Grup Şcolar Anghel Saligny Iaşi

Proiect pentru examenul de

calificare a competenţelor
profesionale nivelul 3
avansat

Specialitatea maistru
electrician în construcţii

Coordonator Executant

Prof. ing. Catarschi Andrieş Petru

Smaranda

2011

1
Utilizarea aparatelor
electrice în instalaţii

2
 Argumentul

Aparatele electrice reprezintă o categorie de echipamente electrice care

îndeplinesc rolul de a supraveghea şi de a asigura desfăşurarea normală a
transportului de energie electrică de la surse la consumatorii industriali ,
edilitari şi casnici .
Aparatele electrice îndeplinesc în sistemul electroenergetic una sau mai
multe din următoarele funcţiuni :
- Închiderea sau deschiderea circuitelor electrice , cu sau fără curent ;
- Comutarea ( modificarea legăturilor electrice ) în anumite circuite ;
- Supravegherea şi protecţia instalatiilor electrice în cazul regimurilor
anormale de funcţionare sau a regimurilor de avarie ( scurtcircuit ) ;
- Controlul şi măsurarea mărimilor fizice caracteristice funcţionării
instalaţiei electrice ;
- Supravegherea şi menţinerea automată a regimului de funcţionare dorită
instalaţiei electrice .
Având în vedere marea diversitate a aparatelor electrice , este greu de dat o
definiţie clară a lor .
Din cele de mai sus rezultă că un aparat electric este un ansamblu de
dispozitive care asigură un anumit regim sau o schemă dorită de funcţionare
a instalaţiilor electrice .
Principalele elemente componente ale aparatelor electrice sunt următoarele:
- Elementele conductoare al căror ansamblu formează calea de curent ;
- Elementele izolatoare al căror ansamblu realizează izolaţia ;
- Elementele necesare îndeplinirii funcţiilor pentru care este destinat
aparatul ;
- Elementele susţinătoare şi proiectoare ale ansamblelor mai sus menţionate
.

3
 Capitolul I . Aparate electrice

I.1. Generalităţi

Aparatele electrice pot fi clasificate după criterii diferite ca:

• tensiunea nominală,
• felul curentului,
• numărul de poli,
• regimul de funcţionare,
• locul de funcţionare,

1. Din punctul de vedere al tensiunilor se deosebesc două mari categorii şi

anume:
- aparate de joasă tensiune
- aparate de înaltă tensiune .
In general, se consideră că tensiunea limită între aceste categorii este de l kV,
în cazul curentului alternativ. Trebuie menţionat însă că, din punctul de vedere al
protecţiei muncii, tensiunile de 0,4 kV sînt considerate tensiuni înalte.
2. De asemenea, din punctul de vedere al felului curentului se deosebesc două
mari categorii şi anume:
• aparate de curent alternativ .;
• aparate de curent continuu ,
3. Din punctul de vedere al numărului de poli, aparatele electrice se împart
în:
• monopo lare;
• multipolare (bipolare, tripolare).
4. Din punct de vedere al regimului de funcţionare se disting aparate cu:
• regim de funcţionare de lungă durată ]
• regim de funcţionare de scurtă durată .
In cadrul regimului de funcţionare de lungă durată se deosebesc:
regimul de funcţionare permanent , în care aparatele electrice odată, intrate în
funcţiune sânt parcurse de curent timp îndelungat;
regimul de funcţionare intermitent, în care aparatele electrice sânt conectate şi
deconectate frecvent.
In cadrul regimului de funcţionare de scurtă durată, aparatele electrice sânt puse
în funcţiune la intervale mari de timp şi cu o durată de funcţionare scurtă.
5. Din punctul de vedere al locului în care funcţionează se deosebesc:
• aparate electrice de interior;
• aparate electrice de exterior;
• aparate electrice capsulate.
6. Clasificarea aparatelor electrice din punctul de vedere al funcţiilor pe care
le îndeplinesc este destul de dificil de realizat deoarece, în
general,acestea îndeplinesc mai multe funcţii. Astfel, de exemplu,

4
 pentru regimul normal de funcţionare al sistemului, întreruptorul
îndeplineşte rolul de
aparate comutaţie, adică un aparat care permite punerea sau scoaterea din funcţiune
a unor echipamente ale sistemului electroenergetic, în timp ce pentru regimul
de avarie (scurtcircuit) al sistemului, întreruptorul îndeplineşte rolul de
comutaţie
aparat de protecţie, realizând întreruperea rapidă a curentului de scurtcircuit.
De aceea, se consideră util să se definească pe scurt fiecare
aparat electric care formează obiectul acestui curs.
Intreruptoarele sânt aparate electrice care stabilesc, conduc şi întrerup curenţii
electrici care circulă, la o anumită tensiune, între două părţi ale sistemului
electroenergetic.
Separatoarele sânt aparate electrice care realizează comutarea unor părţi ale
sistemului electroenergetic, în timpul când acestea nu sânt parcurse de curent. De
asemenea, separatoarele izolează faţă de sistem un echipament sau o parte din instalaţie,
oferind astfel posibilitatea efectuării reparaţiilor sau verificărilor acestora.
Separatoarele de sarcină sânt aparate electrice care îndeplinesc aceleaşi funcţiuni ca
şi întreruptoarele, în afară de întreruperea curenţilor de scurtcircuit, oferind în
acelaşi timp aceleaşi condiţii de securitate ca şi separatoarele.
Siguranţele fuzibile sânt aparate de protecţie care realizează întreruperea rapidă a
curenţilor de scurtcircuit în cazul apariţiei unui defect într-un echipament al sistemului
electroenergetic.
Descărcătoarele sânt aparate de protecţie care realizează protecţia izolaţiei
echipamentelor sistemului electroenergetic în cazul apariţiei supratensiunilor.
Transformatoarele de măsură (de curent şi de tensiune) asigură alimentarea aparatelor
de măsurat, de protecţie şi de automatizări cu curenţi şi tensiuni proporţionale cu
mărimile respective care caracterizează regimurile de funcţionare ale diferitelor părţi ale
sistemului electroenergetic.
Bobinele de reactanţă sânt aparate electrice care limitează curenţii de scurtcircuit
Bobinele de stingere sânt aparate electrice prin intermediul cărora se leagă la
pământ neutrul reţelelor de 64- 35 kV pentru limitarea curenţilor capacitivi care apar în
cazul unei puneri la pământ monofazate.
Completele de aparate electrice sânt constituite din mai multe aparate electrice,
îndeplinind astfel mai multe funcţii din cele enumerate mai sus şi destinate instalaţiilor
pentru producerea, distribuţia şi utilizarea energiei electrice, ca de exemplu: celule
prefabricate, panouri de distribuţie etc.

I.2. Calitatea aparatelor electrice

Calitatea unui produs este dată de ansamblul caracteristicilor tehnice,'funcţionale,
psihoscnzoria.lt şi al parametrilor economici prin care acesta satisface nevoia pentru
care a fost creat şi respectă normele impuse privind eficienţa social-economicii;
calitatea este deci o măsură a gradului de utilitate
socială a produsului. Calitatea produselor constituie o problemă de stat şi este
reglementată de legea nr. 7/1977.
Pentru aparatele electrice vom prezenta în continuare caracteristici tehnice de calitate
şi fiabilitate.
Caracteristicile tehnice sânt impuse de standarde si de 'normele interne de produs. Pentru
asigurarea calităţii aparatelor electrice, se impune respectarea riguroasă a tehnologiei
în procesul de fabricaţie, precum şi respectarea
prescripţiilor privind exploatarea şi întreţinerea.

5
Caracteristicile tehnice se referă în primul rând la demente si condicii constructive ca:
distanţe de străpungere şi conturnare, carcase, îmbinări, măsuri pentru proiecţia
personalului de deservire.
Alte condiţii tehnice se referă la mărimi caracteristice: tensiunea nominală, rigiditatea
dielectrică, curentul nominal tehnic, rezistenţa de izolaţie, curentul limită termic şi
dinamic, capacitatea de închidere şi rupere, rezistenţa 3a uzură mecanică şi sub sarcină
etc.
O altă categorie de caracteristici tehnice se referă la: interschimbabilitate, •acoperiri
pentru protecţia aparatului la agresiunea mediului, acţionarea organelor de comandă,
gratie normale de protecţie (STAS 5325-79), încălzirea diverselor părţi componente;
comportarea la acţiunea umidităţii, la căldura excesivă şi la foc, comportarea, aparatului
la vibraţii si scuturări.

I.3. Stabilitatea aparatelor electrice

Fiabilitatea, în termeni uzuali, reprezintă capacitatea unui produs de a nu. se defecta in
timpul funcţionării.
Fiabilitatea este necesară pentru conservarea caracterului operaţional al
aparatului şi oferă o formulare matematică a siguranţei de funcţionare într-un
timp dat.
Conform STAS 9000 „fiabilitatea unui produs se referă la aptitudinea acestuia de a-şi
îndeplini funcţia specificată în condiţii date" şi se apreciază prin mai mulţi indicatori
definiţi cu ajutorul teoriei probabilităţilor.
Se, poate prevedea deci în sens probabilistic comportamentul unui aparat în
condiţii de utilizare precizate.
Evident că este de dorit ca un aparat să funcţioneze un timp
cit mai lung, fără să se defecteze.
Defectarea reprezintă încetarea capacităţii unui aparat de a-şi îndeplini funcţiunea
pentru care a fost construi. Cauzele de defectări pot fi: deficienţi de tehnologie,
solicitări peste limitele specificate, uzura, care produce defectat mai dese pe măsura
trecerii timpului.
Datorită caracterului întâmplător al apariţiei defectelor, evaluarea indicatorilor de
fiabilitate se poate face mimai în sens probabilistic. Dacă N aparate sânt supuse
încercării, după un timp vor fi Nf aparate în stare de funcţionare si Nd aparate
defecte.
Probabilitatea de funcţionare a oricărui aparat fără nici o defectare in timpul
este:

P(t)=Nf/N

Probabilitatea. de defectare este o funcţie suplimentară şi se exprimă prin raportul.

Q(t)=Nd/N Rezultă Q(t) = l-P (ţ).

Indicatorii de fiabilitate sânt definiţi de STAS.

