CASTOR Şl POLUX ÎN ŢARA MlNDRĂ A LACONIEI, pe valea rîului Eurot, trăia cîndva regele Tindar.

Soţia lui
se numea Leda K Pe ţărmurile rîului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi, plecate peste
ape. Dar, mai cu seamă, vieţuiau în cîrduri lebede graţioase, albe. Mai albe uneori decît Taigetul,
muntele care se-nălţa în zare şi-avea Pagina 77 din 222 Legendele Olimpului Volumul 2 - Eroii – de
Alexandru Mitru pe fruntea lui semeaţă, în timpul iernii, cununi de gheaţă orbitoare. La miazănoapte de
Eurot, puternică, nebiruită, era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. ...Şi, dacă Tindar era
vrednic, aezii nu ştiau să spună... Nu cunoşteau nici ei prea multe... în schimb, ştiau că acest rege-o
dispreţuia pe Afrodita. Nu-i aprindea focuri în templu... Nu-i aducea pe altar jertfe... Şi, supărată,
Afrodita a hotărît să-l pedepsească pe Tindar, regele din Sparta. Cum ? Aţîţîndu-l pe însuşi Zeus la
dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui, frumoasa Leda. Zeus se preface în lebădă Iar Zeus s-a prefăcut,
cîntau aezii, în lebădă cu pene albe - o lebădă strălucitoare, cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scînteind
ca jarul - şi a chemat-o pe Afrodita : - Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte... o biată lebădă
prin aer... Şi lebăda am să fiu eu !... a rîs cu hohot olimpianul. Să mă goneşti în aşa chip, încît s-ajung pe
lîngă Leda, la ceasul cînd se scaldă-n rîu. - Am înţeles, slăvite Zeus, i-a dat răspunsul Afrodita. Şi s-a
schimbat pe loc în vultur, cu ciocul umezit de sînge, ce-a început să-l izgonească pe Zeus, lebăda
măiastră. -Gonindu-l prin văzduh, zeiţa, care se preschimbase-n vultur, a-ndreptat lebăda, pe Zeus, chiar
înspre rîul unde venea, seară de seară, regina Spartei să se scalde. 103 Era către amurg, cînd rîul pare tot
poleit cu aur, cînd prin frunzişul din platani îşi cîntă vîntul melodia, iar pe Taiget răsare luna cu fermecata
ei făclie. Regina, ca întotdeauna, venise singură la rîu. Zvîrlindu-şi vălul sub un mirt, se afundase-n apa
rece. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea. în urma lebedei, un vultur zbura cu aripile-
ntinse. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui s-o scape de vulturul urmăritor. Leda -- uimită de albeaţa
acestei păsări maiestuoase, cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări, ce-i grăiau cu o privire
rugătoare - sare din rîu. Fuge pe ţărm şi-ntinde mîinile spre ea, să-i dăruiască ocrotire. Pasărea albă se
preface că-i este frică şi s-azvîrle în braţele reginei Leda, în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile
îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă. Soţia regelui spartan mîngîia lebăda cu gîndul
că va să-i potolească spaima. Iar Zeus, bucurîndu-se că se găsea la sinul ei, o-mbrăţişează pe regină. Şi
Leda a adus pe lume în timpul cuvenit - ca păsările - două ouă. Dintrun ou s-au ivit atuncea Polux şi sora
lui Elena - de-o frumuseţe fără seamăn ; iar, din cellalt, s-au ivit Castor şi o copilă, Clitemnestra. Polux şi
sora lui. Elena, erau odraslele lui Zeus. Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii 2. Eliberarea
Elenei din Atena în acest fel au văzut lumea cei doi băieţi : Castor şi Polux. Şi ei s-au luat îndată-n braţe,
şi-au început să gîngurească şi să se joace împreună. Pagina 78 din 222 Legendele Olimpului Volumul 2 -
Eroii – de Alexandru Mitru Zeus ar fi vroit - se pare - să-şi ia pe fiul său, pe Polux, şi să şi-l crească după
voie. Gîndea să-l facă un erou, poate asemeni lui Heracle. Insă, văzîndu-i pe băieţi jucîndu-se doar
împreună, s-a răzgîndit să-i mai despartă. A poruncit zeului Her-mes să-i ia pe unul şi pe cellalt, să-i ducă
înspre miazănoapte, într-un ţinut îndepărtat 3. Aici, sub aspră priveghere, Hermes i-a învăţat să lupte cu
iscusinţă, fără teamă. Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi, departe, cit
nici nu se vedea cu ochii. Castor, în schimb, fugea mai bine şi călărea ca o nălucă ; iar carul lui zbura pe
ţărmuri, ca rîndunica în văzduhuri. 104 Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări, cu plute şi in
corăbii înzestrate cu pînze şi cu vîsle bune. Ba, după cum se povesteşte, cutreierau în vremurile-acelea
nişte piraţi pe marea largă, ardeau oraşele pe ţărmuri, jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. Nu
mai puteau pluti corăbii. Şi-atunci, cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe
tîlhari, să scape oamenii de rele, de moarte, jafuri, de urgii. însoţiţi doar de cîţiva prieteni, s-au îmbarcat
pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tîlharii - piraţii, care bîntuiau apele din arhipelag. I-au nimicit pînă la
unul. Crescuseră acum feciorii destul de mari, ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta. Aveau cam
treisprezece ani. Mai ales că se zvonise despre Elena, una din cele două fete, c-a fost furată de Tezeu.
Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. Iar
Tezeu, regele Atenei, venise şi răpise fata, pe cînd dansa la o serbare ; apoi o luase de nevastă . Fără a
sta în cumpănă, voinicii-ncalecă pe cai, urmaţi de ostile-spartane, şi se pornesc către Atena, ca să dea
lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora. Din fericire pentru ei, Tezeu, de cum făcuse nunta, plecase în
Infern, la Hades. Vroia s-ajute pe un prieten, care domnea peste lapiţi, să şi-o răpească din Infern pe
blinda Cora-Persefona. în timp ce el era-n Infern, intră şi fraţii, dioscurii, cu oastea lor în Atica. Zdrobesc
armata ateniană. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. Dar cruţă, plini de-nţelepciuhe,
grădinile lui Academos 5, unde se adunau adesea, să stea de vorbă, filozofii Cătînd după aceea bine,
Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor, Elena, păzită de prinţesa Etra, mama
eroului Tezeu. Cînd o găsesc - ce bucurie !... Nici nu o cunoşteau destul, cu toate că le era soră ; căci ei
crescuseră departe, în Macedonia muntoasă, pe cînd Elena rămăsese lîngă părinţii săi, în Sparta. Se-
ntorc deci toţi, cu voie bună, ducînd cu ei, ca sclavă Spartei, pe Etra, mama lui Tezeu. Pagina 79 din 222
Legendele Olimpului Volumul 2 - Eroii – de Alexandru Mitru La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi
veselie şi sărbători strălucitoare... Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria
revederii. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danturi şi la mese... E însetat să săvîrşească fapte de glorie
şi cinste !... 105 Spre oiţe isprăvi Tocmai se pregătea-n Elada - la Calidon, într-o regiune rău pustiită de-
un mistreţ, o vînătoare renumită. Vitejii se porneau acolo. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau
despre mistreţ şi lupta ce se pregătea. Şi auzind, Castor şi Polux n-au stat pe gînduri nici o clipă. S-au
gătit repede de drum şi, însoţindu-i pe ceilalţi, au luat parte la vînătoare. Pe urmă fraţii dioscuri au plecat
cu argonauţii, să dobîndeasca, din Colhida, lîna berbecului de aur, şi-au săvîrşit isprăvi de seamă ce i-au
făcut nepieritori. Corabia, numită Argo, plutea pe mări de multă vreme, purtată de un vînt prielnic. Era
pe lîngă Tracia. Deodată s-a stîrnit furtuna, cu trăsnete-nfricoşătoare. Marea, cu colţii ei de spumă,
părea o fiară îndîrjită, care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. Gropi mari de apă se căscau. Corabia
cădea în ele, cu trosnituri de lemnărie, şi iarăşi valul o sălta pînă la bolta înnegrită, ce atîrna deasupra
mării, sau o izbea de stînci cumplite... Nu mai era nici o nădejde. Zadarnic se trudeau eroii, Iason6,
Heracle şi mulţi alţii, să ţină vîslele în mîini, în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine catargul, ce se
frînsese între stînci... Zadarnic încerca să cînte Orfeu ' din lira lui divină, gîndind să îmblînzească zeii...
Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă... Şi-atunci, precum cîntau aezii, Castor şi Polux au
chemat pe Zeus, stăpînul din cer : - Tu, cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne
înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări, de ce opreşti acuma drumul corăbiei, care
ne poartă spre ţara unde se găseşte lîna de aur mult dorită ?... De ce, o tată - ne răspunde ?... Dacă ar fi
să dăm crezare poemelor din alte vremi, Zeus, care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi, ar fi răspuns
atunci c-un tunet, şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. S-au prefăcut în două stele, ce-au
luminat pe dioscuri. Furtuna a-ncetat pe dată. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi, de
atun-cea, corăbierii, de cîte ori erau furtuni, rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin, să-i salveze. Pe dată
înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări, ce parcă lunecau din cer 8. Tot în acea călătorie Castor şi
Polux s-au luptat cu doi uriaşi. Unul, feciorul lui Poseidon, un rege neospitalier, pe care îl chema Amicos.
Altul, un monstru de la Creta, cu piept de foc şi de aramă, ce purta numele de Talos. Aceşti uriaşi nu-i
ospeţeau 106 Pagina 80 din 222 Legendele Olimpului Volumul 2 - Eroii – de Alexandru Mitru pe-aceia ce-
şi căutau, pe ţărmuri, un adăpost şi-un pic de hrană, îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă.
De-aceea fraţii dioscuri iau nimicit, făcînd dreptate. în sfîrşit, dup-atîtea lupte, Castor şi Polux s-au întors
la casa părinteascăn Sparta. Mama lor, Leda, tatăl Tindar şi Clitem-nestra şi Elena i-au primit plini de
bucurie. Iară regina le-a grăit, îmbrăţişîndu-i cu mîndrie : - Bine că v-aţi întors acasă. Regele-a cam
îmbătrînit şi n-avem sprijin la nevoie... Să vă-nsuraţi, feciorii mei, să împărţiţi pămîntul între voi. Să-l
stăpîniţi cu braţ vînjos... Fraţii au rîs : - Prea bine, mamă... Ne vom căuta nişte soţii... şi vom avea un trai
tihnit... Cearta cu fiii lui Afareu Părea că totul se aşterne senin, frumos, în viaţa lor. Numai că, în puţină
vreme, s-a întîmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. Verii erau Linceu şi Idas, odraslele lui Afareu -
care era cu Tindar frate. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri
cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Ar-cadia. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva... Dar
alţii spun că pricina ar fi iscat-o, de fapt, Eros. C-ar fi trăit atunci, pe lume, două fecioare-ncîntătoare,
fiicele regelui Leucip. Una Hilera ; alta Feba. Iar micul Eros, într-o zi, vrînd să se joace,-a pus în arc patru
săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii, drept în piept.
Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncîntătoare pe care le avea Leucip. Ca să n-apuce însă verii, Linceu şi
Idas, să le ceară pe fetele lui Leucip, flăcăii Ledei s-au gîndit că trebuie să le răpească. Pe cai sălbatici,
dioscurii au năvălit ca o furtună, le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. în
acest timp, şiretul Eros ţinea frîiele cailor. Pe cîmp ardea soarele viu şi, totuşi, în înalt, erau şi nişte nori,
care vesteau primejdia ce s-apropia9... Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea
pînă departe, prin case, prin păduri, prin munţi. Iar Idas, frate cu Linceu, avea o-asemenea putere că nici
un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare, cumva, cu el, în luptă dreaptă. 107 El se luptase şi cu
zeul Febus-Apolo, pentru-o fată, şi-l biruise la sfîrşit. ...Şi dioscurii au pornit cu caii în galop, ducînd, la
piepturile lor bărbate, pe fetele ce le-ndrăgeau. Linceu, ce străjuia Taigetul, muntele lacedemonian, cu
ochiul său pătrunzător, i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. El l-a chemat grabnic pe Idas
şi-au pornit după dioscuri. Polux îşi împarte nemurirea cu fratele său Castor Lupta a fost îngrozitoare.
