Capitolul 1

MATERIAL RECAPITULATIV
Acest compartiment are scopul de a reaminti cititorului unele noţiuni şi
formule matematice, studiate în cursul liceal de matematică, care, credem, vor fi de
un real folos atât celor ce studiază cursul de matematică economică cât şi celora ce
utilizează metodele matematice în diverse domenii ale ştiinţei.
De asemenea sunt expuse succint şi noţiunile de funcţie, limită, derivată,
diferenţială şi integrală, însoţite de exemple respective rezolvate sau propuse
pentru rezolvare.
1.1 Mulţimi şi operaţii asupra lor

Noţiunea de mulţime este o noţiune primară, adică o noţiune care nu se

defineşte cu ajutorul altor noţiuni mai simple. De obicei, această noţiune se explică
prin exemple. Exemple de mulţimi: mulţimea locuitorilor dintr-o localitate,
mulţimea cărţilor dintr-o bibliotecă, mulţimea numerelor naturale, mulţimea
numerelor întregi, mulţimea numerelor raţionale, mulţimea numerelor reale etc.
Noţiunea de element al mulţimii este la fel o noţiune primară. În mulţimea
elevilor dintr-o şcoală elementul mulţimii este un elev care învaţă în această şcoală.
Mulţimea fără nici un element se numeşte mulţime vidă şi se notează cu  , iar
mulţimea U ce conţine toate mulţimile considerate în studiul dat se numeşte
universală. Există mulţimi cu un număr finit de elemente, numite mulţimi finite, şi
mulţimi nevide care nu au un număr finit de elemente, numite mulţimi infinite.
Exemple de mulţimi: A   5;  3;  1; 2; 4, mulţimea numerelor naturale se
notează N  0; 1; 2; 3; 4; 5; ..., mulţimea numerelor naturale nenule se notează cu
N *   1; 2; 3; 4; 5; ..., mulţimea numerelor întregi se notează cu Z, mulţimea

numerelor raţionale se notează cu Q, iar mulţimea numerelor reale se notează cu

R.

Mulţimea A este o mulţime finită, iar mulţimile N , N * , Z , Q şi R sunt

mulţimi infinite.

7
 Dacă x este un element al mulţimii M , atunci se notează x  M şi se citeşte „x
aparţine lui M ”, iar dacă x nu aparţine lui M atunci se scrie x  M .
Exemple.  1  5;  1; 6; 0   1; 0; 7; 6   3; 1; 5.
Pentru orice număr natural n scriem n  N şi pentru orice număr real x
scriem x  R . O mulţime poate fi specificată printr-o proprietate pe care o au toate
elementele mulţimii. De exemplu, mulţimea numerelor reale care satisfac
inegalitatea  4  x  7 este M  x  R  4  x  7.

Relaţia de incluziune. Fie A şi B două mulţimi. Dacă orice element al lui A

este şi element al lui B, spunem că mulţimea A este inclusă în B şi se scrie A  B .
Dacă există careva element x ce aparţine lui B şi nu aparţine lui A, atunci
incluziunea A  B se numeşte strictă şi se notează cu simbolul A  B . În acest
caz mulţimea A se numeşte submulţime proprie a mulţimii B. Dacă mulţimea A nu
este inclusă în mulţimea B, atunci se scrie A  B .
Două mulţimi A şi B se numesc egale, dacă A  B şi B  A . Două mulţimi
finite se numesc egale, dacă ele conţin aceleaşi elemente.
Exemple.  3; 5   5;  3; 0; 5; 9;  8;  1; 3   2;  1; 3;10, N  Z  Q  R .

Operaţii cu mulţimi
Reuniunea mulţimilor. Fie A şi B două mulţimi. Mulţimea
A  B  x x  A sau x  B 

se numeşte reuniunea mulţimilor A şi B .

Exemplul 1. Pentru mulţimile A    1; 2; 11 şi B  1; 2; 4 reuniunea lor
A  B   1; 1; 2; 4; 11 .

Intersecţia mulţimilor. Fie A şi B două mulţimi. Mulţimea

A  B  x x  A şi x  B 

se numeşte intersecţia mulţimilor A şi B . Din această definiţie rezultă că

intersecţia a două mulţimi este mulţimea elementelor commune ale lor.
Exemplul 2. Dacă A1   1; 0; 3; 6 şi B1   1; 3; 5 atunci A1  B1   1; 3.
Pentru A 2   3;  1; 5; 7 şi B2   2; 0; 6 intersecţia lor A2  B2   .
8
 Diferenţa a două mulţimi. Pentru mulţimile A şi B , mulţimea
A \ B  x x  A şi x  B 

se numeşte diferenţa acestor două mulţimi.

Exemplul 3. Diferenţa mulţimilor A   9;  5; 0;1; 3 şi B    5; 3 este

mulţimea A \ B   9; 0; 1.

Complimentara mulţimii A în raport cu mulţimea universală U se numeşte

diferenţa A \ U . şi se notează cu simbolul A ( A se citeşte “non A ”).
Exemplul 4. Să se demonstreze că pentru orice mulţimi A şi B este justă
egalitatea A \ B  A  B .
Soluţie. Reeşind din definiţia egalităţii a două mulţimi este sufficient de
arătat că orice element a mulţimii A \ B este şi element al mulţimii A  B şi vice-
versa orice element al mulţimii A  B este element al mulţimii A \ B .
Într-adevăr, dacă elementul x  A \ B , atunci x  A şi x  B , adică x  B .
Deci, x  A  B .
Reciproc, fie x un element arbitrar al mulţimii A  B , adică x  A şi
x  B  U \ B sau x  B . Deci, x  A şi x  B , adică x  A \ B . Conform definiţiei

egalităţii a două mulţimi obţinem: A \ B  A  B .

Produsul cartezian a două mulţimi. Mulţimea cuplurilor ordonate de
numere reale a şi b ale mulţimilor A şi B respectiv se numeşte produs cartezian al
acestor mulţimi şi se notează A  B  a, b a  A ; b  B .

Exemplul 5. Produsul cartezian al mulţimilor A   2; 5 şi B  1; 3; 7 este

mulţimea A  B  2; 1, 2; 3, 2; 7, 5; 1, 5; 3, 5; 7.
Mulţimi de puncte pe axa numerică
Pe mulţimea R au loc relaţiile de egalitate şi de ordine ale numerelor reale.
Mulţimea R este complet ordonată, adică oricare n-ar fi numerele reale x, y  R ,
întotdeauna x  y sau x  y . Deoarece mulţimile numerice N , Z , Q sunt submilţimi
ale lui R ( N  Z  Q  R ), ele sunt de asemenea complet ordonate.

9
 Se ştie că între mulţimea numerelor reale şi mulţimea punctelor axei de
coordonate Ox există o corespondenţă bijectivă, şi anume: fiecărui număr real x îi
corespunde pe axa Ox punctul cu coordonata x, iar fiecărui punct de pe aceeaşi axă
i se asociază numărul real egal cu coordonata punctului. Această corespondenţă
bijectivă justifică faptul că mulţimea numerelor reale R este uneori numită dreaptă
reală. Mulţimea tuturor punctelor de pe axa numerică ale căror abscisa x verifică
inegalitatea a  x  b , se numeşte interval deschis şi se notează (a; b)  x a  x  b.

Mulţimea tuturor punctelor de pe axa numerică ale căror abscisa x verifică

inegalitatea a  x  b , se numeşte interval închis şi se notează [a; b]  x a  x  b.

Intervalele definite mai sus se numesc intervale mărginite. Punctele a şi b se

numesc extremităţile intervalului.
Mulţimea tuturor punctelor de pe axa numerică, ale căror abscise verifică
una din inegalităţile a  x  ;    x  a ; a  x  ;    x  a formează
respectiv semidreptele a;  ;  ; a; a;  ;  ; a  . Mulţimea tuturor numerelor
reale R (sau axa numerică reală) se mai notează  ;   . Semidreptele şi axa
numerică se mai numesc intervale nemărginite.

EXERCIŢII
1. Utilizând egalitatea a două mulţimi, să se demonstreze următoarele
afirmaţii:
a) A  B  A  B ; c) A  A  B   A  B ;
b) A  B \ A   A  B ; d) A  B  \ C  A  B \ C   B  A \ C  .
2. Să se aducă la o formă mai simplă expresiile:
a) A  B   A  B , R. :  ; c) A  B  \ A , R. :  ;
b) A  A  B , R. : A ; d) A  B \ A , R. : A  B .

10
 1.2 Procente şi calcularea lor

Una din noţiunile frecvent întâlnite în teoria economică, şi nu numai, este

noţiunea de procent.
Un procent (1%) este a suta parte dintr-o mărime (nefiind neapărat un
număr). De exemplu:
 1% din 200 este 200 100  2 ;
 1% din 15 este 15 100  0,15 ;
 1% din 0,3 este 0, 3 100  0, 003 ;
 3% din 400 este 3  400 100  12 .
Utilizarea procentelor se întâlneşte frecvent în următoarele trei cazuri:
1. Determinarea procentului dat din numărul dat.
În acest caz numărul dat se înmulţeşte cu numărul de procente şi rezultatul
se împarte la 100.
Exemplul 1. Să se determine valoarea a ce reprezintă 7% din 56.
7  56
Conform celor menţionate mai sus a   3. 92 .
100
2. Determinarea mărimii după numărul dat de procente din ea.
În cazul acesta mărimea dată se împarte la numărul dat de procente, iar
rezultatul se înmulţeşte cu 100.
Exemplul 2. Se ştie că 20% a unei mărimi sunt egale cu 72. Să se determine
această mărime.
72  100
R.: a   360 .
20
3. Determinarea numărului de procente pe care un număr alcătuieşte din
alt număr.
Pentru aceasta primul număr se împarte la al doilea şi rezultatul se
înmulţeşte cu 100.
Exemplul 3. Câte procente alcătuieşte numărul 50 din 260.
50 3
R.: Numărul necunoscut de procente a este egal cu a   100%  19 % .
260 13

11
 Cele menţionate mai sus le vom ilustra prin următoarele exemple.
Exemplul 4. Să se afle câtă apă (în l) trebuie de adăugat la 20 l de soluţie de
5% de sare pentru a obţine soluţie de 4%.

Soluţie. Aflăm cantitatea a de sare ce se conţine în soluţia iniţială

5  20
a  1 kg.
100
Notăm prin x cantitatea de apă ce este necesară de adăugat la soluţia iniţială
1
pentru a obţine soluţia de 4%. Obţinem  100%  4%  80  4 x  100  x  5 (l).
20  x
R.: 5 l .
Exemplul 5. Un televizor ce costă 1000 lei s-a scumpit cu 6%, apoi s-a
ieftinit cu 8% şi în sfârşit iarăşi s-a scumpit cu 2%. Care este ultimul preţ al
televizorului?
1000
Soluţie. 6% din 1000 lei alcătuiesc  6  60 lei, deci după prima scumpire
100
televizorul costă 1000  60 lei  1060 lei.
1060
8% din 1060 lei alcătuiesc  8  84, 8 lei, de aceea după ieftinirea cu 8%
100
televizorul va costa 1060  84,8 lei  975,2 lei.
975, 2
În sfârşit 2% din 975,2 lei alcătuiesc  2  19, 504 lei  19, 5 lei, prin urmare
100
ultimul preţ al televizorului este 975, 2  19, 5  994, 7 lei.
R.: 994, 7 lei .
Exemplul 6. O parte a capitalului de 1000 u.m. aduce anual un venit de 30 lei,
iar cealaltă parte aduce un venit de 24 u.m. anual. Dobânda anuală pentru partea a
doua este cu un procent mai mare decât dobânda anuală pentru partea întâi. Care
(în %) sunt dobânzile anuale pentru fiecare parte a capitalului?
Soluţie. Admitem că a este mărimea în u.m. a primei părţi a capitalului.
Atunci 1000  a este mărimea părţii a doua a lui.

12
 Notăm prin x (în %) dobânda anuală pentru partea întâi a capitalului, atunci
xa
x  1 este dobânda anuală pentru partea a doua. Se ştie că x% din a constituie
100
xa
şi, conform condiţiilor problemei, obţinem relaţia  30 .
100

Similar, x  1 % din 1000  a sunt egale cu

x  1  1000  a  , de unde obţinem
100

ecuaţia
x  1  1000  a   24 .
100
Pentru determinarea necunoscutei a alcătuim şi rezolvăm sistemul de ecuaţii:
 xa  3000  xa  3000
 
x  1  1000  a   2400 , 1000 x  xa  1000  a  2400 ,

 xa  3000  x1000 x  4400  3000

sau  de unde 
1000 x  3000  1000  2400  a , a  1000 x  4400 .
Din prima ecuaţie a sistemului obţinem ecuaţia 5x 2  22 x  15  0 , soluţiile
căreia sunt x1  5 , x2  0, 6 . Evident, soluţia x2 nu satisface condiţiile problemei.
R.: 5% ; 6%.

EXERCIŢII
1. După două reduceri consecutive cu acelaşi număr de procente a preţului,
costul unui obiect a scăzut de la 40000 lei la 32400 lei. Cu câte procente s-a redus
preţul de fiecare dată?
R.: 10% .
2. Ciupercile proaspete conţin 90% de apă, iar cele uscate conţin 12%. Câte
kg de ciuperci uscate vom obţine din 22 kg de ciuperci proaspete?

R.: 2, 5 kg .
3. Cineva a depus la o bancă comercială o sumă de bani cu un procent anual
fix. În doi ani suma depozitului a crescut cu 60 mii u.m., iar în al treilea an cu încă
49 mii u.m.. Ce sumă a fost depusă iniţial?

R.: 62, 5 mii u.m.  .

13
 4. Aflaţi numărul A, dacă 42% din el sunt egale cu produsul a 20% din
numărul B  40 şi 30% din numărul C  70 .
R.: 400 .
5. Numărul x e mai mic ca numărul y cu 90%. Cu câte procente numărul y
este mai mare decât numărul x?
R.: 900% .
6. Diferenţa dintre două capitaluri, depozitate într-o bancă comercială, este
de 15000 u.m. Cel mai mare capital a fost plasat pe 6 luni cu procent anual de
dobândă de 10%, iar al doilea a fost plasat pe 9 luni cu procent anual al dobânzii de
12%, conducând la o dobândă simplă totală în valoare de 2500 u.m. Aflaţi valoarea

capitalurilor?
R.: 15 760, 87 u.m ; 760, 87 u.m..
7. Două capitaluri a căror sumă este de 160000 u.m. sunt plasate cu dobândă
simplă astfel: primul capital pe 60 zile cu dobânda de 4% anual, iar al doilea pe 80
zile cu dobânda de 8% anual. Dobânda obţinută din plasarea primului capital este
dublă dobânzii obţinute din plasarea capitalului al doilea. Aflaţi capitalurile şi
dobânzile respective ale lor.
R.: 128 000 u.m. , D1  853, 33 u.m.; 32000 u.m. , D2  426, 67 u.m..

1.3 Erori absolute şi erori relative

Se numeşte eroare absolută a unei mărimi  modulul diferenţei dintre

valoarea exactă x0 a ei şi valoarea măsurată (aproximativă) x. Dacă notăm prin  x
eroarea absolută, atunci prin definiţie
def
 x  x  x0 . (1)

De exemplu, într-o şcoală învaţă 196 elevi, adică aproximativ 200. Atunci
 x  200  196  4 .

Este evident că eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărimea

examinată.

14
 x x  x0
Se numeşte eroarea relativă a mărimii  raportul  (2) dintre
x0 x0

eroarea absolută  x şi valoarea exactă x0 a mărimii măsurate.

De regulă erorile sunt mici în raport cu valoarea măsurată x x  x  , de
aceea se poate socoti că x  x0 . Raportul dintre eroarea absolută (care poate fi
evaluată) şi valoarea măsurată deja, se numeşte eroarea relativă aparentă. Ea se
notează cu simbolul  x şi prin definiţie  x  x  x0 x   x / x (3).

