Proiectul: Noi priorități pentru necesitățile de îngrijire medicală a celor mai

dezavantajate persoane în etate din Moldova

CREȘTEREA ALBINELOR
Material didactic

Secvențe din manualul “Afaceri apicole” publicat de Agenția Națională de Dezvoltare Rurală - ACSA

• CALENDARUL LUNAR AL LUCRĂRILOR DE BAZĂ ÎN APICULTURĂ

• UNELE SFATURI PRACTICE ÎN MUNCA CU ALBINELE

• BOLI ŞI DĂUNĂTORI AI ALBINELOR. DIAGNOSTICA ŞI TRATAMENTUL LOR

• OBŢINEREA ŞI UTILIZAREA PRODUSELOR APICOLE.

0
CALENDARUL LUNAR AL LUCRĂRILOR DE BAZĂ ÎN APICULTURĂ
Ianuarie
Această lună este cea mai rece. Familiile puternice iarna sunt zgomotoase când le e cald,
de aceea li se vor lărgi urdinişurile, iar cele slabe fac zgomot când le este frig – li se va face o
izolare termică suplimentară, iar urdinişul – se va strâmta. În prima jumătate a lunii ianuarie
familiile se comportă liniştit, iar în cea de-a doua, odată cu începutul depunerii ouălor şi apariţiei
puietului, zumzetul sporeşte.
Iarna, în timpul geros, ghemul de albine este strâns, iar dacă temperaturile devin pozitive,
el se afânează. Cu cât e mai geros timpul, cu atât mai multă miere consumă albinele pentru
încălzirea ghemului şi menţinerea temperaturii în stup, care în centrul lui nu se coboară mai jos
de +250C, iar la periferie – nu mai puţin de + 60C.
În condiţiile republicii noastre iernarea are loc în aer liber. De modul cum iernează
albinele, va depinde şi productivitatea în sezonul următor. Familiile care iernează bine şi ies
puternice din iarnă vor avea şi o productivitate mai sporită, şi invers – cele slabe vor aduce multe
griji apicultorului.
În timpul iernii munca în stupină se reduce la următoarele:
• vizitarea ei de 1-2 ori pe săptămână;
• curăţarea urdinişului de zăpadă sau gheaţă;
• ascultarea albinelor.
Ascultarea - se va face odată la două săptămâni cu ajutorul unui furtun subţire din
cauciuc, un capăt al căruia se pune în urdiniş, iar celălalt în ureche. În acest scop mai poate fi
folosit stetoscopul medical, de la capătul căruia se scoate diafragma, pentru a putea fi introdus
prin urdiniş capătul eliberat. În lipsa acestora, pur şi simplu se va apăsa urechea pe peretele
stupului, dacă nu se aud, se va ciocăni uşor de câteva ori în stup, ca ele să se agite.
În funcţie de sunetele depistate, se stabileşte starea familiei.
În familiile normale se aude un vuiet egal, liniştit şi uniform, iar ciocănind uşor cu
degetul în perete, zumzăitul se întăreşte ca imediat să revină la normă. Dacă la ascultare se aud
zgomote suspecte, posibil că în stup au nimerit şoareci. Dacă nu e frig cuibul va fi desfăcut, iar
rozătoarele distruse; sau după diafragmă se vor pune boabe otrăvite acestea care fiind consumate,
vor duce la pierirea şoarecilor care în continuare vor fi scoşi din stup. O altă dovadă a prezenţei
şoarecilor în stup este faptul că albinele moarte scoase din stup sunt fără de cap.
În timpul iernării în unele familii de albine mai pot apărea şi alte stări anormale:
insuficienţa sau epuizarea hranei, pierderea mătcii, diaree, umiditate înaltă etc, care conduc la
activizarea organismului şi prin urmare la slăbirea lui. În cazul când s-a stabilit că rezervele de
hrană sunt epuizate, completarea se va face după zborul de curăţare.
Atunci când rezervele de hrană sunt mici iar familiile sunt puternice, până la zborul de
curăţare se poate folosi ca hrană candy (fără albumine). Candy cu proteină se foloseşte mai ales
la familiile slăbite, lipsite de păstură în cuib. Nu se va folosi sirop cu zahăr, întrucât aceasta
activează zborul albinelor şi ele vor ieşi din stup.

1
 În ianuarie va fi efectuată reparaţia stupilor de rezervă; va fi verificat inventarul apicol;
pregătite ramele şi însârmate; vor fi procuraţi fagurii artificiali şi vor fi aşezaţi în rame.
Începând cu luna ianuarie albinele folosesc mai multă miere, ca urmare creşte încărcătura
intestinală. O familie de putere medie consumă în luna ianuarie 1 kg de miere. Pot pieri familiile
slăbite, cele bolnave de locă sau care sunt infectate de mai mult de 3% de acarieni.
Februarie
Este ultima lună de iarnă, ziua continuând să crească, iar durata nopţii să se micşoreze.
Soarele încălzeşte tot mai puternic, zăpada poate să înceapă a se topi, însă tot se menţine timp
rece. În ghem temperatura creşte de la 250C până la 330C. Se va urmări ca urdinişurile să fie
curate şi întredeschise. Apare puietul, iar matca continuă să depună ouă tot mai intens.
Pe timp de iarnă albinele consumă puţină hrană, însă odată cu apariţia puietului viaţa în
familie se activează, se aude un zumzet ridicat, dar egal, se dublează cantitatea de hrană
consumată. O familie de putere medie în februarie consumă zilnic 50 g de miere.
În februarie stupina va fi vizitată mai des şi se va urmări starea familiilor, ascultându-le.
În cazurile când rezerva de hrană se termină, în stup se aude un zgomot slab şi la ciocănire în
stup, albinele reacţionează slab. Este necesar de a hrăni urgent albinele, deoarece dacă nu vor fi
hrănite, familiile vor pieri. Poate fi administrată mierea din fagurii de rezervă pregătiţi din
toamnă, sau în lipsa lor se va folosi candy.
Dat fiind faptul că pe parcursul iernii albinele consumă hrană, însă fecalele nu se elimină
până la zborul de curăţare, ele acumulându-se în organism, uneori pot constitui până la 40 g, deci
practic până la jumătate din greutatea albinei. Când iarna nu e geroasă, în jumătatea a doua a lunii
februarie albinele ies în zborul de curăţare. Înainte de acest zbor este necesar de a deschide
urdinişurile şi de a le curăţa de albină moartă, iar dacă zăpada nu s-a topit, se vor curăţa şi
scândurelele de zbor, capacele stupilor, iar în faţă se va presăra cenuşă care va grăbi topirea
zăpezii şi se vor pune paie, ca albinele să nu cadă pe pământul rece.
Dacă este necesar să impunem accelerarea zborului de curăţare, se va proceda în felul
următor: În zilele calde se va scoate capacul, salteluţa protectoare şi podişorul, lăsând pentru un
timp stupul descoperit, însă se va avea grijă să nu fie curent, care ar provoca pierderi mari de
căldură. La sfârşitul zilei urdinişurile se vor reduce la dimensiunile care au fost pe toată perioada
iernii.
În mod obişnuit zborul de curăţare are loc la temperatura de +100C la umbră. După modul
cum are loc zborul de curăţare, se poate judeca despre starea familiei:
1. familiile puternice îl efectuează pe parcursul a 30-40 minute;
2. din familiile slabe şi bolnave zboară un număr redus de albine, sau nu zboară defel;
3. dacă albinele umblă pe perete parcă căutând ceva, înseamnă că familia a rămas fără
matcă;
4. fecalele de pe scândurica de zbor, abdomenul umflat al albinelor denotă faptul că mierea
s-a înăcrit sau este prezentă boala nosema;
5. prezenţa pe scândurică a unor fărâme de faguri este o mărturisire că familia a suferit din
cauza şoarecilor.

2
 Dacă în acest răstimp din unii stupi nu iese nici o albină, iar la ciocănit nu reacţionează,
este un semn că familia a pierit. În acest caz, se va închide urdinişul ca să nu pătrundă albinele-
hoaţe.
În februarie se termină repararea stupilor şi a inventarului apicol şi prinderea fagurilor
artificiali în rame.
Martie
Este prima lună a primăverii. Zilele continuă să se mărească, crescând şi temperatura
aerului, iar nopţile – se micşorează. În anii cu iernile lungi zborul de curăţare al albinelor poate
avea loc nu în februarie, după cum s-a menţionat mai sus, dar în prima jumătate a lunii martie.
Apar primele flori la plantele melifere cu înflorire timpurie de primăvară, de la care albinele
încep a aduna nectar şi polen (corn, alun, podbal, salcie), ceea ce contribuie la o dezvoltare mai
intensă a familiilor.
Sarcina apicultorului primăvara este să dirijeze instinctul de înmulţire al albinelor, fapt
care contribuie la formarea unor familii puternice, sănătoase şi capabile de muncă pentru culesul
principal.
Primul control sumar al familiilor de albine se face într-o zi însorită, fără vânt, la
temperatura aerului de +120C. Scopul este de a determina starea familiilor după iernare –
prezenţa mătcii, a hranei şi a puietului.
În timpul controlului este de asemenea necesară curăţarea fundului stupului de albinele
moarte şi resturile de ceară. Albinele moarte vor fi arse, iar resturile de ceară – cernute. Acest
control se înfăptuieşte în modul următor: se ridică capacul stupului, se strânge materialul izolant
şi cel cu care a fost acoperită zona cuibului (scândurelele sau pânza), dar nu pe toată lărgimea
cuibului. Se verifică ramele de la exteriorul cuibului, în acelaşi timp determinându-se cantitatea
de miere din ele, apoi – centrul cuibului.
Dacă este puiet, înseamnă că familia are matcă şi nu este necesară căutarea ei. În caz că se
observă puiet de trântor căpăcit, urmează că matca s-a trântorit.
Dacă matca a murit, familia este orfană. Astfel de cazuri se caracterizează prin aceea că:
lipsesc ouăle şi puietul; albinele cu abdomenul ridicat stau alarmate pe faguri; agită aripile; emit
un sunet „plângăreţ” caracteristic.
Asemenea familii se unesc cu altele, care pot să fie slabe, dar cu mătci, stropindu-se
înainte de aceasta ambele familii cu o soluţie de valeriană, sau de mentă pentru a le da un acelaşi
miros.
Unificarea cu familii bolnave este categoric interzisă.
Rezervele de hrană se stabilesc prin verificarea fagurilor. Despre starea cuibului se mai
poate judeca după umezeală, mucegaiul şi petele de diaree de pe faguri şi de pe pereţii interiori ai
stupului. Fagurii mucegăiţi, fără puiet, atacaţi de şoareci vor fi înlocuiţi cu alţii buni, iar stupul,
dacă este murdărit de diaree, va fi schimbat. În stup se lasă numai atâţia faguri, câţi sunt acoperiţi
bine cu albine. Dacă în cuib au rămas mai puţin de 3 kg miere, se dau faguri cu miere din rezervă,
sau se completează cu turte de candy. În condiţii de vreme caldă se poate administra în fagure
sirop de zahăr în raport de 1: 1 (apă : zahăr).
3
 Odată cu apariţia puietului temperatura ghemului de iernare devine aproximativ de 350C,
creşterea acesteia fiind realizată cu un aport sporit al consumului de hrană. De aceea, sunt foarte
importante mijloacele de reducere a pierderilor de căldură atât în centrul, cât şi la periferia
cuibului prin strângerea lui (cuibului), încălzirea cu materiale izolante.
Întrucât pentru dezvoltarea puietului este necesară menţinerea unei temperaturi constante,
iar primăvara temperatura mediului este destul de joasă şi poate varia foarte mult, în familiile
slabe este necesară strâmtorarea cuibului. În acest scop, în peretele lateral dinspre sud se pune un
fagure cu hrană, iar după el toţi fagurii cu puiet şi diafragma. Restul fagurilor cu hrană se vor
pune după diafragmă. În acest mod diafragma împarte cuibul în două părţi: una caldă, unde se
creşte puietul, şi alta comparativ rece, unde se depun rezervele de hrană.
În martie este bine să se lase deschis doar urdinişul mic superior; cel inferior se închide,
întrucât curenţii reci pot duce la un consum mai mare de hrană, or la o concentraţie mai mare de
bioxid de carbon în stup, ca urmare a activităţii mai intense a albinelor, sau la răcirea puietului.
În a doua jumătate a lunii martie se pot administra hrana şi unele medicamente pentru
profilaxia bolilor infecţioase. Este strict interzisă administrarea de streptomicină în turte, sirop de
zahăr, întrucât aceasta mai apoi se va regăsi în mierea de salcâm şi o va face improprie pentru
valorificarea ca miere marfă. În cazurile când unele familii au murit, se va stabili cauza morţii,
din stupi se vor scoate ramele, ceara se va topi iar lăzile vor fi scoase şi dezinfectate. Nu se
admite ca astfel de stupi să rămână pe loc, mai ales cu urdinişurile deschise, deoarece albinele din
alte familii, pătrunzând în ei, pot contribui la răspândirea bolii şi, în afară de aceasta, se deprind
cu furtişagul, fenomen care se va manifesta şi mai apoi.
O importanţă mare pentru albine, mai ales primăvara, o are asigurarea stupinei cu apă.
Într-un loc însorit, ferit de vânturi reci, se amplasează adăpătorul cu apă caldă îndulcită astfel,
încât să li se imprime albinelor deprinderea pentru acel loc. În locurile deschise, adăpătorul se
înconjoară cu un gard des şi scund, care-l apără de vânturi reci.
Aprilie
Odată cu mărirea zilei temperatura creşte şi apar flori. Luncile se acoperă cu un covor
gingaş, iar la jumătatea lunii înfloreşte păpădia, colorând pământul în galben-portocaliu,
înfloresc: caisul, piersicul, cireşul, prunul. Familiile de albine îşi încep activitatea din afara
stupului.
În familie raportul dintre albinele de iernare şi cele nou apărute se schimbă în fiecare zi în
favoarea albinelor tinere. Este momentul când albinele îmbătrânite, datorită uzurii, vor muri,
lăsând locul noii generaţii. Acesta este momentul cel mai dificil în familia de albine, fenomen
observat, de obicei, în a doua jumătate a lunii aprilie.
Când temperatura aerului este de minimum +150C şi nu este vânt, se va face revizia de
primăvară. Scopul ei este: de a verifica toate familiile de albine, de a stabili cantitatea şi calitatea
hranei, prezenţa mătcii, a puietului şi starea lor, starea generală şi puterea familiei, restrângerea
cuibului, curăţarea stupilor, începerea hrănirilor stimulative de primăvară. Toate observaţiile
efectuate se vor trece în registrul prisăcii.

4
 Pentru o bună dezvoltare, în fiecare familie de albine trebuie să existe minimum 8-10 kg
miere şi 2-3 faguri cu păstură. Dacă rezervele de hrană sunt slabe, se vor administra rezerve din
cele păstrate în depozit, sau se va da sirop de zahăr în concentraţie 1:1.
Determinarea corectă a puterii familiei permite să se ia măsurile necesare dezvoltării
normale a acesteia. Cuibul se lărgeşte cu faguri de culoare brună, brun-deschisă, cu o suprafaţă
mică de miere. După o iernare grea, albinele nu ocupă toţi fagurii cuibului şi acesta trebuie
strâmtorat, iar fagurii liberi de albine se trec după diafragmă. Dacă aceşti faguri conţin miere
căpăcită, ei se descăpăcesc, dând posibilitate albinelor să o treacă în cuib, stimulându-se astfel
ouatul mătcii.
Determinarea stării mătcii şi a cantităţii de puiet. Prezenţa şi calitatea mătcii în familie
nu se apreciază numai vizual, ci şi după calitatea puietului căpăcit şi necăpăcit, precum şi după
aşezarea acestora pe faguri.
Cei mai importanţi indici ai calităţii mătcii sunt:
− puiet de calitate, compact şi depus în formă elipsoidală care indică ponta regulată a
mătcii o perioadă îndelungată de timp;
− puiet de calitate proastă, împrăştiat, care dovedeşte că ponta mătcii a fost neregulată
sau că este prezentă o boală a puietului;
− pe faguri nu există puiet sau ouă depuse şi totuşi familia este liniştită şi după un control
atent se poate găsi matca. Pentru stabilirea calităţii ei, trebuie dată familiei o ramă cu
puiet necăpăcit (fagure de control), de la o familie sănătoasă şi hrană stimulentă. Dacă
şi după aceasta matca nu va depune ouă, ea trebuie schimbată;
− în cazul că matca este defectată (fără picior, fără aripă, bătrână) sau are ponta
neregulată, ea trebuie înlocuită. Familiile orfane, dar puternice, primesc o matcă din
rezervă, cele slabe – o matcă împreună cu faguri, albine şi puiet. În cazul în care lipsesc
mătcile de rezervă, familiile slabe se unesc cu altele normale.
Doi dintre indicii principali ai stării familiilor de albine sunt: puietul şi suprafaţa acoperită
de acesta. Cu cât cantitatea de puiet este mai mare în momentul reviziei de primăvară, cu atât mai
bine a iernat familia. Se determină, de asemenea, numărul de faguri cu puiet şi raportul între
suprafaţa ocupată cu puiet faţă de întreaga suprafaţă a fagurilor din cuib. Dacă puietul este pe
patru faguri, iar suprafaţa ocupată de el este egală cu a unui fagure standard, înseamnă că familia
este de putere medie.
Completarea cuiburilor. După terminarea tuturor lucrărilor descrise mai sus, cuibul se
completează după cum urmează: către peretele lateral încălzit de soare se pun 1-2 faguri cu miere
şi păstură, alături cu aceştia vor fi fagurii cu puiet în aceeaşi ordine în care se aflau în momentul
efectuării reviziei, apoi din nou 1-2 faguri de miere şi păstură, după care se pune diafragma, în
spatele căreia se aşează pernuţele pentru încălzire. La completarea cuibului nu se folosesc fagurii
mucegăiţi şi cu defecte.
În timpul reviziei principale de primăvară trebuie curăţate bine toate ramele şi stupul. Se
răzuieşte cu dalta ceara de pe leaţurile superioare ale ramelor, propolisul şi petele de diaree;
stupii rămaşi goi se dezinfectează.
5
 Păstrarea căldurii în cuib rămâne, ca şi în timpul iernii, o grijă principală a
apicultorului.
În primăvară, în plină perioadă de dezvoltare a familiilor de albine, când în stup există
rezerve de hrană, matca îşi intensifică în fiecare zi ponta. Spaţiul existent este mare acum (celule
golite de miere, rame în excedent). Ca urmare, familia se extinde pe toate ramele, nereuşind să
încălzească puietul. Apariţia unor zile capricioase, cu temperaturii scăzute, în unele zone chiar cu
lapoviţă, poate duce la reformarea ghemului şi părăsirea puietului, ceea ce determină pieirea lui.
De aceea, ca lucrare principală, apicultorul trebuie să lucreze „cu un cuib strâns”, adică eliminând
ramele care sunt în plus astfel, încât albinele să acopere bine fagurii rămaşi în stup. Procedând în
aşa mod, căldura va fi asigurată la nivelul necesar.
Îngrijirea albinelor după revizia de primăvară. După ce în timpul reviziei de primăvară
au fost înlăturate toate neajunsurile suferite de familiile de albine în urma iernării şi în cuiburi au
fost asigurate condiţiile optime pentru dezvoltarea lor, familiile de albine nu mai au nevoie de
îngrijiri timp de două-trei săptămâni. În continuare, îngrijirea în timpul primăverii va consta în
completarea rezervelor de hrană şi în folosirea culesului.
În perioada fără cules, albinele folosesc hrana gata pregătită şi rezerva din stup se reduce,
de aceea, pentru dezvoltarea normală a familiei, este necesară completarea periodică a rezervelor
de hrană în paralel cu lucrările de lărgire a cuibului.
Hrănirea albinelor după revizia de primăvară. În lipsa culesului şi a ramelor cu rezerve
de miere, familiile se hrănesc cu sirop de zahăr în felul următor: 1 l apă se fierbe, apoi se adaugă
1kg zahăr, se ia vasul de pe foc şi se amestecă bine până se dizolvă complet zahărul. Din siropul
astfel obţinut se dă fiecărei familii, în hrănitor, câte 1-1,5 l. Pentru a nu se provoca furtişagul,
această lucrare se face seara, când nu mai este zbor de cules.
În siropul de zahăr se pot adăuga covitsan, care stimulează glandele faringiene,
producătoare de lăptişor pentru hrănirea larvelor. În acest scop, şi pentru stimularea creşterii
puietului, de asemenea, se poate folosi cu succes vitamina B12 – 1 fiolă (100 mg) la 5 l sirop de
zahăr.
În aprilie se va mai efectua:
Transferarea familiilor din stupii care au iernat în stupi curaţi şi dezinfectaţi;
Primul tratament contra varroozei;
Stimularea pontei mătcii şi profilaxia contra locei americane şi celei europene cu
preparatele recomandate.
Mai
Este ultima lună a primăverii, temperatura constituind 15-180C, deşi în prima decadă mai
există pericolul îngheţurilor. Are loc înflorirea în masă a pomilor fructiferi şi este pe larg
cunoscut că atât calitatea, cât şi cantitatea recoltei culturilor apicole entomofile, depind de
calitatea polenizării florilor.
Deosebit de important este deplasarea albinelor în livezi primăvara când chiar la
temperaturi scăzute ele activează destul de intens. Dacă suprafaţa de polenizat este un patrulater

