NUMERE NATURALE

Numerele naturale sunt acele numere strict pozitive si intregi. Multimea numerelor
naturale se noteaza cu N.

Fracții ordinare
O fracție ordinară este o pereche (a, b) de două numere naturale a și b, cu b diferit de zero.

Fracția ordinară (a, b) se notează sau a/b.

Exemple de fracții ordinare:

Elementele unei fracții

In fractia , a este numărătorul iar b este numitorul. Ca în exemplul de mai jos:

Orice număr natural poate fi scris ca o fracție ordinara. De exemplu,

Clasificarea fracțiilor
O fracție în care numărătorul este mai mic decât numitorul se numește fracție subunitară.

De exemplu, este fracție subunitară.

O fracție în care numărătorul este egal cu numitorul se numește fracție echiunitară.
De exemplu, sunt fracții echiunitare.
O fracție în care numărătorul este mai mare decât numitorul se nume ște fracție supraunitară.

De exemplu, sunt fracții supraunitare.

Compararea fracțiilor
Două fracţii sunt egale dacă este îndeplinită următoarea condiţie:

Dintre două fracţii cu acelaşi numitor este mai mare fracţia cu numărătorul mai mare.
De exemplu,

,
Dintre două fracţii cu acelaşi numărător este mai mare fracţia cu numitorul mai mic.
De exemplu,

,
Atunci cand vrem să comparăm două fracţii care nu au numitori egali şi nici num ăr ători egali
putem aduce fracţiile la acelaşi numitor şi să aplicăm regulile de mai sus.

FRACTII ZECIMALE

A) Transformarea fracțiilor zecimale finite:

-la numărător scrieți toate cifrele (dar fără virgulă);

-la numitor scrieți 1 urmat de atâtea zerouri câte cifre se găsesc după virgulă;

B) Transformarea fracțiilor zecimale periodice simple:

-la numărător scrieți toate cifrele (fără virgulă) și scădeți cifrele aflate înaintea perioadei;

-la numitor scrieți atâția de 9 câte cifre aveți în perioadă;

C) Transformarea fracțiilor zecimale periodice mixte:
-la numărător scrieți numărul (fără virgulă) și scădeți numărul format până la perioadă;

-la numitor scrieți atâția de 9 câte cifre se găsesc în perioadă și atâția de zero câte cifre se găsesc între
virgulă și perioadă;

MULTIMILE

Mulțime - totalitatea elementelor de același fel, care apar o singură dată,

indiferent de ordinea lor.
Putem defini mulțimea astfel:

 specificăm elementele ei (de exemplu, M={1,2,3,4,5})

Intersecția a două mulțimi A și B este mulțimea formată din elementele comune

mulțimilor A și B. Scriem A ∩ B = {x| x A și x B}.
Două mulțimi a căror intersecție este mulțimea vidă se numesc mulțimi disjuncte.
Exemplu
A = {1,2,3,4,5}
B = {3,4,5,6,7,8}
A ∩ B = {3,4,5 .
Reuniunea a două mulțimi A și B este mulțimea formată din elementele care
aparțin cel puțin uneia dintre mulțimile A sau B. Scriem A ∪ B = {x| x A sau
x B}
Exemplu
A = {1,2,3,4,5}
B = {3,4,5,6,7,8}
A ∪ B = {1,2,3,4,5,6,7,8}.
Diferența dintre mulțimea A și mulțimea B este mulțimea formată din elementele
lui A care nu aparțin lui B. Scriem A \ B = {x| x A și x B}.
Ordinea în care realizăm diferența a două mulțimi este importantă : A \ B B \ A.
Exemplu
A = { 1,2,3,4,5 }
B = { 3,4,5,6,7,8 }
A \ B = { 1,2,3 }
B \ A = { 6,7,8 }

PROPRIETĂȚILE RELAȚIEI DE DIVIZIBILITATE

1. Orice număr natural n se divide cu 1 și cu el însuși.

2. Tranzitivitatea relației de divizibilitate. Fie a, b, c trei numere naturale.

Dacă a este divizibil cu b și b este divizibil cu c, atunci a este divizibil cu c.

3. Fie a și b două numere naturale. Dacă a divide pe b, atunci a divide orice

multiplu al lui b.

4. Fie a, b, c trei numere naturale. Dacă a divide pe b și a divide pe c,

atunci a divide suma, diferența și produsul numerelor b și c.

5. Fie a, b, c trei numere naturale. Dacă a divide pe b, c divide pe b,

iar a și c sunt numere prime între ele, atunci produsul ac divide pe b.

