1.

Consideraţii generale şi introductive privind domeniul

formării cuvintelor în limba română

Lexicul sau vocabularul unei limbi este format din totalitatea cuvintelor existente la un
moment dat în acea limbă. Fiind considerat un compartiment mobil, în continuă schimbare,
vocabularul limbii române este deschis evoluției, fiind influențat, încă din vechi răstimpuri, de
mișcările de pe scena socială și politică, de progresul tehnologic, de știință, migrație, activități de
export sau import etc. Exprimarea clară, inteligibilă, precisă, corectă este datoria fiecărui vorbitor
și realizarea ei depinde de cultura fiecăruia. De aceea, cunoașterea nu doar a unor termeni, ci și a
normelor lingvistice este importantă, întrucât România asistă astăzi la un fenomen îngrijorător ce
are în centrul său limbajul de lemn, exprimarea eronată, ambiguă, normele limbii literare fiind
uitate în favoarea englezismelor sau a agramatismelor.

1.1. Importanţa împrumuturilor și a formării cuvintelor în procesul de îmbogăţire şi

cultivare a vocabularului
Tema formării cuvintelor în limba română este una amplă, aceasta punând probleme mai
ales în lipsa unei cunoașteri adecvate a istoriei limbii române. Divergențe apar inclusiv între
etimologiști, lexicologi și lexicografi, după cum se poate observa în diversitatea soluțiilor
etimologice oferite și studii și dicționare de specialitate. Multitudinea de procedee și de explicații
întărește ideea unui studiu amplu și clar. Astfel, se poate vorbi, în sfera formării cuvintelor în limba
română despre conversiune, compunere, derivare regresivă, progresivă, parasintetică etc.
Importante sunt și împrumuturile, în acest proces de îmbogățire a limbii, dar, așa cum susține și
Maria Verșina, ,,formarea cuvintelor este pe de o parte verigă de legătură între fondul principal
lexical și gramatică, pe de altă parte determină formele și aspectele legăturilor și influențelor
reciproce între fondul principal lexical și masa vocabularului”1.
Limba română s-a dezvoltat pe o bază romanizată. Păstrând un fond latin impresionant,
menținând sau transformând reguli fonetice, morfologice, sintactice, ori păstrând termeni care nu

1
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Formarea%20cuvintelor_Pozitia%20derivatelor%20in%20cadrul%2
0familiei%20lexicale_Abordari%20conceptuale.pdf
se regăsesc în nicio altă limbă din același grup lingvistic, limba română se dezvoltă din latina
vorbită în aria carpato-dunăreană la începutul primului mileniu, căpătând totuși individualitate
datorită substratului traco-dac şi contactelor cu limbile vecine.
Apelând la diverse procedee interne sau la împrumuturi, limba română reușește să își
păstrează unitatea lingvistică și se apropie și mai mult de latinitate, păstrându-se un raport coerent
între cele două componente ale vocabularului – vocabularul fundamental și masa vocabularului,
mai mult decât la alte limbi ce au luat naștere în același spațiu. Termenii regăsiți în prima
componentă menționată sunt cei care oferă soliditate și fermitate limbii, a doua componentă având,
cu precădere, o funcție de îmbogățire a acesteia. Cuvintele ce aparțin vocabularului fundamental
sunt reprezentative, esențiale, comune. ,,Sistemul lexical al limbii române este constituit din două
subsisteme inegale ca mărime şi importanţă: vocabularul fundamental (sau fondul lexical
principal, esenţial, curent, comun, reprezentativ), care cuprinde cuvintele cele mai uzuale,
cunoscute şi folosite de toţi vorbitorii limbii române literare (cca. 1500 de cuvinte), indiferent de
nivelul instruirii, profesie, vârstă, sex, regiune, confesiune etc.; şi masa vocabularului (sau fondul
lexical auxiliar, periferic, suplimentar, secundar, disponibil) ce cuprinde cuvintele cunoscute şi
folosite de anumiţi vorbitori în anumite domenii de activitate. Masa vocabularului reprezintă
aproximativ 90% din totalul cuvintelor şi este compusă din: arhaisme; regionalisme; elemente de
jargon şi de argou; neologisme; termeni tehnici etc.”2. Diferențiați din punct de vedere funcțional
și stilistic, termenii celor două componente se încadrează, conform Victoriei Bușmachiu, pe două
axe temporale – arhaică / neologică, spațiale – termeni ce respectă normele limbii literare / termeni
regionali, sociale – literar / argotic, stilistice. Pe axa temporală, unui strat pur neologic i se opune
un strat arhaic. ,,Lexicul, care se află în legătură nemijlocită cu viața spirituală și materială a
vorbitorilor unei limbi naturale, evoluează odată cu dezvoltarea civilizației dintr-o anume arie
social – istorică și lingvistică (...). După cum se știe, vocabularul este compartimentul limbii cel
mai labil, dar și cel mai dezchis influențelor externe”3. Neologismele au pătruns în vocabularul
limbii noastre pe filieră slavă, germanică, turcească ori maghiară, până la finele secolului al XVIII-
lea, procesul de modernizare intensificându-se rapid în cea de-a doua ăparte a seccolului anterior
menționat și în primele decenii ale secolului următor, devenind o problem dezbătută intens de

