Cuprins:

Introducere
1. Atestarea în documente și izvoare istorice
2. Evoluția localității în timp istoric.
3. Istoria Bisericii din localitate.
4. Istoria teritoriului satului prin prisma săpăturilor arheologice.
5. Patrimoniul moștenit al localității.
6. Personalități marcante din localitate.
7. Localitatea în imagini de epocă.

Introducere

În comuna Ivancea se găsește sătucul Brănești, cunoscut într-un document la 10 februarie

1429 (din alte surse- localitatea a fost întemeiată de boierul moldovean Hristofor la începutul
sec. XIX). Satul este amplasat în lunca râulețului Motța (se poate vedea aici un fenomen rar-
râulețul într-un loc dispare sub pământ în gol carstic, ca apoi să se verse în Răut). De jur
împrejur este înconjurat de Codri (pădurile): Mare, Budăi, Sărături, Rădi și Corn (aceste
denumiri ale pădurilor sunt moștenite de la localnicii care și-au trăit zilele pe aceste meleaguri).
În Brănești pe strada centrală , poate fi văzut un impresionant peisaj al arhitecturii populare, cu
căsuțe țărănești împodobite cu flori de piatră, coloane ornamentate cu motive locale, hornuri de
diverse forme1.

Satul Brăneşti este o localitate in Raionul Orhei situata la latitudinea 47.3052 longitudinea
28.9266 si altitudinea de 102 metri fata de nivelul marii. Aceasta localitate este in administrarea
s. Ivancea. Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 2 486 locuitori. Distanța
directă pîna în or. Orhei este de 14 km. Distanța directă pîna în or. Chişinău este de 29
km.Locuitori - 2 486 din care:

Barbati - 1 816

Femei - 670

Componenta pe nationalitati:

Nr. Ord. Nationalitate Nr. Locuitori % de

1
Așevschi V., Crivoi A., Bulimaga C. etc., Raionul Orhei.Editura: Tipografia Centrală. Chișinău,2014.
Pag.164-171.
1
 Locuitori
1 Moldoveni/Romani 2 097 84.35
2 Ucraineni 125 5.03
3 Rusi 181 7.28
4 Gagauzi 38 1.53
5 Bulgari 13 0.52
6 Evrei 1 0.04
7 Polonezi 1 0.04
8 Romi/Tigani 12 0.48
9 Altele 18 0.72

Fig.1 Schema naționalităților din cadrul localității Brănești.

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2486 de
oameni, dintre care 73.05% - bărbaţi și 26.95% - femei. Structura etnică a populaţiei: 84.35% -
moldoveni, 5.03% - ucraineni, 7.28% - ruşi, 1.53% - găgăuzi, 0.52% - bulgari, 0.04% - evrei,
0.04% - polonezi, 0.48% - ţigani, 0.72% - alte etnii.

2
Fig.2 Evoluția Numărului de locuitori între 1904-2004.2

Top 50 Nume de Familii cele mai populare3

Nr. Nume de familie Numarul total de
Ord. familii
1 Rotari 27
2 Suvac 12
3 Botnari 12
4 Goncear 9
5 Codrean 9
6 Cebotari 9
7 Gutu 7
8 Cruc 7
9 Cobisnean 5
10 Morari 5
11 Ardasan 5
12 Loghin 4
13 Crijanovschi 4
14 Gasper 4
15 Morozan 3
16 Rotaru 3
17 Tcacencu 3
18 Capatina 3
2
Zamfir C. Arbore, Dicționarele geografice ale provinciilor romîne în afară de regat. Vol. 1 Dicționarul
geografic al Basarabiei, Ediția I, văzut, îndreptat și aprobat de comitetul de redacțiune Grigore Tocilescu,
Iannescu și Gion; tipărit prin îngrijirea lui George Ioan Lahovari. București, Atelierele grafice I.V.
Socecu, 1904.
3
http://localitati.casata.md. Accesat: 28.12.18.
3
19 Portarescu 3
20 Turcan 3
21 Vacari 3
22 Buciuscan 2
23 Rotar 2
24 Tanas 2
25 Codreanu 2
26 Dorogoi 2
27 Leus 2
28 Gorgos 2
29 Bunescu 2
30 Rusu 2
31 Tolstii 2
32 Mutu 2
33 Cotorobai 2
34 Popovici 2
35 Besete 2
36 Negru 2
37 Popusoi 2
38 Schiliniuc 2
39 Cristofovici 2
40 Cazacu 2
41 Obreja 2
42 Bors 2
43 Procop 2
44 Ojog 2
45 Smola 2
46 Godoroja 2
47 Stamati 2
48 Danilevici 2
49 Mindru 2
50 Bou 2

4
 1. Atestarea în documente și izvoare istorice

Există mai multe ipoteze privind prima atestare documentară a localității Brănești.Prima
dintre acestea este la data de 10 februarie 1429.

Alexandru Voevod dăruiește soției sale, Cneaghina Marena, Mănăstirea la Vâșnevăț,

unde e egumen Chiprian, și satul Calinouți, unde este Golovca, și prisaca la Botne din vârful
Cuniliei, Brănești și Șendrești și Prijolteni și Glăvășani.Se arată hotarele4.

Traducere: Cu mila lui Dumnezeu, Noi

Alexandru Voievod, Domnul Țării Moldovei,
facem cunoscut și cu această carte a noastră,
cine va căuta la dânsa sau o va auzi citindu-se,
pentru că am cugetat cu cugetul nostru cel bun și
cu a noastră bună voire și am dat soței noastre,
Doamnei Marena, mănăstirea de la Vișnevăț,
unde este egumen Chiprian, să-i fie uric cu tot
venitul și cu toate lucrurile folositoare, cari
ascultă de această mănăstire, ei și copiilor ei,
iubitului nostru Petru și altor fii și fiice ale
noastre, care vor fi din Doamna Marena și
copiilor lor și nepoților lor și strănepoților lor și
răstrănepoților lor, nestricat și neclintit
niciodată în veci.
Iar hotarul acestei mănăstiri începând din
jos, unde cade Mulovatețul în Vișnevăț, apoi în
sus pe Vișnevăț, până la obârșie și poenile deja
obârșia Vișnevățului toate, până la hotarul
Doamnei și de la mănăstire drept la Tărnăuca,
apoi peste Tărnăuca, drept la Cârlani, înapoi la
hotarul Doamnei.

4
Costăchescu Mihai.Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare.Volumul I.Documente interne:
urice, (Ispisoace), Surete, Regeste, Traduceri 1374-1437. Iași. Viața Românească. Fundația ”Regele
Ferdinand I” 1931.Pag.248-249.
5
 Asemenea i-am dat satul lui Crâstea,
anume Calinouți unde este Golovca și prisaca în
Botne, de la obârșia Cunilei Brăneștii,
unde....................Șendrești (?) și
Prijolteanii.......................Glăvășani.
Iar acestor sate să le fie hotarul, după
vechiul hotar, pe unde din veac au umblat.
Și asemenea și țiganii Tolpan (?) și cu
frații și acei țigani ce................cu copiii săi a
avut...............și cu frații săi și cu
copiii................și cu frații săi..............cu copilul
său. Toate aceste mai sus scrise să-i fie uric
Doamnei noastre Marenii, nestricat niciodată în
veci, ei și copiilor ei și fiicelor noastre, cari vor
fi din Doamna Marena și copiilor lor și nepoților
lor și strănepoților lor, nestricate niciodată în
veci.
Și la aceasta este credința Doamnei
noastre, mai sus scrisului Alexandru Voevod și
credința iubitului fiu Ilieaș Voevod și credința
fiului Domniei mele Ștefan și credința tuturor
copiilor noștri și credința boierilor noștri,
credința panului Mihail și copiilor lui credința
panului Vâlcea și a copiilor lui, credința panului
Cupcici vornicul, credința panului Negrea,
credința panului Dragoș și a copiilor lui,
credința panului Giurgiu de la Frătăuți și a
copiilor lui, credința panului Iliaș și a copiilor
lui, credința panului Dan și a copiilor lui,
credința panului Isaiea și a copiilor lui, credința
panului Crâstea și a copiilor lui, credința
panului Giurgiu Jomotate și a copiilor
lui,credința panului Stan Visternicul, credința
panului Opriș și a copiilor lui, credința panului
Deatcă, credința panului Stan Bârlici și a
6
 copiilor lui, credința panului..............și a
copiilor lui, credința panului............și a copiilor
lui, credința panului Drugea (?) și a copiilor lui,
credința panului Hodco și a copiilor lui și a
fratelui său Leul și a copiilor lui, credința
panului Ivan..............și a copiilor lui, credința
panului Dâmoncuș și a copiilor lui, credința
panului Negrilă ceașnicul, credința panului
Costea postelnicul și credința tuturor boierilor
noștri moldoveni și mari și mici. Iar după viața
noastră, cine va fi Domn Țării noastre, fie din
copiii noștri sau din semninția noastră sau pe
cine Dumnezeu va alege să fie,
acela........................... sau i-ar sfătui pentru
stricăciune, acela să fie blăstămat de Sfântul
Hristos și de 4 evangheliști și de 12 sfinți și
fruntași apostoli și de cei 318 sfinți purtători de
Dumnezeu părinți de la Nicheia și parte să aibă
cu aceea care strigară contra lui Isus Hristos:
sângele lui asupra lor și asupra copiilor lor. Iar
pentru mai multă întăritură acestor toate mai
sus scrise, am poruncit slugii noastre,
credinciosul Neagoe logofăt să scrie și să lege
pecetea noastră către această carte a noastră.
În Suceava, în anul 6937 (1429) Februarie
10.

Pergament cu pecetea cea mare atârnată se păstrează la Mănăstirea Zograf, sus de la

Mănăstirea Căpriana (pe Muntele Athos din Grecia. Pe atunci Mănăstirea Căpriana era
înghinată de către domnii Moldovei acesteia cu scop de a fi pomeniți ca ctitori și promotori ai
religiei creștin ortodoxe), de dincolo de Prut. Pergamenul este stricat în multe locuri. Prisaca
lui Chiprian de la Botne și mănăstirea (Căpriana) se întărește Mănăstirii Neamțului, prin uricul
din 6978 (1470) Aprilie 1, și prin cel din 6978 (1470) Mai 7. În acesta de pe urmă se întărește
această danie făcută de mătușa lui Ștefan cel Mare și fiică a lui Alexandru cel Bun și a Marinei.
Hotarnica prisăcii lui Chiprian de la Botne este arătată ca și în uricul din 1429 Februarie 10.

7
Am arătat aiurea că mănăstirea de la Vâșnevăț, unde este egumen Chiprian, este în începuturile
sale Mănăstirea Căpriana de azi. Egumenul Chiprian este pomenit și mai înainte, în uricul din
1420 Aprilie 25, unde se arată stăpân de poene. Vâșnevățul, care se numea tot așa și în 1470,
azi se numește Ișnovăț, vale și pârău, care începe lângă Mănăstirea Căpriana și se varsă în Bâc.
Pe el se află și un sat Ișnovăț. Mulovatețul este un pârău, ce se varsă în Vâșnevăț. În 1420 se
pomenesc Molovatele lui Chiprian de pe Bâcovăț. Molovata e un pârău în județul Orheiu. Azi
numele nu mai este, după dicționarul geografic. Hotarul cneaghinei sau al Doamnei nu vorbește
despre vreun alt sat din apropiere al Doamnei Marena. Târnauca nu se mai întîlnește azi, în
felul cum vorbește hotarnica se vede că era o vale și un pârău. Cârlanii este sat în volostea
Vasieni, județul Chișinău, foarte aproape de Mănăstirea Căpriana. Numele ne amintește vechi
așezări de păstori. Mai greu de identificat sunt celelalte sate, care trebuie să fi fost prin
apropiere de mănăstire. Calinouții, satul lui Crăstea, poate e satul crestești, din județul
Chișinău, volostea Bujoara, nu departe de mănăstire. Se vede că satul se numise mai înainte
Calinouți. Golovca, Holovca nu se întâlnește azi. Botna este o vale și pârău, ce curge prin
apropiere Mănăstirii Căpriana.Numele cum se vede este foarte vechi. Cunila în uric este un
pârău, care este pomenit și în 1420.Este pârăul pe care e așeat satul Cunila, numit și Cobănești,
din volostea Pârjolteni, județul Chișinău. La obârșia Cuniliei erau Brăneștii, care nu se mai
întîlnesc azi, ca nume în această parte, pe unde este satul Volcineț, din județul Chișinău.
Șăndreștii l-am presupus mai mult, pentru că împreună cu Pârjoltenii a fost al Mănăstirii
Căpriana și este satul Șăndreni din Volostea Nisporeni, județul Chișinău, nu departe de
mănăstire...Glăvășanii i-am presupus pentru că satul se întărește mănăstirii prin uricul 1067
(1559) Aprilie de care a fost vorba mai sus...5

Din document putem sustrage ideea că localitatea Brănești este una de vârstă veche.
Evident că există anumite rezerve în ceea ce privește raportarea documentului la localitatea de
astăzi deoarece autorul documentului menționează mai jos că în zona obârșiei Cuniliei, Brănești
nu se mai întâlnește, ceea ce ne duce cu gândul la câteva ipoteze:

 localitatea și-a schimbat denumirea de la apariția actului în secolul al XV-lea și

până la analiza și publicarea acestuia în secolul al XX-lea.
 localitatea a fost strămutată de către localnici în altă zonă. Iar aici putem vorbi de
două zone posibile - Brănești din județul Orhei, volostea Hârtopul Mare (sec.
XIX), așezat în valea Ivancea, pe șoseaua ce merge de la Criuleni spre Orhei., - altă
zonă Brănești județul Bălți așezat pe malul Prutului, între satele Răteni și
Avrameni. Acesta din urmă poartă numele Butești-Stavro (sec.XX) și aparține
5
Ibidem. Pag.250-253.
8
 volostei Bolotina. Ulterior a fost denumită Braniște. Dar țin să menționez că în
unele documente ulterioare localitatea noastră tot era denumită Braniște, iar de
acest lucru o să ne convingem ulterior.
 Localitatea a dispărut sau și-a schimbat denumirea iar localnicii și-au continuat
traiul prin alte sate ale ținuturilor noastre.

