Mari economişti contemporani

În sens larg, radicalismul cuprinde ansamblul curentelor şi teoreticienilor de

orientare reformistă şi contestatară în raport cu gîndirea economică convenţională
modernă şi contemporană.

În sens îngust, radicalismul reprezintă un curent de gîndire economică

contemporan, care a luat fiinţă în deceniul al cincilea al secolului al XX-lea şi s-a
dezvoltat pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a acestui secol.

Economia contemporana este economia de piata aflata intr-un diferit stadiu de dezvoltare.

Economistul suedez Gunnar Myrdal (1898-1987) a fost o personalitate

marcantă a vieţii ştiinţifice şi politice suedeze şi internaţionale. A funcţionat ca
profesor şi cercetător, ca secretar al Comisiei Economice a ONU pentru Europa, a
fondat Institutul Naţional de Studii Economice din Stockholm şi în ultima parte a
vieţii, a militat pentru pace şi dezarmare. În 1974 a fost distins, alături de
F.A.v.Hayek, cu Premiul Nobel pentru economie. Este autorul lucrărilor Teoria
economică şi regiunile subdezvoltate (1960) şi Sfidarea sărăciei mondiale. O schiţă
de program mondial împotriva sărăciei (1970).
 Ca şi alţi oameni de ştiinţă din generaţia sa, G.Myrdal a susţinut că un bun economist ar
trebui să se preocupe de nevoile oamenilor privite în ansamblul lor, şi nu doar de cele strict
economice. În opinia sa, orice teorie economică porneşte de la o judecată de valoare cu caracter
politic. Analizele ştiinţifice nu pot, indiferent de gradul de onestitate profesională al autorilor, să
depăşească aceste judecăţi de valoare. G.Myrdal s-a disociat de teoriile neoliberale privind
comerţul internaţional, susţinute de unii exponenţi ai Şcolii de la Stockholm. În opinia sa,
adoptarea unei politici comerciale liberschimbiste accentua diferenţele de preţuri şi de
productivitate dintre exporturile ţărilor dezvoltate şi ale celor în curs de dezvoltare în detrimentul
ultimelor. Înlăturarea sărăciei din ţările foste coloniale din Asia şi Africa impunea atît o largă
cooperare economică şi politică între statele lumii, cît şi creşterea rolului organismelor
internaţionale specializate. Economistul suedez se numără printre principalii teoreticieni
contemporani ai statului-providenţă, pe care îl privea ca expresie a întrepătrunderii intereselor
tuturor grupurilor sociale. El aprecia că autorităţile publice aveau datoria să asigure cele mai
bune condiţii posibile de educare, locuit, ocrotire a sănătăţii şi asistenţă socială. În acelaşi timp,
el a atras atenţia asupra birocratizării crescînde a instituţiilor statului, pe care o atribuia
manipulării unor obiective generale în favoarea unor interese de grup şi individuale. Adept al
dirijismului economic, G.Myrdal s-a distanţat de unele soluţii keynesiene. Astfel, el a susţinut
ideea, aparent paradoxală, că intervenţia statului în economie este necesară, în primul rînd, în
perioadele de avînt economic, pentru a stimula investiţiile şi a pune astfel bazele unei dezvoltări
durabile.

John Kenneth Galbraith este unul dintre cei mai cunoscuţi şi

în acelaşi timp, cei mai controversaţi economişti contemporani. Originar
din Canada, el s-a stabilit de tînăr în SUA, unde a studiat economia
agricolă şi zootehnia, după care a urmat studii de economie teoretică. A
fost profesor la universităţi de renume (Harvard, Princeton), editorul
unor publicaţii influente, consilier economic prezidenţial şi înalt
funcţionar internaţional. Format sub influenţa instituţionalismului,
J.K.Galbraith a devenit, începînd din deceniul al şaselea al secolului al
XX-lea, exponentul radicalismului nord-american. În lucrările sale
Capitalismul american (1950), Societatea abundentă (1958) şi altele,
folosind un stil direct şi evitînd formalizările matematice, s-a adresat
publicului larg şi nu doar cercurilor de specialişti. Din acest motiv, unii colegi de generaţie,
printre care P.A.Samuelson şi P.Drucker, l-au considerat un publicist talentat, dar nu un veritabil
om de ştiinţă. Referindu-se la teoria liberală neoclasică privind libertatea de alegere a
consumatorilor, J.K.Galbraith observa că interesele marilor întreprinderi şi cele ale masei
consumatorilor sunt diametral opuse în privinţa nivelului preţurilor, volumului producţiei şi
alocării resurselor materiale. În realitate, producătorii nu se află în slujba intereselor
consumatorilor, ci exercită o influenţă tot mai puternică asupra opţiunilor acestora, ca şi asupra
societăţii în ansamblul ei.