2
Victoria Bușmachiu, Stratificarea funcțional – stilistică a lexicului Limbii române, articol disponibil la
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A6835/pdf
3
Constantin Manea, Maria – Camelia Manea, Dănuța Magdalena Pruneanu, Neologismele ,,revizitate”. Cuvinte care
,,bat la poarta limbii române”, articol disponibil la http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V2528/pdf
clasicii literaturii române, care credeau în spiritual limbii, denumind neologismele barbarisme.
Totuși, neologismele au fost cele care au contribuit la rafinarea expresiei și valorilor stilistice ale
limbii române, considerate noi atât cuvinte precum mouse, stick, laptop, dar și cuvinte împrumutate
acum zeci de ani, precum brățară, telefon, cometă. Conform studiilor de specialitate, neologism
înseamnă cuvânt nou, împrumutat sau format în interiorul limbii, dar, conceptul cunoaște și o altă
accepțiune, aceea de cuvânt străin, împrumutat dintr-o altă limbă. Deci, atâta timp cât un cuvânt
este perceput ca noutate, consideră Victoria Bușmachiu, acesta este un neologism, susținând
,,părerea ca temenul neologism să fie utilizat numai pentru cuvintele împrumutate recent din alte
limbi sau derivate în interiorul limbii române, iar cuvintele care au intrat în limbă de câteva sute
de ani sau de câteva zeci de ani este indicat să fie numite cuvinte savante, așa cum se procedează
în lingvistica din Europa”4. O altă definiție a acestora este oferită de Cristian Moroianu - ,,Prin
convenție și în mod tradițional, sunt considerate neologisme în lingvistica românească
împrumuturile moderne din latină și din limbile de cultură și de civilizație occidentale (romanice
și neromanice), creațiile interne de la acestea și calcurile lingvistice după modele culte realizate,
de asemenea, începând cu epoca modernă. Prin caracterul „cultural” al acestor unități lingvistice,
se înțelege, implicit, că neologismele aparțin limbii literare în general și, în mod particular, limbii
literare moderne”5. Aparținând atât limbii literare standard, cât și unor alte variante, termenii
neologici îmbogățesc diferite stiluri funcționale (publicistic, beletristic, ș.a.), fiind uneori necesare,
alteori livrești sau chiar supărătoare (de exemplu, termeni care dublează cuvinte existente în limba
română – a stopa, a oculta etc.). La polul opus se află arhaismele, cuvintele ce nu mai sunt uzitate
azi în limba română, regăsite cu precădere în dicționare istorice și, mai rar, în dicționarele școlare.
Ieșite din uz în mare parte din cauza evoluției economice, tehnologice și sociale, arhaismele mai
sunt folosite azi doar cu valoare stilistică, pentru evocarea unor epoci, personalități, literatura
română cu tematică istorică abundând în folosirea unor astfel de termeni.
Marcând diferența temporală dintre cuvintele limbii române, neologismele și arhaismele
se alătură regionalismelor în procesul de descriere a componentei masei vocabularului, termenii
regionali fiind fapte de limbă specifice unor anumite regiuni, diferențiindu-se termeni din Banat
de alții din Ardeal, Maramureș, Muntenia, Oltenia, Moldova sau Bucovina. ,,Opoziția termen