Aceste ipoteze nu sunt demonstrate prin documente dar sigur este un lucru că localitatea
Braniște din județul Bălți ulterior raionul Râșcani își are atestarea documentară la 8 martie 1613.
De aici putem deduce că localitatea despre care se vorbește în documentul din 1429 a fost
strămutată pe valea pârâului Ivancea și este Brănești din actualmente raionul Orhei.

Cercetătorul Sergius Ciocanu într-un articol ”Schitul Teștera și Moșia Peștera (Orheiul
Vechi) din ținutul Orhei (de la primele atestări documentare până în secolul al XIX-lea)” vine
cu unele demonstrații dar și completări ale acestor idei. El subliniază : Trasarea hotarului moşiei
Peştera am început-o, ca şi în descrierea menţionată din 1627, de la coada iazului lui Bratăş,
iaz constituit prin îndiguirea râuleţului Ivancea6. De aici, marcând capul (capătul) moşiei,
hotarul pornea în direcţia nord-vest, urcând alături cu moşia satului Carvasara/Pivniţa până în
muchia şirului de dealuri care delimitează dinspre nord valea râuleţului Ivancea, la punctul de
joncţiune cu moşia târgului Orhei (după delimitarea unor teritorii din cadrul moşiei Orheiului,
moşia ajunge să se îngemăneze pe acest traseu cu teritoriul Păhărnicenilor şi Furcenilor.
Analizând mai aprofundat ne putem da seama că documentele cercetate de autor ne duc la ideea
că localitatea noastră a fost încadrată în hotarele moșiei Peștera, ba chiar mai mult, se
demonstrează că Peștera era însăși localitatea Brănești.

De acolo, de la cornul pădurii, pe coama şirului de dealuri care mărgineşte dinspre nord
valea râu-leţului Ivancea, hotarul Peşterei cotea spre nord-est, marcând lungul moşiei. Hotarul
înainta astfel pe lângă moşia târgului Orhei, atingând locul unde şirul acestor dealuri era
întretăiat de drumul mare al Orheiului. De aici, alături cu drumul respectiv, el cobora pieziş în
valea Ivancei, până la podul ce traversa acest râuleţ. Apoi hotarul urma matca râuleţului în aval,
până la confluenţa cu Răutul. Aici, pe Răut în jos, la distanţa de „cât ar trage un voinic cu
săgeata” (Boga 1931, 5) de gura Ivancei, moşia avea un vad de moară (cunoscut în documentele
de secol XVII drept moara Mihăilaşei). De la gura Ivancei, hotarul, marcând capul (capătul)
moşiei Peştera, înainta în aval, de-a lungul malului vestic al Răutului, urmând cu fidelitate
6
Moşia Pivniţa din valea râuleţului Ivancea pentru prima dată este menţionată documentar în hotărnicia
moşiei Ivancea de la începutul sec. al XVII-lea sub denumirea de Carvasara (fapt care ar pleda în
favoarea existenţei aici a unui caravanserai, sau a ruinelor unei construcţii de acest tip). Sub denumirea
de Pivniţa este menţionată la începutul sec. Al XVIII-lea, fiind atestată până în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, când această localitate dispare, locuitorii ei transferându-se în satele învecinate.
9
meandrele râului. Este de notat, că în afară de un segment al râului din apropierea gurii râuleţului
Ivancea (corespunzător ieşirii către Răut a moşiei Stuhucine/Stojişte), moşia Peştera nu avea
„împărtăşanie” în apa Răutului, ea, apa, fiind în stăpânirea totală a moşiei satului Trebu-
jeni/Golăieşti de pe malul opus al râului. Hotarul atingea limita Maşcăuţilor în dreptul defileului
Hucişca. El urca pe matca defileului Hucişca, iar apoi, marcând lungul moşiei, alături cu moşii-
le satelor Maşcăuţi şi Cotelnici, înainta spre sud-vest, pe coama şirului de dealuri care
delimitează dinspre sud valea râuleţului Ivancea, până în locul joncţiunii cu hotarul moşiei
Carvasara/Pivniţa, care aparţinea boierilor Donici. De aici, hotarul ocotea alături de această
moşie spre nord-vest, coborând în valea râuleţului Ivancea. Terminând marcarea capului
(capătului) moşiei Peştera, hotarul ajungea în locul de început al trasării – în matca Ivancei, la
coada iazului lui Bratăş. Dacă este să ne întoarcem la însăşi moşia Peştera (rămasă fără capul
dinspre Răut), voievodul Ie-remia Movilă a „descălecat” aici un sat, căruia i-a dat numele de
Movilău (Sava 1944, 69) (în docu-mente denumirea lui apare şi în varianta slaviza-tă de
Movilova/Moghilova). Este interesantă în acest sens menţiunea că voievodul a procedat la
„făcerea din pajişte” a Movilăului, expresia respectivă însemnând edificarea din temelie a
localităţii. Este posibil ca la mijloc să fi fost unul dintre transferurile deja semnalate ale vetrei sa-
tului-reşedinţă preexistent. La Movilău voievodul a edificat, cel mai probabil în cadrul
construcţiilor unei curţi domneşti, o biserică domnească. Existenţa bisericii a fost pusă în valoare
prin menţiunea preotului domnesc de aici („preotul domnesc Aftenie din Movilău”, 1608 (DIR
AM 1953, 144)). Preotul şi-a pus semnătura pe un zapis, care a fost perfectat la Movilău de către
un Ursu diac. Documentele nu indică unde anume pe teritoriul moşiei Peştera era situată
respectiva localitate (Brănești)7. Deoarece o cercetare arheologică în stare să clari-fice situaţia
respectivă nu a fost efectuată, putem propune identificarea locului de aflare a Movilăului cu unul
dintre siturile arheologice cu urme de locuire medievală depistate în valea Ivancei, inclusiv cu
amplasamentul actualei localităţi Brăneşti8.

În luna septembrie 1627 voievodul Miron Barnovschi dăruieşte moşia Peştera „în toate
hotarele vechi” (!) boierului Dănilă din Varniţa, ulterior fiind întocmită şi mărturia hotarnică
corespunzătoare. Documentul nu aminteşte de apartenenţa moşiei donate la domeniul domnesc,
astfel, s-ar putea ca Dănilă să nu fi fost primul boier intrat în stăpânirea aceastei moşii. Deosebit
de curioasă este formularea de la finele documentu-lui, aici precizându-se că, în caz de această

7
ANRM, F. 37, inv. 2, d. 958: „Moşia Brăneşti, care din vechime s-a numit Movilău, iar mai târziu
Peştera” (f. 25),„moşia Peştera, tot ea – Brăneştii” (f. 68), „moşia Brăneşti sau Movilău” (f. 225).
8
Sergius Ciocanu”Schitul Teștera și Moșia Peștera (Orheiul Vechi) din ținutul Orhei (de la
primele atestări documentare până în secolul al XIX-lea)” Tyragetia, s.n., vol. II [XVII], nr. 2,
2008, 141-143.
10
danie i se va părea cuiva nedreaptă, respectivul urmează să se prezinte în faţa domniei cu actele
de rigoare. Asupra acestei formulări şi asupra includerii fără nici un temei juridic a teritoriului
Mihăilaşei între hotarele Peşterii, s-a atras atenţia în mod deosebit şi în cadrul proceselor de
judecată din secolul al XIX-lea referitoare la disputa teritorială între proprietarii moşiilor
Peştera/Brăneşti şi Golăieşti/Trebujeni. Desigur, acel cineva nemulţumit putea fi doar mănăstirea
Golia, care de mai mulţi ani stăpânea, cu acte în regulă, sub numele de Mihăilaşa capul moşiei
Peştera.
Unitatea Peşterei (dacă facem abstracţie de teritoriul Mihăilaşei) a fost refăcută de marele
pos-telnic Apostol Catargiu, care succesiv a intrat în stăpânirea părţilor de moşie. Astfel, în
noiembrie 1639, Vasile Lupu îl miluieşte cu „satul Peştera, care mai înainte se numea Movilău”
(Sava 1944), care iarăşi ajunse între domeniile domneşti. Iar în martie 1641, vel postelnicul
cumpără de la urmaşii lui Dănilă de Varniţa „satul Peştera”, danie de la Miron Barnovschi, cu tot
venitul, aceştia transmiţându-i toate documentele ce le aveau, menţionând totodată, că de vor
apărea şi alte documente referitoare la moşie (considerăm că aici se aveau în vedere documentele
mănăstirii Golia) – ele ur-mau „să nu fie crezute” (MEF 1986, 22). Actul de vânzare a fost întărit
şi el în modul stabilit de vo-ievodul Vasile Lupu (MEF 1986, 23)9.

Aici este important să menţionăm că moşia Peşt-ra apare menţionată în secolele XVII-
XVIII şi sub denumirea de Brăneşti, denumire care ulterior, în secolul al XIX-lea, o va înlătura
pe cea de Peştera. Este curios, că denumirea respectivă apare iniţial doar în documente de
hotărnicie ale moşiilor învecinate. Reprezentative în acest sens sunt trei mărturii hotarnice ale
moşiei Maşcăuţi din secolul al XVII-lea (din 1616 (MEF 1961, 297), 1617 (MEF 1961, 324) şi
1662 şi hotărnicia moşiei târgului Orhei din anul 1724 (Sava 1944, 192). Pentru precizarea
timpului când denumirea de Brăneşti o înlocuieşte pe cea de Peştera este de reală utilitate
informaţia conţinută în Catagrafia de la 1820 a localităţilor ţinutului Orhei, unde se afirmă că
satul Brăneşti este „aşăzat de 40 ani” (Tomescu 1931, 520). Aceasta ar plasa evenimentul
ultimului transfer al vetrei satului Peştera şi al optării definitive în favoarea denumirii de
Brăneşti aproximativ în anul 1780.

Familia Catargiu va stăpâni moşia Peştera (i.e. Movilău/Brăneşti) până la cumpăna

secolelor XVIII-XIX când, prin căsătorie, aceasta va nime ri între domeniile Doniceştilor, care
stăpâneau, printre altele, moşiile vecine – Ivancea şi Pivniţa. Catargiii, iar apoi Doniceştii, au
încercat de mai multe ori pe parcursul secolelor XVII-XIX să-şi demonstreze prin judecată
drepturile asupra fostului teritoriu de la Răut al moşiei Peştera. De fiecare dată însă, au pierdut în
9
Ibidem. Pag. 144-145.
11
faţa drepturilor de necontestat ale mănăstirii Golia. În această ordine de idei este interesantă
formularea conţinută într-un document din 15 decembrie 1785, semnat de voievodul Alexandru
Mavrocordat, când, neputându-se contesta drepturile Catargiilor asupra moşiei Peştera, dar nici
cele ale mănăstirii asupra fostului cap al moşiei omonime, s-a dispus ca banul Ştefan Catargiu să
stăpânească tot teritoriul moşiei Peştera cât nu este inclus între hotarele documentate ale Goliei.

Dispariţia, într-o perioadă deocamdată neprecizată documentar şi arheologic, a localităţii

Peştera de pe moşia mănăstirii Golia, precum şi înlocuirea denumirii Peşterii Catargiilor (fostului
Movi-lău) cu cea de Brăneşti, a condus în timp la o serie de confuzii. Avem în vedere nu atât
cazul scriitorului Constantin Stamati, care, într-un articol consacrat vechilor cetăţi din Basarabia,
semnala în secolul al XIX-lea existenţa „în pădure, unde în prezent e satul Brăneşti al
moşierului Donici” a urmelor „unei mari cetăţi... pe care locuitorii o numesc Orheiul Vechi”
(Stamati 1993, 454) (aici putea fi vorba şi despre o susţinere în acest modpretenţiilor
Doniceştilor), cât confuziile secolului al XX-lea privind identitatea şi relaţiile de legătură între
Peştera, vechiul Orhei, Movilău şi Brăneşti10.

Moşia Peştera („unde a fost vechiul Orhei”) în anii 80 ai sec. XVI (plan de S. Ciocanu);
2 - moşia Peştera („unde a fost vechiul Orhei”) în sec.XVII-XVIII (plan de S.Ciocanu) 11.

Localitatea mai este menționată în documente și hristoave: La 7 august 1617 Leon Donici
logofătul din porunca domniei alege hotarele moșiei Mășcăuți în prezența prenepoților lui

10
Ibidem. Pag.146-149.
11
Ibidem.pag.142.
12
Nicolae Golii și a lui Albul pârcălapul cu martori bătrâni și buni din Brănești, Izbiste și
Ciofeni12.

La 28 iulie 1724 voievodul Mihai Racoviță determina hotarele târgului Orhei amintind de
Brănești.

… Și iarăș în parte din jos tot prăvalul apei pin păduri în gios pân la capul Cornului unde
să împreună cu hotarul Brăneștilor și de acolo la vale din piatră în piatră păr la malul Răutului
ce se hotărăști cu hotarul Furcenilor, care dintr’aceste petre din hotarul furcenilor în sus o
bucată de loc cari să chiamă Păhărniceni ce o tine dum. Logofăt Catargiul…13

În 1803 stolnicul Matei Donici avea la Brănești ocolul “Răutul de Jos”, 29 de bircini și 161
mii stânjeni pătrați de pădure.