Pagina 81 din 222 Legendele Olimpului Volumul 2 - Eroii – de Alexandru Mitru Tăind prin muntele
Taigetul, Linceu şi Idas se ivesc, călări, în f.aţa gemenilor. Ochii lor sînt înflăcăraţi. - Daţi-ne fetele ! le
strigă Linceu, cu glas întărîtat. - Vin de le ia ! răspunde Castor. - Atunci să ne-ncercăm puterea, şi care-o
fi învingător să aibă parte de soţii. Ceilalţi să piară ! Vă-nvoiţi ? - Ne învoim, de bună seamă, răspund în
hohot gemenii. Cu-rînd o să muşcaţi pămîntul. Luptăm cu rîndul cîte doi... Cei dinţii se ciocnesc, cu furie,
Castor cu vărul său Linceu. Cu suliţe scînteietoare, ei se reped unul spre cellalt, în timp ce fetele-i privesc
înmărmurite, fără glas. Dar suliţele se sfărîmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. Duşmanii se
opresc o clipă, cătîndu-se adine în ochi. Păreau că-s stane, nu flăcăi. Numai panaşele, pe coifuri, se
clătinau, sub adierea vîntului dinspre miazăziuă. Şi, dintr-o dată, amîndoi, cuprind şi săbiile-n mîini. Şi -
iată-i !... se avîntă iarăşi ca doi vultani înfometaţi..." Lupta durează ceasuri multe, pînă ce Castor, mai
dibaci, împunge pe Linceu în pîntec ; şi-acesta cade, sfîrşit, jos... Idas atuncea se repede, vrea să-l
răzbune pe Linceu. Înşfacă iute o coloană de marmură, de pe rnormîntul tatălui lor, abia-n-gropat, şi o
azvîrle cu putere în pieptul agerului Castor. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe
Idas cel voinic, în coaste. Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate, pe Castor cel lovit de
moarte şi să-l doboare pe Linceu. Dar Zeus curmă bătălia şi, cu un fulger din văzduh, arde pe Idas şi
Linceu, şi îi preface în cenuşă, pe groapa fără de coloană, a tatălui lor, Afareu. 108 Castor se stinge-acum
pe-ncetul. Pieptul lui e aproape rece. Ochii sticloşi privesc spre cer. Şopteşte-ncet : - Nu-mi pare rău că
părăsesc acest pămînt. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine, Polux... Şi Polux cade în
genunchi. Sărută faţa-ngălbenită, şi disperat strigă spre Zeus : - Tată, tu ştii că fără Castor viaţa mea n-
are nici un rost... Şi nu-i nimic mai sfînt, mai nobil, decît o dragoste de frate, care ţi-e în acelaşi timp
prietenul cel mai devotat... Dă-i, tată, deci lui Castor viaţă sau - de nu vrei - încuviinţează să plec alăturea
de el spre negrele genuni, la Hades... Auzind vorbele acestea, din Olimp, Zeus i-a răspuns : - Tu eşti
nemuritor, o, Polux, şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi : Atena, Hermes, Apolo, Artemis şi ceilalţi, fără
să-m-bătrîneşti vreodată, sus, în Olimpul luminos... Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său.
Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea, ca să trăiască din nou Castor, un sărman fiu de pămîntean ? Pagina 82
din 222 Legendele Olimpului Volumul 2 - Eroii – de Alexandru Mitru - Deşi n-avem acelaşi tată, frăţia
care ne-a legat îmi e mai dragă decît slava ce aş avea-o în Olimp, a răspuns Polux către Zeus. Vreau să
trăim, deci, împreună, sau să murim alăturea. Ori amîndoi nemuritori, ori împreună în Infern... Mişcat
de-asemenea credinţă, de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul, Zeus a dat poruncă morţii să-şi
strîngă aripile negre, ce le lăsase peste Castor. Şi dioscurii să rămînă, ca şi-nainte, laolaltă. însă, din an, o
jumătate să şi-o petreacă în Olimp. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. Cum a sunat porunca
asta, Castor s-a ridicat din morţi. Şi-ncă-lecînd pe cai cu aripi, cei doi fraţi gemeni s-au urcat pînă-n
palatele cereşti. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-
ntre oameni10. Iar, mai tîrziu, ca să-i scutească să se coboare şi-n Infern, Zeus i-a preschimbat în aştrill.