51

PERSEFONA
Legende nu sunt multe despre Hades. Oamenii nu-l iubeau de loc.
Chiar numele i-l pronunțau în silă, pentru că Hades era zeul
ne-ndurătoareimorți și-al umbrelor muncite, în neguri, sub pământ.
Zeus, când împărțise lumea cu cei doi frați ai săi, îi' dăruise marea lui
Poseidon,păstrându-și pentru dânsul cerul. Iar pentru Hades rămăsese
locul întunecat și trist, numit Infernul tinutul misterios al mortii.
De-aceea,poate, Hades, era cel mai posac și mai nesuferitdin rândul
zeilor.
în timpce zeii, în Olimpullor, cântau și dănțuiauîn râs și glume,
posomorâtulHades pe tronul lui de aur, din marele-i regat subpă-
mântean,nu avea altă grijă decât să cerceteze și să însemne bine fiece
greșeală,pe care-o săvârșeau acei de pe pământ.
Venea odată vremea când orice muritor —cum credeau grecii —urma
să se coboareîn Infern.
în Tartar2,să-și capete Și-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca
Vedea osânda necurmată. Ceilalți porneau —cum vom
spre Insulele fericirii, ale norocului și păcii, numite și
Câmpiile-Elizee, un fel de paradis al desfătărilor și bucuriei.

UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ

Ca să-i pândească,
fermecată3.Dacă-și nevăzut, pe muritori,ursuzul Hades avea o cască
Văzduhurile-nzări, punea pe frunte această cască albăstrie, cumgenii
sun}
și de nu mai putea să-l vadă nimeni, și zeul, ajutat de
zeițe-ntunecate,putea să-și împlinească voia, și-i pedepsea pe

189
muritori.Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau
cercetau și pe-atții:pe cei lipsiți de omenie, care nu Olimpul.Pe urmă
sau cerșetoriisau străinii, duși de nevoie prin Elada. ospețeaudrumetii
Căutau pe
sperjuri, pe trădătorii din războaie, și-i urmăreau cu multe criminali
și griji și boate... Le insuflau adesea patimi ce-i Împingeau rele, nenorociri
izbeau fără cruțare, până ce-i nimiceau cu totul... către pieireși îi
Tanatos, purtând o mantie ca smoala, pe umeri două Atuncea se ivea
sabie în mâna dreaptă.Tanatos era moarteaînsăși . El aripi negreși-o
celui dus. Iar umbra o lua zeul Hermes, crainicul tatălui smulgea umbra
ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. ceresc6,s-o
Drumul către tărâmul morții trecea prin niște peșteri negre
verzi, ce răspândeau miasme grele și-i amețeau pe călători.șiPe mlaștini
drum se aflau genii tăcute, hâde, răutăcioase, ce-aduceau lumiijalea, acest
teama, bătrânețea, grijile, boala, sărăcia, foamea și chinul, și războiul.
Ele-i opreau pe călători și le spuneau cuvinte grele sau îi loveaucumle
plăcea. Dar Hermes nu întârzia. Zeii nu se temeau de genii. Și ajungea
numaidecât la granițele întunecatului tărâm, înconjurat de râul Strix , de
nouă ori, ca într-un ghem.
În calea lui, către palatul zeului Hades, mai trecea și pesterâul
Aheron . Dar umbrele nu puteau trece, decât dacă plăteau lui Haron,
luntraș bătrân, un ban de aur, sau de argint, sau de aramă. Morții-și
țineau în gură banul. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea
pe-aceste maluri un veac întreg, ba și mai bine...
Ceilalți, de cum treceau de apă, zăreau o poartă larg deschisă către
palatele lui Hades, palate despre care credeau grecii că-s făuritedin
argint. Și, lângă poartă, se-afla Cerber, monstrulcel cu trei capete.Pe
capete se foiau șerpi, ce șuierau necontenit și-și ridicau spre călători larg
gâtlejuri vinete, solzoase. Câinele îi lăsa să intre pe poartamare, căci
deschisă; dar cine pătrundea acolo nu mai putea, în veci, să iasă,
Cerber îi sărea în cale și-l alunga iar înlăuntru. de locul
Și încă mai spuneau elinii că umbra unui mort, trecând în Infern.
străjuit de Cerber, venea în fața judecății, cât timp sta Hermes vreunui
Cei ce erau învinuițide zeul Hades c-ar fi călcat poruncile
Tartar.
în
rnare olimpian, și mai ales ale lui Zeus, erau pe loc zvârlițilungă, cât e dincer
Iar ei cădeau de-a rostogolul, pe-o cale tot atât de
râu de foc și de scântei,
pân' la pământ. Aici, înconjuraȚide ziduri și-un
tare, ce nu puteafi
Închiși cu-o poartă, făurită din diamantul cel mai
odată la un ospăț'
Acolo se găsea Tanta19,un rege care, aflându-se și nectarulși-l
ambrozia
pe muntele Olimp, se mâniase, fiindcă zeii aveau merindele
luasedezvăluise
nedreptatea,
păstrau numai pentru ei. Ca să răzbune muritorilor.El mai
cerești și le dusese pe pământ, dându-le despre ce se
pământeni
încă și din secretele lui Zeus, și-i vestise pe ei să se ferească. care
punea la cale pe seama lor, sus, în Olimp, așa ca să-ndure foamea
t silit
pieptul și spaima cea nimicitoare.
sfâșie trupul,setea ce pârjolește
190
 într-un tac limpede și rece, până la brâu. Să vadă apa și
vârât în apă, lângă dânsul ramuri din pomii de pe țărmuri.
l-au Au coborât pe
să-i fie sete. naramze, mere, și pere, și smochine. Să simt-aroma
cu rodii și
Ramuri să-i crească foamea fără margini.
că-lîmbată. apleca spre apă, să-și ude buzele uscate de setea care-l
Darcumse retrăgea spre maluri. Și cum căta să-ntindă mâna, să ia o
mistuia,apa seramuri, să-și potolească puțin foamea, de veacuri lungi
fructăde pe îi piereau din față.
neostoită, toți pomii
stâncă grea și colțuroasă sta doar oleacă agățată deasupra lui,
O sub povară.
gata să cadă și să-l strivească
Bătrân,cu barba colilie, străvechiul rege sta în apă, sub întreita
suferință, bătutcu bicele de genii, zgâriat cu gheare ascuțite, batjocoritși
zi, și noapte...și frica-i măcina puterea, doar cât privea puțin spre stâncă.
Și el striga mereu lui Hades:
- Zeu blestemat,ajungă-ți chinul!
Dar Hades, încruntat pe tronu-i, nici nu se ostenea s-audă...