Spre deosebire de eroarea absolută, erorile relativă şi cea relativă aparentă

sunt adimensionale şi de aceea ele se exprimă mai frecvent în procente.
4
În exemplul de mai sus eroare relativă este egală cu  100%  2, 04% .
196
Dar nu întotdeauna este posibil de a determina valoarea exactă x0 a mărimii
considerate, deci şi eroarea absolută. Însă întotdeauna putem verifica dacă eroarea
(absolută sau relativă) nu depăşeşte un careva număr, apriori dat.
Exemplu. Un vânzător cântăreşte un pepene verde la un cântar cu balanţă.
Cea mai mică greutate ce poate fi folosită de el este de 50 g. Cântarul arată 4000g.
Apreciaţi eroarea absolută şi cea relativă a acestei cântăriri.
Soluţie. Greutatea indicată de cântar este aproximativă, iar cea exactă nu se
cunoşte. Însă eroarea absolută a acestei mărimi nu este mai mare decât 50 g, iar
eroarea relativă aparentă, prin urmare: aproximativ şi cea relativă, nu depăşeşte
50
 100%  1, 25% .
4000

1.4 Valori medii

La prelucrarea statistică a diferitor măsurări frecvent se utilizează noţiunea
de valoare medie.
Se numeşte valoare medie a unui şir de valori orice valoare cuprinsă între
cea mai mică şi cea mai mare dintre valorile date.

15
 Cele mai des întâlnite şi utilizate în practică valori medii sunt următoarele:
media aritmetică ma , media geometrică mg , media pătratică m P şi media armonică

mA .

Fiind date n numere reale a1 , a2 ,, an (nu obligatoriu diferite), se numeşte

media aritmetică a lor numărul
a1  a 2    a n (1),
ma 
n

a12  a 22    a n2
iar numărul mP  (2) se numeşte media pătratică.
n

Dacă, în plus, numerele a1 , a2 ,, an sunt nenegative, atunci numărul

mg  n a1  a2   an (3) se numeşte media geometrică.

Menţionăm că media aritmetică şi cea geometrică sunt legate prin relaţia

a1  a 2    a n (4),
n a1  a 2   a n 
n

egalitatea având loc doar în cazul a1  a2   an . Pentru n  2 obţinem

a1  a2  a1  a2  / 2 (5).

Exemplul 1. Aflaţi mediile aritmetică şi geometrică ale valorilor numerice

17 ; 25 ; 13; 27 .

17  25  13  27 82
Soluţie. Din definiţia de mai sus obţinem ma    20, 5 ,
4 4
17  25  13  27
mg  4 17  25  13  27  19, 65 . Este evident că m g  4 17  25  13  27  .
4
Ultima medie maisus menţionată este media armonică, definită prin
egalitatea
m A  1 1 / a1  1 / a2   1 / an  (6).

Media aritmetică, calculată pentru un număr mare de valori, se numeşte

medie statistică şi este folosită pe larg în practica cotidiană.

16
 Se poate demonstra că dacă x1 , x2 ,, xn sunt valorile mărimii  , obţinute în
rezultatul a n măsurări consecutive, atunci media statistică a lor
x1  x2    xn
mS  (7) n   tinde către valoarea reală a mărimii măsurate.
n
Dacă însă media aritmetică este calculată pentru un număr mic de valori
obţinute practic din careva măsurări ale unui proces sau obiect, atunci este posibil
ca valoarea adevărată să se deosebească de media aritmetică obţinută. Este
important să cunoaştem această deosebire. Ea se caracterizează prin valoarea
abaterii medii pătratice.
Abaterea medie pătratică este rădăcina pătrată din media aritmetică a
pătratelor diferenţelor dintre valorile date şi media lor aritmetică şi, de obicei, se
notează cu  :

a1  a 2  a2  a 2    an  a 2

 , unde a1 , a2 ,, an sunt valorile
n
a1  a 2    a n
numerice date, iar a  este media aritmetică a acestor valori.
n
Exemplul 2. Pentru datele din exemplul 1, aflaţi abaterea medie pătratică.

Soluţie.  
17  20, 52  25  20, 52  13  20, 52  27  20, 52 
4
12, 25  20, 25  56, 25  42, 25
  5, 72 .
4

R.: 5, 72 .
Menţionăm că  este cu atât mai mic, cu cât numărul de măsurări ale
obiectului este mai mare.
Exemplul 3. S-au efectuat 10 măsurări ale unui obiect şi sau obţinut
următoarele rezultate : 62, 36 ; 62, 30 ; 62, 32 ; 62, 31; 62, 36 ; 62, 35 ; 62, 33; 62, 32 ;

62, 38 ; 62, 37 . Aflaţi abaterea medie pătratică a datelor obţinute în rezultatul

măsurărilor.
Soluţie. Media aritmetică a acestor valori este egală cu 62,34.
Diferenţele dintre valorile : 62, 36 ; 62, 30 ; ; 62, 37 şi valoarea medie 62, 34
obţinută (în sutimi) sunt 1; 4; 2; 3; 2; 1; 1; 2; 4; 3, iar pătratele lor: 4; 16; 4; 9; 4; 1; 1; 4;

17
 4  16  4  9  4  1  1  4  16  9
16; 9. Aflăm valoarea lui  :    6, 8  3 (în
10

sutimi), deci abaterea medie pătratică   0, 03 .

Din rezultatul obţinut aflăm că valoarea adevărată a mărimii obiectului nu
deviază de la valoarea 62, 34 (valoarea medie) cu mai mult de 0, 03 , adică ea se află
între valorile 62, 34  0, 03  62, 31 şi 62, 34  0, 03  62, 37 .
R.: 0, 03 .

1.5 Vectori pe plan

Vectori pe planul de coordonate Oxy sunt segmentele orientate. Vectorul, ca
un segment orientat, se notează cu unul din simbolurile AB sau AB . Prima literă A
indică originea vectorului, iar a doua literă B indică extremitatea lui. Uneori

vectorul se notează şi cu minusculă latină a sau a .
Vectorul, originea şi extremitatea căruia coincid, se numeşte vector nul şi se
notează cu simbolul 0 .
Distanţa dintre originea şi extremitatea vectorului se numeşte modulul sau
lungimea lui şi se notează astfel a sau AB .

Vectorul, modulul căruia este egal cu unu, se numeşte vector unitar.

În cele ce urmează vectorii se consideră liberi. Vectorul se numeşte liber,
dacă poziţia originii lui nu contează. Astfel de vectori pot fi deplasaţi în orice punct
al planului Oxy, inclusiv şi în originea sistemului de coordonate O 0, 0 .
Vectorii liberi se numesc egali, dacă ei sunt situaţi pe drepte paralele, au
acelaşi modul şi au aceeaşi direcţie (sens).
Fie a un oarecare vector pe planul Oxy. Coordonatele vectorului a în
sistemul de coordonate ales sunt lungimile proiecţiilor acestui vector pe axele de
coordonate Ox şi Oy. Prin urmare, dacă x  prx a şi y  pry a , atunci vectorul a se

scrie astfel: a (x, y).

Din această definiţie uşor rezultă că între mulţimea vectorilor pe plan şi
mulţimea perechilor ordonate de numere reale (x, y) există o corespondenţă

18
bijectivă şi anume: fiecărui vector a i se pune în corespondenţă coordonatele lui,
iar oricărei perechi de numere reale (x, y) i se asociază vectorul OA (x, y).
Prin urmare, vectorul se consideră dat (cunoscut), dacă sunt cunoscute
coordonatele lui.
Asupra vectorilor daţi prin coordonatele lor pot fi efectuate un şir de
operaţii.
Considerăm vectorii arbitrari a  x1 , y1 , b  x2 , y2  şi numărul real  , numit
şi scalar.
 Adunarea (suma) a doi vectori.
Suma vectorilor a şi b este un astfel de vector a  b coordonatele căruia sunt
egale cu suma coordonatelor respective ale vectorilor a şi b , adică
a  b  x1  x2 , y1  y 2  .

 Scăderea (diferenţa) a doi vectori.

Se numeşte diferenţă a doi vectori a şi b vectorul a  b cu coordonatele
egale cu diferenţa coordonatelor respective ale vectorilor daţi, adică
a  b  x1  x2 , y1  y 2  .

 Produsul vectorului cu un scalar.

Produsul vectorului a cu sau prin scalarul  se numeşte vectorul  a cu
coordonatele  x1 ,  y1  , adică  a   x1 ,  y1  .
Prin urmare, pentru a înmulţi vectorul a cu scalarul  este suficient de a
înmulţi cu acest  fiecare coordonată a lui.
Pentru   1 vectorul  a  1  a   x1 ,  y1  se numeşte vectorul opus
vectorului a .
Dacă   0 , obţinem 0  a  0  x1 , 0  y1   0 , 0  0 , adică vectorul nul.
Menţionăm că modulul vectorului  a , prin definiţie, este numărul   a .

De aceea vectorii a şi  a au aceeaşi direcţie pentru   0 şi direcţii opuse

pentru   0 . Dacă   0 , atunci   a  0 şi direcţia vectorului nul este arbitrară.
De exemplu, pentru vectorii a  2 , 3 şi b   5 , 4 rezultatele operaţiilor
definite mai sus sunt următoarele:

19
 a  b  2   5, 3  4   3 , 7 ;

 a  b  2   5, 3  4  7 ,  1 ;

 2 a  2  2 , 2  3  4 , 6 ;

  3 b   3   5,  3  4  15 ,  12 ;

 1/ 2a  1/ 2 2 , 1/ 2  3  1, 3 / 2 ;

   1/ 3b   1/ 3   5,  1/ 3  4  5 / 3,  4 / 3 .
 Produsul scalar a doi vectori.
Se numeşte produsul scalar al vectorilor a şi b numărul a  b egal cu
produsul modulelor lor şi a cosinusului unghiului  format de aceşti vectori, adică
a  b  a  b cos  .

Dacă vectorii a şi b sunt daţi prin coordonatele lor, atunci a  b  x1 x2  y1 y2 ,

adică produsul scalar este egal cu suma produselor coordonatelor respective.
Ca aplicaţii ale produsului scalar vom enumera doar câteva.
 Modulul vectorului.
Fie dat vectorul a  x , y  . Atunci a  a  a cos 0  a  x 2  y 2 , de aceea
2 2

a  x2  y2 .

 Unghiul format de doi vectori.

Considerăm vectorii a  x1 , y1  şi b  x2 , y 2  . Atunci
ab x1 x2  y1 y 2
cos    .
ab x12  y12  x22  y 22

 Cosinusurile directoare ale vectorului.

Considerăm pe planul de coordonate vectorul a  x , y  .
Notăm unghiurile, formate de vectorul a cu
y direcţiile pozitive ale axelor de coordonate,
a respectiv cu  şi  (vezi desenul). Cosinusurile

c cos  şi cos  se numesc cosinusurile directoare ale

x vectorului a .
0 b

20
 Considerăm vectorii auxiliari b  x ,0 şi c  0 , y  , situaţii respectiv pe Ox şi
ab x2 1 x
Oy. Atunci a  b  a  b cos  , de unde cos      . Deci,
ab x  y
2 2 x x  y2
2

x y
cos   . Exact la fel se arată că cos   .
x2  y2 x2  y2

Remarcă. Este uşor de observat că pentru orice poziţie a vectorului a

unghiurile  şi  satisfac relaţia cos 2   cos 2   1 .
Exemplul 1. Să se determine cosinusurile directoare ale vectorului a  3 , 4 .
3 3
Soluţie. Conform formulelor recent obţinute avem cos     0, 6
32  4 2 5

4 4
şi cos     0, 8 .
3  4
2 2 5

Exemplul 2. Aflaţi unghiul format de vectorii a  3 i  2 j şi b  5 i  3 j , unde

i  1, 0 şi j  0 , 1 sunt vectorii unitari ai axelor Ox şi Oy respectiv.

Soluţie. Mai întâi determinăm coordonatele vectorilor a şi b . Obţinem:

a  3 1, 0  3 0 , 1  3 , 0  0 , 2  3  0 , 0  2  3 , 2 . Similar, b  5 ,  3 . Atunci
ab 3  5  2 3 9
cos      0, 43 , de unde   67  .
ab 3  2  5  3
2 2 2 2
13  34

Exemplul 3. Să se verifice dacă produsul scalar se supune legii distributive,

adică pentru orice vectori a , b , c are loc egalitatea a  b  c   a  b  a  c .
Soluţie. Considerăm vectorii arbitrari a  x1 , y1  , b  x2 , y 2  şi c  x3 , y3  .
Atunci a  b  c   x1 , y1  x2  x3 , y2  y3   x1 x2  x3   y1  y2  y3  
 x1 x2  x1 x3    y1 y 2  y1 y3   x1 x2  y1 y 2   x1 x3  y1 y3   a  b  a  c

Exemplul 4. Sunt daţi vectorii a şi b ce formează un unghi   135 . Aflaţi

produsul scalar al vectorilor c  3a  2 b şi d  5a  3 b , dacă a  3 şi b  2 .

Soluţie. Produsul scalar

c  d  3 a  2 b 5 a  3 b   15 a  a  10 a  b  9 a  b  6 b  b  15 a  a  b cos 135  6 b

2

2

 2
 15  9  3  2    6  4  111  3 2 .

 2 

21
 EXERCIŢII
1. Considerăm vectorii a   5 ; 3 şi b  2 ;  5 . Determinaţi: a) vectorii
2 a  3b ;  3 a  2b ;  2 a  5b şi construiţi aceşti vectori pe planul de coordonate; b)

calculaţi modulele şi cosinusurile directoare ale vectorilor a şi b ; c) calculaţi

produsul scalar a  b şi unghiul format de vectorii a şi b .
R.: a)  4 ;  9, 19 ;  19, 0 ; 19;
5 3
b) a  34 , cos    , cos   ;
34 34
2 5
b  29 , cos   , cos    ;
29 29
c) a  b  25 ,   143 .

1.6 Dreapta pe plan

În teoria economică un rol semnificativ joacă noţiunea de pantă a dreptei pe
plan. Pentru a defini această noţiune economiştii procedează în felul următor.
Considerăm pe planul de coordonate Oxy dreapta oblică l (figurile 1 şi 2).
y y
l

C l
A(x, y) s A(x, y) B(x+1, y)

B(x+1, y) –
s
C

O x x+1 x
O x x+1 x

Figura 1. Figura 2.

Luăm pe această dreaptă un punct arbitrar A (x, y). Deplasăm acest punct în
punctul B x  1, y  , situat pe orizontala AB. Ulterior prin punctul B trasăm o paralelă
 
cu axa Oy până la intersecţia cu dreapta l. În rezultat obţinem vectorul s  BC .

Vom numi pantă sau coeficient unghiular al dreptei l în punctul A modulul

  
vectorului s  BC luată cu semnul plus, dacă direcţia vectorului s coincide cu
direcţia axei Oy şi cu semnul minus în caz contrar.
22
 În matematică, de obicei, panta dreptei se notează cu litera к. Deci, prin

definiţie, к   s .

Remarcă. Raţionamentele expuse mai sus sunt adevărate pentru orice punct
A (x, y) al dreptei, din care motiv panta dreptei în orice punct al ei este aceeaşi.

