RAZBOIUL TROIAN

Se povesteste că pe-un deal, din Asia de asfinţit, în

apropiere de strîmtoarea Helespont, s-ar fi inălţat, cîndva,
un oraş mare şi puternic .
Cel care a zidit oraşul a fost, după legendă, Uos, feciorul
unui rege, Tros, care işi trăgea obîrşia - printr-un voinic,
Dardan - din Zeus. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a
chemat Troia, şi ţara înconjurătoare parte din Frigia –
Troada.
Fiul lui Tros a hotărit să inalţe acolo, pe
colină, o fortăreaţă. A făcut dară sacrificii
şi i-a intrebat
pe olimpieni dacă-i vor da incuviinţarea.
Atunci, din cer, ar fi căzut o statuetă
Şi-au trecut ani caţi au trecut, şi Ilos intr-o zi s-a
stins. La tron i-a urmat fiul său, ce se numea
Laomedon.
Laomedon a fost un rege lipsit de cinste sau
cuvint. Lui ii plăcea să aibă slugi, dar nu vroia să
le plătească. Era hapsin, apucător şi fără milă de
supuşi, cum sunt mai deobicei toţi regii.
Avind el multe avuţii, a vrut să şi le ocrotească şi
să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cat mai tari.
Ii trebuiau deci lucrători.
Tocmai in vremea cand dorea el să ridice aceste
ziduri, s-a intamplat ca in Olimp mai mulţi zei să
se răzvrătească
Dar Tetis, fiica lui Nereu, cea cu picioare de
argint, afland urzeala, il vestise pe tatăl zeilor
indată, şi el ii osandise aspru pe răsculaţii din
Olimp. Dintre toţi, cei mai greu loviţi au fost
Poseidon şi Apolo. Zeus a hotărat că ei se vor
trudi, ca salahori, sa inalte zidurile Troiei
Laomedon şi-a pierdut tronul. Cei mai mulţi dintre fiii
săi au fost ucişi in bătălii. I-a rămas numai un fecior, care
căzuse prizonier. Acesta era cel mai mic. Se numea la
inceput Po-darce. Mai tirziu i s-a zis Priam .
Iar Priam, revenind la Troia, a luat de soaţă pe-o prinţesă
gingaşă, bună, devotată, pe care o iubea nespus.
Hecuba se chema copila.
S-a urcat deci Priam pe tron iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci
de fii, frumoşi ca zeii, şi un număr mare de copile.
Hecuba a avut un vis ; şi se făcea c-ar fi născut nu un copil, ci-o torţă
aprinsă. Flacăra torţei se intindea pină ce cuprindea oraşul şi mistuia in
intregime. Priam, aflind de acest vis, i-a intrebat pe nişte preoţi şi ei l-au
sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut in munte ; Priam a ascultat de sfatul
preoţilor. A luat băiatul. L-a incredinţat unui păstor. Şi el l-a părăsit pe-o
creastă a muntelui cel inalt, Ida. Dar, peste patru sau cinci zile, trecand
păstorul iar pe-acolo, a văzut - nu-i venea să creadă ! - pe fiul regelui
Priam sugand de zor la o ursoaică. induioşat, a luat păstorul pe-acest
copil plin de noroc şi l-a dus in coliba sa. Acolo l-a crescut in taină, căci,
dacă regele afla, ii aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat.
Crescind, acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor, ca tatăl adoptiv,
la Priam.
Priam a aflat că Alexandru ii e fecior. Bucuria regelui
Troiei n-a fost mică. I-au dat pe loc haine de
preţ. Au inchinat in cinstea lui. Şi l-au chemat, nu
Alexandru, cum ii zise-seră inainte, ci
Paris, nume care inseamnă rudă de-aproape,
regăsită.
Se cununa zeiţa Tetis, cea cu picioare argintii, cu un voinic
numit Peleu, un rege din Tesalia. De fapt, şi Zeus şi
Poseidon peţiseră pe nereidă. Dar Prometeu le prorocise că
ea va naşte un fecior, care işi va intrece tatăl in vitejie şi
putere. Asta nu le era pe plac nicilui Poseidon, nici lui Zeus.
Eris cea posomorită, zeiţa care proteja discordia, cearta şi
barfa, zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi
inţelegere deplină. Găsise hida iar o cale. incălecand pe un
balaur, zburase in ţara
hesperidă. Luase din grădina de aur un măr. Mărul cel mai
frumos. Pe el scrisese cu cerneală de aur, mai strălucitoare
decit lumina de amiaz, trei vorbe bine ticluite. Scrisese :
Hera ,Afrodită si Atena au plecat in
cautarea lui Paris pentru a le
raspunde degraba care e cea mai
frumoasa
Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. Ba, fiecare
dintre ele i-au mai făgăduit să-I dea şi o răsplată cit mai
bună, dacă voinicul le-o alege. Astfel, soaţa lui Zeus, Hera,
i-a
spus că o să-l facă rege, nu in Troada sau in Frigia, ci peste
toată Asia. Şi, după Zeus, el va fi cel mai puternic pe
pămint. Palas-Atena i-a promis să-l facă invingător in
lupte şi
inţelept ca nimeni altul. Iar Afrodita i-a rostit că ea il va
face fericit, dandu-i de soaţă o regină. Regina e mindra
Şi Paris n-a mai stat pe ginduri. A dat in lături şi
puterea cu care-l imbiase Hera, şi inţelepciunea de
la Palas, şi a ales numai plăcerea dăruită de
dragoste făcand, deasemeni,o greşeală.
- Cea mai frumoasă e Afrodita, a răspuns el zeului
Hermes . Şi, luand mărul discordiei,l-a dat zeiţei
dragostei.
Afrodita, l-a şi-ndemnat pe Paris să plece in cetatea
Sparta, unde domnea un rege prieten, soţul Elenei
cea frumoasă. Şi s-o răpească pe Elena, regelui
prieten, Menelau.
Eros, zeul iubirii cel viclean, cu aripile lui de aur si Zeiţa i-
au vorbit
Elenei, despre insuşirile lui Paris. Prin vrăji, numai de ea
ştiute, zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decat era.
Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau, in inimă, cu-o
săgeată inveninată, şi a făcut-o să indrăgească pe fiul lui
Priam din Troia. Elena şi-a uitat de casă, de soţ, de
prieteni, de popor. S-a urcat pe corabia unde o imbia Paris
Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită.
Deci, cei care au jurat atunci cand au petit-o pe
Elena, (dacă vreunul dintre ei ar fi injosit
pe cel ales şi ar fi vrut "să-i fure soaţa, ceilalţi
erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu
oastea.)
Insă tot Nestor i-a idemnat ca, mai-nainte de
război să incerce o impăcăciune. Să-i ceară deci
regelui Priam să iapoieze pe Elena şi avuţia ce
fusese luată de Paris, de la Sparta.
Priam l-a intrebat pe Paris ; dar Paris nici n-a vrut sa audă.
- Elena e soţia mea, a strigat el cu indirjire. Nu dau pentru
nimic in lume. De-ar fi sănceapă şi-un război...
Şi, aflind ştirea, Agamemnon a chemat regii din Elada să-i
vina toţi intr-ajutor. Să-l răzbune pe Menelau.
Se incepea deci războiul Troiei. Războiul cel mai
crunt de care se povesteşte prin legende.
Invinşii şi invingătorii vor suferi deopotrivă şi vor
pieri aproape toţi, lăsind o jale fără margini in
Europa şi in Asia.
Menelau şi Agamemnon, cei doi feciori ai lui
Atreu – numiţi de-aceea şi atrizi trimiteau soli
din ţărm in ţărm, chemand pe regi, cu oastea
lor, investitul oraş Aulida.

Vestitul profet Calha ii spusese lui Agamemnon

că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel
bogat, de nu or să atragă in luptă pe
neintrecutul Ahile.
 Ahile

Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis, cea

măritată cu Peleu, regele din Tesalia. La nunta ei
zvirlise Eris intre zeiţele-olimpiene mărul discordiei,
pe care il dăruise Afroditei fiul lui Priam, mindrul
Paris.
Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte
mare şi puternic. Va fi viteaz ca nimeni altul. Numele
său o să rămină nemuritor in bătălia dată sub zidurile
Troiei. Dar lui ii hotărise Moira - destinul cel ne-
Zeiţa Tetis, mama sa, s-a dus şi pină la Hades in
Infern. Acolo şi-a scăldat in Stix, riul cel
infricoşător, pe pruncul său abia născut.
Atat ca atunci cind il varise in flăcări, pentru a-l
căli, şi cind il cufundase in riu, Tetis işi ţinuse
copilul de un călcai, călcaiul sting.işi scăldase
copilul in Stix, pentru ca nici un fel de armă să
nu-i mai poată răni trupul. Nu se gandise insă
Tetis că, apucandu-l de călcai, locul acela-i va
rămane pe totdeauna necălit
S-a infăţişat Ahile in portul renumit
Aulida, unde, precum ne spun poeţii, se
adunaseră, la ţărm, o mie o sută
optzeci şi şase de corăbii, purtand pe
ele peste-o sută de mii de oameni
inarmaţi.
Corăbiile aheiene au ajuns langă
Asia. Cel care i-a intimpinat a fost
eroul troian, Hector, cel mai voinic
şi mai viteaz dintre odraslele lui
Priam. Şi Hector şi-a azvarlit
lancea către oşteanul Protesilau,
care a inroşit numaidecat, cu
singele-i, glia troiană.
Pe urmă a sărit Ahile, urmat de
prietenu-i Patrocle, şi cei doi Aias,
şi alţi regi, care s-au şi incins la
luptă.
Oştenii regelui troian au trebuit
să se retragă şi să se inchidă in
cetate.
Nouă ani de lupte sangeroase
Dar dupa o altă prorocire, Troia, cetatea imbelşugată, urma
să sufere asediul vreme indelungă,nouă ani, mai inainte ca
oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă in
intregime.
In acest timp, destule glasuri cereau să se curme războiul, să
nu mai curga atata singe pentru Elena cea frumoasă, răpită
de troianul Paris.
Astfel, in Troia, o copilă a regelui Priam, Casandra, o
preoteasă a Atenei, le arătase tuturor că va urma
nenorocirea. Oştirea le va fi zdrobită. Troia va cădea ruinată,
şi aproape toţi vor fi ucişi.
La fel, in tabăra aheie, ii sfătuia des Palamede pe regi şi pe
eroi să curme acest război incrancenat care cerea prea multe
jertfe.
Cearta care izbucnise intre Ahile şi
Agamemnon, ceartă ce-i va costa pe
greci nespus de mult, nespus de greu,
in faţa zidurilor Troiei.Ahile
retragandu-se din lupta.
A inceput iar lupta. Ostile iar s-au infruntat. in faţa
taberei troiene ieşise insuşi mandrul Paris.Dar
văzindu-l pe MeneIau, soţul Elenei cea frumoasă, s-a
inspăimintat şi a fugit. A trebuit să vină Hector, cel
mai
viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia, şi să-l
intoarcă iar la lupta cu Menelau, soţul Elenei. S-a
intors la luptă din nou Paris, dar Menelau s-a repezit
cu atat de mare indarjire, incat, de n-ar fi fost zeiţa
iubirii şi a frumuseţii, să-i vină intr-ajutor, Paris
ajungea atunci rob.
Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi
cu totul şi azvirliţi in apa mării. Un singur om
putea să-i scape, şi-acel viteaz era Ahile,
aşa cum plănuise Tetis. Agamemnon şi-a
inţeles marea greşeală de a-l fi injosit pe Ahile
şi,trimiţindu-i o solie cerea să-l ierte pentru
fapta nechibzuită ce-o făcuse. I-a trimis-o şi
pe Briseis, roaba sa cea imbujorată, şi alte
douăzeci de fete,luate din Troia prizoniere, şi
daruri scumpe.Il ruga să-i fie ginere, să-i ia
pe copilă-a lui de soaţă insă Ahile n-a primit.
Patrocle s-a luptat, ca vulturul, cu insuşi Hector, pană la
urmă a căzut. Cu mare greu, cu mare luptă, abia au
izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel
viteaz din mainile troienilor.
Insă armura lui Ahile, pe care o purta Patrocle, o luase
pradă de război fiul lui Priam, darzul Hector.
Ahile a primit armele şi s-a impăcat cu Agamemnon.
La rugămintea lui Ahile, zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul
lui Patrocle ambrozie şi nectar divin, ca să-l păstreze
neatins de aripa putreziciunii.Ahile intra din nou in lupta
sa-si razbune prietenul cu pretul vietii lui.
Apoi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. Iar bătălia s-a
inteţit precum urziseră olimpienii.
Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii, conduşi
acuma de Ahile, au doborit pe cei mai vrednici dintre eroii de
la Troia.
Porţile Troiei s-au deschis, ca toţi ciţi mai trăiau să intre. Nu
a rămas acolo-n luptă decit fiul lui Priam : Hector.
Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz.
Mai inainte de-a muri, Hector l-a implorat pe-
Ahile săi dea părintelui său trupul. Insă Ahile n-
a voit nici să-i asculte rugămintea şi, murind
Hector, i-a străpuns tendoanele de la picioare cu
sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de
carul său strălucitor.
S-a repezit apoi in car şi-a tarat trupul celui
mort in jurul zidurilor Troiei.
Priam a plecat către aheii victorioşi pentru a dobandi trupul
fiului sau. Era călăuzit de Hermes, după poruncile lui Zeus.

Aşa ajunge la Ahile in toiul nopţii, nesimţit, căci era

ocrotit de Hermes. Intră in cort şimbrăţişează genunchii,
mainile amandouă, duşmanului ce-i ucisese ataţia fii in
bătălii, şi intre ei, pa cel mai bun, pe neuitatul viteaz
Hector.
Il roagă, plin de umilinţă, in vreme ce in barba sură
lacrimi ii lunecă şiroaie, să-i deanapoi trupul lui Hector.
In ajutorul Troiei au mai venit in lupta
amazoanele apoi regele Memnon,dar au
fost infranti de Ahile,desi moartea regelui
Memnon prevestea moartea lui Ahile,acesta
a indraznit sa-l supere pe Apolo,
indreptand sulita spre zeu.
Paris vazandu-l pe Ahile a dus arcul la piept si
ajutat de zeul Apolo care a indreptat sageata
drept in calcaiul lui Ahile.
Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se
apropie clipa morţii ; dar n-a lăsat din
mană arma, şi, clătinandu-se uşor, tot a mai fugărit
oştirea regelui Priam de la Troia.
Lupta şi-l blestema pe Apolo, care-i grăbise ceasul
morţii.
Prorocii arătau că Troia nu poate fi incă distrusă, pană ce nu
intra in luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet, acela care stăpanea
arcul lui Heracle. Arcul, cu o tolbă de săgeţi muiate in veninul
hidrei. A plecat după ei Ulise.
Intai a pornit către Sciros, unde stătuse ascuns Ahile in straie
albe de fecioară. Aici Ahile indragise cu una dintre fetele
aceluia ce il găzduise, şi ea ii dăruise un prunc. Pruncul era
Neoptolem, ajuns flăcău in toată legea.
Eroul Filoctet care stapanea arcul lui Heracle, a ucis mii de
troieni. Iar intre ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam : Paris.
Săgeata lui fiind otrăvită cu sangele hidrei din Lerna, Paris,
acela ce răpise din Sparta pe mandra Elena, a inţeles că va
muri. Luandu-şi adio de la soţie, el s-a ascuns in munţii Ida,
unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor.
In chinuri neinchipuite, jelit de nimfe şi păstori, frumosul
prinţ, care dăduse mărul de aur Afroditei, a inchis ochii şi-a
murit.
Aheilor, le-a spus Ulise, să meşterim un cal de
lemn... Calul să fie atat de mare, incat in
Pantecul lui să intre cincizeci de oşteni bine
inarmaţi... Noi să ne facem că plecăm. Troienii
or să duca calul, indată, in oraşul lor. Şi fiind
calul atat de mare, neincăpand firesc pe porţi,
vor sparge zidurile singuri...
Troienii, in triumf, au dus calul de lemn pe
acropolă, făcand greşeli după greşeli, şi apoi
fericiţi cu toţii au petrecut pană tarziu, istovind
amfore cu vin, dansand, rizand şi făcand
planuri să inceapă ei acum război cu aheii cei
fugari pe mare.
Troienii au fost surprinşi prin somn. Bărbaţi, femei, copii, cu
toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii. Pe uliţele pietruite curgea
un rau roşu de sange. Fumul se ridica in coloane şi ajungea
pană la cer, in timp ce pe pămint curgea sangele in valuri
inspumate şi vaietele sfaşiau văzduhul pur al zorilor.

Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi

corăbierii de pe mări că Troia... Troia nu mai este. Au nimicit-
o
aheienii ; au jefuit-o in intregime ; şi au ars-o pină-n temelii.