UNITER

M
LIMBAJUL MEDICAL ROMÂNESC ÎN SINCRONIE ȘI
DIACRONIE

Iulia Cristina FRÎNCULESCU Universitatea de Medicină și

Farmacie „Victor Babeș” Timișoara

Abstract
This paper is an overview of the Romanian medical language, viewed in synchrony
and diachrony. After a brief survey of the historical evolution of this particular type of
specialized language, the present article highlights some of the problems the Romanian
medical language raises nowadays. In a steady effort to keep up with the new overspecialized
terminology, whose prime vehicle of transmission is English, the Romanian language of
medicine is on the way of becoming more and more heterogeneous and unsupervised. That is
why this research suggests some measures to be taken in order to help avoid ambiguities and
correct errors, resulting from the language contact.
Keywords: Romanian medical language, synchrony, diachrony

1. Introducere
Deoarece unitățile sale lingvistice de bază provin din limbile latină și
greacă, limbajul medical are unul dintre cele mai stabile și uniforme
vocabulare, ceea ce asigură atât o echivalență lexicală importantă, între
diferitele limbi vernaculare, cât și un pariu câștigat cu monosemantismul.
Monosemantismul termenilor medicali și uniformitatea terminologică
reprezintă, însă, doar o structură de suprafață. La o investigație lexico-
semantică mai atentă, găsim, în limbajul medical, lexii polisemantice
(împrumuturi alogene sau cuvinte preluate din vocabularul general, cu
modificări de sens) care formează, de cele mai multe ori, alături de alte
elemente lexicale, sintagme specifice domeniului. Există două posibile nivele
de analiză ale lexicului medical, unul de suprafață, vizând termenii de origine
greco-latină, ușor identificabili și analizabili, în general neechivoci și
monosemantici, și un nivel de analiză profund, la care se situează un număr
important de cuvinte polisemantice, sinonime și omonime, care pot îngreuna
procesul comunicării științifice.
Yves Gentilhomme (1984: 29-37) nuanțează și mai mult aceste

nr. 7/2009 1
UNITER
M
observații, afirmând că există fațete ascunse ale discursului științific, care ar
repune în discuție reputatul concept de monosemantism. În opinia sa,
monosemia termenilor specializați, rezultând dintr-un pariu epistemologic
pentru simplitate maximă, este greu de menținut, în contextul mutațiilor
științifice diacronice și al contactului permanent dintre limbile diverselor
domenii specializate. Mergând chiar mai departe, Loic Depecker (2002)
studiază termenii specializați prin prisma sensurilor lor figurate, a polisemiei și
a încărcăturii metaforice. Pe de altă parte, referindu-se la sinonimie, care se
dorește eliminată din limbajele specializate, Solomon Marcus (1970) consideră
că există o relație de echivalență a conținuturilor semnificative, în ansamblul
producțiilor discursive științifico-tehnice, în timp ce în limba poetică (limba
comună situându-se între cele două) nu există echivalențe, orice discurs
caracterizându-se printr-un conținut distinct, așa-numita proprietate de
„inefabilitate”.
Specificul limbajului medical nu se reduce la caracterul denotativ al
semnelor și la relația privilegiată a acestora cu obiectele realității. Limbajul
medical nu este doar un vocabular care reflectă realitatea, iar unitățile sale
constitutive nu sunt numai etichete aplicate referenților; limba este un tot, un
sistem ordonat ierarhic, în interiorul căruia sensul și valoarea termenilor rezultă
din relațiile pe care aceștia le stabilesc între ei (Saussure, 1916: 159). Mai
mult, limba trebuie privită ca un sistem interactiv, pe care se bazează
comportamentul comunicativ real. O analiză pertinentă a limbajului medical nu
poate fi doar o descriere taxinomică a morfemelor, lexemelor sau propozițiilor,
modele modulare dezvoltate atât de lingvistica structurală descriptivă, cât și de
gramatica generativă și transformațională. Investigația lingvistică trebuie să
treacă de granița propoziției, spre studiul paragrafului, textului și chiar al
discursului medical. Chiar dacă analiza pornește de la un termen, termenul nu
funcționează decât în cadrul sistemului limbii, prin raporturile pe care le
stabilește cu celelalte semne lingvistice, profilul combinatoriu al termenilor fiind
mai important decât termenii înșiși, iar limba devine, prin actualizarea sa în
text, dintr-un sistem virtual, de opțiuni disponibile nefolosite încă, un sistem
actual (Beaugrande/Dressler, 1996: 35). Ca orice alt tip de text, textul medical
poate fi văzut ca un sistem care respectă o serie de principii constitutive și de
principii normative (Searle, 1969) și care adaptează permanent funcțiile

