Lexicologie

și
semantică

Stoica Laura -Andreea

Stănescu Georgiana-Adriana
Șerban Adelina Georgiana
Teșileanu Diana Gabriela

Profesor Coordonator:
Asistent univ. dr. Andreea-Victoria Grigore
 -Sărac-

Dicționarul explicativ al limbii române, București (2009):

SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care
este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac
și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se
îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre
lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri
materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol,
terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări
introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit
de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep.
„în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate
mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care
posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv.
Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre
plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest,
simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva)
Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb.
sirak.
Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii
române, București (2005):
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. Săráce

Dicționarul de sinonime (2002):

SĂRÁC adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaș, oropsit, sărman, (livr.) mizer,
(rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit,
(pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos,
pământit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam.,
fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. v. biet. 3.
adj. v. sărăcăcios. 4. adj. modest, sărăcăcios, simplu. ( O nuntă ~.) 5. adj. v.
sterp. 6. adj. v. insuficient. 7. adj. redus. (Are un vocabular ~.) 8. adj. v. slab.
9. adj. v. comun.
Dicționarul enciclopedic (1993-2009):
SĂRAC, Gheorghe (n. 1938, sat Bălaia, jud. Bihor), tenor și cântăreț român de muzică
populară și romanțe. Repertoriu folcloric autentic de cântece vechi specifice stilului
bihorean, cântece tărăgănate, de șezătoare, jocuri. Stil bazat pe căldura și patosul
interpretării; antologii și integrale ale romanței românești pe versuri de Mihai Eminescu,
Vasile Alecsandri, Octavian Goga, George Coșbuc.

Dicționarul Onomastic Romînesc(1963):

SĂRAC adj. 1. – (Viciu 16); – Florin (MO 10 feb. 1949); -ul (Hur 92; Tec I). Săraca f., țig.
(16 B IV 173); – fam. (Hur). 2. Sărăc/uț, P., mold. (Sd VII 350); -ești, -eni ss. 4. Sărăcită,
V. (Tec I). 5. Valea Siracului t. (16 B I 187). 6. „Iraca baba” 1712 (Sd VIII 168), cf.
expresia mold. „îracan-de-mine”.

Dicționarul etimologic român (1958-1966):

sărác (sărácă), adj. – 1. Nevoiaș, sărman. – 2. Amărît, nenorocit. – 3. Redus, meschin.
– 4. Orfan. – Var. sireac. Sl. sirakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide,
II, 732; C. C. Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb. sirak „orfan”. – Der. sărăcan,
s. m. (sărac); aracan (var. ăra, ira), interj. (vai), formă abreviată de la sărac (de mine),
cf. Graur, BL, IV, 110-2; sărăcăcios, adj. (sărac, umil); sărăcesc, adj. (sărăcăcios);
sărăcește, adv. (ca săracii); sărăci, vb. (a deveni sărac, a se ruina; a lăsa pe cineva fără
resurse, a priva; a compătimi); sărăcie, s. f. (mizerie; lipsă, amărăciune; cu prep. de, în
funcție adj., nenorocit, prăpădit); sărăcilă, s. m. (poreclă pentru un sărac; calic);
sărăcime, s. f. (mulțime de săraci). Din rom. provine rut. saraka (Miklosich, Fremdw.,
124).
 -Discopatie-
Dicționarul explicativ al limbii române, București, 2009:
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile
discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie.

Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii

române, București, 2005:
Discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art.
Discopatíile

Dicționar medical (online):

DISCOPATIE, s. f. / discopathie, s. f. / discopathy. [Lat. discus, gr. diskos =
disc; gr. pathos = fioalo.} Denumire generica, folosita Inca, pentru
afectiunile *discurilor intervertebrale, indiferent de etiologie. Acest
termen trebuie utilizat numai In sensul de d. degenerativa, adica de
deteriorare structurala a discului intervertebral.
 Bibliografie
• Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”,
Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura Univers
Enciclopedic Gold, 2009;
• Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”,
Dicționarul Ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române,
București, Editura Univers Enciclopedic, 2005;
• Mircea și Luiza Seche, Dicționar de sinonime, Editura Litera
Internațional, 2002;
• Marcel D. Popa et al., Dicționar enciclipedic, Editura
Enciclopedică, 1993-2009;
• N.N Constantinescu, Dicționar Onomastic Romînesc, Editura
Academiei RPR, 1963;
• Alexandru Ciorănescu, Dicționar etimologic român, Universidad
de la Laguna, Tenerife, 1958-1966;
• Dicționar Medical: www.dicto.ro, accesat la data de 17
decembrie 2016
URL: <https://www.dictio.ro/medical/discopatie>