4
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A6835/pdf
5
Cristian Moroianu, Neologismele limbii române între tradiție, modernitate și actualitate, articol disponibil la
https://www.academia.edu/34714650/Neologismele_limbii_romane
regional – termen literar este una principală și are caracter definitoriu, în sensul că cei dintâi nu
sunt supuși actelor voite ale vorbirii și cultivării. Termenii regionali pot trece în vocabularul uzual,
în cel literar prin operele literare. Utilizarea regionalismelor în operele artistice urmărește nu numai
scoaterea în evidență a regiunii sau a zonei în care are loc acțiunea, dar și familiarizarea cititorilor
cu unitățile lexicale vorbite în alte zone populate de români”6. Contribuind la îmbogățirea stilistică
a limbii române, în masa vocabularului se înregistrează și termenii de argou sau jargpon, precum
și termenii științifici și tehnici. Fără înțeles propriu-zis, aparținând unor clase anume, expresiile de
tip argou fac partea din viața citadină a societății, fiind un mod de exprimare neliterar, criptat,
fiind create inconștient și artificial. Acest limbaj nonconformist și schibător a fost uneori utilizat
de către scriitori cu scop stilistic, în opere ale lui Arghezi, Stănescu, Paraschivescu, sau alții. Tot
o varietate a claselor sociale este și jargonul, intenția vorbitorilor fiind aceea de a se detașa de alte
clase sociale sau profesionale. ,,Spre deosebire de neologismele necesare care corespund unor
realități noi (computer, a faxa, a lista, etc.) termenii de jargon nu acoperă o necesitate lexicală; ei
reflectă snobismul unor indivizi sau grupuri socioculturale, care cred că își dovedesc
superioritatea”7.
Limbajul profesional, popular și chiar limbajul licențios, vulgar, face parte din realitatea
limbii române , fiind specific unor grupuri sociale diferite. De exemplu, există un limbaj special al
meșterilor populari, limbaje diferite specifice diferitelor științe sau tehnologii, ori termeni
licențioși care sunt specifici unor categorii sociale mai puțin evoluate, educate. Termenii noi,
indiferent din categoria din care fac parte, adaugă precizie, acuratețe și suplețe limbii române. În
ceea ce privește neologismele, cu siguranță multe dintre anglicisme vor dispărea din limba noastră,
așa cum au dispărut în trecut cuvintele împrumutate pe filieră franceză (consideră Carmen
Grabriela Pamfil și Elena Tamba Dănilă în studiul intitulat Neologismele recente în limba română
– reflex al globalizării), dar, cert este că până atunci ele sunt frecvent folosite de către vorbitorii
actuali, așa cum au fost alte cuvinte noi folosite în alte epoci. Generalizarea acestor termeni este
oferită de presă, televiziune, radio, terminologia în limba română aflându-se astăzi într-un plin
proces de inovație, acest lucru neîndepărtând totuși romanitatea limbii române (consideră
Anamaria Săndulescu în articolul intitulat Cuvinte noi în DOOM 2005 – Litera A – Etimologie,
Influență, Creativitate).