Pentru aparatele electrice, care constituie produse reparabile, cei mai folosiţi
indicatori de fiabilitate în practică sânt:
— funcţia de fiabilitate — R(f);

6
 — funcţia de repartiţie a timpului de funcţionare – F(t)
— rata (intensitatea) defectării — Z (t),
— media timpului de funcţionare — m.
Funcţia de fiabilitate. Fie T timpul de funcţionare fără defecţiuni al unui produs şi
R(t) funcţia de fiabilitate.
Prin definiţie R(l) = P (T > t) şi reprezintă probabilitatea funcţionării fără
defecţiuni în intervalul (O, t), în condiţii determinate.
Funcţia de repartiţie a timpului de funcţionare F(t)
reprezintă probabilitatea de defectare în intervalul (O, t).
Rata de defectare z (t) reprezintă probabilitatea ca un produs care a funcţionat fără
defecţiuni în intervalul (O, t) să se defectele în momentul imediat următor, adică în
intervalul (t, t+Dt), când Dt reprezintă o unitate de timp foarte mică.
Limita raportului dintre probabilitatea de defectare în intervalul (t, t+Dt),este
condiţionată de buna funcţionare în intervalul (O, t) şi mărimea intervalului Dt, cînd
Dt-0.
Rata de defectare reprezintă deci densitatea de probabilitate a timpului de
funcţionare a unui produs, condiţionată de defectarea la momentul t, ştiind că acesta a
funcţionat fără defecte până în acest moment

Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare Reprezintă limita raportului

dintre probabilitatea
de defectare în intervalul (t, t+Dt) şi mărimea intervalului, când Dt - 0.
Media timpului de funcţionare se exprimă prin: m = tf(t) dt.

Pentru produse reparabile, m reprezintă valoarea medie a timpului de funcţionare până la

prima defectare MTTF. Dacă repararea poate fi asimilată cu înlocuirea, m reprezintă
valoarea medie a timpului de funcţionare între două defectări (MTBF).
Indicatorii de fiabilitate au valori particulare, în funcţie de legile de repartiţie a timpului
de funcţionare (normală, log — normală, exponenţială; etc.).
In cazul aparatelor electrice, caracterizate prin număr mare de manevre, defectările
sânt cauzate cel mai frecvent de fenomene de uzură şi legea de repartiţie este
Mentenanţa preventivă presupune operaţii de întreţinere în funcţionare normală (curăţare,
reglaje etc.)„ .operaţii de înlocuire sau de revizuire a elementelor care au timpul de
funcţionare egal cu media de viaţă utilă.
Mentenanţa corectivă presupune operaţii de reparare şi înlocuire a elementelor defecte.
La aparatele electrice se efectuează curent operaţii de curăţare, de ungere a mecanismelor
de transmitere a mişcării, de întreţinere a contactelor (înlăturarea stratului de oxizi),
reglaje etc. Dintre elementele componente supuse mai frecvent defectării sânt : contactele
electrice, camerele de stingere, piesele arcuitoare şi resoartele, mecanismele de acţionare,
bobinele.
în fiecare întreprindere producătoare 'de aparate electrice există compartimente de
asigurare a calităţii şi de control a modului în care este realizată calitatea.
Organizate pe activităţi distincte, aceste compartimente au atribuţii multiple, şi
anume:
— să nu permită introducerea în fabricaţie decât a produselor omologate;

7
— să impună folosirea de materii prime şi materiale cu caracteristici testate ;
— să verifice periodic tehnologiile de fabricaţie, mijloacele de producţie ;
— să asigure funcţionarea corectă şi în limitele preciziei impuse a mijloacelor de
măsurare ;
— să asigure activitatea de fiabilitate în laboratoare şi să urmărească comportarea
în exploatare a aparatelor,"
— să asigure activitatea de. analiză a calităţii prin stabilirea şi analizarea cauzelor
care au generat deficienţe de calitate ;
— să urmărească măsurile de eliminare a deficienţelor până la aducerea calităţii la
nivelul acceptat.

I.4. Solicitările aparatelor electrice în timpul exploatării

In funcţionarea aparatelor, atât în condiţii normale de serviciu, cit şi în caz de

avarii, fiecare dintre elementele componente este supus unor anu mite solicitări, la
care trebuie să reziste în bune condiţii, timp de 10 —20 ani, fără a fi necesare alte
intervenţii ale personalului de exploatare decât cele prevăzute a se face cu ocazia
reviziilor periodice.
Solicitările cele mai frecvente sunt:
- solicitările electrice;
- solicitările termice;
- solicitările mecanice;
- solicitările fizico-chimice;
- solicitările provocate de acţiunea combinata a factorilor de mediu
O caracterizare riguroasă a tuturor solicitărilor este practic imposibila datorită
diversităţii lor, precum si datorită ponderii lor diferite in diverse cazuri. Astfel, în
fenomenele de comutaţie caracterizate de prezenta arcului electric, deosebit de
intense sin t solicitările termice şi mecanice, dar intervin si alte tipuri de solicitări,
producând, în ansamblu, efecte complexe. In condiţii de exploatare caracterizate prin
prezenta simultană a câmpurilor electrice, magnetice şi de forţă, chiar dacă
intensităţile acestor câmpuri sânt mici şi nu produc degradări semnificative
imediat, acţiunea lor prelungită duce la apariţia fenomenului de îmbătrânire în
special a izolaţiei, manifestată prin alterarea în timp a proprietăţilor electrice
iniţiale etc.

I.4.1. Solicitări electrice

Solicitarea electrică este cea la care este supus un izolau t electric, atunci când două regiuni
ale sale se află la potenţiale diferite

Tensiunea U, aplicată între cele două regiuni, tinde să formeze o cale conductoare de
curent, fie prin străpungerea, fie prin conturnarea izolan tului (se numeşte străpungere
formarea unui canal conductor de electricitate prin interiorul unui izolant solid, lichid

8
sau gazos şi conturnare formarea, unui canal conductor pe suprafaţa unui izolant
solid.) Solicitări electrice pot provoca: tensiunile de serviciu, supratensiunile de
comutaţie, de origine atmosferică, sau de punere la pământ, supratensiunile
temporare, caracteristice regimului de funcţionare a instalaţiei electrice în ansamblu.
Din ansamblul unui aparat sânt solicitate electric, în special izolaţia, dispozitivele de
stingere a arcului electric.
Solicitările electrice cele mai intense sânt suportate de izolaţie. Solicitările electrice ale
izolaţiei, chiar dacă nu duc la străpungere sau conturnare, produc o serie de fenomene
(polarizarea dielectricului, curenţi de scăpări în dielectric, pierderi în dielectric), care
determină, treptat deteriorarea izolaţiei.
Simptomele principale prin care se determină gradul de deteriorare al izolaţiei sunt:
• micşorarea rigidităţii dielectrice;
• înrăutăţirea caracteristicilor mecanice;
• micşorarea rezistentei de izolaţie;
• modificări de aspect, compoziţie chimică
In camerele de stingere, în timpul procesului de rupere al arcului
electric, se produc fenomene de ionizare, care solicită pereţii camerelor.

I.4.2. Solicitări termice

1.Solicitările termice ale aparatelor electrice

Sânt solicitări provocate de variaţii de temperatura.

Incălzirea aparatelor este consecinţa pierderilor de energie:
• Prin efect Joule-Lenz în căile de curent ;
• Pentru cei interesaţi: magnetizarea miezurilor din materiale*
feromagnetice ;
• Prin efect pelicular;
• În dielectricii aflaţi în câmpuri electrice;
In mecanismele în care au loc frecări, sau sânt supuse la şocuri sau tensionări
;încălzirile pieselor învecinate sânt deosebit de intense în cazul produceri arcului electric.
Pierderile de energie într-un conductor de rezistenţă R parcurs de curentul electric
în timpul t, sânt date de :
. W=R*I*t
In c. a., la valori mari ale curenţilor, la conductoare de secţiune mare si la
frecvenţe mari, apar pierderi suplimentare efect pelicular şi de apropiere. Fenomenul se
prezintă ca şi cum rezistenţa R a conductorului ar creşte re la o valoare R p = RK p , unde K p
este un factor care variază direct proporţional cu f /p si se determină cu ajutorul
unor diagrame pentru fiecare tip de material.
Dacă două conductoare sânt străbătute de curenţi electrici variabili si se găsesc în
apropiere, fluxul magnetic variabil al unui conductor induce in. masa celuilalt
conductor curenţi turbionari, cu atât mai mari, cu cit stratul corespunzător este mai
apropiat.
2.Pierderile în materialele feromagnetice.
datorate fenomenului de histerezis
şi a curenţilor turbionari şi se determină cu relaţia
3.Pierderile în părţile componente ale aparatelor.

9
 Solicitările fermier cea mai mare parte a izolaţiilor folosite în prezent îşi pieţei imediat
proprietăţile de izolare îndată ce temperatura depăşeşte 100 .-150 în funcţie de natura
izolaţiei.
• durata de_serviciu a izolanţilor organici se reduce la jumătate pentru
fiecare creşte cu 8 . . .100 C a temperaturii de lucru;
• se produc fenomene de înmuiere, scurgere sau pierdere a elasticităţii:
• la solicitări termice cu temperaturi de câteva sute de grade, cuprul si
aluminiul si chiar otelul îşi micşorează rezistenţa la rupere ;
• peste 70°C se produc oxidări mai rapide, care înrăutăţesc comportarea
pieselor în zonele de contact ;
• piesele arcuitoare din otel, tombac sau bronz fosforos, îşi pierd de obicei
proprietăţile elastice la temperaturi care depăşesc 120 . . .130°C;
• funcţionarea aparatelor la temperaturi ridicate poate constitui, în
anumite condiţii, pericol de incendiu sau de explozii;
• la temperaturi de 6 000 . . .7 000 K, caracteristice arcului electric
erodarea şi topirea materialelor utilizate pot duce la sudarea
contactelor;
• la temperaturi mari, uleiul de transformare se dilată; răcirea uleiului sub o
anumită limită poate duce la congelarea parţial sau totala a
acestuia,afectând capacitatea ele evacuare a căldurii şi favorizând
formarea de alveole în masa uleiului, în care se intensifică descărcările
electrice parţiale. Fenome nele termice intense duc în cele din urmă la
alterarea uleiului ;
• in piesele din materiale solide, dacă acestea nu sânt prevăzute cu
rezerve de dilatare, apar tensiuni interne periculoase care duc la
deformaţii , ruperi, crăpături şi fisuri superficiale sau interne;