6. Dacă a este divizibil cu b și b este divizibil cu a, atunci a = b.

7. Numărul 0 este divizibil cu orice număr natural nenul.

 Un număr natural se numește număr prim dacă se divide numai cu 1 și cu

el însuși (are exact doi divizori). Un număr natural care nu este prim se
numește număr compus.
 Două numere naturale a și b se numesc prime între ele, dacă cel mai mare
divizor comun al acestora este 1: (a,b)=1.

Marimi direct proportionale

Numerele a1, a2, a3, … , an sunt direct proporționale cu numerele b1, b2, b3, … , bn dacă
formează șirul de rapoarte egale:

Valoarea acestor rapoarte se notează de obicei cu k și se numește coeficient de

proporționalitate.
Problema 1
Aflați numerele x și y astfel încât următoarele mulțimi să fie direct proporționale:

A = {1,3,6} și B = {2,x,y}.

Rezolvare:

Are loc șirul de rapoarte egale:

Marimi invers proportionale

Două mărimi sunt invers proporționale dacă depind una de cealaltă, astfel încât dacă
una crește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori.

Numerele a1, a2, a3, …, an sunt invers proporționale cu numerele b1, b2, b3, … , bn dacă
sunt direct proporționale cu inversele lor, adică se poate forma următorul șir de
rapoarte egale:

Valoarea acestor rapoarte se notează de obicei cu k și se numește coeficient de

proporționalitate.

Egalitatea de mai sus se poate rescrie astfel:

 a1∙b1 = a2∙b2 = a3∙b3 = … = an∙bn = k.
Problema 1

Aflați numărul a știind că mulțimile A={2,6} și B={a,3} sunt invers proporționale.

Rezolvare:

2\cdot a=6\cdot 32⋅a=6⋅3

2\cdot a=182⋅a=18
a=18:2=9a=18:2=9

Problema 2

Aflați numerele a, b și c știind că sunt invers proporționale cu 2, 5 și 10, iar suma lor
este 24.

Rezolvare:

(a, b, c) i.p. (2, 5, 10) ⟹ a∙2 = b∙5 = c∙10 = k

 Amplificarea și simplificarea
fractiilor. Fractii echivalente
Fracțiile care reprezintă aceeași parte dintr-un întreg se numesc fracții
echivalente (egale). Putem obține fracții echivalente prin amplificare și simplificare.

A amplifica o fracție cu un număr înseamnă a înmulți numărătorul și numitorul cu acel

număr.

A simplifica o fracție cu un număr înseamnă a împărți numărătorul și numitorul la acel

număr.

O fracție care nu se mai poate simplifica se numește fracție ireductibilă (numărătorul

și numitorul sunt numere prime între ele).

Urmăreşte acest video cu Amplificarea şi simplificarea fracţiilor. Iar mai jos găseşti şi
alte exerciţii rezolvate cu fracţii echivalente.

Exercițiul 1
Verificați dacă fracțiile de mai jos sunt echivalente:

Adunarea ș i scă derea numerelor raționale

1. Adunarea și scăderea fracțiilor cu același numitor
 Pentru a efectua adunarea (scăderea) fracțiilor cu același numitor, se adună (scad)
numărătorii și se copiază numitorul comun (vezi exemplu mai jos).

2.Adunarea și scăderea fracțiilor cu numitori diferiți

Pentru a efectua adunarea (scăderea) fracțiilor cu numitori diferiți, trebuie mai întâi să
aducem fracțiile la același numitor. Numitorul comun va fi cel mai mic multiplu comun
al numitorilor. Cel mai mic multiplu comun a două numere a și b este cel mai mic număr
natural, diferit de zero, care se divide cu numerele a și b.

Algoritmul de aflare a celui mai mic multiplu comun (c.m.m.m.c.):

 descompunem numitorii în factori primi

 înmulțim toți factorii (comuni și necomuni) la puterea cea mai mare.
 Puterea unui numă r natural

Operatii cu puteri și reguli de calcul

Regula 1: la înmulțirea puterilor cu aceeași bază, se copiază baza și se adună
exponenții:

am . an = am+n
Regula 2: la împărțirea puterilor cu aceeași bază, se copiază baza și se scad exponenții:

am : an = am-n
Regula 3: atunci când ridicăm o putere la o altă putere, se copiază baza și se înmulțesc
exponenții:

(am )n = am ∙n
Regula 4: produsul a două puteri este egal cu puterea produsului:

an ∙ bn = (a ∙ b)n
Regula 5: câtul a două puteri este egal cu puterea câtului:

an : bn = (a : b)n
Regula 6: orice număr ridicat la puterea 0 este 1 (explicație: an:an=1 pentru că atunci
când împărțim un număr la el însuși rezultatul este întotdeauna 1; dar, pe de altă parte,
an:an=an-n=ao; prin egalarea acestor două relații se obține a0=1)

a0 = 1
–excepție: 00 nu are sens (pentru că, pe de o parte, zero la orice putere este zero, iar pe
de altă parte, orice număr la puterea zero este 1; și din acest motiv, s-a decis că 0 0 este
operație fără sens)

Regula 7: orice număr ridicat la puterea întâi este acel număr:

a1 = a.
Compararea puterilor cu baze diferite și exponenți diferiți
Pentru a compara două puteri cu baze diferite sau cu exponenți
diferiți, aducem puterile la aceeași bază sau la același exponent.
Exemplu. Comparați următoarele puteri:

Pă trate perfecte ș i cuburi perfecte

Pătrate perfecte
Atunci când ridicăm un număr la puterea a doua, mai putem spune că ridicăm la
pătrat. De exemplu, 32 se citește 3 la puterea a doua sau 3 la pătrat și este egal cu 9.
Vom spune că 9 este pătratul lui 3 și acesta este un exemplu de pătrat perfect. Alte
exemple de pătrate perfecte:

4,25,36,100,81.4,25,36,100,81.
Fiecare număr scris mai sus este pătratul unui alt număr natural. Din acest motiv, ele
se numesc pătrate perfecte. Iată:
 4=2^{2},25=5^{2},36=6^{2},100=10^{2},81=9^{2}.4=22,25=52,36=62,100=102,81=9
2.

Pentru a arăta că un număr este pătrat perfect, vom scrie numărul

respectiv ca o putere cu exponentul 2.

Pentru a arăta ca un număr NU este pătrat perfect, alegem una

dintre aceste două modalități:

1. Vom încadra numărul respectiv între două pătrate perfecte consecutive.

2. Aflăm ultima cifră a numărului. Dacă aceasta este 2, 3, 7 sau 8, atunci numărul nu este
pătrat perfect.

Observație. Ultima cifră a unui pătrat perfect este 0, 1, 4, 5, 6 sau 9. Așadar

numerele care se termină în aceste cifre, e posibil să fie pătrate perfecte, însă

aceasta nu este o condiție pentru a proba că un număr este pătrat perfect. De

exemplu, 24 are ultima cifră 4, dar nu este pătrat perfect. Prin urmare, vom

studia ultima cifră atunci când dorim să arătăm că un număr NU este pătrat

perfect. Dacă un număr are ultima cifră 2, 3, 7 sau 8, atunci numărul nu este

pătrat perfect.

Cuburi perfecte
Atunci când ridicăm un număr la puterea a treia, mai putem spune că ridicăm la cub.
De exemplu, 43 se citește 4 la puterea a treia sau 4 la cub și este egal cu 64. Vom spune
că 64 este cubul lui 4 și acesta este un exemplu de cub perfect. Alte exemple de
cuburi perfecte:

8, 27,125,1000.8,27,125,1000.
Fiecare număr din cele scrise mai sus este puterea a treia a unui alt număr natural.
Iată:
Pentru a arăta că un număr este cub perfect, vom scrie acel număr
ca o putere cu exponentul 3.
Exemplu. Să arătăm că numărul N este cub perfect, unde

Criterii de divizibilitate

Criteriile de divizibilitate ne ajută să stabilim dacă un număr natural m este

divizibil cu un număr natural n, fără a efectua împărțirea.

Criteriul de divizibilitate cu 2
Un număr este divizibil cu 2 dacă ultima sa cifră este 0, 2, 4, 6, sau 8.

Exemple de numere divizibile cu 2: 18, 36, 258, 1490.

Criteriul de divizibilitate cu 3
Un număr este divizibil cu 3 dacă suma cifrelor sale este divizibilă cu 3 (suma se
împarte exact la 3).

Exemple de numere divizibile cu 3:

18 (pentru că 1+8=9 și 9 se împarte exact la 3);
222 (pentru că 2+2+2=6 și 6 se împarte exact la 3);
7128 (pentru că 7+1+2+8=18 și 18 se împarte exact la 3).

Criteriul de divizibilitate cu 5
Un număr este divizibil cu 5 dacă ultima sa cifră este 0 sau 5.
 Exemple de numere divizibile cu 5: 125, 340, 8255.

Criteriul de divizibilitate cu 9
Un număr este divizibil cu 9 dacă suma cifrelor sale este divizibilă cu 9 (suma se
împarte exact la 9).

