Sunteți pe pagina 1din 12

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E nr. ____
din 2024
Chișinău

Cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar


în termen și cu termen redus în perioada aprilie – iulie 2024
------------------------------------------------------------

În temeiul art. 28 alin. (3) din Legea nr. 1245/2002 cu privire la pregătirea
cetățenilor pentru apărarea Patriei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2002, nr. 137-138, art. 1054), cu modificările ulterioare, și al Decretului
Președintelui Republicii Moldova nr. 1341/2024, privind eliberarea din serviciul
militar în termen și cu termen redus și trecerea în rezervă a militarilor, durata
serviciului militar al cărora a expirat, precum și încorporarea cetățenilor în
serviciul militar în termen și cu termen redus, în aprilie – iulie 2024 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr. 76-78, art. 111), Guvernul HOTĂRĂȘTE:

1. Se stabilește următoarea sarcină de încorporare în perioada aprilie – iulie


2024 pentru îndeplinirea:
1) serviciului militar în termen în Armata Națională – până la 1 450 de
recruți;
2) serviciului militar cu termen redus în Armata Națională – până la
10 recruți.

2. Încorporarea cetățenilor în serviciul militar se efectuează în condițiile


Regulamentului cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen
sau în cel cu termen redus, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 864/2005, pe
etape, conform graficului elaborat și aprobat de către Ministerul Apărării, în
perioada aprilie – iulie 2024, conform anexei.

3. Se propune autorităților administrației publice de toate nivelurile să


întreprindă măsurile de rigoare pentru înlăturarea neajunsurilor depistate în

Y:\1.DRAN\006\Hotărâri\10465\10465-redactat-ro.docx
2

perioada desfășurării campaniei de încorporare menționate.

4. Autoritățile administrației publice locale:


1) în comun cu Ministerul Apărării, vor organiza, potrivit atribuțiilor
stabilite de legislație, încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen și
serviciul militar cu termen redus în perioada aprilie – iulie 2024, conform anexei;
2) în comun cu centrele militare, vor stabili sarcina de încorporare pentru
primăriile municipiilor, orașelor, comunelor și satelor;
3) în comun cu Ministerul Educației și Cercetării și centrele militare, vor
asigura desfășurarea activităților educative cu tematică militar-patriotică,
consacrate datelor remarcabile din istoria Armatei Naționale, în scopul susținerii
campaniei de încorporare și propagării prestigiului serviciului militar în societate.

5. Unitățile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea și unitatea


teritorială autonomă cu statut special vor asigura organizarea efectuării
examenului medical preliminar și a expertizei medico-militare a recruților de către
comisiile medico-militare de pe lângă organele administrativ-militare, în volumul
și modul prevăzute de legislație.

6. Ministerul Apărării:
1) va elabora planul de repartizare a recruților și va redistribui sarcina de
încorporare între centrele militare, fără emiterea altei hotărâri a Guvernului, în
scopul îndeplinirii în volum deplin a sarcinii de încorporare;
2) la sfârșitul încorporării, va generaliza neajunsurile depistate în perioada
desfășurării campaniei de încorporare în activitatea comisiilor medico-militare de
pe lângă organele administrativ-militare, cu informarea ulterioară a Ministerului
Sănătății.

7. Se eliberează din serviciul militar și se trec în rezerva Forțelor Armate la


data îndeplinirii duratei serviciului militar:
1) în perioada aprilie – iulie 2024 – militarii care au fost încorporați în
serviciul militar în termen în perioada aprilie – iulie 2023;
2) în luna aprilie 2024 – militarii încorporați în luna ianuarie 2024 în
serviciul militar cu termen redus.

8. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina


președintelui Comisiei de Stat pentru Încorporare.

Y:\1.DRAN\006\Hotărâri\10465\10465-redactat-ro.docx
3

9. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial


al Republicii Moldova.

