CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE…………………………………. 3
ARGUMENT……………………………….………... 4
CAPITOLUL I: CADRUL GEOGRAFIC………… 5
1.1.Particularităţi fizico – geografice…………………. 6
1.2.Relieful……………………………………………. 11
1.3.Clima……………………………………………… 13
1.4.Vegetaţia şi fauna………………………………… 16
1.5.Apele……………………………………………… 16
1.5.1.Ape curgătoare………………………………….. 16
1.5.2.Ape de suprafaţă şi fântânile…………………… 17
1.6.Economia tradiţională a localităţii Valeadeni.
Ocupaţiile……………………………………………... 19
1.6.1.Agricultura……………………………………… 19
1.6.2.Creşterea animalelor…………………………….. 22
CAPITOLUL II: ISTORICUL LOCALITĂŢII
VALEADENI………………………………………… 24
2.1.Istoricul localităţii în epoca antică şi medievală….. 24
2.2. Istoricul localităţii în epoca modernă şi
contemporană………………………………………… 30
2.3. Populaţia localităţii Valeadeni…………………… 32
2.4. Eroi căzuţi pe câmpurile de lupă în primul şi în al
doilea război mondial…………………………………. 36
2.5. Istoria Bisericii Ortodoxe din localitate………….. 38
2.6. Istoria Bisericii Penticostale……………………… 43
2.7. Istoria şcolii din Valeadeni……………………….. 43
2.8.Oameni de seamă ai satului……………………….. 46

CAPITOLUL III: ETNOGRAFIA SATULUI

VALEADENI………………………………………… 84
3.1. Habitatul………………………………………….. 84
3.1.1. Locuinţa ………………………………………... 84

1
3.1.2. Sălaşul …………………………………………. 87
3.1.3. Animale şi unelte ………………………………. 88
3.1.4. Portul popular…………………………………... 90
3.2. Datini şi obiceiuri………………………………… 94
3.2.1 Obiceiuri legate de botez……………………….. 94
3.2.2. Obiceiuri legate de căsătorie…………………… 97
3.2.3. Obiceiuri legate de înmormântare……………… 99
3.2.4. Obiceiuri şi sărbători de primăvară şi vară……... 102
3.2.5. Obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă………… 103
3.2.6. Alte datini din Valeadeni……………………….. 104
3.2.6.1.Ruga…………………………………………... 104
3.2.6.2. Obiceiuri la Botezul Domnului………………. 105
3.2.6.3. Obiceiuri la Învierea Domnului………………. 105
3.3. Folclorul………………………………………….. 107
CONCLUZII…………………………………………. 109
GLOSAR DE REGIONALISME…………………... 110
BIBLIOGRAFIE…………………………………….. 116
ANEXE……………………………………………….. 120

2
 Cuvânt înainte

Istoria Bisericii noastre a început să fie preocupare de

căpătâi a majorităţii cercetătorilor ce îşi pleacă condeiul către
faptele trecutului. Proliferarea scrierilor istorice cu tentă religioasă
se datorează în primul rând vidului creat de regimul totalitar
comunist în cercetarea documentelor bisericeşti. Arhivele
bisericeşti sunt inepuizabile surse de istorie nu numai bisericească
ci şi şcolară, socială, comunitară, şi mentalităţilor.
Zonele etnografice ale Eparhiei Caransebeşului au fost de
asemenea cuprinse în monografii sau alte încercări istoriografice.
Aşa au apărut recent monografii ale protopopiatelor sau
monografii ale unor parohii cu vechi tradiţii. Lucrurile acestea
sunt benefice în sensul că specificul cultural-spiritual creat de-a
lungul anilor este un important etalon în definirea identităţii unei
comunităţi umane, pierderea identităţii ducând la înstrăinarea
omului de sine.
Luând în considerare aceste aspecte, demersul istoriografic
al Prea Cucernicului Părinte Dumitru Tiuch se înscrie în opera de
evidenţiere a istoriei localităţilor din Banatul Montan.
Lucrarea de faţă, Monografia localităţii Valeadeni, este o
încercare frumoasă şi necesară, arealul Văii Pogănişului fiind mai
puţin studiat. Cartea, în general, este alcătuită după regulile
generale ale unei monografii. Este prezentată istoria localităţii
Valeadeni, evoluţia comunităţii şi a vieţii religioase, culturale şi
sociale, dar şi aspecte din datinile şi obiceiurile locului .
Binecuvântăm strădania autorului pe care o considerăm
lăudabilă, mulţumim pentru că istoria Bisericii şi a localităţilor din
Episcopia Caransebeşului este pusă în evidenţă de preoţi cu
dragoste de Dumnezeu şi neam şi nădăjduim în apariţia mai
multor lucrări scrise de preoţi spre folosul Bisericii şi a culturii
noastre.
† Lucian
Episcopul Caransebeşului
3
 Argument

Motivul principal care m-a determinat să realizez

Monografia localităţii Valeadeni este dorinţa de a lăsa locuitorilor
şi urmaşilor lor, urmele trecerii prin timp a strămoşilor lor,
valoroasele creaţii ale oamenilor ce trăiesc aici, cât şi realizările
prezentului.
Localitatea Valeadeni este satul meu natal de care mă
leagă întreaga viaţă şi simt ca o sacră datorie ca în aceste modeste
pagini să reconstitui imaginea trecutului, să fac să trăiască intens
prezentul şi să conturez viitorul.
Monografia localităţii Valeadeni s-a realizat prin
cercetarea şi strângerea de materiale documentare la Direcţia
Judeţeană a Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, la Biblioteca
Muzeului Regimentului de Graniţă Caransebeş, la Primăria
Comunei Brebu, la Şcoala din localitate şi nu în ultimul rând
valoroasele informaţii ale localnicilor m-au ajutat să conturez
principalele coordonate ale aşezării.
Cu această ocazie le mulţumesc tuturor celor care m-au
ajutat pentru informaţiile oferite.
Dedic această carte locuitorilor satului ca o minimă
recunoştinţă pentru truda lor pe parcursul mai multor generaţii.

4
 CAPITOLUL I
Cadrul geografic

1.1. Particularităţi fizico-geografice

La distanţă de 20 de km de Reşiţa şi 20 de km de
Caransebeş este situată localitatea Valeadeni, care aparţine de
comuna Brebu, această comună situându-se la cca 3 km de satul
Valeadeni.
Centrul comunal are în componenţa sa trei sate: Apadia,
Valeadeni şi Brebu. Reşedinţa de comună este la Brebu, unde se
află şi sediul Primăriei şi al Poliţiei.
Legătura între sate este asigurată de drumul judeţean
Reşiţa - Caransebeş, drum care trece prin comuna Brebu şi la nord
de intravilanul Valeadeni (cca 1 km).1
Din punct de vedere administrativ, satul Valeadeni este
încadrat în următoarele repere geografice:
 la nord se învecinează cu teritoriul satului
Cornuţel-Banat;
 la est se învecinează cu teritoriul satului Apadia;
 la sud se învecinează cu teritoriul satului Târnova;
 la vest se învecinează cu teritoriul satului Brebu.
Suprafaţa locuită este de 18 km2, iar pământul arabil, adică
de muncit, est de 1045 ha. Satul este înconjurat de păduri şi
dealuri, care îl scutesc de furia naturii.
Între localitatea Valeadeni, satele vecine şi Gara C.F.R.
distanţa este de:
- între satul Valeadeni şi Apadia distanţa este de 3
km;

1
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Caras - Severin D.J.A.N.C.S, Fond Primăria comunei
Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 5.
5
 - între satul Valeadeni şi Târnova distanţa este de 6
km;
- între satul Valeadeni şi Brebu distanţa este de 3 km;
- între satul Valeadeni şi Cornutei Banat distanţa este
de 9 km;
- între satul Valeadeni şi Gara Valeadeni distanţa
este de 4 km.
Un număr foarte mare din locuitorii satului Valeadeni
lucrează la diferite centre industriale din Reşiţa şi mai puţini în
Caransebeş. Prin acest lucru satul are un mare avantaj pentru că îşi
însuşeşte spiritul de muncă industrială şi caracteristici specifice
oraşului şi prin mecanizarea muncilor agricole în sat.
Locuitorii comunei Valeadeni se mai ocupă şi cu negoţul,
localnicii satului duc bunurile lor la vânzare la Reşiţa în special
pentru vânzare şi cumpărare de alimente, iar la Caransebeş fac un
negoţ cu animale.
Satul Valeadeni are în componenţa sa patru străzi, una
principală pe care se găsesc şi instituţiile cele mai importante din
sat şi anume: Şcoala cu clasele I - IV, Căminul Cultural,
Magazinul Mixt (Cooperativa) şi Oficiul parohial. În continuarea
străzii principale, în afara satului, se găseşte şi o unitate militară.

1.2. Relieful
Teritoriul satului Valeadeni are prelungiri sub formă de
dealuri ale munţilor Semenic spre nord şi parţial în zona denumită
în literatura de specialitate Ţinuturile Piemonturilor Vestice2,
contactul geologic dintre rocile cristaline şi cele sedimentare,
marcat localităţile Valeadeni, Apadia, Rugi, Soceni etc. formând
şi limita munţilor, fără ca în relief să apară vreo schimbare de
pantă importantă.3

2
Ibidem, fila 8.
3
V. Sencu, I. Băcănaru, Judeţele patriei. Judeţul Caraş-Severin, Editura Academiei R. S. R.,
Bucureşti, 1976, p. 24.
6
 Este caracteristic printr-o variaţiune de altitudini de până la
200 - 250 m, prin care prezintă un aspect general neuniform, în
cadrul căruia au fost separate patru unităţi geomorfologice:
Zona de dealuri: care este fragmentată în două părţi de
pârâul Pogonici, altitudinea acestei zone fiind de 250 şi 40 de
metri. Însă gradul foarte mare de frământare al dealurilor din
cuprinsul acelui perimetru imprimă elementele de mezi şi
microrelief, cu forme şi orientări foarte variate.
Cumpenele: sunt foarte lungi şi rar înguste de până la 20-
30 m şi sunt orientate pe direcţia est – vest4.
Versanţii: şi aceştia sunt neuniformi şi forma lor este de
obicei convexă. Linia lor de pantă prezintă dese schimbări.
Valoarea unghiurilor de înclinare este mai mică în partea
superioară şi mai mare către bază. Baza versanţilor care coboară
spre văile de eroziune sunt scurte şi foarte abrupte cu pante de 50 -
100% şi chiar peste 10%. Şi poziţia versanţilor este foarte variată,
dar păstrând orientarea fie spre nord, fie spre sud5. Este de
menţionat că pe unii dintre versanţi se întâlnesc ogaşe şi ravene.
Văile de eroziune: foarte frecvente, au şi ele forme şi
dimensiuni variate. Văile sunt înguste, cu versanţi puternic
înclinaţi şi apropiaţi unul de altul. După mărimea acestor văi de
eroziune mai deosebim:
- văioage, lungi de 20 - 200 m şi adânci de 1 - 5 m;
- vâlcele, adânci de până la 15 m şi de lungimi diferite;
- viroage(văi torenţiale) adânci de 50 de m şi late de
până la 50 m, s-au mai întâlnit şi cazuri în care diferenţa de
nivelul dintre rundul viroagei şi creasta de deal depăşea 100m 6,
dar acestea nu au cursuri de apă permanentă.
Văile au o direcţie de scurgere foarte neregulată cu dese
cotituri, văile mai mici sunt orientate în general spre cele mai
mari, iar acestea spre pârâul Pogonici.

4
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria comunei Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 8.
5
Ibidem.
6
Ibidem, fila 9.
7
 Zona de terase: aceste terase rezultă în urma acţiunii
morfo-scrupturale a vechilor cursuri de ape, în convertura de roci
moi (argile) ale acelor dealuri.
Terenurile ocupate de aceste terase sunt situate numai la
sud de Pogonici şi acestea fac trecerea de la lunca acestui pârâu
către dealuri. Această zonă are un aspect uşor ondulat, fiind
fragmentat de prelungirile spre pârâul Pogonici. Zona prezintă o
înclinare generală spre nord şi spre nord - vest7. Trecerea spre
luncă se face brusc printr-o frunte de terasă, scurtă de 1 - 5 m în
perimetrele satelor Brebu şi Apadia, însă în perimetrul Valeadeni
trecerea este foarte lentă, aici zona de terase poate fi împărţită în
trei trepte şi anume: - treapta de jos care se pierde în luncă,
aceasta fiind delimitată numai în urma cunoaşterii solurilor din
acest sector8.
Ca elemente de mezorelief componente ale zonei sunt:
Podul teraselor are un aspect plan şi este foarte uşor
înclinat spre direcţia nord şi nord -vest, care prezintă mici forme şi
slab micro-depresionate.
Versanţii care duc înspre văile de eroziune sunt mai scurţi
(de până la 60 -80 m) şi mai puţin înclinaţi (de până la 10 - 15%)
decât cei ai dealurilor.
Fruntea terasei, aşa cum am remarcat mai înainte, este
foarte scurtă de până la 5 m şi cu unele pante a căror înclinare este
de 5 la 20%.9
Văile de eroziune sunt de lărgimi diferite (5 - 50 - 60 m)
formând uneori micro-lunci cu condiţii de vegetaţie higrofilă.
Aceste văi în cele din urmă îşi pierd şi forma şi caracterul la
contactul cu lunca şi acest contact se realizează sub forma unui
con de dejecţie.
Sub aceste procedee s-au format toate dealurile şi văile din
comuna Brebu şi în special din satul Valeadeni, care azi poartă
numele de Dealul Ivăneştilor, Tâlvă, Dealul Vinii, Pietriş,
7
Ibidem.
8
Ibidem.
9
Ibidem, fila 10.
8
Comorii, Dealul Cozloriului, Cuptoru, Rugeţu, Zămura, Boniu,
Dealul Calului, Pogări, Usein, Dealu Mare, Odăi, Ogaşu Pei,
Leorinţ, Secăşele, Valea Secăşului, Valea Matului etc.10
Lunca constituie unitatea geomorfologică cea mai joasă,
având o altitudine medie de 200 m şi o lăţime de 500 până la 1500
m. Lunca din cadrul comunei Brebu şi în special a satului
Valeadeni este rezultatul acţiunii pârâului Pogonici, pârâu sub a
cărui influenţă hidrologică se află. În cadrul acestei lunci se
întâlnesc foarte multe forme micro-depresionare, în care apa
bălteşte aproape în tot cursul anului. Acestea sunt de forme şi
mărimi diferite.
Variaţiuni de relief din cadrul teritoriului au creat
caracteristici ecologice diferenţiate11. De aceea pe culmile
dealurilor microclimatul este mai aspru şi vânturile sunt mai
puternice, uscăciunea este mai mare, solurile sunt şi ele sărace,
erodate puternic, iar vitalitatea vegetaţiei este mai mică, aici
găsindu-se o vegetaţie lemnoasă cu specii puţin pretenţioase şi
creşteri reduse sau chiar în unele locuri lipsind.
Versanţii prezintă diferenţe marcate la înclinarea şi
expoziţia lor, formarea şi păstrarea solurilor sunt cu atât mai
îngreuiate, cu cât înclinarea acestor versanţi este mai mare,
versanţii mai însoriţi sunt mai calzi şi mult mai uscaţi decât cei
umbriţi, din acest motiv determinând diferenţieri atât în soluri cât
şi în vegetaţie.
Terasele sunt formate pe soluri argiloase. Prin poziţia pe
care o au alcătuiesc un drenaj defectuos, formând unele condiţii de
pseudo-glerizare şi podzolirea intensă a solurilor12. Primăvara, în
special pe aceste forme de relief, se creează în sol o pânză de apă
stagnată, iar în condiţii de precipitaţii abundente apa stagnează în
condiţiile acestea câtva timp în uşoarele forme micro-
depresionare, având şi o capacitate de înmagazinare redusă, pentru

10
Informaţii de la Ursu Ioan, 70 ani, Valeadeni, Nr. 83.
11
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria comunei Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 10.
12
V. Sencu, I. Băcănaru, op. cit., p. 78.
9
că vara solurile sunt supuse uscăciunii, dacă nu cad la timp
precipitaţii suficiente.
Văile au un plus important de umiditate şi un minus de
căldură, fiind umbrite, din această cauză sunt reci şi umede13.
Lunca ocupă în general terenuri cu excese de umiditate. În
lunci umiditatea aerului este de regulă mai mare, însă solurile de
vârstă tânără prezintă caracteristici foarte variabile. Astfel s-au
format în satul Valeadeni luncile care azi poartă numele: Lunca
Mare, Lunca Mică, Bloşca, Gura Văii, Redină, Peleş, Vadu Tomii
etc.14
Rocile marne pe care au evoluat solurile din ziua de azi
sunt nişte şisturi cristaline metamorfozate în zona de munte, care
sunt argile şi nisipuri. În zona de dealuri de la sud de Pogonici,
peste fundamentul cristalin a fost depusă în cuaternare o cuvertură
de argilă, prin acţiunea de eroziune a apei, argila a fost
îndepărtată, astfel că acum pe unele teritorii se mai întâlnesc roci
tari în diferite stadii de descompunere, ele constituind roci de
solificare (roci) ale solurilor din Valeadeni.15 Pe unii versanţi cu
orientare nordică pe suprafeţe mici se mai păstrează material
deluviat (argilos), într-un strat foarte subţire de circa 1 m înălţime,
acolo unde acţiunea de eroziune a apei a fost mai puţin intensă. În
luncă formaţiunea geologică cea mai tânără, rocile marne sunt
formate din materiale aluvionare mai grele în apropierea teraselor
şi uşor în vest, adică în apropiere de Pogonici16.
În zona dealurilor de la nord de pârâul Pogonici depunerile
pliocene sunt în straturi mari şi sunt alcătuite din nisipuri pliocene,
aceste nisipuri formând rocile marne ale solurilor. În micro-luncile
văilor de eroziune şi la baza acestor versanţi sunt identificate
soluri aluviale formate pe seama materialului erodat de pe
versanţii limitrofi, material cu o compoziţie granulometrică foarte
diferită, însă pământul din această zonă a satului Valeadeni este
13
Ibidem.
14
Informaţii de la Bugărin Maria, 73 ani, Valeadeni, nr. 119.
15
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria comunei Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 11.
16
Ibidem, fila 12.
10
un pământ roditor, bun pentru cultivarea cerealelor şi creşterea
animalelor.

1.3. Clima
Clima constituie şi ea unul dintre celelalte elemente de
legătură dintre factorii geografici, din a căror contopire ia naştere
mediul natural în care se desfăşoară viaţa omului de zi cu zi din
localitatea Valeadeni. Mersul ei depinde de latitudinea, depărtarea
de mare sau de alte forme de relief. În acelaşi timp este influenţată
de factori de care depinde, cum ar fi vegetaţia, culturile de plante,
natura înconjurătoare în care se găseşte această localitate.
Cu toate că satul este aşezat la poalele unor dealuri, clima
este cea de tranziţie, respectiv temperat - continentală, cu ierni
destul de plăcute şi veri suportabile.
Temperatura medie a anului este de 10,5°C, clima fiind
mai caldă decât în zona de munte şi mai rece decât a ţinuturilor
dinspre Dunăre.17 Temperatura medie anuală cea mai mare este de
12° C şi temperatura cea mai mică este de 9°C.
Primăvara, ca anotimp, este timpurie. Sunt cazuri ca la
începutul lui februarie să apară ghiocei, care sunt şi primii
vestitori ai primăverii. Dar calendaristic anotimpul trebuie să
apară şi chiar mai târziu, dar de cele mai multe ori acest anotimp
apare uneori foarte brusc, cu zile călduroase care topesc zăpada,
dar nu de pe toţi versanţii, în special de pe cei nordici.18
Vara apare de asemenea mai devreme, şi ţine în jur de 4
luni, ţinând cont că uneori sunt temperaturi foarte ridicate şi
alteori scăzute. Temperatura medie în lunile iunie - iulie - august,
este de cca 21,1° C.19 Cel mai cald este în prima jumătate a lunii
iulie - august, iar din a doua jumătate a lui august serile şi nopţile
sunt tot mai răcoroase.

17
V. Sencu, I. Băcănaru, op. cit., p. 51.
18
Ibidem.
19
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria comunei Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 15.
11
 Toamna este un anotimp de tranziţie dintre vară şi iarnă,
dar prezintă totuşi caractere mai precise decât primăvara, trecerile
de la vară la toamnă făcându-se mai lent, fapt care dă de multe ori
impresia unei veri prelungite. Şi în acest anotimp temperatura
scade treptat, însă de cele mai multe ori toamna este mai plăcută
decât primăvara.
Iarna nu începe nici ea foarte brusc. Ea se semnalează
mai rar în luna noiembrie, dar la începutul lunii decembrie cel mai
târziu. Temperaturile medii de iarnă sunt în lunile decembrie -
ianuarie - februarie de 0,4° C.20 Primele zăpezi se semnalează la
începutul lunii decembrie şi mai rar în luna noiembrie, iar ultimele
în luna martie, rar în aprilie. Primul îngheţ se semnalează la
sfârşitul lunii septembrie, iar ultimul îngheţ la sfârşitul lunii
aprilie, prima brumă în prima decadă a lunii octombrie şi ultima la
sfârşitul lunii aprilie.21
Numărul mediu anual de strat cu zăpadă este de 60 de zile,
dar trebuie menţionat că pe versanţii nordici şi mai ales pe fundul
văilor adânci de eroziune se mai menţine zăpada peste 60 de zile.
Grosimea medie a stratului de zăpadă este de cca 40 - 50
cm, grosimea este mai mare şi se menţine mai mult timp în locuri
ferite de vânt, iar în unele locuri unde acţiunea vântului este mai
puternică este mai mică şi stă mai puţin. Cantitatea medie de
precipitaţii care cade în perioada octombrie - martie este de cca
300m/m.22
Frecvenţa medie a umezelii relative a aerului este de
aproximativ 80%:
- Iarna este de 45%;
- Primăvara este de 14%;
- Vara este de 10%;
- Toamna este de 20%.23

20
Ibidem.
21
Ibidem, fila 16.
22
Ibidem, fila 18.
23
I. Petrescu-Burloiu, Consideraţiuni fizico-geografice asupra oraşului Caransebeş, Bucureşti,
1949, p. 40.
12
 Intensitatea şi frecvenţa vânturilor nu prezintă
impedimente pentru ţărani în agricultură, deşi unele vânturi aduc
ploi foarte mari care fac pagube în vegetaţie, dar totuşi unele aduc
ploi de scurtă durată, care sunt bogate, binefăcătoare dezvoltării
plantelor.
Cele mai frecvente vânturi înspre localitatea Valeadeni
sunt cele din direcţia sud - est, respectiv cele care străbat culoarul
creat de pârâul Pogonici. Cele mai intense vânturi vin din direcţia
sud - est, media anuală fiind de 3,4 m/sec.24 Se consideră un
deficit mediu de umiditate în sol, în special în lunile august şi
septembrie, acest deficit afectând în special terenurile agricole
toate în zona de terase.

1.4. Vegetaţia şi fauna

În acţiunea lor, factorii fizico-geografici se completează
unii pe alţii lucrând armonic, rezultatul acestei activităţii
coordonate este peisajul geografic.
Dintre aceşti factori, flora şi fauna au o preţioasă
contribuţie la peisajul geografic al localităţii Valeadeni.
Din punct de vedere al vegetaţiei şi faunei, teritoriul
localităţii Valeadeni se încadrează în zona podişurilor de foioase,
sub-zona gorunului. Vegetaţia acţionează asupra solurilor
îndeosebi prin modul de distribuţie spaţială a resturilor organice,
prin cantitatea naturii organice care s-a depus la suprafaţa sau în
interiorul solului şi printr-un mod de transformare a acesteia şi sub
acest aspect acţiunea vegetaţiei lemnoase asupra solului se
deosebeşte mult de cea a vegetaţiei erbacee.
Dintre speciile vegetaţiei lemnoase naturale întâlnite în
localitatea Valeadeni, în pădurile satului se găsesc arbori, cum ar
fi: gorun, fag, gârniţă, stejar, carpen, mesteacăn, plop de munte,
frasin (în locurile umede); tei (pe versanţii mai însoriţi). Iar în
zonele de luncă se mai întâlnesc: salcie, ulm, stejar, plop negru.25
24
Ibidem.
Timotei Jurjică (coordonator), Judeţul Caraş-Severin. Monografie, Editura Sport-Turism,
25

Bucureşti, 1981, p.39.