nr. 7/2009 2
UNITER
M
enunțurilor sale constitutive (Beaugrande/Dressler, 1996: 36), aducând, de
asemenea, explicații în privința ambiguităților care apar în structura de
suprafață și sugerând procedeele prin care acestea pot fi rezolvate. Studiul
contextului înțeles mai larg poate fi util și pentru stabilirea unor particularități
ale discursului științific. În limbajul medical s-au delimitat tipuri diferite de
discurs, după cum este vorba despre fișa medicală, scrisoarea medicală,
prezentarea de caz, foaia de internare sau de externare, textul științific, textul
de popularizare; particularitățile lingvistice și științifice ale contextului în aceste
discursuri medicale diferite pot fi puse în relație cu sarcini diferite ale medicinei:
de diagnostic, de prescripție, de codificare ș.a.
Așa cum afirmă Angela Bidu-Vrânceanu în lucrarea Lexic comun, lexic
specializat (Partea III, Terminologiile științifice. Probleme generale, 2002: 9),
„în ciuda caracteristicilor de cod închis manifestat în mod univoc,
monoreferențial, non-ambiguu și implicit, decontextualizat al termenilor
medicali, rolul contextului este, de multe ori și în diverse feluri, foarte
important”. Libertățile contextuale sunt relative, de cele mai multe ori
constatându-se preferința pentru atragerea altor termeni științifici în contextul
imediat, chiar și în sintagmele medicale foarte precise. Combinarea cu termeni
medicali condiționează sensul specializat din acest domeniu al unor cuvinte din
limba comună sau este necesară pentru realizarea sensului medical când
termenul e provenit din alte terminologii. Contextul aduce, de asemenea,
explicații în privința ambiguităților care apar în structura de suprafață și
sugerează procedeele prin care acestea pot fi rezolvate.

2. Privire diacronică și sincronică asupra limbajului medical

românesc
Din perspectivă diacronică, limbajul medical românesc a avut ca sursă
de inspirație terminologică, o bună perioadă de timp, mai precis prima jumătate
a secolului al XX-lea și marea parte a sfârșitului secolului anterior, limba
franceză. Termenii medicali de origine franceză, mulți dintre ei fiind concepuți
prin compunere savantă, cu prefixe, sufixe și rădăcini greco-latine, s-au
adaptat în general cu succes la lexicul românesc. Atâta timp cât s-a aflat sub
influența franceză, limba română din domeniul medical a continuat să fie
cultivată. Astfel, lucrările medicale românești din anii 1940-1960 (cf. Hațieganu-