Variaţiile rapide de temperatură duc la condensarea umezelii in pori si

interstiţii sau la distrugerea acoperirilor decorativ-protectoare.
Încălzirea conductoarelor sau a oricărei părţi a aparatelor electrice are loc
simultan cu procesul de răcire.
Energia calorică se transmite din punctel e cele mai calde in punctele cele .mai
reci ale aparatului sau ale mediului pe trei căi: conducţie, confecţie, ra diaţie .
Propagarea călduri prin conducţie depinde de conductibilitatea termică
caracterizată de coeficientul de conductibilitate (w/cm grd) .
Propagarea căldurii prin convecţie. în mediile fluide, uniformizarea
temperaturii se face preponderent , adică prin curenţi de fluid care se formează
datorită diferenţelor de temperatură din masa fluidului.
Coeficientul de transfer termic prin convecţie K c (w/cm 2 grd) depinde de: poziţia
suprafeţelor de contact, de mediul de răcire, de natura si viscozitatea , de viteza
de circulaţie a curenţilor.
Propagarea căldurii prin radiaţie. Orice corp încălzit emite, sub formă de
unde electromagnetice ,radiaţii care se propagă cu viteza luminii si trans portă cu
ele şi o anumită cantitate de căldură luată de la corpul care le-a emis.
Valoarea coeficientului de transfer termic prin radiaţie Kr depinde de temperatura
corpului si de aspectul suprafeţei.
Transmiterea căldurii se realizează, de regulă, prin combinaţii de forme de
transfer termic, în aceste situaţii se are în vedere un coeficient K de transmisie
totală a căldurii.
10
 4. Defectele provocate de efectul forţelor electrodinamice

• îndoirea conductoarelor şi ,prin aceasta,reducerea distanţelor

• slăbirea legăturilor şi chiar desprinderea conductoarelor din legaţii?
• slăbirea presiunii pe contacte, care poate determina sudarea contactelor
• distrugerea prin solicitare mecanică a izolatoarelor-suport;
• deschiderea aparatelor sub sarcină, lucru deosebit de grav, care poate
produce scurtcircuite in instalaţie şi deteriorări importante ale acesteia;
• deformarea bornelor.
Un efect deosebit de periculos ii constituie rezonanţa mecanică.
I n circuite de c.a. forţele electrodinamice au un caracter pulsatoriu de frecvenţă dublă
fată de frecventa curentului. Sistemul mecanic asupra căruia acţionează forţele
electrodinamice are o frecvenţă proprie. La rezonanţă, sistem mecanic oscilează cu
amplitudini mari şi se poate distruge. Modalităţile fixare a barelor conductoare impun,
din acest motiv, calcule riguroase
Solicitările mecanice ale aparatelor au şi alte cauze:
• greutatea proprie a unui organ;
• şocurile mecanice, de ex. la contactele mobile;
• forţele dezvoltate de dispozitivele de acţionare;
• forţele dezvoltate în arcuri
• forţele de frecare statică şi dinamică forţele de inerţie;
Solicitările statice de tracţiune, compresiune, încovoiere, torsiune ei sânt mai puţin
periculoase decât solicitările dinamice din timpul funcţiona aparatelor. Gradul de
periculozitate al solicitărilor dinamice creste dacă acestea au loc şi în prezenţa
câmpurilor magnetice, electrice, termice.
Solicitările dinamice ciclice (ex. vibraţiile) pot dezmembra mecanisme temporizare, zăvori
re, dispozitive de închidere şi de deschidere. Vibra contactelor poate duce la lipirea sau
chiar la sudarea contactelor.

I.4.3. Solicitări datorate mediului în care lucrează aparatele.

Mediul care lucrează aparatele se caracterizează prin prezenta diferiţi agenţi fizici, care
le solicită intens.
În funcţie de locul de amplasare (interior, exterior, interior- exterior aceste
solicitări sânt mai blânde sau mai dure. în cele trei categorii de am] sare, factorii care
solicită aparatele electrice sânt:
• temperatura mediului ambiant şi mai ales viteza de variaţie a acestea.
• presiunea atmosferică;
• densitatea aerului;
• umiditatea aerului;
• precipitaţiile (ploaia, rouă, zăpada, burniţa);
• ceaţa;
• gheaţa;
• chiciura;
• vântul, furtunile;
• poluarea aerul ui;
• vibraţii, cutremure;
• factorii biologici (microorganisme, insecte, păsări etc.)
Astfel:
11
Presiunile scăzute înrăutăţesc condiţiile de răcire şi micşorează rigiditatea dielectrică
a aerului.

Cicloanele de aer produc solicitări mecanice, deteriorări ale pieselor, favo rizează
pătrunderea prafului în construcţia aparatului

Ceaţa salină duce la formarea unui strat conductor care înrăutăţeşte pro prietăţile de
suprafaţă, accelerează fenomenele de corodare

Praful si nisipul duc la uzura şi blocarea pieselor în mişcare. Alte parti cule poluante,
în funcţie de natura lor, duc, de asemenea, la înrăutăţirea pro prietăţilor de suprafaţă

Radiaţiile solare produc solicitări ca şi temperaturile înalte, modificări fizico-chimice

etc.

Factorii biologici pot produce scurtcircuite între conductoarele adiacente (păsări,

animale etc.), devorarea materialelor izolante sau distrugerea supra feţei (insecte),
formarea unui strat conductor pe suprafaţă (microorganisme).

Vibraţiile si trepidaţiile produc deteriorări mecanice nu numai ale apara telor, dar şi ale
suporturilor sau clădirilor aferente.

Din punctul de vedere al solicitării datorită factorilor de mediu.

Există diferenţe între aparatele montate:

• în încăperi încălzite si ventilate;
• în posturi sau staţii neîncălzite;
• la bordul navelor marine;
• în medii normale, dar cu umiditate mare;
• pe platformele de cale ferată;
• pe bordul avioanelor;
• pe bordul rachetelor cosmice;
• în medii conţinând pulberi sau gaze explozive;
• în mediu tropical umed sau uscat, sau în mediu polar

I.5. Fenomene care produc solicitări ale aparatelor

electrice

I.5.1. Arcul electric de întrerupere

a. Ionizarea si deionizarea gazelor.
Atomul oricărui corp este format dintr-un nucleu şi din mai mulţi elec troni care se
rotesc în jurul acestuia.
Electronul este încărcat cu electricitate negativă, iar nucleul ,cu elec tricitate pozitivă.
In condiţii normale, cantitatea de electricitate negativă a tuturor electronilor unui
atom compensează cantitatea de electricitate pozitiva a nucleului acestuia, astfel încât,
faţă de mediul exterior, atomul este neutru din punct de vedere electric.
Dacă însă printr-un procedeu oarecare i se smulge atomului un electron, sarcina
electrică a atomului nu mai este nulă (atomul nu mai este neutru din punct de vedere

12
electric) şi el apare ca fiind încărcat cu o anumită cantitate de electricitate pozitivă. Un
astfel de atom se numeşte ion pozitiv.
Orice proces prin care se realizează smulgerea electronilor de pe orbitele lor, cu
formarea de electroni liberi şi ioni, poartă numele de ionizare.
Un gaz în care au apărut electroni liberi şi ioni devine ionizat, în această stare, gazul îşi
pierde proprietăţile izolante şi devine conducător de electricitate, conductivitatea sa fiind
cu atât mai mare, cu cit gazul este mai puternic ionizat.

Ionizarea se poate realiza:

- prin şoc (ciocnirea dintre un electron şi un atom neutru);
- prin procese termice;
- sub acţiunea radiaţiilor cu energie mare (raze cosmice, radiaţii gama);
- sub acţiunea radioactivităţii naturale.
La separarea sub sarcină a contactelor unui aparat electric se produc rapid
următoarele fenomene:
- suprafaţa reală de contact scade foarte mult, pe măsură ce contactele se
depărtează;
- în ultimul punct de contact, metalul este încălzit până la topire datorita
densităţii de curent foarte mari;
- puntea de metal lichid se vaporizează când contactele s-au depărtat şi
mai mult;
Aerul se ionizează foarte puternic, în condiţiile existenţei, într-un spaţiu foarte
redus a unei cantităţi mari de vapori metalici şi a unor electrozi puternic încălziţi; se
formează plasma;

b. Metode si dispozitive de stingere arcului electric

In aparatele de comutaţie urmăreşte frânarea a proceselor de ionizare şi favorizarea
celor de deionizare.
Favorizarea proceselor de deionizare se realizează îndeosebi prin:
- folosirea unor contacte de rupere din materiale cu punct de vaporizare cât mai
ridicat;
- menţinerea unei presiuni ridicate în zona în care se dezvoltă arcul electric;
- răcirea spaţiului în care se dezvoltă arcul electric;
- deplasarea arcului electric, prin suflaj magnetic, în zone cu gaze reci sau în
contact cu pereţii reci ai unei „camere de stingere";
- insuflarea în zona arcului electric a unui jet de gaz sau lichid rece;
- folosirea gazelor electromagnetice (hexafluorura de sulf) care au proprietatea de
a fixa electroni pe atomii neutri, formând ioni negativi cu mobilitate mult mai
redusă;
- divizarea arcului.
La întreruptoarele cu vid înaintat nu este posibilă formarea arcului electric.