Exemple de numere divizibile cu 9:

117 (pentru că 1+1+7=9 și 9 se împarte exact la 9);
2853 (pentru că 2+8+5+3=18 și 18 se împarte exact la 9).

Criteriul de divizibilitate cu 10, 100 sau 1000

Un număr este divizibil cu 10 (sau 100 sau 1000) dacă ultima sa cifră este 0 (sau
ultimele sale cifre sunt 00, sau 000).

Exemple de numere divizibile cu 10: 250, 820, 1360.

Exemple de numere divizibile cu 100: 2300, 15200, 852600.
Exemple de numere divizibile cu 1000: 3000, 15000, 725000.

Divizori. Multipli. Numere prime

Un număr natural a este divizibil (se divide) cu un număr natural b,

dacă a se împarte exact la b (avem o împărțire cu rest zero).

Numărul a se numește multiplul lui b, iar b se numește divizor al lui a.

Relația de divizibilitate se poate scrie în două moduri:

 a ⋮ b (citim a este divizibil cu b)

 b|a (citim b divide a)

Exemplu:
12 este divizibil cu 4 pentru că 12 se împarte exact la 4 (12:4=3). Scriem acest lucru
astfel:
12 ⋮ 4 (citim 12 este divizibil cu 4) sau
4|12 (citim 4 divide 12).
Numărul 12 este multiplul lui 4, iar 4 este divizor al lui 12.

Numărul 12 mai are și alți divizori în afară de 4? Mai există și alte numere la care 12 să
se împartă exact?
Da. Acestea sunt 1, 2, 3, 6 și 12.

Mulțimea divizorilor naturali ai unui număr n se notează D n, iar mulțimea

multiplilor unui număr n se notează Mn.

Exemple:
Mulțimea divizorilor naturali ai lui 12 este: D12 ={1, 2, 3, 4, 6, 12}.

Mulțimea multiplilor naturali ai numărului 4 este: M4 ={0, 4, 8, 12, 16, …}.

Observație. Numărul 1 este divizor pentru orice număr natural (pentru că orice număr
natural se împarte exact la 1), iar numărul 0 este multiplu pentru orice număr natural
(pentru că zero se împarte la orice număr natural).

Numere prime. Numere compuse

Un număr natural p ≥ 2 se numește număr prim, dacă nu mai are
alți divizori în afară de 1 și p. Cu alte cuvinte, un număr este prim
dacă are ca divizori doar pe 1 și pe el însuși.
Singurul număr prim par este 2. Iată numerele prime până la 30:

2, 3, 5, 7, 11, 13, 17, 19, 23, 29, …

Un număr care nu este prim se numește număr compus.

Exercitiu
Arătați că numărul N este divizibil cu 36, unde N este:

Rezolvare. Folosind proprietățile puterilor, numărul N se poate scrie astfel:

Am arătat astfel că N este multiplu de 36 (pentru că N este un produs în care unul

din factori este 36). În consecință, N este divizibil cu 36.

Aflați elementele mulțimii:

Rezolvare. Fracția 5/(x+1) este număr natural dacă 5 se împarte exact la x+1. Asta
înseamnă că x+1 trebuie să fie divizor al lui 5. Așadar,

În continuare, egalăm x+1 cu 1 și 5, de unde vom afla termenul necunoscut x:

x+1 = 1 ⟹x= 1-1 ⟹x = 0

x+1 = 5 ⟹x= 5-1 ⟹x= 4
A={0,4}.

Rapoarte
Raportul a două numere raționale pozitive a și b (b ≠ 0) este numărul rațional a:b,
notat
Numerele a și b se numesc termenii raportului.

Exemplul :
Dacă într-o clasă sunt 20 băieți și 10 fete, atunci raportul dintre numărul băieților și
numărul fetelor este:

\frac{20}{10}=2.1020=2.
Acest raport ne arată că numărul băieților este de două ori mai mare decât numărul
fetelor.

Proportii
O proporție este o egalitate între două rapoarte:

Numerele a, b, c, d se numesc termenii proporției. Mai exact, numerele a și d se

numesc extremi, iar b și c se numesc mezi.

Proprietatea fundamentală a proporțiilor

În orice proporție, produsul extremilor este egal cu produsul
mezilor.
Aflarea unui termen necunoscut dintr-o proporție
Pentru a afla un termen necunoscut x dintr-o proporție vom folosi proprietatea
fundamentală a proporțiilor. Astfel, vom înmulți pe diagonală, apoi împărțim egalitatea

la coeficientul lui x (adică la numărul din fața lui x ).