13
Subarboretul este reprezentat prin: alun, stârjer, corn, lemn
câinesc, vornicel, porumbar.
Vegetaţia erbacee din localitatea Valeadeni de pădure este
dominată de: brânduşe, muşchi de pământ şi mai rar se întâlnesc
firuţa şi păiuş; aceste plante se găsesc mai rar, dar de obicei în
părţile marginale ale pădurii.
Vegetaţia lemnoasă (cultivată) din comună este
reprezentată prin: prun, cireş, măr, păr, nuc, gutui, cais, piersic,
vişin.
Vegetaţia erbacee naturală este reprezentată de plantele de
pe păşuni, de cele din fâneţe şi de buruienile din culturi.26
Păşunile din cadrul teritoriului Valeadeni se împart în
două categorii:
- foarte slab productive;
- mijlociu productive.
Păşunile foarte slab productive se găsesc în special în
zona de deal, deasupra satului şi anume pe terenuri în pantă, cu
soluri slab realizate - erodate, pe terenuri cu tufişuri, cu eroziuni
de adâncime şi cu o compoziţie floristică puţin valoroasă şi de
foarte mică productivitate.27
Dintre plantele înalte întâlnim în ţinutul localităţii
Valeadeni: pir gros, firuţă, trestie de câmp, papură, ferigă, coada
şoricelului, trifoi, fragi.28
Păşunile mijlociu productive se găsesc în special în zona
teraselor şi de obicei în asociaţie cu prunul. Aceste plante sunt: pir
gras, pieptănăriţă, păiuş, firuţă, trifoi alb, ghizdei, trifoi mărunt,
osul iepurelui, coada şoricelului, cimbrişor, rug, măceş, porumbar,
mură, oreu.29
În zona de luncă găsim fâneţele, acestea fiind situate pe
terenuri cu umiditate foarte multă, aceste plante fiind: păiuş, mană
de apă, busuiocul cerbilor, laptele câinelui, picioruşul cocoşului,
26
Ibidem, p. 40.
27
I. Petrescu-Burloiu, op. cit., p. 40.
28
Ibidem, p. 42.
29
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria comunei Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 27.
14
trifoi, trifoi alb, sulfină albă, trestie, papură, cartofi greceşti, tatin,
lăptucă.30
Există în lunci şi nu numai, în culturi mai ales, şi buruieni
cum ar fi: costrei, mohor, rug, tătăneasă, volbuză, măzăriate,
mentă, sânziene, pir gros, ştir, sincerică.31
Fauna satului Valeadeni este deosebită pentru că aici, pe
dealuri, alături de toate aceste plante mai întâlnim animale ne-
domestice şi insecte, cum ar fi: salamandra, jalerul de pădure,
veveriţa, şerpii, viezurele.
Pe câmp mai întâlnim şi unele rozătoare precum: cârtiţa,
şoarecele de câmp, popândăul, hârciogul şi păsări, cum ar fi:
cioara, vrabia, rândunica, pupăza, prepeliţa, cucul şi păsări
răpitoare ca: uliul, ciorcabala.
Tot în această zonă se mai găsesc şi insecte foarte multe,
cum ar fi: furnici negre, furnici roşii, lăcuste (care sunt de două
feluri, mici şi mari), fluturi de diferite specii, viespii, rugocia,
libelula, cărăbuşii şi alte mii de „gongi”, cum spun locuitorii,
„bărdăunii” care sunt de diferite mărimi, ţânţari, muşte; acestea
înţeapă animalele foarte tare când se apropie să vină ploaia, iar
oamenii pentru a le putea apăra de aceste muşte când sunt la câmp
folosesc fumul din putregai sau ce au la îndemână. Foarte
periculos pentru culturile agricole este şi gândacul de Colorado.
Acest gândac mănâncă frunzele cartofilor, ţăranii folosind
împotriva lor soluţii pentru a-i omorî, insă aceştia nu mănâncă
numai cartofii, ci şi alte plante, cum este vânătă.32
Un loc important în viaţa localnicilor îl mai ocupă şi
culesul „ciupercilor” sau al „bureţilor”. Se consumă: hribi (boletus
edulis) sau „pitanci”, pălăria şarpelui (macralepiota procera) sau
„şiuşiuleţi”.
Toate aceste domenii biografice diferite construiesc
caracteristica economică a regiunii şi oferă localnicilor mijloace
de trai foarte bogate şi variate.
30
Ibidem.
31
Ibidem, fila 28.
32
Informaţii de la Ursu Ioan, 70 ani, Valeadeni, Nr. 83.
15
1.5. Apele
Apa a jucat şi mai joacă un rol foarte important în viaţa
tuturor oamenilor din cele mai vechi timpuri şi până azi. Toate
aşezările omeneşti sunt situate în apropierea unor ape, nefăcând
excepţie nici localitatea Valeadeni.
Reţeaua hidrografică din satul Valeadeni este reprezentată
de două pâraie nu cu debit foarte mare, fântâni, izvoare şi bălţi.
Apele din pâraie, fântâni şi izvoare de coastă sunt potabile, însă
apele Pogoniciului şi ale celorlalte cursuri permanente nu conţin
săruri nocive, fiind întrebuinţate şi la irigaţii.33
Inundaţiile nu sunt foarte frecvente, dar nici alunecări de
teren până în prezent nu s-au semnalat pe teritoriul localităţii
Valeadeni.

1.5.1. Ape curgătoare

Regimul apelor curgătoare se caracterizează prin viituri de
iarnă, provenite din topirea zăpezii, care continuă şi din căderea
de ploi din primăvară - vară până în aprilie - mai, după care
scurgerea în general este mică până în lunile septembrie-
octombrie, este însă rar accentuată de viituri de apă vara sau
toamna, alimentarea însă este mixtă, cea superficială fluvială este
de cca 70 - 80%.34
Cele mai important curs de apă este pârâul Pogonici, care
curge din direcţia sud - est către nord - est şi străbate nordul
satului Valeadeni35 (la distanţă de cca 200 m de perimetru).
Acest pârâu colectează apele tuturor pârâiaşelor şi ale
văilor de eroziune din zonă, debitul anual al Pogoniciului este de
cca 2 - 3 cm/sec., însă în perioadele de iarnă şi toamnă acesta
creşte, iar primăvara aproape se dublează.

33
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria comunei Brebu, INV 1324, Dosar 4 / 1971, fila 15
34
Ibidem.
35
Ibidem, fila 12
16
 Celălalt curs permanent de apă care confluează cu pârâul
Pogonici este Secăşul, la hotar cu Brebu. Acest curs, însă, are
debit foarte mic, în special iarna şi toamna.
Dintre cele mai mari şi adânci văi de eroziune întâlnite în
satul Valeadeni sunt următoarele: Vâna Pei, Valea Pântionului,
Valea Leorinţ, Valea Ungurelului, Ogaşu Roşu, Valea Moţului,
Valea Tâmbului.36
Aceste văi de eroziune au un caracter torenţial şi un debit
de apă apreciabil primăvara, însă vara aceste văi seacă.
Celelalte văi de eroziune, care au tot un caracter torenţial,
însă cu un debit mult mai mic, colectează apele de precipitaţii de
pe versanţii alăturaţi şi le dirijează spre văile mari de eroziune, iar
acestea spre pârâul Pogonici.

1.5.2. Apele de suprafaţă şi Fântânile

Pânza de apă freatică se găseşte sub 10 - 15 m adâncime,
iar în zona dealurilor la 6 -10 m, în zona teraselor mai înalte la 2 -
4 m, în zona teraselor joase în apropierea luncii la 0,5 - 1,5 m, iar
în luncă uneori chiar la suprafaţă. În cadrul luncii sunt unele
suprafeţe ocupate permanent cu apă (bălţi).
În zonele plane şi cu deosebire pe terase, datorită
impermeabilităţii straturilor inferioare ale solului, în perioadele cu
excese de umiditate, atunci când cad foarte multe precipitaţii sub
formă de ploaie sau ninsoare, apar unele pânze freatice acvifere
periodice.
În cadrul teritoriului Valeadeni sunt întâlnite fântâni şi
izvoare de coastă.
Este menţionat că în localitatea Valeadeni în anul 1996 au
existat 13 fântâni publice, însă în perioada de vară nu satisfăceau
necesităţile satului, întrucât ele secau, fiind fântâni de suprafaţă.
Singurele surse de aprovizionare în acel an şi în prezent cu apă în
perioadele de vară sunt cele două izvoare naturale (Pogoniş,

36
Ibidem, fila 13
17
Secaş) care se găsesc la 200 m de sat. O parte din gospodăriile
individuale au construit fântâni în curţi, însă în ele se strângea apa
de la streşina casei, folosită pentru băut şi pentru necesităţile
casnice şi adăparea animalelor.37
În ziua de astăzi apa potabilă este obţinută direct din
izvoarele naturale, dintre cele noi multe sunt amenajate special
pentru acest scop. În special fântânile, adică sursa de apă, sunt
întotdeauna ferite de sursele de infectare posibile. Majoritatea
localnicilor au fântâni proprii, dar nu sunt toate folosite pentru
uzul familiei, ci numai în uzul animalelor, fiindcă este fântână de
streaşină (la pic), nefiind de izvor, şi fiind amplasate într-o parte a
curţii.
Toate fântânile au pereţii căptuşiţi cu piatră de râu, iar la
suprafaţă împrejmuite cu piatră şi ciment („stobori”), de bârne
groase prinse la capete în chetori. Diametrul fântânilor este de 1,5
m.
Modalităţile de scoatere a apei din fântâni sunt diferite de
la o casă la alta. În general, apa se scoate cu o găleată de tablă sau
de material plastic, agăţată de cârligul unei pârghii. Sunt şi fântâni
cu roată, care presupun amenajarea paralelipipedică cu zidul înalt,
cu un sul gros de lemn sau fier, pe care se învârte (înfăşoară) funia
sau lanţul, însă învârtirea sulului se face prin intermediul unei roţi
de lemn sau de metal, fixată la capătul acelui sul.
În localitatea Valeadeni locuitorii satului mai extrag apa şi
prin intermediul unei pompe, dar de acest serviciu profită numai o
singură stradă a localităţii (uliţa Molu). Dintr-un bazin care
colectează un izvor este trasă apa prin intermediul unei pompe
într-un deal, într-un bazin care se află în capătul străzii şi de la
acel bazin pleacă în jos pe un viaduct, la care sunt legate
gospodăriile uliţei Molu.38
Localnicii se mai aprovizionează pe timp de vară cu apă
de la arteziana situată pe Şoseaua Reşiţa - Caransebeş (21 km faţă

37
Ibidem, fila 14.
38
Informaţii de la Petrica Maria, 67 de ani, Valeadeni, Nr. 118.
18
de Reşiţa) în traiectoria teritoriului numit Blaşca al localităţii
Valeadeni.

1.6. Economia tradiţională a localităţii Valeadeni. Ocupaţiile

Economia satului Valeadeni este şi a fost bazată pe
ocupaţiile ţăranilor care din zori şi până seara muncesc pământul
moştenit din moşi strămoşi în vederea valorificării resurselor lui,
cu scopul asigurării existenţei comunităţii umane.
Pe meleagurile acestui sat, cultivarea plantelor şi creşterea
animalelor sunt ocupaţii foarte vechi şi în acelaşi timp de bază ale
ţăranilor, pentru că majoritatea localnicilor se ocupă cu agricultura
şi lucrează pe dealurile şi luncile din jurul satului, precum şi în
grădinile proprii din jurul casei.
O parte din locuitorii satului Valeadeni lucrează la diferite
întreprinderi din Reşiţa şi Caransebeş, ocupându-se şi cu
agricultura.

1.6.1. Agricultura
Baza economică o constituie agricultura, care este destul
de rudimentară cu componentele ei: cultivarea pământului,
creşterea animalelor şi anume ovine, bovine şi cabaline,
pomicultura.
În localitatea Valeadeni există o preocupare permanentă
pentru creşterea productivităţii pământului, atât prin îngrăşarea
lui, cât şi prin practicarea unor sisteme de agricultură adecvate.
În această zonă se practică îngrăşarea terenurilor cu gunoi
de grajd (cu bălegar) sau cu oile şi cel mai recent cu îngrăşământ
textil. Pentru îngrăşarea terenului cu oile este un anumit procedeu
şi anume se face un staul unde se ţin noaptea oile. Staulul se face
pe iarbă sau pe mirişte, unde dorm două - trei nopţi, după care
iarăşi sunt mutate pe o altă bucăţică e pământ.39

39
Informaţii de la Iacob Martin, 78 de ani, Valeadeni, Nr. 121.
19
 Ca un sistem de cultură, s-a utilizat sistemul de ţelină.
Terenul este cultivat 3-4 ani, în funcţie de productivitate, după
care era lăsat iar să înţelinească, „odihnească” alţi 3-4 ani şi luată
altă parcelă şi iarăşi desţelenită. Această desţelenire se face cu
plugul tras de cai sau cu tractoarele. Acest sistem de desţelenire
nu era aplicat pe întreaga întindere a hotarului odată; fiecare
proprietar îl aplica în funcţie de necesităţile şi posibilităţile lui.
Perioada în care vitele nu au voie să păşuneze în ţarină, „ţarina
oprită”, durează din 10 mai şi până în 8 septembrie( Sfânta Mărie
Mare).40
Principalele lucrări care se execută pentru întreţinerea
păşunilor şi a fâneţelor naturale sunt: extragerea rădăcinilor de
arbori şi a tufişurilor şi în special din fâneţe a şteviei, distrugerea
buruienilor şi muşuroaielor de cârtiţă, pregătirea terenurilor pentru
o arătură adâncă de toamnă şi o alta superficială de primăvară,
îngrăşarea terenurilor se face cu bălegarul provenit de la animale
şi grăparea terenurilor sau discuirea terenurilor pentru cultivare.
Locuitorii satului Valeadeni se mai ocupă şi cu plantarea
pomilor fructiferi, care azi a luat o amploare foarte mare, altoindu-
se mulţi cireşi, meri, peri, dar mai ales plantarea prunilor de toate
soiurile care constituie baza pomiculturii. Pentru buna întreţinere a
acestor plantaţii pomicole se execută următoarele lucrări de
întreţinere: curăţarea de omidă şi anume văruitul trunchiurilor şi
practicarea arăturii printre ei.
Pe întinsul teritoriu al satului Valeadeni se găsesc multe
terenuri arabile cu semănături agricole. Principalele plante
cultivate sunt: grâu, porumb, secară, orz şi ovăz.
Însămânţările se făceau astfel:
- 20 septembrie - 25 noiembrie: grâul (de toamnă), orz,
secară;
- 1 - 24 martie: grâu (primăvara), orz, secară, ovăz, mazăre;
- 24 - 31 martie: grâu, orz, secară, ovăz, floarea soarelui,
rapiţă;
40
Informaţii de la Meda Elena, 78 de ani, Valeadeni, Nr. 128.
20
 - 31 martie - 7 aprilie: porumb, orz, secară, grâu, ovăz,
floarea soarelui, rapiţă;
- 7-14 aprilie: porumb, cartofi, fasole, floarea soarelui, in,
cânepă, bumbac;
- 14-21 aprilie: porumb („cucuruz”), cartofi („crumpi”),
fasole („păsulă”), dovleci („curcubete”), floarea soarelui,
in, cânepă, bumbac;
- 28 aprilie - 5 mai: porumb, fasole, cânepă, bumbac;
- 6-10 mai: porumb, fasole, cânepă şi bumbac.41
Primăvara pe grâu sau pe ovăz se seamănă trifoi, după
care acel loc se lasă 3 -5 ani, în funcţie de recolta de trifoi
obţinută. Când trifoiul nu era productiv se spărgea toamna locul şi
în primăvara următoare se semăna porumb cu dovleci, floarea
soarelui şi cartofi.42
Alături de cereale, localnicii acestui sat mai cultivă şi
cartoful, floarea soarelui şi legume ca: morcovi, roşii, ceapă,
vinete, usturoi, varză, ţelină, pătrunjel, păstârnac, ardei, mazăre,
salată, sfeclă, fasole, ridichi etc. Pomii cei mai răspândiţi sunt:
prunii, merii, cireşii, perii şi nucii, gutuii, caişii, piersicii. Se mai
cultivă şi viţa de vie pe lângă altele.
Pe lângă treburile gospodăreşti şi muncile agricole,
femeile aveau ca ocupaţii de bază torsul şi ţesutul, dar şi bărbaţii
erau meşteri foarte iscusiţi, ca de exemplu zidari de case (anexa I).
Se mai ocupau şi cu morăritul, pentru că în localitatea Valeadeni
au existat două mori pe apă (râşniţe) şi la curentul electric (anexa
2,3), au mai existat şi potcovari (covaci), precum şi cojocari. Pe
lângă acestea, localnicii practicau şi negoţul în fiecare zi de joi la
târgul din Caransebeş, iar în zilele de marţi şi vineri la târgul din
Reşiţa.

41
D.J.A.N.C-S, Fond Colecţia de documente George Cătană, INV 126, Dosar 1 3 / 1923-1914, fila
1.
42
Informaţii de la Bugărin Maria, 73 ani, Valeadeni, Nr. 119.
21
1.6.2. Creşterea animalelor
Creşterea animalelor a reprezentat şi ea o ocupaţie de bază,
care este şi o ocupaţie străveche a locuitorilor din satul Valeadeni.
Cele mai răspândite animale domestice sunt oile, vacile, caii şi
porcii şi nu în ultimul rând caprele, vitele.43
Pe versanţii satului şi pe dealurile de eroziune cresc bogate
păşuni, pe care pasc cirezile (turmele) de oi şi vite mari. Bovinele
sunt păşunate de localnici pe izlazul comunal şi seara duse acasă.
Caii sunt lăsaţi liberi să păşuneze pe dealuri.
Oile şi nu numai se păşunează pe izlazul comunal din data
de 10 mai până la Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) şi din
8 septembrie până în 10 mai se păşunează în ţarină. Oile, de
obicei, se măsoară în 4 aprilie. Înainte de măsurat „se opresc"
mieii de la ele şi dimineaţa se adună toate la un loc. Oile sunt
păstrate în acea zi de măsurat până la ora 14, când fiecare
proprietar vine pentru a-şi mulge oile lui. Laptele se măsoară în
funcţie de cantitatea pe care o are proprietarul respectiv, se dă
brânză peste vară. Unităţile de măsură sunt oca, litrul, dramul şi
măsura44.
Alături de turma („cioparul”) de oi sunt şi măgarii şi
câinii, care sunt foarte folositori ciobanilor. Pentru că măgarii
ajută ciobanii cărându-le „ghisagii” (la munte) cu haine şi
„traistele" cu hrană, dar şi câinii pentru apărarea turmei de către
animalele de pradă, cum sunt lupii şi urşii („jovină”).
Bovinele sunt crescute atât pentru alimentaţia omului
(carne, lapte), cât şi pentru muncile agricole (în vechime, aratul şi
grăpatul cu boi), caii sunt întrebuinţaţi fie pentru negoţ, fie pentru
transport şi nu în ultimul rând pentru muncile agricole. Turmele
de oi păşteau în vechime pe păşunile întinse de pe Muntele Mic.
Tot o ocupaţie de bază este şi creşterea păsărilor de curte,
acestea fiind: găini, raţe, gâşte, curci etc., pentru obţinerea de
carne, ouă şi puf (pentru perne). Fiecare gospodărie, alături de
43
D.J.A.N.C-S, Fond Colecţia de documente George Cătană, INV. 216 ,Dos. 13 / 1923-1924. fila
1.
44
Informaţii de la Meda Ioan, 73 de ani, Valeadeni, Nr. 129.
22
aceste păsări de curte, mai creşte şi porci, atât pentru consum, cât
şi pentru vânzare în special la târgul din Caransebeş. Şi nu în
ultimul rând, creşterea şi întreţinerea albinelor, dar această ramură
nu este aşa de mult practicată.

23
 CAPITOLUL II
Istoricul localităţii Valeadeni

Conform unei legende, numele satului, Valea – Geni, ar fi

dat după numele unor strămoşi, precum fosta patroană a satului,
baba Giana, vatra satului fiind aşezată în vechime pe lângă pârâul
Valeagieni.45 Aparent, numele localităţii Valeadeni se formează
din infinitivul „vale” şi cuvântul „denie” („slujba de seară”).46 În
realitate, se presupune că localitatea se numea la început Vlădeni,
fiind o aşezare întemeiată de urmaşii lui Vlad47, personaj care a
stăpânit, se pare terenuri întinse, până aproape în vecinătatea
Reşiţei, căci între Valeadeni şi Reşiţa găsim locuri numite Vladu,
Valea lui Vlad etc. De-a lungul timpului, numele Vlădeni a fost
modificat prin intermediul formelor oficiale maghiare, astfel încât
românescul Vlădeni a devenit Valadeny. După ce noua formă s-a
încetăţenit, s-a creat un nou toponim, Vâna Deniei, cum se
numeşte pârâul ce trece prin Valeadeni, Apadia şi Brebu.48
În „ Istoria Comitatului Caras” se observă de-a lungul
istoriei unele modificării în scrierea numelui acestui sat şi ele
sunt: Vladan (1548), Valedeamin (1572), Vallia Denye (1637),
Vallyedeni (1690 - 1700), Vagliaden (1909).49
Satul are vatra pe care este aşezat acum de peste 220 de
ani. Înainte de această dată, satul era aşezat pe dealul Cozlariului.

2.1. Istoricul localităţii în epoca antică şi medievală

Pe teritoriul localităţii nu s-au făcut cercetări şi nici nu au
fost descoperite dovezi privind existenţa unor civilizaţii mai vechi,

45
George Cătană, Comuna Valeadieni, în Almanahul Banatului, 1930, p. 133-136.
46
Vasile Ioniţă, Glosar toponimic C-S, Reşiţa, 1972, p. 38.
47
Octavian Răuţ, Vasile Ioniţă, Studii şi cercetări de istorie şi toponimie, Reşiţa, 1976, p. 70.
48
Vasile Ioniţă, Nume de locuri din Banat, Editura Facla, Timişoara, 1982, p. 63-64.
49
Pesty Frigyes, Krasso Vormegye tortenete (Istoria Comitatului Caraş), Budapesta, 1885, p. 271.
24
însă au ieşit la iveală câteva vestigii în apropierea ţinutului vechi
al aşezării satului pe coasta Cozlariului la poale, numit Gura - Văi.
Istoria satului Valeadeni se pierde în negura vremurilor,
datorită lipsei de documente şi dovezi referitoare la istoria acestui
sat.
Pe vechiul teritoriu al satului Valeadeni, adică la poalele
dealului „Cazlari” şi anume la „Gura-Văii” după lucrările care s-
au executat pentru canalul de colectare a pârâului „Valea-
Matului” a dus la descoperirea unei construcţii romane, făcându-
se săpături arheologice de salvare, întreprinse de Muzeul Judeţean
de Istorie Caraş-Severin.50 Distrugerea parţială a monumentului a
impus executarea unei săpături pe orizontală, ce a dus la
dezvelirea în totalitate a construcţiei care are şi o formă regulată,
cu laturi de 19x20 m, care impresionează prin simplitatea şi
proporţionalitatea ei, care se mai observă şi azi.
Construcţia are ziduri confecţionate în tehnica opus
incertum din piatră de carieră51, prinse cu mortar, dar şi cu pământ
galben. Ca material de construcţii s-a folosit o piatră moale,
prelucrată în carieră, adusă probabil de la 8 km de pe panta
verticală a dealului Igăzău, care este alcătuită din mică, este
prezentă şi cărămida, dar într-o cantitate foarte mică, folosită doar
la refaceri de ziduri interioare. Prin prezenţa într-o cantitate mare
de ţigle şi oale ne ducem cu gândul la faptul că întreaga
construcţie este acoperită cu acest material.
Întreaga construcţie acoperă o suprafaţă de 400 mp,
orientată sud-vest şi numărând în total 11 încăperi. Spaţiul interior
al acestei încăperi este împărţit aproximativ până la jumătate de
un zid orientativ est-vest, lung de aproximativ 3 m şi lat de 0,5 m
de colţul de sud-est al încăperii. O altă încăpere are dimensiunea
de 4,60x4 m. Stâlpii de hypocaust sunt aşezaţi pe o podea din

50
Gheorghe Lazarovici, Construcţia romană din punctul „Gura Văii" comuna Brebu (jud. Caras -
Severin), în Banatica VI, Reşiţa, 1981, p. 125.
51
Ibidem.
25
piatră măruntă, bine tasată şi acoperită cu un strat subţire de
mortar52.
In situ s-au păstrat doar una sau două cărămizi din stâlpul
propriu-zis, a căror bază a constituit-o o cărămidă pătrată cu
dimensiunile de 26x26x6 cm sau o piatră fasonată, având tot
aceleaşi dimensiuni ca şi cărămizile bază.
O altă încăpere are dimensiunile interioare de 4,60 m x3 m
şi este prevăzută cu o instalaţie de încălzire. O altă încăpere se
păstrează mai puţin de jumătate, deoarece întreaga latură de sud a
fost distrusă în urma construirii canalului.
Şi mai multe încăperi sunt aşezate în centrul clădirii, zidurile din
interior sunt zidite din piatră prinsă cu pământ galben şi au o
grosime de 70 - 90 cm. În urma săpăturii efectuate din golirea
încăperilor a rezultata un variat material arheologic şi acesta
constând din ceramică, piese din bronz, sticlă, piese din fier,
majoritatea fiind piroane, cuie, dar şi un mâner de spadă şi un vârf
de săgeată.63
Ceramica aproape în totalitate este provincială, de uz
comun, din pastă fină, semifină sau zgrunţuroasă şi de culoare
roşie-cărămizie, dar şi de culoare cenuşie, alb-gălbuie, neagră. Ca
şi forme întâlnim fragmente ce provin de la castroane, oale,
capace, amfore, ulcioare, precum şi un opaiţ53. Cele mai
reprezentative sunt:
 Cană cu două toarte este confecţionată din pastă
roşie - cărămizie fină, cu buza dreaptă profilată cu
ajutorul a două caneluri şi cu un gât cilindric, din
care porneşte corpul piriform care la bază se
termină cu un fund inelar profilat. Diametrele ei
sunt de: diametrul gurii 21 cm, înălţimea de 19 cm,
diametrul fundului de 7,5 cm.

M
Ibidem, p. 129
53
Ibidem, p 131.
26
  Castron-bol de dimensiuni mici din pastă fină roşie
- cărămizie, cu decor aplicat sub o formă de buton
în tehnica barbatinei; dimensiuni de 13 cm .
 Castron - se păstrează doar buza şi o parte din
perete, este şi acesta confecţionat din pastă fină de
culoare cenuşie, are diametrul la gură de 20 cm.
 Castron - este de asemenea fragmentar,
confecţionat din ceramică fină de culoare neagră, cu
un decor aplicat în formă de delfin sau lujer de viţă-
de-vie, cu un corpuşor bombat şi un diametru de
23,5 cm .
 Castron - fragment din ceramică fină de culoare
alb - gălbuie, având ca ornament pe toată suprafaţa
corpului liniuţe fine vertical incizate.
 Capace confecţionate din pastă semifină de culoare
cenuşie şi ai diametrul gurii de 15 - 24 cm.
 Fragment oală - aceasta are pereţii subţiri de
culoare alb - gălbuie din pastă nisipoasă cu urme de
mică. Are buza uşor răsturnată, de sub gât pe corpul
vasului şi sunt dispuse caneluri.
 Fragment afumătoare - confecţionat din pastă fină
de culoare alb - gălbuie şi se mai păstrează doar
piciorul şi o parte din fundul vasului.
 Mortaria - are un aspect de castron cu pereţii înalţi
şi groşi, atât pe pereţii vasului, cât şi pe fundul lui
sunt fixate pietricele de diferite mărimi. Pasta din
care este confecţionată este de culoare brună -
cărămizie54.
 Opaiţ cu ştampilă - are corpul rotund cu discul
având în relief redat capul unui copil, este străpuns
de două orificii şi sub bărbia copilului de un orificiu
mai mic pentru ventilaţie. Fundul opaiţului poartă

54
Ibidem, pag. 133.
27
 ştampila COMNIS. Ceramica este fină de culoare
cărămizie. Este singurul opaiţ descoperit în prezent
în Dacia ce poartă singur această inscripţie.
Tot aici s-au mai descoperit şi piese de podoabă şi anume:
un cercel de bronz, având diametrul de 2 cm cu ambele capete
uşor îngroşate; o piesă de vestimentaţie cu profil bombat tot din
bronz de formă rotundă şi cu un orificiu de agăţare şi cu diametrul
de 5 cm şi mai multe fragmente de aplici de dimensiuni mici, uşor
bombate, cu nervuri şi nodozităţi pe corp prevăzute cu câte două
nituri55; o fibulă cu corpul puternic profilat, cu nodozitate pe corp,
aceasta reprezentând o potiră nobilă, are corpul prevăzut cu o
nervură mediană, portgrava lată, piciorul fibulei terminându-se în
buton cu lungimea de 5 cm, lăţimea corpului de 2 cm.
Au mai fost descoperite şi 7 monede de bronz puternic
corodate, pe o monedă a fost reprezentată o legendă din limba
greacă, aversul prezintă un profil feminin, cu diademă şi privirea
spre dreapta, având o coafură din două şuviţe buclate pe ceafă,
reversul reprezentând o acvilă cu aripile deschise spre dreapta,
dedesubt un altar.
În anul 1962 au fost efectuate mai multe sondaje de către
Octavian Răuţ şi Gheorghe Lazarovici.
Despre această construcţie romană a circulat şi o legendă
pe care George Cătană a cules-o de la oameni şi a publicat-o sub
titlul „O legendă din bătrâni”.56
De asemenea, George Cătană mai povesteşte cum a fost
aleasă vatra satului de astăzi. Se spune că, „fiind satul în calea
hoardelor păgâne (turcii), care se strecurau adesea pe acolo, baba
Giana se zice că a poruncit să se mute satul la deal mai spre sud,
la loc mai ferit. Oamenii au voit a-l pune în lunca pârâului
Pogonici, dar iarăşi bana Giana nu i-a lăsat, zicând că aici
furnicile le mănâncă copiii mici din leagăn, şi aşa s-a pus temelia

55
Ibidem, pag. 134.
56
George Cătană, Rozuna, Doamna Florilor, Editura Facla, Timişoara, 1974, p. 1974-188.
28
satului nou, unde se află astăzi, mai spre sud de la drumul
judeţean.”57
Despre existenţa acestui sat până în anul 1548 nu avem
date, însă sunt multe legendele legate de aceste meleaguri, legende
pe care George Cătană, marele folclorist bănăţean, le-a adunat în
scrierile sale.
Prima atestare documentară a localităţii Valeadeni este în
anul 1548, când printre comunele care au fost scoase din ghearele
turcilor este menţionată şi Valeadeni.58 De asemenea, în anul 1548
a participat la punerea Jenei în proprietatea lui Nicolae Annoka,
numitul Dimitrie Gatha, acesta fiind iobag din satul Vlodan
(Valeadeni) al nobilului Ştefan Wladan. Petru şi Mihai Macskasi
ipotechează în anul 1572 lui Nicolae şi Gaşpar tot pentru suma de
600 de forinţi satele Tincova, Delar, precum şi proprietăţile
parţiale ale pământurilor Secaş, Valedeanin (Valeadeni) din
districtul Caransebeş al judeţului Severin59.
În anul 1637 când Tivador Grigore Prebulan a fost
împroprietărit cu partea Pelegradului, au fost de faţă din satul
nostru Vallia - Denye (Valeadeni) şi din Vallia Vadului iobagul
Ladislav Tivodor şi Ilie Toth, primarul satului, Mihai Babonsi
Pârvu, Românul iobag a lui Petru Luncaviţa. Şi în anul 1641 sunt
pomeniţi mai mulţi iobagi din satul Vallia Denye (Valeadeni), ai
lui Nicolae Toth ca fiind vlahi.
Într-un document din 14 august 1643 Nicolae Măcicaş
doreşte să înapoieze lui Gaspar Toth şi lui Nicolae Toth şase sute
de florini pentru mai multe localităţi care au fost date acestora ca
zălog, printre care şi Valeadeni.60
În anul 1670 aga Osman a perceput în localitatea
Valeadeni impozit de 4 asperi pe fiecare casă61.

