Sunteți pe pagina 1din 18

Universitatea de Vest

din Timișoara
Context general
Cu peste 75 de ani de tradiție, Universitatea
de Vest din Timișoara este o familie de
16.000 de membri, cea mai mare din vestul
României, cu o identitate puternică și o
imagine consolidată în timp.

Fondată în 1944 prin Decret Regal,


Universitatea de Vest din Timișoara – UVT
– este a patra universitate comprehensivă
din România. Lider regional pe piața
educațională, cu tot mai multe legături
înspre comunitatea academică
internațională, Universitatea de Vest din
Timișoara oferă o gamă largă de specializări,
din domeniul științelor exacte, al științelor
economico-sociale și administrative, precum
și din cel al științelor umaniste și artelor.
11 facultăți + Departamentul
pentru Pregătirea Personalului
Didactic
Facultatea
Facultatea de Litere, Istorie
de Arte și Design și Teologie

Facultatea de Fizică
Facultatea de Chimie, Departamentul
Biologie, Geografie pentru Pregătirea
Facultatea de Economie Personalului Didactic
și de Administrare
a Afacerilor

Facultatea de Științe
Facultatea de Drept Politice, Filosofie și Științe
ale Comunicării

Facultatea de Educație
Fizică și Sport

Facultatea de Matematică Facultatea


și Informatică de Muzică și Teatru

Facultatea de Sociologie
și Psihologie
UVT în cifre

+16K 700
studenți
11 37 cadre
didactice titulare

facultăți
84 149 programe
Doctorat
programe programe
Licență Master
Ranking-uri internaționale

RANKING CLASIFICARE/AN
Shanghai Ranking’s Global
UVT - 301-400 (Fizică) / 2020
Ranking of Academic Subjects

Center for World University


UVT - 1186 / 2020
Rankings (CWUR)s

Emerging Europe and Central Asia


UVT - 95 / 2020
University Rankings

GreenMetric University Ranking UVT - 652 / 2020

Best Global Universities Rankings UVT - 557 (Fizică) / 2020


UVT în spațiul
academic românesc (I)
Cadrele didactice ale universității sunt membre în diferite instituții
și organisme naționale dedicate asigurării calității învățământului
superior, acreditării programelor de studiu sau oferirii de
consultanță Ministerului de resort:
Consiliul Național al Cercetării Științifice - CNCS,
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor
și Certificatelor Universitare - CNATDCU,
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior - CNFIS,
Consiliul Național al Rectorilor - CNR, Agenția Română de
Asigurare a Calității Învățământului Superior - ARACIS.

Consiliul Național al Rectorilor


În calitate de membru al Cosiliului Național
al Rectorilor, singurul organism oficial
de promovare a intereselor instituțiilor
de învățământ superior din România, Universitatea
de Vest din Timișoara contribuie la activitatea
de cercetare și analiză pe care CNR o derulează
constant, facilitând astfel autonomia academică.
UVT în spațiul
academic românesc (II)

UVT face parte din unul dintre cele mai importante consorții
academice din România, Consorțiul „Universitaria”, proiectul comun
al celor cinci universități de prestigiu din țară:
Universitatea din București
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Academia de Studii Economice din București
Universitatea de Vest din Timișoara

În cadrul consorțiului, UVT cooperează pentru creșterea standardelor


cercetării științifice și activității didactice, pentru îmbunătățirea
cadrului legal al sistemului de învățământ superior, precum
și pentru a determina, într-un mod unitar, programele educaționale
și normele acestora.

Din 2020, UVT este membră a Alianței Timișoara Universitară,


prima structură formală de cooperare și consolidare a centrului
academic al Timișoarei.
Doctor Honoris Causa

Dumitru Simona-Mirela Ion Țiriac Simona Stefan W. George Maia Marcel Iureș
Prunariu Niculescu Halep Hell Maior Morgenstern