6
(latura – 1500 m), pentru o polenizare uniformă se recomandă aşezarea stupilor în grupe mici cu
distanţă între ei de 1 km. Este important ca albinele să fie aduse la începutul înfloririi.
Familiile deplasate la polenizare trebuie să fie puternice, să aibă multe albine zburătoare
şi cuib de puiet dezvoltat, mai ales cel necăpăcit, întrucât pentru creşterea acestuia este nevoie de
mult polen şi albinele cercetează intens plantele, strângându-l chiar şi acolo unde secreţia de
nectar este neînsemnată. La polenizarea livezilor se recomandă de avut 3-5 familii la 1 ha.
Luna mai este luna în care familia de albine, sub influenţa condiţiilor meteo, îşi manifestă
puternic capacitatea de dezvoltare, mătcile ajungând să depună până la 2000 de ouă pe zi.
Capacitatea mătcii de a depune ouă trebuie să fie scontată de capacitatea albinelor de a
creşte un număr atât de mare de larve. Matca tânără de o calitate bună poate ajunge la asemenea
performanţă, dar o matcă îmbătrânită, cu defecte nu poate asigura dezvoltarea necesară a familiei
în această perioadă. De aceea, în familiile cu astfel de mătci se pot observa botce de salvare sau
de schimbare liniştită.
Albinele tinere (doici) vor trece la creşterea puietului, prin depunerea lângă ouă a unei
cantităţi mici de lăptişor de matcă, amestecat cu miere. Pe zi ce trece această cantitate va fi din ce
în ce mai mare, proporţia între elementele care constituie hrana larvei fiind schimbată aproape în
fiecare zilnic.
Având în vedere că în luna mai apare culesul la salcâm, când familiile trebuie să ajungă la
o dezvoltare maximă, este necesar ca în stupină să se acorde o atenţie deosebită lucrărilor de
stimulare a dezvoltării acestora. La începutul lunii mai familiile de albine trebuie să se găsească
în plină dezvoltare.
Lărgirea cuibului este o acţiune care se desfăşoară periodic la câteva zile.
Asigurarea spaţiului de depus ouăle se face prin spargerea cuibului, adică introducerea
periodică a ramelor goale în mijlocul ramelor cu puiet. Pe măsură ce aceste rame sunt umplute cu
ouă, se vor introduce alte rame. De preferinţă ramele trebuie să fie de culoare mai închisă, din
care au mai eclozionat şi alte generaţii de puiet.
Acolo unde puterea familiilor permite, se pot introduce rame de faguri artificiali la clădit
tot prin spargerea cuibului sau lateral de cuib.
Hrănirile de stimulare cu sirop vor fi încetate cu 10 zile înainte de declanşarea culesului la
salcâm. În vederea valorificării la maxim a culesului la salcâm, se vor face unificări la familiile
slabe pentru a prelua albinele culegătoare.
Se va asigura spaţiul de depozitare a nectarului şi a mierii, precum şi clădirea de faguri
artificiali, întrucât practica demonstrează că fagurii cei mai buni sunt clădiţi în timpul înfloririi
livezilor. Nu este nevoie să se aştepte clădirea deplină a fagurilor – cei clădiţi pe jumătate se
înlocuiesc cu alte foi. Când va sosi timpul culesului intens, fiind puşi în stup, albinele termină
repede clăditul celulelor şi le umplu cu miere. Aceasta este o metodă sigură de obţinere de faguri
de calitate şi de sporire a producţiei de miere.
Iunie
La sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie înfloreşte salcâmul alb, care este sursa
principală de cules.
7
 Metode verificate permit ridicarea substanţială a producţiei de miere. Una dintre aceste
metode este întreţinerea a două mătci, principiul căreia constă în faptul că nu lucrează numai o
singură matcă, cum se practică tradiţional, ci două în acelaşi timp. Practic, în stupul orizontal, în
afara familiei de bază se mai întreţine o matcă ajutătoare–după o diafragmă oarbă (în buzunar).
În timpul salcâmului matca de rezervă se unifică cu familia de bază, în final întărind-o pe
aceasta cu albinele zburătoare ale roiului şi cu puietul căpăcit, care va ecloziona în timpul culesului
principal.
Trebuie de remarcat că ponta intensă a mătcii în timpul culesului principal influenţează
negativ culesul de miere, întrucât hrănirea unui număr mare de larve reduce activitatea de zbor a
albinelor şi măreşte consumul de miere. De aceea, o asemenea pontă trebuie limitată; în stupii
orizontali matca trebuie să se găsească pe 4-5 faguri izolaţi lângă care se pune o gratie
despărţitoare prin orificiile căreia albinele lucrătoare pot trece, iar matca nu poate trece. Această
gratie se foloseşte maximum 12 zile, altfel familia slăbeşte, fapt care se reflectă negativ asupra
culesului următor la tei sau floarea-soarelui. În stupii multietajaţi şi cei cu patru corpuri, gratia
despărţitoare se amplasează între al doilea şi al treilea corp, iar la acei cu două corpuri – între
primul şi cel de al doilea. Una dintre metodele de bază de sporire a culesului (cu până la 40-50%)
constă în introducerea la timpul oportun a fagurilor suplimentari în stupi pentru prelucrarea
nectarului lichid şi depozitarea mierii.
Alimentate abundent în timpul culesului de la salcâm, secretând multă ceară, albinele
clădesc intens fagurii, de aceea în stupi se introduc periodic rame cu faguri artificiali .
În timpul culesului controlul stupilor se reduce la minimum, pentru a evita deranjarea
albinelor.
În caz de absolută necesitate, verificarea stupilor se face în a doua jumătate a zilei.
Iulie
Familia de albine intră în această lună în ultima parte a ciclului ei biologic. Activitatea
este îndreptată spre acumularea rezervelor de hrană pentru iernare. Instinctul de acumulare este
acum cel dominant în detrimentul instinctului de înmulţire, fapt ce determină ca activitatea
principală a familiei să fie culesul şi prelucrarea nectarului şi a polenului, mai puţin creşterea
puietului.
Lupta între matcă şi albinele culegătoare devine vizibilă, acestea umplând cât mai multe
celule cu nectar şi polen, spaţiul destinat ouatului mătcii devine astfel din ce în ce mai mic,
fenomen evident la culesul de floarea-soarelui, unde bogăţia nectarului duce, în general, la
blocarea cuibului. Acesta, asociat cu uzura albinei, determină o scădere a populaţiei familiei de
albine, făcând-o vulnerabilă la expansiune, specifică în această perioadă, a acarianului Varrooza.
Experienţa folosirii familiilor formate în iunie arată că, de obicei, acestea nu reuşesc să se
întărească cu forţe proprii – prin creşterea de puiet în primele săptămâni, dată fiind pierderea
concomitentă a albinelor adulte prin mortalitate naturală. Deja după 3-4 săptămâni de la formarea
roiului pe 6 rame, începe să se simtă lipsa albinelor necesare hrănirii şi încălzirii puietului în
creştere cantitativă, ceea ce obligă matca să–şi reducă ouatul. Această perioadă critică durează
aproape o lună şi se termină cu bine doar odată cu creşterea absolută a cantităţii de albine
8
eclozionate din puietul căpăcit, cu reluarea ouatului mătcii şi a depunerii cantităţii necesare de
puiet, în condiţiile unui cules de întreţinere. Este logică paralela între scăderea ouatului şi
stagnarea familiei, având ca rezultat neasigurarea cu hrană a tinerei familii nici măcar la culesul
de floarea-soarelui. Implicit, această perioadă se caracterizează printr-o creştere a puterii.
Folosirea acestor metode în practică permite ca familiile nou formate să atingă până la
culesul de floarea-soarelui puteri de până la 3 kg albină, ceea ce garantează şi asigurarea cu
rezerve de hrană, realizarea de miere marfă şi, în general, o iernare bună.
În această lună (iar în unii ani la sfârşitul lunii iunie) înfloreşte teiul. Chiar după
încheierea culesului la tei, dacă stupina va fi deplasată în pastoral, la un alt cules, este indicat ca
în fiecare familie să se lase 5-6 kg de miere ca rezervă de hrană.
Apicultorul va opri în depozit de la fiecare cules câte 1-2 faguri cu miere căpăcită pentru
fiecare familie.
Imediat după culesul de tei se pot forma roiuri artificiale cu mătci de rezervă, cărora
trebuie să li se acorde toată atenţia, astfel ca printr-o dezvoltare corespunzătoare până la intrarea
în iarnă să atingă nivelurile de putere şi rezerve de hrană proprii unei familii de putere mijlocie.
Lucrările efectuate trebuie să asigure toate condiţiile necesare pentru o valorificare în cele mai
bune condiţii a culesurilor următoare în paralel cu acţiunile de polenizare a culturilor agricole
entomofile.
Pregătirea familiilor pentru polenizare şi cules la floarea-soarelui. Pe teritoriul republicii
floarea-soarelui înfloreşte începând cu jumătatea lunii iulie, recolta de miere depinzând de
pregătirea făcută de apicultori albinelor. Trebuie amintit faptul că mierea-marfă se poate obţine
doar dacă familiile de albine sunt puternice la începutul înfloririi florii-soarelui (nu mai puţin de
18-20 intervale în stupii orizontali, două corpuri la stupii cu două corpuri şi trei corpuri la cei
multietajaţi), contrar culesului de la salcâm. Acest fapt se explică prin producţia de nectar mai
redusă la floarea-soarelui: 1 ha de cultură înflorită secretă 40-60 kg nectar, în timp ce salcâmul dă
600 şi uneori până la 1000 kg/ha.
Trebuie de avut în vedere şi un alt specific al culesului de la floarea-soarelui – durata
înfloririi. Acest indicator este determinat ca lună calendaristică şi întrece acelaşi indicator al
salcâmului. Din cauza lipsei de surse melifere în iulie, matca îşi poate întrerupe ouatul, în special
în stupinele care nu practică pastoratul, fapt cu totul nedorit înaintea înfloririi florii-soarelui,
pentru că puţinele albine tinere nu pot înlocui pe cele foarte uzate şi familiile slăbesc puternic.
Se mai pot unifica, de asemenea, familii ajutătoare cu cele de bază, rezultând un surplus
de albine culegătoare. În acest caz se poate lăsa albinelor dreptul de a-şi alege matca,
îndepărtându-se podişorul despărţitor (diafragma oarbă), dacă familia ajutătoare se află în acelaşi
stup cu cea de bază.
O importanţă mare o are şi distanţa de la stupină până la lanul de floarea-soarelui. Se
consideră optimă distanţa de până la 500 m. De aceea, pentru a se stimula activitatea de cules a
albinelor la cultura respectivă, stupina trebuie adusă cât mai aproape de lanul înflorit.
Respectarea termenelor scuteşte albinele de căutarea altor surse de cules. Transportul şi

9
amplasarea lor din timp, le dă posibilitatea să valorifice toată perioada de înflorire şi să menţină
niveluri ridicate ale recoltelor de miere marfă.
Toate metodele descrise mai sus se folosesc la orice sistem de stupi.
În cazul unor perioade cu călduri excesive se va asigura ventilaţia suplimentară a stupilor
care vor fi protejaţi de razele solare prin aşezarea la umbră sau amplasarea ierbii cosite pe
acoperişul stupului.
Cu ocazia intervenţiilor în cuib nu se va scăpa din vedere controlul puterii familiilor şi al
stării sanitar-veterinare, luându-se de îndată măsurile ce se impun la apariţia primelor semne de
boală sau infestare cu acarieni. Continuă lucrările de creştere a mătcilor din familiile puternice şi
de înlocuire a mătcilor vârstnice şi necorespunzătoare, urmărindu-se ca anual să primească mătci
tinere cu o valoare biologică ridicată.
Spre sfârşitul lunii iulie o atenţie deosebită trebuie de atras la prevenirea declanşării
furtişagului prin restrângerea cuibului şi micşorarea urdinişului. Totodată trebuie de continuat
tratamentele pentru loca europeană şi loca americană cu ascoferoză.
August
August este ultima lună a verii, nopţile devin mai lungi şi mai întunecoase, zilele mai
scurte, dar soarele este blând.
După terminarea ultimului cules se impune controlul familiilor în scopul stabilirii
prezenţei mătcii în cuib şi a calităţii acesteia (se apreciază cum sunt depuse ouăle – pontă
compactă sau cu spaţii goale).
La control se determină, de asemenea, şi cantitatea puietului, întrucât albinele care au
participat la cules sunt uzate, nu mai ajung să trăiască până în primăvară. Puterea familiei este
direct proporţională cu cantitatea de puiet din fagurii cuibului: albinele eclozionate în august sunt
cele care vor ierna. Trebuie avut în vedere că în timpul culesului de la floarea-soarelui, albinele
reduc (îngrădesc) singure ouatul mătcii. De aceea după terminarea culesului familiile au puţini
faguri cu puiet şi acela ocupă 2/3 din faguri. Astfel, una din sarcinile principale este creşterea
maximă de albine tinere care vor asigura succesul iernării.
Controlul dă şi imagini despre hrană, deoarece pentru iarnă trebuie pregătite din timp
rezerve de miere de calitate şi în cantitate suficientă. Mierea de floarea-soarelui nu este bună
pentru iernare, din cauză că face parte din sorturile cu cristalizare rapidă: jumătate din ea se
înlocuieşte cu zahăr, la mijlocul lunii august. Dacă totuşi din cauza lipsei zahărului, albinele
iernează pe asemenea miere, este necesar un control amănunţit pentru a se evita pierderea
familiilor din cauza cristalizării mierii. Din rezervele de hrană pentru iarnă a stupinelor din păduri
se elimină complet mierea de mană identificată şi se înlocuieşte cu zahăr, în caz contrar prezenţa
ei se reflectă negativ asupra succesului iernării.
Nu totdeauna mierea de mană poate fi deosebită de cea florală după aspect şi gust, deşi
are o culoare mai închisă cu nuanţă verzuie sau brună, este vâscoasă cu un gust caracteristic şi
mai puţin dulce ca mierea, de aceea este necesar să i se facă analiză. Pentru aceasta, cu o linguriţă
se iau probe de miere a câte 20 g din cuiburile a cinci familii (în porţii mici, din rame diferite), se

10
strâng într-un pahar şi se amestecă bine. Există două metode de analiză: reacţia cu alcool şi cea
cu apă de var.
1. Reacţia cu alcool: un volum de miere se diluează într-o cantitate egală de apă de ploaie
(sau apă fiartă şi răcită) şi se adaugă 10 părţi de alcool. Agitată, soluţia de miere cu
amestec de mană se tulbură. Mierea de hrişcă nu se analizează prin această metodă,
pentru că şi ea se tulbură în amestec cu alcoolul.
2. Reacţia cu apă de var: o cantitatea mică de miere se amestecă cu grijă cu două părţi de
apă de ploaie şi se încălzeşte până la fierbere. Se adaugă apoi 10 părţi de apă de var, se
încălzeşte din nou până la fierbere. În prezenţa manei, pe fund se depun fulgi de
culoare brună.
Pentru pregătirea apei de var, o parte de var nestins se dizolvă în trei părţi de apă de ploaie
şi se lasă să se aşeze timp de 12 ore. După aceasta, lichidul transparent se scurge cu grijă: acesta
va fi apă de var.
La determinarea amestecului de mană în miere, este bine să se facă mai întâi analiza
mierii de salcâm – ca etalon pentru controlul rezervelor de hrană.
Cu ocazia verificării familiilor de albine după cules se execută şi o primă strâmtoare a
cuibului, pentru că familia încă se mai dezvoltă şi se îndeplineşte regruparea ramelor: ramele cu
gratie despărţitoare, iar după acestea – rame cu miere. Fagurii rămaşi în cuib trebuie să fie de
culoare mai deschisă şi de calitate. Ramele cu miere puţină şi cu defecte (faguri vechi, rupţi) se
scot şi se trec dincolo de diafragmă. Ramele cu miere puţină se descăpăcesc, pentru ca albinele să
tragă mierea în cuib. Fagurii noi, deschişi la culoare, se scot, de asemenea, pentru timpul iernării
– aceştia nu ţin cald (de altfel şi mătcile evită să depună ouă în ei toamna). Dacă fagurii albi au
resturi de puiet, aceştia se pun aproape de diafragmă până iese tot puietul, după care se scot din
cuib.
Verificarea cuibului după terminarea culesului permite o vedere generală despre starea
acestuia. În cazurile suspecte de locă trebuie trimise probe laboratorului veterinar pentru
confirmare. Boala netratată, mai ales loca americană, duce la distrugerea familiei, pentru că
aceasta nu va rezista iernării. Pentru însănătoşirea familiilor, în stadiul iniţial al bolii se foloseşte
complexul de măsuri de profilaxie şi tratament.
O atenţie deosebită trebuie dată infestării cu Varroa, parazit care în această perioadă se
află pe albinele adulte şi pe puietul căpăcit. Imediat după control şi după aranjarea cuibului se
face tratamentul contra varroozei. Mulţi apicultori preferă folosirea unor preparate care cer un
volum mic de muncă, fără a ţine cont de gradul lor de eficacitate. În timpul iernării, tocmai
această boală dă cel mai mare procent de mortalitate.
Schimbarea preparatului se recomandă a se face toamna, pentru că atunci generaţiile de
acarieni pregătite pentru iernare sunt mai rezistente faţă de cele din vară. Tratamentul trebuie făcut în
august, pentru a nu permite dezvoltarea în continuare a parazitului. S-a dovedit experimental că
parazitarea în proporţie de 3% a familiilor nu lasă acestora şanse de supravieţuire după iernare.
În lipsa surselor de cules în august, în stupine se iau măsuri de preîntâmpinare a furtişagului –
se restrâng urdinişurile, în funcţie de puterea familiilor, se astupă toate orificiile şi crăpaturile stupilor.

11
 Întărirea familiilor. În Republica Moldova, în august, vremea este încă destul de caldă,
stimulând zborul albinelor, care în acest fel se uzează înainte de vreme, provocându-se slăbirea
familiilor. Au fost unii ani în care, după culesul de la floarea-soarelui, populaţii de câte 2-2,5 kg de
albine s-au redus până la 0,5 kg. Singurul mijloc de a evita acest fapt este prelungirea sezonului de
creştere a puietului.
Pentru atingerea acestui scop este necesară prezenţa mâtcilor tinere în familii, a unui cules
natural cât de slab, faguri buni pentru ouat în cuiburi. Mătcile tinere crescute în acelaşi an intră în
iarnă mai puternice, iar familiile sunt alcătuite în general din albine tinere. Aceasta se explică printr-o
pontă cu până la 40% mai intensă a mătcilor tinere comparativ cu a celor de 2-3 ani. Mortalitatea lor
în timpul iernării este, de asemenea, foarte redusă.
În august albinele pot beneficia de un cules de întreţinere, de la busuiocul de mirişte sau alte
plante din flora spontană. În caz contrar se impune hrănirea cu sirop de zahăr (1:1,5).
Tot pentru stimulare se folosesc fagurii cu ,,petice" de miere care, descăpăciţi, se pun după
diafragmă şi se stropesc cu apă. Repetând descăpăcirea pe porţiuni moderate la fiecare 2-3 zile, se va
obţine o creştere maximă de albină tânără, cu cheltuieli materiale minime.
Completarea rezervelor de hrană. Momentul administrării şi cantitatea de zahăr utilizată,
concentraţia siropului şi adaosurile de substanţe care avantajează iernarea albinelor sunt foarte
importante, atât la completarea rezervelor de hrană pentru iarnă, precum şi în cazul înlocuirii unei
părţi din miere cu zahăr. În condiţiile Republicii Moldova este mai bine să se completeze rezervele în
perioada 25 august-5 septembrie, timp în care vremea este călduroasă şi albinele iau bine siropul,
prelucrându-l în hrană de calitate şi căpăcindu-l în faguri. Dacă se întârzie cu termenele hrănirilor,
posibila răcire a vremii va influenţa negativ cantitatea şi calitatea hranei utilizate. Chiar dacă albinele
o preiau, nu mai reuşesc să o căpăcească, se înăcreşte în faguri, iar albinele suferă iarna în lipsă de
hrană.
Prelucrarea siropului toamna de către albine presupune un consum mare de muncă, o uzură
care reduce durata de viaţă şi rezistenţa albinelor faţă de condiţiile grele ale iernii. De aceea, cu sirop
de zahăr se hrănesc doar familiile puternice. Nu se recomandă hrănirea cu sirop a familiilor slabe, din
cauza ritmului lent cu care acestea prelucrează siropul. Este mai bine să primească faguri cu hrană
gata prelucrată, de la familii puternice.
În anii nefavorabili, când în cuiburi sunt doar câte 4-6 kg de miere, se consumă până la 10 kg
de zahăr în formă de sirop care se administrează nu mai târziu de 15 august, când albinele sunt destul
de active, în stupi mai este puiet şi încă se mai aduce polen proaspăt.
Siropul de zahăr folosit la completarea rezervelor de hrană se prepară în proporţie de 1,5:1, adică o
parte şi jumătate zahăr la o parte apă.
Septembrie
Este prima lună de toamnă şi sarcina principală în această perioadă pentru apicultori e să nu se
piardă termenele optime, să se efectueze o pregătire bună a albinelor pentru iernare. Practic, este
terminată creşterea albinei tinere şi completarea rezervelor de hrană şi se va efectua revizia de toamnă
a stupinelor, scopul căreia este determinarea stării fiecărei familii de albine, puterii lor, prezenţei şi
calităţii mătcii, cantităţii de hrană şi de puiet.
Pentru stabilirea puterii se numără fagurii ocupaţi de albine.
12
 Prezenţa mătcii în cuib se stabileşte după prezenţa puietului şi ouălor. Dacă larvele, ouăle şi
puietul căpăcit formează un tot compact, înseamnă că matca este de o calitate bună. Cantitatea de
puiet se determină după numărul de faguri pe care se află puietul (sau calculat) în rame ocupate
complet cu puiet.
Toamna, la pregătirea pentru iernat se va atrage atenţia ca pentru albine să fie lăsată miere, întrucât
iernarea pe rezerve de zahăr se reflectă negativ asupra dezvoltării familiilor de albine din cauza că în
asemenea hrană lipsesc vitaminele, aminoacizii, macro şi microelementele.
Rezervele de hrană se determină vizual, luându-se ca bază faptul că o ramă cu dimensiunile
435x300, căpăcită complet, conţine aproape 3 kg miere, cea căpăcită pe jumătate – 1,5 kg, pe o
treime – circa 1,0 kg.
În timpul reviziei prin desfacerea şi rearanjarea cuiburilor se scot din cuib ramele cu faguri
deschise la culoare din care a eclozionat puietul, cât şi cele vechi, rupte sau cu multe celule de trântor.
Către toamnă se eliberează celulele din fagurii din mijloc, centrul stupului, albinele
completează cu mierea adusă din fagurii de la margini.
Apicultorul trebuie să aibă grijă ca în centrul cuibului să nu nimerească vreun fagure cu
păstură sau cu puiet care poate duce mai târziu la divizarea cuibului şi pieirea de foame în timpul
iernii, deşi rezerve pot fi suficiente.
Fagurii neacoperiţi de albine se scot din cuib. Pentru iernat se vor lăsa numai rame care au nu
mai puţin de 2 kg de miere căpăcită şi 2-3 rame cu păstură – la marginea cuibului.
Toate lipsurile stabilite în stupină în procesul reviziei trebuie imediat înlăturate, inclusiv
rebutarea şi unirea familiilor slabe, care au puţine şanse de a ierna.
În condiţiile republicii noastre formarea cuiburilor se efectuează la sfârşitul lunii
septembrie. În formarea cuiburilor pentru iarnă practica oferă, în funcţie de situaţie, câteva
modalităţi de aranjare a ramelor.
Metoda bilaterală se aplică în situaţii normale, când ramele destinate iernării conţin cantităţi
optime de miere (1,5-3 kg). Central se vor aşeza ramele cu circa 1,5 kg miere, iar progresiv spre cele
două margini – ramele cu cantităţi mai mari: până la 3 kg miere din care 2/3 căpăcită (fig. 20). Acest
mod de aranjare a ramelor goale asigură simultan optimul de hrană şi spaţiu „cald”.

Fig 18. Metoda bilaterală.

Fig. 20. Metoda bilaterală. Fig 21. Metoda centrală
Metoda centrală sau sub formă de barbă se aplică mai puţin, doar atunci când ramele destinate
iernării conţin cantităţi de hrană repartizată neuniform 0,5-2 kg. În centru se vor aşeza ramele cu cea
mai mare cantitate de miere, iar progresiv spre cele două margini ramele cu mai puţină hrană (fig.

13
21). Deşi nu asigură un spaţiu „cald” optim prin concentrarea unei cantităţi mai mari de hrană în
centrul „ghemului”, această metodă asigură supravieţuirea albinelor peste iarnă.
Metoda unilaterală se aplică în situaţii deosebite (de fapt nedorite) când ramele destinate
iernării cu greu, sau foarte greu, fac faţă necesarului de hrană în timpul iernii. Este cazul ramelor care
conţin puţină hrană (0,3-1,5 kg). În asemenea situaţii, pentru a rezolva problema, ramele se pot aranja
în două moduri. Fie că pornim progresiv de la marginea exterioară spre cea interioară a stupului cu
ramele care conţin mai multă miere (fig. 22) sau invers (fig. 24).

Fig. 22. Metoda unilaterală (la Fig. 23. Metoda unilaterală Fig. 24. Metoda unilaterală
ramele care conţin mai multă miere). (la ramele care conţin mai puţină (la ramele în stupul
miere). multietajat).
Odată difinitivată, aranjarea
ramelor în asemenea situaţii nedorite, se va aşeza o turtă de candy (0,5 kg) deasupra ramelor cu hrană
puţină care va fi salvatoare pentru familia de albine.
Pe lângă cele menţionate legate de numărul de rame necesar „ghemului” şi modului de aranjare a
acestora, trebuie de reţinut, că organizarea cuiburilor pentru iarnă obligatoriu se va face în dreptul
urdinişului, dimensionat proporţional cu puterea fiecărei familii de albine în parte (1 cm la un interval
cu rame de albine).
În stupii multietajaţi, organizarea cuibului pentru iarnă este expeditivă, adică familia trebuie
să ocupe un corp întreg cu albină, peste acesta se aranjează cel de-al doilea corp, cu rame pline cu
miere. Ghemul se va forma în mijlocul corpului de jos şi pe măsura consumării hrănii, el urcă spre
ramele pline cu miere, excluzând moartea în timpul iernării prin înfometare (fig. 24).

Octombrie
Comparativ cu luna septembrie, timpul este mai rece, în medie temperatura este de + 8-90C,
însă pot fi şi geruri de scurtă durată. În octombrie nu mai sunt surse înflorite de cules, albinele ies rar
din stupi, la răcirea vremii se strâng în ghem în centrul cuibului, pe fagurii de jos, mătcile îşi întrerup
ouatul.
În această lună apicultorul trebuie să mai verifice o dată dacă în pereţii stupilor nu sunt găuri,
să monteze gratiile împotriva şoarecilor, iar cuiburile se izolează termic cu pernuţe speciale (50 x 50)
de vată.
Pentru o iernare mai bună sunt de preferat pernuţele din papură care pot fi confecţionate de
fiecare apicultor şi care foarte bine absorb umezeala din stupi în timpul iernării.
Familiile puternice pot fi izolate termic abia în luna noiembrie, iar cele slabe obligatoriu în
octombrie, pentru ca încălzirea cuibului să ajute la economisirea hranei.
14
 În octombrie apicultorii efectuează ultimul tratament împotriva varroozei – cu bipin, conform
instrucţiunii recomandate.
Noiembrie
Ziua continuă să se micşoreze. Aproape toată luna e cu ceaţă, cerul e acoperit cu nori groşi. În
condiţiile republicii noastre albinele se dezvoltă mai bine primăvara, dacă iernează în aer liber, deşi în
acest caz se măreşte într-o măsură oarecare consumul de hrană, dar cheltuielile pentru construirea
adăposturilor pentru iernat, transportarea lor sunt mult mai mari.
În noiembrie albinele fac ultimul zbor de curăţare, iar ca rezultat se îmbunătăţeşte mersul
general al iernării. În această lună în stupi pot pătrunde şoarecii care provoacă pierderi mari familiilor
şi deseori sunt distruse de către ei familii întregi. De aceea iarăşi se verifică stupii şi se pun momeli
otrăvite.
De asemenea se verifică şi izolarea termică, în familiile puternice în care lucrările n-au fost
executate în octombrie, este absolut necesar să fie făcute în luna noiembrie.
În zilele cu zbor trebuie acordată atenţie familiilor cu miere puţină, pentru că uneori albinele
părăsesc cuibul (ramele cu miere) şi îşi formează ghemul pe faguri goi, către diafragmă.
Se continuă lucrările de protejare a stupinei de acţiunea vânturilor dominante – cu gard de
stuf, tulpini de floarea-soarelui, porumb, tutun etc.
Se va procura inventarul pentru confecţionarea ramelor (sârmă pentru însârmat, rame
neîncheiate) pentru ca odată cu începerea iernii să se înceapă încheierea ramelor, însârmarea lor, în
vederea sezonului următor.
Decembrie
Pe timp de iarnă albinelor trebuie să li se asigure linişte, deoarece dacă sunt stresate se agită,
consumă mai multă miere, se îmbolnăvesc.
Decembrie este prima lună de iarnă, cea mai posomorâtă lună a anului. În această lună
teritoriul republicii se acoperă cu un strat de zăpadă, care adesea, din cauza căldurilor păstrate în sol
din timpul verii, se topeşte repede. Schimbarea rapidă a gerului cu perioade de încălzire fiind
caracteristică acestei luni, lucrările în stupină vor fi planificate, ţinându-se cont de aceste capricii ale
naturii.
În viaţa albinelor iernarea este o perioadă deosebit de dificilă. Pe măsură ce temperatura
scade, albinele se strâng tot mai mult una lângă alta şi una sub alta, ca ghemul format de ele să
micşoreze suprafaţa cât mai mult spre a păstra căldura produsă un timp cât mai îndelungat.
Timpul formării ghemului depinde de puterea familiei. De exemplu, în familiile slabe el
se formează când temperatura aerului atinge +130C, în cele medii – la temperatura de +100C, iar
la cele puternice – la +70C. La începutul formării, ghemul este afânat şi inconstant deoarece ziua
se încălzeşte şi el se desface, iar ghemul de lungă durată (pe toată iarna) se face odată cu sosirea
frigului. În centrul ghemului se află matca, care în acest răstimp nu depune ouă şi se hrăneşte
singură cu miere. Ghemul se formează în aşa mod, ca marginea de sus a lui să cuprindă fagurii cu
miere. Pe măsură ce mierea este consumată de către albine, ghemul se mişcă pe faguri. O familie
medie consumă în această perioadă cca. 25 g de miere pe zi.

