Sunteți pe pagina 1din 11

-mijloace juridice directe sau specifice,

-acţiunile petitorii, acţiunile posesorii


-mijloace juridice indirecte sau nespecifice
Mijloacele de drept civil de apărare a drepturilor reale sunt acele
acţiuni juridice civile, care permit titularului dreptului real să înlăture
orice atingeri aduse dreptului său şi să-i asigure exercitarea lui în condiţii
normale.

Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de protejare prin
constrângere judiciară a drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de
lege.
Acţiunea civilă reprezintă totodată şi un instrument juridic eficient de
apărare a legalităţii şi ordinii de drept, precum şi de întărire a disciplinei sociale.
Acţiunea civilă este un drept:
1) în sens material, dreptul la acţiune exprimă posibilitatea pe care o are
reclamantul de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său contestat, prin
constrângerea judiciară a pârâtululi. Ea este dreptul reclamantului de a-şi realiza
pe calea justiţiei un drept civil ce i-a fost încălcat.

2) în sens procesual, dreptul la acţiunea civilă desemnează numai


posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicţional în vederea apărării
unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar şi obţinerea
protecţiei judiciare a acelui drept.
Acţiunile civile se clasifică:
a) după scopul urmărit de reclamant în :
 acţiuni în constituire de drepturi;
 acţiuni în realizarea dreptului
 acţiuni în constatarea dreptului.

b) după natura drepturilor ce se valorifică în justiţie, se clasifică în:


 acţiuni personale;
 acţiuni reale
 acţiuni mixte.

c) după obiectul dreptului subiectiv protejat prin acţiune, în:


 acţiuni mobiliare
 acţiuni imobiliare, în rîndul acestora din urmă distingîndu-se : acţiuni posesorii şi acţiuni petitorii, după cum
este apărată doar posesia, sau însuşi directul real principal asupra unui imobil ;

d) după calea procedurală aleasă de cel interesat pentru apărarea judiciară a dreptului său, în :
 acţiuni principale;
 acţiuni accesorii
 şi acţiuni incidentale.
Mijloacele civile de apărare au fost împărţite în două categorii:
 mijloace specifice
 mijloace nespecifice sau indirecte.

1. Mijloacele directe (specifice) de apărare sunt toate acele acţiuni care se


întemeiază direct pe dreptul real sau pe faptul stăpânirii unui bun imobil.
Acţiunile reale sunt acţiuni civile, prin care se urmăreşte ocrotirea sau
valorificarea unui drept real ori apărarea posesiei unui bun și poate fi îndreptată
împotriva oricărei persoane în mâinile căreia s-ar afla bunul. Acțiunile reale sunt
limitate la număr, ca şi drepturile reale la apărarea cărora servesc.
Aceste acţiuni sunt:

a) Acţiunile petitorii sunt acelea prin care se realizează apărarea dreptului de


proprietate sau a altui drept real, reclamantul cerând să i se stabilească calitatea de
titular a dreptului real asupra unui bun. Sunt acţiuni petitorii: acţiunea în
revendicare, acţiunile confesorii, acţiunea în grăniţuire şi acţiunile negatorii.

b) Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni reale prin care se urmăreşte apărarea
stăpânirii unui bun imobil ca simplă stare de fapt.
Acţiunea în grăniţuire este acţiunea prin care se urmăreşte determinarea, prin hotărâre
judecătorească, a limitelor dintre două proprietăţi vecine.

Prin această acţiune reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanţa să determine,
prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.

Acţiunea în grăniţuire :
 este o acţiune reală, petitorie, imobiliară, declarativă de drepturi şi imprescriptibilă.
 poate fi exercitată, în primul rând, de titularul dreptului de proprietate asupra fondului, precum
şi de orice persoană care are un drept real asupra acestuia, cum ar fi superficiarul, uzufructuarul sau
titularul dreptului real de folosinţă asupra terenurilor proprietate de stat, care pretinde delimitarea
fondului său de cel învecinat;

Acţiunea în grăniţuire este inadmisibilă între coproprietari, iar dacă fondul este bun comun
(proprietate devalmasa), acţiunea trebuie formulată de ambii soţi.

Obiectul acţiunii în grăniţuire îl constituie delimitarea fondurilor învecinate sau, după caz,
mutarea liniei de hotar.
Acţiunea în grăniţuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin
părţilor, nu şi cu privire la însuşi dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, oricare dintre acestea
poate introduce o acţiune în revendicare cu privire la suprafaţa determinată a fondului, fără să i se
poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în anterior.
Cheltuielile de grăniţuire, respectiv cele necesare pentru trasarea şi marcarea hotarului stabilit
de instanţă, se suportă în mod egal de ambele părţi.
Acţiunea negatorie este acea acţiune prin care
reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească că
pârâtul nu are un drept real (uzufruct, uz, abitaţie,
servitute sau superficie) asupra bunului aflat în
proprietatea sa şi să-l oblige să înceteze exercitarea
nelegitimă a unui asemenea drept.

Este o acţiune reală, petitorie şi imprescriptibilă


extintiv, dar prescriptibila achizitiv, atunci cand paratul
poate invoca dobandirea dezmembramantului dreptului
de proprietate prin uzucapiune (posesie).
Acţiunea confesorie este acea acţiune prin care reclamantul, titular al unui
drept real principal – uzufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie solicită instanţei să-
l oblige pe pârât, proprietar sau altă persoană, să permită exercitarea deplină a
dreptului său real.
Este o acţiune reală, petitorie şi prescriptibilă de regulă în termen de 30 de
ani.

