Într-un oraş din Spania, fiica unui om l-a

rugat pe preot să meargă acasă la ea

pentru a se ruga cu tatăl ei care era foarte
bolnav.
Când preotul a sosit în casa
sărăcăcioasă, l-a găsit pe tatăl
fetei întins în pat, cu capul
sprijinit de două perne.
Alături de pat era un scaun (în
spaniolă “silla”), iar preotul s-a
gândit că a fost aşezat acolo
pentru vizita sa.
- Presupun că mă aşteptaţi – îi spuse el
bărbatului.
- Nu, cine sunteţi? – spuse bolnavul.
- Sunt preotul pe care fiica
dumneavoastră l-a chemat ca să
se roage cu dumneavoastră; când
am intrat am observat scaunul
alături de pat, şi m-am gândit că a
fost aşezat acolo pentru mine.

- Ah, Scaunul. – spuse celălalt. Şi a adăugat:

- Sunteţi bun să închideţi uşa? -
Preotul, uimit, închise uşa.
Bolnavul îi spuse:
- Acest lucru nu l-am mai spus
nimănui, dar mi-am petrecut toată
viaţa fără să ştiu cum să mă rog.
Când mergeam la biserică ascultam
mereu ceea ce se spunea despre
necesitatea rugăciunii, cum trebuie să
ne rugăm şi roadele pe care le
aduce...
...dar, toate aceste lucruri, nu ştiu de ce,
îmi intrau pe o ureche şi ieşeau pe cealaltă.
Nu ştiam cum să fac.
În fine, cu mult timp în urmă am încetat
să mă mai rog.
Am continuat aşa până acum
circa patru ani, când într-o zi
am vorbit despre acest lucru
cu cel mai bun prieten al meu
care mi-a spus:
- Iosife, rugăciunea înseamnă pur şi
simplu să conversezi cu Isus. Îţi
sugerez să faci astfel:
Aşează-te pe un scaun şi pune un altul
gol în faţa ta, şi apoi priveşte-l cu
credinţă pe Isus care stă aşezat în faţa
ta.
Nu e o prostie să faci asta, pentru
că El însuşi ne-a spus:
“Voi fi cu voi întotdeauna”
Aşadar, vorbeşte-i şi ascultă-l aşa
cum faci cu mine acum. -
- Am încercat o dată, apoi cu alte ocazii,
şi mi-a plăcut atât de mult încât de atunci
conversez aşa cu El cel puţin două ore
pe zi.
Sunt foarte atent să nu mă vadă
fiica mea... Altfel m-ar interna
imediat într-un ospiciu. -

Preotul a fost foarte impresionat de

istorioară şi-i spuse lui Iosif că ceea
ce făcea era foarte bine, şi l-a sfătuit
să nu înceteze niciodată.
Apoi s-a rugat împreună cu el, l-a
binecuvântat şi s-a întors la biserică.
A doua zi, fiica lui Iosif îl chemă
şi-i spuse că tatăl ei murise.

Preotul a întrebat-o:
- A murit în pace? -

- Da. După ce aţi plecat dumneavoastră

de la noi, la două după masă, m-a
chemat.
M-am dus la el şi l-am văzut în patul lui.
Mi-a spus că mă iubea mult şi m-a
sărutat. Apoi am ieşit pentru
cumpărături, şi când m-am întors după
o oră l-am găsit mort.

Însă e ceva ciudat: cred că puţin timp

înainte de a muri s-a ridicat şi s-a
apropiat de scaunul care era lângă
patul lui, pentru că de fapt l-am găsit
cu capul sprijinit pe scaun.

Dumneavoastră ce ziceţi?-
Preotul, profund mişcat, îşi şterse
lacrimile de emoţie şi răspunse:

- De ne-am putea
duce şi noi la fel! -