Stingerea arcului de curent continuu,

În ceea ce priveşte arcul de curent continuu, se constată următoarele;
- în coloana de arc căderea de tensiune este uniformă şi are o valoare cuprinsă
între 15 si 30 V/cm, în funcţie de mărimea curentului, natura, presiunea şi viteza de
deplasare a gazului;
- în imediata apropiere a electrozilor, apare o cădere de tensiune de 20 30 V, în
funcţie de valoarea curentului şi de materialul electrozilor.
Rezultă că se poate exprima căderea de tensiune în arc prin relaţia lui Ayrton

13
Pentru stingerea arcului de curent continuu este necesară o cădere de tensiune în arc
egală cu cel puţin tensiunea sursei. Mărirea necesară a că derii de tensiune în arc sa
poate obţine pe una dintre următoarele căi:
- creşterea lungimii arcului , ce se obţine prin folosirea unor prelungiri
înclinate ale contactelor, numite coarne de suflaj.
- divizarea arcului , folosită la aparatele care au rupere dublă, între rupând
circuitul simultan în două puncte;
- deplasarea rapidă a arcului, concomitent cu lărgirea lui, cu ajutorul
suflajului magnetic.
In acest caz se foloseşte forţa care acţionează asupra unui conductor străbătut de
curent electric (în cazul nostru — arcul electric) şi aflat într-un câmp magnetic, în
dispozitivele de acest fel, larg utilizate în aparatele de curent continuu, câmpul
magnetic este creat chiar de curentul care străbate aparatul şi care trebuie întrerupte

Stingerea arcului de curent alternativ

divizarea arcului într-un mare număr de arcuri scurte, în camerele de stingere cu plăcuţe
deionice. Acestea fiind din oţel, creează un câmp magnetic eu efect de atracţie Asupra arcului
electric, ceea ce face ca la majoritatea aparatelor de joasă tensiune să nu mai fie necesar şi
un dispozitiv de suflaj magnetic;
suflajul. magnetic, folosit acum aptoape litanii la unele aparate de medie tensiune, în
combinaţie cu un grătar defonic;
utilizarea mediilor de stingere;.
- solide: nisipul de cuarţ "(la siguranţe);
- lichide: uleiul sau apa; '
- gazoase: aerul comprimat,! hexafluorura de sulf; produsele substanţelor gazoase ca
aminoplastul sau fibra;
vidul înaintat.

I.5.2. Supracurenţii

Supracurenţii sânt cureţi a căror valoare depăşeşte valoarea curentului nominal al unui
aparat sau al unui receptor electric .
Supracurenţii se datoresc unei stări anormale a receptorului sau circuitului electric.
In general, supracurenţii apar în următoarele cazuri:
- suprasarcină a unui receptor electric, cum este, de exemplu, încărcarea unui motor
electric peste puterea sa nominală;
- scurtcircuit.
Supracurenţii pot să fie:
- de durată îndelungată
- de scurtă durată.
Efectele supracurenţilor sânt termice şi electrodinamice, ducând la soli citări
suplimentare ale aparatelor, conductoarelor şi receptoarelor electrice.
In cazul curenţilor de suprasarcină efectul lor este îndeosebi termic, ducând în
timp la distrugerea izolanţilor din jurul căilor de curent străbătuţi de curenţi.
în multe cazuri însă suprasarcina este de scurtă durată, pasageră şi are un efect
neglijabil
Curenţii de scurtcircuit se datorează scăderii la valori foarte mici a impedanţei
circuitului electric. Această scădere se produce din cauza atin gerii directe
accidentale a unor conductoare între care există diferenţă de potenţial, în funcţie de
diferenţa de potenţial dintre conductoare, de rezis tenţa lor electrică şi de modul

14
atingerii accidentale, curenţii de scurt-circuit pot atinge valori de ordinul miilor de
amperi.
Datorită acestor valori mari, efectele termice s i electrodinamice sânt foarte
puternice. La producerea unui scurtcircuit, variaţia curentului urmăreşte, de obicei,
evoluţia în timp în care se observă că valoarea curentului de scurtcircuit scade în
cursul câtorva alternanţe până la o valoare stabilizată Id. curentul de scurtcircuit de
durată (care se ia în consideraţie la calculul încălzirii la scurtcircuit}.
Valoarea de vârf a primei alternanţe Is se numeşte curent de scurtcircuit de şoc şi
se ia în consideraţie la calculul forţelor electrodinamice.
Pentru a limita efectele, protecţia împotriva scurtcircuitelor trebuie să fie cât
mai rapidă posibil.
Supracurenţii pot apărea pentru o durată foarte scurtă (0,05...0,01 s) în condiţii
normale de serviciu la conectarea transformatoarelor de putere, a lămpilor cu
filament de wolfram sau a bateriilor de condensatoare, putând depăşi de câteva zeci
de ori curenţii nominali.
La conectarea motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit, valorile
supracurenţilor ating 5...7 I si durează între 3 si 15 s.

Capitolul II . Aparate de comandă şi protecţie

II.1. Aparate pentru comandă manuală

In instalaţiile electrice su nt folosite numeroase tipuri de aparate electrice de joasă

tensiune cu acţionare manuală atît la închidere, cît şi la deschidere; ele servesc numai la
stabilirea şi întreruperea voită a unor circuite, neavînd rol de protecţie.
Aparatele electrice se pot împărţi în:
- aparate de conectare : întrerupătoare şi comutatoare cu pîrghie, pachet şi cu came,
separatoare, întreruptoare de sarcină, întreruptoare cu siguranţă;
- aparate pentru acţionarea maşinilor electrice : comutatoare stea-tri unghi,
inversoare de sens, autotransformatoare de pornire, reostate de por nire şi excitaţie,
controlere;
- aparate pentru instalaţii interioare pentru iluminat şi racordarea recep torilor
mobili la reţea : întrerupătoare, comutatoare, prize si fise, conectoare etc.

Aparate de conectare

a. Întrerupătoare şi comutatoare cu pîrgie

Sânt aparate de construcţie foarte simplă, bazate pe rotirea unor cuţite de contact
cu ajutorul unui mâner izolat sau pentru întreruptoarele mon tate în spatele tabloului
cu ajutorul unui sistem de pârghii . Se fabrică în ţară la tensiunea nominală de 500
V, pentru curenţi între 25 şi 100 A cu acţio nare directă, în construcţie protejată în
bachelită, iar pentru curenţi între 200 şi l000 A cu acţi onare indirectă, în construcţie
deschisă

b. Intrerupătoare şi comutatoare pachet

15
 Aparatele se obţin prin înşirarea pe acelaşi ax a unui număr variabil de elemente
(pacheţi) de construcţie similară (nu neapărat identice); fie care element cuprinzând o
cale de curent . Fiecare cale de curent este formată din două sau trei contacte fixe,
montate între discuri presate din material electroizolant (bachelită, amino-plast)
Contactele mobile, din material bun conducător şi elastic (tombac), sânt aşezate pe un ax
central şi se rotesc solidar cu axul.
Se deosebesc trei tipuri de contacte mobile, primul fiind folosit la între-ruptoare, iar celelalte la
comutatoare, permiţând obţinerea unor scheme de comutare foarte variate. întreruptoarele-
pachet se pot realiza în execuţie deschisă, protejată, capsulată, în bachelită sau metal.
Datorită întreruperii bruşte, cu două locuri de rupere şi în spaţiu închis, se obţin
capacităţi de rupere relativ mari atât în curent alternativ, cât şi în curent continuu.
Stingerea arcului electric se produce într-o cameră închisă formată din două discuri
izolante. Se pot realiza scheme de conectare foarte variate şi se pot întrerupe curenţi
relativ mari cu aceste aparate simple şi de gabarit redus. Sânt foarte rezistente la şocuri şi
vibraţii, ceea ce le face indicate pentru comanda acţionării masinilor-unelte, pentru
montarea pe panouri si pupitre de comandă, în atmosferă umedă şi cu praf, caz în care se
capsulează, în figura este dată schema electrică a unui comutator pachet. Comutatoarele
pachet se construiesc pentru curenţi între l0 si 200 A, la tensiuni nominale de 380—500 V.
Curenţii de rupere sânt mai mici în circuite inductive şi de aceea nu se recomandă
utilizarea acestor aparate în circuite cu cos < 0,4.

c. Întrerupătoare şi comutatoare cu came

Din punct de vedere constructiv, întreruptoarele şi comutatoarele cu came se
aseamănă cu întreruptoarele-pachet, fiind alcătuite tot dintr-un număr variabil de căi
de curent suprapuse; deschiderea şi închiderea contactelor mobile este, de asemenea,
realizată prin acţionarea unui ax central comun.
Deosebirea dintre întreruptoarele-pachet şi întreruptoarele came cu constituie modul de
realizare a circuitului de curent: la întreruptoarele-pachet contactele mobile se rotesc o
dată cu axul de acţionare, contactele fixe fiind aşezate pe un cerc periferic, iar închiderea
si deschiderea circuitului se realizează între contacte cu frecare de tip furcă, pe când la
întreruptoarele cu came, contactele mobile execută mişcări de translaţie, închiderea şi
deschiderea circuitelor realizându-se cu ajutorul unor contacte de presiune punctiforme
fără frecare. Comutatoarele cu came prezintă performante superioare în ; ceea ce
priveşte durata de viaţă, care este de 0,5—l milion manevre faţă de 10 — 5000 la
comutatoarele - pachet, au posibilităţi mai mari de realizare a unor scheme complexe,
gabarite reduse şi siguranţă mai mare în funcţionare, dar au capacităţi de rupere mai
mici, nu se pot folosi în curent continuu şi necesită un consum important de argint
pentru pastilele de contact. Ca şi comutatoarele şi întreruptoarele pachet, aceste
aparate pot realiza o varietate foarte mare de scheme, se montează si se întreţin în mod
similar, dar contactele de lucru, fiind realizate din nituri cu aliaje de argint, nu se pilesc si
nu se curăţă cu pânze abrazive, ci numai cu o cârpă aspră muiată în benzină.

d. Întrerupătoare de sarcină

Se folosesc din ce în ce mai mult în locul întreruptoarelor cu pârghie, asigurând faţă de

acestea capacităţi de rupere si durate de serviciu mai mari în gabarite reduse.
Se realizează fie în construcţii derivate din cele ale unor întreruptoare automate, la care s-
au eliminat releele, fie în construcţii speciale
e. Întrerupătoare cu siguranţă

16
în orice tablou de distribuţie sau de comandă fiind necesar atât un între-ruptor general, cât şi
un grup de trei siguranţe fuzibile de protecţie, s-a născut ideea combinării celor două
funcţiuni într-o construcţie comună, realizându-se astfel o economie de material si de spaţiu,
întreruptoarele cu siguranţe se realizează fie în varianta simpla, fie într-o construcţie în
care siguranţele sânt independente de întreruptor, construcţie mai complicată, dar care
elimină riscul accidentării operatorului în cazul închiderii întreruptorului pe un scurtcircuit.

f. Prize şi fişe
Se utilizează pentru conectarea la reţea a consumatorilor mobili, cum sânt grupurile de
sudură, maşinile de găurit şi polizoarele portative etc.
Priza este fixă, având contactele conectate la reţea, iar fisa este mobilă, având contactele
conectate la cordonul flexibil de alimentare a consumatorilor.
Prizele şi fişele industriale sânt tripolare; ele au în plus un contact - nenul si un contact de
pământ sau cel puţin unul cu ambele funcţiuni. Ştiftul de contact corespunzător
contactului de pământ trebuie să fie mai lung, astfel ca legătura la pământ să se facă
înaintea celorlalte.

