Istoria umanittii merge mna n mna cu necesiatatea sa de a avea un loc unde s se adaposteasc de intemperiile vremii.

Din epoci indeprtate, omul a cutat materiale accesibile care s fie uor de utilizat si care ofere un confort ct mai mare. Tipurile de material utilizate de culturile antice au fost determinate de condiiile de mediu n care se instalaser. Din punct de vedere istoric nu se stie exact momentul aparitiei primei forme de zidarie. Este probabil ca zidaria sa fi fost inventata de catre un nomad, acum vreo 15000 de ani, cand negasind un refugiu natural pentru a se proteja de intemperiile naturii, s-a decis sa aranjeze pietre pentru a face un loc unde sa se adaposteasca. Procesul imediat in dezvoltarea zidariei trebuie sa fi fost utilizarea mortarului de pamant, care permitea nu numai cladirea, favorizand potrivirea sau asezarea la o inaltime mai mare a pietrelor natural iregulate. Acest pas s-a facut, cu siguranta , cand au inceput a se forma primele sate. Exista multe urme de asezari preistorice construite cu pietre zidite cu pamant , incepand din insulele Aran din Irlanda pana in Catal Huyuk, in Anatolia; de aseamenea acelasi sistem constructiv, a fost utilizat in alt loc, dupa aprox. 10000 de ani , de catre incasi in Ollantaytambo, aproape de Cusco, unde se gasesc constructii importante, cu pereti din piatra naturala zidita cu mortar de pamant si acoperisuri din busteni de lemn acoperiti cu un strat gros de paie. Blocul de zidarie facut de om , avand ca materie prima pamant uscat la soare, pentru a inlocui piatra naturala, trebuie sa fi aparut in locuri unde piatra naturala nu putea fi gasita. Relicva cea mai veche s-a gasit in urma unor excavatii arheologice in Jerico, in Orientul Mijlociu. Blocul de zidarie are forma unei paini mari, facuta de mana si uscata la soare avand greutatea de aprox. 15 kg si la unele se observa urmele omului care l-a fabricat. Blocurile de zidarie facute cu mana s-au gasit in diverse forme si nu de fiecare data foarte logice. Forma conica este interesanta, pentru ca se repeta si se gaseste in locuri diferite, fara legatura directa in momente de evolutie similare; aceste blocuri se gasesc in pereti construiti in Mesopotamia, cu o vechime de 7000 de ani, si in zona de coasta in partea de nord a statului Peru; in Huaca Prieta, cu o vechime de 5000 de ani.

Ollantaytambo.Cusco, Peru (sec.XIV).Peretii sunt din piatra si au fost ziditi si apoi tencuiticu mortar de pamant

Blocurile de zidarie din pamant facute cu mana si uscate la soare, la fel ca mortarul de pamant reprezinta dovada artei constructiilor din zidarie de la inceputurile istoriei. In mileniul IV i.Hr , sumerienii, considerati initiatorii civilizatiei si ingineriei, au inventat forma (matrita). Acesta era realizata dintr-un cadru de lemn rustic si elementar. Matrita este un avans substantial pentru constructiile din zidarie, pentru ca permite productia rapida a blocurilor practic egale. Primul templu sumerian a fost construit in orasul Uruk (2900 i.Hr). In excavatiile arheologice efectuate la fata locului s-au descoperit fundatii ale unor cladiri monumentale, un deal artificial si primul zigurat sau turn in trepte, care era un templu sumerian. Acest prim zigurat este construit in intregime din blocuri de zidarie din pamant amestecat cu paie (chirpici), lipite cu straturi de bitum. Urmtorul pas mare a fost arderea caramizii de argila cruda la un foc bun, observandu-se ca se obinea un produs mai dur i mai rezistent dect crmida nears. Apare astfel crmida ars. Nu se cunoate cu exactitate momentul apariiei primului cuptor de ars crmid, dar cunotiinele tehnologice necesare existau o dat cu apariia ceramicii, adic cu 6000 de ani i.H. n Orientul Mijlociu, caracterizat de o clim uscat, doar crmizile pentru construciile importante erau arse. Mesopotamienii au descoperit crmizile cu o fa glazurat i colorat n diferite culori. Glazura era de fapt o sare metalic pe care o ntindeau pe o fa a crmizii si care dupa uscare forma o pelicul strlucitoare i rezistent Pentru constructia din zidarie , caramida era asezata cu mortar de bitum sau smoala, (substanta ambundenta in solul Orientului Mijlociu) la care se adauga nisip. Aceasta tip de zidarie s-a transformat atunci in materialul principal pentru constructiile cele mai importante si a permis inaltimi mai mari pentru zigurate. Ziguratul din orasul Uruk (2125 i.Hr), cu o baza de 62 m x 43m si o inaltime de 21 de m, avea un nucleu de chirpici si o captuseala de 2.4 m grosime, facut din caramizi ceramice lipite cu mortar de bitum, armat cu fibre din trestie de zahar. Aspectul acestor zigurate trebuie sa sa fi fost spectacular. Geneza relateaza istoria unuia din aceste zigurate, cunoscut sub numele de Turnul Babel.[1]

Ziguratul din orasul Uruk 2125 i.Hr In Babilonia caramizile ceramice aveau inscriptii in basorelief care vorbeau despre constructia lucrarii si ii numeau pe autorii ei; la lucrarile mai impunatoare aceste caramizi glazurate, formau in altorelief si in culori, leul, taurul si dragonul care erau in calitate de protectori. La constructiile inalte, unde apareau eforturi mari, mortarul era armat cu fibre de trestie de zahar, fapt ce ii conferea zidariei o rezistenta considerabila la intindere.[1]

Materia prima pentru blocurile de zidarie a fost intotdeauna data de formatiunile si condiile geologice ale locului unde urma a fi utilizata. Caramida ceramica provine din Sumeria pentru ca acolo erau depozite ambundente de argila, dar nu era piatra. In Egipt, pentru lucrarile mari se folosea piatra adusa din munti pe apele fluviului Nil. Din cariere se exploatau calcare, gresii, granit si alabastru; blocurile de piatra erau desprinse cu ajutorul unor pane metalice care erau introduse in niste gauri executate anterior.O data separate, aceste blocuri din piatra erau slefuite cu ajutorul unor bile si ciocane de diorit formand monoliti ce cantareau zeci, uneori mii de tone, ca si cele din nucleele piramidelor sau chiar taiate in forma de stalpi, grinzi si placi, ca in cazul templelor de la Luxor. [1].

Templul Hatshepsut din Luxor Intre anii 2700-700 i.H, apar piramidele egiptene, construite din blocuri de gresie cioplite si asezate cu mare precizie matematica. Forma de piramida este una dintre cele mai stabile forme de constructie, avand centrul de greutate la distanta 2/3 din inaltimea piramidei, masurata de la varf. Cea mai faimoasa piramida a Egiptului antic este Piramida lui Keops (sau Khufu cum il numeau vechii egipteni), fiind una dintre Cele Sapte Minuni Ale Lumii. Piramida a fost construita intre anii 2700-2500 i.H, si se afla situata pe platoul de la Gizeh in Egipt, langa Cairo. A fost cea mai inalta constructie din lume vreme de mai bine de 43 de secole, pana in 1889 cand a fost construit Turnul Eiffel. Prima data a fost mentionata de catre istoricul grec Herodot, care a vizitat Egiptul in anul 450 i.Hr, intr-o carte de istorie scrisa de el. Este cunoscuta sub numele de Marea Piramida, si a fost constuita din 2.300.000 de blocuri de piatra, fiecare bloc avand in medie o greutate de 2.5 tone. Are o inlatime de 137 de metri (in timp a pierdut 9 metri in inaltime) iar baza este in forma de patrat cu latura de 230 de metri. Ungiul de inclinare a laturilor este de 51 de grade si 51 de minute. Fiecare colt al bazei indica cate un punct cardinal. Pe latura dinspre nord se afla intrarea. Peretii camerei mortuare a faraonului sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost asa de bine imbinate incat nu intra printre ele nici o carte de joc. [5]

Piramida lui Keops (Marea Piramida) La piramida lui Keops s-au folosit lianti pe baza de ipsos-var cu urmatoarea compozitie: - 81.5% sulfat de calciu (ipsos) si 9.47% carbonat de calciu (var), iar restul argila si carbonat de magneziu la zidariile interioare. - 82.5% ipsos si 9.8% var, iar restul diverse materiale - la exterior [4] Grecia adopta o arhitectura de lux, desi nu avea cariere bogate precum Egiptul, in schimb avea cele mai bune marmure pentru a o realiza. Perioada constructiilor monumentale grecesti este cel mai bine reprezentata de ansamblul arhitectural de pe muntele Acropele. Cea mai reprezentativa constructie din acest ansamblu este Parthenonul, capodopera a arhitecturii antice, construit intre anii 450-400 i.H.[3]. Este un lucru bine cunoscut fapul c, in cldirea Parthenonului nu exist linii drepte, aparena sa simetrie fiind creat prin variaia foarte mic a grosimii coloanelor i a treptelor sale. Construcia a fost proiectat folosindu-se n mod repetat proporia 9:4, inclusiv n cazul spaiilor dintre coloane raportate la limea unei singure coloane, dar i la limea ntregii cldiri n raport cu nimea ei. Iniial, piesa cental a construciei o constituia o statuie aurit, nalt de 12 metri, a zeiei Athena. Cladirea a fost realizat cu marmur de Pentelic. Achiile de fier din interiorul marmurei dau cldirii minunata strlucire cald i aurie pe care aceasta o capt n lumina asfinitului.

Parthenonul, Atena, Grecia Constructiile de pe Acropole s-au executat din piatra cioplita , provenind din carierele de piatra de calcar si marmura alba din vecinatatea Atenei. Dupa cioplirea si scluptarea pietrelor, acestea erau prinse cu piese metalice, respectiv cu plumb topit care era turnat in lacasuri speciale. Suprafetele de contact dintre pietre erau bine prelucrate si slefuite, rezultand astfel o asezare intima intre fetele de legatura, asigurand o repartitie pe intreaga suprafata de contact a eforturilor. La Parthenon, aceste piese de legatura se pot observa cu ochiul liber pe frontonul principal, la nivelul firizelor, iar in preajma drumului de urcare catre Acropole se pot observa boltari de coloane, avand pe suprafetele de contact lacasuri sapate spre un orificiu central, in care se turna plumbul topit. Acesata tehnica de prindere cu piese de legatura metalice s-a practicat si la operatiile de restaurare de pe Acropole.[3] Grecii foloseau un mortar din var cu ados de praf de marmura pentru reparatii, finisaje si tencuieli sub fresce. In sec.2 i.H. grecii intoduc o tehnica noua de zidire numita emplekton, care era de fapt o zidarie umpluta. Intre doua camasuieli de zidarie de piatra se asezau bucati de piatra bruta si mortar de var.[2]