57
George Cătană, Comuna …, p. 134
58
Ibidem, p. 134; Nicolae Corneanu, Monografia Eparhiei Caransebeşului, Caransebeş, 1940, p.
598-599.
59
Pesty F., op. cit., p. 272.
60
Costin Feneşan, Documente medievale bănăţene (1440-1653), Editura facla, Timişoara, 1981, p.
181-182.
61
Pesty F., op. cit., p. 272.
29
 După o stăpânire otomană de 164 de ani, în anul 1716,
când Eugeniu de Savoya a cucerit Timişoara62, Banatul a fost
cedat Casei de Austria în urma Tratatului de pace încheiat la 21
iulie 1718 în localitatea numită Pazarevac (Pasarowit) din Serbia
între Imperiul Habsburgic, Veneţia şi Turcia, încetând astfel
stăpânirea turcilor aici.
Primul guvernator al Banatului a fost contele de Mercy,
care îndată după numirea sa în această demnitate elaborează un
plan de reorganizare numit „Haupt-einrichtungs-Werck”, pe care
Curtea Imperială îl aprobă în anul 1717 cu neînsemnate
modificări. Din punct de vedere administrativ Banatul a fost
împărţit în 13 districte şi anume: Cenad, Becicherec, Panciova,
Lipova, Timişoara. Ciacova, Vîrşeţ, Palanca Nouă, Lugoj, Făget,
Caransebeş, Almăj şi Orşova63.
În fruntea fiecărui district funcţiona un Verwalter (pre-
fect după istoricii mai vechi, administrator după înţelesul propriu
al cuvântului), având sediul în capitala districtului. El era ajutat în
centrele mai însemnate ale districtului de mai mulţi
Unterverwalteri (subprefect, sub-administratori). La rândul lor
districtele erau împărţite în mai multe cercuri (Kreis, ocoale).
Astfel, în anul 1774 localitatea Valeadeni făcea parte din
districtul Caransebeşului, cercul Bucoşniţei.64

2.2 Istoricul localităţii în epoca modernă şi

contemporană
Revoluţia de la 1848, aşa după cum se ştie, nu a soluţionat
probleme fundamentale pentru care masele de muncitori ţărani şi
nu numai, ci şi intelectuali s-au ridicat la luptă, dar au dat o
62
Costin Feneşan în prefaţa cărţii Banatul de la origini până în 1774, de J. J. Ehrler, Ed.âitura De
Vest, Timişoara, 2000, p. 19.
63
Raularian Rusu, Organizarea spaţiului geografic în Banat, Editura Mirton, Timişoara, 2007, p.
150.
64
Johann Jacob Ehrler, Banatul de la origini până acum (1774), Editura Facla, Timişoara, 1982. p.
131.
30
puternică lovitură rânduielilor feudale, îndeosebi desfiinţarea
iobăgiei. Şi în deceniile următoare cărăşenii s-au încadrat în cele
din urmă în lupta de eliberare naţională a românilor din Imperiul
Habsburgic.
În localitatea Valeadeni sunt reproduse scene ce intră în
orice portret robot al răscoalelor, „soldaţii se uitau cu duşmănie la
cei bogaţi ori la cei care făcuseră război. Ţineau conciliabule
secrete în care se îndemnau să jefuiască pe cei bogaţii. In comuna
vecină Brebul jefuiseră firma (...) Bainel, prăvălia Printz, casa
Ocolului Silvic şi casa notarială. La aceste devastări luaseră parte
şi cei din Valeadeni. Notarul din Brebu, Fekete Janoş, care era
notar al comunei Valeadeni şi care îşi bătuse joc de suferinţele
localnicilor e purtat pe uliţa satului urmat de un om cu săcurea
ridicată asupra capului, ba acum, ba acum să-1 ucidă. La
intervenţia unor fruntaşi din Brebu notarul este salvat. Locuinţa
notarului e devastată, nerămânând nimic întreg in ea.”65
Receptivă la idealurile româneşti de libertate şi unitate
naţională, populaţia acestei localităţi a participat cu entuziasm la
evenimentele din 1918, când au fost alungate autorităţile ungare
din zonă. Astfel, la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia printre
delegaţii români bănăţeni ce au semnat istoricul act de Unire,
întăriţi de peste cei 100.000 de participanţi la impresionanta
Adunare de pe câmpul lui Horea, s-a regăsit şi un localnic din
satul nostru Valeadeni, Valeriu Meda, acesta fiind delegat (titular)
al Societăţii române de lectură, secţia teologică Caransebeş.66
Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România au încununat
năzuinţele de veacuri ale poporului român.
În perioada dintre cele două războaie mondiale locuitorii
din satul Valeadeni, ca şi ceilalţi locuitori ai ţării, au fost martorii
luptelor electorale.

65
Valeriu Leu, Carmen Albert, Banatul în „Memorialistică” sau Istoria ignorată (1914-1919),
Reşiţa, 1995, p. 90-91.
66
Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu, Banatul şi Marea Unire 1918, Editura
Mitropoliei Banatului, Timişoara 1992, p. 232.
31
 În 1921 s-a promulgat reforma agrară care răspundea unor
mari necesităţi stringente, precum dezvoltarea rapidă a forţelor de
producţie, refacerea economică a agriculturii, consolidarea
poziţiilor economice şi politice ale burgheziei concomitent cu
slăbirea economică şi politică a moşierimii.
În anul 1923 localitatea Valeadeni se afla deja în plasa
Reşiţa judeţul Caraş-Severin, iar înainte cu vreo zece ani se ţinea
de cercul naţional al Delineştiului, dar după 1923 se ţine de cercul
notarial Brebu.67
Din anul 1923 şi până în prezent localitatea aparţine
centrului comunal Brebu, alături de satul Apadia.
Viaţa care se desfăşoară azi în sat este aceea pe care o
întâlnim în toate satele ţării la ora actuală. Dar ceea ce a făcut
localitatea Valeadeni deosebită este peisajul de pe aceste coline şi
într-un mod aparte Centrul Militar Antiaeriană care a fost înfiinţat
în anul 1984-1985 şi a rezista până în 2004.

2.3. Populaţia localităţii Valeadeni

În decursul istoriei localitatea Valeadeni a fost populată în
marea majoritate numai de români. În prezent, satul are 166 de
gospodării, dintre care numai 148 sunt locuibile, şi 291 de
locuitori.68 Locuitorii satului provin fie de aici, fie din satele
învecinate: Păltiniş, Ohabiţa, Delineşti, Brebu, Soceni, Ezeriş,
Zorlenţu-Mare, Copăcele, Ohaba-Mâtnic, Ruginosu, Mâtnicu-
Mare, Zorile şi din alt părţi. Prima menţiune despre numărul de
case este în anul 1757, unde se arată că satul Valeadeni avea 74 de
case, însă fără a se fi indicat numărul populaţiei.69
După acest an, 1757, numărul caselor şi al populaţiei a
început să crească şi în anul 1776-1791 se numărau în localitatea

67
D.J.A.N.C-S., Fond. „Colecţia de documente George Cătană, dosar 13 / 1923-1929, fila 1.
68
Arhiva primăriei comunei Brebu, Sat Valeadeni, fila 1.
69
I. D. Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, vol. I,
Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980, p. 224.
32
Valeadeni 145 de case, însă nici la această dată nu cunoaştem
numărul locuitorilor.70
Urmărind evoluţia populaţiei satului pe mai mulţi ani şi
numărul caselor avem următoarele situaţii:
Recensământul populaţiei pe anul 188071

naţionalităţi

Alfabetizaţi

Cunoscută
Ortodocşi
Populaţie

Germani
Maternă
Români

Izraeliţi
Limbă
Case

Alte

166 899 841 12 890 82 37 9 9

Recensământul din 190072

Alte limbi

Ortodocşi

ungureşte
scrie şi să
Populaţie

populaţie
localnică

maternă

citească
română

Ştiu să
Limbă
civilă

Total
Case

Ştiu
197 1035 1027 8 1035 341 5

Populaţia după vârstă 0-60 ani

0-5 6-11 12-14 15-19 20-39 40-59 60-

152 104 43 95 333 230 78

Recensământul din 191073

70
Ibidem.
71
Recensământul din 1880, Editura Staff, p. 118-119.
72
Recensământul din 1900, Editura Staff, p. 226-227.
73
Recensământul din 1910, Editura Staff, p. 114-115.
33
 Populaţia după vârstă 0-60 ani

0-5 6-11 12-14 15-19 20-39 40-59 60-

170 136 46 83 315 205 106

Recensământul din 193074

de familişti
Ştiutori de

Neştiutori
populaţie

pregătiri

Români
de carte
Total

carte

Ruşi
Alte
857 553 269 2 1021 1

Din cele relatate mai sus reiese că în decursul timpului

populaţia a scăzut. Dacă în 1910 erau 1061 de locuitori, în prezent
sunt doar 291 de locuitori, acest fapt mortalităţii ridicate şi
natalităţii scăzute.
Astăzi multe familii au tendinţa de a se stabili la oraş
pentru că acolo au loc de muncă mai bun, iar alţii au luat drumul
străinătăţii, ceea ce a dus la nelocuirea multor case din Valeadeni.
Cel mai răspândit nume în sat este de Jorz, urmat de Medu,
Bugărin, Ivan şi altele, iar pe lângă acestea fiecare mai poartă şi o
„poreclă”, aceasta s-a adăugat pe parcurs spre a deosebi pe unii de
alţii, mai ales pentru cei care purtau acelaşi nume de familie, iar
altele s-au atribuit ca urmare a unor însuşiri fizice. De exemplu,
„Cârnu” pentru că în acea familie a existat un bătrân care mergea
cocoşat.
În tabelele de mai jos vom prezenta rata natalităţii şi a
mortalităţii din perioada 1831-190675, 1906-200476, conform

74
Recensământul general al populaţiei din 1930, vol. II şi vol. III, p. 118-119.
75
D.J.A.N. C-S. Fond Parohia Ortodoxă Romană Valeadeni, INV. 200, Dosar 2 / 1831-1894, 4 /
1860-1895, 5 / 1895-1934,61/ 1831,1906.
76
Arhiva parohiei Valeadeni, Registrele Botezaţilor, Decedaţilor şi Cununaţilor, 1934-2008.
34
registrelor botezaţilor, cununaţilor şi decedaţilor de la parohia
ortodoxă Valeadeni:
Decedaţii 1831-1910, 1951-2008
1831-4 1838-14 1845-24 1852-17 1859-14 1866-17 1873-60
1832-8 1839-40 1846-58 1853-26 1860-24 1867-24 1874-46
1833-20 1840-21 1847-29 1854-38 1861-18 1868-21 1875-23
1834-30 1841-17 1848-47 1855-25 1862-43 1869-19 1876-42
1835-12 1842-23 1849-30 1856-42 1863-23 1870-26 1877-31
1836-26 1843-10 1850-25 1857-31 1864-18 1871-38 1878-28
1837-17 1844-14 1851-30 1858-43 1865-27 1872-49 1879-33
1880-21 1892-18 1904-58 1955-12 1967-10 1979-11 1992-9
1881-18 1893-21 1905-26 1956-21 1968-15 1980-22 1993-10
1882-30 1894-20 1906-25 1957-12 1969-14 1981-13 1994-4
1883-20 1895-22 1907-39 1958-13 1970-10 1982-8 1995-9
1884-37 1896-27 1908-27 1959-11 1971-17 1983-6 1996-14
1885-19 1897-23 1909-25 1960-7 1972-9 1984-12 1997-2
1886-20 1898-31 1910-36 1961-15 1973-10 1985-17 1998-2
1887-13 1899-15 — 1962-13 1974-10 1986-17 1999-0
1888-17 1900-30 1951-14 1963-8 1975-16 1987-14 2000-1
1889-34 1901-33 1952-20 1964-18 1976-13 1988-14 2001-8

Cununaţii 1832-1906, 1952-2004

1832-14 1851-7 1870-9 1889-5 1952-1 1971-16 1990-5
1833-3 1852-10 1871-9 1890-6 1953-3 1972-11 1991-1
1834-7 1853-10 1872-9 1891-14 1954-3 1973-11 1992-3
1835-4 1854-19 1873-13 1892-8 1955-2 1974-6 1993-0
1836-20 1855-7 1874-6 1893-9 1956-- 1975-7 1994-2
1837-7 1856-10 1875-8 1894-9 1957-4 1976-11 1995-0
1838-7 1857-11 1876-9 1895-11 1958-3 1977-3 1996-2
1839-11 1858-2 1977-12 1896-4 1959-1 1978-11 1997-1
1840-10 1859-3 1878-5 1897-8 1960-3 1979-5 1998-0
1841-17 1860-3 1879-8 1898-2 1961-1 1980-6 1999-0
1842-13 1861-17 1880-8 1899-10 1962-3 1981-4 2000-0
1843-3 1862-3 1881-11 1900-11 1963-3 1982-4 2001-4
1844-6 1863-3 1882-10 1901-17 1964-1 1983-1 2002-0

35
 1845-11 1864-4 1883-10 1902-8 1965-5 1984-10 2003-0
1846-14 1865-5 1884-7 1903-8 3966-1 1985-2 2004-0
1847-8 1866-19 1885-6 1904-6 1967-5 1986-7 2005-0
1848-4 1867-19 1886-8 1905-4 1968-10 1987-2 2006-1
1849-15 1868-15 1887-8 1906-13 1969-9 1988-3 2007-0
1850-8 1869-13 1888-12 — 1970-10 1989-3 2008-0

Botezaţii 1831-1905, 1934-2004

1831-2 1842-9 1853-22 î864-26 1875-33 1886-30 1897-24
1832-28 1843-29 1854-36 1865-25 1876-45 1887-16 1898-25
1833-30 1844-38 1855-30 1866-39 1877-28 1888-24 1899-34
1834-24 1845-24 1856-21 1867-33 1878-35 1889-28 1900-33
1835-26 1846-31 1857-30 1868-34 1879-38 1890-22 1901-35
1836-29 1847-38 1858-25 1869-41 1880-38 1891-25 1902-24
1837-27 1848-23 1859-22 870-26 1881-28 1892-19 1903-35
1838-29 1849-37 1860-26 1871-42 1882-24 1893-30 1904-24
1839-30 1850-34 1861-14 1872-22 1883-42 1894-31 1905-29
1840-28 1851-18 1862-40 1873-27 1884-39 1895-25 —
1841-29 1852-36 1863-31 1874-48 1884-24 1896-45
1934-8 1944-14 1954-22 1964-17 1974-8 1984-5 1994-2
1935-18 1945-20 1955-15 1965-12 1975-10 1985-6 1995-3
1936-18 1946-22 1956-20 1966-10 1976-10 1986-9 1996-7
1937-15 1947-22 1957-19 1967-10 1977-7 1987-8 1997-2
1938-18 1948-22 1958-8 1968-5 1978-12 1988-2 1998-0
1939-15 1949-19 1959-12 1969-13 1979-8 1989-10 1999-0
1940-14 1950-20 1960-9 1970-5 1980-9 1990-5 2000-0
1941-15 1951-17 1961-12 1971-7 1981-6 1991-8 2001-4
1942-17 1952-24 1962-11 1972-11 1982-1 1992-8 2002-2
1943-9 1953-1-1 1963-11 1973-11 1983-2 1993-1 2003-3
2004-4 2005-4 2006-2 2007-3 2008-1

2.4. Eroii căzuţi pe câmpurile de luptă în primul război

ţi în al doilea război
Trebuie menţionat de la început că războiul este un lucru
nedorit de nimeni, pentru că el aduce numai pierderi de vieţi
omeneşti, iar urmările pot fi atât beneficii, cât şi pagube.
36
 Mai trebuie ştiut că ostaşii sunt trebuitorii statului pentru
apărarea vieţii şi a bunurilor cetăţenilor împotriva celor cărora vor
să le acapareze ţara. Desigur, statul este dator să înlăture cu
mijloace paşnice neînţelegerile dintre alte state şi el. Dar, când nu
se ajunge la o (mică) înţelegere atunci statul este nevoit să-ţi ia
toate măsurile de apărare.
La Valeadeni, soldaţii se uitau cu mare duşmănie la cei
bogaţi ori la cei care nu făcuseră armata, pentru că ei mergeau la
război şi ceilalţi nu.77 Acei soldaţi au plecat înrolaţi în război, dar
unii dintre ei nu s-au mai întors acasă, unii şi-au lăsat chiar şi
urmaşi de câteva luni. În timpul mobilizării, familiile acestora au
trăit doar din munca câmpului.
Din cauza pierderii unor vieţi omeneşti nevinovate,
Biserica Ortodoxă consideră războiul ca ceva rău. De aceea,
Bisericile se roagă pentru cei căzuţi pe câmpurile de luptă pentru
apărarea patriei noastre.
Pentru dovada de curaj pe care au dat-o soldaţii din
localitatea Valeadeni a fost ridicată o troiţă în memoria lor, peste
drum de biserică. După ce aceea s-a rupt, s-a refăcut alta în curtea
bisericii, unde sunt trecuţi cu numele, în felul următor:

Eroi din primul Război Mondial Eroi din al doilea Război Mondial

(1914-1918) (1940 -1946)

1. Cornel Nica Nr. 78, învăţător 1. Valeriu Franţ Nr. 60, învăţător
2. Dionisie Jorz Nr. 29 2. Ioan Ivan Nr. 4
3. Ion Jurjoniţă Nr. 135 3. Ioan Ivan Nr. 31
4. Petru Jorz Nr. 105 4. Cornel Ivan Nr. 51
5. Ion Toma 5. Cornel Jorz Nr. 60
6. Simioan Bocşan 6. Dimitrie Franţ Nr. 60
7. Florea Văleanu 7. Ilia Bugărin Nr. 98
8. Dimitrie Ivan Nr. 24 8. Petru Gherghe Nr. 55
9. Nicolae Jorz Nr. 148 9. Ioan Jorz Nr. 105
10. Pavel Becereaga 10. Martin Văleanu
11. Pavel Meda Nr. 117 11. Antănie Bugărin

77
Valeriu Leu, Carmen Albert, op. cit., p. 90.
37
12. Timotei Petrică 12. Andrei Jdean Nr. 47
13. Florea Leta Nr. 153 13. Petru Gudea Nr. 114
14. Florea Miu Nr. 100 14. Ioan Varadin Nr. 84
15. Ion Toma Nr. 5 15. Dimitrie Jorz Nr. 132
16. C-tin Ivan Nr. 20 16. Ioan Miciuţa Nr. 149
17. Istate Băbun Nr. 82 17. Petru Ivan Nr. 112
18. Petru Jorz Nr. 147 18. Ioan Micşa Nr. 62
19. Octavian Jorz 19. Petru Tudor Nr. 118
20. Ioan Jorz Nr. 103 20. Aurel Oprea Nr. 175
21. Dionisie Jurjoniţă
22. Ion Toma Nr. 124
23. Ion Frăţilă Nr. 19
24. Martin Popovici Nr. 145
25. Gheorghe Cinca Nr. 48
26. Ion Cinca Nr. 45
27. Ion Cinca Nr. 45
28. Emilian Iovita Nr. 111

În localitatea Valeadeni mai sunt ridicate trei cruci în

memoria celor trei Jorz: Cornel, Ivan Cornel şi Nica Cornel, de
către familiile lor.

2.5. Istoria Bisericii Ortodoxe din localitate

Biserica este locaşul sfânt, public în care se preamăreşte
Dumnezeu şi se cinstesc sfinţii. Biserica îi învaţă pe oameni
adevărul, cuvântul adevărului şi nu în ultimul rând îi sfinţeşte prin
Sfintele Taine şi-i conduce pe calea mântuirii prin slujiri săvârşite
de către preot, dar nu numai pentru că şi credincioşii sunt
coliturghisitori cu preotul. Ea este „mama” noastră, după cum
spune un sfânt părinte: „Nu poate avea pe Dumnezeu de Tată cine
nu are Biserica de mamă”.78
Credincioşii parohiei Valeadeni au avut din cele mai vechi
timpuri în satul lor o biserică în care se adunau duminica şi la

78
***, Catehism Creştin Ortodox, Bucureşti, 1990, p. 52.
38
sărbători la dumnezeiasca Liturghie şi la toate slujbele oferite de
această parohie. Aici îşi dezvăluiau dorinţele lui Dumnezeu şi cu
inima zdrobită, îngenunchind, Îl rugau să le fie sprijin şi ajutor în
nevoile lor de tot felul. Tot aici, în biserică, credincioşii primeau
sfaturi şi îndemnuri după care îşi conduceau zbuciumata lor viaţă.
Înainte de Biserica actuală a existat una de lemn din stejar
în anul 1790, de care s-au folosit tot secolul al XlX-lea79, ridicată
sub episcopul Ioan Gherghievici.80
Prima atestare a acestei Biserici de lemn este în anul 1775
cu hramul „Naşterea Născătoarei de Dumnezeu”81. Pe vechiul
altar s-a sădit un tei, după cum a scris preotul Gheorghe
Constantin în monografia parohiei din 1964.82
Biserica actuală s-a zidit pe vechiul loc al Bisericii de lemn
cu acelaşi hram, în mijlocul satului, alături de şcoală şi de căminul
cultural în anul 1909.
În anul 1966, sub îndemnul preotului Gheorghe Constantin,
biserica a fost acoperită cu tablă şi electrificată în 23 aprilie 1967.
Cel care a întocmit planul şi a condus lucrările de construcţie a
bisericii a fost inginerul arhitect Ioan Precup din Caransebeş.83
Pe temelia vechii biserici s-a constituit cea nouă din piatră
şi cărămidă în vara anului 1909 şi a fost sfinţită în ziua de Crăciun
(anul 1909) prin mandatarul episcopesc prezbiter Andrei Ghidiu
din Caransebeş.84
Cu ocazia sfinţirii bisericii celei noi şi-au luat adio de la
bisericuţa de lemn, cu streşinele plecate, cu ferestrele mici, cu
turnul de scânduri, cu crucea aplecată, dar în care sute de ani s-a
preamărit numele lui Dumnezeu.85

79
Pesty Fryges, op. cit., p. 272.
80
I. D. Suciu, R, Constantinescu, op. cit., p. 224.
81
Petru Bona, Episcopia Caransebeşului, Caransebeş,1995, p. 120.
82
Gheorghe Jurma, Vasile Petrica, Istorie şi artă bisericească, Ed. Timpul. Reşiţa, 2000, p. 115.
83
D. J. A. N. C-S, Fond. Colecţia de documente George Cătană, INV. 216, Dosar 13/1923-1929,
fila 3V.
84
Ibidem, fila3.
85
Gheorghe Jurma, Vasile Petrica, op. cit., p. 115-117.
39
 A existat şi un cor de 18 tineri în anul 1893, instruit în
cântări bisericeşti pe note, care a rezistat până în anul 1959,
condus de preotul Ioan Ferciug. Trebuie amintit însă şi învăţătorul
George Cătană care s-a remarcat în viaţa bisericească, fiind un
reputat cantor şi corespondent la „Foaia diecezană”.86
Pictura actuală datează din 1973-1974 şi a fost executată
de Elvira Dăscălescu în timpul păstoririi preotului Dionisie Nicola
căruia i se cuvine meritul, pentru că un an a slujit sfintei biserici
fără a-şi lua salariul, pe care l-a donat pentru realizarea picturii
bisericii. Aceasta a fost binecuvântată în anul 1975 în 12
octombrie de către I.P.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul
Banatului.87
Biserica are şi unele icoane foarte vechi păstrate în arhiva
bisericii. Ele sunt pictate pe lemn şi pe pleu (tablă), reprezentând
pe Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfântul Nicolae şi alţi sfinţi.
Unele sunt mari, de aproape 1 metru, iar altele mai mici, însă nu
au nici o inscripţie.
Biserica a avut confecţionată în anul 1774 o cruce de lemn,
care s-a păstrat pe prestol (masa altarului), după care a fost dusă la
muzeul de artă bisericească din Reşiţa, pe ea fiind sculptate scene
din viaţa Mântuitorului.88
Mai trebuie amintit că turnul bisericii actuale este îmbrăcat
în tablă de aramă. Există şi trei clopote: mare, mijlociu şi mic.
Fiecare clopot are câte o inscripţie.
Cel mare: „Donat de credincioşii din Valeadeni Reşiţa
1924”.
Cel mijlociu: „Donat de muncitorii din Valeadeni Reşiţa
1923”.
Cel mic: „Credincioşii Sfintei Biserici din Valea - Deni
Reşiţa 1921”
Începând cu anul 2009 parohia Valeadeni a trecut de la
gradul III la gradul II rural.
86
Ibidem.
87
Ibidem.
88
Ibidem.
40
 În 21 septembrie 2008 credincioşii parohiei Valeadeni
împreună cu preotul paroh Dumitru Tiuch au trăit o mare bucurie,
avându-i în mijlocul lor pe Prea Sfinţitul Părinte Lucian,
Episcopul Caransebeşului şi pe Prea Onoratul Părinte protopop de
Reşiţa Cătălin Nicolae Mirişan, precum şi un sobor de preoţi, pr.
Ioan Nicola, pr. Petru Dan, pr. Ştefoni Ioan din Scăiuşi şi Sfeia
Sorin din Câlnic.
În cadrul Sfintei Liturghii pr. paroh Dumitru Adrian Tiuch
a primit din partea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Lucian şi din
partea P. On. Părinte Protopop Cătălin Mirişan distincţia de
sachelar. Tot atunci şi credincioşii parohiei au răsplătit osteneala
Prea Sfinţiei Sale şi a Prea Onoratului Părinte Protopop cu o
medalie ca stimă şi respect, pe care scria „Har, pace şi
binecuvântare din partea credincioşilor parohiei Valeadeni”. Tot
în cadrul Sfintei Liturghii Prea Sfinţia Sa a sfinţit Sfânta masă,
bucurie şi mai mare pentru toată parohia deoarece au trecut cu
toţii prin Sfântul Altar.
După terminarea Sfintei Liturghii Prea Sfinţia Sa a
binecuvântat şi troiţa din faţa bisericii, troiţă existând din 1775,
restaurată de sculptorul Basista Duşan din Moniom pe spesele
credinciosului Pârvan Titu şi ale soţiei Niculina din Reşiţa.
Tot atunci prea Sfinţitul părinte Episcop Lucian a sfinţit şi
icoanele din exterior, făcute de credincioşi în locul celor vechi.
Apoi domnul Viorel Pistol, care a ajutat foarte mult biserica
noastră prin donaţii în bani (100.000.000 lei vechi) şi bunuri
(clădirea pentru centrală), a primit din partea Prea Sfinţiei Sale şi
a Prea Onoratului Părinte Protopop un act de cinstire şi preţuire
pentru efortul bănesc depus. În acest an 2009 domnul Viorel Pistol
a ridicat la Sfânta Biserică un loc pentru lumânări, în formă de
biserică în miniatură, costând aproximativ 1000 euro.
În luna septembrie a anului 2009 credincioşii parohiei se
bucură din nou de venirea P. S. Lucian în parohie, în ajunul
hramului „Nasterea Maicii Domnului”, la aniversarea a 100 de ani
de la zidirea bisericii, când va fi lansată şi această carte,

41
Monografia Localităţii Valeadeni, de pr. sachelar Dumitru Tiuch.
În acest cadru Prea Sfinţitul Părinte Episcop va binecuvânta şi
monumentul ridicat de Alina Gheorghiu, fiica satului, în memoria
lui George Cătană, la împlinirea a 65 de ani de la trecerea acestuia
la cele veşnice.

