Fiziologie celulara

CURS 3
 Canale ionice
Proteinele membranare au următoarele functii majore
legate de medierea semnalizării celulare:
- pori pentru apă,
- canale ionice (receptor-dependente, voltaj-dependente,
sau operate în alte moduri),
- transportori (translocatori moleculari),
- receptori membranari (cuplati cu proteine G tirozin-
kinazici, pentru patogeni, etc.),
- molecule de adeziune celulară si antigene de suprafată,
- receptori pentru exo/endocitoză
 Canale pentru apa
- Se mai numesc aquaporine.
- Sunt proteine membranare integrale, ce mai pot
transporta si alti solviti fără sarcină electrică
(glicerolul, amoniacul / ureea).
- Porii pentru apă sunt complet impermeabili pentru
orice specie moleculară încărcată electric.
- Aspectul general al unui astfel de canal este de
„clepsidră”.
- Aquaporinele formează tetrameri, fiecare monomer
actionând ca un canal de apă.
 Canale ionice membranare
- Sunt căi transmembranare preferentiale pentru
substante hidrofile, de nivel intermediar între pori si
transportori în ce priveste rata de transfer si
selectivitatea.
- Functia de canal ionic este asigurată de ansambluri
oligomerice de proteine transmembranare (intrinseci).
- Transportul prin canale este strict pasiv, conform
gradientelor electro-chimice (doar unii transportori,
care sunt sisteme complet diferite ca mecanism de
functionare fată de canale, pot realiza fenomene de
transport activ).
- Fluxul de particule prin canale este foarte rapid,
comparativ cu cel asigurat de transportori (nu necesită
un ciclu de modificări conformationale pentru
transferul unui ion / molecule).
- Canalele ionice pot fi:

• selective, specializate pentru o singură specie ionică,

• mai putin selective (după semnul sarcinii electrice a

ionilor permeanti → canale cationice sau anionice
neselective).
Canale ionice asemănătoare cu cele din plasmalemă se
găsesc si în membranele intracelulare (reticulul
endoplasmic, etc.).
- Ionii pot trece prin canalele ionice datorită prezentei
filtrului de selectivitate.
- Canalele ionice prezintă mecanisme de control al
fluxului de particule → sunt „dependente” /
„operate” de anumiti factori:
• potentialul electric transmembranar (voltaj-
dependente),
• complexe ligand - receptor (receptor-operate, activate
de liganzi), etc.
- Canalul ionic prezintă fluctuatii conformationale
spontane sau induse, extrem de rapide, între starea
“închis” (inactiv) si starea “deschis” (activ).
- Factorii “operatori” influentează anumiti parametri
legati de aceste transformări de stare:
• probabilitatea de producere a transformării
• durata de mentinere a stării activate.
 Ionoforii
- Ionoforii sunt transportori exogeni (artificiali) care
măresc permeabilitatea membranară pentru anumiti
ioni.
Exemple:
Valinomicina este ionofor de potasiu,
Gramicidina este ionofor de sodiu,
A23187 este ionofor de calciu.
- Au afinitate mare pentru anumiti ioni
- Functionează ca o navetă transmembranară
- Se pot asocia în vederea realizării unor adevărate punti
hidrofile transmembranare facilitând difuzia
substantei.
 Canale voltaj-dependente
Sunt responsabile de variatiile de potential
transmembranar si de aparitia potentialului de actiune.
In mod aparent canalele voltaj-dependente au două
functii principale:
- producerea potentialelor de actiune în celulele
excitabile (canalele voltaj-dependente de Na+ si K+)
- transformarea semnalului electric în semnal chimic
(canalele de calciu), când calciul va fi folosit ca
mesager secund (secretie, contractie musculară, etc.).
 Din punct de vedere functional un canal voltaj-dependent este
alcătuit din:
- porul de conductie (ce prezintă un filtru de selectivitate)
- domeniile care sesisează modificarea potentialului membranar
(senzor de voltaj).
Probabilitatea ca un canal ionic voltaj-dependent să fie deschis
/ închis depinde de valoarea efectivă a potentialului
membranar în micro-aria membranară respectivă.
Canalele care sunt deschise prin depolarizare functionează pe
baza unui senzor care asigură fenomenul de operare a „portii”
(gating).
Amplitudinea curentului ionic printr-un singur canal (curent
unitar) → tehnici electrofiziologice avansate (patch-clamp).
Familiile de canale voltaj-dependente
Canalele de sodiu voltaj-dependente: 9 membri, implicate în
declansarea PA (în celulele „electric excitabile”),
Canale de calciu voltaj-dependente
Canale de potasiu voltaj-dependente
Canale TRP (Transient Receptor Potential): 28 de membri, cu
activare dependentă de voltaj, tensionare mecanică, stare
redox, osmolaritate, pH.
Canale protonice voltaj-dependente: se deschid la depolarizare,
numai în conditiile în care gradientul electrochimic este
îndreptat către exterior, în asa fel încât să permită eliminarea
protonilor din citoplasmă (fagocite).
 Canale ionice dependente de liganzi
intracelulari
Exemplu canale de potasiu, care sunt dependente de
concentratiile unor substante intracelulare.
Canalele de K+ dependente de Ca++ (KCa)
asemanatoare cu canalele K voltaj-dependente →
cresterea Ca submembranar activează KCa.
Canalele ionice dependente de nucleotidele ciclice →
cuplarea AMPc sau GMPc pe receptorul citoplasmic
deschide porul, care este permeabil pentru Na+ si
Ca++.
 Canale ionice dependente de liganzi
extracelulari
Canalele dependente de substante chimice prezintă pe
partea extracelulară formatiuni receptoare unde se
cuplează liganzi:
- se modifică permeabilitatea canalului
- are loc un influx ionic în celulă→ declansarea
depolarizarii.
- se intalnesc la transmiterea excitatiei de la o celulă
nervoasă la alta / de la celulele nervoase la efectorii
musculari sau glandulari = neuromediatori.
- Eliberarea lor → la nivelul membranei post-sinaptice.
 Canale ionice cu alte tipuri de
dependenta
Canalele de potasiu cu rectificare:
- sunt canale ce permit influxul de potasiu, dar nu permit
efluxul.
- scopul este de a rectifica continutul de potasiu după un eflux
rapid, de tip potential de actiune.
- sunt implicate în: activitatea de pacemaker a inimii, eliberarea
de insulină din celulele β-insulare pancreatice etc.
Canalele de potasiu cu curgere lentă (leaky)
- asigură fenomene de rectificare.
Canalele de potasiu deschise de cuante de lumină.
Canalele cationice mecanosensibile se deschid sub influenta
tensionării, presiunii, stresului de forfecare, deplasare, vibratii.
 Pompe ionice
- Pot transporta ioni si alti solviti împotriva gradientilor
de concentratie.
- Energia pentru această activitate este sub formă de
ATP (hidroliza ATP-ului are loc când se cuplează ionii
necesari pentru transport).
- Există trei clase de pompe ionice:
• care transportă exclusiv ioni; clasele P, F si V
• care transportă molecule mici; o superfamilie numită
ABC (ATP-Binding Cassette)
 Pompe din clasa P:
- pompa H+ (membranele bacteriilor si fungilor)
- pompa Na+/K+ (membranele celulare ale eucariotelor )
- pompa K+/H+ (membrana celulelor mucoasei gastrice)
- pompele de Ca2+ (plasmalema si membrana reticulară a
celulelor eucariote).

Pompa de calciu este prezentă sub două forme majore:

- una în plasmalemă (Plasma Membrane Calcium ATP-ase; PMCA)
- membrana reticulului endoplasmic (Sarcoplasmic / Endoplasmic
Reticulum Calcium ATP-ase; SERCA).
 Potentialul membranar

Diferentele de concentratie ionică dintre mediul intra-

celular si cel extra-celular sunt determinate de
existenta unor anioni nedifuzibili în citosol si
determină la rândul lor o diferentă de potential electric
între interiorul si exteriorul celulei.
 Echilibrul Donnan
Membranele ideale sunt permeabile pentru apă si
impermeabile pentru substantele solvite.
Membrana celulară izolată este:
- permeabilă pentru apă, electroliti, cristaloizi si
- impermeabilă pentru macromolecule → “sită
moleculară”.
“Echilibrul Donnan” : în cazul în care în unul din
compartimentele separate de o membrană cu
permeabilitate selectivă se găseste un macroanion
nedifuzibil, echilibrul dinamic rezultat se
caracterizează prin distributia asimetrică a ionilor liberi
difuzibili.
Astfel la echilibru starea de neutralitate este
reprezentată prin ecuatiile:
K+a = Cla si K+b = Clb+ Mb,
iar produsul ionilor difuzibili dintr-un compartiment
este egal cu produsul ionilor difuzibili din cel de-al
doilea compartiment:
K+a x Cla= K+b x Clb

Efectul Gibbs-Donnan este rezultatul permeabilitătii

particulare a membranei, dar la acesta se adaugă în
cazul membranei celulare variatiile de permeabilitate
datorate activitătii canalelor ionice, precum si
mecanismele de transport activ.
Potentialul membranar de repaus (PR)
Permeabilitatea selectivă a plasmalemei determină distributia
asimetrică a ionilor de o parte si de alta a acesteia.
Pentru orice ion difuzibil se defineste potentialul de echilibru
conform legii Nernst:
E=±61log(c1/c2),
c1 si c2 = concentratiile ionului respectiv în cele două
compartimente;
Conform ecuatiei Goldman-Hodgkin-Katz; PR este
determinat de distributia si coeficientii de permeabilitate
membranară pentru trei ioni majori: Na+, K+, Cl-, la care
putem adăuga calciul si contributia unor canale cationice
neselective.
Permeabilitatea pentru potasiu fiind mai importantă,
PR este apropiat de valoarea potentialului de echilibru
pentru K.