nr. 7/2009 3
UNITER
M
Goia, 1941, 1942; Hațieganu, 1955; Benetato, 1962) nu abundau în
neologisme, iar termenii noi, împrumutați, în cele mai multe cazuri, din
franceză erau folosiți cu prudență la început, explicați între paranteze, iar apoi
adaptați la pronunția și morfo-sintaxa limbii române, împrumuturile neologice
fiind, astfel, asimilate în mod corect. O dovadă a grijii acordate îmbogățirii, dar
și apărării și conservării limbii române folosite în medicină o constituie faptul că
neologismele pătrunse în limbă în acea perioadă au rezistat până în prezent.
Către sfârșitul secolului al XX-lea, limba franceză a fost înlocuită din
poziția de limbă internațională a științei și tehnicii de către limba engleză. Din
acea perioadă și până în prezent, limba engleză (britanică și americană) a
dominat evoluția terminologiei medicale românești, devenind noua lingua
franca a comunicării medicale. Din anii 1990, ofensiva limbii engleze asupra
românei medicale a început să se manifeste deosebit de puternic, nefiind
limitată doar la împrumuturile lexicale („de altfel, prin intermediul lexicului se
realizează împrumuturi de sunete, mărci flexionare, tipare sintactice”) (cf. DSL,
2005: 279), ci cuprinzând împrumuturi semantice și calcuri lingvistice de
diferite tipuri (lexicale, gramaticale, frazeologice), astfel încât, prin acumulare,
fenomenul a determinat modificări la nivel micro- și chiar macro-structural,
având efecte asupra morfo-sintaxei, deci asupra scheletului limbii.
Cu toate acestea, spre deosebire de atenția întemeietorilor
terminologiei medicale românești pentru cultivarea acesteia, dar și a
continuatorilor lor, din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care
supravegheau traducerile din alte limbi și adaptau fonetico-fonologic și morfo-
sintactic împrumuturile, terminologia medicală românească actuală, scutită de
privirea atentă și critică a lingviștilor și într-un efort permanent de a ține pasul
cu limba engleză, are un caracter din ce în ce mai puțin supravegheat,
neomogen. Discursul medical, scris sau oral, transpune de multe ori
mecanic/ad litteram texte englezești, ceea ce reflectă o comoditate regretabilă
din partea utilizatorilor săi și lipsa raportării conștiente a acestora la limba
națională.
Unul dintre exemplele grăitoare în acest sens este traducerea
românească a unui tratat medical scris în engleză, Harrison's Principles of
Internal Medicine1 (2005), traducere reprezentativă pentru problemele cu care
1 Cartea acoperă toate domeniile medicinei interne, de la specialitățile clasice până la cele moderne,
precum genetica și medicina moleculară. Fiecare specialitate este abordată complet, incluzând noțiuni de

nr. 7/2009 4
UNITER
M
se confruntă în prezent literatura științifică medicală românească.
Harrison's Principles of Internal Medicine (2005) este o lucrare medicală
de referință la nivel mondial, publicată pentru prima oară în Statele Unite ale
Americii în 1987, cu ediții noi la fiecare 4 ani. Deși cartea, tradusă în română și
publicată la editura Teora, este inclusă în bibliografia fundamentală a tuturor
examenelor importante de medicină din România (rezidențiat, examenul de
medic specialist și cel de medic primar etc.), traducătorii săi, în mod ciudat, nu
sunt menționați și, deci, rămân anonimi pentru marea masă de cititori, atât
specialiști cât și nespecialiști. În România anilor noștri, anonimatul se pare că
este o modă printre traducătorii de texte medicale, iar acest lucru se întâmplă
deoarece, în marea majoritate a cazurilor, traducerile medicale românești nu
sunt făcute de traducători profesioniști, asistați de specialiști ai domeniului în
discuție, așa cum ar fi normal, ci de medici care nu cunosc îndeajuns
particularitățile limbii din care traduc, specificul limbajului medical, dar mai ales
aspecte legate de procesul traducerii. Foarte puține sunt situațiile în care
lingviștii se ocupă de traducerile medicale specializate. Aportul lingviștilor la
traducerile medicale sau la asistarea lingvistică a lucrărilor din acest domeniu
este minimal, dacă nu cumva inexistent.
Rezultatele acestei atitudini se văd în ediția românească a tratatului
Harrison's Principles of Internal Medicine (2005): împrumuturi din limba
engleză, prea numeroase pentru a fi asimilate cu succes, ele producând, în
multe cazuri, confuzii, atât terminologice, cât și noționale, cuvinte din limba
donatoare greșit înțelese, alterate în semnificați, prin glisare semantică de la
sensul originar, pseudo-sinonimie sau polisemie. Ambiguitățile și erorile din
acest tratat, întâlnite, însă, și în multe altele, sunt tributare, de cele mai multe
ori, împrumuturilor abuzive, calcurilor forțate, perifrazelor neadecvate,
polisemiei termenilor-sursă, interferențelor lingvistice (manifestate sub forma
„prietenilor falși”), suprapunerii câmpurilor semantice ale noțiunilor vecine, sau
impreciziei în desemnarea noțiunilor, și uneori bazelor latino-grecești, care
funcționează diferit în diverse limbi. Semnele lingvistice englezești, în

etiologie și clinică, de la explorarea modernă și diagnostic până la principiile terapeutice complexe.