În comuna Ivancea se găsește sătucul Brănești, cunoscut într-un document la 10 februarie

1429 (din alte surse- localitatea a fost întemeiată de boierul moldovean Hristofor la începutul
sec. XIX).14

Această teorie privind întemeierea localității de acest boier Hristofor la începutul secolului
al XIX-lea nu este una prea elucidată din lipsa documentului în original. Deci ne ducem cu
gândul la o posibilitate de veridicitate a primului document privind atestarea documentară în
1429 la 10 februarie.

2. Evoluția localității în timp istoric.

Anul 1800 este menționat în mai multe izvoare precum că localitatea Brănești deja își
trăiește existența. Așezată pe valea pârâului Moțța sau Ivancea cum este numit ulterior are câteva
însemnări geografice.Reprezintă o regiune deluroasă cu o altitudine maximă a dealului de Sud
de cca. 383 m., sau 180 stânjeni, având denumirea de ”Dealul Furiilor”. Aflându-se în plasa
Criuleni, localitatea era una relativ populată cu 64 de case dintre care doar 3 nelocuite. La acea
vreme populația număra 212 bărbați și 254 femei. Satul se bucura de o poștă rurală și o
primărie.15
12
Nicu Vladimir. Din istoria noastră.Ziarul Moldova suverană.7 august 1999.
13
Sava Aurel V. Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului.Institutul de istorie națională din
București.București, 1944.pag.192.
14
Așevschi V., Crivoi A., Bulimaga C. etc., Raionul Orhei.Editura: Tipografia Centrală. Chișinău,2014.
Pag.164-171.
15
Dicționarul Statistic al Basarabiei întocmit pe baza recensământului populației din anul 1902 corectat
prin datele actuale statistice ale primăriilor și prin tabelele biurourilor de populație centralizate în
1922/1923. Ediție Oficială. Tipografia Societății anonime ”Glasul Țării”, Chișinău,1923.Pag.442-443,
480-481.
13
 Anul 1812 a marcat tragic istoria unei părţi a teritoriului locuit de români, Basarabia,
lăsând probleme majore pentru evoluţia acesteia din următorii două sute de ani.

Moldova a fost jinduită dintotdeauna de ţarii ruşi, încă de la Petru cel Mare, intrând în toate
planurile imperialiste de cuceriri spre Apus ale acestora. Incursiunile trupelor ţariste pe teritoriul
ei au fost intensificate către sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor, culminând
cu războiul ruso-turc din 1806-1812, încheiat cu Pacea de la Bucureşti. Deşi a avut un rezultat
indecis, războiul a provocat urmări dramatice pentru o parte a populaţiei româneşti din Moldova,
după sfârtecarea trupului acesteia, prin înţelegerea dintre cele două imperii. Astfel, partea de Est
a Moldovei, cuprinsă între Prut şi Nistru, cunoscută, ulterior, sub numele de Basarabia, a intrat,
în mod forţat şi brutal, în componenţa imperiului ţarist16.

Din acel moment, pentru românii basarabeni, dar și pentru locuitorii sătucului Brănești a
început un adevărat calvar, un drum al Golgotei, care durează de 200 de ani.

În 1817 moșia răzeșească a familiei Donici avea în sat 54 curți țărănești, gospodăria unui
mazil, 3 fețe bisericești. La 5 mai 1821 moșia lui Matei Donici trecu prin moștenire feciorului
său Constantin, nobil în vârstă de 22 ani necăsătorit, având în supușenie 60 de familii de
săteni.La 17 iulie 1835 pe moșia boierului Constantin Donici din Brănești au fost înregistrate 66
de familii de șărani și 2 mazili( Persoane însărcinate cu strângerea birurilor; vătășel în slujba
boierilor, plătit din banii birului).

În 1861-1865 Constantin Donici mai stăpânea aici 1.000 desetine de pădure și 1.534
desetine de teren agricol.

În 1870 brăniștenii întrau în volostea Hârtopul Mare, numărau 59 de case cu o populație de

218 oameni (109 bărbați și 109 femei).

După ani grei de epidemii, holeră care a fost ”importată” din Rusia spre ținuturile
Basarabiei (1872-1874) și alte nenorociri, în sat vin la cazare pentru toată perioada de iarnă
soldații din regimentul 55 de infanterie Podolsk. Aceștia nu numai că au consumat proviziile
localnicilor pentru un an întreg, dar și mai badjocoreau și violau femeile spre neputința țăranilor
de a se răscula împotriva armatei.

”Podolsk este un oraş în apropiere de Moscova. Originile regimentului local de infanterie

datează din anul 1798, iar denumirea "regimentul de infanterie 55 Podolsk" datează din 1864.
Regimentul a luat parte la Războiul Crimeei, precum şi la Războiul Ruso-Româno-Turc din

Dorin Cimpoeșu.De ce românii nu trebuie să uite anul 1812.Revista Limba Română.Nr. 11-12, anul
16

XXI, 2011.
14
1877-1878 - pentru români, Războiul de Independenţă. În 1903 regimentul a fost dislocat în
gubernia Basarabia, la Bender (Tighina), unde i s-a ridicat un monument în anul 1912.”

Tot în această perioadă de sfârșit al secolului XIX la Brănești se pricopsește cu 486

desetine de pământ arabil și 572 desetine de pădure boierul Balioz. Despre acesta prespunându-
se ca fiind administratorul dar și ginerele lui Manuc Bei.Acesta din urmă află despre bogățiile
minerale ale pământurilor localității și deschide prima carieră de extracție a pietrei de calcar și
își construiește un conac în localitatea vecină Ivancea, unde se găsește și astăzi.

Figura . Conacul familiei Balioz din Ivancea, în starea actuală.

Conacul a fost ridicat la comanda boierului armean Carabet Balioz între 1852 și 1873, care
include și un parc, de 3 ha, cunoscut ca parcul din Ivancea, cu castani, brazi, tei, precum și plante
exotice pentru Republica Moldova. De asemenea, aici mai există un turn de apă pe trei niveluri,
hambare, pivnițe, moară, grajduri, fierărie și alte anexe17.

17
 Ciobanu, Cristina (2014). „Parcul din Ivancea, monument al naturii” (PDF). Intellectus (2): 112–
117. Accesat în 24 iunie 2017.
15
 În 1941, urmașii lui Balioz s-au refugiat peste Prut, iar conacul a fost folosit de noua
administrație ca spital militar, baie, bibliotecă, precum și în alte scopuri. O parte din averea
boierului a fost furată și dezasamblată de localnici. În 1975 a fost luat sub protecția statului, iar
în 1984 complexul a fost transformat în Muzeul meșteșugurilor populare, filială a Muzeului
Național de Etnografie și Istorie Naturală18. În același an au început lucrările de restaurare a
conacului, care așa și nu au fost finisate.

Conform planului architectural, casa întrece toate casele boerilor din acele timpuri, chiar
dacă aceasta este diferită față de alte conacuri de boieri prin simplitatea de stil în ansamblu.
Clădirea în sine este o capodopera arhitecturală frumoasă și este construită în stil european vestic
și cu elemente ale clasicismului rus. Coloane și basorelief pe fațada proprietății, spune despre
specificul acestui conac.

În 1996, Ministerul Culturii și Ministerul Agriculturii au transmis la balanța Muzeului

Național de Etnografie și Istorie Naturală toate construcțiile complexului, care se aflau în
gestiunea gospodăriei agricole „Ivancea” (moara cu abur și oloinița, casa morarului, depozite,
grajduri și alte construcții gospodărești), toate aflate într-o stare deplorabilă 19. În anii 2006–2007,
a fost elaborat un proiect de valorificare turistică a teritoriului, în care „Casa Vinului” SRL se
angaja pentru Muzeul de Etnografie să restaureze conacul și parcul. SRL-ul a început imediat
lucrări de construcție înainte de a fi finalizată documentația proiectului de restaurare, pentru care
fapt a fost dat în judecată de Muzeu, iar lucrările au fost stopate. Lucrările începute au fost
calificate de Muzeu ca încălcând flagrant principiile de restaurare a obiectelor de patrimoniu
natural. În 2010, Muzeul cere în judecată anularea înțelegerii din 2006–2007 cu „Casa Vinului”
SRL; litigiul este încă în curs de desfășurare. Pe perioada litigiului, în parc și conac accesul este
interzis.20

La începutul secolului al XX-lea, anume în anul 1904 localitatea deasemenea număra

aproximativ 61 de gospodării, iar în 19010-deja 83. Toți cei 391 de credincioși de confesiune
ortodoxă vin la serviciile divine de la Biserica din Ivancea.Un număr de 57 de familii de țărani
fac muncă de corvoadă în cariera locală de piatră, dar și la construcția șoselei Orhei-Chișinău.
Anul 1918 în istoria Basarabiei este unul crucial. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot
nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că:
"Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea
Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul

18
„Conacele boierești din Basarabia (II)”. Timpul. 13 august 2010. Accesat: 26 ianuarie 2015.
19
www. muzeu.md Complexul muzeal 'Conacul Balioz'.Accesat:26.octombrie 2018.
20

16
vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că
noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU
MAMA SA, ROMÂNIA".21

Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a

Sfatului Țării, au fost următoarele:

 Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și cererile
norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român;
 Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul său
organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot universal, egal, direct și secret;
 Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și
orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
 Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;
 Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de parlamentul român
numai cu acordul reprezentanților locali;
 Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și respectate
în statul român;
 Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român,
acum desemnați de actualul Sfat al Țării;
 Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de reprezentanți
proporțional cu populația regiunii;
 Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând
să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
 Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și
toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție;
 Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii
din urmă sunt amnistiate.22

Pe data de 27 aprilie 1918, la o lună după unirea Basarabiei cu România și exprimării

condițiilor unirii un provocator ațâță jandarmii împotriva țăranilor din Brănești, învinuindu-i că
”s-au vândut cu forța în moșia boierească”. În realitate Instituția română ”Casa Noastră”
repartizase gratuit la 119 nevoiași de aici 406 ha de pământ.23
21
Manuel Stănescu, Armata română și Unirea Basarabiei. În: revista Historia special, nr.22, martie 2018,
p. 42
22
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din
Basarabia în anii 1917-1918. Editura Alfa, Iași, 2001, Pag.87.
23
Localitatile Republicii Moldova Vol.2.Chișinău,2000.Pag.245.
17
 Peste 10 ani, în 1933, satul rămânea încă mic, cu 598 locuitori. O parte din oameni
munceau în cariera de piatră a statului, restul pe ogoare, în vii și livezi. În această perioadă în
localitate își dischiseseră prăvălii proprii Mihail Codreanu și Gavrilă Danilov. 130 din cei 163 de
copii de vârstă școlară frecventau lecțiile învățătorilor Victor Munteanu și Ana Crijanovschi.24

Pe 23 august 1939, Uniunea Sovietică și Germania Nazistă au semnat Pactul Molotov-

Ribbentrop, un pact de neagresiune care conținea un protocol adițional imperialist secret, cu hărți
privind sfere de influență, pe care erau trasate linii de demarcație în Europa Răsăriteană,
frontiera zonelor de interes ale celor două puteri.Pe această bază, o săptămână mai târziu, la 1
septembrie, Germania a declanșat Al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei dinspre
vest. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică ataca Polonia dinspre est, astfel că din data de 28
septembrie 1939, Polonia a încetat să mai existe ca stat independent.

Basarabia s-a numărat printre regiunile pe care sovieticii și naziștii și le-au împărțit prin
pactul din 23 august 1939. Prin articolul III al Protocolului secret se stabilea:

În privința Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă

pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii25.

Deci anul 1940 este unul crucial pentru Basarabia deoarece la 28 iunie, ora 9:00, prin
comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod
oficial despre existența ultimatumului din partea URSS privind cedarea Basarabiei și a
Bucovinei de Nord, dar și despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția
guvernului de evacuare a armatei și a administrației pe malul drept al Prutului. În conformitate
cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să
fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a
fost închisă definitiv26.

În august 1940 după ce autoritățile sovietice arboraseră pe clădirea primăriei steagul roșu,
în Brănești s-au înregistrat 716 locuitori, dintre care 702 români.

Bărbații care își efectuau serviciul militarla moment au fost înrolați în armată de partea
României iar odată cu intrarea în război a URSS la 22 iunie 1941, când Germania, susținută de

24
Ibidem. Pag.246.
25
The Molotov–Ribbentrop Pact, also known as the Hitler–Stalin Pact and formally known as the Treaty
of Nonaggression between Germany and the Union of Soviet Socialist Republics.23 august,1939.
26
Cronologia terorii comuniste din prima ocupaţie sovietică a teritoriilor româneşti de la Est de Prut
(1940 - 1941).Revista Timpul.,07.12.13.
18
Italia și România, au invadat Uniunea Sovietică în Operațiunea Barbarossa27, au fost mobilizați
în armată al doilea val de bărbați.

În total în cel de-al doilea Război Mondial și-au pierdut viața brăniștenii: Macar Botnaru,
Nicolae Botnaru, Gheorghe Codreanu, Petru Codreanu, Ștefan Codreanu, Nicolae
Crijanovschi, Gavril Goncear, Frații Anton și Nicolae Guțu, Andrei Lisnic, Ion Portărescu,
Ipatie Portărescu, Dumitru Rotaru, Haralambie Rotaru, Maxim Rotaru, Pavel Rotaru,
Vladimir Rotaru, Ion Suvac.

