Curs 3 - Subiectul DR Contabil, Art 1 Legea Contabilității

Suport de curs NORMALIZARE CONTABILĂ
Titular curs: Prof. univ. dr. habil. Ovidiu-Constantin BUNGET Curs 03 – Subiectul dreptului contabil. Art. 1 Legea contabilității.
03. SUBIECTUL DREPTULUI CONTABIL.

ART. 1 LEGEA CONTABILITĂȚII.
☝ Sediul materiei
(1) Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele

naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația
să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.
(2) Instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial au
obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară.
(3) Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor
prevăzute la alin. (1) si (2), cu sediul în România, precum și subunitățile fără personalitate juridică
din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate au obligația să organizeze și
să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.
(4) Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum
sunt prevăzute în legislația pieței de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii
administrate privat și alte entități organizate pe baza Codului civil au obligația să organizeze și să
conducă contabilitatea financiară.
(5) Persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venituri au obligația să
conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile contabilității în partidă simplă, potrivit
reglementărilor elaborate în acest sens. Aceste persoane întocmesc Registrul-jurnal de încasări și
plăți și Registrul-inventar.
(6) Persoanele prevăzute la alin. (1)-(4) organizează și conduc, după caz, și contabilitatea de
gestiune, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.
 Concepte cheie
Subiect de drept – Se consideră subiect de drept o persoană sau o entitate titulară de drepturi și
obligații.
Subiect de drept contabil – În cazul dreptului contabil, subiectul de drept este persoana sau entitatea
căreia îi sunt aplicabile/care este vizată de normele de drept contabil.
1
 Comentarii
Pe plan național reglementările contabile naționale sunt reprezentate atât de legea

contabilității, cât și de legislația secundară emisă în aplicarea acesteia.
Astfel, în afara legii contabilității, care reprezintă cadrul general pentru entitățile din toate
domeniile de activitate, există ordine ale ministrului finanțelor publice, respectiv ordine și instrucțiuni
emise de celelalte instituții cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității, prin care au fost
transpuse în legislația națională prevederile comunitare în domeniu. Dintre instituțiile care emit
reglementări contabile amintim Ministerul Finanțelor Publice pentru societăți comerciale, instituții
publice, entități fără scop patrimonial și alte categorii de persoane, și alte instituții cu atribuții de
reglementare, respectiv Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
pentru instituțiile pe care le reglementează și supraveghează.
Reglementările contabile aplicabile entităților economice din România transpun directivele
europene în domeniul contabilității, cuprinzând și unele tratamente contabile preluate din Standardele
Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).
La ora actuală reglementările contabile naționale sunt conforme cu legislația comunitară, lucru
care face ca situațiile financiare anuale întocmite de entitățile din România sa fie inteligibile pentru
utilizatorii de informații atât din România, cât și din alte state membre UE sau din Spațiul Economic
European.
Necesitatea modificării legii contabilității (Legea nr. 82/1991) prin elaborarea unui act
normativ sub formă de Ordonanță de Urgență a Guvernului (Ordonanța de Urgență nr. 37 din 13
aprilie 2011 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea
altor acte normative incidente) a fost impusă de mai multe aspecte precum:
a) trecerea la implementarea IFRS ca bază a contabilității și pentru întocmirea situațiilor
financiare individuale, de către instituțiile de credit, începând cu exercițiul financiar al anului 2012.
b) necesitatea introducerii unor prevederi referitoare la instituțiile de plată și instituțiile
emitente de monedă electronică, ce acordă credite și a căror activitate este limitată la prestarea de
servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată, pentru care
Banca Națională a României urmează să emită reglementari contabile specifice.
2
c) necesitatea realizării unei armonizări în legislația națională referitoare la modul în care se

face publicitatea situațiilor financiare anuale, respectiv:
- introducerea obligativității depunerii situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare
anuale consolidate, de către societățile comerciale numai la unitățile teritoriale ale Ministerului
Finanțelor Publice, așa cum prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale;
- instituirea modului de efectuare a raportării de către subunitățile deschise în România de
societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European. Astfel, în stabilirea cerințelor de
organizare și conducere a contabilității proprii a acestora, respectiv de raportare contabilă, s-au avut în
vedere prevederile Directivei a XI-a a Consiliului 89/666/CEE din 21 decembrie 1989 privind
publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care
intră sub incidența legislației unui alt stat;
d) necesitatea sistematizării unor prevederi existente și introducerea unor prevederi noi
referitoare la contabilitatea anumitor categorii de persoane;
e) necesitatea revizuirii unor sancțiuni privind abaterile de la legislația în domeniul
contabilității.
 Alineatul (1) al Art. 1 din Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 a contabilității, în forma
rezultată prin modificarea adusă de Ordonanța de Urgență nr. 37 din 13 aprilie 2011 pentru
modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative
incidente, prevede obligația legală de organizare și conducere a contabilității financiare pentru:
- Societățile comerciale
- Societățile/companiile naționale
- Regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare
- Societățile cooperatiste
- Celelalte persoane juridice
 SOCIETĂȚILE COMERCIALE
Societățile comerciale au fost și sunt și în prezent cel mai adecvat instrument juridic de
concentrare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca și pentru
satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.
3
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reprezintă cadrul legal general referitor la
constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale în România, ea reprezentând dreptul
comun în materia societăților comerciale. O serie de legi sau alte acte normative cu caracter special
reglementează diferite tipuri „speciale” de societăți comerciale, cum ar fi: societățile din domeniul
bancar, reglementate de Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, societățile de asigurare,
reglementate de Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor,
societățile de servicii de investiții financiare, reglementate de Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital etc. Atât Legea societăților comerciale, cât și legile sau celelalte acte normative ce
reglementează tipuri speciale de societăți comerciale se completează, acolo unde este cazul, cu
dispozițiile Codului comercial sau cele ale Codului civil.
Societatea comercială poate fi definită drept o persoană juridică, creată în temeiul unui contract
de societate de către o grupare de persoane, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite
bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor rezultate.
 Tipuri și forme ale societăților comerciale

Formele societăților comerciale reglementate de legea noastră sunt, în general aceleași, ca și
cele existente în alte țări, iar deosebirile dintre diferitele forme ale societăților comerciale au drept
criteriu întinderea răspunderii asociaților față de terți pentru obligațiile societății.
Conform acestui criteriu, potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, societățile comerciale se
constituie în una din următoarele forme:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acțiuni;
d) societate în comandită pe acțiuni;
e) societate cu răspundere limitată.
Persoanele care doresc să constituie o societate comercială sunt libere să aleagă oricare formă
de societate prevăzută de lege. Alegerea formei de societate este liberă, dar, o dată aleasă una dintre
aceste forme de societate, asociații sunt obligați să urmeze regimul juridic aplicabil oricărei forme de
societate, precum și regulile specifice formei de societate aleasă referitoare la constituire, organizare și
funcționare, de la care nu se poate deroga.
Cu titlu de excepție, în domeniile economice de interes public, legea impune constituirea
societății într-o anumită formă: societățile comerciale din domeniul asigurărilor se constituie numai
sub forma societății pe acțiuni sau a societății cu răspundere limitată (art. 3 din Legea nr. 32/2000
4
privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor); în domeniul bancar se poate folosi

numai forma societății pe acțiuni (art. 9 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară), societățile
de servicii de investiții financiare numai sub forma societăților pe acțiuni emitente de acțiuni
nominative (art. 6 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital) etc.
 Clasificarea societăților comerciale

Societățile comerciale pot face obiectul mai multor clasificări:
― După numărul asociaților: pluripersonale și unipersonale. Toate formele de societăți (în

afara societății cu răspundere limitată cu asociat unic) sunt societăți pluripersonale, fiindcă
legea prevede în mod obligatoriu ca societățile să aibă cel puțin doi asociați.
― După natura lor și după modul de formare a capitalului social, societățile comerciale se
împart în: societăți de persoane și societăți de capitaluri.
Societățile de persoane sunt constituite dintr-un număr relativ mic de persoane, care se
asociază pe baza cunoașterii și a încrederii reciproce în calitățile personale ale fiecăreia dintre ei. În
cadrul acestor societăți, asociații răspund pentru obligațiile societății în mod subsidiar, nelimitat și
solidar cu valoarea întregului lor patrimoniu. Aceste societăți datorită caracterului lor intuitu
personae sunt societăți relativ închise, fiindcă pentru dobândirea calității de asociat de obicei
potrivit prevederilor legii sau al actelor constitutive este necesar votul unanim sau întrunirea unei
majorități calificate. În aceste societăți capitalul social este reprezentat prin părți de interes. Fac
parte din categoria societăților de persoane: societatea în nume colectiv și societatea în comandită
simplă. Prototipul societății de persoane este considerat societatea în nume colectiv.
Societățile de capitaluri se întemeiază nu pe cunoașterea reciprocă a calităților fiecărui asociat
în parte, ci pe cota de capital învestită, întemeiată pe aportul asociaților, care de regulă nu se
cunosc între ei. Numărul maxim al asociaților nu este limitat, singura limită fiind atingerea
nivelului de capitalizare prevăzut în actul constitutiv. În principiu societățile de capitaluri sunt
societăți deschise, dobândirea acțiunilor fiind facilitată atât de prevederile legale în materie cât și
de prevederile actului constitutiv, care de obicei nu conține condiții restrictive pentru dobândirea
acțiunilor de către terți. Capitalul acestor societăți este împărțit în titluri numite acțiuni, care
cuprind drepturile și obligațiile deținătorului de acțiuni. Elementul esențial în acest societăți este
5
cota de capital învestită de asociat și reprezentată prin acțiuni care sunt negociabile și transferabile.
În ce privește răspunderea asociaților pentru obligațiile societății, asociații răspund numai în limita
aportului lor. Fac parte din categoria societăților de capitaluri: societatea pe acțiuni și societatea în
comandită pe acțiuni. Prototipul societății de capitaluri este societatea pe acțiuni.
― În raport de răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale: societăți în care asociații

răspund limitat, cum sunt: societatea pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată și asociații
comanditari din societățile în comandită și societăți în care asociații răspund nelimitat, cum
sunt: societatea în nume colectiv și asociații comanditați din societățile în comandită.
― După structura capitalului social și modul de împărțire al acestuia, societățile comerciale

se împart în: societăți comerciale în care capitalul se divide în părți de interese sau părți
sociale, cum sunt: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu
răspundere limitată și societăți în care capitalul social se divide în acțiuni: societatea pe
acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.
* Societăți emitente de titluri de valoare sunt: societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe

acțiuni și societatea cu răspundere limitată. Aceste titluri de valoare poartă denumirea de acțiuni în
societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni și certificate de părți sociale, în cazul
societății cu răspundere limitată. Acțiunile sunt titluri de valoare negociabile (titluri de credit).
Certificatele de părți sociale nu sunt negociabile, ci titluri de legitimare, ele îndeplinesc o funcție
probatorie pentru stabilirea existenței dreptului deținut de asociat. Există și societăți care nu emit
titluri de valoare: societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă.
― În funcție de originea capitalului social, societățile pot fi clasificate în: societăți comerciale
naționale, străine și transnaționale.
Societatea națională este o persoană juridică de drept național a țării unde aceasta își are
sediul și este înregistrată; funcționarea, modificarea actelor constitutive și încetarea ei fiind supuse
legislației statului de constituire.
Societatea străină este o societate comercială constituită în conformitate cu prevederile
legislative ale unui țări străine aceleia unde își desfășoară în parte sau în totalitate activitatea ei
6
comercială, unde își are sediul și este înregistrată; funcționarea, modificarea actelor constitutive și
încetarea ei fiind supuse legislației statului de constituire.
Societatea transnațională (internațională sau multinațională) este acea societate care rezultă
din unirea a două sau mai multe societăți pe acțiuni constituite în conformitate cu prevederile
legislative ale unor state diferite, având sediile principale în țări diferite și în consecință
naționalități diferite. Trăsătura caracteristică a acestor societăți constă în faptul că, încă de la data
constituirii lor, se întemeiază pe elemente fără caracter național și sunt lipsite de vreo legătură
juridică cu un anumit stat. Aceste societăți nefiind constituite în conformitate cu prevederile
legislative ale vreunei țări, lor nu le sunt aplicabile reglementări legislative în ceea ce privește
funcționarea, modificarea actului constitutiv sau încetarea lor, iar litigiile născute din aplicarea
actelor constitutive sunt date în competența unor instanțe speciale. Ele își extind activitatea de
producție și comercializare pe multiple piețe naționale și în diverse domenii de activitate
comercială constituind astfel o formă nouă a monopolurilor.
― După obiectul de activitate, avem societăți de: producție de mărfuri, de servicii, de investiții,
bancare, asigurare și reasigurare, de consultanță, de intermediere comercială, de
comunicații și telecomunicații, de construcții montaj, de exploatări miniere, etc.
― În funcție de proveniența capitalului social avem societăți cu capital de stat, societăți cu

capital privat, societăți cu capital mixt.
Societățile cu capital de stat sunt regiile autonome, companiile naționale și celelalte societăți
comerciale al căror singur asociat este o persoană de drept public.
Societățile comerciale cu capital privat sunt acele societăți care s-au constituit în conformitate
cu prevederile Legii nr. 31/1990 pe baza inițiativei private, iar capitalul a fost constituit numai din
aporturi aparținând persoanelor fizice și juridice de drept privat.
Societățile cu capital mixt sunt acele societăți care au fost constituite pe baza capitalului unor
persoane de drept privat cât și de drept public.
 Formele de organizare ale societăților comerciale. Structuri societare.

Structura societară reprezintă o unitate autonomă reglementată de lege, care poate fi
constituită și utilizată de comerciant, în vederea expansiunii activității sale comerciale.
7
Formele exogene pe care le poate constitui societatea sunt în număr de trei, potrivit
prevederilor Legii nr. 31/1990, respectiv: filiala, sucursala și reprezentanța comercială (agenția).
Termenele de filială, sucursală și reprezentanță nu sunt sinonime, fiecare dintre ele
reprezentând o entitate distinctă. Diferența principală între filială și sucursală sau reprezentanță constă
în existența personalității juridice în cazul filialei, aceasta fiind la rândul ei o societate distinctă, dar
subordonată societății care a constituit-o și lipsa personalității juridice în cazul sucursalei sau
reprezentanței care constituie un dezmembrământ (un sediu secundar) al societății care le-a constituit.
Înființarea de sucursale și filiale este un drept exclusiv al comerciantului rezultat din dispozițiile Legii
nr. 31/1990. Acest drept cuprinde în conținutul său aptitudinea comerciantului de a organiza, oricând
este necesar mijloacele sale materiale și umane în structuri funcționale instituționalizate și de a le
încredința un anumit mandat și puterile necesare.
 Sisteme societare
În economia contemporană se manifestă tot mai mult tendința realizării unor sisteme societare.
Acestea sunt ansambluri de structuri economice, legate prin raporturi juridice, de o mare diversitate.
Ele sunt instrumentele principale ale realizării expansiunii, concentrării și restructurării societăților
comerciale, capabile să facă față mai bine concurenților potențiali. De cele mai multe ori, își
desfășoară activitatea pe raza întregii țări, ori a mai multor state.
Sistemul societar poate fi definit ca fiind un ansamblu stabil și durabil, alcătuit din structuri
asociative legate juridic prin relații în temeiul cărora, una din acestea dobândește și exercită, asupra
celeilalte, dominația, făcând să se manifeste unitatea de voință și un scop comun.
Este format din două categorii de structuri: structura dominantă și structura dominată.
Structura dominantă poate fi o societate comercială cu personalitate juridică sau un
comerciant (persoană fizică) care este conducătorul sistemului.
Structurile dominate sunt forme structurale fără personalitate juridică, cum ar fi de exemplu
sucursala, dar și alte societăți cu personalitate juridică, asupra cărora își exercită influența directă și
controlul. Prin dominație trebuie să înțelegem posibilitatea unei societăți de a influența decizia și
activitatea organelor de conducere și de control sau a organelor de luare a deciziilor, în principiu din
cauza deținerii unei majorități de control sau de decizie.
Clasificarea sistemelor societare poate fi făcută după mai multe criterii:
8
― După natura componentelor sistemului, acestea pot fi: grup de societăți, grup industrial,
grup de fapt, grup integrat;
― După natura activității societății dominante, pot fi: sisteme financiare industriale,
contractuale și personale;
Sistemele societare sunt ansambluri de structuri economice legate prin raporturi juridice de o
mare diversitate. Teoria și practica juridică și economică le considera a fi instrumente principale de
realizare a expansiunii concentrării și restructurării agenților economici și a comerțului însuși.
 Tipuri de grupuri societare

Grupul de societăți reprezintă un ansamblu de societăți comerciale, independente juridic, unite
prin legături, în temeiul cărora una dintre acestea, respectiv, societatea care este structura dominantă, le
domină pe celelalte, exercitând influența, direcția și controlul, direct sau indirect și determină
manifestarea unității de decizie.
În funcție de gradul de integrare realizat de societățile implicate, se pot distinge trei tipuri de
grupuri de societăți comerciale:
― grupul tip trust;
― grupul tip holding;
― grupul de interes economic .
Grupul tip holding

Holdingul este o formă particulară de societate dominantă. El reprezintă o structură de
proprietate care permite controlul activității societăților participante în vederea atingerii obiectivelor
urmărite.
Holdingul poate fi definit ca acea societate sau persoană fizică care deține ca participație
majoritatea acțiunilor sau părților sociale a uneia sau mai multor societăți sau care controlează
compoziția consiliului de administrație a altor societăți.
Grupul de tip trust

Trustul este o creație legislativă a dreptului englez și american și desemnează un patrimoniu
independent afectat unui interes. Numărul de fondatori și de beneficiari ai trustului este nelimitat.
9
Trustul este o structură realizată prin reunirea mai multor societăți comerciale de forță
economică diferită, în cadrul cărora integrarea financiară a societăților implicate este totală. Trustul și
societățile care-l compun coexistă. Societățile implicate au obiectivele și acționează cu mijloacele și în
direcțiile stabilite de trust.
Trustul se constituie în scopul de a înlătura complet concurența dintre societățile care-l
formează prin concentrarea și monopolizarea producției.
Grupurile de interes economic

O premieră legislativă în țara noastră o constituie reglementarea grupurilor de interes economic
prin prevederile Titlului V din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței
în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției.
Potrivit art. 118, alin. 1, din Legea nr.161/2003, grupul de interes economic este acea asociere
dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituită pe o perioadă determinată sau
nedeterminată, în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al
îmbunătățirii rezultatelor activității respective.
Grupul de interes economic este o persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea
calitatea de comerciant sau necomerciant. Grupul care posedă calitatea de comerciant poate îndeplini,
în nume propriu, cu titlu principal și într-o manieră obișnuită toate faptele de comerț necesare realizării
scopului său.
Activitatea grupului are întotdeauna un caracter accesoriu față de activitatea membrilor ei.
Astfel, un grup de interes economic nu poate avea drept scop obținerea de profituri pentru sine, dar
dacă din activitatea grupului rezultă profit, acesta va fi distribuit în totalitate, în mod obligatoriu, între
membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele prevăzute în actul constitutiv sau, în lipsa unei
stipulații, în părți egale.
Grupul de interes economic nu trebuie confundat cu un grup de societăți, deoarece în primul
caz grupul nu are control real asupra activității membrilor săi, în schimb ce, în cel de-al doilea caz este
vorba despre o concentrare economică a unor societăți și este evidentă existența unui control al
respectivului grup de societăți asupra tuturor membrilor săi.
G.I.E. prezintă următoarele trăsături caracteristice:
― este o asociere bazată pe un contract; el poate cuprinde două sau mai multe persoane fizice sau
juridice, comercianți sau necomercianți, fără a putea depăși 20 de persoane;
10
― este o persoană juridică, cu toate consecințele care decurg din această calificare; prin urmare,
are calitatea de subiect de drept și participă în nume propriu la raporturile juridice;
― are un scop patrimonial, el constituindu-se în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității
economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective;
― răspunde pentru obligațiile sale față de terți. Fiind persoană juridică, grupul răspunde pentru
obligațiile asumate față de terți. Potrivit legii, răspunderea membrilor este nelimitată și solidară
pentru obligațiile grupului, dacă nu există o stipulație contrară. De asemenea, răspunderea
membrilor are un caracter subsidiar, ea operând numai dacă grupul, pus în întârziere nu plătește
în termen de 15 zile;
― este o entitate ce posedă personalitate juridică, pe care o dobândește de la data înmatriculării
sale la registrul comerțului, dată de la care are capacitate juridică pentru a dobândi și asuma
drepturi, și obligații stabilite de lege sau de actul constitutiv.
 SOCIETĂȚILE/COMPANIILE NAȚIONALE
Potrivit clasificării în funcție de proveniența capitalului social exista societăți cu capital de stat,
societăți cu capital privat, societăți cu capital mixt.
Societățile cu capital de stat sunt regiile autonome, companiile naționale și celelalte societăți
comerciale al căror singur asociat este o persoană de drept public.
Societățile/companiile naționale sunt companii de interes strategic național , ce desfășoară în
principal activități de interes public național si care funcționează sub autoritatea Instituțiilor sau
Organismelor publice centrale, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.
 REGIILE AUTONOME
Regiile naționale sunt persoane juridice care funcționează pe bază de gestiune economică și
autonomie financiară, exercitând și atribuții de serviciu public, în conformitate cu prevederile
regulamentelor de organizare și funcționare aprobate.
11
 INSTITUTELE NAȚIONALE DE CERCETARE-DEZVOLTARE
Institutele naționale de cercetare-dezvoltare sunt entități organizate în prezent conform Legii

nr. 324/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifica și
dezvoltarea tehnologică. Institutele naționale de cercetare-dezvoltare reprezintă o formă de organizare
instituțională specifică activităților de cercetare-dezvoltare, instituită cu scopul de a asigura
desfășurarea acestor activități, precum și consolidarea competenței științifice și tehnologice în
domeniile de interes național, stabilite în acord cu strategia de dezvoltare a României. Institutul
național este persoană juridică română, care are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare
și care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, calculează amortismente
și conduce evidența contabilă în regim economic.
Institutul național are patrimoniu propriu și administrează patrimoniul public și privat al
statului pentru asigurarea desfășurării activității și funcționează în coordonarea unui organ de
specialitate al administrației publice centrale. Institutul participă la elaborarea strategiilor de dezvoltare
în domeniul specific, desfășoară activități de cercetare-dezvoltare pentru realizarea obiectivelor
cuprinse în Strategia națională, constituie baze de competență științifică și tehnologică, de expertiză, de
perfecționare a resurselor umane și de documentare științifică și tehnică. Institutul național poate
desfășura, în secundar, activități comerciale și de producție, conform regulamentului propriu.
 SOCIETĂȚILE COOPERATIVE
Potrivit art. 2 din Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea și funcționarea
cooperației: „Cooperația reprezintă un sector specific al economiei care funcționează prin societăți
cooperative și alte forme de asociere a acestora la nivel teritorial și național” iar potrivit art. 3 „Nu
fac obiectul prezentei legi cooperativele de credit și casele centrale ale cooperativelor de credit, care
sunt reglementate prin lege specială”.
Societățile cooperative de gradul 1 se pot constitui în una dintre următoarele forme:
a)societăți cooperative meșteșugărești - asociații de persoane fizice care desfășoară în comun
activități de producție, de comercializare a mărfurilor, de executare de lucrări și prestări de servicii,
care contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea activităților meșteșugărești ale membrilor lor
cooperatori;
12
b)societăți cooperative de consum - asociații de persoane fizice care desfășoară în comun

activități de aprovizionare a membrilor cooperatori și a terților cu produse pe care le cumpără sau le
produc și activități de prestări de servicii către membrii lor cooperatori și către terți;
c)societăți cooperative de valorificare - asociații de persoane fizice care se constituie în
scopul de a valorifica produsele proprii sau achiziționate prin distribuție directă sau prin prelucrare și
distribuție directă;
d)societăți cooperative agricole - asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul de a
exploata în comun suprafețele agricole deținute de membrii cooperatori, de a efectua în comun lucrări
de îmbunătățiri funciare, de a utiliza în comun mașini și instalații și de a valorifica produsele agricole;
e)societăți cooperative de locuințe - asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul de
a construi, cumpăra, conserva, renova și administra locuințe pentru membrii lor cooperatori;
f)societăți cooperative pescărești - asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul de
a înființa ferme piscicole și de acvacultura, de a produce, repara, întreține și cumpăra echipamente,
utilaje, instalații, ambarcațiuni de pescuit, precum și de a pescui, prelucra și distribui produse piscicole;
g)societăți cooperative de transporturi - asociații de persoane fizice care se constituie cu
scopul de a realiza activități de transport și activități conexe acestora, pentru membrii cooperatori și
pentru terți, pentru îmbunătățirea tehnică și economică a activităților de transport desfășurate de
membrii cooperatori;
h)societăți cooperative forestiere - asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul de
a amenaja, exploata, regenera și proteja fondul forestier deținut de membrii cooperatori, ținând seama
de condițiile impuse de regimul silvic;
 CELELALTE PERSOANE JURIDICE
Conform prevederilor Codului Civil, sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum
și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, au o
organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit si moral,
în acord cu interesul general.
În Legea contabilității nu sunt enumerate toate entitățile care se încadrează în această categorie.
13
 Alin. (2) al Art. 1 din Legea contabilității prevede obligația legală de organizare și conducere a
contabilității financiare pentru:
- Instituțiile publice
- Asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial
 INSTITUȚIILE PUBLICE
Conform Legii finanțelor publice nr. 500/2002, instituții publice reprezintă denumirea
generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de
specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și
instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
În sensul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului privind finanțele publice locale nr.
45/2003, aprobată cu modificări și completări, instituții publice reprezintă denumirea generică ce
include comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul
București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent
de modul de finanțare a activității acestora. Conform OMFP 1865/2011, instituțiile publice autonome
și instituțiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor au obligația, potrivit
Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, să întocmească situații financiare trimestriale și anuale.
Situațiile financiare care se întocmesc de instituțiile publice la finele trimestrelor I, II și III în
anul 2011 se compun din: bilanț, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturi
de execuție bugetară și anexe la situațiile financiare, care includ politici contabile și note explicative.
Întocmirea situațiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de inventarierea generală a
elementelor de activ și de pasiv și a celorlalte bunuri și valori aflate in gestiune, potrivit normelor
emise in acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.
 ASOCIAȚIILE ȘI CELELALTE PERSOANE JURIDICE CU ȘI FĂRĂ SCOP

PATRIMONIAL
Potrivit Art. 1 din Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații:
„(1)Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes
general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot
constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe.
14
(2)Asociațiile și fundațiile constituite potrivit prezentei ordonanțe sunt persoane juridice de

drept privat fără scop patrimonial.
(3)Partidele politice, sindicatele și cultele religioase nu intră sub incidența prezentei
ordonanțe”.
Asocierea în participație a primit o nouă reglementare, prin Noul Cod civil care a intrat în
vigoare pe data de 01 octombrie 2011.
Potrivit art. 1949 si 1950 din Noul Cod Civil: „Contractul de asociere în participație este
contractul prin care o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participație la beneficiile și
pierderile uneia sau mai multor operațiuni pe care le întreprinde. Contractul se probează numai prin
înscris”, iar potrivit art. 1951: „Asocierea în participație nu poate dobândi personalitate juridică și nu
constituie față de terți o persoană distinctă de persoana asociaților. Terțul nu are nici un drept față de
asociere și nu se obligă decât față de asociatul cu care a contractat”.
Referitor la regimul aporturilor, art. 1952 stipulează: „(1) Asociații rămân proprietarii
bunurilor puse la dispoziția asociației. (2) Ei pot conveni ca bunurile aduse în asociere, precum și cele
obținute în urma folosirii acestora să devină proprietate comună. (3) Bunurile puse la dispoziția
asocierii pot trece în tot sau în parte în proprietatea unuia dintre asociați pentru realizarea obiectului
de activitate al societății, în condițiile convenite prin contract și cu respectarea formalităților de
publicitate prevăzute de lege. (4) Asociații pot stipula redobândirea în natură a bunurilor prevăzute la
alin.(3) la încetarea asocierii”.
Referitor la raporturile dintre asociați și față de terți, art. 1953 stabilește: „(1) Asociații, chiar
acționând pe contul asocierii, contractează și se angajează în nume personal față de terți. (2) Cu toate
acestea, dacă asociații acționează în această calitate, față de terți sunt ținuți solidar de actele
încheiate de oricare dintre ei. (3) Asociații exercită toate drepturile decurgând din contractele
încheiate de oricare dintre ei, dar terțul este ținuți exclusiv față de asociatul cu care a contractat, cu
excepția cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului. (4)
Orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți este
inopozabilă acestora. (5) Orice clauză care stabilește un nivel minim garantat de beneficii pentru unul
sau unii dintre asociați este considerată nescrisă”.
Referitor la forma și condițiile societății, art. 1954 precizează: „Cu excepția dispozițiilor art.
1949-1953, convenția părților determină forma contractului, întinderea și condițiile asocierii, precum
și cauzele de dizolvare și lichidare a acesteia”.
15
- Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor
prevăzute la alin. (1) si (2), cu sediul în România
- Subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice
cu sediul în străinătate
 SUBUNITĂȚILE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ, CU SEDIUL ÎN STRĂINĂTATE,

CARE APARȚIN PERSOANELOR CU SEDIUL ÎN ROMÂNIA
Potrivit art. 7 din OMFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene:
„ (1) Subunitățile fără personalitate juridică, care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau
domiciliul în România, organizează și conduc evidență contabilă proprie, astfel încât aceasta să
permită determinarea informațiilor și a obligațiilor prevăzute de lege, iar persoanele juridice cărora
le aparțin să poată întocmi situații financiare anuale.
(2) Activitatea desfășurată în străinătate de subunitățile fără personalitate juridică, care
aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, se include în situațiile financiare ale
persoanei juridice române și se raportează pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor
Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene.
(3) În înțelesul prezentului ordin, prin subunități fără personalitate juridică, care aparțin
persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, se înțelege sucursale, agenții,
reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, înființate potrivit legii.
(4) Persoanele desemnate ca reprezentant/împuternicit fiscal, potrivit Codului fiscal și
Codului de procedură fiscală, țin contabilitatea proprie în funcție de statutul lor de persoane fizice sau
juridice, după caz. În cazul în care sunt persoane juridice, acestea întocmesc situații financiare anuale
și raportări contabile, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată.
(5) Din punct de vedere contabil, sediile permanente din România care aparțin unor persoane
juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunități fără personalitate juridică ce aparțin acestor
persoane juridice și au obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile
cerute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
16
FILIALA
Conform art. 42 din Legea societăților comerciale, filialele sunt societăți comerciale cu
personalitate juridică, ce se înființează în formele de societate prevăzute de art. 2 din Legea societăților
comerciale. Aceste societăți sunt constituite cu aportul integral sau majoritar de capital social al unei
alte societăți (denumită „societate mamă”) sau cu aportul, de obicei egal, al altor două societăți.
Constituirea acestei societăți urmează toate regulile referitoare la constituirea unei societăți obișnuite.
Trăsăturile filialei sunt următoarele:
- este o structură societară instituționalizată (reglementată de lege), supusă obligației
înmatriculării în registrul comerțului din județul în care se află sediul său;
- are ca scop dezvoltarea și expansiunea activității comerciale a societății-mamă;
- este dependentă economic și din punct de vedere al conducerii de societatea-mamă;
- dispune de sediu propriu, firmă și emblemă;
- are personalitate juridică și un patrimoniu propriu;
- se bucură de o anumită autonomie gestionară;
- înființarea, modificarea și încetarea filialei este un atribut al societății-mamă.
SUCURSALA
Sucursala este o structură societară instituționalizată, lipsită de patrimoniu și personalitate
juridică ce funcționează relativ independent, autonom și durabil, într-un sediu propriu și căreia i se
încredințează, ca prelungire a capacității societății care o constituie, printr-un mandat general, puterea
de reprezentare, negociere și executarea de operațiuni comerciale în raza ei de activitate.
Sucursala se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii:

- Este un dezmembrământ al patrimoniului societății, o extindere în teritoriu a acesteia. Este
vorba de o unitate autonomă a societății, un centru de profit sau un fond de comerț distinct de cel
constituit de societate la sediul său central.
- Nu are personalitate juridică. Constituirea sau desființarea unor sucursale este, în principiu, un
caz de modificare a actelor constitutive, fiind însoțite de toate formalitățile aferente
- Sucursalele se înmatriculează la sediul lor (dacă sediul acestora se află în aceeași localitate sau
același județ cu sediul central, se efectuează o înmatriculare distinctă pentru sucursală), urmând a li se
elibera un certificat de înmatriculare și un cod de identificare fiscală distincte de cele ale societății-
mamă.
17
- Neavând personalitate juridică și un patrimoniu propriu, sucursala nu va încheia operațiuni

comerciale în nume propriu, ci în numele societății-mamă pe care o reprezintă. Ea funcționează sub
conducerea și controlul societății-mamă, având un sediu propriu și fonduri primite din partea societății
mamă, necesare pentru realizarea activităților sucursalei. Totodată sucursala primește din partea
societății fondatoare un drept de reprezentare, negociere și de executare a operațiunilor comerciale în
cadrul obiectului de activitate al societății mamă, în limitele stabilite însă de statutul acestei societăți.
- Subordonarea sucursalei față de societatea mamă este atât economică, cât și juridică.
- Sucursala nu are o firmă distinctă, ea trebuie să poarte firma societății mamă, cu mențiunea de
sucursală.
- Neavând patrimoniu propriu, bunurile aportate se află în proprietatea societății mamă.
- Încheind operațiuni comerciale în numele și pe seama societății mamă, sucursala nu poate avea
debitori proprii.
- Sucursala care are sediul într-o țară străină de cea a sediului societății mamă, se bucură de
aceeași naționalitate ca și societatea mamă. Ca urmare a lipsei sale de personalitate, sucursala va avea
totdeauna naționalitatea societății a cărei componentă este.
La constituirea unei sucursale sau filiale sunt necesare următoarele condiții generale:
- să existe o societate legal constituită. Sub aspectul naturii lor, sucursala și filiala sunt
dezmembrăminte ale societății care le constituie și deci ele vor putea exista numai dacă există
societatea. Sucursala și filiala urmează soarta juridică a societății, prin urmare dizolvarea din orice
cauză a societății mamă atrage și dizolvarea dezmembrămintelor sale;
- să existe o clauză în actul constitutiv, care să prevadă înființarea de sucursale sau filiale.
Această condiție rezultă din prevederile art. 3, 9 și 34 alin. 5 din Legea nr. 31/1990; ea este necesară
întrucât numai astfel poate fi cunoscută voința reală a fondatorilor sau asociaților de a înființa un
sistem societar și structurile aferente. O astfel de clauză determină obligația fondatorilor sau a
persoanelor desemnate de aceștia să întreprindă .măsurile și formalitățile de publicitate cerute de lege
și care sunt distincte de cele cerute pentru societatea mamă.
- să se îndeplinească formalitățile de publicitate cerute de lege. Condiția este dedusă din
prevederile art. 6, 24 și 34 din Legea nr. 31/1990, care prevăd obligația administratorului de a cere
înmatricularea sucursalei sau filialei în registrul comerțului din județul unde acestea vor funcționa.
Aceasta se justifică prin aceea că sucursala și filiala sunt structuri care se bucură de autonomie
economică și participă la circuitul comercial ca mandatare ale societății. Ca urmare, existența lor
18
trebuie cunoscută de participanții la comerț; publicitatea dă posibilitate acestora să cunoască limitele

mandatului și puterile conducătorului sucursalei sau filialei, iar celor lezați posibilitatea să se opună
înființării structuri și să ceară instanței radierea înmatriculării lor.
- societatea să asigure dotările materiale, de personal și organizarea necesară ca sucursala sau
filiala să devină un stabiliment autonom și durabil. Neîndeplinirea acestei condiții poate conduce la
contestarea calității de sucursală sau filială și la desființarea actelor încheiate de acestea pentru viciu de
consimțământ,
Toate aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, iar nerealizarea uneia dintre ele, la înființare,
sau dispariția sa ulterioară, atrage sancțiunea considerării structurii ca neregulat constituită,
inopozabilitatea actului înființării față de terți și dreptul oricărei persoane de a cere radierea ei din
registrul comerțului (art. 25 din Legea nr.26/1990).
REPREZENTANȚA (AGENȚIA)
Reprezentanța este o structură societară, care prin trăsăturile ei definitorii se apropie de
sucursală.
Astfel reprezentanța ca și sucursala nu are o personalitate juridică proprie, acesta aparținând
doar societății mamă. Din această cauză nu beneficiază de un patrimoniu propriu și nu poate lua parte
în nume propriu în operațiunile comerciale pe care le încheie, dar este dotată de către societatea mamă
cu fondurile și utilajele necesare exercitării activității sale. Ca și sucursala are atribuții de mandatar, în
sensul de a negocia, și încheia, ori chiar de a executa operațiuni comerciale în numele și pe seama
societății mamă. Reprezentanța ca și sucursala beneficiază de un sediu propriu și va avea naționalitatea
societății mamă.
În ceea ce privește condițiile de valabilitate pentru înființarea unei reprezentanțe sunt în
principiu cele prevăzute de actul constitutiv al societății mamă. Reprezentanța nu trebuie să fie
înmatriculată în Registrul Comerțului, fiind suficient în acest sens o simplă mențiune efectuată în
cadrul înmatriculării în Registrul comerțului de la sediul societății mamă.
19
 SUBUNITĂȚILE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ DIN ROMÂNIA CARE APARȚIN

UNOR PERSOANE JURIDICE CU SEDIUL ÎN STRĂINĂTATE
Subunitățile fără personalitate juridică din România, care aparțin unor persoane juridice cu
sediul în străinătate, cu excepția subunităților deschise de societăți rezidente în state aparținând
Spațiului Economic European, precum și societăților-mamă care au obligația să întocmească situații
financiare anuale consolidate, sunt supuse auditului financiar.
Până la modificarea Legii contabilității, cerințele de întocmire și publicare a situațiilor
financiare anuale se aplicau tuturor subunităților înregistrate în România care aparțin unor persoane
juridice cu sediul în străinătate.
În ceea ce privește contabilitatea acestor subunități, distingem două situații, respectiv situația în
care persoana juridică căreia îi aparține subunitatea are rezidența într-un stat aparținând Spațiului
Economic European, și situația în care subunitatea aparține unei persoane juridice dintr-un stat care nu
aparține Spațiului Economic European.
În urma modificărilor aduse, s-a prevăzut ca subunitățile deschise în România de societăți
rezidente în state aparținând Spațiului Economic European au obligația să organizeze și să conducă
contabilitatea proprie, până la nivel de balanță de verificare, fără a întocmi situații financiare anuale
pentru propria activitate. Ele urmează să publice situațiile financiare anuale ale persoanei juridice de
care aparține, întocmite și auditate potrivit legislației statului de rezidență, iar la unitățile teritoriale ale
Ministerului Finanțelor Publice vor depune o raportare contabilă anuală.
Celelalte subunități care aparțin unor persoane juridice care au rezidența în state din afara
Spațiului Economic European conduc contabilitate și întocmesc situații financiare anuale pentru
propria activitate, pe care le depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, urmând a
se publica.
Explicația existenței unor prevederi distincte pentru subunități aparținând Spațiului Economic
European este aceea că sistemele de contabilitate din țările aparținând acestui spațiu sunt inteligibile,
legislația contabilă aplicabilă fiind în mare parte comparabilă, bazată fie pe directivele europene în
domeniu, fie pe IFRS Noile prevederi referitoare la situațiile financiare anuale ale acestor subunități
sunt în concordanță cu prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și ale Directivei a XI-a Consiliului 89/666/CEE din 21
decembrie 1989 privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de
societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat.
20
- Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum
sunt prevăzute în legislația pieței de capital
- Fondurile de pensii facultative
- Fondurile de pensii administrate privat
- Alte entități organizate pe baza Codului civil
 ORGANISMELE DE PLASAMENT COLECTIV, FONDURILE DE PENSII

FACULTATIVE, FONDURILE DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT ȘI ALTE
ENTITĂȚI ORGANIZATE PE BAZA CODULUI CIVIL
Potrivit terminologiei utilizate de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prin fond de
investiții se înțelege un organism de plasament colectiv fără personalitate juridică.
Există mai multe reglementări la nivel comunitar referitoare la organismele de plasament
colectiv în valori mobiliare, iar în vederea armonizării legislației naționale cu legislația comunitară, la
ora actuală, există un proiect de ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Finanțelor Publice si lansat
in dezbatere publică, care propune modificări în funcționarea organismelor de plasament colectiv în
valori mobiliare și a societăților de administrare a investițiilor.
 FONDURILE DE PENSII FACULTATIVE
Fondul de pensii facultative reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă,
încheiat între participanți, în conformitate cu prevederile Codului Civil referitoare la societatea civilă
particulară și cu dispozițiile Legii nr. 204 din 22 mai 2006 privind pensiile facultative.
Administratori de fonduri de pensii facultative pot fi: societăți de pensii, societăți de
administrare a investițiilor sau societăți de asigurări, autorizate conform legislației in vigoare. Fondul
de pensii facultative este înființat în scopul punerii în practică a unei scheme de pensii facultative, al
cărei prospect a fost autorizat de Comisia pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private. Schema
de pensii facultative conține termenii, condițiile și regulile pe baza cărora administratorul colectează și
investește activele fondului de pensii facultative. Un fond de pensii facultative este constituit prin
21
contribuțiile individuale ale participanților. Acesta nu poate fi declarat în stare de faliment și sumele
acumulate aparțin participanților și beneficiarilor acestora.
 FONDURILE DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT
Potrivit art. 1, alin 2, din Legea nr. 411 din 18 octombrie 2004 privind fondurile de pensii
administrate privat „Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei
pensii private, distinctă și care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și
investirii, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale”.
Crearea sistemului pensiilor administrate privat s-a realizat în scopul asigurării unei pensii
private, distincte, care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și investirii
a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale. Astfel, un participant nu plătește nimic în
plus, o parte din contribuția de asigurări sociale fiind direcționată către contul personal al
participantului la fondul de pensii administrat de catre un administrator de pensii private. In cazul
pensiilor private obligatorii, salariații având vârsta de până la 35 de ani participă obligatoriu la un fond
de pensii administrat privat. Salariații având vârsta între 35 si 45 de ani pot opta să adere la un astfel de
fond de pensii. O persoană nu poate fi participant, în același timp, la mai multe fonduri de pensii
administrate privat. Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care
este obligată prin efectul legii, este repartizată aleatoriu la un fond de pensii de către instituția de
evidență. Repartizarea aleatorie a persoanelor eligibile se efectuează de Casa Naționala de Pensii
Publice (CNPP) în cote egale pe fiecare fond de pensii administrat privat.
O persoană dobândește calitatea de participant prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiții:
a) a aderat la un fond prin semnarea unui act individual de aderare sau prin repartizarea
aleatorie de catre CNPP;
b) CNPP a validat actul individual de aderare, semnat sau alocat.
 ALTE ENTITĂȚI ORGANIZATE PE BAZA CODULUI CIVIL
Conform Titlului I, art. 25, din Noul Cod civil, subiectele de drept civil sunt persoanele fizice
și persoanele juridice. Totodată, conform Titlului preliminar, art. 3, din Noul Cod civil (Aplicarea
22
generală a codului civil), dispozițiile acestuia se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și
raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.
Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie
exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei
activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea
de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Astfel, prin sintagma celelalte entități organizate pe baza Codului civil poate fi avută în
vedere și această categorie a profesioniștilor.
 Alin. (5) al Art. 1 din Legea contabilității prevede obligația legală a persoanelor fizice care
desfășoară activități producătoare de venituri de a conduce contabilitatea simplificată, bazată pe
regulile contabilității în partidă simplă, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens, cu
întocmirea Registrului-jurnal de încasări și plăți și Registrului-inventar.
 PERSOANELE FIZICE CARE DESFAȘOARĂ ACTIVITĂȚI PRODUCĂTOARE DE

VENITURI
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2011 publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 285/22.04.2011, au fost aduse modificări și completări Legii contabilității nr.
82/1991, republicată, în ceea ce privește statutul persoanelor fizice care desfășoară activități
producătoare de venituri. Astfel, persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de
venituri au obligația să conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile contabilității în partidă
simplă. Aceste persoane întocmesc Registrul-jurnal de încasări și plăți și Registrul-inventar. Condițiile
în care persoanele fizice pot desfășura o activitate comercială sunt reglementate în OUG nr. 44/2008
privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale și întreprinderile familiale. Potrivit art. 3 din OUG nr. 44/2008, orice persoană fizică,
cetățean român sau cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic
European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege.
Persoanele fizice pot desfășura activitățile economice în următoarele modalități: individual și
independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale; ca
membru al unei întreprinderi familiale.
23
PERSOANA FIZICĂ AUTORIZATĂ

Persoana fizică poate desfășura activitate economică individual și independent, folosind forța
de muncă și aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate angaja cu contract de muncă terțe persoane
pentru desfășurarea activității pentru care a fost autorizată.
Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă
acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi
supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu
modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant.
Prin patrimoniu de afectațiune se înțelege, potrivit art. 2, lit. j, din OUG nr. 44, totalitatea
bunurilor, drepturilor si obligațiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau
membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activități economice, constituite ca
o fracțiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale
sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
PERSOANA FIZICĂ, ÎN CALITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR TITULAR AL UNEI

ÎNTREPRINDERI INDIVIDUALE
Are calitatea de întreprinzător persoana care organizează o întreprindere economică. Prin
întreprindere economică se înțelege activitatea economica desfășurată în mod organizat, permanent și
sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice și
informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Întreprinderea individuală nu are personalitate juridică iar întreprinzătorul persoană fizică are
calitatea de comerciant.
Pentru organizarea si exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate
de angajator persoană fizică, poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la
inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, și poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu
alți întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor
întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activități economice.
24
PERSOANA FIZICĂ, ÎN CALITATE DE MEMBRU AL UNEI ÎNTREPRINDERI

FAMILIALE
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulți membri ai unei familii. Membrii
unei întreprinderi familiale pot fi simultan persoane fizice autorizate sau titulari ai unor întreprinderi
individuale. De asemenea, aceștia pot cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane care
funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în
care și-au organizat întreprinderea familială.
Întreprinderea familiala se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii
familiei în formă scrisă, cerută ca și o condiție de validitate. Acordul de constituire va cuprinde
numele si prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la
întreprindere, condițiile participării, cotele procentuale în care vor împărți veniturile nete ale
întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale și condițiile de retragere, sub
sancțiunea nulității absolute. Întreprinderea familiala nu are patrimoniu propriu și nu dobândește
personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului.
În cazul persoanelor fizice care desfășoară activități producătoare de venituri răspunderea

pentru organizarea și conducerea contabilității revine acestora. În situația în care contabilitatea este
condusă în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcție cu studii economice superioare, pe bază de
contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice,
autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România sau pe bază de contracte încheiate potrivit Noului Cod Civil cu persoane fizice care au studii
economice superioare, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestor persoane, potrivit
legii și prevederilor contractuale.
 SISTEMUL SIMPLIFICAT DE CONTABILITATE

Entitățile care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă sub
echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro și totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000
euro pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate. Încadrarea entităților în această
categorie se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale, respectiv a
balanței de verificare, încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizându-se cursul de
25
schimb valutar comunicat de Banca Națională a României (BNR), valabil la data încheierii aceluiași
exercițiu financiar.
Prin sistem simplificat de contabilitate se înțelege un set de reguli privind evaluarea,
înregistrarea elementelor patrimoniale utilizând un plan de conturi simplificat și prezentarea acestora
în situațiile financiare anuale ce cuprind bilanț și cont de profit și pierdere simplificate. Entitățile din
această categorie pot organiza și conduce contabilitatea proprie fie în compartimente distincte, conduse
de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această
funcție cu studii economice superioare, pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul
contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR,
fie pe bază de contracte încheiate potrivit Noului Cod Civil cu persoane fizice care au studii economice
superioare, răspunderea pentru conducerea acesteia revenind acestor persoane fizice.
 Din analiza alin. (6) se desprinde obligația legală a persoanelor prevăzute la alineatele (1)-
(4) de a organiza și conduce, după caz, și contabilitatea de gestiune, potrivit reglementărilor
elaborate în acest sens.
Contabilitatea financiară furnizează informații sintetice care se finalizează în situațiile

financiare anuale compuse din bilanț, cont de profit și pierdere, situație de fluxuri de trezorerie, situația
modificărilor capitalurilor și politici financiare și note explicative. Aceste situații prezintă poziția
financiară a întreprinderii, performanța și modificarea poziției financiare. Datele furnizate de
contabilitatea financiară se adresează utilizatorilor externi (investitorii de capital, creditorii, clienții,
instituțiile statului, băncile, personalul) și utilizatorilor interni (managerilor) pentru analize financiare.
Contabilitatea de gestiune furnizează informații analitice de detaliu referitoare la eficiența

utilizării factorilor de producție. Prin contabilitatea de gestiune se determină costul de producție pe
produs, lucrare sau serviciu, costul pe centre de responsabilitate, costul diferitelor funcțiuni, rezultatele
analitice (pe produs, lucrare sau serviciu și pe centre). Ea furnizează informații de natură economică
exprimate atât în unități monetare cât și nemonetare (fizice).
Contabilitatea de gestiune are ca obiect:
- cunoașterea detaliată a proceselor de alocare a resurselor în interiorul întreprinderii pe
centre de responsabilitate și pe produse
- metode de transformare a resurselor consumate în rezultate
26
- elaborarea previziunilor având la bază consumurile trecute putându-se evalua în timp

consecințele activelor viitoare
Contabilitatea de gestiune furnizează date care vin să completeze informațiile din contabilitatea
financiară și ele se adresează exclusiv managerilor ca beneficiari interni de date. Rezultă că
contabilitatea de gestiune are ca finalitate furnizarea informațiilor necesare luării deciziilor de către
manageri având în fond 2 scopuri:
- calcularea costurilor
- influențarea comportamentului celor care pot acționa asupra costurilor
Organizarea și funcționarea contabilității de gestiune se bazează pe concepte și principii
pur interne.
27
BIBLIOGRAFIE
1) Bălășescu M., Legea contabilității nr. 82/1991: Comentariu pe articole: explicații, studii de
caz, monografii contabile, Editura Universul juridic, București, 2019;
2) Angheni S., Volonciu M., Stoica, C., Drept comercial, Editura All Beck, București, 2004;
3) Angheni S., Volonciu M, Stoica C., Drept comercial pentru învățământul economic,
Editura Universitară, București, 2005;
4) Cărpenaru, St. D., Drept comercial român, Ediția VIII, Editura Universul juridic, București,
2008;
5) C. Roșu, M.L. Tec, Dreptul societăților comerciale, Editura Mirton, Timișoara, 2004.
LEGISLAȚIE
6) Legea contabilitatii nr. 82/1991

7) Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului
8) Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale
9) Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției
10) Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației
11) Legea finanțelor publice nr. 500/2002
12) Legea nr. 204 din 22 mai 2006 privind pensiile facultative
13) Legea nr. 411 din 18 octombrie 2004 privind fondurile de pensii administrate privat
14) Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații
15) Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifica și dezvoltarea tehnologică
16) OMFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene
17) Ordonanța de Urgență nr. 37 din 13 aprilie 2011 pentru modificarea și completarea Legii
contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente
18) Noul Cod Civil
28

Curs 3 - Subiectul DR Contabil, Art 1 Legea Contabilității

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S-ar putea să vă placă și

Curs 3 - Subiectul DR Contabil, Art 1 Legea Contabilității

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 3 - Subiectul DR Contabil, Art 1 Legea Contabilității

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de curs NORMALIZARE CONTABILĂ

03. SUBIECTUL DREPTULUI CONTABIL.

(1) Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele

Pe plan național reglementările contabile naționale sunt reprezentate atât de legea

c) necesitatea realizării unei armonizări în legislația națională referitoare la modul în care se

 Tipuri și forme ale societăților comerciale

privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor); în domeniul bancar se poate folosi

 Clasificarea societăților comerciale

― După numărul asociaților: pluripersonale și unipersonale. Toate formele de societăți (în

― În raport de răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale: societăți în care asociații

― După structura capitalului social și modul de împărțire al acestuia, societățile comerciale

* Societăți emitente de titluri de valoare sunt: societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe

― În funcție de proveniența capitalului social avem societăți cu capital de stat, societăți cu

 Formele de organizare ale societăților comerciale. Structuri societare.

 Tipuri de grupuri societare

Grupul tip holding

Grupul de tip trust

Grupurile de interes economic

 INSTITUTELE NAȚIONALE DE CERCETARE-DEZVOLTARE

Institutele naționale de cercetare-dezvoltare sunt entități organizate în prezent conform Legii

b)societăți cooperative de consum - asociații de persoane fizice care desfășoară în comun

 CELELALTE PERSOANE JURIDICE

 ASOCIAȚIILE ȘI CELELALTE PERSOANE JURIDICE CU ȘI FĂRĂ SCOP

(2)Asociațiile și fundațiile constituite potrivit prezentei ordonanțe sunt persoane juridice de

 SUBUNITĂȚILE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ, CU SEDIUL ÎN STRĂINĂTATE,

Sucursala se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii:

- Neavând personalitate juridică și un patrimoniu propriu, sucursala nu va încheia operațiuni

trebuie cunoscută de participanții la comerț; publicitatea dă posibilitate acestora să cunoască limitele

 SUBUNITĂȚILE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ DIN ROMÂNIA CARE APARȚIN

 ORGANISMELE DE PLASAMENT COLECTIV, FONDURILE DE PENSII

 FONDURILE DE PENSII FACULTATIVE

 FONDURILE DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT

 ALTE ENTITĂȚI ORGANIZATE PE BAZA CODULUI CIVIL

 PERSOANELE FIZICE CARE DESFAȘOARĂ ACTIVITĂȚI PRODUCĂTOARE DE

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2011 publicată în Monitorul Oficial al

PERSOANA FIZICĂ AUTORIZATĂ

PERSOANA FIZICĂ, ÎN CALITATE DE ÎNTREPRINZĂTOR TITULAR AL UNEI

PERSOANA FIZICĂ, ÎN CALITATE DE MEMBRU AL UNEI ÎNTREPRINDERI

În cazul persoanelor fizice care desfășoară activități producătoare de venituri răspunderea

 SISTEMUL SIMPLIFICAT DE CONTABILITATE

Contabilitatea financiară furnizează informații sintetice care se finalizează în situațiile

Contabilitatea de gestiune furnizează informații analitice de detaliu referitoare la eficiența

- elaborarea previziunilor având la bază consumurile trecute putându-se evalua în timp

6) Legea contabilitatii nr. 82/1991

S-ar putea să vă placă și