15
 Căldura necesară supravieţuirii familiei în timpul iernii este produsă prin consumul mierii din
faguri şi prin mişcări ale aripilor şi abdomenului. Căldura se menţine un timp mai îndelungat în
interiorul ghemului, pentru că albinele ce se află la suprafaţa lui se aşează asemenea solzilor de peşte,
formând un strat protector care se numeşte coaja ghemului. Pentru păstrarea căldurii din ghem,
albinele care formează coaja ghemului aproape nu se mişcă. Ele se află în coajă un anumit timp, după
ce intră înăuntrul ghemului, iar locul lor este ocupat de altele, care au fost în interior. În centru
ghemului temperatura constituie 250C, micşorându-se către „coajă” până la 6-70C. Albinele nu se tem
de frig, dar pentru ele sunt periculoşi curenţii de aer. Este important de asigurat ventilaţia corectă,
curăţind în caz de necesitate zăpada şi straturile de gheaţă de la urdinişuri.
Cu cât temperaturile în interiorul stupului sunt mai mari, cu atât consumul de miere scade şi,
prin urmare albinele au o încărcătură intestinală mai mică. Şi invers – cu cât consumul de miere este
mai sporit, încărcătura intestinală devine mai mare, se produc mai mulţi vapori de apă, iar când
aerisirea este rea, aceştia se condensează pe pereţii stupului, fagurii mucegăiesc şi albinele se pot
îmbolnăvi.
Familiile se controlează în zilele cu timp frumos, însorit. Se ridică încet capacul, pernuţele şi
scândurelele de podişor sau pânză, se observă amplasamentul şi formarea corectă a ghemului de
albine care trebuie să se afle în partea de jos a fagurilor sau pe centrul lor. În partea de sus a ramelor
trebuie să fie miere. Dacă situaţia corespunde cu cea descrisă mai sus, se închide stupul cu mare
atenţie şi se lasă familia să ierneze în linişte. De obicei în această lună albinele nu au necazuri.
În decembrie apicultorii continuă lucrările de însârmuire a ramelor, repararea stupilor,
achiziţionarea inventarului apicol necesar stupinei.
Începând cu luna decembrie fiecare apicultor poate să facă o analiză detaliată care va stabili
rezultatele pozitive şi negative, obţinute în anul care a trecut, care este eficienţa economică a creşterii
albinelor în stupina sa.

16
UNELE SFATURI PRACTICE ÎN MUNCA CU ALBINELE

Ce trebuie să ştim despre modul de examinare a stupilor?

• Mai întâi se verifică tot inventarul şi utilajul necesar pentru munca planificată la zi –
prezenţa şi starea lor.
• Se aprinde focul în fumar.
• Înainte de a începe examinarea familiilor de albine, este necesar a spăla mâinile cu săpun
fără de miros, a îmbrăca halatul şi masca.
• Albinele reacţionează negativ la culoarea neagră a îmbrăcămintei – deci se va avea grijă
ca haina (halatul) să fie de culoare albă.
• Întrucât albinele reacţionează uşor la diverse mirosuri, se va evita consumul de usturoi,
ceapă, alcool ş.a., sau prezenţa mirosului de benzină, motorină, vopsea etc.
• Înainte de a deschide stupul, prin urdiniş, din afumător se vor îndrepta 2-3 rotocoale de
fum în diverse direcţii ale cuibului, dar nu se va face abuz, pentru a nu speria albinele. Există
o părere, precum că fumul linişteşte albinele. În realitate, acţiunea lui e de altă natură –
simţindu-l, albinele se grăbesc în celule ca să-şi ia rezerva de miere în corp, instinct format
încă din timpurile vieţuirii în stare sălbatică: când pădurile ardeau, ele îşi luau rezervă de
hrană şi părăseau stupul. Folosirea unei cantităţi sporite de fum face ca multe albine să se
sperie şi să zboare din stup şi le va trebui un anumit timp că să revină la normal.
• La examinarea stupului nu se va sta în faţa lui, pentru a nu împiedica albinele să intre şi să
iasă din el.
• Cel mai bine e de a examina familiile în timpul când majoritatea albinelor sunt la cules
(între orele 10-15), întrucât în această perioadă în stup se află preponderent albinele tinere, iar
ele sunt mai liniştite.
• Albinele sunt mai excitate când timpul e posomorât, sau bate vântul, dimineaţa şi seara
când culesul este slab. În aceste perioade este mai bine să nu se deschidă stupul.
• Se va scoate pernuţa de pe podişor.
• Se va ridica încet acoperişul. Începând a scoate podişoarele, se va da fum prin aceste
locuri.
• Întrucât ramele sunt prinse cu propolis una de alta, precum şi de corpul stupului, pentru a
fi scoase, se desprind cu ajutorul dălţii apicole.
• Podişorul va fi golit parţial (pentru 1-2 rame), în scopul: de a nu deranja cuibul, de a evita
sosirea albinelor hoaţe, iar în timpul cu temperatură scăzută, de a nu răci puietul.
• Se va urmări ca ramele să fie scoase lin, fără a le atinge una de alta, sau de stup.
• În cazul când este necesar de a scoate din stup ramele cu puiet, pentru a fi transferate,
albinele de pe fagurii cu puiet vor fi măturate uşor cu peria sau cu o aripă de gâscă şi
nicidecum nu vor fi scuturate pentru a nu dăuna puietului. Ele pot fi scuturate de pe ramele
fără de puiet.

17
 • Rama scoasă se va examina în poziţie verticală, deoarece, dacă se va afla în poziţie
orizontală, fiind plină cu miere , se poate rupe.
• Examinarea ramelor se va face deasupra stupului, întrucât albinele, sau matca, dacă vor
cădea, să nimerească în stup, şi nu alături, de unde se pot pierde.
• Dacă la examinarea stupului matca tânără zboară, acest zbor este de scurtă durată şi dacă
lăsăm stupul deschis, ea, după câteva minute, se va întoarce la locul de unde a zburat.
• Se va lucra liniştit, nu se vor face mişcări bruşte, nu se va lovi în stup etc., întrucât
albinele se irită şi pot înţepa. Dacă o albină a înţepat într-un loc, celelalte care vin vor înţepa
acelaşi punct.
• Dacă s-a produs înţepătura, acul se va scoate liniştit şi locul va fi uns cu oţet sau soluţie
de 5% de acid acetic, sau soluţie de 10 % de hidroxid de amoniu, apoi se va aplica unguent de
filimică (Calendula officinalis) soluţie de 10% - 5 g + 5 g alcool rectificat + 10 g vaselină.
• Dacă după înţepătură starea sănătăţii omului se înrăutăţeşte, se va folosi dimedrol.
• Mirosul veninului eliminat la înţepături pune în alertă alte albine care vin la acest semnal.
• În diverse perioade ale anului, urdinişul va fi deschis mai mult sau mai puţin: primăvara
dimensiunea rămâne constantă; în lipsa culesului se strâmtorează până la 2-3 cm (în funcţie de
puterea familiei); odată cu începutul culesului se lărgeşte, ca apoi, când are loc reducerea lui,
să se micşoreze; pe măsura dezvoltării familiei va fi lărgit; pe timp cald se deschide pe deplin.
• Furtişagul (albinele, prin crăpături, găuri, urdinişuri, intră în alţi stupi şi iau mierea) apare
cel mai frecvent când culesul este slab şi albinele caută surse noi de nutriţie, sau când se face
hrănirea suplimentară cu sirop. Acest fenomen poate duce la distrugerea familiilor slabe,
precum şi la răspândirea unor boli.
• În scopul preîntâmpinării furtişagului, se va urmări ca în stupină să nu fie familii orfane
(fără matcă), iar dacă sunt, urdinişul se va reduce până la 1 cm; în perioada fără de cules
familiile se vor verifica numai seara; în stupină nu vor fi lăsate urme de miere sau de sirop –
se presară cu pământ, sau se curăţă cu o cârpă umedă; fagurii de rezervă şi mierea se vor ţine
în spaţii închise, ca albinele să nu poată pătrunde. Împotriva furtişagului se mai poate folosi
vetricea (plantă), frecând cu ea pereţii stupilor.
• Dacă atacul este foarte puternic, stupul va fi dus într-o încăpere răcoroasă pentru 2-3 zile,
albinele vor fi asigurate cu hrană şi apă. În locul lui va fi pus un stup gol, iar albinele care vor
intra vor fi presărate cu făină, pentru a stabili familiile hoaţe.
• Nu se recomandă examinarea frecventă a familiilor de albine, întrucât întrerupe albinele
de la lucru, le excită şi se consideră că o intervenţie în stup este însoţită de pierderea a cca. 0,5
kg de miere. Prin urmare, examinarea stupilor se va face după necesităţi.
• Stupii vor fi controlaţi permanent dacă nu au găuri sau crăpături. La apariţia lor, ele vor fi
astupate cu câlţi, chit sau lut.
• Albinele macină fagurii în două cazuri: atunci când fagurii noi sunt introduşi în stup, iar
culesul lipseşte, sau dacă ei sunt fixaţi rău pe sârma din ramă.
• La examinare stupul va fi adus în ordine, fagurii mucegăiţi vor fi înlăturaţi.

18
 • Stupii murdari vor fi curăţaţi, apoi spălaţi cu leşie fierbinte, dezinfectaţi cu flama de la
lampa de benzină.

Cum vor fi transportaţi stupii ?

• Vor fi controlaţi dacă nu au găuri sau crăpături pe unde albinele ar putea ieşi, iar
în cazul depistării acestora – se vor astupa.
• Din stup vor fi scoase ramele care sunt umplute cu miere mai mult de jumătate,
precum şi cele cu faguri proaspăt construiţi, fiind transportate aparte, întrucât pe timp călduros
se pot topi.
• Se va asigura fixarea podişorului prin umplerea spaţiului între el şi acoperiş cu
saci sau pânză, care, în caz de necesitate, vor absorbi umezeala.
• Urdinişul va fi închis şi fixat ca să nu se deschidă.
• În unitatea de transport, stupii se vor fixa bine, ca să nu fie mobili.
• Stupii orizontali se plasează transversal, ca ramele să fie orientate spre direcţia
mişcării.
• Transportatul albinelor la polenizare, se face seara sau dimineaţa. Peste două zile
se va face o hrănire cu sirop de zahăr (1:1), în care peste seară se pun florile culturii date,
aceasta activează zborul şi stimulează polenizarea.
• Aduşi la punctul de destinaţie, stupii vor fi instalaţi pe suporturile pregătite şi
peste o jumătate de oră urdinişurile vor fi deschise.
• Dacă transportarea stupilor s-a efectuat ziua, pe timp cald (ceea ce nu se
recomandă), şi albinele sunt neliniştite, urdinişul va fi deschis pe deplin, însă pe scândurica de
zbor se va pune un mănunchi de iarbă, ca albinele să iasă pe rând.

Roirea
Cauzele roirii sunt multiple şi complexe. Se consideră, în general, că culesul slab
favorizează roirea, în acelaşi timp şi culesul foarte abundent limitează spaţiul de pontă al mătcii.
Aşadar abundenţa populaţiei adulte şi lipsa de spaţiu în stup se consideră factorii de bază care
provoacă roirea.
O altă cauză a roirii este dezvoltarea prea timpurie a familiilor în perioada fără cules, pe
baza hrănirilor de stimulare. Mai poate influenţa cantitatea de polen; neconcordanţa dintre puietul
necăpăcit şi cel căpăcit; dintre cantitatea de albine bătrâne şi cele tinere etc. Se mai presupune că
există şi factorul hormonal.
Roirea este metoda de înmulţire a familiilor de albine, deci crearea unor familii noi. Ea
poate fi naturală şi dirijată.
Roirea naturală este un rezultat al acţiunii instinctului de înmulţire al familiilor de albine, are
un caracter biologic, şi variază de la an la an – în unii ani apar foarte multe roiuri, iar în alţii roirea
practic nu are loc (fig. 42, planșa color).
Cu 1-2 săptămâni înainte de roire, familia îşi reduce activitatea şi pregătirea pentru roire poate
fi stabilită prin faptul că zboară foarte puţine albine, majoritatea stau nemişcate la baza
19
urdinişului, albinele nu culeg, nu mai elimină ceară şi nu construiesc faguri; sporeşte numărul de
trântori; familia este excitată; pe marginile fagurilor albinele încep a construi botce noi; matca
reduce ponta, iar cu câteva zile înainte de aceasta, ea, în genere, nu mai depune ouă, ceea ce duce
la micşorarea masei corporale a ei – fapt ce îi va permite ca la roire să poată zbura.
În mod natural, roirea se produce atunci când în stup creşte numărul de albine, apar mătci
tinere şi familia veche se divide – aproximativ o jumătate din albine, împreună cu matca bătrână,
ies din stup şi zboară, iar restul rămân pe loc.
Înainte de plecarea roiului, albinele cercetaşe caută un adăpost, apoi, întoarse în stup,
execută un dans de orientare însoţit de anumite sunete, sub influenţa cărora o parte din albinele
din stup ies şi zboară după ele. Matca iese din stup numai după ce au zburat majoritatea albinelor
şi apoi li se alătură. La roire, matca este conducătoarea roiului. Acest roi poate parcurge distanţe
mari, deci poate fi pierdut.
Pentru a evita aceasta şi a uşura colectarea roiurilor, la prisacă sau în preajma ei pot fi puse
unele „dispozitive” care le atrag. Acestea reprezintă nişte pari subţiri, bătuţi în pământ cu
înălţimea de 1,8 – 2 m, iar în vârful lor se întăresc nişte legături de crengi de conifere, sau o
scândură cu dimensiunile de 40x60 cm, unde roiul ieşit se va opri. Pentru a strânge roiul, sub
locul aflării lui se va pune roiniţa (fig. 16) sau un stup gol şi se va scutura, în urma cărui fapt
majoritatea albinelor cad în acest vas. Albinele rămase pot fi strânse cu o lingură mare din lemn,
sau cu un căuş şi transferate în roiniţă (stup).
După ieşirea din stup, roiul se poate aşeza pe o creangă sau pe tulpina unui copac şi dacă nu
va fi cules, în curând va zbura (fig. 43, planşa color). Dacă roirea are loc în jumătatea a doua a
zilei, el poate rămâne pe noapte în locul unde s-a oprit.
Fig. 16. Roiniţă.
Atunci când roiul s-a aşezat pe tulpina unui copac, pe
gard etc., deci când nu poate fi scuturat, lângă roi se plasează
o ramă cu fagure cafeniu, după ce o parte din albine şi matca
vor trece, ea se instalează în lădiţă, concomitent vor fi
îndreptate şi restul albinelor cu ajutorul fumului din
afumător.
În cazurile când matca este prea grea şi nu poate zbura,
ea cade lângă stup şi, după câteva încercări nereuşite de a
zbura, piere. În asemenea cazuri roiul se întoarce înapoi în stup şi peste câteva zile, după ce apare
o matca nouă, va zbura din nou.
Roiul în zbor poate fi prins uşor folosind o oglindă, cu ajutorul căreia se va îndrepta spre el
raza de lumină de la soare, fapt ce va provoca pierderea orientării şi aterizarea forţată a albinelor.
Dacă sunt două sau mai multe prisăci alături şi apare necesitatea de a stabili din care a
zburat roiul, se va proceda în modul următor: într-un păhar gol se vor introduce 40-50 albine din
acest roi, se vor presăra cu făină şi le se va da drumul. Ele se vor întoarce la stupul lor.
Roiul prins va fi introdus iniţial într-o încăpere răcoroasă (subsol, beci), iar către sfârşitul
zilei – mutat într-un stup pregătit din timp şi în care vor fi puse 1-2 rame cu hrană, 2-3 rame cu
20
faguri goi şi 5-6 rame cu faguri artificiali. Stupul trebuie să fie încăpător, altfel roiul va zbura din
el, întrucât nu suferă încăperi mici. Plus la aceasta roiul introdus într-un stup nou nu-l va părăsi,
dacă în stup se află 1-2 rame cu puiet necăpăcit, care vor fi plasate în mijloc.
Dacă nu va interveni apicultorul în familia în care a avut loc roirea, din botcele existente va
ieşi o matcă tânără. Ea emană nişte sunete specifice, la care reacţionează mătcile căpăcite din alte
botce, dacă sunt în stup. Ea devine foarte agitată, aleargă pe faguri şi se străduie să nimicească
celelalte mătci din botce, fiind ajutată şi de albine.
În continuare, astfel de familii, pe măsură ce vor ieşi mătci noi, vor roi din nou, roiurile
fiind mici, neviabile. Pentru a evita acest fenomen, în ziua ieşirii roiului, familia din care el a zburat
va fi examinată şi va fi lăsată o singură botcă, (cea mai mare), iar restul – înlăturate. În caz dacă
familia este de valoare, botcele în plus pot fi transferate în alte familii, în care trebuie să fie
schimbate mătcile, sau se vor forma nuclee.
Cum s-ar putea preîntâmpina roirea naturală a albinelor?
• În primul rând, trebuie efectuată o selecţie permanentă a mătcilor şi trântorilor din
familii care nu manifestă tendinţa de roire
• A nu lăsa în familii mătci mai în vârstă de doi ani. Este stabilit că folosirea mătcilor
tinere conduce la reducerea roirii.
• Înlăturarea din familii a puietului şi a surplusului de albine în scopul formării altor
familii.
• Folosirea la maximum a albinelor la construirea fagurilor, la colectarea şi
prelucrarea nectarului, adăugând în stup rame cu foi de faguri.
• Lărgirea cuibului, care, paralel cu reducerea roirii, contribuie şi la o dezvoltare mai
benefică a familiei. În acest scop, destul de frecvent, se practică amplasarea unor faguri
printre ramele cu puiet
• Umbrirea stupilor şi intensificarea ventilării, întrucât aflarea lor la soare în zilele de
arşiţă nu permite menţinerea temperaturii necesare şi o parte din albine părăsesc stupii, iese
afară, nu lucrează şi în acest mod contribuie la activarea roirii.
Roirea naturală creează apicultorului un şir de probleme, însoţite de cheltuieli suplimentare
şi, dacă el nu se va implica în acest proces, roirea poate avea loc chiar de câteva ori pe sezon, iar
familia, din puternică, se poate transforma în una slabă, care nu se va asigura cu hrană.
Din aceste motive, apicultorii preferă creşterea artificială a mătcilor şi roirea dirijată. O
primă fază în procesul de creştere a mătcilor este obţinerea botcelor. Sunt trei cazuri când
albinele îşi clădesc spontan botce:
- când au pierdut matca;
- când matca are defecte şi nu mai corespunde;
- când familia se pregăteşte de roire.
Apicultorul poate crea artificial cele trei situaţii, însă nu întotdeauna mătcile obţinute de la
familia respectivă sunt cele mai valoroase, deci vor fi luate din cele mai bune familii.
Din multitudinea de metode de roire dirijată vom menţiona următoarele:

21
 • Familia puternică se împarte aproximativ în jumătate (cuprinzând albine de diferite vârste,
faguri cu puiet şi miere).
• Stupul vechi rămâne cu matca veche, iar celui de al doilea peste 1-2 zile, după ce albinele
se liniştesc, i se transferă o matcă nouă (sub căpăcel) şi se va supraveghea ca în acest
răstimp albinele să nu înceapă botce. Dacă au apărut, vor fi înlăturate, iar matca va mai fi
ţinută sub capac încă 1-2 zile, după ce va fi eliberată şi se va urmări dacă a început
depunerea ouălor.
• În stupul nou se transferă jumătate din ramele cu puiet, miere, albine şi matca. Pentru ca şi
albinele culegătoare să se împartă în jumătate, stupul vechi va fi strămutat în aşa fel ca
locul vechi să se afle la mijloc, între stupul nou şi cel vechi (distanţa dintre ele va fi de 1
m). Cel mai bine e de a efectua această operaţie la amiază, când majoritatea albinelor sunt
la cules. Întorcându-se înapoi şi negăsind stupul la locul vechi ele se vor diviza
aproximativ în părţi egale în ambii stupi. Când se vor aşeza stupii, se va urmări ca să fie de
aceeaşi formă şi culoare şi să fie instalaţi la aceeaşi înălţime ca şi cel anterior. În
continuare, se va putea observa că în familia cu matcă albinele continuă activitatea în mod
normal, iar acolo unde lipseşte, ele sunt agitate. Aici, spre seară, va fi introdusă matca
nouă.
• În stupul nou se transferă rama cu fagurele unde se află matca, 1-2 rame cu puiet căpăcit,
3-4 rame cu miere şi 2-3 rame cu faguri artificiali şi se pune în locul stupului vechi, care
se mută cu restul de albine, puiet şi miere în altă parte şi i se introduce o matcă nouă.
• Cea mai sigură metodă este formarea roiului cu puiet căpăcit gata pentru ecloziune, fără
albine adulte, întrucât ele acceptă mai greu mătcile noi sau botcele introduse. În afară de
aceasta, ele se întorc în stupul vechi şi, prin urmare, familia nouă va fi mai puţin
numeroasă. La sfârşitul zilei, în familia creată se va introduce matca nouă sau botca şi se
va controla dacă ea a fost acceptată, şi dacă a început a depune ouă. În astfel de familie,
pentru a o face mai puternică, pot fi introduse încă 1-2 rame cu puiet din familia maternă.
• Mai pot fi formate familii noi, transferând albine şi puiet nu numai de la o familie, dar de
la 2-3. În acest mod familiile vechi suportă mai uşor pierderea deoarece este mai mică
comparativ cu cazul când se iau numai de la una. O condiţie obligatorie este ca familiile
respective să fie sănătoase, pentru a evita răspândirea bolilor în cazul când acestea există
în prisacă.
• O modalitate deosebită de înmulţire a familiilor de albine este roiul de pachet, care este
compus din albine lucrătoare, o matcă şi hrană pentru câteva zile. Această metodă constă
în următoarele: albinele şi matca, ce alcătuiesc roiul, se ambalează într-o ladă specială, de
unde vine denumirea de pachet, pentru a putea suporta transportul la distanţe mari. Roiul
la pachet se aseamănă în multe privinţe cu roiul natural primar, deoarece este compus din
1,2-1,5 kg albine, o matcă tânără împerecheată şi rezerve de hrană pentru 5-7 zile.
În condiţiile republicii noastre s-au efectuat astfel de operaţiuni, fiind expediate zeci de
mii de roiuri la pachet. În perioada 1-15 iunie, când la noi culesul la salcâm se încheie şi prima
miere este depozitată, roiurile la pachet se pot exporta în ţinuturile unde flora meliferă foarte
22
bogată de abia începe şi în continuare se pot obţine în medie câte 50 kg de miere marfă la o
unitate.
În momentul formării roiurilor la pachet, familiile trebuie să aibă minimum 3,5-4 kg
albine şi în acest caz sustragerea a 1,5 kg din ele nu se va resimte în nici un fel. Cei care practică
această metodă pentru a începe formarea pachetelor, trebuie să aibă mătci împerecheate, acest
fapt constituind una din condiţiile principale. În stupinele mari, mătcile vor fi crescute în prima
decadă a lunii mai, alegând 10-15 familii-doici şi, în mod obligatoriu, familiile-mamă şi
familiile-tată.
Pentru producerea de roiuri la pachet, este necesar:
• chiar de la începutul primăverii, să se stimuleze creşterea în familii a unei cantităţi
maxime de puiet;
• pentru creşterea de albine în stupi se va folosi doar rasa carpatină, aceasta având o
reacţie mai rapidă la hrănirile stimulatoare şi o stabilitate a ritmului de creştere în
perioadele de răcire a vremii;
• să se ţină în stupină mătci nu mai bătrâne de doi ani, caracterizate printr-o
prolificitate ridicată în perioada de primăvară;
• să se menţină la nivelul necesar rezervele de hrană în familii.
Până la începutul producerii de mătci împerecheate pentru obţinerea pachetelor timpurii, se
pot folosi şi roiurile iernate cu mătci, care sunt rezerva de bază în creşterea de albine ca marfă de
vânzare. Formarea roiului la pachet cu mătci şi cu albine proprii dă cele mai bune rezultate în ceea ce
priveşte păstrarea intactă a mătcilor.
Menţinerea unor legături stabile cu apicultorii din alte ţări ar permite producerea roiurilor
la pachet şi expedierea lor în zonele respective, ceea ce ar constitui o sursă suplimentară de venit.
Creşterea şeptelului apicol şi ameliorarea lui se face pe diverse căi: achiziţie de mătci, roi
la pachet, roi pe faguri şi familii de albine.