Tratatul se adresează atât studenților, pentru pregătirea examenelor medicale și a examenului de
rezidențiat, medicilor de familie, ca răspuns la numeroasele probleme puse de practica medicală și
medicilor specialiști și primari. În contextul evoluției rapide a medicinei din ultimii ani, „Harrison“ este
permanent „la zi“. Cartea nu poate lipsi din biblioteca niciunui medic, indiferent de specialitate, în
contextul interdisciplinarității medicinei moderne (Harrison, 2003: Prefață, XXX).

nr. 7/2009 5
UNITER
M
ansamblul lor, sunt, de asemenea, greu de acomodat la un sistem lingvistic
nou, din cauza structurilor lingvistice și a comportamentelor intelectuale diferite
ale limbilor aflate în contact. În acest sens, sunt de acord cu ideea conform
căreia tendința de internaționalizare a terminologiilor și de neutralizare parțială
a diferențelor interlingvistice ar trebui echilibrată printr-o încercare de adaptare
creatoare a terminologiei, în scopul păstrării, în măsura posibilă, a diversității
lingvistice (Matei, 1996: 56).
Fac o scurtă incursiune în realitatea medicală românească
extralingvistică de după 1990. Cerințele tot mai multe și mai diversificate ale
activității profesionale din acest domeniu științific, cu accent pe cantitate, în
defavoarea calității - publicarea de articole, cărți, participări la conferințe
naționale și internaționale - fac ca rezultatele să fie marcate de superficialitate,
cel puțin din punct de vedere lingvistic, aspectul care interesează acest studiu.
O simplă confruntare a literaturii medicale românești mai vechi (cf. Hațieganu-
Goia, 1941, 1942; Hațieganu, 1955; Benetato, 1962) susține întru totul acest
punct de vedere. Lucrările medicale mai vechi sunt scrise cu atenție și cu
acuratețe lingvistică, în acord perfect cu normele și cu sistemul limbii române
literare.
În sprijinul afirmațiilor de mai sus vine chiar mărturia unui titan al
medicinei românești actuale, prof. dr. Ion Socoteanu. Astfel, referindu-se la
consecințele numărului mare de autori care colaborează pentru scrierea unei
lucrări medicale, Ion Socoteanu afirmă următoarele în introducerea cărții Tratat
de patologie chirurgicală cardiovasculară (2007: XXV): „Participarea unui mare
număr de autori în scrierea unei cărți are două consecințe diferite sau chiar
opuse: una pozitivă și anume sumarea experiențelor și competențelor foarte
numeroase și diverse și antrenarea colegială a tuturor celor care sunt implicați
în această specialitate, pentru ca fiecare să-și poată expune sau valida
competența; consecința negativă, recunoscută la vremea lor de cei mai
remarcabili autori ai unor asemenea tratate: John Kirklin, Sir Brian Barrat-
Boyes, Doright McGoon, care considerau că e prea mult chiar numai o „mână”
de colaboratori - se reflectă în pierderea uniformității stilului, expresiilor și
nomenclaturii; inconsecvență sau contradicții; suprapuneri inexacte cu
pierderea preciziei și organizării materialului fiecărui capitol etc.”
Aplicând observațiile doamnei Rodica Zafiu (1995) dintr-un articol

nr. 7/2009 6
UNITER
M
referitor la limbajul informatic, la limbajul medical de după 1990, se poate
spune că „importul” terminologic din engleză, un fenomen viu, în curs de
desfășurare, medicina fiind o știință supusă permanent schimbării, ridică, în
română, dar și în alte limbi, probleme de integrare lingvistică, la diferite nivele.
În registrul formal, al limbajului de specialitate, folosit în tratate medicale,
articole și comunicări științifice, traduceri sau manuale, eforturile terminologice
sunt în general mai mari, sunt căutate echivalențe, se evită - instinctiv sau
programatic - barbarismele; „nevoia de precizie și de transparență
internațională acționează însă în sens contrar, manifestându-și presiunea” (cf.
Zafiu, 1995). Există și un jargon al specialiștilor, mai puțin supravegheat, în
care amestecul lingvistic e mai puternic, iar ambiguitățile, improprietățile și
erorile sunt mai frecvente. Cât despre zona de pătrundere a terminologiei în
limba comună (rețete, prescripții de medicamente, discuții televizate, informații
și sfaturi apărute în ziare și reviste de popularizare), aici interesul lingvistic ar
trebui să fie mai mare, iar reacțiile publice mai puternice.
Din păcate, spre deosebire de receptivitatea lingviștilor și a locutorilor
obișnuiți pentru alte limbaje specializate (cum sunt, spre exemplu, limbajul
informaticii și cel publicistic), limbajul specializat medical, având o circulație
limitată, chiar ezoteric, folosit doar de inițiați, nu stârnește reacții publice la fel
de puternice în țara noastră. Prin cele câteva exemple de mai jos încerc să
arăt că materialul lingvistic pe care ni-l pune la dispoziție medicina românească
actuală este cel puțin unul interesant, iar un studiu științific poate să îl
analizeze, să îl completeze și să îl corecteze.