In codul civil exista un text pentru actiunile confesorii care apara dreptul de
superficie, unul pentru cele ce apara dreptul de servitute si unul ce apara dreptul
de uzufruct. Codul civil nu reglementeaza actiunile confesorii de uz si de abitatie,
urmand a se aplica, prin asemanare, regulile privitoare la actiunea confesorie de
uzufruct.

In temeiul actiunii confesorii de superficie, reclamantul, care a pierdut


stapanirea materiala a bunului ce face obiectul dreptului sau, terenul pe care se afla
constructia, plantatia ori alte lucrari, pretinde paratului care a intrat in stapanirea lor
sa ii recunoasca dreptul pe care il are asupra acestor imobile si sa ii restituie
stapanirea lor materiala. Aceasta actiunea poate fi introdusa impotriva oricarei
persoane care impiedica exercitarea dreptului, chiar si impotriva proprietarului
bunului.
Actiunea confesorie de servitute este acea actiune prin care reclamantul,
titularul fondului dominant, cheama in judecata pe parat, titularul fondului
aservit ori o alta persoana, cerand instantei sa oblige paratul la recunoasterea
calitatii sale de titular al dreptului de servitute si sa ii permita exercitarea
acesteia in mod deplin si netulburat.

Actiunea confesorie de uzufruct este acea actiune prin care reclamantul


uzufructuar, care a pierdut stapanirea materiala a bunului ce formeaza obiectul
dreptului sau, cheama in judecata pe parat, cerand instantei sa il oblige pe
acesta sa ii recunoasca dreptul sau de uzufruct asupra acelui bun si sa dispuna
restituirea lui.

Regimul juridic al actiunilor confesorii de uz si de abitatie va fi cel al


actiunii confesorii de uzufruct, deoarece, ca variante ale uzufructului, potrivit
art. 754 C.iv., dispozitiile referitoare la dreptul de uz si dreptul de abitatie se
completeaza cu cele privitoare la dreptul de uzufruct, inclusiv cele privitoare la
actiunea confesorie de uzufruct.
Asemanator acesteia, actiunile confesorii de uz si de abitatie vor fi
prescriptibile in 10 ani.
Acţiunea posesorie (sau in complangere) este acea
acţiune prin care cel ce a posedat un bun timp de cel puţin un
an poate solicita instanţei de judecată prevenirea ori
înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz,
restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptăţit să
pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Actiunea posesorie poate fi:
 acţiune posesorie generală, folosită pentru a face să înceteze orice fel de tulburare a
posesiei de natură a împiedica exerciţiul liber şi efectele juridice ale posesiei.
Posibilitatea utilizării ei este legată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, şi anume:
a) să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;
b) reclamantul să facă dovada că înainte de data tulburării sau a deposedării a posedat
bunul cel puţin un an;
c) posesia reclamantului să întrunească cerinţele prevăzute de lege pentru a fi
caracterizată ca posesie utilă (de exemplu, dacă nu face dovada că a posedat bunul
separat şi în mod exclusiv, moştenitorul nu poate exercita împotriva altui moştenitor cu
privire la bunul aflat în indiviziune).
 acţiune posesorie specială, specifică pentru apărarea posesiei în cazul în care
deposedarea sau tulburarea a fost făcută prin violenţă (fără justificare în drept);
Utilizarea violenţei nefiind permisă nici împotriva posesorului de rea-
credinţă, această acţiune poate fi utilizată şi de către un asemenea posesor,
căruia legea îi recunoaşte îndreptăţirea de a cere restabilirea situaţiei ce a
precedat violenţa.

Prin violenţă, ca mijloc de tulburare sau deposedare, se înţelege orice act


de conduită săvârşit de o persoană împotriva posesorului, de natură a determina
rezistenţa acestuia şi care este săvârşit în scopul deposedării lui.

Luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat


Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat poate fi
distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesia unei alte persoane sau ca
urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei construcţii, tăierea unor arbori ori
efectuarea unor săpături pe fondul învecinat, posesorul poate să ceară luarea
măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea
lucrărilor. Aceste măsuri sunt necesare pentru conservarea substanţei bunului
posedat.
2. Mijloace juridice indirecte sau nespecifice

- acţiuni personale care se întemeiază direct si nemijlocit pe dreptul de


creanţă, in scopul realizarii lor, dar prin care se apără indirect şi dreptul de
proprietate.
(ex: acţiunile în executarea contractelor civile şi comerciale, acţiunea în
răspundere contractuală, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză,
acţiunea în restituirea plăţii nedatorate etc.).

Este vorba de acele acţiuni prin care se urmăreşte valorificarea unor


drepturi născute din raporturile de obligaţii civile ex contractu (obligatii
nascute dintr-un contract) ori ex delictu (obligatii nascute dintr-un delict).

Asadar mijloacele juridice indirecte sunt: acţiuni izvorâte din


neexecutarea contractelor, acţiuni în răspundere contractuală ori delictuală,
acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, acţiunea în restituirea plăţii
nedatorate, acţiunea în declararea sau constatarea nulităţii etc.