Soluții apoase.

Dizolvarea

Soluția – amestec omogen format din doi componenți care se obține în urma fenomenului de
dizolvare.
Componentele unei soluții:
- dizolvat – substanța care se dizolvă (solvat);
- dizolvant – substanța în care are loc dizolvarea (solvent); dacă solventul este apa, soluțile se numesc
apoase.
Dizolvarea – răspândirea particulelor unei substanțe printre particulele unei alte substanțe. Depinde de:
- Agitarea componenților soluției (zahărul se dizolvă mai repede în ceai atunci când agităm cu o
linguriță);
- Gradul de fărâmițare (zahărul pudră se dizolvă mai repede decât zahărul tos);
- Temperatura (zahărul se dizolvă mai repede în ceaiul cald).
La dizolvare au loc două procese:
- difuzia moleculelor dizolvatului printre moleculele dizolvantului (proces fizic, endoterm);
- interacții cu formare de legături între particulele de dizolvat și cele de dizolvant, proces numit
solvatare (proces chimic, exoterm).
În cazul soluțiilor apoase, fenomenul se numește hidratare.
Clasificarea soluțiilor apoase:
1. După starea de agregare
- solidă: aliajele (ex: alama, fonta, oțel, bronz)
- lichidă: oțetul, băuturile alcoolice, saramura;
- gazoasă: aerul, ceața, fumul
2. După cantitatea de dizolvat conținută:
- soluții diluate – conțin cantități mici de dizolvat;
- soluții concentrate – conțin cantități mari de dizolvat;
-soluții nesaturate – conțin cantități de solvat mai mici decât cantitatea maximă ce se poate dizolva;
- soluții saturate – conțin cantitatea maximă de solvat ce se poate dizolva
 Soluții de electroliți

1. Dizolvarea compușilor ionici în apă

Interacțiile dintre dizolvat – dizolvant constau în formarea de legături ion – dipol între ionii dizolvatului
și moleculele polare de apă, rezultând ioni hidratați:
𝑁𝑎𝐶𝑙 + (𝑎 + 𝑏)𝐻2𝑂 → 𝑁𝑎+ ∙ 𝑎𝐻2𝑂 + 𝐶𝑙− ∙ 𝑏𝐻2𝑂
Ionii mobili explică conductibilitatea electrică a soluțiilor de compuși ionici (săruri, baze)

2. Dizolvarea compușilor polari în apă

Când se dizolvă în apă substanțe cu molecule polare se formează legături dipol – dipol între moleculele
polare de dizolvat și moleculele polare de apă; are loc ionizarea dizolvatului (desfacerea dipolului in
ioni – ionii rezultați se hidratează cu molecule de apă):
𝐻𝐶𝑙 + 𝐻2𝑂 → 𝐻3𝑂 + + 𝐶𝑙−

𝐻2𝑆𝑂4 + 𝐻2𝑂 → 𝐻3𝑂 + + 𝐻𝑆𝑂4 –

𝐻𝑆𝑂4 − + 𝐻2𝑂 → 𝐻3𝑂 + + 𝑆𝑂4 2−
𝐻2𝑆𝑂4 + 2𝐻2𝑂 → 2𝐻3𝑂 + + 𝑆𝑂4 2-
Ionii proveniți din ionizarea acizilor în soluție apoasă, sunt particule care, la fel ca și ionii proveniți de la
compușii ionici, conduc curentul electric.
Aplicații:
Acizii, bazele și sărurile care în soluție și topituri conduc curentul electric, se numesc conductori de
ordinul II sau electroliți

Solubilitatea. Factori care influențează solubilitatea

Solubilitatea – proprietatea unei substanțe de a se dizolva și forma soluții;
Dacă o substanță se dizolvă într-un anumit dizolvant, formând o soluție, spunem că este solubilă în acel
solvent; substanța care nu se dizolvă, este insolubilă.
Coeficient de solubilitate – cantitatea maximă de substanță care se poate dizolva la o temperatură dată.
Clasificarea substanțelor după solubilitate;
- Ușor solubile (NaCl, zahăr);
- Puțin solubile (gips);
- Greu solubile (AgCl)
Factori care influențează solubilitatea
a) Natura componenților soluției – substanțele se dizolvă în solvenți cu structură asemănătoare (ex.
uleiul nu se dizolvă în apă, dar se dizolvă în benzină);
b) Temperatura – solubilitatea substanțelor solide și lichide crește cu temperatura (ex. zahăr);
solubilitatea gazelor scade cu creșterea temperaturii (ex. apa minerală, care la încălzire își pierde gustul
înțepător, deoarece CO2 dizolvat iese din soluție);
c) Presiunea – influențează în special solubilitatea gazelor.