ETAPELE CREAŢIEI

 Alături de Tudor Arghezi și de Lucian Blaga,

Ion Barbu dă conceptului modern de poezie noi
valori, impunând o viziune poetică originală.
 cuprinde versuri publicate între 1919- 1920 în
Sburătorul: Lava,
Munţii, Copacul,
Banchizele, Panteism, Arca, Râul,
Umanizare, etc. 
 PEISAJE MINERALIZATE
 „Copacul”, o abstractizare a fiinţei plăsmuite din materie,
atrase de Soare, pare obsedat de ideea de a bea „licoarea
opalină”, fluid vital, echivalent al cunoaşterii:
„Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină
A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfărâme zenitul şi-nnebunit să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.”
 Aflat în relaţie de mediere pământ-cer ( AXIS MUNDI ),
copacul are menirea de a readuce pământului substanţa
infinitului cosmic, a unei alte realităţi, matricea luminii, a
sacrului. Acestei clipe de împlinire i se adaugă aceea a
„rodului îmbelşugat", după care copacul reintră în
Pământul-Mamă, locul tuturor creaţiilor. Albastrul şi
,,licoarea opalină” reprezintă, simbolic, eternitatea,
închipuită material sub forma băuturii sacre.
 Lava” sugerează o geneză miraculoasă, cu viziuni cosmogonice,
pământul fiind cristalizarea acesteia.
 Primul catren evocă imaginea haosului, zbuciumul materiei spre a-şi
croi existenţa:
Te-înăbuşai în pâcla încinsei atmosfere
O ! tu., noian de lavă ce-aveai să fii pământul :
Făptura nu sunase din trâmbiţî de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...
 se caracterizează prin structuri narative şi
descriptive ample, valorificarea folclorului
balcanic, a sugestiilor muzicale baladeşti,
cuprinzând poemele publicate între anii 1922
şi 1925 (După melci, Riga Crypto şi lapona
Enigel, Domnişoara Hus, Isarlâk, Nastratin
Hogea la Isarlâk).
 poemele au caracter narativ pentru că în ele

,, se zice” o poveste, personajele devenind

simboluri.
 Poemul După melci surprinde tragismul
cunoaşterii: copilul, simbol al creatorului însuşi,
trăieşte o experienţă tragică, descoperind
consecinţele provocate de forţa magică a
cuvântului.
 Copilăria, stare a desăvârşitei purităţi, e
raportată la misterul existenţei:
-melcul e simbolul increatului, starea sa de
somnolenţă, izolarea de lumea reală reprezintă
metafore ale virtualităţii;
-,, învierea” devine, prin ieşirea din esenţa sa, din
starea de virtualitate, moarte, provocată de
magia cuvântului, descântecul declanşând
abandonarea stării iniţiale. Bocetul final, un
autoreproş, nu mai poate reface starea iniţială.
Gestul ireparabil a fost produs, actul cunoaşterii
s-a realizat, dar cu preţul unui sacrificiu.
 -include poeme scrise între 1925-
1926: Oul dogmatic, Ritmuri pentru
nunţile necesare, ciclul Uvedenrode.

 -versurile cuprind simboluri

ermetice, încifrate sau se remarcă
printr-o sintaxă poetică dificilă;
 Oul dogmatic ilustrează preocuparea pentru
geneză, pentru miracolul creaţiei. În structura
lui duală se reprezintă creaţia dinaintea
genezei. Albuşul, elementul feminin, pasiv, se
întâlneşte cu gălbenuşul, „plodul" activ, la
„polul plus". Oul imită în micul univers geneza,
viaţa şi moartea, el este „palat de nuntă şi
cavou", este „sterp", fără rod sau „viul ou",
imagine a increatului, a vieţii latente pure,
pentru că „vinovat e tot făcutul şi sfânt, doar
nunta, începutul".
 Noaptea : e asociată întunericului, haosului,
morții, necunoașterii, inconștientului; în
majoritatea mitologiilor popoarelor lumii este
începutul tuturor lucrurilor; e timpul
germinării, al preparării acțiunilor și a
proceselor ce vin să se manifeste la lumina zilei
 Melcul : simbol al regenerării periodice; forma
helicoidală a melcului constituie un ,,glif
universal al temporalității ” ( Gilbert Durand );
în cultura tradițională românească este o
încarnare a spiritului strămoșului, așa cum o
atestă cântecul de origine magică și rituală:
,,Melc, melc, cotobelc/ Scoate coarne bourești...”
 Ochiul : în lumea imaginarului mito-poetic
este simbolul cunoașterii și un principiu
creator; îi sunt atribuite forțe magice; lipsa
văzului = CECITATE
 Pădurea : în mit sau în basm apare ca loc
intermediar între lumea de aici și lumea de
dincolo; e locul prin care se trece spre Infern.
Acest topos îl găsim la Vergiliu și la Dante, în
basmele cu eroi solari de tipul lui Făt-
Frumos.Ea poate reprezenta și natura
preumană, neîmblânzită, simbolizând haosul.