Prim-ministru DORIN RECEAN

Contrasemnează:

Ministrul apărării Anatolie Nosatîi

Ministrul afacerilor interne Adrian Efros

Ministrul sănătății Ala Nemerenco

Ministrul educației
și cercetării Dan Perciun

Y:\1.DRAN\006\Hotărâri\10465\10465-redactat-ro.docx
5

Anexă
la Hotărârea Guvernului nr. /2024

SARCINA
de încorporare în Armata Națională în perioada aprilie – iulie 2024

Numărul de recruți pentru


Consiliile unității administrativ-teritoriale de
Nr. serviciul militar
nivelul al doilea /organul executiv al unității
crt. cu termen
teritoriale autonome cu statut special în termen
redus
1. Mun. Chișinău 198 1
2. Mun. Bălți 52 1
3. R-nul Anenii Noi 37
4. R-nul Basarabeasca 16
5. R-nul Briceni 32
6. R-nul Cahul 64 1
7. R-nul Cantemir 43
8. R-nul Călărași 36
9. R-nul Căușeni 47 1
10. R-nul Cimișlia 36
11. R-nul Criuleni 36
12. R-nul Dondușeni 19
13. R-nul Drochia 35
14. R-nul Dubăsari 16
15. R-nul Edineț 32 1
16. R-nul Fălești 37
17. R-nul Florești 42
18. R-nul Glodeni 29
19. R-nul Hîncești 59 1
20. R-nul Ialoveni 40
21. R-nul Leova 31
22. R-nul Nisporeni 34
23. R-nul Ocnița 15
24. R-nul Orhei 52 1
25. R-nul Rezina 24
26. R-nul Rîșcani 31
27. R-nul Sîngerei 39
28. R-nul Soroca 41 1
29. R-nul Strășeni 43
30. R-nul Șoldănești 28
31. R-nul Ștefan Vodă 32
32. R-nul Taraclia 21
33. R-nul Telenești 36
34. R-nul Ungheni 58 1
35. Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia 59 1
Total: 1450 10