Pentru a contracara în mod realist această influenţă, pe care o considera dăunătoare, el nu

propunea dizolvarea trusturilor şi a concernelor, ci consolidarea contraponderii acestora,
reprezentată de sindicate şi asociaţii ale consumatorilor. J.K.Galbraith a dezvoltat teoria, de
inspiraţie instituţionalistă, a destructurării pieţelor. Potrivit acesteia, în economie şi societate se
manifestă mai multe centre de putere, între care nu predomină armonia, ci confruntarea pentru
impunerea propriilor interese. Studierea acestor centre de putere face necesară analiza atît a
factorilor economici, cît şi a celor extraeconomici. La scara economiei naţionale, acest fapt
impunea intervenţia statului în vederea armonizării intereselor generale cu cele de grup şi
individuale. La scara economiei mondiale, se impunea adoptarea unor norme general valabile
privind desfăşurarea relaţiilor economice dintre ţări, redistribuirea veniturilor din comerţul
mondial în favoarea ţărilor mai puţin dezvoltate şi adoptarea unor reforme instituţionale în
consens cu interesele ţărilor în curs de dezvoltare. Economistul american s-a ilustrat ca un critic
fervent al risipei din societăţile bogate. Stimulînd cu precădere ramurile economice rentabile,
economia privată nu s-a arătat capabilă, considera el, să satisfacă nevoile adevărate ale societăţii,
în special în materie de asistenţă socială, locuinţe şi educaţie.

Raul Prebisch (1901-1987), personalitate de referinţă a gîndirii

economice contemporane, este întemeietorul radicalismului latino-
american. El a cunoscut, în perioada sa de formare, lucrările lui
M.Manoilescu, publicate în limbi de circulaţie internaţională, precum şi
ale altor economişti de orientare protecţionistă şi corporatistă. Sub
influenţa acestora, el şi-a dezvoltat propria doctrină, pe care a expus-o în
lucrarea Dezvoltarea economică a Americii Latine şi principalele ei
probleme (1950) şi a recomandat-o, în calitate de secretar al Comisiei
Economice ONU pentru America Latină (C.E.P.A.L.), în vederea
aplicării în statele membre. Potrivit doctrinei sale, principalele cauze ale apariţiei şi adîncirii
fenomenului subdezvoltării sunt structurile asimetrice din economia mondială şi relaţiile
inechitabile din comerţul internaţional. Studiind evoluţia economiei mondiale contemporane,
R.Prebisch a pus în evidenţă decalajul dintre „centrul" şi „periferia" acesteia. Prin conceptul de
„centru", el înţelegea ansamblul statelor dezvoltate avînd economie de piaţă, iar prin „periferie",
ansamblul statelor în curs de dezvoltare. Teoriile liberale clasice şi neoclasice ale comerţului
internaţional avantajau ţările industrializate şi subminau economia celor în curs de dezvoltare,
prin importuri ieftine şi ruinarea ramurilor tradiţionale. Pentru remedierea acestei situaţii,
economistul argentinian recomanda industrializarea rapidă a ţărilor în curs de dezvoltare prin
politici comerciale protecţioniste şi substituirea importurilor.
În ultima parte a activităţii sale, evaluînd rezultatele contradictorii ale aplicării recomandărilor
sale, R.Prebish şi-a nuanţat opiniile. Procesul de industrializare, considera el, urma să aibă în
vedere adoptarea unor măsuri de control al preţurilor la nivel mondial, asociate cu integrarea
regională şi acordarea unui tratament preferenţial în relaţiile economice dintre statele partenere.

Economistul brazilian Celso Furtado, autorul lucrării Dezvoltare

şi subdezvoltare (1966), a studiat relaţiile de dependenţă economică
existente între ţările agricole şi în general, mai puţin dezvoltate şi cele
dezvoltate, care dominau comerţul mondial. În opinia sa, structura
economică a ţărilor în curs de dezvoltare a fost deformată ca urmare
directă a poziţiei lor dependente în schimburile internaţionale.

Economistul francez Arghiri Emmanuel a sintetizat, în lucrarea sa Schimbul inegal.

Eseu asupra antagonismelor din raporturile economice internaţionale (1969), argumentele
economiştilor radicali privind caracterul inechitabil al schimburilor economice dintre ţările
dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate. Totodată, el s-a referit la decalajul dintre nivelul salariilor
din cele două grupuri de ţări pentru a explica diferenţele existente între preţurile la exporturile
acestora.

Irma Adelman - Nascuta in Romania, a crescut in Statele

Unite obtinandu-si toate titlurile universitare la Universitatea din
California, Berkeley. A fost profesoara la Berkeley, Stanford, John
Hopkins, Northwestern, Maryland si in Leiden (Olanda). A lucrat si
pentru Banca Mondiala. Cele mai importante contributii ale sale in
cadrul economiei incearca sa aplice modelele matematice in
planificarea dezvoltarii. A folosit tehnici de analiza cu variabile
multiple pentru studierea interactiunilor dintre fortele politice, sociale
si economice in tarile in dezvoltare.
 George A. Akerlof - s-a nascut in New Haven, Conneticut. Si-a
terminat studiile la Universitatea din Yale in 1962 si a obtinut doctoratul la
Masachussettes Institute of Technology in 1966. Este profesor la
Universitatea din California, Berkeley. A fost profesor si la Universitatea
din Harvard si la London School of Economics. A lucrat si la Institutul de
Statistica Indiana, Consiliul de Asesori Economici al Presedintelui Statelor
Unite, la Sistemul de Rezerva Federal (1977-78) si la Brookings
Institution. A obtinut Premiul Nobel in Economie in 2001, impreuna cu
A. Michael Spence si Joseph E. Stiglitz "pentru analizele sale asupra
pietelor cu informatii asimetrice". De asemenea, a primit doua premii onorifice din partea
Universitatilor din Zurich (2000) si Antwerp (2001). A demonstrat cum, pe o piata, vanzatorii
care detin mai multe informatii privind calitatea produselor decat cumparatorii, ii pot influenta pe
acestia din urma sa cumpere produse de calitate inferioara. De asemenea, s-a preocupat de
problemele intampinate de batrani in gasirea asistentei medicale individuale si de discriminarea
minoritatilor pe piata muncii.

Armen Alchian - Californian din nastere, Armen Alchian

a terminat studiile si si-a luat doctoratul in 1944 la Universitatea din
Stanford. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a intrat sa
lucreze ca economist la RAND Corporation pana ce in 1964 s-a
angajat ca profesor la UCLA. Armen Alchian este unul din
fondatorii economiei moderne, acel camp pe care unii il numesc
"Noua Economie Institutionala" si altii "Noua Economie Politica".
In articolul sau "Incertitudine, evolutie si teoria economica", a
introdus in 1950 argumentul supravietuirii darwiniste ca forma de
explicare ca, chiar daca in realitate companiile nu pot actiona de
forma maximizatoare, exista mecanismul concurentei pietelor ce
actioneaza ca un proces natural ce elimina firmele ce nu si-au
maximizat beneficiile: din aceasta cauza in orice moment companiile supravietuitoare pot fi
considerate maximizatoare. Alt articol seminal al lui Armen Alchian este "Production,
Information Costs and Economic Organization", publicat in 1972 in colaborare cu H. Demsetz.
si care se referea la o generalizare a teoremei lui Coase.
Bibliografie

Volumul ‘’ Mari economisti’’

http://www.conspecte.com/Institutionalismul-si-radicalismul/radicalismul.html

http://www.eumed.net/ecorom/I.%20%20Stiinta
%20economiei/5%20scurta_istorie_a_gandirii_econom.htm