Electrician exploatare medie și

joasă tensiune
SUPORT DE CURS

1
2
3
4
5
Capitolul 9 – TRANSFORMATOARE DE PUTERE …………..162
9.1. Principiul de funcționare. Funcționarea în gol a
transformatorului …………………………………...………..162
9.2. Funcționarea în sarcină. Ecuațiile de funcționare ale
transformatorului……………………………………………..166
9.3. Reducerea mărimilor electrice la primar. Diagrama fazoriala a
transformatorului real. Schema echivalenta………………….166
9.4. Funcționarea în regim de scurtcircuit …………………...168
9.5. Transformatoare de putere trifazate ……………………..170
9.5.1. Construcția transformatoarelor trifazate ………..170
9.5.2. Caracteristici tehnice ale transformatoarelor trifazate de
putere …………………………………………………..171
9.5.3. Parametrii electrici pentru transformatoarele trifazate de
putere cu doua înfășurări. Scheme echivalente ………..172
9.5.4. Parametrii electrici pentru transformatoarelor cu trei
înfășurări …………………………………………….....174

Capitolul 10 – UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE………..175

1. Încălzirea electrică ……………………………………...................175
1.1. Criterii privind utilizarea energiei electrice …………..…..175
1.2. Încălzirea electrică directă ……………………………..…175
1.4. Încălzirea electrică prin pardoseală ………………….…....181
1.4.1. Descrierea sistemului de încălzire …………..……181
1.4.2. Materiale ……………………………………...…..182
1.4.3. Montarea cablurilor de încălzire electrică prin
pardoseala…………………………………………..…....184
1.4.4. Reglarea sistemelor de încălzire electrică prin
pardoseala…………………………………………..……186
2. Iluminatul electric ……………………………………..…….188

6
 2.1. Mărimi fotometrice …………………………..…….188
2.1.1. Lumina …………………………………….188
2.1.2. Mărimi şi unităţi fotometrice ……………...190
2.1.5. Măsurarea nivelului de iluminare ………….196
2.1.6. Caracteristici fotometrice ………………….197
2.1.7. Redarea culorilor …………………………..199
2.2. Aparate de iluminat …………………………………199
2.3. Surse de lumină ……………………………………..202
2.3.1. Lămpi cu incandescenţă ……………………203
2.3.2. Lămpi cu descărcare în vapori metalici …….207
2.3.3. Alegerea lămpilor …………………………..221
2.4. Iluminatul exterior …………………………………..224
2.4.1. Aparate de iluminat pentru exterior ………..227

TABELE ŞI ANEXE…………………………………………………229

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………….238

7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
108
109
110
111
112
113
114
115
116
117
118
119
120
121
122
123
124
125
126
127
128
129
130
131
132
133
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
160
Capitolul 9

161
162
163
164
165
166
167
168
169
170
171
172
173
 Capitolul 10 – UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE

1. Încălzirea electrică

1.1.Criterii privind utilizarea energiei electrice

Utilizarea energiei electrice pentru producerea de căldură se bazează
pe efectul Joule al curentului electric potrivit căruia energia electrică
potenţială pe care o pierde electronul prin ciocnirile cu reţeaua unei
rezistenţe este transferată acesteia sub formă de căldură.
Din punct de vedere tehnic, utilizarea energiei electrice pentru
încălzirea clădirilor prezintă multiple avantaje în raport cu celelalte
sisteme de încălzi-e bazate pe folosirea combustibililor clasici. Aceasta
face ca energia electrică să fie privită ca un viitor potenţial energetic
pentru nevoile gospodăreşti. Costul încă destul de ridicat al energiei
electrice face ca utilizarea ei să fie limitată.
În sprijinul ideii de utilizare pe scară largă, în viitor, a acestei forme
de energie se pot menţiona câteva avantaje:
 eliminarea surselor termice şi odată cu ele şi a produselor secundare
ale combustiei (gaze nocive, poluanţi etc.);
 simplificarea operaţiilor de exploatare;
 creşterea gradului de automatizare, mergând până la programarea
strictă a orelor de funcţionare;
 contorizarea riguroasă a consumurilor individuale.
Utilizarea eficientă a energiei electrice impune asigurarea unui grad
ridicat de izolare termică a clădirilor. În tabelul 4.1 sunt date valorile
optime pentru coeficientul global k de transmitere a căldurii pentru
elementele de construcţii ale clădirilor încălzite cu energie electrică, după
Manualul Lucrărilor de Construcţii Danez BR (Danish Building Service
Manual) din anii 1982 şi 1993,iar în tabelul 4.2. sunt date valorile maxime
ale indicelui α al necesarului de căldură pentru încăperile de locuit care
utilizează încălzire electrică.

1.2. Încălzirea electrică directă

Încălzirea electrică directă este o încălzire locală realizată, în
general, cu ajutorul convectoarelor sau panourilor radiante. În acest caz,

174
căldura produsă de o rezistenţă electrică este transferată instantaneu
încăperii prin radiaţie şi convecţie.
Aparate electrice de încălzire directă se clasifică după raportul
dintre fluxul radiant şi cel convectiv, după temperatura suprafeţei
încălzitoare şi după locul şi modul de montare. Aparatele electrice de
încălzire directă sunt produse de un număr mare de firme străine şi
româneşti; printre acestea se numără firme din Franţa şi Italia cum ar fi:
THERMOR, ERO, AIRELEC, SABIANA, TECHNIC, CIAT, FRANCE-
AIR, TITAN.
o Convectore de perete
Principiul de funcţionare constă în încălzirea aerului care intră în
contact cu elementele încălzitoare ale aparatului sau cu carcasa metalică a
acestuia (fig. 4.1, a).
Puterea termică a acestor convectore este cuprinsă între 0,5 şi 3kW.
Există foarte multe modele de convectoare electrice de diverse forme
şi dimensiuni.
Din punct de vedere al funcţionării convectoarelor electrice acestea
pot fi cu încălzire prin convecţie naturală sau forţată (prin înglobarea unui
ventilator).

Fig. 4.1. Convector electric:

a - de perete; b - plintă;
1 - carcasă metalică; 2 - circulaţia aerului; 3 - rezistenţe electrice.
Tabelul 4.1. Valorile optime ale coeficientului global k de transmitere a căldurii

175
 Elementul de k[W / m2•K]
construcţie BR. 82 BR. 93
Pereţi uşori 0,30 0,20
Pereţi groşi 0,35 0,30
Pardoseli 0,30 0,20
Plafon 0,20 0,15
Terase si 0,20 0,20
mansarde
Ferestre, uşi 2,90 l ,80
suprafeţele vitrate nu vor depăşi 18% din suprafaţa totală a anvelopei
clădirii.

Tabelul 4.2. Valorile indicelui qc al necesarului de căldură pentru

încăperile de locuit încălzite electric
Tip de clădire qc [W / m3.K]
Clădiri individuale cu l ,2 - 1 ,4
încălzire directă
Blocuri de locuit
- încălzire directă 0,8 - 1 ,0
- încălzire mixtă 0,9- 1,1
o Convectore plintă
Convectoarele plintă reprezintă aceleaşi caracteristici constructive şi
tehnice ca şi convectoarele de perete deosebirea constând în dimensiunile
lor mai reduse (fig. 4.2): înălţimea cu-prinsă între 100 şi 150 mm, iar
lăţimea de circa 60 mm. Puterea termică nu depăşeşte 400W/m pentru a
limita temperatura superficială a pereţilor.

o Convectore de pardoseală
Convectoarele de pardoseală se în-cadrează în pardoseală şi se
acoperă cu o grilă care permite pătrunderea şi circulaţia aerului cald în
încăpere. Avantajul acestor convectore constă în faptul că nu ocupă spaţiu
în încăpere, eliberând complet pereţii.

o Radiatoare electrice
Acestea sunt radiatoarele cu ulei (fig. 4..3) şi sunt executate cu tablă
din oţel şi umplute cu ulei, având la partea inferioară o rezistenţă electrică

176
izolată corespunzător, imersată în uleiul mineral cu care se umple
radiatorul. Radiatoarele sunt susţinute pe role care permit deplasarea
uşoară în zona dorită. Suprafaţa de transfer de căldură, mare, permite
coborârea temperaturii sub 95oC. Radiatoarele electrice au puteri instalate
cuprinse între 500 şi 3000W. Există radiatoare cu dublă funcţiune care
sunt utilizate atât pentru încălzire cât şi pentru uscarea prosoapelor în băi
şi grupuri sanitare sau pentru uscarea hainelor udate de ploaie (încălzire şi
cuier). Radiatoarele electrice de acest tip conţin apă în loc de ulei mineral
şi pot fi racordate şi la o instalaţie clasică de încălzire.

o Panouri radiante
Sunt aparate electrice de încălzire ultraplate la care schimbul de
căldură se face, în majoritate, prin radiaţie. Elementul de încălzire este
alcătuit dintr-o pastă de argint imprimată într-o placă emailată cu circuit
imprimat.

o Radianţi luminoşi
Radianţii sunt alcătuiţi dintr-o rezistenţă din aliaj de fier cu crom şi
nichel sub formă de sârmă spiralată, înfăşurată pe un izolator ceramic, un
ecran din tablă polizată având rolul de dirijare a fluxului termic în direcţia
dorită, un su-port de susţinere şi un cablu de alimentare (fig. 4.4).
Radianţii luminoşi permit dirijarea fluxului termic către o anumită zonă.
Prezintă ca dezavantaja temperatura ridicată care determină antrenarea
prafului de către curenţii de aer şi creşte-rea riscului producerii unui
incendiu, iar lumina produsă poate fi supărătoare în timpul nopţii.

o Radianţi în infraroşu
Radianţii în infraroşu (fig. 4.5) sunt, în general, executaţi dintr-un
element încălzitor, un ecran din metal polizat şi un suport metalic.
Elementul încălzitor

177
Fig. 4.2. Element de încălzire (panou radiant) Fig. 4.3.
Calorifer electric cu ulei

Fig. 4.4. Radiant electric luminos:

1 – suport; 2 – ecran reflector;
3 – rezistor electric pe suport ceramic

Fig. 4.5. Radiant electric în infraroşu:

a. radiant; b. element încălzitor
1 – electrod de alimentare; 2 – tub de protecţie;
3 – umplutură din MgO; 4 – rezistor electric

Rezistenţele electrice se pot îngloba în pardoseli. plafoane, pereţi şi

chiar în sile interioare.
Schimbul de căldură între suprafaţa încălzitoare şi încăpere se face
atât prin radiaţie cât şi prin convecţie în părţi aproximativ egale.

178
 Principalele avantaje ale acestui sistem de încălzire:
 flexibile şi precise permiţând o bună reglare;
 fiabilitate mare, practic egală cu cea a casei în care este instalat (100
de ani);
 uşor de instalat şi întreţinut;
 utilizează întreg potenţialul sursei energetice ceea ce înseamnă
consum redus de energie;
 se pot instala atât la clădiri de locuit cât si la alte tipuri de clădiri
cum ar fi cele pentru birouri, săli de sport, piscine etc. şi în toate
situaţiile în care este necesar un confort deosebit;
 se pot aplica la toate tipurile de pereţi sau pardoseli fie la clădiri noi
sau la cele existente cu ocazia renovări-lor; rezistenţele electrice se
înglobează în pardoseli noi din beton, pardoseli renovate ale băilor,
pardoseli noi ori renovate din lemn;
 sunt practic invizibile fiind înglobate in elementele de construcţii,
eliminându-se problema spaţiului ocupat, în sisteme clasice, de cele
mai multe ori inestetice sau greu de asortat cu mobilierul;
 grad ridicat de confort datorită unei repartiţii optime, pentru cor-pul
uman, ale temperaturilor aerului din încăpere;
 acumularea unei importante cantităţi de energie termică în elementul
de construcţii în care este înglobat, lucru important în cazul în care
se utilizează pentru tarifarea energiei electrice contoarele cu dublu
tarif.
Dezavantajele sistemelor de încălzire electrică integrate în elemente
de construcţii sunt:
 costul ridicat al energiei electrice;
 necesitatea existenţei unei bune izolări termice a elementelor de
construcţii, în special, a anvelopei, pentru a menţi9e fluxul termic
transmis către exterior în limite admisibile mult inferioare valorilor
considerate normale pentru încălzirea clasică.
Măsurile de izolare termică trebuie luate şi în cazul pardoselilor
aşezate direct pe pământ sau al unui plafon către terasă sau pod.
În cazul sistemelor de încălzire înglobate în planşee din beton, la
clădirile etajate, rezultă o încălzire combinată prin plafon şi pardoseală.