Lista preoţilor care au slujit la parohia Valeadeni:89

1. Vasile şi Daniil Popovici – 1749-1778;
2. Sofronie Popovici – 1778-1800;
3. Filip Frenţiu – 1800-1815;
4. Ioan Meda – 1839-1915;
5. Alexandru Trandafir – 1852-1889;
6. Emanuil Pirtea – 1915-1923;
7. Ioan Ivan – 1923-1938;
8. Dumitru Anuţoiu – 1939-1942;
9. Ioan Ferciug – 1942-1959;
10. Gheorghe Constantin – 1962-1969;
11. Dionisie Nicola – 1970-1996;
12. Holvasciuc Daniel – 1996-2000;
13. Ierom. Calist Câslariu pr. Misionar – 2000-2001;
14. Popescu Daniel – 2001-2005;
15. Dumitru Adrian Tiuch – 2005-prezent.
Trebuie amintit că preotul organizează cu copiii anumite
piese religioase în biserică la Crăciun, îi învaţă colinde, pe care le
cântă din poartă în poartă, pe la casele credincioşilor.
De multe ori, când este sărbătoare în timpul şcolii, copiii
merg o oră la biserică, unde cântă împreună cu ceilalţi credincioşi.
Astfel, biserica este pentru fiecare creştin ortodox o a doua
casă, a doua familie, pentru că ei numai aici uită de toate grijile
lumeşti şi încearcă să se gândească la Dumnezeu, să-i ceară
ajutorul în viaţă, pe pământ.

89
Arhiva Parohiei Valeadeni, Registrul Botezaţilor, Cununaţilor şi Decedaţilor 1934-2009.
42
2.6. Istoria Bisericii Penticostale
În localitatea Valeadeni se pare că primii sectari au apărut
în jurul anului 1980, în număr de 14 persoane, dar aceştia până în
anul 1985 nu au avut un loc de rugăciune, ci au mers în satul
vecin, Delineşti.90 În anul 1935 sunt precizaţi 5 nazarineni şi
anume: Măria Franţ-72 de ani, Petru Goia-28 de ani, Măria Goia-
28 de ani, Iosif Goia-70 de ani, Măria Goia-70 de ani.91
Aceştia nu au fost primiţi cu ochi buni de ceilalţi localnici,
care încercau să-i convingă să nu încerce să ademenească oamenii
din sat. Creştinii ortodocşii chiar au încercat de multe ori să-i
oprească să se adune în diferite case şi chiar i-au denunţat la
oficialităţile satului, pentru că erau o sectă ilegală şi încercau să
acapareze mulţi ortodocşi.
Casa în care se adunau după 1985 fără autorizaţie era cea a
familiei Fiu, iar mai târziu şi-au cumpărat casă (2004).
Trebuie menţionat că dacă în 1980 erau 14 persoane, la ora
actuală mai există 5 persoane (neavând copii).
Prea multe informaţii despre protestanţii din Valeadeni nu
se găsesc în documente, cele mai multe le-am dobândit prin
bunăvoinţa pastorului Ioan Bercean, originar din localitatea
noastră.

2.7. Istoria şcolii din Valeadeni

Şcoala elementară este zidită în anul 1893 şi este situată în
mijlocul satului, alături de Biserică şi Căminul Cultural.
Prima atestare documentară a şcolii din Valeadeni, existând
şi material arhivistic, este din 1882, cu 131 de registre.92 Şi aici,
ca pretutindeni de altfel, începutul ştiinţei de carte s-a făcut pe
lângă biserică. Fiind sub influenţa bisericii, învăţământul pleda
pentru supunerea oarbă faţă de stăpânitori. „Suportarea cu răbdare
a suferinţelor cauzate de muncile istovitoare şi de lipsurile

90
Informaţii de la Bercean Iona, 76 de ani, Valeadeni, Nr. 115.
91
D.J.A.N.C-S., Fond Primăria comunei Brebu, INV. 381, Dosar 6/1936, fila 109.
92
Grigore Popiţi, Conspectul arhivelor din banat, Bucureşti, 1950, p. 56-57.
43
materiale spre a dovedi astfel o viaţă fericită după moarte, erau
unele din obiceiurile urmărite de învăţământul feudal.93
Şcoala elementară din Valeadeni a funcţionat până în anul
1949 cu clasele I-VII şi după anul 1949 a funcţionat până în
prezent cu clasele I-IV.
În anul 1966-1967 s-au adăugat două săli de clasă la
vechea şcoală de 7 ani.94
Şcoala, de-a lungul timpului, a avut în vedere organizarea
de şezători duminicale la Căminul Cultural, de sărbători festive cu
ocazia diferitelor evenimente (Crăciun, Paşti), participarea
elevilor la diferite munci voluntare (plantarea pomilor, curăţenia
satului).
Limba de predare era şi este limba română, notarea elevilor
se făcea cu note de la 1 la 10. Învăţământul se ţinea alternativ, în
orele de dimineaţă orele de curs la clasă ţin 50 de minute şi
pauzele 10 minute.
Iată situaţia şcolară din cele mai vechi timpuri până în
prezent:
1801-180295 193096 1969-197097 2004-2005
Total elevi Nr. elevi Nr. elevi Nr. elevi
B F B F
25 112 96 48 3 5
Aceşti elevi după terminarea clasei a IV-a făceau naveta la
Brebu (3 km) pentru a-şi continua cursurile până în clasa a VIII-a.
Unii, după terminarea clasei a VIII-a îşi continuă studiile
mai departe la liceele din Reşiţa şi Caransebeş, iar alţii îşi întrerup
studiile şi rămân la munca câmpului, însă azi foarte puţini sunt
aceia care rămân acasă.

93
Victor Ţârcovnicu, Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 15.
94
D.J.A.N.C-S., Fond Primăria comunei Brebu, INV. 1324, Dosar 6/1966, fila 27.
95
Victor Ţârcovnicu, op. cit., p. 163.
96
D.J.A.N.C-S., Fond Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş, INV. 91, Dosar 105/1929-1930, fila
5.
97
Idem, Fond Primăria comunei Brebu, INV. 1324, Dosar 2/1970, fila 36.
44
 Şcoala a fost dotată şi cu o bibliotecă, care oferă volume
din cele mai diverse genuri literare, în număr de 255.98
Cel mai vechi învăţător de care se ştie a fost Antănie
Babun. Lui i-a urmat Ilia Franţ, apoi Constantin Meda şi din anul
1888 până în 1915 învăţător a fost George Cătană.99
Lista învăţătorilor care au predat în satul Valeadeni,
începând cu anul 1923:
1. 1923-1929 – Ivan Florica;
2. 1927- 1927– Voinescu Silvia;
3. 1929-1930 – Adam Ecaterina;
4. 1931-1932 – Chivu Zaharia;
5. 1931-1948 – Ionescu Vasile;
6. 1931-1948 – Ionescu Paraschiva;
7. 1934-1955 – Mândrea Petru;
8. 1948-1972 – Nicolae Zgârcea;
9. 1948-1949 – Cojocaru Agrafira;
10. 1949-1952 – Alexandrache Dumitru;
11. 1952-1955 – Pădureţu Măria;
12. 1955-1956 – Schmidt Elena;
13. 1954-1956 – Zeru Ana;
14. 1956-1974 – Tudor Titu;
15. 1959 – Jorz Felicia;
16. 1959-1960 – Roşoagă Ioan;
17. 1959 – Gavrilescu Victoria;
18. 1960 – 1966: Zgârcea Florica;
19. 1966-1967 – Petcu Ioan;
20. 1967-1969 – Silardi Aurel;
21. 1969-1970 – Braton Rodica;
22. 1969-1970 – Alexandru Livia;
23. 1970-1971 – Păcuraru Ruja Ivan;

98
Constanin Brătescu, Istorie şi cultură în arhivele Caraş-Severinului, Bucureşti, 1997, p. 92.
99
D.J.A.N.C-S, Fond Colecţia de documente George Cătană, INV. 216, Dosar 13 / 1923-1929, fila
3.V.
42
45
 24. 1972-1978 – Vuc Simion;
25. 1978-1990 – Silardi Constantin;
26. 1990 1992 – Juca Măria;
27. 1992 1994 – Roşea Elena;
28. 1995-1996 – Petrilă Elena;
29. 1996-1998 – Roşea Elena;
30. 1998-2000 – Holovchuk Angelica;
31. 2000-2002 – Dalina Borlovan;
32. 2002-2003 – Bătrânu Valerica – Măria;
33. 2003-2007 – Zăbăilă Măriuţa – Adriana;
34. 2007-2008 – Bugărin Ioan.
În prezent şcoala, nefiind suficienţi elev, s-a închis, copiii
frecventând Şcoala Generală cu clasele I-VIII „Sfântul Iacob”
Brebu.

2.8. Oameni de seamă ai satului Valeadeni

În decursul istoriei, în satul Valeadeni s-au născut sau au
venit şi s-au stabilit în satul nostru oameni de seamă prin numele
lor, activitatea depusă, scrieri, făcând cunoscut satul în ţară sau
chiar peste hotare.

George Cătană a fost o figură luminoasă a culturii

române din Banat, îmbogăţind satul nostru prin prezenţa sa şi prin
activitatea depusă. Folclorist, culegător, pedagog, povestitor şi
mare publicist, s-a născut la data de 20 septembrie 1865 în
localitatea Remetea - Pogonici din judeţul Caraş-Severin, fiul lui
Ioan şi al Trăiei.
Studiile gimnaziale le absolvă la Lugoj în anul 1880. Se
înscrie la Şcoala Normală (Preparandia) din Caransebeş (Institutul
Pedagogic Diecezan din Caransebeş). După 3 ani, în 1883,
absolvă acest Institut Pedagogic, înfiinţat de episcopul Ioan
Popasu, având printre alţii ca profesori pe Ştefan Velavan şi
Patriciu Drăgălina, care au fost cunoscuţi în acea epocă prin
46
studiile de pedagogie, psihologie şi prin manualele şcolare
elaborate.100

În anul 1888 a fost ales învăţător definitiv în satul

Valeadeni, unde s-a şi căsătorit cu o localnică, Ruja Trandafir,
fiica preotului Alexandru Trandafir. În satul nostru a predat timp
de 27 de ani. Datorită învăţătorului George Cătană, în anul 1893
şcoala primară din Valeadeni este reconstituită şi înzestrată cu un
inventar nou şi devine o şcoală model. În anul 1921 iese la pensie.
De-a lungul vieţii George Cătană nu s-a limitat doar la
activitatea strict didactică, ci şi-a îndreptat atenţia asupra
folclorului literar bănăţean, pe care l-a pus în valoare prin
numeroase publicaţii. Astfel, între anii 1893-1895 apar la Gherla,
Tipografia „Aurora" „Poveştile Banatului; la Braşov i-a apărut în
anul 1895 la Editura librăriei Ciurcu „Balade populare din gura
poporului bănăţean", urmate în secolul următor de alte volume.
În 1896, sub îndrumarea sa, se constituie Cercul cultural al
„Astrei”, cu cabinet de lectură, bibliotecă şi cor.101 Apare în anul

Constanin Brătescu, Istorie şi cultură în arhivele Caraş-Severinului, Bucureşti, 1997, p. 165.

100

Victoria I. Bitte , Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin,
101

Editura Timpul, reşiţa, 1998, p. 53.

47
1898 la Sibiu volumul „Viaţa şi faptele lui Ştefan Vodă cel Mare
şi Bun, Domnul Moldovei”. Se mai tipăreşte la tipografia
„Aurora” din Gherla în anul 1901 povestea lui „Păcală şi
Tândală”. Tot la Gherla la aceeaşi tipografie în anul 1905
tipăreşte o culegere de piese scurte de teatru pentru ţărani,
intitulată „Teatru la sat”. „Poveştile populare din Banat”, apare
în 1908, editată de librăria „Ciurcu” din Braşov.
În anul următor, în 1909, tot la Braşov tipăreşte varianta
bănăţeană a Mioriţei. Din lumea poveştilor şi chipuri şi graiuri din
Banat, culege din „gura soldaţilor” „Flori din război”, versuri şi
le tipăreşte în anul 1919 la editura şi tiparul Librăriei Diecezane
din Caransebeş. În 1924 publică volumul „Din lumea poveştilor”,
tot la editura şi tiparul Llibrăriei din Diecezană. Tot în acest an
vede lumina tiparului „Chipuri şi graiuri din Banat”, volumul 1,
cuprinzând poveşti, nuvele şi schiţe originale tot la Editura
Diecezană din Caransebeş. În 1927 apare „Chipuri şi graiuri din
Banat”, volumul II, tot la editura Diecezană din Caransebeş.102 În
anul 1929 revista „Semenicul” depune la rubrica „Figuri
bănăţene" fotografia lui George Cătană, de mărimea unei pagini,
însoţită de text, iar în paginile următoare publică „Finuţul morţii”,
poveste din Banat de George Catană, „auzită de la Ionăş Jeta,
mare povestitor din Valeadeni.”103
Postum i-a apărut în 1947 la Bucureşti, în colecţia „Cartea
satului”, sub îngrijirea lui Cornel Corneanu, „Cele mai frumoase
poveşti din Banat”, iar în 1956 apare la editura Tineretului, la
Bucureşti, în colecţia „Mioriţa”, „Poveşti populare din Banat”,
într-o ediţie îngrijită şi prefaţată de Marin Bucur.
George Cătană a mai publicat şi unele cărţi bisericeşti,
cum ar fi: Octoih Bogat, din anul 1907 şi alte ediţii.
De asemenea, el a colaborat cu peste 30 de publicaţii,
precum Drapelul din Lugoj, Luminătorul din Timişoara, Familia
din Oradea, Gazeta Transilvaniei din Braşov, Tribuna din Sibiu,
102
Ibidem.
103
Vasile Petrica, George Cătană (1865-1944). 130 de ani de la naştere, în Calendarul Românului
pe anul 1995, Editura Esotera, Bucureşti, 1994, p. 180-182.
48
Luceafărul din Budapesta, Românul din Arad, Foaia Diecezană şi
Lumina din Caransebeş, Semenicul din Lugoj şi multe altele.104
De-a lungul vieţii folcloristul George Cătană a adunat un
număr impresionant de cărţi în biblioteca personală, bibliotecă pe
care a donat-o Şcolii normale de învăţători „Ioan Popasu”. Din
păcate, evenimentele istorice de după 1944, epurările masive de
carte impuse încă de la fârşitul anului 1944 şi continuate în anii
următori au făcut ca această bibliotecă să se piardă. Puţinele
exemplare rămase (descoperite de profesorul Vasile Nemiş) au
fost donate Arhivelor naţionale din Caransebeş în anul 1975. 105
În registrul inventar al bibliotecii lui George Cătană
(păstrat la Arhivele naţionale din Caransebeş) sunt trecute pe 64
de pagini 1365 volume, cuprinzând manuale şcolare, literatură
didactică şi pedagogică, literatură şi folclor românesc, literatură
dialectală bănăţeană, cărţi de istorie, albume muzicale, precum şi
numeroase broşuri de popularizare a unor noţiuni şi practici utile
privind cultura pământului, economia de casă etc.106
Iată ce scrie George Cătană pe o filă de inventar despre
rolul bibliotecii în formarea sa ca intelectual:
„Din anul 1883, de când adică am absolvit pedagogia
confesională gr. Or. Română din Caransebeş am început mereu a-
mi aduna cărţi şi reviste şi a-mi înmulţi astfel biblioteca căci
văzând eu puţina mea pregătire, am crezut că pe cale
autodidactică să-mi câştig acele cunoştinţe pe cari nu am avut
norocirea de a mi le însuşi în şcoale. Aciastă bibliotecă mi-a fost
prietenul cel mai sincer şi iubit; departe de zgomotul lumii numai
aici în apropierea ei am simţit bucuriile lumii şi am gustat
adevărata hrană sufletească. Cu ea m-am mângâiat în zilele de
grea încercare şi tot ce am avut pe lume mai sfânt şi iubit – afară
de Dumnezeu – a fost ea, biblioteca mea. Cu soţia şi casnicii mei
– de altfel foarte buni – am avut mari neplăceri din cauza ei, căci

104
Ibidem, p. 181.
105
Constantin Brătescu, Cartea şi biblioteca în spaţiul cultural bănăţean până la 1918, Editura
Marineasa, Timişoara, 2004, p. 81-82
106
Ibidem, p. 81.
49
dânşii să nu mă vadă cetind ori scriind, eu însă nu pot fi
materialişti nu mă pot deslipi de carte până la moarte. Şi oh!
Doamne! De ce nu am putut avea fericirea de a studia şcoalele
cele înalte şi a cerceta bibliotecile cele mari, ce bogăţie şi spirit
m-aş fi câştigat şi cât aş fi putut fi folositoriu scumpei mele
naţiuni. Şi de ce, Doamne, nu mi-ai putut da cel puţin un copilaş,
să-l fiu lăsat să studieze după gustul meu? Dar ce gândesc,
Doamne, acela ce toate le poţi şi le ştii şi toate le rânduieşti după
voia ta, fie cum voieşti, că la tine e puterea şi mărirea a tatălui, a
Fiului şi a Sfântului Duh, amin! În veci mărire ţie!”107
În 13 iulie 1944 folcloristul, culegătorul, pedagogul,
povestitorul şi marele publicist s-a stins din viaţa aceasta
pământească.
Folcloristul şi culegătorul George Cătană a acordat o
atenţie şi strângerii unor date cu caracter istoric despre localitatea
noastră Valeadeni, păstrându-se în cadrul colecţiei de două schiţe
monografice cu unele referiri la urme de locuri încă din vremea
romanilor, populaţie, ocupaţii, port, învăţământ şi Biserică.108
În anii 1893 şi 1895 Nicolae Densuşianu a publicat în două
părţi „Cestionariul despre tradiţiunile istorice şi anticităţile ţărilor
locuite de români”. Pentru întocmirea acestuia, a trimis
chestionare preoţilor şi învăţătorilor din satele româneşti, sperând
să aducă lumină în istoria veche a ţării, date noi privind dacii sau
cucerirea romană, însă răspunsurile reflectă viaţa socială şi
spirituală a satului românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Un astfel de chestionar a ajuns şi la George Cătană. Răspunsurile
lui George Cătană despre obiceiurile, superstiţiile din Valeadeni,
au fost însoţite de două scrisori adresate lui Nicolae Densuşianu
de către marele folclorist bănăţean. Iată câteva fragmente din
aceste scrisori: 109
107
Ionel Bota, Un alt document de la George Cătană, în Timpul (Reşiţa), an V, nr. 153 (1177) din 5
august 1994, p. 4, apud Constantin Brătescu, Cartea şi biblioteca în spaţiul…, p. 82-83.
108
D.J.A.N.C-S, Fond Colecţia de documente George Cătană, INV. 216, Dosar 13 / 1923-1929.
109
Oliver Velescu, Documente privind viaţa spirituală a ţăranului bănăţean de la sfârşitul
secolului al XIX-lea. Contribuţii la monografia satului Valeadeni, în Mitropolia Banatului an XVI
(1966), nr. 10-12, Timişoara, p. 688-701.
50
 „Căpătând numai cu câteva săptămâni mai înainte
Cestionarul D-voastre, îl cetii cu luare aminte şi mă grăbii a Vă
da răspunsurile aici alăturate.
Cred că acestea sunt neînsemnate şi puţin vă vor putea
folosi; eu însă numai atât am putut face. Alte date la întrebările
din cestionariu nu am putut aduna.
Şi să mă credeţi Stimate Domnule, eu sunt omul acela care
nu îndemnat de cineva ci din îndemnul propriu umblu anume spre
a câştiga date care vor servi celor competenţi şi erudiţi a scoate
din ele, orice lumină vor afla pentru completarea istoriei naţiunei
noastre.”110
„Primind Cestionarul D-voastră partea a II-a m-am
apucat să adun şi eu şi să răspund la câteva întrebări din numitul
Cestionariu ce le-am auzit de la bătrânii noştri.
…
Scriitorilor, cu deosebire celor poporali de li s-ar da mai
multă atenţie şi ar fi sprijiniţi şi încurajaţi, zău mult bine ar aduce
întreg neamului românesc; căci poporul de rând, el „talpa ţării”,
e acela care ne-a păstrat cu sfinţenie limba, legea, portul şi
obiceiurile strămoşeşti, aceste tezaure scumpe şi nepreţuite. Şi
numai aceste scumpe tezaure scoase de la poporul de rând ca
poveşti, balade, cântece, doine, hore, datini, ghicitori, proverbi,
frământări de limbă, zicături, obiceiuri etc., numai acestea zic,
vor servi celor competenţi şi erudiţi a scoate din ele orice lumină
vor afla, pentru completarea istoriei naţiunii noastre.
…
Ţăranul român, el e cel mai original, inteligenţa
(intelectualitatea) e mult-puţin, împodobită cu pene străine.
Scrierile poporale sunt şi ele cele mai originale şi cine
voieşte să studieze pe ţăranul român, silit e să studieze şi scrierile
poporale. Dar de unde să le studieze, dacă nu le avem.

110
Ibidem, p. 691.
51
 Încurajaţi şi sprijiniţi Domnilor! Oamenilor mari! Pe
oamenii cei mici!”.111
Colecţia de manuscrise a învăţătorului George Cătană a
constituit pentru noi un izvor foarte preţios de cunoaştere a
activităţii destul de bogate a acestui pedagog bănăţean.

Valeriu Meda112 s-a născut în anul 1887 în localitatea

Valeadeni, unde a şi dobândit cele dintâi noţiuni de scris şi de
citit. După câţiva ani a absolvit Facultatea de Drept din Budapesta
şi tot acolo şi-a susţinut şi doctoratul. După terminarea studiilor îşi
propune să rămână la Caransebeş ca avocat şi mai târziu ca,
rămânând aici până la moarte în anul 1944. În 1919 a fost numit
prim pretor de către Consiliul Diligent. Valeriu Meda a fost
participant la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie
1919, ca delegat (titular) al „Societăţii române de lectură", secţia
teologică din Caransebeş.

Micluţa Gheorghe, născut în 19 martie 1926 în satul

Valeadeni, a fost solist de muzică populară, fiind acompaniat de
orchestra Lazăr Cernescu din Caransebeş, dirijor fiind Nicolae
Perescu. A fost căsătorit şi are o fată. A decedat în 20 februarie
1980.

Blidariu Ana s-a născut în satul Valeadeni, unde aşi urmat

7 clase, avându-l învăţător pe Ionescu Vasile.
După absolvire celor 7 clase a rămas acasă din cauza grelei
situaţii materiale şi a războiului la care a participat şi tatăl, timp în
car a locuit împreună cu familia în Cornuţel-Banat. Tatăl fiind
rănit la picior în timpul războiului, s-a reîntors acasă, la puţin timp
cerând transferul ca dascăl în la Şcoala primară din satul
Valeadeni. Aici a profesat până la pensie, iar în anul 1984 a
decedat.

111
Ibidem, p. 692-693.
112
Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu, op. cit., p. 232.
52
 Terminând Şcoala pedagogică, Blidariu Ana a fost
repartizată la Zorlenţul Mare, unde a predat între 1950-1954, şi
apoi la Valeadeni timp de 2 ani, între 1954-1956, după care a fost
transferată la Reşiţa la Şcoala Nr. 1, între 1957-1959. Între anii
1959-1961 a predat la Şcoala Nr. 4 Reşiţa, apoi la Liceul Teoretic
„Traian Lalescu” între anii 19611966. În perioada 1966-1971 a
fost dacsăl la Liceul Nr. 3 Găvândari, apoi la Şcoala generală nr.
6, în perioada 1971-1981, de unde a ieşit la pensie.

