste tole sunt prevazute cu crestaturi, cu o anumita forma constructiva,
in care sunt amplasate infasurarile respective, de inductie sau inductoare. Grosimea tolelor
difera de la circuit la circuit, fiind cuprinsa intre 0,2 si 2 mm.
Fig.7. \Miez magnetic al transformatoarelor
1.6.5. Electromagneti
Electromagnetii utilizati in constructia aparatelor pot avea diferite forme, in functie de
marimea cursei si caracteristica fortei, care reprezinta conditii impuse. In general, valoarea curentului
absorbit de bobina trebuie sa fie cat mai mica, electromagnetul trebuind sa aiba un consum mic de
energie si sa functioneze in conditii bune la variatii ale tensiunii.
10
Principalele criterii de clasificare a electromagnetilor utilizati la constructia aparatelor sunt :
felul tensiunii de alimentare a bobinei, forma geometrica a miezului magnetic si felul miscarii
armaturii mobile (translatie sau rotatie).
Electromagnetii de curent continuu au o constructie foarte simpla si sunt formati dintr-un
miez de otel masiv, pe care se aseaza o bobina alimentata in curent continuu si o armatura mobila in
forma de clapeta.
La electromagnetii de curent continuu, curentul absorbit de bobina nu variaza deloc cu
intrefierul, ci este practic constant.
Forta care atrage armatura mobila variaza invers proportional cu patratul intrefierului. La
inchiderea armaturii se produce un soc puternic. Pentru a evita socurile prea mari la inchiderea
armaturii mobile se foloseste o rezistenta legata in serie cu bobina.
Cand bobina electromagnetului nu mai este alimentata, armatura mobila mai poate fi
mentinuta atrasa datorita fenomenului de remanenta magnetica. Acest fenomen este mai accentuat la
electromagnetii de curent continuu si poate fi prevenit prin utilizarea unui interfier suplimentar.
Electromagnetii de curent alternativ sunt confectionati din pachete de tabla silicioasa, pentru
a se impiedica aparitia curentilor turbionari si deci cresterea pierderilor in fier.
Forta portanta a unui electromagnet de curent alternativ variaza cu patratul valorii
curentului ce strabate bobina. Aceasta forta este o marime variabila in timp, osciland de 100 de ori
pe secunda intre valoarea maxima si zero, ceea ce face ca magnetul sa vibreze, producand uneori un
zgomot foarte suparator. Variatia in timp a fortei portante mareste si pericolul de desprindere a
armaturii la scaderi accidentale ale tensiunii.
Pentru a se reduce aceste deficiente se introduc in armaturile magnetilor monofazati de curent
alternative, in vecinatatea planului de lipire a armaturilor, spire in scurtcircuit, al caror rol este acela
de a reduce zgomotul si pericolul de desprindere.
In figura de mai jos sunt prezentate diferite forme de electromagneti de curent alternativ.
1.6.6. Mecanisme de actionare

Aparatele electrice au in compunerea lor mecanisme care sunt utilizate pentru a actiona o serie
de elemente componente in vederea stabilirii unei anumite pozitii a aparatului in circuitul electric
(inchis- deschis pentru o cale de curent).
Aceste mecanisme de actionare difera de la o clasa de aparate la alta clasa de aparate.

Exemple : actionarea separatoarelor se poate face manual sau prin servomotoare; actionarea
contactoarelor se face cu ajutorul electromagnetilor; actionarea butoanelor de comanda se face
manual; actionarea intreruptoarelor de inalta tensiune se face pneumatic sau cu ajutorul unui motor
electric, etc.
11
Indiferent de tipul aparatului, mecanismul de actionare poate stabili un contact electric, pe
calea de curent, fie printr-o miscare de translatie (butoane de comanda, contactoare, relee termice,
relee intermediare,etc), fie printr-o miscare de rotatie (separatoare, intreruptoare de sarcina,
intreruptoare cu came, intreruptoare de inalta tensiune, controlere, limitatoare de cursa, etc).
Dupa constructia dispozitivului, mecanismele de actionare pot fi :
- cu parghie;
- cu transmisie prin melc- roata melcata;
- cu volan;
- prajini pentru actionare;
- cu resorturi;
- cu came;
- cu electromotoare;
- cu ulei si aer comprimat.
1.6.7. Elemente arcuitoare si resorturi

Diferitele conditii legate de principiul de functionare a fiecarui aparat in parte impun adesea
folosirea unor piese cu proprietati arcuitoare, constituite de obicei din resorturi metalice.
Cele mai frecvente utilizari ale elementelor arcuitoare in constructia aparatelor electrice sunt :
- asigurarea presiunii de contact;
- deschiderea brusca a aparatelor de conectare
prin acumulare de energie in timpul inchiderii;
- amortizarea miscarii unor organe la capatul
cursei;
- legarea elastica intre diferite organe ale unor
mecanisme;
- preluarea jocurilor de dilatare;
- asigurarea piulitelor impotriva desurubarii.
Cele mai folosite materiale pentru realizarea
elementelor arcuitoare sunt :
- unele aliaje pe baza de cupru, cu proprietati
elastice (alama, tombacul Cu-Zn, bronzurile pe
baza de staniu, bronzurile cu beriliu);
- otelurile speciale pentru arcuri;
- cauciucul si unele materiale plastice.
Forma pe care o iau elementele arcuitoare folosite in constructia aparatelor electrice poate fi foarte
diferita, ea trebuind sa se incadreze cat mai bine in ansamblul constructiei.
1.6.8. Camere de stingere

Indiferent de tipul contactului, la separarea contactelor unui aparat electric se succeda intr-un
timp foarte scurt urmatoarele fenomene (fig.8 ) :
Fig.8. Arcul electric
- pe masura ce contactele se indeparteaza, suprafata reala de contact scade foarte mult,

ajungandu-se ca intregul curent din circuit sa treaca printr-un singur punct de contact;
12
- in acest punct de contact, densitatea de curent este atat de mare incat metalul este incalzit pana
la topire;
- indepartand mai mult contactele puntea de metal lichid se subtiaza si, in cele din urma,
datorita incalzirii din ce in ce mai mari provocate de trecerea curentului, se vaporizeaza;
- existenta, intr-un spatiu foarte redus, a unei cantitati mari de vapori metalici si a unor electrozi
puternic incalziti creaza conditiile aparitiei intre contacte a unui arc electric, prin care
curentul din circuit continua sa circule. In aceasta situatie, aerul- considerat in mod obisnuit
izolant- devine conducator de electricitate.
Ca metode de stingere a arcului electric sunt folosite :

- cresterea lungimii arcului electric;
- racirea coloanei de arc;
- divizarea arcului electric (stingere prin gratare deionice)
Prin camera de stingere se intelege o camera de material izolant sau izolata electric fata de restul
circuitului, amplasata in zona de formare a arcului electric de intrerupre si conceputa astfel incat sa
impiedice contactul arcului electric cu alte parti ale aparatelor si sa favorizeze stingerea acestuia.
Camerele de stingere sunt absolut necesare in exploatarea aparatelor, deoarece in lipsa lor pot
aparea scurtcircuite intre faze (provocate de arcul electric a carui actiune nu mai este limitata) si o
uzare rapida a pieselor de contact.
Camerele de stingere (fig.1.9)se executa intotdeauna din materiale electroizolante cu mare
rezistenta la temperaturi ridicate (termoceramit, azbociment, placi de azbest).
Fig. 9. Camere de stingere
1.6.9.Sisteme de izolaţie şi carcase

Izolarea aparatelor electrice de mediul exterior, de operator respective de părţile aflate sub
tensiune se realizează cu ajutorul carcaselor şi cuvelor.
Carcasele şi cuvele aparatelor electrice se folosesc la:
�aparatele protejate contra prafului şi apei, având contactele în aer;
�aparatele cu contactele în ulei ;
�aparate antiexplozive, antigrizutoase.
1.7. Aparate de protectie

1.7.1.Siguranţe fuzibile de joasă tensiune
Siguranţele fuzibile sunt aparate cu întrerupere automată destinate protecţiei instalaţiilor
electrice de iluminat şi de forţă împotriva efectelor termice şi dinamice produse de curenţii de
scurtcircuit şi de suprasarcină foarte mari.
Funcţionarea de principiu a siguranţelor se bazează pe elementul fuzibil (un fir sau o bandă subţire de
metal), montat în serie cu obiectul protejat, care se topeşte la trecerea unui curent de valoare foarte
mare, întrerupând circuitul protejat.
13
Fig. 10. Semne convenţionale pentru reprezentarea siguranţelor fuzibile

a- pe circuit monofazat; b,c- pe circuit trifazat
Siguranţele fuzibile cu filet sunt cel mai frecvent utilizate în instalaţiile pentru protecţia circuitelor de
iluminat şi de forţă de joasă tensiune şi intensităţi ale curentului electric de valori medii (6- 100 A).
Componentele lor de bază sunt : soclul, patronul fuzibil, firul fuzibil, piesele de contact, capacul
filetat
Siguranţele cu mare putere de rupere de joasă tensiune (cu mâner) sunt siguranţe fuzibile de
construcţie specială, care pot întrerupe curenţi de scurtcircuit de ordinul zecilor de kiloamperi, folosite
uzual în reţele de distribuţie urbană şi în instalaţii industriale.
Componentele de bază ale MPR sunt : soclul , fuzibilul , suportul, contactele electrice ,mânerul de
prindere, bornele de contact
Siguranţele fuzibile tubulare (cilindrice) sunt siguranţe cu mare putere de rupere, care :
- se realizează în construcţie simplificată şi cu gabarit redus;
- nu folosesc cuţite, de regulă, legătură cu circuitul exterior realizându-se chiar prin capetele de
închidere a tubului ceramic protector.
Siguranţe cu mare putere de rupere Siguranţa tubulară

Avantaje şi dezavantaje ale siguranţelor fuzibile
Avantaje :
- sunt ieftine;
- au construcţie simplă;
- au proprietatea de a întrerupe curenţii mari de scurtcircuit într-un timp foarte scurt, încă
înainte ca aceştia să fi atins valoarea maximă posibilă (se realizează, deci o limitare a
curentului de scurtcircuit care străbate instalaţia, reducându-se foarte mult solicitările termice
şi dinamice la care aceasta este supusă).
Dezavantaje :
- întreruperea instalaţiei la arderea fuzibilului, pe un termen relativ lung, necesar înlocuirii
acestuia;
- variaţia în limite foarte largi a timpului de topire, făcând dificilă asigurarea selectivităţii
(întreruperea liniei numai în punctul de alimentare cel mai apropiat de locul defectului);
- rămânerea motorului în două faze datorită topirii unei singure siguranţe din cele trei care
protejează un circuit trifazat;
- eficienţă redusă la protecţia împotriva suprasarcinilor;
- nu pot fi reglate în exploatare în scopul realizării unei caracteristici de protecţie.
14
1.7.2. Releele de protecţie

Releele de protecţie sunt aparate electrice care au rolul de a opri funcţionarea intalatiei electrice pe
care o protejează în momentul apariţiei unui regim anormal de funcţionare.
Releele de protecţie se clasifica după mai multe criterii:
- după mărimea electrică de acţionare, releele pot fi de curent, de tensiune, de putere, etc;
- după principiul constructiv se deosebesc: relee termice, relee electromagnetice, relee de
inducţie;
- după timpul de funcţionare, releele pot fi instantanee sau de timp.
 Relee termice
Releele termice sunt elemente serie de circuit care asigură protecţia instalaţiilor electrice
împotriva efectelor pe care le pot produce suprasarcinile de durată ale motoarelor termice (1,2…6)In.
Piesa de bază a releului termic este bimetalul (piesa formată din două metale cu coeficienţi de
dilataţie foarte diferiţi, încât la încălzire se dilată încovoindu-se pe partea metalului cu coeficientul de
dilataţie mai mic). La încălzire , bimetalul se curbează şi, la depăşirea unei anumite temperaturi
deformarea bimetalului este suficient de mare pentru a determina deschiderea unui contact auxiliar
care, la rândul lui comandă deschiderea contactorului ce alimentează instalaţia protejată
Releele termice acţionează temporizat ca şi siguranţă fuzibilă având o caracteristică asemănătoare,

cu diferenţa că nu răspunde la curenţii de scurtcircuit. Releele termice se pot găsi că piese
componente într-un alt aparat (întreruptor automat, contactor cu relee termice) sau se pot introduce în
circuite că aparate independente. În acest din urmă caz se mai numesc şi blocuri de relee termice.
 Relee electromagnetice. Acestea asigura protecţia la curenţii de scurtcircuit sau la scăderea
tensiunii. Releele electromagnetice nu sunt aparate de sine stătătoare. Ele se găsesc montate
într-un ansamblu de aparate (întreruptoare automate, etc).
Relee de curent. Aceste relee au un electromagnet. Când curentul din bobina depăşeşte o
anumită valoare armatura mobila este atrasă. Domeniul de reglare al releului electromagnetic în cazul
protecţiei la scurtcircuit este de (5-10)In pentru protecţia motoarelor şi (3-6)In pentru protecţia
reţelelor.
Relee de tensiune minimă. Releul de tensiune minimă protejaza numai la scăderea tensiunii.
15
1.8. APARATE DE COMANDĂ

1.8.1. Aparate electrice pentru comandă automată
Prin aparate electrice de comandă automată înţelegem aparatele care pot fi comandate de la distanţă de
către un operator sau de către un releu. Din această categorie fac parte :
- contactoarele şi ruptoarele;
- contactoarele cu relee;
- întreruptoarele automate (avand în principal rol de protecţie).
1.8.1.1. Contactoare şi ruptoare

Contactorul este un aparat de comutaţie cu acţionare mecanică, electromagnetică sau
pneumatică, cu o singură poziţie stabilă, capabil de a stabili, suporta şi întrerupe curenţii în condiţii
normale de exploatare ale unui circuit, inclusiv curenţii de suprasarcină.
Deosebirea esenţială între contactor şi ruptor constă în starea normală a contactelor din
circuitul principal : la contactor, starea contactelor din circuitul principal este normal-deschisa, iar la
ruptor, starea contactelor din circuitul principal este normal-inchisa. Starea normală este starea
contactelor când bobină de comandă nu este alimentată.
Elementele componente ale unui contactor sunt:
- circuitul principal de curent (borne de racord la circuitul exterior, contacte fixe şi contacte
mobile);
- circuitul de comandă (bobină electromagnetului de acţionare, contactul auxiliar de
automentinere, care se leagă în paralel cu butonul de comandă şi butonul de comandă):
- circuite auxiliare (contacte de blocare, semnalizare);
- dispozitivele de stingere a arcului electric (camere de singere, bobine de suflaj).
În construcţia unui contactor mai intră : elemente izolante, elemente metalice (altele decât cele
conductoare), cuva de ulei cu capac (numai la contactoarele în ulei), elemente de fixare, carcasă.
16
Fig.11. Părţile componente ale unui contactor cu mişcare de translaţie:

1- corp; 2- armatura fixă; 3- bobină; 4- contact fix; 5- echipaj mobil; 6-armatura mobilă; 7-
puntea contactelor mobile; 8- camera de stingere cu grătar metalic; 9- resort pentru contacte;
10- borne.
Bobinele contactoarelor pot fi alimentate în curent continuu sau curent alternativ. La

alimentarea bobinei, contactele îşi schimba starea. Astfel când bobină 3 este alimentată, este atrasă
armatura 6 cu care este solidara puntea 7 a contactelor mobile care închid contactele fixe 4.
Contactoarele au capacitate de rupere redusă şi frecvenţa de conectare mare. Ele asigură şi
protecţia circuitului la tensiune minimă (prin bobină contactorului- când tensiunea scade sub 0,7Un
bobină contactorului deschide circuitul de alimentare a receptorului comandat).
TCA – 10A AR – 25A RG – 32A RG 125 A

Figura 12. Tipuri de contactoare.
1.8.1.2. Combinaţii de contactoare cu relee

Cea mai uzuală combinaţie este contactorul cu relee termice denumit şi demaror magnetic.
Pentru protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit în amontele contactorului cu relee termice trebuie
montat un întreruptor automat sau siguranţe fuzibile adecvate.
Se folosesc de asemenea inversoare de sens automate cu două contactoare interblocare între
ele electric şi mecanic (când unul este închis, celălalt nu se poate închide). Comutatoarele automate
stea-triunghi sunt formate din trei contactoare (reţea, stea şi triunghi), un bloc de relee termice de
protecţie şi un releu de timp cu care se poate regla timpul de la pornire până la trecerea de la
conexiunea stea la conexiunea triunghi.
1.8.1.3. Contactoare statice. Contactoarele statice preiau toate funcţiunile contactoarelor clasice şi
elimină neajunsurile legate de stingerea arcului electric..
17
Comutaţia dinamică, realizată prin închiderea şi deschiderea circuitelor pe cale mecanică
ridică o serie de probleme legate de stingerea arcului electric care solicită puternic contactele de
producerea vibraţiilor, de alegere a materialelor pentru părţile aflate în mişcare, de reducerea uzurii
mecanice şi electrice şi altele.
Un contactor electromecanic conţine, în esenţă, un circuit de comandă cu bobină unui
electromagnet şi un circuit comandat în care se afla contactele electromagnetului. La punerea sub
tensiune a
bobinei este atrasă o armătură care, prin mişcarea sa deblochează contactele mobile şi închide circuitul
comandat; contactele rămân închise atât timp cât bobină electromagnetului se află sub tensiune.
Contactoarele statice realizează aceeaşi funcţiune prin conducţia comandată a elementelor

semiconductoare, dar fără piese în mişcare.
În aparatajul de comandă statică, cea mai largă utilizare o au : dioda, tiristorul şi triacul.
1.8.1.4. Intreruptoare automate
Întreruptoarele automate sunt aparate de conectare capabile să închidă, să suporte şi să
întrerupă curenţi în condiţii normale prestabilite şi de asemenea, să închidă pe o durată specificata şi
să întrerupă curenţi anormali cum sunt curenţii de scurtcircuit.
Spre deosebire de contactoare, întreruptoarele automate se caracterizează prin faptul că, odată
închise contactele principale, ele sunt menţinute în poziţia‖închis‖ cu ajutorul unui zăvor mechanic
numit ―broască‖; acesta blochează contactele mobile la sfârşitul cursei de închidere şi le menţine în
această poziţie un timp oricât de lung, fără vreun consum suplimentar de energie. La comanda voită a
unui operator sau la comanda automată a unui releu de protecţie, se îndepărtează zăvorul mecanic,
eliberând contactele mobile, care se deschid cu mare viteză sub acţiunea unor resorturi puternice.
Oricare ar fi varianta constructivă, un întreruptor automat este constituit din următoarele
elemente componente :
- circuitul principal de curent, format din : contacte principale, contacte de rupere, coarne de
suflaj şi borne de racord la circuitul exterior, realizate din profile de cupru;(pastilele de
contact se execută din materiale sinterizate : exemplu, argint cu wolfram)
- camerele de stingere a arcului electric, executate din materiale rezistente la acţiunea arcului
electric;
- piese izolante pentru susţinerea căilor de curent şi separarea fazelor;
- mecanismul de acţionare şi zăvorâre;
- elemente de protecţie: declanşatoare termice, declanşatoare electromagnetice, declanşatoare
de tensiune minimă;
- elemente accesorii: bobine de declanşare, transformatoare de curent, contacte auxiliare;
- cutia aparatului, executată din tabla de oţel la aparatele mari şi din răşini fenolice la aparatele
mici.
Întreruptoarele automate au totuşi o construcţie complicată şi permit frecvente de conectare mici
reduse la câteva zeci de manevre pe zi.
Construcţiile moderne de întreruptoare automate se caracterizează prin execuţie modulară,
dimensiuni mai reduse, asociere cu aparate de protecţie realizate cu componente electronice,
caracteristici superioare (conform normelor CEI 947-1-2-3-4-5, EN 60947-1-2), coordonarea mai
18
bună a caracteristicilor elementelor de protecţie, design plăcut şi atractiv, posibilitatea monotorizarii
prin computer a parametrilor din instalaţii.
Întreruptoarele automate sunt echipate cu declanşatoare termice, electromagnetice şi de
tensiune nulă. Deosebirea între un declanşator şi un releu constă în modul de acţionare, declanşatorul
acţionează mecanic direct asupra mecanismului de deschidere a contactelor principale ale
întreruptorului, iar releul acţionează asupra unor contacte înseriate în circuitul bobinei de comandă a
contactorului.
Întreruptoarele automate au unele dezavantaje faţă de siguranţele fuzibile : construcţie

complicată şi mai scumpă, nu au efect de limitare a curentului de scurtcircuit (cu excepţia
construcţiilor speciale).
1.8.2. Aparate electrice pentru comandă manuală

Aparatele electrice de comandă de joasă tensiune acţionate manual se pot împărţi în :
- aparate de conectare : întreruptoare şi comutatoare cu pârghie, întreruptoare şi comutatoare
pachet şi cu came, separatoare, întreruptoare de sarcină, întreruptoare cu siguranţe;
- aparate pentru acţionarea maşinilor electrice : comutatoare stea-triunghi, inversoare de sens,
autotransformatoare de pornire, comutatoare de număr de poli, reostate de pornire şi reglare,
reostate de excitaţie;
- aparate pentru instalaţii interioare şi pentru racordarea receptoarelor mobile la reţea :
întreruptoare, comutatoare, prize, fise.
Aparatele de conectare acţionate manual modifica starea unui circuit, în condiţii normale de
funcţionare prin închidere, deschidere, comutare.
Dintre caracteristicile comune ale acestor aparate, amintim :
- nu sunt prevăzute cu elemente de protecţie sau de reglare;
- nu sunt destinate să întrerupă curenţi mai mari decât cei nominali;
- au frecventa mică de conectare.
1.8.2.1. Intreruptoare pârghie sunt aparate de joasă tensiune caracterizate prin faptul că închiderea şi
deschiderea circuitului se realizează cu ajutorul unui contact mobil în formă de braţ de pârghie. Ele
servesc pentru conectarea la reţea şi întreruperea manuală a circuitelor de lumină şi forţă de joasă
tensiune, atât în curent continuu, cât şi în curent alternativ, la consumatori de importanţă redusă.
Aparatele au o capacitate de rupere egală cu cel mult curentul nominal
19
Figura 13. Întreruptor cu pârghie

Părţi componente
contact fix din contact de rupere (auxiliar) din
tablă de alamă tablă de alamă
borne de legare la reţea

resort
(de intrare) din tablă de alamă
mâner de acţionare din material
borne de legare la consumator izolant(lemn, bachelită) şi suficient de
rezistent mecanic
(de ieşire) din tablă de alamă
contact mobil (cuţit de contact) din

bară laminată de alamă
Placa de bază din material izolant(pertinax, bachelită) pentru curenţi sub 200 A sau
din metal pentru curenţi mai mari.
Figura 3.Întreruptor cu pârghie: elemente constructive.
1.8.2.2.Intreruptoare şi comutatoare pachet

Sunt aparate de joasă tensiune caracterizate prin faptul că se obţin prin înşiruirea pe acelaşi ax a
unui număr variabil de elemente (numite pacheţi) de construcţie similară (nu neapărat identice),
fiecare pachet conţinând o cale de curent.
Fiecare cale de curent este formată din două sau trei contacte fixe montate pe discuri presate din
material electroizolant şi tot atâtea contacte mobile din tombac (material conductor şi elastic) fixate pe
un ax central.
Întreruperea/comutarea circuitului se realizează brusc datorită unui mecanism de sacadare
care este, de fapt, un resort montat între ax şi maneta de acţionare (maneta este montată liber pe ax):
axul cu contacte mobile “sare” brusc dintr-o poziţie în alta, numai după ce maneta a fost rotită cu un
anumit unghi pentru a putea tensiona astfel, resortul.
1.8.2.3.Intreruptoare şi comutatoare cu came

Sunt asemănătoare – constructiv şi funcţional – cu întreruptoarele şi comutatoarele pachet. Se
deosebesc de acestea din urmă prin modul de realizare a circuitului de curent (tabelul 1).
Tabelul 1
Întreruptoare şi comutatoare pachet Întreruptoare şi comutatoare cu came
 sunt alcătuite dintr-un număr variabil de căi de curent alăturate

asema
-nări  deschiderea/închiderea contactelor mobile se realizează prin acţionarea unui ax comun
 folosesc principiul întreruperii multiple a circuitului (în mai multe puncte)
 contactele mobile au mişcare de  contactele mobile au mişcare de translaţie
rotaţie
deosebiri
 comutaţia are loc între contacte de tip  comutaţia are loc între contacte cu
furcă presiune (dată de forţa unui element
elastic)
 contact superficial (pe o suprafaţă)  contact punctiform
 contact cu frecare  contact prin frecare
20
Comutatoarele cu came sunt un răspuns mai bun la cerinţele legate de gabarit, siguranţă în
funcţionare, capacitate de rupere şi complexitatea schemelor de realizat.
Figura 14. Etaj de contacte ale comutatorului cu came:

1 - piese izolante; 2 - contact fix; 3 - contact mobil;
4 - resort pentru realizarea forţei de apăsare pe contact; 5 - camă.
1.8.2.4.Comutatoare stea-triunghi
În practică, există situaţii în care un receptor trifazat trebuie conectat în stea şi apoi în triunghi
(de exemplu, la pornirea motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit). În cazul alimentării de la o
reţea obişnuită (3x220/380V), pentru a putea utiliza comutatorul stea-triunghi la un receptor trifazat,
este necesar ca acest receptor să fie realizat pentru o tensiune de fază de 380V.
Observaţie: un comutator stea – triunghi nu poate fi manevrat decât în ordinea zero – stea – triunghi.
R S T
Q Y
C
 Figura 15. Comutator pârghie utilizat

F pentru conectarea stea-triunghi a unui
receptor trifazat:
1 1
, Q – întreruptor trifazat; F – siguranţe
, fuzibile; C – comutator pârghie.
2 2
,
3 3
RECEPTOR
1.8.2.5. Autotransformatoare de pornire

Sunt aparate folosite pentru comanda manuală a maşinilor electrice rotative
R S T
II
III
21
M Figura 16. Autotransformator de pornire: a –

I 3 schema funcţională; b- vedere de ansamblu
b – vedere de ansamblu
I – conectarea în V (stea bifazată) a înfăşurărilor autotransformatorului;

II – conectarea prizelor mediane ale autotransformatorului (astfel, în serie cu motorul comandat,
sunt conectate câte o jumătate din bobinele de fază, care preiau o parte din tensiunea reţelei, restul
revenind motorului);
III – conectarea motorului la tensiunea reţelei, prin scurtcircuitarea transformatorului înseriat.
Trecerea din poziţia a II-a în poziţia a III-a se face atunci când motorul a atins turaţia de regim
sau, echivalent, când curentul absorbit de la reţea nu mai scade.
1.8.2.6.Reostate de pornire şi reglare

De regulă, prin reostat de pornire şi reglare se înţelege ansamblul format dintr-un controler şi
un rezistor de pornire/reglare.
Deosebirea constructivă între cele două categorii de rezistoare rezultă din regimul de funcţionare:
 rezistoarele de pornire funcţionează în regim de scurtă durată (doar la pornire) şi, de aceea, au
dimensiuni mici, reduse chiar dacă sunt parcurse de curenţi mai mari decât cei corespunzători
regimului normal;
 rezistoare de reglare funcţionează în regim de durată şi, ca urmare, au dimensiuni mai mari şi
sunt prevăzute cu mijloace speciale pentru evacuarea forţată a căldurii (de exemplu,
ventilatoarele).
1.8.2.7.Reostate de excitaţie
Sunt aparate folosite pentru reglarea tensiunii furnizate de generatoarele electrice – de curent
continuu sau de curent alternativ – prin varierea curentului de excitaţie ca urmare a modificării valorii
rezistenţei circuitului respectiv.
Reostatele de excitaţie sunt reostate de reglare pentru curenţi mici, alcătuite din rezistoare
spiralizate, din sârmă, ale căror capete sunt conectate la un sistem de ploturi montate sub formă de
cerc pe o placă izolantă (variaţie în trepte a rezistenţei) sau cu cursor (variaţie continuă).
1.9. APARATE DE MĂSURARE

1.9.1. Măsurarea intensităţii curentului electric. Ampermetre
Intensitatea curentului electric este definită drept cantitatea de electricitate ce trece în unitatea
de timp printr-o secţiune a unui circuit. Unitatea de măsură, amperul,este o unitate fundamentală, în
ŞI. În general, intensitatea curentului electric se măsoară prin metode cu citire directă, cu aparate
numite ampermetre. Pentru a indica intensitatea curentului electric într-un circuit, ampermetrul este
necesar să fie montat în serie în circuit.
Montarea ampermetrului în circuit

22
Pentru că la montarea ampermetrului într-un circuit, funcţionarea circuitului să se modifice
cât mai puţin ( I1= I) , este necesar că rezistenţa proprie a ampermetrului să fie mult mai mică decât
rezistenta circuitului, adică:
ra « R
a) b) c)
Fig.17. Montarea ampermetrului în circuitul de măsurare
a- circuitul fără ampermetru
b- circuitul cu ampermetrul montat corect
c- circuitul cu ampermetru montat greşit
Extinderea domeniului de măsurare la ampermetre , în curent continuu

Se poate extinde domeniul de măsurare cu ajutorul unor dispozitive auxiliare numite şunturi.
Şuntul este o rezistenţă electrică, de obicei de valoare mică, care se montează în paralel pe
aparatul de măsurat şi prin care trece o parte din curentul de măsurat.
Fig. 18. Ampermetru cu sunt
Rezistenţa şuntului se determina cu ajutorul relaţiei:

r I
rs= a , unde n= , se numeşte coeficient de multiplicare sau factor de şuntare şi arată
n 1 Ia
de câte ori este mai mare curentul de măsurat ( I) decât curentul nominal ( I a).
Extinderea domeniului de măsurare la ampermetre , în curent alternativ.
La măsurarea intensităţilor unor curenţi alternativi care depăşesc 50A, ajungând până la zeci
de mii de amperi ,se folosesc ampermetre de 5A sau de 1A împreună cu transformatoare de curent.
Fig.19. Transformator de curent
23
Fig 20. Montarea transformatoarelor de curent
În secundarul transformatorului de curent se montează ampermetre de 5A sau de 1A sau

circuite de curent ale altor aparate; toate acestea au o impedanţă foarte mică. Din acest motiv, regimul
normal de funcţionare al transformatorului de curent este asemănător cu regimul de scurtcircuit al
transformatoarelor de forţă.
1.9.2. Măsurarea tensiunii electrice. Voltmetre

Tensiunea electrică este definit că diferenţa de potenţial electric dintre două puncte. Unitatea
de măsură pentru tensiuni în sistemul SI este voltul. În general, tensiunile electrice se măsoară prin
metode de citire directă, cu aparate gradate în volţi, numite voltmetre.
Montarea voltmetrelor în circuit

Pentru că un voltmetru să măsoare tensiunea electrică între două puncte ale unui circuit, el
trebuie montat în paralel pe circuit între cele două puncte, astfel încât tensiunea de măsurat să fie
egală cu tensiunea de la bornele sale.
Ca şi în cazul ampermetrelor, la montarea voltmetrului în circuit este necesar ca funcţionarea
circuitului să se modifice cât mai puţin.
Fig.21. Montarea voltmetrului în circuit

a- circuitul fără voltmetru
b- circuitul cu voltmetrul montat corect
c- circuitul cu voltmetrul montat greşit
24
Pentru ca la montarea voltmetrului în circuit funcţionarea acestuia din urmă să se modifice cât mai
puţin, este necesar ca rezistenţa voltmetrului să fie mult mai mare decât rezistenţa în paralel pe care se
montează.
La montarea greşită a voltmetrului, în serie cu circuitul, datorită rezistenţei foarte mari a
acestuia curentul în circuit scade foarte mult.
Extinderea domeniului de măsurare la voltmetre, în curent continuu.

Se poate extinde domeniul de măsurare cu ajutorul unor dispozitive numite rezistenţe
adiţionale.
Rezistenţa adiţională este o rezistenţă de valoare mare, care se montează în serie cu aparatul
magnetoelectric şi pe care cade o parte din tensiunea de măsurat.
Fig 22. Voltmetru cu rezistenţă adiţională
Valoarea rezistenţei adiţionale se determină cu relaţia :

rad = ra (n-1)
U
unde: n = şi indică de câte ori tensiunea de măsurat este mai mare decât tensiunea
Ua
nominală şi se numeşte coeficient de multiplicare
Extinderea domeniului de măsurare la voltmetre, în curent alternativ

Pentru măsurarea tensiunilor alternative ce depăşesc 100V, ajungând până la 400kV, se
folosesc voltmetre de 100V sau 110V împreună cu transformatoare de tensiune.
Fig. 23. Transformator de tensiune.
In cazul transformatoarelor de tensiune U1 > U2 si N1 > N2. Înfăşurarea primară la

transformatorul de tensiune are un număr mare de spire în comparaţie cu înfăşurarea secundară. În
secundarul transformatorului de tensiune se conectează voltmetre de 100V sau de 110V sau circuite
de tensiune ale altor aparate (wattmetre, contoare). Toate acestea prezintă o impedanţă foarte mare,
deci regimul de funcţionare al transformatoarelor de tensiune este asemănător cu regimul de mers în
gol al transformatoarelor de forţă.
25
Fig 24. Montarea transformatorului de tensiune

1.9.3. Măsurarea rezistenţelor electrice. Ohmmetre
Ohmmetrele sunt aparate cu citire directă folosite la măsurarea rezistenţelor electrice.
Ohmmetrul serie
Ohmmetrul serie se caracterizează prin faptul că toate elementele sale sunt conectate în serie.
E- baterie de curent continuu (1,5….18)V, cu rezistenţa r i ;

R- rezistenţă fixă, pentru limitarea curentului;
R1 - rezistenţă variabilă;
mA- miliampermetru magnetoelectric, cu rezistenţa ra ;

A, B- bornele la care se montează rezistenţa de măsurat R x .
Scara gradată a ohmmetrului serie este inversă şi foarte neuniformă. Ohmmetrul serie se foloseşte
pentru măsurarea rezistenţelor mari.
Ohmmetrul derivaţie
Ohmmetrul derivaţie se caracterizează prin faptul că miliampermetrul este montat în derivaţie cu
porţiunea de circuit A, B supusă măsurării.
K- întreruptor, pentru întreruperea circuitului când ohmmetrul derivaţie nu funcţionează.

Scara nu mai este inversă, dar rămâne foarte neuniformă. Ohmmetrul derivaţie măsoară valori mici
ale rezistenţelor
După efectuarea măsurărilor este necesar să se închidă întreruptorul K. În caz contrar,
circuitul rămâne alimentat şi bateria se consumă inutil.
26
1.9.4. Măsurarea puterii electrice. Wattmetre
Fig.25. Măsurarea puterii în curent continuu cu wattmetrul electrodinamic
Deoarece la wattmetre există pericolul de supraîncărcare chiar dacă indicaţia aparatului este
sub limita de măsurare (valorile lui I sau U pot depăşi valorile nominale chiar dacă produsul IU este în
limite normale), la utilizarea wattmetrului este necesar să se monteze un ampermetru în serie şi un
voltmetru în paralel cu ajutorul cărora să se poată urmări încărcarea wattmetrului.
Montarea wattmetrului în circuit. Pentru a obţine o indicaţie corectă în sensul că acul
indicator să se deplaseze de la stânga la dreapta este necesar să se respecte o anumită ordine de legare
a celor două bobine. În acest scop, wattmetrele sunt prevăzute cu câte o bornă marcată printr-un semn
distinctiv atât la bobina de curent, cât şi la bobina de tensiune. Bornele marcate se vor lega
întotdeauna spre sursa.
Wattmetre cu mai multe domenii de măsurare. Wattmetrele cu mai multe domenii de măsurare
sunt prevăzute cu mai multe domenii pentru intensitatea curentului electric şi mai multe domenii
pentru tensiune
Pentru a putea determina puterea măsurată de wattmetru, este necesar să se cunoască
constantă KW a wattmetrului, corespunzătoare domeniilor alese pentru intensitatea curentului şi pentru
tensiune. Constantă KW reprezintă puterea corespunzătoare unei diviziuni a scării gradate. Dacă
wattmetrul are αmax diviziuni, de exemplu αmax= 150 div, constantă KW se calculează cu relaţia :
I n U n  W 
Kw= ,
 max  div 
unde: In este domeniul de măsurare ales pentru intensitatea curentului;
Un – domeniul de măsurare ales pentru tensiune;
 max - numarul maxim de diviziuni ale scarii gradate.
Puterea măsurată de wattmetru, în cazul în care acul indicator arată  diviziuni, va fi :
P= KW  
1.9.5. Măsurarea energiei electrice. Contoare

Energia electrică reprezintă puterea consumată în unitatea de timp. Energia electrică se
măsoară cu aparate numite contoare. Contoarele sunt alcătuite dintr-un dispozitiv wattmetric al
cărui cuplu activ este proporţional cu puterea şi un mecanism integrator care însumează energiile
elementare într-un anumit interval de timp.
În funcţie de mărimea măsurată, contoarele pot fi de energie activă sau de energie

reactivă.
În funcţie de principiul de funcţionare, contoarele pot fi electrodinamice sau de inducţie.
Cel mai răspândit contor este contorul de inducţie. El funcţionează însă numai în curent alternativ.
Pentru măsurarea energiei în curent continuu se folosesc contoare electrodinamice.
27
Fig.26.Elementele componente ale contorului de Fig.27.Schema de conexiuni a unui contor

inductie. monofazat
1- electromagnet de curent
2- electromagnet de tensiune
3- magnet permanent
4- disc de aluminiu
Contorul se compune dintr-un dispozitiv de inducţie şi un mecanism integrator.

 
C n  1  N  rot .
C W  kWh 
Constanta C se numeşte constantă reală a contorului. În practică se foloseşte frecvent
inversul acestei constante: Cn se numeşte constanta nominală a contorului şi reprezintă numărul de
rotaţii pe care le face discul pentru un consum de energie egal cu 1kWh. De obicei, această constată
este înscrisă pe carcasa contorului. De exemplu: Cn = 480 rot/kWh.
1.10. APARATE PENTRU ACŢIONĂRI INDUSTRIALE

1.10.1. Butoane de comandă
Aceste aparate servesc la echiparea instalaţiilor de automatizare cu comandă secvenţială şi se
construiesc într-o mare varietate de tipodimensiuni. Ele sunt prevăzute a funcţiona în curent continuu,
în curent alternativ sau atât în curent continuu, cât şi alternativ. Aceste aparate se caracterizează
printr-un mare număr de manevre mecanice şi electrice. Butoanele de comandă se utilizează în
instalaţiile electrice pentru comanda aparatelor de acţionare.
Butoanele sunt prevăzute cu unul sau mai multe grupuri de contacte normal-închise şi/sau normal-
deschise.
Butoanele de comandă servesc în special pentru comanda voită de la distanţă a contactoarelor,
fiind folosite îndeosebi pe maşini-unelte, ascensoare, maşini de ridicat, pupitre de comandă etc. Rolul
butonului de comandă este de a închide sau de a întrerupe un circuit electric.
Butoanele de comandă sunt acţionate numai manual. Ele au o singură poziţie stabilă, la care revin
îndată ce butonul nu mai este acţionat; de aceea, prin butoanele de comandă se dau numai comenzi de
scurtă durată. Acelaşi buton de comandă poate fi însă prevăzut cu mai multe contacte, astfel încât,
printr-o singură apăsare, să comande mai multe circuite, pe unele închizându-le şi pe altele
deschizându-le.
Figura 28. Scheme electrice ale butoanelor de comandă.
28
1.10.2. Chei de comandă
Cheile de comandă sunt aparate care servesc numai la conectarea circuitelor de comandă. Cheile
de comandă se aseamănă, constructiv, foarte mult cu întreruptoarele-pachet, deosebindu-se de acestea
mai ales prin faptul că au curentul nominal mai mic (2…6 A) şi puterea de rupere micşorată
corespunzător, astfel încât nu pot servi direct ca aparate de conectare a unor circuite de putere, ci
numai ca aparate de conectare a circuitelor de comandă, îndeplinind aceeaşi funcţie ca butoanele de
comandă.
Cheile de comandă se mai aseamănă cu butoanele de comandă şi prin faptul că şi în acest caz
comanda se execută voit, de către un operator.
Spre deosebire de butoanele de comandă care stabilesc de obicei un singur circuit, cheile de
comandă pot închide concomitent mai multe circuite (de comandă, de semnalizare, de zăvorâre etc.).
1.10.3. Microîntreruptoare
Microîntreruptoarele sunt aparate miniaturale de comandă, cu acţionare instantanee, caracterizate
printr-o mare capacitate de comutare, realizată într-un gabarit redus.
Microîntreruptoarele se utilizează la automatizarea acţionării organelor mobile ale maşinilor-
unelte, lucrând în spaţii cu umiditate sporită şi praf. Utilizarea principală a microîntreruptoarelor este
ca element de comandă acţionat mecanic, pentru comanda închiderii şi deschiderii contactelor care
deservesc instalaţii complexe de mecanizare şi automatizare. Din această cauză, microîntreruptoarele
sunt realizate constructiv într-o gamă variată de forme şi dimensiuni.
Microîntreruptoarele se realizează atât cu acţionare directă, cât şi cu acţionare prin elemente
cinematice (rolă, pârghie, bilă, camă, patină etc.). Se fabrică în variante neprotejate şi protejate
împotriva acţiunii prafului şi umidităţii.
1.10.4. Limitatoare de cursă

Limitatoarele de cursă sunt aparate de conectare care întrerup sau stabilesc circuite sub acţiunea
unui element mecanic al instalaţiei, aflat în mişcare.
Astfel, în instalaţiile cu piese în mişcare, acţionate electric, cum sunt: maşini – unelte, poduri
rulante, ascensoare, instalaţii de ridicat, maşini de ambalat etc., apare în mod frecvent necesitatea:
- fie de a întrerupe automat acţionarea întregii instalaţii, când cursa organelor în mişcare a depăşit
zona de deplasare permisă
- fie de a comanda o anumită succesiune de operaţii, în funcţie de poziţia unor piese în mişcare.
În instalaţiile electrice sunt utilizate două tipuri de limitatoare de cursă:
 limitatoare de cursă directe, care întrerup chiar curentul de alimentare a motorului care
antrenează utilajul
 limitatoare de cursă indirecte, care întrerup numai curentul de alimentare al bobinei unui
contactor, care la rândul său realizează întreruperea alimentării cu energie a motorului.
Limitatoarele de cursă indirecte se execută numai ca aparate de întrerupere în aer, fiind cel mai
adesea dimensionate pentru 6 A şi cel mult 10 A, la 380 V şi 500 V. Ele se construiesc pentru
frecvenţe mari de conectare (600 – 1000 de conectări pe oră), dar au o putere de rupere mică.
1.10.5. Lămpi şi casete de semnalizare, butoane cu lămpi de semnalizare

Lămpi de semnalizare. Montate pe panouri şi pupitre de comandă, se utilizează pentru
semnalizarea luminoasă a poziţiei de funcţionare a aparatelor de comandă, pentru a indica situaţiile
normale sau anormale din instalaţia supravegheată. Se execută în mai multe variante constructive
(lămpi normale, lămpi de control, casete de semnalizare).
29
Figura 29. Lămpi de semnalizare
Casetele de semnalizare sunt tot lămpi de semnalizare, grupate, având cutia de dimensiuni mai
mari şi o placă frontală din sticlă opacă pe care se pot aplica anumite inscripţii, în scopul de a uşura
supravegherea regimului de funcţionare a instalaţiei.
Coloanele de semnalizare reprezintă elemente importante de semnalizare a stării instalaţiei.
Coloanele de semnalizare permit semnalizarea vizuală şi acustică. Semnalele pot fi continue, de tip
flash sau semnal stroboscopic. Combinarea elementelor este foarte simplă iar comanda lor, de
asemenea. Astfel, montarea se face fără cablare, doar prin simpla cuplare a elementelor tip baionetă în
lăcaşurile corespunzătoare.
1.11. Aparate electrice pentru instalaţii de iluminat şi prize
Prizele au rolul de a asigura sursa de alimentare cu energie electrică a oricărui fel de aparat, utilaj,
maşină, care lucrează cu energie electrică. Prizele fac parte din instalaţia fixă, contactele lor fiind
permanent sub tensiune
Prize simple cu şi fără contact de protecţie
Prize duble cu contact de protecţie
Priză simplă cu sistem de protecţie împotriva atingerii voite

a contactelor, pentru prevenirea electrocutării
Prizele sunt folosite pentru alimentarea receptoarelor mobile (lămpi de masă, aparate
electrice) se construiesc fără contacte de protecţie. Cele cu contacte de protecţie se folosesc în încăperi
30
cu pardoseală neizolată (mozaic), se leagă printr-un conductor din cupru, de minimum 2.5 mm2 de
cea mai apropiată conductă metalică pentru apă, căldură sau la nulul firidei de branşament (cofret).
Legăturile se fac prin lipiri sau printr-o brăţară metalică.
Ca şi în cazul întrerupătoarelor, prizele nu se montează în camere de baie.
Prizele pentru maşinile electrice de bărbierit se pot monta în camerele de baie lângă chiuvetă
numai dacă sunt alimentate printr-un transformator special de separare, cu o putere de cel mult 15 VA.
Acest transformator are bobinajul secundar separat de cel primar şi se montează îngropat într-un loc
neaccesibil, având carcasa legată la pământ. În camerele de locuit şi în birouri, prizele se fixează la o
înălţime de 0,15-0,30 m de la pardoseală. În încăperi de locuit cu pardoseală neizolată (bucătării)
înălţimea de montare a prizelor va fi de 1.20-1.40 m. În creşe, grădiniţe, camere de copii, prizele se
montează la o distanţă de 1.50 m înălţime de la pardoseală.
Întreruptoarele utilizate în instalaţiile electrice interioare sunt realizate pentru montaj sub
tencuială respectiv pe tencuială. O clasificare a acestor aparate poate fi făcută din punct de vedere al
utilizării ca aparate ce satisfac numai un receptor sau mai multe receptoare.
Montarea acestor aparate se face conform normativelor în vigoare care precizează atât
înălţimea la care să fie poziţionate cât şi mediul în care pot fi utulizate aceste întreruptoare.
Pentru aparatele montate sub tencuială se apelează la doze de aparat care fac posibilă izolarea
aparatului atât faţă de instalaţie cât şi faţă de utilizator.
Întreruptor dublu
Întreruptor simplu
Întreruptor simplu cu
semnalizarea prezenţei
tensiunii în poziţia închis
Întreruptor dublu cu
semnalizarea prezenţei tensiunii
în poziţia închis
1.12. MONTAREA APARATELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

În realizarea circuitelor electrice trebuie avute în vedere următoarele etape:
1. Alegerea (identificarea) aparatelor electrice conform schemei şi specificaţiei de aparataj.
2. Verificarea aparatelor electrice pentru a se constata dacă sunt apte pentru montare.
3. Montarea aparatelor electrice conform schemei de montaj.
Înainte de montare trebuie verificate următoarele: CONDIŢII GENERALE

A. Concordanţa între caracteristicile nominale de lucru ale aparatelor şi cele ale instalaţiei electrice.
B. Corespondenţa între regimul de funcţionare dintre instalaţie şi regimul de funcţionare pentru
care a fost construit aparatul (regim indicat în prospecte sau în instrucţiunile de exploatare care
însoţesc aparatul).
C. Utilizarea unui aparat cu tipul de protecţie corespunzător pentru mediul de lucru existent în
instalaţie.
În timpul executării lucrărilor de montare se vor respecta următoarele: REGULI GENERALE

a. Poziţia de funcţionare a aparatelor (indicată în cataloage, instrucţiuni) va fi respectată întocmai.
31
b. Legăturile la bornele aparatelor se vor realiza cu conductoare de secţiune corespunzătoare
curentului nominal al aparatului.
 Folosirea conductoarelor mai subţiri provoacă încălziri ce pot depăşi limitele admise
 Folosirea conductoarelor mai groase provoacă probleme la fixarea la bornele aparatelor,
fortând realizarea legăturii.
c. Şuruburile bornelor se vor strânge bine folosind şurubelniţe sau chei adecvate.
d. În cazul în care aparatul necesită legătura la pământ, aceasta se va face folosind conductorul
indicat în acest sens şi strângând bine şurubul de legătură.
e. Aparatele (carcasele) vor fi bine fixate pe locul de montaj.
f. Aparatele care pentru uşurarea montării necesită desfacerea în componente (ex: siguranţele
fuzibile) se completează integral după fixarea elementului de bază.
g. După montare, la aparatele de protecţie (ex: relee termice, electromagnetice, întrerupătoare
automate …) se vor efectua reglajele necesare în funcţie de parametrii instalaţiei.
h. Se verifică funcţionarea ―la rece‖, în absenţa tensiunii, a dispozitivelor de acţionare ale aparatelor
de comutaţie şi de protecţie
i. Se măsoară rezistenţa de izolaţie a diferitelor aparate din instalaţie pentru a verifica dacă este
peste 10MΩ.
VERIFICAREA APARATELOR ELECTRICE ÎNAINTE DE MONTAREA ÎN INSTALAŢII

Verificarea aparatelor este o operaţie ce precede montarea propriu-zisă, având drept scop
validarea sau invalidarea aparatului pentru montaj.
Verificarea cuprinde două mari aspecte:
1. Verificarea concordantelor dintre caracteristicile aparatului electric ales pentru montare şi
caracteristicile prevăzute în documentaţia tehnică întocmită pentru instalaţia ce trebuie realizată.
Acest aspect se verifică având la dispoziţie unul dintre documentele următoare:
 Specificaţia de aparate;
 Fişa tehnologică;
 Fişa de aprovizionare.
În această verificare se previne montarea în circuit a unor aparate care să producă:

 Nefuncţionarea instalaţiilor;
 Funcţionarea incorectă a instalaţiei;
 Defectarea altor aparate din instalaţie.
2. Verificarea stării generale (integrităţii) aparatului electric.
Starea generală a aparatelor electrice se verifică prin examinare vizuală, urmărind o anumită
ordine logică (―de la exterior spre interior‖):
 Carcasa;
 Placa de bază;
 Căile de curent;
 Contactele;
 Dispozitivul de acţionare (manetă, buton, clapetă, electromagnet);
 Dispozitivul pentru stingerea arcului electric (acolo unde există).
Verificarea, presupune demontarea aparatului pe subansamble şi verificarea elementelor

componente ale fiecărui subansamblu în parte.
MONTAREA APARATAJULUI DE INSTALAŢII - GENERALITĂŢI
Principalele aparate de instalaţii sunt:

• întreruptoarele şi comutatoarele de instalaţii
32
• prizele şi fişele casnice şi industriale
• butoanele de sonerie şi de lumină
• tablourile casnice cu siguranţe
• tablourile casnice cu siguranţe, contor şi sonerie.
Toate aparatele acestei categorii au o proprietate comună şi anume: bornele de legătură
sunt astfel construite încât permit legarea conductoarelor de aluminiu în bune condiţiuni
Această caracteristică este dictată de faptul că aluminiul este un material
friabil (sfărâmicios) şi nu permite efectuarea ochiurilor necesare pentru conexiuni. De
asemenea, în timp, aluminiul se tasează sub un efort continuu şi acest lucru duce la
scăderea forţei de apăsare pe contact şi la încălzirea bornei.
NU se va face niciodată ochi la conductoarele de aluminiu.
Nu sunt admise bornele la care strapungerea conductorului de aluminiu se face sub varful
surubului
O altă proprietate comună a aparatelor de instalaţii este utilizarea capacelor din
material plastic alb (sau alte culori deschise) cât mai lucios: această proprietate impune
precauţii la transport şi montaj pentru a evita zgârierea sau murdărirea.
Montarea prizelor
Montarea prizelor se realizează analog întreruptoarelor şi comutatoarelor.
Prizele şi fişele bipolare cu contact de protecţie au un contact în plus care se
deosebeşte de celelalte două fie prin poziţie, fie prin marcaj, cu semnul
convenţional corespunzător.
ATENŢIE ! Conductorul de protecţie (de culoare verde-galben) se

montează la contactul de protecţie.
Legarea la contactul de protecţie a unui conductor de tensiune este
! o greşeală gravă care poate produce accidente majore.
Prizele şi fişele tripolare cu contact de protecţie sunt asigurate constructiv

împotriva conectării într-o poziţie greşită, printr-un blocaj mecanic. Acest blocaj se
poate anula prin deformaţiile care apar în urma transportului şi manevrării
neatente la montare. De aceea, se impune verificarea existenţei lui.
Introducerea fişei tripolare în priză, într-o poziţie greşită este

o sursă de accidente grave, deoarece carcasele motoarelor sau ale
! altor receptoare, în loc să fie legate la conductorul de

protecţie, se leagă direct la una dintre faze
33
Fundatia A.P.T International, Centrul de pregatire profesionala, Cluj-Napoca, str. Izlazului, nr.6, jud. Cluj,
tel. 0264.421.493, 0744.437.105, E-mail: fundatiaapt@yahoo.com
MONTAREA APARATAJULUI DE COMUTARE MANUALĂ
Aparatajul de comutare manuală cuprinde următoarele categorii de aparate:

• separatoare
• întreruptoare cu pârghie
• întreruptoare şi comutatoare pachet
• comutatoare cu came
A Montarea separatoarelor
Se realizează după o tehnologie care cuprinde:

fixarea separatorului în locul indicat în proiect astfel încât poziţia
1
contactelor sale să fie vizibilă
2 cositorirea suprafeţelor de contact de la bornele de legătură
fixarea barelor de legătură la borne prin strângere cu şurub şi şaibă

3
elastică
verificarea închiderii corecte a contactelor mobile: cuţitul mobil trebuie să
4 intre axial în furcă, fără nici o abatere, pentru a evita scăderea forţei de
apăsare pe contact
5 protejarea contactelor şi cuţitelor prin ungere cu vaselină neutră
montarea dispozitivului de blocare a separatorului în poziţia ―închis‖.

6 Acest dispozitiv împiedică deschiderea întâmplătoare a separatorului sub
sarcină. Dacă această manevră s-ar produce, ar provoca avarierea
instalaţiei.
B Montarea întreruptoarelor cu pârghie
Întreruptoarele cu pârghie sunt aparate care intră în componenţa panourilor de

comandă pentru acţionarea unor motoare electrice.
Succesiunea operaţiilor de montaj este următoarea:
1 trasarea, în spatele panoului, a locului în care va fi amplasat aparatul
trasarea, pe placa frontală a panoului, a locului destinat manetei de

2
acţionare, coaxial cu pârghia de acţionare
ATENŢIE ! Maneta întreruptorului cu pârghie se fixează obligatoriu în poziţie
34
laterală faţă de întreruptor, în dreptul pârghiei de acţionare.
decuparea, în panoul frontal, a locaşului pentru introducerea manetei de

3
acţionare
fixarea manetei de acţionare cu ajutorul celor patru şuruburi prevăzute în

4
acest scop
5 fixarea întreruptorului cu pârghie
6 stabilirea legăturii mecanice între tija manetei de acţionare şi pârghia

întreruptorului astfel încât
poziţiei ―închis‖ a aparatului să-i corespundă poziţia cu maneta în partea de sus
7 executarea legăturilor la borne
pentru întreruptoarele care funcţionează la curenţi de peste 25 A,

legăturile electrice se execută cu papuci care se fixează pe conductor fie
prin cositorire, fie prin stângere cu un cleşte special
8 verificarea ―la rece‖ a funcţionării, urmărind în special:

• deplasarea uşoară a manetei şi a axului contactelor
• intrarea corectă a contactelor mobile în contactele fixe
• simultaneitatea conectării pe faze a contactelor
intrarea simultană în contact se reglează din contactul fix sau acţionând uşor
asupra contactului mobil. Se admit abateri de maxim 1 mm pentru In ≤ 60 A
9 montarea camerei de stingere
10 montarea capacului de protecţie (dacă este prevăzut)
protejarea, prin ungere cu vaselină neutră a mecanismului de acţionare, a

11 lagărelor axului, a furcilor-lagăr ale contactelor şi a capetelor contactelor
mobile care intră în contactele fixe
Montarea întreruptoarelor şi comutatoarelor pachet

C
Se rezumă la legarea conductoarelor la borne, respectând cu atenţie
marcarea acestora, astfel încât schema dată să poată fi realizată.
ATENŢIE ! Întreruptoarele şi comutatoarele pachet sunt prevăzute constructiv cu un

mecanism de sacadare care nu trebuie demontat decât dacă se observă – prin câteva
35
manevrări – că este blocat. În acest caz, după remedierea defectului

se va avea grijă ca piesele să fie unse cu vaselină neutră.
Montarea întreruptoarelor şi comutatoarelor pachet în cutii, impune

precauţia de a asigura condiţiile necesare pentru ca axul de acţionare şi butonul de
manevrare să nu frece pe capacul cutiei, deoarece aparatul s-ar putea bloca.
Montarea comutatoarelor cu came

D
Se execută respectând următoarea succesiune de operaţii:
1 demontarea butonului de acţionare
demontarea plăcii frontale (fie prin scoaterea rozetei de fixare, fie prin
2
deşurubarea şuruburilor care strâng inelul de fixare al plăcii frontale)
3 fixarea comutatorului pe panou cu ajutorul a patru şuruburi cu cap înecat
Strângerea şuruburilor de fixare se va face uniform şi fără a le forţa pentru a evita

spargerea plăcii frontale.
4 montarea plăcii frontale (în ordine inversă demontării)
5 montarea butonului
ATENŢIE ! Butonul se montează pe un ax pătrat, iar poziţia sa este esenţială pentru

schema electrică.
realizarea legăturilor la borne (confrom schemei electrice) prin
6
strângerea corespunzătoare a şuruburilor
camă = proeminenţă sau şanţ cu profil determinat pe suprafaţa unui disc sau
arbore, servind la deplasarea periodică a unui organ de maşină numit tachet
tachet = element component al unui mecanism care funcţionează în legătură cu o
camă
sacadat = cu întreruperi dese şi scurte; sinonim: intermitent
sertizare = sistem de fixare a papucilor pe cablu prin deformare plastică a secţiunii la
capătul porţiunii tubulare; se poate folosi şi la asamblarea ţevilor
Montarea aparatajului pentru automatizări
Din categoria aparatelor pentru automatizări (sau pentru comanda automată)

fac parte:
• microîntreruptoarele
• limitatoarele de cursă
• contactoarele
36
A Montarea microîntreruptoarelor
Se ţine seama de varianta constructivă a microîntreruptorului: cu tijă, cu

buton, cu rolă etc.
Înainte de montarea microîntreruptoarelor, se colectează date despre
următoarele aspecte:
a. spaţiul de montare disponibil
b. posibilităţile de legare la borne (cu şurub, cu lipitură)
c. modul de fixare
d. mediul de lucru
e. concordanţa dintre caracteristicile microîntreruptorului şi cele ale
instalaţiei în care va funcţiona (teniune, curent, forţă de acţionare, cursă,
frecvenţă de acţionare, viteză de deplasare a organului mobil)
Tehnologia montajului cuprinde două etape, şi anume:
1 fixarea microîntreruptorului
2 realizarea legăturilor electrice
Această tehnologie simplă ascunde însă multe ―capcane‖ pentru evitarea

cărora trebuie avute în vedere următoarele precautii:
 la fixarea aparatului se vor folosi numai găurile prevăzute în acest scop, iar
şuruburile se vor strânge definitiv după ce se verifică solicitarea corectă
a microîntreruptorului
• la montarea în spaţii mici, conductoarele de legătură se îndoaie şi există
pericolul să iasă din borne (de sub şurub) sau să se deslipească
• foaia de polietilenă dintre borne se păstrează în bună stare deoarece,
bornele fiind apropiate, previn scurtcircuitarea şi asigură distanţa de
conturnare
 microîntreruptoarele cu tijă şi cu buton se montează astfel încât forţa de
acţionare să fie axială cu tija (sau butonul)
• microîntreruptoarele cu bilă rotitoare pot fi acţionate cu camă sau cu
patină; totuşi, în asemenea cazuri, se preferă microîntreruptoarele cu
braţ (fără rolă) pentru că lamela elastică protejează mai bine aparatul în cazul
depăşirii cursei sau forţei prescrise
• poziţia de montaj se stabileşte astfel încât sensul de acţionare să nu
―agaţe‖ sau să blocheze braţul microîntreruptorului
• la borne nu sunt admise fire libere (dintre firele conductorului)
B Montarea contactoarelor
Este o lucrare care se execută frecvent deoarece aceste aparate sunt cele mai
răspândite în instalaţiile electrice. Etapele procesului tehnologic de montaj sunt:
37
1 fixarea contactorului cu şuruburi având exact diametrul necesar şi folosind

toate găurile existente pentru aceasta
realizarea legăturilor la bornele circuitului principal, ale contactelor

2
auxiliare şi la bobina electromagnetului
3 verificarea ―la rece‖ a funcţionalităţii contactatorului
4 verificarea (sub tensiune) la vibraţii şi zgomote
ATENŢIE ! La conectarea în circuit a unui contactor, reţeaua se leagă la bornele R, S, T

ale acestuia, iar consumatorul/receptorul se leagă la bornele A, B, C.
Precizarea anterioară este necesară pentru a şti exact care sunt bornele sub
tensiune atunci când contactorul este neacţionat (în poziţie normală).
Bornele contactelor auxiliare sunt marcate conform standardelor, cu cifre:
• impare, pentru contactele normal închise (c.n.î.)
• pare, pentru contactele normal deschise (c.n.d.).
Bornele contactoarelor au posibilitatea de legare a unuia sau două

conductoare, fără papuc, prin intermediul unei şaibe electrice care are două funcţii:
• asigură forţa de apăsare pe contactul cu conductoarele de legătură
• asigură şurubul de bornă împotriva autodeşurubării întâmplătoare.
Soluţii constructive pentru bornele

contactoarelor
a – bornă cu brăţară; b – bornă cu şaibă elastică; c – bornă cu şaibă
U
Verificarea ―la rece‖ a contactorului vizează:

a) poziţia contactelor mobile faţă de cele fixe să fie drept în drept
b) echipajul mobil să se mişte uşor
c) contactele auxiliare (c.n.î. şi c.n.d.) să funcţioneze corect
d) camerele de stingere să existe şi să nu fie deteriorate
Verificarea (sub tensiune) la vibraţii şi zgomote se realizează alimentând
38
bobina electromagnetului de acţionare – fără tensiune în circuitul principal – şi

observând modul de funcţionare.
C Montarea limitatoarelor de cursă
Este o lucrare care se realizează asemănător montării microîntreruptoarelor, cu

deosebirea că dimensiunile de gabarit ale acestora – de ordinul zecilor de milimetri
– nu mai impun precauţiile legate de spaţiul de montare. În plus, limitatoarele
sunt prevăzute cu borne de punere la pământ, iar legăturile la aceste borne sunt
obligatorii.
Montarea aparatelor de protectie

MONTAREA SIGURANŢELOR FUZIBILE
Siguranţele fuzibile sunt aparatele de protecţie cel mai des întâlnite în instalaţiile electrice; ele
protejează instalaţiile împotriva scurt - circuitelor.
Montarea siguranţelor se face în funcţie de tipul şi modul în care se execută legăturile la soclul
siguranţei:
 Siguranţe cu legături în spate (LS);
 Siguranţe cu legături în faţă (LF);
 Siguranţe cu mare putere de rupere (MPR).
 MONTAREA SIGURANŢELOR FUZIBILE CU SOCLU TIP “LS”:

Montarea acestui tip de soclu se realizează pe plăci, panouri din materiale electric izolante. Picioarele
acestui soclu sunt lungi (45 - 60 mm) servind atât pentru fixarea conductoarelor cât şi pentru fixarea
soclului pe panou.
Elementele necesare prinderii şi fixării soclului pe panou nu sunt aceleaşi cu cele de prindere a
conductorului.
În cazul secţiunilor mici, capătul de prindere al conductorului se formează cu un ―ochi‖, iar în cazul
secţiunilor mari capătul conductorului se prinde într-un papuc din acelaşi material cu conductorul.
Strângerea piuliţelor pentru fixarea conductoarelor trebuie să fie sigură pentru:
 A evita atingerea conductoarelor (sau a papucilor) între ele;
 A preveni încălzirile locale foarte mari prin mărirea rezistenţei de contact.
39
 MONTAREA SIGURANŢELOR FUZIBILE CU SOCLU TIP “LF”:

Montarea acestui tip de siguranţe se realizează pe plăci metalice, cadre şi profile metalice, legăturile
făcându-se prin faţa panoului. Siguranţele sunt prevăzute cu capace de protecţie prin care se împiedică
atingerea pieselor aflate sub tensiune. Din acest motiv, învelişul de protecţie al conductoarelor trebuie să
intre până sub capacul de protecţie al siguranţei fuzibile.
ATENTIE! Capacul de protectie al soclului siguranţei trebuie “decupat” pentru introducerea

conductorului de legatură la borne; această operaţie trebuie executată cu grijă pentru a nu sparge
sau fisura capacul din material termo - rigid.
 MONTAREA SIGURANŢELOR FUZIBILE TIP “MPR”:

Montarea siguranţelor tip ―MPR― comportă anumite particularităţi derivate din construcţia soclului şi
patronului fuzibil, diferite total de cele două variante anterioare. Soclul are drept contacte ―furci‖ de
contact, iar patronul ―cuţite‖ de contact.
La siguranţele MPR forţa de apăsare pe contacte se asigură cu ajutorul unor inele din oţel;
introducerea şi scoaterea patronului din ―furcile‖ soclului se realizează cu ajutorul unui mâner special,
izolant, care asigură şi protecţia manevrei împotriva electrocutărilor. Legăturile electrice se execută prin
fixarea conductorului - ―papucit‖ - cu un sistem compus din şurub, piuliţa şi şaibă elastică pentru
asigurarea unui contact sigur şi ferm.
40
Siguranţă de tip MPR

a – Soclu pentru siguranţă MPR 630 A cod 2380, b – Secţiune prin patronul
fuzibil al unei siguranţe de joasă tensiune cu mare putere de rupere: 1 – tub de
porţelan; 2 – fir fuzibil; 3 – cuţit de contact; 4 – capac de închidere; 5 – inel de
fixare; 6 – rondelă de azbest; 7 – nisip cuarţos.
ATENŢIE!
Folosirea unor conductoare de secţiune mai mică decât cea prevăzută în documentaţie la
realizarea legăturilor de siguranţe conduce la supraîncălzirea zonei bornelor şi la micşorarea
timpului de topire a fuzibilului.
RESPECTAŢI URMĂTOARELE REGULI!

 Folosiţi numai patroanele fuzibile prevăzute pentru circuitul respectiv pentru a avea o
protecţie eficientă la scurtcircuit.
 Înlocuiţi patronul fuzibil “ars” numai cu un altul calibrat, de aceeaşi valoare a curentului
fuzibilului şi nu apelaţi la improvizaţii (de tipul utilizării unui fir de “liţă” trecut prin sau
peste patronul ars);
 Nu spargeţi geamul de protecţie de pe fundul capacului filetat (acest geam permite
observarea semnalizatorului aflat sub tensiune şi împiedică atingerea lui);
 Nu introduceti piese metalice pe fundul capacului filetat pentru “a face contact” mai bun,
deoarece creşte rezistenţa de contact şi încălzirea periculoasă a locului.
 Montaţi siguranţele în plan vertical pentru a nu se influenţa nefavorabil din punct de
vedere termic una pe cealaltă.
 Într-un dulap (panou închis) siguranţele se montează în partea de sus pentru ca aerul cald
rezultat de la ele să nu influenţeze alte aparate.
1.13. NORME DE PROTECTIA MUNCII

Conceptia constructiva a aparatelor electrice trebuie sa asigure o deplina securitate a operatorilor.
1.13.1. Masuri privind constructia aparatelor
Masurile constructive care se iau se impart in mai multe categorii :
- protectia impotriva electrocutarii prin asigurarea izolatiei, atat a pieselor de manevra, cat si a
celorlalte piese metalice cu care operatorul poate veni accidental in contact. Piesele de manevra
trebuie sa fie din material izolant sau imbracate in material izolant, iar piesa metalica pe care
actioneaza piesa de manevra trebuie sa fie izolata fata de partile sub tensiune, respectandu-se
distantele de strapungere si conturnare stabilite de norme. Cadrul metalic al aparatului trebuie sa
fie prevazut cu surub de punere la pamant, iar zona din jurul surubului trebuie sa fie cositorita si
sa ramana nevopsita pentru a se asigura un contact electric bun al conductorului de legare la
pamant.
Este recomandata folosirea tensiunii nepericuloase de 24 V in toate circuitele de comanda.
Aparatele care nu sunt montate in incaperi speciale trebuie sa fie montate in carcase. In locurile umede,cu
pericol mare de electrocutare, carcasele trebuie sa nu poata fi deschise de personal necalificat; ele trebuie
sa fie prevazute cu suruburi necesitand chei speciale sau cu blocaje care sa nu permita deschiderea
capacului decat dupa ce intreruptorul interior a fost scos de sub tensiune;
- protectia impotriva actionarii accidentale a aparatelor prin prevederea butonului de comanda cu
inele de protectie. Pentru evitarea comenzilor gresite, indicatiile butoanelor trebuie sa fie foarte
clare, eventual cu imagini sugestive;
41
- protectia impotriva manifestarilor exterioare ale intreruperii curentilor: flacari, gaze fierbinti, gaze
ionozate. Pentru aceasta, carcasele de protectie trebuie sa reziste la presiunea gazelor produse la
intreruperea curentului corespunzator capacitatii de rupere, iesirea gazelor fierbinti trebuie sa fie
orientata numai in sus, in afara zonei in care s-ar putea gasi mana sau fata operatorului.
1.13.2. Masuri privind exploatarea aparatelor

Masurile care trebuie luate in exploatare se impart in :
- masuri care trebuie luate la montarea aparatelor;
- masuri care trebuie luate in cursul exploatarii.
La montarea aparatelor este necesar :
- sa se verifice concordanta dintre parametrii instalatiei si datele marcate pe aparat sau inscrise in
catalogul produsului;
- sa se verifice izolatia aparatului si functionarea lui corecta;
- sa se fixeze bine aparatele pe panou sau pe perete, sa se etanseze corect trecerile conductoarelor,
sa se inchida bine capacele, sa se respecte distantele minime prevazute in instructiuni fata de alte
aparate si in special in partea superioara fata de alte piese puse la pamant sau sub tensiune;
- sa se instruiasca personalul asupra modului de deservire marcandu-se explicit butoanele si
manetele de comanda si afisandu-se principalele indicatii privind actionarea masinii si in special
actiunile periculoase care trebuie evitate.
In exploatarea aparatelor este necesar :
 sa nu se intervina la aparate decat dupa ce au fost sigur scoase complet de sub tensiune, de la
intreruptorul sau separatorul din amonte. La acesta trebuie atarnata o tablita cu textul “ Atentie!
Se lucreaza pe linie”;
 orice manevra la aparatele electrice deschise trebuie facuta cu mana protejata cu manusa
electroizolanta de cauciuc si cu fata ferita printr-o masca sau un paravan.
ATENTIE! Inchiderea este mai periculoasa decat deschiderea; nu uitati ca puteti inchide pe un
scurtcircuit!
In exploatarea sigurantelor fuzibile trebuie sa se tina seama de urmatoarele probleme:
- marimea sigurantei trebuie aleasa corect in functie de sectiunea conductorului protejat;
- trebuie interzisa inlocuirea fuzibilelor arse cu fire de cupru necalibrate si in special trecerea firului
de cupru pe deasupra elementului de inlocuire;
- la montarea sigurantelor toate legaturile de contact trebuie sa fie bine stranse si este necesar sa se
verifice periodic mentinerea fortei de apasare pe contact;
- sigurantele fuzibile trebuie sa fie asezate in partea de sus a panourilor astfel incat caldura degajata
de ele sa nu afecteze alte elemente ale instalatiei;
- introducerea in furci a sigurantelor cu mare putere de rupere trebuie facuta cu manusi de protectie
si cu fata aparata , tinand seama ca este posibil sa existe un scurtcircuit pe linie, iar siguranta sa
explodeze;
- prevederea unor paravane intre faze pentru a evita scurtcircuitul in cazul spargerii unui patron.
Defectiunile care se pot produce la releele termice sunt :
- distrugerea bimetalelor din cauza incalzirii excesive la trecerea unui curent mult mai mare decat
curentul nominal;
- modificarea caracteristicii de functionare a bimetalelor din cauza oxidarii si deteriorarea
contactului.
In toate situatiile enumerate se inlocuiesc subansamblurile defecte, dupa care aparatul trebuie reglat la
parametrii initiali.
La declansari repetate este interzisa corectia reglarii releelor sau blocarea contactelor acestora.
1.13.3. Masuri privind repararea aparatelor.
42
Lucrarile propriu-zise de reparatii se executa numai cu scoaterea partiala de sub tensiune a

instalatiilor (este scoasa de sub tensiune partea instalatiei unde se lucreaza). Verificarile si incercarile
aparatelor se executa insa, de obicei in prezenta tensiunii. De aceea, toate lucrarile de reparatii se
considera ca lucrari cu instalatiile sub tensiune si se executa numai sub supravegherea unei personae
calificate care poseda cunostinte de tehnica securitatii muncii cel putin la nivelul grupei a IV-a :
- perimetrul lucrarii se ingradeste cu franghie de care atarna tablite avertizoare cu indicatia ―Se
lucreaza aici‖;
- muncitorii trebuie sa poarte casti de protectie, iar pentru lucrari la inaltime si centuri de siguranta;
- sculele si dispozitivele se verifica zilnic inainte de inceperea lucrului; nu se admite folosirea
sculelor defecte;
- folosirea sculelor cu manere izolante nu scuteste muncitorul de folosirea manusilor de cauciuc,
oriunde utilizarea lor este prescrisa;
- masinile si aparatele electrice din dotare vor fi folosite numai de catre muncitorii instruiti, care
cunosc metodele de folosire, instructiunile de tehnica a securitatii privind folosirea lor si care stiu
sa acorde primul ajutor in caz de electrocutare.
Pentru pregatirea locului de munca in vederea reparatiei, se iau urmatoarele masuri :
- se scoate de sub tensiune acea parte a instalatiei la care urmeaza sa se lucreze si se blocheaza
posibilitatea de alimentare din alte parti a instalatiei;
- se monteaza ingradirile provizorii si se aseaza placi avertizoare;
- se verifica lipsa tensiunii si se leaga la pamant instalatia scoasa de sub tensiune prin
scurtcircuitoare mobile. Se monteaza placi avertizoare : ―Nu inchideti, se lucreaza‖ la toate cheile
de comanda a dispozitivului de actionare care pot alimenta cu tensiune locul de munca;
- repunerea sub tensiune, dupa terminarea lucrarii, se va face numai la cererea responsabiluli
lucrarii, dupa ce s-au retras toti oamenii, s-au adunat sculele si materialele si s-au demontat
scurtcircuitoarele si blocarile;
- pentru executarea manevrelor manuale, se vor utiliza manusi de cauciuc, galosi, cizme sau podete
electroizolante si covoare de cauciuc. Manevrele se executa numai de persoane instruite in acest
scop si care cunosc instalatia respectiva.
Bibliografie
1. Bălăşoiu, T., ş.a. Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi SRA, manual pentru
clasele a XI-a şi a XII-a, liceu tehnologic, specializarea electrotehnică.
Editura Econimică Preuniversitaria, Bucureşti, 2002
2. Hilohi, S., ş.a. Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi SRA, manual pentru
clasele a XI-a şi a XII-a, liceu tehnologic, specializarea electrotehnică.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002
3. Hilohi, S., ş.a. Instalaţii şi echipamente. Tehnologia meseriei. Manual pentru licee
industriale, clasele a IX-a şi a X-a, domeniul electrotehnică şi şcoli
profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
4. Mira, N., ş.a. Instalaţii şi echipamente electrice. Manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a,
licee industriale cu profil de electrotehnică şi şcoli profesionale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
5. Mareş, Fl., ş.a. Aparate electrice. Auxiliar curricular pentru clasa a XI-a, Editura PaxAura
Mundi, 2007
43
6. Mares F, Cociuba P- Tehnologii in electrotehnica. Manual pentru clasa a X a, Editura Art Grup
Editorial, Bucuresti, 2006
[7] Bălăşoiu, T- Modulul ―Montarea si utilizarea aparatelor electrice de joasa tensiune‖. Auxiliar
curricular pentru anul de completare, nivelul 2 de calificare, domeniul Electric, calificarea electrician
constructor. Site http://archive.tvet.ro/web/Aux/AUXXI/ELECTRICXI/
44
CAPITOLUL 2.
MONTAREA SI UTILIZAREA MASINILOR ELECTRICE
2.1.Clasificarea maşinilor electrice. Mărimile nominale ale maşinilor electrice

Masinile electrice sunt utilizate in toate domeniile de activitate ale omului. Masina electrica este
un sistem tehnic care realizeaza conversia (transformarea) energiei mecanice in energie electrica sau
invers sau care modifica parametrii energiei electrice.
Cel mai frecvent utilizat criteriu de clasificare a maşinilor electrice este felul curentului electric. În acest
sens se disting:
- maşini de curent continuu:
o cu excitaţie serie
o cu excitaţie independentă
o cu excitaţie derivaţie
o cu excitaţie mixtă;
o cu excitatie compound
- maşini de curent alternativ
 asincrone (trifazate, monofazate): cu rotorul în scurtcircuit(cu rotor in colivie); cu rotorul
bobinat( cu inele)
 sincrone.
Maşinile de curent alternativ la care inductorul se roteşte sincron cu câmpul magnetic învârtitor se
numesc maşini sincrone. Maşinile de curent alternativ la care rotorul se învârteşte cu o viteză diferită de a
câmpului magnetic inductor se numesc maşini asincrone.
Principalele mărimi caracteristice, reprezentând şi criterii de clasificare ale maşinilor electrice, sunt:
- felul curentului (continuu sau alternativ)
- puterea (activă sau aparentă)
- tensiunea
- intensitatea curentului
- turaţia nominală
- serviciul nominal
Puterea nominală (Pn) valoarea puterii debitate (la generatoare) sau a puterii utile la ax
(pentru motoare)
Tensiunea nominală (Un) este valoarea standardizată de tensiune pentru care este
construită o maşină electrică.
Intensitatea curentului nominal (In) este cel mai mare curent pe care îl poate suporta o
maşină timp îndelungat, fără ca încălzirea diferitelor sale elemente să depăşească limitele
impuse de norme
Turaţia nominală (nn) este turaţia arborelui la valorile nominale ale celorlalte mărimi
caracteristice
Serviciul nominal (S) este caracterizat prin durata şi succesiunea în timp a perioadelor de
încărcare
Serviciul nominal este serviciul marcat prin simboluri pe placuta indicatoare a masinii. Masina
este astfel construita, incat atunci cand functioneaza la serviciul nominal, diferitele parti ale ei, care se
incalzesc datorita pierderilor (bobinele si miezul magnetic), nu depasesc anumite limite de temperatura
admise de standardele de stat pentru materiale utilizate.
45
Pentru uniformizarea fabricatiei de masini electrice, au fost stabilite cateva servicii tip, dintre care
cele mai importante sunt :
- Serviciul continuu, caracterizat prin functionarea la puterea nominala un timp oricat de lung, fara
ca temperatura bobinajelor sa depaseasca limitele admise;
- Serviciul de scurta durata, caracterizat prin functionarea la puterea nominala pe o durata mai
scurta decat durata necesara pentru atingerea echilibrului termic, urmata de o durata de repaus
suficient de lunga pentru ca masina sa se raceasca pana la temperatura mediului ambiant ( de
exemplu motorul electric care actioneaza o bariera de cale ferata);
- Serviciul intermitent periodic caracterizat prin cicluri de functionare identice, compuse fiecare
dintr-o perioada de functionare la puterea nominala si o perioada de repaus ( de exemplu motorul
electric al compresorului de aer la un vagon de tramvai);
- Serviciul neintrerupt cu sarcina intermitenta periodica caracterizat prin cicluri de functionare
identice, compuse dintr-o perioada de functionare la puterea nominala si o perioada de mers in
gol (de exemplu un generator de sudare electrica manuala).
Marimile nominale ale masinilor electrice se impart in doua categorii :
- marimi nominale impuse;
- marimi nominale derivate.
Marimile nominale impuse se fixeaza de producator, sunt impuse de calculele de proiectare si de
incercarile experimentale. Pe cat posibil, valorile lor trebuie sa coincida cu cele standardizate, fara abateri.
Marimile nominale derivate sunt determinate de marimile nominale impuse pentru o masina data si
conditii de lucru precizate. Valorile acestor masini se pot abate de la cele standardizate in anumite limite
prevazute de tipul masinii.
Mărimile caracteristice maşinilor electrice au valori standardizate..
2.2.Regimurile de functionare ale masinilor electrice

Modurile de transformare a energiei electromecanice sunt ilustrate în figura următoare.
Funcţionarea în regim de MOTOR: energia electrică este transformată

în energie mecanică (parţial şi în căldură)
Funcţionarea în regim de GENERATOR: energia mecanică este

transformată în energie electrică (parţial şi în căldură)
Funcţionarea în regim de CONVERTIZOR: energia electrică este

transformată tot în energie electrică, dar cu alţi parametri (parţial şi în
căldură)
Funcţionarea în regim de FRÂNĂ: energia electrică şi energia mecanică

este transformată în căldură
46
Regimuri de funcţionare ale maşinilor electrice:

2.3.Clasificarea elementelor constructive ale maşinilor electrice
I. Din punct de vedere al fenomenelor INDUCTOR (armătura pe care se află înfăşurarea

electromagnetice de excitaţie)
INDUS
Funcţionarea maşinilor electrice se bazează pe interacţiunea dintre fluxul magnetic de excitaţie produs de
o armătură (inductor) şi curentul electric din cea de-a doua armătură (indus).
II. Din punct de vedere cinematic Parte fixă (stator)
Parte mobilă (rotor)
În funcţie de tipul mişcării efectuate maşinile electrice pot fi rotative, liniare sau staţionare
Circuit magnetic
III. Din punct de vedere funcţional
Circuit electric
Circuit mecanic şi de răcire
Circuitul magnetic
Suportul material al fluxului magnetic îl constituie circuitul magnetic al maşinii. El se compune în general
din aer şi fier. În cazul maşinilor care funcţionează în curent alternativ, pentru limitarea pierderilor
(datorate curenţilor turbionali sau efectului de histerezis) circuitul magnetic se poate construi din tole
realizate din oţel aliat cu Siliciu.
47
Circuitul electric - înfăşurări
Circuitul mecanic şi de răcire

Reprezintă acele componente ale maşinii electrice care nu fac parte din circuitul electric
sau magnetic. Din această categorie fac parte: carcasa maşinii, lagărele, ventilatorul de răcire,
etc. În funcţie de tipul maşinii şi regimul de funcţionare al acesteia răcirea se realizează natural
sau forţat.
ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE MASINILOR ELECTRICE

Din punctul de vedere al fenomenelor de inductie electromagnetica, o masina electrica este formata
dintr-un inductor si un indus. Din punct de vedere al miscarii masina contine doua parti principale :
statorul (partea fixa) si rotorul (partea mobila).
Dupa functiunile pe care le au diferitele subansambluri care compun o masina electrica deosebim :
- parti active (miezuri si infasurari), in care au loc procesele electromagnetice de baza datorita
carora functioneaza masina;
- parti inactive cu rol de sustinere, protectie, etc.
Statorul este format din :
- partea fixa a circuitului magnetic (miezul stator);
- infasurarea sau infasurarile statorului;
- carcasa din fonta, otel sau aliaj de aluminiu, care sustine si inchide miezul statorului si care poate
fi prevazuta cu talpi pentru fixarea masinii.
48
Rotorul este format din :

- partea mobila a circuitului magnetic (miezul rotor);
- infasurarea rotorului;
- arborele, din otel, pe care este montat miezul rotorului. Extremitatea arborelui, care transmite
energia mecanica se numeste capat de arbore.
La unele tipuri de masini electrice pe rotor se mai gasesc :
- colectorul (numai la masini de curent continuu si la masini de curent alternativ cu colector),
format din lamele de cupru de sectiune trapezoidala, izolate intre ele cu lamele de micanita, la
care este legata infasurarea rotorului;
- inelele colectoare (numai la masini asincrone cu inele si la masini sincrone), formate din inele de
cupru, alama, bronz sau otel, izolate intre ele, la care sunt legate capetele infasurarii rotorului;
- ventilatorul.
Intre miezul statorului si miezul rotorului exista un spatiu de aer numit intrefier.
In afara de aceste doua parti de baza, masinile electrice mai au urmatoarele piese si subansambluri :
- lagarele care sustin arborele. Ele pot fi lagare cu alunecare (cu cuzineti) sau cu rostogolire (cu
rulmenti);
- scuturile care se fixeaza de carcasa si in care se monteaza lagarele. Scuturile dinspre capatul de
arbore este numit scut tractiune, iar cel opus, scut suport;
- colierul portperiilor (cruce portperii), pe care sunt fixate portperiile si periile care asigura
legatura electrica la colector si inele colectoare;
- cutia de borne, montata de regula pe carcasa si care are in interiorul ei placa de borne la care se
fac legaturile la reteaua electrica.
In figura 3.1. sunt reprezentate elementele constructive de baza ale masinii de curent continuu.
Statorul are rol de inductor, iar rotorul are rol de indus. Infasurarea de pe rotor este conectata la colector.
Rolul colectorului este de a redresa curentul alternativ din infasurarea indusa pentru a da in circuitul
exterior curent continuu.
Infasurarea inductoare, numita si infasurare de excitatie, poate fi alimentata de la surse exterioare

(masini cu excitatie separata) sau chiar de la masina, legandu-se cu infasurarea rotorica in serie, in paralel
sau mixt (masini cu excitatie serie, masini cu excitatie derivatie, masini cu excitatie mixta sau compound).
49
Fig. 3.2. . Simbolizarea maşinilor de curent continuu în funcţie de

modul de conectare a înfăşurării de excitaţie faţă de înfăşurarea indusului
In figura 3.3. este infatisata constructia masinii asincrone cu doua variante de rotoare : cu rotor bobinat si
cu rotor in scurtcircuit.
50
Infasurarea statorica este formata din trei parti numite faze, dispuse simetric si are rolul de a crea
campul magnetic inductor.
Rotorul bobinat contine de asemenea trei infasurari de faza.
Rotorul in scurtcircuit sau in colivie de veverita, contine bare asezate in crestaturile miezului si
scurtcircuitate de inele.
In figura 3.4 sunt aratate partile componente ale masinii sincrone .