23
 BOLI ŞI DĂUNĂTORI AI ALBINELOR. DIAGNOSTICA ŞI TRATAMENTUL LOR
Bolile nu numai că reduc productivitatea albinelor şi activitatea lor, ci adeseori duc la
pierea stupinelor. În republica noastră, de problema ocrotirii sănătăţii albinelor se ocupă Direcţia
Generală Medicină Veterinară cu Inspectoratul Veterinar de Stat al Ministerului Agriculturii şi
Industriei Alimentare însă, măsurile profilactico-terapeutice trebuie să fie realizate de către
apicultor cu o pregătire adecvată. Pentru prevenirea bolilor, albinelor, trebuie îndeplinite strict
cerinţele de bază privind întreţinerea, hrănirea şi înmulţirea albinelor şi menţinut în permanenţă
nivelul corespunzător al stării sanitare în stupine. Fiecare stupină trebuie să aibă un certificat
sanitar-veterinar, care dă proprietarului dreptul să facă stupărit pastoral şi să comercializeze
produsele apicole. Dacă în stupină apar boli molipsitoare, proprietarul este obligat să semnaleze
acest fapt medicului veterinar, conform prevederilor Legii Sanitar-Veterinare. Trebuie să ne
conducem de axioma, că este mai uşor a preveni, decât a combate maladiile. Astfel, prevenirea şi
combaterea bolilor la albine se bazează pe luarea unor măsuri complexe de ordin biologic, igienic
şi medicamentos, care se aplică în fiecare stupină în funcţie de nevoile şi starea familiilor de
albine.
7.1. Diagnostica clinică a bolilor puietului de albine
Tabelul 11
Diagnostica clinică a bolilor puietului de albine la stupină
Maladia Factorii şi Vârsta Semnele Schimbarea
timpul apariţiei puietului caracteristice puietului
1. Loca Lipsa culesului, Puiet căpăcit Puiet pestriţ, Puiet putred, se
americană timp călduros, căpăcelele puietului întinde când este
mai-iulie. sânt perforate, miros scos din celulă.
de putrefacţie.
2. Loca Răcirea bruscă a Puiet Puiet pestriţ, larve de Larve putrede, se
europeană timpului, hrană descăpăcit. culoare galbenă- întind în aţe
insuficientă, cenuşie. Miros acru. subţiri scurte.
mai-iulie.
3. Puiet în sac Răcirea timpului, Puiet căpăcit Puiet pestriţ, larvele Larvele au forma
hrană şi necăpăcit. lipite de fundul unui sac împlut
insuficientă, celulei cu lichid.
mai-iunie.
4. Ascoferoza Timp umed, Puiet căpăcit Larve împânzite. Larve moarte
(puiet văros) mai-august. de trântor, rar uscate, se
de albină aseamănă cu
bucăţele de cretă
5. Aspergiloza Timp umed, Puiet căpăcit Larvele au o culoare Larvele moarte
(puiet mai-iunie. şi deschis. de cremă sunt tari, de
pietrificat) culori diferite şi
sunt îndoiate
6. Puiet răcit Hrană Puiet căpăcit Suprafeţe de puiet de Puietul se lasă pe
insuficientă, şi deschis. pe marginea fundul celulelor
aprilie-mai. fagurelui şi se usucă.

24
25
 7.2. Diagnostica clinică a bolilor parazitare
Tabelul 12
Diagnostica clinică a bolilor parazitare la stupină
Maladia Timpul apariţiei şi factorii favorizării Semne caracteristice
1. Acarioza Perioada timpurie de primăvară, umezeală Albinele se târăsc pe pământ, aripile sunt
şi numărul avansat de paraziţi. asimetrice.
2. Varooza Primăvara-vara-toamna. Slăbirea completă a familiei de albine, în
puietul de trântor căpăcit şi pe albine se văd
cu ochiul liber paraziţii de culoare cafenie, au
4 picioare.
3. Nozemoza Perioada timpurie de primăvară, iernatul Un număr mare de albine moarte, pereţii şi
pe miere de mană fagurii sunt murdăriţi de excremente;
intestinul mijlociu are o culoare albă-lăptoasă.
4. Brauloza Perioada de toamnă Se observă pe corpul albinelor, în special pe
matcă, paraziţii.

7.3. Diagnostica clinică a bolilor necontagioase

Tabelul 13
Diagnostica clinică a bolilor necontagioase la stupină
Maladia Factorii favorabili şi timpul Semnele caracteristice
apariţiei
1. Toxicoza Perioada de iarnă-primăvară, miere de Albine moarte, intestinul mijlociu este
mană de salcie din rezervele de iarnă. de culoare neagră.
2. Toxicoza de Perioada de primăvară, vară, culesul Abdomenul albinei este umflat, guşa
nectar de nectar de la plante otrăvitoare este plină cu nectar, albinele sunt
(măsălari, cumăfaia, cucută, apatice.
tătăneasă)
3. Toxicoza de Perioade de primăvară, cules de polen Abdomenul albinei este mărit, lângă
polen (boala de de la plante otrăvitoare. urdiniş sunt multe albine moarte,
mai) intestinul mijlociu este plin cu masă
galbenă.
4. Toxicoza de sare Prin hrănirea albinelor cu măturături Albine apatice, diaree
de zahăr amestecate cu sare; prin doze
mai mari de 0,5% sare în adăpător

7.4. Diagnostica clinică a intoxicaţiilor

Tabelul 14
Diagnostica clinică a intoxicaţiilor la stupină

Tipul intoxicaţiilor Factorii provocatori Caracteristica intoxicaţiilor

1. Intoxicaţii Doza majorată a substanţelor Pierirea în masă a familiilor de albine.
medicamentoase medicamentoase, sau termenul expirat Albinele moarte au trompa scoasă.
al acestora.
2. Intoxicaţii Tratamentul culturilor agricole, a Albinele moarte au trompa scoasă;
chimice cu pesticide suprafeţelor silvice cu pesticide, etc.
pierirea în masă a albinelor
culegătoare, cît şi afectarea puietului
3. Intoxicaţii cu Noxe industriale: plumb, sulf, arsen, Slăbirea albinelor, schimbarea
noxe industriale şi acizi, etc. frecventă a mătcilor, fără semne
rutiere clinice
26
27
 7.5. Boli virotice
Viruşii sunt microorganisme care nu pot fi observaţi nici cu microscopul obişnuit. În baza
cercetărilor efectuate până în prezent au fost descoperiţi şi clasificaţi 17 viruşi patogeni ai
albinelor. Diagnosticul virozelor albinelor este foarte complicat şi costisitor, de aceea este
importantă depistarea următoarelor semne ale maladiei: larve moarte necăpăcite sau căpăcite fără
semne de locă sau ascoferoză; nimfe moarte de culoare albă-cenuşie; albinele moarte în general
înainte de eclozionare, cu aripile insuficient dezvoltate.
Paraliza virală acută apare la sfârşitul iernii, însă cel mai frecvent se întâlneşte
primăvara-vara şi, în fond, sunt atacate albinele tinere. Ele nu pot să zboare, se târăsc spre
urdiniş, sau se îngrămădesc pe scândurica de zbor. Paraliza virală se observă îndeosebi
dimineaţa, când apar albine moarte. Paralel cu pieirea parţială a albinelor din familie, pot pieri
familii întregi. Boala poate dura de la o săptămână până la 3 luni. La transmiterea virusului ia
parte acarianul Varrooza Jacobsoni. Paraliza acută poate apare singură sau împreună cu alte boli
ca, de exemplu, varrooza.
Pentru tratare poate fi folosit preparatul Virusan sau Endogluchin conform instrucţiunii
recomandate.
Paraliza cronică se mai numeşte boala culesului de pădure, sau boala neagră, sau „de
mai”. Cel mai frecvent apare vara şi se pot îmbolnăvi toate familiile din stupină. În familiile
atacate se transmite de la albinele bolnave celor sănătoase prin salivă. De la o familie la alta se
poate transmite prin rătăcirea albinelor sau a trântorilor, sau prin schimbul de faguri.
Albinele sunt agitate, tremură, se adună în partea de jos a stupului pe scândurica de zbor,
pierd capacitatea de zbor. La a 12-a – 20-a zi de la infectare apar semne de maladie: albine negre,
lucioase, cu abdomenul micşorat. Pentru tratament se foloseşte preparatul Virusan sau
Endogluchin, ca şi la paraliza acută.
Septemia se întâlneşte cel mai frecvent primăvara şi toamna. Pe parcursul a 3-4 zile pot
pieri toate albinele, îndeosebi când maladia este asociată de varrooză. Albinele bolnave la început
sunt neliniştite, slăbesc, pierd capacitatea de a zbura. În urma dezvoltării microbilor hemolimfa
albinelor îşi schimbă culoarea – din brună-deschisă devine albicioasă. Această schimbare poate fi
constatată uşor, dacă albinei bolnave i se rupe capul şi abdomenul, iar la strângerea între degete
apare o picătură de hemolimfă.
Familiilor bolnave şi celor suspecte li se va administra Antignileţ sau Oxibactocid
(pulbere, folii), preventiv dezinfectînd stupii.
7.6. Boli bacteriene
Hafnioza (paratifoza, sau diareea infecţioasă) este provocată de o bacterie foarte
rezistentă. Albinele se îmbolnăvesc cel mai des la sfârşitul iernii-începutul primăverii, mai rar
vara pe timp ploios şi rece. La sfârşitul iernării albinele bolnave se mişcă foarte activ, fără rost,
sunt agitate, abdomenul este foarte umflat, pătează fagurii.

28
 Familiile bolnave vor primi sirop de zahăr 1:1 cu adaos de Antignileţ sau Oxibactocid
(pulbere). Stupii, podişoarele, ramele se dezinfectează în prealabil, iar halatele, măştile se fierb în
apă timp de 10 minute.
Salmoneloza este provocată de bacterii din genul Salmonella, mai frecvent – cele
specifice tineretului bovin şi porcin. Boala apare la sfârşitul iernii şi primăvara în condiţii proaste
de întreţinere a albinelor. În perioada zborului de curăţire, albinele bolnave evacuează fecale
apoase, cleioase cu miros urât de culoare galben-brună.
Tratarea se va efectua ca şi în cazul hafniozei, iar stupinele vor fi amplasate nu mai
aproape de 1 km de fermele de animale sau zona de păşunat.
7.7. Boli micotice
Ascosferoza (puietul văros). Este o boală infecto-contagioasă specifică larvelor de albine,
cărora le determină moartea în primele două zile ale stadiului de puiet căpăcit de albină şi de
trântor. Agentul patogen este ciuperca Ascosfera apis. Boala evoluează în tot cursul sezonului
activ. Clinic, se recunoaşte după următoarele semne: aspect în mozaic al fagurelui cu puiet,
întâlnindu-se celule căpăcite normale cu celule care conţin mumii albe ca nişte bulgăraşi ce par a
fi de cretă. Diagnosticul complet se stabileşte pe baza examenului clinic al mumiilor luate de pe
fundul stupului, precum şi porţiuni de fagure de minimum 15x10 cm cu puiet suspect.
Diagnosticul de laborator se face prin examen microscopic. Diagnosticul diferenţiat se face faţă
de loca americană, puietul pietrificat şi puietul în sac. Pentru combatere, se îndepărtează şi se
distrug mumiile de pe fundul şi din faţa stupului; se îndepărtează din stup şi se topesc fagurii
puternic afectaţi şi se execută igiena şi dezinfecţia de necesitate.
Tratamentul se face cu astfel de medicamente ca: Ascosan, Ascovet și Meliasc,
administrându-se conform instrucţiunilor de aplicare.
Aspergileoza (puiet pietrificat). Este o boală infecto-contagioasă comună a larvelor şi
albinelor adulte şi puietului, făcând parte din categoria zoonozelor. Boala se întâlneşte frecvent în
stupinele instalate în locuri umbrite, pe sol umed, când stupii sunt aşezaţi aproape de pământ. Se
dezvoltă primăvara şi în condiţii rele de iernare. Primăvara şi vara, când familiile sunt afectate
puternic, albinele pot părăsi stupul.
Această boală, în afară de albine, este periculoasă pentru om şi pentru animalele
domestice. Clinic se recunoaşte după următoarele semne: în celulele necăpăcite ale puietului se
poate observa o pânză de mucegai galben-verzuie sau neagră; zone de faguri afectat, care se
lărgesc progresiv cuprinzând tot mai multe celule cu puiet, formând plaje de mucegai. Albinele
prezintă stări de agitaţie, nu pot zbura, cad în faţa stupului. Diagnosticul de laborator şi tratarea
acestei boli la fel ca şi în cazul ascosferozei. În timpul executării lucrărilor în familiile bolnave,
apicultorul trebuie să-şi protejeze mucoasele nazale şi bucale cu o mască de tifon puţin umezită.
În cazul când sunt atacate şi albinele şi puietul, familiile se gazează cu bioxid de sulf sau
cu formol, iar fagurii se ard, stupii se dezinfectează cu lampa cu benzină. Fagurii cu albine se vor
muta în stupi curaţi, uscaţi şi dezinfectaţi.
7.8. Boli parazitare
29
 Nosemoza – boală parazitară provocată de parazitul Nosema apis. Se manifestă prin
infestarea tubului digestiv al albinei adulte. Nosemoza este condiţionată de astfel de factori ca:
familii slabe; hrănire târzie; iernare prelungită fără zboruri de curăţare; miere de mană; timp rece,
ploios şi cu vânt; umiditate mare în stup. Diagnosticul nosemozei nu se poate stabili cu siguranţă,
decât printr-un examen de laborator veterinar. Probele pentru examenele de laborator sunt
constituite din 30-50 albine vii sau moarte, luate de la fiecare familie suspectă din stupină.
Nosemoza atacă atât albinele lucrătoare, trântorii, cât şi mătcile. Durata vieţii albinelor
afectate se reduce în jumătate, iar mătcile tinere bolnave trăiesc numai o lună. Albinele mor în
stup în perioada de iernare. În perioada de toamnă albinele afectate consumă cantităţi mari de
păstură şi sirop de zahăr, are loc umplerea timpurie a intestinului, care duce la eliminarea
fecalelor în interiorul stupului.
Tratamentul bolii se realizează prin administrarea de pastă (candi) sau sirop 1:1 cu
Nosesan, Nozemacid primăvara devreme,toamna, conform instrucţiunii de folosire.
În scopul preîntâmpinării acestei boli, familiile trebuie să fie adăpostite în stupi calzi,
aşezaţi în locuri însorite şi ferite de vânt.
Acarioza este o boală provocată de acarianul Acarapis Woodi, care îşi realizează ciclul
biologic în traheea toracică a albinei. Albinele bolnave părăsesc stupul, se adună în grupuri mici
şi, pierzându-şi capacitatea de zbor, înaintează în salturi cu corpul trermurând, cu aripile întinse
asimetric, se freacă pe cap, abdomen şi torace cu picioruşele. Diagnosticul se stabileşte numai
prin examen de laborator pe probe de albine vii sau muribunde (40-50 indivizi). Familiile
bolnave mor mai ales în timpul iernii şi primăverii. Sunt mai ameninţate de această boală
familiile amplasate în locuri umede – în apropierea lacurilor, iazurilor, bălţilor, în luncile râurilor.
Tratamentul acariozeii se face prin fumigare cu Varosan, Polisan, Varatraz, conform
instrucţiunilor fiecărui medicament. Acarioza poate evolua cu alte boli parazitare ca nosemoza şi
vaarroza.
Varrooza este provocată de un ectoparazit, care afectează întreaga populaţie a familiei de
albine, se manifestă în tot cursul anului şi se dezvoltă în celulele cu puiet de trântori şi albine
lucrătoare (fig.52-56, planşa color). Pe timp de iarnă, când puietul lipseşte, în stup rămân numai
femelele de varroa. Primăvara, când apare puietul, începe să se înmulţească şi acarianul, iar
masculii se dezvoltă din ouă nefecundate depuse de femelă, deci observăm o asemănare în
dezvoltarea lor cu cea a trântorilor. După eclozionare masculii se mai hrănesc câteva zile pe
albinele adulte, până se maturizează.
După fecundare sunt depuse ouă, iar dezvoltarea embrionară durează 24-30 de ore, după
care apare o larvă cu 6 picioare care se hrăneşte în celulă din corpul larvei de albină Agentul
etiologic este acarianul Varroa Jacobsoni, cu un ciclu evolutiv scurt - de 7-8 zile. Se hrăneşte cu
hemolimfă. Varrooza este un acarian de culoare brună cu mărimea de aproximativ 1mm, provine
din Asia şi a ajuns în Europa în anii 1980 Poate fi văzut cu ochiul liber, în special pe pupele (stări
larvare târzii) de lucrătoare şi de trântori, însă parazitează şi pe corpul albinelor adulte, al
trântorilor şi mătcilor. Albinele tinere şi trântorii poartă mai mulţi paraziţi decât albinele
zburătoare. În familiile infectate se observă moartea pupelor, apar albine şi trântori neviabili; pe
30
fundul stupului şi pe scândurele de zbor sunt larve şi pupe scoase şi aruncate din cuib. Albinele
bolnave îşi pierd capacitatea de zbor; trântorii – pe cea de împerechere, iar mătcile îşi întrerup
ouatul. Varrooza contribuie la slăbirea puterilor albinelor infestate, iar în prezenţa altor viruşi
devine mortal
Primăvara şi toamna cel mai des este atacat puietul de albine lucrătoare, iar vara cel de
trântori.
Prezenţa acarienilor în timpul iernii duce la afânarea ghemului; creşterea pericolului de
răcire; albinele îngheaţă şi cad la fundul stupului, ca rezultat, familia piere.
Vaarroza este o boală ascunsă: parazitul poate exista în stup timp de mai multe luni.
Pentru tratament sunt folosite un şir de substanţele medicamentoase clasificate după mecanismul
de acţiune:
Grupa A(amitraz): Bipin-M, Bipin-T, Varatraz, Amipol.
Grupa B-(fluvalinaţi): Melisan, Bivarol, Bayvarol.
Grupa C-uleiuri eterice: lavanda, mărar, mintă, salvie de muscat, cimbru.
Grupa „acizi”: oxalic, formic, acetic, lactic.
Mai este folosit preparatul complex Apidez, care conţine substanţa activa timol şi uleiul de
molid.
7.9. Boli ale puietului
Dintre bolile puietului, mai frecvent, se întâlnesc: loca americană, loca europeană,
paraloca, puietul în sac ş.a.
Loca americană este o boală infecto-contagioasă, care afectează puietul de albină,
determinându-i moartea în stadiu de puiet căpăcit. Mijloacele principale de răspândire a bolii sunt
albinele bolnave, stupii infectaţi, inventarul, fagurii etc.
Boala apare în lunile iunie-iulie. La început mor unele larve, larvele îşi schimbă culoarea
de la alb-cenuşiu până la brun-închis.
Fagurii afectaţi de loca americană au un miros caracteristic cu cel al cleiului de oase
folosit în tâmplărie. Diagnosticul prezumtiv se pune pe baza semnelor clinice, iar diagnosticul
final se stabileşte în laborator pe probe de faguri cu puiet suspect, cu dimensiuni de minimum
15/10 cm.
Combaterea locei americane se realizează prin îndepărtarea fagurilor cu puiet afectat şi
administrarea uneia din următoarele substanţe: Antignileţ, Oxibactocid-pulbere, Oxibactocid-
folii, conform instrucţiei.
Loca europeană (loca benignă) este o boală infecto-contagioasă care afectează puietul de
albină necăpăcit, cauzându-i moartea. Sursa infecţiei sunt larvele bolnave şi cele moarte, şi se
îmbolnăveşte puietul necăpăcit în vârstă de 3-4 zile, evoluează ca şi loca americană în sezonul
activ, îndeosebi în lunile aprilie-iulie.
Diagnosticul şi combaterea bolii este analogică locei americane.
Puietul în sac (loca uscată) este boala pupei albinei, provocată de un virus. Familiile
bolnave nu numai că nu dau producţii, dar şi nu se pot asigura cu hrană. Apare cel mai frecvent în

31
prima jumătate a verii. Infectarea se face prin albinele adulte, faguri etc. Îmbolnăvirea se observă
mai frecvent în prima jumătate a verii. În familiile atacate, puietul în faguri este neregulat,
pestriţat, multe căpăcele ale celulelor sunt roase, iar în interior sunt larve moarte. De multe ori
această boală evoluează împreună cu loca americană.
Paraloca (loca falsă) este o boală infecţioasă care a apărut nu demult la noi în republică.
Purtătoare ale bacteriilor sunt albinele adulte, însă ele nu se îmbolnăvesc, dar se îmbolnăvesc
larvele de 5- 8 zile. Simptomele bolii amintesc cele ale locei americane. O deosebire o constituie
faptul că căpăcelele celulelor apar întunecate şi lăsate (prăbuşite). Larvele moarte din celulele
deschise emit un miros slab, iar cele căpăcite – unul puternic de putrefacţie.
Pentru combaterea bolii se va folosi Antignileţul, Oxibactocid (pulbere ori folii).
Familiile se trec în stupi dezinfectaţi şi se hrănesc seara cu unul din preparatele menţionate.
7.10. Boli ale mătcilor
Trântorirea – dezvoltarea din ouăle depuse numai sau preponderent a trântorilor. Motive
ale acestui fenomen pot fi:
• neîmperecherea mătcii;
• împerecherea incompletă şi ca urmare - rezervei reduse de spermă;
• îmbolnăvirea mătcii – odată cu vârsta se reduce cantitatea de spermă depozitată în
spermotecă;
• boli ale organelor de reproducere şi ale tractului digestiv (melanoza, atrofierea
ovarelor, nosemoza ş.a).
Melanoza este o boală infecţioasă a mătcilor, însoţită de întreruperea pontei. Mătcile
devin molatice, au mişcări împiedicate, are loc înnegrirea ovarelor şi formarea unui dop de
fecale. Boala apare în a doua jumătate a verii. Agentul patogen se găseşte pe plante şi este adus
de albine. Familiile atacate îşi pierd mătcile şi devin trântoriţe. O metodă precisă de tratare a
albinelor nu există. În scopul prevenirii ei, se vor îmbunătăţi condiţiile de întreţinere a albinelor,
pentru iernare nu se va lăsa miere de mană.
Ouă sterile (ponta uscată sau moartă): ouăle sunt depuse, însă din ele nu se dezvoltă
indivizi. Se consideră că matca are dereglări de ordin genetic şi este necesar ca să fie schimbată.
7.11. Boli neinfecţioase
Apariţia unor abateri de la normă este condiţionată de nerespectarea condiţiilor de
nutriţie, întreţinere şi înmulţire ale albinelor.
Toxicoza provocată de mană – apar dereglări ale digestiei în timpul iernii. Otrăvirea se
produce în urma consumului de miere de mană, care duce la o supraîncărcare bruscă a
intestinului şi se observă prin comportarea agitată a albinelor. Pereţii şi urdinişurile, fagurii sunt
murdăriţi de fecale (pete cafenii), în stup se simte un miros neplăcut.
Pentru iernare nu se va lăsa miere de mană. În cazul iernării defectuoase, albinelor li se va
da 1-1,5 l sirop de zahăr şi se va provoca zborul de curăţare forţat.

