2017-2018 Istoric • România se afla în top zece consumatori de vin la nivel mondial cu 22-24 de litri pe cap de locuitor, reprezentând doar jumătate faţa de consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la 50 de litri/locuitor. • De asemenea, România ocupă locul cinci în ierarhia ţărilor viticole europene, cu o suprafaţă totală cultivată cu viţă de vie pe rod de 183.400 hectare în 2010. • Loc pe această piaţă mai este, spun specialiştii din domeniu. Românii încep să prindă gustul vinurilor premium şi super-premium, iar în acest segment va există întotdeauna nevoie de produse noi. Ce spun specialistii? • "Din fericire, tiparul de consum pentru cei care beau vinuri din categoria premium şi suprepremium este puţin diferit. Întotdeauna conjuctura se schimbă, deci vei schimbă şi vinul, schimbi mâncarea schimbi şi vinul, schimbi partenerii de conversaţie schimbi şi vinul. Combinaţiile sunt nesfârşite, deci nu poatea apărea o monotonie“ Catalin Paduraru, somelier şi CEO Internaţional Wine Contest Bucharest Planul unui start-up in viticultura
Pentru 3 hectare de teren:
• Investiţia de 12.500 de euro (aproximativ 57500 lei) se amortizează după primul an de producţie*
• Investiţia iniţială va fi utilizată pentru lucrările de
pregătire a terenului, înfiinţarea plantaţiei viticole şi instalarea sistemului de susţinere
*potrivit datelor publicate pe Ministerul Agriculturii si
Total costuri pentru pregătirea terenului: 12.000 lei
Înfiinţarea plantaţiei: 16.000 de lei, din care:
Plantat viţă de vie: 18200 butuci X 0,86 = 15652 lei
Afânat solul după plantare: 220 lei/ha X 3 = 660 lei
Costuri totale înfiinţare plantaţie viticolă: 16.532 lei
Primul an • Pentru instalarea sistemului de susţinere a viţei pe o plantaţie de patru hectare de teren este nevoie de peste 40.000 de lei, calculat la un cost mediu pe hectar de 10.534 lei.
În această sumă sunt incluse următoarele lucrări:
fixat mecanic stâlpi fruntaşi, fixat mecanic stâlpi mijloc şi ancore şi intalat sârmă. Productia anuala • Producţia fizica proiectată, potrivit unor studii publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii, este de 10.000 de kg de struguri de masă la un hectar. • În ceea ce priveşte strugurii de vin, producţia estimată este de 8.000 de kg/ha. • 10.000 kg struguri x 6 lei/kg = 60.000 de lei/ha
60.000 lei/ha x 4 ha = 240.000 lei
În cazul în care au fost cultivaţi struguri de vin
producţia anuală va genera venituri de 96.000 lei.
Investiţia iniţială: 75.692 lei
Venituri: 96.000 de lei
Care este reteta succesului ? • finanţarea europeană • soluri fertile
România se bate în liga celor mai mari
producători de vin din lume, iar în Europa este pe locul şase după ţări că Franţa, Italia sau Spania. Avantajele afacerii • Avantojos la aceasta afacere este faptul ca ea ofera posibilitatea vanzarii strugurilor sau creearea vinului si apoi vanzarea acesuia. • In cazul vinului, distribuitea atât intern, cât şi pe importante pieţe externe, precum Marea Britanie, Belgia, Grecia, Spania, Polonia, Belarus, Rusia, China, Coreea şi Canada reprezinta o cheie spre succes. Pentru 10 hectare de pamant Investitia: • Pregatire teren- aproximativ 20.000 lei • Plantatie viticola- aproximativ 17.000 lei • Sistem sustinere- aproximativ 10.000 lei (necesar doar in primul an) Total costuri in primul an/hectar = aproximativ 47.000 lei Total costuri in anul 2/hectar = aproximativ 37.000 lei Venituri In cazul productiei de struguri de masa: 10.000 kg struguri x 5 lei kg= 50.000 lei/hectar 50.000 x 10 hectare = 500.000 lei
La o investitie de 47.000 lei in primul an, respectiv 37.000 in
anul urmator, rezulta un venit de 50.000 lei/hectar. Rezulta un profit mediu pe hectar de aproximativ 3.000 lei in anul I si apoi de peste 10.000 lei in restul anilor. Zone favorabile • Pietroasele • Breaza-Buzau • Ceptura-Urlati • Merei • Zoresti • Tohani • Valea Calugareasca struguri • Feteasca Albă-este unul dintre cele mai valoroase soiuri de struguri românești, cu rădăcini milenare, tocmai din Feteasca Neagră cultivată de daci.
• Feteasca Regală este rezultatul hibridării naturale între Fetească
Albă și Grasa de Cotnari. Soiul este relativ tânăr, ajungând pe teritoriul României după anul 1920. Astăzi este cultivat pe suprafețe mari. • Proveniența Tămâioasei Românești este necunoscută. Se pare însă că ar fi ajuns pe meleagurile noastre și în jurul bazinului Mediteranei din patria lui Sofocle. La noi a fost consemnat înainte de invazia filoxerei, astfel încât este considerat soi autohton.
• Grasa de Cotnari este un soi de viță de vie tipic românesc,
cultivat în România încă din secolul XV. Strugurii sunt de mărime mijlocie, cilindroconici, uneori ramificați, cu boabe dese și nomogene, de culoare galben-verzuie, cu pete ruginii pe partea expusă la soare Concluzie • In concluzie, aceasta afacere este foarte profitabila in cazul in care se detine deja pamantul intr-o zona favorbaila culturii de vita de vie. Daca nu, investitia initiala este una foarte mare dar se amortizeaza in termen de cativa ani.