Trecută prin focul a patru ani de război (1941-1945), doi ani de foamete (1946-1947), prin
trei valuri masive de deportări în toamna anului 1949, mica localitate Brănești avea doar 563 de
suflete, 560 de români, 1 rus și 2 ucraineni.

În anii postbelici s. Brănești s-a aflat în componența gospodăriei experimentale din Ivancea
a Institutului moldovenesc de cercetări științifice în domeniul pedologiei și agrochimiei ”N. A.
Dimo”.

Așa cum știm s-a dezvoltat rapid și industria extracției pietrei, cariera s-a transformat într-
un orășel subteran cu străzi și beciuri enorme de păstrare a vinului și produselor alimentare, de
creștere a ciupercilor comestibile.

3. Istoria Bisericii din localitate.

Credința și cultura strămoșilor noștri nu le permitea să existe fără a se închina Domnului.În

practica istorică a neamului nostru românesc religia, și închinarea către tot ce este Sfânt
predomină secular. Aceste ritualuri de transmitere a unor semnale, de venerare a lui Dumnezeu
se făceau regulat. Problema principală era însă locul unde trebuia să fii cu trupul și sufletul.
Deaceea în fiecare localitate unde se aflau creștini ortodocși, crarea unui lăcaș de cult,
supranumit și Casa Domnului era principalul obiectiv al credincioșilor. Din practică cunoaștem
că piatra era considerată ca aducătoare de rele, de boli, ulterior că este a necuratului.Ca să se
evite orice speculație localnicii construiau biserici din lemn.

În localitatea Brănești raionul Orhei la fel se subânțelege că au existat câteva lăcașuri de

lemn care s-au păstrat în amintirea localnicilor doar cu potențialul loc unde se aflau. Din
necesitate de informație la acest capitol am vizitat câteva persoane, cele mai în etate din
localitatea mea, care ar putea spune cu aproximație ce biserici din lemn au existat, am aflat poate
mai multe lucruri decât m-am așteptat. Am aflat cu exactitate că încă de la începutul secolului al

27
Mazower, Mark. Hitler's Empire: Nazi Rule in Occupied Europe. Londra: Allen Lane, 2008.Pag.362.
19
XIX-lea pe teritoriul localității, chiar dacă era una mică a existat o asemenea biserică, dat fiind
faptul că cimitirul satului nu a fost schimbat niciodată de la fondare și atestare a localității în
1429. Alte argumente că a existat biserică de lemn, susțin bătrânii, sunt descoperirile de cărbuni
arși în timpul săpării fundamentului bisericii actuale în 1928, de la cel puțin un lăcaș ars dar
existent anterior. Plus la acesta sunt crucile de piatră amplasate la mormintele răposaților, care au
peste 200 de ani. O altă dovadă concludentă a existării bisericilor de lemn în localitate este
afirmată de mai mulți bătâni, ar fi faptul că în preajma actualului lăcaș este situată o construcție
sub formă patrată înaltă de cca. 2,5 metri cu diametru de 2 metri, iar pe acesta amplasată o cruce
cu un an rau identificat de mine dar cred că era 1898, ceea ce spun bătrânii că anume acolo era
un pristolnic al unei biserici de lemn arsă în perioada sovietică, înainte de 1928.

Unele dovezi arheologice demonstrează că localitatea a fost strămutată de cel puțin 2 ori
din cauza distanței mari până la pământurile agricole ale țăranilor, dar și ale inundațiilor repetate
ale locuinților. Respectiv în vechile centre ale localității nu pot spune cu certitudine nici cei mai
în vârstă persoane ale satului dacă a existat sau nu lăcașe dar afirmă că strămutându-se în acest
loc actual aproximativ în 1904-1910 localnicii au propus crearea unui lăcaș de cult ceea ce se
regăsește în mai multe declarații.

In 1813 se scrie că funcționa încă biserica de lemn. Acest lucru este demonstrat și de unele
documente de Arhivă dar care nu le-am putut cerceta deoarece au fost supuse degradării
biologice. Cert este că în Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, în Fondul 211,
Inventarul 5 există un set de documente și anume registre de evidență ale bisericii care a existat
în localitate până la construirea acesteia actuale în 1911-1928.

Biserica actuală ”Nașterea Maicii Domnului” (1911-1928) este amplasată în cimitir, unde
printre crucile executate tot în piatră de meșterii locali pot fi descoperite familii foarte vechi
moldovenești, dar și un loc unde au fost înmormântați germani după o bătălie sângeroasă din
timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Biserica, spun localnicii bătrâni, nu a activat în
permanență ci a fost folosită în perioada bolșevică și ca un depozit.

20
 4. Istoria teritoriului satului prin prisma săpăturilor arheologice.

În registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat se întâlnesc diferite genuri

de monumente istorice: arheologice, istorice, artă, arhitecturale etc. În localitatea Brănești se
întâlnesc peste 20 de monumente de acest gen. În tabelul de mai jos am arătat structura
Registrului Monumentelor ocrotite de stat. Nu evidențiez toate monumentele, deoarece spațiul
nu-mi permite să mă încadrez, dar în ceea ce urmează o să fac descrierea unor monumente cele
mai importante în ordinea structurii și descoperirii arheologice.

Nr. De Localizare Tip Cronologie Gen Cate

-
Înregistr Administrati gori
vă e
1 2 3 4 5 6
1030. Brănești I Așezare Sec. II–IV Arheol. N
1031. Brănești II Așezare Sec. II–I î.e.n. Arheol. N
Sec. II–IV
Sec. XIV–XVI
1032. Brănești II Așezare Sec. II– IV Arheol. N
1033. Brănești III Așezare Sec. XIII–XIV Arheol. N
Sec. XV–XVI
1034. Brănești IV Așezare Sec.XVI–XVII Arheol. N
1035. Brănești V Așezare Sec. XV–XVII Arheol. N
1036. Brănești VII Așezare Sec. XV–XVII Arheol. N
1037. Brănești IX Așezare Sec.XIV Arheol. N
1038. Brănești X Așezare Sec. VII–XIII Arheol. N
1039. Brănești XI Așezare Sec. VIII–IX Arheol. N
Sec. XV–XVII
1040. Brănești XII Așezare Sec. VII–IX Arheol. N
1041. Brănești XIII Așezare Eneolitic Arheol. N
Sec.VIII–IX
Sec.X–XII
Sec.XV–XVII
1042. Brănești XIV Așezare Sec. VIII–IX Arheol. N
1043. Brănești XV Așezare Sec.XV–XVII Arheol. N
1044. Brănești XVI Așezare Eneolitic Arheol. N
1045. Brănești Așezare Sec.XV–XVII Arheol. N
XVII
1046. Brănești Biserica „Nașterea Încep. sec.XX Arhit. N
Maicii Domnului”
1047. Brănești Cișmea Mijl. sec. XX Artă N
1048. Brănești Complex de arhitectură Arhit. N
Populară popul.
1049. Brănești Necropolă Sec. V–VIII Arheol. N

21
Lista monumentelor istorice ocrotite de stat: număr, localizare, tipologie, cronologie, gen și
categorie a monumentelor.28

În preajma satului Brănești în anii 1958-1959 arheologii Gh.Fiodorov și P. Bîrnea au

descoperit o serie de așezări umane atribuite diferitor culturi. Una foarte importantă este
așezarea medievală timpurie din secolele VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII și secolul XIV.
Monumentul se află la distanța de 0,5 km spre nord de satul Brănești, în valea Budăi, pe malul
din stânga la vest și nord, parțial pe malul din sud al râului Motca (Ivancea), un afluent de
dreapta al râului Răut, la 2,5 km spre sud-vest de locul confluenței lor. Sub suprafața sitului, la
câteva zeci de metri, se află catacombele vechii cariere de piatră, în care actualmente este
amenajat un mare depozit de vinuri. Tot aici râul Motca (Motța 29) (Ivancea) dispare sub pământ
ca să reapară la suprafață la câțiva km. Dimensiunile monumentului arheologic sânt de 1,0 x 0,50
km. În partea de nord el ocupă o pantă cu două promontorii mici orientate spre est, spre vest
panta vâlcelei Budăi. Vestigiile așezării medievale timpurii se găsesc în abundență în partea
centrală și cea de nord-est a monumentului. În cadrul aceluiași șantier arheologic a fost
descoperită o așezare geto-dacă din sec. IV-III î.Hr.

Aici au fost găsite 4 locuințe adîncite cu cuptoare din piatră datate cu sec. VIII-IX și IX-X,
un cuptor metalurgic din sec.VIII-IX, ceramică din sec.VI-VII, VIII-IX, X-XII, ceramică a
Hoardei de Aur din sec. XIV și două monede din arama ale hanului Djanibek de la mijlocul sec.
XIV30.

Alte așezări descoperite pe promotoriul Brănești sunt:

Brănești-Așezare cultura-getică. Este situată la 300 m de marginea de SV a satului pe

malul drept al pârâului Ivancea. Suprafața-2 ha. A fost descoperit în 1947 de G. Smirnov 31. Anii
următori 60-70 ai secolului trecut această suprafață de teren era ocupată de livadă, iar ulterior de
pășune și terenuri agricole. S-a cercetat doar câteva fragmente din totalul arealului ecuprins de
cultură.32

28
Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărârea Parlamentului
Republicii Moldova nr. 1531-XII din 22 iunie 1993 (Monitorul Oficial al RM, 2010, 2 februarie, nr. 15-
17, art. 24, p. 10-109).Pag.46-47.
29
Râuleţul Ivancea este notat pe hărţile topografice elaborate de sovietici sub denumirea eronată de Motţa
(eroarea rezidă în interpretarea greşită şi schimonosirea unui toponim local – Moţca.
30
www.moldovenii.md/brănești/monumenteistorice . Accesat: 24.07.2019.
31
Levițchi O., Repertoriul Monumentelor Arheologice din Republica Moldova.Raionul Orhei. Arhiva
Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Pag. 16.
32
Smirnov G. D., Arheologhiceschie razvetchi v nijnem tecenii Reuta. MIAA MSSR. Chișinău,1964.
Pag.248-250.
22
 Brănești- I, așezare pluristratigrafică, culturile Ceramicii Band-Liniare și medievală
timpurie. Așezarea este situată în partea stângă a văii în locul ”Podiș” în preajma vechii cariere a
satului Brănești. A fost descoperit în 1958 de către I. Rafalovici.33

Brănești- I, așezare, cultura Stâna de Mureș-Cerneahov. Așezarea este situată la Vest de

localitate, la Nord de drumul Brănești- Ivancea pe malul de N-V a iazului și a pârâului ce se
revarsă în el. Porțiunea de așezare a fost descoperită în 1958 de către A. Ricman. Terenul este
folosit pentru agricultură până în prezent.34

Brănești –II, așezare, cultura Stâna de Mureș-Cerneahov. Este situată în partea de Nord a
loclaității, pe panta de N-E a văii Budăi, vizavi de carieră, la 200 m V-NV de podul peste pârâu.
Așezarea a fost descoperită în 1958 de către P. Bîrnea. De atunci și până în zilele noastre terenul
era destinat pentru agricultură și ulterior pășuni.35

Brănești-II (B), așezare pluristratigrafică, culturile de tip Poienești-Lucașeuca, Hoarda de

Aur, moldovenească. Așezarea este situată la 2 km la N de sat, pe un platou înalt și panta de N a
văii ce coboară spre carieră, la 200 m la V de carieră. Valea continuă în valea râului Ivancea,
unde este o fântână arteziană. Suprafața 200 x 100 m. Deasemenea a fost descoperită de în 1958
de către P. Bîrnea, I. Rafalovici. Săpături arheologice a efectuat M. Romanovscaea în 1962.
Terenul,la momentul descoperirii așezării, era destinat pentru agricultură iar o parte de livadă.36

Brănești – III, așezare pluristratigrafică, culturile – medievale timpurie, Hoarda de Aur,

moldovenească. Așezarea descoperită este situată la 500 m la N de sat și 200 m la V de cariera
de piatră, pe panta de Vest a văii Budăi. La 300 m la E de așezarea, la răscrucea drumului Orhei-
Criuleni și Brănești- Furceni se găsea un izvor. În anii 60-70 ai secolului al XX-lea acest teritoriu
era ocupat de plantații de vii. Stratul cultural, în urma acestor intervenții, a fost disctrus.
Așezarea dată a fost descoperită de G. Fiodorov în 1958. Săpăturile de cercetare arheologică au
fost efectuate de către P. Bîrnea în anii următori 1958-1959.37

Brănești- III (B), așezare, cultura ceramicii band-liniare. Este situată la marginea de N a
satului, lângă cariera de piatră. Monumentul la momentul descoperirii era distrus de lucrările de
construcții. N-a fost identificat. A fost descoperit de V. Marchevici în 1968.38

33
Marchevici V. I., AC MSSR, Nr.2., Pag.35.
34
Ricman A.A., AC MSSR, Nr.5., Pag.105.
35
Chetraru N.A., Ricman A.A., Novâie dannâe o pamiatnicov pervâh vecov nașei ărâ na teritorii
Moldavii. Izvestia MF AN SSSR.Nr. 4 (70). Chișineov. 1960. Pag.15.
36
Romanovscaea M.A., Rascopchi v Branestah V 1962 goda. KSIA,102, M.1964.
37
Bîrnea P.P., K voprosu o cheramiche galitkogo tipa na teritorii Moldavii. DPM,1963. Pag. 91-101.
38
V.I.Machevici, AC MSSR, nr.2, pag.35.
23
 Brănești –IV, așezare, cultura moldovenească. Este situată la 400-500 m la SV de la
cariera de piatră pe culmea pantei văii Budăi. Așezarea a fost descoperită de P. Bîrnea, I.
Rafalovici.39

Brănești- V, așezare, cultura moldovenească. Este situată în locul Budăi, pe panta de Vest
a văii râului Ivancea, la 500 m la Nord de așezarea pluristratigrafică, culturile – medievale
timpurie, Hoarda de Aur, moldovenească (Brănești- III). Stratul cultural a fost distrus de
plantația de vie care a existat pe acest teritoriu, dar această cultură a fost cercetată prin săpături
în anii 1958-1959.40

Așezarea descrisă sub indicele Brănești- VI lipsește în Repertoriul Monumentelor

Arheologice din Republica Moldova.(Raionul Orhei). Arhiva Muzeului Național de Istorie a
Moldove.