32
 Toxicoza provocată de nectar – de obicei, suferă albinele culegătoare, când adună nectar
de pe plante otrăvitoare cum ar fi: laleaua, ceapa, macul, laurul, pojarniţa, zârna ş.a. Albinele
pierd capacitatea de a zbura, aripile şi picioarele sunt paralizate. Familiile bolnave vor fi hrănite
cu sirop de zahăr (1:1) timp de 1-2 zile, cuibul se strâmtorează şi se izolează termic.
Toxicoza provocată de polen („boala de mai”) – este consecinţă a folosirii polenului
unor astfel de plante ca: castanul, stirigoaia ş.a. Apare când în familii sunt cantităţi mari de puiet
necăpăcit şi se creează un dezechilibru în balanţa apei. Se manifestă prin umflarea abdomenului,
pierderea capacităţii de zbor şi pieirea albinelor.
Tratament: albinele vor fi hrănite cu sirop de zahăr 1:1, timp de 1-3 zile.
Toxicoza provocată de sare – are loc otrăvirea albinelor când folosesc sare în doze mari.
Albinele devin neliniştite, apatice, apare diareea.
Pentru ca albinele să nu folosească apă murdară din bălţi, care deseori este şi sărată, se
recomandă ca la stupină să fie permanent apă.
Puiet răcit – în condiţii proaste de întreţinere, puietul moare, apar albine cu anomalii. Cu
scop profilactic, când e rece, albinele se întreţin în cuiburi bine izolate termic şi în această
perioadă nu se recomandă de a verifica starea albinelor, iar dacă este necesar, fagurii cu puiet nu
se scot în afara stupului. Puietul mort va fi înlăturat, cuibul va fi strâmtorat, iar albinele vor fi
hrănite cu sirop de zahăr.
Înăbuşirea albinelor – albinele şi puietul moare ca rezultat al creşterii temperaturii şi
umidităţii în stup. Se poate întâmpla în cazurile când stupii sunt închişi ermetic pe timp
îndelungat la transportarea lor sau în perioada tratamentelor plantelor cu substanţe chimice. În
asemenea cazuri, din lipsa ventilaţiei, temperatura în stupi se poate ridica până la 500C (limita
superioară fiind 38-400C). Din cauza temperaturii supraridicate, albinele vuiesc, fagurii grei cu
miere şi cu puiet se înmoaie şi se rup, iar pe fundul stupului sunt multe albine umede, vii sau
moarte. În scop profilactic, transportarea stupilor se va face dimineaţa pe răcoare, după ce s-au
scos din ei fagurii cu miere necăpăcită şi cu nectar proaspăt; în cazul izolării îndelungate albinele
se asigură cu apă; dacă înăbuşirea parţială a avut loc, stupii vor fi deschişi, ca albinele să zboare,
se vor îndepărta fagurii rupţi.
Intoxicaţiile. Insecticidele folosite în agricultură acţionează negativ asupra albinelor.
Cauza mortalităţii în cele mai multe cazuri este nerespectarea regulamentelor în vigoare, care
interzic tratamentele plantelor melifere în timpul înfloririi care sunt periculoase pentru albine şi
alte insecte polenizatoare. Atunci când se planifică stropitul culturilor sau al pădurii este necesar
ca apicultorii să fie anunţaţi cu 5 zile înainte, ca în perioada respectivă albinele să fie închise sau
să fie mutate la minimum 5km de zona care va fi prelucrată. Majoritatea substanţelor periculoase
pentru albine sunt de origine organofosforice. Ca urmare a folosirii lor anual mor mii de familii
de albine, prin intoxicaţii acute şi intoxicaţii cronice, care afectează întreg efectivul de albine.
Din punct de vedere clinic, intoxicaţiile acute se manifestă prin mortalitatea masivă şi în timp
scurt a albinelor în stupi şi în afara lor, precum şi prin moartea în câmp a majorităţii albinelor
culegătoare, moartea puietului şi mătcilor cauzată de polenul şi nectarul contaminat cu
substanţele toxice aduse de albinele culegătoare. Diagnosticul clinic se face pe baza celor
33
enumerate, iar cel de laborator – prin examen toxicologic pe probe de albine luate din stupinele
afectate. Probele se constituie obligatoriu din 100-200 de albine muribunde sau moarte, faguri cu
puiet şi rezerve de hrană (nectar, polen, miere şi păstură), plante tratate, flori şi apă suspectată de
contaminare, desigur ambalate în săculeţe de peliculă pentru a evita evaporarea substanţelor
toxice. Examenul de laborator se face prin cromatografie, gazocromatografie, precum şi alte
metode – microcristalografie, flamfotometrice, fotometrice cu absorbţie de masă.
Boala colapsului coloniei, sau Sindromul prăbuşirii coloniilor – un fenomen foarte
ciudat, a apărut în lume din anul 2006, când familii întregi de albine au început să părăsească
stupii, în ei rămânând doar regina, trântorii, larvele şi ouăle. Boala colapsului coloniei a apărut
iniţial în SUA (statul Florida). S-a răspândit repede pe întreg teritoriul SUA, apoi în Canada,
Europa, Asia. În SUA numărul de stupi a scăzut de la 2,4 milioane la 900 mii, pierderile variind
între 30 şi 90% din efectivele de albine. În Germania numărul lor a scăzut cu 25% , iar în unele
cazuri chiar cu 80%. Anomalia se manifestă prin dezorientarea albinelor, tulburări de
comportament, malformaţii, stare fragilă a sănătăţii. Albinele nu-şi recunosc stupul, altele sunt
omorâte când vor să intre în stup. Albinele nu mor niciodată în stup – când simte că este pe
moarte, albina părăseşte stupul dispărând fără urmă. Cadavrele albinelor nu se găsesc nici în stup,
nici în apropierea lui. Studiile efectuate au demonstrat că albinele poartă microbi (Israeli acute
paralisis virus) care distrug sistemul imunitar, însă motivul principal care provoacă prăbuşirea
albinelor nu a fost stabilit. Se presupune că există mai multe motive ale dispariţiei albinelor,
printre cele mai importante evidenţiindu-se:
• lipsa diversităţii genetice;
• practicarea monoculturilor în agricultură, ceea ce reduce posibilitatea folosirii unei baze
largi de nectar;
• folosirea pesticidelor în agricultură;
• transportarea albinelor la distanţe mari;
• schimbările climaterice;
• câmpurile magnetice care apar de la utilizarea telefoniei mobile. Radiaţiile emise de
telefonia mobilă împiedică orientarea albinelor şi ele nu se mai întorc în stupii care sunt plasaţi în
apropierea reţelelor de telefonie mobilă.
7.12. Dăunătorii albinelor
Dintre ei fac parte insecte, acarieni, păsări, rozătoare ş.a., care atacând familiile de albine,
aduc pagube mari.
Păianjeni – în plasele întinse între stupi şi plante nimeresc albinele, care sunt nimicite.
Combatere: se vor distruge plasele de păianjeni.
Libelulele sunt nişte insecte cu două perechi de aripi mari, cu cap mare, abdomen lung şi
îngust. Trăiesc şi se înmulţesc pe malul apelor. Prind albinele din zbor sau când vin la bazin după apă.
Combatere: stupii nu vor fi puşi în apropierea apelor, iar în stupină se va asigura prezenţa
apei.

34
 Urechelniţele acţionează noaptea, iar ziua se ascund în crăpături. Cel mai frecvent
pătrund în stupi în lunile iulie-august, desfac căpăcelele celulelor, mănâncă miere, păstură, strică
faguri, pot ataca şi puietul. O singură urechelniţă poate consuma până la 300 mg de miere.
Combatere: stupii vor fi ţinuţi pe locuri uscate, pe ţăruşi unşi cu un strat gros de vaselină
sau alt material lipicios.
Viespile dimineaţa intră în stupi şi consumă miere. Puietul şi-l hrănesc cu albine sau alte
insecte moarte. Cel mai agresive faţă de albine sunt în august-septembrie, când ies viespile
adulte.
Combatere: vor fi distruse cuiburile lor, iar în stupine se vor pune sticle de culoare
deschisă în care se va turna în volum de un sfert soluţie de miere şi polen, sau oţet, ori vin oţetit,
unde ele intră şi nu mai pot ieşi.
Gărgăunii sunt nişte viespi mari de pădure cu ac foarte veninos care folosesc mierea şi
nimicesc albinele, îndeosebi toamna.
Combatere: este similară cu cea a viespilor.
Furnicile pot scoate din stup până la 1 kg de miere, iar din familiile slabe – chiar şi ouăle
sau larvele. Plus la aceasta, pot contribui la răspândirea unui şir de boli infecţioase.
Combatere: se pot folosi frunze proaspete de nuc, alcool etilic, sulf, sare de bucătărie, este
bine ca în apropiere să se cultive tomate şi crizanteme.
Molia mare a cerii intră în cuib noaptea şi depune ouă în faguri (într-o pontă cca. 50 de
ouă). Cu o oră înainte de răsăritul soarelui femelele părăsesc cuibul. Depunerea ouălor se repetă
timp de patru nopţi (cca. 2000 de ouă). Larvele perforează fagurii, consumă ceară, larve de
albine, miere, păstură. O larvă de molie consumă în medie 1,2 g ceară de faguri.
Familiile puternice luptă singure cu aceste insecte, albinele lucrătoare nimicesc larvele şi
le aruncă afară din stup. Molia mare a cerii duce la slăbirea gravă a familiilor de albine, chiar şi la
nimicirea lor.
Combatere: albinele se vor întreţine în stupi intacţi, fără crăpături. Pot fi folosite astfel de
preparate ca thuricid, endobacterin, care distrug doar moliile şi nu acţionează asupra omului,
albinelor, animalelor. Pot fi folosiţi fumiganţi, sau de Galerin prin pudrare, vată îmbibată cu acid
acetic, care se introduc în locul unde se păstrează fagurii.
Molia mică a cerii este destul de răspândită în stupinele noastre. Ouăle sunt depuse în
crăpăturile stupilor, mai rar – în celulele fagurilor. Omizile moliei mici nu distrug pereţii mediani
ai fagurilor, dar fac galerii în celulele uneia din feţele fagurelui.
Combatere: este similară cu cea a moliei mari a cerii.
Prigoria este o pasăre cu pene multicolore, uimitor de frumoasă, cu ciocul lung şi
încovoiat. Prin luna octombrie ea migrează în America de Sud, dar întorcându-se din migraţie, îşi
face cuibul în malurile lutoase ale râpelor, trăind în colonii, scoţând fiecare pereche câte 5-8 pui.
Începând cu luna august, aceste păsări pricinuiesc stupinelor pagube considerabile, fiecare
individ înghiţind pe zi câte o sută de albine culegătoare.
Combatere: trebuie evitată amplasarea stupinelor în apropierea coloniilor de păsări

35
 Ciocănitoarea verde sau ghionoaia. Pe timp geros poate să perforeze pereţii stupului, în
special ai celor amplasaţi în păduri. Face o gaură de 5x5 cm, sfărâmând chiar şi umăraşile
fagurilor. Folosindu-şi limba încovoiată la capăt, ca un clenci, cu lungimea de cca. 12 cm prinde
albinele. Combatere: în faţa urdinişului la distanţă de 2 cm se aşează o plasă în formă de
potcoavă.

Piţigoii – toamna târziu şi iarna se pot aşeza pe scândurica de zbor şi bat cu ciocul în
peretele stupului sau pe scândurică şi consumă albinele care ies.
Combatere: este similară cu cea a ciocănitoarelor.
Şoarecii sunt cei mai mari dăunători ai albinelor. Indiferent dacă sunt de casă, de câmp
sau de pădure, produc pagube pătrunzând toamna târziu în stupi, unde se aşează pentru iernare.
Ei se hrănesc cu miere din faguri, păstură şi chiar cu albine. Din această cauză, o atenţie
deosebită se va acorda luptei cu şoarecii. Şoarecii provoacă pierderi mari familiilor de albine şi
prin mirosul specific, care le excită, albinele slăbesc sau chiar pot pieri. Prezenţa lor în stupi se
stabileşte pe baza resturilor de albine mâncate (rămâne numai abdomenul); prin prezenţa
fecalelor de şoareci.
Combatere: pentru a preveni pătrunderea şoarecilor în stupi, toamna, când timpul se
răceşte, la urdinişurile stupilor se instalează gratii metalice de protecţie, totodată se administrează
momeli otrăvite procurate prin reţeaua veterinară, care, fiind consumate, vor provoca la pierea
lor. Se poate folosi iarba de mentă (izma) care se pune sub salteluţe şi pe scândurelele de zbor,
mirosul ce îi sperie.
Aricii vizitează frecvent stupinele din păduri, strângând albinele moarte şi cele slăbite.
Însă ei pot distruge un număr mare de albine vara când e cald, iar stupii nu sunt suficient de
încăpătorii o parte din albine atârnă în bărbi în faţa urdinişului. În acest mod ei le ajung destul de
uşor şi le consumă.
7.13. Preparate medicale şi biostimulatori utilizate în apicultură
Melisan
Prezintă plăci lemnoase îmbibate cu acaracid. Posedă acţiune acaricidă asupra varrooa.
Familiile de albine se prelucrează primăvara (după trezirea acestora) şi în perioada de vară-
toamnă (după ultima extragere a mierii) prin plasarea plăcilor în stupi, în proporţie de o placă la
3-5 rame. Înainte de a le folosi, se găureşte un capăt al plăcii prin care se bagă un obiect metalic
sau de lemn, fixînd-o în centrul stupului. Plăcile în stup se împart în funcţie de numărul de rame.
Se lasă în stup timp de:
- 25-30 zile - la înmulţire progresivă;
-7-10 zile - la înmulţire regresivă.
Varosan
Preparat pentru tratamentul varroozei şi acariozei la albine. Preparatul se întrebuinţează
primăvara (după primul control) şi vara-toamna (după ultima extragere a mierii) în lipsa

36
puietului. Se folosesc benzi de carton ori şnururi de bumbac îmbibate cu substanţă acaracidă.
Banda de carton (ori şnurul) se aprinde la un capăt (flacăra se stinge şi se întroduce în urdiniş
fumegînd pe o placă de şpon. Urdinişul se închide timp de 25-30 min. Împotriva varroatozei se
prelucrează de 3 ori, împotriva acariozei de 6 ori, cu interval de 6-7 zile.
Apidez
Prezintă plăci lemnoase cu dimensiunile 200x20x1mm, îmbibate cu soluţie acaricidă. Sînt
folosite în tratarea ţi profilaxia varroozei. Familiile de albine se prelucrează primăvara (după
primul zbor de curăţire) şi în perioada vară-toamnă (după ultima extracţie de miere) prin plasarea
plăcilor în stupi în proporţie de 2 plăci la 10-12 rame populate cu albine. Pentru familiile cu
putere mică (pînă la 6 faguri) şi nuclee este de ajuns o placă,care se instalează în centrul cuibului.
Înainte de a folosi se găureşte un capăt al plăcii,prin care se introduce un obiect metalic sau de
lemn, fixînd-o vertical în centrul ulicioarei. Plăcile se menţin în stup pe o perioadă de la 3 pîna la
30 zile, în dependenţă de cantitatea de puiet.
Apimol
Plăci lemnoase cu dimensiunile 200x20x1, îmbibate cu soluţie acaracidă, folosite în
tratarea şi profilaxia varrootozei, avînd o acţiune puternic exprimată asupra căpuşei varroa.
Prelucrăm familiile de albine primăvara (după primul zbor de curăţire) şi în perioada vară-toamnă
(după ultima extragere a mierii) prin plasarea plăcilor în stupi, în proporţie de 2 plăci la 10-12
rame populate cu albine. Pentru familiile cu putere mică (pînă la 6 faguri) şi nuclee este de ajuns
o placă, care se instalează în centrul cuibului. Înainte de a folosi se găureşte un capăt al
plăcii,prin care se întroduce un obiect metalic sau de lemn, fixînd-o vertical în centrul ulicioarei.
Plăcile se menţin în stup pe o perioadă de la 3 pînă la 30 zile,în dependenţă de cantitatea de puiet.
Bivarol
Un lichid uleios de culoare albă,conţinînd substanţă acaricidă cu acţiune de contact.este
folosit pentru tratarea şi profilaxia varoozei la albine.
Tratamentul se va face primăvara şi toamna. Înainte de utilizare se dizolvă 1ml de
preparat într-un litru de apă caldă (35-400C), preventiv fiartă, pînă vom obţine o soluţie omogenă
de culoarea laptelui. Soluţia căpătată se întroduce într-o seringă din care se stropesc albinele
între faguri cîte, 10 ml la o ulicioară.(1 ml preparat se administrează pentru prelucrarea a 100
faguri populaţii albine). Prelucrarea se efectuează de 2 ori cu interval de 7 zile. Prelucrarea
albinelor se întrerupe nu mai tîrziu cu 2 săptămîni înainte de începutul culesului principal,pentru
a evita nimerirea preparatului în mierea marfă.
Bipin (la Varooză)
Produsul Bipin M se utilizează pentru tratamentul familiilor de albine sub formă de
emulsie cu apă, care se prepară nemijlocit înainte de întrebuinţare. Substanţa acţionează asupra
paraziţilor prin contact molecular şi inhalaţie, blocînd funcţiile enzimatice şi nervoase ale
paraziţilor.

37
 Se administrează în special toamna tîrziu, cînd în familiile de albine lipseşte puietul, la o
temperatură nu mai jos de 00C.
O fiolă de 1 ml se amestecă cu 2 l apă potabilă (t0 25-300C) şi se picură cîte 8-10 ml la un
interval de 2 rame. Mărirea dozei de tratament conduce de multe ori la intoxicarea în diferite
grade a albinelor.
Varatraz (la Varooză)
Produsul Varatraz se utilizează pentru tratamentul familiilor de albine sub formă de
fumigaţii, iar substanţa acţionează asupra paraziţilor prin contact , ca şi Bipinul.
Fumigaţia se poate face numai prin urdinişul stupului.
Tratamentul prin urdiniş se face cu o deosebită atenţie, aşezînd benzile fumigene numai
pe plase de sîrmă sau bucăţi de tablă pentru a nu incendia stupul sau pavilionul.
Pentru administrarea prin urdiniş, banda de carton va fi îndoită pe lungime, formînd pe
secţiune un triunghi, pentru a întreţine arderea completă a benzii. Urdinişul se închide 15-20
minute. Cu ajutorul pipetei se ia substanţa din sticluţă şi se picură în jumătatea superioară a
benzii, la partea opusă celei care se aprinde, astfel: 2 picături pentru un corp de stup etajat; 3
picături pentru un corp Dadant; 4 picături pentru un stup orizontal.
De menţionat că dozajul (numărul de picături) se raportează la volumul din stup şi nu la
puterea familiei de albine.
Pentru efectuarea tratamentului, temperatura aerului trebuie să fie de peste 120C căldură şi
albinele să nu se afle în ghem.
Antignileţ (pentru Loca americană şi europeană)
Produsul Antignileţ este un praf de culoare galbenă şi se administrează în felul următor:
-pentru administrarea cu candi: 1 gr de Antignileţ se dizolvă în 25 ml de apă fiartă răcită la o
temperatură de 35-400C, amestecîndu-se cu 1 kg de candi. Se introduce în stupul bolnav
cîte 0,5 kg candi.
- sirop (la hrănire): 1 gr de Antignileţ se amestecă cu 50 ml de apă fiartă (35-400C), apoi se
amestecă cu 2 l sirop de zahăr (1:1), se administrează cîte 100 ml la un interval de faguri.
- stropirea fagurilor cu albine: 1 gr. de Antignileţ se amestecă cu 50 ml de apă fiartă (35-
400C), apoi se amestecă cu 200 ml soluţie caldă de zahăr (1 kg Zahăr la 4 l apă). Fagurii
afectaţi se stropesc cu un dispersor pe ambele părţi, în special pe puietul afectat, cîte 10-15
ml la un fagure.
-pudrare (cu pulbere): 1 gr de Antignileţ se amestecă cu 100 gr zahăr pudră, se pudrează
fagurii pe ambele părţi cu cîte 5-6 gr pudră la un fagure.
Tratamentul se înfăptuieşte de 3-4 ori cu un interval de 6-7 zile pînă la dispariţia semnelor
clinice a bolii.
Oxibactocid
(folii, utilizate în tratarea şi profilaxia locii americane şi europene)

38
 Folii din carton cu dimensiunile 150x25x2,5 mm îmbibate cu antibiotice efective şi
substanţe adăugătoare. Preparatul este folosit primăvara pîna la începerea culesului şi vara după
extragerea mierii. Înainte de tratare familiile bolnave se transvazează în stupi
curaţi,dezinfectaţi,se schimbă mătcile cu sănătoase şi productive. Foliile de oxibactocid se
întroduc vertical între fagurii cu puiet şi mărginaşe cu ajutorul unei sîrme, cu condiţia: o folie la 6
rame de cuib populate cu albine. Prelucrarea se repetă de 2-3 ori după măsura eliminării foliilor
din stup de către albine (peste 6-7 zile). Concomitent cu prelucrarea familiilor bolnave se
dezinfectează stupii, fagurii şi inventarul apicol, conform instrucţiunii recomandate la prisacă.
Preparate pentru tratarea şi profilaxia ascoferozei şi aspergilozei la albine
Ascovet (Russia) şi Meliasg (produs în Moldova SRL “Melifera-Nord”
Posedă un spectru larg de antimicotic, activ contra stimulăriia scoferozei şi aspergilozei la
albine. Preparatul se administrează prin hrănire sau pulverizare pe faguri,preventiv se aleg
familiile afectate și se trec pe faguri noi în stupi dezinfectaţi. Fagurii ci simptome de boală se
înlătură.La necesitate se schimbă matca.Se va administra în hrană, primăvara sau vara,cînd
condiţiile climaterice sînt neprielnice. Se prepară soluţie prin dizolvarea 1 ml de preparat îân 50
ml apă fiartă, caldă, care mai apoi se amestecă cu 3 litri sirop cald (30-40*C), preparat 1:1,
amestecînd intensiv. Cu siropul preparat astfel albinele se hrănesc cîte 300-400 ml de 2-3 ori la
interval de 10-15 zile. Vara, cînd temperatura aerului se menţine mai sus de 15*C, ascovetul se
va administra prin pulverizare pe faguri. În aşa mod de administrare soluţia de preparat se
pregăteşte la fel ca şi mai sus, şi se amestecă cu un litru de sirop ce are concentraţia 1:4. Se
amestecă minuţios şi se va pulveriza peste albini pe ambele părţi ale fagurilor cîte 10-12 ml
pentru un fagure. Prelucrarea se va face de 2 ori cu interval de 3-5 zile.

Nozesan (la Nozemoză)

Tratamentul bolii se realizează prin administrarea Nozesanului cu candi sau sirop,
primăvara timpuriu sau la hrănirea albinelor cu sirop de zahăr toamna, pentru completarea
rezervelor de hrană pentru iernare. Se iau 2,5 g preparat la 5 kg de candi şi se administrează cîte
0,5 kg la familie de albine. Primăvara, după curăţire, se foloseştee în proporţie de 2,5 g la 10 l
sirop (1:1), dizolvînd preventiv preparatul în apă caldă (40-45 0C) fiartă.
Nozemacid (în nozematoză şi boli bacteriene la albine)
Este un praf de culoare galbenă,care conţine substanţe active cu un spectru larg în
nimicirea Nozemei-apis şi a bacteriilor. Se administrează în candi ori sirop. La o familie cu
puterea de 8-10 ulicioare vom administra 0,25gr. Primăvara devreme (pînă la zborul de curăţitre)
Nozemacidul se administrează în candi în proporţie de 5 gr la 10 kg candi şi se dă familiilor cîte
0,5 kg. După zborul de curîţire se va administra sirop 5 gr preperat la 50 ml apă caldă,amestecînd
minuţios cu 20 l sirop(1:1). Cu acest sirop medicamentos se hrănesc familiile de 2 ori la interval
de 5-6 zile, administrîndu-l în hrănitoare deasupra cuibului cîte 10 gr la fagurele populat de

39
albine. Toamna, în scop profilactice, se va administra în aceleaş doze o singură dată.
Concomitent cu prelucrarea familiilor bolnave se dezinfectează stupii, fagurii şi inventariul
apicol, conform instrucţiei recomendate la prisacă. Gunoiul şi rămăşiţele se ard.
Preparate pentru stimularea dezvoltării familiilor de albine
Melistim
Este un complex echilibrat de microelemente pentru albine. Potenţiază procesul activizării
reproductive,stimulează dezvoltarea familiilor de albine. Preparatul se întrebuinţează în
perioadele de primăvară şi vară-toamnă prin administrarea în sirop de zahăr ori în
adăpător.primăvara se ea 10 gr de preparat, preventiv se dizolvă într-o cantitate mică de de apă
caldă fiartă şi se amestecă bine cu 5 litri de sirop din zahăr (1:1). Soropul se dă albinelor în
hrănitoarele de deasupra cîte 300-500 ml peste o zi timp de 2 săptămîni. Pentru adăparea
albinelor siropul se adaogă în apă în proporţie de 10 gr la 5 litri de apă. După colectarea mierii,în
perioada de pregătire a albinelor tinere pentru iernat,siropul de zahăr cu preparatul (10 gr : 5 litri
de apă) se dă albinelor cîte 2-5 litri la familie (în capacitatea de puterea acestora. Seara, după
zbor, siropul se toarnă în hrănitoare cîte 0,5 litri cu întrerupere de o zi.
Apispir
Apispir 1,0 % este un preparat cu conţinut de proteine, compuşi cu masă moleculară mică,
cum sînt aminoacizii liberi, peptidele, vitaminele şi alte substanţe bioactive, obţinut prin
extragere şi fracţionare din biomasa tulpinii algei cianofite Spirulina platentis şi utilizat în
calitate de supliment nutritiv în hrana albinelor. Activează procesele fiziologo-bochimice în
organismul reginei şi albinelor lucrătoare. Substanţele bioactive din componenţa preparatului
sporesc capacităţile lucrătoare ale albinelor,activează ponta reginei,ameliorează hrănirea
puietului, contribuind la sporirea fertilităţii reginei şi a vitezei de creştere a puietului de albine,
asigurănd acumularea unei cantităţi sporite de miere.
Apifor
Preparat natural ecologic,conţine extract de pin cu macroelemente şi ulei de usturoi.
Ridică activitatea reproductivă a mătcilor, stimulează dezvoltarea şi productivitatea familiilor de
albine. Este efectiv în profilaxia varroatozei şi ascosferozei. Preparatul se întrebuinţează în
perioada de primăvară şi vară-toamnă prin administrarea în sirop de zahăr (1:1). Se ea 3 ml
preparat şi se adaogă 1 litru de sirop, apoi se împarte în hrănitoare cîte 25-30 ml la ramă.
Cel mai sensibil subiect în sectorul apicol îl prezintă tratamentele - atât în ceea ce priveşte
produsele care pot fi folosite, cât şi modul cum pot fi aplicate.
La tratarea bolilor la albine se interzice categoric folosirea antibioticilor, în special a
streptocinei, levomicitinei, penicilinei, tetraciclinei, a preparatelor sulfonoide etc, deoarece în
urma prelucrării familiilor de albine cu antibiotice rămân reziduuri de antibiotice.
În miere pot fi şi reziduuri de pesticide, dacă plantele au fost prelucrate cu ele.
Atunci când apar diverşi poluanţi (pesticide, erbicide, substanţe radioactive, gaze toxice,
poluare fonică etc), la albine se înregistrează astfel de fenomene ca: mortalitatea prematură;
40
depopulare; lipsa capacităţii de zbor; agitaţie; prezenţa poluanţilor în corpul albinelor, în faguri,
în miere, în păstură etc.

