Cursul nr.

SUPRATENSIUNI TEMPORARE
1.Consideraţii generale
Supratensiunile temporare sunt tensiuni preponderent de frecvenţă industrială cu durata relativ
mare (de la câteva perioade ale tensiunii aplicate până la ore). Au forma unor oscilaţii neamortizate sau
slab amortizate. Supratensiunile temporare se caracterizează prin amplitudine, formă şi durată. Din punct
de vedere al frecvenţei oscilaţiilor caracteristice, supratensiunile temporare pot fi împărţite în trei
grupe:
A. Supratensiuni temporare cu frecvenţa oscilaţiilor egală sau apropiată de frecvenţa
industrială
Astfel de supratensiuni apar la deconectarea bruscă a sarcinilor de la sfârşitul liniei, la
scurtcircuite nesimetrice, fenomene de rezonanţă în reţelele liniare, de întrerupere a unei faze sau
la acţiuni nesincrone ale întrerupătoarelor. De asemenea, în această categorie întră oscilaţiile
armonice care apar în circuitele neliniare. Supratensiunile din această categorie pot determina
solicitări interne ale echipamentelor de protecţie, împotriva supratensiunilor, în special de natură
termică.
B. Supratensiuni temporare cu frecvenţa oscilaţiilor superioară frecvenţei industriale
Aceste tensiuni au forma unor oscilaţii sinusoidale de frecvenţă industrială peste care se
suprapun armonici de rang superior. Supratensiunile de acest tip, apar, în special, la creşteri de
tensiune determinate de comutaţii în reţeaua electrică, fiind datorate neliniarităţii din circuitele
elctrice. Forma şi amplitudinea lor sunt determinate de tipul comutaţiei, condiţiile iniţiale în
momentul comutaţiei, parametrii reţelei electrice. Deşi aceste supratensiuni sunt limitate sau
complet atenuate de funcţionarea echipamentelor de protecţie, în cazul descărcătoarelor cu
rezistenţă variabilă cu eclatoare de amorsare, pot determina reamorsări repetate ale acestora,
însoţite de solictări termice intense.
C. Supratensiuni temporare cu frecvenţa oscilaţiilor inferioară frecvenţei industriale
Apariţia acestor subarmonici este specifică liniilor electrice aeriene prevăzute cu
compensare longitudinală. Cele mai importante tensiuni temporare sunt cele din grupa A. Acestea
sunt luate în considerare la alegerea echipamentelor de protecţie împotriva supratensiunilor.
In mod uzual, supratensiunile temporare nu sunt periculoase pentru izolaţia echipamentelor
de înaltă şi foarte înaltă tensiune, dar sunt determinante în alegerea mijloacelor de protecţie
împotriva supratensiunilor. Acestea sunt dimensionate astfel încât să asigure limitarea
supratensiunilor cu front lent, rapid şi foarte rapid, dar nu pot să fie utilizate pentru limitarea
supratensiunilor temporare decât în cazuri speciale.
 Din acest motiv, supratensiunile temporare reprezintă unul dintre criteriile principale de
alegere a mijloacelor de protecţie împotriva supratensiunilor şi determină în acest fel, nivelul de
izolaţie al echipamentelor.