Brănești –VII, așezare pluristratigrafică, culturile- getică și moldovenească. Așezarea dată

este situată la 200 m la E de biserica satului Brănești, pe panta de Nord a văii. Așezarea
deasemenea a fost descoperită de P. Bîrnea, I. Rafalovici. La momentul descoperirii terenul era
destinat pentru construcții și loturi individuale.41

Brănești- VIII, așezare, cultura moldovenească. Este situată pe panta de Sud a văii ce
coboară în valea Budăi, din partea de Vest. Pe fundul văii curge un pârâu ce cade în râul Ivancea.
Monumentul n-a fost identificat s-au cercetat definitiv, dar a fost descoperit și descris succint de
P. Bîrnea, I. Rafalovici.42

Brănești- IX, așezare medievală. Complexul este situat la 500 m la Nord-Est de sat, în
partea de jos a pantei malului drept al râului Ivancea, la marginea pădurii, vizavi de așezarea
Brănești- III. Suprafața- 100 x 100 m. În prezent monumentul este ocupat de pădure. Așezarea a
fost descoperită de L. Polevoi în anul 1958.43

Brănești- X, așezare pluristratigrafică, culturile de tip Dridu, de tip Răducăneni.

Așezarea este situată la 0,5 km în direcția Nord-Est de localitate pe panta de Vest a văii
Budăi pe fundul căreia curge râul Ivancea. Teritoriul este ocupat de construcții. Așezarea a fost
39
Levițchi O., Repertoriul Monumentelor Arheologice din Republica Moldova.Raionul Orhei. Arhiva
Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Pag. 18.
Polevoi L. L., Bîrnea P.P., AC MSSR. Nr. 7., 1975. Pag.89.
40
Polevoi L. L., Bîrnea P.P., AC MSSR. Nr. 7., Chișineov, 1974. Pag.89-90.
41
Ibidem.Pag.90
42
Ibidem.Pag.90
43
Polevoi L. L., Bîrnea P.P., AC MSSR. Nr. 7., 1975. Pag.36-37.

24
descoperită în 1958 iar săpăturile arheologice de cercetare a acestei așezări, efectuate în 1958-
1959.44

Brănești- XI, așezare pluristratigrafică, culturile - Costica-Botoșani-Hansca,

moldovenească. Este situată la 800 m la E de sat pe panta de N a văii, la 500 m spre sud de
căminul muncitoresc. În prezent teritoriul este ocupat de construcții. Așezarea a fost descoperită
în anul 1960 de către P. Bîrnea și I. Rafalovici.45

Brănești-XII, așezare, cultura- medievală timpurie, de tipul Costica-Botoșani-Hansca.

Este situată la 150-200 m la marginea de Sud a satului mai sus de așezarea Brănești-XIII, între
prima și a doua terasă a râului Ivancea. Monumatul nu a fost identificat. Așezarea a fost
descoperită în 1960 de către P. Bîrnea și I. Rafalovici.46

Brănești- XIII, așezare medievală timpurie de tip Răducăneni. Este situată la 500-800 m
de la marginea da S a satului pe panta malului drept a râului Ivancea. S= 500 x 150-200 m.
Suprafața a fost ocupată de pitomnicul de nuci. Așezarea a fost decoperită în 1959 de G.
Fiodorov. Săpături arheologice au efectuat G.Fiodorov în 1962 și I. Hîncu în 1963.47

Brănești- XIV, așezare medievală timpurie. Este situată la marginea satului, pe malul
drept al râului Ivancea, pe un promotoriu. La momentul descoperirii așezarea de acum se găsea
pe teritoriul satului. Monumentul n-a fost identificat. Așezarea a fost descoperită în 1961 de I.
Rafalovici.

Brănești- XV, așezare medievală târzie. Este situată pe prima terasă a râului Ivancea pe
ambele părți a unui zagaz distrus, la 100 m mai sus de sat, lângă rămășițele dambei, în malul
abrupt- o înmormântare. Suprafața nu se ara. Așezarea a fost descoperită de către P.Bârnea, I.
Rafalovici.

Brănești –XVI (Furi) așezare pluristratigrafică, culturile Cucuteni-Tripolie, getică. Este

situată pe malul stâng al râului Ivancea, pe panta de Sud a promotoriului în locul Furi, la N de
ferma de vaci a colhozului ”Crasnâi Octeabri”. Anual teritoriul se ara. A fost descoperită de către
G. Smirnov în anul 1947.48

44
Bîrnea P.P., K voprosu o cheramiche galitkogo tipa na teritorii Moldavii. DPM,1963. Pag. 95-101.
45
G. B. Fiodorov, G.F. Cebotarenco, AC MSSR, nr.6, pag. 15-16.
46
Levițchi O., Repertoriul Monumentelor Arheologice din Republica Moldova.Raionul Orhei. Arhiva
Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Pag. 19.
47
Ibidem.Pag.19.
48
Levițchi O., Repertoriul Monumentelor Arheologice din Republica Moldova.Raionul Orhei. Arhiva
Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Pag. 20.
25
 Brănești- XVI, așezare, cultura- medievală târzie. Este situată pe malul drept al râului
Ivancea vizavi de fermă, la 100 m NE de vechiul zagaz,într-o plantație de salcâmi. A fost
descoperită de de P. Bârnea, I. Rafalovici.

Brănești, monument pluristratigrafic, așezare getică, necropolă plană din secolul X-XI e.n.
Situat pe malul stâng al râului Ivancea, la 0,5 km de la marginea de Sud a satului, pe un
promotoriu format de cotitura râului cu o înălțime de 6,5 m de la nivelul apei. Promotoriul se
distrugea de alunecări de teren. A fost descoperit în 1958 de G. Fiodorov. Săpături arheologice a
efectuat G. Fiodorov în 1962-1963.49

Brănești, așezare, cultura Cucuteni-Tripolie. Este situată la marginea de SE a satului, în

stânga drumului Brănești- Trebujeni, în nemijlocita apropiere de terenul ocupat de închisoare..
Anual se ara. A fost descoperită de Sorokin.50

5. Patrimoniul moștenit al localității.

Patrimoniul cultural al unei regiuni include toate urmele activității umane descoperite în
mediul înconjurător. Acestea sunt surse de informații de neânlocuit privind viața și ocupațiile
oamenilor din diferite epoci și dezvoltarea aptitudinilor artisitce și tehnice de-a lungul
timpului.Deoarece monumentele, siturile și mediile culturale sunt resurse care pot fi reânnoite,
administrarea lor trebuie facuta pe termen lung. Monumentele și siturile culturale sunt surse de
experiențe emoționale și estetice unice, iar din acest motiv societatea modernă nu are decât de
câștigat din conservarea și utilizarea activă a patrimoniului său.

Regiunea Parcului Național Orhei beneficiază de un valoros patrimoniu turistic antropic,

reprezentat prin numeroase monumente istorice, de arhitectură și artă, edificii religioase, muzee
și case memoriale, arhitectură și creație tehnică populară, manifestări populare tradiționale,
etnografie și tradiție orală, importante instituții culturale și de știință, personalități locale, tradiții
culturale ale minorităților. Compozitia etnică eterogenă a regiunii satului și-a pus amprenta
asupra diversității culturale a acesteia.51

Localitatea dispune de un bogat patrimoniu cultural și care poate fi cu succes valorificat

în turism. În total au fost identificate peste 30 de monumente ale patrimoniului cultural, ce pot fi

49
G.B Fiodorov, G.F. Cebotarenco, M.S Velicanova, Braneștschii moghilnic X-XI vv. Chișineov. 1984.
50
Idem. Pag. 20-21.
51
Florea, Serafim Potentialul turistic al Republicii Moldova:USM, Facultatea Stiinte Economice.
Ch.: USM, 2008 (Garomond-Studio)., pag.54.
26
incluse în circuitul turistic. Cele mai timpurii situri ale patrimoniului național sunt așezările geto-
dacice.

Din punct de vedere etnic, localitatea noastră este locuită preponderent de moldoveni, cu
trdiții, limbă, folclor și bucătărie. Merită de menținat și artizanatul local cât și ca produs de
meșteșugărit propus spre vânzare.

Prelucrarea artistică a pietrei în Moldova are rădăcini vechi. Meșteșugul este documentat
arheologic încă din paleoliticul superior. Uneltele de muncă, arme de luptă, stele funerare sunt
vestigiile principale ce atestă evoluția meșteșugului în aceste timpuri de început. În epoca
feudală prelucrarea artistică a pietrei capătă o largă dezvoltare prin construcția orașelor, cetăților,
edificiilor de cult, perfecționarea instrumentalului de muncă.

Cioplitul pietrei a avut un rol deosebit și permanent în modelarea spațială a habitatului

omului, atingînd apogeul de realizare artistică în arhitectura populară în piatră. Cea mai largă
ascensiune ea a căpătat în a II jum. A sec. al XIX-lea. Dezvoltarea rapidă a relațiilor capitaliste a
condiționat creșterea necesității de materie primă pentru construcții, a sporit extragerea pietrei.
Noi tehnologii și instrumente de dobândire a pietrei (în special ferăstrăile de fier) au permis
meșterilor să difersifice întrebuințarea pietrei. Calitățile deosebite a pietrei – trăinicia,
durabilitatea, precum și factura frumoasă a stimulat procesul de înlocuire a materialelor

27
perisabile ca lemnul și lutul și ca material constructiv și decorativ. În urma prelucrării creatoare a
stilului clasicist urban, utilizat frecvent în construcția conacurilor boierești, a caselor orășenilor
din acea vreme s-a construit treptat decorul popular din piatră, reflectat cel mai plenar în
construcțiile gospodărești țărănești (case de locuit cu galerii de piatră, hogeaguri, anexe
gospodărești, beciuri, porți, fîntâni)52.

Cioplitul pietrei este practicat în centre specializate. Existența unor rezerve de piatră de
calitate potrivită, accesibile, aflate la suprafața pământului, a fost condiția principală de
perpetuare a acestei ocupații. În raioanele de nord – în (s. Gordinești, Fetești r-l Edineț, Vâscova
r-l Dondușeni, s. Cosăuți Soroca, s. Sănătăuca r-l Camenca), centru (s. Horodiște r-l Rezina,
Brănești, Butuceni, Morovaia, Furceni, Jeloboc r-l Orhei, s. Făurești, r-l Criuleni) ale R.
Moldova.53 Cu denumiri similare este practicat în România în zona subcarpatică din satele
Greceanca, Bădeni, Pietroasele, Ciuta-Buzău, Albești-Muscel, Scheia-Negrești, Vama-
Câmpulung Moldovenesc Scheia-Vaslui, Deleni-Iași. La fel și în zonele limitrofe ale Ucrainei,
preponderend în regiunea Transcarpatică.

În prelucrarea artistică a pietrei materia de bază pentru producerea elementelor de

construcție a caselor și acareturilor – coloane, galerii, parapeturi, hogeaguri, stâlpi de porți,
confecționarea uneltelor de muncă – pietre de moară, pietre de râșniță și tocilă, pive, mese de
teascuri și linuri pentru zdrobirea strugurilor, tăvălugilor de treierat, ghizdurilor de fîntână,
jgheburilor de adăpat vite, obiectelor de cult – troițe, pietre funerare, răsigniri, „mese ale
tăcerii„ realizate de către meșterii pietrari sunt rocile de piatră de gresie și calcar. Ambele tipuri
de rocă au calități fizice și plastice diferite, fiind utilizate corespunzător acestor calități.

Oricine poposește prin părțile Orheiului, în vechea așezare Brănești, aciuată de secole la
poalele bătrânului Codru, este plăcut surprins de bogăția peisajului arhitectonic popular, ce se
deschide aici la vederea fiecărei case de gospodar. De cum întri în sat, te întâmpină o adevărată
lume a pietrei, devenită floare și contur de vis, care bucură ochiul. De la colacii de fântână de
lângă drum și stâlpii de porți până la pragurile caselor, sus în cerdacuri, se văd tot felul de
sculpturi în piatră, asemenea rozetelor ce reprezintă un cult străvechi al soarelui, coloane înalte și
zvelte, cu linii șerpuitoare de diferite culori pe albul imaculat, capiteluri ca niște buchete de flori,
chenare la ferești, ornamente cu mult gust și simț artistic. Simetria și gingășia lor ne vorbesc
despre sufletul nobil al băștinașilor, ce-și imortalizează existența în tot ce-i înconjoară, cântându-
și bucuria vieții în cioplituri și încrustații autentice în piatră.