41
OBŢINEREA ŞI UTILIZAREA PRODUSELOR APICOLE

Produsele obţinute de la albine sunt foarte diferite din punct de vedere al originii,
compoziţiei, proprietăţilor şi importanţei pentru om. Mierea, ceara, polenul, propolisul, veninul
de albine, lăptişorul de matcă sunt produse naturale cu un conţinut bogat de elemente biologice
esenţiale. Aceste substanţe naturale au fost folosite ca mijloace de tratare a diferitelor boli din
cele mai străvechi timpuri ale existenţei omului.
11.1. Mierea de albine. Caracteristici generale, particularităţile fizice şi chimice
Piaţa mondială este inundată de miere produsă în China, Brazilia, iar în ultimul timp şi
dintr-un şir de ţări din Africa, unde sezonul apicol durează 10 luni.
În Republica Moldova există aproximativ 130 000 de familii de albine care sunt îngrijite
de cca. 4000 de apicultori, iar producţia anuală de miere constituie aproximativ 2500 tone.
Făcând însă o comparaţie, menţionăm că în majoritatea ţărilor europene consumul de miere pe
cap de locuitor constituie 1,5- 2,0 kg pe când la noi în republică doar 0.5 kg.
Mierea se obţine din nectarul florilor, care prin procesare se îmbogăţeşte cu enzime ce
provin din saliva albinelor. Fiind depozitată în stupi, mierea pierde 80% din apă prin ventilaţia
produsă de aripile albinelor. În acest mod, mierea se transformă într-un veritabil medicament –
aliment natural, care se evidenţiază printr-un conţinut bogat în substanţe nutritive şi calorii (3200
kcal).
Mierea este un produs al prelucrării de către albine a nectarului sau a manei. Nectarul este
secretat de florile unor plante, iar mana reprezintă nişte sucuri dulci eliminate de unele insecte ce
se hrănesc cu sucurile plantelor şi se întâlneşte cel mai frecvent pe frunzele copacilor de tei,
salcie, arţar, stejar, prun, cireş, salcâm ş.a. Mana de stejar este toxică şi periculoasă pentru albine.
În dependenţă de cele menţionate, mierea se numeşte respectiv: de flori şi de mană. Din punct de
vedere biologic mierea de albine este unul din produsele cele mai complexe, este singurul aliment
care nu se strică niciodată. În funcţie de tipul florilor de pe care a fost culeasă mierea poate să
difere atât în ceea ce priveşte proporţia diferitelor zaharuri, cât şi, mai ales, spectrul polenic.
Paralel cu acizii organici ea conţine vitamine din grupul B (B1, B2, B3,B6, acid folic etc.),
vitaminele PP, K ş.a; substanţe minerale precum potasiu, calciu, fosfor, sodiu, magneziu, seleniu,
fier zinc, cupru ş.a.
În medie mierea conţine 83% de substanţă uscată (inclusiv 79,6% zahăr şi 3,2% alte
substanţe) şi 17,2% apă (tab. 15).
În proteina mierii se conţin diverşi aminoacizi. Întunecarea culorii mierii în urma
încălzirii se explică prin faptul că aminoacizii intră în reacţie cu monozaharidele şi se formează
compuşi închişi la culoare. Dintre vitamine, în miere predomină tiamina, riboflavina, piridoxina;
acizii: pantotenic, nicotinic şi ascorbic. Gama substanţelor aromate şi colorante depinde de specia
plantei de la care a fost cules nectarul.
Se consideră nenaturală mierea provenită din sirop de zahăr prelucrat de albine; mierea
din zeamă dulce din fructe sau legume şi mierea artificială.

42
 Cantitatea de miere produsă pe sezon de o familie de albine depinde de astfel de factori
ca: puterea familiei, plantele melifere şi distanţa de la stupi până la ele, condiţiile naturale în
timpul înflorii plantelor (ploi, frig ş.a.). În majoritatea cazurilor la noi în republică o familie de
albine produce 30-50 kg de miere, însă sunt exemple de 100-150 kg. Se are în vedere cantitatea
totală deoarece cantitatea de miere marfă este mai redusă (7-30 kg). Diferite familii de albine,
întreţinute în aceleaşi condiţii, la aceeaşi prisacă pot produce pe zi cantităţi diferite de miere. De
exemplu, unele – 10 kg, altele – 3 kg, în funcţie de cât de puternice sunt.
Tabelul 15
Compoziţia chimică a mierii extrase prin centrifugare
(după cf J.H.White şi G.H. White)
Compuşi %
Apă 17,2

Zaharuri: fructoză (zahărul din fructe) 38,19

glucoză (zahărul din struguri) 31,28
zaharoza (zahărul de masă) 1,31
maltoză şi alte dezaharide 7,31
zaharuri superioare 1,5
Total zaharuri 79,59
Acizi (gluconic, citric, malic, formic, acetic, oleic, lactic, piroglutamic şi 0,57
diverşi aminoacizi, recalculaţi în unităţi de acid gluconic)
Proteine 0,26
Cenuşă (potasiu, sodiu, calciu, magneziu, cloruri, sulfaţi, fosfaţi ş.a.) 0,17
Total acizi, proteine, cenuşă 1,00
Componente secundare (pigmenţi, fermenţi, vitamine, alcooli, substanţe de gust
şi aromate) 2,21
TOTAL 100,0

După modul de obţinere, mierea poate fi extrasă, când este obţinută prin centrifugarea
fagurilor. Dacă se foloseşte metoda presării, o asemenea miere se numeşte miere presată sau
stoarsă. Mierea marfă se poate afla şi în faguri căpăciţi şi se numeşte în fagure, sau în secţiuni.
Mierea poate fi monofloră (de la o singură specie de plante) şi polifloră (de la mai multe specii).
Între sorturile de miere monofloră cele mai răspândite sunt:
– mierea de salcâm (alb) – deschisă la culoare, transparentă, caracterizată printr-o aromă
fină, delicată şi un gust plăcut. Spre deosebire de altele, mierea de salcâm nu se cristalizează timp
de câţiva ani datorită conţinutului unei cantităţi mari de ferment – levuloză;
– mierea de tei se caracterizează printr-o aromă fină de floare de tei. În stare lichidă este
incoloră sau gălbui-transparentă. După cristalizare se transformă într-o masă chihlimbariu-
deschisă, densă, de consistenţa unturii (cristalizare măruntă). Gustul ei este destul de acut, foarte
dulce;
– mierea de floarea-soarelui se caracterizează prin gust plăcut, aromă slabă. În stare
lichidă este auriu-deschisă, cu nuanţe chihlimbarii. Cristalele sunt mari, cristalizează foarte
repede, de multe ori chiar în celulele fagurilor, din cauza aceasta nefiind prea bună pentru

43
iernarea albinelor.
Mierea polifloră este obţinută din nectarul florilor mai multor plante şi este mai aromată,
mai bogată în săruri minerale, fiind considerată o miere perfectă. Mierea polifloră este
recomandată pentru stimularea poftei de mâncare şi ameliorarea digestiei; contra anemiei şi a
oboselii fizice sau intelectuale; contra bolilor de inimă şi pentru creşterea conţinutului de
hemoglobină în sânge.
11.2. Recoltarea şi extracţia mierii
Înainte de a scoate mierea din stup, trebuie de avut grijă ca albinele să fie asigurate cu hrană
de calitate în perioada iarnă-primăvară. Mierea de salcâm este una dintre cele mai potrivite acestui
scop în condiţiile noastre. De aceea, pentru hrana de iarnă, de la o familie, în perioada recoltării mierii
de salcâm se scot câte 4-5 faguri cu miere căpăcită şi se depozitează.

Fig. 25. Extragerea mierii – marfă.

Pentru extracţie, ramele se scot la sfârşitul culesului principal, pentru ca mierea să aibă
timp a se matura, semnalul acestui fapt fiind celulele cu miere căpăcită. Pentru extracţie se aleg
faguri în care 1/3 din celulele cu miere sunt căpăcite. O ramă plină are cca. 4 kg de miere. Este
mai bine ca aceşti faguri să fie scoşi din stup la sfârşitul zilei, când se reduce zborul albinelor. În
acelaşi timp şi activitatea familiei este mai puţin deranjată.
Extracţia mierii se face înainte de încetarea totală a culesului. Fagurii cu miere se scot în
momentul când aceasta este suficient de maturată, luându-se în consideraţie drept criteriu practic
prezenţa coroanei de miere căpăcită în treimea superioară a ramei. Fagurii ce conţin puiet şi
miere nu se vor centrifuga.
Pentru a evita declanşarea furtişagului, extracţia mierii se va efectua în cabana stupinei
sau alte spaţii închise, bunăoară un cort confecţionat din tifon fără acces pentru albine.
Îndepărtarea albinelor de pe faguri se poate face prin scuturarea energică a fagurilor, măturându-
se albinele rămase pe ramă cu o perie fină. Este recomandat ca înainte de a începe extracţia
mierii, fagurii să fie grupaţi după culoare şi greutate (pentru a obţine miere de sortiment), să fie
spălate bine şi uscate bidoanele, centrifuga şi masa de descăpăcit. Se trece apoi la descăpăcirea
fagurilor, urmată de extracţia propriu-zisă a mierii. Pentru descăpăcirea fagurilor se foloseşte

44
cuţitul de descăpăcit, iar pentru fagurii cu suprafaţa neuniform căpăcită, furculiţa de descăpăcit.
Înainte de folosire atât cuţitul, cât şi furculiţa de descăpăcit se încălzesc în apă la temperatura de
circa 80 0C. Fagurii descăpăciţi se introduc în centrifugă cu latura inferioară a ramei spre sensul
de mişcare a casetelor centrifugii (fig. 19-22, planşa color). În cazul folosirii extractoarelor
radiale, casetele cu faguri se întorc de pe o parte pe alta, ceea ce permite extragerea eficientă a
mierii de pe ambele feţi ale fagurelui.
Turaţia centrifugii se măreşte până se percepe torentul de picături de miere pe pereţii
centrifugii, iar după ce se apreciază că s-a extras circa jumătate din mierea de pe o parte, fagurii
se întorc pentru a se continua extracţia pe partea cealaltă,ca apoi operaţiile să se repete. În timpul
extracţiei mierii se vor respecta condiţiile igieno-sanitare obligatorii prelucrării produselor
alimentare – să se lucreze în halate albe, curate, să se folosească vase şi inventar absolut curate şi
fără mirosuri etc.
Pentru curăţarea mierii se agaţă de robinetul centrifugii sau pe vas un filtru dublu de
strecurare, iar după limpezire în vasele de stocare se vor îndepărta impurităţile de la suprafaţa
mierii cu ajutorul unei linguri. Fagurii din care s-a extras mierea se introduc în familiile de la care
provin spre a fi zvântaţi de albine. Vor fi evaluate culesurile următoare, unde se va ţine cont de
asigurarea rezervelor de hrană familiilor de albine pentru iernare.
Deoarece mierea se obţine din nectarul florilor, dacă acestea au fost stropite cu substanţe
chimice, ea va păstra urmele acestor otrăvuri. De asemenea folosirea antibioticelor la tratarea
unor boli ale albinelor are drept consecinţă păstrarea lor în miere, fapt inadmisibil întrucât se
reflectă negativ asupra sănătăţii consumatorilor. Din aceste considerente este necesară crearea
unor laboratoare independente de certificare a mierii, unde să poată fi determinate reziduurile de
antibiotice, pesticide etc. Se impune şi implementarea unui sistem de trasabilitate (evidenţă a căii
parcurse de produs – de la producător până la consumator), care ar face posibilă găsirea sursei (de
la ce prisacă provine) la orice etapă, în orice moment.

11.3. Producerea mierii în faguri şi secţiuni

Producerea mierii în faguri şi secţiuni este o artă, necesită multă atenţie şi precizie.
Mierea în faguri şi secţiuni este un produs natural al albinelor, foarte apreciat de consumatori.
Aceasta este o metoda veche de valorificare a produselor apicole, deja în sec. XIX au fost
încercări de a produce faguri cu miere în cutiuţe din lemn. După anii 1950, odată cu răspândirea
fabricării materialelor plastice, această tehnologie a luat o mare amploare în SUA. Calitatea
mierii din faguri şi secţiuni este superioară, are culoare deschisă, îşi păstrează integral aroma fină,
gustul plăcut şi nu se cristalizează. Cerinţele consumatorilor sunt cele mai importante, deci,
mierea în faguri de fapt nu este altceva decât mierea pură, în starea ei naturală, exact aşa cum a
fost făcută de către albine. Datorită faptului că fagurii şi secţiunile se apreciază după culoarea
mierii şi timpul cât mierea se menţine fluidă, în condiţiile republicii noastre, pentru obţinerea
acestui produs se foloseşte, în primul rând, culesul de la salcâm.
La producerea mierii în faguri şi secţiuni se mai ţine cont de modul în care albinele
căpăcesc mierea, alegându-se în acest scop, familiile de albine care căpăcesc uscat, deoarece

45
căpăcirea umedă a mierii poate da un aspect mai puţin atractiv pentru comercializare. Stupii
folosiţi pentru obţinerea mierii în acest sortiment sunt de tip multietajat, însă se poate folosi şi alt
sistem de stupi, în cazul când este pregătit şi echipat pentru această producţie. Familiile de albine
ce se folosesc pentru producerea mierii în faguri şi secţiuni trebuie să fie foarte puternice.
Ramele-secţiuni prevăzute cu făguraşi, pentru a fi clădite de albine, se introduc în magazine
speciale, ce se adaptează la orice sistem de stup. La începerea culesului, familiile producătoare de
miere în faguri şi secţiuni se strâmtorează cu scopul de a produce o aglomerare puternică de
albine la momentul în care se aşează magazinul cu secţiuni, izolat cu o gratie, urmărind ca matca
să nu pătrundă în magazinul menţionat anterior.
După ce secţiunile din primul magazin sunt pe jumătate clădite, se aşează de asupra
acestuia al doilea magazin. Pe măsură ce primul magazin cu secţiuni este împlut cu miere, se
ridică de pe cuibul familiei şi se aşează de asupra celui de-al doilea magazin, în care albinele au
început construirea fagurilor. Magazinele se recoltează pe măsură ce secţiunile sunt împlute cu
miere căpăcită. Secţiunile care nu au fost umplute cu miere până la capăt se colectează într-un
singur magazin, care se aşează deasupra unei familii puternice pentru a le finisa într-un timp cât
mai scurt.

11. 4. Păstrarea mierii

Mierea îşi menţine calităţile gustative şi aroma doar în cazul păstrării în stare naturală şi
în condiţii strict determinate. Densitatea mierii se reduce odată cu creşterea conţinutului de apă şi
cu ridicarea temperaturii. Mierea maturată se caracterizează printr-o hidroscopicitate mărită,
poate absorbi umezeala din aer, dacă aceasta depăşeşte 60%, de aceia se va păstra întro încăpere
uscată. Creşterea umidităţii în miere duce la sporirea activităţii drojdiilor şi ca rezultat mierea
începe să fermenteze cu o eliberare de spumă. De remarcat, mierea poate absorbi uşor
umiditatea din aer, mirosul de benzină, naftalină, scrumbie, varză acră şi alte mirosuri
puternice, de aceea aceste produse nu se păstrează împreună.
Vasele pentru păstrarea mierii trebuie să fie curate şi comode. Cele mai bune se consideră
borcanele cu închidere ermetică. Mierea nu se ţine în vase de zinc, cupru, fier, întrucât aceste
metale intră în reacţie cu zaharurile şi acizii din miere şi pot da compuşi toxici, dar se va păstra
în butoaie din lemn de tei, vase din oţel inox, de sticlă, masă plastică.
Mierea după centrifugare are o consistenţă lichidă, iar pe măsura maturării se întăreşte. În
dependenţă de sursa din care a fost produsă mierea, pe parcurs (mai devreme sau mai târziu) se
va produce trecerea ei într-o stare mai consistentă, proces ce poartă denumirea de cristalizare.
Cristalizarea mierii nu influenţează calitatea ei, se schimbă doar starea fizică. Soluţia
saturată de glucoză şi fructoză se transformă într-o masă cristalizată. Apariţia cristalelor este o
însuşire normală a mierii, de aceea nu trebuie folosit termenul des întâlnit la apicultori de
„zaharisire” de care este legat înţelesul de înrăutăţire a calităţii produsului (de exemplu,
zaharisirea dulceţii). Cristalizarea mierii este deseori numită „aşezare”, întrucât evaporarea apei
de la suprafaţa mierii provoacă o supraconcentrare a soluţiei şi, în consecinţă, formarea cristalelor

46
de glucoză, fiind mai grele decât mierea lichidă, se coboară sau se „aşează” de la suprafaţă spre
fund.
Mierea cu un conţinut înalt de glucoză (de exemplu, cea de floarea-soarelui) se
cristalizează mai repede comparativ cu cea obţinută din nectar bogat în fructoză (cea de salcâm).
Viteza de cristalizare a mierii depinde, în primul rând, de conţinutul de cristale de
glucoză, care servesc drept centre de cristalizare a zaharurilor din miere. În funcţie de
dimensiunile aglomerărilor de cristale se deosebesc „aşezările”:
• cu cristale mari, dacă dimensiunea cristalelor depăşeşte 0,5 mm;
• cu cristalizare măruntă, dacă dimensiunea cristalelor este mai mică de 0,5 mm, dar ele
se mai pot distinge cu ochiul liber;
• cu aspect de untură.
Transformarea mierii extrase într-o masă cristalizată nu are importanţă în alimentaţia
omului şi nu trebuie să provoace îndoieli, întrucât proprietăţile sale obişnuite, cele terapeutice în
special, nu se modifică.
Uneori mierea se cristalizează în faguri în timpul iernării albinelor. În asemenea cazuri
foarte frecvent albinele nu consumă mierea aşezată şi mor de foame, deşi hrană este. Dacă mierea
cristalizează în faguri chiar în masă afânată şi albinele o pot lua, atunci partea lichidă a mierii, cu
un conţinut de 26-30% de apă, fermentează repede, provocând albinelor toxicoză alimentară.
Cristalizarea mierii în faguri are loc din cauze diferite. În primul rând, dacă mierea este de
floarea-soarelui şi culesul a coincis cu un timp foarte cald şi uscat. Pentru o iernare bună a
albinelor, se recomandă să se schimbe o parte din mierea predispusă la cristalizare cu zahăr, câte
5-6 kg pentru fiecare familie. Dacă sortul de miere cu cristalizare rapidă, din diferite motive, nu
poate fi înlocuit toamna cu altul sau cu zahăr, atunci trebuie extrasă jumătate din mierea din cuib,
urmând a fi dată albinelor în a doua jumătate a iernării, sub formă de candy.
Atunci când apare necesitatea de a o aduce în formă lichidă, mierea nu se va încălzi
nemijlocit la foc, întrucât poate să-şi piardă calităţile, dar vasul cu mierea necesară pentru a fi
topită se va pune în alt vas cu apă şi se va încălzi. Deci se va încălzi dar nu se va fierbe, întrucât
îşi va pierde calităţile.
Încă din antichitate mierea naturală din flori a fost folosită în scopuri terapeutice. Cu
aproximativ 6 mii de ani în urmă, egiptenii creşteau albine, le transportau pe plute mari pe Nil
spre zonele de cules, întorcându-se acasă cu recolte bogate.
Un moment important în comerţul cu miere îl ocupă cazurile de falsificare şi metodele de
identificare a acestora. În miere pot fi amestecate: zahăr, melasă, făină, cretă, miere artificială
(adică zahăr invertit obţinut din zahăr obişnuit, prin fierbere cu adaos de acizi). Falsificarea cu
toate aceste adaosuri poate fi uşor determinată prin analize simple ale mierii.
În cazul suspectării adaosului de făină sau amidon în miere, se diluează miere cu apă
distilată şi se adaugă câteva picături de tinctură de iod 5%. În prezenţa acestor adaosuri soluţia se
colorează în albastru.
Adaosul de cretă se stabileşte prin turnarea în soluţia de miere cu apă a câtorva picături de
un oarecare acid sau oţet, reacţia fiind însoţită de fierbere în urma evacuării bioxidului de carbon.
47
 Adaosul de melasă, pregătită la rece din apă şi zahăr amidonat, se poate descoperi, atât
analizând aspectul exterior al produsului, cât şi datorită stării sale lipicioase şi lipsei cristalizării.
Se folosesc, de asemenea, mijloace chimice de determinare: în soluţie în apă a mierii (1:3)
se toarnă alcool etilic 96º şi se amestecă. Soluţia devine albă lăptoasă, iar în urma sedimentării,
pe fundul vasului se descoperă o masă transparentă semilichidă (dextrina). În absenţa adaosului
soluţia rămâne transparentă şi doar în locul de contact al straturilor de miere şi alcool apare o
zonă tulbure, foarte puţin evidentă, care dispare la amestec. Se foloseşte şi următoarea reacţie: la
2 ml soluţie de miere în apă (1:3) se adaugă două picături de acid clorhidric concentrat (gr. spec.
1,19) şi 20 ml alcool etilic 96º. Apariţia unei zone tulbure indică adaosul de melasă în miere.
Adăugarea siropului de zahăr se determină prin turnarea unei soluţii de nitrat de argint în
soluţia 5-10% de miere în apă; depunerea albă de clorură de argint dovedeşte prezenţa adaosului.
Se mai foloseşte următoarea metodă: la 5 ml de soluţie de miere în apă se adaugă 2,5 g acetat de
plumb şi 22,5 ml alcool metilic. Formarea unei depuneri masive alb-gălbui indică adaosul de
sirop de zahăr.
Pentru determinarea falsificării cu zahăr invertit se amestecă 5 g miere suspectă cu o
cantitate mică de eter (pentru eliminarea produselor de disociere a fructozei); soluţia în eter se
filtrează într-un recipient de porţelan, se evaporă complet şi pe sediment se toarnă 2-3 picături de
soluţie proaspătă de rezorcină (1%) în acid clorhidric concentrat (gr spec. 1,125). Obţinerea
culorii portocaliu-roşcate indică adăugarea de zahăr invertit.

11.5. Ceara de albine

Ceara de albine este produsă de glandele cerifere ale albinelor (de regulă ale celor tinere)
sub forma unor solzişori pe partea ventrală a abdomenului, care sunt desprinşi cu picioruşele şi
aduşi la aparatul bucal, unde sunt frământaţi şi folosiţi la construcţia fagurilor.
Ceara se obţine din fagurii care sunt rebutaţi (vechi, rupţi etc.), căpăcelele tăiate de pe
faguri (opercule) la scurgerea mierii, în urma curăţirii ramelor, a stupilor etc.
Substanţele aromate din ceară sunt de origine vegetală. Calitatea cerii depinde de mulţi
factori, a căror influenţă apare îndeosebi în timpul folosirii fagurilor în stupină şi prelucrării
materiei prime. Calitatea se mai defineşte, de asemenea, şi prin temperatura de topire şi cea de
solidificare, prin greutatea specifică, duritate, elasticitate şi plasticitate (tab. 16).
Tabelul 16
Indici de calitate ai cerii în funcţie de materia primă şi de modul de obţinere
(după V. G. Ciudakova)
Indici Ceară
proaspătă boştină
secretată de albine de stupină de stupină industrială
Greutatea specifică la 20ºC 0,962 0,980 0,980 0,954
Temperatura de topire 64,4 63,7 63,5 68,0
Temperatura de solidificare 63,5 62,7 61,8 70,5
Coeficientul de duritate la 12,5 9,5 5,6 0,98

48
20°C, s/mm
Plasticitatea, % 82.3 0 85,0 92,0
Indicele de esterificare 76,6 73,8 20,2 63,5
Indicele de aciditate 18,7 18,6 67,7 14,1
Indicele raport 3.95 3,88 3,4 4,46
Indicele de saponificare 96,0 93,2 87,4 77,4
Indicele de iod – 10,2 11,7 18,2

Cu cât este mai mare duritatea şi elasticitatea cerii şi cu cât plasticitatea ei este mai
redusă, cu atât este mai ridicată calitatea utilă a cerii şi rezistenţa fagurilor artificiali obţinuţi, pe
care sunt imprimate bazele celulelor. După fixarea lor pe rame şi introducerea în stup, albinele îi
construiesc în continuare, dar în acest mod economisind şi energie şi timp.
Fagurii vor fi folosiţi 2-3 ani, întrucât celulele, pe măsură ce ies generaţii noi, se
îngustează din cauza fecalelor larvelor care se dezvoltă.
Ceara se dizolvă bine în benzină, terebentină, benzol, cloroform, tetraclorură de carbon,
dar nu în apă sau în glicerină. În alcool se dizolvă doar o parte din substanţele care intră în
componenţa cerii.
Ceara, dacă va fi topită în vase de schijă sau de fier, devine brună la culoare, iar dacă în
vase de aramă – capătă o nuanţă verzuie. Din aceste considerente, la pregătirea cerii se vor folosi
vase din aluminiu, inox sau emaliate, întrucât nu intră în combinaţie cu ceara. Ceara de albine
este foarte stabilă faţă de acţiunea mediului înconjurător şi de aceea poate fi păstrată timp
îndelungat fără a se schimba. Pentru clădirea unui fagure, albinele consumă circa 140 g ceară.
Fagurii proaspăt clădiţi au culoarea albă, uneori cu nuanţă crem sau galbenă, şi în urma topirii
dau aproape 140 g ceară. Fagurii mai vechi, galben-maronii, conţin circa 120 g, iar cei mai vechi,
brun-închişi, mai puţin de 100 g. Restul cantităţii de ceară, la topirea fagurilor – circa 40 g,
rămâne în boştină.
Calitatea cerii este afectată în urma folosirii apei dure în procesul de prelucrare a materiei
prime, de aceea se va folosi apă moale (de ploaie, de zăpadă).
Ceara de albine este un produs deficitar şi scump, de aceea de multe ori este falsificată
prin adăugarea altor substanţe ieftine, în scopuri venale, pentru a obţine cu orice preţ profit.
Fagurii artificiali confecţionaţi dintr-o asemenea ceară falsificată nu sunt luaţi în creştere de
albine. Prin falsificare se înţelege amestecarea în ceară, a unor substanţe, asemănătoare cerii.
Tipurile de ceară minerală – cerezină, parafină, ceară tehnică – nu conţin acizi graşi liberi
şi nici acizi esteri, de aceea indicii lor de aciditate şi de esterificare sunt nuli. Sacâzul şi stearina,
dimpotrivă, au aceşti indici foarte mari (tab. 17).
Tabelul 17
Indicii principali ai cerii de albine şi ai substanţelor folosite pentru falsificarea ei
(după V. A. Temnov)
Substanţele Greutatea Temperatura de Indice de Indice de Indice de
specifică topire aciditate esteri saponificare
1. Ceara de albine 0,056-0,970 62-65 18,5-22 71-73 37-97
2. Cerezina 0,91-0.92 65-80 0 0 0
49
3. Parafina 0, 88-0,91 45-70 0 0 0
4. Ceara tehnică până la 90 35-50 0 0 0
din petrol
5.Sacâzul 0,986-1,108 135 168 10 178
6. Stearina 0,89 55,5 204 5 209
Dacă în ceara de albine se adaugă ceară minerală, indicii de aciditate şi de esterificare ai
amestecului sunt mai mici. După adăugarea în ceara de albine a stearinei sau a sacâzului, indicele
de aciditate creşte puternic, iar cel de esterificare rămâne neschimbat.
Ceara de albine are greutatea specifică cu mult mai mare decât cea minerală, ceea ce
înlesneşte dovezi de falsificare. De exemplu, într-un amestec de spirt cu apă cu greutatea
specifică 0,95, la temperatura de 20°C, ceara naturală se cufundă, în timp ce ceara falsificată,
chiar prin adaos de 10% ceară minerală, pluteşte la suprafaţă. Amestecarea cerii minerale în cea
de albine o face pe aceasta mai moale, dispărându-i cristalizarea fină pe suprafaţa de spărtură.
Suprafaţa întărită a cerii este concavă (adâncită), marginile sunt mai înalte decât mijlocul
(centrul). Lovită cu partea ascuţită a unui ciocan, formează o adâncitură, în timp ce ceara naturală
se fărâmă în bucăţi.
După solidificare ceara cu adaos de parafină formează, de asemenea, o suprafaţă adâncită.
În afară de aceasta, în straturi subţiri este mai transparentă decât ceara naturală. Frecată între
degete, ceara falsificată dă senzaţia de grăsime.
Prezenţa cerezinei este mai greu de stabilit după semne exterioare. Uneori, la suprafaţa
cerii falsificate cu cerezină apare un desen „moarat".
Pentru depistarea adăugării în ceară a unor ceruri minerale, se foloseşte reacţia cu soluţie
saturată de sodă caustică în alcool. Ceara naturală fiartă în această soluţie se dizolvă complet,
soluţia fiind absolut transparentă, în timp ce ceara minerală nu se dizolvă, formând la fierbere
globule groase, care plutesc la suprafaţă.
Evidenţierea răşinilor (sacâzul şi altele) se bazează pe proprietatea lor de a se dizolva în
alcool diluat (2 părţi alcool : 1 parte apă). După fierberea probei de ceară în acest reactiv se
decantează cu grijă soluţia limpede de alcool şi dacă la diluarea acesteia cu apă se formează o
tulbureală lăptoasă, înseamnă că în ceară a fost amestecată o răşină. Adaosul de stearină se
determină printr-o uşoară încălzire a unor aşchii de ceară în apă de var, care se tulbură.
S-a stabilit că pentru obţinerea unui kilogram de ceară, albinele folosesc 3,35 kg miere,
sau 4,7 kg zahăr şi puţin polen. În ultimul timp, studiul compoziţiei cerii de albine a stabilit
prezenţa unei cantităţi importante de vitamina A, care joacă un rol deosebit în hrănirea şi
regenerarea ţesuturilor, în special a celor epiteliale. Aceasta dă cerii proprietăţi emoliente,
antiinflamatorii, curative (ajută la vindecarea rănilor), datorită cărora ceara este folosită în terapie
şi parfumerie încă din timpurile străvechi.
Ceara de albine se mai foloseşte la confecţionarea fagurilor, lumânărilor, dar şi ca materie
primă în industriile electrotehnică, electronică, cosmetică, farmaceutică, precum şi la fabricarea
diverselor lacuri, vopsele etc.

