Traducător: Mirel-Gabriel Alexa

Corector: Bianca-Ioanidia Mirea

Am să vă vorbesc folosind limbajul...

pentru că pot.

E una dintre abilitățile magice

pe care noi, oamenii, le avem.

Putem să ne transmitem
gânduri foarte complicate.

Așa că ceea ce fac acum e

să produc sunete folosind gura

în timp ce expir.

Produc tonuri, șuierături și pufăituri,

iar acestea creează vibrații în aer.

Acele vibrații ajung la voi,

se lovesc de timpane,

iar apoi creierul preia acele vibrații

de la timpane

și le transformă în gânduri.

Sper.

(Râsete)

Sper că asta se întâmplă.

Datorită acestei abilități, noi oamenii

putem să ne transmitem ideile

peste întinderi mari de spațiu și timp.

Putem transmite cunoștințe

de la o minte la alta.

Pot sădi o idee nouă și bizară

în mintea voastră chiar acum.

Aș putea spune:

„Imaginați-vă o meduză valsând

într-o bibliotecă

în timp ce se gândește
la mecanica cuantică.”

(Râsete)

Dacă v-a mers relativ bine până acum,

probabil nu ați mai avut
gândul acesta înainte.

(Râsete)

Dar acum v-am făcut să vă gândiți,

cu ajutorul limbajului.

Bineînțeles, nu există
doar o singură limbă în lume,

sunt aproape 7.000 de limbi vorbite

pe tot globul.

Toate limbile diferă una de cealaltă

din tot felul de puncte de vedere.

Unele limbi au sunete diferite,

vocabular diferit,

structuri diferite,

foarte important, structuri diferite.

Acest lucru naște întrebarea:

Influențează limba pe care o vorbim

felul în care gândim?

E o întrebare străveche.

Dintotdeauna s-a speculat

pe marginea acestei întrebări.

Carol cel Mare, împărat

al Sfântului Imperiu Roman, a spus:

„A avea o a doua limbă înseamnă

a avea un al doilea suflet.”

O afirmație puternică
cum că limba modelează realitatea.

Pe de altă parte însă,

Julieta lui Shakespeare spune:

„Ce e un nume?

Un trandafir cu orice alt nume

ar mirosi la fel de dulce.”

Asta sugerează faptul că poate limbajul

nu modelează realitatea.

Aceste argumente au tot oscilat

de-a lungul a mii de ani.
Dar până recent nu au existat date

care să ne ajute să ne decidem.

Recent, în laboratorul meu

și în altele din lume,

am început munca de cercetare,

iar acum avem date științifice

care oferă un răspuns.

Să vă spun câteva
dintre exemplele mele favorite.

Voi începe cu cel al unei comunități

de aborigeni din Australia

cu care am avut șansa să lucrez.

Aceștia sunt poporul Kuuk Thaayorre.

Trăiesc în Pormpuraaw,
la marginea vestică a Cape York.

Ce e interesant la poporul Kuuk Thaayorre

e că nu folosesc cuvintele
„stânga” sau „dreapta”,

în schimb folosesc direcțiile

cardinale pentru orice:

nord, sud, est și vest.

Și când spun în orice,

chiar asta vreau să spun.

Ei ar fi spus:

„Am o furnică pe piciorul sud-vestic.”

Sau „Mută cana de cafea

la nord-nord-est puțin.”

De fapt, un mod de a spune „salut”

în Kuuk Thaayorre e să zici

„În ce direcție te îndrepți?”

Iar răspunsul ar trebui să spună:

„Spre nord-nord-est.

Dar tu?”

Imaginează-ți că în timpul zilei

fiecărei persoane pe care o saluți

trebuie să îi spui încotro te îndrepți.

(Râsete)

Așa poți învăța să te orientezi

foarte repede, nu?

Pentru că nu ai putea spune „salut”,

dacă nu știi în ce direcție te îndrepți.

De fapt, oamenii care folosesc

acest limbaj sunt foarte bine orientați.

Sunt mai bine orientați

decât am putea crede că pot oamenii.

Credeam că oamenii sunt mai puțin

buni decât alte animale

din cauza unor motive biologice:

„Nu avem magneți în ciocuri sau în piele.”

Nu; dacă limba și cultura

te antrenează să o faci,

poți să o faci.

Există oameni în lume

care se orientează foarte bine.

Și pentru a înțelege

cât de diferit este de modul

în care o facem noi,

aș vrea să închideți ochii câteva secunde

și să arătați sud-estul.

(Râsete)

Țineți ochii închiși. Indicați direcția.

Bine, puteți deschide ochii.

Observați că ați arătat încolo,

încolo și acolo...

nici eu nu știu în ce direcție e...

(Râsete)

Dar nici voi nu ați fost de mare ajutor.

(Râsete)
Putem spune că priceperea
acestei săli nu e foarte mare.

Asta e o mare diferență cognitivă

între limbi, nu?

În timp ce un grup foarte special ca voi

nu poate să se orienteze,

în alt grup în schimb

aș putea întreba un copil

de cinci ani și el ar ști.

(Râsete)

Există și mari diferențe în modul

în care oamenii se gândesc la timp.

Acestea sunt poze cu bunicul meu

la diferite vârste.

Și dacă aș întreba un vorbitor

de limbă engleză să le organizeze,

le-ar putea aranja astfel,

de la stânga la dreapta.

Are legătură cu direcția de scriere.

Dacă ești vorbitor de ebraică sau arabă,

ai putea-o face invers,

de la dreapta la stânga.

Dar cum le-ar aranja poporul

Kuuk Thaayorre,

acest grup aborigen?

Ei nu folosesc cuvinte
precum „stânga” sau „dreapta”.

Să vă dau un indiciu.

Când stăteau cu fața spre sud,

au ordonat timpul de la stânga la dreapta.

Când stăteau cu fața spre nord,

au organizat timpul
de la dreapta la stânga.

Când stăteau cu fața spre est,

timpul curgea spre ei.

Care e modelul?

De la est la vest, corect?

Pentru ei timpul nu se raporta la corp,

se raporta la suprafața pământului.

Pentru mine, dacă stau așa,

timpul curge astfel,

și dacă stau așa,

atunci timpul curge astfel.

Și dacă stau îndreptată încolo

timpul curge așa...

E foarte egoist din partea mea

să fac timpul să mă urmărească

de fiecare dată când îmi schimb

poziția corpului.

Pentru poporul Kuuk Thaayorre

timpul e legat de coordonatele spațiale.

E un mod total diferit

de a te raporta la timp.

Uite un alt truc al oamenilor.

Să presupunem că te întreb
câți pinguini sunt în imagine.

Bănuiesc că știu cum ai aflat răspunsul.

Ai făcut: „Unu, doi, trei, patru,

cinci, șase, șapte, opt.”

I-ai numărat.

I-ai atribuit fiecăruia un număr,

iar ultimul număr atribuit

e numărul de pinguini.

Dar acesta e un truc

pe care îl învățăm când suntem copii.

Înveți să numeri și cum să o folosești.

Un mic truc lingvistic.

Unele limbi nu fac asta,

pentru că unele limbi nu au un cuvânt
pentru fiecare număr.

Există limbi ce nu au un cuvânt

pentru numărul șapte

sau pentru opt.

De fapt, oamenii care vorbesc

aceste limbi nu pot număra,

și au probleme în definirea
cantităților exacte.

De exemplu, dacă te-aș ruga

să atribui fiecărui pinguin

câte o rață,

vei reuși asta numărându-le.

Dar oamenii care nu au acest

truc lingvistic nu pot face asta.

Limbile diferă și prin modul

în care împart culorile,

lumea vizibilă.

Unele limbi au multe cuvinte

pentru culori,

altele au doar câteva cuvinte,

deschis și închis.

Și limbile diferă prin modul

în care diferențiază culorile.

De exemplu, în engleză există

un cuvânt pentru albastru

care acoperă toate culorile de pe ecran,

dar în rusă nu e doar un cuvânt.

În schimb, vorbitorii de rusă diferențiază

între albastrul deschis, „goluboy”

și albastrul închis, „siniy”.

Deci rușii au această experiență

a diferențierii lingvistice

a acestor două culori.

Dacă testăm abilitatea oamenilor

de a distinge între aceste două culori,
descoperim că vorbitorii
de rusă sunt mai rapizi

în distingerea acestei diferențe.

Sunt mai rapizi în diferențierea

unui albastru deschis de cel închis.

Dacă analizezi creierul uman

în timp ce privește culorile...

de exemplu de la albastru
deschis la închis,

creierul oamenilor ce folosesc cuvinte

diferite pentru albastru deschis și închis

vor avea o reacție de uimire odată

ce culoare trece de la deschis la închis,

ca și cum „Ceva s-a schimbat substanțial”,

pe când creierele vorbitorilor

de engleză, de exemplu,

nu fac această diferențiere,

nu sunt surprinși,

deoarece nu s-a schimbat

nimic substanțial.

Limbile au tot felul

de ciudățenii structurale.

Aceasta e preferata mea.

Multe limbi au genuri gramatice;

deci fiecare substantiv are un gen,

de obicei masculin sau feminin.

Și aceste genuri
sunt diferite între limbi.

De exemplu, soarele e genul feminin

în germană, dar masculin în spaniolă,

iar luna invers.

Pot acestea avea consecințe asupra

modului de gândire al oamenilor?

Consideră vorbitorii de germană

soarele mai feminin,

și luna mai masculină?

Se pare că chiar așa e.

Dacă întrebi vorbitorii de germană

sau spaniolă să descrie un pod, să zicem,

ca acesta de aici,

„pod” e genul feminin în germană,

și genul masculin în spaniolă.

Vorbitorii de germană spun deseori

că podurile sunt „frumoase”, „elegante”

sau alte cuvinte stereotipice feminine.

Pe când vorbitorii de spaniolă

spun deseori

că sunt „rezistente” sau „lungi”,

sau alte cuvinte masculine.

(Râsete)

Limbile diferă și în modul

în care descriu evenimentele.

Dacă ai un eveniment ca acesta,

un accident,

în engleză e în regulă dacă zici:

„El a spart vaza”.

Într-o limbă precum spaniola,

vei spune cel mai probabil:

„Vaza s-a spart”

sau „Vaza s-a spart singură”.

Dacă a fost un accident

nu spui că cineva a făcut-o.

În engleză, destul de ciudat,

putem spune lucruri precum:

„Mi-am rupt brațul.”

În multe limbi

nu poți folosi această construcție

doar dacă ești nebun

și ai vrut să îți rupi brațul...

(Râsete)

și ai reușit.
Dacă a fost un accident
ai fi folosit o altfel de construcție.

Aceste lucruri au consecințe.

Oamenii care vorbesc anumite limbi

vor acorda o atenție mai mare

anumitor lucruri,

depinzând de ce cerințe are limba lor.

Am arătat același accident

vorbitorilor de engleză și de spaniolă,

iar vorbitorii de engleză

și-au amintit cine l-a făcut,

deoarece engleza îți cere să spui:

„El a făcut-o; el a spart vaza.”

În cazul vorbitorilor de spaniolă

e mai puțin probabil să îți amintească

cine a provocat accidentul,

dar e mai probabil să își amintească

că a fost un accident.

Sunt mai predispuși

să își amintească intenția.

Deci, doi oameni observă

același eveniment,

sunt martori la aceeași infracțiune,

dar își amintesc lucruri diferite

despre acel eveniment.

Aceste lucruri influențează, desigur,

declarațiile martorilor.

Influențează, de asemenea,
și responsabilitatea și pedeapsa.

Dacă le arăt vorbitorilor de engleză

că cineva a spart o vază,

și spun: „El a spart vaza.”

și nu: „Vaza s-a spart”,

chiar dacă ai văzut cu propriii ochi,

poți vedea imaginile,

poți vedea nedreptatea împotriva vazei,

vei pedepsi pe acel cineva mai mult,

vei da vina pe el mai mult

dacă am spus: „El a spart vaza.”

decât dacă am spus: „Vaza s-a spart.”

Limbajul ne ghidează modul

de judecată al evenimentelor.

V-am dat câteva exemple

în care limbajul modifică profund

modul în care gândim,

și face asta în multe feluri.

Limbajul poate avea efecte mari,

cum am văzut în cazul

orientării și timpului,

unde oamenii se raportau la spațiu și timp

folosind sisteme diferite de coordonate.

Limbajul poate avea efecte profunde,

cum am observat în cazul numerelor.

Să poți număra în limba ta,

să ai cuvinte pentru fiecare număr,

deschide întreaga lume a matematicii.

Desigur, dacă nu poți număra

nu poți face calcule matematice,

nu poți face niciun lucru

necesar construcției
unei clădiri ca aceasta

sau realizării acestei transmisiuni.

Acest truc al numeralelor

îți oferă o poartă de intrare

către un tărâm cognitiv diferit.

Limbajul poate avea efecte timpurii,

cum am văzut în cazul culorilor.

Acestea sunt decizii perceptuale

simple și de bază.
Luăm mii de astfel de decizii tot timpul,

și totuși, limbajul intervine

și interacționează chiar și cu aceste mici

decizii perceptuale pe care le luăm.

Limbajul poate avea efecte largi.

Exemplul genului gramatical

poate fi puțin prostuț,

dar în același timp, genul gramatical

se aplică tuturor substantivelor.

Asta înseamnă că limbajul

poate modifica modul în care te raportezi

la orice poate fi definit

printr-un substantiv.

Sunt multe lucruri.

Și la final, v-am dat un exemplu

cum poate limbajul schimba

lucrurile ce au un impact personal,

idei precum vina, pedeapsa

sau memoria martorilor.

Sunt lucruri importante

în viața de zi cu zi.

Frumusețea diversității lingvistice

e că ne arată

cât de ingenioasă
și flexibilă e mintea umană.

Mintea umană nu a inventat

doar un univers cognitiv, ci 7.000;

sunt 7.000 de limbi vorbite

în întreaga lume.

Și putem crea mult mai multe,

limbile au viață, desigur,

deoarece se poate perfecționa

și schimba pentru a ne satisface nevoile.

Tragedia e că pierdem mult

din această diversitate lingvistică

în fiecare zi.

Pierdem o limbă pe săptămână

și după alte estimări,

jumătate din limbile lumii

vor dispărea în următorii o sută de ani.

Și mai grav e că în prezent

aproape tot ce știm despre mintea

umană și despre creier

e bazat pe studiile pe studenți, de obicei

americani sau vorbitori de engleză

din universități.

Acest lucru exclude aproape toți oamenii.

Deci, ce știm despre mintea umană

e incredibil de puțin și distorsionat,

însă știința trebuie

să fie mai bună de atât.

Vreau să vă las cu acest gând final.

V-am spus că anumiți vorbitori

de anumite limbi gândesc diferit,

dar nu e vorba despre cum gândesc

oamenii din alte părți.

E despre cum gândești tu.

E despre modul în care limba

pe care o vorbești

modifică modul în care gândești.

Și asta îți oferă ocazia să te întrebi:

„De ce gândesc în acest fel?”

„Cum aș putea gândi diferit?”

Dar și:

„Ce gânduri aș vrea să creez?”

Vă mulțumesc foarte mult!

(Aplauze)