În baza definiţiei pantei conchidem că ea reflectă schimbarea mărimii

variabilei y pe axa ordonatelor Oy în momentul în care variabila x de pe axa
absciselor Ox îşi modifică mărimea cu o unitate.
Poate fi propusă şi o altă interpretare a noţiunii de pantă a dreptei. Să notăm
prin  unghiul format de dreapta l cu direcţia pozitivă a axei Ox. În figura 1
m A   , iar în figura 2 m A     . Utilizând triunghiul dreptunghic ABC

din ambele figuri, panta dreptei l poate fi calculată în felul următor :

s
 în cazul figurii 1 к  s   tg ,
1

în cazul figurii 2 к   s    tg       tg   tg .

s

1
Deci, panta oricărei drepte oblice l pe plan reprezintă tangenta unghiului
format de dreapta dată cu direcţia pozitivă a axei Ox, adică к  tg , unde
  mOx , l  .

Utilizând noţiunea de pantă a dreptei pe plan, putem obţine diferite tipuri de

ecuaţii ale ei.
Admitem că dreapta oblică l cu panta к taie pe axa ordonatelor Oy un segment
de lungimea b. Ecuaţia unei astfel de drepte va avea forma:
y = kx + b (1)
Ecuaţia (1) se numeşte ecuaţia dreptei cu panta dată.
Referitor la panta dreptei (1), trebuie de reţinut următoarele:
 pentru k > 0 valorile lui y cresc (descresc) odată cu creşterea (descreşterea)
valorilor lui x. În acest caz dependenţa dintre x şi y se numeşte directă;
 pentru k < 0 valorile lui y cresc (descresc) odată cu descreşterea (creşterea)
valorilor lui x. În acest caz dependenţa dintre x şi y se numeşte inversă;
 pentru b = 0, ecuaţia (1) are forma:

23
 y = kx (2).
Dreapta respectivă trece prin originea sistemului de coordonate, iar dependenţa (2)
se numeşte direct proporţională (k≠0).
 pentru k = 0, ecuaţia (1) are forma:
y=b (3).
Această dreaptă este paralelă cu axa Ox şi taie pe axa Oy un segment de lungimea b.
y

y=b

O x

Figura 3
 Dacă dreapta l este paralelă cu axa Oy k   şi taie pe axa absciselor Ox un
segment de lungimea a, atunci coordonatele oricărui punct M(x, y), situat pe
această dreaptă, satisfac ecuaţia
x=a (4).
Ecuaţia (4) este ecuaţia dreptei paralele axei Oy.
y

x=a

O a x

Figura 4
 dacă panta k, în valoare absolută, este semnificativ mare, atunci dreapta cu
această pantă se numeşte abruptă, ceea ce înseamnă, că pentru această dreaptă
schimbării neesenţiale a lui x îi corespunde o modificare esenţială a lui y.
 dacă panta k, în valoare absolută, este semnificativ mică, atunci dreapta cu
această pantă se numeşte plană. În acest caz schimbării esenţiale a lui x îi
corespunde o schimbare neesenţială a lui y.

24
 Să presupunem că dreapta l cu panta к trece prin punctul M 0 x0 , y0  .
Deoarece dreapta l este dată prin ecuaţia y  кx  b (1), şi punctul M 0 este situat pe
această dreaptă, coordonatele lui satisfac ultima ecuaţie, adică:
y0  кx0  b (5)
Scăzând (5) din (1) obţinem
y  y 0  к  x  x0  (6)
Ecuaţia (6) se numeşte ecuaţie a dreptei ce trece prin punctul dat cu panta
dată.

Următorul pas este determinarea ecuaţiei dreptei oblice l ce trece prin

punctele distincte M 1 x1 , y1  şi M 2 x2 , y2  .
Fie к este panta dreptei, atunci ecuaţia acestei drepte poate fi scrisă sub
forma:
y  y1  k x  x1  (7).
Deoarece punctul M 2 x2 , y2  este situat pe aceeaşi dreaptă (7), obţinem
y 2  y1
y 2  y1  k x2  x1  , de unde k  .
x 2  x1
Deci, panta dreptei care trece prin două puncte distincte se calculează după
formula:
y 2  y1
k (8)
x 2  x1

Substituind (8) în (7), obţinem:

y 2  y1
y  y1  x  x1 
x 2  x1

sau
y  y1 x  x1
 (9)
y 2  y1 x 2  x1

Ecuaţia (9) se numeşte ecuaţie a dreptei ce trece prin două puncte distincte.
În caz particular, dacă dreapta l trece prin punctele A (a, 0) şi B(0, b), atunci
din (9) rezultă că ecuaţia ei va avea forma:
x y
 1 (10)
a b
Ecuaţia (10) se numeşte ecuaţie a dreptei „în tăieturi”.

25
 Din cele menţionate se poate verifica uşor că fiecare din ecuaţiile obţinute
mai sus se reduce la forma
ax  by  c  0 , unde a 2  b 2  0 (11).
Ecuaţia algebrică de gradul întâi (11) se numeşte ecuaţia generală a dreptei.
Mai menţionăm că noţiunea de pantă se utilizează şi la determinarea poziţiei
a două drepte l1 : y  k1 x  b1 şi l 2 : y  k 2 x  b2 una faţă de alta.
 Dreptele l1 şi l2 se intersectează şi formează un unghi    / 2 . Atunci
k 2  k1
tg  (12)
1  k1 k 2
 Dreptele l1 şi l2 sunt paralele, dacă şi numai dacă k1  k 2 . (13)
 Dreptele l1 şi l2 sunt reciproc perpendiculare, dacă şi
1
numai dacă k 2   . (14)
k1

Remarcă. Pentru prezentarea grafică a oricărei drepte oblice pe plan, iniţial

aducem ecuaţia ei la forma y  kx  b (dacă este necesar), iar ulterior găsim două
puncte arbitrare M 1 x1 , y1  şi M 2 x2 , y2  , coordonatele cărora satisfac ecuaţia
y  kx  b . Evident că în calitate de M1 şi M2 pot fi luate, de exemplu, punctele
 b 
M 1 0, b  şi M 2   ,0  (dacă k  0 ). Prin punctele găsite trasăm dreapta căutată.
 k 
La finele compartimentului, dedicat dreptei pe plan, mai amintim încă două
formule, utilizate deseori în comun cu cele prezentate mai sus.
 Distanţa între două puncte distincte M 1 x1 , y1  şi M 2 x2 , y2  ale planului Oxy
se calculează după formula

d x2  x1 2   y2  y1 2 (15)
 Distanţa de la punctul M 0 x0 , y0  până la dreapta ax  by  c  0 se exprimă
prin formula
ax0  by 0  c
d (16).
a2  b2

Exemplul 1. Se dă triunghiul cu vârfurile A(1, 1); B(9, 5); C(3, 8). Să se

determine:

 unghiul interior A ;

26
 lungimea laturii AB;
 ecuaţia înălţimii CD;
 lungimea înălţimii CD.

Soluţie.

 Unghiul interior A este unghiul format de laturile AB şi AC ale ABC .
y 2  y1
Calculăm pantele К AB şi К AC după formula (8): k  . Obţinem
x 2  x1

5 1 1 8 1 7
К AB   şi К AC   . Aceasta ne permite, în baza formulei (12),
9 1 2 3 1 2
  7 2 1 2 6 2 12
să determinăm unghiul interior A : tg A    , de unde
1  7 2  1 2 11 4 11
 12
A  arctg .
11
 Lungimea laturii AB reprezintă distanţa dintre punctele A(1, 1) şi B(9, 5). În
baza formulei (15) obţinem:

AB  d  9  12  5  12  64  16  80  16  5  4 5 .

 Vom scrie ecuaţia înălţimii CD ca ecuaţia dreptei ce trece prin punctul C(3,8),
având panta К CD , la moment necunoscută (vezi ecuaţia (6)). Obţinem
y  8  К CD x  3 . Pentru determinarea lui К CD folosim condiţiile de
1
perpendicularitate ale dreptelor CD şi AB, adică К CD   . Deoarece
К AB

1
К AB  1 2 (vezi punctul unu), obţinem К CD    2 . În baza formulei (6),
1/ 2
obţinem la ecuaţia y  8  2x  3 sau y  2 x  14 . Unind punctele M1(0, 14)
şi M2(7, 0), situate pe înălţimea CD, trasăm această înălţime (vezi desenul din
figura 7).
 Este evident că lungimea înălţimii CD nu este altceva decât distanţa de la
punctul C(3, 8) până la dreapta AB, a cărei ecuaţie se determină utilizând una
din formulele (6) sau (9). Folosind, de exemplu, formula (6) obţinem
y  1  1 2 x  1 . De aici 2 y  2  x  1 sau x  2 y  1  0 . Deci, lungimea

27
 înălţimii CD este distanţa de la punctul C(3, 8) până la dreapta x  2 y  1  0 .
Conform formulei (16) obţinem
1 3  2  8  1 12 12 5
CD  d     2, 4  5
12   2 5
2
5

M1(0, 14)

C(3, 8)

90° B(9, 5)

A(1, 1)
O
M2(7, 0) x

Figura 7
În economie, şi nu numai, deseori apare cu problema determinării punctului
de intersecţie a două drepte. Considerăm dreptele l1 şi l2, determinate respectiv de
ecuaţiile a1 x  b1 y  c1 şi a2 x  b2 y  c2 . Punctul lor de intersecţie aparţine ambelor
drepte, de aceea coordonatele lui satisfac fiecare ecuaţie. Perechea sau cuplul de
numere reale x0 , y0  care satisface fiecare din ecuaţiile de mai sus, adică,
a1 x0  b1 y0  c1 şi a2 x0  b2 y0  c2 , reprezintă soluţia sistemului de ecuaţii liniare cu

a1 x  b1 y  c1 ,
două necunoscute 
a 2 x  b2 y  c 2 .

Prin urmare, pentru a determina punctul de intersecţie a două drepte pe plan

este necesar de soluţionat sistemul de ecuaţii obţinut.
Exemplul 2. Să se afle punctul de intersecţie al dreptelor l1 şi l2 determinate,
respectiv, de ecuaţiile y  2 x  1 şi y  4 x  5 .

28
 2 x  y  1,
Soluţie. Considerăm sistemul de ecuaţii  Scăzând din ecuaţia II
4 x  y  5 .

ecuaţia I, obţinem 2 x  4 , de unde x  2 . Atunci din ecuaţia y  2 x  1 , de exemplu,

avem y  3 . Deci, punctul M de intersecţie al dreptelor date are coordonatele 2 , 3 .

EXERCIŢII
Se dau vârfurile A x1 , y1 ; B x2 , y2 ; C x3 , y3  ale triunghiului. Să se determine:

 unghiul interior A ;
 lungimea laturii AB;
 ecuaţia înălţimii CD;
 lungimea înălţimii CD;
 punctul de intersecţie al înălţimilor.
1. A(1, -3); B(-3, 5); C(7, 2)
2. A(-1, -4); B(1, 4); C(3, 7)
3. A(-2, 4); B(3, -2); C(8, 1)
4. A(-2, 1); B(7, 4); C(3, -3)
5. A(7, 3); B(1, 0); C(4, 4).

1.7 Curbe de ordinul doi

Cele mai frecvent întâlnite curbe de ordinul doi sunt următoarele: cercul,
elipsa, hiperbola şi parabola. Se numeşte cerc mulţimea tuturor punctelor din plan
care sunt egal depărtate de la un punct dat din acelaşi plan, numit centru.
Ecuaţia cercului cu raza R şi centrul în punctul A  a , b are forma:
x  a 2   y  b2  R 2 (1).

Ecuaţia cercului cu centrul în originea sistemului de coordonate a  b  0

are forma:
x2  y 2  R2 (2).

Această ecuaţie se numeşte ecuaţie canonică a cercului. Evident că ecuaţia

(1) poate fi scrisă astfel:
x 2  y 2  mx  ny  p  0 (3),
unde m  2a , n  2b şi p  a 2  b 2  R 2 .

29
 Exemplul 1. Să se afle centrul şi raza cercului x 2  y 2  6 x  4 y  9  0 .
Soluţie. Completăm binoamele x 2  6 x şi y 2  4 y până la pătrate complete:
x 2  6 x  9  y 2  4 y  4  13  9  0 sau x  32   y  22  4 .
Comparând ecuaţia obţinută cu (1) avem A  3 ,  2 şi R  2 .
Se numeşte elipsă locul geometric al punctelor din planul, suma distanţelor
cărora până la două puncte date F1 şi F2 , numite focare, este o mărime constantă
egală cu 2a, care este mai mare decât distanţa dintre focare.
Cea mai simplă ecuaţie a elipsei cu focarele F1  c , 0 şi F2   c , 0 are
forma
x2 y2
 1 (4).
a2 b2

Aici a se numeşte semiaxa mare a elipsei, iar b semiaxa mică. Relaţia dintre
a, b şi c se exprimă prin egalitatea

c2  a2  b2 (5).
Raportul dintre distanţa focală şi lungimea axei mari se numeşte
excentricitatea elipsei şi se notează prin simbolul  . Deci,
2c c a2  b2
   1 (6).
2a a a
Exemplul 2. Să se scrie ecuaţia liniei, dacă se ştie că raportul dintre
distanţele fiecăruia din punctele acestei linii până la punctul F 3 , 0 şi dreapta
x  9 este egal cu 1 3.

Să se construiască figura.
Soluţie. Fie M (x; y) un punct arbitrar de pe linia dată.
y

M (x; y) N (9; y)

F1(-3;0) O F (3;0) x

Figura 1
30
 MF 1
Atunci  , unde N (9; z) este baza perpendicularei coborâte din punctul M pe
MN 3
dreapta x  9 (fig. 1).
Aflăm MF  x  32   y  02  x  32  y 2 , MN  x  92   y  y 2  x  9 .

x  32  y 2
Prin urmare, 
1
, sau 3 x  32  y 2  x 9 .
x9 3

Ridicând ambele părţi ale ultimei egalităţi la pătrat şi efectuând operaţiile

respective, obţinem 3 x 2  6 x  9  y 2   x 2  18x  81 sau 2 x 2  3 y 2  54 , de unde
x2 y2
  1.
27 18

Deci, linia dată este elipsă cu focarele F (3;0), F1(-3;0) şi semiaxele a  3 3 ,

b  3 2 (fig. 8).

Se numeşte hiperbolă mulţimea tuturor punctelor din plan modulul

diferenţei distanţelor cărora de la două puncte date, numite focare, este o mărime
constantă egală cu 2a , care este mai mică decât distanţa dintre focare.
Ecuaţia canonică a hiperbolei cu focarele în punctele F  c , 0 şi F1   c , 0
are forma:
x2 y2
 1 (7).
a2 b2

Aici a se numeşte semiaxa reală, iar b – semiaxa imaginară. Relaţia dintre a,

b şi c se exprimă prin egalitatea

c2  a2  b2 (8).

Raportul
2c c a2  b2
   1 (9).
2a a a

se numeşte excentricitatea hiperbolei.

Dreptele
b
y  x (10).
a

se numesc asimptomele hiperbolei.

31
 Exemplul 3. Să se scrie ecuaţia liniei, dacă se ştie că raportul dintre
distanţele fiecăruia dintre punctele acestei linii până la punctul F(8;0) şi dreapta x = 2
este egal cu 2.
Soluţie. Fie M (x; y) un punct arbitrar de pe linia dată.
MF
Atunci  2 , unde N (2; y) este baza perpendicularei coborâte din punctul
MN

M pe dreapta x = 2 (fig. 2).

y
N (2; 4)
M (x; y)

F (-8;0) O F (8;0) x
x =2

Figura 2

Aflăm MF  x  82  y 2  x  32  y 2 , MN  x  2 . Prin urmare,

x  82  y 2
 2 , sau x  82  y 2  2 x2 .
x2

Ridicând ambele părţi ale ultimei egalităţi la pătrat şi efectuând operaţiile

respective, obţinem
x  82  y 2  4 x 2  4 x  4 ,
x 2  16 x  64  y 2  4 x 2  16 x  16 ,

de unde 3x 2  y 2  48 sau x 2 16  y 2 48  1 . Deci linia dată este hiperbolă cu focarele

F(8;0), F(-8;0), axa reală a  4 şi axa imaginară b  4 3 (fig. 2).

