Sunteți pe pagina 1din 7

Cunoaste-ti structura de valori daca vrei sa stii ce poti!

Salut! Acum catva timp, am scris pentru site-ul unor prieteni un articol care se potriveste si pe NLP Mania pentru ca tine de dezvoltarea personala. Vorbeam atunci despre cat de importante sunt valorile dupa care tu iti ghidezi viata. De multe ori, valorile sunt puse in aceeasi oala cu convingerile. Nu este deloc asa. Sunt foarte legate unele de altele, dar nu sunt acelasi lucru. Daca convingerile sunt cele care te imping de la spate sau te franeaza, atunci valorile iti dau directia spre care te vei indrepta. Daca, sa zicem, pentru tine cea mai mare valoare o are cariera vei fi in stare sa iti concentrezi toata energia in acea directie. Daca va trebui sa faci o actiune in directia carierei vei folosi la maxim tot potentialultau. Dar daca va trebui sa faci aceeasi actiune in alta directie, care nu are legatura cu cariera, pur si simplu nu vei pune tot sufletul. In momentul in care am inteles cum functioneaza in interiorul nostru structura de valori, mi-au fost clarificate o multime de semne de intrebare legate de comportamentul oamenilor. Am inteles de ce o persoana era in stare sa renunte la confortul sau pentru astudia si pentru a se dezvolta, iar alta persoana considera mai valorosconfortul decat dezvoltarea. Am inteles de ce unii oameni ar renunta la orice pentru familie, iar altii ar renunta la familie pentru orice altceva. Toate acestea depind de locul pe care il are fiecare valoare in ierarhia personala. Aceasta ierarhie personala iti determina directia pe care o va urma viata ta. Daca cunosti corect sistemul de valori al cuiva, poti spune ca cunosti foarte detaliat acea persoana. Locul valorilor in structura de personalitate este foarte sus comparativ cu locul comportamentelor sau aptitudinilor (vezi nivelele personalitatii de mai

jos). Asta inseamna ca valorile sunt cele care determina aparitia si mentinerea comportamentelor. Nu o sa reusesti sa schimbi comportamente daca nu schimbi valori si convingeri interioare. Dar ca sa poti sa schimbi ceva, trebuie mai intai sa cunosti. Orice schimare presupune o decizie, o actiune care are ca baza de pornire structura personala de valori si de convingeri. Exercitiu de autocunoastere Pentru orice etapa de dezvoltare personala decizia este elementul de baza. Gandeste-te ca la un moment dat ai luat decizia sa te schimbi, apoi ai luat decizia sa inveti ceva nou si ai decis sa cauti carti sau articole online. Decizi in fiecare secunda a vietii tale. Uneori deciziile sunt de mai mica importanta (decizi care ciorapi ii iei in picioare sau la ce film sa te uiti in seara asta), alteori iti pot influenta restul vietii (decizi ce cariera sa urmezi, decizi cine iti este partener intr-o relatie, decizi pe cine votezi , decizi daca sa citesti mai mult ) Toate deciziile noastre sunt niste rezultate ale unor filtrari de informatii. In continuare, o sa iti explic cum sa afli din ce iti este format filtrul deciziilor tale. O sa intelegi mult mai bine cum de ai luat o decizie sau alta. Si chiar mult mai important: o sa intelegi deciziile altor persoane. Orice gand care iti apare este filtrat de aceasta structura a valorilor personale. Am auzit pe unii spunand ca valorile sunt fixe si nu le poti schimba niciodata. Fals! Eu am schimbat la mine si am schimbat si la alte persoane.

Am avut un client care avea ca valoare principala cariera si nu reusea sa aiba o relatie de cuplu de durata pentru ca era dispus sa sacrifice orice pentru cariera. Am luat-o inapoi pe calea prin care si-a format aceasta valoare si am schimbat cateva idei, pana cand omul nostru nu mai considera pe primul loc cariera. Azi vreau numai sa iti arat cum poti sa afli lista ta de valori, poate in viitor o sa scriem si tehnica de a modifica aceste valori, ca sa se potriveasca mai bine obiectivelor tale. Exercitiu pentru a afla lista de valori care iti ghideaza viata si gandurile IMPORTANT! - Chiar acum e singurul moment in care esti suficient de motivat sa faci acest exercitiu. Daca amani, o sa iti dispara motivatia, o sa uiti de acest exercitiu si nu o sa ai acces la penultimul nivel al personalitatii tale. Ai vazut piramida cu nivelele personalitatii. Valorile sunt chiar inainte de elementul central al fiintei umane, chiar aproape de nucleul personalitatii acolo ajungi greu sa cunosti ce ai in tine. Poate ca iti cunosti deja comportamentele (primul nivel) tale bune si rele, poate ca iti stii deja talentele si aptitudinile (al doilea nivel), dar pana la nivelul convingerilor (al treilea nivel) si valorilor (al patrulea nivel) sunt foarte putine exercitii care reusesc sa te duca si sa iti arate cum esti tu pe acel nivel. Daca nu o sa il faci acum, risti sa nu il mai faci niciodata din comoditate si lene. Asa ca ia decizia cea mai buna pentru tine in acest moment! Uite, chiar aici poti sa iti notezi lista ta de valori! ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Apoi incepe fara graba sa faci o lista cu valori in care tu crezi, fara nici o ordine. Pune-le pe hartie, asa cum iti vin in minte. Valorile sunt definite printr-un singur cuvant, care tu crezi ca arata ceva important in viata ta. Ca sa iti fie mai usor, uite cateva exemple de valori din lista mea: libertate, relaxare, joc, dezvoltare personala, bani, familie, etc.

E foarte important ca aceste cuvinte sa fie clar definite pentru tine, sa nu fie numai niste concepte oarecare. De exemplu, daca spui familie, sa iti fie clar daca te gandesti la parintii tai si la frati, sau daca te gandesti la tine si partener. E frumos conceptul de familie, dar nu te ajuta in exercitiu decat daca ai pus un comentariu in mintea ta in care ai explicat ce inseamna pentru tine. Sau valoarea iubire inseamna pentru tine emotia de indragostit sau poate ca inseamna sa iti petreci timpul cu partenerul, inseamna seductie, etc. Trebuie sa iti fie clar tot ce reprezinta fiecare cuvant de pe lista, altfel nu ai cum sa faci partea finala a exercitiului.Distractie vezi sa nu se confunde cu alta valoare de pe lista. De exemplu, pentru cineva distractia inseamna sa stea cu prietenii. In acest caz, nu e clar definita, pentru ca se confunda cu valoarea prieteni. Asa ca nu te grabi, ci scrie pe fiecare rand cate un cuvant si gandeste-te ce implica pentru tine acel cuvant. La final, trebuie sa fie pe lista aproximativ 10 valori si numai acelea pe care le consideri importante pentru tine. In etapa urmatoare, va trebui sa iei o alta foaie si sa o pui langa lista ta. Acum, pe prima foaie ai o lista cu 10 valori care sunt importante pentru tine. 1. Pe foaia goala scrie acum prima valoare din lista si pui numarul 1 in dreptul cuvantului scris. 2. Acum incepe sa compari aceasta valoare din foaia 2 cu fiecare valoare din lista initiala. Sa zicem ca ai lista asta: - Libertate - Dezvoltare personala - Familie - Prieteni - Calatorii - Distractie - Cinste - Cariera - Etc Ce ai de facut este sa iei libertate si sa il scrii pe foaia goala, apoi sa il compari cu dezvoltare personala, apoi cu familie, apoi cu prieteni, etc din prima lista. 3. Il compari sa vezi daca e altul mai important decat libertate. Daca de exemplu ajungi sa spui ca cinstea e mai importanta decat libertatea stergi

cuvantul libertate si pui cinste in locul lui la numarul 1. Mergi pana jos pe lista. Daca nu intalnesti alt cuvant mai important decat cel de la numarul 1, atunci inseamna ca exact aceea e valoarea ta cea mai mare. Cea care iti dirijeaza cele mai multe decizii. In acel moment trebuie sa tai din lista initiala cuvantul respectiv, ca sa nu te mai incurce in continuare. 4. Apoi scrie la numarul 2 urmatorul cuvant din lista initiala. Faci exact aceeasi metoda si compari acest cuvant cu toate celelalte din lista initiala pana nu mai apar schimbari si pana ai ajuns la ultima comparatie. Acel cuvant ramas la numarul 2 e valoarea ta secundara. Acum taie din lista initiala si acest cuvant. 5. Tot asa, pana parcurgi toata lista de valori. Daca cumva ti se pare dificil sa compari doua valori, cauza poate fi faptul ca nu ai definit clar ce inseamna pentru tine fiecare dintre ele sau faptul ca iti par importante ambele. Intreaba-te, daca ar fi sa renunti la una din ele la care nu ai putea renunta. Asa o sa stii care din ele e mai importanta pentru tine. Exercitiul are si o varianta mai complexa de a face proba, dar e suficient asa pentru moment. Sa stii ca atunci cand il citesti pare complicat. Incearca sa il faci scriind pe hartie lista de valori si apoi continua pas cu pas. O sa iti para imediat mult mai simplu. E numai tendinta noastra de a vedea lucrurile mai complicate decat sunt in realitate. Interpretarea valorilor tale structura deciziilor Iti dau un mic exemplu despre cum se interpreteaza lista finala de valori.

Cand toate valorile sunt numerotate, cand stii care sunt primele 3 valori (acelea sunt cele mai importante, ele sunt responsabile de majoritatea deciziilor tale) iti poti cu adevarat intelege motivatiile din spatele actiunilor. Fii atent, daca ai pe primul loc cariera, ca in cazul clientului meu, o sa iti indrepti toate gandurile in acea directie, toata viata ta o filtrezi prin aceasta valoare. Nimic nu e mai important decat asta. Cariera o sa iti manance toata energia. Daca ai cinstea pe un loc secundar, vei considera deci cariera mai importanta decat cinstea.Vei minti fara nici un conflict interior daca e ceva legat de cariera. Dar daca esti pus sa minti pentru, sa zicem, prieteni, care sunt pe ultimele locuri pe lista, nu vei putea. Pentru ca cinstea e mai importanta pentru tine decat prietenii. Daca ai cuplu pe primele locuri, iar sex pe un loc mai jos, nu o sa te intereseze

asa mult sexul pentru ca ceea ce are valoare pentru tine este poate intimitatea din cuplu.(defineste cat mai bine fiecare cuvant) Repet, toate acestea sunt exemple ca sa te fac sa intelegi cum sa iti interpretezi propria lista de valori. Daca reusesti sa faci o interpretare corecta, vei reusi sa iti anticipezi deciziile si comportamentele in cea mai mare parte. Vei stii care sunt motivatiile tale subconstiente si vei reusi sa iti canalizezi energia spre valorile cu adevarat importante pentru tine. Pe langa asta, vei reusi sa intelegi si sa anticipezi si comportamentele altor oameni, pentru ca stii ca orice decizie a lor se ia pe baza unei filtrari a valorilor. Folosirea valorilor este una dintre tehnicile cele mai rapide si mai interesante de persuasiune, poti convinge pe cineva mult mai usor sa faca ce vrei tu folosind exact nucleul de valori care ia decizia. E o metoda care trebuie folosita cu inteligenta si nu o recomand incepatorilor pentru ca poti sa atingi niste butoane sensibile si sa nu mai stii ce sa faci apoi. Dar pe maestru il face exercitiul! Asa ca incepe sa exersezi. Pe curand, Marius Simion - www.nlpmania.ro Exercitiul de pe blog-ul lui Marius este aici: http://www.motivational.ro/valorile/
Un exercitiu diferit gasesti aici: http://www.motivational.ro/valorile/

S-ar putea să vă placă și