Notă. Construcţia prizei, amplasarea sau dimensiunile ştifturilor trebuie astfel

realizate încât introducerea fisei în priză să nu fie posibilă decât în poziţia corectă.
Prizele şi fişele industriale se construiesc pentru tensiunea de 380 — 500 V si curenţi
nominali între 16 si 100 A
Este interzisă întreruperea curentului prin scoaterea fişei din priză.
Pentru prizele de 63 A şi mai mari este obligatorie includerea în corpul prizei a
unui întrerupt or prevăzut cu un mecanism de blocare care împiedică scoaterea fişei
din priză dacă întreruptorul nu este deschis.

17
II.2. Aparate pentru comandă automată

Cuprindem în această grupă aparate care pot fi comandate de la distanţă sau de

către un releu de protecţie:

1. Contactoare şi ruptoare;
2. Contactoare cu relee;
3. Întreruptoare automate

1. Contactoare şi ruptoare

• Princip iul de funcţionare

Contactorul este un aparat de comutaţie cu acţionare mecanică, electromagnetică sau
pneumatică, cu o singură poziţie stabilă, capabil de a stabili, suporta si întrerupe curenţii
în condiţii normale de exploatare ale unui circuit, inclusiv curenţii de suprasarcină.
Elementele co mponente ale unui contactor sunt:
- circuitul principal de curent (borne de racord la circuitul exterior, contacte
fixe şi contacte mobile);
- circuitul de comandă (bobina electromagnetului de acţionare, contactele de
autoreţinere şi butonul de comandă);
- circuitele auxiliare (contacte de blocare, semnalizare);
- dispozitivele de stingere a arcului electric (camere de stingere, bobine de
suflaj).
În construcţia unui contactor mai intră elemente izolante, elemente metalice
(altele decât cele conductoare), cuva de ulei cu capac (numai la contactoarele în ulei),
elemente de fixare, carcasa.
Observaţie. Din punct de vedere constructiv, deosebim contactoare si
ruptoare. La contactoare, poziţia de repaus corespunde situaţiei cu cir cuitul
principal deschis, în timp ce la ruptoare, poziţia de repaus corespunde situaţiei cu
circuitul principal deschis.,în timp ce la ruptoare ,poziţia de repaus corespunde
situaţiei cu circuit principal închis.

• Tipuri constructive şi mărimi caracteristice

După felul curentului din circuitul principal (circuitul comandat) ,contactoarele şi

ruptoarele pot fi de curent continuu sau de curent alternativ'.
In mod normal, contactoarele se construiesc pentru tensiuni până la 440 V în
curent continuu şi 380 sau 660 V în curent alternativ şi intensităţi nominale cuprinse între 6
şi 600 A.
După modul de acţionare a contactoarelor mobile, contactoarele şi ruptoarele pot fi:
- cu acţionare prin electromagneţi (de curent continuu sau de curent
alternativ, indiferent de felul curentului din circuitul principal). Aceasta este soluţia cea mai
frecvent folosită, ea prezentând o serie de avantaje (posibilităţi largi de comandă la distanţă,
18
comandă uşoară şi rapidă prin butoane sau relee, putere de rupere suficient de mare) ;
- cu aer comprimat, îndeosebi la contactoarele de curent continuu pentru curenţi
mari (tracţiune electrică), unde este necesară separarea rapidă a contactelor;
- cu acţionare mecanică, prin arbori cu came metoda este utilizata rar şi
numai la intensităţi mici, deoarece puterea de rupere este mică, viteza ce separare a
contactelor fiind redusă.
După numărul de poli, se deosebesc contactoare şi ruptoare monopolare, bipolare,
tripolar (cele mai frecvent folosite) şi tetrapolare.
După modul de deplasare a contactelor mobile, se deosebesc:

- contactoare cu mişcare de rotaţie (cu o singură întrerupere pe fază) ;

- contactoare cu mişcare de translaţie (cu două întreruperi pe fază).

Contactoarele cu mişcare de rotaţie sânt mai robuste la solicitări prin vibraţii, au o

putere de rupere relativ mare (comportându-se mai bine la utilizarea în curent
continuu) şi se pot realiza cu uşurinţă în diferite variante constructive (cu număr
variabil de poli sau de contacte auxiliare).
Acest tip constructiv se foloseşte pentru contactoare de curent continuu, contactoare cu
compoziţie variabilă, contactoare de regim greu (cu solicitări deosebite de mediu,
vibraţii şi şocuri), contactoare pentru întreruperea curenţilor capacitivi.

Contactoarele cu mişcare de translaţie prezintă avantajul unui gabarit redus, ceea

ce este favorabil realizării de panouri compacte.
Se pretează mai bine unei mecanizări avansate a fabricaţiei şi a montajului; au o
durată. mecanică de serviciu mare şi un cost mai redus. Ele reprezintă o soluţie practic
generalizată la contactoarele de curent alternativ până la 400 A.
O variantă a acestui tip constructiv o constituie contactoarele cu mişcare combinată, la
care direcţia de deplasare a contactelor mobile este perpendiculară pe direcţia de
deplasare a armăturii mobile a electromagnetului. Această construcţie, folosită şi la
noi pentru unele contactoare de peste 100 A, prezintă avantajul că reduce vibraţia
contactoarelor, asigurând o rezistenţă merită la uzura sub sarcină.
Mărimile caracteristice ale unui contactor sunt:
- tensiunea nominală, U n — tensiunea la care se dimensionează izolaţia
aparatului, distanţele de străpungere şi conturare ;
- curentul nominal In — curentul pe care îl poate suporta circuitul principal al
contactorului, fără a depăşi în regim normal de lucru încălzirea admisă; la
contactoarele asociate cu relee termice, se defineşte şi curentul de serviciu, acesta
reprezentând curentul nominală. al releului termic. La contactoarele folosite pentru
comanda motoarelor, se indică adesea puterea maximă a motorului care poate fi
comandat;
- frecvenţa de acţionare — numărul maxim de acţionări pe care contactorul le
poate executa într-o unitate de timp;
- durata relativă de conectare, care este standardizată, şi frecvenţa de
conectare; ambele determină clase de lucru sau regimuri de lucru pentru contactoare.
Alte mărimi caracteristice sânt capacitatea de rupere nominală sau capacitatea de
închidere nominală.

• Probleme de exploatare

19
 Domeniul de utilizare al contactoarelor fiind foarte larg si în continuă extindere,
cuprinde situaţii foarte diferite în ceea ce priveşte natura circuitului comandat şi
solicitările pe care acesta le impune contactorului.
Normele internaţionale definesc, pentru contactoarele de curent alternativ, intru
categorii tipice de regim de lucru :
AC1 — corespunzător sarcinilor pur rezistive (cuptoare, de exemplu);
AC 2 — corespunzător motoarelor cu inele
AC3 — corespunzător motoarelor cu rotor în scurtcircuit
AC4 — corespunzător regimului de lucru cu şocuri şi inversări de sens ale motoarelor
cu rotorul în scurtcircuit
Pentru contactoarele de c.c. se definesc cinci categorii tipice de regimuri de lucru:
DC1 - corespunzător sarcini rezistive;
DC2 - corespunzător motoarelor cu excitaţie derivaţie;
DC3 - corespunzător pornirii, mersului cu şocuri şi revărsării motoarelor derivaţie ;
DC4 - corespunzător motoarelor serie ;
DC5 - corespunzător pornirii, mersului cu şocuri a motoarelor serie.
Similar, pentru contactele auxiliare sânt două categorii standardizate: AC11
şiDC11.

2. Contactoare cu relee

Contactorul cu relee termice.

Cea mai uzuală combinaţie este contactorul cu relee termice, denumit şi demaror
magnetic, realizat uzual atât în execuţie deschisă, cât şi închisă ).
Pentru protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit, în amonte contactorului cu relee
termice trebuie montat un întrerupător automat sau siguranţe fuzibile adecvate. Se
folosesc de asemenea inversoare de sens automat cu două contactoare toate înterblocate între
ele electric şi. mecanic (când unul este închis, celălalt nu se poate închide)
Demaroarele magnetice rezolvă în cele mai bune condiţii comanda şi protecţia
motoarelor electrice în caz de supraîncălzire periculoasă.
Fizic, construcţia contactorului este separată de cea a releelor, acestea din urmă
realizându-se ca unităţi distincte, numite blocuri. Contactoarele asociate cu relee
termice se folosesc numai acolo unde frecvenţa de conectare nu depăşeşte (40 ... 60)
con/oră.
Contactoarele cu relee termice nu sânt indicate pentru protecţia motoarelor cu porniri
grele, cu frecvenţe mari de conectare, sau a motoarelor cu două turaţii.
Comutatoarele automate stea-triunghi
Comutatoarele automate stea-triunghi sunt formate din trei contactoare (reţea, stea şi
triunghi), un bloc de relee termice de protecţie şi un releu de timp cu care se poate
regla timpul de la pornire până la trecerea de la conexiunea stea la conexiunea
triunghi.