179
Pentru o plată echitabilă a energiei electrice, trebuie luate măsuri de
izolare termică pentru ca locatarul plătitor să fie şi beneficiarul fluxului
termic.

1. 4. Încălzirea electrică prin pardoseală

1.4.1 Descrierea sistemului de încălzire
Dintre sistemele de încălzire electrică prin elemente de construcţii
cel mai eficient şi cel mai des utilizat este cel de încălzire prin pardoseală.
Sistemul se poate utiliza pentru orice tip de pardoseală finită:
marmură, gresie, mozaic, linoleum, mochetă, parchet, duşumea din lemn.
Sistemul de încălzire electrică prin pardoseală se utilizează, în
funcţie de destinaţia încăperii, materialul din care este alcătuită pardoseala,
condiţiile climatice etc. pentru:
 încălzire totală, când puterea instalată este între 100 şi 150 W/m2;
 încălzire suplimentară, pe lângă altă sursă de încălzire, când puterea
instalată este între 60 şi 80 W/m2 (~ 4.7.7).
Sistemul de încălzire prin pardoseală este, în general, de încălzire
directă. El este format din: cabluri încălzitoare, echipamente de reglare şi
control, materiale de fixare a cablurilor electrice şi instalaţia electrică de
alimentare.
Pentru sistemul de încălzire prin pardoseală cu suport din beton se
utilizează cabluri cu o putere maximă de 18W/m.
În încăperile de mărime medie cablurile se montează astfel încât să
rezulte o putere instalată între 60 şi 100 W/m 2 (încălzire directă). În sălile
de baie se recomandă ca puterea instalată să fie de cel puţin 100 W/m 2
deoarece în astfel de încăperi se doreşte, în general, o pardoseală caldă.
În cazul încăperilor umede, cu surse de apă (bucătării, băi, grupuri sanitare
etc.), nu întreaga suprafaţă a acestora este disponibilă pentru montarea
cablurilor încălzitoare datorită existenţei conductelor de alimentare cu apă
sau de scurgere. În aceste condiţii se are în vedere numai suprafaţa liberă.
În încăperile cu geamuri şi uşi mari (spre exterior) se recomandă
realizarea unor zone perimetrale de încălzire prin pardoseală în care
puterea instalată poate ajunge până la 200 W/m2.
În cazul încălzirii prin pardoseală cu acumulare, cablurile
încălzitoare se montează într-un strat gros de beton (de minimum 10 cm);

180
acesta acumulează căldura pe care o produc cablurile în perioada de tarif
redus (de regulă noaptea) şi o cedează în timpul zilei şi seara. Puterea
maximă instalată este de 175 W/m2.
Dacă puterea instalată este insuficientă pentru acoperirea pierderilor
de căldură în perioada în care încălzire prin pardoseală funcţionează este
necesară şi o altă sursă de căldură suplimentară. Aceasta poate fi sursa
clasică sau altă sursă de încălzire electrică
Sursa de căldură suplimentară poate fi obţinută şi prin montarea unei zone
perimetrale de încălzire prin pardoseală (în faţa uşilor şi ferestrelor) sau
combinând cu o instalaţie electrică de încălzire prin plafon.
La pardoselile executate din lemn, cablurile de încălzire trebuie să
aibă mai puţin de 10 W/m, iar puterea instalată nu trebuie să depăşească 80
W/m2.
Ca regulă generală, la instalarea cablurilor încălzitoare în pardoseală
trebuie să se ţină seama de recomandările producătorilor privind
temperaturile maxime admise de pardoseală.

1.4.2 Materiale
Principalele materiale care compun un sistem de încălzire prin
pardoseală sunt cablurile încălzitoare alcătuite dintr-o rezistenţă protejată
la exterior de manta.
Se folosesc cabluri din cupru nearmate sau armate şi cabluri din
aluminiu.
 Cablurile din cupru nearmate pentru alimentare la tensiune joasă
(230 – 400)V sunt alcătuite dintr-un conductor din cupru, acoperit cu
un înveliş izolant din polietilenă reticulară şi o manta exterioară din
PVC.
Acestea sunt cabluri fragile care se utilizează numai în instalaţii de
mici dimensiuni.
Puterea instalată liniară a acestor cabluri nu depăşeşte 17W/m.
 Cablurile armate pentru alimentare la tensiune joasă pot fi, în
general, de două tipuri: cu izolaţie minerală şi cu izolaţie din
elastomeri.
Cablurile armate din cupru cu izolaţie minerală sunt alcătuite dintr-
un conductor încălzitor din cupru. Există cabluri şi cu conductor dintr-un

181
aliaj de aluminiu denumit ,,Kumanal”. Conductorul este îmbrăcat într-un
izolator dintr-un material pe bază de magneziu protejat de o armătură
metalică din Cu şi o manta exterioară din PVC sau din polietilenă de
densitate mare. (fig. 4.7.19a). Puterea instalată lineară a acestor cabluri nu
depăşeşte 33W/m.
Aceste cabluri sunt;
 robuste;
 se pot prefabrica în elemente încălzitoare sub formă de grilă (reţea).
Cablurile cu izolaţie din elastomeri sunt alcătuite dintr-un conductor
care are rezistivitatea constantă (la cupru existenţa variază cu
temperatura), îmbrăcat într-un izolant din elastomeri, o armătură din
textură metalică (oţel sau cupru) şi o manta exterioară din polietilenă de
înaltă densitate (fig. 4.7.19b).
Performanţele acestor cabluri sunt aceeaşi cu cele ale cablurilor
armate cu izolaţie minerală.
 Cablurile din aluminiu sunt alcătuite dintr-un conductor unifilar
din ,,Kumanal învelit într-o manta de protecţie din PVC (fig. 4.7.19
c) împotriva agresiunilor exterioare;
 Aceste cabluri sunt utilizate la tensiune redusă (48 V) ;
 necesită pentru alimentare un transformator (220/48 V c.a)
În tabelele 4.7.5; 4.7.6 şi 4.7.7 sunt cuprinse caracteristicile tehnice
ale cablurilor ,,DEVIFLEX produse de firma ,,DEVI din Danemarca.
De asemenea, se utilizează şi cabluri încălzitoare la care protecţia
exterioară este realizată cu tabla din oţel galvanizată în forma 2, numită
liră de încadrare (fig. 4.7.21).
Avantajul acestei protecţii constă în faptul că pe lângă o suprafaţă
mai mare de schimb de căldură rezolvă şi problema supraîncălzirii
accidentale.
Astfel de cabluri sunt fabricate de firma DELEAGE - Franţa.
Cablurile încălzitoare se livrează sub mai multe forme:
 în colaci;
 pe tamburi de cablu;
 sub forma de elemente încălzitoare prefabricate tip grilă;
 pe plasă textilă sau metalică;
 pe suport din pânză (saltele).

182
 Când cablurile sunt livrate sub formă de elemente izolatoare
prefabricate (benzi, fâşii, saltele) distanţele dintre buclele serpentinei sunt
de: 100, 125, 150, 175 şi 200 mm.
În tabelul 4.7.8. sunt date caracteristicile tehnice pentru saltelele de
cabluri pentru încălzirea electrică prin pardoseală produse de firma RED-
RING Austria.

1.4.3. Montarea cablurilor de încălzire electrică prin pardoseală

Cablurile încălzitoare se montează, de regulă, fie în şapa de egalizare
ce se toarnă peste placa din beton armat, ca strat suport pentru pardoseala
de uzură, fie direct pe armătura plăcii de rezistenţă a planşeului.
În aceste cazuri planşeul este folosit atât pentru încălzirea prin
pardoseală cât şi pentru încălzirea prin plafon.
Acest sistem se utilizează la clădirile etajate unifamiliale sau la
clădiri terţiare.
În condiţiile în care se doreşte o limitare a fluxului termic inferior,
cablul se montează într-o dală flotantă, izolată termic de placa de
rezistenţă.
Operaţiile de montare a cablurilor în pardoseală sunt, în general, cele
descrise la sistemele de încălzire cu panouri radiante de pardoseală
prevăzute cu tuburi flexibile (4.5)
Modul de instalare a senzorilor de pardoseală, a termostatelor de
reglare precum şi modul de legare electrică sunt prezentate în figura
4.7.23.

Fig. Cabluri încălzitoare sub formă de grilă

183
 Fig. Cabluri încălzitoare cu liră de încadrare

1 – conductor încălzitor din aliaj (Ni, Cr şi Cu);

2 – izolaţie din polietilenă reticulară; 3 – împletitură cu fire din oţel galvanizat; 4 – liră de
încadrare

Fig. Cabluri încălzitoare:

a. cabluri armate din cupru cu izolaţie minerală;
1 – manta din PVC; 2 – armătură (Cu); 3 – izolaţie minerală;
4 – conductor din Cu sau Kumanal;
b. cabluri armate din cupru cu izolaţie minerală;
1 – manta exterioară din polietilenă de înaltă densitate;

Tabelul 4.7.a. Caracteristicile tehnice ale cablurilor încălzitoare

TIP 10 de 10 W/m
Cabluri de tip 10 [10 W
/ m] Lungi
Putere instalată [W], la me
tensiunea [m]
220V 230V 240V
85 100 100 10
185 200 220 20
265 300 315 30
355 400 425 40
460 500 550 50
530 600 630 60
635 700 755 70
725 800 860 80
845 900 1000 90
905 1000 1080 100
1115 1200 1325 120
1290 1400 1535 140

184
 1.4.4. Reglarea sistemelor de încălzire electrică prin pardoseală
Se face diferit pentru sistemele cu încălzire directă şi cele cu
acumulare. În general firmele care produc cabluri izolatoare livrează şi
aparatele de reglare aferente.
Pentru sistemele de încălzire directă se folosesc termostate
specializate pentru reglarea temperaturii din încăpere şi comanda
sistemului de încălzire.
Există mai multe tipuri de termostate care se utilizează în cazul
încălzirii directe, alegerea lor fiind în funcţie de destinaţia încăperii şi de
scopul pentru
care s-a recurs la soluţia de încălzire prin pardoseală (ca soluţie generală
de încălzire sau din motive de îmbunătăţire a confortului).
Principalele tipuri de termostate care se utilizează în încălzirea
directă sunt:
• Cu senzor de cameră (inclus în corpul termostatului).
Aceasta se utilizează în cazul în care încălzirea prin pardoseală
constituie soluţia generală de încălzire. Termostatele pentru încălzirea prin
pardoseală cu senzor de cameră se fabrică în mai multe variante pentru
montare: îngropată (sub tencuială); aparentă; pe şină în interiorul unei
cutii).
• Cu senzor de pardoseală.

