PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI JUDICIARE

Curs 1
 Fenomenul infracţional – complex - poate fi explicat şi
cu ajutorul psihologiei judiciare
 Factorul determinant al comportamentului infracţional
natură subiectivă - se manifestă într-un context social,
economic, cultural
 Psihologia judiciară cercetează comportamentul sub
toate aspectele, deschide largi perspective explicaţiei
ştiinţifice a mecanismelor şi factorilor cu rol favorizant
 Programele de prevenire
 Diagnosticul profilului psihocomportamental al
infractorului
 Evidenţiază cauzele care au generat
comportamentul
 PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI
JUDICIARE
 factorii determinanţi ai comportamentului infracţional;
 mecanismele psihologice şi psihosociale implicate în activitatea
infracţională;
 particularităţile psihologice ale personalităţii infracţionale;
 mecanismele psihologice implicate în fenomenul recidivării activităţii
infracţionale;
 psihologia victimei;
 psihologia mărturiei judiciare;
 modalităţile de prevenire a infracţionalităţii;
 structura şi mecanismele psihologice ale comportamentului simulat;
 explicarea conduitelor dizarmonice întâlnite în practica judiciară;
 dimensiunile psihologice şi psihosociale ale privării de libertate;
 mass-media şi infracţionalitatea;
 implicaţiile psihologice ale terorismului contemporan
 Psihologia judiciară ca ştiinţă şi practică, se adresează tuturor
categoriilor de specialişti care într-un fel sau altul participă la
înfăptuirea actului de justiţie şi ale căror decizii au influenţă
asupra vieţii celor aflaţi sub incidenţa legii.
 o îmbinare între psihologia generală şi psihologia socială -
aplicată la domeniul infracţionalităţii
 Obiectul psihologiei judiciare - studiul şi analiza complexă a
comportamentelor umane implicate în procesul judiciar (omul
într-o ipostază specială)
 Psihologia socială studiază fenomenele şi faptele
psihosociale individuale, de grup, colective, care iau
naştere din comunicarea şi interacţiunea dintre oameni în
toate activităţile lor sociale şi se manifestă în concepţii,
motivaţii, atitudini, convingeri, opinii, comportamente,
mentalităţi, tradiţii, stări de spirit, sentimente
Metodele psihologiei judiciare
 Observaţia
 Experimentul
 ancheta psihosocială
 ancheta judiciară ca metode specifice (pe bază de
chestionar şi interviu)
 metoda biografică
 metoda analizei produselor activităţii
 sondajul de opinie etc.
Utilitatea psihologiei judiciare
 elaborarea unei metodologii specifice de investigare-cercetare a
realităţii psihice din domeniul judiciar şi evidenţierea legităţilor
 fenomenelor psihice specifice acestui domeniu;
 oferirea agenţilor specializaţi din domeniul judiciar a unor
date, informaţii pertinente şi utile cu privire la realitatea psihică
din sistemul judiciar, în vederea stabilirii adevărului;
 elaborarea unor programe psiho-sociale de prevenire a
infracţiunilor şi recidivelor;
 elaborarea unor strategii de terapie educaţională a infractorilor;
 elaborarea unor programe recuperative de reintegrare socio-
profesională a infractorilor;
 acordarea de asistenţă psihologică, materializată în expertizele
de specialitate oferite atât organelor judiciare, cât şi
infractorilor
 COMPORTAMENTUL
 Comportamentul = reacţia globală a unei persoane
într-o împrejurare dată
 Comportamentul normal = gradul în care aceasta
reuşeşte să ofere un răspuns semnificativ unei
situaţii date.
 Comportament infracţional este utilizată sub mai
multe forme:
 Deviant - abaterile de la normele sociale în general
 Delincvent (infracţional) - abaterile şi încălcările
normelor juridice penale
 Aberant - aspectele medico-legale, psihiatrice sau
psihopatologice.
 Comportamentele deviante, în marea lor majoritate
se învaţă prin imitaţie
 Imitaţia este selectivă şi ierarhică - imităm doar ceea
ce ne atrage, impresionează şi fascinează de multe ori
chiar în pofida nonvalorii sociale evidente pe care
respectivul model o reprezintă.
 DEVIANŢA SOCIALĂ ŞI DELINCVENŢA
Devianţa = nonconformitatea, încălcarea normelor şi
regulilor sociale. Aceasta are o
 sferă mult mai largă decât criminalitatea,
infracţionalitatea sau delincvenţa (denumită şi
“devianţă penală”), deoarece include nu numai
încălcările legii penale, ci toate deviaţiile de la
comportamentul socialmente acceptat şi dezirabil
(Rădulescu, 1994).
Comportamentul deviant = comportament “atipic”,
care se îndepărtează sensibil de la poziţia standard
(medie) şi depăşeşte normele şi valorile acceptate şi
recunoscute în cadrul unui sistem social.
 În unele situaţii devianţa facilitează funcţionarea
societăţii. Cei din afara rândurilor îi determină pe cei din
“coloană” să fie mai uniţi.
 În ansamblul formelor de devianţă socială se include şi
delincvenţa (infracţionalitatea sau criminalitatea) -
afectează cele mai importante valori şi relaţii sociale
protejate de normele juridice cu caracter penal.
delincvenţa = ansamblul actelor şi faptelor care, încălcând
regulile juridice penale,impun adoptarea unor sancţiuni
negative, organizate, din partea agenţilor specializaţi ai
controlului social (poliţie, justiţie etc.).
 Infracţiunea ( d.p.d.v. psihologic) = o manifestare
comportamentală deviantă, ce constă în încălcarea
unor norme codificate de către societate,
manifestare cu conţinut antisocial, faţă de care se iau
anumite atitudini, prin aplicarea de sancţiuni penale
(Popescu-Neveanu, 1978).