3. Întrerupătoare automate
• Principiul de funcţionare
Spre deosebire de contactoare, întreruptoarele automate se caracterizează
prin faptul că, odată închise contactele principale, ele sânt menţinute în poziţia
„închis" cu ajutorul unui zăvor mecanic numit „broască"; acesta blochează contactele
mobile la sfârşitul cursei de închidere şi le menţine in această poziţie un timp oricât de
lung, fără vreun consum suplimentar de energie. La comanda voită a unui operator
sau la comanda automată a unui releu de protecţie, se îndepărtează zăvorul mecanic,

20
eliberând contactele mobile, care se deschid cu mare viteză sub acţiunea unor
resorturi puternic.
Oricare ar fi varianta constructivă, un întreruptor automat este constituit din
următoarele elemente componente
- circuitul principal de curent, format din: contacte principale,
contacte de rupere (bobină de suflaj magnetic), coarne de suflaj şi borne de
racord la circuitul exterior, realizate din profile de cupru.
Pastilele de contact se execută din materiale sinterizate (argint cu wolfram). La
întreruptoarele mari se folosesc două categorii de contacte pe pol: contacte
principale, care se execută din argint, şi contacte de rupere care se execută din
argint-wolfram cu peste 50% W, argint-grafit.
- camerele de stingere a arcului electric, executate din materiale
rezistente la acţiunea arcului electric;
- piese izolante pentru susţinerea căilor de curent si separarea fazelor
realizate de obicei prin presare din răşini fenolice;
- mecanismul de acţionare şi zăvorâre, realizat din table şi profile de
oţel tratate în mod special pentru a face faţă uzurilor şi solicitărilor;
- cutia aparatului, executată din tablă de oţel la aparatele mari şi din
răşini fenolice la aparatele mici şi întreruptoarele tip „compact";
- elementele de protecţie: declanşatoare termice, declanşatoare
electromagnetice instantanee sau temporizate, iar la întreruptoarele automate folosite
pentru protecţia motoarelor şi declanşatoare de tensiune minim:'-;
- elemente accesorii: bobine de declanşare, transformatoare de curent,
contacte auxiliare etc.
Curenţii mari pe care aparatul trebuie să-i întrerupă au necesitat forme şi
materiale noi pentru contacte, precum şi specializarea funcţională a unor contacte
de preluare a arcului electric.
Mecanismul de acţionare şi zăvorâre are următoarele funcţiuni:
- să menţină întreruptorul în poziţia închis;
- să asigure declanşarea întreruptorului cu ajutorul unei energii,
respectiv a unei forţe reduse; în acest scop, cu ajutorul unui sistem de
pârghii,se asigură demultiplicarea necesară a forţei ;
- să asigure declanşarea liberă, adică la existenţa unui ordin de
declanşare întreruptorul să nu poată fi nici închis, nici menţinut în poziţia
închis.
- să adapteze caracteristica cuplului rezistent la caracteristica motor.
- să asigure la închiderea manuală a întreruptorului o viteză minimi a
contactului mobil.
Întreruptoarele automate se folosesc mai ales în următoarele situaţii:
- ca întreruptoare principale pentru protecţia liniilor şi a instalaţiilor electrice;
- ca aparate de conectare şi protecţie a unor consumatori importanţi ;
- ca aparate normale de conectare, acolo unde trebuie evitată deschiderea
automată a aparatului la scăderea tensiunii sau la dispariţia acesteia ;
- ca aparate normale de conectare, acolo unde acestea suportă vibraţii, şocuri
mecanice importante.
Principiul menţinerii în poziţia „închis" a întreruptoarelor automate prin
intermediul unui mecanism cu zăvor prezintă următoarele avantaje:
- posibilitatea obţinerii unor capacităţi de rupere mari , prin folosirea unor
resorturi de declanşare puternice.
- viteza mare de deschidere , comple tată cu utilizarea unor dispozitive de
suflaj magnetic şi a unor camere de stingere bine studiate, permite realizarea unor
capacităţi de rupere de or dinul a 5 — 80 k A şi, ca urmare, folosirea întreruptoarelor

21
automate ca aparate de bază pentru protecţia la scurtcircuite (nemaifiind nevoie de
siguranţe de bază pentru protecţia la scurtcircuite nemaifiind nevoie de siguranţe
fuzibile) ;
• insensibilitate la variaţiile de tensiune ale reţelei, întreruptorul ră mânând
închis chiar dacă tensiunea dispare complet;
• economie de energie;
- posibilitatea de a se dimensiona electromagnetul mai economic – în cazul acţionării
prin electromagnet , dat fiind faptul că el se alia sub ten siune numai o fracţiune de
secundă, cit se produce închiderea;
- rezistenţă mult mai mare la solicitări prin vibraţii si şocuri mecanice
Folosirea zăvorî rii mecanice are însă şi dezavantaje, cele mai im portante fiind:
• frecvenţa de conectare permisă este foarte mică (cel mult câteva zeci de
manevre pe zi), durata de serviciu fiind de ordinul zecilor de mii de ac ţionări ;
- aparatul are o construcţie complicată , fiind în consecinţă şi relativ scump.

• Tipuri si caracteristici constructive

Dată fiind varietate mare a domeniilor de utilizare, se întîlneşte şi o mare
varietate a tipurilor constructive de întreruptoare automate. Se pot distinge
totuşi câteva categorii principale de astfel de aparate.:
• Întreruptoarele automate tripolare comandate prin buton se execută
pentru intensităţi nominale pînă la 40 A.
• Întreruptoarele automate în construcţie deschisă se construiesc pentru,
curenţi nominali medii şi mari. sunt comandate atît manual, cît şi cu
elec tromagneţi sau servomotor şi sînt folosite îndeosebi pentru protecţia
circuitelor principale ale alimentărilor eu energie .
• Întreruptoare automate compacte, în carcasă de masă plastică fe nolică, se
construiesc pentru curenţi nominali de ordinul sutelor de amperi; ele sînt folosite
pentru protecţia circuitelor electrice din instalaţiile indus triale unde se impun
dimensiuni reduse ale panourilor.
• Întreruptoare automate limitatoare se construiesc pentru instalaţii de ordinul
sutelor de amperi şi capacităţi de rupere până la 100 kA virtuali. Ele limitează
valoarea curentului de scurtcircuit apărut în instalaţie, re ducând mult solicitările
termice şi electrodinamice la care este supusă insta laţia (de aici le vine si numele
de „întreruptoare limitatoare"). Pot fi acţionate manual sau cu servomotor.
• Ti puri de aparate mai deosebite

• întreruptoarele automate rapide de curent continuu , dotate cu relee

sensibile la panta curentului de scurtcircuit, în vederea asigurării unei
pro tecţii cit mai eficiente a redresoarelor;

• întreruptoarele automate pentru proiecţia împotriva curenţilor de defect,

rare sesizează diferenţa între valorile curenţilor de pe conductorul de
fază, şi de nul, diferenţă care dovedeşte apariţia unei scurgeri de
curent la masă. (curent de defect) şi deci a unei slăbiri a izolaţiei,
producând întreruperea, imediată a circuitului atunci când curentul de
defect a trecut de un anumit nivel, ele protejează foarte eficient împotriva
pericolului electrocutării şi incendiilor.

22
 Întreruptoarele automate diferă de asemenea, prin modul de acţionare şi
prin gradul de echipare cu dispozitive accesorii, cum sînt: contacte de sem nalizare,
dispozitive, de declanşare de la distanţă, declanşatoare ele tensiune minimă,
dispozitive de temporizare a declanşării prin relee etc. .În prezent, practic, toate
întreruptoarele automate de joasă tensiune se executa ca aparate de întrerupere în
aer.

Capitolul III. Aparate de semnalizare şi control

Butoanele de comanda sunt folosite pentru comanda voită a contactoarelor pe maşini-

unelte, ascensoare, maşini de ridicat, pupitre de comandă. Ele sunt în general prevăzute
cu un contact normal deschis (NU) şi un contact, normal închis (NI), putînd fi folosite
deci fie ca butoane de pornire, fie ca butoane de oprire, în funcţie de contactul care se
conectează în circuit. Butoanele mai complexe (duble) pat comanda simultan
deschiderea, unor circuite şi închiderea altora. Curenţii nominali de serviciu sânt de
obicei 6 A (rar, 10 A) în curent alternativ, şi 1,5 — 2 A în curent continuu. Butoanele
de comandă se împart în două grupe mari:

Butoane pentru montare pe panou

Butoane în cutii închise

Din punctul de vedere al funcţiei îndeplinite, există o foarte mare varietate constructivă:
butoane normale, butoane ciupercă cu capul mai mare, folosite ca butoane de oprire şi de
avarie, butoane cu cheie care se pot încuia pe poziţia dorită, împiedicând acţionarea de către
cei care nu posedă cheie, butoane cu lampă care luminează când dau comanda, butoane cu
reţinere care rămân pe poziţia închis din care pot ieşi prin tragere sau rotire, şi multe
altele.
O categorie importantă o constituie butoanele selectoare, care pot realiza diferite
scheme în funcţie de poziţia micului mâner rotativ cu care sânt prevăzute .
Acest lucru îl pot realiza şi butoanele manipulatoare, prevăzute cu o manetă a cărei
poziţie (sus, jos, stingă, dreapta) determină realizarea anumitor scheme, de obicei

23
destinate acţionării unui organ al maşinii chiar în sensul indicat de maneta
manipulatoare .
Butoanele în cutii închise se clasifică în primul rând prin numărul de butoane incluse în
cutie, în al doilea rând prin gradul de protecţie asigurat de cutie.
De obicei, butoanele de comandă sânt colorate sau marcate după un anumit cod:
— verde sau litera l indică butonul de pornire, respectiv de punere sub tensiune a
circuitului;
— roşu sau litera O indică butonul de oprire, respectiv de scoatere de
sub tensiune a circuitului.
Unii producători folosesc concomitent marcarea prin culori şi prin litere

Clasificarea aparatelor de semnalizare şi control

-Buton normal deschis(Normal Open)

Cand butonul este apasat, elementul de comutare se deplaseaza impotriva fortei
arcului de comutare si realizeaza contactul dintre cele doua terminale. Cand butonul
este eliberat, atunci contactul va reveni in pozitia initiala.
-Buton normal inchis(Normal Close)
Cand butonul este apasat, elementul de comutare se deplaseaza impotriva fortei
arcului de comutare si intrerupe contactul dintre cele doua terminale. Astfel, circuitul
este intrerupt. Cand butonul este eliberat, atunci arcul va restabili cantactul in pozitia
initiala.
- Buton cu doua contacte(Change Over)
La apasarea butonului, contactele normal inchise vor intrerupe circuitul, iar cele
normal deschise vor inchide circuitul. La eliberarea butonului, contactele vor reveni la
pozitia initialal.