Se numeşte parabolă mulţimea tuturor punctelor din plan, egal depărtate de

la un punct dat, numit focar şi de la o dreaptă dată, numită directoare, care nu trece
prin focar.
Dacă focarul parabolei se află în punctul F  p 2 ; 0 , iar directoarea ei are
ecuaţia x   p 2 , atunci ecuaţia canonică a parabolei are forma

32
 y 2  2 px (11).

Aici p se numeşte parametrul parabolei.

Exemplul 4. Să se scrie ecuaţia liniei, fiecare punct al căreia este egal
depărtat de la punctul F(-3;2) şi de la dreapta x  4 . Să se construiască figura.
Soluţie. Fie M (x; y) un punct arbitrar de pe linia dată.
Atunci MF  MN , unde N (4; y) este baza perpendicularei coborâte din

punctul M pe dreapta x  4 (fig. 3).

y
M (x; y) N (4; y)

F (-3;2)
-3 O x
x =4

Figura 3

Aflăm MF  x  32   y  22 , unde MN  x  4 . Prin urmare,

x  32   y  22  x  4 . Ridicând ambele părţi ale ultimei egalităţi la pătrat şi

simplificând, obţinem x  32   y  22  x 2  8x  16 , de unde  y  22  14x  1 2 ,

sau y 2  14 x , unde X  x  1 2 , Y  y  2 . Deci linia dată este o parabolă (fig. 3).

EXERCIŢII
3. Să se afle coordonatele centrului, raza şi să se construiască cercurile:
a) x 2  y 2  4 x  6 y  3  0 ;
b) x 2  y 2  8x  7  0 .
R.: a) O1  2 ; 3, R  4 ; b) O1  4 ; 0, R  3 .
4. Să se scrie ecuaţia liniei, dacă se ştie că raportul dintre distanţele
fiecăruia din punctele acestei linii până la punctul F(1;0) şi dreapta x  9 este egal
cu 1 3 . Să se construiască figura.
R.: x 2 9  y 2 8  1 .

33
 5. Să se scrie ecuaţia liniei, dacă se ştie că raportul dintre distanţele
fiecăruia din punctele acestei linii până la punctul F(0;9) şi dreapta x  1 este egal
cu 3. Să se construiască figura.
R.: x 2 9  y 2 7  1.
6. Să se scrie ecuaţia liniei, fiecare punct al căreia este egal depărtat de la
punctul F(1;2) şi de la dreapta 2 y  1 . Să se construiască figura.
R.: x  12  6 y  1 2 , sau X 2  6Y , unde X  x  1, Y  y  1 2 .
7. Să se construiască parabolele:
1) y  x 2  4 x  7 ;
2) x  y 2  6 y  7

1.8 Funcţii elementare şi graficele lor

Un rol important în matematică îi revine noţiunii de funcţie. Variabila y se
numeşte funcţie de variabila x, dacă există o regulă sau lege conform căreia fiecărei
valori ale lui x dintr-o anumită mulţime X i se pune în corespondenţă o singură
valoare y  Y .
În acest caz variabila x se numeşte variabilă independentă sau argument, iar
variabila y se numeşte variabilă dependentă sau funcţie. Funcţia de obicei se
notează cu simbolul y  f x  .
Mulţimea X de valori pe care le ia variabila x se numeşte domeniul de
definiţie al funcţiei, notat cu D  f  , iar mulţimea Y de valori pe care le ia variabila y
se numeşte domeniul de variaţie al funcţiei.
Exemplul 1. Să se determine D  f  al funcţiei f x   ln x  2 .
Soluţie. Deoarece expresia de sub semnul logaritmului natural trebuie să fie
pozitivă, obţinem x  2  0  x  2 . Deci D  f   2 ,   .

(geometric 0
◦ x
).
2

4  x2
Exemplul 2. Să se afle D  f  al funcţiei f x   .
x 1
Soluţie. D  f  se află din sistemul

34
 4  x 2  0  x 2  4  0  x   2 , 2
    D  f    2 , 1   1, 2 .
x  1  0 x  1  0  x  1

(geometric  ).
-2 -1 2 x

Se numeşte grafic al funcţiei y  f x  mulţimea punctelor din planul Oxy,

coordonatele cărora satisfac relaţia y  f x  . De menţionat că graficul funcţiei de o
singură variabilă y  f x  reprezintă, în general, o linie (curbă) în planul Oxy.
În matematică funcţia se defineşte de obicei cu ajutorul uneia sau a mai
multor formule, care indică operaţiile ce trebuiesc efectuate asupra variabilei x,
pentru a obţine valoarea respectivă a variabilei y. Modul de definire a funcţiei cu
ajutorul formulelor se numeşte mod analitic.
De exemplu, funcţiile f x  2 x  3 , f x  3x 2  2 x  4 , f x  2 x , f x  sin x ,
sunt definite în mod analitic sau simplu analitic. Evident că toate funcţiile
enumerate sunt definite printr-o singură formulă pe tot domeniul lor de definiţie.
Însă în unele cazuri funcţia, pe diferite porţiuni ale domeniului ei de definiţie, se
exprimă prin diferite formule.
Exemplul 3. La piaţă se vinde careva marfă. Admitem că la cumpărarea unui
lot mare de mărfuri realizatorul face unele reduceri după cum urmează: dacă se
cumpără o cantitate x de marfă mai mică decât 200 bucăţi, preţul va fi de 3u.m.
pentru fiecare bucată; pentru 200  x  1500 preţul va fi de 2.75u.m., iar pentru
x  1500 , preţul va fi de 2.5u.m.. Să se găsească funcţia f x  ce va determina costul

oricărui lot de marfă.

Soluţie. Evident că funcţia căutată are forma:
3x pentru x  0, 200;

f x   2.75 x pentru x  200, 1500;
2.5 x pentru x  1500 .


Utilizând această funcţie, putem determina costul oricărui lot de marfă. De

exemplu, costul unui lot de 1000 bucăţi va fi egal cu f 1000  2.75 1000  2750 u.m.
 f x  2.75x , pe când un lot de 150 bucăţi va costa f 150  3  150  450 u.m.

 f  x   3x  .

35
 La studierea diferitor fenomene ale naturii şi ştiinţei, întâlnim mărimi
variabile, obţinute pe cale experimentală. În asemenea cazuri, având datele
experimentale, se completează tabelul ce indică valorile unei variabile, care
corespund valorilor concrete ale altei variabile (de exemplu, lungimea unei bare
metalice în dependenţă de temperatura ei). Acest mod de definire a funcţiei se
numeşte tabelar.
Este cunoscut faptul că în cazul utilizării diferitor aparate de înregistrare,
mai ales în tehnică şi medicină, funcţia se defineşte direct printr-un grafic. Modul
de definire a funcţiei prin graficul ei se numeşte modul grafic.
În continuare vom examina mai detaliat modul analitic de definire a unor
funcţii elementare.
 Printre toate funcţiile, utilizate în economie, cea mai simplă şi mai frecvent
întâlnită este funcţia liniară y  kx  b , studiată deja în compartimentul „Dreapta
pe plan”. Graficul acestei funcţii este o dreaptă oblică pentru 0  k   . Pentru
k  0 dreapta y  b este o dreaptă paralelă cu axa Ox şi taie pe axa Oy un

segment de lungimea b. În cazul când k   şi dreapta taie pe axa Ox un

segment de lungimea a, ecuaţia dreptei are forma x  a . Aceste trei cazuri sunt
ilustrate în următoarea figură
y
y = k x+b (0<k<  )
y = b (k=0)
b
x = a (k   )

O a x

Figura 1
 Funcţia invers proporţională.

Funcţia, definită de ecuaţia y  c  R  , se numeşte invers proporţională.

c
x
Graficul ei constă din două ramuri şi se numeşte hiperbolă, iar forma ei
depinde de valorile constantei c.

36
 Pentru c  0 graficul proporţionalităţii inverse este situat în cadranul I şi III,
iar pentru c  0 el este situat în cadranele II şi IV (fig. 2)
y y
y  c x c  0 y  c x c  0

O x O x

Figura 2
Ramurile hiperbolei sunt simetrice în raport cu originea sistemului de
coordonate.
ax  b
Aplicăm cele expuse mai sus pentru funcţia y  , unde a, b, c şi d sunt
cx  d
constante arbitrare ce satisfac condiţiile a  0 şi ad  bc  0 .
Această funcţie se numeşte funcţie omografică. Ea reprezintă un caz
particular al funcţiei raţionale (raportul a două polinoame). Vom arăta că graficul
ax  b
acestei funcţii este o hiperbolă. Pentru aceasta transformăm expresia în felul
cx  d
ax  b a x  b a  a x  d c  b a  d c  a c x  d c  a c b a  d c 
următor:     
cx  d c x  d c  c x  d c  xd c xd c
a a c b a  d c  b c  a d c 2 a
    .
c xd c xd c c
Notăm în această expresie A  b c  a d c 2 ; B  d c şi C  a c . Atunci funcţia
A
iniţială ia forma y  C.
xB
Dacă notăm X  x  B şi Y  y  C , obţinem proporţionalitatea inversă
A
Y . Graficul acestei funcţii este o hiperbolă deplasată (fig. 3).
X

y y A0
A0
C
C

O x O x
-B -B

Figura 3

37
  Funcţia pătratică
Funcţia y  ax 2  bx  c , unde a, b, c sunt numere reale şi a  0 se numeşte
funcţia pătratică. Graficul ei poartă denumirea de parabolă şi poziţia lui, pe planul
de coordonate, depinde de semnele parametrilor a, c şi de semnul discriminantului
  b 2  4ac al trinomului pătrat ax 2  bx  c . Dacă b  c  0 , atunci funcţia pătratică

are forma y  ax 2 şi graficul ei trece prin originea sistemului de coordonate O a

planului Oxy.
y
y
a0
O x

a0

O x

Figura 4

În restul cazurilor poziţia parabolei y  ax 2  bx  c este indicată în figura 5.

0 0 0

y y y

O x C
a0
x1 x2
C
C O x1  x2 x
O x

y y y
x1 C x1  x2
O x
O x
O x2 x
a0
C C

Figura 5

38
 Remarcă. Orice parabolă posedă axă de simetrie ce trece prin vârful
 b 4ac  b 2 
parabolei   ,  şi este paralelă cu Oy.
 2a 4a 

 Funcţia putere
Funcţia y  ax n , unde a şi n sunt constante arbitrare, se numeşte funcţia
putere. Vom studia graficul acestei funcţii doar în cazul când n este un număr
natural.
 Pentru n  1 funcţia devine liniară  y  ax  , graficul căreia este o dreaptă
ce trece prin originea sistemului de coordonate.
 Pentru n  2 obţinem funcţia pătratică y  ax 2 , studiată deja în punctul
precedent.
 Fie că numărul n este par, adică n  2m ; m  2 , 3 ,. În acest caz graficul
funcţiei y  ax 2m este asemănător cu graficul funcţiei y  ax 2 , adică este o
parabolă (figura 6).

y y
y  ax 2m , a  0
O x

y  ax 2m , a  0
O x

Figura 6
 Dacă însă numărul n este impar n  2m  1; m  1, 2 , 3 , , atunci graficul
funcţiei y  ax 2m1 este asemănător cu graficul funcţiei y  ax 3 , numit
parabolă cubică (figura 7).

y y
y  ax 2m 1, a  0

O x O x
y  ax 2m 1, a  0

Figura 7

39
  Funcţia exponenţială

Funcţia de forma y  a x , unde a este un număr pozitiv arbitrar diferit de unu,

se numeşte funcţie exponenţială.
Domeniul ei de definiţie D a x  este întreaga axă a absciselor, iar graficul ei este
ilustrat în figura de mai jos.

y y

y  ax , a  1 y  ax , 0  a  1
1 1

O x
O x

Figura 8

 Funcţia logaritmică

Funcţia y  log a x , unde a este un număr pozitiv deferit de unu, se numeşte

logaritmică. Domeniul ei de definiţie constă din toate valorile pozitive ale
argumentului x. Graficul acestei funcţii este simetric graficului funcţiei y  a x în
raport cu bisectoarea cadranelor I şi III (fig. 9).

y y
y  a , 0  a 1
x

y  log a x, a  1
1 y  ax , 0  a  1
1
O 1 x
O x
1
y  log a x, 0  a  1

Figura 9

40
 EXERCIŢII
Construiţi graficele următoarelor funcţii:
1. y  3; y  5 ; x  4; x  6 ;

y  3x ; y  5x ; y  3x  5 ; y  4 x  6 .

8 9 6 6x  3
2. y  ; y   ; y   3; y .
x x x2 2x  1
3. y  2 x 2  3; y   x 2  5 ; y  2 x 2  5x  2 ;
y  3x 2  8x  3; y  x 2  8x  16 ; y  x 2  6x  9 ;

y  x 2  4x  5; y  3x 2  10 x  2 ; y  2x 2  4x .

4. y  3x 4 ; y  2 x 3 ; y  5x 6 ; y  3x 5 .
5. y  2 x ; y  1 4x ; y  log 4 x ; y  log1 2 x.

1.9 Şiruri numerice

Noţiunea de şir numeric este pe larg utilizată în analiza matematică, precum
şi în alte compartimente ale matematicii. Multe probleme de algebră, geometrie şi
fizică ne conduc la noţiunile de şir numeric şi limita lui. Şirurile numerice au un rol
important la studierea limitei funcţiei şi a continuităţii ei, la studierea derivatei
funcţiei cu diferite aplicaţii ale ei şi , nu în ultimul rând, la studierea convergenţei
seriilor numerice.
Numerele reale u1 , u 2 ,, u n ordonate conform căreiva legi formează un şir
numeric. Numerele u1 , u 2 ,, u n se numesc termenii şirului, iar u n se numeşte
termenul general sau termenul de rang n al şirului dat. Şirul numeric se notează cu
simbolul u n  . Şirul numeric se consideră definit dacă este cunoscut termenului lui
general. Având termenul general u n al şirului numeric, uşor se restabilesc toţi
termenii lui, şi reciproc, ştiind primii trei, patru sau cinci termeni ai şirului putem
determina termenul general al acestui şir. Însă deseori partea a doua a problemei,
adică determinarea termenului general al şirului după primii termeni ai lui, e cu
mult mai dificilă decât partea întâi a ei.

41
 Exemplul 1. a) Să se scrie şirul numeric, dacă termenul lui general u n  1 n
pentru orice n  N  . b) Să se determine termenul general al şirului numeric
1 2 3 4
, , , , .
2 3 4 5
1 2 3 1 n
R.: a) 1, , , , , ,  ; b) u n  .
2 3 4 n n 1
Remarcă. Termenul general se consideră determinat corect, dacă pentru
n  1, 2 , 3 , 4 obţinem exact primii termeni ai şirului numeric dat. De exemplu,

u n  2n  1 n  N   nu este termenul general al şirului numeric 2 , 4 , 6 , 8 , deoarece

din formula u n  2n  1 obţinem şirul numeric 3 , 5 , 7 ,  , 2n  1, , dar nu pe cel dat.

Două şiruri numerice u n  şi vn  se numesc egale, dacă
u1  v1 , u 2  v2 , , u n  vn , .

Şirul numeric u n  se numeşte crescător (strict crescător) dacă

u1  u 2    u n   u1  u 2    u n   .