50
 11.6. Fagurii artificiali
Fabricarea şi realizarea fagurilor artificiali în Republica Moldova se face prin două
procedee - cel de turnare şi cel de laminare.
Procedeul de turnare asigură realizarea unor faguri mai groşi, dar mai sfărâmicioşi,
folosindu-se în acest scop agregatele “Herţog”.
Procedeul prin laminare cu agregate “AIV - 150” se realizează prin trei faze de lucru
distincte: producerea benzilor de ceară sub presiune de 100 atm. cu o grosime de 4 mm, prin
laminarea acesteia de o grosime de 1 mm şi prin trecerea benzilor laminate prin valţurile de
gravare argintate. Fagurii obţinuţi prin procedeul de presare şi laminare sunt mai elastici faţă de
cei obţinuţi prin turnare, fiind acceptaţi de albine, datorită modificării structurii cristaline a cerii
prin laminarea acesteia. Totodată, valţurile de la agregatul “AIV-150” imprimă celule adâncite,
numite “maximum”, ceea ce le uşurează albinelor munca la construirea de mai departe a
fagurilor, consumând mai puţină energie şi nectar.
Utilizând faguri artificiali buni, se pot obţine faguri clădiţi de calitate şi produse apicole
ecologice. Cantitatea şi calitatea fagurilor construiţi contribuie la obţinerea şi creşterea unor
familii puternice cu albine sănătoase şi productive. Iată de ce toţi apicultorii de orice rang, trebuie
să acorde o atenţie deosebită calităţii fagurilor artificiali, a ramelor, modului de întindere a
sârmei, procedeului de fixare a fagurelui artificial în ramă, introducerea acestuia la timpul şi locul
potrivit în stupi. Fagurii artificiali trebuie să fie transparenţi când sunt priviţi în lumină. Pe
măsură ce fagurii sunt păstraţi mai mult timp, rezistenţa lor creşte cu circa 40% chiar şi mai mult.
Fagurii artificiali păstraţi o perioadă mai îndelungată (3-12 luni) sunt mai tari şi din ei se
obţin faguri clădiţi mai rezistenţi şi cu celule mari regulate. Fagurii artificiali vechi nu au luciul
celor proaspeţi, datorită brumării cerii, sunt acceptaţi foarte bine de către albine şi sunt luaţi cu
siguranţă în construcţie sau creştere.
Se va urmări ca anual 50% din fagurii vechi din stup să fie înlocuiţi cu cei noi

11.7. Polenul florilor şi păstura

Polenul este format din celulele sexuale masculine ale plantelor cu flori; care iau naştere
în anterele aflate în partea lărgită a staminelor. Când polenul se maturizează şi planta devine aptă
pentru polenizare, anterele plesnesc, polenul se revarsă şi este împrăştiat de vânt sau de insecte.
Ajungând pe stigmatul pistilelor florale, polenul încolţeşte şi fecundează celulele sexuale
feminine.
După formă, granulele de polen pot fi rotunde, elipsoidale, triunghiulare, suprafaţa lor
poate fi aspră, dungată etc. (fig. 26). Granulele de polen ale fiecărei specii vegetale au forma,
dimensiunea, coloraţia şi desenul specifice, datorită cărora se poate determina la microscop cu
uşurinţă de la care flori a fost cules polenul de albine. Polenul proaspăt strâns din anterele florilor
este depus de albine în fagurii cuibului, mai ales în cei închişi la culoare. Astfel, polenul este
păstrat în principal în doi faguri de pe laturile cuibului. Uneori, în cazuri de abundenţă de polen
în natură sau de stagnare a ouatului mătcii, tot cuibul poate fi blocat de polen. Granulele de polen
strânse din flori sunt descărcate de albinele culegătoare direct în celulele fagurilor unde sunt

51
presate cu capul. Apoi totul se repetă, până când celula se umple la 2/3, cuprinzând în medie
0,100-0,175 g polen, suficient pentru hrănirea a două larve. La depozitarea în faguri, albina nu
ţine cont de provenienţa botanică a polenului, în aceeaşi celulă se poate afla polen de pe diferite
flori. Ca rezultat al unei întregi serii de transformări biologice apare o schimbare structurală
datorită căreia se formează păstura care întrece calitativ polenul. Sub influenţa fermenţilor din
saliva albinelor, a celor din miere şi chiar din polen, a bacteriilor ajunse în celule, în păstură are
loc hidroliza (o desfacere) treptată a proteinelor, hidraţilor de carbon şi a grăsimilor conţinute,
precum şi a altor substanţe, prin care se condiţionează schimbarea compoziţiei chimice şi a
proprietăţilor nutritive. S-a stabilit că după trei luni de păstrare păstura îşi pierde 20-25% din
valoarea hrănitoare, după uscarea la soare sau păstrarea timp de un an – 40-50%, iar după doi ani
pierde total valoarea alimentară.

Fig. 26. Diverse forme a granulelor de polen şi aspectul lor după colectarea de către albine.
Polenul şi păstura au o importanţă mare pentru viaţa şi dezvoltarea familiei de albine. În
cazul insuficienţei, scade şi se întrerupe înmulţirea însăşi a albinelor, secreţia lăptişorului de
matcă şi a cerii, albinele lucrătoare se uzează mai repede, devin incapabile de a lucra şi pier
înainte de vreme. Familiile de albine rămase peste iarnă fără păstură cresc cu greu albine noi la
începutul primăverii şi strâng miere puţină în vară. Pentru tot anul, familiei îi trebuie în medie
25-30 kg de polen, dar albinele colectează mult mai mult. Dacă din cuib se scoate o parte din
polenul cules în timpul înfloririi plantelor melifere, albinele înteţesc activitatea de cules.
Pentru recoltarea polenului, se montează o gratie de colectare („placă activă") (vezi
planşa color). Colectoarele exterioare se fixează de peretele anterior al stupului, la urdiniş:
culegătoarele trec obligatoriu prin gratia cu orificii cu diametru de 4,5-5,0 mm; încărcăturile lor
de polen sunt agăţate, o parte dintre ele desprinzându-se şi căzând în cutia colectorului. În funcţie
de starea familiei, de baza meliferă, de condiţiile de vreme şi de alte cauze culesul zilnic de
ghemotoace de polen poate fi de la 50-80 g până la 150-200 g. Ghemotoacele de polen strânse în
sertăraşul colectorului trebuie ridicate zilnic. Nu se lasă peste noapte, deoarece absorb multă
umezeală din aer, fapt care grăbeşte deprecierea polenului. Polenul proaspăt (în stare ,,crudă")
este foarte sensibil la infestarea cu mucegaiuri şi la fermentare. De aceea, după ce a fost recoltat,
polenul se poate usca într-un pod bine aerisit – polenul se întinde în strat subţire de 1 cm, în
lădiţe de lemn pentru struguri, cu fundul din sită metalică cu ochiuri mici sau din tifon.

52
 Pentru păstrarea îndelungată sunt preferabile numai ghemotoacele de polen cu umiditatea
maximă de 8-10%, care la frământare între degete nu se desfac. Metoda cea mai bună de păstrare
a polenului este în miere sau în zahăr pudră, în raport 1:1. După ce se omogenizează, amestecul
se împarte în porţii mici în borcane de sticlă sau în alte vase şi se presează bine. Ghemotoacele
proaspete se amestecă cu mierea până când se obţine o masă uniformă. Din polenul păstrat în
amestec cu zahăr sau cu miere, precum şi din cel uscat, se pregăteşte amestecul nutritiv pentru
albine, foarte folositor în special primăvara devreme.
Apare întrebarea: dacă 30-50 kg polen pe an asigură creşterea şi dezvoltarea a 150 mii de
albine, oare acest produs nu este bun şi pentru om? Răspunsul este dat de sănătatea şi viaţa lungă
a apicultorilor, care pe lângă miere consumă şi polen, şi nu numai.
În prezent, în multe ţări s-a organizat un sector al apiterapiei, care foloseşte preparate pe
bază de polen cum sunt: Polen granulat, Polenapin, Polenovital, Energin şi Energin L, Drajeuri
cu polen, Polenolecitină, Apivitas, Lecipol, Melpol, Mipropol, Tenapin, Dermapin, Stimulans
diab., Vitapol, Aptopolen, Cernilton ş.a.

11.8. Propolisul
Propolisul (cleiul albinelor) este o substanţă răşinoasă, culeasă de pe mugurii anumitor
plante care, în dependenţă de unde a fost luat, poate avea diverse culori şi o consistenţă
vâscoasă. Este folosit de către albine în calitate de material de construcţie la fixarea ramelor,
acoperirea crăpăturilor etc. şi are proprietăţi bactericide. Cu propolis albinele lustruiesc pereţii
interiori ai stupului, folosindu-1 astfel ca termoizolant, şi acoperă pereţii celulelor pentru
dezinfecţie înaintea ouatului. Are miros plăcut, gust amărui, este lipicios la pipăit. După culoare,
propolisul are diferite nuanţe: de la verde închis până la brun. Dacă este încălzit, el se înmoaie, se
topeşte la temperatură de 80-140ºC şi la răcire devine sfărâmicios. Greutatea specifică este 1,112-
1,135, datorită căreia se poate despărţi de ceară care la topire iese la suprafaţă. Propolisul se
dizolvă total în alcool etilic, în acid acetic şi în alţi solvenţi. În apă el nu se dizolvă.
Compoziţia chimică a propolisului nu este încă suficient studiată, dar componenţii de
bază sunt: răşini vegetale (50-60%), uleiuri eterice (8-9%) şi ceară (circa 30%). De asemenea,
mai conţine: polen, secreţie salivară, vitamine, unele elemente minerale (cupru, fier, magneziu,
cobalt, zinc ş.a.). Propolisul este unul dintre produsele apiculturii cu cele mai eficiente acţiuni
datorate unor principii active furnizate de plante omului.
Medicina populară a început să folosească propolisul încă din timpul războiului anglo-
bur. Viorile Stradivarius, lăcuite cu extracte de propolis, şi-au păstrat rezonanţa până astăzi.
Cercetările biologice şi biochimice ale acestui produs au stabilit, că propolisul are o acţiune
bacteriostatică şi bactericidă. Nivelul activităţii antimicrobiene a propolisului depinde de specia
plantei de pe care au cules albinele nectarul, de condiţiile geografice în care s-au găsit stupii, de
metoda de recoltare şi de păstrare.
11.9. Veninul de albine
Veninul de albine este un produs al glandei de venin care se întâlneşte numai la albinele
53
lucrătoare. Fiind eliminat în urma excitării albinelor, sau ca reacţie a lor de apărare, el este un
lichid transparent cu miros specific şi în contact cu aerul se cristalizează repede. Pentru apărarea
cuibului şi ca armă de autoapărare albinele folosesc acul, aflat la extremitatea abdomenului.
Cantitatea maximă de venin o au albinele în vârstă de 17-18 zile. Pentru formarea veninului este
obligatorie prezenţa polenului în hrană. Cantitatea de venin/albină atinge 0,1-0,3 mg. În
compoziţia veninului de albine intră apamina, melitina şi cca zece fosfolipaze şi hialuronidaze,
care au pe de o parte acţiune tonifiantă asupra sistemului nervos, iar pe de alta stimulează inima
şi glandele suprarenale.
Veninul de albine se dizolvă uşor în apă,
este rezistent la temperatură timp de o oră fără
modificarea proprietăţilor, atât la îngheţ, cât şi la
acţiunea temperaturii ridicate (115°C).
Pentru obţinerea unei producţii comerciale
de venin se foloseşte curentul electric ca excitant
artificial şi sticla ca substrat solid în care acele nu
pot pătrunde. În acest caz albina îşi lasă veninul
fără să moară. Un aparat de colectat veninul costă
aproximativ 100 euro.
Veninul de albine era cunoscut încă de
civilizaţia Egiptului Antic ca fiind în slujba
Fig. 27. Colectarea veninului de albine
cu dispozitiv cu curent electric. sănătăţii omului şi s-a folosit neîntrerupt până în
zilele noastre pentru tratarea reumatismului.
Folosirea veninului de albine se răspândeşte tot mai mult în medicină.
În multiple ţări se produc medicamente speciale în compoziţia cărora este inclus veninul
de albine: Apisartron, Toxapin, Venopiolin, Vitropin, Forapin, Melisin, Apifor, Apireven,
Reumapront, Apicur, Apiven, Immenin ş.a.
11.10. Lăptişorul de matcă
Este un produs de secreţie a glandelor hipofaringiene ale albinelor lucrătoare foarte bogat
în aminoacizi şi vitamine. În componenţa sa el conţine cca. 70% apă, 11% albumină, 6,6%
grăsimi, 8,9% zahăr ş.a. Serveşte ca hrană pentru toate larvele, însă cu durată diferită: până la 3
zile pentru cele din care se vor dezvolta albine lucrătoare sau trântori şi pe întreg stadiul pentru
larvele din care se va dezvolta matca, precum şi, în continuare pe toată perioada, ouatului ei.
Lăptişorul secretat se depozitează în botcele pentru mătci (în fiecare botcă pot fi 200-400 mg),
sau în celulele obişnuite în calităţi foarte reduse.
Lăptişorul de matcă este recoltat din botcele de mătci când larvele au vârsta de 2,5-3 zile,
cu ajutorul unui spaclu; a unui bastonaş de sticlă. Se va păstra în frigider, iar dacă de mai lungă
durată – în congelator.

54
 Tabelul 18
Proprietăţile organoleptice ale lăptişorului de matcă

Caracteristici Condiţii de admisibilitate

Aspect masa vâscoasă, omogenă cu granulaţii fine
Culoare gălbui sau alb-gălbui
Consistenţa uşor vâscos
Miros caracteristic, uşor aromat
Gust slab acid (acrişor), foarte uşor astringent
Impurităţi nu se admite prezenţa de larve, ceară, spori de mucegai sau vizibile cu
ochiul liber sau la microscop. Se admit urme de alte impurităţi de
polen.
În tabelul 19 prezentăm proprietăţile fizico-chimice ale lăptişorului de matcă.
Tabelul 19
Proprietăţile fizico-chimice ale lăptişorului de matcă
Caracteristici Condiţii de admisibilitate
pH 3,5-4,5
Apă 58,0-67,0
Substanţă uscată* 33,0-42,0
Proteine - total* 13,0-18,0
Glucide (zahăr invertit)* 7,5- 12,5
Lipide* 3,0- 6,0
Cenuşă* 0,8- 1,5
Substanţe nedeterminate* 8,7-4,0
Indice diastazic - minimum 23,8
*UM = %

El conţine următoarele vitamine: tiamină, riboflavină, biotină, acid folic, acid pantotenic
şi cantităţi mici de vitamina C. Totodată lăptişorul de matcă conţine 9 acizi şi 10
hidroxidecenoici, produşi de glandele hipofaringiene ale albinelor, precum şi două fracţiuni cu
proprietăţi similare ale acetilcolinei. De asemenea, au fost identificaţi 18 aminoacizi diferiţi,
combinaţi şi liberi, din care amintim: acidul aspartic, glutamic, alanina, arginina, glutamina,
glicina, lizina, metionina, prolina, valina, tiamina, tirozina etc.
Datorită compoziţiei sale chimice, este folosit în medicină la tratarea unor boli digestive,
ale tuberculozei, artritelor etc. Fiind folosit în cantităţi mici, accelerează schimbul de substanţe,
acţionează pozitiv asupra sistemului nervos, celui cardiovascular, scoate depresia şi oboseala,
duce la normalizarea tensiunii.

11.11. Apilarnilul

55
 Apilarnilul este un produs apicol natural, biologic activ, compus din triturat al larvelor
recoltate într-un anumit stadiu larvar şi anume cu o zi înainte de căpăcirea celulelor, respectiv în
a zecea zi de la depunerea oului sau în a şaptea zi de stadiu larvar.
Apilarnilul se prezintă şi se valorifică sub următoarele forme:
• ca produs proaspăt, neomogenizat şi nefiltrat, recoltat în condiţii de stupină, constituit
din larvele de trântor şi din substanţele nutritive aflate în respectivele celule, inclusiv
învelişurile de năpârlire şi eventual unii paraziţi ai albinelor, cum ar fi varroa.
• ca triturat larvar rezultat din omogenizarea şi filtrarea apilarnilului proaspăt recoltat în
condiţii de stupină;
• ca produs stabil liofilizat, rezultat din deshidratarea trituratului larvar.
Apilarnilul proaspăt neomogenizat şi nefiltrat se păstrează în recipiente speciale din
material plastic şi se conservă în congelator la temperatura de – 50C la - 150C, producătorul fiind
obligat ca în termen de 3-5 ore de la momentul extragerii larvelor de trântor şi a conţinutului
nutritiv din celulele fagurilor să-l conserveze în congelator, având în vedere gradul de
sensibilitate ca mediu de cultură pe care-l prezintă acest produs şi posibilităţile de alterare în
cazul păstrării lui în alte condiţii decât cele indicate.
Apilarnilul, sub formă de triturat larvar omogenizat şi filtrat, se păstrează şi conservează
în condiţii similare ca şi produsul proaspăt. Operaţiunea de omogenizare şi filtrare se execută în
maximum 5 ore de la scoaterea din congelator a apilarnilului proaspăt.
Apilarnilul liofilizat, sub formă de pulvis sau substanţă compactă, este rezultat din
deshidratarea la temperaturi scăzute a trituratului larvar, - eventual diluat în apă distilată în
proporţie de maximum 50%.
Se conservă în recipiente etanş închise, ferit de umiditate, la temperaturi între 00C – + 10
0
C.
Caracteristici şi condiţii tehnice
a) Proprietăţile organoleptice ale apilarnilului proaspăt (neomogenizat şi nefiltrat).
1. Aspect: amestec de larve, inclusiv învelişurile de năpârlire larvară, sub formă de masă
neomogenă, în care larvele apar în mod vizibil.
2. Culoare: albă.
3. Consistenţă: neomogen, onctuos.
4. Miros: caracteristic hranei larvare, uşor aromat.
5. Gust: uşor astringent.
6. Impurităţi: se admit urme de ceară, epitelii de năpârlire, paraziţi varrooa sau alte
substanţe determinate de natura produsului recoltat. Cota acestor impurităţi nu poate depăşi 10%
din cantitatea produsului proaspăt.

b) Proprietăţile fizico-chimice ale apilarnilului proaspăt (neomogenizat şi nefiltrat):

Aciditate (pH) % 5,9 - 6,9

Conţinut apă % 65,0 – 75,0
56
 Conţinut substanţe uscate % 25,0 – 35,0
Proteine total g% 9,0 – 12,0
Glucide total g% 6,0 – 10,0
Lipide total g% 5,0 – 8,0
Cenuşă g% max.2,0
Substanţe nedeterminate g% max.3,0
Densitate g% 1,1 – 1,2

c) Caracteristici microbiologice:
1. Număr total de germeni aerobi mezofili: 50 000/g.
2. Bacterii coliforme: maximum 100/g.
3. Escherichia coli: maximum 10/g.
4. Salmonella: absent 20/g.
5. Stafilococ coagulează pozitiv: maximum 10/g.
6. Drojdii şi mucegaiuri: maximum 1000/g.

a) Proprietăţile organoleptice ale apilarnilului omogenizat şi filtrat:

1. Aspect: masă vâscoasă omogenă, cu granulaţii fine.
2. Culoarea: alb cu tendinţe de nuanţare spre cenuşiu.
3. Consistenţa: lăptos, onctuos, uşor vâscos.
4. Miros: caracteristic hranei larvare, uşor aromat.
5. Gust: specific, uşor astringent, fără senzaţii dezagreabile.
6. Impurităţi: la examenul macroscopic nu se admit bucăţi de ceară, larve netriturate,
epitelii de năpârlire, paraziţi varroa sau alte impurităţi străine de natura produsului. Se admit
celule larvare izolate, celule de polen (1 – 30 maximum/ câmp microscopic).

b) Proprietăţile fizico-chimice şi bilogice ale apilarnilului omogenizat şi filtrat:

Aciditate (pH) % 5,0 - 6,8

Conţinut apă % 65,0 – 75,0
Conţinut substanţe uscate % 25,0 – 35,0
Proteine total g% 9,0 – 12,0
Glucide total g% 6,0 – 10,0
Lipide total g% 5,0 – 8,0
Cenuşă g% max.2,0
Substanţe nedeterminate g% max.3,0
Densitate g% 1,1 – 1,2

c) Caracteristici microbiologice:
1. Număr total de germeni aerobi mezofili: 50 000/g
2. Bacterii coliforme: maximum 100/g
3. Escherichia coli: maximum 10/g

57
 4. Salmonella: absent 20/g
5. Stafilococ coagulează pozitiv: maximum 10/g
6. Drojdii şi mucegaiuri: maximum 1000/g

a) Proprietăţile organoleptice ale apilarnilului liofizat:

1. Aspect: pulvis omogen sau masă compactă uşor pulverizabilă prin amestecare, sitare sau
presare.
2. Culoare: alb cu tendinţă de nuanţare spre cenuşiu.
3. Consistenţă: pulvis sau masă poroasă fărâmiţabilă.
4. Miros: caracteristic, uşor aromat.
5. Impurităţi: lipsă.

b) Proprietăţile fizico-chimice şi bilogice ale apilarnilului liofizat:

Aciditate (pH) în soluţie apoasă 1:10 % 5,0 - 6,8

Conţinut apă % 7,0
Conţinut substanţe uscate % 93,0
Proteine total g% 30,0 – 35,0
Glucide total g% 25,0 – 30,0
Lipide total g% 17,0 – 21,0
Cenuşă g% max.7,0
Substanţe nedeterminate g% max.11,0

c) Caracteristici microbiologice
1. Număr total maximal de germeni aerobi mezofili: 50 000/g.
2. Bacterii coliforme: maximum 100/g.
3. Escherichia coli: maximum 10/g.
4. Salmonella: absent 20/g.
5. Stafilococ coagulează pozitiv: maximum 10/g.
6. Drojdii şi mucegaiuri: maximum 1000/g.