-Comutator cu zavorare(Rocker Switch)

Dupa ce este actionat comutatorul, contactul este practic zavorat mecanic. Apasand din nou pe
comutator, se va elibera contactul si va reveni in pozitia initiala.
-Limitator de cursa
Aceste componente electrice sunt construite cu scopul de a indica o pozitie particulara de
capat de cursa. Se poate adapta la un cilindru sau la alte componente aflate in miscare.
Trebuie luate in considerare atat forta mecanica de apasare asupra limitatorului, cat si
siguranta contactului sau precizia punctului de comutare.
- Chei de comandă
Cheile de comandă sânt variante ale butoanelor selectoare sau ale comutatoarelor cu came
cu curent nominal mic (10—16 A), servind ca aparate de conectare pentru circuitele de
comandă. Au două sau mai multe poziţii stabile (cu reţinere), dar pot avea şi poziţii
pasagere (cu revenire). Unele variante sânt prevăzute şi cu lampă de semnalizare.
- Lămpi şi casete de semnalizare .
Lămpile de semnalizare servesc pentru semnalizarea luminoasă pe panouri şi
pupitre de comandă a poziţiei aparatelor mai importante de conectare sau pentru a
indica anumite situaţii normale sau anormale în instalaţia supravegheată.
Casete de semnalizare sunt tot lâmpi de semnalizare avînd cutia de dimensiuni mai mari ţî şi
o placâ frontalâ din sticlâ opacâ pe care se pot aplica anumite înscripţii, în scopul de a uşura
supravegerea regimului de funcţionare a instalaţiei.
- Limitatoare de cursă
Limitatoarele de cursâ sunt aparate de conectare care întrerup sau stabilesc circuite sub
acţiunea unui element mecanic al instalaţiei aflate în mişcare.

24
La instalaţiile cu piese în mişcare ,acţionate electric, cum sunt:

Maşini unelte
Poduri rulante
Ascensoare

La aceste instalaţii apare în mod fregvent necesitatea fie de a se întrerupe funcţionarea

instalaţiei când cursa orga în mişcare a depâşit limita permisâ, fie mde a comanda
succesiunea de operaţii, în funcţie de poziţia piselor în mişcare.
Deplasarea elementelor mecanice de comandă este de multe ori foarte lentă; dacă
deplasarea contactelor mobile ar fi legată direct de organul de comandă, contactele s-ar
uza rapid. De aceea, toate limitatoarele de cursă directe (cu curenţi mari) au dispozitive
de acţionare bruscă a contactelor, iar cele indirecte există în ambele variante: cu contact
de translaţie şi cu contact săritor .
-Limitatoarele de cursă directe întrerup chiar curentul de alimentare a
motorului.
Ele se execută ca aparate de întrerupere în aer sau în ulei, pentru curenţi nominali
cuprinşi între 25 şi 100 A (rar 200 A) şi tensiune nominală d<? 500 V.
Limitatoarele în ulei sânt folosite numai în medii cu mult praf, vapori corosivi sau gaze
explozive.
Limitatoarele de cursă indirecte întrerup curentul de alimentare a bobinei unui
contactor, care la rândul său realizează întreruperea alimentarii cu energie a
motorului.
Limitatoarele de cursă indirecte se execută numai ca aparate de în î reni pere în aer,
fiind dimensionate pentru 6 A sau cel mult 10 A, la 380 şi 500 V. Ele se construiesc
pentru frecvenţe mari de conectare (600—l000<> de conectări pe oră) dar nu au o
putere de rupere mică.
O mare varietate de elemente cinematice asigură satisfacerea numeroaselor necesităţi ale
construcţiei maşinilor unelte

-Microîntrerupătoare

Microîntreruptoarele sânt caracterizate prin:

• întrerupere bruscă, independentă de viteza de deplasare a organismului de acţionare;

• funcţionare foarte precisă (comutarea contactelor dintr-o poziţie în alta se

face la o anumită poziţie foarte bine definită, a elementului do acţionare) ;
• efort mic şi cursă foarte redusă a elementului de acţionare;
• dimensiuni reduse;
• frecvenţă mare de conectare (de ordinul a câtorva mii de conectări pe oră);
• durată de serviciu foarte mare (de ordinul a un milion de manevre);
• curenţi nominali de ordinul a 6—10 A în curent alternativ.
Lamelele elastice se execută din bronz cu beriliu, singurul material capabil să asigure o
durată mare de serviciu.

25
 Pentru a se satisface multiplele necesităţi ale instalaţiilor moderne, se fabrică astăzi o
mare diversitate de microîntreruptoare, care se deosebesc în special prin dimensiuni şi
elemente cinematice.
Variantele dimensionale sunt :

• normale
• miniaturizate
• subminiaturizate

Capitolul IV. Instalaţii de comandă a unui motor

IV.1. Motorul asincron : pornirea directă

Pentru pornirea motoarelor asincrone trebuie asigurate următoarele condiţii:

- cuplul de pornire să fie suficient de mare
- curentul de pornire să nu depăşească valoarea admisibilă pentru reţeaua de alimentare a
motorului
- durata procesului să fie cât mai scurtă

Alegerea metodei de pornire se face funcţie de reţeaua de alimentare (dacă este suficient
de puternică) şi funcţie de mecanismul acţionat de motor.

Motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit pot fi pornite utilizând următoarele

metode:
a) pornirea prin cuplare directă la reţea;
b) pornirea stea-triunghi;
c) pornirea cu bobine de reactanţe;
d) pornirea cu autotransformator.

26
Pornirea prin cuplare directă la reţea

Această metodă, deşi este extrem de simplă (se realizează prin simpla cuplare la reţea a
înfăşurării statorice), nu se utilizează decât pentru motoare de puteri mici (PN < 2,5 kW la cele în
construcţie normală).
Pornirea poate fi făcută manual, cu ajutorul unui comutator – de regulă cu came, sau
automat, cu ajutorul unui contactor, respectiv disjunctor. Pentru motoare care sunt utilizate în
anumite sectoare economice pornirea se face şi cu ajutorul demaroarelor.

Comanda manuală
a pornirii

Pornirea directă prin comandă manuală

a motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit

Pornirea automată (cu contactor) a unui

motor asincron cu rotorul în scurtcircuit

27
 Pornirea prin cuplare directă a motoarelor de mică putere este posibilă, din următoarele
considerente:
- reţeaua de alimentare e suficient de puternică
- şocurile de cuplu nu provoacă solicitări periculoase mecanismului acţionat
- secţiunea conductoarelor înfăşurării statorice este mică, ceea ce conduce la o rezistenţă
mare, respectiv un curent I1p (curentul statoric la pornire), relativ scăzut;
- aceste motoare au momentul de inerţie mic, ceea ce determină pornirea lor înainte ca I1p
să atingă valoarea maximă.

IV.2. Motorul asincron : pornirea în stea-triunghi

Metoda se poate utiliza doar la motoarele care în mod normal funcţionează în triunghi.

Pentru exemplificare se consideră două motoare ale căror tensiuni nominale (de linie),
corespunzătoare conexiunilor stea ("Y") şi triunghi (" ∆ "), sunt 380/220 Y/ ∆ , respectiv
660/380 Y/ ∆ . Dacă reţeaua de alimentare furnizează 380 V, singurul motor care poate fi
pornit cu ajutorul acestei metode este cel de-al doilea.

Schema de principiu corespunzătoare pornirii stea-triunghi este prezentată în figura 2.3.9.

R
S
T
K
1

2
I S
1

Pornirea cu două întreruptoare manuale

K – întreruptor cu pârghie; I – comutator stea-triunghi; 1 – poziţie stea; 2 – poziţie
triunghi;
S – statorul maşinii asincrone; R – rotorul maşinii asincrone;

Pornirea motorului asincron, în acest caz, se realizează în felul următor (iniţial K1 şi I

sunt deschise):
- se trece comutatorul stea-triunghi I pe poziţia 1 (corespunzătoare conexiunii stea a
înfăşurării statorului);
- se alimentează înfăşurarea statorică prin închiderea întreruptorului K1 (motorul
porneşte, punctul său de funcţionare se deplasează pe caracteristica mecanică artificială de
U1N 380
tensiune, U1 = = V , corespunzătoare conexiunii "Y");
3 3
- atunci când turaţia atinge, aproximativ, valoarea 0,9 n1 se trece comutatorul pe poziţia 2
(" ∆ "), punctul de funcţionare deplasându-se, la turaţie constantă, pe caracteristica mecanică
corespunzătoare ( U1 = U1N = 380V ).
El evoluează pe această caracteristică până în momentul în care cuplul dezvoltat, M,
devine egal cu cel rezistent, Mr.

28
 Concluzionând, se poate spune că această metodă reuşeşte să limiteze curentul de
pornire prin alimentarea cu o tensiune de fază redusă faţă de situaţia conectării la reţea în
triunghi.

1) Pentru reprezentarea calitativă a caracteristicilor din figura următoare s-a ţinut seama
de faptul că o dată cu modificarea tensiunii de alimentare, U1, alunecarea critică, sk (respectiv
turaţia critică, nk), nu este afectată, în timp ce cuplul maxim Mk depinde de pătratul tensiunii.
Prin urmare, ţinând cont de faptul că o dată cu trecerea de la "Y" la " ∆ " tensiunea de
fază, U1, se modifică de 3 ori, rezultă:
M kY 1 Evoluţia
= punctului
M kΔ 3
de funcţionare
lucru vizibil pe figura alăturată.

Din aceleaşi considerente şi raportul cuplurilor de pornire are

aceeaşi valoare:
M pY 1
=
M pΔ 3

2) Curentul de pornire (valoarea de linie) corespunzător cazului ín care conectarea la

U
reţea se face în stea se calculează cu relaţia: I
pY
=I
fY
= 1N ,
3Z
1sc

unde cu U1N a fost notată tensiunea nominală (de linie) a reţelei de alimentare, iar cu I fY
curentul de fază corespunzător conexiunii stea.
Dacă pornirea s-ar face cu înfăşurarea statorică în conexiune triunghi, curentul de fază
corespunzător ar avea valoarea:
U
I
f∆
=
Z
1N
,
1sc
ceea ce conduce la următoarea valoare a curentului de pornire absorbit din reţea:
U
I = 3I = 3 1N
p∆ f∆ Z
1sc
I
pY 1
Prin urmare, se obţine: =
I 3
p∆
Cele demonstrate anterior justifică următoarele concluzii:
- pornirea stea-triunghi este însoţită de şocuri de curent şi de cuplu;
- metoda prezintă avantajul unui curent de trei ori mai mic decât cel corespunzător
conectării directe;
- cuplul de pornire scade de trei ori, ceea ce impune ca această metodă să poată fi utilizată
doar pentru porniri în gol sau cu sarcină foarte mică.