Proporții derivate
Pornind de la o proporție dată, putem obține alte proporții folosind anumite procedee.
Aceste proporții se vor numi proporții derivate. Să considerăm proporția

Dacă schimbăm mezii între ei, se obține o proporție derivată, având aceiași termeni:

Putem de-asemenea să schimbăm extremii între ei sau să inversăm rapoartele și

vom obține alte proporții derivate, având aceiași termeni ca și proporția inițială.

Există și alte procedee prin care putem obține proporții derivate cu alți termeni. De
exemplu, dacă la proporția inițială adunăm numărătorii la numitori, vom obține
următoarea proporție:
 Așadar, procedeele prin care putem obține proporții derivate sunt
următoarele:

 schimbăm mezii între ei;

 schimbăm extremii între ei;
 inversăm rapoartele;
 adunăm numitorii la numărători;
 adunăm numărătorii la numitori;
 înmulțim sau împărțim numitorii cu același număr (diferit de zero);
 înmulțim sau împărțim numărătorii cu același număr (diferit de zero);
 amplificăm rapoartele;
 scădem numărătorii din numitori;
 scădem numitorii din numărători;
 egalăm fiecare raport cu raportul dintre diferența numărătorilor și diferența
numitorilor.

Regula de trei simpla

Regula de trei simpla e un procedeu folosit atunci când se cunosc trei mărimi, iar

a patra este necunoscută și între acestea există o relație de proporționalitate

directă sau inversă.

1.Regula de trei simpla pentru mărimi

direct proporționale

1. Dacă 5 kg de mere costă 15 lei, aflați cât costă 9 kg de mere de același fel.

Rezolvare:

5kg…………………………15lei
9kg………………………… x lei
______________________
 Probabilitati
Probabilitatea unui eveniment (p) este raportul dintre numărul
cazurilor favorabile și numărul cazurilor posibile.

Probabilitatea unui eveniment

Probabilitatea unui eveniment este un număr pozitiv cu proprietatea:

0≤p ≤1
Probabilitatea se poate exprima prin fracții ordinare, fracții zecimale sau procente.

Problema 1
Într-o urnă sunt 5 bile albe și 8 bile roșii. Care este probabilitatea de a extrage o bilă
roșie?

Rezolvare:

 nr. cazuri favorabile: 8 (pentru că sunt 8 bile roșii)

 nr. cazuri posibile: 13 (pentru că sunt 13 bile în total)
 Ecuatii de gradul I cu o necunoscuta
Ecuatia de gradul I cu o necunoscută este o ecuație de forma

A rezolva o ecuație înseamnă a găsi valoarea lui x care verifică egalitatea de mai sus.

Mulţimea numerelor reale

Scoaterea factorilor de sub radical
Scoaterea (extragerea) factorilor de sub radical este utilă în calculele cu radicali pentru că
ne ajută să efectuăm adunări și scăderi cu radicali. De asemenea, acest procedeu se
poate folosi și atunci când comparăm radicalii. Scoaterea factorilor de sub radical se
bazează pe două proprietăți importante:

 extragerea rădăcinii pătrate este inversa operației de ridicare la pătrat; mai exact,
atunci când extragem radical dintr-un număr pozitiv ridicat la puterea a doua, obținem
numărul respectiv.
 radicalul unui produs este egal cu produsul radicalilor.

Pentru a scoate factorii de sub radical, vom proceda în felul următor:

 descompunem numărul în factori primi (împărțim numărul dat la numere prime: 2, 3,
5, 7, etc);
 factorii care se repetă, se grupează câte doi și reținem doar unul din ei;
 factorii astfel grupați vor ieși în fața radicalului și se înmulțesc, iar factorii fără pereche
(cei încercuiți) rămân sub radical și se înmulțesc;
 dacă toți factorii au pereche, atunci numărul respectiv este pătrat perfect și nu vom
mai avea radical; dacă nu există factori pereche, atunci scoaterea factorilor de sub
radical nu este posibilă.

Introducerea factorilor sub radical

Introducerea factorilor sub radical este procedeul invers scoaterii factorilor de sub
radical. Pentru a introduce un factor sub radical, îl ridicăm la puterea a doua. Dacă
avem semnul minus, acesta va rămâne în fața radicalului.
 Modulul unui numar real
Modulul unui numar real x (sau valoarea absoluta a numărului x) se notează |x| și
este definit astfel:
Proprietățile modulului:

Interpretarea geometrică a modulului

Din punct de vedere geometric, modulul unui număr real x reprezintă distanța de la
originea axei până la punctul având coordonata x.