Supratensiunile temporare sunt determinante în alegerea izolaţiei liniilor de foarte înaltă
tensiune care traversează zonele poluate.
In analiza solicitărilor determinate de supratensiunile temporare sunt utilizaţi factorul de
supratensiune fază - pamânt:
K sfp = U sfp / U mr :/√ 3
şi factorul de supratensiune fază-fază;
K sff = U sff / U mr :/√ 3
unde U sfp este valoarea efectivă a supratensiunii tempoarare între faze şi pământ, U sff este
valoarea efectivă a supratensiunii tempoarare între faze, iar U mr este tensiunea cea mai ridicată
a reţelei (dată în valori efective).
Supratensiunile de comutaţie au un caracter statistic, determinat de configuraţia diferită a
sistemului energetic în momentul apariţiei supratensiunii, precum şi de mărimile cu caracter
aleatoriu care intervin în fiecare moment în reţeaua electrică.
Dintre mărimile care au un caracter aleatoriu şi care influenţează parametrii
supratensiunilor temporare sunt:
- tipul comutaţiei din reţea (dacă supratensiunea temporară este precedată de o comutaţie);
- valoarea tensiunii în reţea în momentul apariţiei supratensiunii (determinată de circulaţia de
putere din sistem);
- modul de funcţionare al regulatoarelor de tensiune de la generatoare;
- locul apariţiei defectului în reţeaua electrică;
- parametrii liniilor de înaltă tensiune;
- schema de funcţionare a reţelei în momentul defectului;
- neliniarităţi care apar în reţeaua cu defect.
Se face menţiunea că elementele neliniare din reţeaua electrică (caracteristicile magnetice
ale transformatoarelor, descărcarea corona) determină în general, limitarea supratensiunilor
temporare. Amplitudinea supratensiunilor temporare este determinată de configuraţia reţelei, de
caracteristicile echipamentelor din zonă, de sistemul de protecţie prin relee şi de modul de
exploatare a reţelei.
2 .Supratensiuni temporare în sistemele liniare
Apariţia supratensiunilor temporare în sistemele liniare este determinată, în special, de
fenomenele specifice care apar la funcţionarea în gol a liniilor electrice. Astfel de supratensiuni pot
apărea în următoarele cazuri:
- funcţionarea în gol sau cu sarcină redusă a liniilor electrice lungi;
- descărcarea bruscă de sarcină a unei linii lungi, prin deconectarea întrerupătorului de la sfârşitul
acesteia;
- apariţia unui scurtcircuit nesimetric pe o linie electrică funcţionând în gol;
- conectarea sau deconectarea defectuasă (nesincronă) a întrerupătorului unei linii electrce lungi;
- conectarea unei linii lungi prevăzute cu compensare transversală în paralel cu o linie aflată sub
tensiune şi apariţia fenomenului de rezonanţă datorită cuplajului capacitiv dintre linii.
In tabelul 1 sunt indicate valorile tipice ale unora dintre tensiuni şi durata lor.
Se precizează faptul că în acest tabel s - a notat cu X o impedanţa de secvenţă zero (impedanţa
homopolară) şi X + impedanţa de secvenţă pozitivă (impedanţa directă).
Tabelul 1