Y:\1.DRAN\006\Hotărâri\10465\10465-redactat-ro.docx
NOTĂ INFORMATIVĂ
la proiectul hotărârii cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar
în termen şi cu termen redus în perioada aprilie-iulie 2024
1. Denumirea autorului şi, după caz, a participanţilor la elaborarea proiectului
Autorul proiectului este Ministerul Apărării.
2. Condiţiile ce au impus elaborarea proiectului de act normativ şi finalităţile urmărite
Proiectul hotărârii Guvernului a fost elaborat în scopul implementării pct. 4 din Decretul
Președintelui Republicii Moldova nr. 1341/2024 și Legilor speciale (art. 28 alin. (3) și art. 34 din
Legea nr.1245/2002; art. art. 11, 27 alin. (2) lit. e), 28 alin. (2) lit. h), 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr.
345/2003).
Prin proiect se urmărește:
- stabilirea numărului de recruți, necesar de încorporat în Armata Națională;
- elaborarea măsurilor organizatorice în vederea asigurării încorporării cetățenilor în serviciul
militar în termen şi cu termen redus;
- asigurarea corespunzătoare cu resurse umane a proceselor de consolidare, dezvoltare şi
modernizare a sistemului național de apărare;
- menținerea temporară a sistemului mixt de completare a Forțelor Armate până la determinarea
configurației optime a sistemului național de apărare.
Adițional, sarcina de încorporare a fost stabilită în limitele și în vederea completării efectivului
Armatei Naționale şi a instituțiilor Ministerului Apărării, de 6500 militari şi de 2000 persoane civile,
care sunt întreținute din surse bugetare, conform art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 679/2001
pentru aprobarea structurii generale şi a efectivului Armatei Naționale şi a instituțiilor Ministerului
Apărării.
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea
legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene
Proiectul nu are ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.
4. Principalele prevederi ale proiectului şi evidenţierea elementelor noi
Prin proiect:
(în pct. 1)
- se stabilește sarcina (limita maximă) de încorporare a cetățenilor:
1) de până la 1 450 de recruți, în serviciul militar în termen în Armata Națională;
2) de până la 10 recruți, în serviciul militar cu termen redus în Armata Națională.
(în pct. 2):
- se indică condițiile și modalitatea de efectuare a procesului de încorporare a cetățenilor în
serviciul militar, cu instituirea obligației Ministerului Apărării de a elabora și aproba graficul de
încorporare a cetățenilor în serviciul militar.
(în pct. 3):
- se propune autorităților administrației publice de toate nivelurile să întreprindă măsurile de
rigoare pentru înlăturarea neajunsurilor depistate în perioada desfășurării campaniei de încorporare
menționate.
(în pct. 4):
- se instituie obligația comună a Ministerului Apărării, autorităților administrației publice locale și
a centrelor militare de a stabili sarcina de încorporare pentru primăriile municipiilor, orașelor,
comunelor și satelor;
- se instituie obligația comună a autorităților administrației publice locale și a centrelor militare de
a stabili sarcina de încorporare pentru primăriile municipiilor, orașelor, comunelor și satelor;
- se instituie obligația comună a autorităților administrației publice locale, Ministerului Educației
și Cercetării și a centrelor militare de a asigura desfășurarea activităților educative cu tematică
militar-patriotică, consacrate datelor remarcabile din istoria Armatei Naționale, în scopul susținerii
campaniei de încorporare și propagării prestigiului serviciului militar în societate.
(în pct. 5):
- se instituie obligația comună a unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi a unității
teritorial autonome cu statut special de a asigura organizarea efectuării examenului medical
preliminar şi a expertizei medico-militare a recruților de către comisiile medico-militare de pe lângă
organele administrativ-militare, în volumul şi modul prevăzute de legislație.
(în pct. 6):
- se instituie obligațiile Ministerului Apărării:
1) de a elabora planul de repartizare a recruților şi de a redistribui sarcina de încorporare între
centrele militare, fără emiterea altei hotărâri a Guvernului, în scopul îndeplinirii în volum deplin a
sarcinii de încorporare;
2) de a generaliza (la sfârşitul încorporării) neajunsurile, depistate în perioada desfășurării
campaniei de încorporare, în activitatea comisiilor medico-militare de pe lângă organele
administrativ-militare, precum și de a informa ulterior Ministerul Sănătății.
(în pct.7):
- se dispune eliberarea, în perioada aprilie - iulie 2024, din serviciul militar şi trecerea în rezerva
Forțelor Armate (la expirarea duratei serviciului militar) a militarilor încorporați în perioada aprilie -
iulie 2023 în serviciul militar în termen;
- se dispune eliberarea, în luna aprilie 2024, din serviciul militar şi trecerea în rezerva Forțelor
Armate (la data îndeplinirii duratei serviciului militar) a militarilor încorporați în luna ianuarie 2024
în serviciul militar cu termen redus.
(în pct. 8):
- se instituie obligația președintelui Comisiei de Stat pentru Încorporare de a efectua controlul
asupra executării hotărârii.
(în pct. 9):
- stabilește intrarea în vigoare a hotărârii la data publicării în Monitorul Oficial, luând în
considerare necesitatea stringentă de completare a unităților militare cu militari în termen, necesară
pentru a asigura continuitatea menținerii capacității de apărare a statului.
5. Fundamentarea economico-financiară
Implementarea prezentei hotărâri nu va implica cheltuieli financiare suplimentare din contul
bugetului de stat.
Realizarea acțiunilor organizatorice prevăzute de proiect se va realiza în limitele bugetelor
aprobate ale administrațiilor publice locale și Ministerului Apărării.
În concret:
- asigurarea financiară a activității comisiilor de recrutare-încorporare, precum şi a măsurilor
organizate la nivel local privind încorporarea cetățenilor în serviciul militar, transportarea acestora la
comisiile de recrutare-încorporare, în organele administrativ-militare teritoriale se va efectua din
contul bugetelor administrațiilor publice locale;
- transportarea recruților la locul de îndeplinire a serviciului se va asigura din contul bugetului
Ministerului Apărării.
6. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare
Proiectul de hotărâre a Guvernului se integrează organic în sistemul legislației.
Astfel că, proiectul de act normativ este corelat și întocmit pe baza actelor normative de nivel
superior, și anume pe dispozițiile Legilor speciale:
- Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1341/2024,
- art. 28 alin. (3) și art. 34 din Legea nr.1245/2002,
- art. art. 11, 27 alin (2) lit. e), 28 alin. (2) lit. h), 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 345/2003 și nu
depășește limitele competenței instituite prin Legile enunțate şi conformă principiilor şi dispozițiilor
acesteia.
Adoptarea proiectului dat nu presupune modificarea altor acte normative.
În altă ordine de idei, aprobarea proiectului nu va implica intervenția legislativă (amendarea)
ulterioară în alte acte normative.
7. Avizarea şi consultarea publică a proiectului
În vederea respectării prevederilor Legii nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional,
proiectul este plasat pe paginile web oficiale (compartimentul anunţurile privind organizarea
consultării publice): https://www.army.md/?lng=2&action=show&cat=168&submenuheader=0
https://particip.gov.md/ro/document/stages/*/12105

