Sunteți pe pagina 1din 1

Aproximativ 2,6 milioane de beneficiari ai

cardului social pentru alimente vor primi o nouă


tranșă de 250 de lei începând de luni, 15 aprilie,
a anunțat duminică, 14 aprilie, ministrul
Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian
Câciu.

„De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o


nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari
eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie
2024”, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook, duminică, 14 aprilie.

Cei care beneficiază de pe urma acestui sprijin guvernamental sunt persoanele cu grad
de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt
mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror
venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei,
familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt
mai mici sau egale cu 675 lei și familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul
la ajutorul de incluziune.

De asemenea, mai beneficiază de acest sprijin și pensionarii sistemului public de


pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de
drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de
pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau
egale cu 2.000 lei, precum și persoanele fără adăpost.

S-ar putea să vă placă și