2.1.Supratensiuni la funcţionarea în gol a liniilor electrice lungi (efectul Ferranti)

Pentru anliza supratensiunilor temporare care apar la funcţionarea în gol a liniilor electrice
lungi, poate fi utilizată schema din figura 1.
Fig.1 Schema monofilară pentru calculul supratensiunilor temporare
U1 şi U2 sunt tensiunile de la începutul respectiv sfârşitul liniei de lungime L, funcţionând în gol;
E - este tensiunea sursei de alimentare din sistem.
In relaţiile de calcul ale tensiunilor U1 şi U2 intră:
- valoarea sursei de alimentare din sistem, E;
- γ = α + jβ – constanta de propagare pe linie ;
- raportul dintre impedanţa internă a sursei de alimentare Zs şi impedanţa caracteristică Zw a liniei
lungi.
Din punct de vedere al supratensiunilor temporare, impedanţa internă a sursei are un efect
asemănător cu creşterea lungimii liniei. In mod uzual, în calculele practice, se neglijează
atenuările determinate de rezistenţa electrică a liniei şi rezistenţa electrică a sursei.
Ca o exemplificare a modului de calcul, pentru liniile electrice cu o lungime sub 300 km,
relaţia de calcul a factorului de supratensiune fază-pământ la sfârşitul liniei:
K s2sfp=1 / 1 - Q/Ssc
unde: Q=U1x I1 este puterea reactivă generată în linie exprimată în MVAr;
- Ssc= 3U21/Zs=3U1x Isc – puterea de scurtcircuit a sursei de alimentare exprimată în MVA,
- Isc – curentul de scurtcircuit al sursei de alimentare.
In figura 2 este prezentată variaţia factorului de supratensiune temporară la începutul liniei (a)
şi la sfârşitul liniei (b) cu precizarea că X* = X s/Z w .
Fig. 2 Variaţia factorului de supratensiune la începutul liniei (a) şi la sfârşitul liniei (b)
Datele din figura 2 pot fi utilizate numai în zona liniară a caracteristicii de magnetizare a
transformatorului aflat, de obicei, între sursa de alimentare şi linie şi numai până la tensiunea
până la care apare descărcarea corona pe linie.
Dacă se cunoaşte valoarea tensiunii maxime admisă pe linie, în regim permanent, din
figura 2 poate fi stabilită lungimea limită a liniei pentru care nu este necesar a fi adaptate măsuri
de protecţie împotriva supratensiunilor temporare care apar la funcţionarea în gol.
Analiza datelor din figura 2 pune în evidenţă faptul că amplitudinea supratensiunilor
temporare care apar la funcţionarea în gol a liniilor electrice, creşte odată cu lungimea liniei şi cu
reactanţa internă a sursei de alimentare.
Din punct de vedere fizic, creşterea de tensiune pe liniile electrice lungi, funcţionând în gol,
este determinată de parcurgerea reactanţei inductive a liniei de către curentul capacitiv al
acesteia.
2.2. Utilizarea bobinelor de compensare transversală pentru limitarea supratensiunilor
temporare la funcţionarea în gol a liniilor electrice
Limitarea supratensiunilor care apar la funcţionarea în gol sau cu sarcină redusă a liniilor
electrice lungi, se realizează prin montarea de bobine de compensare transversală. Gradul de
limitare a supratensiunilor temporare depinde de numărul, locul şi puterea nominală a bobinelor
de compensare transversală.
2.2.1. Linie cu o bobină de compensare
Bobina de compensare transversală cu impedanţa Z 1 şi frecvenţa de lucru f ( pulsatia ω)
poate fi plasată la distanţa x faţă de începutul liniei, ca în figura 3.
Fig. 3 Plasarea unei bobine de compensare transverală pe o linie elctrică
Bobina de compenasare poate fi aleasă astfel încât tensiunea la sfârşitul liniei să aibă
aceeaşi amplitudine ca şi cea de la începutul liniei. La compensarea unei linii cu o bobină de
compensare transversală, definită de impedanţa Z L, supratensiunile la capetele liniei au aceeaşi
valoare cu supratensiunea care ar apare la o linie de acelaşi tip dar necompensată şi de lungime
egală cu jumătate din lungimea liniei compensate.
Din punct de vedere practic, se poate remarca faptul că la aceeaşi valoare a supratensiunii
acceptate, lungimea liniei compensate poate fi dublă faţă de linia necompensată.
Deşi linia compensată prin montarea unei bobine de compensare transversală de
impedanţă Z Lare la capete tensiuni egale, tensiunea pe linie (figura 4) prezintă o curbă de
repartiţie cu un maxim la mijlocul acesteia. Această tensiune nu trebuie să depăşească valoarea
admisibilă.

Fig. 4. Repartiţia tensiunii în lungul liniei compensate cu o singură bobină montată la sfârşitul liniei
(curba 1) şi cu 2 bobine (curba 2).
In cazul ideal, al liniei fără pirderi, tensiunea la mijlocul liniei compensate este egală cu
tensiunea la sfârşitul liniei necompensate, dar aceasta din urmă are lungimea egală cu jumătate
din lungimea liniei compensate.
In cazurile în care tensiunea de la mijlocul liniei compensate depăşeşte valoarea
admisibilă, este necesară secţionarea liniei, prin realizarea unei staţii electrice intermediare şi
plasarea în punctul de secţionare a unei bobine de compensare.In acest caz, repartiţia tensiunii
pe linie este dată de curba 2 din figura 4.
2.2. Linie cu bobine de compensare la ambele capete
Cazul uzual în care bobinele de compensare sunt plasate la ambele capete ale liniei, este
prezentat în figura 5.