Ştioponi Ioan s-a născut în 1931 în satul Valeadeni din

părinţii Alexandru şi Ana. A urmat şcoala primară în satul natal şi
clasele V-VII la Reşiţa, apoi trei ani la Liceul Silvic din
Caransebeş. S-a căsătorit cu Ivan Elena.
A fost instructor UTC, după care a ajuns consilierul
primului secretar al judeţului. A avut două fiice, Liliana şi
Manuela.

Preot Dionisie Nicola, născut la 6 noiembrie 1935, în

Valeadeni, fiul lui Mihai şi al Persidei Nicola.

53
 Şcoala elementară o urmează în satul natal. În anul 1950
urmează Şcoala medie de cântăreţi bisericeşti de 3 ani la
Caransebeş pe care o termină în anul 1953 ca şef de promoţie, cu
media 9,16, având recomandarea de a urma Institutul de grad
universitar din Sibiu. Se înscrie la şcoala de Muzică „Ion Vidu”
din Lugoj, secţia dirijori de cor şi nu urmează Institutul teologic.
În anul 1953 se căsătoreşte cu Maria Jorz, fiica lui Nicolae
şi a Valeriei Jorz din Valeadeni. Nu au copii.
Ziua a doua de Crăciun în anul 1969 este hirotonit diacon
la Catedrala din Caransebeş şi în duminica din 28 decembrie
1969, hirotonit preot de către Mitropolitul banatului Nicolae
Corneanu la biserica ortodoxă din Lugoj pe seama parohiei
Valeadeni, satul natal. A fost numit cu 1 ianuarie 1970, unde
păstoreşte 27 de ani până în 12 iunie 1997, când din cauza unei
boli necruţătoare trece la cele veşnice, regretat de consăteni,
datorită înfrumuseţării Sfintei biserici şi bogatelor roade
duhovniceşti. A rămas ca preot fiu al satului de vrednică
pomenire.113

113
Ioan Nicola, Biserica din Valeadeni (mss), Caransebeş, 2009.
54
 Jorz Petru s-a născut în 10 decembrie 1938 în Valeadeni
din părinţii Maria şi Petru.

În 1945 a început să dobândească primele noţiuni scris-

citit la Şcoala primară din Valeadeni. În 1957 s-a căsătorit cu Jorz
Elena, născută Petrica, având un copil, Elena.
Între 1962-1974 a lucrat la C.S.R. ca zidar şamotor. Între
1974-1984 a activat în Valeadeni ca preşedinte C.A.P. Tot în
această perioadă a fost viceprimar al comunei Brebu, iar la
unitatea militară ca magazioner principal.
Din 1958 a preluat ca organizator-instructor Ansamblul de
dansuri populare din satul Valeadeni, ansamblul activând până în
1961. Acest ansamblu a fost înfiinţat cu doi ani (1956) înainte de
către Hamat Anofel din Prisian cu un număr de două echipe, în
total zece perechi. Cu aceste perechi de dansatori Jorz Petru a dat
spectacole la Casa de cultură din reşiţa, obţinând locul I pe raion
şi la Timişoara, obţinând locul III pe regiunea Banat. Diplomele
sunt păstrate de către învăţătorul satului, Tudor Titu, în acelaşi
timp şi director de Cămin Cultural.

Preot Ioan Nicola, născut la 30 iulie 1939 în Valeadeni,

fiul lui Mihai şi al Persidei Nicola.

55
 Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar clasele V-VIII
la Zorlenţul mare între anii 1951-1954, apoi Seminarul teologic
Caransebeş între 1954-1959. în perioada 1959-1963 a urmat
Institutul teologic de Grad universitar din Sibiu la zi, fiind
licenţiat în teologie.
S-a căsătorit cu Ilinca Harambaşa, fiica lui Petru şi a Anei
din Zerveşti. Din căsătorie au rezultat doi copii Daniela-Elvira şi
Petru Ioan.
În ziua a doua de Crăciun a anului 1963 a fost hirotonit
diacon la Catedrala din Caransebeş şi duminică 29 decembrie
1963 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Banatului Nicolae
Corneanu în biserica ortodoxă din Lugoj, pe seama parohiei
Vrani, protopopiatul Oraviţa, numit cu 1 ianuarie 1964. a fost
transferat la cerere cu 1 iulie 1968 în parohia Băuţarul Inferior,
protopopiatul Caransebeş.
După 26 de ani în misiunea preoţiei, în anul 1990 cu 1
ianuarie a fost numit protopop interimar la Caransebeş datorită
evenimentelor din 1989, iar cu 5 februarie 1990 a fost ales de
preoţime protopop titular al Protopopiatului Caransebeş, unde a
funcţionat până la 1 iunie 1998, când s-a pensionat la limită de
vârstă.
56
 La 1 octombrie 2003 a fost reîncadrat la Episcopia
Caransebeşului, Sectorul Social-Misionar, iar cu 1 aprilie 2006
promovat responsabil la Sectorul Pastoral-Misionar al Episcopiei
Caransebeşului, unde funcţionează şi în prezent.114

Roşca Martin s-a născut în 8 martie 1940 în localitatea

Valeadeni, aici dobândind primele noţiuni de scris şi citit,
terminând clasele I-IV în anul 1951. În perioada 1951-1953 a
urmat şcoala din Zorlenţul mare.

Între 1953-1955 a frecventat cursurile grupului şcolar

U.C.M. din Reşiţa. Înte 1956-1958 a fost angajat al U.C.M.R. pe
postul de lăcătuş. În 1966-1967 a terminat Şcoala de maiştri, fiind
angajat din 1967 până în 1998 ca maistru la Grupul şcolar
Industrial Construcţii de Maşini Reşiţa. A fost căsătorit şi a avut
două fiice, Maria şi Neli, ambele urmând o facultate în domeniul
ingineriei.
În anul 1995 Roşca Martin a decedat.

Preot Petru Dan, născut la 28 martie 1941 în Valeadeni,

fiul lui Petru şi al Domniţei Dan.

114
Ibidem.
57
 Şcoala primară cu clasele I-II a urmat-o în satul natal, apoi
clasele IV-VII la Zorlenţul Mare, după care Seminarul teologic
din Caransebeş în perioada 1955-1960. Între 1960-1964 a urmat
Institutul Teologic cu Grad Universitar din Sibiu, fiind licenţiat în
teologie. S-a căsătorit cu Olimpia Puşcaş din Pecica, Timiş,
profesoară.
A fost hirotonit în timpul studiilor ca preot pentru parohia
Petriş, protopopiatul Lipova şi apoi transferat la cerere în parohia
Chesinţ, acelaşi protopopiat, unde a activat până la pensie în 2009.
are doi copii, Daniela şi Daniel Petru.115

Jorz Felicia s-a născut în 9 februarie 1942 în satul

Valeadeni. A urmat cursurile Şcolii Primare din localitate, apoi
cursurile gimnaziale la Reşiţa la Şcoala de muzică. După
absolvirea liceului a fost angajata Şcolii din satul natal ca
învăţătoare suplinitoare, apoi profesor suplinitor la Şcoala din
Târnova.

115
Ibidem.
58
 Deoarece activitatea didactică o atrăgea, şi-a continuat
studiile la Facultatea de Filologie din Timişoara, apoi la
Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, specializarea
limba română-limba italiană.
Căsătorindu-se, s-a mutat la Bozovici, unde soţul era
medic veterinar, familia integrându-se în comunitate. Începând cu
anul 1977 s-a mutat împreună cu familia la Reşiţa, unde a predat
la Şcoala Generală Nr. 11 şi la Liceul teoretic „Traian Lalescu” de
unde a ieşit la pensie în anul 1999. Felicia Jorz spune, referitor la
satul natal: „Îmi iubesc satul şi sunt mândră că-mi trag obârşia
dintr-un sat unde viaţa oamenilor n-a fost prea uşoară, ba chiar
aspră, dar oamenii au înfruntat greutăţile şi s-au dovedit vrednici
şi iubitori de tradiţiile culturale ce ne dau identitate.”

Ivan Cornel s-a născut în 6 februarie 1945 în localitatea

Valeadeni. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, avându-l
învăţător pe Zgârcia Nicolae. Clasele V-VII le-a urmat la
Zorlenţul mare, iar între 1960-1963 a urmat Şcoala profesională
la Reşiţa; între 1963-1967 – Liceul Teoretic Nr. 1 Reşiţa
(„Bastilia”); între 1967-1969 – stagiul militar; între 1969-1971 –
Şcoala tehnică de construcţii; între 1971-1975 – Şcoala de

59
subingineri „Eftimie Murgu” Reşiţa.

Între 1963-1970 a fost angajat al U.C.M.R. (lăcătuş şi

tehnician), apoi înte 1971-2004 a îndeplinit funcţia de subinginer
şi şef de birou organizare la I. M. R. În 2004 Ivan Cornel a ieşit la
pensie. Este căsătorit din anul 1971 cu Mărioara din Zorlenţul
Mare şi are o fiică, Cornelia.

Vălianu Ioan, fiul lui Ioan şi al Mariei, s-a născut în 5

martie 1948, în localitatea Valeadeni, judeţul Caraş-Severin.

În anul 1955 a fost înscris la şcoala primară din

60
Valeadeni, absolvind-o în anul 1959.
În anul 1960 a fost înscris la şcoala primară din Brebu,
terminând 7 clase în anul 1963, apoi în anul 1966 a absolvit
Şcoala profesională din Reşiţa. În anul 1971 absolvă Liceul seral
din Reşiţa, în 1979 Facultatea de Subingineri Reşiţa, iar în 2000
facultatea de ingineri Reşiţa, ambele facultăţi fiind absolvite la
profilul mecanic, specializarea tehnologia construcţiilor de maşini.
A lucrat la Uzina de Construcţii de maşini din Reşiţa, din 1966
până în decembrie 2003 ca lăcătuş mecanic, controlor calitate,
subinginer mecanic, maistru mecanic, subinginer principal,
inginer mecanic.

Iancov Ana-Ruja (născută Ţoanţă), fiica lui Dumitru şi a

Mariei, s-a născut în 1 Martie 1951, în satul Valeadeni, la casa cu
nr. 15, fiind primul copil născut după mai bine de 50 de ani în
casa familiei Ruja şi George Cătană. Astfel, se explică al doilea
prenume al Anei Iancov. Clasele primare, gimnaziul şi liceul le-a
urmat la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Reşiţa.

În anul 1977 a absolvit facultatea de Filologie din cadrul

61
Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca., specializarea limba
şi literatura română-limba şi literatura franceză.
Ca profesor de limba română şi limba franceză a predat în
mai multe şcoli din judeţul Caraş-Severin, între timp promovând
gradele didactice (definitivat, gradul I şi gradul II) în conformitate
cu prevederile Statutului personalului didactic din acea perioadă
(cu precizarea că a promovat gradul didactic I în anul 1990 cu
media 10).
În prezent este profesor titular la Şcoala cu clasele I-VIII
Nr. 7 din Reşiţa, pe catedra de limba şi literatura română.
Este căsătorită cu Gheorghe Iancov, profesor de istorie la
Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din reşiţa, având un băiat,
George Iancov, economist.
Despre alegerea profesiei Ana Ruja Iancov spune: „Trăind
într-o familie de dascăli (bunicul Nicolae Zgârcea – învăţător,
mătuşa Ana Blidariu la fel, învăţătoare, în plus poveştile auzite în
familie despre George Cătană, învăţător şi cel mai mare folclorist
bănăţean, în timpul copilăriei) era firesc să-mi doresc şi eu o
carieră în domeniu.
Îmi place lectura: literatura română, străină, dar oricând
recitesc cu plăcere basmele, poveştile, versurile din folclorul
românesc şi-n special cele ale lui George Cătană, căci «nu este
mai plăcută zăbavă decât cetitul».”

Andreş Ioan s-a născut în 22 octombrie 1951 în

localitatea Valeadeni din părinţii Ioan şi Elena. În 1966 absolvă
Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII din comuna Brebu, iar în anul
1970 este absolvent al şcolii profesionale cu durata de 3 ani în
meseria de sudor. Între 1972-1974 îşi satisface stagiul militar. În
1977 absolvă Liceul Industrial din Reşiţa, specializarea Utilaje în
Industria Siderurgică, după care, în 1983 urmează Şcoala de
maiştri cu specializarea Mecanică, pe care o absolvă în 1985. În
2009 este absolvent al Şcolii de maiştri cu durata de 2 ani,
specializarea Construcţii civile şi industriale.

62
 Între anii 1970-1978 a fost angajat al Combinatului
Siderurgic Reşiţa, având meseria de sudor. Între 1978-1990 a fost
maistru instructor la Liceul Industrial Nr. 1 din Reşiţa, iar din
1990 până în prezent este maistru instructor la Grupul Şcolar
Construcţii Montaj Reşiţa.

Silardi Constantin s-a născut în 29 ianuarie 1954 în casa

părinţilor Ioan şi Mileva Silardi.

A fost cel mai mic copil al familiei. Doi dintre fraţi, Elena
şi Cornel, au murit înainte de naşterea lui Constantin Silardi, iar al
treilea frate, Ion a murit în 1963 într-un accident de tractor, la nici
19 ani. Cursurile primare le-a urmat la şcoala sin satul natal, iar
63
clasele V-VIII la şcoala din Brebu. În anul 1969 a plecat la
Caransebeş, urmând cursurile Liceului „Traian Doda”. În 1970 a
renunţat la Liceul „Traian Doda”, la îndemnul tatălui şi a dat
examen de admitere la Liceul Pedagogic din Caransebeş, fiind
admis. După terminarea liceului a primit post de învăţător în
padina Matei, fiind transferat după trei ani în satul Valeadeni,
urmându-i la catedră fostului său diriginte din clasele V-VIII,
Simion Vuc.
În 1979 s-a căsătorit cu Dorina Silardi, iar în 1980 s-a
născut primul copil al familiei. În anul 1989 s-a născut al doilea
copil.
În anul 1990 s-a transferat la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1
din Caransebeş, unde a urmat şi Colegiul de institutori al
Universităţii de Vest din Timişoara, obţinând şi gradul didactic I.
În 2003 a fost detaşat la Centrul de plasament „Casa
Noastră” Zăgujeni în funcţia de director, unde lucrează şi în
prezent.
„Acum, când mă apropii de bătrâneţe, – spune Constantin
Silardi – mă gândesc cu drag la satul în care m-am născut şi la
oamenii lui deosebiţi. Toţi au fost crescuţi la şcoala lui Gheorghe
Cătană, în memoria căruia satul e obligat să facă mult mai
multe.”

Ionică Ivan s-a născut în 23 octombrie 1954.

64
 Şcoala primară a urmat-o în localitate, apoi Şcoala
Profesională, şi Liceul Industrial în Reşiţa.
A moştenit dragostea şi talentul de a cânta de la tatăl său,
alegând ca în viaţă să-şi cânte „satul, izvoarele şi locurile dragi”
unde a crescut.

Dragu Ioan s-a născut în 23 august 1954.

A terminat Şcoala Profesională U. C. M. Reşiţa, Liceul

Industrial Nr. 1 Reşiţa, apoi în1980 Institutul de subingineri
Reşiţa., din 1980 până în prezent participând la numeroase cursuri
de formare profesională.
Între 1972-1977 a fost angajat al U. C. M. Reşiţa, între
1977-1980 a fost maistru instructor la Liceul Industrial Nr. 1
Reşiţa, între 1980-2006 s-a reîntors la U. C. M. Reşiţa, ocupând
diverse funcţii (şef secţie, subinginer, tehnolog), iar din 2007 până
în prezent este angajat al U. C. M. Turnate SRL, ocupând funcţia
de Şef serviciu intern de prevenire, protecţie şi situaţii de urgenţă.
Este căsătorit şi are doi copii.

Gheorghiu Maria s-a născut în 17 ianuarie 1955 în satul

Valeadeni.

65
 Este absolventă în 1975 a Liceului Pedagogic
Caransebeş. Între 1975-1993 a fost învăţătoare la Şcoala Generală
cu clasele I-VIII din Delineşti, iar din 1993 ocupă catedra de
învăţătoare la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Reşiţa.
Este căsătorită şi are 2 copii.

Ivan Dorin Aurel s-a născut în 28 aprilie 1953, din

părinţii Ioan şi Maria.

A urmat şcoala primară în satul natal, gimnaziul în

66
reşedinţa de comună Brebu, şcoala profesională U. C. M. Reşiţa,
apoi Liceul Industrial Nr. 1 Reşiţa, pe care l-a absolvit în 1972. în
anul 1992 s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul
Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1997.
Din anul 1977 până în prezent este angajat al I. C. P. E.
H. Reşiţa, desfăşurând o activitate de cercetare-proiectare.
În anul 1977 s-a căsătorit, din această căsătorie rezultând
o fiică, Codruţa, studentă la Facultatea de Informatică din
Timişoara.

Marişescu Elena (născută Toma), s-a născut în 1 iulie

1954 în localitatea Valeadeni.

A urmat Liceul Pedagogic Caransebeş în perioada 1969-

1974. Din anul 1974 până în 1998 a fost învăţătoare la Şcoala cu
clasele I-VIII nr. 4 Moldova Nouă, între 1998-1999 a ocupat
catedra de învăţător la şcoala cu clasele I-VIII nr. 12 Reşiţa, între
1999-2002 la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 9 Reşiţa. Din anul 2002
până în 2006 a fost învăţătoare la la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7
Reşiţa, iar din 2006 până în prezent este învăţător titular la Liceul
teoretic „Traian Lalescu” din Reşiţa. De-a lungul timpului a
participat la mai multe cursuri de perfecţionare, de asemenea are
şi activitate publicistică, colaborând cu mai multe reviste de
67
specialitate.

Preot Ioan Babun, s-a născut la 18 iunie 1955 în

Valeadeni, fiul lui Constantin şi al Mariei Babun. Şcoala primară
a urmat-o în satul natal, apoi ciclul II la Brebu, după care
Seminarul teologic din Caransebeş între anii 1974-1979. Se
căsătoreşte în timpul şcolii cu Floarea Groza, fiica lui Mihai şi a
Floarei Groza din Măgura (Crâşma de altădată) în anul 1976.

Este hirotonit preot în octombrie 1979 pe seama parohiei

Iertof, protopopiatul Oraviţa, fiind transferat în 1981 la Băuţarul
Superior, protopopiatul Caransebeş. În anul 1985 este transferat
oficial la parohia inferioară Berlişte, protopopiatul Oraviţa şi în
1986 la Agadici acelaşi protopopiat. În 1987 renunţă la post şi
urmează Institutul Teologic din Sibiu. La intervenţia prot. Ioan
Nicola la Caransebeşului e numit pe seama parohiei Măgura, satul
soţiei, cu 1 iulie 1990, unde este şi astăzi. Are un fiu pe nume
Ioan.116

Lăzăroiu Elena, născută Ivan, a văzut lumina zilei în 18

octombrie 1959 în localitatea Valeadeni.

116
Ioan Nicola, luc. cit.
68
 Între 1966-1970 a uurmat Şcoala Primară din sat, după
care între 1970-1974 Şcoala Nr. 3 din Reşiţa. În anul 1978 a
absolvit Liceul Metematică-fizică din reşiţa, în 1982 Facultatea de
Inginerie Traian Vuia Reşiţa, iar în anul 1996 Facultatea de Drept
Alexandru Ioan Cuza Bucureşti. În anul 1981 s-a căsătorit cu
Octavian Lăzăroiu, având un copil, Adrian Ciprian care este
director al Consiliului Judeţean.

Arjocu Vetuţa, născută Franţă, s-a născut în 8 decembrie

1960 în localitatea Valeadeni, din părinţii Gheorghe şi Maria
Franţ.

69
 A urmat clasele I-II la Şcoala Primară din localitate, după
care clasele IV-VIII la Liceul Nr. 2 din Caransebeş. În perioada
1975-1979 a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Caransebeş,
după absolvirea liceului profesând ca educatoare la Grădiniţa cu
Program Normal Cuptoare Reşiţa, iar din 1985 ca învăţător la
Şcoala Generală Nr. 6 şi 12 Reşiţa (Liceul de arte Reşiţa). Din
2005, din motive de sănătate a ieşit la pensie. Este căsătorită din
1984 şi are doi copii, Paul Radu, absolvent al Politehnicii
Timişoara, în prezent doctorand şi Ana maria, absolventă de
Finanţe-Bănci, în prezent masterand.

Şandru Ioan Ilie s-a născut în data de 7 ianuarie 1961 în

localitatea Valeadeni. Clasele primare le-a făcut în satul natal,
între 1967-1971, avându-l ca învăţător pe Zgârcea Nicolae, iar
clasele gimnaziale le-a urmat în comuna Brebu. În anul 1979 a
absolvit Liceul Industrial Nr. 5 Reşiţa. Din anul 1981 este angajat
la UCM Reşiţa.

În anul 2007 a început să frecventeze cursurile

Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, Facultatea de Inginerie.
În timpul liceului Ilie Şandru şi-a descoperit vocaţia pentru
muzica şi folclorul bănăţean, dezlegând tainele saxofonului, fiind
membru al Ansamblului folcloric „Reşiţeana” până în prezent. Ca
membru al acestui ansamblu a avut multe satisfacţii, ducând şi
70
transmiţând atât în oraşele ţării, cât şi peste hotare tradiţiile
folclorului bănăţean şi ale satului natal, tradiţii pe care le-am
transmis şi copiilor mei.

Ana Vasile s-a născut la data de 12 mai 1961, în

localitatea Valeadeni, judeţul Caraş-Severin, doamna prof. univ.
dr. desfăşurând o prestigioasă şi laborioasă activitate atât în
domeniul administraţiei publice, cât şi în cel al cercetării
ştiinţifice, în special ca şi cadru didactic.

Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii

Bucureşti, doamna Ana Vasile a urmat cursurile acestei instituţii
de învăţământ superior pe perioada anilor 1981-1985, finalizându-
şi studiile de specialitate prin obţinerea diplomei de licenţă la
disciplina „Drept”.
Astfel, doamna Ana Vasile a debutat în administraţie în
anul 1985, ocupând pe rând funcţiile de secretar de primărie,
inspector, şef birou, şef serviciu şi respectiv director în cadrul
Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, din cadru
Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Ulterior, din anul 1997 şi până în prezent, doamna prof.
univ. dr. Ana Vasile ocupă funcţia de director executiv al Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-
Severin, asigurând coordonarea şi conducerea activităţii acestei
instituţii publice de specialitate.
71
 În perioada anilor 1993-1994, doamna Ana Vasile a
participat la un stagiu de specializare în administraţie, în cadrul
Institutului Regional de Administraţie Lyon din Franţa, stagiu care
i-a permis să îşi aprofundeze cunoştinţele obţinute în această
materie şi totodată să îşi diversifice experienţa profesională
dobândită, în acest sens.
Din punct de vedere didactic, trebuie precizat că activitatea
doamnei Ana Vasile a debutat în anul 1995, la Facultatea de Drept
a Universităţii Bucureşti. Mai exact, în perioada anilor 1995-2000,
doamna Ana Vasile a avut calitatea de doctorand, la disciplina
„Drept administrativ”, având ca şi conducător ştiinţific de lucrări
pe regretatul prof. univ. dr. Antonie Iorgovan.
Pe cale de consecinţă, ca urmare a acestei specializări,
doamna Ana Vasile a obţinut, în anul 2000, titlul ştiinţific de
doctor în ştiinţe juridice.
Încununarea carierei didactice a doamnei Ana Vasile s-a
materializat prin obţinerea de către aceasta, în cursul anului 2008,
a titlului didactic de profesor universitar doctor, calitate în care
doamna Ana Vasile predă şi în prezent cursurile de „Drept
administrativ"” şi respectiv de „Drept constituţional şi instituţii
politice” la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, din
cadrul Universităţii „Tibiscus” Timişoara.
De asemenea, în aceeaşi calitate de titular de curs, doamna
Ana Vasile asigură, ca şi profesor universitar doctor, predarea
cursului de „Drept administrativ” la Facultatea de Ştiinţe
Economice şi Administrative a Universităţii „Eftimie Murgu”
Reşiţa.
În anul 1995, doamna prof. univ. dr. Ana Vasile a devenit
şi membru al Institutului de Ştiinţe Administrative al României
„Paul Negulescu”, iar din anul 2008 a dobândit şi calitatea de
membru a Societăţii Academice de Ştiinţe Administrative
Bucureşti.
Ulterior, în cursul anului 1999, doamna Ana Vasile a
participat la Congresul European „Spre o cooperare dinamică cu

72
România”, întâlnire organizată la Angers, în Franţa. Cu această
ocazie, doamna Ana Vasile a susţinut o comunicare referitoare la
prezentarea reformei în domeniul protecţiei copilului din
România.
Tot datorită cunoştinţelor de specialitate şi respectiv
experienţei profesionale dobândite, doamna Ana Vasile a fost
numită în Colectivul de lucru constituit, de către primul ministru
al României, pentru elaborarea proiectului de lege privind regimul
juridic al adopţiei.
În aceeaşi ordine de idei, trebuie să menţionăm că a
participat la numeroase conferinţe şi seminarii de specialitate,
întâlniri de lucru care au fost organizate atât în ţară, cât şi în
străinătate, respectiv în Ungaria, Franţa şi S.U.A.
De asemenea, s-a remarcat şi prin lucrările de specialitate
pe care le-a publicat. În acest sens, precizăm că a publicat trei
cărţi de specialitate, dintre care una a fost publicată în două ediţii.
Mai mult decât atât, contribuţia doamnei prof. univ. dr. Ana
Vasile la îmbogăţirea literaturii de specialitate, din domeniul său
de activitate, s-a materializat prin publicarea de către această
persoană a unui număr de 30 de articole referitoare la diferite şi
complexe teme juridice, materiale care au fost publicate în
numeroase reviste de specialitate.

Pistol-Ivan Viorel, s-a născut la 27 decembrie 1963, în

localitatea Valeadeni.
A absolvit Liceul militar „Tudor Vladimirescu” în anul
1982, apoi între 1982-1985 a urmat Şcoala militară de ofiţeri
activi „Nicolae Bălcescu” Sibiu, iar în 1994 a absolvit Facultatea
de Ştiinţe economice şi Administrative din cadrul Universităţii
„Eftimie Murgu” Reşiţa.

73
 În perioada 1985-2001 a lucrat în cadrul Armatei Române,
fiind locţiitor comandantului pentru logistică. Din anul 2001 este
administrator al SC. MIKE SECURITY SRL, fiind şi acţionar
majoritar al firmei.

Babun Daniel Laurian s-a născut la 18 ianuarie 1966 în

localitatea Valeadeni. Primele două clase le-a urmat la Şcoala
Primară din satul natal, după care a frecventat şcolile din
Caransebeş şi Reşiţa.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi

Administrative din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa.
În prezent lucrează la Radio Reşiţa

74
 Petrică Viţa s-a născut în data de 25 iulie 1966 în satul
Valeadeni, un sat de munte. Părinţii, Ana şi Petru Viţa, şi ei fii ai
satului, au fost cei care i-au sădit în suflet încă de mic copil
dragostea pentru cântecul popular bănăţean, cât şi dragostea de sat
şi de locuitării acestuia.

