Tema

:Solubilitatea.Dizolvarea.
Solutiile
A ELABORAT :CARUNTU
NICOLETA
A COORDONAT : BARAN
RODICA

COLEGIUL DE MEDICINA
UNGHENI
2019
 SOLUBILITATEA
Solubilitatea indică gradul în care o substanță pură se poate dizolva
într-un dizolvant, alcătuind o soluție omogenă unde
repartizarea atomilor, moleculelor și ionilor este uniformă. Pentru
lichide parțial miscibile reciproc, care formează o soluție eterogenă cu
cel puțin 2 faze lichide (lichid multifazic) solubilitatea se
denumește miscibilitate. Dizolvantul în modul cel mai frecvent este un
lichid, dar sunt și unele excepții când unii dizolvanți sunt:
1.solide ca în cazul aliajelor, sticlei, ceramicii, semiconductoare sau
2.gaze ce dizolvă solide sau lichide, de obicei la temperaturi și
presiuni înalte ca de exemplu silicea în vapori de apă în anumite
procese geochimice.
Înfuncție de cantitatea de substanță dizolvată, soluțiile
se clasifică în:
•soluții saturate: care conțin cantitatea maximă de
substanță dizolvată la o anumită temperatură.
•soluții nesaturate: în care se mai poate dizolva o
cantitate de dizolvat până la saturație.
Solubilitatea unei substanțe reprezintă cantitatea
maximă din acea substanță care se dizolvă într-o
anumită cantitate de solvent, la o anumită
temperatură. Concentrația substanței din soluția
saturată reprezintă solubilitatea substanței respective.
 Produsul de solubilitate
Produsul de solubilitate exprimă echilibrul dintre dizolvat și faza solidă. Substanțele cu
solubilitate foarte redusă sunt considerate electroliți greu solubili. Fie BA o sare solubilă,
iar B+și A- ionii săi se poate scrie echilibrul între solid și partea solubilă: Aplicând legea
acțiunii maselor se determină expresia constantei de echilibru : [BA]=concentrația fazei
solide care poate fi considerată constantă și inclusă în constanta de echilibru: daca se
noteaza cu Ps K[BA] se obtine:
Produsul de solubilitate reprezintă mărimea care indică posibilitatea ionilor de a trece într-
o formă greu solubilă; valorile produsului de solubilitate explică formarea și dizolvarea
precipitatelor. În consecință, cunoașterea acestei mărimi are o importanță deosebită în
alegerea metodelor de analiză calitativă și cantitativă. Reacția soluției din iodura de
potasiu, KI, cu o soluție de azotat de plumb,Pb(NO2), se formează un precipitat galben de
iodură de plumb, PbI2. Precipitatul obținut, iodura de plumb, PbI2 are o solubilitate foarte
redusă in apă.
 Dizolvarea
Dizolvarea este fenomenul de răspândire a particulelor unor
substanțe (lichide, solide, gazoase) printre particulele altor
substanțe, numite solvenți și rezultând din acest proces
o soluție. Substanța dizolvată, în cazul substanțelor solide,
are structura sa cristalină dezintegrată în formă de ioni separați,
atomi separați și molecule separate. Pentru lichide și gaze,
moleculele trebuie să fie adaptabile cu cele
ale solventului pentru a putea forma împreună o soluție.
Rezultatul procesului de dizolvare (cantitatea dizolvată la
echilibru, și deci solubilitatea) este guvernată de energiile
termodinamice implicate, cum ar fi căldura soluției
și entropia soluției, dar nu și dizolvarea în sine
(un proces cinetic). În general, energia liberă trebuie să fie
negativă pentru ca să apară o dizolvare netă. La rândul său,
aceste energii sunt controlate de modul în care diferitele tipuri
de legături chimice interacționează cu ele în solvent.
Soluții solide apar în aliaje metalice, iar formarea și descrierea
lor este reglementată de diagrama de fază respectivă.
 Solutiile
O soluție este un amestec omogen format
din doi sau mai mulți componenți. Soluțiile
pot fi saturate sau nesaturate (după
cantitatea de substanță dizolvată). Orice
soluție conține un solvent (substanța care
dizolvă) și un solvat (substanța care
se dizolvă). În cele mai multe cazuri,
solventul este apa (soluție apoasă).
Omogenitatea este reprezentată de faptul că
alcătuirea amestecului constituie un aspect unitar.
Proprietățile amestecului (concentrația, temperatura,
densitatea etc) pot fi distribuite uniform în întregul
volum doar în absența fenomenului de difuzie sau în
urma încheierii acestuia. În genere, substanța
prezentă în cantitatea majoritară este considerată
solvent. Solvenții pot fi sub o formă gazoasă, lichidă
sau solidă. Unul sau mai multe elemente prezente în
soluție, dar care nu coincid cu solventul se numesc
solvați. Este obligatoriu ca soluția să aibă aceeași
stare de agregare.
Tipuri de soluții
Gaz
•Gaz în gaz:
• aerul(solvat: oxigen și alte gaze; solvent: azot)
•Solid în gaz:
• praful atmosferic dizolvat in aer
•Lichid în gaz:
• vapori de apă în aer
Lichid
Dacă solventul este un lichid, atunci atât gazele, cât și
lichide sau solide pot fi dizolvate. Exemple sunt:
•Gaz în lichid:
• Oxigen în apă
• Dioxidul de carbon în apă(sifon)
•Lichid în lichid:
• Etanolul(alcool etilic) în apă
• Băuturile alcoolice sunt în genere soluții de etanol
în apă
•Solid în lichid:
• Zaharoză (zahăr) în apă
• Clorura de sodiu sau orice altă sare formează în
apă un electrolit: în timpul dizolvării, sarea se
disociază în ioni.
Contraexemple: amestecuri lichide ce nu sunt omogene
precum: coloizi, suspensii(o dispersie de particule relativ
mari într-un lichid) și emulsii(suspensia unor particule
lichide într-un alt lichid care nu se amestecă).
Solid
În caz că solventul este un solid, atunci atât gazele, cât și
lichidele sau solidele pot fi dizolvate.
•Gaz în solid:
• Hidrogenul se dizolvă în genere în
metale(exemplu: platină).
•Lichid în solid:
• Mercurul se dizolvă în aur, formând un amalgam.
• Hexanul în parafină.
•Solid în solid:
• Oțelul, o soluție de atomi de carbon într-o matrice
cristalină de atomi de fier.
• Alpacca, un aliaj alcătuit din zinc(15%-
30%), nichel(10%-30%) și cupru(50%-60%).