Fig. 5 Linie compensată transversal la ambele capete

In schemele reale ale liniei elctrice lungi, numărul şi puterea nominală a bobinelor de
compensare transversală se aleg astfel încât în orice punct al liniei, la funcţionarea în gol sau cu
sarcină redusă şi în orice schemă a sistemului în care se încadrează linia studiată, să nu
depăşească nivelele admise ale supratensiunilor temporare fază-pământ. La funcţionarea liniei cu
sarcină nominală sau apropiată de aceasta, bobinele de compensare transversală se decuplează
de la linie, pentru a evita pierderile de energie în înfăşurările acestora.
Prezenţa pe linie a bobinelor de compensare transversală are o influenţă favorabilă şi la
apariţia supratensiunilor de comutaţie, în special a celor determinate de reconectarea în gol a
liniilor electrice de înaltă tensiune.
Bobinele de compensare transversală pot fi conectate pe barele staţiilor de înaltă tensiune
sau pe liniile electrice aeriene, înaintea întrerupătoarelor de linie.
Supratensiunile tempoare care apar în cazul funcţionării liniilor electrice lungi în gol, au în
general, forma sinusoidală, dar poate să apară o puternică distorsionare armonică sau
subarmonică în cazul intrării în zona saturată a caracteristicii de magnetizare a transformatoarelor
din schemă.
2.3. Supratensiuni temporare în reţelele de cabluri
Dezvoltarea reţelelor de cabluri, în marile oraşe, conduce la situaţia ca în orele de gol
apare o supratensiune determinată de energia reactivă generată de cabluri. Dacă reţeaua de
cabluri este reprezentată prin capacitatea echivalentă C (figura 6), tensiunea U pe barele staţiei
este:
U=E -jxXsxI
unde:
I=jxωxCxU
U = E – j2 xC ; (j2 = -1)
U–jxωxCxU=E
U = E/1 – ω x C x X s
 In mod uzual este cunoscut curentul de scurtcicuit I sc (sau puterea de scurtcircuit Sscc= 3 x
ExI sc ), astfel incat factorul de supratensiune temporara pe barele statiei de transformare are
expresia:

k s = 1/ 1 – ω x C x E/ I SC = 1/ 1 – ω x C x 3x E 2 / S SC

Fig. 6 Supratensiuni temporare in retelele de cabluri

Spre exemplificare, pentru o retea de cabluri cu tensiunea nominala de 20 kV si lungimea
totala de 50 km (capacitatea lineica de 460 nF/km), pe barele statiei cu puterea de scurtcircuit de
20 MVA (curentul de scurtcircuit de 600 A), rezulta un factor de supratensiune temporara k s =
1,16. Pentru limitarea supratensiunilor determinate de functionarea neancarcata a retelei de
cabluri, in statia de racord sunt montate bobine de compensare transversala.
2.4. Influenţa descărcării corona şi a neliniarităţii circuitelor de magnetizare ale
transformatoarelor asupra valorii supratensiunilor temporare
Curbele din figura 2 pun în evidenţă faptul că pentru o anumită lungime a liniei şi o
anumită impedanţă internă a sursei de alimentare, tensiunea la sfârşitul liniei atinge o valore,
teoretic, infinită. In cazul real al liniilor electrice, tensiunea maximă este limitată de descărcarea
corona şi neliniaritatea circuitului magnetic al transformatoarelor conectate în sistem.
Apariţia descărcării corona poate fi luată în considerare prin creşterea capacităţii lineice cu
ΔCo = (10....20) % faţă de capacitatea geometrică (în lipsa descărcării corona) şi prin creşterea
pierderilor transversale ale liniei până la valori comparabile sau chiar superioare pierderilor joule
din conductoare.
Conductanţa Go (U) a unei linii pe care apare descărcarea corona ca şi valoarea ΔCo (U),
cresc odată cu amplitudinea tensiunii pe linie.
Calculele efectuate pe baza coeficientului complex de propagare ca şi măsurătorile
efectuate pe modele analogice, au pus în evidenţă faptul că descărcarea corona conduce la
limitarea valorii supratensiunilor temporare.
In figura 7 sunt indicate valorile factorului de supratensiune temporară în lipsa descărcării
corona (curbele punctate) şi în prezenţa descărcării corona (curbele cu linie continuă).
Fig.7. Influenţa descărcării corona asupra amplitudinii supratensiunilor temporare
Analiza curbelor din figura 7, pune în evidenţă faptul că pentru lungimi uzuale ale liniilor de
înaltă tensiune din Europa (sub 400 km), descărcarea corona are o influenţă nesemnificativă
asupra supratensiunilor temporare.
Caracteristica neliniară a transformatorului din staţia electrică ce alimentează linia pe care
apar tensiuni temporare conduce, de asemenea, la limitarea acestor supratensiuni.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir, Bucuresti,
2001