52
Bâzgu E., Ursu M. Arhitectura vernaculară în piatră. Chișinău,2009.
53
Ibidem. Pag.58.
28
 Oamenii locului continuă să păstreze până în zilele noastre secretul celor mai simple
îndeletniciri artistice, încrestând după datină piatra pământului. Se poate spune că faima
pietrarilor din Brănești și a meșteșugului lor de prelucrare a pietrei s-a statornicit de multă
vreme. Tradiția meseriei, a îndemânării s-a transmis aici de la o generație la alta. Ea începe
undeva acolo, sub pământ în adâncul celor două cariere, existența cărora are astăzi semnificația
unor legende de demult: cică, prima carieră mare ar fi aparținut mai întâi unui oarecare boier
armean Balioz54, de la care a și pornit apoi exploatarea pietrei de Brănești. Iar a doua că ar fi fost
deschisă ceva mai încoace, la răspântia celor două veacuri, de către moș Nazar Melnic, băștinaș
din sat, meșter iscusit în prelucrarea pietrei de podiș. Dar, de fapt, spun bătrânii, locurile erau
știute de oameni mai dinainte55. De aici au purces pe timpuri, povestessc ei, sute de care grele
spre casele din târgul Orhei și conacurile boierești de prin împrejurimi. Biserica veche din sat,
precum și lespezile și monumentele funerare de altă dată de pe mormintele din cimitir, au fost
ridicate așijderea din piatră de pe acele locuri. Și apoi, însuși satul a crescut prin ani pe
străvechea vatră din această piatră albă, căreia vestiți meșteri locali i-au dat chip și viață...

În cotidian, numărul carierelor de piatră s-a mărit, a evoluat în măsură ce piatra era tot
mai întrebată pentru construcții dar și calitatea acesteia creștea de la o carieră spre alta.

Firește, acestea sânt simple mărturii ale trăitorilor însăși, păstrate din moși-strămoși.
Oarecare ar fi, însă, adevărul lor istoric, vorba-i că, scoborând din vremuri trecute în aceste
adâncituri, ca într-un labirint fără de capăt, înpânzit de duritatea unui peisaj pustiu, cu ecouri
mute, bărbații brăneșteni au deprins din tată-n fiu meșteșugul desprinderii din stâncă cu barosul,
daltă și târnăcopul a blocurilor mari și grele de piatră, din care, scoțându-le apoi la lumina zilei,
au clădit temelii și praguri de case, pivnițe, poduri, au cioplit colaci de fântâni, cruci, hogeguri și,
ceea ce este cu totul remarcabil, mai ales dacă se are în vedere arta populară, tot ei sânt aceia
care lucrează stâlpii de la porțile gospodarilor, coloanele și capitelurile de la balcoane, tot felul
de ornamente mari și mici de o rară valoare și frumusețe artistică. E vorba, în temei, de acele
arcuri aidoma crinilor, schițe sferice, crestături și rozete, motive străvechi de artă populară, prin
sculptarea cărora meșterii pietrari din Brănești își asigură legătura simbolică cu înaintașii lor de
seccole, acea modalitate de expresie a unor sentimente artistice tradiționale ale poporului nostru,
confirmate de veacuri.

În rândul lor se înscriu la loc de cinste cunoscuți cioplitori din generațiile mai vechi: moș
Nazar Melnic, despre care am pomenit mai sus, Ilie Țanga, Toadere Lesnic, frații Tcacenco, Ion

54
Сержиу Нукэ ’’Балада петрей’’-артикол ын лукраря ’’Инима глией’’ алкэтуитор А. Грэждиеру.
Едитура картя молдовеняскэ., Кишинэу, 1976.паж.5-6.
55
Ibidem., pag.7
29
Guțu ș. a., cărora satul le poartă prin ani frumoasa amintire. Și nu întâmplător, căci bătrânii
meșteri au lăsat consătenilor o întreagă avuție. Obiectele modelate de ei de-a lungul vieții
împodobesc și acum gospodăriile oamenilor, au devenit cu timpul pentru Brănești ceva nespus
de intim și familiar, au ajuns să facă parte integrală din viața lor spirituală. Și apoi, tot ei au fost
aceia care au transmis frumosul meșteșug departe generațiilor ce-au urmat.

Merge chiar vestea că numai la unul moș Nazar Melnic ar fi ucenicit zeci de băieți din sat.
S-a născut acest meșter pe la 1870 și până la apusul vieții sale a tot cioplit în piatră,
împărtășindu-și cu dărnicie tainele meseriei tuturor acelora care lucrau alături cu el.

Așa au apărut noi meșteri pietrari, care continuă tradiția meșteșugului și a căror voință de
afirmare pe linia unui nivel artistic superior este mai mult decât evidentă. Aceștia au fost
cunoscuții cioplitori în piatră Vasile Goloșneanu, Gheorghe Lisnic, Constantin Rotaru, Marcu
Maxim, Ghorghe Moraru ș. a., care, deși au plecat din lumea aceasta, lucrările lor bucură o lume
întreagă.

Ei aproape că au uitat ostenelile bătrâneței și, transpuși, au cautat să dea petrei noi forme și
conținut după gustul și dorința lor.Sunt un fel de filosofi preocupați mereu de aflarea unor
armonii tăcute, eterne. Armonii în piatră. Tradiția meșteșugului e faima lor, a satului.

Printre ei e și vestitul meșter popular în artă aplicată din republică Alexandru Lisnic,
cioplitor entuziast din aceiași familie de țărani-petrari cu bogate tradiții. E feciorul lui Toadere
Lisnic și văr cu Gheorghe Lisnic. Stăm de vorbă la el acasă. E un om primitor, blajin și bun. Are
vorba moale și caldă. Vorbește cu sfială și gingășie.

- Apoi ce să spun... stau, iaca, și socot, dacă o fi bine și sănătate, degrabă es și eu la

pensie. Mai am un an la mijloc.

Trece vremea... Dar când mă gândesc, cum am început să cioplesc întâia dată la piatră,
parcă-mi pare c-o fost mai ieri. Țin minte și acum. Eram un băiețaș, să fi avut vri-o 12 ani, nu
mai mult. Lucram alături de tata, că de la dânsul am deprins întâi meșteșugul. El m-a învățat
cum să țin dalta și ciocanul în mână. Îndată cum dădea frigul, tata aducea petrele în casa cea
mare și, după ce se mai uscau puțin, începea să cioplească la una din ele. Făcea, de obicei,
hogiaguri și crici, după cum erau și timpurile.

Dar, de fapt, era meșter la toate. Lucra și la beciuri, și la temelii de casă, și la balcoane.
La ce se nimerea. Mai ales vara. Iar în timpul de iarnă, cum spunem, își lua de lucru acasă. Și
atunci mă ținea și pe mine mai aproape de dânsul. Îmi arăta cum se cioplește ba o floare, ba un

30
capitel, până în cele din urmă, am deprins și singur să meșteresc câte ceva. Am lucrat așa, tot
mai mult pe lângă tata, vri-o patru ani. Dar în 1931 el a murit și am rămas singuri trei copii și
mama văduvă. Era greu, foarte greu. Până într-o bună zi mă întâlnește Nazar Melnic și-mi zice:
Mă-i băiete, ești de amu mare și trebuie s-o ajuți pe mama ta. Știu că te pricepi oliacă la cioplit.
Ea să vii la moșul și te-oi învăța și eu câte ceva. Și bănișori ai câștiga, cum altfel să trăiești?...
Așa am și făcut. Aveam pe-atunci vri-o 15 ani. Lucram mai mult la făcut cruci împreună cu
Costea Rotaru, iar Petrea Onisim le picta. Moșneagul avea comenzi multe. Și de prin alte sate.
Lucrul era greu, cu migală. Dar ce puteam face, trebuia...

De bună samă, trebuia. Era și aceasta sursă de existență – cioplitul crucilor. Dar au
trecut acele vremuri. Meșteșugul prelucrării pietrei la Brănești – îndeletnicire de tradiție, cu
atribute arstistice – cunoaște astăzi alte obiective, ritmuri și dimensiuni, inimaginabile cu un
sfert de veac în urmă. Între dimensiuni care, conturate industrial, au deschis posibilități mult
mai largi. Azi carierele de la Brănești sânt complect mecanizate, electrificate, utilate cu
ferestraie și combaine speciale de tăiat piatra, cu macarale și ciocane pneumatice, mașini de
transportat blocurile și cotileții.

He-he, nici pomină de așa ceva, pe când lucram eu la moș Nazar. Am prins dragoste de
mașinile acestea, de îndată cu le-am văzut, - povestește moș Alexandru. – Le deprinsesem
meșteșugul, și la prima beschie eu am lucrat întâi. Apoi la primul combain – tot eu. Pe urmă am
fost și brigadir, vri-o opt ani. Doisprezece ani am lucrat sub pământ...56

Pentru rezultatele frumoase și muncă Alexandru Lisnic a fost menționat în repetate rânduri
cu diplome de onoare din partea Ministerului industriei locale din republică și a direcției Orhei a
combinatului de extragere și prelucrare a petrei.

Or, activitatea meșterului pietrar Lisnic nu se reduce numai la munca în carieră. El este
autorul unor lucrări artistice de valoare, destul de variate ca gen: de la pivnițe și stâlpi de porți
până la cerdacuri cu coloane, capiteluri și alte ornamente în piatră de o rară frumusețe. Bunăoare
balconul cu coloane al casei colhoznicului C. Crur, construit de meșterul Lisnic, este admirat de
consăteni, iar casa e considerată cea mai mândră din sat. Cât despre stâlpii de la porțile
oamenilor nu le mai stie numărul. Sânt adevărate opere de artă, care te pun în legătură cu o lume,
având adânci semnificații simbolice și artistice. Stâlpii și coloanele sculptate de Alexandru
Lisnic dau o înțelegere, că s-a atins cea mai înaltă treaptă în meșteșugul prelucrării artistice
populare a petrei. Comparativ cu lucrările înaintașilor săi, în cele ale meșterului Lisnic- feciorul
Сержиу Нукэ ’’Балада петрей’’-артикол ын лукраря ’’Инима глией’’ алкэтуитор А. Грэждиеру.
56

Едитура картя молдовеняскэ., Кишинэу, 1976.паж.10-11.

31
există un fel de mutație evidentă spre precizie și finețe, ceea ce dovedește, că și în lumea statului
’mesajul’ artistic nu stă pe loc.

O atestă actualele sale lucrări. Prin anul 1967 meșterul Alexandru Lisnic este solicitat să
execute câteva piese decorative, care au întrat în muzeul capitalei și împodobesc și acum
exteriorul unei case mari în stil moldovenesc.

Pe urmă, o parte din lucrările sale – capiteluri, coloane în miniatură, hogeaguri, balconașe,
orrnamente mici și delicaate – au fost expuse în cadrul expozițiilor de artă aplicată populară la
Moscova și Leningrad. Iar de aici ele au luat drumul spre pavilionul sovetic de la expoziția
internațională de la Laipțig. Pentru aceste lucrări meșterul popular în artă aplicată din RSS
Moldovenească Alexandru Lisnic este distins cu diplomă de onoare a Prezidiumului VȚSPS-
ului. Apoi a urmat una dintre cele mai reprezentative lucrări ale meșterului. E vorba de portalul
unei pivnițe, executat în stil național, care în 1971 a fost prezentat în cadrul exponatelor
pavilionului din Damask (Siria). Aceasta e o operă de proporție, lucrată din blocuri de pitră albă
de diferite dimensiuni și ornamente cu mult gust. Decorul din față reprezintă diverse chenare și
linii, încrustate în stil tradițional moldovenesc.

Dar și pivnița e o lucrare de acum de demult. În prezent meșterul este preocupat de o nouă
comandă pentru o viitoare expoziție internațională: să facă în piatră arca unei porți cu stâlpi. O
lucrare mult mai complexă, care cere multă pricepere și talent. Iată ce-l frământă la această oră
pe meșterul Lisnic.

Aceasta este drumul creației iscusitului meșter popular Alexandru Lisnic, prin lucrările
căruia anticipăm astăzi un frumos succes al artei noastre treadiționale – arta cioplitului în pitră.

- Cum de reușiți să-i dați petrei atâta farmec, un chip atât de frumos? – l-am întrebat pe
meșter.

- Hm...Iaca asta nu m-am gândit... Atâta știu doar – și asta încă eram băietan și am
început să învârtesc și eu piatra în fel și chip – că atunci când mă apuc să cioplesc, simt
cum se înfiripă ceva în mine, prinde suflet. Asta ar însemna că lucrul singur îți dă cuget,
ce să faci și cum să faci. Numai apucă-te, că el te învață.

Ș’apoi, trebuie să-ți placă. Altminteri, cât n-ai ciopli – tot degeaba...

După puțină vreme adăugă îngândurat, mai mult parcă pentru sine:

32
 - Atâta-mi pare rău, că n-am avut pe cine pune la piatră. Să-l învăț meseria. Tineretul de
azi își ea alt avânt. Iar dintre noi cine a mai rămas? Puțini de tot. Dar păcat... (a spus
Alexandru Lisnic într-un interviu acordat pentru Sergiu Nucă în anul 1976).

Pe semne, o dorință mai sfântă ca aceasta nici că se poate. Mai mult decât atât. Ea este o
chemare, un apel în fața tinerii generației de la sat. Să sperăm, totuși, că doleanțele bătrânului
meșter vor găsi ecou, vor înduioșa inimele unor tineri și ei vor îmbrățișa cu drag și această
frumoasă și bogată meserie de pietrar, continuând astfel să îmbogățească patrimoniul nostru
artistic popular.

Uneltele utilizate de meșterii pietrari sînt simple: diverse tipuri de pene (icuri) și dălți,
ghinul, cherna, ciocane de diferite mărimi și destinații, buciarda, rașpa, țanga (compasul), rigla,
toporul, răzătoarea, ferestrăul de fier. Ele servesc la deblocarea pietrelor de rocă, fasonarea,
decorarea și asamblarea pieselor și detaliilor componente. În majoritatea aceste unelte sunt
confecționate de meșter, ori adaptate de fierar la indicația lor. De obicei meșterii prelucrează
roca sub cerul liber. Ei plasează bucata de piatră direct de pământ în poziție orizontală și ore în
șir, spriginindu-se când pe un genunchi când pe celălalt, înlătură cu multă migală, strat după
strat, pentru a ajunge la forma dorită. După prelucrarea primară se trece la detalii, ornamente și
personaje57.

Ornamentele sînt diverse-rozetele spiralate și solare, soarele și luna, stele de diferite forme,
rombul, cercul, triunghiul, flori, pomul vieții, vrejuri cu flori și frunze, vița de vie cu struguri și
frunze ș.a. Majoritatea motivelor au avut la origini funcții magice, care pe parcurs s-au pierdut s-
au pierdut, s-au redus doar la simple simboluri cu caracter estetic.

În procesul de lucru meșterii pietrari utilizează următoarele procedee de cioplire și tehnici

ornamentale- tehnica crestării, tehnica inciziei, tehnica reliefului plat, reliefului mediu și înalt,
tehnica cioplirii ajurate, tehnica sculpturii rotunde. Unele din ele sînt de origine arhaică, altele
sînt preluate de meșteri mai recent.

În Republica Moldova se cunosc mai multe centre tradiționale de prelucrare artistică a

pietrei. Ele sânt dispuse în sate din vecinătatea râurilor Prut, Nistru, Răut, albia cărora și-au croit
drumul prin rocile de piatră naturală.

În zona de centru a Republicii Moldova cel mai viguros centru de prelucrare artistică a
pietrei este localizat în s. Brănești- Butuceni, raionul Orhei ( sate din lunca r. Răut). Aici

57
Meștețuguri populare artistice. Ghid metodic pentru cadre didactice din învățământul special.
Chișinău,2006.
33
meșteșugul s-a afirmat încă în sec. XIV-lea și a avut un rol important în construirea orașului
medieval tătaro-mongol Șehr al Djadid. Creația de vârf a meșterilor din acest centru este
arhitectura țărănească în piatră – fenomen artistic inedit în Europa, numit de unii specialiști
„Ordin arhitectural moldovenesc„ caracterizat prin unitate și integritate stilistică și o înaltă ținută
artistică. El se constituie dintr-o galerie cu 4-6-8 coloane cioplite din piatră, pe care se sprigină
streșina casei. Partea inferioară a colonadei se închidea cu un parapet, care consta din 2-4 tăblii,
despărțite între ele prin stâlpișori ornamentați. Accentul principal în compoziție revine coloanei
bine proporționalizate. Deși coloana se compune din 3 elemente distincte, ea arata integră.

Suprafața orderului este de obicei conturată prin caneluri incizate, colorate în culori
albastru, cafeniu ori ohru. Partea principală a decorului coloanei o reprezintă capitelul, forma și
decorul căruia este deosebit de variat și include motive zoomorfe și fitomorfe, îmbogățite cu
motive geometrice58.

Decorul din piatră al caselor din această zonă nu se reduce doar la galeria fațadelor caselor,
dar se completează într-o armonie deplină cu cel al hogeagurilor, beciurilor și porților
gospodăriei. Bogăția și varietatea decorului din piatră, integritatea lui stilistică, expresivitatea
artistică a combinației de culori imprimă frumusețe și măreție acestui fenomen artistic unic.

Printre pietrerii vestiți din Brănești se mai numără răposatul Gondiu Tudor descendent
dintr-o dinastie de pietrari vestiți. A participat la restaurarea Arcului de Triumf din Chișinău în
aa. 2001-2002. Are ca discipol pe Prozorov Victor. Un alt pietrar este Târnovschi Victor (a.n.
1942). În s. Butuceni activează meșterii Septelici Gheorghe (a.n. 1934), Botnaru Tudor (a.n.
1937), Botnaru Gheorghe (a.n. 1939). Meșterii locali lucrează alt tip de rocă – piatră provenită
din depuneri și resturi marine calcaroase. Ea este rezistentă la acțiunea factorilor naturali, ușoară,
lesne în prelucrare cu calități termoizolante bune. Este apreciată și pentru culoarea deschisă,
factura granuloasă fină și alte calități decorative.

Meșterii de aici erau neîntrecuți în confecționarea pieselor de decor popular în piatră

pentru case, acareturi, porți, pietre funerare, răstigniri din piatră, o gamă largă de obiecte de uz
gospodăresc.

La începutul sec. XX-lea din acest centru au derivat încă 2 centre noi, în s. Horodiște,
Rezina și în s. Făurești, Goian r-ul Criuleni. Ambele centre au preluat secretele meșteșugului din
s. Brănești, r-l Orhei la începutul sec. XX-lea. Deși ele se constituise ca centre autonome, și-au
creat un stil propriu, au degradat treptat în perioada sovetică, rămânând azi doar legendă.
Malcoci Vitalie.Decorul arhitectural în piatră din arta populară moldovensească (sf. Sec. X_X- sec.
58

XX). Chișinău,2000.
34
Rangile, ciocane mari, târnăcoape de diverse feluri, uneltele cu cioc ascuțit, dălți mari, din lemn
natural, ferestrăile se folosesc la dizlocarea blocurilor mari. Se întrebuințează și pene din lemn
înfipte anevoie în masa pietrei, cu precădere în crăpăturile ivite sau în lăcașuri anumit scobite
peste care se toarnă apă ce produce umflarea lemnului conducând la fisurarea și apoi separarea
blocurilor59.

Fasonarea pietrei neceseită unelte: compasuri pentru măsurări, pîrghii și vincluri pentru
manevrat pile cu diferite aspirități, dălți de toate mărimile, ciocane cu suprafața de lovit
prevăzute mici ridicături bombate, unelte colțuroase. Meșterii pietrari au lucrat la edificarea
multor construcții medievale moderne vestite. Putem menționa aici vestita biserică valahă din
Livov ctitorită de domnitorii Moldoveni. Frumosul portal al acestei biserici în care predomina
vrejul viței-de-vie, probabil legat de vechea simbolistică a arborelului vieții și imagini de
inspirație biblică60.

Meșterii pietrari din Moldova au cioplit cu măestrie și monumente funerare evreești în care
repertoriul motivelor se înscrie în tradiția ebraică, împletită însă cu tradiția artei populare
românești. Putem admira și astăzi prin părțile Brăneștiului case construite în prima jumătate a
secolului al XX-lea, ce au la prispă frumoși stîlpi ciopliți din piatră. Astăzi putem întîlni meșteri
cioplitori ce păstrează tradițiile acestui meșteșug în părțile Sorocii unde ei folosesc piatra de
Cosăuți, de pe malul Nistrului, în Județul Edineț și Orhei unde folosesc piatra dn carierele locale,
cioplind hogeaguri, stîlpi la poartă, uluce de adăpat vitele, cruci și troițe 61.Pentru practicarea cu
succes a activităților meșteșugărești în sprijinul meșterilor sunt Legea despre meșteșugurile
tradiționale (2003), Legea despre patenta antreprenorială (1998) ș.a. acte normative.

Schimbările mari ale modului de viață tradițional, spre deosebire de alte meșteșuguri, au
favorizat mult meșterii pietrari. Odată cu creșterea nivelului de viață a populației a sporit și
cererea la produsele meșterilor pietrari. Industria construcțiilor este cel mai mult solicitat. Tot
mai mult sunt apreciate materialele naturale și de persoanele particulare, care tind să-și zidească
case frumoase din piatră. Apariția tehnicii moderne a sporit productivitatea acestui meșteșug și
prestigiul acestei profesii vechi, care în perioada socialistă aproape că dispăruse. Această criză
era motivată și prin aplicarea largă în construcție a mortalului.

În ultimul deceniu se atestă un interes sporit față de creația meșterilor pietrari. Deși
necesită investiții mari pentru dezvoltare, iar materia primă este tot mai scumpă, cotele de

59
Curț R.E., Cântecul petalelor dăltuite. Chișinău,1978. Pag.4-6.
60
Ibidem. Pag.10-15.
61
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova. Chișinău,2005. Pag.66-73.
35
ascensiune nu au fost depășite. Așa cum se prezintă, cioplitul pietrei constituie un izvor de
inspirație pentru generațiile noi de plasticieni și meșteri pietrari62.

Un meșter pietrar al aripii tinere care modelează cu măiestrie orișice lespede este

SERGIU ROTARI s. Brăneşti, r. Orhei, tel.: 023576074, mob. 060711412

Fig.18 Fotografia meșterului popular Fig.19Piatră prelucrată pentru coloane

S.Rotari la case

De-a lungul anilor satul Brăneşti a fost considerat principalul Centru al pietrarilor din
Moldova, iar piatra de aici şi elementele de decor confecţionate tradiţional şi acum sunt apreciate
drept cartea de vizită a localităţii. Toate grupurile de turişti care trec prin satul Brăneşti, urmând
calea spre Orheiul Vechi, rămîn încântaţi de frumuseţea stâlpilor, coloanelor, hogeagurilor din
piatră, prelucrate printr-o tehnică inedită. Pe vremuri pentru mulţi bărbaţi din sat prelucrarea
pietrei era o meserie. Printre ei se număra şi tatăl actualului meşter Sergiu Rotari. Din copilărie
Sergiu era înconjurat de o varietate de obiecte confecţionate din piatră: în ograda părintească, în
ogrăzile vecinilor, de aceea nu a stat mult pe gînduri cînd în anul 1997 a primit invitaţia de a
învăţa această îndeletnicire în cadrul unor instruiri practice, organizate de primăria satului. Astfel
de la meşterii iscusiţi din sat (Malaioc Gheorghe, Guţu Serghei, Bejan Fiodor) a deprins secretele
tradiţiei de prelucrare artistică a pietrei.

Materialul prelucrat de Sergiu şi ceilalţi meşteri se extrage în mina de la Brăneşti, are o

factură specifică, dar şi proprietăţi, care permit prelucrarea acestuia cu multă uşurinţă, deoarece
are o densitate mai mică decît piatra extrasă din alte mine din vecinătate.

62
Malcoci Vitalie., Decorul arhitectural în piatră din arta populară moldovenească (sf.sec. XIX-
sec.XX).Chișinău,2000.
36
 Din sortimentul obiectelor confecţionate de acest meşter fac parte hogeaguri, înfrumuseţate
cu flori şi păsări stilate, care încunună casele Brăneştiului şi satelor vecine, stîlpi pentru porţile
ogrăzilor consătenilor, împodobite cu flori de piatră specifice doar acestei zone, prispe şi
pridvoare cu stîlpi de piatră, ce au capiteluri inspirate din linia coarnelor berbecului sau capului
de cal.

Blocurile de piatră pentru modelarea florilor, coloanelor, parapetelor sunt aduse din mină
în atelier, unde începe procesul de creaţie şi niciodată nu se ştie care va fi produsul final, deo-
arece motivul ornamentului cu elemente vegetale sau geometrice se naşte din factura pietrei,
dispoziţia sau inspiraţia meşterului. Pentru evidenţierea ornamentului cioplit în piatră, meşterul
nu se limitează la acoperirea cu vopsele tradiţionale acestei zone, ci şi aplică în interiorul
ornamentului sticla colorată sau vitralii. O altă inovaţie a meşterului sunt coloanele, florile
tradiţionale aplicate sub formă de basorelief pe pereţii interiori ai casei ca element de decor,
având o valoare estetică nu doar practică, cum ar fi structurile de suport pentru acoperişul sau
pridvorul casei .

În timpul liber meşterul sculptează şi obiecte mai mici – bisericuţe, care, de obicei, le
dăruie vizitatorilor atelierului său63.

8. Personalități marcante din localitate.

Despre satul Brănești din raionul Orhei se zice că ar fi o gură de rai: e baștina noastră cu atâtea
locuri pitorești și atâția oameni de omenie, săritori la nevoie încât s-ar putea spune că anume aici
s-a adunat toată frumusețea și bunătatea pământului nostru.

Pe aceste meleaguri în anii postbelici în familia Moraru la 22 ianuarie 1954 a văzut lumina zilei
un baiat pe nume Mihai. Într-o familie de țărani din Furceni, care apoi s-a mutat în s. Brănești,
r-ul Orhei, unde și-a petrecut copilăria și adolescența.

A crescut printre oameni binevoitori, atenți la nevoia altora, cu dragoste față de semeni –calități
pe care le-a purtat în suflet toată viața.

După absolvirea școlii (1968), a urmat studiile la școala Polivalentă Orhei (1971), din septembrie
(1971-1972) își face studiile la Tehnicumul Industrial din Chișinău, la 3 mai anul 1972 e chemat
în rîndurile Armatei Sovietice făcându-și serviciul militar în termen, în trupele de elită la
grănicerii de la Brest, pînă în 1974. Acolo a devenit starșina. Acasă a revenit, având la piept
insigna ”pentru serviciul impecabil în paza Frontierei de Stat”.

63
Catalogul meșteșugurilor practicate în arealul Parcului Naţional «Orhei»., pag.13-14.
37
Din 1974 își face studiile la școala de poliție din Chișinău,. A absolvit cu mențiune școala medie
specială de poliție din Chișinău (1976) cu gradul de locotenent. Din iulie 1976 după absolvirea
școlii de poliție își începe activitatea în calitate de inspector al poliției criminale în comisariatul
de poliție Orhei. În anul 1978-1983 își face studiile la școala superioară de poliție ”Dzerjinski”
din or. Kiev. În anul 1985 a fost numit șef secție de poliție judiciară Orhei, mai apoi comisar-
adjunct al poliției municipale Orhei, a finisat Academia MAI din Ucraina (1987). Pe parcursul a
două decenii a activat ca inspector de la Cocieri. Prin ordinul nr. 336 ef. din 03.11.1988 este
numit ca comisar al CRP Hîncești, unde își face datoria față de stat și popor. A fost decorat cu
medaliile ”pentru serviciul impecabil” MAI, gr. II-III.

