Sunteți pe pagina 1din 2

Droguri

Introducere
Drog este un termen folosit pentru a desemna acele
substanțe naturale sau sintetice care prin natura lor
chimică determină alterarea funcționării unui organ și
modifică starea psihică a unei persoane. Acest termen se
referă la substanțe psihoactive, mai ales cele ilegale. În
sens științific, drog înseamnă orice substanță care are
capacitatea de a determina o stare de dependență.
Drogul poate fi o substanță solidă, lichidă sau gazoasă,
care afectează direct creierul și sistemul nervos, schimbă
sentimentele, dispoziția și gândirea, percepția și/sau
starea de conștiență, modificând imaginea asupra realității înconjurătoare.

Mod de funcționare
Fiecare drog acționează asupra unui neurotransmițător sau receptor la nivelul sinapselor din
neuroni, această acțiune ducând în general la efecte adverse pe termen lung.
În centrul creierul nostru există o zonă specială numită „circuitul plăcerii”. Aceasta se
activează când savurăm o înghețată gustoasă într-o zi de vară, când ascultăm piesa noastră
favorită, când ne îndrăgostim sau facem orice altceva care ne produce plăcere. Ca răspuns,
creierul nostru va produce cantități mici dintr-o substanță chimică cunoscută ca „hormonul
plăcerii”. Imediat simțim bucurie, satisfacție, împlinire.
Drogurile scurtcircuitează acest proces normal. Creierul este păcălit de droguri să producă
cantități enorme din acest „hormon”, fără să fi existat înainte împlinirea unei nevoi sau
conectarea cu o persoană. În creier se va produce o super-reacție emoțională.
Când persoana consumă din nou și din nou droguri, urmările vor fi în principal două:
lucrurile obișnuite ale vieții nu îl vor mai satisface, iar creierul se va obișnui cu super-
excitația, considerând-o ca fiind “normalul”. Și o cere din nou…
În cele din urmă „hormonul plăcerii” se epuizează. Creierul începe să transmită mesaje că nu
poate supraviețui fără o nouă descărcare de super-excitație. Atunci încep depresia,
nervozitatea, anxietatea și nevoia intensă de a consuma din nou. Cu alte cuvinte, s-a instalat
dependența.
Clasificare
Există mai multe clasificări ale drogurilor, în funcţie de criteriul avut în vedere. Astfel, din
punctul de vedere al efectului asupra sistemului nervos central, drogurile se clasifică în
următoarele clase:
PS1HOLEPTICE ( sau inhibitoare ale sistemului nervos central):
• opiacee (opiu, morfină, heroină, codeină);
• tranchilizante, anxiolitice-benzodiazepine;
• barbiturice-somnifere;
• solvenţi, gaze volatile;
• alcool.
PSIHOANALEPTICE (sau stimulente ale sistemului nervos central):
• cocaina;
• amfetamine;
• produse pe bază de cofeină (cafea, ceai, coca-cola);
• nicotină din tutun.
PSIHODISLEPTICE (care produc modificări ale sistemului nervos central):
• derivate din canabis (haşiş, marijuana);
• halucinogene (plante şi ciuperci ”exotice” cum ar fi mescalina, psilocybina, LSD, Ecstasy);
• anticolinergice (blochează efectele anumitor receptori) .
Un alt criteriu de grupare şi clasificare a drogurilor este cel juridic, care face diferenţierea
între drogurile legale şi ilegale. Printre drogurile legale se găsesc, de exemplu, alcoolul,
cofeina, nicotina.
Din categoria droguri de risc fac parte: produse perturbatoare sau halucinogene, care
alterează starea de conştientă (canabisul, LSD-ul, psilocibină, mescalina, DMT, ecstasy,
phenciclidina, peyote, psilocyna)
Prin droguri de mare risc sunt indicate:
• produse depresoare (anestezice) – droguri care inhibă activitatea sistemului nervos central
(cannabis, opiumul, morfină, derivaţii de morfină, heroina, metadona, petidina, codeina,
barbituricele, benzodiazepinele, benzodiazepinele etc);
• produse stimulente – droguri care stimulează activitatea sistemului nervos central (cocaină,
crack-ul, khat-ul, amfetaminele, efedrina, theobromină).
De asemenea, în funcţie de modul de administrare, drogurile pot fi clasificate în: injectabile,
ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, de inhalare; unele se pot administra şi sub
formă de supozitoare.
Bibliografie
https://preventis.ro/droguri/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drog

S-ar putea să vă placă și