Operatii cu radicali: Adunarea și

scaderea radicalilor
Pentru a efectua operația de adunare sau scădere a numerelor reale ce conțin același
radical, se adună sau se scad factorii din fața radicalului și rezultatul se înmulțește cu
radicalul. Dacă n > 0, atunci au loc relațiile:

Să reținem! Nu putem să adunăm (scădem) termeni care conțin

radicali diferiți.
Operatii cu radicali: Inmultirea și
impartirea radicalilor
Produsul a doi radicali este egal cu radicalul produsului. Dacă avem și factori în fața
radicalului, se vor înmulți și aceștia, ținând cont de regula semnelor.
Câtul (sau raportul) a doi radicali este egal cu radicalul câtului (raportului). Dacă avem și
factori în fața radicalului, se vor împărți și aceștia, ținând cont de regula semnelor.
Fie m, n > 0. Au loc relațiile:

Ridicarea la putere a numerelor reale ce

conțin radicali
Pentru a ridica la putere un număr real ce conține radical, vom ridica la putere atât
radicalul cât și factorul din fața acestuia (dacă există). Fie n > 0. Atunci:

Rationalizarea numitorului
Rationalizarea numitorului este procedeul prin care transformăm o fracție cu
numitor irațional într-o fracție cu numitor rațional. Așadar, prin raționalizare, vom
elimina radicalii de la numitor și vom face acest lucru prin amplificare.
În cazul în care numitorul este de forma

atunci se amplifică fracția cu radical din b, iar dacă numitorul este de forma

atunci se amplifică cu expresia conjugată.

Media aritmetică a două sau mai multe

numere
Media aritmetică a două numere a și b este egală cu suma celor
două numere, împărțită la doi:

Media aritmetică a n numere este suma numerelor împărțită la

numărul lor:
Media aritmetică ponderată
Media aritmetică ponderată a n numere

având ponderile

se calculează folosind formula:

Media geometrica a două numere reale

Media geometrică sau media proporțională a două numere
pozitive a și b este radical din produsul lor:
Inegalitatea mediilor
Dacă a și b sunt două numere reale pozitive, atunci are loc următoarea inegalitate:

Ecuatii de gradul I cu o necunoscuta

Ecuatia de gradul I cu o necunoscută este o ecuație de forma

ax + b = 0 (a ≠ 0).

A rezolva o ecuație înseamnă a găsi valoarea lui x care verifică egalitatea de mai

sus.

Sisteme de ecuatii liniare cu două

necunoscute
Un sistem de două ecuații liniare cu două necunoscute are forma generală:

Numerele a, b, c, d, e, f se numesc coeficienți, iar x și y se

numesc variabile sau necunoscute. A rezolva un sistem înseamnă a găsi perechile
ordonate de forma (x,y) care verifică simultan ambele ecuații. Așadar, o pereche de
numere (x,y) este soluție a unui sistem dacă verifică atât prima ecuație, cât și a doua.
Soluția se va scrie sub forma: S={(x,y)}.
Metode de rezolvare a sistemelor de ecuatii liniare
1. Sisteme de ecuatii – Metoda substitutiei
Metoda substituției presupune exprimarea unei necunoscute dintr-o ecuație în funcție
de cealaltă necunoscută și substituirea, adică înlocuirea expresiei obținute în cealaltă
ecuație. Se obține astfel o ecuație cu o singură necunoscută pe care o putem rezolva.

2. Sisteme de ecuatii – Metoda reducerii

Pentru a rezolva un sistem prin metoda reducerii, vom înmulți una din ecuații, sau
ambele ecuații, cu numere convenabil alese, astfel încât coeficienții uneia dintre
variabile să fie numere opuse. Apoi, prin adunarea celor două ecuații membru cu
membru, termenii respectivi se reduc și eliminăm astfel una din necunoscute. Această
procedură aplicată unui sistem nu modifică soluția acestuia.

Intervale de numere reale

Fie a și b două numere reale cu a<b.

Prin intervalul închis [a,b] înțelegem toate numerele reale mai mari sau egale cu a și
mai mici sau egale cu b, adică mulțimea:
 Interval închis

Numerele a și b se numesc capetele sau extremitățile intervalului.

Prin intervalul deschis (a,b) înțelegem toate numerele reale mai mari decât a și mai
mici decât b, adică mulțimea:

Interval deschis

Intervalele deschise nu conțin extremitățile a și b.

Intervalele pot fi deschise într-o parte și închise în cealaltă. Trebuie doar să avem grijă
să scriem paranteza dreaptă atunci când capătul respectiv face parte din interval.

Primul interval este închis la stânga și deschis la dreapta. Al doilea este interval deschis
la stânga și închis la dreapta.