In constructie normala, pe miezul statoric sunt bobinate trei infasurari de faza. Rotorul contine o
infasurare alimentata in curent continuu. Rotorul cu poli aparenti se intalneste la hidrogeneratoare, iar
rotorul cu poli inecati se intalneste la turbogeneratoare, caracterizate prin viteze mari de rotatie si care
impun deci o rezistenta mecanica mare a pieselor in miscare.
Particularitatea constructiva principala a masinilor de curent alternativ cu colector consta in aceea ca

rotorul se realizeaza la fel ca la masina de curent continuu. Statorul este prevazut cu o infasurare
monofazata sau trifazata.
Deoarece masinile electrice clasice nu ofera performante satisfacatoare sau nu sunt economice
pentru o serie de aplicatii practice, in prezent se intalnesc si masini electrice cu o constructie destul de
deosebita fata de cele prezentate. Afirmarea unor noi solutii constructive se datoreaza, in mare parte
folosirii unor materiale electrotehnice cu caracteristici mai bune, obtinute prin tehnologii superioare.
Datorita dezvoltarii electronicii de putere, unele parti clasice ale masinilor au fost chiar eliminate, rolul
functional al acestora fiind preluat de blocuri electronice.
Datorita pierderilor de energie in infasurari si miezuri magnetice, acestea se incalzesc. Pentru a se
limita ridicarea temperaturii la valori care sa permita buna lor functionare, masinile se racesc cu ajutorul
unui fluid de racire, care preia caldura. In afara unor cazuri speciale (racire cu hidrogen, azot, apa), la
majoritatea tipurilor de masini electrice fluidul de racire este aerul.
De cele mai multe ori,pentru intensificarea schimbului de caldura, carcasa este prevazuta cu
nervuri la exterior, iar pe arborele masinii este fixat un ventilator in interiorul carcasei si unul in exterior.
Elementele masinii electrice situate pe oricare dintre cele doua armaturi (stator si rotor) se pot
grupa, functional, in mai multe sisteme, dintre care in mod obligatoriu gasim :
- sistemul magnetic;
- sistemul electric;
- sistemul mecanic.
Sistemul magnetic constituie calea de inchidere a majoritatii liniilor de flux magnetic.
Sistemul magnetic contine miezuri magnetice plasate pe stator si pe rotor.
Miezurile magnetice sunt realizate din materiale feromagnetice. Ele se realizeaza din piese masive cand
sunt strabatute de flux magnetic constant in timp sau din tole de otel electrotehnic, izolate intre ele, atunci
cand sunt strabatute de flux magnetic variabil.
Sistemul electric este format din elemente ale cailor de curent si din izolatiile aferente.
51
Dintre elementele comune ale cailor de curent ale masinilor electrice mentionam conductoarele
electrice, legaturile flexibile de iesire, componentele contactelor alunecatoare (perii- colector sau perii-
inele de contact) si bornele de racord.
Conductoarele electrice sunt dispuse sub forma de spire, bobine si infasurari. Conductoarele pot fi
infasurate in jurul unor portiuni aparente ale miezului feromagnetic (poli) sau pot fi asezate in crestaturi
ale miezului.
Spira este un ansamblu de doua conductoare, denumite, in functie de sensul curentului prin ele ,
conductor de ducere si conductor de intoarcere. Mai multe spire formeaza o bobina, iar mai multe bobine
o infasurare. Materialele cele mai folosite pentru conductoarele electrice sunt cuprul si aluminiul.
Materialele electroizolante servesc pentru realizarea izolatiei proprii a conductoarelor, a izolatiei intre
straturile bobinelor sau peste stratul exterior al acestora, pentru izolarea capetelor de bobina, peste
izolarea bobinelor de miezul magnetic. Cele mai folosite materiale sunt :
- materiale pe baza de celuloza;
- materiale pe baza de mica;
- materiale pe baza de fire de sticla;
- materiale izolante pe baza de rasini poliesterice;
- materiale stratificate din tesaturi sau folii si rasina;
- lacuri electroizolante;
- lacuri de acoperire.
Piesele de contact care realizeaza contactele alunecatoare la masinile electrice sunt : periile (din
grafit), colectoarele (din lamele de cupru izolate cu lamele de micanita) si inelele de contact.
Bornele masinilor electrice servesc pentru racordarea capetelor conductoarelor de iesire de la
infasurari sau de la perii, la conductoarele circuitelor exterioare.
Sistemul mecanic, in principiu, este format din elemente ale masinii care asigura rigiditatea acesteia :
carcasa ( din fonta, otel, aliaje de aluminiu), arborele rotoric ( din OL 50, OLC 35, OLC 45), scuturile
(din fonta sau otel, prin turnare sau sudare), lagarele (cu alunecare- cuzineti, cu rostogolire- rulmenti),
crucea portperii (la masinile cu inele sau cu colector).
Observatie : acelasi element din constructia masinii poate realiza functii care ii indreptatesc apartenenta
simultana la mai multe sisteme. De exemplu, carcasa masinii de curent continuu, realizata din otel
electrotehnic turnat, apartine sistemului magnetic deoarece constituie calea de inchidere a fluxului
inductor, dar apartine si sistemului mecanic, deoarece este suport pentru sustinerea polilor, protejeaza
toate elementele masinii.
2.4.FUNCTIONAREA MASINILOR ELECTRICE

Functionarea masinilor electrice se bazeaza pe fenomenul inductiei electromagnetice, care consta
in producerea unei tensiuni electromotoare, datorita variatiei in timp a fluxului magnetic.
Legea inductiei electromagnetice

e=-
t
Enunt : Tensiunea electromotoare indusa in lungul unui contur inchis este egala cu viteza de
scadere a fluxului magnetic prin suprafata sa.
Sensul tensiunii electromotoare induse se determina cu regula mainii drepte.
Campurile magnetice variabile se obtin :
- prin miscare (conductorul ―taie‖ liniile unui camp magnetic constant in timp);
- prin transformare (conductorul este fix intr-un camp magnetic produs de un camp variabil in
timp).
Intr-un circuit inchis aflat in camp magnetic variabil se induce un curent care prin sensul sau se opune
variatiei fluxului inductor.
52
Asa cum am spus mai sus, masinile electrice functioneaza pe baza fenomenului de inductie
electromagnetica. Pentru simplificare, se va explica functionarea unui generator si a unui motor realizat
cu magneti permanenti si o spira care se poate roti.
In figura 2.1. spira primeste energie mecanica din exterior, fiind pusa in miscare de rotatie; datorita
rotirii, suprafata spirei va fi strabatuta de flux magnetic variabil si in laturile acesteia se va induce o
tensiune, conform principiului amintit.
Capetele spirei sunt legate la doua inele pe care calca periile A si B. Daca la bornele A 1 si B1 este
legat un consumator, prin circuit va lua nastere un curent electric. Energia mecanica primita de spira intr-
un timp t s-a transformat in energie electrica, desi ―masina‖ reprezinta un generator.
In figura 2.2. spira este alimentata cu o tensiune U, fiind parcursa de curentul I. Campul magnetic va
actiona asupra laturilor spirei cu fortele F care formeaza un cuplu si o pun in miscare de rotatie. Acesta
este cel mai simplu principiu de functionare a unui motor electric. Si aici in laturile spirei se induce o
tensiune, dar sensul acesteia este contrar sensului curentului care parcurge spira.
2.5. Legi si teoreme aplicate in functionarea masinilor electrice

2.5.1.Teorema I a lui Kirchhoff (Legea nodurilor)
53
Chiar dacă se cunosc toate elementele ce formează un circuit şi ecuaţiile caracteristice

corespunzătoare, nu este posibil să se determine totalitatea tensiunilor şi curenţilor din circuit. Este
necesar să se cunoască cele două teoreme importante, cunoscute ca Teoremele lui Kirchhoff.
Explicativă pentru Teorema I (Legea nodurilor)
Conform Teoremei I, în orice moment, suma algebrică a curenţilor ce intră sau ies dintr-un nod, este
nulă.
Pentru curenţii reprezentaţi în Figura 2, Teorema I conduce la ecuaţia:
De reţinut!
Un nod este punctul unui circuit in care sunt interconectate cel putin trei elemente de circuit.
Latura unui circuit reprezinta o portiune de circuit care este cuprinsa intre doua noduri,nu cuprinde nici
un nod interior si este parcursa de acelasi curent.
O conventie adoptata in formularea legii conservari sarcinii spune ca intensitatile curentilor care pleaca
dintr-un nod se iau cu semnul + ,iar cele care intra in nod cu semnul -.
Legea I a lui Kirchhoff se aplică într-un nod de reţea electrică şi afirmă că suma curenţilor care intră în
nod este egală cu suma curenţilor care ies din acel nod.
Σ Iin = Σ Iout
Este valabilă atat în curent continuu, cât şi în curent alternativ.
În curent alternativ, ―I‖ reprezintă valoarea efectivă a intensităţii curentului electric.
2.5.2. Teorema a II-a a lui Kirchhoff (Legea ochiurilor)

Conform Teoremei a II-a a lui Kirchoff (Legii ochiurilor), în orice moment, suma algebrică a
tensiunilor de-a lungul oricărui ochi de circuit, este nulă.
Explicativă pentru Teorema a II-a (Legea ochiurilor)
De reţinut!
Un ochi de circuit reprezinta o portiune de circuit care este formata din cel putin doua laturi care formeaza
o linie poligonala inchisa si la parcurgerea careia se trece prin fiecare nod o singura data.
54
Legea a II-a lui Kirchhoff se aplică tensiunilor pe un ochi de circuit electric.

Legea a II-a a lui Kirchhoff poate fi enunţată astfel:
 Pe un ochi de reţea electrică, suma tensiunilor electromotoare E aplicate este egală cu suma
căderilor de tensiune U pe consumatori („cât se aplică, atât se consumă‖)
ΣE = ΣU
sau
 Suma algebrică a tensiunilor pe un ochi de reţea electrică este zero
ΣU = 0
2.5.3. Legea inducţiei electromagnetice (legea Faraday)

Forţa pe care o exercită câmpul magnetic asupra unui conductor străbătut de un curent electric,
numită şi forţă electromagnetică, este perpendiculară pe direcţia conductorului şi pe liniile de câmp
magnetic(vezi figura 2).
Figura 2.
Ecuaţia acesteia este: F=BIl
Dacă în figura de mai sus se acţionează asupra conductorului cu o forţă, punând în
mişcare conductorul în câmpul magnetic, se constată că prin acesta va trece un curent electric.
Câmpul magnetic variabil permite transformarea energiei mecanice (L) în energie electrică (W),
dispozitivul având rolul de generator de energie electrică. Energia mecanică se transformă în
energie electrică şi invers.
Deci, daca circuitul strabatut de fluxul magnetic variabil este deschis, în el se induce o
tensiune electromotoare numita tensiune indusa. Daca circuitul strabatut de fluxul magnetic
variabil este închis, în el se induce un curent electric numit curent indus . Generarea curentului
indus demonstreaza existenta unui cîmp electric indus .S-a demonstrat teoretic si experimental ca
în jurul unui cîmp magnetic variabil în timp apare un cîmp electric cu linii de cîmp închise
Din ecuaţia de definiţie a tensiunii electrice, obţinem:
W Fx BIlx BI S IB  S I I 
e        
Q Q Q Q Q Q I t t
Având în vedere regula lui Lenz (tensiunea electromotoare indusa si curentul indus au
astfel de sens, încît fluxul magnetic produs de curentul indus sa se opuna fluxului magnetic
inductor ), tensiunea electromotoare indusă (e) este dată de relaţia:
55

e
t
Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variaţie a
fluxului magnetic prin suprafaţa acelui circuit, luată cu semn schimbat (legea Faraday).
sau Tensiunea electromotoare indusa in lungul unui contur inchis este egala cu viteza scadere
a fluxului magnetic prin suprafata conturului.
Pentru un conductor rectiliniu, perpendicular pe liniile de câmp magnetic şi deplasat cu o
viteză ce face un unghi  cu vectorul inducţie magnetică, tensiunea electromagnetică indusă
(t.e.m.) are expresia: e  Blv sin  .
2.5.4. Legea lui Ohm

REZISTOARELE sunt elemente pasive de circuit electric a căror funcţionare se bazează pe proprietatea
tuturor materialelor conductoare de a opune o rezistenţă la trecerea curentului electric printre ele.
Aceasta mărime electrică este definită prin legea lui Ohm (tensiunea aplicata la capetele unui
conductor este direct proportionala cu intensitatea curentului ce strabate conductorul U=RI)
R=U/I, unde:
R – valoarea rezistenţei rezistorului măsurata în ohmi (Ω);
U – tensiunea electrică aplicată la bornele rezistorului, în volţi [V];
I – valoarea intensităţii curentului ce trece prin rezistor, în amperi [A].
REZISTOARELE sunt folosite pentru a regla valoarea curentului într-un circuit, atât în domeniul
curenţilor tari, cât şi în cel al curenţilor slabi.
 ASOCIEREA REZISTOARELOR:
Rezistoarele pot fi legate în SERIE, PARALEL sau MIXT.
 Rezistoarele sunt conectate în serie dacă fiecare terminal al rezistorului este conectat la
alt resistor. Rezistenţa echivalentă Re este suma tuturor rezistenţelor.
Într-un montaj serie:

 Tensiunea la bornele ansamblului este egală cu suma tensiunilor existente la bornele fiecărui
resistor.
 Aceeaşi intensitate de curent străbate toate rezistoarele
 Rezistoarele sunt conectate în paralel dacă terminalele tuturor rezistoarelor sunt

conectate la aceleaşi borne.
56
Într-un montaj paralel:

 Intensitatea absorbită de ansamblu este egală cu suma intensităţilor absorbite de fiecare resistor;
 Toate rezistoarele sunt supuse la aceeaşi tensiune.
2.5.5. LEGEA LUI JOULE

Q=RI2t (legea transformării energiei în conductoare)
Energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este
proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, Q=RI2t.
2.6.. MASINA DE CURENT CONTINUU

2.6.1. Constructia, principiul de functionare si domenii de utilizare
Masina electrica de curent continuu este un sistem de conversie electromecanica a energiei care, prin
intermediul campului electromagnetic, transfoma energia mecanica in energie electrica de curent
continuu, sau invers, energia electrica de curent continuu in energie mecanica. Maşina de curent
continuu, fie că este motor sau generator, are inductorul stator şi indusul rotor. Masinile de curent
continuu formează o mare categorie de consumatoare si generatoare de energie electrica din sistemul
energetic, fiind utilizate in multe domenii de activitate , mai ales in locuri unde se cere o modificare a
turatiei in limite largi.
La motoarele de curent continuu puterea trebuie transmisa rotorului prin contactele alunecatoare
perii-colector, ceea ce limiteaza puterea lor nominala la 10 ...15 MW. Tensiunea nominala este de
asemenea limitata la 1500 V de catre tensiunea maxima admisa intre doua lamele de colector care nu
trebuie sa depaseasca 20….24 V pentru a nu se produce cercul de foc la colector. Colectorul mareste
costul motorului si ii micsoreaza fiabilitatea in comparatie cu motoarele asincrone cu rotorul in
scurtcircuit. Cu toate acestea, motoarele de curent continuu s-au raspandit in numeroase actionari electrice
datorita modului simplu si economic de modificare a turatiei prin intermediul tensiunii de alimentare si al
curentului de excitatie si datorita franarii electrice de calitate.
Motoarele de curent continuu cu excitatie de derivatie si mixta se aplica la actionariile reglabile
care necesita caracteristici mecanice rigide (masini-unelte, transportoare, laminoare reversibile, etc).
Motoarele de curent continuu cu excitatie serie se folosesc la actionarea masinilor de lucru care necesita
cupluri mari de pornire si o caracteristica mecanica moale, de putere practic constanta (locomotive
electrice, tramvaie si troleibuze, metrouri, instalatii de ridicat si excavatoare).
Aparitia mutatoarelor cu tiristoare a schimbat principiile clasice de pornire, franare si modificare
a turatiei, eliminand elementele disipative (rezistoare de pornire, reglare sau franare).
Generatoare de curent continuu se mai utilizeaza la incarcarea bateriilor de acumulatoare, la
generatoare de sudura, ca surse pentru instalatii de foraj, pentru locomotive diesel electrice.
57
Părţile principale ale maşinii de curent continuu sunt: statorul, rotorul cu colector, crucea
portperii, scuturi, lagăre, cutie de borne .
Fig.3. Circuitul magnetic al masinii de curent continuu

Statorul care produce fluxul magnetic inductor este format din carcasă, poli şi bobine polare.
- Carcasa se execută din material magnetic (oţel) în cele mai multe cazuri de formă
cilindrică.
- Polii care se fixează prin buloane de carcasă sunt polii principali (numiţi şi poli de
excitaţie), iar la majoritatea maşinilor sunt şi polii auxiliari (numiţi şi poli de comutaţie), Polii
principali se execută din tole de oţel cu grosimea de 1-1,5 mm strânse cu nituri
- Bobinele polare care se montează pe poli sunt bobine de excitaţie, parcurse de curentul
principal de excitaţie şi bobinele polilor auxiliari, parcurse de curentul principal al maşinii.
Bobinele se execută din conductor de cupru izolat şi sunt izolate faţă de miezul şi talpa polului şi
faţă de carcasă.
Rotorul este format din arbore, pachetul de tole ale rotorului,colectorului,bobinajul indus,
suporţi de bobinaj, ventilator.
- Arborele se execută din oţel, transmite cuplul mecanic între pachetul de tole şi capătul de
arbore liber.
- Pachetul de tole ale rotorului se execută din tablă silicioasă cu grosimea de 0,5 mm,
împachetată pe arbore şi strânsă între suporţi de bobinaj. Are la exterior crestături deschise sau
semiînchise în care se introduce bobinajul indus.
- Colectorul este format din lamele de cupru de secţiune trapezoidală, izolate între ele cu
plăci de micanită şi izolate faţă de piesele de strângere.
- Bobinajul indus este format din bobine executate din conductoare izolate de cupru,
introduse în crestăturile pachetului de tole, capetele fiind lipite la colector.
- Ventilatorul este prevăzut la unele maşini, pentru a realiza o circulaţie de aer necesară
răcirii maşinii.
Crucea portperii. Pe colector freacă periile pentru a face legătura electrică între bobinajul
indus şi cutia de borne. Periile se execută din praf de cărbune, grafit sau praf de cupru prin
presare. Periile sunt montate în casete metalice, de fontă sau oţel, denumită colierul sau crucea
portperii.
Scuturile şi lagărele au rolul de a permite montarea rotorului în interiorul statorului şi
rotirea lui. În partea centrală a scuturilor sunt montaţi rulmenţi sau mai rar lagăre de alunecare.
Cutia de borne este montata de regulă pe carcasă şi are în interiorul ei placa de borne,
prevăzut cu borne de oţel sau alamă. La aceste borne se fac legăturile electrice la reţeaua
electrică.
58
La baza functionarii masinii de curent continuu sta legea inductiei electromagnetice

Tensiunile electromotoare induse in bobinele infasurarii indusului sunt redresate prin
intermediului colectorului solidar cu rotorul si al periilor solidare cu statorul care calca pe
colector. Sistemul colector-perii ofera posibilitatea transformarii energiei mecanice in energie
mecanica de curent continuu sau invers, a tranformarii energiei electrice
Infasurarea de excitatie a masinilor de curent continuu poate fi alimentata de la surse diferite
masinii, cand se spune ca masina are excitatie separata (independenta) sau chiar de la masina,
cand se spune ca masina este autoexcitata. Masinile cu autoexcitatie pot avea infasurarile de
excitatie conectate in derivatie, in serie sau compound. Mai pot fi si masini cu excitatie mixta
Fig.4.Scheme de principiu pentru excitarea masinilor de c.c.:

a – excitatie separata; b – excitatie in derivatie; c – excitatie serie;
d - excitatie compound; e - excitatie mixta.
Pentru a-l face generator de curent continuu, se prevede spira rotorică cu un element special
numit colector, format din două semiinele solidare cu spira, cum se arată în Fig.4.4.
Extremităţile spirei sunt conectate la cele două semiinele (colector cu două lamele). Pe cele
două semiinele freacă două perii P1 şi P2, fixe faţă de stator, aşezate în axa neutră a maşinii,
deoarece cele două perii scurtcircuitează spira în momentul când laturile spirei se găsesc în zona
de câmp magnetic nul (în axa neutră a maşinii). Tensiunea electromotoare e(t) culeasă la periile
maşinii este redresată mecanic de colectorul format de cele două semiinele din Fig.4.4, deoarece,
în momentul în care o latură de spiră trece de sub polul nord sub polul sud, t.e.m indusă în
spiră schimbă de semn, dar, în acelaşi timp, se schimbă şi semiinelele sub perii şi, prin urmare,
se schimbă şi sensul de parcurs de-a lungul spirei, astfel încât, la bornele maşinii, t.e.m.
ramane tot pozitiva.
59
Tensiunea la bornele A1 şi A2 este redresată mecanic cu ajutorul colectorului şi variaţia în

timp a acestei tensiuni se prezintă în figura de mai sus.
În realitate, maşina de c.c. nu are o singură spiră în rotor, ci mai multe, aşezate uniform în
crestăturile rotorice, iar colectorul nu are numai două lamele, ci mai multe. Tensiunea la bornele maşinii
are atâtea pulsaţii câte lamele de colector are maşina.
Dacă între periile maşinii se conectează o sarcină oarecare de c.c. (rezistenţă sau bobină),
prin aceasta va circula un curent continuu şi se va produce o putere electrică activă de c.c.
Aşadar, puterea mecanică primită de generator pe la arbore este transformată, prin intermediul
câmpului magnetic de excitaţie, în putere electrică debitată de generator pe la borne, spre
sarcină.
2.6.2. T.e.m. şi cuplul electromagnetic al maşinii de c.c.

Fie că maşina de c.c. este generator, fie că este motor, t.e.m. indusă în înfăşurarea rotorică
are aceeaşi expresie şi la fel şi cuplul electromagnetic
Tensiunea electromotoare a maşinii de c.c. este dată de relaţia:
E= keФn ( tensiunea electromotoare indusa intr-o infasurare de current continuu este
proportional cu fluxul inductor si cu turatia masinii
Cuplul electromagnetic Me= kmФIa dezvoltat de masina este proportional cu fluxul inductor,
cu curentul din Indus si nu depinde de turatia masinii.
2.6.3. Ecuatiile tensiunilor masinii de curent continuu

Pentru generator E= U+ RIa+ ∆Up≈ U+ RIa
60
U- tensiunea la borne
RIa- caderea de tensiune pe rezistenta indusului
∆Up- caderea de tensiune la perii(1,5…4V)
La motoare U=E + RIa+ ∆Up≈ E+ RIa
2.6.4. Functionarea masinii de current continuu in regim de generator

Generatorul produce la borne o tensiune numai daca este excitat pentru a produce fluxul
in intrefier si daca rotorul este antrenat de un motor la turatie n. Marimile ce caracterizeaza
functionarea generatorului de current continuu sunt tensiunea la borne U, curentul debitat
in retea I, turatia n si curentul de excitatie ie. generatoarele de c.c sunt caracterizate de
caracteristica la functionarea in gol, caracteristica externa, caracteristica reglajului.
1. Caracteristica de functionare in gol U0(ie) la n=constant si I=0
61
2. Caracteristica externa pentru n=constant este definite de U(I) la Rc=constant si

arata cum variaza tensiunea la bornele generatorului cu sarcina, adica cu curentul I,
cand ceilalti parametric se considera constanti
3. Caracteristica reglajului pentru n=constant este definite de ie(I) la U=constant si arata cum
trebuie reglat curentul de excitatie ie, cand variaza curentul de sarcina I, pentru a mentine
constanta tensiunea U de la bornele masinii.
2.6.5. Functionarea masinii de current continuu in regim de motor

In regim de motor, masina excitata si cuplata la retea de tensiune U absoarbe un current
62
I si dezvolta la arbore un cuplu mechanic M la o turatie n.
2.6.5.1. Principiul de funcţionare al motorului de curent continuu

În prezenţa câmpului magnetic produs de polii de excitaţie, periile sunt conectate la o reţea de curent
continuu. Prin înfăşurarea indusului va circula curentul Iao, care va produce un cuplu electromagnetic Me,
ce pune în mişcare rotorul cu turaţia no de mers în gol. Curentul Ia este mic în maşină la mersul în gol. În
înfăşurare se induce t.e.m. E, sens opus tensiunii U. Dacă la capătul de arbore se aplică un cuplu rezistent
dat de un mecanism acţionat de motor, curentul creşte la valoarea I a, pentru a creşte cuplul motor, şi
motorul merge în sarcină.
U  E  U .
Pentru diferite sisteme de excitaţie, ecuaţia în sarcină este:
Excitaţie separată : U  E  R a I
Excitaţie derivaţie: U  E  R a ( I  i )
Excitaţie serie U  E  ( R a  Re ) I
Excitaţie mixtă: U  E  Ra ( I  i)  Rs I .
Între curentul de sarcină I, curentul în indus Ia şi curentul excitaţiei derivaţie i există relaţiile:
- pentru motorul cu excitaţie separată şi serie:
I=Ia;
- pentru motorul cu excitaţie derivaţie si mixtă:
I=Ia+i.
Fig. 5. Scheme ale motoarelor de curent continuu
2.6.5.2.Pornirea motoarelor de curent continuu

Din cauza rezistentei relativ mici a infasurarii indusului, conectarea directa la retea a
motoarelor de curent continuu duce la socuri mari de curent ce pot depasi de 10 – 20 ori curentul
nominal, deoarece cand rotorul este imobil, tensiunea retelei se aplica in intregime pe aceasta
rezistenta, tensiunea electromotoare indusa in infasurare fiind nula. In afara de solicitarea termica
a izolatiei infasurarii, considerabila la pornire,care dureaza mult, socul de curent produce si alte
efecte nedorite: caderi mari de tensiune in reteaua de alimentare, eforturi electrodinamice in
infasurare, posibilitatea aparitiei cercului de foc la colector din cauza reactiei importante a
indusului, cupluri mari de accelerare, care pot deteriora transmisia mecanica. Pentru limitarea
acestor efecte, curentul de pornire se limiteaza la valori I p = (4…6)In. Prin micsorarea tensiunii
aplicate sau prin inserierea unor reostate de pornire. Conectarea directa se practica numai la
motoare de putere redusa si la actionari cu momente mici de inertie.
63
La actionarile cu mutatoare, limitarea curentului de pornire se face economic fara

rezistoare prin intermediul tensiunii de iesire a mutatorului. Electronica de putere poate fi
introdusa si la schemele de pornire cu rezistoare, punand contactoare statice cu tiristoare in locul
contactoarelor electromagnetice de curent continuu expuse uzurii rapide ca urmare a actiunii
arcului electric asupra contactelor mecanice.
In figura 1 este reprezentata schema de pornire cu reostat a motoarelor de curent continuu
cu excitatie-derivatie.
Fig 6. Pornirea motorului de curent continuu cu excitatie derivatie
La motoarele cu excitatie-derivatie in afara reostatului de camp care se pune pe pozitia

Rc=0, in momentul pornirii trebuie ca excitatia sa fie legata la retea inaintea reostatului de
pornire pentru a nu micsora tensiunea de excitatie la pornire. Din aceleasi motive motoarele
derivatie nu pot fi pornite prin alimentarea de la sursa cu tensiune variabila.
Motoarele de curent continuu pot fi pornite prin trei metode:
- conectare directa la retea;
- pornire reostatica;
- pornire cu tensiune redusa.
Pornirea prin conectare directa la retea este utilizata doar in cazul motoarelor de puteri
mici. Aceasta restrictie este impusa de necesitatea asigurarii unor curenti de pornire acceptabili.
Pornirea reostatica presupune introducerea unei rezistente de pornire Rp in serie cu
infasurarea indusului.
Pornirea cu tensiune redusa presupune alimenatarea celor doua infasurari de la o sursa
de tensiune reglabila
2.6.5.3.Reglarea turatiei motoarelor de curent continuu
U Ra
n  M  n 0  n,
k e . k e .k m . 2
Metodele de reglare a turatiei rezulta din analiza relatiei :
in care, U- tensiunea de alimentare; Ra- rezistenta indusului; Ф- fluxul magnetic; n-
turatia motorului; M- cuplul electromagnetic; n0- turatia de mers in gol ideal; ∆n- panta
caracteristicii mecanice
64
Fig. 7. Caracteristica mecanica naturala(c.m.n) a masinii de curent continuu cu excitatie

separata, derivatie
Se disting astfel urmatoarele metode:

a) reglajul reostatic;
b) reglarea turatiei cu ajutorul tensiunii de alimentare;
c) reglarea turatiei prin modificarea fluxului.
a) Reglajul reostatic. Aceasta metoda presupune introducerea unei rezistente

suplimentare, Rp, in serie cu infasurarea indusului.
b) Reglarea turatiei cu ajutorul tensiunii de alimentare. In aceasta situatie masina este
alimentata de la o sursa de c.c. a carei tensiune este reglabila.
c) Reglajul turatiei prin modificarea fluxului se realizeaza cu ajutorul reostatului
suplimentar, Rc, din circuitul infasurarii de excitatie.
Important: intreruperea excitatiei in timpul functionarii motorului cu excitatie separata
sau derivatie conduce la flux 0, tensiunea electromotoare 0 si la tensiune de alimentare constanta,
curentul prin indus creste mult astfel ca masina se poate ambala.
Motorul serie se ambaleaza la functionarea in gol cand cuplul e zero; de aceea motorul de
curent continuu cu excitatie serie se foloseste numai cuplat cu mecanismul de antrenat, cum este
folosit in tractiunea electrica, in instalatiile de ridicat si la motoarele serie de mica putere
alimentate in curent alternativ si incorporate in aspiratoarele de praf, robotii de bucatarie,
rasnitele de cafea, masinile de gaurit, etc.
2.6.5.4. Inversarea sensului de rotatie la motorul de curent continuu

Inversarea sensului de rotatie la motoarele de curent continuu se poate face fie prin
inversarea sensului curentului de excitatie (schimbarea semnului fluxului magnetic), fie prin
inversarea sensului curentului prin indus (schimbarea semnului curentului din indus).
Observatie: Inversarea sensului de rotatie din mers nu se face prin inversarea curentului de
excitatie, deoarece apare un soc mare de curent cand masina ramane fara excitatie.
65
2.6.6. Functionarea masinii de curent continuu in regim de frana

Cand se impugn franari rapide pentru oprirea sau schimbarea sensului de rotatie a motorului, este intalnit
regimul de frana. Astfel inversand polaritatea tensiunii de alimentare si pastrand sensul fluxului, se
schimba polaritatea curentului din indus. In acest caz, masina primeste energie mecanica pe la arbore de
la mecanismul care in virtutea inertiei cauta sa mentina turatia motorului si energia electrica de la retea
pentru invingerea cuplului care mentine turatia in sens invers. In acest regim, apar curenti mari de franare
si trebuie limitati prin introducerea in momentul inversarii polaritatii tensiunii a unei rezistente de franare
Rf.
2.6.7.Bilantul de puteri si randamentul masinii de current continuu

La o masina de current continuu, pierderile ireversibile de energie care apar in procesul conversiei
electromecanice sunt:
- in infasurarea indusului si a altor infasurari inseriate cu ea- Pw= RI2
- in fierul indusului PFe
- in lagare, la contactul perie-colector si prin ventilatie Pfv
- la contactul mobil perie-colector, pierderile electrice Ppe=∆UpI
- in infasurarea de excitatie, pierderile Joule P ex=Ueie
Deci pierderile totale intr-o masina de current continuu sunt:
∑p= Pw+ PFe+ Pfv+ Ppe+ Pex
P2 UI UI
ηG=  
P1 UI   p UI  Pw  PFe  P fv  Ppe  Pex
66
P2=UI este puterea cedata de generator
P2 UI   p UI  ( Pw  PFe  P fv  Ppe  Pex )

ηM=  
P1 UI UI
unde P1=UI este puterea primita de motor
Randamentul masinilor normale creste cu puterea, avand valori intre 0,75 si 0,95.
2.7.MAŞINA ASINCRONĂ
2.7.1.Definiţie şi elemente constructive de bază
Maşina asincronă este masina de curent alternativ, care la frecvenţa dată a reţelei, funcţionează cu
turaţie variabilă cu sarcina. În continuare, vor fi prezentate numai motoarele asincrone fără colector,
numite obişnuit motoare asincrone sau de inducţie, care sunt cele mai robuste şi sigure în exploatare,
motiv pentru care sunt cele mai utilizate.
Fig. 8. Masina asincrona

Principalele elemente constructive ale unei maşini asincrone sunt:
• statorul (miez magnetic 1şi înfăşurare statorică 3);
• rotorul (miez magnetic 2 si înfăşurare rotorică 4);
• alte elemente constructive (arbore 5, rulment 6, carcasă 7, ventilator 8, etc.).
Motorul asincron este compus din armătura statornică (stator) şi armătură rotorică (rotor).
Statorul format din unul sau mai multe pachete de tole are în crestături o înfăşurare monofazată
sau trifazată care se conectează la reţea şi formează inductorul motorului.
Rotorul este format tot din pachete de tole, dar în crestături poate avea o înfăşurare trifazată
concetată în forma de stea cu capetele scoase la trei inele sau o înfăşurare în scurtcircuit de tipul unei
colivii.
De aceea, după forma înfăşurării rotorului, maşinile asincrone se mai numesc ―motoare asincrone
cu inele‖ sau ‗ motoare cu rotor bobinat‖, ―motoare asincrone cu rotorul în scurt circuit‖ sau ―rotorul în
colivie‖.
În afară de aceste părţi, motorul mai are, în funcţie de destinaţie, de tipul de protecţie la
pătrunderea apei şi a corpurilor străine în motor, de forma constructivă, de sistemul de răcire, de putere şi
tensiune o serie de elemente constructive:
- portperii;
67
- carcasă;
- scut;
- rulmenţi;
- cutia cu placă de borne stator;
- bornă de putere la pământ.
Terminologia generală pentru maşinile electrice, dată de STAS 4861-73 cuprinde şi terminologia
subansamblelor şi pieselor componente.
Simbolizarea formelor constructive este dată în STAS 3998-74.
La baza funcţionarii maşinilor electrice se afla legea inducţiei electromagnetice. Pentru a crea
condiţii de existenţa acestei legi, în maşinile electrice trebuie să existe miezuri magnetice şi înfăşurări. În
general, maşinile electrice rotative sunt realizate din două părţi principale numite armături, între care
exista o viteză relativă de rotaţie. Aceste armături sunt realizate din miezuri feromagnetice pe care exista
înfăşurări. Una dintre armături este fixă şi se numeşte stator, iar cealaltă aflată în mişcare de rotaţie se
numeşte rotor. De asemenea, una dintre armături joacă rolul de inductor, iar cealaltă de indus, rolurile
putând fi inversate în funcţie de soluţia constructivă aleasă.
În ambele armături circulă curenţi prin înfăşurări, care creează câmpuri magnetice printr-un
anumit procedeu. Câmpurile magnetice create în cele două armături se compun într-un câmp unic
rezultant pe care îl găsim în întrefierul maşinii. Câmpurile magnetice produse sunt variabile în timp
(deoarece curenţii care le creează sunt alternativi, deci, variabili în timp), şi produc fluxuri magnetice
variabile prin întrefier. Aceste fluxuri magnetice străbat înfăşurări electrice şi induc în acestea tensiuni
electromotoare. Totodată, între fluxul magnetic al unei înfăşurări şi curentul electric din cealaltă
înfăşurare apar interacţiuni electromagnetice care dau naştere la cupluri electromagnetice între armături.
Infăşurarea statorică parcursă de curentul alternativ trifazat dă naştere unui câmp magnetic învârtitor
care se roteşte în sensul succesiunii fazelor cu turaţia de sincronism n1:
60 . f 1
n1  [rot/min]
p
unde: n1 – turaţia câmpului magnetic învârtitor statoric (turaţie sincronă);
f1 – frecvenţa curenţilor din stator (50 Hz);
p – numărul de perechi de poli.
Alunecarea, mărimea caracteristică motoarelor asincrone, se defineşte astfel:
68
n1  n
s
n1
n= turatia rotorului
Maşinile asincrone se utilizează, aproape în exclusivitate în regim de motor. Motoarele asincrone
prezintă numeroase avantaje între care cele mai importante sunt: necesitatea numai a unei surse de curent
alternativ, construcţie relativ simplă (în special motoarele cu rotor în colivie), cost mai redus şi siguranţă
în funcţionare, randament bun.
Lipsa colectorului, prezent la maşinile de curent continuu, face că fiabilitatea maşinilor asincrone
să fie mai ridicată.
Dezavantajele mai importante ale motorului asincron sunt următoarele :
- cuplu de pornire redus la valori ale curentului de pornire ridicate (la maşinile cu rotor în colivie);
- în funcţionare motorul asincron absoarbe din reţea pe lângă puterea activă, puterea reactivă
necesară magnetizării;
- scăderea tensiunii de alimentare influenţează mult valoarea cuplului motor (cuplul motor scade
cu pătratul valorii tensiunii);
- la puteri mai mari de 100kW şi turaţii mai mici de 600 rot/min, motoarele asincrone devin
scumpe.
2.7.2.Regimuri de funcţionare
În regim de motor maşina absoarbe putere electrică din reţea, pe la bornele înfăşurării statorice, şi
furnizează, la arbore, putere mecanică. Acesta este cel mai utilizat regim de funcţionare a maşinii asincrone.
Turaţia rotorului, în acest caz, este mai mică decât turaţia de sincronism (n<n 1).
pentru regimul de motor: n<n1  0<s<1
Dacă însă maşina este antrenată, cu ajutorul unui motor auxiliar, în sensul de mişcare, cu o turaţie
(n>n1), se schimbă sensul de deplasare a rotorului faţă de câmpul inductor statoric. Prin urmare se va
schimba şi sensul tensiunii electromotoare induse, respectiv al curentului indus, şi, implicit, al cuplului.
În această situaţie maşina primeşte putere mecanică pe la arbore (de la motorul auxiliar) şi cedează
putere electrică pe la bornele înfăşurării statorice. Spunem că maşina funcţionează în regim de generator.
pentru regimul de generator: n>n1  s<0
Principiul generatorului
asincron al unei surse
eoliene: axul maşinii
primeşte energie
mecanică de la curenţii de
aer care rotesc o elice 69
montată pe ax
În cazul regimului de frână electromagnetică, maşina este antrenată, din exterior, în sens contrar
câmpului statoric (n<0).
Ea primeşte astfel putere mecanică pe la arbore, putere electrică pe la bornele înfăşurării statorice,
întreaga putere rezultată, după acoperirea pierderilor, fiind disipată pe înfăşurări, determinând astfel
încălzirea acestora.
pentru regimul de frână: n<0  s>1
2.7.3. Semne convenţionale

Notarea înfăşurărilor statorice şi rotorice se face conform STAS 3530-71. La înfăşurarea
statorică trifazată cu cele şapte capete scoase, bornele sunt notate astfel:
- ―a‖ pentru conexiunea în stea;
- ―b‖ pentru conexiunea în triunghi;
- ―U‖, ―V‖, ―W‖, pentru cordoanele de alimentare ce se leagă la borne.
M M M M
M M M M
3 3 3 1 1 1 1
3
a b c d
Figura 9. Semne convenţionale pentru maşinile asincrone:

a – motorul asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit; b – motorul cu rotorul
bobinat; c – motor asincron monofazat; d – motor asincron monofazat cu fază auxiliară.
În cazul maşinilor cu inele, capetele înfăşurării statorului sunt legate la o placă de borne (fig. 10);
această înfăşurare (trifazată), poate fi legată în stea sau în triunghi.
Notarea înfăşurărilor statorice şi rotorice se face conform STAS 3530-87.
U 1 V1 W1 U1 V1 W1
U1 V1 W1 U1 V1 W1
W2 U2 V2
W2 U2 V2
U2 V2 W2
U 2 V2 W2
Conexiunea stea Conexiunea triunghi
70
Figura 10. Notarea şi aşezarea bornelor pe placă, la motoarele asincrone trifazate cu inele
2.7.4. Domenii de utilizare

Se utilizează aproape în exclusivitate ca motor în acţionările cu turaţie practic constantă
şi mai rar la turaţii variabile, din cauza instalaţiilor de alimentare costisitoare. Motoarele
asincrone trifazate formează cea mai mare categorie de consumatori de energie electrică din
sistemul energetic fiind utilizate în toate domeniile de activitate. Motoarele monofazate sunt
utilizate în special în instalaţii de uz gospodăresc.
2.7.5. Caracteristica mecanică a motoarelor asincrone trifazate

O formă analitică simplificată a caracteristicii mecanice a unui motor asincron trifazat, utilă pentru
înţelegerea modului în care se comportă maşina asincronă funcţionând în regim de motor este următoarea:
2M m
M 
s s
 m
sm s
în care: Mm – valoarea maximă a cuplului electromagnetic;
sm – valoarea alunecării care corespunde cuplului maxim;
sn – valoarea alunecării care corespunde cuplului nominal sn  [0,01; 0,1].;
s  [0; 1] – alunecarea la care funcţionează motorul.
Observaţie: diferenţa turaţiei rotorului faţă de valoarea pe care ar trebui s-o aibă datorită câmpului
electromagnetic al statorului se descrie prin mărimea specifică numită alunecare (notată cu s).
Alunecarea este egala cu:
n n
s 1 ,
n1
71
unde: n1 este turatia de sincronism si

n este turatia rotorului.
unde: f este frecventa tensiunii de alimentare si
60 . f 1
n1  [rot/min]
p
p este numarul de perechi de poli ai infasurarii statorice.
Turatia masinii, in functie de turatia campului magnetic invartitor si in functie de alunecare este:
60f 1 (1  s)
n  n 1 (1  s) 
p
Aplicând cunoştinţele dobândite la matematică, se obţine următoarea reprezentare grafică:
M n
K
n1 N
Mm nn
nm K
Mn N P
Mp
S P M
sn sm 1 Mp Mn Mm
a b
Figura 11. Caracteristica mecanică: a . M = f(s); b . M = f(n).
Pe aceste caracteristici se disting câteva puncte particulare:

-s=0 (n = n1) - punctul de funcţionare la sincronism;
-s=1 (n = 0) - punctul de pornire;
- s = sk (n = nk) - punctul de „întoarcere‖ al caracteristicii (cuplul este maxim iar pentru s>sk,
funcţionarea maşinii, ca motor sau ca generator, devine instabilă)
2.7.6. Pornirea şi schimbarea sensului de rotaţie a motoarelor asincrone

Pornirea motoarelor este recomandat să se efectueze la un cuplu cât mai mare, trebuie să se facă fără
şocuri periculoase pentru elementele transmisiei.
Alegerea motorului şi a modului de pornire depinde de cuplul static rezistent M r al mecanismului de
antrenat şi de curentul de pornire admis pentru motor. Totodată, pornirea trebuie să se facă fără şocuri
periculoase pentru elementele transmisiei.
2.7.6.1.Pornirea si reglarea vitezei motorului asincron trifazat cu inele

Faptul că la acest tip de motoare sunt accesibile capetele înfăşurării trifazate rotorice, are
implicaţii asupra metodelor de pornire şi de reglare a vitezei. Astfel, înserierea unui reostat trifazat în
circuitul rotoric permite reducerea curentului absorbit la pornire şi obţinerea unor turaţii variabile în regim
de funcţionare normal.
72
Figura 12. Motor asincron cu inele
În figura 13. este reprezentată schema circuitului de forţă al unui motor, la ale cărui inele este legat un
reostat trifazat în stea (în practică acest montaj este folosit frecvent la instalaţiile de ridicat).
b – rotor.
M
3
3
2
1
Dacă bara de scurtcircuitare a reostatului s-ar găsi pe poziţia 3, înfăşurarea rotorului ar fi scurtcircuitată şi
motorul s-ar roti cu turaţia nominală nn. Pe măsură ce bara se deplasează spre poziţia 1 din figură, în
aceeaşi măsură se introduc rezistenţe suplimentare Rp pe fiecare fază a rotorului.
În figura 14, curba 0 reprezintă caracteristica motorului cu inele scurtcircuitate, deci pentru Rp = 0.
Introducând în rotor, cu ajutorul reostatului legat la inele o rezistenţă suplimentară Rp1, se obţine o nouă
caracteristică mecanică, reprezentată prin curba 1.
Prin înserierea rezistenţei suplimentare Rp2 > Rp1, se obţine caracteristica mecanică 2.
M
0 1 2
Mm
Mr
Mp 0 M p1 M p2
s
s0 s1 s2 1
Figura 14. Caracteristicile mecanice la reglarea turaţiei motoarelor asincrone cu inele, cu reostat rotoric.
Observaţie: prin modificarea rezistenţei circuitului rotoric, nu se modifică cuplul maxim, însă se
modifică alunecarea maximă.
73
Pentru acelaşi cuplu rezistent Mr la arborele motorului, pe cele 3 caracteristici se obţin trei alunecări
diferite, s0, s1 respectiv s2, deci şi turaţii rotorice diferite (cu atât mai mici, cu cât alunecarea este mai
mare).
Observaţie: reglarea vitezei prin reostat produce pierderile suplimentare de putere, care micşorează
randamentul. Din acest motiv, reglarea vitezei cu reostat se face când se cere reducerea turaţiei cu cel
mult 10 – 20%; o reducere mai mare a turaţiei se admite numai dacă funcţionarea cu turaţie redusă
durează un timp scurt.
Pornirea motoarelor este recomandat să se efectueze la un cuplu cât mai mare: prin alegerea
corespunzătoare a valorii reostatului de pornire, se poate porni un motor chiar la cuplul maxim pe care îl
poate dezvolta acesta.
Observaţie: la sfârşitul perioadei de pornire, reostatul trebuie scurtcircuitat, dacă nu se
efectuează şi reglarea vitezei prin aceeaşi metodă; altfel, reostatul proiectat să funcţioneze un timp scurt,
se va deteriora şi, în plus, randamentul acţionării va fi mult diminuat.
Pentru reglarea vitezei motoarelor asincrone cu inele, se mai utilizează – cu randament mult mai
crescut – metoda dublei alimentări. Această metodă presupune alimentarea motorului şi prin stator şi
prin rotor, cu două tensiuni de frecvenţe diferite: raportul acestor frecvenţe impune turaţia rotorului,
obţinându-se turaţia dorită.
2.7.6.2 Reglarea vitezei motorului asincron trifazat in colivie
Figura 15. Componentele unui motor asincron cu rotor în colivie
Din relaţia cu care se determină turaţia unui motor asincron în funcţie de alunecare
60f 1 (1  s)
n  n 1 (1  s) 
p
se poate deduce că viteza rotorului poate fi reglată prin următoarele metode:
- prin modificarea frecvenţei f1 şi/sau a amplitudinii tensiunii de alimentare;
- prin schimbarea numărului de poli 2p;
- prin modificarea alunecarii rotorului.
Prima metodă, prin variaţia frecvenţei f1 şi a amplitudinii tensiunii de alimentare, necesită
alimentarea motorului de la un generator special de tensiune, a cărei frecvenţă şi amplitudine poate fi
variată.
A doua metodă, prin schimbarea numărului de poli 2p, cere un bobinaj special şi un comutator care,
prin schimbarea conexiunilor, schimbă numărul de poli, atât în stator cât şi în rotor. De exemplu, în figura
2 este arătat modul cum prin schimbarea legăturilor de bobinaj se modifică numărul de poli 2p = 4 în 2p =
2.
74
Observaţie: schimbarea numărului de poli în rotorul unui motor cu inele impun ca necesare inele
suplimentare, care complică mult construcţia; din acest motiv, schimbarea numărului de poli la motorul
cu inele se foloseşte rar.
N S N
N S
S
2 3 2p = 2 2 4
2p = 4
1 2 3 4 1 2 3 4
Figura 16. Schimbarea numărului de poli

prin modificarea legăturilor la înfăşurarea statorică.
2.7.6.3.Pornirea motorului asincron trifazat în colivie

La pornirea motoarelor cu rotorul în scurtcircuit accesul la bornele rotorice nu mai este posibil. De
aceea, la aceste motoare, metodele de pornire sunt concentrate pe circuitul statoric, iar rotorului i se aduc
modificări constructive care vizează îmbunătăţirea performanţelor la pornire (creşterea cuplului şi
micşorarea curentului absorbit).
Modificările constau în:
 fie adâncirea crestăturilor rotorice şi realizarea coliviei din bare înalte
 fie realizarea unei colivii duble: una de pornire – spre întrefier şi alta de funcţionare – spre axul
rotoric
Colivia de pornire este parcursă de curent un timp scurt, cât durează pornirea, şi pentru a micşora
curentul de pornire se execută din materiale cu rezistivitate mare (alamă).
Colivia de funcţionare se execută din cupru.
Pornirea motoarelor asincrone cu rotor în scurtcircuit
- direct, prin conectare la reţea:
- indirect: – cu comutator stea – triunghi,
– cu rezistenţe înseriate în circuitul statoric,
– cu bobine de reactanţă înseriate în circuitul statoric
– cu autotransformator de pornire (reducerea tensiunii de alimentare).
Conectarea directă la reţea este utilizată frecvent acolo unde reţelele de alimentare şi mecanismele
antrenate permit acest lucru. Curentul de pornire este de 4 – 7 ori mai mare decât curentul nominal deci
metoda este indicată pentru motoarele de puteri mici (la care şi curenţii nominali sunt mici). Pentru
pornirea motorului conectat direct la reţea se folosesc scheme de pornire care includ aparate manuale sau
contactoare (fig.17).
F bp C
F
Q
C C
M
3 75
M
3
a b
Figura 17. Pornirea prin conectare directă la reţea:

a - pornirea directă cu ajutorul comutatorului manual; b- pornirea directă cu ajutorul contactoarelor
La motoarele care nu pot fi pornite prin cuplare directă la reţea sau prin conectare stea-triunghi se
realizează pornirea prin reducerea tensiunii de alimentare, recurgând pentru aceasta la un
autotransformator trifazat de pornire.
Datorită costului ridicat al autotransformatorului, a volumului acestuia şi a complexităţii schemei,
acest procedeu are utilizare limitată.
Scheme de pornire a motorului asincron cu rotor in scurtcircuit
2.7.6.4. Schimbarea sensului de rotaţie la motoarele asincrone trifazate

În acest scop, este suficient să se inverseze legăturile între reţea şi motor la două din borne, şi prin
aceasta se schimbă ordinea succesiunii fazelor în stator şi deci şi sensul de rotaţie al rotorului
Figura 18. Schimbarea sensului de rotaţie la motorul asincron trifazat:

a – cu rotorul în scurtcircuit; b – cu rotorul cu inele
2.7.7.Bilanţul de puteri, randamentul şi factorul de putere

Puterea activă absorbită de motorul asincron trifazat de la reţea este:
P1=3UIcos=3U1cos
Făcând bilanţul puterilor active, se obţine ca şi la transformator pentru motorul monfazat.
P1=3(R1I21+(R2/s).I22+R1mI210a)=3(R1I21+R2I22+(1-s)/sR2I22+R1mI210a=Pw1+Pw2+PFe+(1-s)/s.Pw2
Puterea transmisă rotorului prin inducţie, numită putere electromagnetică, se poate face astfel:
Pe=P1-Pw1-PFe1=Pw2+(1-s)/s.P w2=P w2/s=(3R2I22)/s
Iar puterea mecanică transmisă rotorului:
Pmec=Pe-Pw2=P w2/s-Pw2=(1/s-1)P w2
76
Scăzând pierderile de frecare şi ventilaţie Pv a elementelor în mişcare se obţine, puterea utilă la
arbore: Pu=Pmec-P v=P2
Dacă se iau în vedere relaţiile:
P1=3UIcos=3UIcos şi Pu=Pmec-Pv=P2
Se reprezintă schema bilanţului de puteri şi se deduce expresia randamentului motorului asincron trifazat:
=P2/P1=[3UIcos-(PW1+PW2+PFe+Pv)]/3UIcos
Făcând bilanţul puterilor reactive, ca şi la transformator se obţin:
Q1=3UIsin=3(X01I21+X02I22+X1mI21n)=Q01+Q02+Qn
Unde puterile reactive necesare creării câmpurilor de dispersie Q 01 şi Q02 sunt neglijabile faţă de puterea
Qn=3X1mI21n necesară menţinerii câmpului magnetic principal care este practic constant de la funcţionarea
în gol la sarcină.
Ca surse de putere reactivă se pot utiliza baterii de condesatoare sau motoare sincrone, iar motorul
primeşte de la reţea numai puterea activă.
2.8. MASINA SINCRONA

2.8.1. Definiţie şi elemente constructive de bază
Maşina de curent alternativ la care turaţia motorului este egală cu cea a câmpului învârtitor,
indiferent de sarcină, se numeşte maşină sincronă.
Armătura inductorului maşinii este formată dintr-o succesiune de poli ―N‖ şi ―S‖, realizaţi din
electromagneţi excitaţi în c.c. sau prin magneţi permanenţi. În general, inductorul este rotor şi numai la
maşini mici, din motive de spaţiu, poate fi stator, maşina fiind considerată în acest caz de conducţie
inversă.
Inductorul poate fi cu poli aparenţi şi bobine concentrate aşezate pe aceştia sau cu poli plini, când
înfăşurarea de excitaţie este repartizată în crestături (figura 19). Înfăşurarea de excitaţii are capetele legate
la două inele de pe arbore pe care calcă periile care fac legătura cu sursa exterioară de c.c. Motoarele
sincrone mai au armătura inductoare o înfăşurare de tip colivie, numită ―înfăşurare de amortizare‖ ,
utilizată la pornirea motoarelor (figura 20). Circuitul magnetic al inductorului se poate realiza şi din piese
masive de oţel, deoarece fluxul fiind produs de c.c. nu variază în timp şi nu produc pierderi.
Armătura indusului este formată din pachete de tole şi în crestăturile ei se găseşte o înfăşurare
trifazică conectată în stea. Gamă largă de puteri, ca şi locul de utilizare, a condus la numeroase forme
constructive al căror elemente, în afara celor precizate mai sus, pot diferi de la un tip la altul.
77
Fig. 19. Schiţa de principiu a unei maşini sincrone bipolare cu poli înecaţi (poli plini)
Fig. 20. Înfăşurare de amortizare la o maşină cu poli aparenţi :

1- bara
2- inele de scurtcircuitare
Fig. 21.Maşina sincronă cu poli aparenţi (2p=6)

1-circuit magnetic statoric; 2-carcasa; 3-înfăşurare indusă; 4-scuturile; 5-plăci de strângerea pachetelor de
tole stator; 6-butucul armăturii rotorice; 7-poli inductori; 8-înfăşurare excitaţie 9-excitatoare (maşina de
c.c cuplată pe acelaşi ax care alimentează înfăşurarea de excitaţie); 10-ventilatorul
2.8.2.Semne convenţionale
În figura 22 se dau o parte din semnele convenţionale pentru maşinile sincrone. Înfăşurările
indusului sunt notate cu U, V si W ca la maşina asincronă, iar înfăşurarea de excitaţie cu F.
78
Fig. 22. Semne convenţionale pentru maşinile sincrone:

a- generator cu poli formaţi de magneţi permanenţi; b- generator trifazat, în stea; c- generator trifazat în
stea cu nulul scos; d-motor sincron
2.8.3.Regimuri de functionare si domenii de utilizare

Maşinile sincrone pot funcţiona în regim de generator, de motor şi într-un regim specific de
compensator de putere reactivă (compensator sincron).
• Generatoarele sincrone, numite şi alternatoare, constituie sursele de curent alternativ de frecvenţă
industrială din centralele electrice. Tendinţa este ca ele să se realizeze cu puteri cât mai mari pe unitate,
pentru obţinerea de randamente mari şi consumuri specifice mici de materiale.
Generatoarele sincrone mari cu poli înecaţi, antrenate de turbine cu abur sau gaze la turaţii de 3000
rot/min şi mai rar, de 1500 rot/min, se numesc turbogeneratoate, iar cele cu turaţii mici, cu poli aparenţi,
antrenate de turbine hidraulice, hidrogeneratoare.
• Motoarele sincrone se folosesc la puteri peste 100 kW, în locul motoarelor asincrone, pentru
funcţionare la un factor de putere dorit sau chiar pentru compensarea factorului de putere al reţelelor . Ca
motoare mai mici se utilizează acolo unde se impune o turaţie sincronă.
Motoarele sincrone se utilizează la acţionarea convertizoarelor rapide, turbogeneratoarelor de
mică putere, compresoarelor cu piston, elicelor navelor, laminoarelor, pompelor de irigaţii,etc.
Avantajele utilizării motoarelor sincrone sunt :
- îmbunătăţirea factorului de putere, prin funcţionare supraexcitată;
- siguranţa mărita în funcţionare (în special la puteri mari şi turaţie scăzută, datorită întrefierului
mare);
- cuplul variază liniar cu tensiunea;
- randament mărit (peste 90%).
Dezavantajele utilizării motorului sincron sunt :
- consum ridicat de cupru pe partea de excitaţie;
- necesitatea dispozitivelor auxiliare de pornire;
- prezenta fenomenului de pendulare.
• Compensatoarele sincrone sunt motoare sincrone care funcţionează în gol şi debitează putere
reactivă în reţelele la care sunt conectate pentru a le îmbunătăţi factorul de putere.
Reţelele industriale cu mari consumatori de energie reactivă îşi îmbunătăţesc factorul de putere
atât cu baterii de condensatoare cât şi cu motoare sincrone supraexcitate (I eIe0) sau chiar cu
compensatoare sincrone.
2.8.4. PRINCIPIUL ŞI ECUAŢIILE DE FUNCŢIONARE

2.8.4.1. Principiul de funcţionare al generatorului
79
Dacă rotorul maşinii sincrone are înfăşurarea de excitaţie alimentată de la o sursă de c.c. şi este
antrenat de un motor cu viteza unghiulară Q, se formează un câmp învârtitor care produce printr-o
înfăşurare de faza fluxul , dat de relaţia :
Ψ=wkwΦcosω2t=Ψcosω2t.
Înfăşurările de fază fiind decalate în spaţiu cu un unghi electric de ( radiani),în baza
relaţiei :
 
e=ω2wkwΦsinω2t=ω2wkwΦcos   2 t   , t.e.m. induse în cele trei înfăşurări statorice de faza
 2
sunt:
rel. 1
in care ω=pΩ, iar Eo are expresia dată de relaţia
rel. 2
pentru fluxul Ψo de la funcţionarea în gol.
Dacă înfăşurarea statorică se conectează la o sarcină trifazată de impedanţe corespunzătoare,
acestea, ca şi înfăşurările, vor fi parcurse de un sistem trifazat de curenţi, curentul din faza de referinţă
având forma:
rel. 3
Unghiul de decalaj β dintre t.e.m. e01 şi curentul i1 depinde de natura sarcinii şi de parametrii
înfăşurării. În acest caz, maşina cedează o putere electrică sarcinii, putere preluată prin intermediul
câmpului electromagnetic de la motorul primar, funcţionând deci în regim de generator.
2.8.4.2. Ecuaţia tensiunilor

Pentru o urmărire mai simplă a fenomenelor de bază, ecuaţiile se vor deduce pentru maşina sincronă
cu întrefier constant (cu polii plini), chiar dacă nu vor fi prinse unele particularităţi funcţionale specifice
maşinii sincrone cu întrefier variabil (cu poli aparenţi).
Ecuaţia tensiunior pentru o fază a indusului se determină aplicând regula dipolului generator ca şi la
relaţiile :
( U 1  R1 I 1  jX 01 I 1  E 1  Z 1 I 1  E 1 ;U 2  R 2 I 2  jX 02 I 2  E 2  Z 2 I 2  E 2 ):
rel. 4
unde R este rezistenţa înfăşurării de fază, Xσ este reactanţa corespunzătoare fluxului de scăpări al
înfăşurării respective, iar E este dat de relalia 8. Dacă se are în vedere că Ψa este în fază şi proporţional
cu curentul i1 si se poate scrie:
rel. 5
unde Xa este reactanţa corespunzătoare fluxului de reacţie.
Cu relaţia (5), relaţia (4) se mai poate scrie:
80
rel. 6
în care Xs = Xσ + Xa este reactanţa sincronă a maşinii.
2.8.5. CUPLUL ELECTROMAGNETIC, BILANŢUL DE PUTERI ŞI RANDAMENTUL

2.8.5.1. Cuplul electromagnetic dezvoltat când maşina este cuplată la reţea
Dacă tensiunea reţelei U şi t.e.m. Eo a generatorului au aceeaşi pulsaţie se păstrează relaţia (6).
Având în vedere că Ia maşina sincronă rezistenţa R şi reactanţa Xσ sunt mici faţă de reactanţa Xs, în
relaţia (5) se poate considera U ≈E şi ecuaţia (6) devine E 0  U  jX s I . Cu aceste simplificări, puterea
electromagnetică a maşinii sincrone trifazate se aproximează cu
rel. 7
Având în vedere că în figura 11 segmentul expresia (12) a puterii şi
cea a cuplului electromagnetic devin:
rel. 8
Deci, atât puterea cât şi cuplul electromagnetic variază sinusoidal cu unghiul intern, pentru E o = ct,
adicã pentru curentul de excitalie Ie = ct şi fluxul Ψo = ct (fig. 12).
2.8.5.2. BiIanţul de puteri active şi randamentul

Schimbul de energie a maşinii sincrone cu reţeaua Ia care este conectată depinde, cum s-a arătat, de
regimul său de funcţionare. Puterea utilă poate fi activă la motor, activ-reactivă Ia generator sau complet
reactivă Ia compensator. Randamentul unei maşini find definit de puterile active — primită Pi cedată P2
— se va urmări relaţia dintre aceste puteri şi pierderile de putere activă din maşină. Ca orice maşină
81
rotativă, maşina sincronă are pierderi mecanice P f  — de frecare şi ventilaţie, pierderi în circuitul
magnetic aI indusului PFe1
— datonită variaţiei în timp a fluxului magnetic, pierderile în înfăuşurarea trifazată a indusului P w = 3RI2
şi pierderi în înfăşurare de excitaţie Pex = ReI2e (pierderi în circuitul magnetic inductor nu sunt, fluxuI fiind
constant în timp, ca şi curentul de excitaţie care-I produce).
Deci, randamentul trebuie precizat pentru un anumit factor de putere. Reprezentarea schematică a
bilanţului de puteri active (fig. 14) conduce şi Ia relaţiile randamentului ηG — pentru generator şi ηM —
pentru motor:
rel. 9
2.8.6. Posibilităţi de funcţionare a maşinilor sincrone

Generatorul sincron debitează pe reţea proprie. Caracteristici de funcţionare
Sunt numeroase cazuri când motoarele sincrone funcţionează ca generatoare pe reţea proprie. În
acest caz pulsaţia şi variaţia tensiunii reţelei sunt impuse de generator.
82
Caracteristici de funcţionare
a) Caracteristica de funcţionare în gol, E0=U0=(IC) la n=n1 şi I=0 datorită fenomenului de ―histerezis‖,
are două ramuri, t.e.m. datorită fluxului remanent de la magnetizările anterioare, reprezintă 5-10 din
tensiunea nominală.
b) Caracteristicile externe sunt U(I) la n=n1, Ie=ct. şi cos=ct. Forma lor de variaţie este explicată prin
ecuaţia: E0=U+RI+jx0I+jxaI=U+RI+jxsI, în care E0=ct., deoarece Ie=ct., se da caracterul sarcinii.
Variaţia tensiunii la brone, de la gol la sarcină U=U0-U este la generatorul sincron cu sarcină de
ordinul 30-50 din tensiunea nominală, mult mai mare decât la motorul de c.c. sau la transformator.
83
c) Caracteristicile reglajului sunt Ie(I) la U=Un, n=n1 şi cos=ct. Explicaţia formelor de variaţie este
aceeaşi ca la caracteristicile externe, cu precizarea că aici U=ct., şi, funcţiei de sarcină (I) şi de
caracterul ei, variază E0, deci Ie.
2.8.7. PORNIREA MOTOARELOR SINCRONE

Pentru a dezvolta un cuplu activ, maşina sincronă trebuie adusă la turaţia de sincronism prin
antrenarea cu un motor auxiliar sau prin pornirea în asincron.
• La antrenarea cu un motor auxiliar, motorul sincron devine generator şi pornirea este echivalentă
cu conectarea generatorului sincron la reţea. Se aplică numai la pornirea în gol a motoarelor.
• La pornirea in asincron, utilizată în mod curent, înfăşurarea de excitaţie este deconectată de Ia
sursă şi este închisă pe o rezistenţă Rs, pentru limitarea supracurenţilor şi supratensiunilor, iar înfăşurarea
de amortizare formează colivia întâlnită la motorul asincron. Când s-a ajuns Ia turaţia de gol în asincron,
apropiată de cea sincronă, se conectează înfăşurarea de excitaţie Ia sursa de c.c. În funcţie de poziţia
relativă a polilor inductori faţă de cei ai indusului în momentul conectării, poate apărea în sensul cuplului
asincron şi cuplul sincron care aduce rotorul la sincronism dacă θ <π/2 . Dacă în momentul conectării

θ> , cele două cupluri sunt opuse şi maşina nu intră în sincronism.
2
În acest caz se face o nouă încercare, deconectând şi conectând înfăşurarea de excitaţie. Când
maşina nu a intrat în sincronism, se constată că absoarbe un curent mare a cărui valoare variază cu
frecvenţa dată de aIunecare (f2 = sf1).
84
Schema de montaj pentru pornirea motorului sincron în asincron
2.8.8. PARTICULARITĂŢILE UTILIZĂRII MOTOARELOR SINCRONE

Spre deosebire de motorul asincron, motorul sincron necesită o sursă de curent continuu pentru
producerea curentului de excitaţie şi aparataj complex de pornire, ceea ce face că cele două tipuri de
motoare să intre în competiţie numai de la puteri de 100kW în sus, puteri la care costul accesoriilor
devine mic în comparaţie cu costul motorului.
Faţă de motoarele asincrone, motorul sincron prezintă indicatori energetici superiori şi siguranţă
mai mare în funcţionare, precum şi următoarele avantaje :
- pot funcţiona cu factor de putere egal cu unitatea; în regim supraexcitat funcţionează cu factor de
putere capacitiv, furnizând reţelei de alimentare putere reactiva reglabilă, înlocuind în acest fel
baterii de condensatoare costisitoare necesare compensării puterii reactive a consumatorilor
inductivi (motoare asincrone, transformatoare);
- au randament superior motoarelor asincrone la puterei peste 100kW, datorită inexistentei
pierderilor în circuitul inductorului;
- au fiabilitate mai mare decât motoarele asincrone datorită întrefierului de 2...4 ori mai mare;
- scăderea tensiunii reţelei nu provoacă scăderea cuplului electromagnetic în aceeaşi măsură ca la
motorul asincron; cuplul sincron este proporţional cu produsul dintre tensiunea de alimentare şi
tensiunea electromotoare indusă de fluxul inductor, pe când cuplul asincron depinde de pătratul
tensiunii de alimentare;
- la puteri peste 200kW şi turaţii sub 600 rot/min motoarele sincrone sunt mai ieftine decât
motoarele asincrone, iar la puteri peste 2000kW masa lor este cu 10...20% mai mică.
Aceste particularităţi au determinat răspândirea acţionarilor cu motoare sincrone de puteri medii, mari şi
foarte mari (până la 10MW), la turaţii de 100...3000 rot/min. Motoarele sincrone antrenează compresoare
şi suflante, pompe şi ventilatoare de putere mare, concasoare şi mori de cărbune şi minereu, în general
acţionari cu funcţionare continua care nu necesită reglarea turaţiei.
Inconvenientele motoarelor sincrone, legate de sistemele de excitaţie cu generatoare de curent
continuu, maşini scumpe şi cu întreţinere pretenţioasă, care necesită personal cu calificare ridicată, pot fi
înlăturate prin introducerea excitaţiei statice cu tiristoare, care măreşte fiabilitatea sistemului.
2.9.TRANSFORMATORUL ELECTRIC
Transformatoarele electrice sunt vitale începând de la nivel mondial şi încheind la nivel
personal. Demonstraţia poate începe urmărind parcursul curentului electric care odată produs la valori
foarte mari este diminuat în instalaţiile de transformare, de unde apoi porneşte spre staţiile locale de
transformare, de unde apoi la o valoare şi o frecvenţă standardizată ajunge la consumatorii care pot fi
industriali şi casnici.
Pentru consumatorii industriali se folosesc alte tipuri de transformatoare decât cele folosite pentru
consumatorii casnici.
Având în vedere că transformatoarele sunt cele mai importante şi mai voluminoase componente
dintr-un circuit electric, ele putând reprezenta până la 20% din greutatea unui aparat, este necesară o
verificare minuţioasă a acestora înainte de cuplarea lor în circuit.
Pentru a reduce la minim greutatea produsului, dimensiunile transformatoarelor, realizarea
transformatoarelor de dimensiuni mici este favorizată de faptul că echipamentele electronice de gabarite
mici sunt construite cu tranzistoare şi cu circuite integrate cărora le sunt caracteristice curenţi mici la
funcţionare şi tensiuni coborâte la alimentare. Reducerea dimensiunilor transformatoarelor de alimentare
utilizate în aceste echipamente este posibilă prin utilizarea de materiale cu permeabilitate magnetică mare,
miezuri cu forme netradiţionale şi conductoare pentru bobinaje cu secţiune mică cu strat de izolaţie
subţire între spire şi prin folosirea de carcase (pentru bobine) cu grosimi minime.
85
Transformatorul electric este un aparat constituit dintr-un sistem de înfăşurări electrice imobile,
între care are loc transfer de energie prin inducţie electromagnetică. El este utilizat pentru modificarea
parametrilor puterii electromagnetice transferate de la o reţea electrică de curent alternativ, la altă reţea
tot de curent alternativ, păstrând frecvenţa. Aceşti parametri sunt tensiunea şi curentul, iar alteori şi
numărul de faze.
Transformatorul, pentru îndeplinirea funcţiei pe care o are prin definiţie, trebuie să aibă cel puţin
un sistem de înfăşurări constituit din spire electroconductoare izolate între ele şi faţă de masă, dispuse pe
un miez feromagnetic care serveşte la închiderea fluxului magnetic.
În funcţie de destinaţie, transformatoarele pot fi împărţite în două mari categorii: transformatoare
de putere şi transformatoare pentru destinaţii diverse sau speciale. Transformatoarele de putere se
execută într-o gamă foarte largă de puteri ( de la 100 kVA la sute de MVA). Ele se folosesc în cadrul
sistemelor energetice pentru mărirea sau micşorarea tensiunii, în legătură cu necesităţile transportului de
energie electrică la distanţa – care este mai convenabil să se facă sub o tensiune ridicată şi curent redus –
respectiv cu necesităţile de distribuţie a energiei electrice, sub tensiuni mai joase, consumatorilor.
În sistemul energetic se mai folosesc şi două tipuri de transformatoare particulare şi anume,
autotransformatoarele ( pentru interconectarea a doua reţele de tensiuni în raport de cel mult 2) şi
transformatoare cu trei înfăşurări ( pentru interconectarea a trei reţele de tensiuni diferite).
În industrie se utilizează o mare diversitate de transformatoare şi autotransformatoare speciale,
cum ar fi: transformatoare de măsură (folosite în tehnica măsurătorilor, de sudare, de încercări, de mică
putere, pentru circuite de curenţi slabi, autotransformatoare de pornire a motoareleor elctrice, precum şi
transformatoare modificatoare de frecvenţă sau de număr de faze.
Înfăşurările transformatorului sunt executate cu numere de spire diferite; în acest sens, la
transformatoarele cu două înfăşurări distingem o înfăşurare de înaltă tensiune (IT) şi o înfăşurare de joasă
tensiune (JT), la transformatoarele cu trei înfăşurări existând şi o înfăşurare de medie tensiune (MT).
Dacă înfăşurarea primară este reprezentată de înfăşurarea de înaltă tensiune, transformatorul este
coborâtor de tensiune; dacă transformarea are loc în sens invers, avem de a face cu un transformator
ridicător de tensiune.
2.9.1.Elemente constructive de bază, semne convenţionale şi principiul de funcţionare