Similar, şirul numeric u n  se numeşte descrescător (strict descrescător),

dacă u1  u2    un  0 u1  u2    un   .
Şirul numeric crescător (strict crescător) sau descrescător (strict
descrescător) se numeşte monoton (strict monoton).
Numărul real a se numeşte limita şirului numeric u n  când n   , dacă
pentru orice număr real pozitiv  există un astfel de număr natural N   , care, în
general, depinde de  , încât u n  a   pentru orice n  N   . Se scrie a  lim u n .
n 

Şirul numeric u n  se numeşte convergent dacă el posedă limita finită. În caz

contrar el se numeşte divergent.
Asupra şirurilor numerice pot fi efectuate următoarele operaţii: suma a două
şiruri, diferenţa, produsul şi câtul lor.
Dacă u n  şi vn  sunt două şiruri arbitrare, atunci prin definiţie:
un  vn   un  vn  ;
un  vn   un  vn ;

42
 u n   u n 
 cu condiţia că toţi termenii şirului vn  sunt nenuli.
vn   vn 
Problema principală a acestui compartiment este studierea convergenţei
şirurilor numerice.
La baza acestui studiu stă un şir de afirmaţii pe care le vom formula mai jos.
Dacă şirurile numerice u n  şi vn  sunt convergente şi lim u n  a , iar
n

lim vn  b , atunci:
n

1. lim c u n   c  lim u n  ca , unde c - constantă arbitrară;

n n

2. lim u n  vn   lim u n  lim vn  a  b ;

n n n

3. lim u n  vn   lim u n  lim vn  a  b ;

n n n

u n lim un a
4. lim  n  , unde vn  0 ; b  0 .
n  v lim v n b
n
n 

Exemplul 2. Aproximaţiile zecimale ale numărului raţional a  1 3 formează

şirul numeric 0,3; 0,33; 0,333;  ; 0, 33
3 ; .
n

Să se cerceteze convergenţa şirului obţinut.

Soluţie. Mai întâi găsim termenul general u n , iar apoi lim u n . Termenul
n 

3 1 1 1 
general u n  0, 33
3  0,3  0,03  0,003    0, 000
 03 

 1   2    n1  
n n 10  10 10 10 

1
1
3 10 n 3 10 n  1 10 1  1 
      1  n  (aici s-a folosit formula sumei primilor n
10 1 10 10 n
9 3  10 
1
10

şi b1  1 ). Aşadar, u n  1  n  .
1 1 1
termeni ai progresiei geometrice cu raţia q 
10 3  10 
1 9 3
Termenul un este determinat corect: n  1  u1     0,3 ;
3 10 10
1 99 33
n  2  u2     0,33 etc.
3 100 100

43
 Iar acum calculăm lim u n . Obţinem: lim u n  lim 1  n    lim n  .
1 1 1 1 1 1
n  n  n  3 10 
n  3 3 10 3

Deoarece limita obţinută este finită, şirul numeric examinat este convergent.
Exemplul 3. Să se examineze convergenţa şirului numeric cu termenul
7n 2
general u n  .
1 2  3  n
Soluţie. Numitorul termenului general reprezintă o progresie aritmetică cu
n 1
primul termen a1  1 şi raţia d  1 , de aceea 1  2  3    n   n . Atunci u n are
2

7n 2  2 14n 14n n 1
forma: un   , iar lim u n  lim  14 lim  14 lim 
n n  1 n  1 n  n  n 1 n   n 1 n   11 n

1
 14   14 . Conform definiţiei, şirul examinat este convergent.
1 0
Exemplul 4. Se dă şirul numeric u n , n  N , cu proprietăţile: u0  1 şi
1
u n 1   u n  2 . Să se exprime u n în dependenţă de n şi să se examineze convergenţa
3
şirului dat.
Soluţie. Mai întâi să exprimăm termenul general u n al şirului dat prin n.
Pentru aceasta calculăm
u 0  1 ;

1 1 7
u1   u 0  2    2   ;
3 3 3
1 1 1  1 2 1  1 25
u 2   u1  2     2   2   2   2   2  2 1     ;
3 3 3  3 3 3  3 9
1 1 1 2  1 1 2 1  1 1 79
u3   u 2  2    2   2   2   3  2   2   3  2 1   2    ;
3 3 3 3  3 3 3 3  3 3  27
1 1 1 1 2  1  1 1 1 241
u 4   u3  2    3  2   2   2   4  2 1   2  3    .
3 3 3 3 3  3  3 3 3  81

1  1 1 1 
În baza inducţiei matematice obţinem u n    2 1   2    n1  .
 3 3 3 
n
3
1 1 1
Deoarece şirul numeric 1   2
   n1 este o progresie geometrică cu b1  1 şi
3 3 3
1
q  , termenul general u n are forma
3

44
 1
1 n 1 n 1
3n   1  3  1  3   1  3  3  2  3 .
n
1
un   n  2 
3 1 3n 3n 3n 3n
1
3

2  3n1 2
Aşadar, u n  n
 n  3.
3 3
Verificăm corectitudinea aflării lui u n .
Pentru n  0  u0  2  1  1;
2 7
Pentru n  1  u1   3   ;
3 3
2 25
Pentru n  2  u 2   3   ;
9 9
2 79
Pentru n  3  u3  3   .
27 27
Prin urmare, din formula găsită am obţinut primii patru termeni ai şirului
dat.
Termenul general deja ştiut, calculăm limita lui:
 2  2
lim u n  lim  n  3    3  0  3  3 .
n 

n  3
 lim
n 
3n

Conform definiţiei, şirul numeric examinat este convergent.

Exemplul 5. Să se examineze convergenţa şirului numeric 1, 3, 5, 7 ,  .
Soluţie. Uşor se poate stabili că termenul general al acestui şir are forma
u n  2n  1, n  N (corectitudinea lui verificaţi-o sinestătător). Deoarece
lim u n  lim 2n  1  2 lim n  1   , şirul este divergent.
n n n

Remarcă. La examinarea convergenţei şirurilor numerice este foarte

important ştiut că divergenţa sau convergenţa şirului numeric se păstrează, dacă
se adaugă sau se suprimă un număr finit de termeni.

EXERCIŢII
Să se examineze convergenţa următoarelor şiruri numerice:
1 1 1
a) 1, , , , R.: convergent.
2 4 9

45
 1 2  n
b)   R.: convergent.
 
2
n
1 4 9 16
c) , , , , R.: divergent.
2 3 4 5
0 3 8 15
d) 0  , , , , R.: divergent.
2 4 5 6

1.10 Limita funcţiei

Se numeşte vecinătate a punctului a orice interval ce conţine acest punct în
afară, poate, de el însăşi.
Fie dată funcţia y  f x  definită în careva vecinătate a punctului a. Numărul A se
numeşte limita funcţiei f x  când x tinde către a (sau în punctul a), dacă pentru
orice număr pozitiv  , oricât de mic ar fi el, există un astfel de număr pozitiv
     , ce depinde de  , încât f x   A   pentru toate valorile lui x ce satisfac

condiţia 0  x  a   . Se notează: A  lim f x  .

xa

Admitem că argumentul x tinde către infinit. Numărul A se numeşte limita

funcţiei f x  când x   şi se notează A  lim f x  , dacă pentru orice   0 există
x 

un astfel de număr M, încât f x   A   pentru toate valorile lui x , x  M .

Similar se definesc şi limitele lim f x   A şi lim f x   A .

x  x 

De exemplu, în primul caz pentru orice număr   0 există un număr M, încât

f x   A   pentru toate valorile lui x , x  M .

Calcularea limitelor se bazează pe următoarele afirmaţii:

1. lim c  c (c constantă arbitrară).
x a

Dacă funcţia f x  şi g x  posedă limite în punctul a, atunci:

2. lim f x   g x   lim f x   lim g x  .
x a x a x a

3. lim f x   g x   lim f x   lim g x  .

x a x a x a

4. lim c  f x   c  lim f x  (c constantă).

x a x a

46
 f x  lim f x 
5. lim  x a , dacă lim g x   0 .
x a g x  lim g x  x a
x a


6. lim f x m  lim f x  m .
x a x a

sin x
7. lim  1 (această limită se numeşte prima limită remarcabilă).
x 0 x
x
 1
8. lim 1  x  1x
 e ; lim 1    e  2, 718281828459045 (această limită se
x 0 x 
 x

numeşte a doua limită remarcabilă).

Remarcă. La calcularea limitei funcţiei este necesar de verificat dacă
valoarea funcţie există sau nu în punctul de limită. În cazul când punctul de limită
a  D  f  , calcularea lim f x  se reduce la simpla calculare a valorii funcţiei în acest
xa

punct.
Dacă valoarea funcţiei nu există în punctul de limită, obţinem una din
0 
nedeterminările , ,    , 0 0 , 1 ,  0 , 0   .
0 
Nedeterminarea fiind stabilită, transformăm funcţia dată astfel încât ea să fie
simplificată, dacă aceasta este posibil.
3x 2  2 x  1
Exemplul 1. Să se calculeze lim 2 .
x 1 x  x  2

3x 2  2 x  1
Soluţie. Funcţia f x   este definită în punctul de limită x  1 . De
x2  x  2
3x 2  2 x  1 3 1  2 1  1 2 1
aceea lim  f 1    .
x 1 x x2
2
11 2 4 2

2x 2  x  3
Exemplul 2. Să se calculeze lim .
x 1 x2  x
2x2  x  3
Soluţie. Substituind în expresia valoarea x  1 , obţinem
x2  x
0
nedeterminarea . În acest caz descompunem şi numărătorul şi numitorul în
0
factori liniari: ax 2  bx  c  a x  x1 x  x2  . Soluţiile ecuaţiei 2 x 2  x  3  0 sunt
3
x1  1; x2  , iar cele ale ecuaţiei x 2  x  0 sunt respectiv egale cu  1; 0 . Atunci
2

47
 2x 2  x  3 2x  1x  3 2 2x  3 2 2  5 2  5
lim  lim  lim   5.
x 1 x x
2 x 1 x x  1 x 1 x 1 1

x 2  3x  1
Exemplul 3. Să se calculeze lim .
x  2x 2  x  3
Soluţie. În acest caz numărătorul şi numitorul tind către  , de aceea obţinem

nedeterminarea . Împărţim şi numărătorul şi numitorul la puterea cea mai mare a

variabilei (în cazul dat la x 2 ). Obţinem:
x 2  3x  1 1 3 x 1 x2 1 0  0 1
lim  lim   .
x  2 x 2  x  3 x  2  1 x  3 x 2 200 2

2x  x  2
Exemplul 4. Să se calculeze lim .
x 2 x2  4
0
Soluţie. Pentru x  2 obţinem nedeterminarea . În acest caz, spre deosebire
0
de exemplul 2, înmulţim şi numărătorul şi numitorul funcţiei iraţionale cu
conjugata iraţionalităţii, adică la expresia 2 x  x  2 . Efectuând transformările

necesare, obţinem:
2x  x  2 
 lim

2x  x  2 2x  x  2
 lim
 2x  x  2

lim
x 2 x 4
2 x 2   
x  2x  2 2 x  x  2 x2 x  2x  2 2 x  x  2 
x2 1 1 1
 lim  lim   .

x 2  x  2  x  2 2 x  x2 x  2  
x  2 2 x  x  2 42  2 16
Remarcă. Exact la fel se calculează limitele şi în cazul când punctul de
limită nu aparţine lui D  f  , iar iraţionalitatea se află la numitor sau şi la numărător
şi la numitor.
sin 3x
Exemplul 5. Să se calculeze lim .
x 0 tg 5 x

sin 3 x 0
Soluţie. În punctul x  0 funcţia ne conduce la nedeterminarea . În
tg 5 x 0

acest caz funcţia dată trebuie transformată în aşa fel ca să fie aplicabilă prima

limită remarcabilă  lim 

sin x
 1 .

x 0 x 

48
 sin 3x sin 3x sin 3x sin 3x
Obţinem: lim  lim  cos 5 x  lim  lim cos 5 x  lim 
x 0 tg 5 x x  0 sin 5 x x 0 sin 5 x x  0 x 0 sin 5 x

sin 3x sin 3x
3 lim
 lim 3 x  3 x 0 3 x  3  1  3 .
x 0 sin 5 x 5 sin 5 x 5  1 5
5 lim
5x x  0 5x
2x
Exemplul 6. Să se calculeze lim .
x 0 arctg 5 x

Soluţie. Avem
2x  0  t  arctg 5 x  5 x  tg t  2  tg t 5 2 sin t 1
lim    lim  lim  
x 0 arctg 5 x  0  x  tg t 5 ; x  0  t  0 t 0 t 5 t 0 t cos t

2 sin t 1 2 2
 lim  lim  1 1  .
5 t  0 t t  0 cos t 5 5
cos x  cos 3x
Exemplul 7. Să se calculeze lim .
x 0 x2
Soluţie. Pentru a calcula această limită sunt necesare următoarele
x  3x x  3x
 2  sin  sin
cos x  cos 3x  0  2 2  2 lim sin 2 x  sin x 
transformări: lim     lim
x2  0  x 0
x 0 2 x 0
x x x

sin 2 x sin x
 2 lim 2   lim  4 1 1  4 .
x 0 2 x x0 x
x2
3x  2 
Exemplul 8. Să se calculeze lim   .
x  3 x  1
 

Soluţie. Calcularea limitelor de felul acesta se reduce la utilizarea limitei a

 
doua remarcabilă lim 1   1   e . Pentru funcţia dată se efectuează următoarele
 0

transformări:
x2 x2 x2 3 3
 3x  2   3x  2   3    3x   1 
lim    lim 1   1  lim 1    3x  1  
x  3 x  1 3x  1 
  x 
 x 
 3x  1  x  1   1 3; x      0

 lim 1     lim 1     lim 1     lim 1   

1  1 3 2 1  7 3 1
 e 1  e .
73
 0  0  0  0

Notă. Despre ridicarea nedeterminărilor de alte forme neexaminate în acest

punct, puteţi citi în diferite manuale de „Analiză matematică”.

49
 EXERCIŢII
Calculaţi următoarele limite:

1. lim
n  1 3 , R.:   .
1
2 
n  3
2n

2. lim
n  13  n  13 , R.: 3  .
n  n  12  n  12

x 2  5 x  12
3. lim , R.:  3  .
x 2 x4

4 x 3  3x 2
4. lim , R.: 0 .
x 0 2 x 2  x

2 x 2  11x  5
5. lim , dacă: 1) x0  1 ; 2) x0  5 ; 3) x0  
x x 0 3x
2
 14 x  5
R.: 1, 5 ; 
9  2 
;   .
16   3 

6 x 2
6. lim , R.: 0 , 25 .
x  2 x2
x2
7. lim , R.: 2 , 5 .
x 2
x  21  5
2

8. lim sin 3x ctg 5x , R.: 0 , 6 .

x 0

R.: 1, 4 .
arcsin 7 x
9. lim
x 0
,
5x
2 x 3
x  2
10. lim   , R.: e 8 .
x  x  2
 

1.11 Panta curbelor plane

În realitate, dependenţele variabilelor economice deseori poartă un caracter

complex, neliniar, ele fiind interpretate, grafic, prin linii curbe, mai frecvent
întâlnite hiperbole rectangulare (figura 2) şi parabole (figura 6). Ca şi în cazul
liniei drepte avem nevoie de a defini noţiunea de pantă a curbei plane. Din start
menţionăm că noţiunea de pantă se defineşte mai complicat.

50
 Considerăm o pereche de drepte MT şi MN cu punctul comun M şi unghiul
dintre ele . Admitem că dreapta MT este fixă, iar MN este mobilă, şi ea poate fi
rotită în jurul punctului M.


M
T

Figura 1

Dreapta MT se numeşte poziţie limită a dreptei mobile MN, dacă unghiul ,

format de aceste drepte, tinde către zero.
Iar acum considerăm curba plană y  f (x) şi M un punct arbitrar al ei (fig.2).
Luăm pe această curbă un alt punct oarecare, N, şi-l deplasăm pe curba dată,
apropiindu-l nemărginit de punctul M (se spune că punctul N se apropie nemărginit
de punctul M, dacă distanţa dintre aceste două puncte tinde către zero).