PR de repaus variază de la o celulă la alta, în functie de

permeabilitatea membranei.

Pentru mentinerea potentialului de repaus este

necesară pomparea permanentă a ionilor, pentru a
asigura mentinerea gradientelor de concentratie →
ATP-ază membranară (pompă de sodiu).

In absenta transportului activ s-ar produce în timp

pierderea de K si acumularea de Na.
Pentru fiecare ciclu conformational pompa de Na+-
K+ expulzează 3 Na+ si introduce doar 2 K+, fiind
deci electrogenă; adică are un efect hiperpolarizant.
Activitatea pompei fiind dependentă de concentratia
Na intracelular, pompa va participa la fenomenul de
repolarizare din cadrul potentialului de actiune.
Hiperpolarizare = cresterea diferentei de potential
electric transmembranar.
Depolarizare = reducerea diferentei de potential
electric transmembranar.
Depolarizarea locală = un influx net de sarcini
pozitive (propagare pe o mică arie, scăzând în
amplitudine cu distanta).
 Potentialul de actiune (PA)
PA = depolarizarea tranzitorie care se propagă
nedecremential la distantă.
 Canalele ionice implicate au o dependentă de voltaj a
probabilitătii de deschidere relativ abruptă, ceea ce
imprimă caracteristica de fenomen cu prag a
fenomenului (legea “tot sau nimic”).
 Propagarea PA în membrana celulară se realizează prin
autoregenerare, pe baza difuziunii sarcinilor pe cele
două fete ale membranei.
 Fiziologic PA apare prin sumatie temporală a efectelor
depolarizante si hiperpolarizante ale diferitilor curenti
ionici.
Curentii ionici depolarizanti pot fi determinati de:
- mediatori chimici (transmitere sinaptica)
- efecte hormonale sau paracrine
- agenti fizici (celule receptoare)→potential de receptor
- activarea canalelor ionice prin deformare mecanică.
 Potential de actiune de tip neuronal
In fibra musculară scheletică si în fibrele nervoase cu
diametru mare potentialul de actiune are anumite
caractere.
- depolarizarea este abruptă, cu durată de ~0,2 ms, cu
depăsirea izopotentialului (overshoot),
- urmată imediat de repolarizare (spike-potential).
- depolarizarea se produce ca urmare a unui influx
masiv de Na prin canale voltaj-dependente rapide
- repolarizarea se produce ca urmare a efluxului de K
prin canale voltaj-dependente ceva mai lente, în
conditiile inactivării canalelor de Na.
- durata este de 2-3 ms.
 Fazele potentialului de actiune
1- Potential de repaus - nu există curent net – curent de scurgere de K+ si
curent de extruzie de Na+
2. Stimulare – cresterea conductantei locale pentru Na+ – mecanică,
electrică, termică
- curenti locali – potentiale locale
- stingere, dacă sunt sub prag
3. Faza de depolarizare – deschiderea canalelor de Na+ voltaj-dependente
– feedback-pozitiv – inversarea polarizării membranare
4. Peak-ul aproximativ +30 mV canalele de Na+ voltaj-dependente se
inactivează
- Canalele de K+ voltaj dependente se deschid
5 – Faza de repolarizare – eflux masiv de K+ – repolarizare rapidă
6. Postpotenţialul negativ – canalele de K+ de rectificare tardivă pierd K+
chiar si după ce membrana s-a repolarizat complet
Transmiterea PA
- depolarizarea se face de-a lungul întregii membrane
celulare
- toată celula este depolarizată
- dacă nu există jonctiuni “gap”, care să transmită PA,
acesta se opreste la nivelul celulei initiale
- fiecare celulă trebuie stimulată individual
- depolarizarea propagată este responsabilă pentru legea
“tot sau nimic”
- viteza PA depinde de grosimea axonilor (10-100 m/s)
- motivul principal este că rezistenta axială este cu atât
mai scăzută cu cât diametrele sunt mai mari
 Transmitere sinaptica

Sinapsele chimice sunt structuri specializate ce asigură

transmiterea de mesaje între celule învecinate.