Tabelul 4.7.b. Caracteristicile tehnice Tabelul 4.7.c. Caracteristicile tehnice ale

cablurilor încălzitoare TIP 18 de 18W/m
ale cablurilor încălzitoare TIP 15 de
15W/m

185
186
 pentru a se obţine un rezultat optim. Există mai multe
tipodimensiuni pentru astfel de aparate, în funcţie de producători
sau, pentru acelaşi producător, în funcţie de mări-mea şi destinaţia
clădirii sau a încăperii în care se montează. Astfel există unităţi
principale la care se pot conecta una sau mai multe unităţi secundare,
putând controla sistemul de încălzire într-un număr mare de spaţii şi
încăperi diferite. Există unităţi secundare care, conectate ta o unitate
principală, pot (fiecare) controla mai multe camere sau suprafeţe
diferite in acelaşi timp. Pentru o singură încăpere există master-uri
care au unitatea secundară înglobată.

2. Iluminatul electric

2.1. Mărimi fotometrice

2.1.1. Lumina

Spectrul de lumină corespunde unei părţi a spectrului radiaţiei

electromagnetice, având lungimi de undă cuprinsă între 380 şi 760 nm (fig.
2.1). Spectrul radiaţiilor vizibile reprezintă un eşantion foarte redus din
întregul spectru, care mai cuprinde radiaţiile , radiaţii Röntgen, radiaţii
infraroşii, radiaţii ultraviolete ş.a. Radiaţiile din spectrul 380  760 nm
determină o senzaţie fiziologică specifică asupra ochiului uman, numită
lumină.
n Portocali
Radiaţii cosmice, Raze Violet

Galbe
Verd
Bleu

Roş
γ

380 400 450 500 550 600 650 700

Raze Röntgen

750 λ [nm]
Undeultrascurte
decimetrice

Lumină
Unde lungi
Microunde

Unde
Ultraviolet

Infraroşu

Unde

medii
Unde
scurte

187
10-12 10-10 10-8 10-6 10-4 10-2 100 102 104 106
108 λ [m] Fig. 2.1  Spectrul undelor electromagnetice.
 Ochiul uman prezintă senzaţii diferite pentru diferite lungimi de
undă. Aceste senzaţii diferite sunt numite culoare (tabelul 2.1). În cazul în

n Portocali
Radiaţii cosmice, Raze Violet

Galbe
Verd
Bleu

Roş
γ

u
380 400 450 500 550 600 650 700
Raze Röntgen

750 λ [nm]

Undeultrascurte
decimetrice
Lumină

Unde lungi
Microunde

Unde
Ultraviolet

Infraroşu

Unde

medii
Unde
scurte

10-12 10-10 10-8 10-6 10-4 10-2 100 102 104 106
108 λ [m] Fig. 2.1  Spectrul undelor electromagnetice.
care lumina cuprinde întreg spectrul al radiaţiilor vizibile ochiul sesizează
culoare albă.
Lungimea de undă a unei radiaţii electromagnetice poate fi
determinată din relaţia
, (2.1)
în care c este viteza luminii (viteza de propagare în vid), iar f  frecvenţa
radiaţiei (c  3108 m/s în vid; 2,25108 m/s în apă şi 2108 în sticlă).

Tabelul 2.1
Sensibilitatea spectrală a ochiului uman

Lungimea
de undă nm Culoarea
380  430 Violet
430  485 Bleu
485  570 Verde
570  600 Galben
600  610 Portocaliu
610  760 Roşu

188
 În realitate culoarea se realizează prin suprapunerea radiaţiilor
vizibile cu diferite lungimi de undă emise de sursa de lumină.
În tabelul 2.2 este indicată clasificarea surselor tehnice de lumină în
funcţie de culoare, conform CIE (Comisiei Internaţionale de Iluminat) şi
DIN (Standardul German). Culoarea unei surse de lumină se
caracterizează prin temperatura sa de culoare. Temperatura de culoare a
unei surse de lumină se defineşte ca fiind temperatura (în K) corpului
negru, a cărui radiaţie are aceeaşi culoare cu cea a sursei de lumină
analizate.

Tabelul 2.2
Culoarea unei surse de lumină

Definiţie conform Definiţie conform Domeniul temperaturii

DIN CIE de culoare
Alb cald (ww) Grupa 1 (cald) < 3300 K
Alb neutru (nw) Grupa 2 (mediu) (3300  5000/5300) K
Alb lumina zilei Gruppe 3 (rece) > 5000/5300 K
(tw)

Lumina zilei rezultă din radiaţia termică a soarelui în urma filtrării

prin atmosfera pământului. Radiaţia termică a soarelui cuprinde un spectru
continuu cu lungimi de undă cuprinse între circa 300 şi 4500 nm cu o
temperatură medie de culoare de 5000 K (pentru Europa).

2.1.2. Mărimi şi unităţi fotometrice

Toate corpurile având o temperatură peste 0 K radiază energie. Însă

numai radiaţiile care sunt observate de către ochiul uman corespund
energiei luminoase. Fiecare sursă de lumină emite o anumită energie
luminoasă W. Energia luminoasă nu este o mărime obiectivă, fiind energia
unei radiaţii electromagnetice dar validată subiectiv de către ochiul uman.
Energia radiată în unitatea de timp (puterea radiată) şi validată de
către ochiul uman se defineşte ca fiind fluxul luminos 

189
 . (2.2)
Unitatea de măsură, lumenul (lm), corespunde unui flux luminos
emis de o sursă monocromatică cu lungimea de undă de 555, 5 nm (f =
540,01541012 Hz) şi care consumă 1/683 W. Altfel spus, rezultă un flux de
1 lm în cazul unei transformări ideale a puterii de 1/683 W, absorbită de o
sursă de lumină care emite o radiaţie monocromatică cu lungimea de undă
de 555, 5 nm (galben).
Toate celelalte mărimi fotometrice se raportează la fluxul luminos.
Fluxul luminos defineşte caracteristicile energetice ale surselor de
lumină şi este utilizat pentru determinarea randamentului şi eficienţei
luminoase a surselor de lumină şi a instalaţiilor de iluminat.
Dacă o sursă de lumină emite o

putere spectrală p (fig. 2.2), ochiul
uman „observă” în mod p p diferit
fiecare lungime de undă.

Sensibilitatea spectrală a ochiului
uman depinde nu numai de puterea
spectrală ci, în mare măsură, 380 555 760 şi de
λ [nm]
compoziţia spectrală a luminii.
Ochiul uman nu Bild 2.2.  Sensibilitatea spectrală.
recepţionează în mod egal toate radiaţiile luminoase. Maximul spectrului
luminos  al ochiului uman se află la 555,5 nm unde sensibilitatea
spectrală k prezintă o valoare unitară
. (2.3)
Fluxul luminos  poate fi determinat din relaţia
. (2.4)

Eficienţa luminoasă  a unei surse de lumină reprezintă raportul

dintre fluxul luminos  emis de sursă şi puterea absorbită din reţeaua
electrică P de către sursa de lumină

190
 . (2.5)

Eficienţa luminoasă este un indicator economic al unei surse de

lumină.
În cazul unei transformări ideale a energiei electrice absorbite de o
sursă care emite o lumină monocromatică cu lungimea de undă de 555, 5
nm rezultă o eficienţă luminoasă  = 683 lm/W. În realitate, sursele
actuale de lumină artificială au o eficienţă luminoasă mult mai mică. În
tabelul 2.3 sunt prezentate câteva exemple în acest sens.

Tabelul 2.3
Eficienţa luminoasă a unor surse de lumină

Sursa de lumină Eficienţa luminoasă lm/W

Lampa cu incandescenţă 8  20
Lampa fluorescentă 75  110
Lampa cu descărcare în vapori
de mercur de înaltă presiune 32  60
Lampa cu descărcare în vapori
de sodiu de înaltă presiune 66  130

Intensitatea luminoasă I a unei surse de lumină (fig. 2.3), în direcţia

, se defineşte ca fiind fluxul luminos  emis în direcţia , raportat la
unghiul solid  în care are loc emisia (densitatea spaţială a fluxului
luminos în direcţia )
. (2.6)
Intensitatea luminoasă determină cantitatea de lumină emisă într-o
anumită direcţie, fiind dependentă în special de suprafeţele reflectante care
asigură orientarea luminii (de exemplu, un reflector).
Unghiul solid  poate fi calculat din relaţia
, (2.7)
Q
Iα Δ
r n
α Ω θ
191
ΔF
Fig. 2.3  Intensitatea
în care A este aria suprafeţei iluminate, r  distanţa dintre sursa de
lumină şi suprafaţa iluminată, iar  unghiul dintre direcţia razei luminoase
la suprafaţa iluminată şi normala pe aceeastă suprafaţă (unghiul de
incidenţă).
Unitatea de măsură a unghiului solid este sterradianul [sr].
Sursele uzuale prezintă valori diferite ale intensităţii luminoase pe
diferitele direcţii. Este posibil a ataşa intensitătii luminoase noţiunea de
vector. Modulul acestuia se determină din relaţia de definiţie (2.7), direcţia
este , iar sensul este radial.
Unitatea de măsură a intensităţii luminoase este candela [cd].
Repartiţia în spaţiu a intensităţii luminoase a unei surse este o
caracteristică importantă a unei surse de lumină. Fiind cunoscută repartiţia
intensitătii luminoase în spaţiu (în plan) a unei surse pot fi determinate
principalele caracteristici fotometrice ale acesteia. Locul geometric al
vârfurilor vectorilor intensitate luminoasă reprezintă corpul fotometric (în
spaţiu) sau curba fotometrică (în plan).
Pentru a obţine curba fotometrică (în general corpul fotometric) al
unei surse de lumină este necesar a măsura intensitatea luminoasă în
diferitele direcţii şi, la o anumiţă scară, să fie trasat locul geometric al
vârfurilor vectorilor corespunzători.
În mod uzual, curbele (corpurile) fotometrice sunt indicate pentru o
sursă standard de 1000 lm.
Valoarea reală a intensitătii luminoase, pentru o sursă de lumină, cu
un flux total , rezultă din relaţia
, (2.8)
în care I0 este valoarea indicată de constructorul sursei de lumină.
120 130 140 160 180 160 140 130
11 110
120
0

30 100
10 60
0 90
12 I 90
015
018 
021
90 204 80
 027
3000 192
30 20 10 cd 0 10 20 70
30  Curba fotometrică pentru o sursă de
Fig. 2.4
 Ca exemplu, în fig. 2.4 este indicată o curbă fotometrică pentru o

120 130 140 160 180 160 140 130

11 110
120
0

30 100
10 60
0 90
12 I 90
015
018 
021
90 204 80
 027
3000
30 20 10 cd 0 10 20 70
Fig. 2.4
30  Curba fotometrică pentru o sursă de
80 lumină.