3. Aspecte ale limbajului medical românesc actual

Textele pe care le-am ales ilustrează câteva aspecte ale limbajului
medical românesc actual: problema „prietenilor falși” din terminologia medicală
românească, rezultatul proceselor de interferență dintre engleză și română
(engl. drug/rom. drog; engl. insult/rom. insultă), interferențe lexicale și fonetice
(engl. destruction/rom. distrucție; engl. to supress/rom. a supresa), împrumuturi
din limba engleză, incomplet sau deloc adaptate (trial, ortodonți, graft, slice)
sau calcuri gramaticale neadecvate (în populația). Textele sunt foarte recente
(de după 2000) și actualizează tipuri diferite de discurs medical:
[1] , [2] și [7] fac parte dintr-un tratat medical, [3] și [5] sunt lucrări colective

nr. 7/2009 7
UNITER
M
publicate în reviste medicale, iar [4], [6], [8], [9] și [10] sunt lucrări prezentate la
congrese medicale și publicate în volum. Termenii și construcțiile „problemă”,
nu sunt, din păcate, utilizări izolate sau accidentale, ci apar sistematic în
limbajul medial, făcând parte din terminologiile unor specialități medicale
diferite: medicină internă, stomatologie, tehnică dentară și cardiologie.

[1] „Se poate ca o creștere a 1,25-dihidroxivitaminei D (care are o contribuție

placentară) să fie evenimentul primar care să conducă la creșterea absorbției
de calciu, scăderea PTH-ului și hipercalciurie. Când în timpul sarcinii apare
hiperparatiroidism cu hipercalcemie, nou-născutul va manifesta semne de
tetanie, datorită supresiei secreției fetale de PTH.” (Harrison, 2003: 32).
[2] „Alte cauze de hipertensiune secundară apar cu frecvență egală la femei și
la bărbați. Atât eficacitatea, cât și efectele adverse ale diferitelor droguri
antihipertensive par să fie comparabile la femei și la bărbați” (Harrison, 2003:
26).
[3] „Dr. Marcus Flather (Directorul Departamentului Clinical Trials and
Evaluation Unit), recunoscut prin expertiza în sindroame coronariene și trialuri
clinice [...] Dr. Mallick a mulțumit tuturor colaboratorilor săi, în special doamnei
Prof. Maria Dorobanțu și echipei sale de investigatori formată din medici tineri”
(Mărgineanu, 2003: www.stetoscop.ro).
[4] „Curând ortodonții sunt considerați un „tabu” profesional, iar pe batrânul
continent „cei ce lucrează la copii” într-un areal profesional strict delimitat,
concept ce dăinuie în unele țări până în deceniul VIII-IX” (Milicescu et al.,
2008).
[5] „Studiu clinic deschis, randomizat, prospectiv care a inclus 590 pacienți la
care s-a practicat revascularizare miocardică prin BAC cu graft arterial
(mamară internă, radială, gastroepiploică) sau venos (vena safenă inversată),
în Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C.Iliescu" în perioada 1 Ianuarie 2002 -
1 Mai 2004.
Pacienții au fost randomizați să primească:
1. Lotul A: Betaxolol po 20mg/24h în priză unică
2. Lotul B: Metoprolol po 2 x 100 mg/zi (la 12h)” (Iliuță et al. 2005:
www.stetoscop.ro).
[6] „Prevalența, tratamentul și controlul hipertensiunii arteriale în populația