8. Constatările expertizei anticorupție


Proiectul de hotărâre a fost supus expertizei anticorupție, conform art.35 din Legea nr.100/2017.
9. Constatările expertizei juridice
Proiectul de hotărâre a fost supus expertizei juridice, conform art.37 din Legea nr.100/2017.

10. Consultările altor expertize


Proiectul nu conține prevederi de reglementare a activității de întreprinzător în sensul Legii
nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător.
Respectiv, nu este necesară examinarea acestuia de către Grupul de lucru pentru reglementarea
activității de întreprinzător.
De asemenea, proiectul nu cade sub incidența altor expertize necesare de a fi efectuate în condițiile
Legii nr.100/2017 cu privire la actele normative.

Ministru Anatolie NOSATÎI

Document semnat electronic în conformitate cu Legea nr. 124 din 19.05.2022.


Verificarea semnăturii poate fi realizată la adresa: https://msign.gov.md.
SINTEZA
obiecţiilor şi propunerilor/recomandărilor la proiectul hotărârii Guvernului „Cu privire la încorporarea cetățenilor în
serviciul militar în termen şi cu termen redus în perioada aprilie - iulie 2024”
Nr. Participantul la avizare Conținutul obiecției/propunerii (recomandării) Argumentarea autorului proiectului
(expertizare) consultare publică
1. Ministerul Finanțelor Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
Aviz cu nr.07/4-03/112/393
din 06.03.2024
2. Ministerul Educaţiei și Cercetării Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
Aviz cu nr.07-09/1563
din 07.03.2024
3. Ministerul Sănătăţii Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
Aviz cu nr.12/1024 din 07.03.2024
4. Ministerul Justiției Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
Aviz cu nr.04/1-2314
din 11.03.2024
5. Ministerul Afacerilor Interne Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
Aviz cu nr.42/1131
din 11.03.2024
6. Comitetul Executiv Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
UTA Găgăuzia
Aviz cu nr.120
din 18.03.2024
7. Congresul Autorităților Locale Propuneri și recomandări NU SE ACCEPTĂ
din Moldova 1. Formularea sub formă de recomandare a 1.În temeiul art.57 alin.(1) al Constituției
Aviz cu nr.104 acțiunilor/măsurilor la care urmează să contribuie Republicii Moldova, apărarea Patriei este un
din 20.03.2024 autoritățile publice locale. drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
2. Concretizarea autorităților publice locale care ar putea, Conform prevederilor Legii nr.345/2003 cu
nefiind obligate, să contribuie la realizarea privire la apărarea naţională, apărarea naţională
acțiunilor/măsurilor (APL II și/sau APL I). este una din cele mai importante funcţii ale
3.Modificarea conținutului fundamentării economico- statului şi constituie cauza întregului popor.
financiare din Nota informativă, astfel ca bugetele locale Accentuăm, că un sistem de apărare şi securitate
să nu constituie sursă de finanțare a acțiunilor/măsurilor puternic este esenţial pentru a proteja populaţia şi
vizate. economia naţională, creând astfel precondiţii
pentru creşterea economică. Fără capacităţi solide
de apărare şi securitate nu pot fi garantate
dezvoltarea economiei, furnizarea de servicii
publice, protecţia infrastructurii şi rezilienţa
entităţilor critice, etc.
Potrivit art.10 al Legii nr.436/2006 privind
administraţia publică locală, autorităţile publice
locale îşi desfăşoară activitatea în domeniile
stabilite de Legea nr.435/2006 privind
descentralizarea administrativă, dispunând în
acest scop de competenţe depline care nu pot fi
puse în cauză sau limitate de nici o autoritate
publică, decât în condiţiile legii.
În acest sens, legislația națională prevede expres