M N



N 

Figura 2
În aceste condiţii secanta MN, rotindu-se în jurul punctului M, îşi schimbă, în
general, poziţia. Dacă există dreapta MT care reprezintă poziţia limită a secantei
MN, când punctul N se apropie nemărginit de punctul M, atunci această dreaptă MT

se numeşte tangentă la curba y  f (x) în punctul M.

Aşadar, se numeşte tangentă la curba dată în punctul dat M, poziţia limită a
secantei MN, când punctul N se apropie, nemărginit de punctul M.
Remarcă. Trebuie de menţionat că tangenta la curba dată în punctul dat
poate să existe, dar poate şi să nu existe.

51
 Se numeşte panta curbei date în punctul dat, panta tangentei duse la această
curbă în punctul respectiv. Aşadar, pentru a determina panta curbei y  f (x) în
punctul M (x, y) ducem prin acest punct tangenta MT, iar apoi calculăm panta ei,
utilizând procedura descrisă mai sus pentru linia dreaptă.

y T y

P
s
M(x, y) M(x, y) N(x+1, y)
N(x+1, y)
s

P T

x x
O O

a) dependenţa directă b) dependenţa inversă

Figura 3. Determinarea pantei unei linii curbe de tip hiperbolă

Aşadar, panta кMT a tangentei MT este egală, conform celor menţionate mai
 
sus, cu  s . Deci, к MT   s .
Din definiţia pantei curbei în punctul dat rezultă că, în general, panta ei
variază de la punct la punct. De aceea panta curbei poate fi considerată ca o funcţie
к(x) ce depinde de valorile absciselor punctelor în care se calculează valoarea ei.

Dacă această funcţie к(x) este crescătoare (din x1< x2  к(x1)< к(x2)), atunci se
spune că panta este crescătoare. În caz contrar ea se numeşte descrescătoare.
Cu alte cuvinte, în cazul pantei crescătoare, la o modificare constantă a
valorii lui x valoarea lui y se modifică în ritmuri sporite, iar în cazul celei
descrescătoare la o modificare constantă a valorii lui x valoarea lui y se modifică în
ritmuri din ce în ce mai mici.
Graficele curbelor în cazurile pantelor crescătoare şi descrescătoare pentru
dependenţele directă şi indirectă sunt ilustrate în figurile 4 şi 5.

52
 y y
pantă
crescătoare
pantă
descrescătoare

x x
O O

Figura 4. Tipul pantelor în cazul dependenţelor directe între variabilele

economice
y y

pantă
descrescătoare
pantă
crescătoare

x x
O O

Figura 5. Tipul pantelor în cazul dependenţelor inverse între variabilele

economice
În afară de pante crescătoare şi descrescătoare mai există pante pozitive şi
negative.
Se spune că panta curbei y  f (x) este pozitivă, dacă această pantă este
pozitivă în orice punct al ei. În mod similar se defineşte panta negativă.
Un exemplu elocvent de curbe cu diferite pante sunt curbele de tip parabolic
(fig. 6).
y y
A E
pantă nulă
C
max
pantă pantă
B  D negativă pozitivă
pantă B
pozitivă pantă D
negativă
min
A E C
pantă nulă

O x O x
Figura 6. Pantele curbelor de tip parabolă

53
 Se vede că panta curbei este întotdeauna pozitivă în zona ascendentă a
acesteia şi negativă în zona descendentă. În punctele de maxim şi minim ale curbei
panta este nulă. Aceasta înseamnă că o deplasare foarte mică a variabilei x în jurul
punctului de maxim/minim nu afectează valoarea variabilei y.

1.12 Derivata funcţiei şi calcularea ei

Considerăm funcţia y  f (x) definită pe un interval (a, b). Fie x careva valoare
a argumentului, iar f (x) – valoarea respectivă a funcţiei. De la valoarea x trecem la
o altă valoare a argumentului x1 . Diferenţa x  x1  x se numeşte creşterea
argumentului. Presupunem că x ≠ 0. Valoarea funcţiei, care corespunde valorii
argumentului x1  x  x este egală cu f ( x  x). Diferenţa y  f ( x  x)  f ( x) se
numeşte creşterea funcţiei în punctul x. În dependenţă de forma funcţiei creşterea ei
y poate fi egală cu zero, poate fi pozitivă sau negativă. La fel creşterea

argumentului x poate avea semne diferite.

Limita raportului dintre creşterea funcţiei şi creşterea argumentului (adică
y
), când creşterea argumentului tinde către zero, dacă această limită există şi este
x
finită, se numeşte derivata funcţiei f(x) în punctul x. Ea se notează cu unul din
dy
simbolurile y ' , f ' ( x), .
dx
y f ( x  x)  f ( x)
Aşadar, y '  lim  lim .
x 0 x x 0 x
Din punct de vedere geometric, derivata funcţiei f (x) în punctul x este egală
cu panta (coeficientul unghiular) tangentei duse la curba dată în punctul M x, f ( x) ,
iar din punct de vedere fizic, derivata f ' ( x) caracterizează viteza variaţiei funcţiei
în dependenţă de variaţia argumentului.
Din punct de vedere economic, derivata caracterizează, de exemplu, viteza
schimbării volumului de producţie pentru volumul de cheltuieli date (volumul de
producţie obţinut pentru o unitate de cheltuieli).

54
 Într-adevăr, fie y  f (x) o funcţie ce determină volumul y de producţie în
dependenţă de volumul x al cheltuielilor.
Notăm prin x volumul creşterii cheltuielilor de la careva valoare x la
valoarea x  x . Atunci y  y  f x  x este volumul producţiei ce corespunde
cheltuielilor x  x , iar y  f x  x  f x reprezintă volumul suplimentar de
y
producţie care s-a obţinut prin modificarea cheltuielilor cu x . Raportul
x
reprezintă viteza medie de modificare a volumului de producţie ce corespunde
y
modificării cheltuielilor cu x . Şi atunci, lim  (dacă ea există şi este
x 0 x

finită)  f ' ( x) .
Exemplul 1. Cheltuielile totale pentru fabricarea unui produs se reprezintă
prin funcţia c( x)  118  7 x  0, 02 x 2 , unde x este cantitatea de producţie. Preţul p al
unei unităţi de producţie este egal cu 28 u.m. Să se determine funcţia profitului
p(x) , funcţia valorilor marginale (viteza creşterii profitului) p (x) şi să se explice

sensul economic al lui p(16) .

Soluţie. Dacă R(x) este venitul total, atunci p( x)  R( x)  c( x)  p  x  c( x) 
 28  x  118  7 x  0, 02 x 2   0, 02 x 2  19 x  118 . Aşadar, funcţia profitului
p( x)  0, 02 x 2  19 x  118 . Viteza creşterii profitului este egală cu p( x)  0, 04 x  19 ,

de unde p(16)  0, 04 16  19  18, 34 u.m. Această mărime caracterizează viteza
creşterii profitului, corespunzătoare volumului de producţie x  16 .
Exemplul 2. Să se determine funcţia valorilor marginale (viteza creşterii
profitului), dacă se cunoaşte funcţia cererii şi preţul unei unităţi de producţie:
12 x  p  105 ; p  60 .

Soluţie. Venitul total R( x)  p  x  105  12 x  x  105x  12 x 2 . Prin urmare

105  p
R( x)  105x  12 x 2 , R( x)  105  24 x şi R( p)  105  24   105  2  105  p  
12
 2 p  105 . Deci, R( p)  2 p  105 şi R(60)  2  60  105  120  105  15 u.m.

Un rol important în teoria economică îl joacă noţiunea de elasticitate.

Elasticitatea funcţiei y  f (x) se defineşte ca raportul dintre variaţia procentuală

55
y % a variabilei dependente y şi variaţia procentuală x % a variabilei

y %
independente x, adică E yx  .
x %

y x
Deoarece y %   100 şi x %   100 (vezi p.1.2)obţinem:
y x

y  x  y x y x
E yx   100 :   100      .
y  x  y x x y

y x y
Aşadar, elasticitatea E yx   . Pentru x  0 raportul  y   f x  şi
x y x

de aceea elasticitatea funcţiei y  f (x) în punctul x se calculează după formula

E yx  f x  
x
.
f x 

În continuare vom aplica cele expuse mai sus pentru funcţia cererii q p  în
raport cu preţul p.

Elasticitatea acestei funcţii se calculează, aplicând formula EDp  q p  

p
.
q p 

Remarcăm că în dependenţă de valoarea elasticităţii EDp obţinem diferite

tipuri de cerere:
 elastică 1  E Dp   ;

 neelastică (sau inelastică) 0  E Dp  1;

 unitară  E Dp  1 ;

 perfect elastică  E Dp   ;

 perfect neelastică  E Dp  0 .

Caracterizarea fiecărui tip de cerere o puteţi găsi în manualul [].

Exemplul 3. Să se calculeze elasticitatea funcţiei q  650  5 p  p 2 în punctul
p  10 .

Soluţie. Reieşind din formula E Dp  q  p  

p
calculăm
q p 

q10   5  2 p   10  5  20  25 şi q 10  650  50  100  500 .

56
 În rezultat obţinem: E Dp 10  25 
10 1 1
  . Deoarece EDp  cererea
500 2 2
examinată este neelastică.
Exemplul 4. Să se calculeze elasticitatea funcţiei cererii q p   500  10 p  p 2
în punctul p  20 .
Soluţie. Ca şi în exemplul precedent calculăm q20 şi q20 . Obţinem
q20   10  2 p   20  10  40  50 şi q 20  500  200  400  100 . Atunci
 50  20
E Dp  q 20 
20
  10 . Deci E D20  10  1 şi de aceea cererea este elastică.
q20  100

Exemplul 5. Funcţia cererii are forma x  3600  p 2 . Să se determine

elasticitatea cererii pentru p  50 . Cu câte procente se va schimba cererea, dacă
preţul va creşte cu 11%.
Soluţie. Calculăm elasticitatea în baza formulei
 2p p2
EDp  q p  
p p
   2 .
q p  2 3600  p 2 3600  p 2 p  3600

502
Atunci EDp 50 
25
  . În baza definiţiei elasticităţii, obţinem că
50  3600
2
11

cererea se va micşora cu 25%, dacă preţul va creşte cu 11%. Aşadar, EDp 50  
25
şi
11
cererea se va schimba cu -25%.
Funcţia y  f (x) se numeşte derivabilă pe careva mulţime, dacă există
derivata ei f ' ( x) în orice punct al acestei mulţimi.
Derivata f ' ( x) se numeşte derivata de ordinul întâi sau prima derivată a
funcţiei f (x) .
În mod analog, derivata funcţiei f ' ( x) în punctul x se numeşte derivata de
d2y
ordinul II sau a doua derivată a funcţiei f (x) şi se notează astfel: y , f ( x) sau 2 .
'' ''

dx
d 2 y d  dy 
Aşadar, y ''  ( y ' ) ' sau   .
dx 2 dx  dx 

La fel se definesc derivatele de ordinul trei, patru etc.

57
 Derivata a doua are un sens mecanic simplu şi anume: dacă se dă legea
mişcării rectilinii s  f (t ) , atunci s '' (t ) este acceleraţia mişcării în momentul t.

Regulile fundamentale ale derivării

Admitem că funcţiile u(x) şi v(x) sunt derivabile în punctul x, adică există
derivatele lor u ' ( x) şi v ' ( x).
1. Derivata unei sume algebrice este egală cu suma algebrică a derivatelor
acestor funcţii, adică
(u  v) '  u '  v '

2. Derivata unui produs.

Pentru funcţiile u(x) şi v(x) derivata produsului
u  v'  u ' v  uv '
În caz particular c  u '  c u ' , unde c este o constantă.
3. Derivata raportului.
Pentru aceleaşi funcţii arbitrare u(x) şi v(x) derivata raportului
 u  u v  uv
' ' '
   .
v v2

4. Derivata funcţiei compuse.

Dacă y este funcţie compusă de u, adică y  f (u) , unde u= (x), şi derivatele
 (x) şi f ' (u ) există, atunci y x'  f ' (u)  u x' .

Utilizând aceste reguli de derivare şi tabelul derivatelor fundamentale,

prezentat mai jos, putem calcula derivata oricărei funcţii elementare.

Tabelul derivatelor fundamentale

1. y  c (c – constant) y  0

2. y  x  y    x  1

yx y  1

y 1 x y   1 x 2

y x y  1 2 x

58
 3. y  a x a  0 , a  1 y   a x ln a

y  ex y  e x

4. y  log a xa  0 , a  1
1
y 
x ln a
y  ln x y  1 x

5. y  sin x y   cos x

6. y  cos x y    sin x

7. y  tg x y   1 cos 2 x

8. y  ctg x y   1 sin 2 x

9. y  arcsin x y  1 1  x 2

10. y  arccos x y   1 1  x 2

11. y  arctg x y   1 1  x 2 

12. y  arcctg x y  1 1  x 2 

Exemplul 6. Să se calculeze derivatele următoarelor funcţii:

1. y  3x 5  7 sin 2 x  5ctg x  8
1  cos 2 x
2. y  ;
1  cos 2 x
3. y  e 2 x  sin 3x ;

4. y  x 2  4  tg4 x ;

5. y  4 x 3  3x 3 x  5 ;
3

6. y  1  6 x 2  arctg 3x ;

7. y  ln 4
2 x  12 .
4 x  53
Soluţie.
    
1. y  3x 5  7 sin 2 x  5ctg x  8  3x 5   7 sin 2 x   5ctg x   8  3x 5   7sin 2 x   5ctg x  
   ln 5
ctg x
 15 x 4  7 cos 2 x  2 x   5 ctg x  ln 5  ctg x   15 x 4  14 cos 2 x 
5
.
sin 2 x

59
   
 1  cos 2 x 
2. y   
1  cos 2 x  1  cos 2 x   1  cos 2 x 1  cos 2 x 
  
 1  cos 2 x  1  cos 2 x 2
2 sin 2 x1  cos 2 x   21  cos 2 x sin 2 x 2 sin 2 x  sin 4 x  2 sin 2 x  sin 4 x 4 sin 2 x
   
1  cos 2 x  2
1  cos 2 x  2
4 cos 4 x
2 sin x cos x 2 sin x
  .
cos 4 x cos 3 x
 
3. y   e 2 x  sin 3x   e 2 x  sin 3x  e 2 x  sin 3x   2e 2 x sin 3x  3e 2 x  cos 3x  e 2 x 2 sin 3x  3 cos 3x 

4. y  x 2
 4  tg4 x   x
 2
 
 4 tg4 x  x  4 tg4 x  2 x 2
 4
 tg4 x 
4x

x2  4

2 x2  4 cos 2 4 x

xtg 4 x 4 x2  4
  .
x2  4 cos 2 4 x


5. y   4 x 3  3x 3 x  5   34 x 3  3x 3 x  5  4 x 3  3x 4 3  5 
3 2 
 

   
 3 4 x 3  3x 3 x  5  12 x 2  3  4 3x1 3  3 4 x 3  3x 3 x  5  12 x 2  4 3 x .  