nr. 7/2009 8
UNITER
M
adultă din Români” (Dorobanțu et al., 2006).
[7] „Apariția cancerului esofagian a fost, de asemenea, asociată ingerării altor
carcinogeni, cum ar fi nitriții, opiaceele fumate și toxinele fungice din legumele
murate, precum și altor afecțiuni ale mucoasei cauzate de unele insulte fizice
ca expunerea îndelungată la ceai fierbinte, ingerarea de leșie, leziuni induse
prin iradiere și acalazia cronică.” (Harrison, 2003: 620).
[8] „Asamblarea sliceurilor permite generarea de structuri tridimensionale
care oferă o imagine de ansamblu a zonelor investigate. Importarea acestora
în programe de simulare numerică cu opțiunea plasării exacte și reale a
defectelor existente permite executarea de evaluări neinvazive teoretice a
comportamnetului structurilor investigate.” (Negruțiu, 2008).
[9] „Restaurarea distrucțiilor coronare în zona estetică o abordare
multidisciplinară. Orice restaurare dentară trebuie să refacă morfologia
funcțională a coroanelor clinice.” (Vâlceanu et al., 2008)

[10] „Distrucțiile coronare de la nivelul dinților frontali superiori se evaluează

din mai multe puncte de vedere: localizarea leziunilor, calitatea și cantitatea
structurilor dentare restante și a țesuturilor învecinate și vârsta pacientului”
(Vâlceanu et al., 2008)

4. Concluzii
Găsirea soluțiilor viabile pentru rezolvarea „erorilor de diagnostic”
(numesc astfel ambiguitățile, improprietățile și erorile, care pot să apară apar la
contactul dintre limbi) din limbajul medical și constituirea unui vocabular
medical sistematic, precis și standardizat, care să se supună legilor clarității și
ale limbajului, fiind totodată în concordanță, până la un punct, cu uzajul, pentru
a nu se îndepărta de realitate, sunt probleme care ar trebui să se afle în
centrul preocupărilor lingviștilor. Un domeniu în care tehnicile, metodele de
diagnosticare și de tratament evoluează atât de rapid, iar tipurile de
medicamente devin din ce în ce mai diversificate și mai performante, merită un
limbaj pe măsură. Problema neologismelor, a creării cuvintelor noi, prin ce
procedee, metode se pot crea termeni, cât de departe se poate merge cu
neologismele sunt aspecte care trebuie studiate cu atenție, mai ales că există
un conflict temporal fundamental între nevoia de a denumi un concept, atunci

nr. 7/2009 9
UNITER
M
când acesta se naște, și standardizarea denumirilor. Un aspect care trebuie,
de asemenea, abordat este cel al standardizării nomenclaturilor. În acest sens,
modelul abordat de francezi, acela al unui comitet de studiu al termenilor
medicali (Comite d'etude des termes medicaux, cf. Eyraud, 1974: 13-27), ar
putea funcționa și în țara noastră, în condițiile în care se stabilește și se
dorește în mod real o cooperare între lingviștii și medicii români. O soluție în
acest sens ar putea fi, pentru început, ca să ne menținem în domeniul de ai
cărui semnificați și semnificanți am încercat să mă apropii, constituirea
ghidurilor terminologice medicale, după imaginea ghidurilor din medicină 2, care
reflectă consensuri conceptuale internaționale. Ghidurile terminologice
medicale ar trebui să reflecte consensuri terminologice, naționale și
internaționale, care să expună diferențele între diversele utilizări ale termenilor
medicali, unitățile lexicale, semantice și structurile gramaticale care trebuie
evitate și să justifice alegerea termenilor privilegiați.

Bibliografie
Lucrări lingvistice
Beaugrande, Robert-Alain de/Dressler, Wolfgang Ulrich 1996: Introduction to
Text Linguistics, London and New York: Longman
Bidu-Vrânceanu, Angela (coordonator)/Ene, Claudia/Savulescu, Silvia/Toma,
Alice 2002: Lexic comun, lexic specializat, Universitatea din București:
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/vranceanu/index.htm
Depecker, Loic 2002: „Linguistique et terminologie: problematique ancienne,
approches nouvelles”, Bulletin de la Societe de linguistique de Paris, vol. 97,
no. 1, Paris: Peeters, pag. 123-152
DSL = Bidu-Vrânceanu, Angela/Călărașu, Cristina/Ionescu-Ruxăndoiu,
Liliana/Mancaș, Mihaela/ Pană Dindelegan, Gabriela 2005: Dicționar de științe
ale limbii, București: Ed. Nemira
Eyraud, Daniel 1974: „Bilan d'une decennie”, META, vol. 19, no. 1, Montreal:

2 Ghidurile medicale (din engleză - „guidelines”) sunt documente care orientează atât algoritmul
diagnostic cât și conduita terapeutică. Ele identifică și standardizează, la nivel internațional, după o
prealabilă evaluare, cele mai recente metode de prevenție, diagnostic, terapie și medicație.

nr. 7/2009 10
UNITER
M
Les Presses de l'Universite de Montreal, pag. 13-27
Frînculescu, lulia Cristina 2008: „Diagnosticul ambiguităților din limba
medicală”, Studia in honorem Profesor univ. dr. Dr. h. c. mult. Maria Iliescu,
Craiova: Editura Universitaria, pag. 120-127
Frînculescu, Iulia Cristina 2008: „English as a Lingua Franca in Medicine”,
Analele Universității din Craiova, Seria Științe filologice, Limbi străine aplicate,
anul IV, nr. 1-2/2008, Craiova: Editura Universitaria, pag. 40-44
Gentilhomme, Yves 1984: „Les faces cachees du discours scientifique;
Reponse a Jean Peytard”, Langue francaise, vol. 64, no. 1, Paris: Armand
Colin, pag. 29-37
Marcus, Solomon 1970: Poetica matematică, București: Editura Academiei
Matei, Dan 1996: „Banca de date terminologice a TERMROM și problemele ei
neologice”, în: Dan Tufiș (ed.), Limbaj și Tehnologie, București: Editura
Academiei Române, pag. 53-66
Pitar, Mariana 2009: Manual de terminologie și terminografie, Timișoara:
Editura Mirton
Saussure, Ferdinand de (1916), publie par Charles Bailly et Albert Sechehaye
1995: Cours de Linguistique generale, Paris: Editions Payot, Grande
Bibliotheque Payot
Searle, John 1969: Speech Acts, London: Cambridge University Press
Zafiu, Rodica 1995: „Limbajul informaticii (II)”, România literară, nr. 47,
http://old.romlit.ro/
Lucrări de medicină
Benetato, Grigore (sub redacția) 1962: Elemente de fiziologie normală și
patologică, vol. I, București: Editura Medicală
Dorobanțu, M./Bădilă, E./Darabonț, Roxana/Datcu, G./Rădoi, M./Mușetescu,
R./ Avram, Harrison, Tinsley R. 2003: Tratat de Medicină Internă, ed. a XIV-a,
București: Editura Teora
Harrison, Tinsley R. 2005: Harrison's Principles of Internal Medicine, 16th
edition, New York: Mc Graw-Hill
Hațieganu, I. 1955: Clinică și patologie medicală, probleme și lecțiuni,
București: Centrocoop
Hațieganu-Goia 1941: Tratat elementar de semiologie și patologie medicală,
vol. II, ediția a Il-a, Sibiu: Tipografia „Cartea Românească din Cluj”

nr. 7/2009 11
UNITER
M
Hațieganu-Goia 1942: Tratament elementar de semiologie și patologie
medicală, vol. I, ediția a IV-a, Sibiu: Tipografia „Cartea Românească din Cluj”
Iliuță, Luminița/Săvulescu, Camelia/Moldovan, H./Gherghiceanu, D.P./Vasile,
R./ Filipescu, Mărgineanu, Alina 2003: „Rezultatele studiului RACS
(Romanian Acute Coronary Syndromes)”, Stetoscop,
www.stetoscop.ro nr. 20,
Milicescu, Viorica/Teodorescu, Elina 2008: „Variabilitatea
interdisciplinar în ortodonție și ortopedia dento-facială”, conceptului
Internațional Interdisciplinaritate în Medicina Dentară Actuală, Timișoara
Negruțiu, Meda-Lavinia 2008: „Metode alternative de identificare a defectelor
de material a diferitelor tipuri de proteze dentare”, Congresul Internațional
Interdisciplinaritate în Medicina Dentară Actuală, Timișoara
Socoteanu, Ion 2007: Tratat de patologie chirurgicală cardiovasculară, vol. I,
vol. II, București: Editura Medicală
Vâlceanu, Anca S./Leretter, Marius/Stratul, Ștefan I./Anghel, Mirella 2008:
„Restaurarea distrucțiilor coronare în zona estetică o abordare
multidisciplinară”, Congresul Internațional Interdisciplinaritate în Medicina
Dentară Actuală, Timișoara.

nr. 7/2009 12