Tipul cel mai utilizat de transformator şi anume transformatorul trifazat în ulei este constituit din
următoarele părţi principale: miezul magnetic, schela, înfăşurările, capacul cu izolatoarele de trecere şi
cuva de ulei. Elementele constructive de baza ale unui transformator sunt miezul feromagnetic si
infasurarile.
Miezurile magnetice se execută din tole confecţionate din tablă silicioasă pentru transformatoare
şi sunt de două tipuri: în manta şi cu coloane.
Forma secţiunii coloanelor este diferită dupa tipul şi puterea transformatorului.
Fig. 23. Miezuri magnetice utilizate la transformatoarele electrice.
86
Coloanele sunt porţiunile miezului magnetic pe care sunt dispuse bobinele. Jugurile sunt
porţiunile de miez care nu au înfăşurări şi servesc la închiderea circuitului magnetic. Când jugul leagă
cele două capete ale unei coloane se numeşte jug lateral.
La transformatoarele mici, forma miezului magetic poate fi pătrată sau dreptunghiulară. La
transformatoarele de putere mai mare, bobinele făcându-se din motive tehnologice numai circulare,
miezul se construieşte cu secţiune apropiată de cerc, în trepte pentru a folosi mai bine spaţiu folosibil.
Miezurile magetice pot şi realizate prin două procedee: prin suprapunere şi prin întreţesere.
Fig.24. Miez magnetic roluit: a- toroidal; b- dreptunghiular
Fig. 25. Modalitati de îmbinare a miezurilor magnetice

a) prin suprapunere; b) prin întreţesere
Înfăşurările. Se realizează din bobine în general de formă cilindrică (unele de joasă tensiune,
altele de înaltă tensiune). Se realizează în general din conductoare de cupru şi într-o măsură din ce în ce
mai mare şi din aluminiu. Aşezarea lor pe coloana miezului se poate face concentric sau alternat.
Înfăşurările concentrice sunt dispuse după cum se indică în fig. 26, iar înfăşurările
alternate după cum se indică în fig. 275.
Fig.26. Înfăşurarea concentrică Fig.27. Înfăşurare alternată
După forma constructivă bobinele pentru transformatoare pot fi: cilindrice, spiralate, în galeţi şi
continue. Bobinele cilindrice au spirele învecinate pe direcţia axială strâns lipite unele de altele şi se
execută din conductor profilat izolat sau neizolat. La bobinele spiralate se realizează operaţia de
transpunere şi de intercalare a distanţoarelor între spire pentru a obţine canalul de răcire. Prin galeţi se
înţeleg grupe de spire din bobină, separate între ele prin canale de răcire sau izolare. Bobinele continue
se realizează în formă de galeţi înseriaţi fără lipituri, motiv pentru care poartă această denumire.
Transformatoarele de puteri mici (sub 1 kVA) au de regulă , răcire naturală în aer şi se numesc
transformatoare uscate. Cele de puteri mai mari au răcire în ulei.
87
Alte elemente construnctive ale transfomatorului (de putere) pe lângă miez şi înfăşurări sunt:
schela, construcţia metalică şi accesoriile.
Prin schela se înţelege ansamblul construcţiei care îndeplineşte următoarele roluri:
- strângerea jugurilor miezului magnetic;
- consolidarea axială a înfăşurărilor;
- consolidarea conexiunilor dintre înfăşurări, a celor de la comutatorul de reglaj şi de la
izolatoarele de trecere;
- ridicarea întregii părţi decuvabile a transformatorului (ansamblu care se introduce în cuvă).
Construcţia metalică se execută numai pentru transformatoarele cu răcire în ulei şi se referă la
cuvă, capac şi conservator.
Cuva realizată din tabla de oţel se umple cu ulei în care este introdusă partea activă a
transformatorului (miezul şi înfăşurările). Uleiul are un triplu rol: de izolant, agent de răcire şi de a
proteja înfăşurările de umiditate. Capacul cuvei se execută tot din tabla de oţel şi închide etanş partea
superioară a cuvei. Conservatorul are rolul de a asigura o suprafaţă de contact a uleiului cu aerul mai
mică decât în cazul lipsei lui, micşorând astfel posibilitatea de oxidare a uleiului. El se afla montat
deasupra capacului şi comunica printr-o conductă cu cuvă. Conservatorul (rezervor de tablă) este parţial
umplut cu ulei astfel încât preia variaţiile de ulei ale uleiului ce se produc la variaţia temperaturii lui.
Cele mai importante accesorii ale transformatoarelor sunt:
- izolatoarele de trecere,
- releul de gaze (releul Buchholz) – pentru protecţia transformatoarelor la defectarea izolaţiei
dintre spire, defectarea miezului, scăderea nivelului uleiului din transformator;
- supapa de siguranţă ;
- indicatoarele de temperatură;
- comutatorul de reglare a tensiunii;
- filtrul de aer.
Semnele convenţionale pentru transformatoare sunt date de SR EN 60617/1999
a) b) c) d)
Fig.28. Semne convenţionale:

a)transformator monofazat cu două înfăşurări; b) transformator trifazat cu două înfăşurări; c)
transformator trifazat cu trei înfăşurări; d) autotransformator trifazat.
Notarea capetelor înfăşurărilor se face cu majuscule pentru tensiune mai mare şi cu litere mici
pentru tensiunea mai mică, începuturile înfăşurărilor notându-se cu literele A, B, C sau a, b, c iar
sfârşiturile cu X,Y, Z sau x, y, z.
a) b)
88
Fig.29. Notarea capetelor înfăşurărilor transformatoarelor electrice

a) transformator monofazat; b) transformator trifazat.
2.9.2.Principiul de funcţionare
Funcţionarea transformatorului are la baza legea inducţiei electromagnetice. Se consideră un
circuit magnetic prevăzut cu două înfăşurări (fig.30). Dacă una dintre înfăşurări se alimentează cu o
tensiune alternativă adecvată, prin ea va circula un curent alternativ care produce un câmp magetic
alternativ. Liniile câmpului magnetic care se închid prin circuitul magnetic şi îmbrăţişează ambele
înfăşurări formează fluxul util, iar liniile care îmbrăţişează numai spire ale unei înfăşurări formează fluxul
de dispersie sau de scăpări. Ambele înfăşurări fiind străbătute de fluxul variabil în timp, în baza legii
inducţiei electromagnetice , se induc în acestea tensiuni electromotoare de aceeaşi pulsaţie cu cea a
fluxului. Dacă la bornele a, x ale înfăşurări secundare în care s-a indus tensiunea electromotoare E 2 se
conectează un receptor de impedanţa Z, va circula prin aceasta un curent I2, iar la borne va fi tensiunea
U2. Rezultă că , la un transformator, înfăşurarea primară primeşte de la reţea puterea U 1I1 şi cedează prin
înfăşurarea secundară, la altă reţea puterea U2I2, transferul de putere făcându-se prin inducţie
electromagnetică. În baza principiului conservării energiei, se poate spune că U 1I1 > U2I2 ( datorită
pierderilor din înfăşurarea primară, înfăşurarea secundară şi pierderilor în fier).
Reprezentarea unui transformator monofazat

Fig. 30. Schema de principiu a transformatorului monofazat
1) liniile câmpului magnetic care formează fluxul util;
2) liniile câmpului magnetic care formează fluxul de dispersie al primarului
3) liniile câmpului magnetic care formează fluxul de dispersie al secundarului
2.9.3.Regimuri de funcţionare
2.9.3.1.Regimul de funcţionare în gol
Transformatorul se consideră că funcţionează în gol când o înfăşurare este conectată la reţea, iar
celalalta este deschisă. În acest caz Z= ∞, I2=0 şi I1= I10 unde I10 este curentul de funcţionare în gol care
la transformatoarele normale are o valoare sub 3% din curentul nominal, iar la transformatoarele sub
10kVA I10 creşte peste 10% , pe măsură ce scade puterea.
89
I *W
ATR 8 Tr
A a
A
rr
*
220V
V1 V2
ca
x
X
Fig.31. Schema de montaj pentru încercarea în gol a transformatorului.
- sursă de curent alternativ monofazat 220 V;

- I – întreruptor bipolar;
- autotransformator monofazat ATR ;
- V1 – voltmetru de c. a. ;
- V2 – voltmetru de c. a. ;
- A – ampermetru de c. a. ;
- W – wattmetru ;
- Tr – transformator monofazat.
La încercarea în gol:
1. din valorile citite la voltmetrele V1 si V2 se determină raportul de transformare :
kt=U1/U20= w1/w2=ki
2. din valoarea citită la ampermetrul A, când U10=U1n, se determină curentul de gol în procente din
cel nominal :
i0[%]=(I10/I1n)100
3. puterea P10 citită la Wattmetru, pentru U10=U1n, reprezinta pierderile în fier PFe
4. factorul de putere în gol, necesar determinării componentelor active şi reactiva ale curentului I 0
este :
P10
cosφ0=
U 10 I 10
2.9.3.2. Regimul de funcţionare în scurtcircuit

Regimul de funcţionare în scurtcircuit este caracterizat prin U 2=0 şi se obţine când bornele
înfăşurării secundare se conecteza în scurtcircuit, valoarea impedanţei circuitului de sarcină fiind Z=0.
Dacă scurtcircuitul apare când transformatorul este alimentat la tensiune nominală, se consideră caz de
avarie , curentul ajungând la valori foarte mari , care pot distruge termic şi mecanic transformatorul dacă
nu este protejat corespunzător. De aceea , încercarea la scurtcircuit se realizează alimentând
trasnformatorul cu o tensiune redusă. Tensiunea care se aplică unei înfăşurări, când cealaltă este în
scurtcircuit, pentru a se obţine curenţii nominali prin înfăşurări se numeşte tensiune nominală de
scurtcircuit U1k. Aceasta tensiune este de 4 până la 6 % din tensiunea nominală la transformatoarele cu
puteri până la 2000 kVA şi creşte până la 17% la transformatatoarelel mai mari.
90
I *W
ATR 8 Tr
A
A1 a
*
220V
V A2
ca
x
X
Fig.32.Schema de montaj pentru încercarea în scurtcircuit a transformatorului.
- sursă de curent alternativ monofazat 220V;

- I – întreruptor bipolar;
- ATR – autotransformator monofazat;
- A1 – ampermetru de curent alternativ ;
- A2 – ampermetru de curent alternativ ;
- V – voltmetru ales ;
- W – wattmetru ;
- Tr – transformator monofazat.
La funcţionarea în scurtcircuit se determină :

1. din tensiunea citită la voltmetrul V când I1k=I1n, tensiunea nominală de scurtcircuit, în procente
din tensiune nominală:
U
uk[%]= 1 k 100
U 1n
2. din valoarea citită la wattmetrul V când, I1k=I1n, pierderile în înfăşurări
3. factorul de putere la scurtcircuit:
Pk
cosφk=
U 1k I 1k
2.9.3.3. Funcţionarea în sarcină

In acest caz, transformatorul primeşte putere electrică din reţea, pe la bomele înfăşurării primare,
acoperă pierderile, restul debitând-o către consurnatorul conectat la bornele secundarului.
Schema echivalentă la funcţionarea în sarcină are forma :
Fig.33. Schema echivalentă „T"
Pentru cazul în care P2 > 1/3 P2N (P2N find puterea secundara nominală), I'10 se poate neglija faţă
91
de I1 si I‘2, caz în care schema echivalentă anterioară capătă una din formele prezentate mai jos:
Fig.34. Variante ale schemei echivalente simplificate la funcţionarea în sarcină
Pentru desenarea acestor scheme s-a ţinut cont de faptul ca U2"  -U‘2.
2.9.4.Transformatoare trifazate
În reţelele trifazate de transport şi distribuţie sunt utilizate foarte mult transformatoarele trifazate.
Transformarea tensiunii în sistemele trifazate se poate realiza cu ajutorul a trei transformatoare
monofazate, câte unul pe fiecare fază, având înfăşurările lor primare şi respectiv secundară legate în stea
sau în triunghi. Această soluţie se utilizează numai în cazuri speciale. În general sunt utilizate
transformatoarele trifazate care au înfăşurările corespunzătoare celor trei faze aşezate pe un singur miez
trifazat. Pe fiecare coloană a miezului este aşezate o înfăşurare corespunzătoare unei faze a primarului şi
câte o înfăşurare corespunzătoare unei faze a secundarului. Fenomenele care se petrec pe fiecare dintre
cele trei faze ale transformatorului trifazat sunt identice cu cele ale transformatorului monofazat.
Transformatoarele trifazate au câte trei înfăşurări de fază, atât pentru primar cât şi pentru secundar.
Înfăşurările de fază se pot conecta în stea sau în triunghi şi pentru joasă tensiune şi în zig-zag. Schema de
conexiuni indica modul cum sunt conectate înfăşurările de fază. La înaltă tensiune, conexiunile sunt
notate cu litere mari (Y-stea, D- triunghi), iar la joasă tensiune, cu litere mici (y-stea, d- triunghi, z- zig-
zag).
Corespunzător, se notează şi începuturile şi sfârşiturile celor trei înfăşurări de fază, iar punctul
neutru (nulul) cu N, respectiv cu n.
Fig.35. Schemele conexiunilor bobinajelor trifazate:

a) stea
b) triunghi
c) zig-zag
Grupa de conexiuni a unui transformator indica defazajul tensiunii secundare de linie faţă de cea
primară, măsurată la bornele omoloage. Ea este simbolizata de un număr de la 0 la 12, care se adăugă la
92
schema de conexiuni. Numărul care simbolizează grupă, înmulţit cu 30 grade da defazajul în grade a
acelor două tensiuni de linie.
Fig.36. Schemele de conexiuni YNyn si Dyn
Mărimile de linie sunt cele care se pot măsura când sunt accesibile numai începuturile înfăşurărilor,
exclusiv borna de nul. Mărimile de faza sunt caracteristice înfăşurărilor de fază şi se pot măsura când sunt
accesibile toate capetele înfăşurărilor.
La conexiunea stea între curenţii de linie şi cei de fază, între tensiunile de linie şi cele de faza
sunt următoarele relaţii:
Il= If; Ul= 3U f
La conexiunea triunghi, între aceleaşi mărimi, sunt relaţiile:

Il= 3 I f ; Ul=Uf
Legătura între raportul de transformare kT al tensiunilor (de linie) şi raportul de transformate, ki al
înfăşurărilor:
La conexiunea Yy:
U w
kt= 1  1  k i ;
U2 w2
La conexiune Dy:
U 1 w1 1
kt= 1   ki
U2 3 w2 3
Două sau mai multe transformatoare se consideră că functioeaza în paralel dacă toate au
înfăşurările primare legate la barele unei reţele şi înfăşurările secundare la barele altei reţele.
Cuplarea şi funcţionarea în paralel nu sunt posibile dacă transformatoarele nu au aceleaşi
scheme şi grupe de conexiuni, aceleaşi tensiuni de linie şi rapoarte de transformare, aceleaşi tensiuni de
scurtcircuit.
Autotransformatorul este un transformator la care înfăşurarea de joasă tensiune este o parte din
înfăşurarea de înaltă tensiune. El poate fi monofazat sau trifazat, când înfăşurările sunt conectate în stea.
Autotransformatoarele trifazate sunt utilizate la pornirea motoarelor asincrone şi sincrone, în laboratoare.
2.9.5. Transformatorul de mică putere

2.9.5.1.Clasificare şi construcţie
În această grupa a transformatoarelor mici sunt cuprinse transformatoarele uscate, monofazate şi
trifazate cu puteri nominale între 16 VA şi 10 kVA Printre acestea, cele mai importante tipuri sunt :
93
- transformatorul de separare, care alimentează un singur consumator cu o tensiune având

valoarea aproximativ egală cu cea a tensiunii reţelei şi realizând ca măsură de protecţie
separarea electrică a consumatorului de reţea;
- transformatorul de comandă, care are o înfăşurare primară şi una sau mai multe înfăşurări
secundare, separate între ele, destinat alimentării circuitelor de comandă ale instalaţiilor
electrice de automatizare şi care realizează separarea electrică a circuitelor de comandă faţă
de reţea;
- transformatorul de alimentare, destinat racordării la reţea a receptoarelor, amplificatoarelor,
aparatelor de telecomunicaţie, redresoarelor, etc. El are una sau mai multe înfăşurări
secundare, dintre care una poate fi pentru o tensiune mai mare decât cea a reţelei;
- transformatorul de izolare, folosit pentru transmisia de energie între reţea şi un aparat având
potenţiale foarte diferite, tensiunea de izolare fiind determinate nu numai de tensiunea
nominală a transformatorului ( de exemplu, transformator pentru tuburi Röntgen);
- transformatoare de siguranţă, pentru racordarea la reţea a unor consumatori mici ( unelte de
mână, lămpi portabile, aparate medicale, etc) cu o tensiune joasă, ca măsură împotriva
tensiunii de atingere periculoase. La transformatoarele monofazate tensiunea secundară nu
depăşeşte 50 V, iar la transformatoarele trifazate 34 V ( între fază şi nul).
Din punct de vedere al protecţiei împotriva tensiunilor de atingere periculoase, transformatoarele
mici se clasifica în :
- transformatoare de clasa I de protecţie, care au cel puţin o izolaţie funcţională ( izolaţia între
înfăşurări şi între înfăşurări şi miez), o bornă pentru legarea la nulul de protecţie şi o bornă
pentru legarea la pământ;
- transformatoare de clasa a II-a, care au părţile metalice accesibile, dacă există, separate de
părţile care pot fi puse sub tensiune în cazul unui defect al izolaţiei funcţionale ( de exemplu,
miezul) printr-o izolaţie suplimentară numită izolaţie de protecţie.
Circuitele magnetice utilizate în construcţia transformatoarelor de putere mică sunt de două tipuri
- împachetate din tole;
- rulate din benzi.
Circuitele magnetice împachetate se pot realizea:
- împachetate ţesut din tole dreptunghiulare ( tole I);
- împachetate ţesut dintr-o combinaţie de tole profil E, U, I, L.
- prin împachetarea tolelor E şi U, realizând coloanele şi o parte din juguri şi împachetarea
separate a tolelor I, realizând jugul superior aplicat. Aceste circuite magnetice se numesc
circuite magnetice cu întrefier.
- împachetare ţesut din tole complete
Circuitele magnetice rulate se realizează prin rularea benzilor de oţel electrotehnic sub forma
toroidala sau dreptunghiulară şi lipirea cu răşini epoxidice.
După realizare, transformatoarele mici se verifică în ceea ce priveşte respectarea tehnologiei de
execuţie, apoi se supun la o serie de încercări electrice din care se determina în mod direct încălzirea,
pierderile, raportul de transformare, comportamentul transformatorului la funcţionarea în sarcina.
La transformatoarele mari, din cauza dificultăţii de realizare a unor consumatori de mare putere,
cât şi din cauza consumului apreciabil de energie, comportarea transformatorului în sarcina se determina
pe baza încercărilor de funcţionare în gol şi în scurtcircuit şi prin metode grafice şi de calcul.
2.9.5.2.Calculul transformatoarelor de mică putere
94
Proiectarea unui transformator presupune calculul şi realizarea constructivă a acestuia.Algoritmul

de calcul ţine seama de următoarele mărimi electrice:
P1- puterea din primar [W]
P2- puterea din secundar [W]
U1- tensiunea primara [V]
U21, U22; U23- tensiunile secundare [V]
SFe- sectiunea miezului feromagnetic [cm2]
Bmax- inducţia magnetică [T]
f- frecvenţa tensiunii electrice [Hz]
N1- numărul de spire din înfăşurarea primară
N2- numărul de spire din înfăşurarea secundară
I1- intensitatea curentului electric din primarul transformatorului [A]
I2- intensitatea curentului din secundarul transformatorului [A]
cosφ- factorul de putere
In proiectarea transformatorului se va avea în vedere tipul tolelor folosite, a inducţiei magnetice, a
densităţii de curent, respectiv a diametrelor standardizate ale conductoarelor.
Calculul presupune:
1. a determina secţiunea miezului ferromagnetic
2. a determina numărul de spire al înfăşurărilor primară şi secundară
3. a determina intensitatea curenţilor transformatorului
4. a determina secţiunile şi diametrele conductoarelor înfăşurărilor
În calculul transformatoarelor electrice de mică putere, de regulă până la 630 VA, sunt necesare a se
cunoaşte:
- U1- tensiunea primară [V]
- U2- tensiunea secundară [V]
- S2- puterea aparentă la bornele secundarului [VA]
- f – frecvenţa reţelei de alimentare [Hz]
- tipul de construcţie a transformatorului ( în manta sau cu coloane)
Funcţie de tipul constructiv al transformatorului se aleg:
- grosimea tolei între 0,35 şi 0,5mm
-
densitatea de curent în înfăşurări: j=1,6…2A/mm2
- inducţia magnetică B [T]
- randamentul η [%]
- căderea de tensiune ΔU2[%] în înfăşurarea secundară
- pătura de curent specifică A [A/cm]
coeficientul de umplere a ferestrei transformatorului
-
S2[VA] 25 63 100 160 250 400 630
η [%] 76 81 85 91 94 96 97
ΔU2[%] 26 21 15 10 6 5 5
A [A/cm] 129 134 136 146 150 166 190
B[T] la δ=0,35mm 1,26 1,19 1,18 1,17 1,15 1,14 1,10
B[T] la δ=0,5mm 1,18 1,15 1,14 1,13 1,12 1,11 1,09
kU 0,20 0,23 0,24 0,26 0,28 0,30 0,31
95
Se calculează :
S
S1= 2 100 puterea absorbită din reţea [VA]

S1
I1= curentul din înfăşurarea primară [A]
U1
S2
I2= curentul din înfăşurarea secundară [A]
U2
S1=U1I1= π√2f N1 BFeI1 ↔ SFe= 1,6√P1 [cm]
sau
2225
SFe= √S1 ; No= numărul de spire pe volt
fBS Fe
N1=N0U1 numărul de spire din înfăşurarea primară
N2= N0U2 ( 1+ ΔU2/ 100) numărul de spire din înfăşurarea secundară
2 (I N) = N1I1+ N1I2 pătura de curent totală, in A
I1 I2
d1= 1, 27 , d2= 1, 27 diametrul conductorului înfăşurării primare, respectiv secundare [ m]
j1 j2
Exemplu de calcul
Se va proiecta un transformator monofazat cunoscând : S 2=63 VA – 220/ 6/15 V, 50 Hz.
Se aleg:
Transformator în manta cu δ=0,35 mm, j1=1,6A/mm2; j2=2A/mm2; B=1,19T; η=81%; ΔU2=21%;
A=134A/cm; kU=0,23.
Se calculeaza:
S 63 S 77 ,8
S1= 2 100 = 100  77,8 VA ; I1= 1 =  0,35 A
 81 U 1 220
S2 63 S2 63
I21=   4 , 2 A ; I22= 
 10 ,5 A ; SFe= 77 ,8 =8,82 cm2
U 21 15 U 22 6
Lăţimea tolei b trebuie să fie, pe cât posibil, apropiată de un pătrat: b=30 mm.
S 8,82
Numărul de tole: n= Fe   84 tole
b 3  0 ,035
2225 2225
No= =  4 , 24 spire/volt
fBS Fe 50  1,19  8,82
N1=N0U1 =4,24· 220=933 spire din înfăşurarea primara
U 2
N21=N0U21 1+ = 4,24· 15 1+0,21 =4,24· 15· 1,21=77 spire
100
U 2
N22=N0U22 1+ =4,24· 6 1+0,21 = 4,24· 6· 1,21= 31 spire
100
2 I·N =N1I1+N21I21=933·0,35+77·4,2= 649,95 A
96
2 I·N =N1I1+N22I22=933·0,35+31·10,5=326,55+325,5=652,05 A
I1 0 ,35 I2 10 ,5
d1= 1, 27 = 1, 27 =0,53 mm ; d2= 1, 27 = 1, 27 =2,58 mm
j1 1,6 j2 2
Conductorul folosit în bobinajul primar va avea diametrul d1=0,56 mm.

Conductorul folosit în bobinajul secundar va avea diametrele d21=1,5 mm şi d22=2,58 mm.
97
2.10. Montarea masinilor electrice
98
99
100
2.11. N.T.S.M. şi P.S.I. specifice masinilor electrice

2.11.1. Masuri de protectia muncii
Accidentele ce survin in exploatarea, intretinerea si repararea masinilor electrice se datoreaza in
primul rand neglijentei si lipsei de atentie. Pentru a evita aceste accidente se impune in mod deosebit o
disciplina a personalului de exploatare prin respectarea normelor de exploatare a utilijelor si
echipamentului electric, a normelor de protectie a muncii si P.S.I. precum si prin folosirea unor mijloace
de protectie corespunzatoare operatiilor efectuate de catre acest personal.
Cele mai frecvente accidente se datoreaza electrocutarii (trecerea curentului electric prin corpul
omenesc).
Electrocutarile pot avea loc in urmatoarele cazuri:
101
- atingerea cailor de curent ale echipamentelor electrice care in mod normal sunt sub tensiune;
- atingerea partilor metalice ale echipamentelor, intrate accidental sub tensiune si care nu sunt
racordate la o instalatie de protectie corespunzatoare.
Electrocutarile prin atingere directa pot avea loc in urmatoarele imprejurari:
- atingerea unor borne sau bare ale tablourilor de distributie, cand se executa legaturi improvizate
sau legaturi sub tensiune fara mijloce de protectie corespunzatoare;
- atigerea bornelor unui intreruptor ale carui capace de protectie lipsesc sau sunt deteriorate;
- atingerea cutitelor unui intreruptor care nu are aparatoare de protectie, in timpul manevrarii
acestuia;
- atingerea unui conductor sub tensiune, in urma deteriorarii izolatiei sau carcasei unui echipament,
prin lovirea cu obiecte ascutite si fara ca in prealabil sa fi identificat cu atentie traseul acestuia.
Electrocutarile prin atingere indirecta pot avea loc in urmatoarele inprejurari:
- atingerea carcasei unui utilaj defect neracordat la o instalatie de protectie si a unui obiect in
contact cu pamantul;
- atingerea unui obiect metalic aflat in contact intamplator cu carcasa unui echipament defect si
nelegat la o instalatie de protectie corespunzatoare.
Principalele masuri pentru evitarea accidentelor prin electrocutare sunt:
- folosirea carcaselor de protectie, ingradirilor si blocajelor care permit izolarea partilor mecanice
ale echipamentelor aflate sub tensiune;
- folosirea mijloacelor individuale de protectie din dotare (mijloace de protectie izolante,
indicatoare mobile de tensiune, garniturile de scurtcircuitare si legare la pamant, ingradirile
provizorii, placile avertizoare);
- folosirea protectiei prin legarea la priza la pamant si prin legarea carcasei echipamentului la nulul
retelei;
Pentru electricieni, mijloacele de protectie cuprind urmatoarele categorii:
- mijloace de protectie contra electrocutarii: prajini izolante, manusi, cizme, platforme, covoare si
presuri electroizolante, clesti electroizolanti, scule cu manere izolante;
- mijloace de protectie pentru verificarea prezentei sau a lipsei de tensiune (indicatoare mobile de
tensiune);
- mijloace de protectie contra aparitiei accidentale a actiunii , ca urmare a conectarilor gresite sau a
descarcarilor atmosferice ( scurtcircuitoare mobile, legare la pamant);
- mijloace de protectie pentru delimitarea zonelor de lucru (ingradirile mobile, imprejmuirile si
semnalizarile);
- mijloace de protectie cu rol de avertizare si semnalizare vizuala, cu caracter de interdictie sau
anulare a accesului, a manevrelor, in scopul prevenirii unui pericol sau al marcarii unor locuri
fara pericol, placi avertizoare, banderole avertizoare, semnalizatoare;
- mijloace de protectie contra traumatismelor (centura si franghie de siguranta, casca de protectie),
a actiunii agentilor chimici (costume, manusi si cizme antiacide, ochelari), a produselor de ardere
(masti contra gazelor, manusi), a actiuni arcului electric (ochelari de protectie).
Executarea, exploatarea, intretinerea si repararea instalatiilor electrice se face numai de catre
electricieni calificati
Persoanele care desrvesc instalatiile electrice trebuie sa indeplinesca urmatoarele conditii:
- sa fie sanatoase din punct de vedere psihic;
- sa nu sufere de boli sau sa aiba infirmitati care i-ar putea stanjeni in activitatea lor;
- sa posede cunostinte profesionale si de tehnica a securitatii muncii si prevenire si stingere a
incendiilor, corespunzatoare functiei ce o detin;
- sa cunoasca procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate si a le poate
acorda primul ajutor.
102
Pentru o insusire a cunostintelor de tehnica a securitatii muncii, de prevenire si stingere a incendiilor,

de scoatere de sub tensiune si de acordarea primului ajutor, personalul muncitor este supus urmatoarelor
instructaje: instructajul introductiv general, instructajul la locul de munca si instructajul periodic.
Pericolul de electrocutare depinde de o serie de factori: rezistenta electrica a corpului omenesc,
intensitatea curentului electric ce trece prin corpul omenesc, frecventa curentului electric, calea de trecere
a curentului prin corp si durata de actionare a curentului electric asupra omului.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare pe durata exploatarii masinilor electrice se iau
urmatoarele masuri de protectie:
- manevrele echipamentului de pornire a masinilor electrice cu actionare manuala se executa
purtand manusi electroizolante;
- corpurile masinilor electrice si cele ale echipamentelor din circuitul de forta trebuie sa fie
legate la pamant;
- elementele in rotatie trebuie ingradite sau protejate de aparatoare (inele colectoare, curele de
transmisie, ventilatoare,etc);
- izolarea electrica a circuitului de forta de pe care urmeaza a se demonta motorul electric
incepe prin oprirea motorului si verificarea lipsei tensiunii;
- este interzis a se lucra la conductorul de legare la pamant atat timp cat motorul functioneaza
si alimentarea lui este legata.
Demontarea unui motor electric dintr-o instalaţie aflată sub tensiune se face urmărind un ansamblu
de operaţii într-o ordine foarte strictă:
1. oprire motor ;
2. verificare lipsă de tensiune ;
3. executarea separării vizibile la părţile aflate sub tensiune ,apoi se va bloca dispozitivul de
acţionare ;
4. montarea plăcuţelor avertizoare (ex: NU ÎNCHIDEŢI ,SE LUCREAZĂ.);
5. se impune folosirea sculelor şi dispozitivelor electroizolante şi a mijloacelor de protecţie
individuală;
Pe parcursul executarii reparatiei masinilor electrice pot aparea noi cazuri de accidenatare atat
prin electrocutare cat si de ordin electric:
- lampile si sculele electrice portative pot provoca electrocutari prin folosirea unor conductoare
necorespunzatoare prin lipsa legarii la centura de impamantare si prin existenta unor
defectiuni tehnice ce pot aparea la ele. In cazul lampilor electrice metoda cea mai sigura de
protectie este utilizarea tensiunilor de 24V si 36V;
- printre accidentele de ordin neelectric sunt: lovituri, striviri, intrarea in ochi a unor corpuri
staine, intoxicatii cu substante de lacuire si vopsire.
- la executarea de reparaţii ale maşinilor electrice pot apărea noi cauze de accidentare. De
aceea se impun folosirea eventualelor lămpi portabile cu tensiune redusă (12V,24V) în
perfectă stare de funcţionare folosirea mănuşilor de protecţie, nu se acceptă sub nici o formă
folosirea improvizaţiilor în instalaţiile electrice;
- executarea lucrărilor electrice se face numai cu personal competent autorizat pentru tipul
respectiv de lucrări;
- concepţia constructivă a aparatelor electrice trebuie să asigure o deplină securitate a
operatorilor;
- protecţia împotriva electrocutării prin asigurarea izolaţiei atât a pieselor de manevră cât şi a
celorlalte piese metalice cu care operatorul poate deveni accidental în contact. Este
recomandată folosirea tensiunii nepericuloase de 24V în toate circuitele de comandă .
- în locurile umede cu pericol mare de electrocutare , carcasele trebuie să nu poată fi deschise
cu personalul necalificat;
103
- protecţia împotriva acţionării accidentale a aparatelor prin prevederea butonului de comandă

cu inele de protecţie. Pentru evitarea comenzilor greşite indicaţiile butoanelor trebuie să fie
foarte clare, eventual cu imagini sugestive (ex. verde sau litera I indică butonul de pornire
respectiv de punere sub tensiune a circuitului ; roşu sau litera O indică butonul de oprire ,
respectiv de scoatere de sub tensiune a circuitului )
- să se realizeze concordanţa dintre parametrii instalaţiei şi datele înscrise pe aparat;
- să nu se intervină la aparate decât după ce au fost scoase complet de sub tensiune;
- orice manevră la aparatele trebuie făcută cu mâna protejată cu mânuşă electroizolantă şi cu
faţa ferită printr-o mască sau paravan;
- închiderea este mai periculoasă decât deschiderea, deoarece se poate închide pe un
scurtcircuit;
- în mediul exploziv atât motoarele electrice cât şi aparatele se construiesc cu un grad ridicat de
explozie antigrizutoasA;
- dimensionarea corectă a schemei de alimentare şi introducerea protecţiilor corespunzătoare ;
- în caz de incendiu la maşinile electrice prima măsură este scoaterea de sub tensiune a maşinii,
a schemei de alimentare şi comandă apoi dacă nu s-a înlăturat pericolul de incendiu se trece
la stingerea incendiului folosind stingătoare cu praf şi dioxid de carbon.
În timpul reparaţiei transformatoarelor se impune respectarea următoarelor măsuri de tehnică a
securităţii muncii:
- la exploatarea instalaţiilor, utilajelor şi aparatajului electric din dotarea atelierului se vor
respecta instrucţiunile de exploatare şi normele de electrosecuritate proprii acestora;
- lucrătorii care, în timpul lucrului, folosesc unelte de mâna ce produc aşchii, scântei vor purta
ochelari de protecţie;
- trebuie verificate la începutul schimbului şi periodic, în funcţie de frecvenţă de utilizare,
uneltele de mână;
- la decuvarea transformatoarelor se vor lua toate măsurile pentru a asigura stabilitatea părţii
decuvabile, evitându-se orice posibilitate de răsturnare;
- transformatoarele mari şi schelele de montaj se vor aşeza în ateliere pe platforme de beton
pentru a preveni răsturnările; transformatoarele mici se aşează pe suportul metalic;
- la executarea lipiturilor, se vor lua măsuri pentru prevenirea incendiilor sau a exploziilor. De
asemenea şi la manevrarea şi depozitarea uleiului de transformator, se vor lua măsurile
necesare pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor;
- la manevrarea transformatoarelor cu macaraua, se vor lua măsuri pentru înlăturarea
posibilităţilor de accidentare. Nu se va sta sub sarcina macaralei;
- toate încercările efectuate asupra transformatoarelor se vor face în standul de probe sau în
puncte de control de către personal instruit în acest scop;
- este interzis accesul în stadul de probă sau în punctele de control al persoanelor străine (în
timpul încercărilor);
- începerea probelor se va face numai după ce conducătorul standului va verifica dacă toate
utilajele ce urmează a fi folosite sunt corect instalate. Standurile de probă care utilizează
tensiuni peste 1kV sunt prevăzute cu covoare electroizolante. Uşile se prevăd cu blocaje
electrice, care nu se deschid în timpul probelor;
- în timpul probelor, operatorul trebuie să fie tot timpul la pupitrul de comandă pentru că, în
caz de necesitate să întrerupă imediat alimentarea cu energie electrică;
104
- la efectuarea probelor transformatoarelor în afară standului de probă, transformatoarele se vor

lega la pământ şi se vor înconjura cu banda albă, iar locul va fi marcat cu plăcute avertizoare
şi supravegheat de personal special instruit;
- în timpul probelor de străpungere se va opri orice altă activitate pe stand.
2.11.2. Masuri de prevenire si stingere a incendiilor

In timpul exploatarii masinilor electrice, pe langa pericolul elctrocutarii, curentul electric poate
provoca incendii, datorita incalzirii aparatajului electric in timpul functionarii, in timpul scurtcircuitului
sau suprasarcinilor.
Pentru prevenirea pericolului de aprindere din cauza scanteilor si a supraincalzirii trebuie luate
urmatoarele masuri:
- la regimul de functionare in plina sarcina partile motorului electric nu trebuie sa se
incalzeasca pana la o temperatura periculoasa;
- partile din cladiri si partile din utilaje care sunt expuse actiunii arcului electric trebuie sa fie
neinflamabile;
- sigurantele, intrerupatoarele care in timpul exploatarii pot provoca intreruperea curentului
electric trebuie acoperite cu carcase;
- partile reostatelor si a altor aparate care se incalzesc in timpul functionarii trebuie montate pe
socluri izolate termic;
- utilajul care lucreaza in medii de praf sau gaze trebuie sa fie actionate cu motoare electrice
antiexplozive;
- pentru a se putea interveni cu eficacitate in caz de incendiu se recomanda ca langa masinile
unelte sa fie amplasate extinctoare cu CO2. Folosirea apei este interzisa la stingerea
incendiilor in instalatiile electrice deoarece prezinta pericol de electrocutare si determina
extinderea defectiunii.
Bibliografie
Bichir N, Mihoc D, s.a – Masini, aparate, actionari si automatizari. Manual pentru clasele a-XI-a si a-
XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, R.A, Bucuresti, 1993 .
Mares F, Balasoiu T, s.a – Elemente de comanda si control pentru actionari si sisteme de reglare
automata. Manual pentru clasele a-XI-a si a-XII-a, Editura Economica Preuniversitaria, Bucuresti, 2002
Hilohi S, Ghinea D, Bichir N – Elemente de comanda si control pentru actionari si sisteme de reglare
automata. Manual pentru clasele a-XI-a si a-XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2002
Mares F, Cociuba P- Tehnologii in electrotehnica. Manual pentru clasa a X a, Editura Art Grup Editorial,
Bucuresti, 2006
105
CAPITOLUL 3.
UTILIZAREA INSTALATIILOR ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
3.1.Instalaţii telefonice
Instalaţiile de telefonie fac parte din categoria instalaţiilor de telecomunicaţii şi semnalizări din clădiri
civile şi de producţie; din aceeaşi categorie mai fac parte:
- instalaţiile de ceasoficare
- instalaţiile de interfon, dispecer şi căutarea de persoane
- instalaţiile de radioamplificare
- instalaţiile de televiziune în circuit închis
- instalaţii pentru transmiterea de date
- instalaţiile pentru semnalizarea incendiilor
- instalaţiile de pază contra efracţiei
Instalaţiile telefonice sunt sisteme de comunicaţii care includ:

- un dispozitiv de transmitere
- un dispozitiv de recepţie
- o cale de transmitere a fluxului de informaţii (cu fir sau fără fir)
- echipamentul necesar pentru funcţionarea sistemului (de exemplu,
alimentarea cu energie electrică).
În clădirile de locuit, se prevede pentru fiecare apartament câte o instalaţie
pentru cel puţin un post telefonic.
Pentru fiecare post se montează două circuite formate din conductoare sau
cabluri între doza telefonică şi nişă.
Racordurile la blocurile de locuinţe se execută pentru fiecare scară în parte: ele conţin o conductă pentru
cablul telefonic şi o conductă pentru reţeaua de televiziune prin cablu. Capacitatea racordurilor telefonice
se dimensionează în funcţie de potenţialul maxim (potenţialul maxim = numărul total de familii ce poate
fi racordat); capacitatea racordului va fi 120-130% din potenţialul maxim.
Postul telefonic cuprinde circuitul de racord între punctul de conectare şi distribuţie (nişă, cutie
terminală) şi punctul de conectare al aparatului telefonic (conector), aparatul telefonic propriu-zis şi toate
elementele auxiliare necesare conectării şi utilizării aparatului respectiv (alte aparate telefonice, chei
comutatoare, rozete, conectori, cordoane de legătură, prize, sonerie).
Legătura electrică între două posturi telefonice se face prin intermediul centralei telefonice (centrală
locală sau centrală de oraş).
În clădirile de locuit se instalează conducte (cabluri) pe verticală cu boxe de distribuţie la fiecare nivel şi
ramificaţii pe orizontală spre apartamente. Poziţionarea aparatului telefonic se face prin priză.
DG
106
DG – Distribuitor general; DC – Distribuitor clădire; DE – Distribuitor de etaj; PT – prize de

telecomunicaţie
În clădiri cu birouri şi în întreprinderi este importantă asigurarea flexibilităţii şi adaptarea la condiţiile
concrete de spaţiu; în acest scop, reţeaua de distribuţie se amplasează în canale pozate în pardoseală sau în
plinte pe sub ferestre. Toate liniile sunt colectate în tabloul principal de distribuţie; dacă instalaţia
telefonică este extinsă în mai multe clădiri, fiecare clădire este conectată la tabloul principal prin cabluri.
Tablourile de distribuţie la fiecare etaj sunt amplasate în casa scării (sau în imediata apropiere) şi sunt
alimentate pe verticală de la tabloul principal.
Instalaţiile de telefonie din întreprinderi folosesc un cablu cu număr mic de circuite pentru a lega centrala
oraşului de centrala locală. De la centrala locală, distribuţia către posturile telefonice se face ca în schema
de mai sus. Dacă posturile telefonice se găsesc la mare distanţă unul de altul, se renunţă la boxele
telefonice şi acestea se înlocuiesc cu reglete telefonice de dimensiuni mici, protejate în cutii de tablă. În
aceste cazuri, de multe ori legătura de la regletă la postul telefonic se execută aparent, folosindu-se
conducte din cupru cu izolaţie din cauciuc şi manta din fire textile. Cele două conducte sunt împletite şi se
prind de zidărie sau tâmplărie cu cuie speciale (prevăzute cu două rondele de carton pentru fixarea
conductelor).
ŞTIAŢI CĂ ...
Reţelele de telecomunicaţii în clădirile de birouri se realizează, în prezent, conform conceptului de
cablare integrală structurată: această concepţie are ca obiectiv cablarea clădirii utilizând o soluţie
universală, capabilă de a suporta toate tipurile de comunicaţii în clădire. O asemenea reţea trebuie să
suporte toate serviciiile şi sistemele informaţionale de la diferiţi producători de-a lungul unei perioade
mari a existenţei clădirii, fără a necesita ulterior operaţii de recablare.
Terminal PC
Senzori
incendiu şi alarme
Fax
Telefon
Terminal PC
Cameră
Video supraveghere
Tablou
Centrală telefonică
Metodologia de proiectare
general
şi instalare a reţelelor de telecomunicaţii este standardizată şi prin respectarea prevederilor respective,
utilizatorul clădirii este asigurat că poate instala orice echipament activ, fără a fi nevoie de recablare.
107
Astfel, utilizatorul are posibilitatea să schimbe centrale telefonice, calculatoare, servere, terminale şi
LAN-uri (reţele locale de calculatoare) fără a se îngriji de eventualele afectări ale planului de cablare a
clădirii.
3.2.Instalaţii de interfon
Un interfon este un aparat telefonic care permite comunicarea numai în interiorul unei clădiri sau al unui
imobil.
Instalaţiile de interfon (audio sau video) sunt sisteme de comunicaţii care permit convorbiri numai între
posturi interioare (intercomunicaţii, de unde şi sinonimul interfonului, intercom).
Un interfon este un sistem electronic de comunicaţii utilizat pentru convorbiri sau anunţuri scurte, private.
Acesta poate fi portabil sau montat permanent în clădiri sau pe vehicule (trenuri, vapoare, avioane) şi
poate fi conectat cu telefoane, celulare, dispozitive electromecanice (semnalizări luminoase sau sisteme
de blocare a uşilor).
Interfoanele fixe, montate în clădiri sunt alcătuite din microfoane/rereceptoare fixe conectate electric la un
panou central de comandă.
Există interfoane pentru o locuinţă (conectează camerele acesteia), pentru o instituţie (spital, şcoală) sau
chiar pentru centre de activitate economico-financiară, care funcţionează ca un sistem public de adrese,
capabil să distribuie diferite mesaje.
Interfoanele mobile sunt utilizate de exemplu de echipele sportive profesioniste sau de constructori ori de
echipele medicale de urgenţă.
Interfoanele digitale aflate la distanţe mari recurg la facilităţile
oferite de Internet pentru realizarea legăturilor între posturi.
Clasa de vârf în domeniul interfoanelor şi videointerfoanelor este
reprezentată de interfoanele de tip digital care sunt caracterizate de o
mare fiabilitate şi diversitate de funcţii. Se folosesc în general în locurile
unde numărul de locatari este suficient de mare pentru ca numărul de fire
şi de butoane pe panoul de intrare să nu devină o problemă.
Controlul acestor versiuni de interfoane sau videointerfoane este realizat
de un microprocesor. În panoul de intrare al interfonului există un circuit
care face repartizarea apelurilor, iar la destinaţie există alt sistem de
indentificare digitală a acestora. De asemenea, există coduri programabile
pentru deschiderea uşii de intrare fără cheie.
În general sistemul de apel este reprezentat de o tastatură numerică pe care se formează numărul
locatarului. Acesta este prezentat pe un afişaj clasic cu două sau patru cifre. La variantele mai sofisticate,
afişajul este alfanumeric, iar panoul are memorie de până la 4000 de locatari. De asemenea, există şi
variante opţionale cu butoane independente pentru fiecare abonat.
108
panou de apel post audio post video telefonic
telefonic
Oricare dintre variantele de interfon (video sau audio) asigură siguranţa şi confortul utilizatorilor. Ştim cu
toţii cât de neplăcut este atunci când liniştea ne este deranjată de persoane răuvoitoare, sau când la
siguranţa familiei noastre atentează vreun infractor... Prin montarea unui sistem de interfonie, accesul în
imobil se face doar pe bază de cartelă de proximitate, pe bază de cod, sau atunci când noi deschidem
cuiva, fără a mai permite accesul persoanelor dubioase.
Panoul de intrare al unui interfon este o construcţie, de obicei, modulară, compusă dintr-o ramă pe care se
montează între unul şi patru module care pot reprezenta unităţi electronice, camere video, butoane,
tastaturi sau indicatoare de adresă.
Opţional, panoul de intrare poate fi echipat cu un sistem de închidere cu un şurub special, cu cap oval,
care nu se poate deschide decât cu cheia furnizată de producător. Aceasta este o măsura de precauţie
pentru protecţia la furt. Panourile de intare pot fi montate îngropat (cu doze furnizate de producător) sau
aparent (cu capace speciale şi protecţie la ploaie). Pentru asigurarea unor condiţii speciale antifurt sau
antidistrugere, panourile de intrare se realizează din materiale speciale cu o foarte mare rezistenţă la şoc,
şuruburi speciale de fixare cu un cap atipic oval şi, optional, un sistem de închidere cu cheie; geamul de la
camera video (pentru videointerfoane) este semisferic şi tratat antireflex iar butoanele de apel sunt
confecţionate din inox pentru o rezistenţă sporită.
Etichetele pentru nume, independente pentru fiecare apartament, pot fi iluminate din spate pe timp de
noapte.
onale de la
diferiti atori de-a lungul unei perioade mari a existentei cladirii,
3.3. Instalaţii electrice de protecţie împotriva electrocutării

Instalaţiile de protecţie împotriva electrocutării se pot realiza ca instalaţii de protecţie de bază (prin legare
la pământ, prin legare la nulul de protecţie, prin folosirea tensiunii reduse) şi instalaţii de protecţie
suplimentară (automată la apariţia tensiunii de atingere –PATA, prin legarea neutrului direct la pământ,
reanclanşarea automată rapidă RAR, monofazată şi trifazată).
109
Cabluri de
protecţie
pentru
Părţi
conductoare Cablu
consumatori
exterioare
individuali principal
de protecţie
Încălzire
Apă
Gaz
Instalaţie de împământare:
centura de pământare (6) asigură legătura echipotenţială;
conexiunea amovibilă (7) permite verificarea rezistenţei prizei de pământare
Standardele naţionale şi internaţionale definesc cu claritate elementele componente ale instalaţiilor de

protecţie de bază; în literatura de specialitate şi în industrie se folosesc următoarele noţiuni (cu referire la
figura următoare):
- electrod de împământare (1) – conductor sau grup de conductoare aflate în contact electric foarte bun,
prin care se asigură legătura electrică de împământare;
- „pământ‖ – masa conductoare a Pământului, pentru care potenţialul electric al oricărui punct este
considerat convenţional egal cu zero;
110
- electrozi de împământare – electrozi independenţi aflaţi în pământ la o astfel de distanţă între ei, încât
curentul maxim care poate trece print-unul să nu modifice semnificativ potenţialul celorlalţi;
- rezistenţa electrodului de împământare – rezistenţa e contact dintre electrod şi pământ;
- conductor de împământare (2) – conductor de protecţie conectat între componenta principală a
instalaţiei de împământare (6) şi electrod;
- parte conductoare (care poate fi atinsă) – parte conductoare a echipamentelor care poate fi atinsă şi care,
în condiţii normale nu este activă (nu se află sub tensiune), dar în condiţii anormale de funcţionare, poate
deveni activă;
- conductor principal de protecţie (3) – conductor utilizat pentru protecţia împotriva electrocutării şi care
realizează conectarea electrică a tuturor punctelor care trebuie să aibă potenţialul nul (părţile conductoare
care pot fi atinse, părţile conductoare exterioare, pământările surselor de tensiune, neutrele artificiale) cu
electrozii de împământare şi cu centura de împământare (6);
- părţi conductoare exterioare – părţi conductoare care au, în general, potenţial zero, şi care nu fac parte
din instalaţia electrică (de exemplu, pereţi sau podele neizolate, componente metalice ale clădirilor,
componetele metalice ale instalaţiilor de apă, gaze, încălzire etc.)
- conductor de legătură (5) – conductor de protecţie prin care se realizează legătura echipotenţială;
- centura de pământare (6) – componenta principală a instalaţiei de împământare care permite conectarea
tuturor cablurilor de protecţie, inclusiva conductoarelor de egalizare a potenţialelor şi a celor de nul
artificial (în general, a tuturor legăturilor la potenţialul zero al pământului).
ATENŢIE !
Pentru a verifica dacă instalaţia de împământare este sigură, controlaţi dacă sunt realizate
conexiunile conductoarelor din cablurile de legătură la bornele corespunzătoare (dacă această
legătură lipseşte, evident, protecţia nu este asigurată)
a necesita ulterior operatii de recablare.
Stand ardmetodologie precisa de proiectare si instalare a retelelor de telecomunicatii si prin respectarea
acestor prevederi, utilizatorul cladirii este
asigurat ca poate instala orice
ATENŢIEAechipament activ, fara a fi nevoie de
recablare. Astfel, utilizatorul are posibilitatea
sa schimbe PAABX (centrale telefonice),
calculatoare, servere, terminale si LAN-uri (retele
locale de calculatoare) fara a se ingriji de eventualele
afectari ale planului de cablare a cladirii.
Conexiunea fermă a
conductorului verde-galben la
borna de protecţie a prizei,
asigură continuitatea instalaţiei
de împământare şi protecţia la
scurtcircuit a utilizatorului.
111
3.4. Dimensionarea elementelor instalaţiei electrice de lumină şi prize (metodologie de calcul)

Dimensionarea elementelor instalaţiei de iluminat şi prize implică determinarae secţiunii conductoarelor
electice, a tuburilor de protecţie şi aparatelor necesare pentru acţionare, protecţie sau măsură, pentru:
 circuitele dintre tablourile electrice secundare şi receptoare;
 coloanele secundare dintre tabloul general de lumină (TGL) şi tablourile secundare;
 coloana generală dintre cofretul de branşament (sau un post de transformare) şi TGL.
Pentru exemplificarea modului de calcul se consideră schema secundară de distribuţie a tabloului de
lumină de la un nivel al unei clădiri (TL) care poate fi chiar nivelul birourilor de la întrepriderea la care se
efectuează stagiul de practică.
DATE DE INTRARE:
 schema generală de distibuţie pentru clădirea respectivă care cuprinde

 schema de principiu în care sunt evidenţiate poziţia tablourilor secundare (TL), a
tabloului general (TGL) şi a cofretului la branşament (CB), precum şi modalitatea de
alimentare a tablourilor (de la cofret la TGL printr-o coloană generală şi de la TGL la
tablourile secundare prin coloane individuale);
 schema detaliată a tabloului general TGL în care sunt evidenţiate destinaţia
coloanelor, puterea instalată pe fiecare coloană şi repartizarea ei pe cele trei faze,
puterea instalată pe coloana generală şi reprtizarea ei pe faze, aparatele prevăzute pe
TGL şi în cofretul de branşament.
TL1
TL2
CB
TL3
TL4
Rez.
TGL
Schema generală de distribuţie: schema de principiu
112
Curentul Pi=36 kW
Curentul
nominal al nominal al
soclului patronului cosφ=0,95 LFi 25/25 A
C1
cs=0,8
LFi 63/50 A 3(0-5A)
CA 43 A C2
kWh IP 63 A
LFi 100/80 A LFi 63/50 A AFY 4x10+FY 6mm2
C3
3CiS 50/5A 3CiS 50/5A IPY 32
LFi 25/5 A
AFY(3x35+16 mm2) C4
FY 10 mm2/PEL 42
CV
C5
V 0-400 V
Schema tabloului general de lumină

Nr. coloană Nr. tablou P1 [W] L1 [W] L2 [W] L3 [W]
C1 TL1 9 600 3 200 3 200 3 200
C2 TL2 9 000 3 000 3 060 3 000
C3 TL3 7 900 2 620 2 620 2 660
C4 TL4 6 500 2 200 2 000 2 100
C5 Rez 3 000 1 000 1 000 1 000
Total 36 000 12 020 12 020 11 960
Pentru fiecare coloană se indicănumărul circuitelor, distribuţia lor pe fazele sistemului trifazat al reţelei,
puterea instalată şi factorul de putere.
De exemplu, tabloul TL4:

o are 11 circuite (C1-C11), distribuite pe cele trei faze R,S,T ale reţelei, astfel încât
puterea pe fiecare fază să fie aproximativ aceeaşi şi tabloul să poată fi considerat, în calcul, ca un
receptor trifazat echilibrat;
o are puterea instalată de 7,9 kW;
o are factorul de putere cosφ>=0,95, corpurile de iluminat fiind predominant
fluorescente.
Circuitele de iluminat şi prize:
 asigură alimentarea corpurilor de iluminat şi prizelor din încăperile de pe nivel
(P1-P12), inclusiv holul şi casa scării;
 includ un circuit de rezervă (C11) cu puterea de 840 W;
113
 pot fi identificate şi urmărite pe baza schemei TL3, cu toate elementele

caracteristice; de exemplu, în încăperea P7, există şase corpuri de iluminat (CI) de tip FIAG-240/2,
acţionate de la întreruptorul dubluI, cu o putere toatală de 600 W şi repartizate pe faza S, alimentate
prin circuitul C1 şi o priză (P) alimentată prin circuitul C9, împreună cu alte 10 prize, repartizate pe
faza R, astfel încât puterea instalată să fie de 800 W.
LFi 25/4 A AFY 2x2,5 mm2/IPY 16

X C1
LFi 25/4 A AFY 2x2,5 mm2/IPY 16
X C2
2
LFi 25/4 A AFY 2x2,5 mm /IPY 16
X C3
2
X C4
2
X C5
2
X C6
2
X C7
2
X C8
LFi 25/4 A AFY 2x2,5 mm2/IPY 16 C9
LFi 25/4 A AFY 2x2,5 mm2/IPY 16 C10
LFi 25
C11
IP 25 A
AFY 4x10 mm2+FY 6 mm2
Pi = 7,9 kW
cosφ=0,95
Schema secundară de distribuţie a tabloului de lumină TL3

Nr. circuit Nr. recept. Pi[W] L1[W] L2[W] L3[W]
C1 6CI 600 600
C2 4CI 800 800
C3 8CI 800 800
C4 6CI 1 200 1 200
C5 6CI 360 360
C6 8CI 700 700
114
C7 3CI 180 180

C8 8CI 820 820
C9 11P 800 800
C10 9P 800 800
C11 Rezervă 840 840
Coloana de alimentare 7 900 2 620 2 620 2 660
BREVIAR DE CALCUL
Dimensionarea circuitelor electrice

 Curentul nominal al circuitului:
Pi
 monofazat: I n  în care:
U f cos 
Pi este puterea instalată pe cicuit, obţinută prin adunarea puterilor tturor receptoarelor alimentatepe
circuitul respectiv;
Uf = 220 V este tensiunea de fază a reţelei;
cosφ este factorul de putere al circuitului.
Pi
 trifazat: I n  în care
3U . cos 
U = 380 V este tensiunea de linie a reţelei
 Siguranţa fuzibilă pentru protecţia la suprasarcină şi scurtcircuit:
 curentul fuzibilului: IF  In, condiţie din care se stabileşte IF;
 tipul siguranţei:
 siguranţă fuzibilă cu filet, cu legături în faşă F sau cu legături în faţă tip industrial
LFi;
 siguranţăcu mare putere de rupere MPR.
 Secţiunea conductoarelor electrice
 intensitatea maximă admisibilă Ima: curentul suportat de un conductor sau un cablu electric, un
timp infinit, fără încălzirea izolaţiei peste o limită admisibilă, cu valori stabilite experimental şi
dependente de
 tipul conductorului sau cablului;
 temperatura mediului ambiant;
 secţiunea conductorului;
 numărul de conductoare activ (parcurse de curent9 montate împreună în tubul de
protecţie;
 secţiunea conductorului: cea mai mică dimensiune pentru care se respectă relaţia:
I
I ma  F
0 ,8
 Dimensiunea tubului de protecţie pentru conductoare
 natura tubului – se alege în funcţie de condiţiile d emontare;
 diametrul nominal al tubului – se alege în funcţie de numărulşi secţiunea
conductoarelor care trebuie montate în el.
Dimensionarea coloanelor secundare
115
 Curentul nominal al coloanei secundare:

Pi
 monofazat: I n  în care:
U f cos 
Pi, Uf, cosφ au semnificaţii similare cu cele de la circuite;
Pi
 trifazat: I n  în care
3U . cos 
U = 380 V este tensiunea de linie a reţelei.
 Siguranţa fuzibilă pentru protecţia la suprasarcină şi scurtcircuit:
 curentul fuzibilului: IF  In, condiţie din care se stabileşte IF, cu
condiţia ca acesta să fie mai mare cu cel puţin două trepte (din gama de valori IF)
decât valoarea maximă IF prevăzută pe circuitele tabloului (de exemplu, dacă pe un
tablou de lumină, siguranţa maximă pentru circuite este de 10 A, pe coloana acestui
tablou trebuie să se prevadă o siguranţă mai mare sau cel puţin egală cu 20 A).
 Secţiunea conductoarelor electrice şi dimensiunea
tubului de protecţie pentru conductoare: ca la dimensionarea circuitelor.
 Întreruptoarele electrice:
 curentul nominal: Ini – curentul pe care îl poate
suporta în regim permanent fără ca părţi din întreruptor să se supraîncălzească sau să
se distrugă;
 curentul de rupere: Ir – curentul pe care îl poate
suporta la închidere sau deschidere (atunci când se formează un arc electric) fără să
se deterioreze;
 condiţia de alegere:
 în general, Ir este cu mult mai mare decât In, astfel încât Ini  In;
 la întreruptoarele manuale tip pârghie, I r<Ini şi atunci Ir  In.
Dimensionarea coloanei principale

 Curentul nominal al coloanei principale:
c s .Pi
In  în care
U f cos 
Pi, Uf, cosφ au semnificaţii similare cu cele de la circuite
cs este coeficientul de simultaneitate în funcţionare a receptoarelor de lumină şi a prizelor din clădire, care
se alege în funcţie de destinaţia clădirii:
 clădiri industriale, administrative şi de învăţământ 0,8
 spitale (mai puţin grupul operator) 0,65
 creşe 0,6
 complexe comerciale 1,0
 depozite 0,5
 blocuri de locuit cu număr variabil de apartamente
2-4 5-9 10-14 15-19 peste 20

1,0 0,78 0,63 0,53 0,49
 Siguranţa fuzibilă, secţiunea conductoarelor, tubul de protecţie şi întreruptorul: se
deremină la fel ca pentru coloanele secundare.
116
 Aparate de măsurat: se prevăd peun tablou general de lumină (TGL) mare, din punctul
de vedere al puterii instalate, numărului de coloane ce pleacă din tablou şi al importanţei
construcţiei;
 voltmetru cu cheie voltmetrică – pentru măsurarea tensiunii pe fiecare fază şi
între faze, protejat la scurtcircuit cu siguranţe cu IF = 6 A;
 ampermetre de 0-5 A, montate pe fiecare fază prin reductoare de curent
gama de curenţi primari (tipul CIS): 7,5; 10; 15; 20; 30; 40; 50; 75; 100; 150; 200; 400; 600; 750; 1000;
1500; 2000; 3000 A.
Curentul maxim în secundar: 5 A (în toate cazurile).
 contor de energie activă (monofazat CAM-6; trifazat CA-32 sau CA-43) legate
tot prin intermediul reductoarelor de curent, ca şi ampermetrele.
Verificarea instalaţiei la pierderea de tensiune

 Limitarea pierderilor de tensiune (conform normativelor în vigoare):
 de la cofretul de branşament până la cel mai îndepărtat corp de iluminat din
clădire:
U %  3 %
 de la postul de transformare până la cel mai îndepărtat corp de iluminat din
clădire.
U %  8 %
3.5. Dimensionarea elementelor instalaţiei electrice de lumină şi prize (exemplu de calcul)
Dimensionarea circuitelor electrice (de exemplu, circuitul C4 – vezi metodologia de calcul, cu Pi = 1 200
W)
Puterea circuitului se stabileşte în funcţie de numărul corpurilor de iluminat şi a lămpilor cu care sunt
echipate acestea, ţinându-se cont şi de balastul fiecărui corp de iluminat (în cazul considerat, pentru
fiecare corp de iluminat fluorescent cu 4 lămpi de 40 W, balastul este de 40 W):
Pi = 6corpuri iluminatx4lămpi fiecarex40 Wputerea unei lămpi+6x40 Wputerea balastului = 1 200 W
 Curentul nominal al circuitului:

Pi 1200
In    5,74 A
U f cos  220 .0 ,95
 Siguranţa fuzibilă: din IF  In, rezultă IF= 6 A şi se alege o siguranţă fuzibilă
LFi 25/6 A
 Secţiunea conductoarelor electrice
 intensitatea maximă admisibilă
I 6
I ma  F   7 ,5 A
0 ,8 0,8
 secţiunea conductoarelor: pentru conductoare din aluminiu AFY, izolate cu PVC, plasate câte
două în tubul de protecţie, normativul I7-2002, prevede Ima = 18 A (cea mai apropiată valoare mai
mare sau egală cu cea determinată prin calcul – anexa 6.3 [3]), căreia îi corespunde o secţiune a
conductoarelor de 2,5 mm2.
117
 tubul de protecţie: se alege de tip IPY (pentru montaj îngropat), cu două

conductoare, al cărui diametru nominal exterior se alege de 16 mm (în conformitate cu
prevederile normativului I7-2002, vezi anexa 6.4.2 [3])
Observaţii.
1. Din schema secundară a tabloului de lumină se remarcă faptul că toate celelalte circuite au
puterea instalată mai mică decât C4 şi, de aceea, pentru toate se aleg conductoare AFY/2x2,5
mm2 în tub IPY 16 şi siguranţe care să respecte condiţia IF  In.
2. Datorită posibilităţii de alimentare a unor receptoare de putere mare (peste 800 W, care este o
putere medie de calcul), pentru prize se adoptă constructiv conductoare AFY/2x4 mm2+FY 2,5
mm2 în tub IPY 18 şi siguranţe fuzibile LFi 25/16 A.
Dimensionarea coloanei secundare TL3 (tablou de lumină şi prize)

 Curentul nominal al coloanei secundare:
Pi 7900
In    12 ,65 A
3U . cos  3 .380 .0,95
 Siguranţa fuzibilă: din IF  In rezultă IF = 16 A, care este egală cu valoarea
fuzibilului de pe circuitul de priză (vezi observaţia 2) anterioară), astfel încât se alege I F = 25 A
(cu două trepte peste valoarea de 16 A) şi o siguranţă fuzibilă de tip LFi 25/25 A
I 25
 Intensitatea maximă admisibilă: I ma  F   31 , 25 A
0 ,8 0 ,8
 Secţiunea conductoarelor: pentru conductoare AFY, izolate
cu PVC, plasate câte patru în tubul de protecţie, normativul I7-2002 prevede Ima = 33 A (cea mai
apropiată valoare mai mare sau egală cu cea determinată prin calcul), căreia îi corespunde o
secţiune a conductoarelor de 10 mm2.
 Secţiunea coloanei: AFY 4x10 mm2+FY 6 mm2.
 Tubul de protecţie: pentru montaj îngropat, cu patru
conductoare, se alege IPY 32 (vezi Anexa 6.4.1 [3])
 Întreruptorul coloanei, de tip pârghie: curentul de rupere
trebuie să respecte condiţia Ir<Ini, de unde rezultă Ir  In şi se alege Ir = 16 A  12,65 A = In, deci
un întreruptor pârghie având curentul nominal I ni = 25 A (IP 25 A).
Dimensionarea coloanei principale a tabloului general de lumină (TGL)

 Curentul nominal al coloanei principale:
c s .Pi 0 ,8 .36000
In    46 ,11 A
U f cos  3 .300 .0 ,95
 Siguranţa fuzibilă: din IF  In rezultă IF = 50 A, astfel încât se alege IF = 63 A şi o
siguranţă fuzibilă de tip LFi 63/50 A, iar pe cofretul de branşament se prevăd siguranţe fuzibile
cu două trepte mai mari, adică LFi 100/80 A.
I 50
 Intensitatea maximă admisibilă: I ma  F   62 ,5 A
0 ,8 0 ,8
 Secţiunea coloanei: AFY (3x35 mm2+16 mm2)+FY 10 mm2 (vezi Anexa
6.3 [3]).
 Tubul de protecţie: se alege PEL 44 (dimensiunea maximă a tubului
IPY 40 fiind insuficientă)
118
 Întreruptorul coloanei, de tip pârghie: din condiţia Ir<Ini, rezultă Ir  In

şi se alege Ir = 48 A  46,11 A = In, deci un întreruptor pârghie având curentul nominal Ini = 63 A
(IP 63 A).
 Aparate de măsurat: se prevăd peun tablou general de lumină (TGL) mare, din punctul
de vedere al puterii instalate, numărului de coloane ce pleacă din tablou şi al importanţei
construcţiei;
 ampermetre de 0-5 A, legate prin reductoare de curent CIS 50/5 A (50  46,11)
 voltmetru 0-400 V legat prin cheia voltmerică CV şi protejat la scurtcircuit cu
siguranţe fuzibile de tip LFi 25/6 A.
 contor de energie activă tip CA-43 legat tot prin intermediul unui reductor de
curent CIS 50/5 A.
3.6.Metode şi mijloace de protecţie împotriva pericolului de electrocutare

Art. 345 / NGPM : Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă trebuie să se
aplice măsuri tehnice şi organizatorice. Măsurile organizatorice le completează pe cele tehnice în
realizarea protecţiei necesare.
Măsurile tehnice care pot fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă sunt
următoarele :
- acoperiri cu materiale eiectroizolante ale părţilor active (izolarea de protecţie) ale instalaţiilor şi
echipamentelor electrice;
- închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare;
- îngrădiri;
- protecţia prin amplasare în locuri inaccesibile prin asigurarea unor distanţe minime de securitate;
- scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentelor electrice (E.E.) Ia care urmează a se efectua
lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
- utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi în scurtcircuit;
- folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.
Măsurile organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directă sunt următoarele:
 executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc)
trebuie să se facă numai de personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit
pentru lucrul respectiv;
 executarea intervenţiilor în baza uneia din formele de lucru următoare :
- A.L. - autorizaţie de lucru
- ITI-PM - instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii
- A.S. - atribuţii de serviciu
- D.V. - dispoziţii verbale
- P.V. - procese verbale
- O.S. - obligaţii de serviciu
- P.R. - pe propria răspundere
 delimitarea materială a locului de muncă (îngrădire);
 eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
 elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile electrice;
 organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie
împotriva atingerilor directe.
119
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se realizeze şi să se aplice
numai măsuri şi mijloace de protecţie tehnice. Este interzisă înlocuirea măsurilor şi mijloacelor tehnice de
protecţie cu măsuri de protecţie organizatorice.
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se aplice două măsuri de protecţie:
 o măsură de protecţie principală, care să asigure protecţia în orice condiţii, şi
 o măsură de protecţie suplimentară, care să asigure protecţia în cazul deteriorării
protecţiei principale.
Cele două măsuri trebuie astfel alese încât să nu se anuleze una pe cealaltă.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin atingere indirectă, măsurile de protecţie pot fi
următoarele :
- folosirea tensiunilor foarte joase de securitate TFJS;
- legarea la pământ;
- legarea la nul de protecţie;
- izolarea suplimentara de protecţie, aplicata utilajului, în procesul de fabricare;
- izolarea amplasamentului;
- separarea de protecţie;
- deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni sau a unui curent de
defect periculoase;
- folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.
Exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice

Verificarea mijloacelor şi a E.E. de protecţie înainte de utilizare, de punerea în funcţiune, după
reparaţii sau modificări, şi apoi periodic (în exploatare) trebuie să se facă în conformitate cu prevederile
normelor specifice.
Pentru operaţiile de întreţinere şi reparare a instalaţiilor, reţelelor, utilajelor şi echipamentelor
electrice, în instrucţiunile de securitate a muncii trebuie prevăzute măsuri privind eşalonarea corectă a
lucrărilor şi organizarea locului de muncă, astfel încât să se evite accidentele.
Este interzisă folosirea instalaţiilor sau a echipamentelor electrice improvizate sau
necorespunzătoare.
Recepţionarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii sau a unui echipament electric trebuie
făcute numai după ce s-a constatat că s-au respectat normele de protecţie a muncii.
La exploatarea echipamentelor electrice trebuie să existe următoarele documente:
- instrucţiuni de exploatare;
- instrucţiuni de protecţie împotriva pericolului de electrocutare;
- instrucţiuni de intervenţie şi acordare a primului ajutor în caz de electrocutare;
- programul de verificări periodice ale echipamentelor electrice şi ale instalaţiilor şi mijloacelor de
protecţie împotriva pericolului de electrocutare.
În cazul lucrărilor care se execută cu scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau a echipamentelor
electrice, trebuie scoase de sub tensiune următoarele elemente:
- părţile active aflate sub tensiune, la care urmează a se lucra;
- părţile active la care nu se lucrează, dar se găsesc la o distanţă mai micădecât limita admisă la
care se pot apropia persoanele sau obiectele de lucru,indicată în documentaţia tehnică specifică;
- părţile active aflate sub tensiune ale instalaţiilor situate la o distanţă mai mare decât limita
admisă, dar care, datorită lucrărilor care se execută în apropiere, trebuie scoase de sub tensiune.
În cazul lucrărilor cu scoatere de sub tensiune este necesară legarea la pământ şi în scurtcircuit a
conductoarelor pe fază, operaţie care trebuie să se execute imediat după verificarea lipsei de tensiune.
120
Prin efectuarea legăturilor la pământ şi în scurtcircuit trebuie să se asigure protecţia angajatului

împotriva apariţiei accidentale a tensiunii la locul de muncă, descărcarea părţilor scoase de sub tensiune
de sarcinile capacitive remanente şi protecţia împotriva tensiunilor induse.
Dispozitivele de legare la pământ şi în scurtcircuit trebuie să fie conform standardelor în vigoare.
Secţiunile minime ale conductoarelor şi elementelor, modul de aplicare a dispozitivelor de
scurtcircuitare, precum şi măsurile organizatorice legate de aplicarea acestor dispozitive, trebuie să fie
indicate în instrucţiunle de securitate a muncii pentru instalaţiile electrice, în funcţie de condiţiile
specifice (categoria instalaţiei electrice, scopul legărilor în scurtcircuit şi la pământ etc.)
Folosirea mijloacelor de protecţie izolante este obligatorie atât la lucrări în instalaţiile scoase de sub
tensiune, cât şi în cazul lucrărilor efectuate fără scoatere de sub tensiune a instalaţiilor şi a E.E. Acestea
din urmă se efctuează de către personal autorizat pentru lucrul sub tensiune.
La instalaţiile de joasă tensiune, folosirea mijloacelor individuale de protecţie electroizolante
constituie singura măsură tehnică de protecţie şi se foloseşte cumulat cu măsurile organizatorice.
Instalaţiile sau locurile unde există sau se exploatează E.E. trebuie să fie dotate, în funcţie de
lucrările şi condiţiile de exploatare, cu următoarele categorii de mijloace de protecţie :
- mijloace de protecţie care au drept scop protejarea omului prin izolarea acestuia faţă de
elementele aflate sub tensiune sau faţă de pământ;
- detectoare mobile de tensiune;
- garnituri mobile de legare la pământ şi în scurtcircuit;
- panouri, paravane, împrejmuiri (îngrădiri);
- panouri de semnalizare.
Exploatarea E.E. trebuie făcută numai de către personal calificat, autorizat şi instruit a lucra cu
respectivele echipamente.
Întreţinerea, reglarea, depanarea, repararea şi prima punere sub tensiune a E.E. trebuie făcută numai de
personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru aceste operaţii la echipamentele
respective.
Autorizarea personalului pentru lucru la instalaţiile tehnice electrice în activităţile de exploatare,
întreţinere şi reparaţii, trebuie făcută conform regulamentului pentru autorizarea electricienilor dpdv al
protecţiei muncii, pe bază de examen medical, psihologic, şi test de verificare a cunoştinţelor
profesionale, de protecţie a muncii şi de acordare a primului ajutor.
Nr. Denumirea mijlocului de protecţie electroizolant

Periodicitatea
crt. care se supune încercării periodice
1 Prăjini electroizolante pentru utilizarea detectoarelor de înaltă tensiune (cu
O dată pe an
sau fără detector de tensiune ataşat)
2 Cleşti electroizolanti pentru inalta tensiune O dată pe an
3 Indicatoare de corespondenţă a fazelor O dată pe an
4 Plăci electroizolante pentru înaltă tensiune O dată pe an
5 Teci electroizolante pentru înaltă tensiune O dată pe an
6 Mănuşi electroizolante O dată la şase luni
7 Încălţăminte electroizolantă din cauciuc O dată la şase luni
8 Covoare electroizolante portabile O dată la trei ani
9 Platforme electroizolante O dată la trei ani
Sisteme de protecţie electrice

Legarea la pământ
121
STAS 12604 -1990 - stabileşte prescripţii de proiectare, execuţie şi verificare a sistemelor de protecţie
împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă ale instalaţiilor electrice fixe de joasă şi înaltă tensiune.
O instalaţie de legare la pământ trebuie să fie executată din următoarele elemente principale:
a. Prize de pământ naturale şi eventual prize de pământ artificiale
b. Reţeaua conductoarelor de legare la pământ, din care fac parte:
- conductoarele principale de legare la pământ;
- conductoarele de ramificaţii racordate la conductoarele principale;
- conductoarele de legătură între conductoarele principale şi priza de pământ.
Conductoarele de legătură între prizele de pământ pot fi considerate în acelaşi timp şi conductoare
principale de legare la pământ.
Reţeaua conductoarelor principale de legare la pământ se leagă de priza de pământ prin intermediul a cel
puţin două conductoare de legătură, plasate în două locuri diferite, pe cât posibil la extremităţi.
Pentru execuţia prizelor de pământ naturale trebuie să se folosească armăturile metalice ale construcţiilor
de beton armat, construcţiile metalice fixe, conductele metalice pentru fluide neconbustibile, îngropate în
pământ, coloanele de adâncime ale sondelor precum şi învelişurile metalice continue ale cablurilor în
contact cu pământul.
2 4
1 6
3 3 3
1 – electrod; 2 - conductor de legătură între electrozi; 3 – utilaje; 4 - conductor principal de legare la

pământ; 5 - conductor de ramificaţie; 6 - priză de pământ
Pentru folosirea armăturilor metalice ale unei construcţii de beton armat ca priză de pământ naturală,
trebuie să se asigure continuitatea electrică de la aceste armături până la o piesă de racordare fixată în
construcţia respectivă şi accesibilă pentru a fi conectată la conductoarele de legare la pământ.
Înainte de turnarea betonului în fundaţii şi structuri, constructorul şi beneficiarul trebuie să întocmească
procese verbale de lucrări ascunse, din care să rezulte că s-au executat în mod corespunzător contactele
pentru realizarea continuităţii electrice necesare.
Electrozii pentru prizele de pământ artificiale trebuie să fie confecţionaţi din oţel (profil, ţeavă, placă) iar
conductoarele de legare la pământ trebuie să fie din cupru sau oţel.
Conductoarele de ramificaţie conectate la conductoarele principale de legare la pământ se racordează la
fiecare element ce trebuie legat la pământ; se interzice legarea în serie a două sau mai multe elemente şi
apoi legarea la conductorul principal.
Legăturile dintre elementele componente ale instalaţiei de legare la pământ se execută de preferinţă prin
sudare.
Executarea de legături se poate efectua şi prin înşurubări asigurate împotriva deşurubării cu contrapiuliţe,
inele de siguranţă etc.
În vederea recepţiei şi dării în exploatare a instalaţiilor de legare la pământ, executantul trebuie să
întocmească şi să predea beneficiarului documentaţia tehnică respectiv procesul verbal de lucrări ascunse
122
pentru elementele îngropate şi pentru continuitatea electrică a armăturilor din construcţiile de beton armat,
buletinele de verificare şi procesul verbal de recepţie.
La recepţia şi darea în exploatare a instalaţiilor de legare la pământ, se efectuează verificarea existenţei
unei legături eficiente între priza de pământ şi elementele legate la pământ.
Se racordează la instalaţia de protecţie împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă, toate elementele
care nu fac parte din circuitele curenţilor de lucru, dar care în mod accidental, în urma unui defect, pot fi
puse sub tensiune, cum sunt:
- carcasele şi elementele de susţinere din metal sau din beton armat ale instalaţiilor şi
echipamentelor electrice;
- părţile metalice ale panourilor şi pupitrelor de comandă şi de măsură;
- îngrădirile de protecţie metalice fixe (plase, uşi pline, bariere) sau mobile (demontabile) care nu
au legătură sigură în exploatare cu alte elemente legate la pământ;
- construcţiile metalice de susţinere a cablurilor electrice.
Legarea la pământ a carcaselor şi elementelor de susţinere se face cu borne special destinate, marcate cu
simbolul grafic pentru legare la pământ.
Măsurarea rezistenţei de dispersie a prize de pământ se efectuează numai în curent alternativ.
Înainte de separarea unei prize de pământ în vederea măsurării, este necesar să se verifice dacă
echipamentele legate la instalaţia de legare la pământ sunt scoase de sub tensiune.
Legarea la nul
Sistemul de protecţie prin legare la nul se aplică numai în reţelele legate la pământ prin scheme TN (T –
reţea legată direct la pământ; N – legare la nul).
Conductoarele de nul se leagă la pământ în următoarele puncte:
- în apropierea sursei de alimentare (transformator sau generator);
- în instalaţiile electrice interioare sau exterioare, la toate tablourile de distribuţie generale,
principale şi intermediare.
O instalaţie de legare la pământ poate deservi mai multe tablouri de distribuţie.
Instalaţiile de legare la pământ care deservesc reţeaua de legare la nul trebuie astfel dimensionate încât
rezistenţa de dispersie faţă de pământ, măsurată în orice punct al reţelei de nul, să fie de cel mult 4 ohmi.
Conductorul de legare la nul de protecţie trebuie să aibă izolaţia colorată în verde-galben.
Se interzice a se anula sau a se face ineficientă legarea la nul de protecţie prin folosirea de cabluri
prelungitoare sau cordoane de alimentare care nu cuprind conductorul de protecţie.
Conductorul de nul de protecţie se leagă direct la carcasele metalice ale echipamentelor electrice sau la
alte părţi metalice care trebuie legate la nul de protecţie.
La executarea instalaţiilor de protecţie prin legare la nul a utilajelor electrice de pe şantiere, în funcţie de
condiţiile specifice existente, trebuie să se respecte suplimentar următoarele condiţii:
- reţeaua conductoarelor de nul se leagă la pământ la extremităţile ei şi ale ramificaţiilor sale.
Valoarea rezistenţei echivalente a întregii instalaţii de legare la pământ a conductoarelor de nul
trebuie să fie de cel mult 4 ohmi.
- carcasele metalice ale tablourilor electrice de distribuţie se leagă suplimentar la o instalaţie
generală de protecţie, a cărei rezistenţă de dispersie nu depăşeşte 4 ohmi.
- de la tablourile de distribuţie până la utilajele electrice se execută legături duble la instalaţia de
protecţie: una în interiorul cutiei de borne a utilajului, folosind conductorul de nul de protecţie al
circuitului sau al cablului de alimentare şi alta, suplimentară, în exterior, pe carcasă.
Folosirea mijloacelor individuale de protectie şi mijloacelor de avertizare.