José M. Gérard A. David Louis Joshua James Harold Romano


Barroso Mourou Crystal Marinoff Davenport Prodi
Alumni
de prestigiu
Herta MÜLLER (Premiul Nobel pentru Literatură)
Cristian CHIVU (câștigător UEFA Champions League)
Chester WILLIAMS (campion mondial la rugby)
Leonard DOROFTEI (campion mondial la box)
Lavinia MILOȘOVICI, Gina GOGEAN, Andreea RĂDUCANU, Maria OLARU,
Simona TABĂRĂ-AMÂNAR (multiple campioane mondiale și olimpice la gimnastică)
Dorian BRANEA (director al Institutului Cultural Român din New York)
Aura TWAROWSKA (mezzo-soprană a Operei de Stat din Viena)
Programe
de studiu
MASTER
în limbi străine Engleză:
Management of Business Organizations (Facultatea de Economie
și de Administrare a Afacerilor)
Artificial Intelligence and Distributed Computing (Facultatea
de Matematică și Informatică)
Astrophysics Elementary Particles and Computational Physics (Facultatea de Fizică)
LICENȚĂ Big Data - Data Science, Analytics and Technologies (Facultatea
Engleză: de Matematică și Informatică)
Computer Science (Facultatea de Matematică și Informatică) European Union Law (Facultatea de Drept)
Finance and Banking (Facultatea de Economie Image Morphology and Visual Art Experiment (Facultatea de Arte și Design)
și de Administrare a Afacerilor) Innovation-based Integrated Design (Facultatea de Arte și Design)
International Corporate Finance (Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor)
Franceză: International Development and Management of Global Affairs (Facultatea de
Management (Facultatea de Economie Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării)
și de Administrare a Afacerilor) Organizational and Occupational Health Psychology (Facultatea
de Sociologie și Psihologie)
Germană: Philosophical Counselling and Consultancy (Facultatea de Științe Politice,
Accounting Information Systems (Facultatea Filosofie și Științe ale Comunicării)
de Economie și de Administrare a Afacerilor) Physics and Technology of Advanced Materials (Facultatea de Fizică)
Performing Arts - Acting (Facultatea de Muzică și Teatru)
International Relations and European Studies (Facultatea de Franceză:
Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării) Management in European Context (Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor)
INTERNAȚIONALIZARE
Acorduri bilaterale
460 parteneriate
cu universități din cadrul UE și din afara UE
Universități fondatoare:
Universitatea de Vest din Timișoara (România)

UNITA
Università degli studi di Torino (Italia)
Université de Pau et des Pays de l’Adour (Franța)
Université „Savoie Mont Blanc” (Chambéry, Franța)
Începând cu anul 2020, UVT este membră a Universității Universidad de Zaragoza (Spania)
Europene UNITA, alianță a șase instituții europene Universidade Beira Interior (Portugalia)
de învățământ superior care colaborează cu scopul 160.000 studenți
de a crea o strategie pe termen lung pentru o universitate Peste 50 parteneri asociați (universități, organizații non-guvernamentale,
europeană deschisă, incluzivă și eficientă. companii de stat și private, instituțiie guvernamentale locale și regionale)
Înalți diplomați la UVT

Ramiro F. Paul Miguel Mauri Ján Gabor Stella Ronner Kevin Hamilton Kisaburo
Bachiller (E) Brummell Buendía (Biserica (SK) Grubačić (NL) (Canada) Ishii (JP)
(GB) Catolică)

Kolinda G. Hans Klemm Cord Meier- José Arturo Andrew Michèle Ramis Nisreen Marcin
Kitarović (USA) Klodt (D) T. Nava Noble (GB) (F) Rubaian Wilczek (PL)
(HR) (MEX) (UNHCR)
Cercetare
științifică și inovare
Colaborări cu importante infrastructuri de cercetare
44 centre de cercetare
+ 45 proiecte cu finanțare europeană
SupportTM 2020 – Centrul de Suport
pentru Participarea la Proiecte Internaționale
La UVT, Cultura este Capitală
Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023

În calitate de membră fondatoare a Asociației „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”,


UVT a lansat în 2020 o nouă serie de evenimente academice, cu scopul de a contribui
la revitalizarea mediului cultural și artistic local.

„La UVT, Cultura este Capitală!”:


Conferințe LIVE
Personalități de prestigiu
Cercetători, jurnaliști, scriitori, diplomați și antreprenori culturali
Impact cultural important asupra comunității
Contribuție la dezvoltarea pe termen lung a regiunii
UVT, punct de referință
în sportul local
2014 – înființarea Clubului Sportiv UVT: gimnastică, handbal, Un nucleu pentru formarea campionilor
karate, arte marțiale, înot, rugby, volei, volei de plajă, tir, Rezultate considerabile
badminton, parapantă, șah Facilități moderne
Antrenori cu experiență
2016 – noi discipline sportive: atletism, baschet, baschet 3x3,
ciclism, fotbal, tenis, tenis de masă, lupte
Admiterea online 2020
UVT - prima universitate din România care a integrat un proces de admitere exclusiv digital.

Un website: www.admitere.uvt.ro
Informații complete privind: - procedura de înscriere
- clasificarea candidaților
- procedura de confirmare
- programele de studiu
- oportunitățile academice
- viața de student
Universitatea de Vest
w w w. u v t . ro

din Timișoara

S-ar putea să vă placă și