6. y   1  6 x 2  arctg 3x   1  6 x 
2

3x  
 12 x

3

1  3x  1  9x 2
2
2 1  6x 2
2 1  6x 2

 2x 1 
 3   .
2 
 1  6x 1  9x 
2

7. În acest caz, mai întâi, utilizând proprietăţile logaritmilor, aducem funcţia dată

y  ln 4
2 x  12
4 x  53
la o formă mai simplă, iar apoi calculăm derivata ei. Obţinem:
1 2 x  1
 
2
 ln 2 x  1  ln 4 x  5  2 ln 2 x  1  3 ln 4 x  5 
1 1
y
2 3
ln
4 4 x  5 3
4 4

ln 2 x  1  ln 4 x  5 .
1 3

2 4
 
1 2 x  1 3 4 x  5 3 4
Atunci y   ln  2 x  1  ln 4 x  5 
1 3 2
   
2 4 2 2x  1 4 4x  5 2 2 x  1 44 x  5

1 3 4x  5  6x  3 8  2x
    .
2 x  1 4 x  5 2 x  14 x  5 2 x  14 x  5

60
 EXERCIŢII
Aflaţi derivatele funcţiilor:
1. y  1  x 2  , R.: y   6 x1  x 2  .
3 2

10 x  1
2. y  2 3 x 5  5 3 x 5  1 , R.: y    .
3 3 x

3. y  x 3  3 x , R.: y  x 2  3 x 3  x ln 3 .
4x  3
4. y  2 x 2  3x  4 , R.: y   .
2 2 x 2  3x  4

3x 2 2 x 3  1
5. y  x 3 3 x 3  1 R.: y   .
3
x 3
 1
2

5x 3 60 x 2
6. y  R.: y    .
5 x  43 5 x  44
1
7. y  tg 2 x  ln cos x , R.: y   tg3 x .
2

x2 1  x 2
8. y  ln , R.: y   .
x2 1  x x2 1

9. y  x arcsin x  1  x 2 , R.: y   arcsin x .

10. y  x 3 arctg x  x 2  ln x 2  1 ,
1 1 1
R.: y   x 2 arctg x .
3 6 6

1.13 Diferenţiala funcţiei şi aplicaţiile ei

Fie y  f (x) o funcţie derivabilă pe intervalul (a, b) şi x careva punct al
acestui interval. Atunci, în baza definiţiei derivatei, există limita
y
finită f ( x)  lim . Utilizând faptul că A  lim f x   f x   A   x  , unde
x 0 x x a

y
 x   0 când x  a , obţinem:  f ( x)   ( x) , unde  x   0 când x  0 sau
x
y  f  x x   x x . Aşadar, creşterea y a funcţiei derivabile s-a scris sub forma

unei sume de doi termeni, dintre care primul f  x x este partea principală a ei.
Acest lucru poate fi generalizat în felul următor. Funcţia y  f (x) se numeşte
diferenţiabilă în punctul x, dacă creşterea ei y poate fi scrisă sub forma

61
y  Ax   x x , unde A este un număr real ce nu depinde de x , iar funcţia

 x   0 când x  0 .

Din cele expuse mai sus rezultă că orice funcţie derivabilă în punctul x este
şi diferenţiabilă în acest punct şi A  f  x  .
Este justă şi afirmaţia reciprocă: orice funcţie diferenţiabilă în punctul x este
şi derivabilă în acest punct.
Într-adevăr, din egalitatea y  Ax   x x , unde A nu depinde de x şi
y y
 x   0 când x  0 , rezultă  A   (x) . Atunci lim  A  f ( x) .
x x  0 x
Funcţia y  f (x) se numeşte diferenţiabilă pe intervalul (a, b), dacă ea este
diferenţiabilă în orice punct al acestui interval.
Fie y  f (x) o funcţie diferenţiabilă în punctul x. Partea liniară principală în
raport cu x a creşterii funcţiei f (x) în punctul x se numeşte diferenţiala ei în
acest punct şi se notează cu simbolul dy sau df (x) .
Prin urmare, conform definiţiei, dy  f  x x . Aplicând această formulă
pentru funcţia y  x , obţinem dy  dx  xx  x . De aceea dy  f  x  dx .
Diferenţiala lui dy se numeşte diferenţiala de ordinul doi sau diferenţiala a
doua şi se notează cu simbolul d 2 y (se citeşte „de doi igrec”).

Prin urmare, d 2 y  d dy   dy  dx   f x dx  dx  f x dx 2 .

def

În mod analog se definesc diferenţialele de ordinul trei, patru etc. ale

funcţiei y  f (x) .

De exemplu, d n y  d n1 y  dx  f n  x dx n .
def

Remarcă. Din relaţia dy  f  x   dx rezultă că derivata f  x  poate fi

considerată drept raportul a două diferenţiale: f  x  

dy
.
dx

62
 Proprietăţile diferenţialei
Fie u  f (x) şi v  g (x) două funcţii diferenţiabile în punctul x. Din definiţia
diferenţialei şi a proprietăţilor derivatelor rezultă următoarele proprietăţi ale
diferenţialei:
1. d u  v  du  dv ,
2. d u  v  vdu  udv ,
Consecinţă: d c u   cdu , c  const. ,
vdu  udv
3. d   
u
.
v
2
v

Diferenţiala funcţiei compuse

Fie y  f (u) , unde u   (x) , adică y  f  (x) , o funcţie compusă de variabila
x. Admitem că funcţia  (x) este derivabilă în punctul x, iar funcţia f (u ) ,

considerată ca o funcţie de variabila independentă u, este derivabilă în punctul u

care corespunde punctului x. Atunci dy  df (u)   f (u)  dx  f (u)   ( x)dx  f (u)du .

Din cele obţinute se vede că forma diferenţialei funcţiei compuse coincide
cu forma diferenţialei funcţiei simple. De aceea expresia f u du se numeşte forma
invariantă a diferenţialei.
Exemplul 1. Să se calculeze diferenţiala funcţiei y  2 ln x 2  4  sin 3 2 x .
Soluţie. dy  d 2 ln x 2  4  sin 3 2 x  2d ln x 2  4  d sin 3 x 

2
x 4
2
 
dx  3 sin 2 x  sin x  dx  2
4x
dx  3 sin 2 x  cos xdx .
x 4
2
x 4

Aplicaţiile diferenţialei la calculul aproximativ

Fie y  f (x) o funcţie diferenţiabilă pe careva interval (a, b), şi
y  f x  x   f x  creşterea funcţiei cu condiţia că punctul x  x  D  f  .

Din definiţia funcţiei diferenţiabile avem că y  f  xx   xx , unde

 x   0 când x  0 . Comparând ambele expresii ale lui y şi ţinând cont că

 x x  0 obţinem aproximaţia

y  f  x x  dy .

63
 Deci, y  f x  x  f x  f  xx sau f x  x  f x  f  xx . (1)
Formulă (1), numită formula centrală a calculului aproximativ, permite de a
calcula valoarea funcţiei în punctul x  x , ştiind apriori valorile funcţiilor f (x) şi
f  x  în punctul dat x.

Exemplul 2. Să se calculeze aproximativ:

a) arctg  ; arctg 1    ; d) ln 1    ;
b) arcsin  ; e) n 1  
c) e ; f) 1   n , dacă   0 .
Soluţie. a) Considerăm funcţia y  arctg x . Formula (1) pentru această funcţie
x
are forma arctg x  x   arctg x  . Din această relaţie, pentru x  0 şi   x ,
1 x2
 
avem arctg    (2), iar pentru x  1 şi   x obţinem arctg 1      (3).
4 2
b) Scriem formula (1) pentru funcţia y  arcsin x . Ea are forma
x
arcsin x  x   arcsin x  . Punând în ultima relaţie x  0 şi   x , obţinem
1 x 2

arcsin    (4).
c)-f). Scriind formula (1) pentru funcţiile y  e x ; y  ln 1  x  ; y  n 1  x ;
y  1  x  şi substituind în relaţiile obţinute x  0 şi   x deducem următoarele
n

formule:
1
e  1   (5); n
1  1  (7);
n

y  ln 1      (6); 1   n  1  n (8);
cu condiţia că   0 în toate cazurile.
Exemplul 3. Într-un colectiv activează 50 muncitori. Productivitatea muncii,
la momentul dat, a fiecărui muncitor este de 30 unităţi de producţie pe an. Numărul
muncitorilor se majorează anual cu patru persoane, iar productivitatea muncii cu
10 unităţi de producţie pe an. Care este volumul producţiei, obţinut la sfârşitul
primului an în rezultatul majorărilor respective.

64
 Soluţie. Notăm prin u numărul muncitorilor, iar prin v productivitatea muncii
a unui muncitor. De aceea u  este viteza creşterii numărului muncitorilor, iar v
este viteza creşterii productivităţii muncii. Atunci volumul Q al producţiei produse
la sfârşitul anului întâi este egal cu
Q  uv  d uv   uv  u v  uvdt  uv  u v  uvt  t  1an  uv  u v  uv 

 50  30  4  30  10  50  2120 (unităţi de producţie).

Exemplul 4. O întreprindere, conform planului, trebuie să producă 244 mii

unităţi de producţie. La întreprindere activează 5 mii de muncitori şi numărul lor
creşte cu 0,2 mii pe an. Productivitatea muncii a unui muncitor este de 42 unităţi de
producţie pe an. Să se determine creşterea productivităţii muncii a unui un
muncitor pe an încât întreprinderea să realizeze planul de producţie înainte de
termen.
Soluţie. Păstrând notaţiile din exemplul precedent avem Q  uv  uv  uv ,
deoarece t  1 (an). Din această egalitate obţinem
Q  uv  u v 244000  5000  42  200  42
v    5 (unităţi de produs).
u 500
Concluzia este următoare: planul de producere va fi realizat la timp dacă
productivitatea muncii a fiecărui muncitor se va mări cu 5 unităţi de produs pe an.
Pentru realizarea planului de producere înainte de termen este necesar de-a mări
productivitatea muncii mai mult de 5 unităţi de produs anual.

EXERCIŢII

1. Calculaţi aproximativ: a) sin ; b) cos     ; c) tg .
4 

R.:. a) sin   ; b)
2
1    ; c) tg   , dacă   0 .
2
2. O întreprindere produce marfă în valoare de 4 mii u.m., iar cheltuielile de
producţie sunt egale cu 2 mii u.m. Să se determine costul producţiei, dacă
cheltuielile de producţie se măresc cu 100 u.m., iar costul producţiei se
exprimă prin formula y  x 3  2 x (x reprezintă cheltuielile pentru producţie,
calculate în mii u.m.).

65
 R.:. y  y0  y  4  1 mii u.m.  5 mii u.m.
3. Dependenţa dintre cheltuielile de producţie şi volumul producţiei fabricate
(în mii u.m.) este dată de formula y  5x 2  9, 5x  3 . Determinaţi creşterea
cheltuielilor de producţie, dacă volumul producţiei creşte de la 1000000
u.m. până la 1100000 u.m..
R.:. Cheltuielile vor creşte cu 20000 u.m.

1.14 Creşterea şi descreşterea funcţiei. Extremele funcţiei

Funcţia y  f (x) se numeşte crescătoare pe intervalul (a; b), dacă pentru

orice x1, x2  (a; b) din inegalitatea x2  x1 rezultă inegalitatea f x2   f x1  . Dacă
pentru orice x1, x2  (a; b) din x2  x1 rezultă f x1   f x2  , atunci funcţia y  f x  se
numeşte descrescătoare pe intervalul (a; b). Dacă f ' x   0 pentru orice x  (a; b),
atunci funcţia y  f x  este crescătoare pe acest interval, iar dacă f ' x   0 pentru
orice x  (a; b), atunci funcţia y  f x  este descrescătoare pe acest interval.
Intervalele de creştere şi descreştere ale funcţiei y  f x  se numesc intervale
de monotonie.
Fie că funcţia y  f x  este definită într-o vecinătate oarecare a punctului x0
şi continuă în acest punct.
Punctul x0 se numeşte punct de maxim (de minim) al funcţiei y  f x  , dacă
există o astfel de vecinătate a punctului x0 încât pentru toate valorile lui xx  x0 
din această vecinătate este satisfăcută inegalitatea f x  f x0   f x  f x0  .
Punctele de maxim şi de minim se numesc puncte de extrem.
Punctele domeniului de definiţie al funcţiei y  f x  , în care derivata ei f ' x 
este egală cu zero sau nu există, se numesc puncte critice. Menţionăm că funcţia
y  f x  poate să posede extreme numai în punctele critice.

Cercetarea extremelor funcţiei cu ajutorul derivatei de ordinul întâi se poate

efectua după regula I:

66
 Dacă x0 este punct critic al funcţiei y  f x  şi la trecerea prin x0 derivata
y '  f ' x  îşi schimbă semnul din plus în minus, atunci x0 este punct de maxim.

Dacă la trecerea prin punctul x0 derivata îşi schimbă semnul din minus în
plus, atunci x0 este punct de minim. Dar dacă la trecerea prin punctul x0 derivata
îşi păstrează semnul, atunci în acest punct funcţia nu are extrem.
Schema cercetării extremelor funcţiei conform primei reguli o explicăm prin
exemplul următor.
Exemplul 1. Să se afle intervalele de monotonie şi extremele funcţiei
y  x 3  27 x  2 .

Soluţie.
1) Aflăm derivata y '  3x 2  27 .
2) Din ecuaţia y '  3x 2  27  0 aflăm punctele critice x1 = –3 şi x2 = 3. Alte
puncte critice nu există, deoarece derivata y ' este definită pe intervalul (– ∞ , + ∞).
3) Determinăm semnele derivatei y ' pe fiecare din intervalele (– ∞; –3),
(–3; 3), (3; + ∞). Conform metodei intervalelor pentru expresia y '  3x  3x  3 ,

semnele derivatei y ' coincid cu cele ilustrate mai jos.

+ – +
y’
–3 3

De aici, şi din cele menţionate mai sus, rezultă că pe intervalele (– ∞; –3) 

(3, + ∞) funcţia y  f x  creşte ( y '  0 ), iar pe intervalul (–3; 3) funcţia descreşte

( y '  0 ). În plus, punctul x1 = –3 este punct de maxim pentru funcţia y  f x 

deoarece la trecerea prin el y ' îşi schimbă semnul din „+” în „–”, iar punctul x2 = 3
este punct de minim fiindcă derivata y ' îşi schimbă semnul din „–” în „+”.
4) Aflăm valorile extremale ale funcţiei f x max  f  3  56 şi
f x min  f 3  3 .

Exemplul 2. Preţul unei unităţi de marfă este de 225 u.m. Cheltuielile de

producţie C x   95x  x 2 , unde x este numărul de unităţi de marfă produsă. Să se
determine valoarea maximă a venitului.

67
 Soluţie. Venitul brut este y  225x  95x  x 2   130 x  x 2 . Derivata


y   130 x  x 2   2x  130 . De aici rezultă că y   0 pentru x  65 . La stânga de
punctul x  65 derivata y , este pozitivă, iar la dreapta de acest punct derivata y
este negativă, deci la trecerea prin punctul x  65 derivata y îşi schimbă semnul
„+” în „–”. Conform primei reguli de existenţă a extremului punctul x  65 este
punct de maxim. De aceea venitul brut maximal
y max  130  65  652  8450  4225  4225 u.m.

Exemplul 3. Productivitatea muncii y la o întreprindere în dependenţă de ora

de activitate x (durata schimbului este de 8 ore) este dată de ecuaţia
y  9.5  6.86 x  0.49 x 2 . Să se determine ora când productivitatea muncii va fi

maximă.

Soluţie. Calculăm derivata y   9.5  6.86 x  0.49 x 2    6.86  0.98x . Din
egalitatea y   0 obţinem punctul critic x  7 . Stabilim semnul derivatei y la
stânga şi la dreapta de punctul x  7 . Pentru x  7 derivata y   0 , iar pentru x  7
derivata y   0 . În baza primei reguli de existenţă a extremului, punctul x  7 este
punct de maximum. Deci, productivitatea muncii va fi maximă în a 7-a oră a
schimbului.
Exemplul 4. Cunoscând funcţiile cererii p  800  0,5x şi a ofertei
p  700  2 x , să se determine mărimea impozitului pentru fiecare unitate de marfă

astfel încât venitul statului să fie maxim.