Pe parcursul anilor de serviciu operativ Mihai Moraru, a demonstrat cele mai frumoase calități de
străjer al ordinii publice, a fost unul dintre cei mai onești, cinstiți și curajoși comisari de poliție.
Aceasta a dovedit-o și în timpul operațiunilor militare ale Războiului pentru apărarea
Independenței și Integrității teritoriale ale Republicii Moldova, unde participă începând cu
operațiunile de la Podul de la Dubăsari. Mai apoi Comisariatului Raional Hîncești de Poliție i-a
fost sortit să apere Capul de Pod Coșnița.

Iată câteva evenimente descrise, care au avut loc în timpul acestor lupte semnificative la care a
participat eroul:

- Brigada de Poliție cu Destinație Specială ”Fulger” a colonelului Anton Gamurari a pornit

în ajutor combatanților de la Coșnița. Dar nu a ajuns acolo, erau puține forțe de atac. De
asta s-a folosit gardiștii care la amiaza zilei de 4 martie (ora 14:00) o grupă de 100,
înarmați și susținutți de trei taburi au intrat în Coșnița. Sectorul de poliție din sat, unde
erau doar 15 polițiști, au deschis focul din armele din dotare. Ultimii sub presiunea
atacanților au părăsit satul pentru a nu pune în pericol viața sătenilor. Atunci gardiștii au
purces la intimidarea sătenilor, au prins a jefui tot ce le cădea sub mîină. La 6 martie așa-
zisul societ suprem al rmn prin ”comitetul de apărare a republicii sovietice socialiste
moldovenești nistrene” a hotărît izolarea tuturor lucrătorilor de poliție de pe ”teritoriul
său” care nu au depus jurământul de credință față de rmn. În această situație au ajuns la
85 de polițiști. La 7 martie (ora 10:00), un autobuz cu gardiști înarmați s-a oprit în fața
casei primarului, din Pîrîta Gurie Popa. Gardiștii au tras cîteva rafale de armă automat
asupra casei, l-au scos pe primar din casă dezbrăcat. L-au urcat în autobuz, batîndu-l măr.
A fost bătut măr și președintele gospodăriei agricole ”Suvorov” din sat Grigore Bulat.
- La 13-14 martie pe noul platou de foc Coșnița au apărut polițiștii din Hîncești în frunte cu
locotenent-colonel de poliție, comisarul Mihai Moraru. Care într-un timp relativ scurt a

38
 organizat apărarea localității și dotarea noului platou cu tehnica necesară. Apoi a plecat
cu noi forțe. La 15 martie a venit pe linia întîi. S-a prezentat la Statul Major al Platoului
de la Coșnița, unde a concretizat niște chestiuni. În jurul orei 12:00 a mers spre fermă.
Împreună cu comisarul s-a deplasat și căpitanul Andrei Litvac, polițiștii Petru Tacu
(ulterior cavaler al ordinului ”Ștefan Cel Mare)”. Între timp a sosit un automobil GAZ-
66, la volanul căruia era voluntarul Boris Dovgani din Părăta. Din unul din doturile celui
de-al doilea război mondial (era o placă memorială) s-a deschis un foc ucigător din
mitralieră. Polițistul Dumitru Cucereavîi a cerut permesiunea căpitanului Litvac de a
distruge cuibul de mitralieră, care parcă nu mai înceta să țăcănească cu metal ucigător.
- Dumitru Cucereavîi, luând două grenade, a început să se tîrîie spre abrazura dușmanului.
Gardiștii l-au observat și au îndreptat tot focul asupra polițistului. Dar era tîziu, deoarece
Cucereavîi a nimerit în afara razei de acțiune a mitralierei. La cîtiva metri de țintă
Dumitru Cucereavîi a aruncat o grenadă. O bubuitură a zguduit tot dotul. După ce s-a
imprăștiat fumul polițistul s-a îndreptat spre dot. Înăuntru a dat de 4 gardiști morți. A luat
2 arme mitraliere și a revenit pe poziție.
- O altă grupă a mers cu comisarul de poliție Mihai Moraru. Numai au dovedit să treacă
drumul că au fost atacați de gardiști, susținuți de 3 taburi. În timpul atacului cîțiva
polițiști au fost răniți. Atunci Mihai Moraru a ordonat retragerea polițiștilor și
transportarea răniților la punctul de comandă.
- Rămînând de unul singur, locotenent-colonel Mihai Morau a început să respingă atacul
celora peste 100 de gardiști folosind rafale scurte, comisarul nu dădea voie dușmanului să
se apropie de locul unde se apăra. Lupta a durat vrio două ore.

Însă în această luptă crîncenă, Mihai Morau,cade eroic pe platoul de Foc Coșnița la 15 martie
1992, aparînd retragerea camarazilor de luptă.

În final, gardiștii și cazacii așa și n-au putut supune polițiștii și voluntarii care se apărau cu
îndîrjire și până la urmă s-au retras pe pozițiile inițiale.

La data de 24 august 1992, prin inițiativa Președintelui CR Orhei Andrei Calcea, comandantului
Gărzii Populare Orhei Boris Dodi și Prim-vicepreședintelui CR Orhei Vasile Stelea, în semn de
înaltă prețuire a bărbăției, curajului și eroismului, spiritului de sacrificiu manifestat în lupte
pentru apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova, conducerii iscusite
a operațiunilor militare – Locotenent colonel de poliție Mihai Moraru, a fost decorat post mortem
cu Ordinul ”Ștefan cel Mare și Sfînt”.

39
Numele lui Mihai Moraru, mai este încrustat, în marmora proaspătului monument ridicat în
memoria eroilor războiului din Moldova, dezvelit la 27 august 1998, de ziua Independenței
Republicii Moldova, în căpitala țării – orașul Chișinău.

Mai recent, în memoria lui Mihai Moraru la 26 martie 2004, a avut loc competiții sportive în
incinta liceului Onisifor Ghibu. La ele au participat 4 echipe de baschetboliști.

Înainte de competiții a răsunat Imnul de stat și s-a arborat Drapelul de stat al Republicii
Moldova. Către sportivi s-a adresat Andrei Calcea – președintele C.R. Orhei al U.P.C.M. 1991-
1992 RM , Ion Șerban – primarul orașului, Valentina Moraru, M. Tomacinschi – cavaler al
ordinului ”Ștefan cel Mare”, reprezentantul U.V.R.I. R.M.

Oratorii le-au amintit participanților despre acea perioadă tragică în istoria Moldovei, au povestit
despre cei care și-au îndeplinit cu cinste datoria de cetățean, fără a-și cruța viața.

După partea oficială, au urmat competițiile, în ciuda eforturilor depuse de veterani, adversarii lor,
deși mai tineri, au fost mai puternici și au cîștigat turneul.

Sportivii cîștigători, au donat banii d. Valentina Moraru care, l-a rîndul său, le-a dat cite un colac
în amintirea soțului erou.

La data de 22 ianuarie 2006, în s. Brănești, s-a inaugurat prima instituție de învîțământ din
republica Moldova, care poartă numele cavalerului Mihai Moraru.

Cintecul ”E liniște în codrul verde și în satul meu ”

E liniște în codrul verde și în satul meu

Dar nu demult s-a vărsat sânge pentru plaiul meu
Bărbații casele-au lăsat și Patria ne-au apărat
Războiul viața le-a curmat și i-a luat.

Să lupte pentru a mea țară s-a dus și Mihai,

Dar glontele hain și rău pe el nu l-a cruțat
Chipul lui tînăr și curat urme-n memorie-lăsat,
Căci pentru a-l nostru plai natal viața și-a dat.

40
Acum pe el noi îl slăvim și îl purtăm în gînd,
Căci a plecat prea tinerel de pe acest pământ,
Dar pentru noi el n-amurit, cu noi va fi Mihai oricând,
Și fapta lui o vom urma ca ceva sfînt.

Frunza codrului doinește

Despre toți eroii țării
Ce luptară vitejește
Ai tăriei și-a mândriei.

Doamne ce în ceruri ești

Te rugăm să ne păzești
Păzește țărișoara toată
Să nu mai fie iar trădată.
Eroii nosștri dorm cuminți
Cu gîndul la copii și la părinți
Cît mai suntem, cît mai trăim
Cu dragoste de ei să ne-amintim.

Cu simbolul credinței în suflet jurăm

Să fim demni de numele care-l purtăm
Acelui erou ce-a luptat pentru țară
Și fi-va de-a pururi-Mihai Moraru.

Elogiu postum (pentru Mihai Moraru)

Aici în mijloc de codru, printre pietre bătrîne,

Din sătucul natal cu nume Brănești,
În viață-și luase El zborul în lume,
Și ajunse om mare, comisar de Hîncești
Todeauna prezent și agil la datorie
Chiar de era ploaie, vânt sau ninsoare,
Pentru el munca însemna bucurie,
Plină de zbucium, torentă, cantr-o vîltoare,
41
Dar iată că pe neașteptate,
În prag de-o frumoasă primăvară,
Se zvoni o veste tristă și amară,
Prin micuța noastră Moldovioară
Sînteți la război chemați, să vă luptați între frați,
Pe malul nistrului tihnit și bătrîn,
Ce-și duce apele la vale dulce și lin,
A plecat și el într-acolo să se lupte cu cinste pentru Moldova,
Trecând prin sătucul unde se născuse,
Intră să-și vadă maicuța, că demult n-o văzuse,
Dar vorba-i fu scurtă, din treacăt
Se grăbea, spunând:
- Camarazii m-așteaptă,
Dar la noapte mă-ntorc, de-mi pun treburile toate la loc,
Sărutînd-o pe-obraz nici rămas bun nu a spus,
Grăbit eșit și s-a dus,
Sărmana măicuță ieși până la poartă,
Și plîngând, îl privi lung, încă odată...

https://peoplepill.com/people/matei-donici/

DGO263/1992
ID intern unic:  287012 Fişa actului juridic
Версия на русском

Republica Moldova

42
 GUVERNUL

DISPOZIŢIE Nr. 171
din  01.10.1992

Dispoziţie

Publicat : 01.10.1992 în Monitorul Oficial Nr. 000     Promulgat : 01.10.1992

1. Se acceptă propunerile comitetelor executive raionale, Ministerului Ştiinţei şi

învăţămîntului, Ministerului Afacerilor Interne coordonate cu Ministerul Finaţelor vizînd:

reorganizarea  în anul de învăţămînt 1992-93 a unor şcoli de cultură generală în

gimnazii şi licee-gimnazii conform anexei;

desfiinţarea şcolii medii serale (pe schimburi) de cultură generală, şcoli-tehnico-

profesionale nr.10 din satul Brăneşti, raionul Orhei,  de pe  lîngă instituţia OŞC 29/3 şi şcolile
speciale, tip internat,  pentru copii  cu difecte fizice sau deficienţe mintale (Şcoala
auxziliară)  din satul Tabani, raionul Briceni;

finanţarea, cu  începere de la 1 ianuarie 1993, din  contul

mijloacelor  bugetului  republican a şcolilor speciale pentru copiii  cu difecte fizice ori
deficienţe mintale (şcoli auxiliare):

    şcoala auxiliară, de tip internat, din satul Tocuz, raionul  Căuşeni;

    şcoala auxiliară,  tip internat, din satul Grinăuţi-Moldova, raionul Ocniţa;

    şcoala auxiliară,  de  tip interant, din a.t.o.  Teleneşti,  raionul Teleneşti.

2. Comitetele  executive  raionale Briceni şi Orhei  să  întreprindă

măsuri  ce  se  impun  în  vederea  asigurării  cu  locuri  de  muncă  a personalului didactic şi
de deservire din şcolile lichidate.

3. Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului să prevadă în proiectul bugetului pe anul 1993

alocările  necesare  întreţinerii   şcolilor auxiliare nominalizate.

Finanţarea instituţiilor de învăţămînt, ce urmează a fi deschise se va efectua din contul

alocărilor bugetare repartizate pe anul 1992.

43
 Prim-ministru

al Republicii Moldova                ANDREI SANGHELI

Anexă

la dispoziţa Guvernului

Republicii Moldova din 1

octombrie 1992 nr.263-d

LISTA

şcolilor de cultură generală, care în anul de studii

1992/1993 vor fi reorganizate în gimnazii, licee-gimnazii

Contin
gentul
C
Institu Clase de maxim de
Instiuţia lase de În total
ţia de Li gimnaziu elevi ce va fi
de învăţămînt liceu  
învăţămînt mba de în instituţia
pînă la
după instruire respectivă
reorganizare
reorganizare cla s
e e e
V-IX X se ăli de
levi levi levi
complete studii

Şcoala
mediede
cultură liceu- ro 7 1 2 3
3 6 9 560
generală din s. gimnaziu mînă 5 50 25 0
Sadacliar-nul
Basara-beasca

Şcoala liceu- ru 10        22 5 12 3 2 650

mediede gimnaziu să           50 0   00 0
cultură ge-
nerală nr.1din
44
a.t.o. Bri-ceni,
r-nulBriceni

Şcoala
incompletă de
gimna ro 2 2 2
culturăgenerală 10   - - 10 50
ziu mînă 50 50 2
dins. Truşeni,
r-nul Străşeni

45