În anul 1972, la vârsta de şase ani, Petrică Viţa urmează

şcoala primară la Reşiţa, „cu sufletul rămânând însă în satul unde
am văzut lumina zilei, unde am învăţat primele cuvinte şi primii
paşi.”
Rugându-l pe Petrică Viţa să ne aştearnă câteva rânduri
despre viaţa şi activitatea sa, iată ce scrie:
„La vârsta de 14 ani am început să cânt, abordând mai
întâi saxofonul. Dragostea pentru acest instrument, dar mai ales
pentru această meserie am dobândit-o sprijinit de tatăl meu de la
predecesorii mei, maeştrii ai acestui instrument, pe care i-am
văzut prestând această meserie la numeroase nunţi, rugi şi
sărbători al satului.
Mai târziu am trecut la taragot, un instrument preluat din
Ungaria, dar pe care românii l-au adoptat, el devenind apoi un
instrument tradiţional bănăţean. Atât la saxofon cât şi la taragot
am realizat numeroase înregistrări audio şi video la radio şi
televiziune, pe casete şi CD-uri, am participat la multe concursuri
şi spectacole, am cântat la nenumărate nunţi, botezuri, rugi şi
75
sărbători ale satelor şi oraşelor bănăţene, ducând mai departe
tradiţia familiei mele, moştenirea preluată de la tatăl meu Petru
Viţa, care a cântat şi el la saxofon şi de la unchiul (fratele
bunicului meu) Gheorghe Micluţa care a cântat vocal având şi
imprimate câteva doine bănăţene la radio Timişoara şi care cu
siguranţă s-ar fi bucurat să mă vadă că îi calc pe urme. În anul
1991 m-am căsătorit cu Ramona Viţa, împreună cu care am
realizat un frumos cuplu în lumea muzicii populare, iar în anul
1992 s-a născut fiica noastră Georgiana Viţa care şi ea la rândul ei
îmbină cu succes frumosul din muzica populară şi clasică.
Prin intermediul acestei meserii, alături de soţia mea
Ramona Viţa am străbătut lumea şi ţara, cântecul nostru ajungând
pe mai multe continente ale lumii: Europa, America de Nord,
Australia, bucurând sufletele românilor de acolo. Cu toate acestea,
eu nu am uitat niciodată de unde am plecat, am fost şi rămân fiu al
satului Valeadeni, unde mă întorc cu drag ori de câte ori am
posibilitatea să o fac.”

Roşca Neli, fiica lui Martin şi a Anei, s-a născut în 29

august 1967 în comuna Brebu.

În 1986 a absolvit Liceul Industrial Nr. 1 Reşiţa, iar în

2008 Facultatea de management financiar-contabil din cadrul
Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti.
Este căsătorită şi are o fată, Iana Silvana.
76
 Este manager de proiect în cadrul SC Hydro Engineering
S.A.

Pistol-Ivan Lenuţa s-a născut în data de 1 august 1969 în

localitatea Valeadeni. Este absolventă a Liceului economic din
Reşiţa. Din anul 1992 până în prezent este administrator şi
acţionar principal al SC. Ivan Patricia SRL.

Ionică Ştiopu s-a născut în localitatea Valeadeni în 6

ianuarie 1969 din părinţii Ana şi Petru.

De mic copil i-a plăcut muzica populară, începând să cânte

cu verişorul său Petrică Viţa şi cu unchiul său Ionică Ivan.

Dragu Maria Carmen s-a născut la 5 iulie 1973.

În anul 1991 a absolvit Liceul Industrial Nr. 1 Reşiţa, în
1997 a absolvit Facultatea de Inginerie – specializarea Utilajul şi
tehnologia sudurii – din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu”
Reşiţa. De la terminarea facultăţii până în prezent este cadrul
didactic. A predat la următoarele şcoli: 1997-2002 – Şcoala cu
clasele I-VIII Nr. 5 Reşiţa; 2002-2008 – grup Şcolar Industrial
„Alexandru Papp” Reşiţa; 2008-2009 – Grup Şcolar Construcţii
Montaj Reşiţa.

77
 În anul 2001 a absolvit cursurile postuniversitare de
Educaţie tehnologică din cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, iar
în 2009 cursurile postuniversitare de Informatică din cadrul
Universităţii de Vest din Timişoara, Secţia matematică-
informatică. Este căsătorită şi are un copil.

Elena Franţ (născută Dobândă), s-a născut în data de 8

octombrie 1976, este fiica Elenei Dobândă (născută Văleanu),
fiică a satului Valeadeni. Elena Franţ şi-a petrecut mare parte a
copilăriei în Valeadeni.

Este absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă

Didactică-Istorie din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu”. A
78
predat ca profesor de religie la Şcoala cu clasele I-VIII Nr 12
Reşiţa, la Şcoala Specială Caransebeş, la Grup Şcolar Construcţii
Montaj, apoi ca profesor de Istorie la Şcoala cu clasele I-VIII
Copăcele.

În 2001 s-a căsătorit cu pr. Cristian Franţ şi are un băiat,

Cristian.

Mateş Ioan Daniel s-a născut în 20 ianuarie 1980 în

localitatea Valeadeni. A terminat Liceul Economic Reşiţa, apoi a
absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative din
cadrul Univesităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa. În prezent este
doctorand anul 3 în cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

În perioada 1 martie 2004-12 septembrie 2004 a lucrat ca

economist în cadrul SC. Agro Banat SA Caransebeş; între 2004-
2008 a lucrat în departamentul Logistică al SC UCMR Reşiţa SA;
între anii 2006-2008 a fost economist în cadrul SC TMK Reşiţa
SA; din 1 septembrie 2008 până în prezent este angajat al SC
Electro Eurostar SRL, în acelaşi timp fiind şi profesor universitar
în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, începând cu anul
2007.

79
 Preot Dumitru Adrian Tiuch, s-a născut la 19 aprilie
1983 în Reşiţa, din părinţii Dumitru şi Ruja Tiuch din Valeadeni.

Şcoala elementară a urmat-o în Reşiţa şi Liceul Industrial

Construcţii de maşini în anii 1996-2000. în perioada 2001-2005 a
urmat Facultatea de Teologie ortodoxă Didactică-istorie, secţie în
cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa. În 2008 a absolvit
cursurile de master din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din
Arad. S-a căsătorit cu Floriana, fiica lui Iosif şi a Anei Lazăr din
Zlagna. Are un fiu pe nume Ioan Nicolae Fabian. A fost hirotonit
diacon şi apoi preot în iunie 2005, pe seama parohiei Valeadeni,
satul natal, unde funcţionează şi azi.

Şandru Maria Mirabela s-a născut în data de 22

septembrie 1983 în Reşiţa. Anii copilăriei, precum şi vacanţele le-
a petrecut la bunici în satul Valeadeni.
Clasele primare le-a început în anul 1989 la Şcoala
generală Nr. 12 din Reşiţa, afiliată Liceului de Artă „Sabin Păuţa”
pe care le-a finalizat în anul 1997. În paralele, în această perioadă
a studiat pianul, precum şi cursuri de istoria muzicii clasice la
Liceul de Artă „Sabin Păuţa”.

80
 În anul 1997 a început cursurile liceale la liceul mai sus
menţionat, studiind în continuare pianul sub îndrumarea
profesoarei Doina Stănescu, cursuri pe care le-a finalizat în anul
2001.
După obţinerea bacalaureatului, în anul 2001 a fost admisă
la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, secţia
instrumentală, specializarea pian, la clasa profesoarei universitare
Anghel Georgeta.
După absolvirea facultăţii, în anul 2006, a obţinut postul
de profesor de pian la Liceul de Artă „Sabin Păuţa” din Reşiţa,
unde activează şi în prezent îndrumând copiii în tainele muzicii
clasice.

Pr. Vălianu Casian s-a născut în 1985 din părinţii Ioan şi

Cornelia în localitatea Valeadeni. Între 1992-2000 a urmat Şcoala
Generală cu clasele I-VIII Nr. 2 din Reşiţa, în 2000-2004 Liceul
Teoretic Traian Vuia din Reşiţa, iar în 2008 a absolvit Facultatea
de Teologie-Litere din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
În anul Universitar 2008-2009 a urmat cursurile sistematice de
master al Facultăţii „Aurel Vlaicu” din Arad. Este căsătorit din
anul 2006 cu Dana Georgiana şi are doi copii, Maria şi Pavel.

Prin bunăvoinţa părintelui protopop Ioan Nicola, fiu al

satului Valeadeni, am obţinut o listă cu intelectuali ai satului
81
născuţi în perioada 1800-1930, despre care însă se cunosc prea
puţine date biografice:117

Filip Franţ, fiu al satului, preot în Valeadeni timp de 15

ani, din 1800 până în 1815. Nu se cunoaşte anul naşterii şi nici al
decesului.

Alexandru Trandafir, fiu al satului, preot în Valeadeni

timp de 50 de ani, între 1839-1889. A activat în paralel cu preotul
Ioan Meda timp de 37 ani.

Ioan Meda, fiul satului, preot în Valeadeni timp de 63 de

ani, între 1852-1915, sub păstorirea căruia s-a ridicat biserica în
anul 1909, fiind sfinţită în acelaşi an. Mormântul vrednicului preot
se află la intrarea în cimitirul parohiei în partea stângă.

Florea Ivan, născut în Valeadeni la 5 aprilie 1881, a fost

învăţător în satul natal o perioadă a vieţii sale, la pensie mutându-
se în Caransebeş, unde a şi decedat.

Teologul Ioan Vlădescu, s-a născut la 9 decembrie 1888

în Valeadeni. Nu se cunoaşte unde a activat şi când a decedat.

Cornel Nica, erou căzut pe câmpul de luptă în primul

război mondial, s-a născut la Valeadeni, fiind învăţător. În
memoria lui familia a ridicat o cruce vis-a-vis de biserică.

Ioan Ivan s-a născut la Valeadeni în anul 1902, a fost

preot în satul natal din 1923 până în anul 1938, timp de 15 ani. A
fost căsătorit cu Elisabeta. A avut o fiică pe nume Felicia,
căsătorită cu preotul Ioan Erciug din Ramna. A decedat la numai
36 de ani, în 1938. locul de veci se află în curtea bisericii, la
intrare, în partea stângă.
117
Ibidem.

82
 Valeriu Franţ, învăţător, s-a născut în Valeadeni, fiind
răpus pe câmpul de luptă în al doilea război mondial (1940-1944).

Andrei Franţ, învăţător, s-a născut în Valeadeni, activând

la Brebu, Valeadeni şi Zorlenţul Mare. A decedat în Timişoara.

Ioan Ivan s-a născut la Valeadeni. A fost inginer la

Uzinele din Reşiţa. Este pensionar şi domiciliază în Reşiţa.

Gheorghe Constantin, născut în Valeadeni, a fost inginer

la Uzinele din Reşiţa. Este pensionar şi domiciliază în Reşiţa.

Dumitru Jorz, născut în Valeadeni, a fost inginer

agronom. A decedat în Berzovia.

83
 CAPITOLUL 3
Etnografia satului Valeadeni

„…căci poporul de rând, el „talpa ţării”, e acela care ne-

a păstrat cu sfinţenie limba, legea, portul şi obiceiurile
strămoşeşti, aceste tezaure scumpe şi nepreţuite. Şi numai aceste
scumpe tezaure scoase de la poporul de rând ca poveşti, balade,
cântece, doine, hore, datini, ghicitori, proverbi, frământări de
limbă, zicături, obiceiuri etc., numai acestea zic, vor servi celor
competenţi şi erudiţi a scoate din ele orice lumină vor afla, pentru
completarea istoriei naţiunii noastre.” (George Cătană).

3.1. Habitatul
Specific pentru câmpia Banatului, gospodăriile au o
aşezare specifică, adică de curte închisă, au luat fiinţă datorită
măsurilor administrative ale colonizaţilor austrieci. Din acest
motiv, a dus la crearea satelor de un tip dreptunghiular cu unele
uliţe (străzi) drepte.

3.1.1. Locuinţa
Casele sunt aşezate simetric, apropiate sau depărtate unele
de altele, despărţite prin ziduri din scânduri sau cărămidă, iar
planul gospodăriilor a evoluat de la planul liniar la planul
dreptunghiular.118 Casele în vechime aveau o singură intrare din
afară spre interior pentru toate camerele. Intrarea era în „târnaţ”
(coridor). Din această încăpere se trecea în camera din mijloc
numită „vatra focului” şi din cea din mijloc se trecea la cea din
drum (stradă) şi tot din cea din mijloc se trecea la cea din grădină
(camera de zi).119

118
Dumitru Ţeicu, Arheologia satului medieval din banat, Editura Banatica, Reşiţa, 1996, p. 73.
119
Informaţii de la Bugărin Maria, 73 ani, Valeadeni, Nr. 119.
84
 Casa veche bănăţeană era monocelulară, cu pereţii formaţi
din împletituri de nuiele, lipite cu lut, cu acoperiş din paie de
secară sau trestie, fără tavan, având o vatră deschisă, fără coş de
fum.120 Casele vechi erau confecţionate din lemn de fag şi gorun
şi acoperite cu trestie şi cu şindrilă, după care au fost înlocuite cu
cele de piatră şi cu altele noi din cărămidă crudă, apoi arsă, care
era făcută de rromii care locuiau în sat, ori se procura de la
fabrică.
Planul tradiţional de tip longitudinal, de-a lungul timpului,
a fost înlocuit cu modele dintre cele mai diverse.
Fiecare locuinţă are cel puţin 3 sau chiar mai multe camere.
Una dintre cele dinspre stradă („drum”) este mai mare decât
celelalte. Camera poartă denumirea de „sobă” şi este destinată
odihnei membrilor familiei şi primirii oaspeţilor; tot în această
cameră se pune şi mortul pe masă cât timp stă în casă.
Locuitorii satului Valeadeni îşi construiesc singuri casele,
pentru că au existat în sat meşteri în lemn, cât şi în zidărie, ca de
exemplu în zidărie Bobun Martin, născut în 30 septembrie 1903.
În acest domeniu a lucrat din anul 1965 până în anul 1969.121 În
zilele noastre lucrător în lemn este Jorz Petru (Toma Dalea). La
construirea casei există credinţa că la orice casă sau construcţie
ridicată, pentru a dura necesită o jertfa animală. Astfel, la fundaţie
se pune un cap de cocoş, restul fiind consumat de meseriaşii
zidari. Când se termină de construit se pune pe vârful ei o ramură
verde de măr sau brad, o sticlă cu ţuică („răchie”) şi atâtea cămăşi
sau alte lucruri câţi meşteri au lucrat la această construcţie şi li se
împart lor. Mai trebuie menţionat că înainte de mutarea în casa
nouă trebuie făcută sfinţirea casei (sfeştania) de către preot. Şi tot
atunci se poate prinde praznic şi în fiecare an la acea dată se face
o masă festivă cu rudeniile. Intravilanul – „plaţul” casei- are o
formă dreptunghiulară de dimensiuni relativ mici, este
transmisibilă şi indivizibilă. Oborul (curtea) are şi ea dimensiuni
120
Erich Lammert, Hans GehI, Tipologia şi geneza casei băbeşti în Banat în Tibiscus Etnografie
1976 - 1978, Timişoara, 1978, p. 145.
121
D.J.A.N.C-S, Fond Primăria Comunei Brebu, INV. 1324, Dosar 28/1965-1967, filele 1 şi 5.
85
mici, dar nu în toate gospodăriile, şi tot o formă dreptunghiulară.
Astăzi curtea este împrejmuită de jur împrejur de anexe (grajduri,
„cuini” – bucătării de vară). În curte se intră pe o poartă mare,
care se poate deschide în două părţi pentru a intra cu căruţele sau
tractorul. Porţile sunt din material lemnos sau din fier.
Casele pe dinafară sunt tencuite („măltărite”), care mai de
care mai frumos ornamentate.
În satul Valeadeni, lemnul şi-a găsit o largă întrebuinţare în
confecţionarea pieselor de mobilier. În cameră („sobă”) se găsesc
de obicei două paturi cu căpătâie şi „răstoniţe” (scândură) şi în
faţă un scaun cu spătar sau fără spătar. Tipul de pat cel mai
răspândit a fost patul cu tăblii simple lipsite de elemente
decorative.122 Alături de cele două paturi mai există şi o masă şi
un dulap, tot în interiorul camerei există şi „şpoiertul”, care este
un cuptor cu plită din fontă, dar azi cele mai multe sunt din
cărămidă, în care se face focul pentru a găti mâncare.123
Locuitorii satului Valeadeni consumau cel mai mult
mâncăruri precum: curechi acru sau dulce (varză), mălai,
„pegmez” (dulceaţă), „coleşă” (mămăligă), pită, „păsulă” (fasole),
„crumpi” (cartofi), „clisă”(slănină) de porc afumată, lapte ouă şi
carne.
Elementele de decor din interiorul casei au fost în primul
rând ţesăturile, ca de exemplu pe paturi se aşezau „struface”
(saltele) care erau ţesute în 4 iţe din urzeală de cânepă şi erau
umplute cu gije de porumb, „cucuruz”, peste strufac se punea o
„poneavă” şi într-o parte era prinsă „siptă” (dantelă), peste acestea
două era pusă o „procoviţă” ( pătură).124
Luminarea casei pe dinăuntru, adică în „sobă”, era făcută
cu ajutorul lămpii cu petrol, care era atârnată de grinda casei şi
acest fenomen s-a petrecut până în anul 1959 când localitatea
Valeadeni a fost electrificată.125 Mai trebuie menţionat că satul
122
J. J. Ehler, op. cit., p. 45.
123
Informaţii de la Ursu Ioan, 70 ani, Valeadeni, Nr. 83.
124
Informaţii de la Bugărin Măria, 73 ani, Valeadeni, Nr. 119
125
D.J.A.N.C-S. Fond. Primăria comunei Brebu INV. 381 Dos. 19 / 1948, fila 2 verso
86
Valeadeni a beneficiat după electrificare şi de instalarea unor
telefoane, în anul 1970.126
Iată statistica locuinţelor pe diferiţi ani:
1948
Nr. locuinţelor
Cărămidă-beton Lemn-piatră Alte materiale
5 26 80

1900
Nr. locuinţelor
Pereţii casei din Acoperişul
Chirpici Lemn altceva Ţiglă Şindrilă Trestie sau
sau
pământ,
paie
8 189 4 151 2

1910
Nr. locuinţelor
Pereţii casei din Acoperişul
Chirpici Lemn Piatră Piatră şi Ţigl Şindrilă Şindrilă
sau altceva sau pământ ă sau paie
pământ cărămidă
- 238 38 2 97 151 30

3.1.2. Sălaşul
Numărul mai mare de animale a determinat sătenii să fie
preocupaţi de adăpostirea lor în condiţii cât mai bune. Sălaşele au
apărut ca şi adăposturi temporare pentru animale, răspândite pe
dealurile din vecinătatea satului şi pe vechea vatră a satului
Valeadeni. Dar se poate ca aceste sălaşe sau „colibe”127 să fi
apărut şi-n alt context: colinele şi munţii din apropierea aşezării
omeneşti au fost cele dintâi gazde ospitaliere pentru strămoşii
noştri. Aici au găsit oamenii păşuni bogate pe care le păşteau

126
Idem, Dosar 1 /1970, fila 25
127
Liviu Groza, Aşezarea neolitică de la Balta Sărată, în Banatica, Reşiţa, 1/1971, p. 69.
87
numeroase animale, de exemplu caii şi în special vacile; pădurea
le oferea lemnul de construcţie pentru foc, iar în vremurile de
arşiţe un adăpost pentru ei, dar şi pentru animale şi aşa se pare că
s-a ajuns la aceste sălaşe, unde stăteau luni întregi şi doar peste
iarnă veneau în sat.128 Ele erau de regulă construite pentru a se feri
de furia naturii, de multe ori se întindeau pe o suprafaţă
apreciabilă având o vegetaţie cu păşuni bogate. Sălaşul era
compus din: „colibă” (fie dreptunghiulară, fie rotundă)
confecţionată din nuiele cu pământ şi chiar unele din cărămidă.
„vatra focului”, „grajdiul” şi „şoprul”, „şura”:
 coliba: camera folosită ca şi dormitor;
 vatra focului: un fel de bucătărie;
 grajdiul: încăperea unde sunt adăpostite vacile şi
caii;
 şura: locul unde sunt adăpostite oile;
 şoprul: o anexă lângă sălaş unde sunt ţinute
uneltele şi utilajele de care are nevoie ţăranul.
Astăzi însă nu mai există nici unul datorită faptului că au
fost desfiinţate de către venirea colectivizării. Au existat înainte
de colectivizare aproape 30 de sălaşe cu fântâni şi au fost distruse
în întregime de către membrii C.A.P.129
În consecinţă sălaşele au apărut din nevoia oamenilor de a
fi ocrotiţi în mijlocul naturii atunci când aceasta se dezlănţuia. dar
şi pentru un trai mai bun pentru animale.

3.1.3. Animalele şi uneltele

Principala sursă de existenţă a ţăranilor, de asigurare a
hranei a fost cultivarea pământului şi creşterea animalelor.
Animalele sunt folosite de ţărani în lucrarea pământului mai uşor
şi altele pentru obţinerea unor produse.

128
Informaţii de la Ursu Ioan, 70 ani, Valeadeni, Nr. 83.
129
Informaţii de la Meda Elena, 78 ani, Valeadeni, Nr. 128.
88
 Cele folosite la cultivarea pământului sunt caii, dar în trecut
s-au folosit cel mai mult boii, iar celelalte care asigură obţinerea
anumitor produse care sunt valorificate pe pieţele din Banat sunt:
oile. caprele şi vacile.
Cu 10-15 ani în urmă cei care aveau oi mai multe îşi
cumpărau 1-2 măgari, folosiţi pentru a duce obiectele folositoare
ciobanilor atunci când mută oile de la sat la munte. Pentru că
drumul de la satul nostru la munte este lung şi inaccesibil pentru
autoturisme erau folosiţi aceşti măgari care pot merge o zi
întreagă cu anumite obiecte în spate „ghisagi”.130 Ciobanii
mergeau cam 4-5 zile până la munte mai mult prin păduri. Un alt
animal folosit de păstori este câinele ciobănesc, care asigură paza
oilor împotriva lupilor şi a urşilor.
De o importanţă majoră pentru ţăran sunt uneltele, pentru
că în agricultură omul nu putea lucra cu mâinile goale. Astfel, a
fost nevoit la început să-şi confecţioneze singur uneltele,
majoritatea fiind din lemn. dar cu trecerea timpului uneltele din
lemn au fost înlocuite cu cele din metal.
Printre multele unelte pe care le foloseşte ţăranul amintim
câteva mai importante:131
 căruţa sau „cocia”, din lemn toată, chiar şi roţile,
dar cu timpul i s-au pus roţi din cauciuc de la
maşini, aceasta este trasă de 2 cai sau numai unul;
 carul, tot ca şi căruţa, dar este tras de 2 boi;
 plugul din lemn la început şi după aceea cel de fier;
 grapa în formă dreptunghiulară din lemn, doar
colţii sunt de fier, mai nou este toată din fier. Este
folosită în agricultură, după aratul pământului
pentru a sfărâma pământul pentru a putea ţăranul să
semene;
 sapa din fier. iar coada este din material lemnos;

130
Informaţii de la Meda Ioan, 73 ani, Valeadeni, Nr. 129.
131
Informaţii de la Iacob Martin, 78 ani, Valeadeni, Nr. 121.
89
  coasa are o lamă foarte subţire cu o curbură din
fler, iar coada tot din material lemnos;
 grebla confecţionată în întregime din material
lemnos are o formă de piaptăn cu mulţi dinţi, dar
mai recent au apărut de plastic şi doar coarda din
lemn;
 furca sau „furcoiul” are 2 - 3 sau chiar 4 coarne din
fier, iar coada din lemn;
 secera are o lamă subţire din fier cu o curbură mai
mare, iar mânerul din lemn;
 semănătoarea pentru cultivarea (însămânţarea)
porumbului trasă de cal sau de tractoare;
 lopata din metal, în formă pătrată sau triunghiulară
cu o coadă din lemn etc.
Unele din acestea sunt folosite direct de om. iar altele cu
ajutorul animalelor. Apoi sunt unelte folosite cu ajutorul utilajelor
agricole, apărute în ultimii ani:132
 plugul cu 2 sau 3 brazde, complet din fier;
 grapa complet din fier;
 discul pentru sfărâmarea pământului, tot din fier;
 semănătoarea pentru însămânţarea cerealelor, tot
din fier;
 remorcă, trasă de tractor, având 2 sau 4 roţi din fier
şi lemn.
Aceste unelte şi utilaje sunt folosite de ţărani în lucrarea
pământului, pentru că este mai uşor, mai rapid şi chiar mai bine.

3.1.4. Portul popular

Ceea ce dă valoare ţăranului român şi-l poartă peste
veacuri cu demnitate sunt obiceiurile şi portul popular, primit din
moşi strămoşi, ca o punte ce vine să unească sufletele de-a lungul
vremurilor. Costumul tradiţional bănăţean se mai poartă câteva

132
Informaţii de la Tiuch Dumitru, 46 ani, Valeadeni, Nr. 119.
90
zile pe an, la ocazii (rugă sau sărbători mari).
Când privim la costumul popular, ne impresionează de la
prima vedere printr-o armonie perfectă de linii, modele şi culori,
pentru că se acordă foarte bine cu mediul, când este purtat, dar şi
cu formele corpului omenesc.
Costumul localnicilor satului Valeadeni a evoluat de la
simple forme de îmbrăcăminte ce ocroteşte omul de intemperiile
climei, la adevărate valori artistice,133 la adevărate capodopere
artistice, multe din ele luând chiar drumul pieţelor internaţionale.
Fetele tinere, în vechime, până la căsătorie se pieptănau cu
„chică” (coadă) lăsată pe „cârcă” (spate). Pe frunte şi la ureche
părul era făcut „cocor” (buclă), răsucit cu un fier încălzit în foc
numit „cleşte de păr” (ondulator). Femeile măritate purtau o
„cârpă” (batic) de mătase sau de „bircă” (lână) cu sau fără
„ciocoţi” (franjuri), care la spate cădea în colţ. Cârpa avea pe ea
toate formele de flori cusute cu mâna. Nevestele se legau cu cârpa
de mătase vara dinapoi şi cu cârpa de lână iarna pe sub barbă.
Pieptănătura specifică femeilor era „conciul” (cocul), o
pieptănătură realizată din părul împletit într-una sau două cozi,
dispusă rotund, oval sau altfel, fie în creştetul capului, fie pe
ceafa.134
Îmbrăcămintea populară la bărbaţi şi copii este alcătuită
din: cămaşă şi „izmene” de pânză ţesută în războaie de femeile lor
din cânepă, iar mai fină din bumbac cumpărat şi lucrat frumos şi
cu gust; cămaşa se poartă lungă până la genunchi, izmenele sunt
mai mult largi.135 Iarna poartă în picioare „cioareci” (ciorapi) de
lână albi ori „vânăţi” (albaştri) şi aceştia confecţionaţi tot de
femeile lor, în picioare unii mai poartă „obele” (ciorapi) cu opinci
şi curele, alţii cizme ori ghete, toate acestea purtate mai ales în

133
Elena Secoşan, Tipologia portului popular în Studii şi Comunicări de Etnografie - Istorie, vol.
II, Caransebeş, 1977, p. 97.
134
Jona Negioţă, Conci, ciupag, opreg – Comentarii etnolingvistice, în Tibiscum-Etnografie,
Timişoara, 1976-1978, p. 58.
135
D.J.A.N.C-S. Fond, Colecţia de documente George Cătană, INV. 216, Dos. 13 / 1923 - 1929,
fila 2.
91
sărbători. Unii mai poartă şi „tureci” (ciorapi, dar fără talpă) negrii
ori galbeni.136 Vara mai poartă în picioare „şlarfi” de lemn.
Peste cămaşă la mijloc se încing cu „brăciri” ori „prăschii”
(curea lată), late de 10-15 cm. Aceasta serveşte bărbaţilor „la a
vârî subt ea un cuţit sau o secure mică, precum şi de a introduce
bani în ea şi de cealaltă parte amnarul şi o pungă cu tutun”.137 Unii
se mai încing şi cu brâuri lucrate de femei, ornamentate cu flori
frumoase.
Pe cap poartă „pălării” vara, iar pe timpul iernii poartă
„clăbeţe” de culoare albă ori neagră.138
Peste cămaşă poartă un „ciurc” (vestă) de culoare neagră
sau vânătă de lână împodobit cu flori de „sânior” (aţe), apoi vine
„şuba” neagră ori vânătă, iarăşi cu „sâniori” (un palton), alţii mai
poartă „iancări” mai scurt ca şuba şi cu mâneci.139 Iarna poartă
„pieptar” şi „cojoc” alb ori galben. În pălărie vara poartă flori
(semenic), panglici naţionale şi alte flori naţionale. În clăbeţe junii
mai poartă şi „galbeni” (bani de aur).
Îmbrăcămintea populară la femei şi fete este alcătuită din:
cămaşă numită „ciupag” şi cea de jos „poale” nu sunt prinse unele
de altele. „Ciupagul” şi „poalele” erau la început cusute una de
cealaltă doar la femeile bătrâne, dar acestea sunt făcute din pânză
de casă (ţesute). Femeile tinere aveau „ciupagelele" şi poalele"
făcute din pânză fină cumpărată din „duchion” (magazin) şi sunt
lucrate pe umeri şi pe josul poalelor cu flori ori cu tăieturi ori cu
mătase şi după un timp cu „bănuţi” sclipitori şi simetric cusute de-
ţi râde inima privindu-le.140 La poale se mai foloseşte „cipta” albă
(dantelă) şi se mai pune şi la mână. ca şi la poale; poalele la brâu
se leagă cu o „brăcinăriţă” (aţă), care se pune în tivitura poalelor;
ciupagul la gât are „creţură” (strâns pe lângă gât).
În picioare cele mai bătrâne poartă „opinci” şi „obele”
136
Ibidem. fila 2.
137
***, Almanahul Banatului, Timişoara, 1994, p. 45.
138
D.J.A.N.C-S, Fond Colecţia de documente George Cătană, INV. 216, Dosar 13 / 1923 - 1929,
fila 2.
139
Ibidem, fila 2
140
Ibidem. fila 3
92
legate cu curele, cele tinere poartă ciorapi cu papuci negri, galbeni
ori albi. Alte femei, mai ales vara, poartă sandale ori „şlarfî”
cusuţi cu flori. Peste mijloc se încing cu brâu. Peste brâu cu
„brăciri”, dinainte cu „cătrinţe” ornamentate foarte frumos cu flori
făcute din „conzai” (aţă), „bănuţ” ori brodate. Dinapoi poartă tot o
„cătrinţă” ori „opreg” care este compus din două părţi: o parte de
ţesătură numită „petic”, un dreptunghi lung de la un şold le altul,
lat de vreo 25 de cm, iar ţesătura este aceeaşi, atât ca material, cât
şi ca tehnică ca la catrinţă.
Din latura inferioară a petecului atârnă fire lungi de „păr"
de lână de oaie. răsucite şi colorate în roşu. albastru şi negru şi
care sunt a doua parte a opregului,141 toate lucrate de mâinile lor
harnice şi de o mare frumuseţe.
Pe cap poartă cele tinere „mărămi” (batic) de mătase legate
sub bărbie, altele se învelesc cu marama şi se leagă dinapoi. Pe
cap şi la grumaz poartă şiruri de taleri, altele galbeni, mărgele şi
„flori scumpe” cumpărate ori şi flori naturale. În urechi poartă
cercei de aur (sub formă de boabe) şi în degete inele, faţa şi-o
vopsesc cu albele şi rumenele.142
În această manieră apare costumul sau portul popular
femeiesc din această zonă. conturat într-o puternică personalitate,
subliniată de duritatea materialului, uneori ce-i asigură existenţa
sau alteori de materialele mai fine care-i conferă un stil de lux.
apoi opulenţa decorului care se desfăşoară compact şi dens.143
Astăzi, portul localnicilor din Valeadeni şi nu numai este
obişnuit. Însă se mai poartă opincile, ciucurile, brâurile ţesute,
obelele şi costumele populare. Acum se poartă (atât femeile, cât şi
bărbaţii) cămăşi, pantaloni, îmbrăcăminte şi încălţăminte
cumpărate de la magazinele din Reşiţa şi din Caransebeş.

141
Informaţii de la Bugărin Maria, 70 ani, Valeadeni, Nr. 119.
142
D.J.A.N.C-S. Fond Colecţia de documente George Cătană, INV. 216, Dosar 13 / 1923 – 1929,
fila 3.
IS1
Elena Secoşan, op. cit., p. 99.
93
 3.2. Datini şi obiceiuri
Legate de viaţa omului s-au îndătinat anumite obiceiuri
începând cu: botezul, logodna, nunta şi ultimul act pe pământ şi
anume înmormântarea, dar şi datini legate de anotimpurile din
cursul anului şi anumite sărbători.

3.2.1. Obiceiuri legate de botez

Înainte de botez, familia trebuie să-şi anunţe naşii şi moaşa,
dar în comuna noastră cel care este naş este şi moaşă. Astfel, naşa
şi moaşa vin la casa noului născut, de unde moaşa ia copilul în
braţe pornind spre biserică, alături de naşă, care duce în mână o
lumânare împodobită cu flori şi materiale fie pentru noul botezat
sau pentru părinţi.
În timp ce pruncul este în biserică, mama este acasă şu nu
trebuie să stea jos deloc, ea trebuie să execute diferite lucrări la
care doreşte să se priceapă copilul când va fi mare. Dacă este băiat
mama trebuie să se facă că coseşte pentru ca pruncul să ştie să
cosească şi o grămadă de lucruri pe care in om trebuie să le
parcurgă în viaţă. Dacă este fată. atunci tot mama trebuie să facă
lucru de mână pentru fete. să citească, să socotească, acestea două
fiind valabile şi la băieţi.
După ce pruncul a fost botezat naşa primeşte pruncul din
mâinile preotului, îl aduce până în faţa casei, unde îl dă mamei
prin geamul deschis, iar moaşa duce lumânarea în casă şi o aşează
în fereastră.144
În vechime145, femeia gravidă nu ajungea să se îngrijească
de starea ei. de aceea se întâmpla ca ea să nască acolo unde se
afla. la sălaş, pe câmp sau în cel mai bun caz în casă. Era ajutată
de mamă. bunică să nască şi de moaşă care tăia buricul pruncului.
în primele zile după naştere (când sunt şi ursitoarele) moaşa
trebuie să aducă mamei mâncare pe care o pune într-o „cotăriţă”
(coş) după care pruncul trebuie să-l scalde în „troacă” (vas), unde
144
Informaţii de la Meda Elena. 78 ani. Valeadeni, Nr. 128.
Informaţii de la Iacob Martin, 78 ani, Valeadeni. Nr. 121.
145

94
pune şi apă sfinţită, se mai adaugă un petic de pânză nu prea mare
sub capul copilului, precum şi diferite obiecte: bani -să fie bănos,
oglindă - să fie curat, o pietricică - să fie răbdător ca piatra,
felurite flori - să fie drăgălaş ca florile, busuioc - ca antidot al
vrăjilor şi al farmecelor, aghiazma - să fie curat şi ferit de lucrurile
rele.146 Obţinerea molitvei de la preot era datoria moaşei când i se
punea numele.
În momentul punerii acestor obiecte în troacă moaşa
rosteşte cuvintele: ..să fie sănătos, norocos, voios şi frumos” (dacă
este băiat) sau ,.să fie sănătoasă, norocoasă, voioasă şi frumoasă”
(dacă este fată).147
Apa trebuie aruncată în acelaşi loc, de obicei la rădăcina
unei flori, a unui copac, înainte de asfinţitul soarelui şi numai pe
acea parte a „trocii” unde erau aşezate picioarele.
În timpul sarcinii femeii nu-i este permis să se mire de
ceva. pentru că astfel pruncul se va naşte cu unele particularităţi
de care s-a mirat mama; aceasta nu mănâncă nici un fruct
îngemănat, crezând că va naşte gemeni.
Pruncul nebotezat nu trebuie trecut hotarul zonei unde s-a
născut şi se crede că ele este supus puterilor rele. de exemplu de a
putea fi uşor „deocheat”, împotriva acestui „deochi” mama merge
la trei descântătoare să-i descânte pe acea aţă după care o leagă la
mâna pruncului. Un alt lucru important până la botez este că
pruncul nu se lasă singur în casă în nici un moment: dacă acesta
trebuie lăsat singur se pune lângă el un cuţit sau un obiect de fier
pentru ca lucrul cel necurat să nu vină la el.148
Descântecul care se face pe acea aţă roşie legată la mâna
pruncului este de exemplu:
„Fugi diochi dintre ochi
Din capul lui N şi din toate mădularele lui.
Cine te-o fi deochiat

146
Ghe. Ţunea. O. Doclin, Ciclul vieţii. Obiceiuri şi tradiţii la românii din judeţul Caras - Severin,
Reşiţa, 2001, p. 13.
147
Ibidem, p. 13.
148
Informaţii de la Meda Elena. 78 ani. Valeadeni, Nr. 128.
95
 Să fie crepat.
Cine o rămurit
Să fie plesnit...
Cu mătura te-oi mătura
Cu cuţitu te-oi tăia
Peste hotare te-oi mâna
Fugi didiochi, din capul lui
Şi din tot corpul lui”.149
Şi acesta se repetă de trei ori.
Pruncul în casa se ţinea într-o „troacă” de lemn (covată),
care se putea „ţuţula” (legăna) pentru a adormi pruncul mai uşor
sau pentru a nu mai plânge.
Dacă era nevoie ca mama să treacă o apă curgătoare cu
pruncul nebotezat, îl stropea înainte cu apă la gură.150
Dacă până la un an şi jumătate copilul nu vorbea, ducea la
moară pentru a fi băgat în coş, că se credea că atunci va vorbi (ca o
moară stricată). În drum spre moară dacă se întâlnea cu cineva şi
întreba: „Ce-ai în sac?” îi răspundea ,,Un gânsac”, „Pe ce îl dai”.
„Pe vorbe şi pe grai”.151
De remarcat este faptul că în vechime, dar şi acum, după
botezul religios al pruncului familia organizează o petrecere unde
se servea mălai, ciorbă, carne, „curechi”, „răchie” etc., însă azi
această petrecere este foarte amplă, nu se mai servesc coleşă,
mălai, ci prăjituri şi alte bunătăţi, iar mai mult se pune şi muzică
populară.
De remarcat este că şi azi se mai păstrează acest obicei, dar
nu în totalitate, pentru că tineretul nu le mai ştie şi nici nu crede în
aceste ritualuri şi obiceiuri.

149
Informaţii de la Bugărin Maria, 73 ani. Valeadeni, Nr. 119.
150
Klara Gazda, Din obiceiurile legate de naştere, căsătorie şi moarte, în revista Studii şi
comunicări de etnografie - istorie, Caransebeş, 1975, p. 185.
151
Informaţii de la Meda Elena, 78 ani, Valeadeni, Nr. 128.
96
 3.2.2. Obiceiuri legate de căsătorie ( nuntă)
La fel ca şi botezul, nunta este unul dintre cele mai
importante momente din viaţa omului.
Înainte de actul căsătoriei, se obişnuieşte a se celebra aşa -
zisa „peţeală”152 (cerere în căsătorie). Aceasta se face într-o
duminică seara când cuscrii se înţeleg despre condiţiile materiale.
Cu câteva luni înainte băiatul împreună cu părinţii se duc la naşi,
îl pune în temă cu ce are de făcut. Dacă naşii sunt mai în vârstă
predau ştafeta de naşi copiilor lor sau altor rude mai apropiate. În
cazul în care fata vine noră la băiat, nunta se desfăşoară la casa
băiatului, iar dacă băiatul merge ginere nunta se va desfăşura la
casa fetei.
Duminica cu o săptămână înainte de a fi nunta, mirele şi
mireasa îşi pun „giveri” (care îi duc la biserică) şi aceştia cheamă
în acea duminică vecinii, rudele şi prietenii. Fetele nu participă
niciodată la această chemare, numai băieţii. în vechime erau 3,
astăzi sunt puşi mai mulţi, 9. Ajunşi la casa invitatului chemătorii
(giverii) mirelui împreună cu ai miresei îi spun: „-Am venit la
dumneavoastră pentru a vă invita în ziua de... la nunta tinerilor...”,
la care cel chemat răspunde: „-Mulţumim frumos pentru invitaţie
şi să fie într-un ceas bun. Dacă vom fi în pace, vom veni cu
plăcere”.153
Sâmbăta înaintea duminicii de a chema se „chitesc”
„ploştile” (ornamentează) şi sâmbăta dinaintea nunţii seara se
adună vecinii naşului la casa acestuia pentru pregătirea
„steagului” de nuntă, o perdea agăţată pe un băţ de vreo 3,5 m şi
pe margine se pune împletitură de iederă şi pe mijloc broşe,
mărgele.
Duminică dimineaţa, în ziua nunţii, vine muzica la casa
mirelui, iar de acolo, dacă naşul nu este din acelaşi sat sau din sat
cu mirele, rudele mai apropiate împreună cu muzica merg după
naş. La naş acasă este întinsă o masă la care cei care au veni după

152
Informaţii de la Meda Ioan, 73 ani, Valeadeni. Nr. 129.
153
P. Pagu, Ritualul de nuntă din judeţul Caraş-Severin, în Tibiscum, 7/1988, p. 86.
97
el se ospătau, după care jucau câteva jocuri, iar apoi plecau toţi
spre casa miresei. Ajungând la casa miresei, aici nu li se dă voie
aşa uşor să intre în casă, doar după câteva glume şi după care se
intră în casă pe sunetele unui marş. Aici prima oară le se oferă o
„mică mireasă” pe care nu o refuză şi o cinstesc fiecare cu o sumă
de bani154 cerând apoi să fie adusă mireasa propriu-zisă. Li se
aduce mireasa propriu - zisă, muzica intonează „Mulţi ani
trăiască”, după care joacă, mănâncă şi din bucatele puse de
mireasă, apoi întreaga coloană pleacă spre biserică, unde se
săvârşeşte Taina Cununiei.
În faţa nunţii merg cai foarte frumos împodobiţi cu
„procoviţi" şi cu fonte colorate la picioare. În vechime duceau cu
„cocia" zestrea fetei şi căruţele ornamentate foarte frumos.155
După care de la biserică se mergea într-un cort pregătit, dar
mai nou la cantinele din Reşiţa şi Caransebeş, unde are loc masa şi
dansul până dimineaţa.
După terminarea servirii mesei, o rudă mai apropiată sau
altcineva mai vorbăreţ strigă darurile aduse mirilor.
Iată cum decurge o astfel de strigare: „ Hai la moară, hai la
moară / Cade piatră şi-1 omoară! / S-a socotit şi el / Cu baba lui /
Să cinstească cu vreun ban / Pe finuţa lu' domn căpitan”156;
„căpitan” este numit naşul. Se mai obişnuia de către naş să se
aducă un pom (brad) împodobit cu bani. Neamurile, afară de alte
„cinste”, mai oferă şi bani după posibilitatea materială şi gradul de
rudenie. Cel ce striga banii făcea glume la adresa nuntaşilor, chiar
şi alteori în termeni pornografici.
Mai era obiceiul, care se mai păstrează şi azi, furatul
miresei şi pentru a fi adusă mireasa înapoi giverii trebuiau să
plătească pentru a fi adusă, I se mai fura şi pantoful şi iarăşi
trebuia plătit de aceştia.

154
Ghe. Ţunea, O. Doclin, op. cit., p. 25.
155
Informaţii de la Meda Ion, 73 ani, Valeadeni, Nr. 129.
156
G. Lazăr, Obiceiuri de nuntă din judeţul Caras - Severin în Studii şi comunicări, Caransebeş,
1975. p. 208.
98
 Se mai practică şi „Jocul miresei” la care putea participa
oricine. Jocul începea cu o sumă destul de mică, care se aduna de
câte un givăr, sumă care la terminarea jocului era luată de mireasă.
La terminarea nunţii se face „dăruirea naşului” (cinstirea): I
se dă obiecte, mâncare, băutură, dar şi bani pentru osteneala pe
care a făcut-o.
A doua zi, în vechime, se mergea la o apă „Igăzău”,
curgătoare, mireasa era îmbrăcată în port naţional şi cuscrele de
asemenea într-un port ţărănesc la fel.
Aici, la această apă, se arunca mirele şi cu giveri şi alţi
oameni în apă şi copiii cu un „safei” (vas), găleată udau pe cei
care se uitau la cei din apă.
A treia zi (marţi) iar se adunau la casa mirelui neamurile şi
cei care au făcut mâncarea „păzitorii” şi îşi petreceau până
noaptea târziu.157
Trebuie menţionat că toate celelalte rituri, obiceiuri se mai
păstrează şi azi în afară de ziua a doua şi a treia, pentru că în ziua
de azi este un trai mai greu pentru locuitorii satului Valeadeni şi
nu numai.

3.2.3. Obiceiuri legate de înmormântare

Viaţa este cel mai frumos dar primit de om din partea lui
Dumnezeu, de aceea atunci când cineva drag sau orice persoană
cunoscută este chemat la Dumnezeu, produce în sufletul celor
dregi o mare durere. O stare de nelinişte şi adâncă nostalgie mă
cuprinde atunci când îmi reapar în minte cuvintele pline de adevăr
şi înţelepciune ale lui Constantin Brâncuşi: „începem să murim
din clipa în care nu mai suntem copii”158.
Obiceiurile de înmormântare diferă după vârstă şi sex, însă
în toate cazurile imediat după ieşirea sufletului se opreşte

Informaţii de la Iacob Martin, 78 ani, Valeadeni, Nr. 121.

157
158
Dumitru Jompan, Privire asupra organologiei ludice a unui sat, în revista Tibiscum, 8 / 1993, p.
303.
99
orologiul ca să se ştie că a încetat din viaţă159, se acoperă oglinzile
ca să nu se mai poată întoarce la familie ca strigoi.
Sicriul sau „copârşăul” este confecţionat fie în sat, fie este
cumpărat de la firme de specialitate în acest domeniu.
Dacă cel care „trage” să moară nu poate muri, chinuie,
atunci unul din membrii casei trebuie să se urce în podul casei
deasupra de mort şi să facă în rugăciune şi îi zice să îl ierte
Dumnezeu şi pe el şi pe alţii.160
Totuşi aceste obiceiuri au la bază şi anumite necesităţi
religioase: după ieşirea sufletului, corpul neînsufleţit nu se ridică
cel puţin două ore din pat, după care se ia şi se spală cu apă rece,
apoi este îmbrăcat în haine populare ori „neamţ” (pantaloni şi
sacou).
Din timp femeile îşi pregăteau şi lor şi bărbaţilor din timp
hainele pentru înmormântare şi alte obiceiuri necesare.
Decedatul, după ce este spălat, este îmbrăcat şi pus pe o
masă până a treia zi, când este băgat în sicriu şi femeile îl
„chitesc” (aranjează), i se pune în sicriu grâu, mac şi se spun
cuvintele „când aduni macul, atunci să mai vii la noi”, usturoi (ai),
rug pentru a nu putea ieşi, aţă, fir roşu şi negru şi se pune
împrejurul mortului.
În toate trei zilele cât mortul stă în casă, dacă era tânăr
veneau femeile bătrâne şi recunoscute „bocitoare” sau
„cântătoare” care cântă dimineaţa aşa -zisele „zorile”, versuri în
care se arată prin cuvinte de laudă acţiunea din viaţa celui decedat
şi păreri de rău că a părăsit pe cei dragi.161 Dar aceste zori astăzi
nu se mai ştiu, pentru că femeile bătrâne care ştiau acest ritual au
decedat.
În ziua a treia când este scos mortul din casă, cei din acea
casă nu ies din camera unde mortul a fost până nu răstoarnă masa.
Pe drum spre cimitir se răsfiră mac şi se spun aceleaşi vorbe ca şi

159
Ghidiu, I. Bălan, Monografia Caransebeşului, Timişoara. 2000, p. 283.
160
Informaţii de la Petrica Maria, 67 ani, Valeadeni, Nr. 118.
173
Informaţii de la Meda Elena, 78 ani, Valeadeni, Nr. 128.
100
la băgarea în sicriu şi la fiecare oprire (stâlp) pe care o face
preotul se pune dintr-o găleată jos cu ciocul (polonicul) apă. Când
mortul este ajuns împreună cu lumea la cimitir (mormânt), cei din
casă pun mâna pe sicriu şi zic: „Io trag de tine şi nu tu de
mine”162, după ce este tras pământul peste mort o femeie le dă
oamenilor (care au tras pământul) peste groapă pupi (colaci) cu
lumânări aprinse. După care la urmă de tot rămân 9 femei şi
ocolesc locul acela de 3 ori şi rostesc cuvintele: „Aici ai venit, aici
să stai, grija noastră să n-o ai”163. Şi pe drum până la casa
decedatului nu au voie să vorbească între ele sau cu cine se
întâlnesc. Când ajung acasă o femeie le dă acestor femei pupi de
la uşa „cuptorului” (sobă) în număr de 24 de pupi şi linguri şi în
acele linguri se pune apă sau „răchie” (ţuică).
Mai trebuie amintit că în sicriu se mai pun vase ca: farfurie,
lingură, cuţit şi alte obiecte cu mâncare în ele de la „pomana”
făcută; în buzunar se pune un piaptăn, o oglindă şi bani (să aibă să
treacă la vămile văzduhului), tot bani se mai aruncă în groapă
peste sicriu. De când a murit i se mai pune un pahar cu apă în
geam.
La priveghere, oameni din sat obişnuiau în vechime să
joace cărţi, să spună glume şi se serveşte ţuică, se vorbeşte despre
mort şi strigoi, se mai jucau şi diferite jocuri ca „Fântâna”. La
acest joc participau de regulă doar băieţii şi fetele.
„Fântâna”: Un băiat spune: -Am căzut în fântână! Ceilalţi
întreabă: Câţi metri are fântâna? Ele spune: Zece. Ceilalţi
întreabă: De ce nu poţi să ieşi? El răspunde: Nu pot să ies până nu
se „ţucă” (sărută) de 10 ori cutare fată cu cutare băiat. Tot aşa
jocul continuă până ce toţi băieţii şi fetele ajung să se sărute.164
În cele trei zile cât mortul stă pe masă, dimineaţa, la amiază
şi sera preotul vine la casa mortului pentru a-i face citirea
morţilor. Bătrânele cu talentul şi priceperea lor (bocitoarele) se
jelesc, adică se cântă după cel mort. Pe drum spre cimitir, rudele
162
Ibidem.
163
Ibidem.
164
Ghe. Ţunea, O. Doclin, op. cit., p. 49.
101
apropiate ale mortului bocesc şi ele cu cuvinte improvizate:
„Scoală (numele celui decedat), scoală, scoală, / Că tu ne-ai
povestit-o / încotro tu ai pornit-o / Dar cu şine te-ai sfăgit-o
(certat) / Dă şi tu ne-ai părăsit-o / O nu-ţ pare rău de noi / Că ne
laşi plini de nevoi / Tu dă noi n-ai ascultat / încotro tu ai plecat /
Şi frumos tu ce-ai gătat-o / La drum greu tu ai pornit-o.”165
Prânzişor (pomană) se pune în toată ziua de când a murit
până la o săptămână şi cheamă copii. Şi la o săptămână se face
mâncare şi se sloboade (adică o duce acea pomană la un neam
apropiat) şi o lasă cu tot cu vasele în care era pusă mâncarea. 166
După aceea se mai ţine pomană la 3 săptămâni, la 6 săptămâni (40
de zile), la jumătate de an şi la un an şi care vrea la 2 ani sau 7
ani.167
Trebuie menţionat că astăzi în comuna noastră toate aceste
obiceiuri se păstrează în totalitate doar acel rit al „Zorilor” nu se
mai cântă trei dimineţi pentru că acele bocete nu se mai cunosc,
căci cele care au ştiut aceste bocete au trecut şi ele pe lumea
cealaltă.

3.2.4 Obiceiuri şi sărbători de primăvară şi vară

Aproape toate obiceiurile din aceste două anotimpuri sunt
legate de unele sărbători ale credincioşilor ortodocşi, dar când au
apărut aceste sărbători nu se ştie, pentru că acestea s-au transmis
din generaţie în generaţie. Este de înţeles că moşii şi strămoşii
noştri credeau în puterile supranaturale ale duhurilor nevăzute168,
de care ei se păzeau, spre a nu le supăra, iar acestea, dacă le-ar fi
supărat, ar fi provocat diferite pagube în gospodărie, îmbolnăviri
sau chiar moarte în familie.
Unele din aceste obiceiuri sunt chiar adevărate sărbători şi
anume în Postul Sfintelor Paşti, în prima sărbătoare este „Sân
Toaderul”, când nimeni nu are voie să facă vreo muncă şi mai ales

165
Ibidem, p. 68.
166
Informaţie de la Meda Elena, 78 ani, Valeadeni, Nr. 128.
167
Ibidem.
168
Informaţii de la Petrica Maria, 67 ani, Valeadeni, Nr. 118.
102
să nu prindă caii la căruţă. În această zi se taie păr din coada
cailor, a vacilor şi a fetelor mari şi se pune la un pom altoit pentru
a le creşte la fel coada mare şi frumoasă ca la un altoi.169
În luna iulie, în perioada de vârf a muncilor agricole, au
apărut o serie de sărbători cărora mai târziu sătenii le-au zis
„sărbători băbeşti”, începând chiar să nu mai creadă în ele.
Această sărbătoare a Sfântului Ilie este urmată de
„Pantelimon”, „Sf. Ana”", „Măria Magdalena”, „Marina” şi
„Foca” care sunt ţinute cu mare stricteţe pentru a păzi recolta de
fân adunată în „clăi" de trăsnete care ar cuprinde claiele.
„Ziua Ursului” - 1 august este o zi în care nimeni nu are
voie să rostească cuvântul „urs”, pentru ca acesta să nu poată
provoca pagube în rândul animalelor.170
Trebuie menţionat însă că şi astăzi aceste sărbători
„băbeşti” sunt păstrate cu stricteţe.

3.2.5. Obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă

Această perioadă a sărbătorilor de iarnă este cea mai
aşteptată de către localnicii satului Valeadeni, dar şi mai ales de
copii, pentru că ei sunt cei mai activi. Obiceiurile de Crăciun îşi
au originea lor în evenimentele care s-au petrecut atunci în
Betleem cu ocazia Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Steaua
care a luminat şi a prezis Naşterea Domnului a trecut peste ani şi
s-a transformat într-un joc scenic plin de farmec, un dialog între
crudul Irod şi magii plini de har şi blândeţe. Sub această formă în
localitatea noastră copiii sunt instruişi de către preot şi merg şi
vestesc Naşterea Domnului. Iar cei mici în Ajunul Crăciunului
cum s-a făcut seară pleacă la colindat şi fiecare copil cântă câte o
colindă pe care o ştie mai bine.
Cea mai frecventă, adică cea mai cântată cântare de copii
este „O ce veste minunată!" şi cea mai veche colindă este „Bună
seara lui Ajun", dar care aproape nu se mai cântă. Această colindă

169
Informaţii de la Bugărin Maria, 73 ani, Valeadeni, Nr. 119.
170
Informaţii de la Iacob Martin, 78 ani, Valeadeni, Nr. 121.
103
are următoarele versuri: „Bună sara lu Ajun / Că-i mai bun a lu’
Crăciun / Că-i cu miei cu purcei / Cu copiii după ei / Dă-ne poame
că ni-i foame / Dă-ne nuşi că-s mai dulci / La anul şi la mulţi ani”.
Şi după rostirea acestor colinde copiii primesc colaci, cârnaţi şi
bani.
După aceasta tinerii aşteptau cu nerăbdare ca mâine zi
după-masa să meargă la „bal” la căminul cultural, unde era
muzică şi erau în costume populare şi dansau până dimineaţa.
Trebuie ştiut că acest „bal” în zilele noastre nu se mai ţine, însă
mersul copiilor cu colinda a mai rămas şi astăzi.
După această sărbătoare a Crăciunului copiii aşteaptă cu
nerăbdare anul nou adică „Revelionul”. Este de remarcat că în
seara de anul nou, în ajun, se face focul în faţa casei de fiecare cu
„tulei” (coceni de porumb), „cauciucuri”, lemne şi altele, dar
acestea le pregătesc, dar nu le aprind până când „harângul”
(clopoţel) de la biserică la ora 12 începe să bată, adică să
vestească venirea anului nou.171

3.2.6. Alte datini şi obiceiuri din Valeadeni

3.2.6.1. Ruga
Aceasta este o sărbătoare foarte mare şi foarte aşteptată de
localnicii satului nostru din cursul anului, cunoscută de oameni şi
sub numele de „negeie”. Acest cuvânt provine de la latinescul
„Nundiana, Nundiane” (bâlci, târg) şi înseamnă „o numeroasă
adunare de oameni”.172
Această rugă în localitatea noastră este serbată de două ori
şi anume prima dată în prima duminică după Paşti (adică
duminica Tomii) şi este de o zi şi a doua dată care se ţine este în
data de 8 şi 9 septembrie (Sfânta Măria mică) de două zile, pentru
că în această dată de 8 septembrie este Hramul Bisericii din
Valeadeni.

171
Ibidem.
172
Nicolae Cristescu, Obiceiuri de primăvară şi vară din Banat în Tibiscum, 7 / 1988. p. 88.
66
104
 În aceste zile fiecare familie îşi aşteaptă „goştii”
(musafirii), adică rudele din alte localităţi cărora în aceste două
zile le dau de mâncare „zupă” (supă de găină sau oaie), „sârme”
(sarmale), „crumpi” (cartofi pireu), carne şi prăjituri, vin, bere,
ţuică şi băuturi răcoritoare.
Seara gazda merge cu musafirii la joc, care se ţine dacă este
vreme frumoasă în faţa bisericii sau dacă plouă în căminul cultural
şi se joacă „hora”, „ardeleana”, „de doi” şi „brâul” cu sute de
perechi.
Cântăreţii sunt aduşi de la Caransebeş de cei care fac ruga
(de obicei de junii satului) şi mai recent sunt aduşi şi solişti mai
renumiţi cum ar fi familia Viţa, pentru că Petrica Viţa este din
Valeadeni.
3.2.6.2.Obiceiuri la Botezul Domnului
Dimineaţa preotul împreună cu „crâsnicul” (paraclisierul),
cantorul şi doi copii din sat merg cu crucea pe la fiecare
gospodărie pentru a o sfinţi şi a o ocroti de toate lucrurile
necurate.
În această zi fetele fură busuioc din buchetul preotului cu
care le stropeşte cu apă sfinţită, căci se spune că doar cel furat are
leac asupra lor.
Sub pragul sau covorul peste care trece preotul fetele
obişnuiesc să pună obiecte personale: piaptăn, agrafe, mărgele pe
care seara, înainte de culcare le pun sub pernă împreună cu
busuiocul, iar dacă în acea noapte va visa pe cineva cunoscut sau
aude vreun nume, acela poate fi viitorul soţ.
3.2.6.3.Obiceiuri la învierea Domnului
La Paşti, joi seara (Săptămâna Patimilor) când se fac slujbe
la biserică, adică se citesc cele 12 Evanghelii, se tăcea în vechime
în curtea bisericii un foc mare spre aducere aminte de apostolul
Petru care s-a încălzit Ia foc şi a venit o slujnică la el, s-a lepădat
de trei ori de Hristos. Tot în Joia Patimilor la fiecare casă se fac
câteva „luminiciche” (focuri mici) în curte după câţi morţi are
fiecare şi locuitorii cred că vin morţii de se încălzesc, acestea se

105
fac pe la 2 dimineaţa şi după ce le-au făcut în curte şi s-au stins,
merge fiecare femeie de regulă în cimitir şi iarăşi fac la cruci
„luminiciche” şi aprind lumânări de ceară şi dau fiecare de
pomană (fac un schimb de pomană între ele).173
Lemnuţele cu care se fac aceste focuşoare se adună
miercuri dimineaţa din tufe de alun uscat. Trebuie menţionat că
acestea nu se taie, ci se rup cu mâna şi se numesc „şibii” sau
„şibioare”.174
La Paşti orice om voieşte a face pastile înştiinţează foarte
devreme pe preot despre acest lucru pentru că înainte se
îmbulzeau foarte mulţi a face pastile şi marţi ori în ziua de
miercuri în săptămâna Paştilor mergeau să cumpere de la oraş
Paşti (prescuri mari şi mici), azi se fac de către femeile bătrâne, nu
se mai cumpără; apoi mai cumpără lumânări, tămâie, smirnă şi
alte lucruri şi le lasă în biserică, după care aceste lucruri
cumpărate rămân ale preotului care le duce acasă după trecerea
praznicului.175
În ziua de Paşti după Sfânta Liturghie se face sfinţirea
ouălor şi a cărnii de miel, pe care le duce în biserică alături de un
miel viu şi pe care preotul le sfinţeşte şi face rugăciuni pentru
pomenirea celor care au făcut Pastele. După aceea familia care a
făcut Pastele făcea o masă acasă, îşi chema rudeniile la acea masă;
acest obicei s-a păstrat până în 1995. Mâncarea se începe cu caş,
ouă roşii şi răchie, apoi urmează supa şi celelalte mâncăruri. în
comuna învecinată, Apadia, fac şi duc oamenii prânzul la biserică,
în ziua de Paşti capătă la uşa bisericii câte o „jănişcă” (franzelă) şi
un pahar de ţuică.176
Şi astăzi se mai păstrează acest obicei la Valeadeni legat de
Paşti şi de Joia Paştelui; în afară de acel ritual de a se mai face
focul în curtea bisericii, restul este la fel.

173
Oliver Velescu, luc. cit., p. 689.
174
Ibidem
175
Ibidem
176
Ibidem.
106
 3.3. Folclorul
Oamenii veseli, iubitori de frumos, cum sunt bănăţenii şi
nu numai, au favorizat o dezvoltare generoasă a artei folclorice
vestite prin bogăţia repertoriului muzical şi coregrafic şi prin
strălucirea frumoasă a costumului popular din zona noastră.
Oamenii cântă atât toamna, cât şi primăvara la păstorirea
oilor pe colinele noastre. Apoi mai cântau şi iarna pe la şezători.
Trebuie menţionat că în satul nostru s-au născut şi au
copilărit multe persoane care au doinit bine, ca de exemplu
Michiţa Gheorghe, Dionisie Nicola care din anul 1971 a ajuns
preot în localitatea noastră, Ionică Ivan şi ca instrumentişti
muzicali avem pe renumitul Petrica Viţa, Şandru Ioan şi fiul
acestuia care cântă la saxofon.177
În versurile transpuse pe melodii adecvate conţinutului, ei
îşi exprimă în aceeaşi măsură: bucuria, necazul, nenorocire, dorul
după o viaţă mai bună, dragostea, ura, răzbunarea, dispreţul şi
ironia.
Tinerii cunosc aceste melodii sub numele de „cântări
bătrâneşti”, In sat se mai găseşte un folclor bogat şi variat, dar pe
care îl mai ştiu doar bătrânii a-l recita. Voi reda nişte versuri de
dragoste, care au fost şi sunt cele mai răspândite şi mai ştiute:
„M-au urât părinţii mei
Mândro pentru gura ta
M-a urât sora mea.
Mândro pentru părul tău
M-a urât fratele meu.
Da-re-ar mândro Dumnezeu
Să mori tu, să mor şi eu
Să ne ia în copârşău
Să fim amândoi la una

177
Informaţii de la Ursu Ion. 70 ani, Valeadeni, Nr. 83.
107
 Cum a fost întotdeauna”178
……………………….
„Ştii tu mândro ce ziceai
Că numai pe mine mă ai
Şi nu-i om să se găsească
Pe noi să ne despărţească.
Iacă omul s-a găsit
Şi pe noi ne-a despărţit
Iacă omul s-a aflat
Şi dragostea ne-a stricat.”179
Toate aceste cântări, pe lângă altele, se află în mintea
localnicilor mai în vârstă care la rândul lor le-au preluat de la
bunici şi bineînţeles că le vor transmite urmaşilor.
Aceste versuri prezentate mai sus prezintă starea sufletului
în care se află, de bucurie, de tristeţe, la necaz, însă multe
compuse şi pe loc.
Tot în anumite situaţii şi de moment, omul a compus unele
proverbe şi zicători cum ar fi:
- „Rarul umple carul, ghesul umple chesul”, combate
atitudinea unor ţări de a pune unele cereale, legume, pomi
fructiferi prea des, crezând că rodul va fi mare, ceea ce nu
s-a întâmplat niciodată.
- „Ţandăra nu sare departe de bucium” (butuc) - se face
aluzie fie la trăsăturile pozitive, fie la cele negative ale
asemănării dintre părinţi şi copii.
- „Tot ce se naşte din pisică tot şoareci mănâncă” - se face
aluzie fie la trăsăturile pozitive, fie la cele negative de
asemănare dintre copii şi părinţi.
Aceste zicători sunt ştiute de fiecare localnic de la cel
mai mic până la cel mai în vârstă, însă acestea nu sunt scrise nici
unde, dar sunt transmise pe cale orală (ca şi o tradiţie) din
generaţie în generaţie.
178
Ibidem.
179
Informaţii de la Meda Ioan, 73 ani, Valeadeni, Nr. 129.
108
 CONCLUZII

Monografia localităţii Valeadeni reprezintă o încercare

de a face o punte de legătură între locuitorii din trecut şi cei din
prezent, cei din urmă putându-şi recunoaşte în paginile cărţii
părinţii, strămoşii şi faptele acestora, oameni de vază a căror
realizări merită cunoscute, respectate şi urmate.
Prezentarea particularităţilor fizică-geografice a fost
necesară pentru a evidenţia ocupaţiile localnicilor, economia
tradiţională a localităţii. Evidenţierea succintă a treptelor istoriei
localităţii marchează contribuţia localnicilor la principalele
evenimente ale istoriei neamului. Principalele instituţii: biserica,
primăria, şcoala, cât şi personalităţile reprezentative şi-au pus
amprenta asupra evoluţiei satului.
Din monografie nu putea lipsi etnografia satului:
habitatul, portul popular, obiceiurile legate de principalele
evenimente din viaţa omului, obiceiuri legate de sărbătorile
creştine.
Rostul acestei lucrări este de a arăta importanţa acestei
aşezări în peisajul judeţului Caraş-Severin, într-o lume în care
globalizarea îşi spune tot mai accentuat cuvântul. Nu trebuie să
uităm cine suntem şi care ne sunt rădăcinile.
A păstra acest trecut şi a-l cunoaşte, sperăm că aceste
nobile idealuri le-am slujit prin rândurile de faţă.

109
 Glosar de regionalisme

A.
aconi - ac mare de cusut
d-afecea - pe gratis, pe degeaba
arâng - clopot
asâla - anevoie, obligat
astară - seara zilei în care se vorbeşte

B.
bâza - muscă
blid - farfurie
bumbi - pastile, pilule
boată - ciomag
bocan - cană mare de băut apă
borândău - mâncare specifică la tăierea porcului
a broci - a sta de vorbă, a trăi bine cu cineva
buiege - iarbă, buruiană

C.
cântă - vas de metal pentru lapte
căşiulă - căciulă
cănit - afumat, murat
căpară - logodnă, arvună
căşâţă - pătrăţel, cutie
chică - cosiţă
chiş - regiunea şoldului
chită - buchet, mănunchi
a chici - a aranja, a pune în ordine
cioclod - cotor de fruct sau cocean de porumb
110
ciomvică - ciorcobală, cucuvaie
cinăr - tânăr
ciupag - bluză
a civi - a coase, a face tiv
copârşău - sicriu
covaci - fierar
cocleanţă - bibilică
comină - borhot de prune
coceţ - poiată pentru găini
cotoroage - piftie
coţcă - cub de zahăr
cuină - bucătărie
cioareci - pantaloni groşi din postav
cătană - ostaş militar
ciganie - tigaie
cioc - polonic
coleşă - mămăligă

D.
dârjală - coadă de la topor
dudă - finetul dudului, ţeavă

F.
a fali - a se ţine mândru
fegeu - capac de oală
fereang - perdea
fudul - mândru

G.
ghije - pânuşi de porumb
golâmbi - porumbei
guşă - gât
111
grumaz - gât
găisân - cais
gutâni - gutui

H.
a hârconi - a sforăi
hoară - păsări

I.
imală - noroi
iorgovan -liliac
irian - hrean
iuce - repede

J.
jăghi - jar, tăciune aprins
a jămui - a râma ( despre porci)

L.
a i se lăsa - a pofti
laibăr - haină scurtă, sfetăr de lână
leşâie - soluţie preparată în casă, folosită la spălarea rufelor şi
podelelor
lesne - ieftin
ligav - mofturos la mâncare
lioarcă - zeamă
lumină - lumânare
loptă - minge de fotbal

112
M.
moşanche - soi de mere acrişoare, galbene cu dungi roşii
morminţi - cimitir
a mijgura - a ploua încet
a face de mir - a face de mirare, de râs
a miscogi - a sta locului
motcă - scul de lână, de bumbac
a molari - a fotografia
musai - obligatoriu

N.
neză - oroare, silă

O.
oeşât - potolit, liniştit
os - sâmbure de prună, de cireaşă

P.
papricaş - tocăniţă
păsulă - fasole
pec - smoală
piglais - fier de călcat
piţărăi - colindă
poneavă - pătură
prau - praf

R.
raină - cratiţă
răzmeliţă - răscoală
răstaniţă - marginea patului opusă cele de la perete
113
a răşchia - a scurma
reumă - reumatism
rugă - hramul bisericii

S.
scobicele - măceşe
scamn - scaun
scoverzi - clătite
sfeter - pulover
sobă - cameră
strujac - saltea umplută cu paie
suşitură - prăjitură umplută cu mac, nucă şi mere

Ş.
şubă - palton lung din postav, din lână ţesută
şcătulă - cutie
şfung - avânt
şlarf - papuc de casă
şpais - cămară de alimente
şpăţâr - plimbare
şloampăt - dezordonat, neglijent
şuştanie - slujbă de sfinţire a casei

T.
în taină - în zadar
tăbărât - obosit
târş - mătură de nuiele, araci de fasole
tocmeală - înţelegere
a trâcni - a se speria, a tresări
tulipan - lalea

114
tuta! - strigăt care alungă porcii

Ţ.
ţagără - indicator la ceas
ţăpligă - blană de lemn, aşchie
ţâment - ciment
ţâră - firimitură
ţitro - suc de lămâie, limonada

U.
a ugi - a rămâne, a prisosi
uică - unchi
unsoare - untură

V.
vandra, a umbla vandra - a hoinări
vatră - pământ
văiling - lighean
văndrălău - vagabond, hoinar
vânăt - albastru
vinitură - om străin
voreţ - curte
vârcelniţă - bobinatoare manuală

Z.
zăpost - post
a zdrumica - a fărâmiţa
zgrăbăla - a râcâi la uşă, a zgâria
zogonit - alungat, gonit
zuituc – uituc
115
 BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare:
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Caraş-Severin
(D.J.A.N.C-S), Fond Primăria comunei Brebu.
D.J.A.N.C-S, Fond Colecţia de documente George
Cătană.
D.J.A.N.C-S, Fond Parohia Ortodoxă Română Valeadeni.
D.J.A.N.C-S, Fond Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş
- Severin.
Arhiva Primăriei comunei Brebu.
Arhiva Bisericii Ortodoxe din Valeadeni.
Studia Censualia Transilvania, Recensământul din 1800,
1997.
Studia Censualia Transilvania, „Recensământul din 1900,
Ed. Staff, 1999.
Studia Censualia Transilvania, „Recensământul din 1910,
1999.
Recensământul general al populaţiei României din 1930,
vol. I - II, Bucureşti, 1938.

II. Lucrări speciale:

Bălan, I. Ghidiu A., Monografia Caransebeşului,
Timişoara, 2000.
Bitte, Victoria, Chiş, Tiberiu, Sârbu, Nicolae, Dicţionarul
scriitorilor din Caraş - Severin, Reşiţa, 1998.
Bona, Petru, Episcopia Caransebeşului, Caransebeş, 1995.
Bozgan, V., Criza economică din România dintre cele
două războaie mondiale, Ed. Academică, Bucureşti, 1975.

116
 Brătescu, Constantin, Cartea şi biblioteca în spaţiul
cultural bănăţean până la 1918, Timişoara, 2004
Brătescu, Constantin, Istorie şi cultură în arhivele Caraş-
Severinului, Bucureşti, 1997.
Cătană, George, Rozuna, Doamna Florilor, Timişoara,
1974.
Cornean, Nicolae, Monografia Eparhiei Caransebeş,
Caransebeş, 1940
Cristescu, Nicolae, Obiceiuri de primăvară şi vară din
Banat, în „Tibiscum", 7 / 1988.
Drăgălina, P., Din istoria Banatului de Severin,
Caransebeş, 1900.
Ehler, Johann, Jakob, Banatul de la origini până acum
(1774)”, vol. II, Budapesta, 1985.
Feneşan, Costin, Documente medievale bănăţene (1440-
1653), Timişoara, 1981.
Gazda, Klara, Obiceiuri legate de naştere, căsătorie şi
moarte în satele din judeţul Caraş – Severin, în „Studii şi
Comunicări”, Caransebeş, 1975.
Groza, Liviu, Aşezarea neolitică de la Balta Sărată, în
„Banatica”, Reşiţa, 1/1971.
Ioniţă, Vasile, Glosar toponimic din Caraş – Severin,
Reşiţa, 1973 .
Ioniţă, Vasile, Nume de locuri din Banat, Timişoara, 1982.
Jompan, Dumitru, Privire asupra organologiei ludice a
unui sat, în „Tibiscum”, 8 / 1993.
Jurma, Gheorghe, Petrică, Vasile, Istorie şi artă
bisericească, Reşiţa, 2000.
Lammert, Enrich; Gehl, Hans, Tipologia şi geneza casei
bătrâneşti în Banat, în „Tibiscus - Etnografie (1976-1978)”,
Timişoara, 1978.
Lazarovici, Gheorghe, Construcţia romană din punctul
<Gura Văii>, comuna Brebu (jud. Caraş-Severin), în „Banatica”,
Reşiţa, 1981.
117
 Lazăr, Gheorghe, Obiceiuri de nuntă din judeţul Caraş -
Severin, în „Studii şi Comunicări”, Caransebeş, 1975.
Leu, Valeriu, Albert, Carmen, Banatul în memorialistica
«măruntă» sau Istoria ignorată, Reşiţa, 1995.
Lotreanu, Ion, Monografia Banatului, Timişoara, 1935.
Muntean, Ioan, Zaberca, Vasile, Mircea, Sârbu, Mariana,
Banatul şi Marea Unire din 1918, Timişoara, 1992.
Negoiţă, Jona, Conci, ciupag, opreg - comentarii
etnolingvistice, în „Tibiscus - Etnografie (1976-1978)”, Timişoara,
1978.
Nicola, Ioan, Biserica din Valeadeni (mss), Caransebeş,
2009.
Pagu, Petru, Ritualuri de nuntă din judeţul Caraş -
Severin, în „Tibiscum”, 7 / 1 9 8 8 .
Popiţi, Grigorie, Conspectul arhivelor din Banat,
Bucureşti, 1950.
Răuţ, Octavian, Ioniţă, Vasile, Studii şi cercetări de istorie
şi toponimie, Reşiţa, 1976.
Rusu, Raularian, Organizarea spaţiului geografic în
Banat, Editura Mirton, Timişoara, 2007.
Secoşan, Elena, Tipologia portului popular, în „Studii şi
Comunicări”, Caransebeş, 2/1977.
Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităţilor şi
monumentelor medievale din Banat, în „Mitropolia Banatului”,
10-12/1972.
Suciu I., D., Constantinescu, R . , Documente privitoare la
istoria Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980.
Ţârcovnicu, Victor, Istoria învăţământului din Banat până
la anul 1800, Bucureşti, 1978.
Idem, Contribuţii la istoria învăţământului românesc din
Banat, Bucureşti, 1970.
Ţeicu, Dumitru, Arheologia satului medieval din Banat,
Reşiţa, 1996.

118
 Ţunea, Gheorghe, Doclin, Octavian, Ciclul vieţii, obiceiuri
şi tradiţii de la românii din judeţul Caraş – Severin, Reşiţa, 2001.
Velescu, Oliver, Documente privind viaţa spirituală a
ţăranului bănăţean de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Contribuţii
la monografia satului Valeadeni, în „Mitropolia Banatului”, anul
XVI, 1 0 - 1 2 / 1 9 6 6 .
***, „Almanahul Banatului”, Timişoara, 1994.
***, „Catehism creştin ortodox”, Bucureşti, 1990.
***, „Îndrumător bisericesc”, Timişoara, 1982.

119
 Tabel cu persoanele intervievate

Nr. Numele şi prenumele Vârsta Domiciliul

crt.
1 Bercean Ioan 76 ani Valeadeni, Nr. 1 1 5
2 Bugărin Maria 73 ani Valeadeni, Nr. 119
3 Iacob Martin 78 ani Valeadeni, Nr. 121
4 Meda Elena 78 ani Valeadeni, Nr. 128
5 Meda Ioan 73 ani Valeadeni, Nr. 129
6 Petrica Maria 67 ani Valeadeni, Nr. 118
7 Tiuch Dumitru 46 ani Valeadeni, Nr. 119
8 Ursu Ioan 70 ani Valeadeni, Nr. 83

120
Biserica din Valeadeni

121
 Preotul Ioan Ferciug la Ziua Crucii

Târnosirea bisericii de către Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului –

1975

122
 Mormântul Domnului (Vinerea Mare)

Ducerea Paştilor la Sfânta Biserică (Joia Mare)

123
 Întâmpinarea P.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului - 21 sept 2008

Pecetluirea jertfelnicului de către P.S. Lucian Mic Episcopul Caransebeşului -

21 sept 2008

124
 Binecuvântarea crucii din fata Sfintei Mese - 21 sept 2008

Împărtăşirea credinciosilor de către PS Lucian, Episcopul Caransebeşului - 21

sept 2008

125
 Cor bisericesc înfiinţat de Ioan Ferciug

Binecuvântarea icoanelor de exterior de către P.S. Lucian, Episcopul

Caransebeşului - 21 sept 2008

126
 Icoane împărăteşti vechi - sec XVI

Iconostasul bisericii Loc pentru ars lumânări

127
 Vechea primărie Valeadeni

Şcoala clasele I-IV Valeadeni

128
Căminul cultural Valeadeni

Cantonul silvic Valeadeni

129
 Casa lui George Cătană

Magazinul mixt Valeadeni

130
Vechea casă parohială nr. 20

Noua casă parohială nr. 12

131
 Casa veche (Pobora 103)

Casă nouă (fam. Ivan Ioan)

132
 Troiţa eroilor de pe Dealul Noua troiţă a eroilor
Vinei (Turnul de Veghe), 1979

Vechea troiţă a eroilor Troiţe ale eroilor

133
Troiţă nouă pe vechiul altar Troiţă sec XVI
(ridicată de fam. Pistol) (recondiţionată de fam. Pârvan
- Reşiţa)

Crucea de la Băgrin (ridicată Troiţă (ridicată de Martin

de Jorz Petru nr. 118) Văleanu nr. 128)

134
 Cruce la intrare în sat Crucea din cimitirul de sus
(meşter Miu Nicolae) (ridicată de fam. Bundac)

Cruce din cimitirul de jos Crucea de pe mormântul lui

George Cătană

135
 Călăreţi la nuntă

Căluşarul din Valeadeni

136
Ansamblul de dansuri populare coordonator C. Silardi loc I la faza judeţeană -
Berzovia 1973

Port popular 1943

137
 Port popular bărbătesc şi femeiesc

Nicolae Zgârcea Aurel Silardi şi Nicolae

Zgârcea – învăţători şi fii ai satului

138
Ruja si George Cătană Valeriu Franţ

Izvorul Pancioni

139
Satul Valeadeni - vedere generală

140