Mijloacele de protectie individuală se întrebuinţează de către electricieni pentru prevenirea electrocutării
prin atingere directă şi pot fi împărţite în două categorii: principale şi auxiliare.
123
Mijloacele principale de protecţie constau din:

o tije electroizolante,
o cleşti izolanţi
o scule cu mânere izolante.
Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de regim a instalaţiei în condiţii sigure; cu ajutorul lor este
permisă atingerea părţilor conductoare de curent aflate sub tensiune.
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din:
o echipament de protectie (mănuşi, cizme, galoşi electroizolanti)
o covoraşe de cauciuc
o platforme şi grătare cu picioruşe electroizolante din porţelan etc.
Aceste mijloace nu pot realiza însă singure securitatea împotriva electrocutărilor.
Întotdeauna este necesară folosirea simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia auxiliar.
Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de securitate (stabilite prin standarde şi
care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri provizorii prevăzute şi cu plăcuţe etc. Acestea nu izolează,
ci folosesc numai pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de punctele de lucru
periculoase.
Bibliografie
[1] Hilohi, S. ş.a., Instalaţii şi echipamente – Tehnologia meseriei. Manual pentru liceele industriale
clasele IX-X – domeniile de activitate electrotehnică şi electronică, mine, petrol, metalurgie, construcţii-
montaj, transporturi, gospodărirea apelor şi şcoli profesionale anii I şi II. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993
[2] Stan, A.I., ş.a., Aparate, echipamente şi instalaţii de electronică industrială – tehnologia meseriei.
Manual pentru clasele IX-X, licee industriale şi şcoli profesionale – meserii din domeniile electrotehnică
şi electronică, mine, metalurgie, energetică, chimie industrială, materiale de construcţii, transporturi şi
industrie alimentară. Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1999
[3] Dromereschi, R. ş.a., Instalaţii electice. Editura M.A.S.T. Bucureşti, 2008
[4] Bălăşoiu, D., Modulul ―Realizarea instalaţiilor electrice pentru alimentarea maşinilor electrice‖.
Auxiliar curricular pentru anul de completare, nivelul 2 de calificare, domeniul Electric, toate calificărie.
Site http://archive.tvet.ro/web/Aux/AUXXI/ELECTRICXI/
[5] Bălăşoiu, D., Bălăşoiu, T Modulul ―Utilizarea instalatiilor electrice de joasda tensiune‖. Auxiliar
curricular pentru anul de completare, nivelul 2 de calificare, domeniul Electric, toate calificărie. Site
http://archive.tvet.ro/web/Aux/AUXXI/ELECTRICXI/
124
CAPITOLUL 4.
INTRETINEREA MASINILOR, APARATELOR SI
INSTALATIILOR DE JOASA TENSIUNE
4.1.Solicitarile aparatelor electrice in timpul functionarii
Echipamentul electric, prin folosirea sa sufera un proces de uzura fizica sub actiunea factorilor
mecanici, termici, chimici, etc si a factorilor naturali. Uzura poate fi:
- normala, ca urmare a unei exploatari de lunga durata a utilajului;
- de avarie, ca urmare a unor defectiuni grave petrecute fie la echipament, fie in reteaua din zona in
care este incorporat acesta.
Cauzele care conduc la marirea gradului de uzura a echipamentului sunt:
- nerespectarea regimului de exploatare stabilit;
- nerespectarea regimului de intretinere stabilit in cartea tehnica sau in prescriptiile tehnice;
- executarea lucrarilor de intretinere si a reparatiilor in mod superficial;
- nerespectarea graficului si a conditiilor tehnice de reparatii;
- nerespectarea regulilor de montare si instalare a aparatajului si a masinilor electrice;
- defecte de constructie si modul gresit de alegere si dimensionare a echipamentului atat in
conditiile normale, dar mai ales in cele de avarie ale instalatiei electrice in care este plasat acesta;
- suprasolicitarile electrodinamice si termice, in cazul scurtcircuitelor din reteaua electrica din
zona.
In functionarea aparatelor, atat in conditii normale de serviciu, cat si in caz de avarii, fiecare dintre
elementele componente este supus unor anumite solicitari, la care trebuie sa reziste in bune conditii, timp
de 10- 20 ani, fara a fi necesare alte interventii ale personalului de exploatare decat cele prevazute a se
face cu ocazia reviziilor periodice.
Solicitarile cele mai frecvente sunt:
- solicitarile electrice;
- solicitarile termice;
- solicitarile mecanice;
- solicitarile fizico- chimice;
- solicitarile provocate de actiunea combinata a factorilor de mediu in care lucreaza aparatul
(umezeala, radiatii, variatii de temperatura, vapori corozivi, praf, lovituri, etc).
4.1.1. Solicitarea electrica

Solicitarea electrica este cea la care este supus un izolant electric, atunci cand doua regiuni ale
sale se afla la potentiale diferite.
Fig.1. Solicitarea electrica a unui izolant

1- izolant
2- electrozi
U- tensiunea aplicata
c- linie de conturnare pe suprafata izolantului
125
s- linie de strapungere prin izolant.

Tensiunea U aplicata intre cele doua regiuni, tinde sa formeze o cale conductoare de curent, fie prin
strapungerea, fie prin conturnarea izolantului (se numeste strapungere formarea unui canal conductor de
electricitate prin interiorul unui izolant solid, lichid sau gazos si conturnare- formarea unui canal
conductor pe suprafata unui izolant solid).
Solicitari electrice pot provoca :
- tensiunile de serviciu;
- supratensiunile de comutatie, de origine atmosferica sau de punere la pamant;
- supratensiuni temporare.
Din ansamblul unui aparat sunt solicitate electric, in special izolatia, dispozitivele de stingere a
arcului electric, circuitele magnetice.
Solicitarile electrice prin strapungere si conturnare pot avea urmari foarte grave in instalatii: incendii,
electrocutari, etc.
4.1.2. Solicitari termice

Solicitarile termice ale aparatelor electrice sunt solicitari provocate de variatii de temperatura.
Incalzirea aparatelor este consecinta pierderilor de energie :
- prin efect Joule- Lenz in caile de curent;
- pentru magnetizarea miezurilor din materiale feromagnetice;
- prin efect pelicular;
- in dielectricii aflati in campuri electrice;
- in mecanismele in care au loc frecari sau sunt supuse la socuri sau tensionari.
Incalzirile pieselor invecinate sunt deosebit de intense in cazul producerii arcului electric.
Solicitarile termice afecteaza partile componente ale aparatelor. Astfel:
- cea mai mare parte a izolatiilor folosite in prezent isi pierd imediat proprietatile de izolare indata
ce temperatura depaseste 100…150°, in functie de natura izolantului;
- se produc fenomene de inmuiere, scurgere sau pierdere a elasticitatii;
- la solicitari termice cu temperaturi de cateva sute de grade, cuprul si aluminiul si chiar otelul isi
micsoreaza rezistenta la rupere;
- peste 70°C se produc oxidari mai rapide, care inrautatesc comportarea pieselor in zonele de
contact;
- piesele arcuitoare din otel,tombac sau bronz fosforos isi pierd de obicei proprietatile elastice la
temperaturi care depasesc 120…130°C;
- functionarea aparatelor la temperaturi ridicate poate constitui, in anumite conditii, pericol de
incendiu sau de explozii;
- la temperaturi de 6000…7000 K, caracteristice arcului electric, erodarea si topirea materialelor
utilizate pot duce la sudarea contactelor;
- la temperaturi mari, uleiul de transformare se dilata;
- in piesele din materiale solide, daca acestea nu sunt prevazute cu rezerve de dilatare, apar tensiuni
interne periculoase care duc la deformatii permanente, ruperi, crapaturi si fisuri superficiale sau
interne;
- viscozitatea unsorilor scade cu temperatura;
- variatiile rapide de temperatura duc la condensarea umezelii in pori si interstitii sau la distrugerea
acoperirilor decorativ- protectoare.
Energia calorica se transmite din punctele cele mai calde in punctele cele mai reci ale aparatului sau
ale mediului pe trei cai : conductie, convectie, radiatie.
126
4.1.3. Solicitari electrodinamice

In regim normal de functionare a aparatelor, la curenti nominali, solicitarile mecanice datorate
fortelor electrodinamice sunt mici. In cazuri de accidente insa, in instalatie pot sa apara curenti de
scurtcircuit de mii si zeci de mii de amperi; asupra cailor conductoare de curent ale aparatelor electrice se
exercita forte de atractie sau respingere de mii sau chiar de zeci de mii de newtoni, care solicita mecanic
intregul aparat si, indeosebi, caile conductoare de curent si izolatia de sustinere a acestora.
In cazul a doua conductoare paralele strabatute respective de curentii I 1 si I2, fortele sunt de
atractie, cand curentii sunt de acelasi sens si de respingere, cand curentii sunt de sensuri contrare.
Fig,2. Forte electrodinamice intre conductoare paralele

a- curenti in acelasi sens
b- curenti in sens contrar
Valoarea fortelor electrodinamice intre doua conductoare paralele in aer este data de relatia
l
F= 2I1I2  10-8 [daN]
a
sau daca I1=I2=I :
l
F= 2I2  10-8 [daN]
a
in care:
I- curentul de scurtcircuit de soc (amplitudinea primei alternante a curentului de scurtcircuit) care
strabate cele doua conductoare, in A;
l- lungimea de conductor luata in consideratie;
a- distanta dintre conductoare.
Defectele cele mai frecvent intalnite, provocate de efectul fortelor electrodinamice sunt :
- indoirea conductoarelor;
- slabirea legaturilor si chiar desprinderea conductoarelor din legaturi;
- slabirea presiunii pe contacte, care poate determina sudarea contactelor;
- distrugerea prin solicitare mecanica a izolatoarelor-suport;
- deschiderea aparatelor sub sarcina, care poate produce scurtcircuite in instalatie si deteriorari
importante ale acestora;
- deformarea bornelor.
4.1.4. Solicitari datorate mediului in care lucreaza aparatele

Factorii care solicita aparatele electrice sunt :
- temperatura mediului ambiant si mai ales viteza de variatie a acesteia;
- presiunea atmosferica;
- densitatea aerului;
- umiditatea aerului;
127
- precipitatiile (ploaia, roua, zapada, burnita);

- ceata;
- gheata;
- chiciura;
- vantul, furtunile;
- poluarea aerului;
- vibratii, cutremure;
- factori biologici (microorganisme, insecte, pasari,tec).
La aparatele electrice se efectueaza curent operatii de curatare, de ungere a mecanismelor de
transmitere a miscarii, de intretinere a contactelor (inlaturarea stratului de oxizi), reglaje. Dintre
elementele componente supuse mai frecvent defectarii sunt : contactele electrice, camerele de stingere,
piesele arcuitoare si resoartele, mecanismele de actionare, bobinele.
4.2.Lucrari de intretinere si reparatii ale masinilor si aparatelor electrice

O conceptie organizatorica moderna recomanda posibilitatea prevenirii si nu a repararii
defectiunilor. Intretinerea preventiva- ca parte a sistemului preventiv de reparatii planificate periodice-
este un sistem care isi propune sa depisteze, printr-o serie de lucrari, defectiunile posibile si sa elimine
cauzele lor in scopul asigurarii bunei functionari a utilajelor si echipamentului electric.
Intretinere- ansamblul lucrarilor periodice sau intamplatoare, care trebuie executate la o instalatie
pentru a o mentine in bune conditii de folosire, atat prin prevenirea defectelor cat si prin inlaturarea
defectelor curente.
Personalul(electricienii) de intretinere- are ca atributii executia lucrarilor de revizie, reparatii si
remedieri ale eventualelor avarii, pentru mentinerea instalatiilor in stare corespunzatoare.
Reparatiile periodice planificate se impart in :
- revizii tehnice- RT;
- reparatii curente de gradul I- RC1;
- reparatii curente de gradul II- RC2;
- reparatii capitale- RK.
Incadrarea in una dintre categoriile enumerate se face in functie de :
- volumul lucrarilor ce trebuie executate si valoarea de deviz a acestora;
- ciclul de functionare a utilajului;
- starea fizica a instalatiilor la data opririi.
Revizia tehnica cuprinde ansamblul de operatii executate sistematic (periodic) pentru verificarea,
curatarea, ungerea, inlocuirea unor piese uzate si eliminarea unor defectiuni ce impun lucrari de mica
amploare, avand si scopul de a constata starea tehnica a utilajelor, inaintea primei reparatii planificate.
Revizia tehnica are drept scop mentinerea starii tehnice corespunzatoare utilajului, prevenirea si
eliminarea defectiunilor la parti care au un grad de fiabilitate redus, curatirea suprafetelor de schimb de
caldura, verificarea organelor si fluidelor din ansamblul de ungere si inlocuirea lor dupa caz, verificarea si
punerea la punct a elementelor de siguranta, protectie si automatizare. Revizia tehnica se executa pe locul
de functionare a instalatiei, de catre echipe specializate.
Ordinea de executie a lucrarilor, cu ocazia unei revizii tehnice, este urmatoarea :
- pregatirea echipamentului pentru RT;
- controlarea cu atentie a starii de uzura a lui, pentru a se determina posibilitatea functionarii in
continuare si eventualele mici reparatii pentru remedierea uzurilor constatate;
- executarea operatiilor de reglaj a echipamentului, inlaturarea jocurilor anormale.
In cazul in care se constata un defect ce ar putea conduce la scoaterea din functiune a echipamentului
sau daca pentru eliminarea defectiunilor constatate este nevoie de inlocuirea unor piese sau subansamble,
atunci se va executa in continuare RC necesara.
128
Reparatia curenta cuprinde ansamblul de operatii prin care se remediaza toate detectiunile aparute in
perioada exploatarii, cu exceptia acelora ce se efectueaza in cadrul reparatiilor capitale. Reparatiile
curente se pot executa fie fara demontarea ansamblurilor sau subansamblurilor, pentru inlocuirea pieselor
defecte, fie prin demontarea lor in scopul remedierii sau inlocuirii lor cu altele noi sau reparate. In functie
de durata ciclului de reparatii (intervalul de timp dintre doua reparatii capitale succesive, in care este
inclusa si durata de executie a uneia dintre ele), de volumul lucrarilor care se executa si de valoarea
pieselor si a subansamblurilor reparate, reconditionate sau inlocuite, reparatiile curente se impart in RC1
si RC2.
Cu ocazia reparatiilor curente se pot executa si lucrari de modernizare si de imbunatatire a anumitor
parti componente ale echipamentelor de catre echipele specializate in acest scop.
Reparatia capitala cuprinde ansamblul de operatii efectuate in scopul readucerii echipamentului cat
mai aproape de caracteristicile tehnice, constructive si functionale initiale. Ea se executa cu demontarea
totala a echipamentului, reconditionandu-se sau inlocuindu-se subansambluri , care nu mai pot functiona
in conditii de siguranta si de precizie. Cu ocazia reparatiilor capitale se pot aduce unele imbunatatiri si
modernizari, cu conditia ca valoarea totala a reparatiilor capitale sa nu depaseasca limita valorica maxima
stabilita pentru RK respectiva (costul normat al reparatiei capitale). Costul normat al reparatiei capitale nu
poate depasi 60% din valoarea de inlocuire a echipamentului respectiv. In caz contrar, el poate fi
schimbat.
Intre doua reparatii succesive are loc procesul de intretinere ce include aplicarea regulilor de
exploatare a echipamentului respectiv, indicate in prescriptiile tehnice ale furnizorului, precum si
eliminarea la timp a defectiunilor accidentale. Ea este efectuata de catre personalul de exploatare (in
unitatile energetice: centrale, statii, retele) sau de catre personalul de intretinere (in sectiile
intreprinderilor industriale).
Atributiile personalului de intretinere sunt :
- sa ia la cunostinta de starea si regimul de functionare a intregului echipament din sectorul lor de
lucru si de lucrarile ce trebuie executate in schimbul lor;
- sa efectueze personal controlul echipamentului electric, conform prevederilor stabilite prin
instructiunile de serviciu;
- sa ia masuri imediate pentru inlaturarea deranjamentelor produse in schimbul lor;
- sa raporteze sefului imediat superior din schimb deficientele observate si sa le consemneze in
registrul de defecte (pentru echipa de reparatii);
- la aparitia unei avarii in instalatia electrica sa ia masurile necesare pentru restabilirea functionarii
normale a echipamentului;
- sa controleze starea tehnica a tablourilor electrice, a pupitrelor de comanda, a dispozitivelor de
pornire, cu luarea masurilor necesare prevazute de tehnica securitatii muncii.
Intretinerea curenta si supravegherea zilnica, contribuie la :
- functionarea continua a echipamentului;
- asigurarea calitatii si integritatii produselor, inlaturarea rebuturilor, marirea productivitatii
muncii;
- preintampinarea avariilor;
- marirea duratei de functionare a echipamentului intre cele doua reparatii;
- reducerea opririlor echipamentului din cauza reparatiei.
4.2.1.Defectele frecvente si regimurile de functionare anormale de functionare ale aparatelor electrice

4.2.1.1.Defecte si regimuri anormale de functionare ale intreruptoarelor de joasa tensiune
Incalzirea excesiva a cailor de curent poate aparea in urmatoarele cazuri:
129
- intreruptorul este supraincalzit si protectia nu functioneaza. Se verifica protectia si se reduce

sarcina; daca sarcina nu poate fi redusa, se va inlocui intreruptorul cu unul mai mare,
corespunzator sarcinii sale;
- suruburile bornelor de legatura nu sunt stranse suficient iar bornele sunt oxidate si corodate
datorita umezelii sau functionarii indelungate cu incalzire puternica. Se demonteaza bornele, se
curata, se inlocuiesc cele corodate si se strang suruburile in mod corespunzator. Daca izolatoarele
bornelor sunt carbonizate se vor inlocui;
- contactele intreruptorului sunt uzate sau presiunea contactului este insuficienta. Se inlocuiesc
contactele uzate (sau placutele de argint ale contactelor) si se regleaza arcurile pentru a se obtine
presiunea de contact necesara. Arcurile uzate se inlocuiesc;
- imbinarea contactelor mobile cu conductoarele foarte flexibile are suruburile slabite. Uneori,
cositorul cu care sunt fixate capetele conductoarelor flexibile s-a topit si s-a scurs din cauza
incalzirii. Se reface cositorirea capetelor conductoarelor flexibile, se ajusteaza suprafetele de
contact si se strang arcurile, suruburile in mod corespunzator.
Scaderea rezistentei de izolatie a cailor de curent. Aceasta situatie apare ca urmare a depozitarii
sau functionarii in locuri umede, cu agenti corozivi sau cu mult praf. Pentru remediere, intreruptoarele se
demonteaza, se curata si se vor monta in locuri mai ferite de umezeala si agenti corozivi. Daca totusi,
functioneaza in astfel de locuri, se va mari frecventa reviziilor si a operatiilor de intretinere.
Mecanismul broastei nu se armeaza. Se verifica mecanismul broastei si se inlocuiesc elementele
uzate. Eventual, se schimba broasca in intregime. Uneori, broasca nu se armeaza datorita oxidarii, ca
urmare a functionarii in mediu cu umiditate mare sau cu agenti chimici corozivi. In acest caz, se curata
elementele oxidate cu panza abraziva fina, se ung cu vaselina si se repara etansarea intreruptorului, pentru
a patrunde cat mai putina umezeala in el.
Intreruptorul nu ramane inchis in urmatoarele cazuri :
- clichetul de blocare este uzat. Se inlocuieste clichetul sau se reconditioneaza profilul lui;
- broasca este uzata sau este oxidata, ca urmare a functionarii in mediu umed. Se inlocuiesc
elementele uzate ale broastei, se curata broasca de oxizi si se unge cu vaselina neutra;
- exista un scurtcircuit pe iesirea intreruptorului sau protectia este gresit reglata. Se verifica
circuitele alimentate de intreruptor (masurand curentul absorbit) si, in cazul ca acestea sunt in
ordine, se regleaza protectia in mod corespunzator; in mod contrar, se inlatura scurtcircuitul;
- mecanismul de transmitere a comenzii de declansare a protectiei este uzat si actioneaza
intamplator asupra broastei. Se regleaza arcurile acestuia, se reconditioneaza profilul , clichetul
sau se inlocuieste cu unul bun.
Intreruptorul nu declanseaza in urmatoarele cazuri:

- mecanismele broastei sunt oxidate din cauza mediului umed sau coroziv si nu functioneaza
corect. Se curata mecanisml de oxizi si se unge cu vaselina; se verifica functionarea broastei la
toate comenzile;
- arcul de declansare este rupt sau slabit. Se va inlocui cu un arc nou. In cazul in care intreruptorul
este prevazut cu un dispozitiv electromagnetic de actionare manual al intreruptrorului. De aceea,
pe langa defectiunile si regimurile anormale specifice dispozitivelor manuale enumerate la
inceput, se adauga si cele specifice electromagnetului, care efectueaza numai inchiderea
intreruptorului. Acestea pot fi :
 bobina este intrerupta sau arsa. Se va inlocui bobina defecta;
 bobina nu primeste tensiune sau desi este pentru curent continuu, primeste
tensiune alternativa. Se verifica circuitele de alimentare si se inlocuieste
elemental defect;
 miezul electromagnetului este blocat. Se va debloca miezul electromagnetului;
130
 reglarea cursei electromagnetului este gresita. Se va regla cursa acestuia, astfel

incat opritorul broastei sa depaseasca foarte putin clichetul de inchidere (la
inchiderea intreruptorului); in caz ca depasirea este prea mare, socul produs de
arcul de deschidere, cand electromagnetul este lipsit de alimentare, poate debloca
broasca.
Defectele camerelor de stingere sunt urmatoarele:
Peretii camerelor de stingere sunt carbonizati. In cazul carbonizarii putin adanci, se curata
suprafata peretilor; in cazul carbonizarii mai adanci se inlocuiesc camerele de stingere cu altele noi.
Camerele de stingere s-au deformat si carbonizat datorita intreruperii unor scurtcircuite puternice. Se
vor inlocui camerele de stingere. Nu se admite montarea si functionaea unui intreruptor fara camerele
de stingere. Lipsa lor duce la distrugerea intreruptorului sau chiar a instalatiei din care face parte, la
prima deschidere sub sarcina.
4.2.1.2.Defecte si regimuri anormale de functionare ale contactoarelor de joasa tensiune

Contactele contactorului sunt uzate sau perlate. In acest caz, nu se realizeaza presiunea sau
suprafata de contact necesara. Uneori, incalzirea poate duce pana la sudarea contactelor intre ele. Se vor
curata contactele, iar in caz ca uzura placutelor de contact a ajuns la 50% din grosimea lor, contactele se
vor schimba. Daca nu se dispune de contacte originale, se pot inlocui placutele de aliaj de argint,
procedandu-se astfel :
- se incalzesc contactele, dezlipindu-se placutele vechi de argint;
- se taie placute de argint de dimensiunile placutelor originale si placute din tabla subtire de aliaj de
lipit cupru-argint de aceleasi dimensiuni (in lipsa aliajelor cupru- argint se poate folosi si tabla
subtire de alama pentru lipire);
- se lipesc placutele, incalzindu-se cu flacara oxiacetilenica si utilizandu-se decapant
corespunzator.
Dupa lipire, contactele se ajusteaza, se decapeaza si se protejeaza prin cositorire sau zincare. Pentru a
exista totdeauna contacte de rezerva, se recomanda reconditionarea contactelor vechi, reducandu-se in
acest fel timpul de reparare a contactului. Placutele de argint uzate se recupereaza prin topire.
Presiunea de contact este prea mica. Se vor inlocui arcurile contactelor cu altele noi. Daca
functionarea este insotita si de bazaitul puternic al electromagnetului, presiunea redusa se datoreste
tensiunii de alimentare prea mici a bobinei electromagnetului, blocarii sau montarii incorecte a
electromagnetului. Se verifica atat circuitele de alimentare ale electromagnetului, restabilindu-se
tensiunea corecta cat si montarea electromagnetului (daca armaturile calca corect si pe toata suprafata sau
daca nu se blocheaza intr-o pozitie oarecare).
Contactorul nu se inchide. Aceasta situatie poate aparea in urmatoarele cazuri:
- bobina electromagnetului este intrerupta sau arsa (are spire scurtcircuitate). Se inlocuieste
bobina defecta.
- bobina electromagnetului nu este alimentata. Se verifica circuitele de alimentare ale bobinei si se
remediaza intreruperea, care se poate datora : - topirii fuzibilului din circuitul de alimentare;
- contactului imperfect la releul intermediar sau arderii bobinei acestuia;
- intreruperii in circuitul de comanda;
- armarii releelor electromagnetice sau termice.
Contactorul functioneaza cu zgomot puternic. De obicei, functionarea cu zgomot a contactorului
se datoreste bazaitului electromagnetului. Electromagnetul de curent alternativ poate avea un bazait
puternic in urmatoarele cazuri :
- tensiunea de alimentare a bobinei electromagnetului este prea mica. Se va alimenta bobina cu
tensiunea corecta;
- spira in scurtcircuit s-a interrupt. Se va inlocui spira in scurtcircuit;
131
- suprafetele de contact ale armaturilor electromagnetului sunt murdare sau deformate. Se vor
curata suprafetele de contact ale armaturilor miezului sau, in cazul deformarii acestora, se vor
rectifica, ori, daca nu se poate, se va inlocui electromagnetul;
- electromagnetul nu se inchide din cauza montarii incorecte. Se va verifica montarea
electromagnetului si se vor inlatura posibilitatile de blocare.
Bobina se incalzeste excesiv. Acest neajuns se poate manifesta in urmatoarele cazuri :
- suprafetele de contact ale electromagnetului sunt murdare sau deformate;
- electromagnetul nu se inchide corect datorita montarii incorecte sau blocarii acestuia inainte de
terminarea cursei. Se verifica montarea electromagnetului si a contactelor si se inlatura blocarile;
- bobina are spire in scurtcircuit. La electromagnetul de curent alternativ, aceste spire in
scurtcircuit se ard, iar la cel de curent continuu se incalzesc restul spirelor, datorita curentului
prea mare absorbit. Se inlocuieste bobina electromagnetului.
Contactele s-au sudat ca urmare a :
- inchiderii unui curent care depaseste capacitatea de inchidere a contactelor;
- uzarii contactelor;
- slabirii arcurilor;
- alimentarii cu tensiune redusa a bobinei electromagnetului. Pentru remediere se curata
contactele, se inlocuiesc cele uzate, se inlocuiesc arcurile slabe si se alimenteaza corect bobina
electromagnetului.
4.2.2.Defectele releului termic
Nr.
Defectul Cauze Mod de verificare Mod de remediere
crt.
1. Arderea Scurtcircuit între Se măsoară curentul absorbit Introducerea protecţiei prin
bimetalului spirele de motor şi se verifică siguranţe fuzibile
sau a electromagnetului funcţionarea mecanismului de Rebobinarea motorului
rezistenţei protejat şi declanşare Inlocuirea conductoarelor
încălzitoare nefuncţionarea defecte
mecanismului de
declanşare
Scurtcircuit între Se verifică rezistenţa de
conductoarele ce leagă izolaţie cu ajutorul
Repararea mecanismului de
întreruptorul de megohmmetrului
declanşare a releului termic
electromotorul
protejat
2. Bimetalul nu Capetele bimetalului Se verifică cu puntea contactul Strângerea şuruburilor de
se încălzeşte nu fac contact cu dintre bimetal şi borne legătură între borne
bornele
Rezistenţa încălzitoare Se verifică cu puntea Se înlocuieşte rezistenţa
întreruptă continuitatea rezistenţei încălzitoare
Transformatorul de Se verifică cu un ampermetru Repararea
alimentare defect alimentarea bimetalului transformatorului reductor
de curent
3. Bimetalul se Şuntul montat în Se verifică continuitatea Se înlocuieşte şuntul cu
încălzeşte paralel cu bimetalul şuntului altul cu aceleaşi
puternic ars sau întrerupt caracteristici
132
Transformatorul Se verifică cu ampermetrul Se repară transformatorul

debitează un curent curentul debitat de de curent
mai mare decât cel transformator
nominal
4. Bimetalul Bimetalul a fost Se verifică funcţionarea Se înlocuieşte bimetalul cu
rămâne parcurs timp releului de curent într-o altul cu aceleaşi dimensiuni
îndoit îndelungat de un instalaţie specială prevăzută cu şi caracteristici
curent mai mare decât reglaj de curent
cel nominal
5. Bimetalul se Şuntul nu face un Se măsoară temperatura Se cositoreşte locul de
încălzeşte contact prea bun cu ambiantă contact între şunt şi bimetal
prea puţin bimetalul
Temperatura ambiantă Se înlocuieşte releul cu unul cu Se reface reglajul pentru
prea scăzută şi releul compensator temperatura ambiantă
nu are compensator corespunzătoare
6. Bimetalul Temperatura ambiantă Se măsoară temperatura Se reface reglajul pentru
declanşează este prea mare şi ambiantă temperatura ambiantă
intempestiv releul nu are Se înlocuieşte releul cu unul cu corespunzătoare
compensator compensator
4.2.3.Intreţinerea maşinilor electrice
În scopul prevenirii unor derajamente sau incidente de exploatare în timpul funcţionării motoarelor
electrice, electricianul de tură consemnează micile defecţiuni constatate în timpul serviciului sau şi dacă
nu le-a putut înlătura din cauze obiective, le trece în caietul de sarcini ale echipei de intervenţie, care
execută revizia tehnică în timupl opririi de scurtă durată a utilajului acţionat de maşina electrică. Revizia
tehnica se extinde pe întregul circuit de forţă, începând cu tabloul electric din care se alimentează
circuitul. Lucrările care se execută cu ocazia unei revizii tehnice a motoarelor electrice sunt:
- verificarea stării siguranţelor (patron, fuzibile, legături);
- verificarea stării releelor de protecţie (reglaj, borne, legături) şi a dispozitivelor automate;
- verificarea stării conductoarelor (izolaţia conexiunilor);
- curăţarea fără demontare a inelelor, colectorului, portperiilor, înfăşurărilor, precum şi suflarea
canalelor de ventilaţie în locurile accesibile;
- verificarea fixării prin buloane, şuruburi şi strângerea piuliţelor de la fundaţie, de la capăcele,
scuturi, de la mecanismul portperiilor şi de la instalaţia de legare la pământ;
- verificarea transmiterii mişcării (şaiba de transmisie a pinionului sau cuplei);
- verificarea portperiilor şi periilor (reglarea presiunii periilor, înlocuirea celor uzate, şlefuirea lor,
reglarea distanţei dintre portperie şi colector sau inel colector);
- verificarea lagărelor (lipsa zgomotului şi a supraîncălzirilor, lipsa începutului de gripare);
Micile defecţiuni neremediate la timp pot conduce la grave derajamente. La apariţia unui derajament
trebuie să acţioneze elementele de protecţie ale motorului (siguranţele fuzibile sau releele
electromagnetice la scurtcircuite sau relee termice la suprasarcini).
Trebuie menţionat că nu există norme cu privire la perioadele la care trebuie efectuate operaţiile de
întreţinere ci numai indicaţii. Întreţinerea maşinilor electrice se referă, în principal la întreţinerea pieselor
de contact (colectoare, inele de contact, perii şi portperii) şi a lagarelor precum şi la păstrarea curăţeniei
maşinii.
Odată cu revizia motorului se verifică în mod curent şi aparatajul de comutare şi pornire aferent
motorului. Reostatul de pornire se curăţă în exterior, se controlează contactele şi în caz de nevoie, se
înlocuiesc. De asemenea, se înlocuiesc părţile din rezistenţă care sunt defecte şi se completează uleiul în
cuva reostatului.
133
Întreruptoarele se supun unui control exterior pentru a verifica starea tuturor pieselor, se curăţă
contactele de perlări şi de murdărie şi se înlocuiesc cele defecte.
La toate aparatele din circuitul primar al motorului se va controla starea legăturilor la pământ.
În continuare sunt prezentate principalele operaţii care se realizează pentru fiecare categorie de
reparaţii periodice planificate astfel la :
Reviziile tehnice RT (care au loc de regulă , înaintea unei reparaţii planificate):
- se curăţă părţile accesibile ale maşinii prin înlăturarea prafului cu ajutorul unui aspirator de praf
sau în cel mai rău caz se sulfă maşina cu aer comprimat uscat fără vapori de apă sau ulei;
- se verifică fixarea prin buloane, şuruburi şi strângerea piuliţelor la fundaţie, bornele de conexiune,
capacele scuturilor, macanismul port-perii şi la instalaţia de punere la pământ;
- pentru maşinile electrice cu colector se înlocuiesc periile uzate cu perii noi, perii care se şlefuiesc
după raza colectorului sau a inelelor colectoare; se verifică funcţionarea sistemului de port-perii
(reglarea distanţei dintre perii şi colector sau inel –colector);
- se verifică uzura lagărelor, se ung cu lubrifianţii corespunzători;
- se măsoară rezistenţa de izolaţie, bătaia arborelui, iar în cazul în care se obţin rezultate sub
minimele admise se iau măsurile corespunzătoare.
Reparaţiile curente RC1:
- demontarea parţială a maşinilor electrice respective care poate fi efectuată la locul de lucru al
maşinilor. În timpul acestor reparaţii se înlocuiesc pieselor uzate şi se înlătură defecţiunile mici
ale maşinii;
- verificarea fixării maşinii şi a funcţionării maşinii de transmisie a mişcării;
- verificarea cutiei de borne şi înlocuirea şuruburilor uzate;
- verificarea capetelor terminale şi a papucilor cablurilor de legătură şi refacerea lor dacă este
cazul;
- pentru maşinile cu colector: verificarea colectorului, curăţirea şi şlefuirea lui, verificarea uzurii
periilor şi înlocuirea periilor uzate precum şi ajustarea lor;
- verificarea stării izolaţiei înfăşurărilor între ele precum şi faţă de masă, precum şi recondiţionarea
ei în locurile deteriorate sau slăbite;
- ungerea lagărelor cu lubrifianţi corespunzători;
- dacă este cazul maşina se vopseşte.
Reparaţiile curente RC2:
- toate operaţiile cuprinse la reparaţiile curente RC1
- verificarea şi reparaţiile mărunte ale mecanismului pentru apăsarea periilor pe colectoarele
maşinilor de curent continuu sau pe inelele colectoare la maşinile asincrone cu motor bobinat şi la
maşinile sincrone;
- curăţirea, strunjirea şi canelarea colectorului, verificarea stării izolaţiei sale, lipirea la colector a
steguleţelor şi a capetelor înfăşurărilor;
- demontarea lagărelor, curăţirea lor, înlocuirea lor, acolo unde este cazul; ungerea cu lubrifianţii
corespunzători, înlocuirea pieselor defecte la mecanismele de transmisie;
- recondiţionarea izolaţiilor deteriorate în condiţii mai grele decât cele de la reparaţiile curente;
- pentru maşinile de curent continuu normativele mai prevăd să se execute următoarele măsurători:
măsurarea rezistenţei de izolaţie a bandajelor rotorice şi a reostatelor de regalaj sau pornire,
măsurarea rezistenţei ohmice a înfăşurării statorice şi a reostatelor de reglaj sau de pornire; de
asemenea pentru maşinile de puteri mari se mai măsoara şi vibraţiile lagărelor.
Reparaţii capitale:
- intervenţii la înfăşurările deteriorate, înlocuirea dacă este cazul a celor care nu se mai pot repara;
- returnarea rotorului în scurtcircuit în cazul rotoarelor cu colivii în aluminiu;
- înlocuirea scuturilor uzate;
134
- sudarea fisurilor din carcasa maşinii;

- înlocuirea contactelor şi a bornelor uzate;
- strunjirea sau chiar reasamblarea colectorului, cu înlocuirea lamelelor uzate;
- strunjirea sau înlocuirea inelelor colectoare şi a garniturilor de izolaţie ale acestora faţa de masa
rotorului;
- daca este cazul înlocuirea mecanismului de ridicare a periilor;
- îndreptarea axului rotorului şi echilibrarea mecanismului ax-rotor;
- bandajarea rotorului.
135
Fundatia A.P.T International, Centrul de pregatire profesionala, Cluj-Napoca, str. Izlazului, nr.6, jud. Cluj, tel. 0264.421.493, 0744.437.105, E-mail:
fundatiaapt@yahoo.com
Principalele defecte şi modul lor de remediere la motoarele electrice asincrone trifazate
Deranjamente Cauze posibile Remedieri

Motorul nu porneşte Întreruperea circuitului de forţă; o faza a statorului Se verifică cu lampa de control sau cu
este întrerupta sau o legătura exterioară este ohmmetru şi se restabileşte legatura
desfăcută
Statorul are curenţi inegali pe cele 3 faze, Una din cele trei faze ale statorului este legată cu Se controlează sensul bobinei şi se refac
iar motorul nu porneşte capetele inversate la montajul Y legăturile; se determină începuturile şi
sfârşiturile fazelor
Motorul porneste greu în gol, se învârteşte Conexiunile statorului sunt legate în stea în loc de Se refac legăturile
cu viteză redusă triunghi
Motorul capătă viteză dar curentul în stator La rotorul în colivie există o dezlipire a uneia sau a Se caută contactul defect şi se reface lipitura
pulsează tare; rotorul şi statorul se mai multor bare de la inelul de scurtcircuitare
încălzesc, motorul produce un zgomot
anormal
Motorul nu se poate încărca; curenţi inegali Scurtcircuit întruna dintre bobinele statorului sau Se înlocuiesc bobinele defecte cu altele noi
în stator; în sarcină se opreşte brusc între două bobine învecinate sau se rebobinează statorul
Motorul absoarbe brusc un curent mult mai S-a înterrupt o faza a statorului Se depistează faza întreruptă şi se stabileşte
mare circuitul
Motorul absoarbe la pornire un curent prea Cele trei perii sunt scurtcircuitate sau există Se caută defectul şi se remediază
mare scurtcircuit în rezistenţa de pornire pe ultimul plot
Motorul porneşte numai în gol şi cu Scurtcircuit între doua perii Se verifică circuitul şi se înlătură defectul
jumătate din viteza
Motorul prezintă o accentuată cădere de Rezistenţa înfăşurării sau cuplul de pornire mari; Se verifică cu ohmmetrul valoarea
tensiune circuit întrerupt în motor rezistenţelor; se înlătură întreruperea statorică
Turaţia motorului scade în sarcină; curent Una din înfăşurările rotorului este întreruptă şi Se verifică cu ampermetru faza întreruptă, se
pulsatoriu în stator; statorul se încălzeşte rotorul lucrează în două faze; una din perii are restabileşte legătura sau se reglează periile
uşor; dacă sarcina creşte, turaţia motorului contact slab
scade brusc la jumătate
Periile scânteiază; unele perii şi armăturile Periile nu se mişăa liber în portperii sau nu sunt Se aleg perii de dimensiuni potrivite, se
lor se încălzesc excesiv şlefuite; inelele colectoare au asperităţi sau lovituri; finisează inelele; se reglează presiunea de
periile nu presează suficient asupra inelelor contact a periilor
136
Miezul de fier al statorului este Tensiunea reţelei este mai mare decât cea nominală; Se aduce tensiunea la valoarea nominală; se
supraîncalzit uniform, cu toate ca sarcina scurtcircuite locale între tolele statorului execută reparaţia miezului statoric
motorului nu depăşeste pe cea nominală
La pornirea motorului apare un cerc de foc Inelele colectoare şi periile sunt îmbâcsite cu ulei; Se înlătură scurgerea de ulei; se refac
la inelele colectoare este întreruptă una din legăturile dintre rotor şi legăturile întrerupte
reostatul de pornire
Motorul vibrează în timpul funcţionării Rotorul, cuplajul sau şaiba de transmisie sunt Se remediază aceste cauze mecanice
dezechilibrate; deplasarea bobinajului
rotorului;fundaţia nu este suficient de rigidă
Lagărele se încălzesc peste limitele Debitul de ungere este insuficient sau de proastă Se verifică dacă inelele de ungere corespund;
admisibile calitate; jocul dintre fusul arborelui şi cuzineţi este se verifică nivelul uleiului; se reglează jocul
prea mic dintre arbore şi cuzineţi
Inelele colectoare se uzează intens, Periile sunt necorespunzătoare (prea tari); presiunea Se montează perii corespunzatoare; se
neuniform pe inele este prea mare; s-au montat perii de mărci reglează presiunea de contact
diferite
Periile se uzează foarte intens Inelele colectoare sunt îmbâcsite cu praf de la perii, Se îmbunătăţesc condiţiile de întreţinere a
pulbere de metal, nisip; curentul este repartizat inelelor colectoare şi se curăşă mai des; se
neuniform între perii; calitatea periilor este controlează şi se remediază presiunea de
necorespunzătoare contact a periilor pe inele
Se produc străpungeri ale izolaţiei Pătrunderea de praf şi umiditate în motor; apariţia Se usucă şi se suflă motorul cu aer
punţilor de curent din pulbere de cărbune şi cupru comprimat; se fac reparaţiile necesare
de la perii; izolaţia îmbătrânită
Principalele deranjamente şi modul lor de remediere la motoarele electrice de curent continuu
Deranjamente Cauze posibile Remedieri

Motorul nu porneşte Intreruperea circuitului de forţă; cuplul mare la Restabilirea circuitului; micşorarea cuplului
pornire; aşezare greşită a periilor; contact slab la sarcinii; reparaţia motorului în funcţie de
perii sau la reostatul de pornire; arderea uneia sau tipul defectului stabilit
sau a mai multor bobine din rotor
Formarea de scântei la colector Montarea greşită a periilor (nu sunt pe axa neutră, Eliminarea cauzelor constate după depistarea
137
sunt prost şlefuite, presiunea neuniformă a periilor): lor în totalitate

colectorul rugos, murdar, ovalizat; izolaţia ieşita
dintre lamele colectorului; polaritatea greşită a
polilor auxiliari; scurtcircuit în înfăşurarea polilor
auxiliari; contact slab între înfăşurarea colectorului
şi indusului; poziţia excentrică a rotorului între poli
din cauza uzurii lagărelor; dezlipirea legăturilor
echipotenţiale sau contacte slabe; contact între
bobinele polilor şi corpul motorului; bătaia curelei;
fixarea slabă pe fundaţie
Încalzirea colectorului Perii necorespunzătoare; aşezarea greşită a periilor; Înlocuirea periilor, corectarea poziţiei lor;
ventilaţia colectorului este insuficientă îmbunătăţirea ventilaţiei
Încălzirea rotorului Supraîncărcarea maşinii, tensiunea mărită, excitaţie Se elimină cauzele; se repară motorul în
puternică la o viteză redusă; scurtcircuitarea uneia funcţie de tipul defectului constatat
sau a mai multor secţii ale înfăşurării de excitaţie;
scurtcircuit în înfăşurarea rotorului; perii prea late;
umezirea înfăşurării rotorului
Încălzirea polilor principali Lipsa reostatului de reglaj; conectarea greşită a Montarea reostatului; reconectarea bobinelor;
bobinelor de excitaţie (de exemplu: în loc de repararea inductorului şi uscarea lui;
legarea lor în serie s-au legat în derivaţie); conectarea ventilaţiei
scurtcircuit între spirele excitaţiei; înfăşurarea de
excitaţie umezită; ventilaţie insuficientă
Încălzirea polilor auxiliari Supraîncărcarea maşinii; conectarea greşită a Idem (ca în cazul încălzirii polilor principali)
polilor auxiliari; înfăşurarea polilor este umezită;
ventilaţie insuficienta
Viteză anormală de rotaţie a rotorului Schema de conectare greşită; polaritatea greşită a Depistarea cauzei şi corectarea situaţiei
polilor; încărcarea anormală a motorului; tensiune
anormală; poziţia greşită a manetei reostatului
Supraîncălzirea lagărelor Debitul uleiului insuficient sau necorespunzător Se verifică dacă inele de ungere sunt bune; se
calitativ; jocul între fusul arborelui şi cuzinet este schimbă uleiul; se rectifică arborele şi se
prea mic; murdărirea lagărelor; rulmentul este alezează cuzinetul; se schimba rulmentul; se
murdar sau uzat; cureaua de transmisie este prea rectifică transmisia
întinsă; şaiba de transmisie prea mică
Motorul vibrează în timpul funcţionării Rotorul, cuplajul sau şaiba de transmisie sunt Se remediază cauzele de ordin mecanic, din
138
dezechilibrate; deplasarea bobinajului rotorului; exteriorul motorului. Pentru defectele din

deformarea sau montarea incorecta a curelei de interior se face repararea motorului
transmisie; descentrarea cuplajului motorului cu
mecanismul antrenat; fundaţie necorespunzatoare;
scurtcircuite între spirele înfăşurate
139
4.2.3.Repararea maşinilor electrice

Tehnologia reparării unei maşini electrice aflată în exploatare cuprinde următoarele faze importante:
- izolarea ei electric de restul instalaţiei, prin deschiderea întreruptorului (automat sau manual) şi
scoaterea patroanelor siguranţelor din tabloul de forţă, cu luarea tuturor masurilor de protecţie a
muncii;
- desfacerea legaturilor electrice de la bornele maşinii;
- desfacerea legăturilor de transmisie la utilajul antrenat;
- desfacerea piuliţelor de pe prezoanele din fundaţie;
- ridicarea cu macaraua şi depunerea motorului pe platforma căruciorului de transport;
- transportarea lui la atelierul de reparaţii;
- demontarea motorului;
- repararea părţilor componente defecte;
- remontarea;
- încercări;
- reinstalarea motorului pe fundaţie;
- refacerea legăturlor electrice şi mecanice;
Încercările maşinilor reparate
Dupa reparare maşinile electrice înainte de a fi duse la locul lor de instalare, trebuie supuse la
următoarele probe:
- verificarea exterioară şi a stării generale a maşinii : se controlează suprafaţa exterioară a lagărelor,
placa de borne, carcasa, portperiile, colectorul, inelele colectoare, aspectul interior al bobinajelor,
starea vopselei;
- măsurarea întrefierului dintre rotor şi stator (se face cu aparate speciale, în 4-8 puncte diametral
opuse);
- măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor ( cu megohmmetrul);
- încercarea rigidităţii dielectrice a înfăşurărilor sau proba cu tensiune mărită alternativă cu f=50Hz;
- măsurarea rezistenţei ohmmice a înfăşurării motoarelor;
- proba de mers în gol;
- proba de mers în sarcină.
4.2.4.Principalele defecte şi modul de recunoaştere a lor la transformatoarele de putere

Tipul defectului Modul de recunoaştere a Cauze posibile
defectului
Scurtcircuitarea locală a Lucrează releul de gaze Îmbătrânirea lacului izolant al tolelor,
tolelor de oţel deteriorarea tolelor
Funcţionează protecţiile: de Deteriorarea izolaţiei între spire datorită
gaze, diferenţială, maximală îmbătrânirii în urma uzurii normale sau a
Scurtcircuit între spire (dacă aceasta este instalată pe suprasarcinilor de durată sau a insuficientei
partea alimentării) răciri.
Descoperirea înfăşurărilor în urma coborârii
nivelului de ulei. Poziţia necorespunzătoare a
înfăşurărilor.
Funcţionează protecţia de Distrugerea capetelor de ieşire. Lipirea

Întreruperi în înfăşurări gaze din cauza arcului care interioară necorespunzătoare a conductorului.
apare în punctul de întrerupere Topirea unei părţi din spire din cauza
scurtcircuitului în înfăşurare.
Străpungerea (punerea Funcţionează protecţia de Defectarea izolaţiei principale datorită

la masă) gaze, iar la transformatoarele îmbătrânirii sau existenţei fisurilor; umezirea
140
cu neutrul legat la pământ şi uleiului. Scăderea nivelului de ulei din cuvă.

protecţia diferenţială Umiditate şi murdărie în ulei. Supratensiuni
care au condus la străpungerea izolaţiei.
Scurtcircuit între Funcţionează protecţiile: de Aceleaşi cauze ca în cazul precedent; în plus:

înfăşurările fazelor. gaze, diferenţială şi maximală. scurtcircuit la borne sau la comutatorul de prize.
Aruncarea uleiului prin
expandor
Topirea suprafeţelor Funcţionează protecţiile: de Defecte de montaj (apăsare insuficientă a

contactelor la gaze, diferenţială şi maximală. contactelor şi elasticitate insuficientă a
comutatoarele de ploturi resoartelor de presare).
Supraîncălziri datorită curenţilor de scurtcircuit
din zonă.
Defectarea izolaţiei între Semnalizează protecţia de Deteriorarea izolaţiei buloanelor de strângere, a

tole. gaze, miros specific izolaţiei între tole; deteriorarea sau lipsa
pătrunzător garniturilor la jug.
4.2.5.Repararea transformatoarelor
Repararea transformatoarelor se realizează numai după retragerea lor din exploatare, pa baza foii de
manevră, de către personalul de exploatare al staţiei sau postului respectiv. Procesul tehnologic cuprinde
următoarele faze:
 izolarea electrică a transformatorului de restul instalaţiei;
 desfacerea legăturilor electrice la borne;
 deplasarea transformatorului la atelierul de reparaţii;
 demontarea transformatorului;
 repararea părţilor componente defecte (miez, înfăşurări);
 remontarea transformatorului;
 încercări;
 reinstalarea transformatorului în boxă sau celulă;
 refacerea legăturilor la instalaţia electrică;
 ridicarea izolării;
 cuplarea la reţea prin executarea operaţiilor indicate în foaia de manevră
Probe şi încercări ale transformatoarelor electrice

Principalele probe şi verificări ale transformatoarelor de putere care au ca scop verificarea calitatii reparatiei
sunt:
 Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor şi a coeficientului de absorbţie R 60/R15;
 Verificarea raportului de transformare;
 Verificarea grupei de conexiuni a înfăşurărilor;
 Verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei la frecvenţă industrială;
 Încercarea la scurtcircuit;
 Încercarea la mers în gol;
 Măsurarea rezistenţei înfăşurărilor în curent continuu;
 Măsurarea unghiului de pierderi dielectrice tgδ a înfăşurărilor şi bornelor (izolatoarelor de trecere);
 Determinarea raportului C2/C20.
4.3. Intretinerea transformatoarelor
In timpul functionarii, in exploatare a transformatoarelor se efectueaza urmatoarele operatii de
supraveghere:
a) supravegherea curenta asigurata prin personalul permanent de exploatare si urmareste:
- tensiunea primara si secundara;
141
- curentul primar si secundar;

- temperatura uleiului in partea superioara a cuvei;
- nivelul de ulei in conservator;
- starea releelor de protectie, inclusiv a releului de gaze;
- functionarea instalatiilor conexe, inclusiv legaturile la bare in primar si secundar;
b) supravegheri periodice prin examinare vizuala la care se verifica:
- starea etanseitatii cuvei,
- starea si culoarea uleiului din conservator si eventuala prezenta a murdariilor sau a apei in ulei,
- starea izolatoarelor,
- starea descarcatoarelor,
- integritatea membranei supapei de siguranta,
- starea legaturii la pamant a cuvei si a instalatiilor anexe,
- buna functionare a sistemului de racire,
- eventuala aparitie a zgomotelor anormale,
- starea barelor si a cablurilor de legatura.
Cu ocazia contoalelor periodice ce se fac transformatoarelor, se verifica si starea incaperilor in care
acestea sunt montate (curatenia, ventilatia, iluminarea).
Controlul transformatoarelor principale din centrale si statii de transformare cu personal permanent
se face in general o data la 8 ore.
Transformatoarele montate in instalatii fara personal permanent de supraveghere se controleaza in
functie de importanta lor si a puterii la intervale de la 10 pana la 30 zile.
Un regim special au comutatoarele cu ploturi in sarcina, care se recomanda sa fie controlate la circa 10
000 de comutari, iar la 20 000 de comutari sa fie verificate amanuntit.
Absenta organelor in miscare face ca lucrarile de intretinere curenta sa fie cat mai reduse si mai simple
la transformatoare decat la masinile electrice rotative.
In general, aceste lucrari se executa la intervale de 6 luni pana la 1 an, in functie de importanta
transformatoarelor in exploatare.
Pe parcursul functionarii transformatorului de putere personalul de exploatare are obligatia sa faca un
control exterior al starii tuturor elementelor componente ale transformatorului, atat vizual de la distanta
minima admisa de tehnica securitatii, cat si prin aparatele indicatoare (ampermetre, voltmetre, termometre,
indicatoare de nivel al uleiului, etc).
Controlul are in vedere:
- starea cuvei (daca nu exista gauri, turtiri, rugina, scurgeri de ulei, calitatea etansarilor);
- starea radiatoarelor (analog cuvei, in plus starea robinetelor);
- starea consevatorului de ulei;
- starea expandorului;
- starea capacului;
- starea bornelor (izolatoarelor de trecere de inalta si joasa tensiune, gradul de murdarie, spargeri
ale portelanului);
- starea instalatiei de racire;
- starea aparatelor de pe transformator (releu de gaze, termometre, etc);
- starea dispozitivului de actionare a comutatorului;
- starea circuitelor secundare (de protectie, masura, semnalizare si comanda);
- aparitia zgomotului inadmisibil in miezul magnetic (care presupune slabirea presarii imbinarilor,
strapungerea sau distrugerea garniturilor izolante la imbinari);
- controlul curent al uleiului din cuva;
- determinarea gradului de umiditate al izolatiei infasurarilor;
- masurarea tg δ si a capacitatii bornelor de trecere de tip condensator (o data la trei ani).
La aparitia unui defect in interiorul transformatorului, trebuie sa actioneze, in functie de tipul
defectului, protectiile prin relee cu care este dotat transformatorul, fie prin semnalizare la depasirea
marimilor electrice prescrise si care previn personalul de exploatare in vederea luarii unor masuri operative,
142
fie prin trimiterea impulsurilor de comanda la bobinele de declansare ale intreruptoarelor, deconectand
transformatorul de pe sistemele de bare pe care functioneaza.
4.4. Intretinerea generatoarelor sincrone

Generatoarele si compensatoarele sincrone sunt echipamente deosebit de importante ale unitatilor de
producere a energiei electrice si ca urmare trebuie sa functioneze la parametrii nominali si fara avarii.
Functionarea continua si economica poate fi asigurata numai in conditiile realizarii in termen util a lucrarilor
de intretinere si a incercarilor preventive.
Lucrarile de intretinere cuprind urmatoarele :
- verificarea si curatarea partilor frontale ale infasurarilor si a bornelor statorului;
- verificarea conductoarelor si bandajelor rotorului si a inelelor colectoare si a ventilatoarelor;
- verificarea si curatarea excitatoarei si a aparatelor circuitului de excitatie;
- verificarea si reglarea apoaratelor de protectie, masura si automatizare;
- verificarea etanseitatii si curatarea circuitului de racire cu aer sau hidrogen a filtrelor si a
camerelor sistemului de racire;
- verificarea si curatarea pompelor electrice aferente generatorului;
- inlaturarea defectelor la generator la echipamentele si aparatele anexe care au fost semnalate in
timpul exploatarii.
Incercarile si masurarile constau in:
- determinarea starii izolatiei circuitului de excitatie;
- masurarea rezistentelor de izolatie a infasurarilor statorului si rotorului;
- verificarea rezistentei de izolatie a lagarelor fata de placa de fundatie cand toate conductele de
ulei sunt montate;
- masurarea vibratiilor lagarelor generatoarelor si a excitatoarelor
4.5. Intretinerea aparatelor electrice

In instalatiile electrice se utilizeaza o gama larga de aparate electrice ale caror principii constructive
pot sa difere foarte mult. In functie de tipul constructiv si de categoria din care face parte aparatul, pot
aparea o serie de defectiuni sau regimuri anormale in functionarea lui. Pentru a asigura o functionare
ireprosabila a instalatiilor in care este montat aparatul, precum si pentru a putea repara cu operativitate
eventualele defectiuni care pot aparea este necesara cunoasterea modului de functionare a fiecarui aparat in
parte, a defectiunilor ce pot aparea, a cauzelor care le produc, precum si a modului de remediere.
Unele defectiuni sau regimuri anormale de functionare ale aparatelor electrice se pot reflecta negativ
asupra functionarii masinilor electrice comandate, putand produce avarierea acestora; alte defecte ale
aparatelor pot aparea insa ca efecte ale avarierii masinilor comandate. Foarte grav este cazul cand
defectiunile anumitor aparate pot produce stagnari importante in alimentarea cu energie electrica a
consumatorilor si pierderi importante pentru economia nationala.
De aceea, cunoasterea defectiunilor si anomaliilor in functionare, care pot aparea la aparatele
electrice aflate in exploatare si a consecintelor lor, prezinta o importanta deosebita pentru personalul care se
ocupa cu intretinerea, montarea, expoatarea si repararea acestora, atat in vederea operativitatii in inlaturarea
defectiunilor proprii, cat si pentru prevenirea urmarilor acestora.
Supravegherea si ingrijirea periodica a contactelor electrice reprezinta o conditie strict necesara
pentru asigurarea unei bune functionari a instalatiei, deoarece in timpul functionarii se produce, inevitabil, o
inrautatire a starii contactelor.
Fenomenele care solicita contactele sunt :
- actiunea arcului electric care ia nastere la stabilirea si interuperea circuitului electric;
- incalzirea pe care o suporta in timpul functionarii;
- uzura la care sunt supuse prin loviturile repetate de la inchiderea circuitului.
La ingrijirea periodica a contactelor trebuie stiut ca :
- suprafata de contact trebuie sa prezinte mici asperitati (se va folosi o pila semifinita);
- nu se va folosi hartia de smirghel;
- vaselina curata, fara acizi, apara contactele impotriva oxidarii;
143
- simptomele care indica in general un contact prost sunt urmatoarele : innegrirea locului de
contact datorita oxidarii sau uzarii prin arc electric; incalzirea excesiva a conductoarelor
circuitului electric; scantei intre contacte in timpul cat aparatul se afla sub sarcina, fara a fi
manevrat; intreruperea intermitenta sau definitiva a circuitului;
- inrautatirea contactului electric poate duce la accidente grave, care se pot traduce prin : sudarea
contactelor datorita scanteilor produse si impiedicarea manevrarii aparatului; producerea de
incendii prin incalzirea excesiva a contactelor; scurtcircuite prin arderea izolatiei cablurilor
datorita incalzirii peste limita a contactelor.
Functionarea unui sistem electric in cele mai bune conditii, in orice regim, necesita ca aparatele
electrice si in special intreruptoarele sa corespunda conditiilor locului de montare, iar valorile parametrilor
lor de baza sa nu fie inferioare celor ce pot aparea in retea in timpul exploatarii.
Starea necorespunzatoare, defectiunile, depasirea parametrilor nominali ai intreruptoarelor in
exploatare pot conduce la urmari grave, soldate de multe ori cu distrugeri de instalatii importante si cu
intreruperi de lunga durata in alimentarea cu energie electrica.
Din analizele avariilor, rezulta ca majoritatea defectelor aparute la intreruptoare sunt datorate unei
exploatari necorespunzatoare si unor lucrari de intretinere de slaba calitate.
Efectuarea controalelor periodice se face cu mare atentie, respectandu-se normele de tehnica
securitatii. Controlul se face cu instalatiile sub tensiune si, in general, nu este permisa ridicarea grilajelor de
protectie.
4.6.Alegerea elementelor de alimentare, comandă şi protecţie a instalaţiilor electrice de forţă de joasă

tensiune (metodologie de lucru)
1. Alegerea secţiunii cablurilor de alimentare a receptoarelor electrice
Alegerea secţiunii cablurilor de alimentare a receptoarelor electrice se efectuează pornind de la

configuraţia reţelei respective, configuraţie din care să rezulte lungimea traseelor şi modul în care sunt legaţi
receptorii/consumatorii. În multe aplicaţii, un cablu electric alimentează mai multe motoare electrice de
acţionare dar şi alţi consumatori, spre exemplu lămpi de iluminat, instalaţii de sudare etc.
I1 I2 I3
S1 M1 S2 M2 S3 M3
˜ ˜ ˜
Configuraţia unei reţele de alimentare a receptoarelor
Se calculează curentul absorbit de fiecare tip de consumator, astfel:

a) în cazul motoarelor de antrenare a maşinilor hidraulice volumice, dispozitivelor de stângere, corpurilor
de iluminat, se poate considera că puterea cerută rămâne constantă pe toată durata conectării acestora la
reţea, iar curentul absorbit se calculează cu relaţia
PN
Ic 
k .U N . cos 
unde: PN – puterea nominală a consumatorului
144
UN – tensiunea nominală
cosφ – factorul de putere
k – coeficient de fază
k=1 pentru reţele de curent continuu şi reţele monofazate de curent alternativ;
k= 3 pentru reţele trifazate
b) pentru motoarele electrice de antrenare a maşinilor unelte, a liniilor de transfer tehnologic, a
roboţilor, curentul absorbit depinde de regimul de funcţionare, iar curentul absorbit se calculează cu
relaţia:
 j PN
Ic 
k .U N . j cos 
unde  j este un coeficient de suprasarcină mecanică calculat fie ca raport al puterilor , fie ca raport al
curenţilor
Pj Ij
j  ; j  ; j – regimul de aşchiere;  j - randamentul
PN IN
c) pentru transformatoarele de sudare, cuptoarele electrice, curentul se calculează cu relaţia
SN
Ic  ; SN – puterea aparentă a transformatorului sau cuptorului
k .U N .
d) pentru motoarele care antrenează generatoare de sudare, generatoare din grupurile generator-motor
sau pentru instalaţiile cu redresoare, curentul absorbit se calculează cu relaţia
U jI j
Ic 
k .U N . j cos  j
unde Uj, Ij – tensiunile, respectiv curenţii debitaţi în curent continuu în cele mai
dezavantajoase condiţii
UN – tensiunea nominală în c.a.
 j - randamentul ansamblului
Dacă toţi consumatorii sunt alimentaţi prin acelaşi cablu şi funcţionează simultan, se calculează
curentul total prin însumare algebrică, iar dacă se aplică un coeficient de simultaneitate, subunitar, dependent
de categoria consumatorului:
Ic = c1Ic1 + c2Ic2 + ... cnIcn
Cunoscând curentul care circulă prin conductoarele cablului, se alege din tabele, secţiunea acestora,
în funcţie de modul de pozare (în aer, în tub – un singur cablu, mai multe cabluri –, în pământ), în funcţie de
tipul izolaţiei şi materialului conductor (cupru sau aluminiu). De asemenea, este necesară efectuarea unor
corecţii – indicate, de asemenea, în tabele – dacă temperatura mediului diferă de cea standardizată, respectiv
dacă instalaţia funcţionează în regim de scurtă durată sau intermitent.
În final, trebuie îndeplinită condiţia:
I c  I adm
Verificări:
a) Verificarea densităţii de curent la pornire se face cu relaţia:
145
Ip
 j adm
S
unde Ip – curentul de pornire al motorului
S – secţiunea cablului ales
jadm – densitatea de curent admisibilă în funcţie de materialul conductorului
jadm=20 A/mm2 pentru aluminiu
jadm=30 A/mm2 pentru cupru
b) Verificarea pierderilor de tensiune
Ştiind că pierderea de tensiune pe linia cu lungimea  , parcursă de curentul I este
U  3 ( R cos   X sin  ) I
unde R – rezistenţa conductorului pe unitatea de lungime
X – reactanţa condctorului pe unitatea de lungime
se verifică dacă
 U   U adm ; U %  U adm %
U adm % = 10% pentru motoare

U adm % = 8% pentru instalaţii de iluminat
1. Alegerea contactoarelor de alimentare a motoarelor electrice de acţionare
Alegerea unui contactor se face în funcţie de :
 parametrii electrici ai circuitului alimentat;
 parametrii de lucru;
 condiţiile de mediu.
Parametrii electrici se referă la:
a) tensiunea şi curentul de comandă a bobinei contactorului. Alegerea tipului şi a valorii tensiunii
nominale a bobinei se face în funcţie de celelalte elemente ale schemei, astfel încât să se lucreze cu
cât mai puţine tipuri (de c.c. sau c.a. sau valori 12 V, 24 V, 48 V, 110 V, 220 V, 380V) şi în funcţie
de informaţiile cuprinse în cataloagele întreprinderilor producătoare. La alegerea contactelor
principale se ţine seama de tensiunea nominală şi curentul nominal al motorului, iar la alegerea
contactelor auxiliare se ţine seama de tensiunea din circuitul de comandă şi curenţii absorbiţi de
bobinele elementelor de comandă alimentate prin aceste contacte.
b) felul şi valoarea nominală a tensiunii motorului alimentat;
c) puterea sau curentul maxim al motorului.
Parametrii de lucru se referă la:
 regimul de lucru;
 frecvenţa conectărilor;
 durata conectărilor;
 locul din schemă (alimentare, scurtcircuitare rezistenţe etc.).
Condiţiile de mediu se referă la: temperatură, şocuri, vibraţii, praf, condiţii de întreţinere.
Pentru alegerea contactorului se porneşte de la tensiunea şi curentul nominal al motorului.
Se alege un contactor având tensiunea de serviciu UC>UN motor.
Se calculează curentul echivalent:
I
Ic  N
k1
a
unde k1= coeficient de corecţie
N1
Ip
N1  raportul dintre curentul de pornire şi curentul nominal al motorului
IN
146
a=6 pentru N1>6

a=2,5 pentru 2,5 < N1 < 6
a= N1 pentru N1 < 2,5
Se alege un contactor al cărui curent nominal este egal sau mai mare decât curentul echivalent Ie.
Se verifică apoi din punct de vedere termic pentru a ţine seama de solicitările din perioadele de
pornire şi frânare:
I 12 t p  I 22 t f
Ie  < Itermic
t p  t f  t0
unde I1 – curentul echivalent de pornire
I2 – curentul echivalent de frânare
Ip
I1 
k2
k2 = 1,7 pentru tp > 5 s
k2 = 3,2 pentru tp < 5 s
tp – timpul de pornire sau suma timpilor de pornire
tf – timpul de frânare
t0 – timpul de pauză
Itermic – curentul nominal al contactorului
Se verifică apoi la curentul de pornire

I p,catalog > I max,pornire
I p,catalog fiind curentul pe care îl poate închide contactorul prin contactele sale, fără ca acestea să se sudeze;
este indicat de constructor.
2. Alegerea şi verificarea releelor termice
Se precizează că protecţia motoarelor la suprasarcină cu releee termice se poate realiza corect numai
dacă acestea funcţionează în servicii neîntrerupte, cu sau fără variaţii de viteză.
Releele termice sunt caracterizate prin curentul de serviciu IR care poate fi reglat în plaja (0,6 ...
1)IN, şi se aleg în funcţie de curentul nominal IN al motorului astfel încât
IR>IN
Se calculează coeficientul de reglare
I
K  n
IR
şi se fixează butonul de reglaj în dreptul reperului corespunzător.
Releul termic trebuie să asigure deconectarea motorului astfel:
I
 după două ore, dacă S  1,05
IR
IS
 în mai puţin de 2 ore, dacă  1, 2
IR
IS
 în mai puţin de 2 minute, dacă  1,5
IR
IS
 după 2 secunde, dacă6
IR
Pentru alegerea şi verificarea practică a releelor termice se procedează astfel:
- cunoscând motorul de acţionare, se cunoaşte curentul nominal al acestuia IN;
- se alege un releu termic cu un curent de reglaj IR astfel încât IN  (0,6 ... 1)IR;
147
- după realizarea instalaţiei se verifică montarea releului termic în poziţie corectă (poziţie orizontală sau
verticală);
- se roteşte butonul de reglaj până când indicatorul acestuia este în dreptul valorii curentului nominal sau
coeficientul de reglaj K;
Se porneşte motorul asincron şi se lasă să funcţioneze la sarcină nominală 15 ... 30 minute, în funcţie de
constanta termică de timp a motorului, după care se creşte sarcina cu 50% sau se scoate o siguranţă fuzibilă,
motorul fiind alimentat în două faze. Releul trebuie să deconecteze în cel mult 2 minute. Dacă acesta nu
declanşează, se roteşte butonul de reglaj spre limita inferioară până când releul declanşează.
3. Alegerea şi verificarea siguranţelor fuzibile
Alegerea curentului nominal al siguranţei fuzibile se face pe baza caracteristicii de topire a fuzibilului şi
a curbei de variaţie a curentului în timpul pornirii, astfel încât acestea să se intersecteze.
- pentru motoare electrice cu pornire uşoară, care durează 3 ... 10 secunde,
Ip
I N , sig  pentru siguranţe fuzibile rapide,
2,5
I N , sig  I N pentru siguranţe fuzibile lente.
- pentru motoare lectrice cu pornire grea, care durează 20 ...40 secunde, şi cu porniri frecvente,
Ip
I N , sig 
1,6 ... 2
t 1
2
3
Caracteristica timp-curent a unei siguranţe fuzibile:

1 – variaţia curentului la pornirea unui motor electric;
2 – caracteristica unei siguranţe fuzibile lente;
3 – caracteristica unei siguranţe fuzibile rapide.
4.4.Măsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice de joasă tensiune

Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea posibilităţii de trecere a unui
curent periculos prin corpul omului.
Măsurile, amenajările şi mijloacele de protecţie trebuie să fie cunoscute de către tot personalul
muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de muncă sunt:

 Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi care se realizează prin:
 amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente electrice, la o
înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea minimă la care se pozează
orice fel de conductor electric să fie de 4m, la traversarea părţilor carosabile de 6m, iar acolo unde
se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare, această înălţime să depăşească cu
2,25m gabaritele respective.
148
 izolarea electrică a conductoarelor;

 folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
 îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanţa impusă până la
elementele sub tensiune.
 Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24, 36V) pentru lămpile şi sculele electrice portative. Sculele şi
lămpile portative care funcţionează la tensiune redusă se alimentează la un transformator coborâtor.
Deoarece există pericolul inversării bornelor este bine ca atât distanţa picioruşelor fişelor de 12, 24 şi
36V, cât şi grosimea acestor picioruşe, să fie mai mari decât cele ale fişelor obişnuite de 120, 220 şi 380
V, pentru a evita posibilitatea inversării lor.
La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt obligatorii:

 verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de începerea lucrului;
 evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului şi a deplasării
muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei;
 menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de muncă în altul,
pentru a nu fi solicitat prin întindere sau răsucire; unealta nu va fi purtată ţinându-se de acest
cablu;
 evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în locurile de depozitare a
materialelor; dacă acest lucru nu poate fi evitat, cablul va fi protejat prin îngropare,
acoperire, cu scânduri sau suspendate;
 interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării motorului sau lăsarea
fără supraveghere a uneltei conectate la reţeaua electrică.
 Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare. Mijloacele de protecţie
individuală se întrebuinţează de către electricieni pentru prevenirea electrocutării prin atingere directă şi
pot fi împărţite în două categorii: principale şi auxiliare.
Mijloacele principale de protecţie constau din: tije electroizolante, cleşti izolanţi şi scule cu mânere
izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de regim a instalaţiei în condiţii sigure; cu ajutorul lor
este permisă atingerea părţilor conductoare de curent aflate sub tensiune.
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie (mănuşi, cizme, galoşi
electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare cu picioruşe electroizolante din porţelan etc.
Aceste mijloace nu pot realiza însă singure securitatea împotriva electrocutărilor.

Întotdeauna este necesară folosirea simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia
auxiliar.
Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de securitate (stabilite prin
standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri provizorii prevăzute şi cu plăcuţe etc. Acestea nu
izolează, ci folosesc numai pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de punctele de
lucru periculoase.
 Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau a unor scurgeri de
curent periculoase. Se aplică mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul neutru al sursei
de alimentare izolat faţă de pământ.
 Separarea de protecţie se realizează cu ajutorul unui transformator de separaţie. Prin aceasta, se
urmăreşte crearea unui circuit izolat faţă de pământ, pentru alimentarea echipamentelor electrice, la care
trebuie înlăturat pericolul de electrocutare. În cazul unui defect, intensitatea curentului care se închide
prin om este foarte mică, deoarece trebuie să treacă prin izolaţia corpului care are o rezistenţă foarte
mare.
Condiţiile principale care trebuie îndeplinite de o protecţie prin separare sunt:

 la un transformator de separaţie să nu se poată conecta decât un singur utilaj;
 izolaţia conductorului de alimentare să fie întotdeuna în stare bună, pentru a fi exclusă
posibilitatea apariţiei unui curent de punere la pământ de valoare mare.
149
 Izolarea suplimentară de protecţie constă în executarea unei izolări suplimentare faţă de izolarea
obţinută de lucru, dar care nu trebuie să reducă calităţile mecanice şi electrice impuse izolării de lucru.
Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza prin:

 aplicarea unei izolări suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi elementele bune
conducătoare de electricitate ale utilajului;
 aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasa utilajului electric;
 izolarea amplasamentului muncitorului faţă de pământ.
 Protecţia prin legarea la pământ este folosită pentru asigurarea personalului contra electrocutării prin
atingerea echipamentelor şi instalaţiilor care nu fac parte din circuitele de lucru, dar care pot intra
accidental sub tensiune, din cauza unui defect de izolaţie. Elementele care se leagă la pământ sunt
următoarele:
 carcasele şi postamentele utilajelor, maşinilor şi ale aparatelor electrice,
 scheletele metalice care susţin instalaţiile electrice de distribuţie,
 carcasele tablourilor de distribuţie şi ale tablourilor de comandă,
 corpurile manşoanelor de calibru şi mantalele electrice ale cablurilor,
 conductoarele de protecţie ale liniilor electrice de transport etc.
La locurile de muncă cu pericol de incendiu sau explozie se vor utiliza echipamente tehnice
electrice de construcţie specială (cu grad de protecţie antiex).
Instalaţia de legare la pământ constă din conductoarele de legare la pământ şi priza de pământ,
formată din electrozi. Prizele de pământ, verticale sau orizontale, se realizează astfel încât diferenţa de
potenţial la care ar putea fi expus muncitorul prin atingere directă să nu fie mai mare de 40V.
În general, pentru a se realiza o priză bună, cu rezistenţă mică, elementele ei metalice se vor îngropa
la o adâncime de peste 1m, în pământul bun conducător de electricitate, bine umezit şi bătut.
Sistemul de priză (legare la pământ) separată pentru fiecare utilaj prezintă următoarele dezavantaje:
 este costisitor (cantităţi mari de materiale şi manoperă);
 unele utilaje (transformatoare de sudură, benzi transportoare etc.) se mută frecvent dintr-un
loc în altul;
 legătura este de multe ori incorect executată datorită caracterului de provizorat al instalaţiei.
 Protecţia prin legare la nul se realizează prin construirea unei reţele generale de protecţie care însoţeşte
în permanenţă reţeua de alimenare cu energie electrică a utilajelor.
Reţeaua de protecţie are rolul unui conductor principal de legare la pământ, legat la prize de pământ
cu rezistenţa suficient de mică.
Sistemul prezintă o serie de avantaje:

- utilajele electrice pot fi legate la o instalaţie de legare la pământ cu o rezistenţă suficient de mică;
- este economic, deoarece la instalaţiile provizorii pentru şantiere, materialele folosite pot fi recuperate în
cea mai mare parte;
- este uşor de realizat, putând fi folosite prizele de pământ naturale, constituite chiar din construcţiile de
beton armat;
- permite să se execute legături sigure de exploatare, deoarece are prize stabile cu durată mare de
funcţionare;
- toate utilajele electrice pot fi racordate cu uşurinţă la reţeua de protecţie;
- se poate executa în mod facil un control al instalaţiei de legare la pământ, deoarece legăturile sunt simple şi
vizibile, iar prizele de pământ pot fi separate pe rând pentru măsurare, utilajele rămânând protejate sigur de
celelalte prize. Pentru cazul unei întreruperi accidentale a legăturii la nul se prevede, ca o măsură
suplimentară, un număr mai mare de prize de pământ.
150
În aceeaşi instalaţie nu este permisă protejarea unor utilaje electrice prin legare la pământ, iar a
altora prin legare la nul. Instalaţia de protecţie nu poate fi modificată în timpul exploatării, fără un proiect şi
fără dispoziţia şefului unităţii respective.
Conductoarele de legare la pământ şi la nul nu se vor folosi pentru alte scopuri (alimentarea corpurilor
de iluminat, a prizelor monofazate etc.). Conductoarele circuitelor electrice prin care circulă curentul de
lucru (conductoarele de nul, de lucru) nu pot fi folosite drept conductoare de protecţie. Pentru a nu se crea
confuzii, conductoarele de nul de protecţie se vopsesc în culoarea roşie (sau se folosesc conductoare cu
izolaţie roşie), iar cele de lucru în culoare alb-cenuşie.
 Protecţia prin egalizarea potenţialelor este un mijloc secundar de protecţie şi constă în efectuarea unor
legături, prin conductoare, între toate părţile metalice ale diverselor instalaţii şi ale construcţiilor, care în
mod accidental ar putea intra sub tensiune şi ar fi atinse de către un muncitor ce lucrează sau de către o
persoană care trece prin acel loc.
Prin intermediul acestor legături se realizează o reducere a diferenţelor de potenţial dintre diferite obiecte
metalice sau chiar o anulare a acestor diferenţe, obţinându-se astfel egalizarea potenţialelor şi deci
eliminarea pericolului de electrocutare. De precizat însă, că reţeua de egalizare trebuie conectată la instalaţia
de legare la pământ sau la nul.
În caz de incendiu la instalaţiile, tablourile electrice, precum şi la alte echipamente tehnice

electrice se va interveni cu mijloacele de primă intervenţie de la punctele de lucru: stingătoare
cu gaz (CO2) – tip G şi cu praf – tip P, fiind interzisă folosirea stingătoarelor cu spumă chimică sau
a hidranţilor de incendiu.
În afară de măsurile tehnice sunt necesare şi trebuie respectate şi măsuri organizatorice.