Ele permit difuzia ionilor de la o celulă la cealaltă,

asigurând astfel direct propagarea potentialului de
actiune.
 Organizarea functionala a sinapsei
Sinapsa “chimică” presupune:
- existenta unui mediator chimic pentru semnalizarea
intercelulară,
- mediatorul este eliberat în spatiul sinaptic din teritoriul
presinaptic si
- mediatorul actioneaza asupra unor receptori specifici
prezenti în membrana postsinaptică.

Componenta presinaptică este întotdeauna terminatia

unei prelungiri neuronale de tip axonic.
 Dacă celula receptoare este
- un neuron → sinapsa este neuro-neuronală
- alt tip celular → sinapsa este neuro-efectoare.
Etapele transmiterii sinaptice:
- mediatorul sinaptic (neuromediator) este sintetizat la
nivelul butonului terminal.
- eliberarea mediatorului în spatiul sinaptic se produce
prin exocitoză.
- mediatorul eliberat în spatiul sinaptic poate fi:
=>recaptat la nivel presinaptic,
=>inactivat enzimatic,
=>difuza extrasinaptic.
- moleculele vor actiona la nivelul membranei
postsinaptice
- cuplarea cu receptori membranari specifici determină
un răspuns excitator / inhibitor.
- depolarizarea este de obicei rezultatul unui influx de
Na si / sau Ca, iar hiperpolarizarea poate fi
determinată de eflux de K / influx de Cl.
- transmiterea sinaptică presupune o întârziere
(determinată de difuzia mediatorului).
 Placa motorie
Se mai numeste: sinapsa neuromusculară; placa
motorie; jonctiunea neuromusculară
Jonctiunea neuromusculară este o sinapsă cu
transmitere chimică, cu cele trei componente descrise:
- segmentul presinaptic,
- spatiul sinaptic,
- membrana postsinaptică.
Componenta presinaptică a sinapsei neuromusculare
este reprezentat de arborizatia terminală a axonului
motoneuronului α.
- Membrana postsinaptică reprezintă o portiune
diferentiată din sarcolema fibrei musculare juxtapusă
membranei presinaptice în care se găsesc numerosi
receptori colinergici de tip nicotinic, ce contin fiecare
câte un canal de sodiu.
- Intre segmentul pre si postsinaptic se interpune un
spatiu de ~ 100 μm (spatiul sinaptic), în care se găsesc
molecule de acetilcolinesterază.
- Ansamblul format din membrana presinaptică, spatiul
sinaptic si membrana postsinaptică = "placă motorie"
sau sinapsă neuromusculară.
-Mediatorul chimic al jonctiunii neuromusculare este
acetilcolina:
=> este transportată până la nivelul terminatiei axonice
=> este repartizată în anumite compartimente (liber
disponibil si de depozit)
=> ajunge la nivelul membranei postsinaptice, unde se
leagă reversibil de receptorii colinergici.
=> creste permeabilitatea sarcolemei pentru Na.

-Inactivarea acetilcolinei:
=> acetilcolinesteraza → colină si acetat → inactivare
 Viteza de conducere nervoasa
- Impulsul nervos se deplaseaza de-a lungul neuronului cu 10-100 cm/sec (insuficient
pentru timpii de reactie)
- Vertebratele superioare au celule gliale specializate, numite celule Schwann în sistemul
nervos periferic si oligodendrocite în SNC, care secretă straturi concentrice dintr-o
substanţă lipidică, numită mielină, în jurul axonului.
- Stratul de mielină este discontinuu, prezentând strangulaţiile Ranvier, unde se poate
forma potenţial de acţiune
- Viteza în fibrele mielinizate depinde de grosimea axonului si grosimea tecii de mielină –
10-100 m/sec
Tipuri de axoni
Tip de fibre Inervatie Diametru extern Viteză de
(mm) conducere
(m/s)

A a sau I A Fibre motorii 12-20 70-120

A b sau I B Fibre senzoriale 10-15 60-80

II Fibre senzoriale 5-15 30-80

proprioceptive

Ag Fibre motorii intrafusale 3-8 15-40

A d sau III Tactile, temperatură, durere 3-8 10-30

B SNV autonom 1-3 5-15

C sau IV Durere, temperatură, olfactie 0,2-1,5 0,5-2,5

(amielinice)
 Electronervograma
Reprezintă un grup aproape sincron de potentiale de actiune neuronale
măsurat la capătul unui nerv
 Motor
 Senzitiv
 Mixt
Se obtine prin stimularea nervului si arată ca un potential de actiune cu mai
multe pic-uri