6
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A6835/pdf
7
Ibidem
 Pe lângă cuvintele împrumutate direct din filieră străine, în limba română actuală se numără
foarte multe cuvinte create prin mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului (derivare,
compunere, conversiune), ele fiind considerate formații interne neologice. Secolul al XX-lea a avut
o predispoziție importantă pentru derivare și compunere. Conform articolului anterior menționat
8
:
 Derivarea cu afixe se menține pe primul loc în ceea ce privește importanța calitativă și
cantitativă. Se remarcă astfel în limba română nenumărate cuvinte derivate cu sufixe și
prefixe, cele mai productive fiind cele neologice.
 Deși contestat inițial, procedeul de sufixare rămâne totuși cel mai important dintre toate.
 Prefixarea a înregistrat creșteri constante , mai ales în stilul tehnico – științific și
publicistic.
 Derivarea rehresivă este cea mai rar întâlnită în procesul de formare internă a cuvintelor
noi din limba română.
 Sporirea cuvintelor formate prin procedeul denumit compunere a prelucrat un model
străin (francez, englez), realizată fiind prin diferite raporturi sintactice.
 Compunerea cu elemente savante s-a realizat după un model de circulație internațională,
majoritatea compuselor reprezentând împrumuturi sau calculi.
 Conversiunea se realizează mai ales prin adjective substantivizate.
 Calcului lingvistic crește ca preponderență, fiind realizat după modelul din limba
franceză.
Pe lângă procedeele cel mai des menționate de lucrările de specialitate, formarea cuvintelor
în limba română înregistrează și procedee mai rar întâlnite, cum ar fi trunchierea și reduplicarea.
Trunchierea, conform Enciclopediei limbii române9, constă în eliminarea părții finale
(procedeu denumit de către specialiști apocopă) sau inițiale (afereză) a unui cuvânt, vizând două
tipuri de formații:
a. Substantive comune (frecvent compuse), foarte puține adjective și numerale.
b. Substantive proprii, nume de persoane.

8
Anamaria Săndulescu, Cuvinte noi în DOOM 2005 – Litera A – Etimologie, Influență, Creativitate, articol
disponibil la adresa http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A5402/pdf
9
Enciclopedia limbii române, Academia Română, Institutul de Ligvistică ,,Iorgu Iordan – A.Rosetti”, Coordonator
Marius Sala, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 2006,p. 591
 În cadrul substantivelor comune, preponderent se întâlnește fenomenul de apocopă – circă
< circumscripție, juxtă < juxtalinear. Cuvintele obţinute sunt economice din punct de vedere
fonetic (bac < bacalaureat), unele formații aparând în limbaje speciale ale unor grupuri sociale
(elevi, studenți, militari) sau în limbajul colocvial. Unele dintre ele se află într-un stadiu mai mult
sau mai puțin avansat de adaptare morfologică.
În cazul substantivelor proprii se utilizează atât afereza silabelor protonice (Veta <
Elisabeta), cât și apocopa (Nicu < Niculaie, Magda < Magdalena, Marga < Margareta, etc.).
Formațiile din această categorie își au originea în hipocoristice, forme onomastice secundare cu
caracter afectiv, rezultate din modificarea substantivelor proprii.Afectivitatea acestor forme
explică utilizarea lor spontană, în limbajul familial, intim, mai ales în sistemul denominativ
popular. Multe hipocoristice devin prenume sau supranume individuale, ulterior nume de familie,
prin îndepărtarea afectivității originale. Unele sunt creații românești, altele sunt forme
împrumutate, cele mai multe fiind formate prin sufixare (cu sufixe moștenite, împrumutate, simple
ori compuse), alcătuind chiar serii derivative (Ion- Ionaș – Ionel - Ionuț). Unele dintre ele apar
trunchiate, ca Uțu, Ica, Ică, unora li se adaugă sufixul –i după trunchiere (Costi), ori chiar –y, sufix
împrumutat pe filieră apuseană – Gaby, Valy, Edy. Formarea hipocoristicelor este un procedeu
vechi în limba română și este considerat a fi destul de productiv, formațiile răspăndindu-se atât în
mediul urban, cât și cel rural, fiind din ce în ce mai des folosite.
Reduplicarea apare rar ca procedeu intern de îmbogățire a vcabularului, uneori în cazul
unor verbe neregulate la forma de perfect simplu (dădui, stătui) sau mai mult ca perfect (dădusem,
stătusem) sau imperfect (dădeam, stăteam). Regional, în unele graiuri daco-române din partea de
sud, apar și alte variante ale formelor mai sus menționat, ca dedei sau detei, dădut sau stătut, etc.
Reduplicarea, prezentă în limba latină ca procedeu de formare a unor perfecte tari (neregulate), a
lăsat urme în conjugarea verbelor la perfect simplu, fiind explicabilă din punct de vedere
etimologic și în ceea ce privește forma de mai mult ca perfect, imperfect sau participiu.
În Enciclopedia limbii române10, descrise ca procedee principale de formare a cuvintelor
în limba română sunt derivarea propriu-zisă sau progresivă prin adăugarea de afixe lexicale și
lexico-gramaticale, derivarea regresivă (prin suprimarea afixelor în întregime sau în parte sau a
unor segmente interpretate ca afixe), compunerea (din cuvinte care există și independent, din sau
cu elemente de compunere, din sau cu abrevieri), conversiunea de la o parte de vorbire la alta sau

10
Enciclopedia limbii române, op. cit., p. 221
de la o clasă morfologică la alta. Ca procedee mai puțin importante sunt menționate trunchierea
sau fragmentarea cuvintelor, contaminarea sau încrucișarea şi reduplicarea.
De asemenea, în limba română se înregistrează și procedee mixte de formare a cuvintelor,
rezultate din utilizarea simultană a două procedee interne. De cele mai multe ori derivarea se
combină cu compunerea parasintetică – folosirea simultaă a celor două tipuri de derivare
progresivă, cu prefixe și sufixe, folosirea simultană a compunerii și a derivării care are drept
rezultat un compus parasintetic. Mai puțin folosit este procedeul combinării unui element de
compunere cu un sufix și procedeul combinării unei formații rezultate din reduplicare cu un sufix.
La nivel semantic, procedeele anterior menționate stabilesc relații de sinonimie, mai ales
între formații ce au pornit de la aceeași bază. Relațiile de sinonimie se stabilesc mai ales între
derivare și compunere tematică, derivare sufixală și conversiune, derivare și compunere din
cuvinte întregi sau derivare sufixală și regresivă și conversiune. Dintre toate procedeele, cel mai
larg răspândit este derivarea sufixală. Cele mai productive sufixe sunt cele moștenite, iar în limba
actuală un grad mare de productivitate îl au sufixele latino – romanice și internaționale. Datorită
acestei productivități a derivării sufixale, limba română a fost considerată o limbă cu caracter
derivativ, în contrast cu derivarea aflându-se compunerea, mai slab dezvoltată, procedeu ce nu a
fost moștenit din limba latină, ci împrumutat mai ales în secolele XIX și XX din limba franceză,
cel mai adesea.
În concluzie, situația cuvintelor pătrunse în limba română pe filieră străină (franceză, engleză,
și nu numai) precum și numeroasele cuvinte formate în interiorul limbii, conduc la diversitate stilistică,
,,fiind o dovadă în plus a interrelaționării dintre limbă și societate: marile schimbări produse în viața
societății înseamnă la fel de mari modificări în viața limbii, la nivelul formelor de exprimare lingvistică
, mai ales la nivelul vocabularului. O asemenea perioadă de efervescență înseamnă o intensă
creativitate la nivel lexical, pornind de la cuvinte deja existente, și o mare disponibilitate pentru
împrumuturi.”11

11
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A5402/pdf