Metode de examinare şi analiză:

- Aspectul şi culoarea: se apreciază prin examinare vizuală la lumina naturală.
- Mirosul şi gustul: prin mirosirea şi degustarea probei.
- Consistenţa: se apreciază după modul de curgere a apilarnilului de pe o baghetă de sticlă.
- Puritatea: se apreciază prin examinare vizuală la lumina naturală – o picătură de apilarnil se
întinde într-un strat fin pe o lamă de sticlă, şi prin examen microscopic.
- Examenul microscopic: se diluează apilarnilul în apă distilată, în proporţie de 1:20 (0,5 ml
apilarnil în 9,5 ml apă distilată). Se omogenizează prin agitare şi se examinează la microscop
între lamă şi lamelă, cu o mărire de 400.

58
- Verificarea stării de prospeţime a apilarnilului brut se determină şi prin următorii indicatori: -
hidrogen sulfurat în stare liberă: absent (reacţia cu acetat de plumb); amoniac în stare liberă:
absent (reacţia Nessler).
- Pentru determinarea proprietăţilor fizico-chimice ale apilarnilului omogenizat şi filtrat,
tehnicile utilizate sînt: conţinutul de apă, substanţa uscată, lipidele şi cenuşa se determină cu
aparatul Laurescu bazat pe principiul distilării unui amestec de lipide azeotrope şi extracţii cu
solvenţi organici. Azotul total se determină prin combustie şi măsurarea azotului degajat, la
aparat Heraeus.

Ambalarea, conservarea, transportarea şi valabilitatea

Apilarnilul în stare proaspătă (neomogenizat şi nefiltrat) se valorifică de către producător
pentru achiziţii sau contractări, ambalat în recipiente speciale corespunzătoare, cu etichetarea
conţinutului şi specificarea date de recoltare.
Apilarnilul omogenizat şi filtrat se realizează de către unitatea contractantă sau de către
unitatea care a efectuat achiziţia. Se ambalează în recipiente speciale pretabile pentru conservat
în congelator.
Apilarnilul în stare liofilizată se păstrează în ambalaje ermetic închise sau în recipiente din
material plastic.
Apilarnilul proaspăt nefiltrat ca şi trituratul filtrat se păstrează în congelator la temperatura
minimă de – 50C
Apilarnilul liofilizat se păstrează la temperatura de 00C la + 100C, cu valabilitate de 12 luni.
Condiţiile în care se prepară şi se păstrează apilarnilul, în toate formele sale de prezentare
anterior menţionate, sunt hotărâtoare pentru menţinerea însuşirilor valoroase ale acestui produs
biologic activ.
Acest minim de condiţii trebuie respectat cu stricteţe de către apicultori şi de către
producători de-a lungul întregului proces de producţie şi conservare a apilarnilului, asigurarea
calităţii şi caracteristicilor microbiologice ale produsului, prin respectarea măsurilor igieno-
sanitare (aplicarea regulilor obligatorii de igienă la recoltarea apilarnilului).

Măsuri organizatorice privind producţia de apilarnil

Măsurile de natură organizatorică şi tehnică necesare metodologiei obligatorii care
asigură eficienţa aplicării tehnologiei producţiei intensive a larvelor de trântori pentru apilarnil se
referă la următoarele probleme de bază:
a.) Pentru producţia de apilarnil se aleg numai coloniile de albine puternice, dintre acelea
care în anii precedenţi au dat cele mai mari producţii de miere şi ceară, cu
predispoziţii pentru roit. Cuibul coloniilor apreciate pentru apilarnil trebuie să
cuprindă la începutul lunii aprilie cel puţin 6 rame acoperite cu albine şi să aibă hrană
corespunzătoare în vederea dezvoltării continue. Matcă prolifică, nu mai bătrână de
doi ani.

59
 b.) Sistemul de stup: Tehnologia producţiei intensive de apilarnil permite folosirea
oricărui sistem de stup care avantajează dezvoltarea rapidă a coloniei de albine în
vederea roitului şi a producţiei apicole specializate. Stupul va fi dotat cu hrănitor de
mare capacitate, placă activă şi colector de polen, colector de propolis, diafragmă
pentru reducerea cuibului, podişor cu gratii Hanemann, precum şi cu celelalte piese
componente care asigură condiţii optime de temperatură, ventilaţie, de dezvoltare şi
de efectuare a operaţiunilor şi intervenţiilor strict necesare pentru asigurarea
producţiei apicole planificate.
c.) Ramele clăditoare: Pentru producţia de apilarnil se pot folosi ramele clăditoare sau
oricare alt sistem care asigură o producţie continuă şi specifică de larve de trântor, dar
se recomandă ca element funcţional nou, utilizarea ramelor clăditoare cu secţiuni
mobile, construcţia lor fiind realizată astfel:
- În partea superioară a ramei se lasă liberă o porţiunea reprezentând 1/6 din
suprafaţa ramei.
- Delimitarea interioară a porţiunii se face prin montarea orizontală a unei bare
despărţitoare din lemn.
- În spaţiul astfel delimitat se introduce o secţiune (ramă) metalică mobilă destinată
construcţiei de faguri cu celule de trântor.
- Spaţiul din interiorul secţiunii rămâne liber, reprezentând 1/6, pe latura superioară
orizontală se trasează iniţial, cu creionul de lipit, o dungă de ceară topită sau se
lipeşte ca amorsă o fâşie lată de cca 5-6 mm de fagure artificial.
- În restul spaţiului din ramă, sub bara despărţitoare se montează şi se însârmează
faguri artificiali care vor permite construirea fagurilor obişnuiţi cu celule de
albină.

Perioada optimă de recoltare a apilarnilului

Perioada optimă pentru producţia apilarnilului începe odată cu înflorirea pomilor
fructiferi, în aprilie-mai, când timpul este suficient de cald iar în colonie există un număr mare de
albine tinere şi culegătoare care participă intens la zbor pentru nectar, polen şi apă şi durează pînă
la începutul lunii august, cînd albinele procedează la eliminarea trântorilor din cuib.
Tehnologia producţiei intensive permite aplicarea ei în intervalul de la 25 aprilie la 15
august, cu rezultate optime între 1 mai şi 1 august.
Pregătirea şi întreţinerea coloniilor producătoare de apilarnil
Sunt obligatorii următoarele operaţiuni de pregătire şi întreţinere a coloniilor producţiei
intensive de apilarnil:
Identificarea şi instituirea evidenţei pe bază de fişă individuală a coloniilor de albine
producătoare de apilarnil.
Începerea din a doua jumătate a lunii martie a strâmtorării cuibului şi îmbunătăţirea condiţiilor
termice.

60
 De la 1 aprilie se aplică regimul hrănirilor stimulente speciale, administrându-se numai seara
siropuri (concentraţie 2:1 în infuzii de flori de soc, tei sau muşeţel, bogate în polen, cu adaos de suc
de lămâie, polen şi substanţe proteice ca drojdie de bere şi lapte praf), în cantitate consumabilă pentru
48 ore.
Cantitatea şi concentraţia siropului se stabileşte în funcţie de dezvoltarea coloniei şi de
capacitatea de consum într-o noapte, majorându-se treptat (cu excepţia marilor culesuri).
Hrănirile stimulente speciale au şi rolul de reglare dirijată a însămânţării celulelor de trântor
de către matcă.
Administrarea continuă, (şi noaptea), a siropului special se face pe întreaga durată a
producţiei apilarnilului, cu excepţie a perioadei corespunzătoare marilor culesuri, când poate să
înceteze.
După 15 zile de la începerea hrănirilor se introduc în cuib ramele clăditoare speciale pentru
recoltarea apilarnilului, având partea superioară decupată (liberă) destinată construirii fagurilor
cu celule de trântor. Introducerea în cuib a ramelor clăditoare speciale continuă treptat pe măsura
dezvoltării coloniei, până la completarea întregului cuib cu astfel de rame, înlocuindu-se prin
acest sistem ramele normale care nu sunt decupate în partea superioară.
Ramele clăditoare obişnuite sau secţiunile mobile din ramele clăditoare speciale construite,
în care albinele au depus miere, se lasă în cuib până la căpăcirea lor, după care se recoltează ca
faguri cu miere, se decupează din secţiune, iar secţiunea goală se introduce din nou în rama
specială pentru ca albinele să construiască noi făguraşi.
La terminarea campaniei de recoltare a apilarnilului (după 1 august), secţiunile mobile se
lasă în cuib pentru a fi umplute cu miere. Toamna, după căpăcire, secţiunile mobile rămân în
cuib, mierea obţinută constituind rezervă pentru iernare.
Operaţiunea de recoltare a apilarnilului, din secţiunile mobile aflate în ramele
clăditoare speciale din cuib
În funcţie de hrănirile stimulente speciale ca şi de intensitatea culesului din natură, matca
însămânţează intens şi celulele de trântor din secţiunile mobile – consecinţă a dezvoltării coloniei
pentru pregătirea de roire. Ramele clăditoare obişnuite sau secţiunile mobile din mijlocul cuibului
se însămânţează primele, urmând ponta în fagurii mărginaşi. Orientându-se după evidenţele
sumare din fişa fiecărei colonii, în ziua a 10-a de la depunerea oului în celulă (deci a 7-a zi de
stadiu larvar) apicultorul procedează la scoaterea din cuib a ramelor clăditoare sau a secţiunii
mobile care conţine astfel de larve.
Cu ajutorul fişei de evidenţă se pot identifica secţiunile mobile care au însămînţări din
aceeaşi dată astfel ca de la mai multe se obţină larve de aceeaşi vârstă şi prin aceasta să se obţină
apilarnil omogen. Se înlătură, prin măturare, albinele de pe secţiunile ridicate din cuib şi se
transportă în laboratorul stupinei, unde se procedează la recoltarea conţinutului integral al
celulelor de trântor.
După extragerea larvelor cu ajutorul pompei de vid, secţiunile mobile se reintroduc în
cuiburile de unde au fost ridicate.

61
 Nu se admite, sub nici o formă, ca apilarnilul recoltat să conţină miere, extrasă
intenţionat sau neintenţionat odată cu recoltarea larvelor.

Materiale, utilaje şi aparataj specific producţiei de apilarnil

Deosebit de utilizarea stupului multifuncţional dotat cu echipamentul amintit, inclusiv
ramele clăditoare speciale cu secţiuni metalice mobile, mai sunt necesare:
- materiile primare care intră în compoziţia complexă a siropurilor administrate ca hrăniri
suplimentare conform unor metodologii speciale de preparare şi administrare (apistin, apifort,
polen, plante medicinale, drojdie, lămâie, etc.);
- echipament de protecţie şi lucru conform legislaţiei sanitare în vigoare în laboratorul de
producţie (măşti, scule apicole, halate, etc.);
- aparataj specific pentru extragerea din celule a apilarnilului, pompă de vid cu aparatul pentru
recoltare a larvelor din celulele de trântor;
- ambalaje speciale constituite din cutii din material plastic, de uz alimentar, cu capac,
capacitate de 700 – 1000 g pentru păstrarea în congelator a larvelor recoltate;
- frigider cu congelator, sau congelator special pentru păstrarea. apilarnilului proaspăt la o
temperatură de - 50C la - 150C până la predarea produsului la centrele de colectare sau
prelucrare industrială şi liofilizare.
Pentru unităţile care preiau apilarnilul proaspăt (neomogenizat şi nefiltrat) în condiţiile de
stupină, mai sunt necesare: aparat de omogenizare şi filtru special.
Conservarea produsului apilarnil
După recoltarea larvelor din celulele fagurilor clădiţi aflaţi în ramele clăditoare sau în
secţiunile speciale mobile, prin acţionarea manuală sau electrică a pompei de vid, recipientele
conţinând larvele recoltate, se depun în cel mult 5 ore de la recoltare din stup în congelatorul
frigiderului.
Etanş astupate, ambalajele conţinând apilarnil proaspăt se păstrează în congelator la
temperaturi între - 50C la - 150C. În aceste condiţii apilarnilul se poate păstra 6 luni.
În funcţie de utilizarea care se dă apilarnilului, la introducerea lui în procesul de preparare
şi industrializare, se procedează de către unităţile contractante la omogenizarea şi filtrarea
produsului sau la o altă operaţiune de laborator solicitată de structura şi natura biochimică a
produsului în care urmează a fi incorporat.
Pentru obţinerea trituratului larvar apilarnil este interzisă utilizarea larvelor de albine.

62
 ANEXA 1
L IS T A
asociațiilor naționale și raionale a apicultorilor profesioniști și amatori din Republica
Moldova
Nr.
Denumirea Asociaţiei Adresa Telefon/Fax/E-mail Preşedinte
1 Asociaţia Natională a or. Chişinău, str. V. Tel/Fax. (+373 22) 21 32 29, Ion Maxim
Apicultorilor din Republica Alecsandri 74, of. 5. GSM. 069166504, E-mail.
Moldova apicultura_moldova@yahoo.com,
Web. www.apicultura.md
2 Asociaţia Apicultorilor din or. Chişinău, str. Tel (+373 22) 27 70 41, Zagareanu Andrei
Republica Moldova Armenască 4 GSM. 0691 94 701, E-mail:
„Apis Mellifera” apismelliferamd@yahoo.com
3 Asociaţia “Mîndria Albinei” Or. Cauşeni, str. Tel. (+373) 243 24161 Cogu Alexandru
A.Puşkin 44 791 85506
4 Южное Общество г. Комрат Tel. (+373) 298 23141 Ротарь Василий
Пчеловодов пер. Чехова 4 Агапович
5 Asociaţia Apicultorilor din Ceadâr-Lunga Tel. (+373) 291 22417 Cravcenco
Ceadâr-Lunga Ilie Andrei
6 Asociaţia “Apicultorul” or. Edineţ Tel. (+373) 246 23859 Scripnic
din r. Edineţ GSM. 0692 33 020 Alexandru Ion
7 Asociaţia Apicultorilor din or. Ungheni Tel. (+373) 236 26-950, Ghecianu
r-nul Ungheni GSM. 0790 16 681 Viorel
8 Asociaţia “Regina Codrilor or. Cantemir Tel. (+373) 273 74 236; 74 205 Profir
Tigheci” din r-nul Cantemir Vasile Dumitru
9 Asociaţia Apicultorilor din or. Cahul Tel. (+373) 299 42 490, Paschevici
r-nul Cahul GSM. 0691 36 377 Vladimir
10 Asociaţia Apicultorilor din or. Vulcaneşti Tel. (+373) 293 23890, 23 891, Grigorie Nicolae
Vulcăneşti str.Tolstoi 176 GSM. 672 57176
11 Asociaţia “Albinuţa” din r- or. Cimişlia Tel. (+373) 241 23 685, Hriţcu Alexandru
nul Cimişlia str. Anatolie Perciun 17 GSM. 698 92 458
12 Asociaţia Apicultorilor din or. Soroca Tel. (+373) 230 22 258, 25 265 Gaina Gheorghe
r-nul Soroca
13 Asociaţia Apicultorilor din or. Glodeni Tel. (+373) 249 24 069 Banari
r-nul. Glodeni GSM. 0693 06380, 0691 50639 Iurie
14 Asociaţia “Albinuţa r. Nisporeni Tel. (+373) 264 64 387 Leuca
Boldureşti”r. Nisporeni s. Boldureşti Vasile
15 Asociaţia AO“Abinuţa” or. Teleneşti Tel. (+373) 258 73 230, Birsan
din r-nul Teleneşti GSM. 069143721 Rodica
16 Asociaţia Apicultorilor din or. Drochia Tel. (+373) 252 23 115 Jalba
r-nul Drochia str. Hotin 40 Elena Chiril
17 Asociaţia “Apis melifica” or. Ocniţa Tel. (+373) 271 64520 Macoviciuc Petru
din r-nul Ocniţa Fax. Tel. (+373) 271 21 778
18 Asociaţia Apicultorilor din or. Riscani, Tel. (+373) 256 23 116 Gherman
Rîşcani str. Frunze Constantin Mih.
19 Asociaţia “Apis Mellifera or. Hîncesti Tel. (+373) 269 22 076, 24 180 Bordeian
Hînceşti” str. 31 August 72 GSM. 0692 6238 Ion
20 Asociaţia Apicultorilor or. Şt.Voda Tel. (+373) 242 23 526, 22 582 Iuraşco
“Nectar” din r. Ştefan Vodă str. N.Testimiteanu 1 Andrei
21 Asociaţia Apicultorilor din r. Donduşeni Tel. (+373) 251 61 467 Birnavan
r-nul Donduşeni s.Taul Stefan
22 Asociaţia “Apicolă Rezina” or. Rezina, Tel. (+373) 254 24 291, 47 279 Bulgac Alexandru
str. Sf. Ilie 19 GSM. 0690 97 669
23 Asociaţia Apicultorilor din r. Dubăsari Tel. (+373) 248 53399, Racu
63
 s. Holercani s.Holercani GSM. 0790 95 996 Grigore
24 Asociaţia Apicultorilor din or. Taraclia Tel. (+373) 294 25 832 Derivolkov Vasilie
Taraclia str. Ceapaev 88 GSM. 0697 09 789
25 Asociaţia Apicultorilor din or. Leova Tel. (+373) 263 23 034, Teodorovici
r-nul Leova str. Petru Rareş 7 Fax. (+373) 263 22 384 Andrian
26 Asociaţia Apicultorilor din r-nul Ialoveni, Tel. (+373) 268 34 373 Ursu
Ialoveni s. Dănceni GSM. 0693 915 98 Petru
27 Asociaţia Apicultorilor din or. Sîngerei, Tel. (+373) 262 23 159 Goraş
r-nul Sîngerei str. Independenţei 124 Vladimir
28 Asociaţia Apicultorilor din or. Orhei, Tel. (+373) 235 21 395, 20 914 Bucanova
Orhei str. Eminescu 3 Ana
29 Asociaţia Apicultorilor din or. Şoldăneşti Tel. (+373) 272 22 407 Gabără
Şoldăneşti GSM. 0692 90 733 Vasile
30 Asociaţia Apicultorilor din or. Făleşti Tel. (+373) 259 23 287 Adajuc
Făleşti Vasile
31 Asociaţia Apicultorilor din or. Anenii Noi Tel. (+373) 265 24 497. Gavrilov Trofim
Anenii Noi Fax. (+373) 265 24 943
GSM. 0694 05 636
32 Asociaţia Apicultorilor din or. Basarabeasca Tel. (+373) 297 22 145, 21 097 Casîn
r. Basarabeasca Gheorghe
33 Asociaţia Apicultorilor din r. Străşeni, Tel. (+373) 237 48 013, 47 136, Cecan
r-nul Străşeni s. Lozova GSM. 0797 25 855 Vasile
34 Asociaţia Apicultorilor din or. Călăraşi, Tel. (+373) 244 75395, Arhip
r-nul Călăraşi s. Sadova 49 15 16 Petru
GSM. 0694 43 222
35 Asociaţia Apicultorilor din or. Briceni Tel. (+373) 247 23498 Statnîi
r. Briceni GSM. 0692 08622 Vasile Alexei
36 Asociaţia Apicultorilor din or. Dubasari Tel. (+373) 248 45316 d. Semionov
r. Dubăsari GSM. 692 21 885 Vera
37 Asociaţia Apicultorilor din or. Floresti GSM. 0692 78 347 Tighineanu
r. Floreşti Robert

L IS T A
agenţilor economici care produc material biologic apicol (regine și familii de albini)
Nr.
Compania
1 Asociaţia Apicultorilor din
Republica Moldova
„Apis Mellifera”
2 Institutul Stiintifico-Practic de
Biotehnologii in Zootehnie si
Medicina Veterinara
3 Institutul de Zoologie al AŞM,
Laboratorul
Interdepartamental de
Apicultură
4 "Albinuța Fermecată" SRL
5 ÎS ,,Nectar,, SA
6 "Faguras" SRL
7 "Gospodarul-Rediu" SRL
Adresa
or. Chişinău, str.
Armenască 4
r. Anenii Noi, s. Maximovca
or. Chişinău, str. Academiei
1, bir. 408
r. Criuleni, s. Hîrtopul Mare
or. Edinet, str.V.Cupcea 6
r-nul Cahul, s. Valeni
r. Falesti, s. Rediul de Sus
ANEXA 2
Telefon/Fax/E-mail
Tel (+373 22) 27 70 41,
GSM. 0691 94 701, E-mail:
apismelliferamd@yahoo.com
Tel/fax (+373 22) 42 93 50 /
42 93 51 / 42 92 62, E-mail:
inzmv2004@yahoo.com
Tel / fax (+373 22) 73 98 21
GSM. (+373) 0693 23 067
E-mail: valder2002@yahoo.com sau
valentinaceb@yahoo.com
GSM. (+373) 692 50 734, 693 79 750,
e-mail:victoriabraniste@yahoo.com
Tel (+373) 246-2-21-06
Tel (+373) 299 73 338
Tel (+373) 259 23 792

64

L IS T A
agenţilor economici și asociații de profil ce desfăşoară activitîţi în suportul apicultorilor
amatori şi profesionişti în Republica Moldova
Nr Denumirea agentului
Sediul şi telefoane de contact
. economic
1 Asociaţia Natională a or. Chişinău, str. V.Alecsandri 74,
Apicultorilor din of. 5. Tel/Fax. (+373 22) 21 32
Republica Moldova 29, GSM. 069166504,
E-mail.
apicultura_moldova@yahoo.com
2 Asociaţia Apicultorilor or. Chişinău, str. Armenască 4,
din Republica Moldova Tel (+373 22) 27 70 41,
„Apis Mellifera” GSM. 0691 94 701, E-mail:
apismelliferamd@yahoo.com
3 “APISERVICE” SRL or. Chişinău,
str. Industrială 24
Tel/Fax (+ 373 22) 47-25-94
4 Institutul Stiintifico- r. Anenii Noi, s. Maximovca,
Practic de Biotehnologii Tel/fax (+373 22) 42 93 50 /
in Zootehnie si Medicina 42 93 51 / 42 92 62, E-mail:
Veterinara inzmv2004@yahoo.com
5 Institutul de Zoologie al or. Chişinău, str. Academiei 1, bir.
AŞM, Laboratorul 408, Tel / fax (+373 22) 73 98
Interdepartamental de 21, GSM. (+373) 0693 23 067
Apicultură E-mail: valentinaceb@yahoo.com
6 Centrul de Certificare or. Chişinău, str. Uzinelor, 19, Tel.
"Conservstandard" SRL (+373 22) 47-71-93, 47-12-92
Fax. (+373 22) 47-71-93
7 Centrul Republican de or. Chişinău, str. Murelor, 3,
Diagnostică Veterinară Tel. 74-29-08, 74-23-25
(CRDV) Fax 74-23-11
8 SGS – SOCIETE or. Chisinau, str. M. Eminescu 7,
GENERALE DE Tel :( +373 22) 22 83 83, Fax :
SURVEILLANCE 373 22/ 22 50 66,
MOLDOVA e-mail : sgs_moldova@sgs.com,
9 Compania „CONTUR PAJ” or. Chişinău, str. Murelor 5,
şi Magazinul Tel/Fax (+373 22) 74 76 36 / 74
„APICULTURA PLUS” 66 64, E-mail:
gorpinevich@asm.md
10 APIFLORA SRL or. Chişinău, str. Calea Ieșilor
16/1. Tel: (+373 22) 59 36 11,
Fax. (+373 22) 22 45 06, E-mail.
ib@irida.md
11 IM BIENENHAUAS SRL or. Chişinău, str. Independenței
22, Tel. (+373 22) 76 56 09, Fax.
(+373 22) 76 49 84
12 Firma de Producţie şi or. Chişinău, Tel (3732) 73-56-
Comerţ „ACA-FAG” SRL 04, Fax (3732) 72-87-50,
GSM. 0691 52 799
13 „АPICARS” SRL or. Cahul, str. Frunze 50, of 35.
Tel (+373-299) 271-88,
GSM. 0692-438-81
14 "Melifera Nord" SRL Or. Rîșcani, GSM. 0698 12 639
ANEXA 1
Genul de activitate
Servicii: consultații și instruiri; asigurarea cu
material biologic, echipament și preparate
veterinare, achiziția și comercializarea
produselor apicole, promovarea produselor
apicole, certificarea stupinelor.
Сonsultaţii calificate şi instruiri apicultorilor.
Servicii: inventar apicol, material biologic,
utilaj şi preparate veterinare, comercializarea
produselor apicole, certificarea stupinelor.
Fabrică faguri artificiali din ceară de
albine. Servicii: material biologic,
preparate veterinare, inventar apicol.
Сonsultaţii calificate în tehnologii apicole.
Servicii: material biologic, preparate
veterinare pentru tratarea albinelor, literatură
de specialitate.
Regine şi roiuri de albine de rasa Apis
Mellifera Carpatica. Сonsultaţii calificate în
tehnologii apicole, preparate veterinare,
diagnosticul bolilor, literatură.
Testarea la calitate a produselor apicole
pentru livrarea la comerțul internă și
export.
Testarea produselor de origine animalieră
și a produselor apicole. Diagnosticul bolilor
și a dăunătorilor.
SGS Societe Generale de Surveillance este
liderul mondial în domeniul inspectării,
verfificării, testării şi certificării.
Efectuează testarea mierei bio.
Achiziţionează: ceară, boştină.
Prelucrează ceara în faguri artificiali;
Servicii: inventar apicol, stupi, rame,
preparate veterinare şi stimulatoare.
Achiziția și procesarea mierii de albini.
Exportul produselor apicole. Echipament și
vase pentru păstrarea și trasportarea
mierii, consultanță specializată.
Achiziția, procesarea exportul produselor
apicole (mierii). Echipament și vase pentru
păstrarea și trasportarea mierii.
Tehnologii moderne de creştere şi
întreţinere a albinelor. Produse apicole.
Preparate nutritiv-dietice, apiterapice,
bioenergizante, consultaţă.
Achiziția produselor apicole. Servicii:
inventar apicole, preparate veterinare,
semințe de plante melifere, consultanță.
Preparate veterinare pentru albini.
65