Din momentul în care te naști, lumea decide o soartă pentru tine.

Una care nu ține cont de potențialul unic pe care îl deții.

Din primele momente, părinții tăi decid, conștient sau inconștient, cine și ce vei deveni.
Și conștient sau inconștient te vor împinge spre acea cale, pe care ei o consideră cea mai bună
pentru tine. :)
La școală, profesorii îți pun o etichetă în funcție de acele acțiuni ale tale prin care ei te
cataloghează ca un copil cu potențial sau un copil problemă.
Așa ajungi de mic copil să îți formezi niște matrice și o imagine despre sine bazată pe ce spun
cei din jur.
Așa ajungi de mic copil să îți formezi frici și limitări bazate pe fricile și limitările pe care le
preiei de la cei din jur.
Nu este de mirare că omul de rând ajunge neîmplinit.
Nu este de mirare că un copil care a fost criticat în copilărie și căruia părinții i-au spus că nu e
în stare, va ajunge un adult care toată viața se va lupta pentru afirmare.
Sau mai rău, va ajunge un adult conformat, care crede despre el că atâta poate.
Tot ce se întâmplă în jurul nostru ne crează acele programe după care mintea noastră
funcționează.
Iar dacă atunci când devenim adulți nu putem discerne care dintre aceste programe ne ajută să
evoluăm și care ne țin blocați în inacțiune, frică și lipsă de responsabilitate, ajungem să ne trăim
soarta în nemulțumire.
Ca oameni, suntem pregătiți să evităm mai mult frica decât să ne îndreptăm spre plăcere...
Cu cât ți se insuflă mai multă frică, cu atât este mai greu să mergi pe propriul tău drum.
De ce?
Pentru că frica declanșează acele gânduri și scenarii limitative, care îți amorțesc sau chiar îți
paralizează capacitatea de analiză logică și rațională.
Asta pentru că mintea ta se concentrează pe siguranță și supraviețuire.
Însă ceea ce mulți oameni încă nu realizează, este că frica naște cele mai mari acțiuni de curaj.
Frica de a nu deveni ceea ce ți-au spus părinții, profesorii sau anturajul că o să devii naște cel
mai mare curaj de a lua deciziile și acțiunile necesare să devii ceea ce îți dorești tu.
În școală, profesorii mă blamau pentru că nu eram un elev modelat să asculte și să pună capul la
cutie.
Pentru că în loc să ascult lecția de la clasă, citeam în liniște în banca mea cărți de dezvoltare
personală.
Pentru că mi-am dat seama încă de mic că trebuie să învăț ceva diferit și să merg pe o cale un
pic diferită față de ceea ce te învață școala.
Și pentru asta am fost catalogat ca un copil problemă.
Mulți dintre profesorii mei au crezut că nu voi face nimic considerabil sau notabil în viață.
Surpriza face că m-am autoeducat de la 16 ani să nu preiau gândirea lor limitativă și să devin
conștient că singura persoană responsabilă pentru soarta mea, oricare va fi ea, sunt eu.
Asta a fost salvarea mea.
Faptul că am înțeles că educația te salvează și eliberează.
Dacă ți-e teamă că soarta ta va fi exact ca cea pe care ți-au proiectat-o oamenii care nu au crezut
suficient în tine și în potențialul tău...
Dacă trăiești mai mult în frică pentru siguranță și te oprești singur din a progresa…
Și dacă lucrurile astea chiar te frustrează, te enervează și realizezi că nu te ajută cu absolut
nimic, doar te încurcă…
Să știi că tu ești singurul care îți poate decide cu adevărat soarta.
Educația chiar te eliberează!
Așa că începe să vezi educația ca pe o salvare, nu ca pe ceva de care să fugi ca dracu de tămâie.
Începe să fii curios și citește.
Începe să fii curajos și urmărește alți oameni de la care ai ce învăța.
Începe să trăiești, nu doar să supraviețuiești și fă lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat.
Doar începe și lucrurile se vor transforma, în bine.