Intervale nemărginite
Prin intervalul [a, +∞) înțelegem toate numerele reale mai mari sau egale cu a, adică
mulțimea:

Prin intervalul (a, +∞) înțelegem toate numerele reale strict mai mari decât a, adică
mulțimea:

Prin intervalul (-∞,a] înțelegem toate numerele reale mai mici sau egale cu a, adică
mulțimea:
Prin intervalul (-∞,a) înțelegem toate numerele reale mai mici decât a, adică mulțimea:
 Inecuatii de gradul I
O inecuație este o propoziție matematică ce conține o variabilă, notată de obicei cu x și
unul dintre simbolurile: <, >, ≥, ≤. Iată un exemplu:

Metoda de rezolvare a inecuațiilor este similară cu cea de la ecuații, dar spre deosebire
de ecuații , unde soluția era un singur număr, la inecuațiile în R, soluția se va scrie sub
forma de interval.

Să vedem care sunt pașii de rezolvare a inecuației de mai sus:

Pasul 1: separăm termenii care conțin necunoscuta x de ceilalți termeni:

 Pasul 2: împărțim inecuația la 2 pentru a elimina coeficientul lui x:

Pasul 3: scriem soluția inecuației, astfel:

 dacă se cere rezolvarea inecuației în mulțimea numerelor naturale, atunci soluția este:
S={0,1}
 dacă se cere rezolvarea inecuației în mulțimea numerelor întregi, atunci soluția este:
S={1, 0, -1, -2, -3, …}
 dacă se cere rezolvarea inecuației în mulțimea numerelor reale, atunci soluția se va
scrie sub formă de interval: S=(-∞,2).
 Important!
 Atunci când înmulțim sau împărțim o inegalitate cu un număr negativ, se
schimbă sensul inegalității.

Operatii cu numere reprezentate prin

litere
O literă poate fi folosită pentru a reprezenta un număr, atunci când nu se cunoaște
numărul respectiv.

1. Adunarea și scăderea numerelor reale reprezentate prin

litere
O sumă ce conține numere reprezentate prin litere se numește sumă algebrică. Într-o
sumă algebrică, putem aduna doar termenii asemenea, adică termenii ce conțin aceleași
litere la aceleași puteri.

Exemple de termeni asemenea:

2. Înmulțirea, împărțirea și ridicarea la putere a numerelor
reale reprezentate prin litere
Pentru a efectua înmulțirea, împărțirea și ridicarea la putere a numerelor reprezentate
prin litere, vom ține cont de regulile de calcul cu puteri pe care le-am învățat la
numerele reale.

Formule de calcul prescurtat

Iată formulele de calcul prescurtat:

(a + b)2 = a2 + 2ab + b2
(a – b)2 = a2 – 2ab + b2
(a + b)(a – b) = a2 – b2

Rationalizarea numitorului
Rationalizarea numitorului este procedeul prin care transformăm o fracție cu
numitor irațional într-o fracție cu numitor rațional. Așadar, prin raționalizare, vom
elimina radicalii de la numitor și vom face acest lucru prin amplificare.

În cazul în care numitorul este de forma

atunci se amplifică fracția cu radical din b, iar dacă numitorul este de forma

atunci se amplifică cu expresia conjugată.

Operatii cu rapoarte algebrice

Un raport algebric este un raport în care numărătorul și numitorul sunt expresii

algebrice (conțin litere).

Domeniul de definiție al unui raport algebric

Domeniul de definiție al unui raport algebric este mulțimea în care iau valori literele ce
apar în expresiile algebrice.

Cum determinăm domeniul de definiție al unui raport algebric?

Numitorul unui raport algebric trebuie să fie diferit de zero. Așadar, când
determinăm domeniul de definiție pentru un raport algebric, vom elimina valorile care
anulează numitorul.
În exemplul de mai sus, domeniul de definiție este D = R\{5}. Sau, mai putem spune că
acest raport nu este definit pentru x = 5.

Concret: egalăm numitorul cu zero, rezolvăm ecuația obținută, iar pentru a stabili
domeniul de definiție, eliminăm soluția din mulțimea numerelor reale.

Amplificarea și simplificarea rapoartelor algebrice

A amplifica un raport algebric înseamnă a înmulți numărătorul și numitorul cu o
expresie algebrică nenulă.

Am
amplificat raportul cu x+1

A simplifica un raport algebric înseamnă a împărți numărătorul și numitorul cu o

expresie algebrică nenulă.

Am simplificat raportul cu x

Operatii cu rapoarte algebrice: Adunarea și scăderea rapoartelor

algebrice
Pentru a efectua operația de adunare (scădere) a două rapoarte algebrice cu
același numitor, adunăm (scădem) numărătorii, iar numitorul comun se copiază. Dacă
rapoartele au numitori diferiți, mai întâi le aducem la același numitor.