60

70

50

60

40
50

40
sursă uzuală de lumină.
Nivelul de iluminare E defineşte fluxul luminos care ajunge pe
suprafaţa iluminată. Nivelul de iluminare este un criteriu pentru necesarul

193
de lumină şi deci determină numărul de surse de lumină într-o zonă.
Unitatea de măsură a nivelului de iluminare este luxul [lx].
Nivelul de iluminare reprezintă mărimea de bază pentru
dimensionarea instalaţiilor de iluminat
. (2.9)
Acuitatea vizuală a ochiului uman depinde în mare măsură de nivelul
de iluminare a câmpului vizual. Odată cu creşterea nivelului de iluminare
creşte, în general, şi acuitatea vizuală. Un nivel de iluminare corespunzător
pe planul de lucru determină randamentul activităţilor în zonă.
Valori tipice ale nivelului de iluminare în exterior sunt:
 zi de vară însorită  60 000  100 000 lx;
 zi de vară înnourată  până la 20 000 lx;
 zi de iarnă înnourată  până la 3000 lx;
 noapte cu lună plină  până la 0,25 lx;
 noapte senină cu stele  până la 0,01 lx.
În tabelul 2.4 sunt indicate valorile minime ale nivelului de
iluminare pentru birouri şi spaţii administrative.
Suprafaţa de lucru este un plan fictiv la care se referă măsurătorile
privind nivelul de iluminare. În general acest plan este orizontal şi plasat la
0,85 m deasupra podelei.
Tabelul 2.4
Valori minime ale nivelului de iluminare în birouri şi spaţii administrative

Valoarea minim Suprafaţa la care se

Tipul încăperii admisbilă a referă nivelul de
nivelului de iluminare
iluminare, Emin
lx
Spaţii administartive şi birouri,
săli de lectură, sală de şedinţe 200 Nivelul suprafeţei
şi spaţii culturale de lucru
Spaţii pentru pregătirea,
distribuirea şi preluarea 200 Nivelul suprafeţei
mâncării (bucătării, săli de de lucru

194
 mese, bufet)
Spaţii de baie, camere de
îmbrăcare. toalete 75 Nivelul solului
Holuri cu scări, scări, rampe de
încărcare, coridoare principale, 50 Nivelul solului
casa scărilor
Alte culoare şi scări 50 Nivelul solului

Reducerea nivelului de iluminare determinat de o instalaţie de

iluminat datorită îmbătrânirii şi murdăririi poate fi luată în consideraţie
prin intermediul factorului de menţinere subunitar M . Rezultă, în acest fel,
că iniţial sunt instalate mai multe surse de lumină, pentru ca după un timp
să rezulte valoarea impusă a nivelului de iluminare.
Valoarea inversă a factorului de menţinere M este factorul de
depreciere  (tabelul 2.5).

Tabelul 2.5
Factorul de menţinere şi factorul de depreciere

Reducerea nivelului de Factorul de

iluminare datorită Factorul de depreciere
murdăririi şi îmbătrânirii menţinere M 
lămpilor, a instalaţiilor de
iluminat şi a pereţilor
încăperii
normală 0,8 1,25
ridicată 0,7 1,43
puternică 0,6 1,67

Repartiţia nivelului de iluminare pe o suprafaţă este indicată prin

curbe izolux. Acestea rezultă prin unirea punctelor cu acelaşi nivel de
iluminare.
Luminanţa L este o măsură a senzaţiei de strălucire a unei suprafeţe
care emite sau reflectă lumină, asupra ochiului uman, determinând

195
fenomenul de orbire. Orbirea este definită ca fiind senzaţia de perturbare a
vederii, datorită unei repartiţii necorespunzătoare a luminanţei şi/sau a
unui contrast prea ridicat al luminanţelor în câmpul vizual al
observatorului.

Luminanţa L este mărimea fotometrică de bază, care este receptată

de ochiul uman, fiind definită ca raportul dintre intensitatea luminoasă şi
suprafaţa emiţătoare (fig. 2.5)
, (2.10)
în care  este unghiul de observare şi determină aria suprafeţei vizibile a
suprafeţei luminoase
Unitatea de măsură este candela/m2 [cd/m2].
Repartiţia luminanţelor pe o suprafaţă,
Sursa de lumină
într-un spaţiu iluminat, este un criteriu
important pentru evaluarea nα calităţii
Ochiul
mediului luminos. uman
dIα
Exemplu de valori ale dA Fig. 2.5 Luminanţa.
luminanţei în
mediul încojurător sunt prezentate
mai jos:
 soare la amiază  până la 150000 cd/cm2 ;
 lampă cu incandescenţă mată  2  5 cd/cm2 ;
 lampă fluorescentă compactă  0,9  2,5 cd/cm2 ;
 lampă fluorescentă tubulară  0,4  1,7 cd/cm2 ;
 luna  0,25 cd/cm2 .
Pentru a se asigura un confort vizual şi limitarea oboselii rapide se
recomandă asigurarea unei repartiţii practic uniforme a luminanţelor.
Altfel spus, nu este admisă depăşirea unei anumite neuniformităţi a
nivelului de iluminare pe suprafaţa de lucru. Ca indicator este utilizat
factorul de neuniformitate k determinat ca raport între valoarea minimă
Emin şi valoarea medie Emed a nivelului de iluminare. În cazul unui iluminat
general în birouri, factorul de neuniformitate k trebuie să fie mai mare ca
1/1,5.

196
 2.1.5. Măsurarea nivelului de iluminare

Mărimea fotometrică nivel de iluminare poate fi determinată prin

măsurare cu ajutorul unui luxmetru. Echipamentul de măsurare a nivelului
de iluminare constă în principiu dintr-un receptor fotoelectric (celulă
fotoelectrică) şi un instrument indicator (fig. 2.9).

Pe o placă 1 din oţel este plasat un disc 2 din seleniu. Stratul

semitransparent 3 din aur sau platină permite ca lumina să cadă pe discul
din seleniu. Atunci când pe discul de seleniu ajunge fluxul , între şaiba
metalică 4 şi placa 1 din oţel trece curentul electric I proporţional ca
valoare cu fluxul . Şaiba metalică 4 va avea o polaritate negativă, iar
placa 1 polaritate pozitivă. Deoarece aria suprafeţei iluminate rămâne
constantă şi este cunoscută, curentul I va avea valoarea proporţională cu
nivelul de iluminare, iar echipamentul poate fi etalonat direct în lucşi.
Rezistorul R este utilizat pentru etalonarea echipamentului ca luxmetru.
Fluxul incident parcurge filtrul 5 care
Φ 5
permite ajustarea sensibilităţii spectrale a
I
4 seleniului în raport cu sensibilitatea spectrală a
3 ochiului uman.
μA
R Luxmetrul poate fi utilizat şi pentru
2
măsurarea intensităţii luminoase. Pentru
Fig 2.9  Luxmetru.
1 aceasta este necesar a fi cunoscută distanţa r
între sursa de lumină şi suprafaţa iluminată precum şi unghiul de incidenţă
.
Pe durata măsurătorilor este necesar a lua în consideraţie cu
exactitate unghiul de incidenţă  sau mai simplu se urmăreşte realizarea
unui unghi  = /2 (rezultă valoarea maximă a indicaţiei echipamentului
de măsurare).
Dacă pentru măsurarea intensităţii luminoase este utilizat luxmetrul,
din relaţia (2.19) poate fi determinat fluxul luminos. În acest scop trebuie
determinate prin măsurătoare cele 18 valori I(2k  1)/36 .

197
 Măsurarea nivelului de iluminare prezintă un interes deosebit pentru
evaluarea instalaţiilor de iluminat, pentru compararea valorilor impuse cu
cele reale ale nivelului de iluminare şi pentru adoptarea de măsuri necesare
îmbunătăţirii sistemului de ilumnat.

2.1.6. Caracteristici fotometrice

Lumina incidentă pe o suprafaţă, în funcţie de caracteristicile

fotometrice ale acesteia, poate fi absorbită, transmisă sau reflectată.
Factorul de absorbţie a este raportul dintre fluxul luminos absorbit
a şi fluxul luminos incident  (fig. 2.9 a))
. (2.21)
Factorul de reflexie r este raportul dintre fluxul luminos reflectat r
şi fluxul incident  (fig. 2.9 b))
. (2.22)
Factorul de transmisie t este raportul dintre fluxul luminos transmis
t şi fluxul incident  (fig. 2.9 c))
. (2.23)
Factorii de absorbţie, de reflexie şi de transmisie pot lua valori
cuprinse între 0 şi 1. Suma celor trei factori este totdeauna unitară.
Valori tipice ale acestor factori fotometrici sunt indicate în tabelul
2.6.
Φ Φ Φ
Φr

Φt
a) b)
c)

Fig. 2.6  Caracteristicile fotometrice ale corpurilor.

Tabelle 2.6
Valori tipice pentru factorii fotometrici

198
 Material Factorul de Fcatorul de Factorul de
absorbţie reflexie transmisie
Sticlă clară 0,02  0,04 0,06  0,08 0,90  0,92
Sticlă prismatică 0,05  0,10 0,05  0,20 0,70  0,90
Material plastic (alb, opac) 0,10  0,20 0,20  0,50 0,40  0,60
Lemn. de culoare deschisă 0,40  0,70 0,30  0,60 
Lemn, de culoare închisă 0,85  0,90 0,10  0,15 
Ciment, Beton, nefinisat 0,70  0,80 0,20  0,30 

2.1.7. Redarea culorilor

Redarea culorilor este unui dintre criteriile principale privind

calitatea luminii, indicând cât de “corectă” i se pare unui observator
culoarea corpurilor iluminate artificial. Culoarea corpurilor este “corectă”
când este privită la lumina naturală.
Esenţial pentru calitatea redării culorilor într-o instalaţie de iluminat
este spectrul radiaţiei sursei de lumină.
Indicele Ra de redare a culorilor defineşte caracteristicile de redare
ale culorilor de către surselor de lumină artificială (tabelul 2.7).
Nivelul 1A de redare a culorilor defineşte cea mai ridicată capacitate
de redare a culorilor şi este cerut la încercare/controlul culorilor. În
încăperile cu birouri, în general, este suficient nivelul 1B.

Tabelul 2.7
Nivele de redare a culorilor Ra

Caracteristici Nivel de redare Indicele de

a culorilor redare a culorilor
Foarte bune 1A 90  100
1B 80  90
2A 70  80
Bune 2B 60  70
Medii 3 40  60

199
 Slabe 4 20  40
Nedefinite  < 20

2.2. Aparate de iluminat

Aparatele de iluminat au rolul de a dirija şi reforma fluxul luminos al

unei surse de lumină şi de a asigura protecţia contra orbirii. Acestea
trebuie să asigure şi o funcţie estetică, având în vedere că forma, poziţia şi
implementarea lor într-un spaţiu trebuie să armonizeze cu arhitectura
zonei.
Aparatele de iluminat trebuie să asigure modificarea luminaţei şi a
curbei fotometrice a unei lămpi pentru a obţine caracteristici fotometrice
optimale în funcţie de scopul propus.
Aparatele de iluminat au şi funcţii de protecţie şi siguranţă, necesare
în zonele în care sunt plasate. De asemenea, aparatele de iluminat asigură
posibilitatea conectării elementelor auxiliare necesare funcţionării lămpii.
Aparatele de iluminat au rolul de a asigura iluminarea spaţiilor sau
suprafeţelor, acţionând astfel direct asupra ochiului uman.
Aparatele de iluminat pot fi clasificate astfel:
 pentru utilizare generală;
 pentru utilizare în încăperi de locuit;
 pentru utilizare în încăperi cu funcţii culturale.
Aparatele de iluminat de utilizare generală reprezintă clasa cea mai
importantă pentru iluminarea spaţiilor de producţie şi de lucru, precum şi a
iluminatului stradal. Sunt realizate pentru iluminat interior, iluminat
exterior sau pentru scopuri speciale.
Pentru evaluarea aparatelor de iluminat se foloseşte randamentul A ,
definit ca raportul dintre fluxul luminos A emis de aparatul de iluminat şi
fluxul luminos l emis de lampa (lămpi)
, (2.24)
Aparatele de iluminat, în funcţie de modul de transmitere a fluxului
luminos, pot fi împărţite, în principiu, în următoarele categorii:

200
  cu repartiţie directă (fig. 2.7 a)), având peste 90% din fluxul
luminos emis în semisfera inferioară;
 cu repartiţie semidirectă (fig. 2.7 b)), având 60  90% din fluxul
luminos emis în semisfera inferioară;
 cu repartiţie mixtă (fig 2.7 c)), având având 40  60% din fluxul
luminos emis în semisfera inferioară;
 cu repartiţie semiindirectă (fig 2.7 d)), având având 40  60% din
fluxul luminos emis în semisfera superioară;
 cu repartiţie indirectă (fig 2.7 e)), având peste 90% din fluxul
luminos emis în semisfera superioară.
Aparatele de iluminat cu emisie numai în emisfera inferioară asigură,
de obicei, un nivel ridicat de iluminare pe suprafeţele orizontale, însă,
deseori, o supărătoare neuniformitate a iluminării cu umbre pronunţate,
atenuate în mică măsură de celelalte surse de lumină.
Sunt utilizată, în principal, aparate de iluminat cu repartiţie
semidirectă sau semiindirectă deoarece o parte din lumina transmisă de
aparatele de iluminat cade pe pereţi sau tavan, de unde este reflectată,
obţinându-se astfel o iluminare aproape fără umbre.

e)
a) c)

b) d)
Fig. 2.7.  Aparate de
iluminat.
Evitarea fenomenului de orbire este unul dintre criteriile care trebuie
luat în vedere la alegerea şi dimensionarea aparatelor de iluminat. În cazul
aparatelor de iluminat dintr-un material transparent, luminanţa sursei este
limitată datorită materialului. Sunt utilizate în acest scop aparate de
iluminat cu sticlă opalină sau mată, precum şi din materiale plastice cu
caracteristici asemănătoare.

201
 Reflectoarele sunt aparate de iluminat speciale cu caracteristici de
direcţionare a radiaţiei luminoase. Cu ajutorul aparatelor de iluminat
oglindate este posibil ca fluxul luminos al unei lămpi să fie orientat pe o
direcţie bine determinată sau să se modifice într-un mod substanţial curba
fotometrică a sursei.
Sunt întâlnite următoarele tipuri de aparate de iluminat pentru
reflectoare: cu oglină sferică (fig. 2.8 a)); cu oglindă parabolică (fig. 2.8
b)), cu oglindă elipsoidală (fig. 2.8 c)).
Unghiul de protecţie  al unui aparat de iluminat, este măsurat faţă
de orizontală şi este definit ca cel mai mare unghi pentru care nu mai este
posibilă observarea directă a lămpii din interiorul aparatului de iluminat.
Observarea directă a unei surse luminoase libere determină, de obicei,
fenomenul de orbire datorită luminanţei ridicate.
Pentru a evita fenomenul de orbire directă, aparatele de iluminat

δ δ δ

a) b) c)

Fig. 2.9  Unghiul de protecţie:

a) Lampă fluorescentă cu un aparat de iluminat metalic

simplu;

b) Lampă cu incandescenţă cu un aparat de iluminat

netransparent; c) Lampă fluorescentă cu aparat de
iluminat cu lamele.
utilizează materiale netransparente pentru carcasă precum şi lamele sau
rastru pentru ecranarea lămpilor (fig. 2.9). De asemenea, capacele din
material opal sau de formă prismatică asigură reducerea luminaţelor.

2.3. Surse de lumină

202
 Sursele de lumină şi tehnica iluminatului se referă la sursele
artificiale, ca surse de radiaţii electromagnetice în domeniul vizibil al
spectrului.
Lămpile electrice reprezintă modul practic de realizare a surselor de
lumină utilizate în special pentru iluminatul artificial. În prezent, în tehnica
iluminatului există o mare varietate de surse de lumină artificială adecvate
diferitelor scopuri. Deosebirea constă nu numai în dimensiuni şi formă, ci
într-o măsură chiar mai importantă în modul de producere a luminii,
puterea nominală, fluxul luminos, culoarea luminii, tipul soclului etc.
Principial sursele de lumină pot fi împărţite în două clase:
 surse termice (lămpi cu incandescenţă);
 surse cu descărcări electrice (lămpi fluorescente, lămpi cu
descărcare în vapori metalici de înaltă presiune);
În cazul surselor termice, energia absorbită este utilizată pentru
încălzirea unui metal (de obicei, wolfram), obţinându-se pe lângă radiaţie
termică şi o anumită radiaţie luminoasă (spectru continuu).
În cazul surselor cu descărcare electrică, este utilizată radiaţia
electromagnetică ce rezultă în canalul de descărcare (spectru discontinuu –
linii spectrale). Aceasta este convertită în spectrul vizibil cu ajutorul unui
strat fluorescent.

2.3.1. Lămpi cu incandescenţă

2.3.1.1. Lămpi cu incandescenţă normale

Lămpile cu incandescenţă sunt surse termice de lumină. Un fir

metalic plasat în interiorul unui balon din sticlă este adus la incandescenţă
prin efect Joule, la trecerea unui curent electric (fig. 2.10).

În funcţie de temperatura sa, filamentul emite un anumit spectru de

radiaţii electromagnetice (fig. 2.11).
Ca sursă de lumină este utilizat în prezent filamentul din wolfram
(punct de topire circa 3400C).

203
 Lămpile cu incandescenţă cu puteri nominale de 15  40 W sunt
realizat în mod obişnuit cu vid în interiorul balonului din sticlă, iar lămpile

1 p
Vid sau *
2 4 4 1
5 gaz 2
1,8
(argon)

3 (Argon) 3
1,4
6 400 450 500 550 600 650
Fig. 2.10  Lampă cu
incandescenţă:  [nm]
1,0
1 – Elementul cald (filament
din wolfram); 2 – Balon din Fig. 2.11  Puterea spectrală relativă p* a
sticlă; 3 – Soclu; 4 – unei
Electrod; 5 – Tijă din sticlă; 0,6
surse de lumină:
6 – Element de contact.
1  Lampa cu incandescenţa cu vid; 2 –
0,2
Lampa cu incandescenţa cu gaz; 3 –.Lampa
0 fluorescentă.
cu puteri nominale peste 60 W sunt realizate, de obicei, cu un gaz inert în
interiorul balonului.

Cea mai mare parte a radiaţiilor emise, pentru temperaturile uzuale

de 2200  2500C corespund domeniului radiaţiilor termice, astfel încât
lampa cu incandescenţă este, în primul rând, un element încălzitor, cu o
pondere redusă ca sursă de lumină. Ar fi fost avantajos dacă elementul
încălzit ar fi ajuns la circa 5000C, ceea ce ar fi condus la o eficienţă
luminoasă de circa 95 lm/W. În prezent nu sunt materiale care ar putea
lucra la aceste temperaturi.
Cele mai importante avantaje ale acestor lămpi sunt următoarele:
 dimensiuni reduse;
 o foarte bună redare a culorilor;
 o mare varietate de puteri nominale şi forme;
 apariţia imediată a luminii după conectare în circuitul electric;
 cost redus la achiziţie;
 posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos;
 receptor liniar (nu rezultă armonici de curent electric);

204
  nu determină defazare între curentul absorbit şi tensiunea de
alimentare (nu necesită putere reactivă).
Principalele dezavantaje ale lămpii cu incandescenţă sunt:
 eficienţă luminoasă foarte redusă (8  20 lm/W);
 durată de utilizare redusă (1 000 ore);
 solicitare termică ridicată (temperatura balonului din sticlă poate
atinge 150C);
 luminanţa are valori deosebit de ridicate (200  1200 cd/cm2) ceea
ce conduce la pericol de orbire;
 curentul electric I0 în momentul conectării lămpii (în starea rece a
filamentului) este foarte diferit de curentul Ir de funcţionare normală (I0/Ir
 8), ceea ce determină o puternică solicitare a lămpii şi a circuitului de
alimentare (raportul între rezistenţa electrică a lămpii în stare rece şi în
funcţionare este aproximativ 14);
 datorită vaporizării wolframului, pe partea interioară a balonului
din sticlă, se depune un strat netransparent; caracteristicile fotometrice ale
lămpii cu incandescenţă, pe durata funcţionării, devin din ce în ce mai
reduse (înegrirea balonului datorită depunerii vaporilor de wolfram); după
1000 ore de funcţionare, lampa prezintă un flux luminos care nu depăşeşte
80% din valoarea iniţială;
 prezintă o sensibilitate ridicată la variaţii de tensiune; o influenţă
deosebită o are nivelul de tensiune U asupra duratei de viaţă D
, (2.25)
în care Dr = 1000 ore este durata normată, iar Ur = 230 V  tensiunea
normată.
Din relaţia (2.25) rezultă că la o supratensiune de 105% durata de
viaţă se reduce la 50% , iar la o reducere a tensiunii cu 5% fluxul luminos
scade cu 17%.
Nivelul tensiunii la bornele lămpii are
D/ o influenţă ridicată asupra
1,6 Dr Φ/
Φr caracteristicilor fotometrice şi electrice
P/Pr / ale lămpii (fig. 2.12).
/ P/Pr
r
1,4 r
Φ/ D/
Φr Dr
0,85 0,9 0,95 1,0 1,05 1,1
205
U/Ur
1,2
 În afara lămpilor de utilizare generală există o mare varietate de
lămpi cu utilizări speciale: lămpi pentru faruri auto, lămpi pentru
proiectoare, lămpi lumina zilei cu balon albastru etc.
În fig. 2.13 este prezentat bilanţul energetic al unei lămpi
incandescente normale.

2.3.1.2. Lămpi cu incandescenţă cu halogeni

Aceste lămpi au principalul avantaj că pe întreaga durată de viaţă

emit un flux luminos constant. Lampa (fig. 2.13) constă dintr-un balon din
cuarţ, de formă cilindrică, având plasat un filament liniar pe axa
cilindrului. Balonul din cuarţ este umplut cu argon şi o parte bine
determinată de vapori de iod. Pe durata funcţionării, wolframul
vaporizează şi o parte ajunge pe suprafaţa interioară a balonului. La
temperatura relativ redusă a balonului are loc reacţia wolframului cu
vaporii de iod şi rezultă o iodură gazoasă de wolfram. În apropierea
filamentului, datorită temperaturii ridicate din zonă, iodura se descompune
şi are loc depunerea wolframului pe filament.
Pe durata funcţionării are loc un echilibru între procesul de
vaporizare şi de depunere a wolframului. Se poate considera că rezultă un
proces regenerativ.

Energia absorbită 100%

Radiaţie infraroşie a 34%

filamentului din wolfram

58%
Pierderi prin conducţie şi
8% 58% convecţie de la filament la
balonul 22%
din sticlă 34%
Radiaţie
infraroşie a
balonului din
sticlă 22%
Pierderi
termice prin
Radiaţie Radiaţie infraroşie conducţie şi
vizibilă convecţie
80% 12%
8%
Fig. 2.13.  Bilanţul energetic al unei lămpi cu
incandescenţă normale.
206
 În cazul lămpilor cu incandescenţă cu
halogeni nu apare înegrirea balonului din cuarţ. 1
4
Pentru a se realiza reacţia chimică dintre wolfram
2
şi vaporii de iod trebuie ca temperatura balonului
să fie de circa 600C. Din acest motiv poate fi 3
folosit numai cuarţul.
5
Lampa cu incandescenţă cu halogeni trebuie Fig 2.14  Lampă cu
incandescenţă cu halogeni:
să aibă dimensiuni reduse şi o formă simetrică
axială pentru a se obţine un proces regenerativ al 1 – Filament; 2 –Balon din
iodului. cuarţ; 3 – Soclu; 4 –
Electrod;
Deoarece costurile sunt relativ ridicate,
această lampă este utilizată pentru scopuri 5 – Element de contact

speciale: echiparea farurilor automobilelor (lămpi auto), lămpi fotografice

sau pentru proiecţie film, iluminatul sălilor de sport, a teatrelor,
studiourilor etc.
Lămpile cu incandescenţă cu halogeni au următoarele caracteristci
principale:
 eficienţa energetică 20  25 lm/W;
 durata de viaţă 2000 ore;
 posibilitatea de reglare continuă a fluxului luminos.

2.3.2. Lămpi cu descărcare în vapori metalici

În cazul lămpilor cu descărcare electrică sunt utilizate radiaţiile

electromagnetice care apar în procesele de schimb de energie ce rezultă la
ionizările prin ciocnire.
Într-un tub care cuprinde vapori metalici (în general un gaz)  figura
2.15  sub influenţa unui câmp electric exterior rezultă, la bornele tubului,
I E
Arc electric
F D

Descărcare Zonă de
autonomă trecere
C
A
mA UT B Descărca
R 207 re
Ur O
UB întuneca
a) b)
UT tă
o relaţie specifică între curentul electric din tub şi tensiunea la bornele
tubului. Principial, gazele sunt materiale izolante. În lipsa purtătorilor de
sarcină nu poate să apară curent electric la aplicarea tensiunii la borne. În
realitate, în spaţiu există totdeauna o anumită cantitate de purtători de
sarcină, determinată de slaba ionizare datorată unor surse exterioare, de
exemplu radiaţia cosmică.

Sub influenţa unui câmp electric, determinat de tensiunea UT la

bornele tubului, purtătorii de sarcină se deplasează spre electrozi. Pentru
un câmp electric redus (până în punctul A) rezultă o relaţie liniară între
tensiunea aplicată şi curentul electric din tub.
Începând din punctul A aproape toţî purtătorii de sarcină, produşi în
fiecare moment, sunt transportaţi la electrozi. Până în punctul B, curentul
electric rămâne constant la o valoare de saturaţie. O creştere a tensiunii
aplicate (a intensitătii câmpului electric) determină o creştere a vitezei
purtătorilor de sarcină. Atunci când energia cinetică a acestora este mai
mare ca energia de ionizare, datorită ionizărilor prin ciocnire apare un
surplus de purtători de sarcină şi deci curentul electric prezintă o creştere a
valorii sale.
Creşterea intensităţii curentului electric are loc după o curbă
exponenţială (până în punctul C). Acestei descărcări întunecoase îi
corespunde o densitate relativ redusă de curent electric.
La o creştere în continuare a densităţii de curent electric, în spaţiul
de descărcare rezultă o intensificare a proceselor de apariţie a electronilor
prin termoionizare şi fotoionizare. Începe etapa de descărcare autonomă.
În prima parte are loc un proces de trecere (CD) şi apoi rezultă o
descărcare în arc electric.
Ur = 230 V
Canalul descărcării electrice determină B
o intensă emisie electromagnetică, de obicei, CR
T
în domeniul radiaţiilor ultraviolete. Pentru a S1 E1 E2 S2
obţine o radiaţie luminoasă este necesară o
Eb
conversie în spectrul vizibil. În acest scop Ea
G
St
este folosită substanţa fluorescentă plasată
Cs
pe partea interioară a tubului de descărcare. Fig. 2.16  Lampa fluorescentă.

208
 În cazul lămpilor cu descărcare în vapori metalici curentul electric
trebuie limitat în domeniul EF (fig. 2.15). În acest scop sunt folosite
elemente pentru limitarea curentului (stabilizarea descărcării electrice într-
un anumit domeniu al caracteristicii tensiune-curent electric), numite
balast. De cele mai multe ori, pentru limitarea curentului electric sunt
utilizate bobine (balast inductiv). Uneori sunt folosite şi condensatoare
(foarte rar rezistoare).

2.3.2.1. Lămpi fluorescente

Lămpile fluorescente sunt lămpi cu descărcare în vapori de mercur

de joasă presiune. În interiorul tubului este un amestec gazos de argon şi
krypton împreună cu un miligram de mercur (presiunea gazului 150  160
Pa; presiunea vaporilor de mercur 0,15  15 Pa). Pe partea interioară a
tubului din sticlă este plasat un strat subţire pulverulent dintr-un material
fluorescent. Canalul descărcării electrice determină o intensă radiţie în
domeniul ultraviolet (în principal linia spectrală de 253 nm, aşa numita
linie rezonantă a mercurului) care este convertită în domeniul vizibil cu
ajutorul stratului din material fluorescent. Materialul fluorescent determină
calitatea luminii şi eficienţa sursei de lumină.
În cazul surselor liniare (tuburi fluorescente), descărcarea electrică
se dezvoltă în interiorul unui tub din sticlă (16  38 mm diametru)
prevăzut, pe partea interioară, cu un strat fluorescent, iar la capete tubului
sunt plasaţi doi electrozi. În mod obişnuit electrozii constau din filamente
din wolfram, acoperite cu un strat activ din pământuri rare. Filamente
trebuie preîncălzite.
Lungimea tubului este determinată de fluxul luminos nominal al
lămpii.
Descărcarea electrică este amorsată iniţial în mediul gazos din tub,
iar apoi are loc vaporizarea mercurului şi dezvoltarea descărcării în vapori
metalici.
Tensiunea relativ ridicată (până la 2,5 kV) necesară amorsării
descărcării este obţinută în multe dintre lămpile fluorescente actuale cu
ajutorul unui starter St (fig. 2.16). Starterul constă dintr-un tub de
descărcare G, de dimensiuni reduce, având în paralel conectat un

209
condensator Cs pentru limitarea perturbaţiilor de înaltă frecvenţă. Tubul de
descărcare G este umplut cu neon şi are doi electrozi E a (de formă liniară)
şi Eb (element bimetalic).
Dacă la bornele de alimentare se aplică tensiune alternativă de 230
V, între electrozii Ea şi Eb se iniţiază o descărcare luminiscentă. Căldura
dezvoltată în tubul G conduce la deformarea elementului bimetalic E b până
la atingerea celor doi electrozi. Curentul de scurtcircuit rezultat (de circa
1,5 mai mare decât curentul nominal) determină încălzirea rapidă a celor
doi electrozi (filamente) E1 şi E2 până la circa 800C. În tubul G, atingerea
celor doi electrozi Ea şi Eb ai starterului (circa 0,3 s) conduce la dispariţia
descărcării electrice, răcirea elementului bimetalic şi revenirea sa la forma
iniţială. La întreruperea circuitului între electrozii E a şi Eb ai starterului, la
bornele bobinei B apare un impuls de tensiune (circa 2,5 kV) care
determină străpungerea spaţiului între electrozii E1 şi E2 . În cazul în care
în tubul T nu a avut loc iniţierea descărcării, întregul proces de aprindere
se reia. Descărcarea se iniţiază în amestecul gazos de bază apoi are loc
vaporizarea mercurului şi continuarea descărcării în vapori de mercur.
Radiaţia luminoasă emisă este foarte redusă, având în vedere că
emisia unei descărcări în vapori de mercur are loc practic numai în
domeniul ultraviotet. Stratul fluorescent plasat pe partea interioară a
tubului de descărcare converteşte circa o treime din radiaţiile invizibile
UV în radiaţii vizibile a căror culoare depinde de materialul fluorescent
utilizat.
Tensiunea la bornele tubului UT , după amorsarea acestuia, este mai
mică decât tensiunea de aprindere a starterului [UT = (0,3  0,6)Ur], încât
starterul nu mai are în continuare niciun rol.
Starterul are următoarele funcţiuni:
 asugurarea preîncălzirii filamentelor tubului principal;
 realizarea unei deschideri bruşte a circuitului electric inductiv
astfel încât la bornele bobinei B să se obţină o tensiunea ridicată;
 limitarea perturbaţiilor de înaltă frecvenţă în perioada iniţială de
aprindere a lămpii.
Bobina B trebuie să asigure aprinderea lămpii, dar are şi rolul de a
limita curentul electric de preîncălzire în perioada de aprindere a lămpii
precum şi de a stabiliza descărcarea electrică în zona impusă EF a

210
caracteristicii tensiune-curent electric a lămpii (limitarea curentului prin
tubul principal în regimul normal de funcţionare).
Tubul de descărcare T este conectat în circuit prin intermediul
soclurilor S1 şi S2 , cu doi electrozi.
Condensatorul CR are rolul de a asigura îmbunătăţirea factorului de
putere al lămpii (în funcţionare normală factorul de putere natural  nu
depăşeşte 0,6).
Prin alegerea corespunzătoare a stratului fluorescent, lămpile
fluorescente pot fi realizate în principal cu următoarele culori:
 alb  culoare (temperatura de culoare circa 4400 K) care permite
obţinerea unei eficienţe luminoase ridicate şi o utilizare generală. Aceste
lămpi sunt larg utilizate pentru iluminare în industrie, birouri, încăperi
comerciale, în exterior.
 lumina zilei  culoare alb-albăstruie (temperatura de culoare circa
6400K) care este asemănătoare luminii zilei. Aceste lămpi sunt utilizate în
locurile în care este importantă distingerea reală a culorilor (tipografii,
ateliere foto, industrie textilă ş.a.);
 alb cald  culoare caldă (temperatura de culoare 3300 K), cu o
pondere importantă a domeniului roşu, este adecvată iluminării spaţiilor de
odihnă (încăperi de locuit, spaţii culturale, restaurante etc.).
O durată ridicată de viaţă, o eficienţă luminoasă relativ mare şi o
bună redare a culorilor au condus la o largă utilizare a acestor lămpi.
Principalele caracteristici ale lămpilor fluorescente sunt:
 eficienţă luminoasă ridicată  75  110 lm/W;
 o mare varietate de modele (cele mai des sunt utilizate lămpile cu
puterea nominală de 20 W şi 40 W);
 o redare a culorilor de la bună până la foarte bună;
 o durată ridicată de viaţă (16 000 ore);
 posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos până la 1% , în
cazul utilizării balastului electronic;
 mai puţin sensibile decât lămpile cu incandescenţă la variaţii de
tensiune (fig. 2.17); micile variaţii până la 5% influenţează relativ puţin
puterea absorbită şi durata de viaţa a lămpii;
 luminanţă redusă (0,4  1,7 cd/cm2).

211
 1,6
D/
Dr I/Ir P/Pr
1,4 /
Φr

1,2

0,8 0,85 0,9 0,95 1,0 1,05 1,1

1,15 U/Ur
1,0

Fig. 2.17  Mărimile relative ale lămpii

0,8 fluorescente în funcţie de tensiune.

0,6
Bilanţul energetic al unei lămpi fluorescente este indicat în fig. 2.18.

Energia absorbită 100%

53%

Radiaţie ultravioletă
44%

Conversie în stratul

fluorescent 35%
3% 18%
Căldură 79%

Radiaţie Radiaţie ultra- Pierderi

Fig. 2.18  Bilanţul energetic al unei lămpi fluorescente.

luminoasă 21% violetă 37% termice
42%

Principalele dezavantaje ale lămpii sunt următoarele:

 fluxul luminos al lămpii este puternic dependent de temperatură;
valorile optimale ale temperaturii mediului ambiant sunt de la 25C (la
tuburile T26* ) până la 35C (la tuburile T16).

*
notaţie utilizată pentru a indica forma (Tubulară) şi diametrul tubului (26 mm)

212
  datorită bobinei de limitate B rezultă un factor de putere natural de
circa 0,6; pentru îmbunătăţirea factorului de putere este prevăzut un
condensator de o anumită valoare (dacă nu se iau alte măsuri);
 dimensiuni mari;
 costuri relativ mari;
 durata de viaţă este sensibilă la frecvenţa conectărilor (în cazul
unei frecvenţe reduse a conectărilor creşte durata de viaţă);
 lampa fluorescentă este un receptor puternic neliniar; datorită
caracteristicii neliniare a lămpii curentul electric absorbit are o formă
distorsionată în raport cu o sinusoidă; curentul electric cuprinde armonici
de valoareI [A]
ridicată (fig. 2.19);
1

2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5

0,5 20 t [ms]

a)
I [A]

0,3
- 0,5

DC 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 23 25
27 29 n b)
0,2
-1
FIg 2.19  Forma curentului electric în lampa fluorescentă a) şi componenţă
sa spectrală b).

0,1

213
 I [A]

2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5

0,5 20 t [ms]

a)
I [A]

0,3
- 0,5

DC 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 23 25
27 29 n b)
0,2
-1
FIg 2.19  Forma curentului electric în lampa fluorescentă a) şi componenţă
sa spectrală b).

0,1

0
 dacă la bornele lămpii se aplică o tensiune alternativă u (fig. 2.20)
rezultă un efect stroboscopic, deoarece fluxul luminos emis urmăreaşte
forma curentului electric i din tub (fluxul luminos  variază cu o frecvenţă
dublă faţă de a curentului electric); în mod normal această variaţie de 100
Hz nu este sesizată, însă obiectele care de mişcă sau se rotesc repede (de
exemplu, piesele într-un strung) pot fi percepute în mod incorect, ceea
poate genera accidente.
Calitatea luminii emise poate fi evaluată prin factorul de
neuniformitate (min/max) care, în cazul lămpilor fluorescente clasice are
valoare de circa 0,4. Valoarea minimă diferită de zero este determinată de
remanenţa stratului fluorescent.

214
 Efectul stroboscopic poate fi limitat sau eliminat prin utilizarea
B2 C2 i1
A N
i B1 i2
E11 E21
u I2
φ2
T1 T2 φ1 I U
St1 St2 I1
230 I = I1 + I2
E12 E22
V;
b)
50 Hz
a)
Φ = Φ1 +
u
Φ2
Φ1 Φ 2
i

i2 i1 t

u
a)
Fig. 2.21.  Montaj duo a lămpilor
fluorescente.

0
montajulul duo (fig. 2.21), conectarea trifazată a lămpilor sau prin
utilizarea balastului electronic (fig. 2.22). Balastul electronic asigură
alimentarea tubului de descărcare cu o tensiune alternativă la o frecvenţă
de 20  40 kHz.
i

u 230 V uc uL

Transformat
Circuit inter- Circuit
Filtru de Redreso mediar de Invertor rezonant
reţea tensiune or de L-C
r continuă adaptare de
u a) înaltă
uc uL
i frecvenţă
u i

t t

c)
b)
215 a), forma curbelor de
Fig. 2.22.  Schema bloc a unui balast electronic
tensiune şi curent la 50 Hz b) şi tensiunea la bornele tubului de descărcare
c).
 i

u 230 V uc uL

Circuit inter- Transformat Circuit

Filtru de Redreso mediar de Invertor rezonant
reţea tensiune or de L-C
r continuă adaptare de
u a) înaltă
uc uL
i frecvenţă
u i

t t

c)
b)
Fig. 2.22.  Schema bloc a unui balast electronic a), forma curbelor de
tensiune şi curent la 50 Hz b) şi tensiunea la bornele tubului de descărcare
c).
Datorită frecvenţelor înalte, canalul descărcării electrice arde
continuu şi fără variaţii, ceea ce conduce la creşterea gradului de confort
vizual.

2.3.2.2. Lămpile fluorescente compacte

Lămpile fluorescente compacte funcţionează după acelaşi principiu

ca şi lămpile fluorescente liniare. Sunt utilizate în aparate de iluminat de
dimensiuni reduse. Aşa numitele lămpi economice sunt lămpi fluorescente
compacte având în soclu inclus balastul electronic (fig. 2.23). Aceste lămpi
sunt utilizate în mod obişnuit pentru înlocuirea lămpilor cu incandescenţă.
Aprinderea descărcării se realizează, de cele mai multe ori, cu
ajutorul unui circuit rezonant L-C (fig. 2.24); această soluţie este utilizată
din ce în ce mai des şi în cazul lămpilor liniare.
Înainte de aprinderea lămpii trece un curent electric prin circuitul
serie compus din bobina B, filamentele lămpii şi condensatorul C. În regim
rezonant rezultă o tensiune ridicată UC (fig. 2.24 a)), ceea ce conduce la
amorsarea descărcării în tub. În funcţionare normală (fig. 2.24 b)),
condensatorul este scurtcircuitat de către canalul descărcării electrice în
lampă.
Principalele avantaje ale lămpilor compacte sunt:

216
  dimensiuni reduse, o formă compactă;
 o varietate mare de puteri nominale;
 eficienţă luminoasă ridicată 55  88 lm/W;
 redare foarte bună a culorilor;
 durată mare de viaţă (peste 10000 ore);
 posibilitate de a regla continuu fluxul luminos până la 3% , la
utilizarea balastului electronic;
 balastul electronic determină un factor de putere unitar.
B I B

UL I
UF/2
UC
U C U C
1
UF/2

2
UL
3 I
4 U
UF  U φ
Fig. 2.23. 
I
UC
Lampă
fluorescentă a) b)
compactă:

1  tub din sticlă în Fig. 2.24  Aprinderea lămpii fluorescente într-

formă de U; 2 – un circuit rezonant L-C:
balast electronic; 3
a) înainte de aprinderea lămpii; b) în
– Soclu;
funcţionare normală.
4  Piesă de
contact.

Principalele dezavantaje ale lămpilor compacte sunt:

 o intensă disipare de căldură într-un volum redus;
 datorită caracteristicii neliniare, curentul absorbit din reţea prezintă
un spectru important de armonici.

2.3.2.3. Lămpi cu descărcare în vapori de mercur de înaltă

presiune

217
 Lămpile cu descărcare în vapori de mercur de înaltă presiune au fost
primele lămpi pentru iluminat general, alimentate la 230 V şi prevăzute cu
balast inductiv. Constau dintr-un tub de descărcare T din cuarţ (fig.2.25),
în care se dezvoltă o descărcare electrică între electrozii principali E 1 şi
E2 . După conectarea lămpii în circuit, între electrodul principal E 2 şi
electrodul auxiliar Ea se dezvoltă o descărcare electrică auxiliară, în mediul
gazos din interiorul tubului (gaz inert), pentru a asigura o cantitate
suficientă de purtători de sarcină. Limitarea curentului în această
descărcare secundară este realizată de rezistorul R. După un anumit timp
(3  5 minute) mercurul din interiorul tubului vaporizează şi descărcarea
electrică continuă, între electrozii principali, în vapori metalici. Limitarea
curentului electric în descărcarea principală şi stabilizarea descărcării
electrice se realizează cu ajutorul unui element conectat în serie şi numit
balast. În mod obişnuit drept balast se foloseşte o bobină (balast inductiv)
având în vedere pierderile active reduse.
Descărcarea electrică în vapori de mercur de înaltă presiune (circa
0,15 MPa) este însoţită de o intensă linie spectrală în domeniul vizibil al
spectrului (Galben 577 nm până la violet 404,7 nm). De asemenea, rezultă
o intensă radiaţie ultravioletă (linie spectrală în principal 365,5 nm),
utilizată pentru excitarea stratului fluorescent cu nuanţa roşiatică.
Materialul fluorescent este plasat pe partea interioară a balonului exterior
K.
Balonul exterior K din sticlă asigură
protecţia tubului de descărcare T contra
acţiunilor exterioare (limitarea influenţei
E1 temperaturii exterioare) şi absoarbe o parte
T K dintre radiaţiile ultraviolete.
E2 Ea

B
S
C ~ 230 V;
E
50 Hz
Fig. 2.25.  Lampa cu descărcare
în vapori de mercur de înaltă
presiune..
218
 Lampa este echipată în mod uzual cu soclu S de tipul E 27 * sau E 40
şi cu un element de contact E.
Utilizarea balastului inductiv drept limitator de curent electric
determină un defazaj al curbei curentului electric faţă de tensiunea aplicată
şi rezultă un factor de putere de circa 0,6. Apare necesitatea utilizării unui
condensator C pentru compensarea puterii reactive.
Acest tip de lampă este utilizat pentru iluminatul halelor industriale
şi în iluminatul stradal.
Principalele avantaje ale acestor lămpi sunt:
 un cost relativ redus;
 nu necesită elemente suplimentare pentru amorsare;
 o eficienţă luminoasă medie 32  60 lm/W;
 durată de viaţă ridicată (peste 20 000 ore).
u u
i
i
2,5 5 7,5 10 12,5 15 17,5 20
t [ms]

1 3 5 7 9 11 15 19 23 27
31 n

In/I
Fig. 2.26.  Spectrul curentului în cazul
[%]
lămpii cu descărcare în vapori de mercur
80 de înaltă presiune.

60

40

20

0
Principalele dezavantaje ale lămpii sunt:
 caracteristici reduse de redare a culorilor;

*
Notaţia E indică tipul filetului (Edison), iar cifrele indică diametrul soclului în mm.

219
  durată mare de lansare şi relansare (circa 5 minute); după
deconectarea lămpii, relansarea are loc numai după răcirea şi astfel
reducerea presiunii din interiorul tubului de descărcare;
 datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice curentul
electric din circuitul lămpii prezintă o importantă componenţă spectrală
(fig. 2.26).
Dezavantajele lămpii determină ca în prezent să mai fie puţin
utilizată. Acest tip de lampă stă însă la baza realizării lămpilor moderne.
2.3.2.4. Lămpi cu descărcare în vapori de sodiu cu înaltă
presiune

În cazul acestor lămpi, arcul electric se dezvoltă într-o atmosferă de

vapori de sodiu. Lampa constă, în principiu, dintr-un tub T (fig. 2.27) şi
doi electrozi E1 şi E2 între care se dezvoltă descărcarea electrică. Tubul T
este umplut cu un gaz inert (Xe, Ar, Ne) şi este introdus puţin sodiu în
stare solidă. La conectarea lămpii la reţeaua electrică, blocul de amorsare
A generează impulsuri de tensiune cu amplitudine de circa 4 kV, deter-
minând amorsarea descărcării în gazul inert. După timpul de lansare (până
la 8 minute) natriul vaporizează şi descărcarea electrică continuă în vapori
metalici. În funcţionare normală, tensiunea la bornele tubului T este de
circa 170 V şi blocul de amorsare
iese din funcţiune.
Rezultă în principal o
intensă radiaţie monocromatică
E1
(galben intens) cu o lungime de
T K undă de 589 nm, în apropiere de
valoarea corespunzătoare
E2
sensibilităţii spectrale maxime a
ochiului uman. Pentru a obţine o
îmbunătăţire a spectrului luminii
emise, pe partea interioară a
B balonul K este plasat un strat
S
230 V; fluorescent.
C ~
A
E 50 Hz Eficienţa luminoasă a
Fig. 2.27.  Lampa cu descărcare în vapori de lămpii creşte odată cu nivelul de
sodiu de înaltă presiune.

220
izolare termică. Pentru limitarea pierderilor de căldură datorate convecţiei,
în interiorul balonului K este necesar a avea un vid înaintat.
Având în vedere atmosfera agresivă datorată vaporilor de sodiu,
tubul T este realizat dintr-o sticlă specială.
Principalele avantaje ale lămpilor cu descărcare în vapori de sodiu
cu înaltă presiune sunt următoarele:
 durată mare de viaţă (peste 20 000 ore);
 o eficienţă luminoasă ridicată (până la 130 lm/W);
 formă compactă.
Principalele dezavantaje ale lămpii sunt:
 o slabă redare a culorilor (Ra < 20);
 necesită utilizarea unui balast şi a unui bloc de amorsare;
 durată mare a timpului de lansare şi relansare (până la 8 minute);
 costuri ridicate;
 datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice, curentul
electric absorbit din reţeaua de alimnetare prezintă un important spectru
armonic.

Având în vedere forma compactă, durata mare de viaţă, o eficienţă

luminoară ridicată însă o slabă redare a culorilor, lămpile cu descărcare în
vapori de sodiu cu înaltă presiune sunt utilizate practic numai pentru
iluminatul stradal şi al tunelurilor.
În prezent sunt realizate şi lămpi cu descărcare în vapori de sodiu cu
înaltă presiune, cu eficienţă luminoasă mai redusă, însă cu o bună redare a
culorilor, care pot fi utilizate şi în iluminatul interior.

2.3.2.5. Lămpi cu halogenuri metalice

Lămpile cu halogenuri metalice sunt realizate pe baza lămpilor cu

descărcare în vapori de mercur de înaltă presiune. Redarea culorilor şi
eficienţa luminoasă pot fi îmbunătăţite prin introducerea în tubul de
descărcare de ioduri de Na, In şi Tl precum şi mercur.

221
 Descărcare în interiorul tubului, în funcţionare normală, are loc în
vaporii iodurilor metalice şi nu apar liniile spectrale ale mercurului.
Principiul lămpii constă în faptul că cele mai multe dintre
halogenurile metalice vaporizează la temperaturi mult mai mici decât
metalul cu care sunt aliate. În tubul de descărcare este argon, puţin mercur
şi diferite halogenuri metalice (I, Br, Cl).
Îniţial se amorsează o descărcare în argon care trece în vapori de
mercur, iar apoi halogenura este vaporizată în canalul de plasmă
(temperatura peste 3000K) şi disociată. În continuare are loc descărcarea
în vaporii metalelor care au fost în componenţa halogenurilor şi rezultă un
spectru de emisie corespunzător acestora. În prezent sunt utilizate iodura
de sodiu, iodura de thaliu, iodura de indiu, iodura de scandiu, iodura de
thoriu, iodura de dysposiu, bromura de dysposiu, bromura de holmiu,
bromura de tuliu.
La temperaturi reduse metalul se aliază din nou cu halogenul
respectiv.
Principalele avantaje ale lămpilor cu halogenuri metalice sunt:
 o bună până la foarte bună redare a culorilor (Ra > 60);
 durată mare de viaţă (peste 15 000 ore);
 o bună până la foarte bună eficienţă luminoasă (60  110 lm/W);
 dimensiuni reduse;
 o ridicată stabilitate a culorilor în cazul utilizării tubului de
descărcare din material ceramic.
Principalele dezavantaje ale lămpii cu halogenuri metalice sunt:
 necesită blast inductiv şi bloc de amorsare;
 durată mare de lansare şi relansare (câteva minute);
 costuri ridicate;
 datorită caracteristicii neliniare a descărcării electrice, curentul
electric absorbit din reţeaua de alimentare prezintă un important spectru
armonic.
Lampa cu halogenuri metalice este utilizată pentru iluminatul halelor
industriale, a spaţiilor comerciale etc.

2.3.3. Alegerea lămpilor

222
 Alegerea adecvată a lămpilor se face în funcţie de condiţiile impuse
sistemelor de iluminat.
Principalele caracteristici ale lămpilor electrice utilizate în prezent
sunt indicate în fig. 2.28 şi în tabelul 2.8.

Tabelul 2.8
Principalele caracteristci ale lămpilor electrice

Puterea Eficienţa Durata

Sursa de lumină nominală luminoasă de viaţă Redarea
W lm/W ore culorilor
Lămpa cu
incandescenţă
 lămpi normale; 15  500 8  20 1 000 foarte bună
 lămpi cu 75  20  25 2 000 foarte bună
halogeni 2000
Lămpi cu descărcare
în vapori metalici de
joasă presiune

223
  tuburi 15  140 75  110 > 16 bună 
fluorescente 000 foarte bună
 lămpi 5  40 55  88
fluorescente 18  180 150  > 10 Bună
compacte 200 000 Nedefinit
 lămpi cu sodiu 8 000
Lămpi cu descărcare
în vapori metalici de
înaltă presiune
 lămpi cu mercur 100  2 32  60 > 20 slabă 
 lămpi cu sodiu 000 66  130 000 bună
 lămpi cu 50  1 > 24 medie 
halogenuri 000 60  110 000 bună

70  1 > 15 bună 

800 000 foarte bună
Lămpi cu inducţie 55  150 > 60 foarte bună
000

Eficienţa
Eficienţa Duratade
Durata de Culoare
Culoare Redarea
Redarea
luminoasă
luminoasă viaţă
viaţă culorilor
culorilor

Caracteristici
Caracteristici
alelămpilor
ale lămpilor

Posibilitatea
Posibilitatea
Duratade
Durata de dereglare
de reglareaa Temperatura
Temperatura
Duratade
Durata de
relansare
relansare fluxului
fluxului balonului
balonului
lansare Fig. 2.28
lansare  Caracteristici ale lămpilor
luminosemis
luminos emis
electrice.

224
 2.4. Iluminatul exterior

În cazul iluminatului exterior nu apar suprafeţe laterale care

limitează spaţiul analizat şi deci calculul poate fi efectuat prin metoda

4 M 3 M 4 3
1 2 1 2

P P

a) b)
E P  E P1  E P 2  E P3  E P 4 EP  EP1 2  EP1  EP3 4  EP 4
4 3
1 2
M

P
c)
225
EP  EP1 23 4  EP 2  EP 4  2  EP1
Fig. 2.36.  Calculul surselor de
punct cu punct, plecând de la curbele fotometrice ale surselor de iluminat
utilizate.

Înstalaţia de iluminat trebuie dimensionată în mod distinct pentru

carosabil şi pentru trotuar.
Este necesar a fi cunoscute date privind densitatea vehiculelor, tipul
de acoperământ al străzii, lăţimea, atât pentru carosabil cât şi pentru
trotuar, tipul de surse utilizate, înălţimea de prindere etc.
Străzile înguste sunt iluminate cu surse plasate pe o singură parte
(fig. 2.37) sau pe mijlocul străzii. Pentru străzile mai late, în mod obişnuit,
se foloseşte iluminatul pe ambele părţi (fig. 2.38).

T T T

S
H H H
S

O O W O
W
a) Fig. 2.37 Iluminat stradal unilateral.
T T

H H
S

O O
W
Fig. 2.38 Iluminat stradal bilateral:

a) dispunere alternată; b) dispunere faţa în faţă.

Dimensionarea instalaţiei de iluminat pentru trotuare se face pe baza

valorilor impuse ale nivelului de iluminare, indicate în funcţie de zona
circulată şi importanţa arterei. Sursele de lumină pot fi considerate
punctiforme şi calculul are loc prin metoda punct cu punct pe baza
algoritmului indicat în fig. 2.32.
Dimensionarea instalaţiilor de iluminat pe carosabil se face pe baza
valorilor impuse ale luminaţelor şi având în vedere suprapunerea

226
contribuţiilor diferitelor surse. Pentru cazul simplu al unei surse de lumină
(fig. 2.39) luminanţa în punctul Pi rezultă din relaţia
, (2.57)
în care pt = plpa este factorul de menţinere al sursei de lumină (produsul
dintre factorul de menţinere al lămpilor pl şi factorul de menţinere al
aparatului de iluminat pa), qPi – coeficientul de luminanţă (mărime
cunoscută, în funcţie de tipul sursei şi de unghiurile  şi ), EPi – nivelul
de iluminare în punctul Pi .
Relaţia (2.57) poate fi scrisă şi sub forma
. (2.58)
Intensitatea luminoasă Ic a sursei de lumină, în direcţia  este
cunoscută din curba fotometrică indicată de constructorul corpului de
iluminat pentru sursa standard de 1000 lm

, (2.59)
în care  este fluxul luminos al sursei utilizate, iar (Ic)1000 se citeşte din
Sk
’

Ic
H
 

y S’k

1,0 S”k Pi
y’k x
P’i 
y”k
0,5 xi
yi
xk
0,2
5
1,5 m O
d = 60
O’ m

Fig. 2.39  Calculul instalaţiilor de iluminat

exterior.
curba indicată de constructor.

227
 În cazul general, în care sunt mai multe surse de lumină, luminaţa
totală (LPi)total rezultă prin însumarea contribuţiilor celor n surse de lumină
. (2.60)
În relaţia (2.60) s-a considerat că toate sursele au acelaşi coeficient
de menţinere pt şi s-a notat cu rk expresia factorului de luminanţă redus
rk = qPicos3. (2.61)
Valorile factorului de luminanţă redus sunt tabelate pentru fiecare
sursă şi diferite valori ale unghiurilor ,  şi .
Alegerea surselor de lumină se face pe baza relaţiei (2.60), printr-un
calcul iterativ. Soluţia obţinută se verifică din punctul de vedere al
factorului de neuniformitate longitudinal, al factorului de neuniformitate
transversal şi al factorului de neuniformitate global, pentru un interval
dintre doi stâlpi succesivi, pe aceeaşi parte.

2.4.1. Aparate de iluminat pentru exterior

Aparatele de iluminat au rolul de a asigura redistibuţia şi transmisia

fluxului luminos emis de sursa (sursele) de lumină.
Un aparat de iluminat cuprinde în principal următoarele elemente:
 dispozitivul optic, care conţine sursa (sursele) de lumină, unul sau
mai multe reflectoare, difuzorul şi ecranul de protecţie vizuală;
 armătura mecanică, prevăzută pentru prindere şi protecţie
mecanică;
 elemente auxiliare (circuite de alimentare cu energie electrică,
elemente de reglare, bloc de pornire).
Un corp de iluminat este definit în principiu prin (fig. 2.40):
 axa de referinţă;
 axa optică;
 randamentul luminos 
, (2.62)

228
în care L este fluxul luminos emis de aparatul de iluminat; l – fluxul
luminos emis de una dintre cele n surse de lumină Reflecto
plasate în interiorul aparatului de iluminat. rSursa de
Clasificarea aparatelor de iluminat: lumină
 din punct de vedere mecanic: 12 clase  
Axa
IKxx, în care grupul de cifre xx indică energia (J)
optică
şocului pe care îl poate suporta corpul (clasa 00 – Axa
neprotejat); Axa de
referin
 din punct de vedere electric: 4 clase 0, I, II, Fig. 2.40vertica
lăCaracteristici
ţă ale unui
III în funcţie de nivelul de protecţie la aparat de iluminat.
electrocutare (clasa 0 – neprotejat);
 din punctul de vedere al repartiţiei intensităţii luminoase: 10 clase
BZx (BZ1 curba fotometrică cea mai îngustă).
Unghiul de protecţie vizuală prezintă o importanţă deosebită pentru
evitarea orbirii de inconfort. Se defineşte unghiul de protecţie  (fig. 2.41)
ca fiind unghiul limită sub care sursa de lumină devine vizibilă
observatorului.
Pentru evaluarea orbirii de inconfort se foloseşte factorul G având o
expresie empirică de calcul şi care ia în consideraţie următoarele mărimi
caracteristice:
 culoarea sursei de lumină;
 luminanţa medie pe carosabil;
 înălţimea de montare a surselor de lumină;
 numărul de surse de lumină montate pe un kilometru de drum
(efectul de flicker).

229
230
TABELE ȘI ANEXE

231
232
233
234
235
236
237
238
239
240
241
242