FIICA OULUI DE STRUŢ

poveste din Botswana

A fost odată un om să rac, să rac de n-avea după ce bea apă , pe care-l chema
Mobule. Ș i era acest Mobule într-atâ ta de nevoiaș, încâ t se hră nea cu ră dă cini și cu
șoarecii pe care-i prindea pe lâ ngă coliba lui.
Într-o zi însă , îi surâ se norocul și gă și în nisipul cald al pustietă ții în care tră ia un
ou de struț. Fericit, omul aduse oul acasă și-l puse bine, cu gâ ndul să -l mă nâ nce într-o zi
de să rbă toare.
A două zi, pleca el că întotdeauna după hrană . Care nu-i fu mirarea câ nd se întoarse
acasă și gă și colibă deretecată , apă în oală și toate la locul lor! Nu știu ce să mai creadă și
aștepta a două zi să vadă ce se mai întâ mplă . Pleca la vâ nat că de obicei, iar câ nd se
întoarse gă și din nou, că și în ajun, toate rostuite, ba și turtite proaspete de porumb
coapte și acoperite cu o pâ nză curată . A treia zi la fel. Se uită omul în toate ungehrele
colibei sale, dar în zadar. Nu gă și pe nimeni și nici urmă de finta omenească . Nedumerit,
el mâ nca și se culcă .
În dimineață urmă toare porni, că de obicei, într-ale sale. Dar, după puțîn timp se
întoarse și tâ râ ndu-se pe lâ ngă intrarea colibei o înconjura și se uită din spate, printr-o
spă rtură în peretele de nuiele, să vadă ce se petrece înă untru. Câ nd colo, ce să vezi! În
colibă dereteca o față tâ nă ra, de o frumusețe cum nu mai vă zuse să rmanul om niciodată .
Copila se mișcă prin încă perea mică și întunecoasă că un duh, câ ntâ nd cu glas dulce tot
felul de câ ntece, în timp ce pregă tea mâ ncarea.
Mobule nu se tră da cu nimic, așteptâ nd să vadă încotro se îndreaptă față . Care nu-i fu
însă mirarea câ nd vă zu că odată treburile terminate, ea se fă cu nevă zută , pieri, fă ră
urmă într-unul din ungherele colibei! Câ nd intră în casă , el se duse drept în colțul unde
dispă ruse față . Nu gă și acolo altceva decâ t oul de struț. Îl lua în mâ na și voi să -l spargă .
Oul se desfă cu atunci în două și dintr-insul să ri copila minunată pe care o vă zuse în
ajun:
- Nu-mi strică lă că șul, om bun, se ruga față , și te-oi ră splă ți și eu!
- Cum aș face una că asta, copila frumoasă ! Dar spune, n-ai vrea mai bine să -ți pă ră sești
că suța și să fii nevasta mea?
- Ș i dacă m-aș învoi, te simți în stare să ții totdeauna de aici înainte un legă mâ nt față de
mine?
- Cum să nu, copila mea, spune numai ce trebuie să fac!?
- Să nu-mi spun niciodată , oricâ t ai fi vreodată de nemulțumit sau de supă rat: față a
oului de struț!
- Mă învoiesc, cu dragă inima, încuviința omul și din ziua aceea ei traira fericiți că soț și
soție.
Viață lui nu mai era că cea dinainte. Bucate gustoase avea întotdeauna, colibă stră lucea
de cură țenie, iar perețîi erau acum acoperiți cu tot soiul de blă nuri scumpe.
Într-o seară , femeia îl întreba pe Mobule:
- Spune-mi, bă rbate, ție nu ți-ar plă cea să fii și tu o că petenie de trib, cu turme multe, să
poruncești unor ră zboinici viteji în lupte?
- Cum să nu-mi placă așa ceva, femeie! Dar cum să ajung la asemenea noroc?
- Să vedem, ră spunse soția lui, și după cină se duse și mestecă puțîn în cenușă fierbinte
din vatra. A două zi de dimineață , omului îi pă ru că visează : auzi în față colibei zvon de
glasuri, clinchet de arme, nechezat de cai. Câ nd ieși afară îl întâ mpină uralele unui
numă r mare de tineri ră zboinici:
- Slavă capeteniei noastre, du-ne la izbâ ndă , Mobule! așa ră sună cerul în jurul omului
uluit, care pâ nă nu demult vană roză toarele pă mâ ntului că să aibă cu ce tră i.
A urmat o vreme frumoasă pentru el. Pă rea că avea un dar deosebit în mâ nuirea
armelor și pricepere în purtarea luptelor cu triburile care le dă deau de furcă . Veneau la
ele că peteniile de triburi să ceară pace și să se asigure că nu vor avea de purtat lupte cu
el. Ș i-i aduceau daruri bogate care-i mă reau puterea și faima.
Într-una din seri, fiind la masă cu mulți ră zboinici și oaspeți, femeia lui Mobule nu mai
prididea cu mâ ncă rurile și întâ rzie să pună bucă țele pe masă . În vremea această însă
Mobule bă use multă utsjuwalla (bă utură asemă nă toare cu berea) și-și pierduse
judecată . Plin de nă duf că nevasta nu mai venea cu mâ ncarea, el o strigă de la masă :
- Hei, ce-i cu bucă țele alea, odrasla de ou de struț?!
Înspă imâ ntata, tâ nă ra femeia îl întreba:
- Ce-ai spus, bă rbate?
Atunci, fă ră să -și dea seama, Mobule repetă întrebarea.
Nevasta însă nu-i spuse altceva decâ t atâ t:
- Ai fost nerecunoscă tor, Mobule, și ai să te că iești amarnic!
Rosti vorbele acestea și pieri din față lui. Într-o clipă că zu pradă unui somn adâ nc, din
care nu se trezi decâ t în zorii zilei urmă toare.
Dar, ce-i vă zură ochii câ nd se deștepta? Se află că odinioară în colibă lui să racă , îmbră cat
în zdrențe și fă ră un fir din ale mâ ncă rii în toată casă ! Ș i de atunci așa i s-au scurs zilele,
de nu mai știu ce să creadă , dacă aevea fusese sau vis ce tră ise odinioară în zilee de
mă rire ale vieții lui.