Măsurile organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directă sunt următoarele:
 executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc) trebuie
să se facă numai de personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru lucrul
respectiv;
 executarea intervenţiilor în baza uneia din formele de lucru următoare :
- A.L. - autorizaţie de lucru
- ITI-PM - instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii
- A.S. - atribuţii de serviciu
- D.V. - dispoziţii verbale
- P.V. - procese verbale
- O.S. - obligaţii de serviciu
- P.R. - pe propria răspundere
 delimitarea materială a locului de munca (îngrădire);
 eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
 elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile electrice;
 organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie
împotriva atingerilor directe.
BIBLIOGRAFIE
[1] Hilohi, S. ş.a., Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare automată. Manual
pentru clasa a XI-a şi a XII-a, licee tehnologice, profil tehnic, specializarea electrotehnică. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002
151
[2] Mareş, F., Bălăşoiu, T.,ş.a., Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare
automată. Manual pentru clasa a XI-a şi a XII-a, licee tehnologice, profil tehnic, profil tehnic, specializarea
electrotehnică. Eduitura Economică Preuniversitaria, Bucureşti, 2002
[3] Cioc I- Instalatii si echipamente.Manual pentru clasele a-XI-a si a-XII-a, Editura Didactica si
Pedagogica, R.A., Bucuresti 1992.
[4] Bălăşoiu, D., Bălăşoiu, T., Modulul ―Intreţinerea aparatelor de joasă, medie şi înaltă tensiune‖. Auxiliar
curricular pentru anul de completare, nivelul 2 de calificare, domeniul Electric, Calificarea Electrician
aparate şi echipamente electrice şi energetice Site http://archive.tvet.ro/web/Aux/AUXXI/ELECTRICXI/
[5]Cişman, A., Modulul ―Intreţinerea instalatiilor si echipamentelor electrice‖. Auxiliar curricular , nivelul 3
de calificare, domeniul Electric, Calificarea tehnician in instalatii electrice Site
http://eprofu.ro/tehnic/intretinerea-instalatiilor-si-echipamentelor-electrice
152
CAPITOLUL 5.
REALIZAREA CIRCUITELOR ELECTRONICE DIN INSTALATIILE ELECTRICE
Componentele electronice sunt piesele elementare, cu funcţii simple. Rezistoarele,

condensatoarele şi bobinele sunt componente pasive cu două borne. Rezistoarele limitează
curenţii în circuitele alimentate de surse independente; se spune că rezistoarele sunt componente
disipative, deoarece ele absorb energia electrică, transformând-o în căldură şi disipând-o integral.
Bobinele şi condensatoarele pot înmagazina energia în câmpul lor magnetic, respectiv electric; ele
nu pot restitui unui circuit o cantitate de energie mai mare decât cea furnizată lor. Circuitele
formate numai din componente pasive nu sunt capabile de amplificare; ele sunt circuite electrice.
Tranzistoarele, tuburile electronice cu vid, circuitele integrate sunt componente electronice
active (dispozitive electronice), deoarece pot face ca circuitul care le conţine să fie capabil de
amplificare în putere; cu alte cuvinte, componentele active pot comanda fluxul de energie într-un
circuit. Componentele active au trei sau mai multe borne de intrare (terminale), grupate de regulă în
câte două (în porţi), unele fiind borne de intrare, iar altele borne de ieşire; funcţionarea este posibilă
numai în urma alimentării dispozitivelor cu energie electrică obtinută de la o sursă locală de
energie.
Circuitele electronice sunt ansambluri de componente pasive şi active, interconectate între
ele după anumite reguli (conform schemelor electronice de principiu) şi care îndeplinesc anumite
funcţii bine stabilite: amplificare, stabilizare, oscilare, protecţie, reglare, prelucrare de impulsuri,
măsurare, calcul, afişare, etc.
Tehnologia dispozitivelor semiconductoare este bazată pe utilizarea pe scară largă a două
elemente: siliciul şi germaniul (seleniul este primul material semiconductor folosit în industria
electrotehnică.
Dioda semiconductoare este o joncţiune pn, tranzistorul are două joncţiuni pn, iar alte dispozitive
semiconductoare conţin trei sau mai multe joncţiuni(joncţiunea pn este zona de contact între două
regiuni ale aceluiaşi cristal de semiconductor, o regiune dotată cu impurităţi acceptoare de tip p şi o
regiune dotată cu impurităţi donoare de tip n).
5.1. Dioda semiconductoare
Diodele semiconductoare conţin o singură joncţiune pn, introdusă într-o capsulă etanşă din sticlă,
ceramică, material plastic sau metal. Rezistenţa electrică a diodelor este mică în sens direct de
polarizare şi mare în cazul polarizării inverse.
Graficul din figura de mai sus reprezintă caracteristica de transfer a diodei semiconductoare. Ud
reprezintă tensiunea de polarizare directă a diodei, iar U INV este tensiunea inversă de polarizare a
diodei. În polarizare directă dioda începe să conducă numai dacă tensiunea directă aplicată pe ea
este mai mare decât valoarea barierei de potenţial care este de 0,2 V la Ge şi 0,6 V la Si. În cazul în
153
care tensiunea de polarizare inversă, UINV, aplicată diodei depăşeşte valoarea tensiunii de
străpungere inversă, dioda va conduce din nou. Acest mod de lucru al diodei este însă periculos şi
poate conduce la distrugerea diodei, dacă nu limităm curentul invers prin diodă cu rezistenţe
exterioare.
În figura de mai jos sunt prezentate simbolurile diodelor semiconductoare.
Figura 1. Simbolurile diodelor semiconductoare:

a- dioda redresoare (simbol general), b- dioda Zener, c- dioda varicap, d- fotodioda; e- dioda
luminescentă (LED)
La toate diodele triunghiul reprezintă cristalul de tip p, numit anod, iar bara reprezintă cristalul
de tip n, numit catod. In toate cazurile vârful triunghiului indică sensul de trecere al „curentului
electric‖, în convenţia din electrotehnică conform căreia circulaţia curentului este de la plusul sursei
către minusul acesteia.
Diodele redresoare asigură, în cazul legării la o sursă de curent alternativ, trecerea curentului
într-un singur sens, deci obţinerea unui curent pulsatoriu unidirecţional care, filtrat corespunzător,
devine curent continuu.
Diodele de detecţie sunt diode cu contact punctiform şi se utilizeaza în principal la
demodularea undelor radio, cu frecvenţe mari şi foarte mari (f>100kHz).
Diodele stabilizatoare, numite şi diode Zener, au proprietatea de a nu se distruge în zona de
străpungere, când menţin tensiunea la borne practic constantă, în timp ce curentul invers prin diodă
are variaţii importante. Pentru limitarea curentului invers la o valoare nepericuloasă, în serie cu
dioda se montează totdeauna un rezistor de o anumită valoare.
Diodele varicap au proprietatea de a prezenta o capacitate variabilă între joncţiuni, atunci când
sunt polarizate invers cu tensiuni de ordinul zecilor de volţi şi se utilizează ca elemente de acord în
circuitele cu frecvenţe mai mari de 10MHz.
Fotodiodele au în carcasă o porţiune de câţiva mm2 prin care un fascicol de lumină poate
ajunge în zona joncţiunii, ale cărei regiuni p şi n sunt impurificate astfel încât să genereze un curent
prin circuit, în cazul polarizării inverse. Curentul invers este proporţional cu intensitatea
fascicolului luminos, ceea ce permite utilizarea fotodiodelor în aparatura de măsurat a luminii, la
realizarea traductoarelor utilizate în automatizări (bariere luminoase), etc.
Fotoelementele au o suprafaţă mult mai mare a joncţiunii şi a suprafeţei transparente a capsulei
(chiar câţiva cm2) dacât fotodiodele. In momentul iluminării, zona joncţiunii începe să fie
transversată de purtători, iar dacă între terminale este montat un rezistor, prin acesta începe să
circule un curent, la borne asigurându-se o tensiune de ordinul zecilor de volţi. Prin urmare,
fotodiodele sunt surse de energie electrică, a cărei valoare (mică) este proporţională cu energia
luminoasă ce cade pe joncţiune.
Diodele luminescente (LED-uri) sunt diode la care în zona joncţiunii se produc radiaţii
infraroşii sau luminoase când dioda, polarizată în sens direct, este străbătută de un curent de câţiva
mA. Pentru limitarea curentului ce străbate un LED, se prevede în serie cu el un rezistor ce
limitează curentul la valoarea indicată în catalog. Pentru a funcţiona în curent alternativ, deoarece
străpungerea unui LED are loc la o valoare mică, se monteaza în paralel cu el o diodă uzuala,
pentru conducţia celeilalte alternanţe.
Optocuploarele electronice sunt formate dintr-o capsulă care are într-o parte o dioda LED, ce
emite radiaţii, iar în partea cealaltă o fotodiodă sau un fotoelement, sensibil la radiaţiile infraroşii,
154
emise de LED. Apariţia unui curent prin LED (deci o tensiune la intrarea optocuplorului) duce la
emiterea de către acesta a unei radiaţii infraroşii ce, la rândul ei, comandă elementul fotosensibil,
care permite apariţia unui curent în circuitul său la intrare.
5.2.Tranzistoarele reprezintă astăzi cea mai răspândită clasă de dispozitive electronice, deoarece
prezintă proprietatea de a amplifica sau comuta semnalele electrice.
Tranzistoarele bipolare (TB) sunt dispozitive semiconductoare alcătuite dintr-o succesiune de trei
regiuni realizate prin impurificarea aceluiaşi cristal semiconductor, regiunea centrală fiind mult mai
îngustă şi de tip diferit faţă de regiunile laterale. Regiunea centrală este mult mai slab dotată cu
impurităţi decât celelalte regiuni şi se numeşte baza (B). Una dintre regiunile laterale, puternic
dotată cu impurităţi, se numeşte emitor (E), iar cealaltă, mai săracă în impurităţi decât emitorul, se
numeşte colector (C).
E B C E B C
p n p n p n
E E C
C
B B
a b
Fig. 2. Structura şi simbolul TB de tip : a) pnp ; b) npn
Cele două joncţiuni ale tranzistorului sunt :
– joncţiunea de emitor sau : – emitor-baza (EB) pentru TB pnp ;
– baza-emitor (BE) pentru TB npn ;
– joncţiunea de colector sau : – colector-baza (CB) pentru TB pnp ;
– baza-colector (BC) pentru TB npn.
În circuitele electronice, tranzistoarele se montează astfel încât joncţiunea emitorului să fie
polarizată direct, iar cea a colectorului să fie polarizată invers. Tranzistorul se comportă ca un
amplificator de curent
Regimurile de funcţionare ale tranzistoarelor

După felul polarizării aplicate celor două joncţiuni ale unui tranzistor, se pot deosebi patru regimuri
de funcţionare:
 regim activ normal: - joncţiunea emitorului polarizată direct;
- joncţiunea colectorului polarizată invers;
 regim de saturaţie - joncţiunea emitorului polarizată direct;
- joncţiunea colectorului polarizată direct;
 regim de tăiere - joncţiunea emitorului polarizată invers;
- joncţiunea colectorului polarizată invers;
 regim activ invers - joncţiunea emitorului polarizată invers;
155
- joncţiunea colectorului polarizată direct
5.3.Tiristorul este un „redresor cu siliciu comandat‖, care în lipsa semnalului de comandă,

blochează trecerea curentului în ambele sensuri. La apariţia unui impuls de comandă, tiristorul
ajunge în stare de conducţie, permiţând trecerea curentului într-un singur sens.
Constructiv, tiristorul este alcătuit din trei joncţiuni semiconductoare pn notate cu J1, J2, J3
(patru straturi pnpn). Regiunea extremă p este anodul A, regiunea extremă n constituie catodul K
iar regiunea intermediară p reprezintă electrodul de comandă, numit grilă G (în limba engleză
GATE=poartă). Sensul direct de conducţie a tiristorului este de la anod la catod. Joncţiunea J3 se
numeşte joncţiune de comandă.
Structură Simbol
ANOD A
p
J1
n
GRILĂ G
J2
p
J3
CATOD n
K
Tiristorul ca element de comutaţie

Toate dispozitivele de comutaţie inclusiv tiristorul, posedă două stări extreme de
funcţionare: blocare şi conducţie. Trecerea tiristorului din starea blocată în starea de conducţie se
realizează cu ajutorul grilei (electrod de comandă).
- în stare blocată, tiristorul este dezamorsat şi se comportă între anod şi catod ca un
întrerupător deschis (rezistenţă anod-catod foarte mare – până la zeci de M, curent anodic
neglijabil şi tensiune anod-catod egală cu tensiunea de alimentare).
- în stare de conducţie, tiristorul este amorsat şi între anod-catod se comportă ca un
întrerupător închis (rezistenţă anod-catod neglijabilă – ohmi sau zeci de ohmi, curent anodic egal cu
curentul de sarcină şi cădere de tensiune foarte mică 1…2 V)
Tiristorul nu poate fi stins prin comandă, pe poartă stingerea se face prin întreţinerea circuitului
exterior, inversarea polarităţii tensiunii aplicate sau prin mişcarea curentului direct prin tiristor sub anumită
valoare.
Se utilizează la reglarea puterii în curent continuu sau alternativ, în construcţia invertoarelor
(transformă curentul continuu în curent alternativ), la realizarea contactelor statice.
Tiristorul se mai numeşte şi diodă comandată.
5.4.Triacul este un dispozitiv semiconductor echivalent cu 2 tiristoare în antiparalel montate în

aceeaşi capsulă, având un singur electrod de comandă. Deci triacul este „versiunea bidirecţională a
tiristorului‖.
Are 3 terminale: anodul 1 - A1, anodul 2 – A2 , şi grila de comandă G. A1 şi A2 îndeplinesc
succesiv rol de anod şi rol de catod.
A1
VA 156
G
A2
Se utilizează la reglarea puterii în curent continuu sau alternativ, în construcţia invertoarelor (transformă
curentul continuu în alternativ), la realizarea contactelor statice.
5.5. Diacul este un triac fără electrodul de comandă, adică fără grilă
A1
A2
Este blocat în ambele sensuri atât timp cât tensiunea aplicată între anod şi catod nu depăşeşte o
anumită valoare (în general cuprinsă între 10 si 15 V).
Atunci când tensiunea de amorsare este depăşită, diacul intră în conducţie, în circuitul exterior apar
impulsuri de curent care se pot utiliza pentru comanda tiristoarelor sau triacurilor.
Circuite electronice cu diode semiconductoare

Primele utilizări ale diodelor semiconductoare au fost în schemele de redresare şi în cele de
detecţie. Apariţia de noi tipuri de diode a dus la utilizarea lor în scheme de semnalizare, de
automatizare, în circuite de protecţie, în structurile de acord ale receptoarelor radio şi TV, în
circuitele de telecomandă şi protecţie în infraroşu, etc.
5.6. Prin redresor se înţelege un circuit electronic capabil să transforme energia electrică de
curent alternativ în energie electrică de curent continuu.
Alimentarea redresoarelor se face de obicei de la reteaua de energie electrica. Redresoarele de
puteri mici (pana la 1Kw)se alimenteaza in curent alternativ monofazat,iar cele de puteri mari se
alimenteaza in curent alternativ trifazat.
Schema bloc a unui redresor (fig.1) contine urmatoarele elemente (pornind de la sursa de
energie alternativa, de obicei reteaua electrica):
Fig. 1. Schema bloc a unui redresor:

a-sursa de curent alternativ (reteaua); b-transformatorul;
c-elementul redresor; d-filtrul; e-sarcina pe care se obtine tensiunea continua.
 transformatorul de retea, cu ajutorul caruia se obtine in secundar valoarea tensiunii
alternative ce trebuie redresata;
 elementul redresor, cu proprietati de conductie unilaterala,la iesirea caruia se obtine o
tensiune (de un singur sens) pulsatorie;
 filtrul de netezire,cu rolul de a micsora pulsatiile tensiunii redresate redand o tensiune de
forma cat mai apropiata de cea continua;
 rezistenta de sarcina, pe care se obtine tensiunea continua.
In anumite cazuri, aceasta schema bloc poate fi completata cu un etaj suplimentar de
stabilizare si de reglare a tensiunii continue obtinute. Sunt, de asemenea, cazuri in care unele
elemente ale schemei pot lipsi; de exemplu poate lipsi transformatorul de retea sau, in cazul unor
instalatii industriale,care functioneaza cu tensiune pulsatorie,poate lipsi filtrul de netezire.
157
- după tipul tensiunii

alternative redresate: - monofazate
- polifazate
- după numărul de
alternanţe ale curentului
- monoalternanţă
alternativ pe care le
redresează: - bialternanţă
Clasificarea
redresoarelor
- după posibilitatea - necomandate

controlului asupra tensiunii
redresate: - comandate
- cu sarcină rezistivă
- după natura sarcinii:
- cu sarcină inductivă
Identificarea redresoarelor după schema electronică şi forma de undă- cu sarcină capacitivă
Tipul constructiv Schema electronică Forma de undă a tensiunii
monofazat
monoalternanţă
monofazat
dublă alternanţă cu
priză mediană
158
monofazat
dublă alternanţă în
punte
Redresoarele comandate au proprietatea de a-şi putea varia relativ uşor, în anumite limite,
valoarea tensiunii continue sau a curentului continuu de la ieşire. Aceasta se realizează cu ajutorul
unui dispozitiv de tipul tiristorului, folosit ca element redresor, a cărui deschidere se poate varia cu
ajutorul unor tensiuni de comandă aplicate la momente de timp convenabil alese.
Filtrele de netezire sunt circuite electrice utilizate pentru imbunatatirea formei tensiunii
pulsatorii redresate si in vederea aducerii cat mai aproape de o tensiune continua. Rolul filtrelor de
netezire este de a micşora (teoretic până la zero), componenta variabilă, numită pulsaţie, care se
menţine în tensiunea de ieşire, după redresare.
Filtre de netezire cu condensator. În acest caz, se montează un condensator în paralel cu rezistenţa
de sarcinã. Condensatorul are tendinţa de a se opune variaţiilor de tensiune, deci tensiunea de la
bornele sale, care este şi tensiunea de sarcinã, are tendinţa de a se menţine constantã. Condensatorul
se încarcă până la valoarea de vârf a tensiunii redresate şi se descarcă prin rezistenţa de sarcină
între intervalele de conducţie ale diodei. Încărcarea condensatorului se face rapid, prin circuitul
alcătuit din rezistenţa de conducţie a diodei şi cea a înfăşurării transformatorului, deci cu o
constantă de timp mică. Descărcarea se face lent, prin rezistenţa de sarcină de valoare mare. În
consecinţă, tensiunea pe sarcină se apropie de o valoare constantă.
Dezavantaj: Valoarea mare a curentului prin dioda, ce se reprezintă în acest caz sub forma
unor impulsuri de durată mai mică decât şi de amplitudine relativ mare, ce pot duce, în anumite
cazuri, la distrugerea diodei.
Functionarea filtrului:
În prima semialternanta pozitiva, tensiunea pe condensatorul de filtraj C atinge valoarea de
vârf a tensiunii u1, dioda fiind în conductie un sfert de perioada.
Încarcarea condensatorului se face rapid, cu o constanta de timp mica, prin
rezistenta mica a diodei aflate în conductie si cea a înfasurarii transformatorului. Când tensiunea u1
începe sa scada, dioda redresoare se blocheaza. În continuare dioda ramâne blocata, iar potentialul
catodului, datorita proprietatilor condensatorului, este mentinut aproape de +Umax.
Din momentul în care dioda se blocheaza (comportându-se ca un conductor întrerupt),
circuitul C, RS este deconectat de la tensiunea u1 si prin urmare C se descarca liber pe RS. La
sosirea urmatoarei alternante pozitive a tensiunii de retea, dioda redresoare se deschide în
momentul în care valoarea tensiunii de retea depaseste valoarea tensiunii de pe condensatorul de
filtraj, reîncarcâdu-l la valoarea de vârf. Ciclurile se repeta reciproc.
5.7. Circuite stabilizatoare

159
Tehnica de masurare şi control, tehnica de calcul impun adeseori existenţa unor tensiuni
continue de alimentare sau a unor curenţi continui constanţi, independent de variaţiile- în anumite
limite- ale tensiunii de reţea sau independent de variaţiile din circuitul de sarcină. În vederea
obţinerii acestora, se folosesc circuite electronice, numite circuite stabilizatoare, continând
elemente neliniare (diode Zener) sau active (tranzistoare). Ele se intercalează între redresor şi
rezistenţa de sarcină, având ca scop micşorarea variaţiilor tensiunii continue de alimentare
(respectiv ale curentului redresat), până la limitele impuse de performanţele aparatului consumator.
Stabilizatoarele sunt circuite electronice care se conectează între sursa de alimentare
nestabilizată şi consumator, având rolul de a menţine constantă tensiunea sau curentul
consumatorului, în raport cu variaţiile tensiunii sursei, ale rezistenţei sarcinii, ale temperaturii
ambiante şi a altor factori perturbatori.
după modul de - serie

montaj al
elementului de - derivaţie
reglaj
Clasificarea după - cu amplificator de eroare

stabilizatoarelor complexitatea
schemei - fără amplificator de eroare
folosite
după modul de obţinere a - cu compensare

semnalului de eroare care
- cu reacţie
comandă elementul de reglaj
Filtru
Alimentare
Transfor Element de Stabilizator Sarcină
reţea
mator redresor netezire
(~) RS
de reţea
U1 U2 U3
Formele de undă ale tensiunilor
U2 monoalternanţǎ U2dubla alternanţǎ

U1
t
t 160 t
U3 monoalternanţǎ U3dublǎ alternanţǎ
t t
Schema bloc a unei surse de tensiune continue stabilizate
Transformatorul: modifică tensiunea alternativă a reţelei, la valoarea necesară (mai mică sau mai mare),
pentru a obţine o anumită tensiune redresată.
Elementul redresor: transformă tensiunea alternativă într-o formă de undă cu componenta continuă
diferită de zero (pe durata alternanţei pozitive-la redresorul monoalternanţă sau pe durata ambelor
alternanţe la redresorul-dublă alternanţă).
Filtrul de netezire: atenuează ondulaţiile tensiunii redresate pntru a fi mai aproape ca formă de tensiunea
continuă (poate fi simplu-cu bobină sau cu condensator, poate fi compus-de tip LC).
Stabilizatorul: are rolul de a face ca tensiunea, la ieşirea sursei stabilizate să fie independentă de variaţiile
tensiunii sursei de alimentare, ale rezistenţei de sarcină, ale temperaturii ambiante şi a altor factori
perturbatori.
Pentru alimentarea montajelor electronice este necesară tensiunea continuă. Deoarece alimentarea
se realizează de obicei de la reţeaua de curent alternativ, este necesar ca tensiunea reţelei să fie
redresată. Aceasta se realizează în 3 etape:
 Transformarea tensiunii alternative de 220V a reţelei, în tensiune alternativă de
valoare mai mică, realizată cu ajutorul unui transformator coborîtor de tensiune.
 Transformarea tensiunii alternative în tensiune pulsatorie, cu ajutorul unor elemente
redresoare(diodă sau sistem de diode).
 Transformarea tensiunii alternative pulsatorii într-o tensiune cît mai apropiată ca
formă de tensiunea continuă, cu ajutorul unor filtre.
Pentru măsurarea tensiunii electrice, după fiecare componentă a sursei de tensiune, se
utilizează aparate de tip multimetru sau voltmetru analogic de cc sau ca.
Pentru vizualizarea formelor de undă ale tensiunilor se utilizează osciloscopul catodic, care
se conectează între punctele de măsură, după fiecare componentă a sursei de tensiune.
Circuitele stabilizatoare ce conţin un element neliniar, caracterizat printr-un parametru
variabil cu valoarea curentului ce îl parcurge, poarta numele de stabilizatoare parametrice.
Stabilizatoarele parametrice de tensiune se pot realiza cu tuburi cu gaz (stabilitroane) şi cu diode
Zener.
Dioda Zener. Efectul de străpungere al joncţiunii p-n polarizată invers este folosit
în special în cazul diodei Zener care este în aşa fel construită încât prin ea să
circule un curent invers de valoare semnificativă. Un rezistor trebuie conectat
întotdeauna în serie cu dioda Zener pentru a preveni distrugerea ei ca urmare a
creşterii excesive a curentului invers prin ea. Dioda Zener stabilizează tensiunea
continuă aplicată la circuitul de intrare la o valoare corespunzătoare valorii de
străpungere la care lucrează. De exemplu dioda marcată 5V6 va stabiliza
tensiunea continuă în circuitul de ieşire la o valoare de 5,6 V.
Dioda Zener reprezintă cel mai simplu circuit de stabilizare a tensiunii
continue: stabilizatorul parametric cu dioda Zener pe care îl vom prezenta în
continuare.
161
5.8. Amplificatorul electronic

Amplificatoarele electronice sunt cuadripoli activi, capabili să redea la ieşire semnale
electrice de putere mult mai mare decât cele de intrare.
Clasificarea amplificatoarelor:
 După natura semnalului cu preponderenţă amplificat:
- amplificator de tensiune;
- amplificator de curent;
- amplificator de putere.
 Dupǎ banda de frecvenţǎ:
- amplificator de c.c. ( de la f=0);
- amplificator de audiofrecvenţǎ(20Hz-20kHz);
- amplificator de radiofrecvenţǎ(20kHz-30MHz);
- amplificator de foarte înaltǎ frecvenţǎ (30MHz-300MHz).
 Dupǎ lǎţimea benzii de frecvenţǎ:
- amplificator de bandǎ îngustǎ;
- amplificator de bandǎ largǎ.
Modele de amplificatoare
Etaj de amplificare cu tranzistor bipolar în conexiunea Emitor Comun

Schema uzuală a amplificatorului este prezentată în Figura 1.
Figura 1. Etaj de amplificare elementar în conexiunea Emitor Comun.

Mărimile electrice din Figura 1 au următoarele semnificaţii:
162
semnale de intrare:
 vI(t) reprezintă tensiunea de intrare în amplificator;
 iI(t) reprezintă curentul de intrare în amplificator;
semnale de ieşire:
 vO(t) reprezintă tensiunea de ieşire din amplificator;
 iO(t) reprezintă curentul de ieşire din amplificator.
Semnalele de intrare provin de la un circuit sau de la un generator de semnal, care urmează a fi
aplicat la bornele de intrare ale amplificatorului. Aceste semnale sunt semnalele de amplificat.
Semnalele de ieşire urmează a fi furnizate pe o sarcină, care poate fi sau o simplă rezistenţă, sau un
circuit electronic. Semnalele de ieşire reprezintă rezultatul prelucrării de către amplificator a
semnalelor de intrare şi sunt semnale amplificate. Sarcina pe care sunt furnizate aceste semnale
urmează a fi conectată la bornele de ieşire ale amplificatorului.
Pentru acest tip de amplificator, semnalul de intrare se aplică în baza tranzistorului, iar ieşirea se ia
din colectorul tranzistorului.
Semnalele amintite sunt utilizate pentru reprezentarea informaţiei care urmează a fi prelucrată
(prelucrată = amplificată) de către amplificator. Întotdeauna, pentru ca circuitul să fie capabil să
prelucreze informaţia respectivă, este necesar să dispună de o sursă de energie. Pentru amplificator,
sursa de energie este sursa de alimentare (care este o sursă de tensiune CONTINUĂ), care urmează
să fie conectată la bornele de alimentare ale amplificatorului.
În Figura 1, cu Ri, respectiv Ro s-au notat rezistenţa de intrare, respectiv de ieşire ale
amplificatorului, iar săgeţile care însoţesc aceste rezistenţe indică punctele de calcul, respectiv
sensul în care sunt calculate aceste rezistenţe.
Rolul componentelor amplificatorului este:

 tranzistorul Q = amplifică semnalele de intrare
 rezistenţele RB, RE, RC = stabilesc PSF-ul tranzistorului Q.
 condensatorul CE = conectează în regim variabil emitorul tranzistorului la masa
amplificatorului, în scopul creşterii amplificării în tensiune.
Aplicatii practice ale tiristorului- redresarea comandata
5.9. Oscilatorul electronic

163
Oscilatoarele sunt circuite electronice care, folosind energia de curent continuu a sursei de
alimentare, produc oscilaţii întreţinute cu o anumitǎ frecvenţǎ de oscilaţie.
după forma
sinusoidale
semnalului
ne sinusoidale
generat
după domeniul de joasǎ frecvenţǎ

Clasificarea
oscilatoarelor de frecvenţe de înaltǎ frecvenţǎ
de foarte înaltǎ frecvenţǎ
după natura componentelor oscilatoare LC
din reţeaua de reacţie oscilatoare RC

5.10. Porţile logice
Porţile sunt circuite electronice simple care realizeazǎ operaţii logice. oscilatoare cu cuarţ
Mǎrimile aplicate acestor circuite se numesc mǎrimi binare, reprezentate simbolic prin cifrele 0(absenţǎ
semnal) şi 1(prezenţǎ semnal).
POARTA SAU/ SAU NU

Tabel de adevǎr:
A Variabile Suma
A+B Suma
B logice Logicǎ
Logicǎ
Simbol : de intrare negatǎ
A A+B A B A+B A +B
0 0 0 1
B
0 1 1 0
1 0 1 0
1 1 1 0
POARTA ŞI/ ŞI NU
Tabel de adevǎr:
Variabile Produsul
A Produsul
logice Logic
AxB Logic
Simbol : B de intrare negat
A B AxB A xB
A 0 0 0 1
AxB
B 0 1 0 1
1 0 0 1
1 1 1 0
164
I 23 22 21
POARTA 20 NU
A B C D Tabel de adevǎr:
0 (i0) 0 0 0 0
1 (i1) 0 0 0 1 Variabila logicǎ Complementare
2 (i2) 0 0 1 0 de intrare
Simbol : 3 (i3) 0 0 1 1
A A A
4 (i4) 0 1 A0 0
0 1
5 (i5) 0 1 0 1
1 0
6 (i6) 0 1 1 0
7 (i7) 0 1 1 1
5.11. Codificatoare 8 (i8) 1 0 0 0 şi decodificatoare
9 (i9) 1 0 0 1 Codificatoarele sunt
circuite logice combinaţionale care furnizeazǎ la
ieşire un cuvînt binar de n biţi atunci cînd una din cele m intrǎri ale sale este activatǎ.
Codificatorul zecimal- binar are un numǎr de 10 intrǎri şi 4 ieşiri, la intrare se aplicǎ datele în sistem
zecimal iar la ieşire apar datele codificate în binar.
Transformarea unui numǎr zecimal în codul BCD este realizatǎ conform tabelului de adevǎr de mai
jos:
Notǎm cu i0, i1, i2, i3, i4, i5, i6, i7, i8, i9 intrǎrile în codificator şi cu A, B, C, D ieşirile.
Decodificatoarele sunt circuite logice combinaţionale cu n intrǎri şi 2n ieşiri. Dacǎ la intrǎrile

decodificatorului se aplicǎ o anumitǎ combinaţie logicǎ numai una dintre ieşiri este activatǎ.
Decodificatorul binar- zecimal are un numǎr de 4 intrǎri şi 10 ieşiri. Fiecǎrei combinaţii de 0 şi 1 la intrare, îi
corespunde un 1 pe o singurǎ ieşire.
Tabelul de adevǎr corespunzǎtor decodificatorului binar-zecimal este:

INTRĂRI IEŞIRI
Numǎr 3 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
2 22 21 20
zecimal
A B C D
0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0
1 0 0 0 1 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
2 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
3 0 0 1 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0
4 0 1 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0
5 0 1 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
6 0 1 1 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0
7 0 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0
8 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0
9 1 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1
Decodificatorul binar/zecimal/7 segmente este utilizat cînd cifrele zecimale, în vederea afişǎrii sunt realizate
din segmente. Se face astfel trecerea de la cuvintele binare ale intrǎrii (A, B, C, D) la cuvintele de ieşire care
sǎ comande segmentele a, b, c, d, e, f, g, sintetizînd cifrele de la 0 la 9.
165
a
f g b
e c
d
Tabelul de adevǎr corespunzǎtor decodificatorului binar-zecimal / 7 segmente este:
23 22 21 a b c d e f g
Numǎr 20
zecimal A B C D
0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 0
1 0 0 0 1 0 1 1 0 0 0 0
2 0 0 1 0 1 1 0 1 1 0 1
3 0 0 1 1 1 1 1 1 0 0 1
4 0 1 0 0 0 1 1 0 0 1 1
5 0 1 0 1 1 0 1 1 0 1 1
6 0 1 1 0 0 0 1 1 1 1 1
7 0 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0
8 1 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1
9 1 0 0 1 1 1 1 1 0 1 1
5.12. Multiplexoare/Demultiplexoare
Multiplexoarele sunt circuite logice combinaţionale care permit transmiterea datelor de la una din
cele n intrǎri la o cale de ieşire unicǎ.
Multiplexoarele au: n intrǎri de selecţie, 2n intrǎri de date şi o singurǎ ieşire.
Intrǎri de
selecţie
A1 A2 An
I1
Intrǎri I2 MULTIPLEXOR E Ieşire
de date
I2n
Demultiplexoarele sunt circuite logice combinaţionale care permit transmiterea datelor de la o intrare unicǎ,
la una din cele 2n ieşiri.
Intrǎri de
selecţie
A1 A2 An
E1
Intrare de 166
DEMULTIPLEXOR Ieşiri
date I E2
E2n
5.13. Efectul curentului electric asupra corpului omenesc

În cazul în care omul atinge simultan două corpuri bune conductoare de electricitate între
care există o diferenţă de potenţial electric, de exemplu, două conductoare electrice neizolate,
corpul său va fi străbătut de un curent electric, accident care se numeşte electrocutare.
Electrocutarea poate avea loc prin atingerea directă a părţilor din circuitele electrice, sau
prin atingerea indirectă, adică atingerea unei părţi metalice care nu fac parte din circuitul electric,
dar este pus accidental sub tensiune, de exemplu carcasa unui motor electric cu izolaţia înfăşurării
deteriorată.
Tensiunea la care este supus omul la atingerea unui obiect intrat accidental sub tensiune este
numită tensiune de atingere.
Efectele trecerii curentului electric prin corpul omului sunt: şocul electric şi
electrotraumatismele. Şocul electric se produce atunci când valoarea curentului ce străbate corpul
este sub 1 mA; omul nu simte trecerea acestuia . La valori mai mari, până la 10 mA , au loc
comoţii nervoase la mâinile şi picioarele prin care trece curentul; se manifestă contracţii ale
muşchilor de la mâini, astfel omul se desprinde cu efort de obiectul aflat sub tensiune. Accidentul
poate fi însoţit de acţiuni necontrolate de apărare, care pot conduce la dezechilibrarea şi căderea
omului de la înălţime. Peste 10 mA, omul nu se mai poate desprinde singur de obiectul aflat sub
tensiune şi se poate produce şocul electric, curentul putând acţiona asupra sistemului nervos sau
inimii.
Acţiunea curentului electric asupra sistemului nervos poate avea ca efecte mai grave oprirea
respiraţiei .
Electrotraumatismele sunt cauzate de arcurile electrice care pot apărea, de exemplu,
scurtcircuitarea accidentală a circuitelor electrice. Ele pot provoca orbirea, metalizarea pielii sau
arsuri care pot distruge pielea, muşchii sau chiar oasele. Dacă arsurile se produc pe o suprafaţă
mare sau ating organele vitale, pot provoca moartea accidentatului.
Factorii de care depinde gravitatea electrocutării sunt:
- Rezistenţa electrică a corpului omului. Ea poate fi considerată egală în medie cu 1000 , şi
depinde în cea mai mare măsură de starea pielii. Când stratul cornos al pielii este intact şi uscat,
rezistenţa corpului omenesc poate avea valori mult mai mari.
Când pielea este umedă sau reprezintă , rezistenţa corpului omenesc poate scădea până la 200.
- Calea de trecere a curentului prin corp. Accidentul este mai periculos dacă în circuitul electric
stabilit intră inima (mână-mână); sau (mână-picior) sau locuri de mare sensibilitate nervoasă
(încheietura mâinii, ceafa, gâtul, talpa etc.)
- Intensitatea curentului electric care trece prin corp. Limita maximă a curenţilor ne periculoşi se
consideră de 10 mA în curent alternativ şi 50 mA în curent continuu.
- Tensiunea la care este supus omul. Cu cât tensiunea este mai mare, cu atât pericolul de
electrocutare este mai mare.
- Frecvenţa curentului electric. Curentul continuu este mai puţin periculos decât curentul alternativ.
Curentul alternativ cu frecvenţa între 10 şi 100 Hz este cel mai periculos în ce priveşte producerea
de excitaţii. La frecvenţe foarte mari nu există efecte de excitaţi periculoase, chiar la intensităţi
foarte mari. Aceste frecvenţe (circa 500 000 Hz) sunt folosite la unele aparate electromedicale.
- Durata de acţiune a curentului. Cu cât această durată este mai mare, cu atât pericolul de fibrilaţie
a inimii este mai mare. Dacă timpul este foarte scurt, de ordinul miimilor de secundă, nu se produce
fibrilaţia. Practic se consideră că un accident poate fi mortal, dacă durata de acţiune a curentului
depăşeşte 0,1 s.
167
5.14. Acordarea primului ajutor în caz de electrocutare

Salvarea accidentului depinde de rapiditatea cu care acesta este scos de sub tensiune şi i se
face respiraţia artificială. Intervenţia după un minut creează şanse de salvare de 95%, în timp ce
după 8 minute şansele scad la 0,5%.
Acordarea primului ajutor constă din scoaterea accidentatului de sub tensiune şi efectuare
respiraţiei artificiale .
Scoaterea accidentatului de sub tensiune. Pentru aceasta se scoate de sub tensiune instalaţia
acţionându-se întreruptorul care o alimentează. La liniile aeriene se poate arunca peste
conductoarele liniei un conductor neizolat, care în prealabil a fost legat la pământ.
În instalaţiile de joasă tensiune, dacă nu este posibilă deconectarea instalaţiei, se
îndepărtează accidentatul de părţile de sub tensiune şi salvatorul trebuie să ia măsuri să nu fie
electrocutat, folosind mănuşi sau cizme izolante, călcând pe un covor izolant, o scândură uscată sau
haine uscate. Se recomandă ca intervenţia să se facă cu o singură mână şi să se apuce de hainele
accidentatului dacă sunt uscate.
Efectuarea respiraţiei artificiale. Dacă accidentatul încă mai respiră, este întins, i se deschid
hainele şi eventual fricţionat pe corp. Dacă accidentatul nu mai respiră i se face imediat respiraţie
artificială, care va fi continuată în timp îndelungat, chiar 8-10 h, fără întrerupere. Decesul poate fi
constatat numai de medic.
Pentru respiraţiei artificiale se poate folosi una dintre metode manuale sau metoda gură la
gură sau gură la nas. Metoda manuală de respiraţie artificială, care poate fi aplicată de o singură
persoană este următoarea:
-se aşează accidentatul culcat, cu spatele în sus, cu capul pe o mână, cu faţa pe într-o parte
şi mâna cealaltă de-a lungul corpului;
-se scoate limba accidentatului afară folosindu-se la nevoie un lemn introdus între măsele
(nu între dinţi din faţă);
-salvatorul se aşază în genunchi deasupra accidentatului cu faţa spre capul lui, cuprinzând
între genunchi coapsele acestuia, şi îşi aşază palmele pe coapsele inferioare apucându-l lateral cu
degetele răsfirate degetele mari fiind paralele cu coloana vertebrală;
-salvatorul se apleacă înainte cu mâinile întinse numărând rar până la trei, realizând astfel
respiraţia;
-se revine brusc la poziţia iniţială pentru a intra aer în plămâni (inspiraţia) şi se numără rar
4,5,6;
-se repetă ciclul cu o frecvenţă de 12-15 apăsări pe minut.
5.15. Norme de protecţie a muncii

Protecţia muncii este o problemă de stat, urmărind îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi
înlăturarea cauzelor care pun în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor muncii în procesul de producţie.
Protecţia muncii are un rol însemnat în organizarea producţiei, creşterea productivităţii muncii şi întărirea
disciplinei în producţie.
S-au stabilit o serie de îndatoriri generale, între care:
- toţii oamenii muncii trebuie să-şi însuşească normele de protecţie a muncii şi să le aplice cu
stricteţe;
- trebuie să semnaleze toate defectele instalaţiilor sau apariţia de situaţii periculoase;
- să asigure buna funcţionare a instalaţiilor, uneltelor şi încăperilor la care lucrează;
- să folosească în timpul lucrului echipamentul de protecţie prevăzut în normativ, precum şi
echipamentul de lucru;
- să cunoască măsurile de prim ajutor ce trebuie luate în caz de accidentări sau îmbolnăviri
profesionale;
- să respecte disciplina la locul de muncă, evitând orice acţiune ar duce la accidentări sau pericole;
168
- conducerile întreprinderilor trebuie să asigure aplicarea măsurilor de protecţie a muncii pentru toţi
angajaţii lor, inclusiv pentru studenţi, elevi şi ucenicii aflaţi în practica de producţie;
- conducerile întreprinderilor stabilesc instrucţiuni proprii de protecţie a muncii, extrase din normele
departamentale şi completate cu măsuri suplimentare de protecţie, corespunzând specificului locului de
muncă.
Astfel, pentru lucrul în centrele autonome, staţiile de frecvenţă atelierele de reparaţii şi altele cu
specific apropiat, se stabilesc între altele:
- interzicerea depozitării diferitelor aparate şi materiale pe culoarele de trecere sau între
echipamente;
- verificarea periodică a punerii la pământ a echipamentelor şi protecţia contra supratensiunilor şi
supracurenţilor (protectoare şi bobine termice);
- nu se admit în electroalimentarea echipamentelor improvizaţii sau fire înnădite, dezizolate etc.
- spălarea pieselor şi contactelor se face numai cu alcool, păstrat în bidoane mici din tablă;
- ciocanele de lipit se vor ţine în timpul lucrului în coşuri metalice de protecţie;
- se vor folosi numai siguranţe fuzibile calibrate;
- documentaţiile tehnice şi alte acte se vor păstra în dulapuri metalice;
- stingerea începuturilor de incendii se va face numai cu stingătoare cu dioxid de carbon (CO2), fiind
interzise cele cu spumă chimică, apă sau nisip;
- se vor verifica periodic toate punctele de conexiune (îmbinări, borne) pentru asigurarea contactelor
stabile la instalaţiilor de electroalimentare;
- toate intervenţiile la electroalimentare vor fi făcute numai de personal calificat şi autorizat şi numai
după scoaterea de sub tensiune;
- se interzice folosirea focului deschis sau a corpurilor incandescente în sălile de acumulatoare;
- sălile de acumulatoare vor fi prevăzute cu ventilaţie eficientă;
- toate uneltele de lucru trebuie să fie în bună stare, fără improvizaţii sau uzură puternică;
- prezenţa tensiunii electrice se va verifica numai cu becul cu neon sau instrumente de măsură.
Trebuie respectate strict şi normele de circulaţie pe drumurile publice, atât la sosirea şi plecarea de
la serviciu, cât şi cu ocazia deplasărilor în timpul orelor de serviciu.
Oamenii muncii din telecomunicaţii trebuie să aplice de asemenea Normele de Prevenirea şi
Stingerea Incendiilor, din care se menţionează:
- formarea de grupe de intervenţie şi grupe de salvare şi evacuare;
- păstrarea cu deosebită atenţie şi numai în locurile permise a materialelor inflamabile;
- interzicerea fumatului în afara locului special marcate;
- cunoaşterea mânuirii şi specificului stingătoarelor de incendii şi a celorlalte mijloace de stingere;
- verificarea periodică a instalaţiilor electrice, evitarea improvizaţiilor şi siguranţelor necalibrate;
- evitarea lucrului cu flacără deschisă fără supravegherea atentă şi numai în locurile admise.
Bibliografie
Stan A.,Cănescu T., ş.a- Aparate, echipamente şi instalaţii de electronica industrială. Manual pentru cls.a-
IX-X-a,licee industriale şi şcoli profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1993
Dănilă Th.,Ionescu-Vaida M.- Componente şi circuite electronice. Manual pentru clasa a X-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,1993
Stan A.,Cănescu T., ş.a- Aparate, echipamente şi instalaţii de electronică industrială. Manual pentru cls. a-
XI-XII-a,licee industriale şi şcoli profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1993
http://tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux_Phare/Aux_2003/Electronica%20si%20automatizari/
169
Capitolul 6.
Realizarea instalatiilor pentru alimentarea masinilor electrice
Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice interconectate într-un spaţiu
dat, formând un singur tot şi având un scop funcţional bine determinat .
În diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate în considerare, comun este faptul că orice instalaţie
electrică presupune o serie de echipamente electrice, precum şi interconexiunile dintre acestea, realizate prin
diferite tipuri de conducte electrice.
Prin echipament electric se înţelege, în general, orice dispozitiv întrebuinţat pentru producerea,
transformarea, distribuţia, transportul sau utilizarea energiei electrice.
Când se fac referiri la anumite instalaţii concrete, prin echipamentul electric al acestora se înţelege
totalitatea maşinilor, aparatelor, dispozitivelor şi receptoarelor electrice ataşate instalaţiei respective (sau
utilajului respectiv). În această accepţiune, esenţial este faptul că suma de aparate, maşini sau alte
dispozitive care intră în compunerea echipamentului, reprezintă un tot unitar, cu o funcţionalitate bine
determinată.
Pentru realizarea instalatiilor de alimentare a masinilor electrice este nevoie de aparate electrice(de
masurare, de protectie, de semnalizare, de comanda), masina electrica(motor, generator) si elementele de
legatura dintre acestea (conductoare, cabluri electrice).
Masurarea intensitatii curentului electric in circuitele de curent continuu si alternativ se face in
amperi, cu ajutorul ampermetrului.
Masurarea cu ampermetrul cuprinde urmatoarele etape:
- alegerea tipului de curent este impusa de tipul generatorului ce alimenteaza circuitul
- alegerea domeniului de masurare- se pune selectorul pe domeniul cel mai mare
- montarea ampermetrului se face intrerupand circuitul si intercaland aparatul astfel incat prin el sa
treaca curentul de masurat.
Intotdeauna ampermetrul se monteaza in serie in circuitul al carui curent vrem sa-l masuram.
Masurarea tensiunii electrice in circuitele de curent continuu si alternative se face in volti, cu ajutorul
voltmetrului.
Masurarea cu voltmetrul cuprinde urmatoarele etape:
- alegerea tipului de curent in care functioneaza aparatul
- alegerea domeniului de masurare- se pune selectorul pe domeniul cel mai mare
- montarea voltmetrului se face conectand voltmetrul in paralel cu componenta de circuit a carei
tensiune la borne dorim s-o masuram.
Analizand cele doua tipuri de aparate de masura putem trage concluziile prezentate in tabelele de mai jos:
Marimea masurata Intensitatea curentului Tensiunea electrica
electric
Unitatea de masura Amper (A) Volt (V)
Denumirea aparatului Ampermetru Voltmetru
Modul de conectare In serie- pentru conectare se In paralel la bornele
intrerupe circuitul elementului a carui tensiune o
masuram
Comparatie intre extinderea Extinderea domeniului la Extinderea domeniului la

domeniului la ampermetre si ampermetru voltmetru
voltmetre in curent continuu
Notatia si denumirea rezistentei Rs Rad
care realizeaza extinderea Sunt Rezistenta aditionala
Modul de conectare Paralel cu ampermetrul Serie cu voltmetrul
Formula de calcul Ra R
Rs= Rad= v
n 1 n 1
170
N I U
n= n=
Ia Ua
Valorile rezistentei care De la zecimi de ohmi pana la De la kiloohmi la zeci de
realizeaza extinderea zeci de ohmi megaohmi
Pentru masurarea rezistentelor electrice se foloseste ohmmetrul(serie, derivatie), pentru masurarea puterii-
wattmetrul, pentru masurarea energiei- contorul. Se utilizeaza aparate analogice sau aparate numerice.
In tehnica masurarilor, se intalnesc aparate ce pot masura mai multe marimi electrice- multimetre
171
6.1. Aparate de protecţie
Instalaţiile electrice sunt dimensionate pentru regimul nominal de funcţionare,

caracterizat prin faptul că nu se depăşesc anumite limite de solicitare termică, electrică,
mecanică etc.
Depăşirea acestor limite este cauzată de o defecţiune sau de o funcţionare
anormală şi poate provoca avarii.
Rol
• sesizarea regimurilor anormale de funcţionare a instalaţiilor electrice şi

semnalizarea acestor regimuri cu scopul de a preveni avariile
• separarea elementului avariat de restul instalaţiei electrice cu scopul de a limita
extinderea avariei şi de a restabili regimul normal de funcţionare a sistemului
electric
Cele mai frecvente deranjamente în instalaţiile electrice sunt provocate de

supracurenţi.
Supracurenţii sunt curenţi mai mari decât curentul nominal. Orice supracurent se caracterizează
prin mărime şi durată.
172
Măsurile de protecţie împotriva supracurenţilor constau în:

 evitarea conectării consumatorilor de putere direct la reţea, prin utilizarea unor rezistenţe înseriate ori prin
încărcarea treptată la sarcină nominală ;
 utilizarea aparatelor de protecţie pentru deconectarea circuitelor defecte sau supraîncărcate;
 verificarea stării izolaţiei pentru a preveni defectele grave.
Regimurile de supracurenţi sunt de două feluri:

1) de scurtcircuit
2) de sarcină
Regimul de supracurenţi de scurtcircuit
Are loc atunci când curentul creşte de 6 … 10 ori faţă de curentul nominal. Este provocat
de punerea în contact a două puncte cu potenţiale electrice diferite, ca de exemplu:
• conductorul de fază cu conductorul de nul
• conductorul de fază cu alt element bun conductor legat la pământ
(cum ar fi, carcasa metalică a unui receptor)
• conductorul de fază cu alt conductor de fază
Protecţia la acest regim trebuie să fie, teoretic, instantanee. Practic,
curentul de scurtcircuit se menţine în instalaţie un timp de ordinul milisecundelor, însă
acest timp este insuficient pentru deteriorarea instalaţiei.
Aparatele care protejează instalaţiile electrice de joasă tensiune la
scurtcircuit sunt:
• siguranţele fuzibile
• releele electromagnetice
Regimul de supracurenţi de sarcină
Are loc atunci când curentul creşte de 1,2 … 1,5 ori faţă de curentul nominal. Este provocat
de:
• folosirea incorectă a motoarelor electrice
• funcţionarea în două faze a motoarelor electrice
• scăderea tensiunii aplicate la bornele motoarelor electrice.
Supracurentul de sarcină este periculos numai dacă este menţinut un timp mai mare
173
decât cel necesar pentru atingerea temperaturii admisibile.

Temperatura admisibilă se atinge:
- mai repede, dacă supracurentul este mare
- mai încet, dacă supracurentul este mic.
Protectia la acest regim este temporizata si se face cu sigurante fuzibile de constructive speciala sau cu relee
termice.Releele electromagnetice sunt relee care funcţionează asemănător electromagneţilor.
De altfel, şi structura lor este similară structurii unui electromagnet, ele fiind
alcătuite dintr-o bobină şi un miez magnetic format dintr-o armătură fixă şi o armătură
mobilă.
Ca aparate de protecţie, releele electromagnetice sunt de două tipuri:
 SUPRACURENT – curent peste valoarea nominală;

 SUPRASARCINĂ – un curent crescut pe care un aparat îl suportă şi care poate
provoca defectarea acestuia;
 SCURTCIRCUIT – legătura galvanică, printr-o rezistenţă foarte mică între două
puncte cu potenţiale diferite, provocând o creştere foarte mare a
intensităţii curentului electric cu efecte grave pentru aparate şi
instalaţia electrică;
 REGIM ANORMAL – un regim de funcţionare la parametri diferiţi de cei normali
şi care în timp, periclitează funcţionarea instalaţiei şi a aparatelor;
 REGIM DE DEFECT – un regim de funcţionare periculos pentru aparate şi instalaţia
electrică şi care impune deconectarea imediată a tensiunii de
alimentare.
174
6.2.Aparate de semnalizare
Sunt aparate care emit semnale optice sau acustice pentru a atrage atenţia asupra
unui anumit regim de funcţionare, fie normal, fie anormal.
Regimurile de funcţionare anormale sunt semnalizate aproape întotdeauna şi printr-
un semnal acustic.
Aparatele de semnalizare optică sunt lămpile de semnalizare.
Aparatele de semnalizare acustică sunt soneriile, buzerele şi hupele
Lampile de semnalizare
Sunt alcătuite din:
• o lampă de foarte mică putere (2 … 15 W), cu incandescenţă sau cu descărcări în gaze
• un soclu în care se montează lampa, prevăzut cu:
- şuruburi de prindere (sau filet)
- contactele electrice pentru conectarea lămpii în circuitul de
semnalizare
Lămpile de semnalizare sunt acţionate de contactele electrice ale aparatelor din
instalaţie, ca de exemplu:
• întreruptoare
• relee termice
• relee electromagnetice
• alte relee
În figura de mai jos, se prezintă câteva circuite în care lămpile de semnalizare sunt
acţionate de contactele diferitelor aparate.
6.3.Scheme electrice
După scopul urmărit, schemele electrice se pot grupa în trei categorii:
• scheme explicative: funcţionale, de circuite, echivalente
• scheme de conexiuni: exterioare, interioare, la borne
• scheme de amplasare
175
După metoda de reprezentare, clasificarea schemelor ţine seama de:

a) numărul de conductoare şi aparate similare reprezentate printr-un semn
convenţional unic
- reprezentare monofilară
- reprezentare multifilară
176
b) corespondenţa între poziţiile semnelor convenţionale pe schemă şi dispunerea

fizică a aparatelor în instalaţie
c) dispunerea relativă a semnelor convenţionale, corespunzătoare elementelor unui

aparat
- reprezentare asamblată care constă în desenarea grupată a
părţilor componente ale unui aparat
- reprezentare semiasamblată, care constă în desenarea părţilor
componente ale unor aparate dispersate în schemă cu specificarea
legăturilor mecanice dintre acestea
6.4.Simbolizarea aparatelor electrice

Pentru întocmirea schemelor electrice, elementele componente sunt
reprezentate prin semne convenţionale standardizate.
În scopul descifrării schemelor electrice la montare, exploatarea şi
întreţinerea utilajelor, s-a adoptat simbolizarea literal-numerică unitară prin care
se stabileşte un sistem coerent şi flexibil de identificare a elementelor unei
scheme.
Reperul de identificare este o codificare distinctă necesară regăsirii unui

element într-o schemă, diagramă sau echipament.
Reperul de identificare este format dintr-o combinaţie de litere şi cifre
arabe grupate în patru blocuri distincte
blocul 1 blocul 2 blocul 3 blocul 4
arată codul de marcare a
bornei arată categoria din care face parte,
numărul de
ordine în cadrul categoriei şi funcţia pe care
o îndeplineşte aparatul în schemă
indică poziţia fizică a elementului în cadrul ansamblului sau

subansamblului
oferă informaţii complete privind unitatea constructivă sau funcţională din

care face parte aparatul
Elementele din schemele electrice pot fi grupate în mai multe categorii şi

notate prin litere majuscule din alfabetul latin, litere care constituie codul
categoriei. Distincţia între elementele aceleiaşi categorii se face printr-un număr
de ordine.
Standardul defineşte 23 de categorii în care pot fi grupate elementele
schemelor electrice şi, dintre acestea, cele mai importante sunt:
Nr.
crt.
Ansamble/subansamble funcţionale Litera Exemple
177
Dispozitive diverse E Dispozitive de iluminat, de încălzit

Dispozitive de protecţie F Siguranţe, relee de protecţie
Dispozitive de semnalizare H Lămpi de semnalizare, avertizoare
Contactoare şi relee (nu de protecţie) K Relee intermediare, de inducţie
Motoare M Motoare asincrone, sincrone etc.
Aparate de comutaţie mecanică pentru Comutator, buton de acţionare,
S
circuite electrice limitator de cursă
6.5.Montarea conductoarelor electrice

Conductoarele şi cablurile electrice sosesc în şantier sub formă de colaci.
Din aceştia se taie lungimea dorită cu cleştele universal (patentul). Lungimea de
debitare se stabileşte astfel:
• la lungimea tubului de protecţie dintre două doze se adaugă câte 14 … 20 cm
necesari pentru efectuarea legăturilor electrice în doze;
• la lungimea dintre doză şi receptor se adaugă 20 … 30 cm;
• la lungimea dintre doză şi tabloul electric se adaugă o lungime suficientă pentru a
permite legarea conductoarelor la şirul de cleme.
Se dezizolează capetele conductoarelor pe o lungime de 2 … 3 cm cu ajutorul
cleştelui pentru dezizolat.
Se introduc conductoarele în tubul de protecţie printr-o tehnologie care

depinde de materialul din care sunt realizate.
Astfel, pentru conductoarele de cupru succesiunea operaţiilor este:

• se plasează pe unul dintre capetele tubului, o piesă numită tilă, de forma unei
pâlnii cilindrice pentru a micşora forţele de frecare la tragerea conductoarelor;
• pe la capătul opus se introduce o sârmă de oţel sau o bandă de oţel de 5mm
lăţime care are în vârf o bilă sau are vârful rotunjit;
• sârma sau banda se introduce în tub prin împingere şi răsucire, până se scoate la
capătul celălalt al tubului, pe care se află tila;
• conductoarele electrice se fixează de sârma (banda) de oţel şi aceasta se trage
înapoi până când este scoasă complet, conductoarele rămânând în tub.
Se leagă între ele capetele dezizolate ale conductoarelor aflate în doze.

Pentru aceasta, conductoarele:
- se curăţă de oxid, folosind un cuţit
- se apropie între ele
- se răsucesc cu cleştele universal (operaţie numită matisare)
- se lasă în afara dozei, la distanţă de celelalte legături
În cazul conductoarelor de aluminiu, trebuie respectate următoarele reguli:

• conductoarele de aluminiu se introduc prin împingere în tub;
• conductoarele de aluminiu nu se leagă prin matisare, ci prin cleme triunghiulare
(speciale) pentru legături în doze; aceste cleme trebuie prevăzute cu şaibe
arcuite
178
Legarea în doză a conductoarelor de aluminiu

a – clemă cu legăturile făcute; b – părţile componente ale unei
cleme; c – efectuarea legăturilor în doză
1 – contactele clemei; 2 – rondelă plată; 3 – rondelă elastică; 4 – şurub; 5 – piuliţă
• conductoarele de aluminiu se introduc în tuburi bine uscate şi curăţite în

interior; pentru aceasta, cu ajutorul unei sârme de oţel, se introduce în tub un
dop de cauciuc, o perie cilindrică de sârmă sau, la nevoie, numai un şomoiog de
câlţi;
• sculele utilizate la instalarea conductoarelor de cupru nu mai pot fi folosite şi
pentru instalarea conductoarelor de aluminiu;
• trebuie evitate ochiurile, nodurile sau îndoiturile bruşte la unghi drept.
Alte reguli care trebuie respectate la montarea conductoarelor:

• pentru a se evita blocarea sârmei de oţel în tubul de protecţie, distanţa dintre
două doze apropiate nu va fi mare de 6 m, iar numărul de coturi pe care le face
tubul nu va fi mai mare decât 3;
• legăturile electrice se efectuează numai în doze;
! NU se admit legături electrice în interiorul tuburilor de protecţie
• conductoarele de aluminiu NU se montează în acelaşi tub cu conductoarele de

cupru;
• în acelaşi tub de protecţie, NU este permisă montarea a două sau mai multor
circuite pentru iluminat şi pentru alimentarea altor receptoare sau montarea de
circuite pentru tensiuni diferite
6.6. Conductoare şi cabluri electrice
În instalaţii se folosesc conductoare:
monofilare, cu secţiunea formată dintr-un singur fir;
multifilare, cu secţiunea formată din mai multe fire răsucite sau
împletite.
Tipuri constructive:
1. conductorul neizolat, alcătuit din unul sau
mai multe fire, neizolate, răsucite.
179
2. conductorul izolat, alcătuit din unul sau mai multe

fire, neizolate, răsucite, peste care se află o izolaţie
şi, eventual, un înveliş de protecţie.
3. cordonul (şnurul), alcătuit din două sau

mai multe conductoare izolate, flexibile,
răsucite împreună, peste care se
află învelişuri protectoare.
4. cablul, alcătuit din unul au mai multe

conductoare izolate, cuprinse într-o manta
etanşă, peste care se aplică învelişuri
protectoare.
6.7. Materiale pentru cabluri şi conductoare

În construcţia conductoarelor şi cablurilor se folosesc următoarele materiale:
180
181
6.8.Simbolizarea cablurilor
6.9 Accesorii pentru conductoare şi tuburi de protecţie
1. Papuci de cablu
Sunt piese de legătură care se fixează la capătul unui conductor prin
strângere sau prin lipire pentru a putea executa legături la o bornă, la un bolţ sau la un
şurub de contact.
Se execută în mai multe variante constructive:
a) papuci ştanţaţi, pentru conductoare din cupru multifilare, confecţionaţi din cupru
cositorit; fixarea lor se face prin presare cu cleşti speciali (sertizare) sau prin
cositorire
b) papuci presaţi, confecţionaţi din ţeavă de cupru sau aluminiu – pentru
conductoare din cupru, respectiv din aluminiu – închişi sau deschişi
c) papuci auto, denumiţi astfel, deoarece se utilizează la execuţia instalaţiilor
electrice ale automobilelor; de aceea, forma lor este una specifică
d) papuci din ţeavă de aluminiu, cu ureche de cupru, utilizaţi pentru conexiunile
cablurilor din aluminiu, la bornele din cupru ale maşinilor şi aparatelor electrice.
Pe urechea papucilor sunt gravate două numere care reprezintă secţiunea

conductorului şi, respectiv diametrul bornei pe care se poate monta.
182
183
Fundatia A.P.T International, Centrul de pregatire profesionala, Cluj-Napoca, str. Izlazului,
nr.6, jud. Cluj, tel. 0264.421.493, 0744.437.105, E-mail: fundatiaapt@yahoo.com
184
6.10.Proprietăţile aluminiului
Acest element chimic din categoria metalelor a fost descoperit în anul 1825 de
Hans Christian Oersted – fizician danez care a studiat electromagnetismul. De fapt,
descoperirea aluminiului pur este atribuită de istoria ştiinţei chimistului german
Friederich Wöhler care a reuşit să obţină cantităţi mari din acest metal: materia
primă obţinută a fost apoi folosită de chimistul danez Oersted.
Câteva dintre proprietăţile acestui metal sunt:
• este cel mai uşor dintre metalele utilizate în tehnică (de 3 ori mai uşor decât
oţelul);
• sub acţiunea oxigenului din atmosferă, aluminiul formează repede o peliculă
izolantă electric şi foarte rezistentă mecanic;
• este moale, cedând sub acţiunea şuruburilor de strângere; de aceea, atunci când se
impune, strângerea se face prin intermediul unor elemente elastice;
• are un potenţial electrochimic negativ şi relativ crescut (în seria potenţialelor se
află la stânga hidrogenului şi destul de departe de acesta); de aceea, este supus
unei coroziuni electrolitice puternice în atmosferă umedă, în prezenţa altor
metale, îndeosebi în prezenţa cuprului şi a oxidului de fier;
• nu rezistă la
vibraţii;
• are rezistenţă mare la
oboseală;
• are structură
cristalină
• este inferior cuprului, judecând după conductivitatea electrică, după rezistenţa
mecanică şi după rezistenţa la coroziune electrochimică
• conductivitatea electrică a aluminiului scade odată cu creşterea conţinutului de
impurităţi;
• proprietăţile mecanice sunt destul de reduse şi variază cu solicitările aplicate şi cu
temperatura;
• aluminiul solicitat termic timp îndelungat îşi diminuează rezistenţa mecanică însă
mult mai puţin decât cuprul.
185
ŞTIAŢI CĂ …
… transporturile aeriene moderne ar fi de neconceput în lipsa aliajelor aluminiului ?
Acestea oferă avantajul greutăţii mici şi al rezistenţei crescute atât la variaţiile de
temperatură, cât şi la solicitările mecanice care apar în timpul zborului.
… duraluminiul, cel mai important aliaj al aluminiului a determinat din anul 1910, când a
fost descoperit, o adevărată revoluţie în materie de construcţii metalice (clădiri,
caroserii, industria agroalimentară, industria electrotehnică) ?
… aluminiul este un material nemagnetic ? Această proprietate este folosită la
separarea sa din deşeurile metalice supuse reciclării, cu ajutorul unui
electromagnet, care atrage şi extrage doar fierul.
… la temperaturi foarte joase, aluminiul devine supraconductor ? Aceste
temperaturi sunt create folosind heliul lichid şi permit aluminiului să aibă o
rezistenţă electrică aproape nulă.
… una dintre utilizările aluminiului se regăseşte la telescoapele astronomice ale
căror oglinzi sunt acoperite cu un strat de aluminiu ? Aceste oglinzi uriaşe, cu
diametrul până la 5 m reflectă lumina în proporţie de peste 95 % şi sunt folosite
pentru detectarea obiectelor din spaţiu lipsite de strălucire.
6.11.Tehnologia executării conexiunilor la cabluri

Conductoarele izolate ale cablurilor sunt colorate diferit pentru a se putea
identifica uşor fazele respective atunci când este necesară îmbinarea cablurilor sau
conectarea acestora la bornele aparatelor.
Există situaţii când cablurile multifilare se realizează în ateliere electrice, din
conductoare a căror izolaţie are aceeaşi culoare. În această situaţie, se impune
identificarea şi marcarea capetelor conductoarelor.
Pentru aceasta se procedează astfel:
• se separă conductoarele la ambele capete ale cablului, prin îndepărtarea izolaţiei
exterioare comune;
• la unul dintre capete, se marchează fiecare conductor, utilizând tile

prefabricate sau tile realizate în atelier;
În atelierul electric, tilele se realizează din bucăţi de circa 10 mm lungime, din tub
PVC alb, inscripţionate cu tuş negru special, care nu se şterge cu uşurinţă.
Diametrul interior al tilei trebuie să fie apropiat de diametrul exterior al
conductorului, pentru ca tila să poată fi introdusă cu uşurinţă şi să rămână fixă.
• se stabileşte celălalt capăt al fiecărui conductor, utilizând fie o lampă de

control, fie un ohmmetru;
Utilizarea lămpii de control pentru stabilirea capătului unui conductor se
bazează pe principiul că aceasta se va aprinde doar dacă circuitul ei electric este
închis, adică atunci când se stabileşte contactul cu celălalt capăt al conductorului.
Utilizarea ohmmetrului se realizează în lipsa tensiunii şi constă de fapt, în
măsurarea rezistenţei conductorului, care are o valoare foarte mică. Prin
această metodă se stabileşte continuitatea circuitului, atunci când la bornele sale
sunt aduse capetele aceluiaşi conductor.
• pe capătul astfel identificat, al fiecărui conductor, se marchează acelaşi cod

(simbolul nodului corespunzător din schema electrică a circuitului) ca şi la
capătul inscripţionat iniţial.
186
6.12.SCHEME ELECTRICE DE ALIMENTARE A MAŞINILOR ELECTRICE

Schema electrică de alimentare şi comandă este o reprezentare grafică a instalaţiei unei acţionări
electrice, respectiv a tuturor aparatelor electrice, a maşinilor acţionate precum şi a legăturilor electrice
dintre acestea.
Reprezentarea aparatelor maşinilor în scheme se realizează prin intermediul semnelor şi
simbolurilor convenţionale standardizate.
O schemă electrică de alimentare, comandă şi protecţie cuprinde două mari grupe de circuite:
 CIRCUITUL DE FORŢĂ, reprezentat cu linie continuă groasă şi care cuprinde aparatele de

conectare la reţea, aparatele de protecţie împotriva suprasarcinilor şi scurtcircuitelor, maşina
electrică acţionată, rezistenţele de pornire, de reglare, etc.
 CIRCUITUL DE COMANDĂ, reprezentat cu linie continuă subţire şi care cuprinde

aparatele de comandă, precum şi elementele de comandă ale aparatelor de conectare şi de
protecţie.
Pentru urmărirea şi înţelegerea uşoară a schemelor electrice, legăturile dintre maşini şi aparate sunt
reprezentate în ordinea lor logică.
PRINCIPII DE ALCĂTUIRE ALE SCHEMELOR DE COMANDĂ ALE ACŢIONĂRILOR

ELECTRICE
Comenzile automate în instalaţiile electrice se realizează fără participarea directă a
omului. În cazul unor comenzi, omul poate da un impuls pentru realizarea unui regim de
funcţionare şi poate controla acest regim în alte cazuri, chiar şi primul impuls de comandă
este dat de dispozitive automate.
Realizarea efectelor dorite, de pornire–oprire sau reglare a diverşilor parametri dintr-o
instalaţie, se obţin prin alcătuirea unor scheme de comandă adecvate.
Schemele de comandă trebuie să fie cât mai simple, în sensul că ele trebuie să fie
realizate cu un număr cât mai redus de aparate, contacte şi legături.
Alcătuirea schemelor de comandă are la bază o cunoaştere în amănunt a instalaţiei ce
trebuie comandată, precum şi a funcţionării individuale şi în diverse montaje ale aparatelor ce
alcătuiesc schema respectivă. Schemele de comandă trebuie să fie sigure în funcţionare.
Pentru realizarea comenzilor automate locale şi reglării diverşilor parametri, punctul de
plecare este întotdeauna schema tehnologică a procesului asupra căruia trebuie acţionat.
Schemele convenţionale folosite în schema electrică de alimentare şi comandă pentru
pornirea şi inversarea sensului de rotaţie la motorul asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit
sunt:
Schema de lucru cuprinde legăturile dintre aparate şi maşină sau dintre elementele
componente ale acestora legate între ele în ordinea funcţională. Schema este compusă în
întregime din circuite aşezate în ordinea logică pentru a permite înţelegerea uşoară a
funcţionării.
Schema desfăşurată se compune din două circuite:
 Circuitul de forţă;
 Circuitul de comandă.
187
PORNIREA MOTORULUI ASINCRON CU ROTORUL ÎN SCURTCIRCUIT

PRIN CUPLARE DIRECTĂ LA REŢEA
Schema circuitului
Nomenclatorul şi caracteristicile aparatelor necesare

e1, e2, e3 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 3 buc.
e5 siguranţă fuzibilă Lfi 25/10 1 buc.
1C contactor TCA 10 A/220V 1 buc.
e4 releu termic TSA 10A 1 buc.
bo buton de oprire 1 buc.
bp buton de pornire 1 buc.
M motor asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit (P = 3kW)
şir de cleme, cordoane de legătură.
Explicarea funcţionării schemei

Schema este compusă în întregime din circuite aşezate în ordinea logică, pentru a permite
înţelegerea uşoară a funcţionării.
Circuitul 1 reprezintă partea de forţă, iar circuitele 2, 3 şi 4 partea de comandă sub forma unor
scheme desfăşurate.
Circuitele părţii de comandă au următoarea destinaţie:
- circuitul 2 realizează comenzile motorului M şi protecţia la scurtcircuit;
- circuitul 3 realizează automenţinerea prin contactul normal deschis cnd 1C şi semnalizarea
optică prin lampa h;
- circuitul 4 asigură protecţia la suprasarcină prin releul e4.
Sub orice bobină de contactor sau releu se desenează diagrama de contacte.
În momentul apăsării pe butonul bp se închide circuitul fazei S-e5-bo-bp-bobina contactorului
1C-e4- 0. Bobina contactorului 1C fiind excitată, atrage armătura mobilă, închizând contactele
principale 1C din circuitul de forţă 1, prin care se realizează alimentarea motorului şi contactul
auxiliar 1C din circuitul 3, prin care bobina contactorului se automenţine excitată. Lampa h, montată
în paralel cu bobina contactorului, se va aprinde indicând funcţionarea motorului. Butoanele bp şi bo
sunt prevăzute cu revenire.
Procesul tehnologic de realizare a montajului
1. Poziţionarea aparatajului
2. Fixarea aparatajului
3. Transpunerea schemei de conexiuni şi executarea legăturilor electrice
188
4. Verificarea funcţionalităţii în absenţa tensiunii

5. Verificarea sub tensiune a funcţionalităţii schemei
Realizarea montajului se face parcurgând următoarele faze tehnologice:
- alegerea aparatajului electric în funcţie de puterea motorului acţionat;
- verificarea funcţionării aparatajului electric;
- pozarea aparatajului electric;
- fixarea aparatajului electric;
- măsurarea lungimii conductoarelor;
- debitarea conductoarelor;
- dezizolarea conductoarelor la capete;
- îndreptare – îndoire – racord conductoare;
- realizarea ochiurilor;
- realizarea interconexiunilor;
- verificarea continuităţii circuitelor electrice.
PORNIREA ŞI INVERSAREA SENSULUI DE ROTAŢIE

A UNUI MOTOR ASINCRON TRIFAZAT
Schema circuitului

e1 ,e2,e3 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 3 buc.
e5 siguranţă fuzibilă Lfi 25/10 1 buc.
1C , 2C contactor TCA 10 A / 220V. 2 buc.
e4 releu termic TSA 10A 1 buc.
bo buton de oprire 1 buc.
bp1, bp2 buton de oprire 2 buc.
M motor asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit (P = 3 kW)
şir de cleme, cordoane de legatură.

Schimbarea sensului de rotaţie este echivalentă cu schimbarea sensului câmpului inductor, care
se face prin inversarea succesiunii a două faze intre ele.
189
Pentru pornirea motorului M într-un sens se apasă pe butonul bp1 din circuitul 3. Bobina
contactorului 1C va fi alimentată (cu tensiunea de 220V), fapt ce va permite închiderea contactelor
normal deschise cnd din circuitele 1 şi 4 şi deschiderea contactelor normal închise cni din circuitul 5.
Motorul se va roti în sensul astfel dorit. Dacă accidental se va apăsa pe butonul bp2, contactorul 2C nu
va fi pus sub tensiune, dată fiind poziţia deschisă a contactului 1C din circuitul 5.
Pentru a opri motorul se apasă pe butonul bo din circuitul 3.
Să presupunem că dorim să rotim motorul în sens invers. Se apasă pe butonul bp2 din circuitul 5.
În acest moment, se alimentează bobina contactorului 2C din circuitul 5, Contactorul 2C va închide
contactele cnd din circuitele 2 şi 6 şi va deschide cni din circuitul 3 (se protejează astfel motorul M ca
să fie accidental pornit prin bp1 in celălalt sens).
În caz că motorul este suprasolicitat - prin motor circulă un curent mai mare decât curentul
nominal - releul termic e4 din circuitul 1 va intra în funcţiune, elementele termice ale acestuia
deplasând contactul e4 din poziţia închis în poziţia deschis. În acest fel, contactul cni al releului e4 din
circuitul 7 se va deschide, circuitul secundar fiind astfel scos de sub tensiune. Bobina contactorului 1C
sau 2C nemaifiind alimentată, contactele principale revin în poziţia normală – iniţială şi motorul M
nu va mai fi alimentat
Observaţii
Pentru evitarea accidentelor s-a prevăzut un interblocaj suplimentar între butoanele bp1 şi bp2 în
aşa fel încât, prin apăsarea butonului de comandă a unui contactor se deschide circuitul de comandă al
celuilalt, excluzând astfel posibilitatea de comandă paralelă.
Inversarea sensului de rotaţie la motorul asincron trifazat se face prin inversarea a două faze
între ele (în cazul nostru, faza R cu faza T), ceea ce produce în interiorul motorului modificarea
sensului câmpului inductor.

Se respectă fazele şi operaţiile de la lucrarea precedentă.
PORNIREA AUTOMATĂ A UNUI MOTOR DE REZERVĂ
Schema circuitului
m1 m2
190

1C-2C contactoare TCA-10A-220V 2 buc
e4 e8 relee termice TSA-10A- Ir= 0,5...1,2 In 2 buc
e1 e2 e3 e5 e6 e7 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 7 buc
e9 e10 siguranţe fuzibile Lfi 25/10 4 buc
bo buton de oprire 1 buc
bp buton de pornire 1 buc
br buton de pornire cu reţinere 1 buc
m1 motor asincron cu rotorul în scurtcircuit (P = 3 kW) 1 buc
m2 motor asincron cu rotorul în scurtcircuit (P = 3 kW) 1 buc

Schema desfăşurată pentru pornirea automată a unui motor de rezervă conţine 6 circuite:
 circuitele 1 şi 2 - alimentare motoare m1, m2
 circuitele 4 şi 6 - comanda motorului m1, respectiv m2
 circuitul 5 – automenţinerea butonului de pornire bp.
Pornirea are loc după apăsarea pe butonul bp, când se închide circuitul fazei R – e9 – bo – bp – bobina
contactorului 1C – 2C – e4 – e8 – O şi excită bobina contactorului 1C, se închid şi se deschid
contactele de acelaşi nume conform diagramei de contacte. Rezultatul este că porneşte motorul m1.
Dacă funcţionarea motorului m1 se lasă fără supraveghere, se apasă pe butonul br. Circuitul 6 nu
funcţionează, deoarece contactul 1C este normal deschis. În cazul apariţiei unei avarii la m1
(scurtcircuit, suprasarcină, arderea bobinei), bobina 1C va declanşa, m1 se va opri şi, în acelaşi timp,
contactul 1C din circuitul 5 se închide (trece la poziţia normală), punând sub tensiune circuitul 6,
respectiv bobina contactorului 2C, care porneşte motorul de rezervă m2.