Am
amplificat al doilea raport cu 2x pentru a le aduce la numitor comun

Operatii cu rapoarte algebrice: Înmulțirea și împărțirea

rapoartelor algebrice
Pentru a calcula produsul a două rapoarte algebrice, vom înmulți numărătorii între ei
și numitorii între ei.
 Am simplificat pe prima diagonală cu 5x și pe a doua
diagonală cu 3y^2

Pentru a calcula câtul a două rapoarte algebrice, înmulțim primul raport cu inversul
celui de-al doilea.

La înmulțirea rapoartelor am
simplificat pe prima diagonală cu 3a^2b și pe a doua diagonală cu 5c

Pentru a ridica la puterea n un raport algebric, ridicăm atât numărătorul cât și

numitorul la puterea n.

Functia de gradul I
Functia de gradul I este o funcție de forma

Funcția de gradul întâi se mai numește funcție liniară

 Graficul functiei de gradul I
Reprezentarea geometrică a graficului unei funcții liniare este o dreaptă. Pentru a trasa
graficul acesteia, este suficient să găsim două puncte.

Există două metode prin care putem reprezenta grafic o funcție de gradul I.

Metoda 1:
Alegem două valori arbitrare pentru x și apoi calculăm valorile y = f(x) corespunzătoare.
Obținem astfel două puncte de forma (x, f(x)) pe care le unim printr-o dreaptă.

Metoda 2:
Atunci când trebuie să calculăm aria triunghiului determinat de graficul unei funcții și
axele de coordonate, vom calcula punctele de intersecție ale graficului funcției cu cele
două axe, astfel:

 Pentru a găsi punctul de intersecție dintre graficul funcției și axa Ox, vom pune
condiția y = 0 și apoi rezolvăm ecuația f(x) = 0 pentru a-l afla pe x.
 Pentru a găsi punctul de intersecție dintre graficul funcției și axa Oy, vom pune
condiția x=0 și apoi calculăm y = f(0).

Condiția ca un punct să aparțină graficului unei funcții

Un punct M(a,b) aparține graficului unei funcții dacă f(a) = b.

Exemplu:
Verificați dacă punctul M(1,-1) aparține graficului funcției

Rezolvare: Trebuie să verificăm dacă este îndeplinită condiția f(1) = -1.

În consecință
unde cu Gf am notat graficul funcției f.

Ecuatii de gradul al doilea

O minge este aruncată în sus de la o înălțime de 4 metri cu o viteză inițială de 12 m/s.
După cât timp va ajunge mingea la sol?

Înălțimea la care ajunge mingea la momentul t se calculează astfel:

h = 4 + 12t – 5t2

(cum s-a ajuns la această formulă – vedeți la finalul articolului).

Mingea atinge solul când h = 0 și obținem relația:

– 5t2 +12t + 4 = 0,

care este o ecuație de gradul doi cu necunoscuta t. Într-o ecuație de gradul al doilea,
necunoscuta apare la puterea a doua.

Forma generală a unei ecuații de gradul doi este:

 ax2 + bx + c = 0,
unde x este necunoscuta, iar coeficienții a, b și c sunt numere reale, cu a diferit de zero
(dacă a = 0, atunci ecuația nu mai este de gradul doi, ci vom avea o ecuație liniară).
Termenul ax2 se numește termen pătratic, bx se numește termen liniar, iar c se
numește termen liber.

Rezolvarea ecuatiei de gradul al doilea

Pentru a găsi soluțiile ecuației de gradul doi, vom împărți ecuația cu a și vom încerca să
formăm un pătrat perfect. (puteți omite această etapă și să citiți doar concluziile; aceste

calcule sunt doar pentru cei pasionați de matematică ).

Valoarea notată cu litera grecească delta ∆ se numește discriminantul ecuației de

gradul doi, pentru că acesta stabilește natura și numărul soluțiilor ecuației. În funcție
de semnul lui delta, vom avea următoarele cazuri: (1) dacă delta este pozitiv, ecuația
admite două soluții reale distincte; (2) dacă delta este egal cu zero, ecuația are o
singură soluție; (3) dacă delta este negativ, ecuația nu admite soluții în mulțimea
numerelor reale (dar are soluții complexe, iar despre acestea veți învăța la liceu).
 Pașii pentru rezolvarea ecuațiilor de gradul doi sunt:

1. Identificăm coeficienții a, b și c;
2. Calculăm delta– discriminantul ecuației și vom avea următoarele cazuri: