Sunteți pe pagina 1din 8

5 tehnologii antice incredibile, care ne

stârnesc și azi uimirea


Descoperirile arheologice din ultimele decenii întăresc ideea că oamenii din
Antichitate erau mult mai dezvoltați decât suntem tentați să credem. Astăzi, aceste
tehnologii antice îi surprind până și pe cei mai pricepuți ingineri.
Arheologii au găsit mai multe obiecte care atestă că grecii, romanii și alte civilizații
antice se foloseau din plin de tehnologie pentru a-și face viața mai ușoară. Este
posibil să nu aflăm niciodată de unde aveau aceste cunoștințe și cum a fost posibilă
dezvoltarea unor asemenea dispozitive.
În acest articol îți prezentăm cinci tehnologii antice incredibile, care arată că lumea
strămoșilor noștri ascunde încă multe secrete.

1. Persanii și cele mai vechi frigidere ale omenirii

Un yachkhal din provincia Yazd (stânga) și interiorul unei structure


de depozitat gheața. Foto: Pinterest

Inginerii persani au fost stăpânii unor așa-zise tehnologii antice incredibile: încă din anul
400 î.e.n. știau cum să păstreze gheața în deșert, pe timp de vară.
În timpul iernii, aduceau gheață din munții aflați în apropiere. Gheața era depozitată în
puțuri create în mijlocul deșertului. Aceste puțuri, cunoscute ca yakhchal, sunt unele
dintre cele mai vechi frigidere ale omenirii.
Puțurile mai erau folosite și pentru a păstra mâncarea la rece, fără să se altereze, în timpul
verilor fierbinți. Aceste structuri arată ca niște domuri mari, circulare, făcute din cărămizi
de lut. Unele dintre ele ating înălțimea de 18 metri.

Pagină 1 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
Foto: Pinterest

Sub dom se află un spațiu mare, săpat în pământ, care conține o zonă pentru depozitare.
Spațiul subteran avea un volum de aproximativ 500 de metri cubi.
Domul era conectat la un qanat, adică la un sistem de ventilație care avea capacitatea să
scadă temperatura până la punctul de îngheț pe timpul verii.
În unele cazuri, pereții domului aveau grosimea de doi metri. Mai mult, erau făcuți dintr-
un mortar special, din nisip, lut, albușuri de ou, var nestins, păr de capră și cenușă, toate
amestecate în proporțiile potrivite.
Zidurile erau rezistente la transferul de căldură. Astfel, interiorul rămânea rece. De
asemenea, zidurile erau aproape impenetrabile, ceea ce însemna că gheața și mâncarea
puteau fi depozitate în siguranță.
Totuși, ce se întâmpla atunci când gheața începea să se topească? Pentru astfel de
circumstanțe, structura era prevăzută cu un șanț, astfel încât apa să fie captată și înghețată
din nou, în timpul nopților friguroase din deșert.
Întreaga structură era surprinzător de bine gândită, în pofida faptului că aparținea
Antichității.

2. Tehnologii antice incredibile – Șurubul lui Arhimede


Șurubul lui Arhimede este una dintre cele mai larg folosite tehnologii antice incredibile. În
vremuri străvechi, dispozitivul era folosit în mare parte pentru irigații.
Mașinăria era formată dintr-un șurub plasat într-o țeavă goală pe dinăuntru. La început,
șurubul era operat manual, însă mai târziu grecii au folosit energia eoliană (palete
acționate de vânt) pentru a-l pune în mișcare.
Pagină 2 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
Foto: Pinterest

Tehnologia există și astăzi, fiind operată cu ajutorul motoarelor. Pe măsură ce șurubul


începe să se răsucească, capătul inferior al dispozitivului ridică apa.

Tehnologia inventată de greci este folosită și în zilele noastre. Foto: Pinterest

Apoi, apa este împinsă spre vârful șurubului cu ajutorul elicoidului, până când iese prin
capătul superior al dispozitivului.

Pagină 3 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
3. Hipogeul Hal Saflieni - O altă minune a ingineriei

Foto: Pinterest

Hal Saflieni, construit în Malta, are niște proprietăți acustice extraordinare. Această
structură amplifică vocile, iar anumite frecvențe rezonează suficient de tare pentru a fi
simțite în tot corpul.
Hipogeul Hal Saflieni este o cameră funerară subterană veche de 6.000 de ani, situată pe
insula mediteraneană Malta. Arheologii cred că această structură a fost construită de
locuitorii din Malta și Gozo în jurul anului 4.000 î.e.n.
Era folosită „în scopul desfășurării unor ritualuri religioase” (explicația standard care, în
realitate, nu clarifică nimic), fiind alcătuită dintr-o rețea mare de firide și coridoare.

Pagină 4 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
Celebra cameră acustică de la Hal Saflieni. Foto: Pinterest

Însă ceea ce îi atrage pe experți în acest loc sunt proprietățile acustice uimitoare ale
acestei camere subterane. Printre atâtea camere și coridoare, se află o încăpere specială,
săpată în piatră de calcar.
Aceasta este camera cu proprietăți acustice unice. Este cunoscută drept „Camera
Oracolului” și orice sunet produs în această cameră este amplificat de sute de ori.
De asemenea, sunetele produse în această cameră pot fi auzite în întreaga structură.
Potrivit lui William Arthur Griffiths, autor al lucrării „Malta și templele ei preistorice
descoperite recent”, datorită acestor proprietăți acustice, spusele oracolului rezonau în
întreaga structură, cu o forță înspăimântătoare.
În anumite locuri din Hipogeu, sunetele cu anumite frecvențe sau înălțimi vibrează în oase
și țesuturi la fel cum vibrează în timpan.
„Simți ceva care vine din altă lume, o senzație pe care nu o poți defini și ești pur și simplu
transfigurat”, afirmă Richard Storm, critic de artă și arhitectură.
Oamenii de știință încă încearcă să afle dacă structura subterană a fost construită în mod
intenționat pentru a produce astfel de minunății acustice sau dacă este vorba de un
fenomen accidental.
Însă, dacă proprietățile acustice au fost obținute cu intenție, înseamnă că inginerii antici
din Malta știau ceva ce oamenii de știință moderni încă nu au descoperit.
Astăzi, Hipogeul poate fi văzut de orice turist, dar, datorită popularității locului, este
neapărat necesară programarea vizitei.

Pagină 5 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
4. Betonul roman, cel mai rezistent din toate timpurile

O construcție romană din beton, situată în Roma. Foto: Pinterest

Când vine vorba de tehnologii antice incredibile, betonul roman trebuie menționat
neapărat. Betonul folosit de romani acum 2.000 de ani este mult mai bun decât cel din
ziua de astăzi; este ecologic și mai durabil.
Experții din ziua de azi sunt fascinați de longevitatea construcțiilor din beton ale
romanilor. Sunt structuri antice din ciment care au o vechime mai mare de 2.000 de ani și
încă rezistă.
Chiar și după ce au fost spălate de mare pentru o perioadă atât de lungă de timp,
structurile din porturile romane nu dau semne de eroziune. Cu totul altfel stau lucrurile cu
unele structuri de ciment moderne, care cedează după câteva decenii.
În cele din urmă, cercetătorii, conduși de geologul Marie Jackson, de la Universitatea din
Utah, au reușit să studieze procesele chimice implicate în fabricarea betonului folosit de
romanii antici.
Au descoperit că acesta are o serie de proprietăți uimitoare. Betonul romanilor este mai
durabil decât cimentul modern și devine din ce în ce mai rezistent odată cu trecerea
timpului.
Cercetătorii au studiat structura materialului și au reușit să descopere cu precizie
procesul prin care cimentul se solidifică în timp. De obicei, betonul modern este un
amestec de nisip de siliciu, calcar, lut, cretă și alte ingrediente, care sunt topite împreună
la temperaturi mari.
Produsul final este inert, astfel încât să nu se petreacă nicio reacție chimică care să aibă
drept rezultat eroziunea. Acesta este motivul pentru care betonul nu durează la fel de
mult ca pietrele naturale.

Pagină 6 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
Betonul arată impecabil, deși au trecut milenii de la fabricarea lui. Foto: Pinterest

Pe de altă parte, betonul romanilor antici era creat din cenușă vulcanică, apă de mare și
calcar. Romanii profitau de reacțiile chimice pe care se poate să le fi observat la stâncile
din tuf vulcanic, care sunt depuneri de cenușă vulcanică cimentate în mod natural.
Cu cenușa vulcanică, romanii amestecau piatră vulcanică, ceea ce ducea la apariția unor
reacții care făceau betonul mai rezistent.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că în compoziția betonului se găsea din
abundență un mineral foarte rar, cunoscut ca tobermorit de aluminiu și un mineral
înrudit, numit filipsită.
De ținut minte este faptul că aceste minerale nu au fost adăugate, ci s-au format în ciment
în urma reacțiilor chimice naturale.
„Romanii au creat un beton tare ca stânca, ce beneficiază de pe urma schimburilor chimice
cu apa de mare”, a spus Jackson.
Aceasta este, într-adevăr, una dintre cele mai cunoscute tehnologii antice incredibile.

5. Secretul oțelului de Damasc


Oțelul de Damasc, folosit pentru a face arme, are o reputație impecabilă chiar și în ziua de
azi, datorită durității și rezistenței sale. Se știa că lamele din oțel de Damasc pot tăia țeava
unei puști sau firele de păr lăsate să cadă pe ele.
Oțelul de Damasc este un material legendar, care era larg folosit de războinicii din trecut,
inclusiv de cruciați.

Pagină 7 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea
Foto: Pinterest

Caracteristicile remarcabile ale acestui oțel legendar au devenit celebre atunci când primii
cruciați au sosit în Orientul Mijlociu, la începutul secolului al XI-lea.
Oamenii erau uimiți de proprietățile unice ale acestor lame. Se spune că săbiile făcute din
acest material aveau capacitatea de a despica o pană care plutea în aer.
Mai mult, aceste săbii își păstrau tăișurile ascuțite chiar după mai multe bătălii. Săbiile
puteau fi recunoscute ușor după tiparul caracteristic, asemănător valurilor, de pe lamele
lor.

Foto: Pinterest
Armurierii care fabricau săbii, scuturi și armuri din oțel de Damasc au păstrat secretă
metoda lor de-a lungul secolelor. Însă, odată cu apariția armelor de foc, secretul s-a
pierdut.
Câteva secole mai târziu, oamenii au încercat în van să creeze oțel de Damasc printr-un
proces de inginerie inversă. Este ironic că, într-o epocă în care mașinile merg singure, nu
suntem capabili să descoperim secretul acestor tehnologii antice ieșite din comun.

Pagină 8 din 8 fa
5 tehnologii antice incredibile, care ne stârnesc și azi uimirea

S-ar putea să vă placă și