Se respectă fazele şi operaţiile de la lucrarea precedentă.
PORNIREA MOTORULUI DE CURENT CONTINUU CU EXCITATIE DERIVATIE

PRIN CUPLARE DIRECTĂ LA REŢEA
191
unde: F siguranţe;
K bobinele contactoarelor de curent continuu;
S butoane de pornire/oprire.
Contactul normal deschis/închis, este un contact aflat în poziţia de deschis/închis când

bobina contactorului (sau releului căruia îi aparţine) este nealimentată (este în stare normală).
Dacă contactul normal deschis/închis este reprezentat pe un traseu vertical, atunci partea mobilă a
contactului se reprezintă în stânga/dreapta traseului, iar dacă traseul este orizontal, reprezentarea se
face deasupra/sub traseul considerat.
Legenda de sub schemă reprezintă o hartă a contactelor. Cu ajutorul acesteia se poate găsi
foarte uşor poziţia în cadrul schemei a unui contact. Pentru contactul normal deschis se foloseşte ca
simbol o liniuţă orizontală, respectiv o liniuţă barată pentru cel normal închis. Aceste simboluri
sunt puse pe o line verticală plasată sub bobina contactorului (sau a releului căruia îi aparţin) şi este
notată în dreptul fiecărei liniuţe coloana în care se află contactul respectiv.
Funcţionarea schemei: Prin apăsarea butonului de pornire Sp1 şi datorită contactului
normal închis K2 din ramura 5, este alimentată bobina contactorului K1. Astfel se închide contactul
auxiliar K1, din ramura 6, şi se realizează automenţinere alimentării bobinei contactorului K1. În
acelaşi timp se închid şi contactele de forţă din ramura 2, conectând direct la reţeaua de
alimentare indusul maşinii de curent continuu. Este de remarcat faptul că excitaţia maşinii este
alimentată de la aceeaşi sursă de alimentare, dar imediat ce a fost închis întrerupătorul manual
Q, deci înaintea alimentării indusului. Oprirea maşinii se realizează prin oprire liberă, maşina
fiind deconectată în urma apăsării butonului Să. Ramurile 7 şi 8 sunt similare cu 5 şi 6, fiind
folosite pentru alimentarea maşinii cu tensiune inversă. Contactele K1 şi K2 din ramurile 7 şi
respectiv 5 se numesc contacte de interblocare şi nu permit contraconectarea în timpul funcţionării
maşinii într-un anumit sens.
192
193
194
195
196
197
198
Bibliografie
[1] Bălăşoiu, D., Modulul ―Realizarea instalaţiilor electrice pentru alimentarea maşinilor electrice‖.
Auxiliar curricular pentru anul de completare, nivelul 2 de calificare, domeniul Electric, toate
calificărie. Site http://archive.tvet.ro/web/Aux/AUXXI/ELECTRICXI/
[2] Mira, N., ş.a. - Instalaţii şi echipamente electrice. Manual pentru clasele a XI-a şi a XII-
a, licee industriale cu profil de electrotehnică şi şcoli profesionale, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994
[3] Hilohi, S., ş.a. - Instalaţii şi echipamente. Tehnologia meseriei. Manual pentru licee
industriale, clasele a IX-a şi a X-a, domeniul electrotehnică şi şcoli profesionale,
199
Capitolul 7.
Realizarea si intretinerea instalatiilor electrice de curenti slabi
Orice instalaţie electrică se execută dupa anumite planuri şi scheme, în care se folosesc semne
convenţionale pentru fiecare element, echipament al instalaţiei.
Prin instalaţii de curenţi slabi se înţeleg, în general, instalaţiile electrice care sunt parcurse de
curenţi de intensitate relativ mică în raport cu cei ce parcurg instalaţiile de lumină sau forţă.
Intensitatea scăzută a curentului se datorează în special puterii receptoarelor din astfel de instalaţii,
care este mică. Totuşi, denumirea este improprie deoarece şi aceste instalaţii pot fi parcurse de curenţi
mari, mai ales atunci când sunt alimentate cu tensiune redusă.
Principalele tipuri de instalaţii care sunt recunoscute sub această denumire sunt:
- instalaţiile pentru semnalizări acustice şi optice ( instalaţii de sonerii, pentru chemarea şi
căutarea de persoane, de avertizare a unei situaţii anormale în construcţie, de securitate, de
detecţie, etc);
- instalaţii electrofonice şi videofonice ( instalaţii de telefonie, de radioficare, de
radioamplificare, de videofonie, etc);
- instalaţii de ceasuri electrice;
- pentru sisteme informative;
- de antene colective.
Instalaţiile electrice de curenţi slabi sunt prezente în toate spectrele economice, industriale.
Prezenţa lor este impusă de respectarea anumitor date tehnice, de asigurarea protecţiilor la clădiri, a
protecţiei oamenilor, asigurarea agenţilor economici în condiţii impuse de mediu.
INSTALATII PENTRU SEMNALIZARI ACUSTICE SI OPTICE

Acestea sunt cele mai raspandite instalatii de curenti slabi. Dintreacestea fac parte :
- instalaţiile de sonerii;
- instalaţiile pentru chemarea ( apel) de persoane ( în hoteluri, în spitale);
- instalaţiile pentru semnalizarea unei situaţii anormale în construcţie ( apariţia unui incendiu)
sau într-o situaţie limită ( depăşirea temperaturii maxim admisibile, depăşirea presiunii maxim
admisibile, scăderea temperaturii sau a presiunii sub o limita inferioară admisă, etc)
INSTALATII ELECTROFONICE
Sub aceasta denumire se inteleg instalatiile care servesc la transmiterea sunetului pe cale electrica si
anume :
 Instalatiile de telefonie ;
 Instalatiile de radioficare si radioamplificare
 Instalatiile de amplificare a sunetelor intr-o incapere la dimensiunu mari (sonorizare)
In componenta circuitelor de curenti slabi intra elemente pasive(rezistoare, bobine,

condensatoare), dar si elemente active(tranzistoare, tiristoare, etc- componente electronice).
Elementele de circuit sunt dispozitive folosite pentru realizarea circuitelor electrice. Ele sunt
de doua tipuri: pasive (rezistoare, condensatoare, bobine) si active (diode, tranzistoare, circuite
integrale, surse de tensiune).
Elementele active, spre deosebire de cele pasive, pot comanda fluxul de energie electrica intr-
un circuit.
Componentele pasive consumă din energia semnalelor electrice, dar sunt necesare în
funcţionarea tuturor circuitelor, deoarece asigură tensiunile şi curenţii în diferite puncte, reglează
nivelele de putere, delimitează benzi de frecvenţă ş.a. Ca număr, componentele pasive sunt preponderente în totalul
componentelor unui circuit sau aparat.
200
Calitatea lor va determina în mare măsură calitatea şi performanţeleansamblului.
Rezistorul este caracterizat de marimea electrica numita REZISTENŢA ELECTRICĂ -

proprietatea unui material de a se opune trecerii curentului electric prin el. Rezistenţa electrică se
masoară în ―ohmi‖ (Ω) şi depinde de material (natura, lungimea, secţiunea acestuia) după urmatoarea
relaţie: R = ρ l/S, unde: ρ= rezistivitatea electrică (constanta ce depinde de material);l = lungimea
materialului; S = secţiunea materialului.
Condensatorul electric este un dispozitiv a cărui funcţionare se bazează pe proprietatea
înmagazinării unei cantităţi de electricitate; el este format din două armături conductoare separate între
ele printr-un material electroizolant numit dielectric. Condensatorul este caracterizat de marimea
electrica numita capacitate electrica(C).
Bobina este elementul de circuit format dintr-un conductor astfel infasurat, incat sa formeze
una saun mai multe spire. O spiră are două conductoare active: unul de ducere şi unul de întoarcere,
raportat la sensul curentului prin spiră. Ca forme obişnuite, întâlnim bobine cilindrice, paralelipipedice
sau toroidale.
Proprietatea unei bobine de a stoca energie sub formă de câmp magnetic(şi în consecinţă de a
se opune variaţiei curentului) se numeşte Inductanţă (L).Unitatea sa de măsură este Henry(H)
7.1. Marcarea rezistoarelor, condensatoarelor si bobinelor pentru curenti slabi

Rezistoarele sunt elemente pasive de circuit electric a căror funcţionare se bazează pe
proprietatea tuturor materialelor conductoare de a opune o rezistenţă la trecerea curentului electric
printre ele. Aceasta mărime electrică este definită prin legea lui Ohm:
U
R= unde: R – valoarea rezistenţei rezistorului măsurata în ohmi (Ω);
I
U – tensiunea electrică aplicată la bornele rezistorului, în volţi [V];
I – valoarea intensităţii curentului ce trece prin rezistor, în amperi [A].
REZISTOARELE sunt folosite pentru a regla valoarea curentului într-un circuit, atât în domeniul
curenţilor tari, cât şi în cel al curenţilor slabi.
Clasificarea rezistoarelor electrice
201
Reprezentarea convenţională a rezistoarelor electrice
Marcarea rezistoarelor pentru curenti slabi

CODUL DE CULORI: cuprinde patru benzi de culori, primele trei benzi reprezentând valoarea
rezistenţei, iar a patra - toleranţa.
Rezistoarele pentru curenţi mici au valoarea nominală şi toleranţa rezistenţei codate în culori, literal
sau înscrise în clar pe corpul rezistorului. Utilizând planşa ataşată în pagina următoare, cu privire la
202
codul culorilor pentru rezistenţe, se vor preciza valorile rezistenţei pentru rezistoarele supuse
verificării.
Exemplu: 1 – prima cifra (cea mai apropiata de terminal) GALBEN;
2 – a doua cifră VIOLET;
3 – factorul de multiplicare ROŞU;
4 – toleranţa AURIU;
Valoarea rezistenţelor este: 47 x 10²Ω ± 5% (toleranţa), respectiv valorile cuprinse între (4465 –
4935) Ω.
CODUL DE LITERE şi CIFRE: cuprinde trei sau patru caractere, două cifre şi o literă sau trei cifre
şi o literă; literele folosite sunt: R, k, M, G, T care reprezintă coeficienţii de multiplicare:
Factor de multiplicare x1 x10³ x10 6 x1O 9 x 10¹²
Litera R K M G T
EXEMPLU de notare: 2k5 – 2,5kΩ sau 2500Ω
25R - 25Ω
Marcarea rezistoarelor pentru curenti tari
Se marchează cu valori: rezistenţa nominală, curentul de sarcină maxim şi tensiunea nominală.
203
204
Condensatorul este un dispozitiv a cărui funcţionare se bazează pe proprietatea înmagazinării

unei cantităţi de electricitate; el este format din două armături conductoare separate între ele printr-un
material electroizolant numit dielectric.
Mărimea fizică care defineşte un condensator este capacitatea.
205
Q
C= , unde:
U
C – capacitatea condensatorului, în farazi [F];
Q – cantitatea de electricitate, în Coulombi [C];
U – tensiunea electrică, în volţi [V].
Capacitatea unui condensator este funcţie de suprafaţa armăturilor, de distanţa dintre ele şi
proprietăţile dielectricului definite prin constanta dielectrică sau permitivitatea materialului
S
C=  , unde:
d
C – capacitatea condensatorului, în farazi [F];
 -constanta dielectrică sau permitivitatea absolută a materialului dintre
armături, în F/m
d- distanţa dintre armături, in metri
S- suprafaţa armăturilor, in m2
Marcarea condensatoarelor
a) Marcare directă-prin cod alfanumeric:

Acest cod este format din una sau mai multe litere şi cifre.Litera poate fi plasată după grupul de
cifre(situaţie în care valoarea capacităţii este un număr întreg),sau între cifre(situaţie în care are rol de
virgulă iar valoarea capacităţii e un număr zecimal).
Litera poate avea următoarea semnificaţie :
p – valoarea capacităţii este exprimată în picofarazi(pF)
n – valoarea capacităţii este exprimată în nanofarazi(nF)
µ - valoarea capacităţii este exprimată în microfarazi(µF)
m – valoarea capacităţii este exprimată în milifarazi(mF)
În unele ţări se utilizează următoarele litere:
U – valoare capacităţii este exprimată în picofarazi(pF)
T – valoarea capacităţii este exprimată în nanofarazi(nF)
K – valoarea capacităţii este exprimată în nanofarazi(nF)
M – valoarea capacităţii este exprimată în microfarazi (mF)
Dacă după numărul de pe condensator nu este nici o literă din cele prezentate mai sus ,valoarea
capacităţii este exprimată în picofarazi(pF)
Exemple: 2p2 = 2,2 pF(picofarazi); 25M=25µF; 470 = 470pF
b) Marcare indirectă - prin cod numeric:

206
Acest cod se utilizează pentru marcarea condensatoarelor de dimensiuni mici.Codul este format din
două cifre semnificative şi o cifră care reprezintă coeficientul de multiplicare.Coeficientul de
multiplicare este întotdeauna ultima cifră şi valoarea acestei cifre reprezintă exponentul(puterea) lui
10.Valoarea rezultată este exprimată în picofarazi.
Exemple:569=56* =56pF ; 153=15* =15*1000=15000pf=15nf
Marcarea indirectă – prin codul culorilor: Marcarea se face prin 3,4 sau 5 benzi
colorate.Fiecărei culori îi corespunde o cifră. Se consideră banda 1 prima bandă de la terminale.Când
se determină valoarea capacităţii unui condensator marcat în codul culorilor,condensatorul se ţine cu
terminalele în sus.Valoarea determinată se exprimă în picofarazi (pF).
Semnificaţia benzilor:
La condensatoarele cu 3 benzi :
Banda 1 reprezintă prima cifră a numărului
Banda 2 reprezintă a doua cifră a numărului
Banda 3 reprezintă coeficientul de multiplicare
(x )
La aceste condensatoare coeficientul de toleranţă este de 20%.
La condensatorul cu 4 benzi ,primele 3 benzi au aceeaşi semnificaţie ca la condensatoarele cu 3

benzi, iar a 4 bandă reprezintă coeficientul toleranţă.
La condensatorul cu 5 benzi:
Prima bandă reprezintă coeficientul de variaţie al temperaturii
Banda 4 reprezintă coeficientul de multiplicare
(x )
Banda 5 reprezintă coeficientul de toleranţa.
La condensatoare cu 3 benzi pe o faţă si 2 pe faţa opusă sunt: pe faţa cu 3 benzi:

Banda 3 reprzintă coeficientul de multiplicare
(x )
Pe faţa cu 2 benzi: Banda 1 reprezintă coeficientul de variaţie a temperaturii, iar banda 2 reprezintă
coeficientul de toleranţă.
207
Simbolizarea bobinelor
Inductanţa proprie a bobinei L depinde de dimensiunile acesteia, de numărul de spire şi de materialul

A
miezului magnetic, conform relaţiei: L=  N2
l
208
209
7.2. Instalatii de sonerii

Acestea au rolul de a produce un semnal acustic pe cale electrica. Cea mai simpla instalatie de sonerie
(fig. 1) este compusa din :
210
 Transformatorul electric, care are rolul de a reduce tensiunea retelei de 220 V (sau 120 V) la
tensiunea de 3 ; 5 ; 8 ;
 clopotul electric care are rolul de a transforma enegia electrica in energie acustica usor de
perceput de om ;
Fig.1. Instalatie de sonerie :

1 – transformator electric ; 2 – clopot ; 3 – buton de actionare ; 4 – sigurante fuzibile ; 5 –
conducte electrice de tensiune redusa ; 6 – conducte electrice la tensiunea de 220 V (sau 120 V).
 butonul de actionare, care are rolul de a inchide circuitul electric al clopotului ;

 conducte electrice pentru circuitul de tensiune redusa ;
 conducte electrice pentru legarea la reteaua electrica de 220 V (sau 120 V)
Instalatia de sonerie este prevazuta cu sigurante fuzibile, montate pe conductele de legare la reteaua de
220 V (sau 120 V), pentru a asigura protectia la scurtcircuit.
Instalatia de sonerie astfel descrisa se uilizeaza frecvent in apartamentele de locuinte. Alimentarea
soneriei se face dintr-un circuit de priza. Sigurantele fuzibile, transformatorul si clopotul electric se
monteaza in apartament pe placa tabloului electric (fig.2). Butonul de actionate se monteaza pe perete
in exteriorul apartamentului, langa usa la intrare. Conductele electrice pana la buton sunt conducte din
cupru sau alminiu, izolate cu masa plastica (TY 0,8). Ele se introduc intr-un tub de protectie de masa
plastica (IPY) care se monteaza ingropat in perete sau in tencuiala acestuia. In cazul in care instalatia
de sonerie se executa ulterior instalatiei electrice din apartament, transformatorul si colpotul se
monteaza langa tabloul electric pe o placa de lemn sau alt material izolator.
Fig..2. Montarea instalatiei de sonerie : 1 – sigurante fuzibile ; 2 – transformatoare ; 3 – clopot ; 4 –

buton ; 5 – conducte electrice de legatura in tabloul electric ; 6 – conducte electrice montate in tub
de protectie si ingropate in perete ; 7 – placa tabloului elecric.
Soneria electrica (fig..3) este formata dintr-un electromagnet de curent alternativ, care are doua bobine
1,un miez de fier 2, o lamela elastica metalica 3(care are la varf un mic ciocanel) si un clopot metalic
4.
211
Fig.3. Soneie electrica
Cand electromagnetul este parcurs de curent, lamela elastca 3 vibreaza si loveste clopotul 4,
provocand un semnal acustic.Sunetul poate fii schimbat ca intensitate prin modificarea distantei dintre
ciocanelul lamei 3 si clopotul 4. Acesta se face prin strangerea sau slabirea surubului de fixare al
clopotului. Toate aceste piese se monteaza pe un suport de ebonita 5, care este prevazut cu niste urechi
de prindere 6. Legaturile electrice la infasurarea electromagnetului se face la bornele 7.
In cazul locuintelor cu putine apartamente, soneriile pot fi actionate din doua locuri(fig. 4) ; de la usa
de intrare in cladire (unde pe o placa se afla toate butoanele pentru apartamentele din acesta) si de la
usa fiecarui apartament.
a b
Fig.4. Schema electrica a unei instalatii de sonerii pentru o locuinta cu sase apartamente :
a –schema multifilara ; b scheme unifilara ;
Pentru astfel de instalatii, care de regula au o intindere mica, se monteaza un singur transformator de
sonerie. Acesta se monteaza in tabloul de lumina comun pentru apartamente. In ultimul timp, clopotul
electric este inlocuit in apartamente, cu o sonerie muzicala.
Instalatiile de sonerii se mai utilizeaza frecvent in scoli, institute de invatamant superior, camine,
internate etc.
212
7.3. Instalatii pentru chemarea de persoane

Sunt intalatii de curenti slabi fracvent utilizate in spitale si hoteluri.In figura 5 este prezentata
shema desfasurata a unei astfel de instalatii. Butoanele b1.1 b1.2 si b1.3 * se afla in camera 1 langa
fiecare pat (sau un buton intre doua paturi), butoanele b2.1, b2.2 si b2.3 in camera 2 etc.
Soneria h0 si lampile de semnalizare h1. 1, h2.1 etc. se afla montate in incaperea de supraveghere
unde se afla persoana cautat.Lampile h1.2,h2.2 etc. Se monteaza pe culoar, deasupra camerelor 1, 2
etc.Instalatia mai cuprinde releele d1, d2 care se gasesc montate pe acelasi panou cu soneria h0 si
lampile h1 .1, h2.1.Instalatia functioneaza in felul urmator : cand personalul de serviciu este cautat, se
apasa pe unul din butoanele b1.1 ... b2.3 ,de exemplu b2.2 (buton ce este montat in camera 2 langa
patul 2). Aceste butoane sunt duble, efectuand simultan contactele 1-2 si 2-3. Butonul b2.2 stabileste
urmatoarele circuite :
Fig 5. Schema electrica desfasurata a unei instalatii pentru chemarea de persoane dintr-un spital
-transformatorul f1 – borna B, butonul b2.2 – borna 1, butonul b2.2 – borna 2,soneria h0 – borna
0, soneria g0 – borna 1,siguranta fuzibila e2 – borna 1, siguranta fuzibila – borna 0 si transformatorul
f1 – borna A ;
f1-B, b3,2-3 b2.2-4, d2-0, d2-1, e2-0, f1-A .
Prin realizarea primului circuit se pune sub tensiune soneria h0 care avertizeaza acustic ca s-a
facut un apel. Al doilea circuit asigura punerea sub tensiune a releului intermediar d2 care inchide
contactele normal deschise 1d2 si 2d2. Primul dintre acestea asigura automentinerea releului d2, iar al
doilea asigura functionarea lampilor de semnalizare h2.1 (din camera de supraveghere) si h2.2 (aflata
pe coridor, deasupra usii camerei din care s-a chemat),realizandu-se si o avertizare optica. Aceasta
permite o usoara identificare a incaperii din care sa facut apelul.
213
Fig 6. Instalatie pentru chemarea de persoane dintr-un spital pentru patru camere cu trei paturi in
fiecare camera
Soneria h0 functioneaza numai atat timp cat se apasa pe butonul b2.2, in timp ce lampile h2.1 si
h2.2 raman aprinse, deoarece releul d2 este parcurs de current. Dupa rezolvarea apelului, personalul de
serviciu revine in camera de supraveghere si deblocheaza releul d2, pregatind instalatia pentru un nou
apel din aceeasi incapere. Daca pe perioada absentei din incaperea de supraveghere a personalului se
efectueaza unul sau mai multe apeluri din alte camere, lampile de avertizare corespunzatoare acestor
camere raman aprinse atat pe panoul din incapere, cat si pe culoare, permitand identificarea rapida a
locurilor de apel.
7.4. Instalatii pentru semnalizarea unei situatii anormale in constructie sau intr-o instalatie
De multe ori, in contructii sau in instalatii, pot sa apara situatii anormale care, nedepistate intr-un
timp scurt, pot sa conduca la mari pagube materiale, la oprirea procesului de productie si uneori chiar
la pierderi de vieti omenesti.Astfel, un incendiu nedepistat din timp poate sa duca la distrugerea
completa a constructiei cu toate bunurile din aceasta, poate sa provoace explozii etc.Depasirea
temperaturii admise intr-o instalatie poate sa duca la depasirea presiunii normale, putand provoca
explozii, poate sa conduca la degradarea unor produse, la accidente de munca etc.
De aceea, pentru buna desfasurare a activitatii dintr-o constructie si buna functionare a instalatiilor
ce deservesc constructia sau fac parte din diferite fluxuri tehnologice acestea sunt prevazute cu divarse
instalatii de avertizare in functie de specificul lor. Diversitatea instalatiilor pentru semnalizarea
situatiilor anormale este foarte mare. In momentul de fata, datorita dezvoltarii remarcabile a stiintei si
tehnicii, se poate aprecia ca aproape orice situatie considerata anormala poate fi semnalizata.
Toate aceste instalatii pentru semnalizarea situatiilor anormale functioneaza dupa schema de
principiu din figura 2.9. Instalatiile se compun dintr-un dispozitiv T, numit traductor ce este in masura
sa transforme un semnal neelectric (termic, mecanic, luminos etc. in functie de situatia urmarita) intr-
un semnal electric. Semnalul electric este transmis centralei de avertizare care semnalizeaza situatia
anormala atat acustic (cu o sonerie sau hupa), cat si optic (cu lampi de semnalizare).
214
Fig 7. Schema de principiu a unei Fig. 8. Termometru cu

instalatii pentru semnalizarea unei contacte electrice
situatii anormale
7.4.1. Instalatii de semnalizare pentru depasirea temperaturii

In aceste instalatii traductorul este de regula un termometru cu contacte electrice (fig. 2.10).
Acesta este un termometru cu ac indicator I. Termometrul mai este prevazut cu doua indicatoare fixe
(LI pentru limita inferioara si LS pentru limita superioara a temperaturii), limite ce nu trebuie depasite
pentru a nu crea o situatie anormala in instalatie. Indicatoarele LI si LS pot fi fixate dupa dorinta pe
scala aparatului. Atat indicatoarele LI si LS, cat si arcul indicator mobil I au prevazut contacte
electrice, astfel incat la atingerea limitelor ele inchid un circuit electric. Termometrele cu contacte au
un racord pentru agentul a carui temperatura se urmareste si un altul pentru conductele electrice ce se
leaga la contactele termometrului. In cazut descris mai sus sunt necesare trei conducte pentru racordul
electric.
In multe situatii indicatorul fix pentru limita inferioara (LI) poate sa lipseasca si legatura electrica
se face numai cu doua conducte electrice. Schema electrica desfasurata a unei astfel de instalatii este
data in figura 9.
Fig. 9. Schema electrica desfasurata a unei instalatii de avertizare pentru depasirea temperaturii
Contactul corespunzator atingerii limitei inferioare a temperaturii este indicat prin contactul
normal deschis (ND)f1, iar cel corespunzator atingerii limitei superioare a tempraturii prin f2. Cand se
atinge temperatura limita inferioara se inchide contactul f1. Se pune sub tensiune, in acest fel, releul
intermediar d1 aflat la limita 1. Acesta inchede contactele 1d1 (linia 3) si 2d1 (linia 6).Primul pune sub
tensiune soneria h0 montata pe linia 3 ; in felul acesta se face o prima avertizare acustica care atrage
215
atentia personalului de supraveghere. Daca soneria este suparatoare, prin apasarea butonului dublu b1
aceasta este scoasa de sub tensiune si semnalul inceteaza. Butonul b1 pune totodata sub tensiune releul
d3 care la randul lui inchide contactul 2d3 care realizeaza automentinerea si deschide contactul 1d3
care intrerupe circuitul soneriei h0 chiar daca se lasa liber butonul b1. Contactul 2d1 realizeaza
inchiderea circuitului lampii de semnalizare h1 (pe linia 6) care avertizeaza optic asupra atingerii
temperaturii minime. Semnalul optic se mentine atata timp cat releul d1 va fi parcurs de current.
Curentul prin acesta inceteaza numai daca contactul f1 se deschide, deci daca temperatura a inceput sa
creasca peste valoarea limita inferioara. Daca se atinge valoarea limita superioara, se inchide contactul
f2 si releul d2 este parcurs de curent (linia 2). Acesta inchide contactele normal deschise de pe linile 5
si 7 (1d2 si 2d2), deteminand functionarea soneriei h0 pentru avertizarea acustica si a lampii de
semnalizare h2, asigurand astfel si semnalizarea optica (deoarece soneria se deblocheaza ca si in cazul
anterior).
7.4.2 Instalatii de semnalizare a incendiului

In aceste situatii, traductorul din figura 10 este un detector de incendiu. Detectoarele de incendiu
se executa in foarte multe tipuri, diferite intre ele atat prin principiul fizic pe care se bazeaza, cat si
pentru constructia prpiu-zisa. In cele ce urmeaza se va descrie o instalatie de semnalizare ce utilizeaza
un detector de temperatura fuzibil ce se fabrica si in tara noastra. Se compun dintr-o carcasa de masa
plastica 1 in interiorul careia se afala un grup de lamele metalice 2, 3 si 4, bornele electrice a, b si csi
un cilindru din masa plastica 5, de culoare rosie. Lamela 2 este fixata si legata la contactul b. Lamela
mobila 3 este prinsa de lamela fixa 2 prin nitul fuzibil 6 si de lamela mobila 4 prin piesa izolatoare 7.
Cilindrul 5 este mentinut in carcasa de lamela 4, datorita pozitiei lui si a opritorului 8 aflat pe
partea inferioara a acstuia. In acest fel, intre bornele a si b (legate la lamelele 2 si 3) exista continuitate
electrica. Circuitul inchis de bornele a-b se numeste circuitul de veghe, iar detectorul se spune ca se
afla in stare de veghe (fig. 10, a). La cresterea temperaturii din incapere (55 sau 75C), datorita unui
inceput de incendiu, aerul cald topeste nitul fuzibil 6 si legatura dintre lamelele 2 si 3 se desface. Se
intrerupe circuitul electric stabilit prin a-b si lamela 3 se deplaseaza spre stanga. O data cu aceasta si
lamela 4 se deplaseaza spre stanga (deoarece este legata prin lamela 3 de piesa 7).
Fig. 10. Detector de temperatura cu fuzibil : a - in stare de veghe

b – dupa declansare
In felul acesta se elibereaza cilindrul 5 care coboara, iesind din cutia detectorului (este de culare
rosie pentru a fi usor observat de la distanta). Lamela 4, in aceasta noua pozitie inchide contactele 9
dintre lamela 2 si 4. Se inchide astfel circuitul de avertizare prin bornele b-c (fig. 10, b). O data cu
declansarea semnalelor acustice si optice de aparitie a incendiului se poate declansa si o instalatie de
stingere a acestuia. cilindrul de culoare 5, ce iese din detector, prin identificarea rapidaa locului de
unde s-a declansat alarma. Dupa inlaturarea pericolului, detectorul se pune din nou in stare de veghe
prin introducerea cilindrului 5 in interiorul detectorului si prin fixarea lamelelor 2 si 3 cu un nit nou
fuzibil.
216
In figura 11 este aratata schema de semnalizare a incendiului. Astfel, in stare de veghe, releele d1,
d1‘ etc. se afala sub tensiune si d2, d2‘ etc. nu sunt sub tensiune. Contactele normal inchise 1d1 si 2d1,
1d1‘ si 2d1‘ etc. sunt deschise (deoarece d1, d1‘ etc. sunt parcurse de curent – curent de lucru). Daca
unul dintre detedtoarele de pe bucla 1 a declansat, este scos de sub tensiune releul d1 si pus sub
tensiune releul d2. In acest moment contactele 1d1 si 2d1 revin la pozitia inchis, iar 1d2 si 2d2 se
inchid.
Liniile 1, 9 si 10 sunt parcurse de curent si se realizeaza atat realizarea acustica prin hupa h1, cat si
cea optica prin lampa h2 corespunzatoare buclei 1. Pentru a inlatura semnalul acustic (suparator de
regula) se apasa pe butonul dublu b1 care se pune sub tensiune linia 2 si scoate de sub tensiune linia1.
Pe linia 2 se afla releul d3 care desface contactul 1d3 si se inchid contactele 2d3 si 3d3. Primul dintre
acestea scoate de sub tensiune huapa dupa revenirea butonului b1, contactul 2d3 realizeaza
automentinerea releului d3, iar 3d3 pune sub tensiune linia 4, punand in functiune releul clipitor d4 cu
lampa h2. Cat timp detectorul este declansat
Fig. 11. Schema de semnalizare a aparitiei unui incendiu, folosind detectoare de caldura cu fuzibil
(pe bucla 1), lampile h3 si h2 sunt in functiune. Dupa stingerea incendiului, detectorul se readuce in
starea de veghe, punand din nou sub tensiune releul d1 si scotandu-l pe d2. Aceasta face ca lampa h3
sa se stinga. Lampa h2 se stinge prin deblocarea manuala a releului d3. Analog se petrec lucrurile cand
declanseaza un nou detector de pe alta bucla. Va semnaliza hupa si lampacorespunzatoare buclei de de
supraveghere. Datorita curentului de lucru, instalatia permite si semnalizarea unor defecte ca :
desfacerea unei legaturi electrice, ruperea unui conductor etc.
Dupa cum rezulta, instalatia de supraveghere (v. fig. 11) este permanent parcursa de curent , deci
consuma energie electrica. Acest consum este justificat de importanta bunurilor materialelor ce
trebuie ferite de un eventual incendiu
7.5. Instalaţii pentru detecţia şi semnalizarea efracţiei şi agresiunii

Aceste instalaţii pot fi clasificate după o serie de principii. Astfel spus, o instalaţie de detecţie şi
semnalizare a efracţiei şi agresiunii trebuie :
217
- să reacţioneze sigur într-un timp cât mai scurt;

- să aibă o rată minimă a alarmelor false;
- să nu poată fi anihilat sau bruiat;
- să fie deschis pentru agresiuni ulterioare;
- să anunţe în timp util instituţiile abilitate să intervină astfel încât efectele efracţiei să fie
limitate;
- să aibă posibilitatea de analiză post- eveniment în vederea recuperării unor prejudicii şi de
îmbunătăţire a metodelor de prevenire a evenimentelor.
Funcţie de aceste principii, supravegherea, în consecinţa şi instalaţia de supraveghere, poate fi
clasificată astfel :
- supraveghere perimetrică ( se poate realiza cu detectoare cu infraroşu, cu microunde, cu
ultrasunete, cu detectoare duale);
- supraveghere periferică ( se poate realiza cu detectoare de deschidere a uşilor, detectoare de
vibraţii, detectoare acustice de geam spart);
- supraveghere perimetrală ( se poate realiza cu bariere în infraroşu, bariere de microunde, cablu
capacitiv, cablu îngropat, cablu microfonic);
- supravegherea obiectelor;
- alarmarea în caz de efracţie ( montarea unui contact magnetic pe o fereastră).
7.6. Instalaţii de control al accesului

Aceste instalaţii sunt amplasate la fiecare punct de intrare în zona protejată. Au în componenţa
lor un dispozitiv care citeşte un identificator aflat ăn posesia solicitantului, analizează drepturile lui de
acces şi deschide uşa sau semnalizează interdicţia. Obligatoriu, instalaţia trebuie să fie prevăzută cu un
dispozitiv care să blocheze, în mod automat, accesul următoarei persoane.
Cele mai simple instalaţii de control al accesului şi cele mai ieftine, protejează locuinţele,
persoanele sau spaţiile comune ale complexelor de locuit, permitând intrarea numai a persoanelor care
deţin chei ( fizice sau numerice) sau a celor acceptate de proprietarii locuinţelor.
Instalaţiile cu caracter deosebit, în care se desfăşoară activităţi de mare importanţă, secrete, cu
caracter periculos, etc, sunt instalaţii total automate şi evident foarte scumpe.
Dintre instalaţiile de control al accesului amintim:
- interfoane pentru imobil;
- cartele magnetice;
- cartele de proximitate;
- cartele cu efect Wiegand;
- cartele inteligente;
- codul individual ( PIN).
Toate metodele de identificare prezentate anterior sunt valabile la furt sau chiar duplicare. Cititorul
recunoaşte identificatorul şi nu pe persoana care deţine codul. Din acest motiv s-au proiectat instalaţii
care să permită analiza posesorului de cod. Aceste instalaţii apelează la citirea amprentei digitale, la
citirea amprentei palmare, la analiza irisului, etc.
7.7. Instalatii de telefonie

Postul telefonic (telefonul) este format dintr-un microfon (dispozitiv ce transforma undele acustice
in semnale electrice) pe care le transmite altui post (telefonic), si un difuzor (care transforma
semnalele electrice, primite de la un alt post, in unde acustice ce sunt percepute de urechea omului).
Legatura electrica intre doua posturi telefonice se face prin intermediul unei centrale telefonice.
Centrala telefonica poate fi :
- centrala de intreprindere (manuala sau automata) care permite legatura numai intre posturile
telefonice din intreprindere ;
- centrala de oras care asigura legatura intre dintre posturi telefonice aflate in afara
intreprinderilor.
218
Pentru legatura intre doua posturi telefonice din doua intreprinderi diferite este necesar sa se
apeleze atat la centralele de intreprindere, cat si la centrala de oras.
Echipamentele centralelor, ale posturilor telefonice si ale retelelor de legatura dintre acestea sunt
executate, exploatate si intretinute de intreprinderi special profilate (intreprinderile din sectorul de
telecomunicatii).
Fig. 12. Schema instalatiei de telefonie dintr-o cladire de locuit
Din punct de vedere al specialitatii de instalatii, in cadrul acestora se executa tubulatura de

protectie a retelelor de distributie din instalatiile de telefonie. De exemplu, schema instalatiei de
telefonie dintr-o cladire de locuit (cu subsol, parter si sapte etaje si cu cate cinci apartamente pe nivel)
arata ca in figura 12.
7.8. Instalaţii de telefonie tehnologică ( dispecer)

Instalaţiile de dispecer asigură legături operative, independente, necesare procesului
tehnologic, între organele de conducere tehnică şi de exploatare în incinta intreprinderilor, cât şi cu
forurile de conducere tehnica din exterior, eventual cu puncte de dispecer din alte unităţi. Modul de
organizare al reţelei de telefonie tehnologică este impus de numărul posturilor care trebuie instalate şi
de sistemul de centralizare a conducerii procesului tehnologic.
Centralele de dispecer au capacitate de 20- 60 linii şi sunt de două tipuri : de masă şi de
pupitru. Centralele mici tip pupitru nu necesită un spaţiu anume, montându-se pe masa de lucru a
dispecerului. Centralele cu rame de relee şi amplificatoare se amplasează intr-o incăpere separată, cât
mai aproape de camera dispecerului, unde se va instala pupitrul de comanda sau în aceeaşi incăpere cu
dispecerul, prevăzându-se in acest scop un spaţiu de cca 6m.
Alimentarea centralei se face de la o baterie de acumulatoare ( 24- 60 V) amplasată în aceeaşi
incăpere cu bateria centralei telefonice sau într-o incăpere destinată special acestui scop.
7.9. Instalaţii de interfon

Interfonul este compus dintr-un post principal şi mai multe posturi secundare şi se instalează
pentru comunicări operative, dispoziţii, conferinţe şi o mai bună coordonare a serviciului de dispecer.
Instalaţia permite ca de la fiecare aparat să se efectueze convorbiri cu alt abonat, cu o parte sau cu toţi
abonaţii conectaţi la aparatul respectiv, fără intermediul postului principal.
Fiecare post principal sau secundar este prevăzut cu un aparat de masă echipat cu microfon
dinamic şi dispozitive de linii cu capacitatea de 1- 20 linii, o cutie de amplificare şi conexiuni şi un
difuzor dinamic. Alimentarea se face de la reţeaua de 220 V prin intermediul unor redresoare la care
219
sunt legate 5- 6 posturi de vorbire. Redresorul de alimentare nu necesită o încăpere separată, el putând
fi montat pe perete în orice incăpere uscată, ferită de praf, umezeală şi trepidaţii. Reţeaua folosită
poate fi construită în sistem liniar , stea sau combinat, în funcţie de amploarea posturilor.
7.10. Instalatii de radioficare si radioamplificare

Aceste instalatii au rolul de a realiza transmiterea programelor de radio sau a programelor unei
statii prpii. Se apeleaza la amplificare de cate ori semnalul captat este insuficient de puternic. Schema
de principiu a unei astfel de instalatii este aratata ai figura 13. Principalele verigi dintr-o astfel de
instalatie sunt :
 producerea sunetului, care se poate realiza de catre un radioreceptor 1, un microfon 2, un
magnetofon 3, sau un pick-up 4. Instalatiile sunt de radioamplificare cand utilizeaza
receptorul radio pentru producerea sunetului si de amplificare cand sunetul este produs de
celelalte aparate ;
 amplificarea sunetului, care se realizeaza printr-o statie de amplificare 5. Pana la 150 W se
numesc statii de mica putere, iar peste aceasta valoare se numesc statii de mare putere. In
acest ultim caz, statia trebuie montata intr0o incapere special destinata, cu suprafata intre
12 si 20 m² ;
 controlul sunetului emis de statia de amplificare, care se face cu ajutorul uni difuzor 6 ;
Fig 13. Schema de principiu a unei instalatii de radioamplificare
 distributia semnalului electric, care se face prin intermediul unor coloane electrice 7, unor
firide de distributie 8 si unor circuite electrice 9. Coloanele electrice si circuitele se
executa din daua conducte AFY 2,5 mm² sau TY 1 mm, montate in tub IPY (cand acesta
se ingroapa in constructie ) sau PEL (cand se executa aparent). Firiadele sunt
asemanatoare cu cele de telefonie, dar de dimensiunu mai mici: 380 x 180 x 185 (in mm) ;
 redearea semnalului acustic, prin transformarea semnalului electric in difuzoarele electrice
10. Pe un circuit electric se pot monta pana la 20-30 difuzoare in parallel. Racordarea
difuzoarelor se face la o priza speciala(priza pentru difuzor), cu un cordon electric
prevazut cu fisa.
Instalatiile de sonorizare a incaperilor de dimensiunu mari (Sali de spectacole, amfiteatre, Sali de
sport etc.) constau in principiu din aceleas parti componente, cu particularitatea ca pozitia difuzoarelor
este determinata de un calcul complex care tine seama de :
 formarea geometrica a incaperii ;
 finisajul peretilor si plafonului ;
 volumul salii ;
 natura sunetului ce trebuie reprodus(vorbire, muzica etc.)
220
7.11. Instalatii de ceasuri electrice

Aceste instalatii permit indicarea orei exacte in locurile unde este deosebit de important pentru
buna desfasurare a activitaii : gari, aeroporturi, inteprinderi industriale, cladiri social-administrative
etc.
Instalatiile de acest fel se compun din:
 ceasul principal ;
 ceasurile secundare ;
 conducte de legatura intre acestea si ceasul principal.
Ceasul principal emite la intervale de timp regulate (« o secunda, un minut etc.) impulsuri electrice
ce sunt transmise ceasurilor secundare. La un ceas principal pot fi racordate pana la 70 de ceasuri
secundare. Peste acest numar este necesar sa se foloseasca si o centrala de ceasuri cu rolul de a
amplifica semnalul ceasului principal. Ceasul principal este de regula un ceas cu pendul, actionat
electric (si cu o rezerva mecanica de mers normal pentru 12 ore cand alimentarea electrica nu
functioneaza).
Fig. 14. Principiul de functionare al pendulului ceasului principal, actionat electric
In figra 14 este reprezentata schita unui astfel de pendul. Este format dintr-un pendul principal
greu P si un pendul mult mai usor P‘. De acesta din urma este suspendata bobina S aflata in
scurtcircuit. De pendulul P este prins magnetul permanent M care intra cu unul din capete in bobina S
si cu celalalt in bobina S‘. Un capat al infasurarii bobinei S‘ ese legat la contactul a iar cel de-al doilea
la borna ( - ) a bateriei E1. Pe pendulul P‘ se afla un contact dublu C ce poate atinge contactele a si b.
Contactul b este legat la borna ( - ) a bateriei E2. Ceasurile secundare sunt legate in paralel pe liniile
L1 si L2 care sunt la randul lor legate la bornele ( + ) ale bateriilor E1 si respectiv E2. La deplasarea
pendulului P spre stanga , polii magnetului M intra in bobinele S si S‘. In bobina S se induce o
tensiune electromotoare si prin ea va circula un curent care va crea un flux magnetic ce va tinde sa
respinga magnetul M. Acesta isi continua insa cursa datorita inertiei si face ca bobina S sa se
deplaseze spre stanga, antrenand si pendulul P‘. Se inchide astfel contactul a-c, stabilindu-se circuitul
de alimentare a bobinei S‘ : +E1, bratul pendulului P‘, contactu l a-c, bobina S‘, -E1. Fluxul magnetic
datorat variatiei de curent din bobina S‘ face ca magnetul M sa fie atras in interiorul acesteia,
depalsandu-se in continuare spre stanga, spre punctul de elongatie maxima. In aceat timp, curentul din
bobina S scade si ajunge la zero cand pendulul P a atins punctul de echilibru. Incepe miscarea
pendulului P si a magnetului M in sens invers spre dreapta. In bobina S se induce un curent al carui
camp magnetic face sa deplaseze bobina S spre dreapta, dupa magnetul M, antrenand si pendulul P‘.
Acesta face sa se inchida contactul b-c si sa se stabileasca circuitul : +E2, linia L2, ceasurile secundare
C1, C2, . . . , linia L1, bratul perpendicular P‘, contactul bC, - E2. In felul acesta ceasurile secundare
primesc un implus electric care asigra deplasarea indicatoarelor orare. Acesta se realizeaza cu un
dispozitiv electromagnetic cuplat printr-un surub melc cu rotile dintate ale mecanismului celor doua
limbi indicatoare.
221
7.12.ALTE INSTALAŢII DE CURENŢI SLABI

7.12.1. Instalatii pentru sisteme informatice
Aceste instalaţii folosesc în transmisie cabluri optice, cabluri care facilitează transmiterea
semnalelor mult mai uşor şi în condiţii calitative superioare celorlalte tipuri de cabluri.
Un exemplu de instalaţie este cea care foloseşte transmisia semnalelor prin Internet.
Accesul la reţea se poate face de către orice calculator care dispune de un port de comunicaţie
serială. PC-ul gazda se va conecta la un server.
7.12.2. Instalaţii de antene colective
Rolul acestei instalaţii este de a capta undele electromagetice de la staţiile de emisie a
programelor de televiziune şi radio, a le amplifica şi a le distribui la receptoarele amplasate în blocuri,
locuinţe, hoteluri, spaţii comerciale. Recepţionarea programelor de radio şi televiziune, în condiţii de
colectivitate, poate fi realizată cu ajutorul antenelor colective. Pentru a fi posibilă recepţionarea este
nevoie de un amplificator care să amplifice semalul recepţionat.
In condiţiile în care tehnica se impune tot mai pregnant, aceste instalaţii sunt inlocuite cu
sisteme parabolice de recepţionare a semnalelor TV şi radio.
7. 13. Exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor de curenţi slabi

In general, instalaţiile de curenţi slabi sunt parcurse de curenţi mici. De aceea şi secţiunea
conductoarelor şi dimensiunile aparatelor de acţionare sau protecţie sunt mici. Aceasta face ca
instalaţiile de curenţi slabi să fie uşor înglobate în elementele de construcţii, iar atunci când se execută
permanent, nu ridică probleme deosebite pentru amplasarea lor.
In timpul exploatării se va urmări ca instalaţia să-şi indeplinească întocmai rolul funcţional.
Pentru acesta se va căuta să se respecte pe tot timpul exploatării:
- parametrii nominali ai surselor de alimentare, în special ai bateriilor de acumulatoare.
Periodic se va măsura tensiunea elementelor din bateria de acumulatoare şi dacă valoarea
acesteia scade sub valoarea prescrisă, bateria se reîncarcă;
- utilizarea instalaţiei în scopul pentru care a fost proiectată. Orice modificare a acesteia să se
facă numai cu acordul proiectantului de specialitate;
- manevrarea corectă a aparatelor de acţionare, de comutare;
- scoaterea de sub tensiune a instalaţiei la apariţia unei defecţiuni, a unei funcţionări anormale;
Simplitatea şi robusteţea instalaţiilor de curenţi slabi uşurează mult sarcina personalului de exploatare.
Intreţinerea instalaţiilor de curenţi slabi presupune adoptarea tuturor măsurilor tehnice şi
organizatorice, astfel ca acestea să fie exploatate tot timpul cât mai aproape de paramerii lor nominali.
Cele mai importante dintre aceste măsuri sunt:
- controlul periodic al bunei funcţionări a instalaţiei, mai ales la instalaţiile de avertizare, care
intră în funcţiune la intervale mari de timp ( instalaţiile de avertizare a depăşirii temperaturii,
presiunii, etc.). Pentru acestea se simulează atingerea situaţiei anormale şi se verifică dacă
instalaţia realizează corect avertizarea. Pentru celelalte instalaţii supravegherea curentă din
timpul exploatării este suficientă;
- verificarea periodică a integrităţii aparatelor din instalaţiile de curenţi slabi. Se verifică
prinderea aparatelor pe soclul de montaj şi integritatea carcaselor aparatelor. Acolo unde se
constată că aparatele nu sunt bine fixate se reface prinderea. Dacă aparatele sunt deteriorate
datorită lovirii sau datorită efectului curentului electric acestea se înlocuiesc;
- verificarea execuţiei legăturilor electrice la bornele aparatelor: unde se constată slăbirea
legăturii , se strâng şuruburile de fixare.
Aceste măsuri sunt măsuri generale pentru întreţinerea oricărei instalaţii de curenţi
- verificarea detectoarelor;
- verificarea centralei;
- verificarea circuitelor de legătură;
- verificarea generală a întregii instalaţii.
Detectoarele sunt supuse unui test de bază şi unui test de incercare. In cazul testului de bază se
verifică comportarea detectorului la diferite influenţe ale mediului ca: umiditatea, coroziunea,
222
trepidaţiile, variaţia tensiunii de alimentare. In cadrul testului de încercare a detectorului, acesta este
supus , în laborator, la solicitări reale de incendiu (incendiu deschis, incendiu mocnit, incendiu cu
degajare puternică de fum, incendiu cu degajare puternică de căldură şi incendiu de lichide
combustibile).
Centrala este supusă unor verificări periodice care constau în:
- măsurarea tensiunii la baterie şi pe fiecare linie de avertizare;
- verificarea funcţionării lămpilor de semnalizare;
- verificarea alarmei sonore.
Verificarea circuitelor de legătură se execută pentru fiecare detector în parte, la darea în funcţiune
şi prin sondaj la o parte din acestea, în timpul controalelor periodice.
Verificările întregii instalaţii se fac simulând o serie de defecte posibile in instalaţii şi urmărind
modul de semnalizare al acestora în centrală. Dacă toate semnalizările sunt corecte, instalaţia se află în
stare buna. Semnalizările incorecte dau indicaţii asupra părţilor de instalaţie ce nu funcţionează corect.
Toate aceste părţi din instalaţie sunt supuse unui control atent şi reparate.
Bibliografie
Mira N., Neguş C.- Instalaţii şi echipamente. Manual pentru clasele a XI-a şi a-XII-a, E.D.P., R.A,
Bucureşti,1996
Mircea I- Instalaţii şi echipamente electrice. Ghid teoretic şi practic- E.D.P., R.A., Bucureşti, 1996
Mareş F., Cociuba P. şi alţii- Tehnologii în electrotehnică. Manual pentru clasa a X-a, Art Grup
Editorial, Bucureşti,2006
223
Capitolul 8.
REALIZAREA SI INTRETINEREA INSTALATIILOR ELECTRICE DE LUMINA SI
FORTA
Prin instalatii electrice se inteleg acele instalatii care sunt destinate a folosi energia electrica
pentru forta, iluminat si alte scopuri industriale sau casnice.
Instalatiile electrice de iluminat se pot clasifica in functie de locul de amplasare, natura
surselor de lumina, directia luminii, amplasarea corpurilor de iluminat in raport cu suprafetele
iluminate si destinatie.
In raport cu locul de amplasare a instalatiilor, acestea pot fi :
- de iluminat interior;
- de iluminat exterior;
- de iluminat etanse;
- speciale ( sali de spectacole, vitrine, expozitii, etc).
Dupa natura surselor de lumina folosite se disting:
- cu lampi cu incandescenta;
- cu lampi fluorescente;
- cu lumina mixta, utilizand combinatii de lampi din ambele categorii.
In functie de directia luminii emise de corpuri fata de planul de utilizare se obtine:
- iluminat dirijat, caracterizat prin faptul ca lumina ajunge pe obiectele iluminate dintr-o
directie principala, ceea ce favorizeaza producerea umbrelor si realizarea contrastelor;
- iluminat difuz, caracterizat prin faptul ca lumina nu vine dintr-o directie principala asupra
obiectelor iluminate, ceea ce favorizeaza reducerea luminantelor.
Dupa amplasarea corpurilor de iluminat in raport cu suprafetele iluminate, instalatiile de iluminat se
clasifica in:
- iluminat general, care trebuie sa realizeze iluminarea uniforma a unor spatii sau zone si la care
nu se tine seama de necesitatile particulare ale unor portiuni din acele spatii sau zone;
- iluminat local, care trebuie sa realizeze iluminarea unor suprafete relativ mici;
- iluminat combinat, care consta in iluminarea unei suprafete prin combinarea iluminatului
general cu cel local sau cu iluminat general localizat.
In functie de destinatia lor, instalatiile de iluminat se diferentiaza in:
- instalatii pentru iluminat normal, care servesc pentru alimentarea cu energie electrica a
corpurilor de iluminat care asigura desfasurarea activitatii normale in cladire;
- instalatii electrice pentru iluminatul de siguranta, care servesc pentru alimentarea cu energie
electrica a unor corpuri de iluminat in cazul defectarii instalatiei electrice pentru iluminatul
normal.
Iluminatul de siguranta, la randul lui, poate fi:
- pentru continuarea lucrului, care se prevede in incaperile unde functioneaza receptoare
electrice de categoria zero ( sali de operatii, de reanimare, etc);
- pentru evacuarea personalului din cladire;
- contra panicii ( sali de teatru, cinematograf);
- pentru circulatie ( in marile magazine comerciale, hale industriale);
- pentru veghe ( in dormitoare din crese, camere de bolnavi);
- pentru marcarea hidrantilor;
- de paza.
Dupa modul in care se executa, instalatiile electrice se impart in:
- instalatii electrice executate aparent, la care conductoarele electrice, prizele, intreruptoarele
sunt montate in mod vizibil. Astfel de instalatii se folosesc in special in halele industriale
prevazute cu grinzi, in subsoluri, poduri, baraci de lemn, pe santiere, etc;
- instalatii electrice executate ingropat, la care conductoarele electrice nu se vad, fiind
ingropate in tencuiala zidariei, iar corpurile prizelor, intreruptoarelor, dozelor, etc, sunt de
asemenea introduse in niste locasuri speciale astfel incat se vad doar capacele. Instalatiile
224
executate ingropat sunt mai estetice si sunt folosite in locuinte, sali de spectacole, cladiri
publice, birouri, intreprinderi industriale, etc.
Din punctul de vedere al tensiunii, instalaţiile de joasă tensiune care funcţionează la tensiune până la
1000 V, se împart în:
- instalaţii electrice cu tensiune între conductor şi pământ până la 250V;
- instalaţii electrice cu tensiune între conductor şi pământ peste 250V.
Instalaţiile electrice pot servi numai pentru iluminat şi se numesc instalaţii electrice de iluminat
sau pot servi pentru alimentarea diferitelor receptoare electrice de puteri mari, ca motoare şi cuptoare
electrice , aparate de sudat, etc. şi se numesc instalaţii electrice de forţă.
Instalatiile electrice de forta fac legatura electrica intre receptoarele de forta (motoare electrice,
prize trifazate, cuptoare electrice) si sursa de alimentare cu energie electrica, asigura o buna
functionare a receptoarelor de forta, le protejeaza contra scurtcircuitelor si asigura securitatea
muncii personalului de deservire.
8.1.Componente necesare executarii instalatiilor electrice industriale

8.1.1. Conducte electrice ( conductoare si cabluri electrice)
La confectionarea conductelor electrice se folosesc metale cu rezistenta electrica si coeficient de
variatie a rezistentei cu temperatura cat mai mica. Materialul conductor poate fi neizolat sau izolat cu
unul sau mai mai multe straturi de material izolant. Pentru a mari rezistenta mecanica a conductei
electrice aceasta este prevazuta cu un invelis metalic de protectie mecanica peste care se aseaza un
invelis de protectie contra coroziunii.
Pentru fabricarea conductoarelor electrice se folosesc cuprul si aluminiul. Aceste materiale sunt
utilizate in stare cat mai pura ( minim 99,90% cupru pur, 99,95% aluminiu) deoarece continutul de
impuritati are o mare influenta asupra conductivitatii electrice. Rezistivitatea aluminiului este de 1,65
ori mai mare decat a cuprului, dar greutatea specifica este de 3,3 ori mai mica. Rezistenta mecanica a
aluminiului este mica, dar el este un metal rezistent la coroziune.
Aceste materiale se folosesc sub forma de sarme trefilate cu diferite grade de ecruizare ( m- moale,
´ t- jumatate tare, t- tare), bare, placi.
Dimensiunile conductoarelor se aleg in functie de material si de intensitatea maxima a curentului
din circuit.
Conductoarele electrice folosite in instalatii pot fi :
- conductoare monofilare, la care sectiunea conductorului este formata dintr-un singur fir;
- conductoare multifilare, la care sectiunea conductorului este formata din mai multe fire
rasucite sau impletite.
In instalatiile electrice se intalnesc urmatoarele tipuri constructive de conductoare:
- conductorul neizolat, alcatuit din unul sau mai multe fire neizolate, rasucite intre ele;
- conductorul izolat, format din unul sau mai multe fire neizolate, rasucite intre ele peste care se
aplica o izolatie, cu sau fara invelis de protectie;
- conductorul izolat ( cordonul sau snurul), constituit din doua sau mai multe conductoare
izolate, flexibile, rasucite impreuna, peste care se aplica invelisuri protectoare;
- cablul, alcatuit din unul sau mai multe conductoare izolate, cuprinse intr-o manta etansa, peste
care se aplica invelisuri protectoare.
Materialele folosite in constructia conductoarelor electrice se clasifica astfel: materiale
conductoare (cuprul si aluminiul), electroizolante ( materiale plastice, cauciucuri naturale si sintetice,
lacuri electroizolante, materiale fibroase- fire de bumbac, matase naturala, fire de sticla, etc), de
impregnare (lacuri de impregnare), de protectie ( mantale din materiale metalice sau nemetalice, iuta,
hartie, benzi de otel, polivinil, tesaturi de bumbac, de matase, fire sintetice).
Conductoarele pentru instalatii electrice fixe se clasifica astfel:
- cabluri cu conductoare de cupru, respectiv aluminiu, cu izolatie de PCV;
- conductoare de joasa si medie tensiune cu izolatie de cauciuc;
225
- conductoare de joasa tensiune cu izolatie de material plastic.
Exemplu de notare a conductoarelor:

FY- conductor de cupru cu izolatie de PCV;
AFY- conductor de aluminiu cu izolatie de PCV.
Fig.1.1 1-conductor de cupru sau aluminiu ; 2-izolatie de cauciuc ; 3-banda cauciucata ; 4-împletitură
de bumbac impregnat în amestec bitumin ; 5-împletitură din fibre metalice; 6-izolaţie de hîrtie; 7-
izolaţie de PVC;
a) cablu cu conductor din cupru sau aluminiu izolat cu cauciuc;

b) cablu cu conductor din cupru armat;
c) cablu cu conductor din cupru sau aluminiu izolat cu cauciuc şi rezistent la intemperii;
d) conductor în manta de cauciuc cu executie mijlocie;
e) conductor plat pentru corpuri de iluminat;
f) conductor punte cu izolaţie din PVC.
8.1.2. Tuburi protectoare

Conductoarele din instalatii se protejeaza impotriva loviturilor, a prafului, a umezelii, a
vaporilor, prin tuburi de protectie. Acesta tuburi se pot monta sub tencuiala, sub pardoseala, aparent,
pot fi ingropate in zidarie sau in plansee. Pentru a fi recunoscute usor se utilizeaza simboluri a caror
semnificatie este urmatoarea:
226
- I = tuburi izolante;
- P = tuburi de protectie;
- E = tuburi etanse;
- Y = tuburi din PVC;
- L = tuburi lacuite.
Pentru a fi ferite de coroziune, tuburile se plumbuiesc sau se lacuiesc. Ca sa nu se produca
deteriorarea izolatiei conductoarelor introduse in tuburi, interiorul tuburilor trebuie sa fie bine finisat.
In functie de constructie si de materialul din care sunt executate deosebim mai multe categorii de
tuburi:
- tuburi izolante usor protejate IP sunt realizate din tablă de oţel plumbuită cu grosime de
0,15 - 0,22 mm şi îmbinată prin fălţuire. In interior se introduce un tub izolant din carton impregnat
cu bitum industrial. La montare se folosesc ca accesorii dozele tip IP , coturi , manşoane.
- tuburi de protectie P sunt realizate din tablă de oţel laminat la rece (îmbinat prin
suprapunerea marginilor şi lăcuit în interior şi exterior împotriva coroziunii). Asigură numai protecţia
mecanică a conductoarelor. Se montează numai aparent în încăperi uscate, fără praf sau agenţi
corozivi. La montare se utilizează o serie de accesorii : doze de ramificaţie din fontă sau tablă de oţel,
curbe , coturi şi manşoane de legătură, scoabe
- tuburi izolante usor protejate, flexibile IPF sunt realizate din bandă de oţel plumbuită,
înfăşurată în elice şi prevăzut în interior cu căptuşeală izolantă din bandă de hârtie impregnată în două
straturi în elice
- tuburi izolante de protectie, etanse PEL sunt realizate din tablă de oţel laminat la rece ,
îmbinată prin sudare pe generatoare asigurând o bună protecţie mecanică şi etanşeitate. La exterior ,
aceste tuburi se lăcuiesc cu lac protector contra coroziunii, iar în interior se introduce o izolaţie din
carton impregnat cu bitum. Pentru ansamblare se utilizează manşoane şi coturi filetate, precum şi doze
din fontă cu garnituri din cauciuc pentru etanşare. Se montează aparent sau îngropat , în încăperi cu
pericol de explozie sau incendiu, unde nu se pot folosi tuburile P şi IP .
- tuburi izolante si de protectie, flexibile, cu rezistenta mecanica IPFR sunt confecţionate din
două fâşii de tablă din oţel plumbuit, înfăşurate elicoidal şi prevăzute la interior cu un strat de hârtie
izolantă înfăşurată tot elicoidal. Se foloseşte în condiţii similare ca şi tubul IPF în locurile unde este
necesară o rezistenţă mecanică sporită.
- tuburi de protectie flexibile cu rezistenta mecanica PFR au două învelişuri flexibile din
bandă de oţel plumbuit , înfăşurat în elice, între care se dispune o bandă de hârtie impregnată. Se
utilizează în medii umede , dar necorozive, pe trasee su solicitări mecanice de până la 3 daN/cm2 .
- tuburi de protectie, etanse din teava de otel;
- tevi se utilizează în instalaţiile electrice în locurile care necesită o protecţie mecanică
superioară sau o execuţie perfect etanşă, ori atunci când este nevoie de diametre mai mari de 35 mm.
- tuburi cu manta din policlorura de vinil rezistă la acţiunea corozivă a principalilor agenţi
chimici şi a materialelor utilizate în construcţii ( var, ciment , ipsos, etc.), ard numai la flacăra
întreţinută, nu absorb apa şi suportă îndoiri de 900 cu o rază minimă de trei ori diametrul exterior . Se
montează îngropat sau aparent, dar numai pe suporturi necombustibile . Nu se utilizează la instalaţii cu
siguranţă marită în funcţionare, precum sunt : iluminatul de siguranţă, alimentarea şi comanda
pompelor de incendiu, instalaţiile de semnalizarre a incendiilor.
- tuburi de beton.
8.1.3. Accesorii pentru instalatii electrice

Accesoriile pentru instalatiile electrice interioare servesc atat pentru executarea conexiunilor
cat si pentru executarea legaturilor dintre tuburile de protectie. Ca accesorii pentru executarea
conexiunilor se folosesc papucii de cablu si clemele de legatura. Papucii de cablu sunt piese de
legatura care se fixeaza la capatul conductoarelor prin lipire sau prin strangere, pentru a se putea
efectua legaturi la un surub de contact, la o borna sau la un bolt. Clemele de legatura sunt executate
din cupru si se monteaza pe sine suport.
227
Pentru legaturile dintre tuburile de protectie se utilizeaza scoabe de fixare, dibluri, doze,
mansoane de legatura, coturi si curbe, inele si pipe de protectie. Scoabele se utilizeaza pentru fixarea
tuburilor in cazul instalatiilor aparente. Ele sunt executate din tabla de otel si sunt lacuite sau
plumbuite pentru protectia contra coroziunii. Diblurile de otel au o gaura cu filet interior, in care se
insurubeaza un surub de 10 mm lungime, pentru fixarea scoabelor, sau de 25 mm lungime, pentru
fixarea rolelor de portelan. Dozele sunt cutii rotunde sau patrate, confectionate din tabla de otel
plumbuita sau turnate, avand la periferie gauri care servesc pentru introducerea capetelor de tuburi.
Dozele sunt prevazute cu capace de inchidere. Sunt doze pentru aparate AIP, doze de ramificatie, doze
pentru tuburi de protectie, doze turnate. Tuburile de protectie se leaga intre ele prin mansoane de
legatura, care sunt confectionate din acelasi material cu tubul. Coturile servesc la schimbarea directiei
tubului cu 90 grade. Tot pentru schimbarea directiei tuburilor servesc curbele. Inelele si pipele de
protectie se utilizeaza pentru a se proteja izolatia conductoarelor de marginea taioasa a mantalei de
tabla. Inelele si pipele de protectie se executa din portelan.
8.1.4. Aparate si echipamente electrice pentru instalatii interioare

Aparatele electrice si echipamentele utilizate in instalatiile electrice interioare se pot grupa dupa
criterii constructive sau dupa rolul functional indeplinit de instalatie. Dupa rolul functional, deosebim :
- aparate de masurat marimi electrice : ampermetre, voltmetre, wattmetre, contoare;
- aparate de conectare : prize si fise, intreruptoare, comutatoare, contactoare, etc;
- aparate de semnalizare, care pun in evidenta prin semnale optice sau acustice o anumita stare a
instalatiei ( stare normala, de avarie, depasirea unor valori admise, etc) : sonerii, lampi de
semnalizare, hupe;
- aparate de protectie : sigurante fuzibile, intreruptoare automate, relee termice si
electromagnetice, etc.
Prizele si fisele se folosesc pentru conectarea la sursa de tensiune a consumatorilor mobili :
aparate electrocasnice, lampi portabile, aparate electromedicale, motoare, masini de spalat, unelte
actionate electric, etc. Conductele instalatiei sunt legate la priza, care constituie partea fixa, iar
legatura electrica a consumatorului mobil la sursa de tensiune se stabileste prin fise si conductoare
electrice flexibile. Prizele si fisele pentru instalatii electrice interioare servesc la conectarea
consumatorilor casnici sau pentru conectarea consumatorilor industriali si se pot monta aparent sau
ingropat. Pentru consumatorii electrocasnici, curentii nominali nu depasesc 10 A ; pentru consumatorii
industriali, prizele si fisele se construiesc pentru curenti de 25 si 60 de amperi. Priza si fisa sunt astfel
construite incat sa nu fie posibila introducerea numai a unui stift de contact al fisei in teaca prizei si
nici atingerea cu mana a stifturilor neintroduse complet insa care au ajuns sub tensiune.
Intreruptoarele si comutatoarele fac parte din categoria aparatelor de conectare, cele mai uzuale
fiind : intreruptoare cu parghie, intreruptoare si comutatoare pachet, intreruptoare si comutatoare cu
came, microintreruptoarele. O categorie aparte o constituie intreruptoarele si comutatoarele pentru
instalatii de iluminat. Acestea servesc la inchiderea si deschiderea circuitelor de lumina din incaperi.
Dupa modul de instalare, acestea pot fi montate pe tencuiala sau ingropat. In functie de conexiunile pe
care le realizeaza, comutatoarele si intreruptoarele pentru instalatii pot fi : unipolare, bipolare si
tripolare, pentru lustre, de grup, de scara, etc. Comutatoarele de grup care se utilizeaza in hoteluri,
permit aprinderea unei singure lampi dintre cele doua alimentate prin ele, pentru economie de energie.
Cu ajutorul comutatoarelor de scara se poate aprinde sau stinge lampa din orice capat al scarii,
indiferent de pozitia comutatorului din celalalt capat. Pentru paliere se utilizeaza comutatoare cruce.
Pentru protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit se utilizează siguranţe fuzibile şi relee
electromagnetice. Pentru protecţia împotriva curenţilor de suprasarcină se utilizează releele termice şi
siguranţele fuzibile.
Contactorul este un aparat de conectare cu o singură poziţie de repaus, acţionat de un dispozitiv
capabil de a închide, a suporta şi a întrerupe curenţii atât în condiţii normale de funcţionare cât şi în
condiţii de suprasarcină.
Întreruptorul automat este un aparat de conectare capabil să închidă, să suporte pe o durată
specificata şi să întrerupă curenţi în condiţii normale de funcţionare şi condiţii de scurtcircuit.
228
Siguranţele fuzibile sunt cele mai simple aparate de protecţie împotriva scurtcircuitelor, ele conţin
elemente fuzibile (fir sau bandă) care au a secţiune astfel aleasă, încât atunci când sunt străbătute de un
curent mai mare decât cel nominal, se topesc şi întrerup circuitul cu care sunt legate în serie, realizând
astfel protecţia acestui circuit.
Releele termice asigură protecţia la regimul de curenţi de suprasarcină. Piesa de baza a releului
este un bimetal – piesă formată din două metale cu coeficienţi de dilataţie foarte diferiţi, încât la
încălzire se dilată încovoindu-se pe partea metalului cu coeficientul de dilataţie mai mic.
O instalatie electrica de forta cuprinde, in general, urmatoarele elemente:
- tablouri de distributie care servesc la distribuirea energiei electrice prin circuite, catre
receptoarele de forta;
- receptoare de forta : motoare electrice, prize trifazate;
- aparatele folosite pentru pornirea si protectia motoarelor electrice (peste 90% sunt motoare
asincrone) : intreruptoare trifazate cu parghie (heblu), intreruptoare pachet, comutatoare stea-triunghi,
reostate statorice, autotransformatoare de pornire, sigurante fuzibile, automate de protectie (relee
termice si relee electromagnetice);
- conductoarele electrice : de cupru sau aluminiu trase in tuburi de protectie;
- instalatia de protectie contra tensiunilor accidentale are rolul de a proteja personalul contra
pericolului de electrocutare in cazul atingerii partilor metalice, care pot capata in mod accidental
tensiune, in urma deteriorarii izolatiei.
In anexa 1 sunt prezentate elementele componente ale instalatiilor interioare.
8.2.Executarea instalaţiilor electice interioare

Orice instalaţie electrică se execută după un proiect de execuţie întocmit de proiectanţii de
specialitate. Acest proiect este însoţit de planuri (desene) de execuţie şi de schemele instalaţiilor
electrice în care sunt reprezentate, prin semne convenţionale, toate elementele componente ale
instalaţiei proiectate şi locul lor de amplasare. În planurile de construcţie ale clădirii, etajului sau
apartamentului în care urmează să se execute instalaţia electrică pentru iluminat sau pentru forţă se
indică: locurile unde vor fi montate corpurile de iluminat, întreruptoarele, prizele, dozele, motoarele
electrice, tablourile de distribuţie şi traseul pe care îl vor urma conductoarele care compun circuitele
respective. Tot în planuri se indică şi traseul coloanelor de alimentare cu energie electrică a tablourilor
de distribuţie, schema instalaţiei electrice, precum şi diferite detalii de montaj a instalaţiei.
Instalaţiile electrice de iluminat sunt alimentate de la tablouri de distribuţie separate de cele
care alimentează instalaţiile electrice de forţă. Corpurile de iluminat, aparatele electrocasnice
funcţionează cu curent alternativ monofazat. Atunci când numărul consumatorilor de energie electrică
este mare, trebuie să se urmărească o încărcare cât mai uniformă a celor trei faze.
8.2.1. Procesul tehnologic de execuţie a unei instalaţii interioare

Succesiunea tuturor operaţiilor necesare pentru executarea unei instalaţii electrice formează
procesul tehnologic de execuţie a instalaţiei respective. Principalele etape în execuţia instalaţiilor
electrice de lumină şi forţă dintr-o clădire sunt:
-montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice;
-montarea tablourilor electrice;
-montarea receptoarelor;
-montarea prizei de pământ şi a reţelei generale de legare la pământ;
-executarea legăturilor la tablourile electrice şi la priza de pământ;
-punerea sub tensiune a instalaţiei.
Într-o clădire în afara instalaţiilor electrice de lumină şi forţă, se mai găsesc şi alte instalaţii cu
caracter special: de telefoane, de radioamplificare, de sonerii, de ceasuri, de avertizare a incendiului,
de pază, etc. Acestea au o execuţie doar în principiu asemănătoare, elementele componente diferind
mult de la caz la caz.
229
Înainte de a se trece efectiv la executarea instalaţiei electrice propriu-zise au loc câteva acţiuni
care pot fi considerate ca lucrări pregătitoare:
- verificarea pieselor desenate ale instalaţiei electrice;
- identificarea traseului instalaţiei pe elementele de construcţie şi marcarea cu cretă albă a
acestuia;
- executarea străpungerilor în elementele de construcţie dacă acestea nu au fost executate de
constructor, anterior;
- executarea şanţurilor în pereţi (în zidărie) pentru montarea tuburilor de protecţie.
Tuburile de protecţie (din PVC sau metal) se aduc pe şantierul de construcţii în lungimi fixe,
de regulă 3m. Pentru a putea fi montate este necesar ca acestea să fie prelucrate: tăiate, filetate, îndoite
şi îmbinate.
Conductoarele electrice care compun circuitele instalaţiilor electrice cu caracter de lungă
durată trebuie protejate prin tuburi protectoare. Când instalaţiile electrice au caracter de scurtă durată,
conductoarele se montează aparent (fără să mai fie trase în tuburi protectoare), fixându-se direct pe
pereţii sau pe tavan cu ajutorul rolelor. Conductoarele de aluminiu se introduc prin împingere în tub.
Pentru a se evita blocarea sârmei de oţel în tubul de protecţie, distanţa dintre două doze apropiate nu se
ia mai mare de 6m, iar numărul de coturi pe care le face tubul trebuie să fie mai mic de 3.Legăturile
dintre conductoarele de aluminiu se fac cu ajutorul clemelor de legătură. Conductoarele de cupru se
introduc prin tragere în tub. Legăturile conductoarelor de cupru în doze se execută prin lipire (uneori
prin sudare ) sau cu ajutorul clemelor speciale, prevăzute cu şuruburi.
Principalele receptoare sunt corpurile de iluminat şi motoarele electrice. Corpurile de iluminat
sunt dispozitive care fixează lămpile (becurile) electrice şi permit alimentarea lor cu energie electrică.
Ele se pot monta îngropat în elementele de construcţie sau aparent pe acestea.
Schema electrică de legare a becurilor electrice ale unei lustre cu cinci braţe este prezentată în figura
de mai jos:
Instalaţia electrică se pune sub tensiune în condiţiile în care legăturile în doze sunt provizorii.
După punerea sub tensiune se verifică comportarea instalaţiei prin aducerea în stare de funcţionare pe
rând a tuturor receptoarelor. Dacă se constată că există conexiuni incorecte, porţiunea defectă din
instalaţie se scoate de sub tensiune şi se remediază. La punerea sub tensiune se mai verifică cu multă
atenţie:
- dacă tablourile electrice sunt corect echipate, bine fixate, legate la nulul de protecţie (sau la
pământ), dacă sunt prevăzute cu cheie de închidere;
- dacă s-au utilizat materialele prevăzute în proiect;
- dacă receptoarele electrice, prizele, întreruptoarele au poziţiile prevăzute şi sunt bine fixate.
După ce s-a constatat că toate receptoarele funcţionează normal, se scoate întreaga instalaţie de
sub tensiune şi se trece la definitivarea legăturilor în doze: se cositoresc, se izolează şi se
introduc în doză, iar aceasta se acoperă cu capacul. Se execută apoi vopsirea elementelor
instalaţiei : tuburile de protecţie, carcasele motoarelor, şasiul acestora, reţeaua de legare la
pământ, etc.
230
8.2.INSTALAŢII DE ILUMINAT ŞI PRIZE

Instalaţiile de iluminat (normal sau de siguranţă) cuprind următoarele echipamente:
- tablouri electrice;
- circuite pentru alimentarea receptoarelor;
- aparataj de instalaţii:
- aparate de măsurat mărimi electrice: ampermetre, voltmetre, contoare;
- aparate de conectare: întreruptoare, comutatoare, prize şi fişe;
- aparate de semnalizare: sonerii, lămpi de semnalizare;
- aparate de protecţie: siguranţe fuzibile, întreruptoare automate.
- receptoare electrice: corpuri de iluminat (incandescente, fluorescente, cu descărcări în vapori
de mercur).
8.2.1.Întocmirea schemelor şi planurilor instalaţiilor de iluminat şi prize.