29
 IV.3. Motorul asincron : pornirea cu bobine de reactanţă ( în circuitul
statoric )

Principial, această metodă este asemănătoare cu cea anterioară, ea presupunând

alimentarea motorului, în primul moment al pornirii, cu o tensiune redusă faţă de cea
nominală.
Evoluţia punctului de funcţionare este asemănătoare cu cea din cazul anterior cu
deosebirea că, în noua situaţie, nu se mai păstrează acelaşi raport al cuplurilor şi curenţilor.
Astfel, dacă se alimentează cu un curent limitat de k ori, cuplul fiind direct proporţional cu
pătratul curentului scade de k2 ori
În concluzie, se poate spune că soluţia utilizării unor bobine de reactanţă este simplă şi
ieftină. Metoda este însă însoţită de şocuri de curent şi de cuplu.
În plus, apare şi dezavantajul unei scăderi rapide a cuplului, ceea ce a determinat
utilizarea metodei în cazul unor porniri rare, în gol sau cu sarcină redusă.

Observaţie:
În condiţii similare, se poate utiliza un autotransformator care are avantajul că, la pornire,
cuplul scade în acelaşi raport cu intensitatea curentului de pornire.

Pornirea cu bobine de reactanţă

Pornirea cu bobine de reactanţă în circuitul statoric se realizează în felul următor (iniţial

K1 şi K2 sunt deschise):
- se închide K1, în acest fel maşina asincronă fiind alimentată cu o tensiune, U1p, obţinută
ca diferenţă între tensiunea reţelei, U1N, şi căderea de tensiune pe bobina de reactanţă X;
- după intrarea în turaţie, se închide K2 (se scurtcircuitează reactanţa X), motorului
aplicându-i-se întreaga tensiune a reţelei.

IV.4. Motorul asincron : reglarea vitezei motoarelor asincrone

30
 Modificarea turaţiei motoarelor asincrone, în timpul funcţionării, se poate realiza, prin
modificarea parametrilor de care depinde caracteristica mecanică, şi anume:
- modificarea, în sensul creşterii, a rezistenţei circuitului rotoric prin introducerea unei
rezistenţe electrice reglabile, în circuitul rotoric (metodă utilizată la motoarele asincrone
cu rotorul bobinat), metodă de regulă neeconomică;
- schimbarea numărului de perechi de poli ai înfăşurării statorice (prin această metodă
se obţine o variaţie în trepte a vitezei)
- modificarea frecvenţei tensiunii de alimentare.
- modificarea tensiunii de alimentare şi a frecvenţei în acelaşi timp astfel încât raportul
U
=constant, metoda cea mai utilizată în prezent datorită progreselor din domeniul
f
electronicii de putere şi posibilităţilor de a realiza surse de tensiune alternativă reglabilă

Reglarea vitezei prin modificarea numărului de perechi de

poli magnetici de pe stator: cele trei înfăşurări de fază sunt
realizate din câte două semibobine care sunt conectate în
două moduri diferite (o variantă – înseriate şi conectate în
triunghi, cealaltă variantă – în paralel şi legate în stea).
Comanda celor două conexiuni se realizează cu un comutator
special.

31
 Capitolul V. Norme de SSM pentru montarea
aparatelor în instalaţiile electrice

Măsurile constructive care se iau se împart în mai multe categorii, — Protecţia

împotriva electrocutării prin asigurarea izolaţiei, atât a pieselor de manevră, cât si a
celorlalte piese, metalice cu care operatorii poate veni accidental în contact.
Piesele do manevră trebuie să fie din material izolant sau îmbrăcate în material
izolant, iar piesa metalică pe cere acţio nează piesa do manevră trebuie să fie
izolată faţă de părţile sub tensiune resptectându-se distanţele de străpungere şi
conturnare stabilite de norme. Cadrul metalic al aparatului trebuie să fie prevăzut cu
şurub de punere la pământ, iar zona din jurul şurubului trebuie să fie cositorită şi să
rămână nevopsită pentru a se asigura un contact electric bun al conductorului de
legare la pământ.

Notă. Pentru mai multă siguranţă împotriva electrocutării, este recomandată folosirea
tensiunii nepericuloa.se de 24 V în toate circuitele de comandă.

Aparatele care nu sânt montate în încăperi speciale trebuie să fie închise în carcase. În
locurile umede, cu pericol mare de electrocutare, carcasele trebuie să nu poată fi
deschise de personal necalificat :ele trebuie să fie prevăzute cu şuruburi necesitând chei
speciale (de exemplu, şuruburi cu cap triunghiular) sau cu blocaje care să nu permită
deschiderea capacului decât după ce întreruptorul interior a fost scos de sub-tensiune.
— Protecţia împotriva acţionării accidentale a aparatelor prin prevederea butonului
de comandă cu inele de protecţie. Pentru evitarea comenzilor greşite, indicaţiile
butoanelor trebuie să fie foarte clare, eventual cu imagini sugestive
-- Protecţia împotriva manifestărilor exterioare ale întreruperii curenţilor; flăcări, gaze
fierbinţi, gaze ionizate etc. Pentru aceasta, carcasele de protecţie trebuie să reziste la
presiunea gazelor produse la întreruperea curentului corespunzător capacităţii de rupere,
ieşirea gazelor fierbinţi trebuie să fie orientată numai în sus, în afara zonei în care s-ar
putea găsi mina sau faţa operatorului.
2.Măsuri privind exploatarea aparatelor
Măsurile care trebuie luate în exploatare se împart în:
- măsuri care trebuie luate la montarea aparatelor.
- măsuri care trebuie luate în cursul exploatării.

32
 La montarea aparatelor este necesar:
— să se verifice concordanţa dintre parametrii instalaţiei şi datele măreşte pe
aparat sau înscrise în catalogul produsului;
— să se verifice izolaţia aparatului şi funcţionarea lui corectă;
— să se fixeze bine aparatele pe panou sau pe perete, să se etanşeze corect
trecerile conductoarelor, să se închidă bine capacele, să se respecte distanţele minime
prevăzute în instrucţiuni faţă de alte aparate şi în special în partea superioară faţă de
alte piese puse la pământ sau sub tensiune;
— să se instruiască personalul asupra modului de deservire marcându-se explicit
butoanele şi manetele de comandă şi afişându-se principalele indicaţii' privind acţionarea
maşinii şi în special acţiunile periculoase care trebuie evitate.
In exploatarea aparatelor este necesar:
—să nu se intervină la aparate decât după ce au fost sigur scoase complet de sub
tensiune, de la întreruptorul sau separatorul din amonte. La acesta trebuie atârnată
o tăbliţă cu textul „Atenţiei Se lucrează pe linie”
—orice manevră la aparatele deschise trebuie făcută cu mina protejată cu .mănuşă
electroizolantă de cauciuc şi cu faţa ferită printr-o mască sau un paravan.
Atenţie! Închiderea este mai periculoasă decât deschiderea; nu uitaţi că puteţi
închide pe un scurtcircuit!

33
 Bibliografie

1. Cosma, D., ş.a. Electromecanică. Laborator de bazele metrologiei. Manual

pentru anul I Şcoala de Arte şi Meserii – domeniul
electromecanică, Editura Econimică Preuniversitaria,
Bucureşti, 2003
2. Mirescu, S.C., Laborator tehnologic. Lucrări de laborator şi fişe de lucru.
ş.a. Vol. I şi II. Editura Economică Preuniversitaria, Bucureşti,
2004
3. Mareş, Fl., ş.a. Solicitări şi măsurări tehnice. Laborator tehnologic. Auxiliar
curricular pentru clasa a X-a, liceu tehnologic – profil tehnic.
Editura Econimică Preuniversitaria, Bucureşti, 2001
4. Bălăşoiu, T., Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi SRA,
ş.a. manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a, liceu tehnologic,
specializarea electrotehnică. Editura Econimică
Preuniversitaria, Bucureşti, 2002
5. Hilohi, S., ş.a. Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi SRA,
manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a, liceu tehnologic,
specializarea electrotehnică. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2002
6. Hilohi, S., ş.a. Instalaţii şi echipamente. Tehnologia meseriei. Manual
pentru licee industriale, clasele a IX-a şi a X-a, domeniul
electrotehnică şi şcoli profesionale, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996
7. * * * Dicţionar. Inventatori şi invenţii. Editura Tehnică, Bucreşti,
2001
8. Anton, A., ş.a. Solicitări şi măsurări tehnice. Editura Orizonturi Universitare,
Timişoara, 2001
9. * * * Ştiinţa azi. Dosarele cunoaşterii. Editura Egmont, Bucureşti,
2000
10. * * * Enciclopedia tehnică ilustrată. Editura Teora, Bucureşti, 1999
11. * * * Evoluţia tehnologiei. Editua Aquila ΄93, Oradea, 2001
12. * * * Colecţia revistei “Ştiinţa pentru toţi”
13. * * * Colecţia revistei “Arborele lumii”
14. Mira, N., ş.a. Instalaţii electrice industriale. Întreţinere şi reparaţii. Manual
pentru clasa a XI-a, licee industriale şi şcoli profesionale,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986
15. Popa, A. Aparate electrice de joasă şi înaltă tensiune. Manual pentru
licee industriale cu profil de electrotehnică şi şcoli
profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977
16. Mira, N., ş.a. Instalaţii şi echipamente electrice. Manual pentru clasele a
XI-a şi a XII-a, licee industriale cu profil de electrotehnică şi
şcoli profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994

34
 Anexe Fixarea aparaturii electrice

Fixarea poate fi făcută în interior, exterior sau pe lateralul unui panou electric.

Fixarea aparatelor electrice prin montaj pe şină

Fixarea aparatelor electrice prin montaj pe şasiu

Fixarea aparatelor electrice prin montaj pe patină funcţională

Funcţie de tipul aparatului şi de rolul pe care-l are în circuit, montarea se poate face
debroşabil, pe şasiu, pe contrapanou sau în decupajul unui panou electric.

Întreruptor debraoşabil montat pe soclu

Întreruptor debroşabil montat pe şasiu

Prize duble cu contact de protecţie

Anexa Tipuri de prize

35
 Prize simple cu şi fără contact de protecţie

Priză simplă cu sistem de protecţie împotriva

atingerii voite a contactelor, pentru prevenirea
electrocutării

Întreruptor dublu

Anexa Tipuri de întreruptorare

Întreruptor simplu

Întreruptor simplu cu
semnalizarea prezenţei
tensiunii în poziţia închis

36 dublu cu
Întreruptor
semnalizarea prezenţei
tensiunii în poziţia închis
Intreruptoare cu pârghie

a b c

Anexă. Butoane de comandă

37
38