Soluţie. Notăm prin I impozitul pentru o unitate de marfă. Atunci, pentru
punctul de echilibru, avem 800  0,5x  700  2x  I  I  100  2,5x . Venitul statului,
va fi V  x  I  x 100  2,5x  100 x  2,5x 2 . Derivata V   100  5x  0 pentru x  20 .
Evident că V x   0 pentru x  20 şi V x   0 pentru x  20 . Deci, x  20 este punct
de maxim. Determinăm valoarea impozitului I 20  100  2,5  20  50 . Deci,
mărimea impozitului pentru o unitate de marfă este I  50 u.m., iar venitul
maximal al statului va fi V  x  I 20  20  50  1000 u.m.

68
 Cercetarea extremelor funcţiei poate fi efectuată şi cu ajutorul derivatei de
ordinul doi. În acest caz se utilizează regula II de existenţă a extremului.
Dacă funcţia y  f x  este definită şi posedă derivată de ordinul doi
continuă într-o careva vecinătate a punctului x0 şi totodată f ' x0   0 , f '' x0   0 ,
atunci funcţia y  f x  în punctul x0 are extrem, şi anume: maxim pentru
f ''
x0   0 şi minim pentru f ''
 x0   0 .
Exemplul 5. Să se cerceteze la extrem după regula doi funcţia
1 3
y x  2,5 x 2  6 x  9 .
3
Soluţie.
1) Aflăm derivata y '  x 2  5x  6 .
2) Din ecuaţia y '  x 2  5x  6  0 aflăm punctele critice x1 = 2 şi x2 = 3.
3) Aflăm derivata de ordinul doi y ''  2 x  5 şi valorile ei în punctele
critice y '' (2)  1 şi y '' (3)  1 . Deoarece y '' (2)  0 , punctul x1 = 2 este punct de
maxim. Punctul x2 = 3 este punct de minim, deoarece y '' (3)  0 .
13 9
4) Aflăm y max  y(2)   , y min  (3)   .
3 2
Exemplul 6. Se cunosc funcţiile cererii şi a ofertei pe piaţa de concurenţă:
p  2 x  60 şi p   x  210 , unde x este cantitatea de marfă (numărul de unităţi).

450
Funcţia C ( x)   3x  34 determină cheltuielile medii pentru producţia a unei
x
unităţi de marfă. Să se determine valoarea maximă a venitului brut.
Soluţie. Pentru punctul de echilibru avem 2x  60   x  210 , de unde x  50 şi

Venitul brut este V  px  x  C x   160 x  x  

450
p  2  50  60  160 .  3x  34  
 x 

 160 x  3x 2  34 x  450  3x 2  126 x  450 . Derivata V x   6 x  126  0 pentru

x  21 . Deci, x  21 este punct critic pentru funcţia V x  . Deoarece V 21  6  0 ,

conform regulii II de existenţă a extremului punctul x  21 este punct de maxim.

De aceea venitul brut max Vmax  3  212  126  21  450  873 u.m.

69
 Exemplul 7. (problema minimizării costurilor). Pentru volumul dat de
1
producţie y0  x1  x2 , x1  0 ; x2  0 , să se determine o astfel de combinaţie a
3
resurselor x1 şi x2 , încât costul (cheltuielile de producţie) să fie minimal.
Soluţie. Problema enunţată constă în determinarea minimului funcţiei
Cx1 , x2   1 x1   2 x2 , dacă 3 y0  x1  x2 şi x1 , x2  0 . Din relaţia x1 x2  9y02 avem
9 y02
x2  , de unde obţinem funcţia de o singură variabilă
x1

9 2 y 02  1 x12  9 2 y 02
C x1    1 x1   . Derivatele C x  şi C x  , sunt respectiv egale
x1 x1

2 1 x1  x12   1 x12  9 2 y 02  1 x12  9 2 y 02

cu: C x    şi
x12 x12

C x  
 
2 1 x1  x12   1 x12  9 2 y 02  2 x1 18 2 y 02
 .
x14 x13

9 2 y 02 2
Din ecuaţia Cx  0  1 x12  9 2 y02  0 sau x12   3 y 0  
2
, de unde
1 1

2 
x11  3 y 0 şi x12  3 y 0 2 . Deci, punctul x11 este unicul punct critic al funcţiei
1 1

C x1  , deoarece x12 nu corespunde sensului problemei (semnul „–”).

18 2 y 02 2
Valorea derivatei a doua C  x11     0 , de aceea punctul x11  3 y 0
x 
1 3
1
1

2 1
este punct de minim şi C min  C x1 , x2 min   1  3 y 0   2  3 y0 
1 2

 
 3 y0 1 2  1 2  6 y0 x1  x2 .

Exemplul 8. Funcţia utilităţii are forma ux1 , x2   10 x1  x2 , unde x1 şi x2 sunt

respectiv cantităţile de producţie alimentară şi nealimentară. Preţurile respective
sunt egale cu p1  10 u.m. şi p2  5 u.m. Profitul de la realizarea producţiei este de
600 u.m. Să se determine cantităţile de producţie alimentară şi nealimentară care vor

asigura o utilitate maximă.

Soluţie. Problema enunţată poate fi formulată în felul următor: să se afle
valoarea maximală a funcţiei ux1 , x2   10 x1  x23 5 , dacă 10 x1  5x2  600 . Din ultima

70
 x2
ecuaţie avem că x1  60  . Atunci funcţia u devine funcţie de variabila
2

 x 
x2 : u  x2   10  60  2   x23 5  600  5 x2   x23 5 .
 2

Derivata u  x2   5  x23 5  600  5x2   x22 5  x22 5  5x2  3x2   120 

3
5
 x22 5  8x2  360  8x22 5 x2  45 . Din ecuaţia u  x2   8x22 5 x2  45  0 obţinem

unicul punct critic x20  45 ( x2  0 din condiţiile problemei). Să examinăm natura

punctului x20 . Pentru aceasta calculăm derivata de ordinul doi a funcţiei:

   2
u  x2    8 x22 5 x2  45  8     x27 5 x2  45  8 x 2 5  x27 5 x2  45  8 x 2 5 
16
 5 5

 2   2 5  2 x 2  90  5 x 2  8 x27 5
 8  x 2 5
 x2  45  1  8  x     3x2  90   24 x 7 5 x2  30
 5 x2   5 x2  5 5

Din aceasta egalitate rezultă că u  45  0 deoarece x2  30  75 şi

24
  0 . Prin urmare, punctul x2  45 este punct de maxim pentru funcţia
5  45 7 5
x2
u x2  .
45 75
Din egalitatea x1  60  rezultă că x1  60   . De aceea
2 2 2
 75 
u max  u  , 45   10  37,5  453 5  3680,9 .
 2 

Exemplul 9. Costul total pentru producţia a Q unităţi de marfă este

C Q 
C Q  2Q 2  3Q  8 . Să se calculeze valoarea minimă a costului mediu AQ   ,
Q

şi valoarea costului marginal C Q în punctul de minim al costului mediu.

2Q 2  3Q  8
Soluţie. Costul mediu AQ  
8 8
 2Q  3  , de unde AQ  2  2 .
Q Q Q

16
 
Din ecuaţia AQ  0 obţinem punctul critic Q   2 . Derivata a doua AQQ 0
Q3

pentru orice Q  0 . Deci, Q  este punct de minim al funcţiei AQ  . Atunci

 
Amin  A Q   2  2  3 
8
2
 11 şi CQ 2  4Q  32  4  2  3  11 .

71
 1.15 Convexitatea, concavitatea şi punctele
de inflexiune ale graficului funcţiei
Graficul funcţiei diferenţiabile y  f x  se numeşte convex (concav) pe
intervalul (a; b), dacă el este situat mai jos (mai sus) de tangenta dusă în orice punct
al acestui interval (fig. 15, fig. 16).

y y

x x
O a x l O a x l

Figura 15 Figura 16

Dacă funcţia y  f x  pe intervalul (a; b) este de două ori diferenţiabilă şi

f ''
x   0 , x  (a; b), atunci graficul funcţiei y  f x  este convex pe acest interval;

iar dacă însă f '' x   0 , x  (a; b), atunci graficul funcţiei y  f x  este concav pe
acest interval.
Punctul M 0 x0 ; f x0  al graficului funcţiei y  f x  se numeşte punct de
inflexiune, dacă la trecerea prin acest punct graficul îşi schimbă convexitatea în
concavitate sau invers.
Punctele interne din domeniul de definiţie al funcţiei y  f x  , în care funcţia
este continuă, iar derivata de ordinul doi f '' x   0 sau nu există se numesc puncte
critice de genul doi.
Dacă x0 este punct critic de genul doi al funcţiei şi la trecerea prin acest
punct derivata de ordinul doi f '' x  îşi schimbă semnul în opus, atunci punctul
M 0 x0 ; f x0  este punct de inflexiune al graficului funcţiei y  f x  .

Exemplul 6. Să se afle intervalele de convexitate, concavitate şi punctele de

inflexiune ale graficului funcţiei y  3x 5  7 x  9.
Soluţie.

72
 1) Aflăm derivatele y '  15x 4  7 şi y ''  60x 3 .
2) Din ecuaţia y ''  60 x 3  0 aflăm punctele critice de genul doi x = 0.
3) Pentru x < 0 avem y ''  0 şi, prin urmare, curba este convexă, iar pentru
x>0 curba este concavă deoarece y ''  0 . Aşadar, curba este convexă pe intervalul

(– ∞, 0) şi concavă pe intervalul (0, + ∞).

4) Deoarece x = 0 este abscisa punctului de inflexiune, egalitatea f(0) = 9

determină ordonata lui. Aşadar, punctul M(0; 9) este unicul punct de inflexiune al
graficului funcţiei examinate.

1.16 Asimptotele curbelor plane

Dreapta y = kx + b se numeşte asimptotă (oblică) a graficului funcţiei
y  f x  , dacă lim  f ( x)  kx  b  0 . Numerele k şi b pot fi calculate conform
x 

formulelor
f ( x)
k  lim şi b  lim f ( x)  kx .
x  x x 

Similar se defineşte şi asimptota graficului funcţiei y  f x  pentru x → – ∞.

Dreapta x = α se numeşte asimptotă verticală a graficului funcţiei y  f x  ,
dacă f(x) → ∞ când x → a.
2 x 2  5 x  17
Exemplul 7. Să se afle simptotele curbei y  .
x4
Soluţie. Deoarece y → ∞ când x → 4, dreapta x = 4 este asimptotă verticală.
Găsim asimptotele oblice:
5 17
2 
f ( x) 2 x  5 x  17
2
x x2  2 ,
k  lim  lim  lim
x  x x   x4 x  1 4

2 x 2  5 x  17 2 x 2  5 x  17  2 x 2  8 x 3x  17
b  lim  2 x  lim  lim  3.
x  x4 x  x4 x  x  4

Prin urmare, dreapta y  2 x  3 este asimptotă oblică a graficului funcţiei

2 x 2  5 x  17
y .
x4

73
 1.17 Schema cercetării funcţiilor şi a construirii graficelor lor

Pentru cercetarea funcţiei şi construirea graficului ei poate fi utilizată

următoarea schemă:
1. Se determină domeniul de definiţie al funcţiei.
2. Se determină punctele de discontinuitate şi asimptotele curbei.
3. Se determină paritatea şi imparitatea funcţiei.
4. Se determină intervalele de monotonie şi extremele funcţiei.
5. Se determină intervalele de convexitate, concavitate şi punctele de
inflexiune ale graficului funcţiei.
6. Se determină punctele de intersecţie ale graficului funcţiei cu axele de
coordonate (dacă aceasta este posibil).
7. Se construieşte graficul funcţiei, ţinând cont de cercetarea efectuată.

x2
Exemplul 8. Să se cerceteze funcţia y  şi să se construiască graficul
x2
ei.
Soluţie.
1) Domeniul de definiţie al funcţiei este mulţimea tuturor numerelor reale,
cu excepţia lui x = 2, adică D( y)   ;2  2; .
2) Aflăm punctele de discontinuitate şi limitele laterale în aceste puncte,
precum şi asimptotele. Evident că x = 2 este punct de discontinuitate. Deoarece
y   când x → 2, dreapta x = 2este asimptotă verticală.

În continuare aflăm asimptotele oblice:

f ( x) x2 1
k  lim  lim 2  lim 1 ,
x  x x   x  2x x   2
1
x

 x2  x 2  x 2  2x
b  lim f ( x)  kx  lim   2   lim  2.
x  x  x  2 x2
  x 

Prin urmare, dreapta y = x – 2 este asimptotă oblică.

74
 x2
3) Funcţia y  f ( x)  nu este pară deoarece
x2

x2 x2
f ( x)   f (  x)  . Ea nu este nici impară fiindcă
x2 x2

x2 x2 x2
f (  x)    f ( x)    .
x2 x2 x2
4) Aflăm intervalele de monotonie şi extremele funcţiei. Pentru aceasta
aflăm
'
 x 2  ( x 2 ) ' ( x  2)  x 2 ( x  2) ' 2 x 2  4 x  x 2 x 2  4 x
y  
'
    .
 x  2  x  22 x  22 x  22
x 2  4x
Derivata y '   0 pentru x1 =0 şi x2 = 4.
x  22
Alte puncte critice nu există, deoarece derivata y ' există pe tot domeniul de
definiţie al funcţiei.
Punctele critice împart axa numerică Ox în intervalele (– ∞; 0), (0; 2), (2; 4),
(4; + ∞). Cercetăm semnul derivatei pe fiecare din aceste intervale, iar rezultatele le

înscriem în următorul tabel:

x (– ∞; 0) 0 (0; 2) 2 (2; 4) 4 (4; + ∞)

y' + 0 – nu  – 0 +
y ↑ max y = 0 ↓ nu  ↓ min y = 8 ↑

Pe intervalele (– ∞; 0) şi (4; + ∞) derivata y '  0 , de aceea funcţia creşte, iar pe

intervalele (0; 2) şi (2; 4) derivata y '  0 , de aceea funcţia descreşte. La trecerea prin
punctul critic x1 = 0 derivata y ' îşi schimbă semnul din „+” în „–”. Prin urmare, x1 =
0 este punct de maxim şi max f(x) = f(0) = 0. În mod analog obţinem, că x2 = 4 este
16
punct de minim şi min f ( x)  f (4)   8.
42
5) Aflăm intervalele de convexitate, concavitate şi punctele de inflexiune.
Pentru aceasta calculăm

75
 '
 x 2  4 x  ( x 2  4 x) ' ( x  2) 2  ( x 2  4 x)(( x  2) 2 ) '
y  
''
 
2 

 ( x  2)  ( x  2) 4
(2 x  4)( x  2) 2  2( x 2  4 x)( x  2)
 
( x  2) 4
( x  2)(2 x 2  8 x  8  2 x 2  8 x) 8
  .
( x  2) 4
( x  2) 3

De aici urmează că pe domeniul de definiţie al funcţiei puncte critice de

genul doi nu există. Prin urmare, nici punctele de inflexiune nu există. Pe intervalul
(– ∞; 2) derivata y ''  0 , de aceea pe acest interval graficul funcţiei este convex. Pe

intervalul (2; + ∞) derivata y ''  0 , de aceea pe acest interval graficul funcţiei este
concav.
6) Aflăm punctele de intersecţie ale graficului funcţiei cu axele de
coordonate.
Fie x = 0, atunci y(0)=0. Dacă y = 0, apoi şi x = 0. Prin urmare, graficul funcţiei
date intersectează axele de coordonate doar în punctul (0; 0).
7) Utilizând datele obţinute, construim graficul funcţiei date (figura 17).

x
0 2

Figura 17
Să se cerceteze funcţiile şi să se construiască graficele lor.
k
1) y  ; 2) y  x 3  x 2  8x  1 ; 3) y  x 4  14 x 2  24 x  3
x

x2 x2 1 x2  9
4) y  x 2 exp  x ; 5) y  ; 6) y  ; 7) y 
2x  1 2x  3 x2  4
2

76