8.2.1.1.Clasificarea instalaţiilor de iluminat şi prize
Instalaţiile electrice pentru iluminat dintr-o clădire se clasifică astfel:
- instalaţia electrică pentru iluminat normal, care serveşte pentru alimentarea cu energie electrică
a corpurilor de iluminat care asigură desfăşurarea activităţii normale în clădire;
- instalaţia electrică pentru iluminatul de siguranţă, care serveşte pentru alimentarea cu energie
electrică a unor corpuri de iluminat în cazul defectării instalaţiei electrice pentru iluminatul
normal.
Iluminatul de siguranţă, la rândul lui poate fi:
- pentru continuarea lucrului;
- pentru evacuarea personalului din clădire;
- contra panicii;
- pentru circulaţie în încăperile cu aglomerări mari de persoane;
- pentru veghe;
- pentru marcarea hidranţilor;
- de pază.
8.2.1.2.Condiţii pentru alimentarea corpurilor de iluminat şi prizelor Alimentarea corpurilor de

iluminat şi prizelor se face prin circuite electrice de la tablourile secundare de lumină. Pentru formarea
circuitelor electrice, trebuie respectate prevederile normativului I-7-2002 (privind proiectarea şi
executarea instalaţiilor electrice la consumatori, cu tensiuni până la 1000 V). Cele mai importante
dintre acestea sunt:
- corpurile de iluminat sunt receptoare monofazate care se leagă la o conductă de fază,
după ce în prealabil aceasta a trecut prin întreruptor şi la conducta de nul de lucru;
- corpurile de iluminat fluorescente se montează numai cu condensatoare pentru
ameliorarea factorului de putere,
- corpurile de iluminat şi prizele electrice nu se montează pe materiale combustibile;
- întreruptoarele pentru acţionarea corpurilor de iluminat se montează pe pereţi la 1,5m
de la pardoseală şi la 0,8m de elemente sau instalaţii metalice aflate în contact direct
cu solul;
- prizele se prevăd obligatoriu cu contact de protecţie în încăperile cu pardoseală bună
conducătoare de electricitate;
- în grupurile sanitare cu duş, baie dacă se montează aparate electrice, acestea vor fi
legate atât la nulul de protecţie, cât şi la pământ;
- când se montează pe acelaşi perete mai multe aparate electrice, ordinea de aşezare a
lor de sus în jos este : întreruptoare, comutatoare pentru lumină; butoane pentru
sonerii; prize pentru lumină; prize pentru telefoane, antenă colectivă, difuzoare.
- corpurile de iluminat se alimentează în paralel pe circuite electrice. Pe un astfel de
circuit monofazat se pot monta până la 30 corpuri de iluminat, dar care să nu
depăşească puterea de 3 kW. Pe un circuit trifazat se pot monta până la 30 de iluminat
231
pe fază, dar care să nu depăşească puterea totală de 8 kW. În locuinţe, pe un circuit se

pot monta până la 12 corpuri de iluminat, dar care să nu depăşească puterea de 1000
W;
- prizele electrice se montează:
- la 1,5m de la pardoseală în camerele pentru copii din creşe, grădiniţe,
spitale şi cămine;
- la 2 m de la pardoseală în clasele unei şcoli;
- la 0,1 m de la pardoseală în locuinţe, instituţii, clădiri social-
administrative;
- la înălţimea necesară din punct de vedere funcţional în industrie, în
laboratoarele din învăţământ, cercetare, etc;
- în pardoseală, în încăperile cu suprafeţe mari şi unde este necesară
racordarea unui număr mare de receptoare (în atelierele de proiectare,
în industrie). În aceste cazuri se prevăd obligatoriu prize cu gradul
normal de protecţie IP 54 şi rezistente la lovituri mecanice;
- prizele electrice se alimentează pe circuite separate de cele pentru corpurile de
iluminat. Pe un circuit de priză se pot monta până la 15 prize simple sau duble în
clădirile social-administrative şi opt în locuinţe. Puterea de calcul pentru un astfel de
circuit este de 800-1000 W.
- într-un tub de protecţie se introduc numai conductele ce aparţin unui
singur circuit.
8.2.1.3. Etapele întocmirii schemelor şi planurilor instalaţiilor de iluminat şi prize

Pentru întocmirea schemelor şi planurilor instalaţiei de iluminat şi prize se procedează astfel:
- pe planul de arhitectură al construcţiei se amplasează corpurile de iluminat,
întreruptoarele de acţionare ele acestora şi prizele (indicându-se dacă sunt cu/ fără
contact de protecţie, simple sau duble);
- se stabilesc grupele de corpuri de iluminat care vor fi alimentate pe acelaşi circuit,
asemănător se procedează cu prizele electrice. Cu aceste date se întocmeşte schema
secundară a tabloului electric de nivel.
- după întocmirea schemelor secundare de distribuţie se stabileşte schema generală de
distribuţie pentru iluminat şi prize.
- se trece apoi la transpunerea în planuri a schemelor elaborate . Pe aceleaşi planuri pe
care s-au amplasat corpurile de iluminat, întreruptoarele şi prizele se amplasează
tablourile electrice, se trasează circuitele şi coloanele electrice, circuitele electrice
putând fi realizate aparent sau îngropat în elementele de construcţie.
8.2.2. Dimensionarea elementelor instalaţiei electrice de lumină şi prize

Dimensionarea instalaţiei de lumină şi prize constă în :
-dimensionarea circuitelor dintre tablourile electrice secundare şi receptoare;
-dimensionarea coloanelor secundare dintre TGL şi tablourile secundare;
-dimensionarea coloanei generale dintre cofretul de branşament şi TGL.
În toate aceste cazuri se determină secţiunea conductelor electrice, a tuburilor de protecţie şi
aparatelor necesare pentru acţionare, protecţie sau măsură.
Dimensionarea circuitelor se face în funcţie de curentul nominal al circuitului. Dacă circuitul este
monofazat, acesta se determină cu relaţia:
In=Pi /Uf cosφ
unde Pi este puterea instalată pe circuit,
Uf =220V este tensiunea de fază a reţelei,
cosφ este factorul de putere al circuitului
Puterea instalată se determină prin adunarea puterilor tuturor receptoarelor alimentate pe circuit.
Dacă circuitul este trifazat, curentul nominal se determină cu relaţia:
232
In=Pi/√3Ucosφ,
unde U=380V este tensiunea de linie a reţelei.
În funcţie de valoarea a acestui curent se determină siguranţa fuzibilă pentru protecţie la
suprasarcină şi scurtcircuit. Se pune condiţia ca:
IF ≥ In şi se stabileşte valoarea lui IF. Apoi se alege siguranţa fuzibilă
După dimensionarea siguranţei fuzibile se calculează secţiunea conductelor electrice. Pentru
aceasta trebuie ştiut că unei conducte sau unui cablu electric îi corespunde un curent (numit intensitate
maximă admisibilă Ima ) pe care îl poate suporta un timp infinit fără ca izolaţia să se încălzească peste
o limită admisibilă. Secţiunea conductorului electric trebuie să se aleagă ca cea mai mică dimensiune
pentru care se respectă relaţia:
Ima ≥ IF /0,8
După ce a fost stabilită secţiunea conductoarelor se alege dimensiunea tubului de protecţie pentru
conducte. Pentru aceasta se alege natura tubului de protecţie în funcţie de condiţiile de montare, iar
diametrul său nominal se alege în funcţie de numărul şi secţiunea conductoarelor ce trebuie montate în
el.
Dimensionarea coloanelor secundare se face în funcţie de curentul nominal prin acestea . Pentru
alegerea siguranţei fuzibile se pune aceeaşi condiţie la care se adaugă următoarea regulă: I F trebuie să
fie mai mare cu cel puţin două trepte decât valoarea maximă IF prevăzută pe circuitele tabloului.
Pentru alegerea secţiunii şi a tubului de protecţie se procedează la fel ca la dimensionarea circuitelor.
Pe coloanele secundare, în mod obişnuit se prevăd şi întreruptoare electrice. Acestea sunt caracterizate
prin :
- curentul nominal Ini, curentul pe care îl poate suporta în regim permanent fără ca părţi
din întreruptor să se supraîncălzească sau să se distrugă;
- curentul de rupere Ir, curentul pe care îl poate suporta la închidere sau deschidere fără să
se deterioreze.
În general, curentul de rupere este cu mult mai mare decât curentul nominal şi de aceea
condiţia pentru alegerea întreruptoarelor este :
Ini ≥ In
şi la întreruptoarele manuale tip pârghie :
Ir ≥ I n
Dimensionarea coloanei generale se face în funcţie de curentul nominal al acesteia, care se

determină cu relaţia :
In = csPi / √3Ucosφ
unde cs este coeficientul de simultaneitate în funcţionare a receptoarelor de lumină şi
prizelor din clădire. Acesta se ia pentru:
- clădiri industriale: 0,8 ;
- clădiri administrative şi de învăţământ: 0,8;
- spitale 0,65 ;
- creşe 0,6 ;
- complexe comerciale 1;
- depozite 0,5 ;
- blocuri de locuit cu 2 – 4 apartamente 1;
5 – 9 apartamente 0,78 ;
10 – 14 apartamente 0,63;
15 – 19 apartamente 0,53 ;
peste 20 apartamente 0,49.
În continuare, siguranţa fuzibilă, secţiunea conductoarelor, tubul de protecţie şi întreruptorul se
determină la fel ca pentru coloanele secundare.
Dacă TGL este un tablou mare (din punctul de vedere al puterii instalate, numărului de coloane ce
pleacă din tablou şi al importanţei construcţiei), pe acesta se pot prevedea următoarele aparate de
măsurat: voltmetre cu cheie voltmetrică, ampermetre de 0 – 5 A, montate pe fiecare fază prin
233
intermediul câte unui reductor şi contoare de energie activă care se leagă tot prin intermediul
reductoarelor de curent.
După dimensionarea întregii instalaţii de lumină, aceasta se verifică la pierderea de tensiune.
Normativele în vigoare limitează această pierdere astfel:
- de la cofretul de branşament până la cel mai îndepărtat corp de iluminat din clădire:
ΔU% ≤ 3% ;
- de la postul de transformare până la cel mai îndepărtat corp de iluminat din clădire:
ΔU% ≤ 8% ;
In figura de mai jos este reprezentata o instalatie de iluminat si prize. Elementele numerotate din figura
sunt :
1- priza
2, 4- doze derivatie
3- corp de iluminat
5- tub de protectie
In conformitate cu prevederile normativului I7/2002 sunt completate distantele la care sunt

montate elementele instalatiei electrice.
Prizele trebuie montate pe perete la urmatoarele inaltimi masurate de la axul aparatului pana la
nivelul pardoselii finite :
- peste 2 m la scoli, in clase;
- peste 1,5 m in camere de copii din crese, gradinite, camine, spitale de copii si alte cladiri
similare;
- peste 1m in alte incaperi decat grupuri sanitare, dusuri, bai, spalatorii, bucatarii, indiferent
de natura pardoselii.
8.3.INSTALAŢII DE FORŢĂ
Echipamentul instalaţiei electrice de forţă cuprinde:
- coloanele pentru alimentarea tablourilor de distribuţie;
- tablourile de distribuţie;
- circuitele pentru alimentarea receptoarelor;
- tablourile electrice ale utilajelor cu aparatajul de AMC şi protecţie şi circuitele secundare
aferente;
- receptoarele electrice (motoare electrice asincrone, transformatoare de sudare, cuptoare
electrice, receptoare electrochimice).
Se vor face referiri numai la instalaţiile electrice pentru alimentarea motoarelor electrice
asincrone, care sunt cele mai reprezentative dintre instalaţiile de forţă.
234
In figura de mai jos este reprezentata pozitia si realizarea instalatiei electrice dintr-un punct termic.
In figura de mai sus sunt reprezentate circuitele de alimentare a motoarelor si prizelor, tinand cont ca
instalatia se va realiza aparent si partial ingropat in pardoseala. Traseele circuitelor se reprezinta :
- pe langa pereti, in cazul montarii aparente a tuburilor de protectie;
- pe pardoseala incaperii in cazul montajului ingropat in pardoseala, traseele fiind paralele cu
peretii.
Cerintele impuse instalatiei de alimentare pentru motoarele electrice sunt:
- fiecare motor trebuie sa fie alimentat pe un circuit electric separat;
- pentru fiecare tip de circuit (monofazat, trifazat, de tensiune redusa) se prevede circuit
separat.
8.3.1. Întocmirea schemelor şi planurilor instalaţiei de forţă

Pozitia in plan a motoarelor este hotarata de pozitia masinii sau utilajului pe care il antreneaza.
Acestea se amplaseaza la o distanta suficienta intre ele sau intre ele si perete, pentru a permite
manevrarea usoara la montare sau demontare, pentru a inlesni accesul usor in timpul verificarilor si
intretinerii.
Fiecare motor electric trebuie să fie alimentat pe un circuit electric propriu şi să fie prevăzut cu:
- relee termice pentru protecţie la suprasarcină;
- siguranţe fuzibile pentru protecţie la scurtcircuit;
- un aparat de acţionare (manual sau automat);
Pentru a limita curenţii mari ce sunt absorbiţi din reţea la pornire motoarele cu puterea mai
mare de 5,5 kW trebuie pornite în stea. În felul acesta, curentul de pornire se micşorează de trei ori
faţă de pornirea prin legare directă la reţea (legarea în triunghi). În cadrul instalaţiilor de forţă sunt
cuprinse şi instalaţiile pentru prizele electrice de forţă, mono şi trifazate, de curent continuu sau de
235
tensiune redusă. Pentru o identificare uşoară, atunci când astfel de prize se găsesc împreună, ele se
execută de forme diferite sau de culori diferite şi sunt prevăzute cu plăcuţe pe care este înscrisă
tensiunea de utilizare.
Pentru întocmirea schemelor şi planurilor instalaţiei de forţă se procedează la fel ca în cazul
instalaţiilor de lumină, adică:
- se stabileşte poziţia fiecărui receptor de forţă în planul de arhitectură ;
- se întocmeşte schema de distribuţie a fiecărui tablou de forţă din clădire ;
- se întocmeşte schema generală de distribuţie a instalaţiei de forţă;
- se trece apoi la transpunerea în planuri a schemelor elaborate.
Circuitele de forţă sunt mai simplu de trasat decât cele de lumină, deoarece pe un singur circuit
se află un singur motor, iar circuitele de prize nu diferă de cele de priză din instalaţia de lumină.
Circuitele se pot executa aparent sau îngropat în elementele de construcţie.
8.3.2. Dimensionarea elementelor instalaţiei electrice de forţă

Calculul prezintă câteva particularităţi faţă de cel pentru iluminat atât datorită naturii
receptoarelor, cât şi numărului mare de aparate de acţionare şi protecţie de se prevăd.
Calculul circuitelor cuprinde:
- determinarea secţiunii conductoarelor de fază şi a tubului de protecţie;
- alegerea contactorului pentru acţionare;
- alegerea releului termic pentru protecţie la suprasarcină;
- alegerea siguranţelor fuzibile pentru protecţie la scurtcircuit.
Se prezintă în continuare calculul circuitului pentru pornirea directă a motorului.

Determinarea secţiunii conductoarelor de fază şi tubului de protecţie. Se calculează curentul
nominal al motorului cu relaţia:
In= Pi / √3Uηcosφ,
unde Pi – puterea instalată a motorului, în W
U – tensiunea de alimentare, în V
cosφ – factorul de putere nominal
η – randamentul motorului.
Secţiunea de fază se determină din condiţia :
Ima ≥ In ,
unde Ima este curentul maxim admisibil al secţiunii alese.
Sectiunea aleasa se verifica la densitatea de curent la pornire (J p), care trebuie sa fie :
Jp≤ 20 A/mm2 pentru aluminiu;
Jp≤ 35 A/mm2 pentru cupru;
Densitatea de curent la pornire se calculeaza cu relatia :
Ip K I
Jp=  1 n ,
s s
unde raportul K1= Ip/In este dat.
Daca nu este indeplinita conditia pentru densitatea de curent, se mareste sectiunea pana ce
aceasta este satisfacuta.
Alegerea contactorului pentru acţionarea circuitului se face respectând condiţia : I nc ≥ In ,
unde Inc este curentul nominal al contactorului.
Alegerea releului termic pentru protecţie la suprasarcină constă în alegerea curentului de
serviciu, astfel ca: 0,6Is ≤ In ≤ Is .
Alegerea siguranţelor fuzibile pentru protecţie la scurtcircuit. Valoarea fuzibilului I F rezultă
din condiţiile:
IF ≥ In
IF ≥ Ip /2,5
IF ≤ 3Ima
236
IF ≤ (IF)C
IF ≤ (IF)RT.
unde Ip – curentul de pornire
(IF)C şi (IF)RT - valorile maxime ale fuzibilului care protejează contactorul şi releul termic
de curentul de scurtcircuit.
Exemplu de calcul pentru circuitul motorului de 2,2 kV
Folosind datele din tabelul de mai jos :

Puterea Turatia Randame Factorul Raportul
instalata Pi[Kw] [rot/min] ntul de putere Ip/In
η cosφ
1,1 1500 0,73 0,78 6
1,5 1500 0,76 0,79 6
2,2 1000 0,77 0,74 5,5
7,5 1500 0,855 0,84 6,5
rezulta curentul nominal :

2200
In=  5 ,9 A
3  380  0,74  0,77
Alegand conducte AFY si stiind ca circuitul are trei conducte active, din normativ rezulta o
sectiune s= 2,5 mm2, deoarece Ima= 16 A> 5,9 A.
Densitatea de curent la pornire este :
K I 5 ,5  5 ,9
Jp= 1 n   13 A/mm2< 20A/mm2,
s 2 ,5
deci circuitul de alimentare va fi AFY 3x 2,5 mm2+ FY 1,5 mm2 protejat in tub PEL 13,5.
Se alege un contactor TCA 6A (deoarece 6A> 5,9A) pentru care rezulta (IF)C= 20A.
Se alege un releu TSA 10A (Is= 8A) (deoarece curentul nominal de 5,9A este cuprins in
domeniul in care se poate regla curentul releului termic 0,6 x8= 4,8 A pana la 1x8= 8A) pentru care
rezulta (IF)RT= 25A.
Pentru siguranta fuzibila se pun conditiile :
IF≥ IN= 5,9A→IF ≥ 6A;
Ip 5 ,5  5 ,9
IF≥   13 A →IF ≥ 16A;
2 ,5 2 ,5
IF≤ (IF)C= 20A→IF≤ 25A;
IF≤ 3Ima= 3x 16= 48A→IF≤ 35A.
Din sistemul de inegalitati de mai sus rezulta IF= 16A, deci se aleg trei sigurante fuzibile Lfi
25/16 A.
Calculul coloanelor secundare cuprinde:

- determinarea secţiunii conductelor de fază şi tubului de protecţie;
- alegerea siguranţelor;
- alegerea aparatelor de măsurat.
Determinarea secţiunii conductelor de fază şi tubului de protecţie. Se calculează curentul
nominal al coloanei cu relaţia:
In= ccPi /√3Ucosφm,
unde cc – coeficient de cerere al puterii pe coloană
cosφm – factor de putere mediu al tabloului.
237
c s ci
Coeficientul de cerere se calculeaza cu relatia : cc= ,
 r m
n
P fs P i
unde cs este coeficientul de simultaneitate si reprezinta raportul cs=  1

N
,
T
P i
1
unde Pfs - puterea in functiune simultana
PT - puterea totala instalata
n - numarul de receptoare in functiune simultana
N- numarul total al receptoarelor alimentate de tablou (motoare, prize)
ci- coeficientul de incarcare al receptoarelor : 0,95- 0,96
ηr- randamentul retelei, care are valori de 0,98- 1,0
ηm- randamentul mediu al motoarelor in functiune simultana, relatia de calcul fiind :
n
P i
ηm= 1
n
.
Pi

1 i
Factorul de putere mediu se determina cu relatia :
N
I ni cos  i
cosφm= 1
n n
(  I ni cos  i ) 2  (  I ni sin  i ) 2
1 1
Se calculeaza curentul nominal al coloanei si apoi sectiunea conductorului de faza. Se

I
verifica sectiunea coloanei la densitatea de curent la pornire, densitate calculata cu relatia J p= c max ,
s
unde Ic max este curentul maxim pe coloana la pornire. Acesta se determina in ipoteza in care (n-1)
dintre motoarele in functiune simultana sunt in functiune in regim normal si al n-lea (cel care are cel
mai mare curent de pornire Ip max din cele n) porneste.
Deci :
n n 1
Ic max= [( I p ) max cos    I ni cos  i ] 2  [( I p ) max sin    I ni sin  i ] 2
1 i 1
Alegerea întreruptorului (manual, tip parghie sau tip rotativ- PACO, si automat, tip contactor,
cu relee termice sau cu relee termice si electromagnetice) se face tot în funcţie de curentul nominal I n.
Daca intreruptorul este automat, cu relee termice si relee electromagnetice se mai adauga si relatiile :
IREM≥ 1,2 Ic max
IREM≤ 4,5 Ima
Alegerea siguranţei fuzibile se face în funcţie de condiţiile:
IF≥In;
IF ≤ 3Ima;
I
IF≥ c max ,
2
cand intreruptorul automat nu este prevazut cu REM. Daca intreruptorul automat are REM,
sigurantele fuzibile se aleg cu doua trepte mai mari decat valoarea curentului de reglaj al REM
stabilita cu relatiile anterioare.
238
Alegerea aparatelor de măsurat se face la fel ca la instalaţiile pentru iluminat şi prize, cu

observatia ca instalatiile de forta fiind echilibrate, pentru ele este suficienta montarea unui singur
ampermetru.
Exemplu de calcul pentru coloana tabloului de forta TF1
239
Receptorul Pi[kW] cosφ η In[A] Ip[A] sinφ

m1-m3 1,1 0,78 0,73 2,9 17,6 0,626
m4, m5 7,5 0,84 0,855 15,9 34,5 0,543
m6, m7 1,5 0,79 0,76 3,8 22,8 0,613
m8, m9 2,2 0,74 0,77 5,9 32,5 0,673
f10 5,0 0,8 0,8 11,9 59,5 0,600
In tabelul de mai jos sunt grupate principalele date necesare in calculul coloanei.
Se presupune ca urmatoarele receptoare functioneaza simultan : m1, m2, m4, m6, m8 si f 10

(n=6). Rezulta coeficientul de simultaneitate :
6
P i
1,1  1,1  7 ,5  1,5  2 , 2  5,0
cs= 1
10
  0 ,52
35 ,3
P i
1
Randamentul mediu se calculeaza, rezultand valoarea :
6
P i
1,1  1,1  7 ,5  1,5  2 , 2  5,0
ηm= 1
6
  0 ,805
Pi 1,1 1,1 7 ,5 1,5 2,2 5, 0
  0,73  0,73  0,855  0,76  0,77  0,8
1 i
Se aleg coeficientul de incarcare ci= 0,96 si randamentul retelei ηr= 0,99
c c 0,52 x 0,96
Coeficientul de cerere cc= s i   0,63
 r m 0,99 x 0,805
Pentru determinarea factorului de putere mediu se aplica relatia :
6
I ni cos  i
cosφm= 1
1
, unde :
 6   6
2

2
 2
   I ni cos  i     I ni sin  i  
  1   1  
6
I ni cos  i =2,9x0,78+2,9x0,78+15,9x0,84+3,8x0,79+5,9x0,74+11,9x0,8= 34,8 A.

1
6
I ni sin  i =2,9x0,626+2,9x0,626+15,9x0,543+3,8x0,613+5,9x0,673 +11,9x0,6= 25,7 A.

1
34 ,8
cosφm=  0,804
34 ,8 2  25 ,7 2
Rezulta pentru conducta de faza o sectiune din aluminiu AFY 16 mm2, pentru care Ima=43 A>
42 A, iar coloana este :
AFY 3x 16 mm2 + FY 10 mm2/PEL 29.
Ip max= 59,5 A
5
I ni cos  i = 2,9x0,78+2,9x0,78+15,9x0,84+3,8x0,79+5,9x0,74= 25,3 A

1
5
I ni sin  i =2,9x0,626+2,9x0,626+15,9x0,543+3,8x0,613+5,9x0,673=18,6A
1
240
Rezulta Ic max= (59 ,5  0,8  25 ,3) 2  (59 ,5  0,6  18 ,6 ) 2  90 ,9 A ,

iar densitatea de curent pe coloana la pornire este :
Jp=Ic max/s= 90,9/16= 5,7 A/mm2< 20 A/mm2.
Se alege un intreruptor manual tip parghie IP 100.
Sigurantele fuzibile sunt date de relatiile :
IF≥ In=42 A→IF ≥ 50A
IF≥ Ic max/2= 90,9/2= 45,5 A→IF ≥ 50A
IF≤ 3Ima= 3x43= 129A→IF≤ 125A
Din inecuatiile de mai sus rezulta IF= 50A si se aleg sigurantele Lfi 63/50 A.
Calculul coloanei generale se face în mod identic ca şi calculul coloanei secundare.
8.4.ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE DE JOASĂ TENSIUNE
În timpul exploatării, instalaţiile electrice trebuie să funcţioneze la parametrii pentru care au

fost concepute şi construite. Aceasta nu este posibil decât în condiţiile în care instalaţiile electrice sunt
sub un permanent control. Controlul este necesar deoarece în timp părţile componente ale unei
instalaţii electrice se uzează în mod natural.
Totodată instalaţiile electrice mai pot fi supuse accidental la solicitări suplimentare şi anume:
- mecanice, datorită specificului procesului tehnologic, datorită vibraţiilor elementelor de construcţie
în care acestea sunt înglobate sau pe care sunt fixate, datorită lovirii din neatenţie, etc;
- termice, datorită supraîncărcării la care pot fi supuse receptoarele electrice. Aceasta se poate datora
nerespectării condiţiilor de utilizare a instalaţiilor tehnologice deservite de instalaţiile electrice, unor
manevre incorecte, neglijenţei, etc.
În urma uzurii naturale şi a solicitărilor suplimentare în instalaţiile electrice apar defecte.
Principalele tipuri de defecte care pot apărea sunt următoarele:
1. Întreruperea circuitului electric

Dacă se constată că nu există tensiune la barele tabloului electric, cauzele pot fi:
- topirea siguranţei fuzibile datorită unui scurtcircuit;
- slăbirea unei legături electrice, executată fie prin lipire fie prin strângere prin filet;
- scoaterea din funcţiune a receptorului alimentat.
2. Defectul de izolaţie
Acest defect apare datorită îmbătrânirii izolaţiei conductelor electrice. Defectul de izolaţie
nedepistat la timp conduce la întreruperea circuitului electric datorită unui scurtcircuit, sau poate
provoca electrocutarea (prin atingere directă sau indirectă). Porţiunea defectă se înlocuieşte.
3. Defectul în tabloul electric

Aceste defecte se pot datora unor supraîncărcări, scurtcircuite prelungite, lovituri mecanice,
incendii, etc. cele mai frecvente defecte care pot apărea la un tablou electric sunt:
- slăbirea unei legături electrice dintr-o clemă sau bornă de prindere;
- deteriorarea clemelor de prindere;
- deteriorarea unor aparate electrice;
- deteriorarea izolatoarelor de susţinere a barelor tabloului electric.
4. Defecte la corpurile de iluminat

Defectele pot fi :
- arderea lămpii;
- deteriorarea starterului la corpurile de iluminat fluorescente;
241
- defectarea balastului la corpurile de iluminat fluorescente;

- slăbirea legăturilor în borne sau în clemele de conexiuni;
- spargerea, fisurarea, străpungerea părţilor izolatoare;
- alte defecte precum: spargerea sistemului optic, murdărirea suprafeţelor reflectante,
deteriorarea sistemului de prindere.
5. Defecte la prize
Principalele cauze care provoacă defecte la prizele monofazate sunt: supraîncărcarea prin
racordarea la acestea a unor receptoare de peste 2000 W şi solicitarea mecanică repetată datorită
introducerii şi scoaterii fişelor din priză.
Aceste solicitări duc la apariţia următoarelor defecte:
- distrugerea parţială sau totală a prizei;
- lipsa de stabilitate a prizei în doză.
6. Defecte la motoarele electrice trifazate

Utilizarea foarte diversă a acestor tipuri de receptoare face ca atât regimurile de funcţionare
cât şi solicitările suplimentare la care pot fi supuse să fie deosebit de variate.
Lucrarile de intretinere a instalatiilor de forta constau in :

- verificarea sigurantelor fuzibile, a elementelor de siguranta si a piulitelor (ca la instalatiile
de i;luminat);
- verificarea tuburilor de protectie, pentru a constata starea lor;
- controlul dozelor, inlocuirea garniturilor de etansare a cutiilor de distributie si ale dozelor de
derivatie capsulate, spre a asigura etansarea fata de mediul inconjurator;
- verificarea prizelor trifazate si inlocuirea celor sparte;
- controlul legaturilor de legare la pamant, in punctele de conectare cu aparatele si cu masinile
electrice;
- verificarea rezistentei de izolatie a conductoarelor, intre ele si fata de pamant;
- verificarea temperaturii lagarelor si a corpului motoarelor electrice, completandu-se uleiul
din lagare, daca este scazut;
- verificarea aparatajului de comanda si de protectie, controland si caratind contactele si
inlocuind pe cele defecte;
- ungerea partilor mecanice ale aparatelor, pentru usurarea functionarii; verificarea arcurilor
contactelor.
La lucrarile de intretinere si reparatii a motoarelor electrice sau a aparatajului de protectie si de
pornire, acestea trebuie deconectate de la retea prin deschiderea intreruptorului si scoaterea fuzibilelor.
La terminarea lucrului se verifica daca capacul cutiei de borne a motorului si carcasele aparatajului de
pornire si de protectie sunt bine inchise, pentru ca sa nu permita atingerea partilor conductoare de
curent.
Repararea motoarelor electrice se face numai în atelierele de instalaţii electrice, excepţie
făcând motoarele foarte mari care ridică probleme de transport. Principalele părţi componente ale
motorului ce suferă defecte sunt înfăşurările şi miezul magnetic.
8.5.VERIFICAREA SI RECEPŢIONAREA INSTALAŢILOR ELECTRICE INTERIOARE
Verificarea preliminara
1. Verificarea prelimmara a instalatiei interioare se va face de seful de lucrare, cu scop de a
stabili daca au fost respectate prevederile fişei tehnologice.
2. În timpul executiei instalatiei interioare se verifica urmatoarele :
 Modul de pozare a tuburilor de protectie, si anume :
- adancimea de ingropare ;
- distanta dintre elementele de fixare ;
242
- modul de racordare la doze ;

- inclinarea tuburilor;
- corectitudinea imbinarilor;
- numarul si calitatea coturilor executate;
- trecerea prin pereti si peste materialele combustibile.
 Modul de instalare a conductoarelor electrice, si anume :
- numarul, tipul si sectiunea lor;
- modul de legare in doze si la aparate.
 Modul de montare a tabloului de distributie si a aparatelor de comutatie si anume:
- inaltimea de montare a acestora;
- distantele fata de celelalte elemente ale locuintei.
 Modul de realizare a instalatiei de protectie, si anume :
- tipul si sectiunea conductorului de nul de protectie ;
- suficienta si modul de instalare a prizelor cu contact de protectie.
3. La incheierea lucrarii , executantui lucrarii va verifica :
- modul cum au fost respectate la lucrare prevederile proiectului de
executie;
- modul cum au fost incorporate in lucrare materialele prevazute, luandu-se masuri de
valorificare corespunzatoare.
- aspectul estetic al lucrarii ;
Verificarea definitiva
1. Verificarea definitiva a instalatiei interioare se face de delegatul subunitatii de
exploatare, avand drept scop receptionarea lucrarii si racordarea acesteia la reteaua electrica
de distributie de joasa tensiune.
2. La verificarea definitiva a lucrarii de instalatie interioara se vor urmari :

- modul cum au fost respectate prevederile proiectului de executie ;
- aspectul estetic al lucrarii ;
- modul de executie a legaturilor electrice in doze, la aparate, la tabloul de distributie, la
corpurile de iluminat.
- modul de amplasare si fixare a tabloului de distributie, a aparatelor si a corpurilor de
iluminat
3. Instalatia electrica, care corespunde verificarilor efectuate, se considera receptionata si se
trece la racordarea si la reteaua electrica de distributie si punere in functiune.
4. Pentru instalatiile respinse la receptie se vor intocmi note de remedieri.
Executarea masurarilor pentru verificarea rezistentei de izolatie.

1. Verificarea rezistentei la izolatie a instalatiei se face prin masurarea :
- rezistentei la izolatie a conductoarelor fata de pamant ;
- rezistentei de izolatie a conductoarelor intre ele.
2. Valoarea rezistentei de izolatie a instalatiei se considera admisibila daca este de minim
500kohmi.
3. Masurarea rezistentei de izolatie a conductoarelor fata de pamant se efectueaza egand pe rand
fiecare conductor la o bornă a megohmmetrului, cealalta bornă fiind legata la conductorul
nulului de protectie. Pentru masurarea rezistentaide izolatie a conductoarelor intre ele, se vor
lua, in prealabil, urmatoarele masuri :
- intrerupatoarele si comutatoarele vor avea pozitia inchis ;
- becurile se vor scoate din dulie;
- transformatorul de sonerie se va deconecta.
243
8.6. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII ŞI NORME DE PREVENIRE ŞI STINGERE A

INCENDIILOR
Din punct de vedere al pericolelor pe care le prezinta, exploatarea instalatiilor electrice difera
de exploatarea altor instalatii, la care pericolul este anuntat de cele mai multe ori prin unele semnale, la
care simturile omului reactioneaza si il ajuta sa ia masuri de aparare. In instalatiile electrice, curentul si
tensiunea nu prezinta nici un indiciu care sa previna omul asupra pericolului posibil.
Trecerea curentului prin corpul omenesc este insotita de fenomene ale caror efecte se
manifesta sub forme multiple si complexe si care se pot clasifica in electrosocuri si
electrotraumatisme.
Trecerea curentului electric prin corpul omenesc poarta numele de electrocutare. Curentul
electric poate produce vatamarea organismului sau chiar moartea. Vatamarile pe care le produce
electrocutarea sunt : electrosocurile si electrotraumatismele.
Electrosocurile reprezinta actiunea curentului electric asupra sistemului nervos si muschiular
si pot avea diferite aspecte: contractii muschiulare (la curenti de 10-15 mA este impiedicat controlul
voluntar al sistemului muschiular), oprirea respiratiei (prin actiunea curentului asupra centrilor nervosi
ai respiratiei), fibrilatia inimii, pierderea temporara a auzului si vocii, pierderea cunostintei.
Electrotraumatismele constau in leziuni, arsuri si metalizari ale pielii si se datoreaza caldurii
dezvoltate de arcul electric format la punctele de contact sau trecerii curentului electric.
Pericolul de electrocutare depinde de o serie de factori:
- rezistenta electrica a corpului omenesc care nu depaseste de regula 1000 ;
- intensitatea curentului electric care trece prin corpul omenesc si care devine periculoasa
pentru valori ce depasesc 10 mA in curent alternativ si 50 mA in curent continuu;
- frecventa curentului electric. S-a constatat ca la aceeasi valoare a intensitatii curentul
alternativ este mai periculos decat cel continuu. Valori minime ale curentului perceput de
om se obtine in jurul frecventei industriale de 50 Hz;
- calea de trecere a curentului prin corp, care influenteaza asupra gravitatii accidentului, fapt
demonstrat de datele statistice demonstrate in tabelul urmator:
Calea curentului Procentul din curentul Procentul de accidente

total,care trece prin inima{%} mortale{%}
Mana-mana 3,5 14
Mana-picioare 6,5 17
Picior-picior 0,5 2
Tab1.Gradul de pericol al accidentelor prin electrocutare in raport cu calea curentului prin corp
- durata trecerii curentului electic prin organism. Cu cat aceasta este mai mare cu atat
efectul electrocutarii este mai grav. Se considera ca daca durata de trecere a curentului
este mai mica de 0,2 s, acesta nu este periculos pentru organism.
Personalul care lucrează la instalaţiile electrice sub tensiune va folosi totdeauna mijloacele
individuale de protecţie împotriva electrocutării şi acţiunii arcului electric. Acestea sunt:
- mijloace de protecţie izolante;
- indicatoare mobile de tensiune;
- garnituri mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ
- panouri, paravane, împrejurimi şi semnalizări sau indicatoare mobile
- plăci avertizoare.
Executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor electrice se face numai de către
electricieni calificaţi. Persoanele care deservesc instalaţiile electrice trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să fie sănătoase din punct de vedere psihic;
244
- să nu sufere de boli sau să aibă infirmităţi care i-ar putea stânjeni în activitatea lor;
- să posede cunoştinţe profesionale şi de tehnică a securităţii muncii şi prevenire şi stingere
a incendiilor, corespunzătoare funcţiei ce o deţin;
- să cunoască procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate şi să le
poată acorda primul ajutor.
Pentru o bună însuşire a cunoştinţelor de tehnica securităţii muncii, de prevenire şi stingere a
incendiilor, de scoatere de sub tensiune şi de acordare a primului ajutor, personalul muncitor este
supus următoarelor instructaje:
- instructajul introductiv general, care se efectuează la angajare;
- instructajul la locul de muncă;
- instructajul periodic care se efectuează la locul de muncă de către conducătorul acestuia.
În timpul exploatării instalaţiilor electrice, personalul trebuie să respecte anumite reguli de
protecţie a muncii, pentru a evita accidente cu urmări grave.
Astfel:
- la executarea găurilor în ziduri se folosesc ochelari de protecţie;
- când se lucrează pe scări rezemate la o înălţime mai mare de patru metri, trebuie folosită şi
centura de protecţie;
- în cazul în care electricianul foloseste scari pentru executarea lucrărilor sale, el trebuie să
aibă grijă să prevadă la capetele de jos ala scărilor rezemate vârfuri ascuţite sau tălpi de
cauciuc. Scările rezemate trebuie să fie aşezate sub un unghi de 600 faţă de orizontală. Nu
este permis să se aşeze scările pe suporturi instabile.
- instalatorii electricieni vor avea grijă să nu aşeze niciodată scările în apropierea locurilor
sau instalaţiilor care se găsesc sub tensiune; scările nu se aşează lângă maşini, angrenaje
cu curele de transmisie aflate în funcţiune;
- folosirea uneltelor electrice portabile alimentate la o tensiune de 220 V este permisă
numai în locuri uscate şi numai cu condiţia de a se lega la pământ părţile metalice ale
acestor utilaje;
- în încăperile umede se folosesc unelte electrice care funcţionează la tensiunea de 36, 24
sau chiar 12V;
- instalatorul electrician care lucrează cu unelte electrice de găurit sau de săpat şanţuri în
zid, precum şi cu dălţi pneumatice nu va sta pe o scară rezemată sau pe o scară dublă şi pe
schele construite în prealabil.
Pentru prevenirea şi stingerea incendiilor s-au stabilit o serie de măsuri ce trebuie respectate.
Cele mai importante dintre acestea sunt:
- se interzice folosirea în stare defectă a instalaţiilor electrice şi a
receptoarelor de energie electrică;
- se interzice încărcarea instalaţiilor electrice peste sarcina admisă;
- se interzice suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductele de
alimentare;
- se interzice executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a
instalaţiilor electrice de către personal necalificat şi neautorizat;
- se interzice utilizarea lămpilor portabile alimentate prin cordoane
improvizate sau uzate;
- se interzice folosirea la corpurile de iluminat a filtrelor de lumină
(abajururi), improvizate din carton, hârtie;
- se interzice folosirea legăturilor provizorii prin introducerea
conductelor electrice fără fişe, direct în priză;
- se interzice utilizarea receptoarelor de energie electrică (fier de călcat,
reşou, radiatoare, ciocane de lipit) fără luarea măsurilor de izolare faţă de elementele
combustibile din încăperi;
245
- se interzice aşezarea pe motoarele electrice a materialelor

combustibile (cârpă, hârtie, lemn);
- se interzice lăsarea neizolată a capetelor conductelor electrice, în cazul
de demontări parţiale a unei instalaţii.
Hihohi S. şi alţii – Instalaţii şi echipamente. Tehnologia meseriei. Manual pentru clasele IX-X-a –
E.D.P., R.A. Bucureşti, 1992
Mira N., Neguş C. – Instalaţii şi echipamente electrice. Manual pentru cls. XI- XII- a – E.D.P., R.A.
Bucureşti, 1996
Mircea I. – Instalaţii şi echipamente electrice. Ghid teoretic şi practic –E.D.P., R.A. Bucureşti, 1996
246
Fundatia A.P.T International, Centrul de pregatire profesionala, Cluj-Napoca, str. Izlazului, nr.6, jud. Cluj, tel. 0264.421.493, 0744.437.105, E-
mail: fundatiaapt@yahoo.com
Instalaţia de iluminat de scară
247
Planul instalaţiei de iluminat de scară metoda modernă fig.a şi clasică fig.b

fig.a
fig.b
248
Instalaţiei de iluminat de scară metoda modernă fig.a şi clasică fig.b schema electrică
fig.a
fig.b
249
Automat de scară – realizare practică
250
251
realizare practică
252
Schema electrică
Inversarea sensului de rotaţie la un motor asincron- realizare practică
253
Pornirea directă a unui motor asincron trifazat- realizare practică
254
schema electrică
255
Instalaţia de iluminat cu două tuburi fluorescente montaj duo- realizare practică
256
Fig.a Schema electrică a instalaţiei de iluminat cu două tuburi fluorescente montaj duo
Fig.b Schema electrică a instalaţiei de iluminat cu două tuburi fluorescente montaj tandem
257
Aparate electrice utilizate în instalaţiile de lumină şi prize

258
Motoare electrice şi aparate pentru circuitul de forţă
259
Montarea unei prize
260
Planul de arhitectură a receptorarelor de forta (motor sau priza) pentru “Punctul termic”
261
Intreruptoare si comutatoare pentru instalatii de iluminat
262
TABELUL 1.
Categoriile de încăperi in funcţie de mediu si pericol de electrocutare
Încăperile
Simbolul Caracteristicile Gradul de Gradul de corespunzătoare in care se
categoriei principale ale umiditate pericol de executa instalaţii
încăperii mediului electrocutare interioare
ambiant
1 2 3 4 5
Încăperi uscate, fără ceata sau
U0 condensaţii pe pereţi. Maximum Puţin Camere de
75% periculos locuit
Încăperi umede cu intermitenta,

U1 cu ceata sau Nu depăşeşte Bucătarii,
condensaţii pe timp Periculos WC- uri,
pereţi care se îndelungat Spatii
usucă repede printr-o aerisire 75% exterioare
normala. acoperite
U2 Încăperi umede, Bai de

cu ceata sau In mod Periculos utilitate
condens pe obişnuit familiala
pereţi 75-97%
U3 Încăperi conductoare d.p.d.v Încăperi cu
electric, in care pardoseli din
pardoseala este Periculos pamat, beton,
electric mozaic, etc.,
IMPORTANT!
Primul sfat este legat de calitate: nu alegeti decat materiale si aparataje de cea mai buna calitate. In
instalatiile electrice nu-i loc de falsuri sau rebuturi! Tot in ceea ce priveste materialele, acestea trebuie sa
reziste fortelor curentilor de scurtcircuit ce pot aparea oricand in timpul exploatarii.
Aparatele de protectie la scurtcircuit si suprasarcina vor fi de aceeasi fabricatie.
Tablourile si stelajele vor fi protejate contra coroziunii, cu gradul de protectie IP54. Acestea vor fi
pozitionate pe pereti astfel incat accesul sa fie exclusiv frontal.
Circuitele vor fi protejate in tuburi din PVC sau chiar tuburi metalice, montate ingropat sau aparent.
Acestea se vor prinde cu accesorii de montare omologate (dibluri, bratari, console, cleme), de cat mai
buna calitate. Dozele pentru montaj ingropat vor fi din plastic. Dozele de derivatie se monteaza astfel
incat capacul lor sa fie in acelasi plan cu stratul de finisaj al peretelui.
263
Legaturile dintre cabluri trebuie sa garanteze contacte cu rezistenta de trecere minima, stabile in timp.
Aceste legaturi se fac numai in doze si cutii de legatura. Orice alt loc (plinte, goluri si treceri prin
elementele de constructie, ori chiar in interiorul tuburilor de protectie) se exclude cu desavarsire.
Respectarea codului culorilor este litera de lege. Astfel, verde/galben se foloseste pentru conducta de
protectie, albastru deschis pentru nulul de lucru, iar pentru faza, rosu, albastru inchis sau mov.
Bibliografie
Mira N., Neguş C.- Instalaţii şi echipamente. Manual pentru clasele a XI-a şi a-XII-a, E.D.P.,
R.A, Bucureşti,1996
Mircea I- Instalaţii şi echipamente electrice. Ghid teoretic şi practic- E.D.P., R.A., Bucureşti,
1996
Mareş F., Cociuba P. şi alţii- Tehnologii în electrotehnică. Manual pentru clasa a X-a, Art Grup
Editorial, Bucureşti,2006
Hilohi, S., ş.a. - Instalaţii şi echipamente. Tehnologia meseriei. Manual pentru licee
industriale, clasele a IX-a şi a X-a, domeniul electrotehnică şi şcoli profesionale,
264
Capitolul 9.
UTILIZAREA LINIILOR ELECTRICE AERIENE SI SUBTERANE
Energia electrică produsă în centralele electrice (termocentrale, hidrocentrale, etc) trebuie să fie furnizată
diferiţilor consumatori (instalaţiile electrice din locuinţe, clădiri publice, întreprinderi industriale) care se
afla la distanţe apreciabile de centralele electrice.
Legătura electrică între sursa producătoare de energie electrică şi consumatori se face prin conducte
electrice, care formeaza- în ansamblul lor- adevărate reţele şi de aceea sunt numite reţele electrice.
Linia aeriană de energie elecrtica (LEA) este o instalaţie montată în aer liber, compusă din conductoare,
izolatoare, armature, stâlpi, fundaţii şi instalaţii de legare la pământ, care serveşte la transportul sau
distribuţia energiei electrice.
Energia electrică utilizată de marea majoritate a consumatorilor are tensiunea de 380/220 V. Energia
electrică produsă de generatorul electric într-o centrală are tensiunea de 6 kV- 24kV. Pe de altă parte,
pentru a putea fi transportată cu pierderi mici energia electrică trebuie să aibă o tensiune cât mai ridicată :
110 kV, 220kV,400kV şi chiar 750 kV. Din aceste motive, sistemul de reţele electrice ce leagă
consumatorii de centralele electrice cuprinde :
- o staţie de ridicare a tensiunii pentru energia electrică dată de generator, de la 6- 24 kV la 110 kV;
- linii de transport la distanţă a energiei electrice, care formează un sistem unitar;
- staţii electrice pe traseul liniilor de transport pentru a ridica tensiunea cu una sau mai multe trepte,
pentru a conecta două sau mai multe centrale electrice sau pentru a conecta două sau mai multe
linii de transport.
La capătul liniei de transport se plasează staţii de coborâre a tensiunii pentru a permite distribuţia în
continuare a energiei electrice până la consumatori la valori de 10- 6 kV sau 380/ 220 V. Distribuţia
energiei electrice se execută de regulă, prin linii electrice subterane ( LEŞ) sau îngropate în elementele de
construcţii. Mai rar, se execută şi prin linii aeriene (LEA). Energia electrică astfel transportată trebuie să
ajungă a fi utilizată de receptoarele electrice pentru a o transforma în energie mecanică ( motoare),
luminoasă ( corpurile de iluminat), termică ( cuptoarele electrice), etc, permiţând omului să-şi desfăşoare
activitate zilnică. Centralele electrice, liniile de transport şi distribuţie până la consumatori aparţin
furnizorului de energie electrică.
9.1. LINII ELECTRICE AERIENE
CLASIFICAREA liniilor electrice aeriene:

Criteriul Clasificarea
1. După tensiunea nominala  linii de joasă tensiune - cu tensiunea nominală până la 1kV;
pentru care au fost construite:  linii de medie tensiune - cu tensiunea nominală peste
1 kV dar mai mică de 52kV;
 linii de înaltă tensiune - cu tensiunea nominală de
minimum 52kV dar mai mică de 300 KV;
 linii de foarte înaltă tensiune – cu tensiunea nominală de la
300kV în sus;
2. Din punct de vedere al  linii monofazate;
sistemului de transmisie a  linii bifazate;
energiei :  linii trifazate;
 linii trifazate cu nul;
3. După numărul de circuite:  linii cu un circuit;

 linii cu două circuite;
 linii cu mai multe circuite;
265
4. Dupa elementele  LEA pe stâlpi de lemn;
constructive:  LEA pe stâlpi de beton;
 LEA pe stâlpi metalici;
 LEA cu izolatoare rigide;
 LEA cu izolatoare lant;
5. Dupa rolul lor în cadrul  linii de transport;
sistemelor energetice:  linii de distribuţie;
6. Din punct de vedere al  linii ce alimentează mari consumatori, care absorb din
consumatorilor pe care îi reţeaua furnizorului minim 50 kVA în medie sau înaltă
alimentează: tensiune;
 linii ce alimentează micii consumatori, care absorb din
reţeaua furnizorului puteri sub limitele de mai sus;
9.1.1..Elemente componente ale liniilor electrice aeriene

O linie electrică aeriană este alcătuită din conductoare electrice, stâlpi care îndeplinesc diverse roluri în
cadrul liniei di dispozitivele pentru prinderea conductoarelor de stâlpi.
9.1.1.1.. Conductoarele electrice

Conductoarele electrice au rolul de a asigura transportul energiei electrice cu pierderi cât mai mici.
Active care asigură circulaţia

energiei electrice
Conductoarele
pot fi:
De protecţie care au rolul de a
proteja linia împotriva
descărcărilor atmosferice
Conductoarele electrice pot fi construite dintr-un singur metal sau din două metale diferite.Materialele
cele mai folosite sunt: cuprul, aluminiul şi aliajele lor
Conductoarele neizolate pentru liniile electrice aeriene se execută pe două principii constructive:
conductoare unifilare( monofilare)şi conductoare multifilare (funie).
Conductoarele unifilare sunt constituite dintr-un singur fir cu secţiunea
a. circulară; c. profil fir de cale;
b. profile poligonale; d. secţiune tubulară
TIPURI DE CONDUCTOARE
Conductoare unifilare neizolate:

a. cu secţiunea circulară;
b. cu secţiune poligonală;
c. cu secţiune profil fir de cale;
d. cu secţiune tubulară.
266
Conductoare multifilare:
a. cu fir axial;
b. fără fir axial.
Conductoarele monofilare se excuta cu secţiunea circulară din următoarele matreriale:

- cupru şi bronz pentru secţiunii de 6-16mm2;
-
oţel pentru secţiunii de 6-25 mm2
-
aluminiu şi aliaje ale acestui pentru secţiunii de 16-25 mm2
Conductoarele funie se excuta din mai multe fire, în general din acelaşi material şi cu acelaşi diametru,
dispuse în straturi concentrice. Faţă de conductoarele monofilare aceste au următoarele avantaje
importante:
- siguranţă sporită în funcţionare datorită divizării secţiunii conductorului în secţiunii elementare
independente;
- flexibilitatea conductorului la aceleaşi secţiunii este mai mare.
Se execută din aceleaşi materială ca şi conductoarele monofilare. Secţiunile minime ale conductoarelor
funie sunt: 6mm2 pentru cupru, bronz şi oţel şi 16mm2 petru aluminiu şi aliaje ale acestuia.
Conductoarele funie, datorită mărite în funcţionare pe care o au, sunt utilizate cu precădere la traversări
peste drumuri, ape, vai.
Liniile electrice aeriene se execută în general din aluminiu sau aluminiu cu inima de oţel. Cuprul se
foloseşte numai la alimentarea receptoarelor din categoriile 0 şi 1 în zona litoaralului, unde este un mediu
puternic coroziv.
9.1.1.2. Stalpii
Stâlpii sunt elemente care susţin conductoarele active şi de protecţie, la distanţe prescrise atât între ele, cât
şi deasupra solului ori de alte construcţii sau obstacole de pe traseu.
CLASIFICARE
 după destinaţie :
- stâlpi de susţinere (4)
- stâlpi de întindere (6)
- stâlpi de colţ (5)
- stâlpi terminali sau de capăt (3)
- stâlpi de traversare
- stâlpi de derivaţie
- stâlpi de rotire a fazelor
 după materialul din care sunt făcuţi :
- stâlpi de lemn;
- stâlpi de beton armat;
- stâlpi metalici.
267
Figura 1. Linie electrica aeriană:

1- post de transformare 6/0,4 kV; 2- conductoare electrice; 3- stâlpi terminali; 4- stâlpi de susţinere; 5-
stâlpi de colţ; 6- stâlpi de întindere
Stâlpii liniilor electrice aeriene sunt construcţiile care prin intermediul izolatoarelor, clemelor si
armaturilor sustin conductoarele deasupra solului.
- După materialul folosit stâlpii pot fi din: metal, beton, lemn.
Stâlpii metalici sunt folositi pentru LEA de înaltă şi foarte înaltă tensiune şi se execută din profile de oţel
într-o construcţie de forma zăbrelită . Părţile componente ale unui stâlp sunt:
- coronamentul format din ansamblul consolelor şi vârfarul;
- corpul stâlpului format din mai multe tronsoane alcãtuite din montanţi şi diagonale;
- fundaţia.
Stâlpii din beton armat se întrebuinţează la majoritatea liniilor de medie şi joasă tensiune, precum şi la
înaltă tensiune (100kV) ca stâlpi de susţinere.
Un tablou al avantajelor şi dezavantajelor pentru realizarea comparaţiilor este prezentat în continuare.
Stâlpi din beton Stâlpi din metal
Avantaje Dezavantaje Avantaje Dezavantaje
-economisire de lemn şi metal; -greutate mare; -pot fi realizate din piese - consumul mare
separate care se asamblează la de oţel laminat
-cost redus ; -fragilitate la faţa locului;
transport şi - necesitatea
-execuţie simplă prin vehiculare; -permit montarea a două, trei întreţinerii
industrializarea fabricării lor; sau chiar patru circuite periodice prin
-dificultăţi de trifazate pe acelaşi stâlp. vopsire.
-durată lungă de viaţă fără montare pe
cheltuieli de întreţinere; terenuri - realizează punerea la prizele
accidentate. de pământ prin corpul lor.
268
-rezistenţă mecanică bună
Stâlpii din lemn sunt foarte rar folositi şi admisi doar în cazuri speciale, în zone greu accesibile.
- După tipul coronamentului : triunghi, hexagon, în plan orizontal, etc.
- După destinaţie: stâlpi de susţinere, de întindere, de colţ, terminali, de traversare, de transpunere a
fazelor;
Stâlpii de capăt ai unei linii aeriene sunt doi şi sunt situaţi la cele două capete ale liniei, imediat la ieşirea
din staţiile de transformare.
Stâlpii de colţ sunt amplasaţi la intersecţia a două aliniamente. Aliniamentul este porţiunea de traseu în
linie dreaptă, dintre doi stâlpi de colţ.
Stâlpii de întindere delimitează panourile de îmtindere a conductoarelor liniei în perioada de montaj, în
cadrul unui aliniament care poate avea 2–10 km.
Stâlpii de susţinere normali sunt amplasaţi între stâlpii de întindere, pe cât posibil la distanţe egale între ei
şi egale cu deschiderea optimă, pentru care costul liniei este minim.
Stâlpii de susţinere speciali se folosesc în anumite panouri, în care linia traversează căi ferate, şosele
naţionale sau alte zone mai importante.
269
Fig.3. Tipuri de coronamente ale stâlpilor
Fundaţiile LEA sunt elemente de construcţie cu ajutorul cărora se fixeaza în pământ stâlpii, inclusiv
ancorele acestora. Prin intrmediul fundaţiilor se transmit solului încărcările pe care le suportă stâlpii.
Există o mare diversitate de fundaţii, care se pot clasifica dupa diferite criterii:
Din punct de vedere al  fundaţii supuse la răsturnare
solicitărilor predominante se  fundaţii supuse la smulgere sau compresiune
deosebesc:
Din punct de vedere al  fundaţii de greutate
calculului la stabilitate:  fundaţii încastrate in teren
Dupa tipul constructiv si al  fundaţiile burate se folosesc pentru stâlpii liniilor de
modului de execuţie: joasă şi medie tensiune de susţinere în aliniament sau terminali şi de
colt ancoraţi.
 fundaţii turnate din beton armat sau nearmat se folosesc
pentru stâlpii de medie şi înaltă tensiune şi mai rar pentru joasă
tensiune.
 fundaţiile grătar folosec traverse de lemn, beton armat
sau oţel profilat
 fundaţiile forat-injectate sunt fundaţii din beton la care
gropile sunt executate prin forare.
 fundaţiile prefabricate se folosesc la liniile de înaltă
tensiune şi pot fi de diferite forme
270
Instalaţia de legare la pământ se compune din priza de pământ, conductoarele de legatură şi piesele de
legatură. Partea principala o constituie priza de pământ, constând din unul sau mai multi electrozi în
contact cu pământul, prin care se realizează trecerea curenutlui în pământ.
Rezistenţa electrică a prizei de pământ este compusă din rezistenţa electrozilor, rezistenţa dintre electrozi
şi sol şi rezistenţa solului. Dintre acestea valoarea cea mai importantă o are rezistenţa solului.
Prizele de pământ sunt proiectate pentru a fi utilizate în instalaţiile
electrice de joasă şi medie tensiune.
Se executa în patru tipuri:
- tip A - prize de pământ cu un electrod orizontal pentru LEA de joasă
tensiune;
- tip B - prize de pământ cu electrozi verticali pentru LEA de joasã
tensiune;
- tip C -prize de pământ cu electrozi verticali pentru LEA de medie
tensiune;
- tip D - prize de pământ inelare, pentru LEA de medie tensiune.
Se compune din:
Fig.4. Prize de pământ cu - electrozi orizontali, executaţi din oţel lat 25(30)x6 mm;
- electrozi verticali, executaţi din ţeavă de oţel Ø 60,3 x 4,5 mm;
electrozi verticali
- banda (conductor) de legare la pământ din oţel lat 25 (30) x 6 mm. Prizele
sunt nezincate.
Deci, după rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul liniei, stâpii se pot clasifica în:
- stâlpi de susţinere, care au rolul de a susţine conductoarele electrice ale liniei electrice. Se
execută în formă de I şi se folosesc pe traseul rectiliniu al LEA
- stâlpi de întindere sau tracţiune, care au rolul de a prelua forţele necesare întinderii
conductoarelor LEA. Se execută în formă de A încât pot prelua eforturile care apar la
ruperea reţelei. Aceşti stâlpi se plantează între stâlpii de susţinere la distanţe aproximativ
egale;
- stâlpi de colţ, au rolul de a permite schimbările de direcţie ale reţelei;
- stâlpi terminali care se panteaza la capetele reţelei. Pot prelua forţe numai după una dintre
direcţii, aceea către aliniamentul LEA
Stâlpii LEA de joasă tensiune se pot executa din lemn, beton sau metal.
9.1.1.3. Dispozitivele de prindere a conductoarelor de stâlpi

Acestea sunt constituite din : izolatoare, suporturi pentru izolatoare, console şi cleme de legătură.
Izolatoarele servesc la fixarea pe stâlpi a conductoarelor L.E.A., precum şi la izolarea acestora
faţă de pământ şi faţă de părţile mai apropiate ale stâlpilor.
Mărimile care caracterizează izolatoarele: tensiunea de ţinere, tensiunea de conturnare, tensiunea
de străpungere.
Izolatoarele sunt elemente componente ale liniilor electrice aeriene, construite dintr-un corp izolant solid,
cu sau fără armătură metalică, cu ajutorul cărora se realizeaza atât izolarea conductoarelor sub tensiune,
cât si fixarea lor.
271
Fig. 5 Izolatoare de joasă tensiune: a – izolatoare tip P; Fig. 6.Izolatoare de medie tensiune: a –
b-c – izolatoare tip I; d – izolator tip VHD; e – izolatoare tip ISNS; b – izolatoare de
izolatoare tip T tracţiune furcă tip ITfs 45
Ele trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
o să suporte greutatea conductoarelor, chiciurii, presiunea vântului, efortul de tracţiune la săgeată;
o să nu fie higroscopice, să suporte variaţiile bruşte de temperatură;
o să suporte acţiunea agenţilor atmosferici;
o să nu aibă greutate mare, să fie ieftine şi să se conserve.
Fig. 7. Izolatoare pentru linii aeriene

de joasa tensiune: tip suport ; tip T ;
tip ancora
Fig. 8. Izolatoare pentru linii electrice Fig. 9. Izolator de suspensie Fig.10 Izolator de
aeriene de medie tensiune: - compozit pentru LEA 400kV suspensie compozit
izolatoare suport; tip tijă; izolatoare Hi*Lite EPS pentru LEA 110kV
de tracţiune Hi*Lite EPS
272
Fig. 11 Izolator cu capă.
Casificare:
Din punct de vedere al materialului din izolatoare din materiale ceramice;
care se confectionează: izolatoare din sticlă;
izolatoare din materiale sintetice (compozite)
Din punct de vedere al poziţiei faţă de izolatoare tip suport
consolă: izolatoare de suspensie;
Din punct de vedere al mediului în care izolatoare care funcţionează in atmosfera normală
funţionează: izolatoare care funcţionează in atmosferă poluată
Din punct de vedere al liniilor electrice izolatoare de joasă tensiune
pentru care sunt destinate: izolatoare de medie tensiune
izolatoare de înaltă şi foarte înaltă tensiune
Din punct de vedere electric: izolatoare strapungibile şi nestrăpungibile
Din punct de vedere mecanic: izolatoare de susţinere şi izolatoare de întindere
Izolatoarele de suspensie se folosesc la liniile de medie tensiune ca izolatoare de întindere şi la cele de

înaltă şi foarte înaltă tensiune, ca izolatoare de susţinere şi de întindere. Ele se fabricã din porţelan sau din
sticlă. În exploatare existã urmãtoarele tipuri constructive:
- izolatoare cu capã sunt izolatoare străpungibile. Este compus din corpul izolatorului din sticlă călită
termic, capa din fontă, tija, piesa pentru fixarea tijei şi siguranţa pentru nucã. În locaşul de la de la partea
superioarã a capei (nucă), se fixeazã cu o siguranţă capătul tijei altui element de izolator. Izolatoarele cu
capã se folosesc în lanţuri de susţinere sau de întindere, după tipul stâlpului pe care se monteazã, realizate
din 7 -8 elemente la 110 kV, 12 – 13 elemente la 220 kV şi 22 – 23 elemente la 400kV.
- izolatoare de suspensie cu inimă plină , nestrăpungibile, formare dintr-un corp cilindric, cu două talere
şi douã armături din fontă fixate la extremităţi.
- izolatorul tijă este format dintr-un corp de porţelan cu mai multe talere şi cu douã armături metalice la
capete. Se fabricã pentru tensiuni de 110 kV. Pentru tensiuni mai mari se folosesc mai multe elemente în
serie: două la 110 kV, trei pentru 400 kV. Acest tip de izolator este nestrăpungibil şi avantajele sale sunt
cã permite reducerea lanþului de izolatoare, micşorarea greutăţii, deci micşorarea numărului de puncte
sensibile (desprinderea de capă) şi electrice (descărcări în dreptul armăturilor).
În anumite variante constructive pot avea şi mantale elicoidale conducând la autocurăţirea lor.
273
Izolator suport (de suspensie) cu capă şi tijă

1. corpul izolatorului;
2. capă;
3. tijă;
4. piesă pentru fixarea tijei;
5. chit pentru izolatoare;
6. siguranţă
Izolatoarele se execută din materiale ceramice cu rezistenţa mecanică şi electrică ridicată.

Izolatoarele se execută în două tipuri constructive:
- tip N pentru susţinerea conductoarelor;
- tip T pentru întinderea (tragerea conductoarelor);
Suporturile pentru izolatoare au rolul de a susţine izolatoarele. Se execută în două tipuri
constructive :
- curbe, pentru fixarea izolatoarelor în stâlpii de lemn şi de beton sau pentru fixarea în
perete;
- drepte, pentru fixarea izolatoarelor pe console
Suporturile curbe se înşurubează direct în stâlpul de lemn înainte de a fi plantat. Suporturile curbe
pot fi montate şip e zidurile clădirilor. Pentru stâlpii de beton armat se folosesc suporturi curbe de
construcţie adecvată. Ele sunt fixate pe nişte brăţări cu ajutorul cărora se montează apoi pe stâlpi.
Suporturile drepte se montează pe console metalice verticale sau orizontale, care se fixează pe stâlpi după
plantarea acestora. Distanţa dintre două console successive este de 400 mm.
Consolele au rolul de a fixa suporturile izolatoarelor pe stâlpi. Se confecţionează din oţel cornier
U şi pot fi utilizate pentru izolatoare de susţinere sau pentru izolatoare de tracţiune. Acestea din urmă sunt
mai robuste. Consolele, de regulă se fixează orizontal pentru a se reduce din înălţimea stâlpului.
Consolele orizontale pentru două şi patru izolatoare se prind de stâlpi printr-o brăţara şi sunt sprijinite prin
două contrafişe de fier lat. Pe aceste console se montează izolatoarele de susţinere fixate pe suporturi
drepte. Pentru stâlpii de beton se folosesc console tip brăţara.
Pentru protecţia conductoarelor active împotriva descărcărilor electrice din atmosferă, se
foloseşte un conductor prin care nu trece curent, numit conductor sau fir de protecţie. Acest conductor se
montează pe un izolator aşezat în vârful stâlpului, deci deasupra tuturor celorlalte izolatoare.
Clemele de legătură se folosesc pentru înnădirea sau realizarea derivaţiilor conducătoare. Pot
avea rol electric (de continuitate) şi se numesc cleme pentru legături electrice său rol mechanic şi electric
(de a asigura rezistenta mecanică a legăturii cât şi continuitatea electrică), şi se numesc cleme pentru
legături electrice şi mecanice. Nu sunt admise înnădirile sau ramificaţiile la traversările LEA peste
drumuri, ape, văi.
Clemele si armăturile realizeaza legătura electrică şi mecanică între conductoarele liniei, izolatoare şi
stâlpii liniilor electrice aeriene.
274
Prin cleme se inteleg piese sau dispozitive de legatură care sunt in contact direct cu conductoarele si
asigura legatura electrica si/sau mecanica intre conductoare sau intre acestea si izolatoare. Există o mare
varietate de cleme. În figura 8 sunt prezentate tipuri de cleme pentru linii de joasă tensiune cu
conductoare torsadate şi pentru linii de medie şi înaltă tensiune.
Armăturile sunt piese sau dispozitive de legatură intermediare între izolatoare şi consolele stâlpilor sau
între cleme şi izolatoare. O categorie de armături sunt suporţii drepţi sau curbi pentru fizarea pe console a
izolatoarelor.
Pentru a evita avarii pe linie, clemele si armăturile trebuie sa aibă o construcţie robustă si să realizeze o
fixare sigură a conductoarelor si izolatoarelor pe stalpii liniei.
Clemele si armaturile lanturilor de izolatoare ale liniilor de inalta tensiune trebuie sa aiba muchiile
rotunjite, pentru a evita descarcarile si pierderile prin efluvii (efect corona).
a. Clemă de întindere b. Clemă ancoră cu c. Clemă de derivaţie cu d. Clemă de derivaţie

CIR 750 pentru reţele bridă CA 16 pentru linii dinţi CDD pentru CDD LP pentru
de joasă tensiune cu de j.t. conductoare de iluminat conductor torsadat
conductoare torsadate din reţele torsadate
e. Clemă de derivaţie f. Clemă de derivaţie cu g. Cleme de legătură electrică din aluminiu

cu dinţi CDD CN dinţi CDD-45 pentru CLEALE
pentru conductor conductor torsadat
neizolat
h. Clemă de susţinere i. Clemă de legătură j. Clemă de tracţiune prin presare tip TPDF
oscilantă cu declanşare electrică LEPC cu plăci pentru linii de medie şi înaltă tensiune
şi rolă sold de medie de contact din Al pentru
tensiune LEA de MT şi IT
275
Fig. 12 Tipuri de cleme
a. Brăţară de susţinere b. Brăţară de susţinere c. Tijă de susţinere d. Întinzător reţea

pentru stâlpi centrifugaţi pentru stâlpi vibraţi pentru reglajul săgeţii
conductoarelor
e.Suport SC pentru fixarea f. Nucă cu ochi răsucit g. Amortizor de vibraţii AVB

a 1,2 conductoare de Ol-Al NORV
Fig. 13. Armături
9.1.2.Tehnologia de montare a liniilor electrice aeriene

Tehnologia de montare a unei linii electrice aeriene cuprinde :
- trasarea, pichetarea şi săparea gropilor pentru stâlpi;
- fasonarea, alcătuirea şi plantarea stâlpilor;
- echiparea stâlpilor, montarea conductoarelor şi executarea legăturilor electrice.
Pentru montarea LEA se utilizează următoarele :
- dispozitive de măsurat : ruletă, metru, fir cu plumb, nivela cu bulă de aer;
- unelte de săpat manual : cazmale, lopeţi;
- unelte pentru fasonat stâlpi : ferăstraie pentru lemn, tesla, dalta pentru lemn, ciocane,
burghie pentru lemn;
- unelte pentru ridicat manual :furci, ţapine, scripeţi, frânghii;
- unelte pentru fixarea conductoarelor :prese hidraulice, pistol pentru împuşcat bolţuri, chei
fixe, cleme de întindere, dinamometre;
- utilaje pentru săpat mecanic : autocamion cu dispozitiv mecanic pentru săpat gropi de
stâlpi, automacara pentru ridicat şi plantat stâlpi.
9.1.2.1. Trasarea, pichetarea şi săparea gropilor pentru stâlpi

Trasarea constă în identificarea traseului LEA şi fixarea unor jaloane vizibile de-a lungul acestuia.
Traseul liniei electrice trebuie să fie astfel ales încât să aibă o lungime cât mai mică între cele două capete
ale liniei şi să întâlnească cât mai puţine treceri peste drumuri, căi ferate, clădiri. De aceea, la alegerea
traseului (stabilit prin proiect) trebuie să se aibă în vedere atât sursa de alimentare şi consumatorii
deserviţi, cât şi relieful şi natura terenului, pentru a se stabili traseul optim al reţelei aeriene respective.
276
Când traseul trece printr-o localitate, el se fixează în lungul drumului, pe trotuare, la circa 30 cm de la
bordura.
Înainte de începerea lucrărilor, instalatorii electricieni procedează mai întâi la identificarea şi însemnarea
pe teren a traseului, după proiect. Pichetarea constă în baterea, de-a lungul lungul traseului LEA, a unor
ţăruşi de lemn care fixează centrele gropilor în care se vor monta stâlpii. Pe ţăruşi se notează denumirea
liniei, numărul stâlpului şi tipul său.
Săparea gropilor se face mecanic sau manual : mecanic în terenurile tari, gropile având formă cilindrică,
de adâncime prevăzută în proiect, manual în terenurile moi, gropile având pereţii laterali înclinaţi sau
intrepte. Operaţia de săpare se efectuează numai cu avizul firmelor cărora le aparţin diversele instalaţii
subterane (apă, canal, telefoane, alte reţele electrice subterane) din zonă, pentru a se evita accidentele de
muncă şi distrugerea instalaţiilor respective. Gropile se îngrădesc, iar pe timpul nopţii se marchează cu
felinare pentru a preveni accidentele.
9.1.2.2. Fasonarea, alcătuirea şi plantarea stâlpilor.

Fasonarea şi alcătuirea stâlpilor se efectuează numai pentru stâlpii de lemn.
Fasonarea constă în tăierea capetelor şi netezirea suprafeţei stâlpului. Stâlpul este apoi vopsit de două ori
cu materiale protectoare (carbolineum sau bitum topit) . După aceea se transporta la poziţie (lângă groapa
în care se va monta). Personalul care lucrează la manipularea stâlpilor proaspăt impregnaţi va trebui să
poarte echipamentul de protecţie respectiv, deoarece antisepticele folosite sunt toxice pentru om şi ataca
pielea.
Alcătuirea stâlpului constă în fixarea pe acesta a şuruburilor de prindere a consolelor. Atunci când este
cazul se fixează de stâlpi şi adaosul.
Plantarea constă în aducerea stâlpului lângă groapa, ridicarea şi aşezarea în groapă, centrarea şi fixarea
lui. Modul de plantare a stâlpilor prezintă particularităţi în funcţie de materialul din care este făcut stâlpul
(lemn, beton sau metal).plantarea stâlpilor de lemn se poate face manual când sunt puţini stâlpi sau
mecanic, când numărul lor este mare.
Plantarea manuală constă în :
- aşezarea pe partea din spate a gropii a unei scânduri, pentru a se evita surparea
pământului la introducerea stâlpului;
Figura 14. Ridicarea stâlpilor de lemn.
- lucrătorii se împart în două grupuri care vor ridica şi susţine stâlpul alternativ cu ajutorul
furcilor (în timp ce un grup ridică, celălalt susţine şi invers), până când stâlpul a fost
introdus în groapă şi adus la verticală;
- se verifică verticalitatea stâlpului şi se îndreaptă stâlpul prin rotirea acestuia cu ajutorul
unor cleşti speciali cu mânerul lung. Verticalitatea se păstrează apoi prin fixarea stâlpului
(provizoriu) cu ajutorul a trei ţapine (prăjini de lemn cu vârful metalic ascuţit);
277
- se acoperă groapa cu pământ umed bătut cu maiul. Dacă terenul este moale pământul se
burează cu pietre, bolovani sau bucăţi de beton;
- se scot ţapinele şi se execută ancorarea stâlpului, dacă aceasta este prevăzută.
Plantarea stâlpilor de beton armat se face într-o fundaţie de beton armat turnată în groapă săpată anterior.
Stâlpul se fixează în golul fundaţiei numai cu automacaraua. Se verifică verticalitatea şi se fixează cu
pene de lemn sau de beton. Se toarnă apoi beton între stâlp şi fundaţie. Plantarea este încheiată numai
nupa ce s-a realizat priză betonului de fixare.
Plantarea stâlpilor de metal se face pe fundaţii de beton armat prin prindere cu buloanele încastrate în
acestea. Stâlpii din ţeava se plantează într-o fundaţie asemănătoare cu cea a stâlpilor de beton. Capătul
exterior al stâlpului va fi acoperit etanş cu o placă sudata pentru a evita acumularea apei din ploi în
interior.
9.1.2.3. Echiparea stâlpilor, montarea conductoarelor şi executarea legăturilor electrice. Stâlpii se

echipează, de regulă, după plantarea lor şi aceasta constă în fixarea izolatoarelor fie pe suporturi fie pe
console.
Suporturile curbe se fixează pe stâlpii de lemn în găurii cu diametrul mai mic cu 2 mm decât
diametrul exeterior al suportului. Suporturile drepte se fixează pe stâlpii de lemn cu şuruburi cu plăcută
de presiune şi piuliţă. Izolatoarele se fixează în suporturile curbe şi cele drepte tip N astfel: se înfăşoară
capătul suportului cu fire de cânepă, se vopsesc cu miniu de plumb şi apoi se fixează izolatoarele prin
înşurubare. Pe suporturile drepte tip T izolatoarele se fixează cu un şurub cu cui spintecat. Consolele se
montează pe stâlpi cu brăţări metalice.
Montarea conductoarelor LEA constă în următoarele:
- conductoarele se derulează de pe tambur sau colac (cu ajutorul vârtelniţei) şi se ridică pe
console sau suporţi lânga izolatoare. Uneori nu se fixează pe suporţi ci pe nişte role
speciale agăţate pe suporţi;
- se trece la întinderea definitivă a conductoarelor care începe de la stâlpul terminal.
Conductorul desfăşurat se ridică pe stâlpi şi se aşează pe nişte scripeţi speciali de
întindere agăţaţi de suporturile izolatoarelor. După întinderea provizorie a conductorelor
se execută întinderea definitivă. Acestea se întind până când săgeata pe care o fac între 2
stâlpi succesivi atinge valoarea stabilită.
Dacă pe acelaşi stâlp se întind conductoare cu secţiuni diferite, săgeata lor trebuie să fie aceiaşi cu cea a
conductorului care are secţiunea cea mai mare.
În cazul în care pe stâlpi se montează şi conductoare de aluminiu şi conductoare de cupru, atunci acestea
din urmă se aşează sub cele de aluminiu deoarece ele au săgeata mai mare. Inaltinea conductoarelor faţă
de pământ trebuie să fie (în punctul de săgeată maximă) de cel puţin 5,50m. Faţă de caldiri, distanta liniei
aeriene pe verticală şi lateral va fi de maximum 2m.
După terminarea întinderii conductoarelor, ele se leagă de izolatoare. Conductoarelel de aluminiu înainte
de fixarea de izoltoare, se înfăşoară cu o bandă de 10 x 1 mm2 din aluminu moale, pe o lungime de 15 cm.
După aceea se leagă de izolatoare cu sârmă de aluminiu cu secţiunea minimă de 10 mm2. conductoarele
de cupru se leagă cu sârmă de cupru moale de 4 mm2 (dacă au secţiunea mai mică de 35mm2) sau de
6mm2 (dacă au secţiune de peste 35 mm2). Aceste legături se execută sub formă de:
- legături simple (în curce simplă ) ce se folosesc pentru conductoare de cupru;
- legături întărite (în cruce întărită) ce se folosesc pentru conductoare de aluminiu şi la
liniile improtante;
- legături duble ce se folosesc pentru prinderea conductoarelor de stâlpii de întindere;
- legături în ochii ce se folosec pentru prinderea conductoarelor de stâlpii terminali.
278
Dacă pe stâlpii LEA este prevăzut a se monta şi un corp de iluminat acesta se montează înainte de
executarea LEA. Corpurile de iluminat se fixează pe console (sau braţe) de formă specială prinse de stâlpi
cu brăţări.
Racordarea consumatorilor la reţea se face prin intermediul branşamentelor aeriene care se execută cu
conductoare izolate, iar fixarea pe clădiri se poate face la izolatoarele montate pe zid, la suporturi de
trecere prin acoperiş sau la suporturi de acoperiş. Branşamentul sau legătura la reteua aeriană este
mijlocul prin care se asigura energia electrică la consumatori. Racordul de la linia aeriană de joasă
tensiune se compune din: consolele de intrare în clădire, stâlpi, conductoare de legătură, izolatoare.
Branşamentele se execută cu conductoare izolate, iar coborârile pa stâlp se fac în tuburi (IPE, PEL, oţel)
în cablu ACYABY sau cu conductoare montate pe role.
9.1.3. Întreţinerea liniilor electrice aeriene

Întreţinerea liniilor electrice aeriene necesită verificări periodice de zi şi de noapte. Se urmăreşte prin
control vizual :
- dacă săgeata conductoarelor s-a mărit;
- integritatea elementelor componente ale liniei, de la stâlpi, izolatoare şi conductoare;
- dacă în apropierea liniei, în perimetrul de gardă nu s-au executat construcţii sau alte
lucrări care ar putea fi puse în mod accidental sub tensiune;
- dacă nu apar descărcări electrice între conductoare şi alte părţi metalice ale LEA (aceasta
se poate observa numai noaptea).
În cadrul lucrărilor de întreţinere se execută periodic măsurarea rezistenţei conductoarelor pentru a
verifica integritatea lor şi măsurări ale rezistenţei de izolaţie între conductoare şi alte elemente ale LEA.
În acest fel se poate preveni din timp producerea defectelor.
Periodic, LEA se scoate de sub tensiune şi se execută, după un plan bine stabilit, reparaţii la izolatoare şi
la legăturile electrice, lucrări de rigidizare a stâlpilor şi de vopsitorie.
Când apar defecte grave, cum ar fi ruperea conductoarelor LEA se scoate imediat de sub tensiune şi se
trece la repararea acestora.
După încheierea lucrărilor la LEA, aceasta se pune sub tensiune şi se trece la recepţia ei. Se urmăreşte
prin control vizual :
- stabilitatea stâlpilor şi a ancorajelor;
- stabilitatea suporturilor şi consolelor pe stâlp;
- stabilitatea izolatoarelor;
- integritatea legăturilor electrice;
- stabilitatea liniei la acţiunea vântului şi a chiciurii.
Personalul care lucrează la montarea LEA, la întreţinerea şi repararea linilor electrice aeriene este numai
personal calificat şi autorizat, personal care respectă normele de protecţie a muncii , având în vedere
specificul acestor lucrări, de o importanţă foarte mare în desfăşurarea întregii activităţi a consumatorilor
industriali şi neindustriali.
9.2. LINII ELECTRICE SUBTERANE

Linii electrice subterane (LES) sunt folosite pentru transportul şi distribuţia energiei electrice în oraşe,
pe platforme industriale, în incintele intreprinderior, în centrale şi staţii electrice, etc. Faţă de liniile
electrice aeriene prezintă unele avantaje:
- siguranţa mărită în funcţionare;
- spaţiu redus ocupat, evitarea pericolului de atingere directă a părţilor sub tensiune;
279
- lipsa influenţei factorilor poluanţi şi a celor atmosferici;
- neafectarea din punct de vedere estetic a zonelor parcurse.
Au în schimb unele dezavantaje:
- cost mai ridicat;
- depistarea şi repararea mai dificilă a defecţiunilor;
- necesitatea utilizării unui personal cu o calificare superioară la montare.
9.2.1.Materiale utilizate pentru realizarea liniilor electrice subterane

Pentru realizarea liniilor electrice subterane sunt necesare cabluri şi accesorii pentru joncţiuni, derivaţii şi
legături la tablourile electrice.
Cablurile electrice utilizate în instalaţiile electrice sub 1000 V pot fi cu conductoare din cupru sau din
aluminiu, cu izolaţie din hârtie, cauciuc sau material plastic, cu manta de plumb, de aluminiu sau de
material plastic.
Sunt utilizate îndeosebi cablurile care au mantaua exterioară din PVC, plumb sau iuta. Se folosesc armate,
cât şi nearmate.
Cablurile cu mantaua din plumb se pot monta direct în sol uscat sau umed. Cablurile cu mantaua din PVC
se pot monta, de asemenea, direct în sol, în special în solurile acide sau puternic corozive.
Când sunt supuse la eforturi mecanice, rezultate din trasarea solului, se utilizează cablurile armate cu
banda din oţel, sau se protejează, pe porţiunea expusă, cu ţevi de protecţie. Cablurile cu mantaua de iută
se utilizează mai ales în canalele vizitabile şi nevizitabile sau direct în solurile uscate.
Conductoarele izolate ale cablurilor sunt colorate diferit, pentru a se putea identifica uşor fazele
respective atunci când se procedează la înnădirea( îmbinarea) cablurilor. Culorile conductoarelor sunt
următoarele:
- cabluri cu două conductoare : galben, verde;
- cabluri cu trei conductoare : galben, verde, albastru;
- cabluri cu patru conductoare : galben, verde, albastru şi roşu.
Conductorul neutru este marcat totdeauna cu culoarea roşie.
Cablurile au urmatoarele componente: conductoarele, izolaţia, mantaua etanşă, ecranul, armătura

metalică, învelişul exterior al cablului.
CONDUCTOARELE cablurilor din cupru sau aluminiu, pot fi formate din unul (conductoare unifilare)
sau mai multe fire (conductoare multifilare). Formele cele mai obişnuite ale conductoarelor sunt rotundă
şi sector de cerc. Se mai pot folosi conductoare tubulare multifilare sau din profile de cupru pentru
cablurile de înaltă tensiune cu circulaţie de ulei.
IZOLAŢIA conductoarelor este compusă din unul sau mai multe straturi de material izolant şi constituie
elemental cel mai important de care depinde fiabilitatea cablurilor. Materialele obişnuite de izolaţie sunt:
hârtia electroizolantă STAS 5649-69 (folosită în trecut, prezenta dezavantajul scurgerii uleiului de
impregnere la montarea în pantă ceea ce ducea la apariţia golurilor de aer în izolaţie), policlorura de vinil,
polietilena, polietilena reticulară, cauciucul, uleiul, gazele izolante.
MANTAUA ETANŞĂ care are rolul de a împiedica pătrunderea apei sau agenţilor corozivi. Ea se
realizează tot din policlorură de vinil ca şi izolaţia sau din plumb la cablurile cu izolaţie din hârtie;
ECRANUL este învelişul din hartie metalizată sau din bandă metalică aplicat peste un conductor izolat
sau peste un ansamblu de conductoare izolate, care la cablurile de energie are ca scop:
 crearea unei suprafeţe echipotenţiale in jurul izolaţiei şi dirijarea în acest fel a câmpului
electric;
280
 reducerea efectelor inductoare ale câmpurilor electrostatice externe şi interne;
 asigurare unei căi de trecere a curentilor capacitive sau a curentilor de defect la circuite
homopolare
 asigurarea unei protectii in cazul perforarii cablurilor prin corpuri conductoare exterioare
ARMĂTURA METALICĂ care are rolul de protecţie mecanică a cablurilor, montându-se obligatoriu la
cablurile pozate direct în pământ. Ea se realizează din bandă de oţel, din sârmă lată sau sârmă rotundă de
oţel.
INVELIŞUL EXTERIOR are rolul de a realiza o formă determinată a cablului şi de a asigura protecţia
împotriva degradărilor exterioare. Se realizează din PCV (dacă izolaţia şi mantaua etanşă sunt din PCV)
sau din iută bituminată.
Fig. 15 Cabluri de energie
Cablurile de energie se clasifică astfel:

Dupa felul izolaţiei de  Cabluri cu izolaţie de hârtie impregnată, în manta de plumb;
bază:  Cabluri cu izolaţie de PVC, în manta de plumb
 Cabluri cu izolaţie şi manta de PVC;
 Cabluri cu izolaţie de polietirenă termoplastică şi manta de PVC;
 Cabluri cu răcire artificială cu circulaţie de ulei sau apă;
 Cabluri cu presiune interioară sau exterioara de gaz;
Dupa numărul de - cabluri monofazate (cu un singur conductor)
conductoare: - cabluri multifazate (cu mai multe conductoare)
281
Din punct de vedere al - cu conductoare de cupru
materialului - cu conductoare de aluminiu.
conductoarelor:
Principalele accesorii pentru cablurile de energie din LES sunt manşoanele de legătură, manşoanele de
derivaţie şi cutiile terminale.
Manşoanele sunt elemente componente ale liniilor subterane folosite în vederea efectuării operaţiilor de
conexiune a cablurior între ele sau pentru executarea derivaţiilor. Sunt manşoane de înnădire şi manşoane
de derivaţie.
b
Fig.16 Manşon de derivaţie: 1-parte Fig. 17 a. Manşon de medie tensiune: 1-
inferioară; 2-parte superioară; 3-capac; manşon de fontă; 2-cablu monofazat
4-brăţări pentru prinderea cablului; 5- izolat fără armătură; 3-manşon de
şuruburi de legare la pământ plumb; 4-masă galbenă; 5-capac manşon
fontă; 6-capac manşon plumb; 7-
conductor izolat;
b - Manşon de joasă tensiune de înnădire
din fontă
Manşoanele de înnădire au rolul de a îmbina două tronsoane de cablu şi în prezent se realizează

manşoane termocontractabile realizate din seturi de materiale (fig. 7.4). Mai există în exploatare
manşoane realizate din cauciuc, fibre de sticlă şi chiar fontă, realizate din două părţi componente care se
îmbină prin şuruburi. Manşoanele de tip vechi erau realizate cu masă electroizolantă (masă bituminoasă),
prezentând dezavantajul tehnologiei greoaie de execuţie
Manşoanele cablurilor de medie tensiune realizate în trecut erau formate din două manşoane suprapuse :
unul exterior din fontă, de exemplu şi unul interior din plumb. Manşonul de fontă constituind armătura
exterioară este destinat să protejeze mecanic şi împotriva coroziunii locul de înnădire, manşonul de plumb
montat în interiorul moanşonului de fontă realizează continuitatea mantalei de plumb sau aluminiu a
cablurilor înnădite şi etanşează cablul împotriva pătrunderii umezelii la conductoare şi împotriva pierderii
uleiului din izolaţie.
282
Manşoanele de derivaţie se folosesc în principal la cablurile de joasă tensiune, pentru racordarea
diverşilor consumatori. Ele se realizează din aceleaşi materale ca şi cele de înnădire
Fig.18. Materiale din seturi pentru manşoane şi terminale termocontractabile
Fig. 19
Terminal cablu de medie
tensiune
Cutiile terminale sau terminalele sunt elemente care se montează la capetele cablurilor şi au ca scop
scoaterea în exterior a conductoarelor în vederea legării lor la bornele aparatelor şi maşinilor electrice, la
barele staţiilor sau la liniile electrice aeriene. Ele sunt construcţii etanşe care protejează capătul cablului
de umezeală şi poluare. Cutiile terminale sunt de interior sau de exterior.
În prezent terminalele montate la capetele cablurilor de joasă şi medie tensiune sunt realizate din
materiale plastice termocontractabile (fig.7.5), folosindu-se materiale din seturi (fig. 7.4). Pe parcursul
timpului s-au folosit cutii terminale cilindrice din fontă de 1 kV, din plumb, fontă, tablă de oţel (fig. 7.6).
283
Fig. 20 a –cutie terminală din plumb de interior 6-15kV (1-bandă de OL, 2-bandaj de
sârmă; 3-priză de legare la pământ; 4-manta de Pb; 5-izolaţie de centură; 6-legătură de
sfoară; 7-bandă lăcuită;8-bandă izolată; 9-sfoară impregnată).
b – cutie trifazată de exeterior 6-20kV din fontă: (1-corp de fontă; 2-pâlnie de etanşare;
3-flanşă pentru fixarea izolatoarelor; 4-izolatoare de porţelan; 5-capac izolator; 6-
şurub de legare la pământ)
Accesoriile pentru cabluri sunt reprezentate de cleme şi papuci de cablu. Cleme de legatură se folosesc
pentru îmbinarea prin lipire sau presare a conductoarelor de cupru si de aluminiu ale cablurilor subterane.
Manşoanele de legătură sunt utilizate pentru înnădirea a două cabluri de-a lungul LES. Manşoanele pentru
cablurile cu mantaua din PVC sunt tot din material plastic şi au o construcţie asemănătoare.
Manşoanele de derivaţie sunt utilizate pentru realizarea conexiunilor între cablurile care nu sunt în
prelungire. Capetele acestor cabluri se prind în cleme de derivaţie, care pot fi demontabile sau
nedemontabile.
Cutiile terminale sunt utilizate de câte ori este necesară protejarea faţă de mediu a capătului cablului ce a
fost dezizolat pentru a permite montarea papucilor de conductoare. Există cutii terminale pentru unul până
la şase cabluri. Ele se execută din tablă, silumin sau PVC.
9.2.2.Tehnologia de montare a liniilor electrice subterane

De regulă, cablurile electrice ale LES se montează direct în pământ. În marile oraşe, existenţa
numeroaselor gospodarii de cabluri şi de alte instalaţii, obliga la montarea acestora în canale special
amenajate. Acestea pot fi vizitabile sau nevizitabile.
Principalele unelte şi utilaje necesare la executarea LES sunt următoarele :
- unelte pentru măsurat : ruletă, frânghie, nivela cu bule de aer;
- unelte pentru săpat pământul şi refăcut pavajul : lopeţi, cazmale, ciocane pneumatice, etc;
- utilaje mecanizate pentru săparea şanţurilor;
- utilaje pentru transportul tamburelor cu cabluri;
- dispozitive de ridicare a tamburelor : automacara, troliu,etc;
- unelte pentru desfăcut cablul de pe tambur : cleşti de cuie, ciocane, dălţi, ranga;
- unelte pentru fasonat şi îmbinat cablurile : ferăstrău pentru metale, pile, cuţit de cablu, perii
metalice, presă hidraulică pentru lipit papuci;
- unelte pentru tragerea cablului : ciorapi de tras cablul, role de lemn, dispozitiv de tragere
mecanizată a cablului.
284
Pentru montarea direct în sol a LES este necesară executarea următoarelor operaţii :
- marcarea traseului;
- executarea traversărilor;
- executarea şanţurilor;
- derularea şi pozarea cablurilor;
- executarea joncţiunilor şi ramificaţiilor;
- executarea profilelor LES, astuparea şanţurilor şi refacerea pavajelor;
- punerea sub tensiune şi darea în exploatare a LES.
9.2.2.1. Marcarea traseului. Traseul LES este stabilit prin proiect. El se verifică pe teren prin parcurgerea
cu piciorul, pentru a se constata dacă poate fi respectat. Din loc în loc se plantează în pământ ţăruşi din
lemn pentru a jalona traseul LES. O dată cu marcarea traseului se constată ce traversări ( de drumuri, ape,
căi ferate, etc) trebuie efectuate şi se stabilesc măsurile de protejare a cablurilor.
9.2.2.2. Executarea traversărilor. Pe porţiunea în care LES traversează un drum carosabil, o cale ferată,
etc, cablurile electrice se protejează cu tuburi de protecţie din beton, bazalt, oţel sau PVC dur. O metodă
modernă de a introduce tuburile de protecţie în zona traversării LES este aceea a forării, care se poate face
manual sau mecanic.
9.2.2.3. Executarea şanţurilor. Se desfac mai întâi pavajele folosindu-se ciocanele pneumatice. Se sapă
apoi şanţul la adâncimea prevăzută în proiect. Adâncimea şanţului pentru cablurile de joasă tensiune este
de 800 mm, iar lăţimea superioară trebuie să fie cu circa 100 mm mai mare decât lăţimea inferioară (de
fund), care va fi de cel puţin 350 mm. Tot pământul excavat se aşază pe o singură parte a şanţului,
cealaltă parte fiind rezervată aşezării cablului. Şanţurile adânci, în terenuri moi vor fi prevăzute cu
sprijiniri.
9.2.2.4. Derularea şi pozarea cablurilor. LES este formată din unul sau mai multe cabluri electrice.
Acestea sunt aduse cu mijloace de transport rulate pe tambure de lemn. Înainte de a se începe derularea
cablului se desfac scândurile de protecţie dintre roţile tamburului şi apoi se măsoară rezistenţa de izolaţie
a cablului (cu megohmmetrul). Aceasta se compară cu cea notata pe tambur sau citită în catalogul de
cabluri. Dacă rezistenţa de izolaţie corespunde, se trece la derularea şi pozarea cablului, operaţii ce au loc
simultan. O atenţie deosebită se va da pozării cablului în curbe. Acestea trebuie să aibă raza de curbura de
minim 15 ori diametrul cablului, când acesta are manta de PVC sau plumb. Cablurile se aşază în sunt într-
o poziţie şerpuită pentru a se preîntâmpina producerea eforturilor ce ar putea apărea la variaţii de
temperatură. În acelaşi sunt pot fi montate şi cabluri de înaltă şi de joasă tensiune, separându-se între ele
prin cărămizi puse în lungul şanţului. La intersecţia cablurilor de joasă tensiune cu cele de înaltă tensiune,
primele se aşază deasupra cablurilor de înaltă tensiune, pe un pat de cărămizi şi pe un strat de pământ.
Atunci când cablurile electrice subterane se încrucişează cu cablurile de telecomunicaţii, acestea din urmă
se aşază deasupra, iar cablurile de joasă tensiune se protejează, introducându-se pe o lungime de circa 2 m
într-un tub de beton. Dacă reţeaua electrică subterană trebuie să traverseze o şosea, cablul se montează la
o adâncime de cel puţin 1,20 m, iar la traversarea unei căi ferate, adâncimea de pozare a cablului va fi de
minimum 1,50 m. În ambele cazuri, cablurile se introduc în tuburi de beton sau de oţel, având diametrul
de 100 mm. Trebuie avut în vedere că la ieşirea din tub cablul să fie sprijinit pe un prag de pământ bătut
pentru a nu se deteriora armatura cablului. Pozarea (aşezarea) cablurilor se face, de regulă, atunci când
temperatura aerului este mai mare decât + 4 grade Celsius. Pentru a se evita infiltraţiile de apă , între tub
şi cablu se introduce iuta impregnată, care fixează cablul (axial).
285
9.2.2.5. Executarea joncţiunilor şi ramificaţiilor. Joncţiunile sunt necesare la înnădiri, derivaţii la capete
pentru a asigura continuitatea electrică. Acestea se realizează prin manşoane de legătură, manşoane de
derivaţie şi capete terminale. În locul unde se realizează înnădirea sau derivaţia, şanţul se lăţeşte cu
aproximativ 80 cm, iar pe locul unde se va monta manşonul, şanţul se adânceşte cu 10- 20 cm. Cele două
capete ale cablurilor ce urmează a se îmbina, fasonate, se aşază pe câte o ―capră‖ , se lipesc la cald (
cositorire) sau sudare la rece prin presiune. Îmbinarea realizată se izolează electric şi se protejează
mecanic în manşonul de legătura sau ramificaţie. În cazul cablurilor cu mantaua din plumb, îmbinarea se
introduce într-un prim manşon de plumb. Se execută o legătură electrică între manşon şi mantaua
cablului, după care manşonul se umple cu masa izolanta neagră pe bază de bitum. Acesta se aşază în al
doilea manşon de fontă, care şi el la rândul lui este umplut cu masa izolantă. Se toarnă apoi masa izolanta
peste manşon şi cablu de o parte şi de alta a acestuia. Se presara nisip şi se acoperă cu un strat de
cărămizi. Când se consideră că solicitările mecanice la care este supusă îmbinarea sunt reduse, se poate
renunţa la cel de-al doilea manşon de fontă. În cazul cablurilor cu mantaua din PVC, se utilizează
manşoane din PVC. Masa izolanta este diferită în această situaţie. Ea reprezintă un amestec de răşini
epoxidice cu un întăritor. Masa izolanta se toarnă fără întrerupere până la umplerea manşonului. Dacă
solicitările mecanice ale LES sunt mari, peste manşonul din PVC se poată prevedea şi un manşon
suplimentar de protecţie, din fontă. În mod asemănător se execută manşoanele de derivaţie şi capetele
terminale.
9.2.2.6. Executarea profilelor LES, astuparea şanţurilor şi refacerea pavajelor. După executarea
joncţiunilor şi ramificaţiilor se măsoară din nou rezistenţa de izolaţie a cablurilor LES, deoarece în timpul
pozării şi retragerii din tuburi aceasta ar fi putut suferi deteriorări. Dacă rezistenţa de izolaţie corespunde,
se scot din sunt rolele de tragere şi se trece la executarea profilelor. Aceasta constă în :
- aşezarea pe fundul şanţului, peste cablu (cabluri), a unui strat de nisip de 10 cm înălţime;
- ridicarea cablului deasupra nisipului cu ajutorul unor cârlige. Patul de nisip are rolul de a drena apa ce
ar ajunge în zona cablului. Se execută apoi marcarea cablurilor din 5 în 5 m pentru a putea fi uşor
identificat. Aceasta se face cu benzi de plumb sau PVC pe care se înscriu tensiunea, secţiunea, secţiunea,
punctele de plecare şi sosire şi anul montării. Dacă LES are mai multe cabluri paralele de tensiuni diferite
în şanţ, între acestea se execută o separare cu cărămidă aşezată pe lat;
- aşternerea peste cablu a unui nou strat de nisip de 10 cm grosime;
- aşezarea unui strat din cărămizi sau placi din PVC cu rolul de a distribui uniform sarcina mecanică.
După executarea profilelor se astupa şanţul cu pământ în straturi de câte 20 cm, bine bătut cu maiul. Apoi
se toarnă placă de beton şi se reface pavajul. La suprafaţă, din 50 în 50 m, LES este marcată prin borne de
beton (trunchi de piramidă) pe care sunt încastrate plăcute metalice pe care se înscriu tensiunea şi
secţiunea cablurilor, punctele de plecare şi sosire şi anul montării.
9.2.2.7. Punerea sub tensiune şi darea în exploatare a LES. Punerea sub tensiune şi încercările la care
sunt supuse cablurile de energie ale unei LES se fac în conformitate cu instrucţiunile prevăzute în
normative şi în ― caietul de sarcini al cablului‖. Dintre acestea cele mai importante sunt :
- măsurarea rezistenţei electrice a conductoarelor;
- măsurarea rezistenţei de izolaţie.
Măsurarea rezistenţei electrice a conductoarelor permite depistarea unor defecte ce ar fi putut să apară în
timpul montării cablului, că :
- întreruperea conductoarelor electrice pe una sau mai multe faze;
- contacte electrice între conductoare datorate unor defecte de izolaţie;
- rezistente de contact suplimentare în locurile de joncţiune şi ramificaţie datorate unei execuţii
necorespunzătoare.
286
Rezistenţa conductoarelor cablului se măsoară cu ajutorul punţii simple. Schema de principiu pentru
legarea rezistentelor în punte simplă este reprezentată în figura de mai jos.
R1, R2 si R4 sunt rezistenţe cunoscute, iar Rx rezistenţa conductorului cablului electric, care trebuie
determinate. Intre punctele C şi D se montează un galvanometru. Sistemul este conectat la sursa de curent
continuu prin întreruptorul K. Rezistenţele R 2 şi R4 sunt variabile . Acestea se modifică astfel încât prin
galvanometru curentul să fie nul. Rezulta relaţiile :
I1R1- I2Rx= 0 si I1R2- I2R4= 0
de unde :
R
Rx= 1 R 4
R2
De regulă, rezistenţa cablului se măsoară la o temperatură Ө diferita de 20˚C, temperatura pentru care este
determinată rezistenţa din catalog. De aceea, după măsurarea rezistenţei se calculează rezistenţa pe care ar
avea-o conductorul la 20˚C şi aceasta se compară cu cea din catalog. Astfel, rezistenţa conductorului, pe
km de cablu, la 20˚C este :
R
R20=  / km  ,
1     20 L
unde :
R este rezistenţa totală a conductorului, măsurată la temperatura Ө (in˚C ), in Ω;
L - lungimea cablului, în km;
α- coeficientul de temperatură al materialului din care este făcut conductorul, în K‾1.
Dacă în urma măsuratorilor şi calculelor de mai sus rezultă
R20 ≤ Rcatalog,
cablul a fost bine montat. In caz contrar, se trece la depistarea defectelor.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie se face după ce cablul a fost încercat la o tensiune de cinci ori mai mare
decât tensiunea lui nominală. În cadrul acestei încercări, dacă izolaţia este slăbită, apar străpungeri şi
aceste puncte pot fi puse mai uşor în evidenţă. Rezistenţa izolaţiei suferă modificări mari în timp, datorită
solicitărilor cablului la transport, la montare, datorită tensiunii aplicate, etc. De aceea, rezistentele izolaţiei
cablului la ieşirea din fabrică, inaite de montare şi după montare, vor fi diferite. Important este că
rezistenţa de izolaţie după montare să nu scadă sub o anumită valoare limita. De exemplu, în cazul
cablurilor din LES de joasă tensiune, această limită este de 2 MΩ. Măsurarea rezistenţei de izolaţie se
poate face cu puntea simplă sau cu megohmmetrul
287
După ce s-a constatat că şi rezistenţa de izolaţie este în limitele admisibile, cablul electric al LES
se poate pune sub tensiune. Dacă LES cuprinde cabluri montate în paralel, înainte de punerea lor sub
tensiune, se efectuează identificarea fazelor pentru a se realiza conectarea corectă a acestora şi a se evita
producerea scurtcircuitului.
9.2.3. Întreţinerea şi exploatarea LES

Liniile electrice subterane sunt uşor de exploatat atâta timp cât nu a intervenit un defect, aceasta constând
în :
- verificări periodice ale tensiunii (de fază şi de linie) în capătul de la consummator a LES.
Verificarea se face prin măsurare cu voltmetrul de pe tablou sau cu unul portabil. Abaterile nu vor
depăşi ±5% din tensiunea nominală 380/220 V;
- verificări periodice ale sarcinii LES, prin măsurarea intensităţilor curenţilor cu ampermetrele
tabloului electric sau cu ampermetre portabile racordate prin intermediul unor reductoare de
măsură speciale (tip cleşte);
- controlul rezistenţei de izolaţie, în special după perioadele de suprasarcină a LES;
- controlul rezistenţei electrice a conductoarelor cablului.
În cazul în care a apărut un defect pe LES, aceasta se scoate de sub tensiune, se identifica şi se repara
defectul şi apoi se repune sub tensiune.
Deranjamentele ce pot apărea în LES se pot datora :
- unor defecte de fabricaţie ascunse şi nedepistate (fisuri, incluziuni sau impurităţi în izolaţie, fisuri
în mantaua de protecţie, bavuri pe conductoarele electrice, etc);
- montării defectuoase ale cablurilor (răsucirea şi deformarea cablului, executarea incorectă a
etanşeizării şi continuităţii electrice în manşoanele de derivaţie şi de legătură, etc);
- altor lucrări ce se execută pe traseul LES (în special în lucrările de excavare);
- acţiunii mediului şi îmbătrânirii în timp a materialelor din care este confecţionat cablul.
Toate defectele de mai sus se pot reduce la defecte de izolaţie şi la întreruperea conductoarelor.
Defectele de izolaţie conduc la punerea la pământ a uneia sau a mai multor faze sau la scurtcircuitarea
între faze. Întreruperea conductoarelor pe una sau mai multe faze este, de regulă, însoţită de defecte de
izolaţie, ceea ce conduce şi la scurtcircuite cu punere la pământ.
Se poate constata că defectele ce pot apărea în cablurile LES au cauze foarte diferite şi se pot prezenta sub
diferite forme. Acest lucru, ca şi accesul greoi la locul defect, explica dificultatea mare în întreţinerea şi
exploatarea LES. Pentru a determina punctul de defect în LES se utilizează, în prezent, diverse metode, în
funcţie de natură defectului, rezistenţa de defect, lungimea cablului, tensiunea de utilizare a acesteia.
Câteva din cele mai importante sunt: metoda inductivă, metodă în bucla, metoda econometrică ,
metoda acustică.
Metoda inductivă. Aceasta utilizează câmpul magnetic ce se formează în jurul cablului electric când este
parcurs de curent de înaltă frecvenţă.
288
Metoda se poate utiliza în toate cazurile când la punctul de defect se poate realiza o legătură electrică cu
unul sau două conductoare printr-o rezistentă mică. Cu ajutorul generatorului de înaltă frecvenţă (800-
3000 Hz) se transmite curent ce parcurge unul dintre conductoarele, punctul de defect şi cel de-al doilea
conductor. În jurul cablului se formează un câmp magnetic a cărui intensitate este proporţională cu
valoarea curentului (5-20 A). Acest câmp se recepţionează în casca telefonică C, deasupra solului,
folosindu-se o sondă SO şi un amplificator A.
Sunetul se aude în casca uniform pe tot traseul cablului până la punctual de defect. La locul defect, în
casca se percepe un sunet mai puternic ce se atenuează în întregime după 0,1- 1 m. Astfel se identifica
punctul de defect, parcurgându-se cu sonda terenul de deasupra cablului.
Metodă în buclă .Aceasta se utilizează când în cablu există cel puţin un conductor lipsit de defecte şi
neîntrerupt.
La unul dintre capetele cablului, conductorul lipsit de defecte SS′ se leagă cu conductorul defect TT′ prin
legătura S′T′ ce se realizează din funie de cupru cu papuci de alamă. La celălalt capăt se conectează o
punte de măsură, la care rezistenta R1 şi R2 se pot regla astfel încât, galvanometrul G să indice zero.
Rezistenţa R2 este rezistentă conductorului pe lungimea SS′T′M, iar R4 pe lungimea MT= lx (lungimea
necunoscută). Când puntea este în echilibru, există relaţia :
R1 R
 2 , iar pe de altă parte:
R3 R4
R2  [l  (l  l x )]  l x 2l  l x
 :  ,
R4 s s lx
unde:
289
l este lungimea cablului
lx – distanţa până la punctual de defect
ρ- rezistivitatea conductoarelor
s- secţiunea conductoarelor
Din relaţia de mai sus rezultă distanţa până la punctul de defect:
R3
lx= 2l ,
R1  R 3
ce poate fi uşor determinată.
Pentru a se verifica dacă măsurarea este corectă, se reface măsurarea la captul opus. Va trebui să
rezulte o distanţă până la punctul de defect egală cu l-lx
Metoda econometrică. Metoda se bazează pe fenomenul de reflexie ce se produce într-un cablu în care s-
a produs un defect. Se trimite de la capătul cablului un impuls electric periodic (impuls de sondaj). Acesta
de reflectă la locul defectului şi impulsul poate fi recepţionat pe ecranul unui osciloscop. Se determina
diferenţa de timp Δt între momentul când s-a înregistrat impulsul reflectat şi momentul când a pornit
impulsul de sondaj. Distanţa până la punctual de defect este:
t
lx=Vi
2
unde Vi este viteza impulsului de sondaj în conductor.
După deteminarea punctului de defect în cablu, se procedează la repararea acestuia. Pentru
aceasta se dezgroapă cablul, se identifica locul defect şi se înlătură porţiunea defectă a cablului,
înlocuindu-se cu un tronson nou, prin masoane de legătură. Dacă defectul este chiar în manşon, acesta se
desface prin încălzire cu lampa cu benzină. Masoanele din PVC nu mai pot fi refolosite, cele din plumb şi
fonta se por recupera. După îndepărtarea defectului se fac măsurări ale rezistenţei electrice a
conductoarelor şi a izolaţiei. Apoi se face încercarea la tensiune mărita. Numai ducă aceste verificări arata
înlăturarea corectă a defectului, se trece la acoperirea cablului şi punerea lui sub tensiune. Locul
defectului se marchează cu o bornă pe care se înscrie tipul joncţiunii şi dată la care s-a efectuat reparaţia.
Metoda acustică. Această metodă se poate aplica pentru determinarea punctului de defect, în cazul
punerii unei faze la pământ, dacă rezistenţa electrică a defectului este mică.
Schema de principiu este prezentată mai jos
Pentru măsurare, între faza defecta şi mantaua metalică a cablului se aplică şocuri de tensiune cu
o anumită frecvenţă. Acestea produc vibraţii sonore care se propagă prin sol şi pot şi recepţionate la
suprafaţă cu un stetoscop S sau microfon. Şocurile de tensiune se pot produce utilizându-se un
transformator de înaltă tensiune T, un tub electronic K pentru redresare, un eclator E şi un condensator cu
290
capacitatea C=2- 4pF. În timupl producerii şocurilor de tensiune se ascultă vibraţiile sonore pe traseul
cablului. Pentru o ascultare uşoară, tensiunea aplicată trebuie să fie de aproximativ 10 kV. În acelaşi timp
este necesar să se cunoască şi poziţia manşoanelor pe traseu pentru a nu fi confundată cu defecte. Desupra
punctului de defect sunetul din casca se modifica sensibil, permiţând identificarea acestuia.
9.3. NORME DE PROTECŢIA MUNCII
Executarea liniilor electrice aeriene presupune luarea unor măsuri specifice de protecţie a muncii, datorită
diversităţii mari de lucrări care se efectuează. Astfel:
- transportul stâlpilor se realizează cu autovehicule adecvate în care stâlpii sunt bine
sprijiniţi şi legaţi;
- la descărcarea stâlpilor se va crea un plan înclinat rezistent, iar stâlpii vor fi susţinuţi din
partea opusă direcţiei de cădere;
- dacă descărcarea se face cu automacaraua se va urmări ca braţul acesteia să nu ajungă în
contact cu conductoarele unei alte LEA aflată în apropiere;
- lucrările de săpături se vor executa cu grijă, îndeosebi în zonele în care se afla gospodarii
de conducte, cabluri în sol. În aceste cazuri se vor folosi numai cazmale şi lopeţi, pentru a
se evita degradarea conductelor subterane;
- gropile neacoperite se vor îngrădi şi semnaliza;
- înainte de a se urca pe stâlp muncitorul trebuie să se asigure că stâlpul este bine plantat şi
consolidat la bază. Se va asigura că sculele cu care va lucra sus sunt în bună stare;
- la urcarea pe stâlp muncitorul trebuie să se lege cu centura de siguranţă;
- este interzisă aruncarea de jos în sus sau de sus în jos a sculelor şi a obiectelor. Trimiterea
sculelor se va face cu ajutorul unei frânghii de care se leagă o căldare în care se introduc
acestea;
- muncitorii care lucrează la întinderea conductoarelor vor fi echipaţi cu mănuşi de
protecţie din pânză de cort;
- în cazul trecerii şi întinderii conductoarelor peste drumuri se vor aşeza plancarde
avertizoare cu steguleţe roşii de o parte şi de alta a drumului la o distanţă de 100 m de
punctul de traversare;
- personalul care lucrează la manipularea stâlpilor proaspăt impregnaţi va trebui să poarte
echipamentul de protecţie respectiv, deoarece antisepticele folosite sunt toxice pentru om
şi ataca pielea.
Pe toată perioada montării LES se va da atenţie măsurilor specifice de tehnică a securităţii muncii la :
- descărcarea tamburilor cu cabluri; rostogolirea acestora se face numai în sensul indicat de
săgeată, spirele cablului strângându-se pe tambur;
- executarea şanţurilor în special în zonele în care există gospodarii de cabluri sau alte conducte
deja montate; peste şanţuri se vor prevedea poduri pentru trecerea pietonilor sau poduri pentru
trecerea automobilelor;
- pozarea cablurilor şi executarea lucrărilor de refacere a pavajelor şi în mod special la traversări;
291
- verificările şi punerile sub tensiune ce se fac înainte de a se da în exploatare LES. La capatele
LES se execută ingadiri, se aşază la vedere plăcute avertizoare sau se postează persoane de pază
pe toată durata verificărilor. Verificările se fac numai de personal special calificat.
La executarea lucrărilor de pozare a reţelelor subterane trebuie respectate următoarele reguli:
- este interzis a se arunca tamburul de cablu de la orice înălţime;
- cablul va fi ţinut în mâini de către echipa de instalatori, nu aşezat pe umeri. Muncitorii vor fi
echipaţi cu mănuşi din pânză de cort. Pe măsură ce se desfăşoară cablul va fi lăsat încet în sunt
fără a fi aruncat.
În timpul executării lucrărilor de înnădire a cablurilor trebuie respectate unele norme de tehnică a
securităţii muncii:
- în locurile unde vor fi montate masoanele de legătură se va proceda la îngrădirea locurilor de
muncă şi la acoperirea lor cu un cort. Masa izolanta necesară pentru umplerea masonelor trebuie
să fie bine încălzită într-un cazan metalic, prevăzut cu capac şi cuva de scurgere;
- pregătirea, încălzirea şi luarea de pe foc a cazanului cu masa izolanta se execută de către ajutorul
montorului, care trebuie să fie echipat cu mănuşi din pânză de cort şi cu ochelari de protecţie;
- umplerea manşonului se face de lucrătorul electrician echipat de asemenea cu mănuşi din pânză
de cort şi ochelari de protecţie;
- când se execută înnădirea conductoarelor cablului nu este permisă transmiterea din mână în mâna
a cutiei sau vasului cu aliajul de lipit topit, înainte de a fi fost în prealabil aşezat pe pământ, de
unde urmează a fi ridicat de cealaltă persoană. Încălzirea, manevrarea şi transportul cutiei cu aliaj
de lipit sunt executate de către ajutorul instalatorului electrician, care trebuie să poarte mănuşi şi
ochelari de protecţie. Amestecarea masei izolante topite sau a aliajului de lipit trebuie să se facă
cu ajutorul unei vergele metalice sau cu o lingură metalică încălzită în prealabil. Nu vot fi
utilizate în nici un caz beţe de lemn care datorită umidităţii pe care o conţin pot dăuna calităţii
materialelor respective. Vergeaua sau lingura metalică se introduce în cazan numai un timp
foarte scurt,strict necesar pentru amestecare.
Bibliografie
Mares F, Cociuba P, s.a- Tehnologii în electrotehnică. Manual pentru clasa a X a. Lucrător în

electrotehnică, Art Grup Editorial, Bucureşti, 2006
Stan A.I, Canescu T, s.a- Aparate, echipamente şi instalaţii de electronică industrială. Manual pentru
clasele a IX- a şi a X- a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1993.
Mira N, Negus C – Instalaţii şi echipamente industriale. Manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A, Bucureşti, 1996
http://eprofu.ro/tehnic/sistemul-energetic
ASIGURAREA CALITATII
Termenii utilizaţi sunt conform standardului SR EN ISO 9000/ 2000

 Calitate măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerinţele
 Cerinţa nevoie sau aşteptare, care este declarată în general implicită sau obligatorie
 Satisfacţie a clientului percepţie a clientului despre măsura în care cerinţele clientului au fost
îndeplinite
 Sistem ansamblu de elemente corelate sau în interacţiune
292
 Sistem de management al sistem de management prin care se orienteză şi se controlează o organizaţie in
calităţii ceea ce priveşte calitatea
 Politica referitoare la intenţii şi orientări generale ale unei organizaţii referitoare la calitate, aşa cum
calitate sunt exprimate oficial de managementul de la cel mai înalt nivel
 Obiectiv al calităţii ceea ce se urmăreşte sau este avut în vedere referitor la calitate
 Planificarea calităţii parte a managementului calităţii concentrată pe stabilirea obiectivelor calităţii
şi care specifică procesele operaţionale şi resursele aferente necesare pentru a
îndeplini obiectivele calităţii
 Controlul calităţii parte a managementului calităţii concentrată pe îndeplinirea cerinţelor
referitoare la calitate
 Îmbunătăţirea continuă activitate repetată pentru a creşte abilitatea de a îndeplini cerinţe
 Eficienţă relaţie între rezulatul obişnuit şi resursele utilizate
 Eficacitate masură în care activităţile planificate sunt realizate şi sunt obţinute rezultatele
planificate
 Client organizaţie sau persoană care primeşte un produs
 Furnizor organizaţie sau persoană care vinde un produs
 Proces ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune, care transformă intrări în
ieşiri
 Produs rezultat al unui proces
 Procedură mod specificat de desfăşurare a unei activităţi sau a unui produs
 Neconformitate neîndeplinirea unei cerinţe
 Defect neîndeplinirea unei cerinţe referitoare la o utilizare intenţionată sau

specificată
 Acţiune preventivă acţiune de eliminare a cauzei unei neconformităţi potenţiale sau a altei
posibile situaţii nedorite
 Actiune corectivă act de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate sau a altei situaţii
nedorite
 Document informaţia împreună cu mediul sau suport
 Manualul Calităţii document care descrie sistemul de management al calităţii al unei organizaţii
 Înregistrare documente prin care se declară rezultatul obţinut sau furnizează dovezi ale
activităţii realizate
 Inspecţie evaluare a conformităţii prin observare şi judecare însoţite după caz, de
măsurări , încercare sau comparare cu un calibru
 Validare confirmare, prin furnizare de dovezi obiective, că au fost îndeplinite cerinţele
pentru o anumită utilizare sau o aplicaţie intenţionată
293
294
Elementele sistemului de management al calităţii, definite de standardul ISO 9001/ 2000, sunt
structurate conform ciclului PEVA (Planifică, Execută, Verifică, Acţioneaza)
295
În managementul calităţii, termenul de audit este utilizat în sensul de examinare a calităţii

produselor, serviciilor, proceselor unei firme sau a sistemului de management al calităţii.
Calitatea este ansamblul insusirilor esentiale ale obiectelor si fenomenelor care fac ca acestea sa
fie ceea ce sunt si sa se deosebeasca unele de altele. Calitatea se refera la proprietatile pe care le poseda
296
un produs, avandu-se in vedere : parametrii tehnico-economici; gradul de utilizare; eficienta economica in
exploatare; estetica.
Caracteristicile functionale reprezinta suma parametrilor care se refera la utilizarea nemijlocita a
unui produs : de exemplu, viteza si puterea unui autovehicul; precizia de prelucrare a diferitelor masini-
unelte; precizia de masurare a aparatelor de masurat; rezolutia aparatelor numerice,etc.
Caracteristicile psihosenzoriale sunt acele proprietati ale produselor catre pot fi determinate cu
ajutorul simturilor omenesti sau a senzatiilor produse de acestea (gust, miros, vaz, auz- senzatie de frig,
cald, moale, tare).
Caracteristica sociala reprezinta insusirea unui produs ca in timpul utilizarii sale sa nu produca
modificari negative asupra mediului inconjurator (poluarea apelor, a atmosferei si biosferei, zgomote sau
vibratii puternice, etc).
Fiabilitatea este probabilitatea ca un produs, in conditii bine determinate de utilizare, exploatare
sau depozitare, sa mai fie in stare de folosire (functionare) dupa timpul t.
Mentenabilitatea este proprietatea unui produs de a fi mentinut in stare de functionare (de folosire) si
se refera la usurinta de intretinere a acestuia.
La mentenabilitatea unui produs concura trei factori :
- accesibilitatea- proprietatea unui produs complex de a permite inlocuirea cu usurinta a oricarui
element component. Accesibilitatea unui produs este direct proportionala cu timpul necesar
demontarii, gasirii elementului defect, demontarii acestuia, remontarii unui element bun si apoi
remontarii intregului produs. Este o problema de proiectare.
- piesele de schimb- sunt elementele imperios necesare pentru asigurarea mentenabilitatii
produselor. Pentru ca un produs sa fie mentenabil este necesar ca el sa fie accesibil, dar sa existe
si piese de schimb fara de care nu se poate efectua reparatia necesara.
- service- echipele de intretinere sunt, de asemenea, elemente hotaratoare in realizarea
mentenabilitatii produselor. Ele vin sa intregeasca notiunea de usurinta de intretinere, deoarece nu
este suficient ca un produs sa fie accesibil si sa existe piese de schimb, daca nu exista si mana de
lucru calificata, care sa execute intretinerea si reparatiile necesare.
Disponibilitatea este cea mai complexa forma a calitatii unui produs, intrucat cuprinde atat fiabilitatea
cat si mentenabilitatea. Pentru a creste disponibilitatea unui produs este necesar sa se asigure o
accesibilitate buna, piesele de schimb necesare, SERVICE calificat, respectiv o mentenanta preventiva si
corectiva corespunzatoare.
Controlul calitatii este o operatie independenta de operatia de executie prin care, pe de o parte, se
verifica daca baza tehnico-materiala (materia prima, masinile si utilajele, S.D.V.-urile, A.M.C.-urile,
standurile de proba) are caracteristicile calitative si precizia pravazute in documentatie, iar, pe de alta
parte, verifica incadrarea caracteristicilor de calitate ale reperelor, subansamblurilor si produselor finite in
limitele prevazute de documentatie.
Actiunea controlului calitatii incepe din momentul alegerii procesului de productie, continua cu
instalarea echipamentului de productie sau cu pregatirea acestuia pentru realizarea optima a fluxului de
fabricatie, cu calificarea fortei de munca folosite si cu achizitionarea de materii prime si materiale
corespunzatoare, se desfasoara pe tot parcursul fabricatiei si al expedierii produselor si se incheie cu
asistenta tehnica (service) acordata de intreprinderea respective in perioada de garantie.
Deci, controlul trebuie sa fie prezent in toate etapele premergatoare desfasurarii procesului de
fabricatie, in timpul acestuia, la controlul produsului finit si livrarea lui, ulterior prin asistenta tehnica
acordata beneficiarilor, iar in cazul instalatiilor complexe, continuand in timpul montajului si in perioada
efectuarii probelor tehnologice. Acest sistem de control poarta denumirea de control total al calitatii.
In activitatea industriala, asigurarea si controlul calitatii produselor necesita permanente masurari,
efectuate asupra materiilor prime, materialelor si componentelor primite de la furnizorii intreprinderii sau
efectuate de muncitori si controlorii de calitate dupa fiecare operatie de executie a unor repere, dupa
297
montaj si asupra produselor finale. In exploatarea produselor complexe, pentru a controla mentinerea
performantelor acestora in timp, pentru a asigura securitatea instalatiilor si protectia muncii, se efectueaza
masurari periodice sau dupa reparatii.
Caracteristicile calitative ale produselor pentru a fi reliefate, trebuie masurate, comparate si
determinate. Din acest punct de vedere, caracteristicile calitative ale produselor se grupeaza astfel :
- direct masurabile ( lungimea unui ax de transmisie, grosimea tablei, masa unui utilaj,etc);
- indirect masurabile (puterea unui motor, fiabilitatea unui utilaj prin efectuarea de probe de
uzura);
- comparabile obiectiv cu o mostra etalon (gradul de alb al unei tesaturi, caroiajul unui imprimat
textile, etc);
- comparabile obiectiv cu mostra etalon (grad de acoperiri galvanice, de vopsirec sau de finisare);
- determinate organoleptic (gust, miros);
- numarabile (numarul de suruburi la un ansamblu, numarul de tole al miezului magnetic).
O functionare necorespunzatoare a unei masini sau a unui aparat electric, cu o anumita manifestare,
poate fi provocata de doua categorii de factori diferiti, si anume :
- defectiuni ale masinii sau aparatului propriu-zis, cand functionarea necorespunzatoare se incadreaza
la „defecte ale masinii sau aparatului electric”;
- de ceilalti factori care concura la buna functionare a masinii sau aparatului, ca : sursele de
alimentare, instalatiile de comanda si protectie, calitatea unor piese de schimb folosite, diferite reglaje
periodice, cand functionarea necorespunzatoare se incadreaza la „regimuri anormale de functionare ale
masinii sau aparatului electric”.
Nedepistarea la timp a oricarei functionari necorespunzatoare, evidentiata prin manifestarile ei,
indiferent de categoria din care face parte, poate conduce la scoaterea din functiune a produsului si deci a
instalatiei in care este folosit el.
Din momentul in care defecţiunea este rezolvată şi sistemul tehnic funcţionează din nou, este necesară
verificarea prin măsurători pentru ca funcţionarea sa fie acceptabilă.
Adeseori este cerută evaluarea următoarelor aspecte:
 funcţionarea sa fie corectă in conformitate cu documentaţia tehnică
 lucrarea sa fie executată intr-un mod adecvat
 locul sa fie curăţat si fără urme ale lucrării.
Desfăşurarea normală a procesului de producţie într-o întreprindere de producţie impune asigurarea
locurilor de muncă cu diferite SDV-uri, problema care se cere rezolvată de către un compartiment
specializat, numit secţia de SDV-uri.
Asigurarea cu SDV-urile corespunzătoare influenţează în mod direct:
 calitatea produselor
 productivitatea muncii
 gradul de utilizare a capacităţii de producţie
 nivelul costurilor de producţie.
Cartea tehnică cuprinde:
 caracteristicile tehnice (tipul, parametrii de bază, acţionări, dimensiuni principale şi de gabarit,
masa)
 descrierea modului de montare cu respectarea condiţiilor de bază şi specifice utilajului
 instrucţiuni de funcţionare, exploatare şi întreţinere
 defectări posibile, modul de depistare şi remediere, cu precizări asupra demontării
 sisteme de comenzi, sisteme de ungere, felul uleiului şi timpul de schimbare a lui
 expunerea grafică cu desenele tehnice ale tuturor subansamblelor importante, cu numerotarea
tuturor reperelor componente şi cu numărul desenului. Fiecare desen este completat cu o listă care
298
cuprinde, în ordinea reperelor din desen, denumirea piesei, numărul desenului de execuţie a piesei
sau numărul STAS şi numărul de bucăţi care intră în componenţa subansamblului desenului. Lista
cuprinde şi sculele speciale.
DOCUMENTE SPECIFICE LOCULUI DE MUNCĂ
 Instrucţiuni de lucru
Instrucţiunile de lucru se referă la activitatea restrânsă, limitată uneori la un singur post de

lucru/ utilaj etc. Acestea prezintă modul cum se realizează cu consecvenţă activităţi şi procese.
 Instrucţiunile de lucru ar trebui elaborate pentru descrierea realizării acelor activităţi, care ar fi
afectate de lipsa unor astfel de instrucţiuni.
 Detaliile, care nu conduc la un control sporit al activităţii, trebuie evitate. Instruirea poate reduce
nevoia de instrucţiuni detaliate, sub rezerva că personalul afectat deţine informaţiile necesare pentru
a-şi executa corect sarcinile.
 Indiferent de format sau combinaţia aleasă, instrucţiunea de lucru trebuie să fie în ordinea
operaţiilor, trebuie să reflecte cerinţele şi activităţile relevante.
 Formulare
Formularele sunt proiectate şi menţinute pentru înregistrarea datelor, care demonstrează
conformitatea cu cerinţele SMC.
 Formularele trebuie să conţină :
1. titlul,
2. numărul de identificare,
3. revizia şi data reviziei
 Formularele trebuie să fie menţionate sau ataşate la manualul calităţii, la procedurile documentate şi /
sau la instrucţiunile de lucru.
 Specificaţii tehnice/ desene/ buletine de analiză/ buletine de încercări

Specificaţiile sunt documente, care stipulează cerinţele.
 Specificaţiile sunt unice pentru produs/ organizatie, de aceea standardul de referinţă nu le detaliază.
 Caiet de sarcini poate fi considerat o specificaţie.
 Desenele tehnice sunt documente ale produsului
 Desenele clienţilor fac parte din documentaţia externă
 Cerinţele legale şi ale autorităţilor fac parte din documentaţia externă
 Manualele de mentenanţă
Există diferite cerinţe ale standardului prin care organizaţia poate îmbunătăţi SMC şi poate demonstra
conformitatea prin pregatirea altor documente chiar daca standardul nu le cere în mod explicit, de
exemplu:
 harta proceselor, diagrame ale proceselor şi/ sau descrieri ale proceselor;
 specificaţii;
 instrucţiuni de lucru şi/ sau de testare;
 documente conţinând comunicări interne;
 programe de producţie;
 lista furnizorilor aprobaţi;
 planuri de testare şi inspecţie;
299
 planuri ale calităţii.
Bibliografie
Bichir N, Mihoc D, ş.a- Maşini, aparate, acţionari şi automatizări. Manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a,
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A, Bucureşti, 1993.
www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux.../Aux.../Asigurarea%20calitatii.docx
Igiena si securitatea muncii
1.NOŢIUNI DE IGIENA MUNCII
Igiena este ştiinţa păstrării şi întăririi sănătăţii omului.
Ea se ocupă cu studiul factorilor de mediu care influenţează creşterea şi dezvoltarea organismului,

cauzele care produc bolile şi metodele folosite pentru combaterea lor. Dacă nu se cunosc şi nu se respectă
regulile igienice, funcţionarea normală a organismului poate fi deranjată şi apare starea de indispoziţie, de
boală. Igiena ne învaţă cum să prevenim îmbolnăvirile, cum să ne păstrăm sănătatea. Este deci o ştiinţă a
sănătăţii.
Igiena ne învaţă nu numai cum să prevenim starea de boală a organismului, ci si cum sa întărim
starea de sănătate. Ea ne arată care sunt factorii dăunători şi folositori de care depinde sănătatea noastră.
Aceşti factori sunt multipli şi acţionează diferit asupra organismului.
De asemenea, igiena ne ajută să ne formăm şi dezvoltăm o personalitate echilibrată emotiv,
stăpână pe sine în faţa situaţiilor dificile, cu o inteligenţă capabilă să rezolve diferite probleme pe care
viaţa le ridică.
O consecinţă firească a cunoaşterii şi aplicării în practică a principiilor şi regulilor igienei este
prelungirea duratei de viaţă a omului.
Aplicarea şi respectarea regulilor de igienă de care depinde sănătatea noastră, cer un efort mult
mai mic decât cel pe care îl depunem încercând să ne vindecăm de o boală după ce a apărut. Boala
aduce suferinţe fizice şi psihice, întreruperea activităţilor zilnice, separarea de cunoscuţi şi prieteni,
cheltuieli pe medicamente etc. Chiar după ce s-au vindecat unele boli, lasă urme care slăbesc capacitatea
de muncă şi rezistenţa organismului. Omul sănătos munceşte cu plăcere şi spor, se poate bucura de viaţă,
priveşte cu încredere viitorul. Omul bolnav suferă mult, devine neîncrezător în puterile proprii şi în alţi
oameni, e nefericit.
2.IGIENA MUNCII ÎN SECTORUL INDUSTRIAL. COMBATEREA NOXELOR INDUSTRIALE
300
Igiena muncii este ştiinţa care se ocupă de păstrarea şi întărirea sănătăţii lucrătorilor la locul de
muncă, de măsurile de securitate a muncii şi de prevenirea şi combaterea bolilor profesionale.
Mediul industrial trebuie să îndeplinească anumite condiţii igienice care să asigure păstrarea
sănătăţii şi a puterii de muncă a lucrătorilor. Măsurile de protecţie şi organizare a muncii, au ca scop să
asigure, în primul rând lucrătorilor, microclimatul corespunzător.
a.Condiţiile igienice ale microclimatului în sectorul industrial.

Microclimatul se referă la:
 Încăperile unde se desfăşoară activitatea care trebuie să fie mari, spaţioase, bine întreţinute şi curate,
care să favorizeze mişcarea liberă a lucrătorilor şi evitarea accidentărilor şi a noxelor profesionale (noxă –
orice agent vătămător organismului).
 Temperatura aerului trebuie să fie de 18-20 0C. În unele sectoare industriale, cum ar fi cele din
industria prelucrării metalelor (turnătorie, forje) temperatura aerului este mai ridicată decât cea normală.
În aceste condiţii pentru a se apăra împotriva căldurii, organismul elimină o mare cantitate de apă şi
săruri, menţinând astfel temperatura constantă a corpului. În aceste situaţii lucrătorii vor bea sifon sau apă
la care adaugă 0,2% - 0,5% sare. Acţiunea vătămătoare a temperaturii înalte se poate atenua prin folosirea
ventilatoarelor, aerisirea prin oberlichturi etc. Deosebit de importante sunt costumele de protecţie.
Muncitorii vor purta o îmbrăcăminte uşoară din bumbac sau din lână, de culoare deschisă care reflectă
radiaţiile calorice. Cei care lucrează în imediata apropiere a sursei de căldură, trebuie să poarte
îmbrăcăminte de azbest.
Există şi situaţii în care muncitorii trebuie să lucreze la temperaturi mai joase, ceea ce poate
determina scăderea rezistenţei naturale a organismului la diferite boli: reumatismul, amigdalitele,
bronşitele etc. În aceste situaţii îmbrăcămintea de protecţie se compune din haine, încălţăminte şi mănuşi
confecţionate din materiale rele conducătoare de căldură şi umiditate, dar permeabile pentru aer.
 Starea de umiditate a aerului. Umiditatea normală variază între 50 şi 70%. În afara acestor
limite aerul se consideră uscat, respectiv umed. Aerul uscat tulbură respiraţia, usucă
mucoasele şi dă o senzaţie neplăcută. Aerul umed îngreunează respiraţia şi evaporarea
transpiraţiei şi duce la scăderea rezistenţei organismului faţă de boli.
 Curenţii de aer în industrie se produc în mod special în atelierele cu surse puternice de
căldură (forje, turnătorii, cuptoare). Cercetările efectuate arată că organismul omului poate
suporta fără pericol curenţii de aer, cu viteze chiar de 3-4 m/s, dacă temperatura lor nu este
prea scăzută. În orice caz, pericol mai mare îmbolnăvire îl prezintă oprirea instalaţiilor de
ventilare, deoarece aceasta determină noxe care pot produce intoxicaţii acute sau îmbolnăviri
profesionale.
 Presiunea atmosferică care normal este de 760 mmHg, iar variaţiile mici nu sunt resimţite
de organismul uman. Sunt însă şi situaţii în care muncitorii trebuie să lucreze la presiuni mult
mai mici sau mult mai mari. La presiune scăzută sunt expuşi cei care lucrează la altitudini
mari, cazuri în care, uneori, se impune ca măsură de precauţie, folosirea măştii de oxigen. La
presiune crescută sunt expuşi cei care lucrează la fundaţii şi poduri, la lucrările submarine
etc. Trebuie evitată trecerea bruscă de la presiune scăzută la presiune normală, care poate
provoca dureri de articulaţii, dureri ale muşchilor, îmbolnăvirea pielii, greutate în respiraţie
(boala de cheson).
 Prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale datorate factorilor de microclimat se
realizează prin măsurile tehnico-organizatorice adecvate situaţiei respective, şi anume:
 modificare procesului tehnologic sau a utilajului;
 ventilarea generală, parţială, locală sau combinată;
301
 izolarea spaţiului de lucru şi amenajarea de spaţii speciale pentru repaus în
condiţii climatice normale;
 duşuri de apă, de aer, perdele de apă, răcirea pardoselilor cu aer sau cu apă;
 prevederea unei instalaţii de alimentare cu apă carbogazoasă, cu apă uşor sărată
alternată cu apă dulce;
 regim raţional de lucru cu întrerupere periodică a lucrărilor;
 echipamente de protecţie şi de lucru adecvate etc
b.Noxele chimice.
Un important factor de risc care apare în mediul fizic ambiant îl constituie noxele chimice,
reprezentate de substanţele nocive care se degajă în atmosfera locurilor de muncă: gaze, vapori,
aerosoli, pulberi. Principalele pericole generate de noxele chimice sunt: intoxicaţiile, arsurile
chimice şi exploziile. Se deosebesc următoarele categorii de agenţi chimici nocivi:s
ubstanţe toxice – sunt acelea care pătrund în organism (prin inhalare, prin piele sau prin ingerare), îi
afectează funcţiunile şi provoacă intoxicaţiile;
substanţe caustice – sunt cele care în contact cu organismul provoacă arsuri (clorul, oxidul de azot,
arsenul, potasiul, acidul percloric). Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai periculoase
ale căilor respiratorii şi ale tubului digestiv;
substanţe inflamabile – sunt cele cu pericol de incendiu, dacă întâlnesc condiţii prielnice;
substanţe explozive – sunt cele la care în urma unor reacţii chimice foarte rapide, într-un timp scurt
rezultă produşi noi cu degajare de căldură. Numeroase substanţe în contact cu aerul pot provoca
amestecuri explozive (benzina, toluenul, acetona, acidul etilic, acidul acetic, pulberea de cărbune,
pulberile metalice de zinc, aluminiu, magneziu).
Prevenirea se caracterizează în cazul noxelor prin:
măsuri tehnice:
mecanizarea şi ermetizarea proceselor tehnologice;
înlocuirea substanţelor toxice cu altele mai puţin toxice sau chiar netoxice;
302
- înlocuirea unor metode cu altele nepericuloase (de exemplu sablajul cu nisip se înlocuieşte
prin curăţare cu alice sau curăţare hidraulică);
- înlocuirea unor procedee uscate cu procedee umede;
- ventilarea generală, parţială, locală sau combinată;
- echipamente de protecţie şi de lucru adecvate etc.
 măsuri organizatorice:
- examen medical la angajare şi periodic;
- depozitarea şi manipularea corespunzătoare a substanţelor;
- curăţarea atelierelor;
- alimentaţia de protecţie;
- instructajul muncitorilor etc.
c. Pulberile industrale.
Praful industrial apare în cursul desfăşurării unor procese de lucru, datorită diferitelor utilaje sau
instalaţii (polizoare, aparate de sablare, ciururi etc.). Pulberile acţionează asupra organismului pe cale
mecanică sau chimică. Cele care constituie noxe chimice au fost prezentate anterior.
Acţiunea mecanică a prafului industrial asupra organismului se manifestă sub formă de iritări ale
pielii, ale ochilor şi ale căilor respiratorii. Iritaţiile căilor respiratorii se por datora următoarele pulberi:
- azbest (azbestoza);
- cărbune (antracoza);
- siderit (sideroza);
- ciment (silicatoza);
- siliciu (silicoza – cea mai răspândită).
Prin normele de igienă sunt stabilite limite privind concentraţia pulberilor în atmosfera zonei de
lucru. Una dintre măsurile de reducere a prafului industrial este ermetizarea locului unde se produc
pulberi. Acesta este un sistem de protecţie care acoperă perfect locurile periculoase, nepermiţând ieşirea
în afară a agenţilor vătămători. O altă măsură este ventilaţia corespunzătoare cu aspiratoare speciale.
d.Zgomotul şi trepidaţiile.
Zgomotul este un factor nociv, frecvent întâlnit într-o serie de activităţi industriale, cum sunt
pilirea şi tăierea metalelor, nituirea, perforarea cu ajutorul compresoarelor, încercarea motoarelor etc. Este
o acţiune dăunătoare asupra întregului organism, dar în special asupra sistemului nervos. Lucrătorii supuşi
la zgomot continuu devin somnolenţi, neatenţi, nervoşi, au dureri de cap şi poftă de mâncare redusă. Din
cauza unor stimulenţi continui şi neregulaţi cauzaţi de zgomot, urechea pierde treptat funcţiunea normală
şi în câţiva ani se instalează aşa numita surditate profesională.
Trepidaţiile sunt mişcări vibratorii produse de la maşinile aflate în funcţiune. Acţiunea lor
îndelungată şi de o anumită intensitate, provoacă aşa numita boală a vibraţiilor. Boala începe cu oboseală,
dureri la nivelul umerilor, slăbire, somn agitat. Se instalează apoi dureri la degete şi articulaţii, dureri care
se accentuează mai ales noaptea.
Măsurile de combatere a zgomotelor şi vibraţiilor pot fi:

măsuri tehnice:
înlocuirea procedeelor tehnologice sau a utilajelor zgomotoase cu altele silenţioase (de exemplu nituirea
pneumatică cu sudarea);
înlocuirea mecanismelor cu mişcare rectilinie cu mecanisme cu mişcare de rotaţie;
echilibrarea corectă a organelor de maşini;
evitarea presiunilor ridicate în instalaţii;
atenuarea propagării zgomotului de la sursă prin ecrane de protecţie;
303
întreţinerea în bună stare a utilajelor;
izolarea acustică a utilajelor (capsulare antifonică, ecranare etc.);
amplasarea raţională a surselor de zgomot în clădiri sau încăperi separate;
304
- insonorizarea platformelor, a podelelor, a pereţilor;
- izolarea operatorilor utilajelor în cabine fonoizolante;
- izolarea fundaţiilor maşinilor generatoare de vibraţii (izolaţii elastice, arcuri);
- utilizarea echipamentelor individuale de protecţie (antifoane interne sau externe, mănuşi
vibroizolante, îmbrăcăminte vibroizolantă).
 măsuri organizatorice:
- examenul medical al muncitorilor la angajare şi periodic şi neadmiterea la lucru a celor cu
afecţiuni auditive, ale căilor respiratorii, ale sistemului nervos, ale articulaţiilor;
- schimbarea după anumite intervale de timp ale lucrătorilor de la utilaje care produc vibraţii;
- instruirea personalului.
e. Radiaţiile.
În cursul activităţilor industriale sunt prezente adesea anumite radiaţii. Radiaţiile, în funcţie de
natura, intensitatea, frecvenţa şi durata acţiunii lor, pot avea diverse influenţe nocive asupra organismului,
şi anume: arsuri, oboseală, somnolenţă, leşin, şocuri calorice, pigmentarea pielii, căderea părului,
tulburări ale sângelui, boli de iradiere, leucemie etc.
Prevenirea se poate face prin izolarea surselor de radiaţii prin ecranare, etanşare, ermetizare şi
automatizare, telecomandă, echipament de protecţie, examinare medicală periodică a muncitorilor etc.
f. Iluminatul la locul de muncă.

Un iluminat necorespunzător produce oboseala oculară şi nervoasă a muncitorilor. Iluminatul
poate fi natural şi artificial. Cel natural are avantajul că nu oboseşte vederea, însă prezintă inconveniente
în ceea ce priveşte repartizarea neuniformă, variaţia în timpul zilei, fenomene de orbire provocate de
razele solare etc. Iluminatul artificial igienic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să asigure un nivel suficient de iluminare;
- să creeze o repartizare uniformă a luminii, pentru a evita fenomenul de orbire;
- să nu impurifice şi să nu încălzească aerul din încăpere.
O parte interesantă a tehnicii iluminatului o constituie cromatica la locul de muncă. Asupra
culorilor s-au făcut următoarele constatări generale:
- culoarea este cu atât mai caldă, cu cât se apropie de roşu şi cu atât mai rece, cu cât este mai
dominant albastră;
- culorile închise au efect depresiv, descurajant, negativ şi dau senzaţia de apăsare;
- culorile prea vii generează: stari de agitatie, de nervozitate, surescitare, distragerea cu
usurinta a atentiei, obosirea aparatului vizual, etc.;
- culorile deschise au efect stimulant, vesel, pozitiv.
NOŢIUNI DE PROTECŢIA MUNCII

1. OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA PROTECŢIEI MUNCII
Ca disciplină ştiinţifică, protecţia muncii, face parte din ansamblul ştiinţelor muncii, având ca
obiect studierea legităţilor fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, precum şi a
mijloacelor şi măsurilor de prevenire a acestora.
Ca instituţie de drept, protecţia muncii, reprezintă "un ansamblu de norme legale şi imperative",
având ca obiect reglementarea relaţiilor sociale ce se formează în legătură cu organizarea, conducerea şi
realizarea procesului de muncă, în scopul prevenirii accidentelor şi bolilor profesionale.
Ca activitate metodologico-aplicativă, protecţia muncii este parte integrantă a conceperii,
organizării şi desfăşurării proceselor de producţie şi cuprinde ansamblul de acţiuni şi măsuri prin care se
realizează efectiv securitatea muncii.
305
Deci, scopul final al activităţii de protecţia muncii este asigurarea vieţii şi integrităţii anatomo-
funcţionale a omului în procesul muncii.
2. ELEMENTELE PROCESULUI DE MUNCĂ ŞI INTERACŢIUNEA LOR
SISTEM DE MUNCĂ
Executant
PROCES
Mijloace de DE
Sarcina de producţie
MUNCĂ
muncă
Mediu de muncă
Procesul de muncă reprezintă succesiunea în timp şi în spaţiu a activităţilor executantului şi

mijloacelor de producţie în sistemul de muncă.
Sistemul de muncă reprezintă totalitatea acţiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul prin
intermediul mijloacelor de producţie, pentru realizarea scopului sistemului de muncă şi a condiţiilor
impuse de realizare a acestora.
Executantul este omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.
Mijloacele de producţie reprezintă totalitatea mijloacelor de muncă (unelte, mijloace de transport
şi comunicaţie, recipiente şi depozite pentru păstrarea produselor etc.) şi a obiectelor muncii (materiile
prime) pe care oamenii le folosesc în procesul de producţie.
Mediul de muncă reprezintă totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihologice în care
executantul îşi desfăşoară activitatea.
3. FACTORII DE RISC DE ACCIDENTĂRI ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE
Termenii pericol şi risc nu au aceeaşi semnificaţie în toate ţările membre ale UE şi nici în
diferitele discipline ştiinţifice.
Din punct de vedere conceptual riscul poate fi descris ca fiind incertitudinea producerii unui
eveniment cu efecte negative de o anumită magnitudine.
Riscul profesional este definit ca fiind posibilitatea ca un lucrător să sufere o daună în timpul
muncii.
306
Definiţiile cele mai frecvent utilizate pentru pericol şi risc sunt:
- pericol: proprietatea sau capacitatea intrinseacă prin care un lucru (materie primă,
material etc.) sau practică de muncă sunt susceptibile de a cauza o daună;
- risc: probabilitatea ca dauna potenţială să se realizeze în condiţii de expunere şi
amploarea eventuală a daunei.
Securitatea în muncă este definită ca fiind situaţia în care cineva sau ceva nu este expus la nici un
pericol şi la nici un risc.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt factori (însuşiri, stări, procese,
fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, care provoacă, în anumite condiţii,
accidente de muncă sau boli profesionale.
Nefiind diferite ca esenţă de factorii de risc, cauzele de accidentare şi îmbolnăvire profesională se
pot clasifica şi ele după aceleaşi criterii, în aceleaşi categorii: cauze dependente de executant, de sarcina
de muncă, de mijloacele de producţie, de mediul de muncă, directe – indirecte, obiective – subiective etc..
Sunt factori (însuşiri, stări, pocese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de
muncă, ce pot provoca în anumite condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale.
La modul cel mai general se clasifică astfel:
 Factori de risc proprii executantului se regăsesc implicaţi în geneza tuturor celorlalţi factori de risc,
deoarece omul este elaboratorul şi, totodată, cel care verifică şi poate intervenii asupra celorlalte
elemente ale sistemului de muncă.
 Factorii de risc proprii sarcinii de muncă care se manifestă prin două forme:
- conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul
sistemului de muncă ce are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi metodelor
de muncă;
- sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului care provine din neluarea în
considerare a posibilităţilor fizice şi psihice ale omului.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie care pot fi: fizici (risc mecanic, risc termic, risc
electric), chimici (acizi, substanţe toxice, substanţe inflamabile, substanţe explozive) şi biologici
(microorganisme).
 Factorii de risc poprii mediului de muncă sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii
funcţionale a parametrilor de mediu specifici, precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă
inadecvate.
Relaţia factor de risc – cauză.
Până la vătămarea efectivă a executantului, prezenţa şi acţiunea factorilor de risc poate fi oricând
anihilată prin măsuri corespunzătoare, evitându-se accidentarea sau îmbolnăvirea. Din acest motiv, în
fazele anterioare producerii vătămării factorii de risc reprezintă cauze potenţiale de accidentare sau
îmbolnăvire profesională. După accident/îmbolnăvire, factorii , care potenţial puteau conduce la un
asemenea rezultat, devin cauze reale, efective, ale accidentului de muncă sau bolii profesionale.
Prin urmare, cauzele reale de accidentare şi îmbolnăvire nu sunt altceva decât acei factori de risc a
căror prezenţă şi manifestare s-a finalizat prin producerea efectivă a vătămării. În terminologia uzuală,
pentru a delimita şi a sublinia relaţia cu accidentul sau boala profesională, se folosesc noţiunile de
‖factori de risc‖ (cauzele potenţiale) şi ‖cauza de accidentare în muncă şi îmbolnăvire profesională ‖
(cauzele reale).
Nefiind diferite ca esenţă de factorii de risc, cauzele de accidentare şi îmbolnăvire profesională se pot
clasifica şi ele după aceleaşi criterii, în aceleaşi categorii: cauze dependente de executant, de sarcina de
muncă, de mijloacele de producţie, de mediul de muncă, directe – indirecte, obiective – subiective etc..
307
4. CLASIFICAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
Conform legislaţiei în vigoare, în ţara noastră se înţelege prin accident de muncă vătămarea
violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care se produc în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate
temporară de cel puţin o zi, invadilitate sau deces.
 După numărul persoanelor afectate, accidentele pot fi:

-individuale, când este afectată o singură prsoană;
-colective, când sunt afectate cel puţin trei persoane.
 După urmările (efectele) asupra victimei, accidentele pot fi:
-care produc incapacitatea temporară de muncă;
-care produc invadilitate;
-care produc deces.
 După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea există accidente mecanice, electrice, chimice,
termice, prin radiaţii sau complexe (datorate unor cauze directe combinate).
 După natura leziunilor provocate asupra organismului, accidentele de muncă se împart în contuzii,
plăgi, înţepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, leziuni ale organelor interne,
intoxicaţii acute, asfixii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple.
 După locul leziunii, pot fi accidente la cap, la trunchi, la membrele superioare, la membrele
inferioare, cu localizări multiple.
 După momentul în care se resimpt efectele, există accidente cu efect imediat şi accidente cu efect
ulterior.
5. CLASIFICAREA BOLILOR PROFESIONALE
Conform definiţiei date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, bolile profesionale constituie

afecţiuni ai căror agenţi specifici sunt prezenţi la locul de muncă, asociaţi cu anumite operaţii
industriale sau cu exercitarea unor profesii.
La noi în ţară, prin boală profesională se înţelege afecţiunea ce se produce ca urmare a
exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici,
caracteristicile locului de muncă, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului în procesul de muncă.
Bolile profesionale declarabile prevăzute de legislaţia din România sunt date în tabelul următor:
Nr.
Denumirea bolii Noxele profesionale care provoacă boala
crt.
1. Intocicaţii (acute, subacute sau cronice) şi Substanţe cu acţiune toxică cunoscută.
consecinţele lor.
2. Pneumoconioze (fibroze pulmonare cauzate de Pulberi de bioxid de siliciu, silicaţi, azbest,
pulberi minerale) cum sunt: silicoza, azbestoza, cărbune şi altele în atmosfera locurilor de muncă.
aluminoza, precum şi forme mixte simple sau
308
asociate cu tuberculoza.
3. Înbolnăviri respiratorii cauzate de pulberi Pulberi vegetale textile (bumbac, in cânepă şi
organice (bisinoză, bronşită cronică). altele).
4. Îmbolnăviri respiratorii cronice cauzate de Substanţe toxice iritante (bioxid de sulf, oxizi de
substanţe cronice iritante. azot etc.) în atmosfera locurilor de muncă.
5. Cancer pulmonar al mucoasei sinusurilor Inhalarea gazelor şi pulberilor radioactive,
paranazale. inhalarea vaporilor şi pulberilor de compuşi
cancerigeni ai cromului şi nichelului.
6. Nevroze de coordonare. Mişcări numeroase şi frecvent repetate.
Încordarea sistematică a muşchilor şi
ligamentelor sau presiune pe tendoane.
7. Boală de vibraţii (angionevroze şi modificări Vibraţii şi trepidaţii legate de munca cu
osteoarticulare). instrumente care vibrează puternic.
8. Dermite acute şi cronice, ulceraţii, melanodermii Contact prelungit cu substanţe chimice iritante
şi leucodermii. (lacuri, solvenţi, uleiuri minerale, hidrocarburi
clorate etc.)
9. Hipoacuzie şi surditate de percepţie. Acţiunea prelungită a zgomotului intens.
10. Cataractă. Acţiunea îndelungată şi intensivă a energiei
radiante (radiaţii infraroşii, unde
electromagnetice de înaltă frecvenţă etc.).
11. Electrooftalmie. Acţiunea radiaţiilor ultraviolete.
12. Conjunctivite. Substanţe toxice iritante şi pulberi iritante în
zonele de muncă.
13. Boală de iradiaţie. Acţiunea radiaţiilor ionozante.
14. Nistagmus. Încordarea îndelungată a aparatului vizual în
condiţii defavorabile de iluminat.
15. Şoc caloric, colaps caloric, crampe calorice. Expunerea la condiţii meteorologice defavorabile
care provoacă supraîncălzirea organismului.
16. Psihonevroze. Îngrijirea îndelungată a bolnavilor psihici în
unităţi de psihiatrie.
17. Sindrom cerebroastenic şi tulburări de Acţiunea prelungită a undelor electromagnetice
termoreglare. de înaltă frecvenţă.
MASURI DE PROTECTIA MUNCII LA UTILIZAREA INSTALATIILOR SI

ECHIPAMENTELOR ELECTRICE
1. Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din cicuitele electrice prin izolarea electrică a
conductoarelor, folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ, îngrădirea cu plase metalice sau cu
tăblii perforate respectându-se distanţa impusă până la elementele sub tensiune, amplasarea
conductoarelor electrice la o înălţime inaccesibilă pentru om.
2. Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24 şi 36 V) pentru lămpile şi sculele electrice portative, evitarea
răsucirii sau încolăciriii cablului de alimentare în timpul lucrului, evitarea trecerii cablului peste drumul
de acces şi în locurole de depozitare a materialelor, interzicerea reparării sau remedierii defectelor în
timpul funcţionării.
309
3. Folosirea mijloacelor individuale de protecţie (principale – tije electroizolante, cleşti izolanţi, scule cu
mânere izolante şi secundare – echipament de protecţie, covoraşe de cauciuc, platformr şi grătare
izolante) şi a mijloacelor de avertizre (plăci avertizoare, indicatoare de securitate, îngrădiri provizorii).
4. Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atungere periculoase sau unor scurgeri de
curent periculoase.
5. Separarea de protecţie cu ajutorul unor transformatoare de separaţie.
6. Izolarea suplimentară de protecţie.
7. Protecţia prin legare la pământ.
8.Protecţia prin legare la nul.
9. Protecţia prin egalizarea potenţialelor.
PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR

Măsuri şi mijloace de prevenire a incendiilor şi exploziilor
1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor şi exploziilor, prin proiectarea procesului
tehnologic.
2. Evitarea formării în hale de producţie a amestecurilor explozive prin curăţarea în mod periodic a
prafului de pe toate suprafeţele încărcate
cu electricitate statică.
3. Mărirea umidităţii relative a aerului, acolo unde produsele permit.
4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie.
5. Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalaţiilor speciale de declanşare automată a
stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.
6. Amenajarea unor spaţii pentru fumat.
7. Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor şi a bunurilor din clădire în caz de incendiu.
8. Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, cu utilajul necesar (furtun cu lance, pompe etc.).
9. Ignifugarea materialelor combustibile folosite în construcţii.
10. Marcarea zonelor periculoase, a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri şi asigurarea unor
bune condiţii pentru intervenţia rapidă la stingerea incendiilor.
11. Organizarea de formaţii de pompieri voluntari şi special angajaţi.
12. Interzicerea folosirii flăcării deschise, a fumatului în medii periculoase.
13. Stabilirea unor sarcini precise privind prevenirea şi combaterea incendiilor şi asigurarea prelucrării şi
afişării lor.
14. Instruirea muncitorilor şi răspândirea cunoştinţelor tehnice referitoare la cauzele şi prevenirea
incendiilor.
15. Dotarea cu utilaje şi materiale tehnice de combatere a incendiilor (lopeţi, pompe de mână, stingătoare
manuale, motopompe, autopompe, instalaţii cu reţele de apă etc.).
310
311
312
313
314
315
RELAŢIA DINTRE CAUZELE DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ ŞI MĂSURILE DE PREVENIRE ÎN SISTEMUL DE MUNCĂ
316
Drepturile şi obligaţiile lucrătorilor
În toate ţările Uniunii Europene există o legislaţie care stabileşte măsuri pentru a proteja securitatea şi
sănătatea lucrătorilor în scopul îmbunătăţirii calităţii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. Această
legislaţie se bazează pe Directivele Europene care prevăd obligaţiile minime pentru angajatori şi angajaţi,
acoperind prevenirea tuturor tipurilor de riscuri şi fiecare activitate sau sector în care sunt prezente
riscurile. Această legislaţie este implementată în scopul protejării lucrătorilor faţă de accidentele de
muncă şi bolile profesionale, precum şi acordării sprijinului pentru prevenirea riscurilor profesionale. În
cele din urmă, fiecare angajator din cadrul UE este responsabil pentru securitatea şi sănătatea în muncă
din cadrul întreprinderii sale şi pentru luarea măsurilor corespunzătoare astfel încât să se asigure resurse
suficiente, efectuarea evaluării riscurilor, informarea, instruirea şi consultarea lucrătorilor.
În România întreaga legislaţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este armonizată cu
Directivele europene. Principalele drepturi şi obligaţii ale lucrătorului, precum şi obligaţiile angajatorului
sunt stipulate în Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă şi în H.G. nr.1425/2006 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii.
Inspecţia Muncii este instituţia care deţine responsabilitatea verificării modului în care se aplică
prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi în cel al relaţiilor de muncă.
Drepturi
 Să fiţi informaţi asupra riscurilor de la locul de muncă;
 Să cunoaşteţi cum trebuie să acţionaţi în caz de accident sau situaţii de urgenţă;
 Să beneficiaţi în mod gratuit de informare şi instruire;
 Să participaţi punând întrebări şi semnalând orice practici sau condiţii nesigure;
 Să fiţi consultat de către angajator cu privire la aspectele de securitate şi sănătate în muncă.
Obligaţiile lucrătorilor
Fiecare lucrător trebuie sa îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum
şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau
îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau
omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze
sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi
clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre
care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi
orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite
de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a
face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii
sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a
permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri
pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
317
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
Ceilalţi participanţi la procesul de muncă au aceleaşi obligaţii, potrivit activităţilor pe care aceştia
le desfăşoară.
Legea 319/2006,
www.tvet.ro/.../4.../Sanatate%20si%20securitate%20in%20munca.docx
318

Suport de Curs Electrician Constructor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Electrician Constructor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fundatia A.P.T International, Centrul de pregatire profesionala, Cluj-Napoca, str. Izlazului, nr.6, jud.

Cluj, tel. 0264.421.493, 0744.437.105, E-mail: fundatiaapt@yahoo.com

1. TENSIUNI NOMINALE DE UTILIZARE

3. CURENT LIMITA TERMIC

7. DURATA RELATIVA DE CONECTARE

1.1. TENSIUNI NOMINALE

Tensiunea nominală a unui aparat

tensiunea nominală de utilizare:

Pentru aparatele tensiunea nominală de comandă:

Tensiunile nominale au valori standardizate: aceasta înseamnă că valorile respective sunt

de izolare c.c. [V] 60 250 440 600 800 1200 -

Î.T [kV] 6 10 20 110 220 400 750

1.2. CURENŢI NOMINALI

Pentru aparatele electrice se mai definesc şi alte categorii de curenţi şi anume:

Curentul limită termic

Curentul limită dinamic

Frecvenţa de conectare este corelată cu uzura mecanică, însă ia în calcul şi:

1.4. Clasificarea aparatelor electrice de joasă tensiune

Simbol Denumire Notaţii Simbol Denumire Notaţii

Întreruptor joasă Contact normal

Întreruptor joasă Contact normal închis

Contact normal închis

Contactor Contact normal închis

Releu Contact normal închis

Releu termic e Siguranţă fuzibilă e

1.6. PARTILE COMPONENTE ALE APARATELOR ELECTRICE

Conectarea unui aparat într-un circuit electric

Fig.1. Tipuri de contacte

Contactele permanente raman intotdeauna inchise, indiferent daca functioneaza sau nu

să aibă o duritate mare pentru a rezista la şocuri

1.6.2. Izolatoare si piese izolante

Fig 2. Tipuri de izolatoare

Fig. 3. Piese electroizolante

1.6.4. Miezuri magnetice

Fig.5. Miez magnetic

Forma constructiva a circuitului magnetic depinde de destinatia lui :

Fig.6. Miezul magnetic al masinilor electrice

- la bobine de curent alternativ si transformatoare, circuitul magnetic (fig.1.7.) se realizeaza din

Fig.7. \Miez magnetic al transformatoarelor

1.6.6. Mecanisme de actionare

Aceste mecanisme de actionare difera de la o clasa de aparate la alta clasa de aparate.

1.6.7. Elemente arcuitoare si resorturi

1.6.8. Camere de stingere

Fig.8. Arcul electric

- pe masura ce contactele se indeparteaza, suprafata reala de contact scade foarte mult,

Ca metode de stingere a arcului electric sunt folosite :

Fig. 9. Camere de stingere

1.6.9.Sisteme de izolaţie şi carcase

1.7. Aparate de protectie

Fig. 10. Semne convenţionale pentru reprezentarea siguranţelor fuzibile

Siguranţe cu mare putere de rupere Siguranţa tubulară

1.7.2. Releele de protecţie

Releele termice acţionează temporizat ca şi siguranţă fuzibilă având o caracteristică asemănătoare,

1.8. APARATE DE COMANDĂ

1.8.1.1. Contactoare şi ruptoare

Fig.11. Părţile componente ale unui contactor cu mişcare de translaţie:

Bobinele contactoarelor pot fi alimentate în curent continuu sau curent alternativ. La

TCA – 10A AR – 25A RG – 32A RG 125 A

1.8.1.2. Combinaţii de contactoare cu relee

Contactoarele statice realizează aceeaşi funcţiune prin conducţia comandată a elementelor

Întreruptoarele automate au unele dezavantaje faţă de siguranţele fuzibile : construcţie

1.8.2. Aparate electrice pentru comandă manuală

Figura 13. Întreruptor cu pârghie

borne de legare la reţea