și exhaustiv atribuțiile și obligațiile autorităţile
administraţiei publice locale, în domeniul apărării
naționale.
Astfel, în temeiul art.39 alin.(2) și (3) din Legea
nr.345/2003 cu privire la apărarea naţională,
autorităţile administraţiei publice locale, în raza
lor teritorială, au următoarele atribuţii:
a) asigură îndeplinirea de către autorităţile din
subordine, instituţiile publice, agenţii economici
şi cetăţeni a dispoziţiilor şi măsurilor privind
pregătirea cetăţenilor, economiei şi a teritoriului
pentru apărare;
b) asigură livrarea, în bază de contract, a
producţiei locale, necesare unităţilor şi
instituţiilor militare, aprovizionarea lor cu apă,
căldură şi energie electrică, le oferă mijloace de
comunicaţii, le acordă servicii comunale şi de altă
natură;
c) pun la dispoziţie terenuri pentru necesităţile
apărării în conformitate cu legislaţia şi exercită
controlul asupra folosirii lor;
d) iau măsuri de prevenire a acţiunilor ilegale
îndreptate împotriva obiectivelor militare,
militarilor şi membrilor familiilor lor;
e) desfăşoară activităţi administrativ-militare în
conformitate cu legislaţia, organizează şi asigură
evidenţa militară, pregătirea cetăţenilor pentru
serviciul militar şi contribuie la recrutarea şi
încorporarea acestora în serviciul militar, asigură
centrele militare cu spaţiile, instalaţiile de
telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare
funcţionării acestora;
f) asigură realizarea măsurilor privind pregătirea
de mobilizare, evidenţa şi pregătirea de rechiziţie
a bunurilor rechiziţionabile, efectuarea în mod
obligatoriu a rechiziţiei mijloacelor de transport şi
a altor bunuri şi prestarea de servicii în interes
public de către cetăţeni în limitele
împuternicirilor stabilite de legislaţie;
g) îndeplinesc alte atribuţii în domeniul apărării
naţionale prevăzute de legislaţie.
Cu atât mai mult, la declararea mobilizării sau a
stării de război, autorităţile administraţiei publice
locale îndeplinesc măsurile prevăzute de Planul
de mobilizare a economiei naţionale şi alte
dispoziţii privind asigurarea necesităţilor
sistemului naţional de apărare, în conformitate cu
legislaţia.
Adițional, potrivit prevederilor art.44 din Legea
nr.1245/2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei, primăriile (preturile), pe
plan local, sunt obligate:
a) să ţină evidenţa la zi şi să comunice lunar
centrelor militare datele privind încadrările şi
eliberările din serviciu. Instituţiile de învățământ
sunt obligate, de asemenea, să comunice centrelor
militare, în termen de 10 zile de la data începerii
studiilor, numele studenţilor şi elevilor care nu au
îndeplinit serviciul militar şi audiază cursurile
anului I de învățământ pe facultăţi şi specializări,
în termen de 30 zile – numele studenţilor şi
elevilor (recruţilor) care şi-au întrerupt studiile,
au fost exmatriculaţi sau au rămas repetenţi, să
întocmească anual tabelele nominale ale
studenţilor şi elevilor din ultimul an de studii şi să
le prezinte, la cerere, centrelor militare;
b) să încadreze în serviciu recruţi şi rezervişti
numai dacă aceştia au fost luaţi în evidenţă de
centrul militar;
c) să întocmească anual tabelele nominale ale
tinerilor care urmează să fie recrutaţi şi să le
prezinte, la cerere, centrelor militare.
d) să verifice dacă recruţii şi rezerviştii respectă
regulile de evidenţă militară şi să ia măsurile
necesare în acest sens;
g) să înmâneze cetăţenilor ordinele de chemare
ale centrelor militare şi să asigure prezentarea lor
la data, ora şi locul prevăzut în ordin.
Suplimentar, primăriile (preturile) sunt obligate:
a) să ţină evidenţa nominală a recruţilor şi
rezerviştilor;
b) să facă în documentele de evidenţă ale
recruţilor şi rezerviştilor menţiunea privind luarea
în şi scoaterea din evidenţă;
c) să comunice lunar centrelor militare numele
recruţilor şi rezerviştilor luaţi în sau scoşi din
evidenţă;
d) să verifice anual tinerii care urmează a fi
recrutaţi, să întocmească tabelele nominale ale
acestora şi, la termenele stabilite, să le expedieze
centrelor militare respective;
e) să înmâneze tinerilor ordinele de chemare la
recrutare pentru luarea lor în evidenţa militară
(însoţirea şi prezentarea recruţilor comisiei de
recrutare-încorporare se va efectua de către şeful
punctului de recrutare, încorporare şi completare);
f) să înmâneze ordinele de chemare la
încorporare, la concentrare sau la mobilizare ori
pentru clarificarea situaţiei militare, organizând
expedierea recruţilor şi rezerviştilor la data, ora şi
locul stabilit de centrele militare.
Pentru îndeplinirea obligaţiilor respective, în
cadrul fiecărei primării (preturi) se instituie
puncte de recrutare, încorporare şi completare, în
care vor fi încadraţi salariaţi cu statut de
funcţionar public.
În contextul celor menționate, reiterăm că cadrul
normativ în domeniul apărării naționale prevede
expres atribuțiile și funcțiile autorităților publice
locale.
Astfel, invocarea faptului că autoritățile publice
centrale impun careva obligații autorităților
publice locale este nefondată și contravin
prevederilor art.4 al Legii nr.100/2017 cu privire
la actele normative, potrivit căruia actul normativ
are caracter public, obligatoriu, general şi
impersonal. Prevederile actului normativ sunt
executorii, opozabile tuturor subiecţilor de drept
şi, în caz de necesitate, sunt impuse prin forţa de
constrângere a statului.
2. Conform practicilor existente, procedurile
anterioare privind încorporarea în serviciul militar
în termen, au fost desfășurate fără a întâmpina
careva suspiciuni de încadrare a normelor privind
autonomia locală.
3. Cu referire la propunerea modificării
conținutului fundamentării economico-financiare,
în Nota informativă, comunicăm, că Ministerul
Finanțelor, prin avizul nr.07/4-03/112/393 din
06.03.2024, s-a expus privind lipsa de obiecții și
propuneri, ceea ce presupune că autorităţile
administraţiei publice locale sunt asigurate cu
resurse financiare pentru domeniile proprii de
activitate, inclusiv al activităţilor administrativ-
militare.
Suplimentar, comunicăm că, deși proiectul
hotărâre cu privire la încorporarea cetățenilor în
serviciul militar în termen și cu termen redus în
perioada aprilie-iulie 2024 (număr unic
182/MA/2024) a fost remis spre avizare/expertiză
de către Cancelaria de Stat (scrisoarea cu nr.18-
69-2459 din 04 martie 2024) autorităților publice
cointeresate, fiind stabilit termenul-limită de
prezentare a avizelor/expertizelor de 5 zile
lucrătoare, în condițiile pct.193 din Regulamentul
Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.610/2018, Congresul Autorităților Locale din
Moldova a prezentat avizul cu o întârziere de mai
bine de 15 zile.
Or, în cazul tergiversării procesului de elaborare a
hotărârii în cauză,instituția de apărare va fi în
imposibilitatea de a realiza procedura de
încorporare, care este o activitate ordinară și
stringentă de completare a unităților militare cu
militari în termen, necesară pentru a asigura
continuitatea menținerii capacității de apărare a
statului.
8. Centrul Național Lipsă de obiecţii, propuneri şi recomandări
Anticorupție
Aviz cu nr.06/2/5243
din 27.03.2024

Ministru Anatolie NOSATÎI

Document semnat electronic în conformitate cu Legea nr. 124 din 19.05.2022.


Verificarea semnăturii poate fi realizată la adresa: https://msign.gov.md.

S-ar putea să vă placă și